Mda, banuiesc ca aici tre sa alegi raul cel mai mic: e mai grav sa nu participe la Liturghie respectiva mama, decat sa intre fata fara batic pe cap. Eventual cred ca trebuiesc spuse cateva rugaciuni de iertare a pacatului pe care tocmai il savarseste fata. Pocainta trebuie sa fie o stare continua (asa cum spune pr. Arsenie Papacioc) si nu doar la spovedanie.

Ana-Maria mai esti, ti-au fost folositoare sfaturile noastre? In ce stadiu te mai afli? Multe bucurii iti doresc! Or sa se rezolve toate! :)

1. Hm, am fost tentat sa inteleg ca prin "rasfatati" se traduce o atitudine nepotrivita din partea lor, ei bine nu vad nimic in acest sens.

2. Ca i-ati rasfatat putin cam peste, asta e a doua problema si nu are cu nimic de a face cu duritatea propusa de dl. Zaharia si nici cu blandetea de parinte model.
Blandetea e una, sa-i feriti de munca si responsabilitati e alta.

Iar treaba cu relatiile, e o problema separata, un alt capitol al educatiei, ca sa zic asa.

Pentru Vintage
 

Bravo, Vintage! si eu am crezut altceva auzind "rasafatati"! :) E bine ca nu traiesc in curvie.
Nu cred ca i-ai rasfatat mai mult decat m-a rasfatat pe mine bunicuta mea. Nici pe mine nu m-a pus sa fac nimic in casa, bine, nici nu m-am oferit, mergand pe principiul ca atata timp cat e ea, eu sa nu imi fac probleme. Si uite ca a avut dreptate, ca acum incep si eu sa ma descurc usor-usor cu treburile casei, desi prima mancare pe care am invatat sa o fac a fost coliva. Deci sa nu iti faci probleme! Cred ca i-ai crescut frumos si au simtit toata dragostea ta.
Si totusi... nu crezi ca la 30 de ani ar trebui sa se insoare sau sa aduca niste bani in casa? Zic si eu...

Patima a fost mereu acolo ca altfel nu l-ar fi prins asa usor, dar nu e treaba mea sa va judec.
Ideea e urmatoarea, daca vrei sa iti fie bine, renunta la el schimba-ti viata si renunta la orgolii. Lasa lumea sa barfeasca. Mai bine sa barfeasca acum, decat sa suferi tot restul vietii tale dupa ce te casatoresti cu el. Niciodata nu va mai fi la fel, si vei regreta.
Daca vrei sa ii fie bine, roaga-te pentru el, pomeneste-l la slujbe.
Iar daca vrei sa iti recapeti pacea, incearca sa te spovedesti la un duhovnic bun si sa te schimbi. Aceasta te va ajuta si pe tine dar si pe el.

Da, mai sunt. Azi am avut o zi plina. Ma simt mult mai bine, mai ales ca am reusit din plin sa aplicam un lucru pe care noi l-am avut in relatia noastra, adica sa discutam calm, fara tipete si istericale. Macar am mai lamurit niste lucruri si tot raul inspre bine.

Multumesc de sprijin ! :)

pt anna 21
 

doar o nelamurire. oricum nu ne vom putea intelege niciodata una alteia opiniile, dar ma intreb cum ati reactionat cand fiul dvs i-a spus acelei domnisoare ceea ce i-a spus.
ca poate ea n-a avut curajul sa-i spuna una buna si sa-l puna la locul lui de copil. cati ani are? e chiar asa de mic incat sa nu-si dea seama ce vorbeste? vi se pare ca e un motiv de mandrie ce a facut, ca are curajul sa "spuna lucrurilor pe nume", sa zic asa?
si dvs nu ati intervenit in niciun fel? ati fi putut sa spuneti purul adevar: " nu dragule, ea nu este inca matusa ta, este prietena unchiului tau si poate ca intr-o zi va fi matusa ta. daca ea va decide treaba asta." ce atata tabu?
si chiar ati intrerupe legaturile cu familia dvs sau a sotului pt ca se promoveaza concubinajul? adica sa-i privezi pe copii de bunici pt ca au opinii diferite de ale voastre?
oare daca ar fi impotriva concubinajului nu le-ati gasi totusi alte defecte? poate ca bunicul ar trage la masea, sau bunica ar mai fuma din cand in cand. poate ca bunicul mai scapa o injuratura sau bunicii ii place barfa. bunici perfecti nu exista... dar e o buna vorba "cine nu are batrani sa isi cumpere"... nu uitati ca nici dvs nu sunteti perfecta, nici eu, nici nimeni.. iar roata se intoarce, intr-o zi fiul dvs va va aduce o nora. o, da, se vor casatori la timp, nu va ingrijorati, dar daca si ea va va gasi un defect pe care sa nu-l poata suporta... ??? si va va priva de nepotei?
ma intrebam si eu doar asa, nu dati cu pietre...

Da, i-am tinut departe de greutatile vietii, nu i-am mobilizat un pic... Am vrut sa aibe o copilarie frumoasa si senina. Dar am cam exagerat.

Cat priveste relatiile intime... nu stiu ce sa zic. Va dati seama ca asa ceva, eu, ca femeie, chiar daca sunt mama, nu pot discuta cu fiul meu. Iar tatal lui, e prea pudic ca sa vorbeasca el...
Cu fata vorbesc cat pentru amandoi si i-am facut capul calendar cu povetele mele.
Dar... simt eu ca ceva imi ascunde... Ma rog la Dumnezeu minut de minut sa o pazeasca de cursele vrasmasului, de pacate si de ispite.
Dar... nu-i suficient, stiu si acesta este marele meu of.
Cam atat pot sa spun... mai mult stie doar sufletul meu...
Domnul Iisus Hristos sa-i ocroteasca cu sfintii lui ingeri pe copii nostri si noua sa ne dea rabdare si perseverenta in rugaciune! Maicuta Domnului sa ne ocroteasca pe toti!

Si mama mea m-a rasfatat ca si bunica ta pe tine. Eu cred ca a face coliva e cel mai greu lucru. Asa ca, esti tare!
Fata mea nu stie sa faca mancare dar cum este ea, foarte de actiune si hotarata cand este singura, fara mine, nu-mi fac probleme, face de toate. Anul acesta a stat in chirie la Bucuresti. Deci s-a gospodarit singura si iata ca a putut... Cand e mami langa ea... face mami...

Ai dreptate...Oh, cat imi doresc sa se insoare fiul meu! Sa-mi faca nepotei... (sa-i alint si pe ei!). Sa fie la casa lui. L-as ajuta si mai mult!

Cat priveste problema cealalta, a relatiilor cu prietenul (inca nu are ceva de luat in seama) nu stiu... S-o ajute Dumnezeu, sa-i dea intelepciune. Asta-i spuneam si lui Alin...

De lucrat lucreaza, are serviciu dar nu prea contribuie la cheltuielile casei, nu cat ar fi normal.

Vintage, imi esti draga, deci ceea ce urmeaza sa spun sa nu o iei in nume de rau, te rog! Nu ma raportez in mod special la tine si la familia ta, dar in general nu mi se pare normala gandirea aceasta, cand vine vorba de educatie sexuala: mama vorbeste cu fiica, tatal cu fiul. Amandoi ar trebui sa vorbiti cu amandoi [bineinteles, separat, ca pentru adolescenti discutiile "in familie" despre sex sunt destul de jenante oricum]. De la parintele de acelasi sex, copilul va invata despre particularitatile biologice. De exemplu, o fata bineinteles ca va intelege mai bine de la mama cum e cu menstruatia, decat de la tata. Mai ales ca in cele mai multe cazuri, simptomele de sindrom premenstrual sunt aceleasi la mama si la fiica, deci anii tai de experienta o pot ajuta sa treaca peste aceste neplaceri. La fel, despre polutiile nocturne, baiatul va discuta mai bine cu tatal sau, care a trecut prin acelasi lucru si deci ii poate explica mai bine ce si cum.
Cand vine vorba despre sex insa, e mult mai bine pentru copil sa discute cu amandoi parintii, impreuna sau separat, cum se simte el mai bine. Pentru fiul tau ar fi foarte util daca ar sti cum este sexul perceput de catre o femeie. Mai ales cand vine vorba despre sexul premarital, el poate invata mult mai multe de la tine. E cunoscut faptul ca fetele sunt mult mai afectate de pierderea virginitatii decat baietii [mai ales daca s'a petrecut intr'un mod neplacut], deci daca tu, ca femeie, il faci sa inteleaga impactul pe care acea "prima data" il are asupra unei femei, ii va fi mult mai usor sa respecte decizia unei eventuale iubite de a se pastra virgina. In cazul fiicei tale, daca tatal ii va explica faptul ca un barbat care o iubeste cu adevarat o va respecta si o va iubi mai mult daca se pastreaza pentru noaptea nuntii, ea va asimila mai usor aceasta informatie, pentru ca vine direct "de la sursa".

Sper ca m'ai inteles! Si repet, desi am folosit persoana a II'a singular, nu ma refer in mod special la tine, ci in general!

:)
Nu dau cu pietre.

Cele mai stranii lectii de viata le-am invatat din relatia cu socrii mei, nu stiu daca ma pot face inteleasa.

Inteleg indignarea ta deoarece in tinerete si eu gandeam altfel.
Am avut multa libertate in tinerete (atunci nu mi se parea ca am, dar acum sunt mama si inteleg ca am avut multa libertate)... Aveam un grup de prieteni cu care stateam vara mai mult la mare/munte, decat acasa.. Iar in studentie petreceam mult timp prin cluburi, uneori noapte de noapte (culmea e ca mai lucram si part time undeva si aveam si bursa la scoala.. astazi nu inteleg de unde aveam atata energie, dormeam f putin..).
Si parintii mei erau destul de nemultumiti si aveam periodic "discutii" despre responsabilitate, maturitate, datorie catre ceilalti etc.. Tot faceam ce vedea in jur ca fac altii, nu prea luam in seama ce spun parintii, mi se parea ca nu-mi inteleg nevoile si nu sunt in pas cu timpul.

Prin contrast, parintii prietenului erau foarte deschisi, foarte "moderni", dadeau bani fiilor lor pt a-i cheltui in oras (pe cand eu munceam pt bani, nu primeam de la parinti bani pt distractii, desi aveau de unde sa-mi dea). Le puneau casa la dispozitie pentru petreceri.
Ba inca atunci cand parintii mei mi-au interzis sa plec la munte, parintii prietenului au sunat sa o convinga sa ma lase! Lucruri de-astea.
Si cat ii laudam pe parintii prietenului: ca sunt discreti, ca-si ajuta si inteleg perfect fiii, ca la ei acasa se mananca lucruri extraordinar de bune (pe cand la mine acasa mancarea era foarte banala.. paranteza: mama avea talentul extraordinar de a face un festin dintr-o masa simpla. Chiar daca ar fi avut doar cartofi fierti si salata de varza, pranzul la noi acasa era intotdeauna o mare bucurie si totul parea gustos! Imi lipsesc aceste lucruri astazi cand mananc orice!). Si ii tot laudam pe parintii prietenului.. nu stiu cum de ma suportau proprii mei parintii sa ma vada atat de ingrata si proasta!

Pana in ziua in care prietenul mi-a dat verigheta si am hotarat sa ne mutam impreuna. Atunci lucrurile au luat o intorsatura neasteptata!
Parintii mei s-au pus efectiv in usa si au zis: "din casa noastra tu iesi doar maritata!"
Niciodata nu au fost atat de vehementi ca in acel moment. De parca ar fi fost o chestiune de viata si de moarte.
Eu nu intelegeam nimic. Multe prietene traiau in concubinaj.. ce era atat de gresit? Pai o sa ne casatorim intr-o zi, nu? Dar sa vedem..mai incolo.
Nu am cuvinte sa spun cat de putin am inteles din atitudinea parintilor mei, cat de rusine imi este astazi ca atunci nu i-am inteles si nu i-am apreciat cum se cuvine.
Ei au facut un efort financiar platit nunta si ne-am casatorit in trei luni (in mare graba, ca nu cumva sa ajung sa ma mut cu prietenul fara a fi maritata cu el).

Si asa am scapat eu de concubinaj.

Vreau sa spun ca a mai trecut o vreme pana am inteles cat de extraordinari sunt parintii mei, cat de mult rau le-am facut de-a lungul timpului si cat de daunatoare este atitudinea "las' ca-s tineri si sa-si traiasca viata" blah, blah.. (adica acceptarea concubinajului).

Acceptarea concubinajului este o dovada de slabiciune morala (zic eu astazi cu mintea mea de acum.. ca in tinerete ziceam altceva).
Poate ca tinerii sunt naivi si indragostiti si nu au putere sa depaseasca unele momente. DAR DE ACEEA AU PARINTI! Ca sa-i sustina in ce este bine, sa-i ajute la greu etc..

Eu sunt mama de baieti si deja la 7 ani pe al meu il suna colegele acasa sa-l intrebe ce mai face! Pai ce ma fac la 16 ani?! Ma apuca disperarea cand ma gandesc.
Asa ca i-am spus de la gradinita ca singurul mod in care exista binecuvantarea lui Dumnezeu in familie este prin Taina Cununiei. Si i-am aratat poze de la nunta noastra sa vada ca ne-am cununat in biserica si o casatorie nu este doar un angajament pe care sotii il iau unul fata de altul, ci si un angajament luat in fata lui Dumnezeu.
Si in general insist pe aceasta idee, ca sa i se intipareasca bine in minte ca iubirea nu este "hugs and kisses" sau o traire inefabila, iar daca te joci dea casatoria fara a fi casatorit in fapt, apoi vei plati amarnic pt asta.

Am fost foarte impresionata sa vad pe ortodoxia tinerilor ca fecioria nu a murit astazi, faptul ca multi tineri (baieti) cred asta mi-a dat speranta ca poate exista o sansa si pt fiii mei sa creasca curati intr-o lume care progreseaza catre desfranare generalizata.

..continuare
 

Scuze ca am lasat mesajul la jumatate. Intervenise ceva.

Ce am facut eu cand fiul meu a spus domnisoarei sa se marite? Am tacut. Ceea ce poate fi considerata aprobare.
Dupa o relatie de 4 ani (poate mai mult, nu-mi amintesc exact), nu cred ca ea nu stie ca ceva este in neregula sa traiasca astfel. Iti place? Te mariti.
Nu-ti place? Te desparti.
Nu poti fi in "proba"/dubii timp de 4 ani!
Asta excluzand pacatul.

Dar ea a tinut posturi, a fost sa se spovedeasca de mai multe ori in aceasta perioada (uneori a reusit si sa se impartaseasca, da!). Nu poti sa te minti la infinit ca esti bine, ca nu esti intr-o suferinta spirituala!

Daca tin la ea (si tin la ea), nu este drept sa o mint si eu. Ea este cea care va suferi cel mai mult daca aceasta stare persista. Parerea mea.


Pe de alta parte, acesta este un exemplu negativ pt fiul meu. Pentru ca se petrtece in familie si cu incuviintarea tacita a tuturor.
Adica spunem una (desfraul este rau) si facem alta.

Sau, mai rau, spunem ca desfraul este bun (cazul socrilor), situatie in care mai bine tin copilul departe.

Referitor la ultima intrebare.. Nu-mi e teama ca nora ma rine departe de nepotel. Mi-e teama sa nu-mi cresc astfel copiii incat nepoteii mei nici macar sa nu apuce sa se nasca (avort, adica).

@ Anna

Mai intai trebuie sa-ti spun ca tare m-ai impresionat cu tot ce ai povestit despre parintii tai dar mai ales cu faptul ca ti-ai dat seama ca sunt extraordinari! Sa ii tina Dumnezeu sanatosi si bucurosi!

Apoi vreau sa iti mai spun ceva : pai poate viitoarea ta cumnata ar vrea sa se marite maine, dar n-o cere cumnatul tau de sotie! Poate el o lalaie de atata timp. In cazul acesta cred ca ar trebui "tunurile" indreptate spre el ( si spre MMMMAMMMMA LUI DE BAIAT:-)), asa cum spui..).Adica fiul tau sa-i spuna lui ca doar e unchiul lui, sa se insoare. Desigur fata nu ar trebui sa accepte aceasta varianta "light", dar daca il iubeste, spera ca intr-o zi va fi sotia lui...Zic si io..:30:

Pot sa spun ca te cunosc binisor sora (dupa 2 ani de postari pe acest forum) si ca intotdeauna m-au atras si mi-au placut realismul tau , sinceritatea si nivelul credintei pe care o practici .
Noi aici ne aflam pe un form ortodox, ori asta nu trebuie sa ne scape din vedere si sa incepem sa promovam tot felul de pacate ale conteporaneitatii scuzindu-ne ca de, acestea sunt timpurile si ca pina la urma toate se vor aseza in viata oricarui om !
Crestinii practicanti nu gindesc asa deoarece ar fi f. clar ca daca am dori, daca ne-ar placea si ne-ar multumi acest mod de gindire , pai in acea clipa deja Hristos nu mai este in inima noastra de mult timp . Nu am mai fi ai lui Hristos din acea clipa ori aceasta este un lucru f. grav. Hristos insusi , in rugaciunea din gradina Ghetimani spunea textual : ,,... eu nu pt. lume ma rog Tie (caci lumea l-a respins pina la rastignire strigind cu gura ei in forul roman : rastigneste-L !) ci pt. cei ce mi-ai incredintat mie , ca asa cum una suntem noi asa sa fie si ei cu Mine ..."

Gindirea si traiul lumesc nu este pt. un ortodox(putini existenti real in lume !) si cine este curios poate sa vada aceasta uitindu-se chiar aici pe forum citi crestini traditionalisti, reali, adevarati sunt ! Dar va spun eu , suntem extrem de putini . Pt, ca putini sunt cei care voiesc sa traiasca in Hristos !
Nu lumea este aspiratia si dorinta noastra , nu lumea este idealul si telul nostru, nu a fi in rindul lumii este dorinta noastra arzatoare ci cu totul si cu totul altceva ... A fii si a ramine ai lui Hristos !! Ori a fii ai Lui insemneaza jertfa in duh si adevar , insemneaza sa iti iei crucea, tu , sotul tau si toti copii tai si sa ii urmezi lui Hristos , ori a urma Lui nu este lucru la degetul mic al omuilui , ci asa cum am mai spus, este jerfta .
De nu facem asa si ne lasam amagiti ori dati pe spate de incintati de lumea lume si de valorile ei grozave, de pretentiile si ambitiile ei, atunci vom primi raspunsul lui Hristos dat de curind , in evanghelia duminicii tuturor sfintilor , unde ne spune textual : ,,... cine nu isi ia crucea si nu-mi urmeaza , nu este vrednic de mine !" . Si ne mai spune in aceiasi evenaghelie , ca cel ce se rusineaza sa Il marturiseasca pe EL inaintea oamenilor (a socrilor, a copiilor moderni si cu dorinta de concubinaj, a vecinilor moderni si desfrinati si ei , a colegilor de servici inglobati in patimi si pacate pina la nivelul buzelor de la gura si a altora asemenea lor !) atunci si El se va rusina sa il marturiseasca inaintea Tatalui Ceresc ! Ori daca nu ne marturiseste nimeni (Maica Domnului, sfintii si casnicii lui Hristos sau insasi Hristos Mintuitorul ) inaintea Tatalui Ceresc atunci ne aflam intro situatie extrem de rea , aceea de a nu exista scrisi in Cartea Cartilor , in Cartea Vietii si a Nemuririi .

Nu lumea si complezanta circumstantiala a modernismului ei este telul ortodoxului , ci ortodoxia . Si ne spunea parintele Rafail Noica despre ortodoxie ca aceasta este felul omului de a fi din constructia sa de la Dumnezeu, de la facere .

Asadar , aceasta postare a mea este inca o data si iarasi odata impotriva celor care nu stau bine infiti in ortodoxie dar care nici nu doresc sa cunoasca mai mult si sa se smereasca ci din contra sa discute si sa promoveze pacate veniale cu eleganta si ,,bun simt comun".

Eu unul prefer si aleg ortodoxia chiar daca par retrograd si anacronic !

NB : v-am spus ca prin articolele pe care le contine , ortodoxiatinerilor este grozava ca isvor de cunoastere !

Nu, nu-ti fa griji, Lilith, nu ma supar deloc, imi face placere sa vorbesc cu tine, chiar daca nu suntem in deplin acord.
Eu sunt o persoana de moda veche, asa, cumva... vintage. Pana la adolescenta lui, am fost "prietenul" fiului meu. Discutam despre multe, chiar si despre fete, despre intalniri si biletele.
El fiind pe la liceu, prin clasa a 12-a, parca, a cunoscut o mica domnisoara de clasa a9-a, dulcica si nevinovata ca o floricica. Si se iubeau nevoie mare. Atunci a fost prima si ultima oara cand am vorbit despre sex. L-am rugat insistent si parinteste sa aibe grija ce face cu fetita aceea. Sa nu cumva...! Ca sunt tineri, ca nu e bine, ca-i pacat grav, etc. M-a asigurat ca nu se va intampla nimic. Si sunt sigura ca nu s-a intamplat. Dupa ceva timp s-a racit prietenia lor, s-au despartit. Dar de atunci si pana acum el nu mi-a mai povestit de nicio fata. Acum imi fac reprosuri ca prea m-am "ambalat", prea l-am luat tare atunci si s-a invatat minte, nu mi se mai confeseaza. Relatiile lui intime au devenit un subiect tabu in familia noasta. Mi-e jena, mi-e frica... nu stiu ce-mi este, dar eu nu mai pot vorbi cu el despre aceste lucruri. Ma rog tot timpul, minut de minut, de dimineata pana seara, sa-l intelepteasca Dumnezeu, sa-i sopteasca El ce e bine si cum e bine.

Fata mea, ooo!, fata mea? Este "domnisoara stie tot". Orice ii spun: "Da, mami, stiu asta, mami". "Vai, mama, dar ne-a spus asta si la scoala !"
In timpul liceului a fost o perioada implicata cu scoala la o actiune impotriva SIDA, a BTS, si nu mai stiu ce... unde au invatat mai multe decat voi sti eu despre sex si toate implicatiile. Apoi a renuntat pt ca avea si activitati suplimentare sportive, antrenamente la basket, etc. Fiind o fire sportiva este mai dura, mai "dintr-o bucata" si nu pot sa-o conving prea usor ca mai sunt inca lucruri pe care nu le stie...
Sti ce mi-ar fi placut? Sa se fi putut atasa de un grup de tineri crestini, organizati frumos si invatati adevaratul rost al relatiilor sexuale si adevaratul pericol al intrtinerii relatiilor intime in afara casatoriei. Ei, asta am incercat eu sa le spun copiilor mei despre sex. Dar chiar daca nu mi-au ras in nas si nu m-au contrazis tot nu sunt convinsa ca ma aproba.

Tot ce spui tu, Lilith, este corect din punctul de vedere al omului modern, al timpurilor de acum.
Omul crestin, ortodoxul veritabil (asa cum as vrea eu sa fiu) va aborda problema diferit. Desigur, si el accepta comunicarea parintilor cu copiii. Dar altfel. Din punct de vedere crestinesc. Adica FARA RELATII INTIME pana la casatorie. Este cel mai sanatos sfat, cel mai de valoare sfat. Parintele Savatie Bastovoi, si eu cred ca tu, din familie de scriitori, poate ai auzit de el (a scris multa poezie postmodernista in vremurile lui triste), spun, acest calugar are cateva scrieri despre tineri si problemele lor. In scrierile Sfintilor parinti se gasesc nenumarate povete, sfaturi pt ca abstinenta tinerilor sa nu fie o povara si un motiv de boli psihice. S-a scris mult despre asta. Deci, cam asa ceva as discuta eu cu copii mei. Dar sunt slaba si fara vointa, cum ar zice fratele Zaharia : "molesita" si ii dau dreptate, spre regretul si rusinea mea...

Este intr-adevar de mare valoare,daca insasi dvs puteti fi un exemplu viu in sensul acesta,adica sa le vb din experienta dvs,cum ati reusit dvs si actualul dvs sot sa ucideti tentatiile si sa intrati biruitori virgini in biserica!
Daca s-a intamplat exact contrariul,sunt slabe sperantele ca acesti copii sa fie docili unor concepte pe care nici parintii sai nu le-au adoptat!

In unele familii exemplele sunt in favoarea concubinajului,adica parinti necununati de cateva decenii...ce importanta sa aiba cununia pt urmasii lor?

Putin, asa.. :)

Trebuie sa existe o cale de abordare.
Mai ales ca nu trebuie sa le tineti lectii de biologie (alea le au deja) ci de morala.
Dar luati-o mai mult pe calea intrebarilor decat afirmatiilor: "tu ce crezi..", "de ce crezi ca..", daca stiti ca va stie pozitia ca fiind una intransigenta si va da raspunsurile pe care stie ca le asteptati fara a crede de fapt in ele, faceti putin pe avocatul diavolului "de ce crezi ca n-ar fi bine sa..in definitiv uite..", etc.

Cu putina pedagogie i se poate arata logic care sunt consecintele neplacute ale unor actiuni, desi daca nu prea au experienta de viata, n-au suferit niciodata, n-au pierdut niciodata nimic, e cam greu sa-i faci din vorbe sa inteleaga durerea pe care ar putea-o simti sau trezi altora prin actiuni necugetate.

E posibil sa nu-si fi pierdut virginitatea dar pana acolo mai sunt diverse.."chestii" care pana la urma tot acolo duc.
Pai luati-o mai asa pe de parte... "cat de departe crezi ca poate merge relatia intre un baiat si o fata?", "cat ar trebui sa accepte o fata din partea unui baiat..", "dar daca urmeaza sa se casatoreasca cu el..", etc.
Nu e asa simplu in practica dar trebuie incercat..

Oricum, in mod normal n-ar trebui sa se ajunga aici, daca un copil este educat cu un atasament profund fata de credinta si invatat cu posturile, cunoaste invatatura morala si de credinta si dezvolta un atasament profund fata de Biserica si tot ce tine de ea, lucrurile astea si le insusesc singuri.

Pe de alta parte daca invata sa iubeasca mai mult lumea si spectacolul ei, e mult mai dificil sa le predai aspectele morale ale interactiunii cu ceilalti..

Ai dreptate. Da, da... Dar, Doamne! NU POT, nu pot sa vorbesc cu el despre asta...

Perfect de acord cu tine! Dar cred ca sti cat de enervante sunt pentru ei discutiile de genul : " Eu, cand eram ca tine faceam doar asa, si asa... eram asa si asa..." toate numai de bine.
Doar sa incep sa zic "cand eram ca tine" si l-am pierdut "de musteriu". Ar merge doar exemplul practic. Si acesta il au. Si de la mine si de la tatal lor. Se pare ca in ziua de azi exemplul parintilor are efect mai incolo, pe la maturitatea avansata, dupa ce se lovesc cu capul de ceva "dur"...