Iata si alte citate din aceeasi sursa:

Dimpotrivă - atâtea cate erau, cuvintele lui profetice nu-ţi vorbeau în clar, ci te chemau discret la căutarea sensului rătăcit printre alte sensuri, aşa cum s-a întâmplat când părintele a prezis marile cutremure ale secolului XX, spunând că Bucureştiul „se va oua de două ori”, iar la a treia ouare, marele oraş va fi şters de pe faţa pământului pentru păcatele lui.

Tot aşa, în ascunzişul tainei, părintele va rosti încă din 1940 o profeţie legată de ascensiunea comunismului, dar şi de înlocuirea lui cu o ispitire şi mai mare: „Zdreanţa roşie, secera şi ciocanul, steaua cu cinci colţuri o să dispară, dar va veni steaua cu şase colţuri, anarhia, şi va fi vai şi amar de lume (...) Asta va fi peste mulţi ani, şi nouă, Dumnezeu nu ne va hărăzi să vedem acele vremi (...) Mie nu-mi va fi dat să văd, după sărbătoarea deşartă a victoriei, câţi dintre cei drepţi au mai rămas.

Căci după această victorie deşartă, puţini dintre cei drepţi vor fi în picioare şi la sărbătoare. Peste tot vor fi naimiţi (vânduţi duşmanului) şi abia atunci va începe o noua luptă, fără jertfă de sânge, dar la fel de lungă ca şi cea pe care am început-o noi acum!”

„Începe timpul mucenicilor”


Neîndoielnic, părintele îşi cunoştea sfârşitul. Ucenicul său, Preasfinţitul Daniil, episcopul ortodox din Vârşeţul Voivodinei, îşi aminteşte că, în decembrie 1988, la ultima lor întâlnire de la Prislop, părintele a plâns pentru prima şi ultima oară, în faţa obştii adunate să celebreze apropierea sfintelor sărbători de Crăciun. Anul următor, în prag de iarnă, părintele va cădea nemişcat la pat şi se va stinge sfielnic şi tăcut, ca pâlpâirea unei lumânări suflate de boarea unui vânt. Nimeni nu poate şti cui anume îi erau adresate lacrimile de la Prislop. Cu siguranţă, era un semn de despărţire, dar şi de întărire a ceea ce se spune că profeţise pentru ultima oară poporului român, cu puţin timp înainte de căderea comunismului: „Îmi pare rău pentru voi. Frica e de la diavol... Îmi pare rău pentru voi. Vor cădea mulţi dintre cei aleşi. Vă vor pune impozite, taxe şi alte dări. Nu veţi mai putea fi sfinţi... Acum nu mai e timpul sfinţilor. Acum începe timpul mucenicilor”.

Ovidiu,orice profetie apare abia dupa ce evenimentul se intampla. Pana in 2001 nu a zis NIMENI ca vor cadea doua blocuri. Sa fim seriosi...
Mai degraba gasim acest indiciu pe bancnota de 1 dolar,insa tot dupa 1 septembrie s-a descoperit :21:

Nimeni nu a zis că părinteele ar fi zis aşa ceva. Pictura este autentică şi a făcut ceva vechime până în 2001 (aprox 12 ani de la moartea părintelui). În 1983 a fost finalizată pictura. Dacă totuşi există această profeţie pictată?

Bancnota de 1 dolar e muuult mai veche decat picturile parintelui! Are vreo relevanta?

sursa: http://www.formula-as.ro/2012/1017/s...-sofonea-15016
ultimul numar

Parintele Arsenie Boca in amintiri - Marturiile Parintelui Ioan Sofonea

http://www.formula-as.ro/magazine/at...1337507499.jpg

"Avea atata forta de convingere, incat schimba constiinta oamenilor"
Parintele Ioan Sofonea are astazi 83 de ani si traieste la Sibiu, alaturi de doamna preoteasa Aurelia Sofonea. Nu o data ne-a mangaiat cu amintirile sale despre marele duhovnic de la Sambata, pe care l-a cunoscut inca din copilarie. S-a nascut si a crescut la Dragus, localitatea fagarasana atat de apreciata de etnografii si muzicologii din echipele de cercetare sociologica ale profesorului Dimitrie Gusti. Contemporan cu oameni de valoare ai neamului romanesc, multi trecuti prin iadul inchisorilor comuniste, Parintele Ioan a avut el insusi de facut fata unor incercari grele.

Darul lacrimilor
"Nu o data, ii curgeau lacrimile in timpul predicii"

In 1946, dupa ce a terminat Scoala de Cantareti "Dimitrie Cuntan" din Sibiu, unde fusese trimis si sustinut financiar de Parintele Arsenie Boca, tanarul Ioan Sofonea a venit la Sambata pe postul de cantaret bisericesc, cu gandul de a ramane definitiv acolo, ca monah.
"Aveam doar 17 ani si nu cunosteam prea multe despre viata calugareasca. Stiam ca este o viata deosebita, de slujire a lui Hristos. Mama s-a bucurat de hotararea mea de a merge la manastire, nu pentru ca n-ar fi avut cu ce ma intretine, ci mai ales pentru ca Parintele Arsenie, care era asa de cautat si vestit, m-a luat sub ocrotirea sa. Tatal meu s-a suparat un pic. Voia sa raman urmasul lui, acolo in sat. Totusi, daca a vazut ca nu oricine m-a chemat, ci Parintele Arsenie, care era un nume, a acceptat".
La manastire era o viata de rugaciune si munca. Randuiala era aproape ca astazi, cu slujbele obisnuite: Vecernie, Utrenie si Liturghie, zilnic. "Veneau multi credinciosi, multi mireni si Parintele spunea: "Mai, ei nu pot sa se scoale la ora 12 noaptea". Asa ca slujbele se faceau dimineata si seara. Peste zi, celor care ramaneau pe-acolo le dadea de lucru. Fie sapau in gradina, fie coseau iarba, fie participau la alte lucrari gospodaresti. Ii integra si pe mireni intr-o randuiala".

http://www.formula-as.ro/magazine/at...1337508370.jpg

Manastirea Sambata, in perioada parintelui Arsenie Boca

"La inceput, la manastire se manca foarte putin. Carne nu se manca deloc" - isi aminteste Parintele Sofonea. "Parintele Arsenie tinea un post sever: paine si apa. Nu manca decat paine, seara. Dupa un timp, a facut o cadere fizica si i-au spus doctorii: "Daca nu iti schimbi regimul alimentar, o sa cazi la pat". A ascultat de medici si a revenit la un regim alimentar obisnuit.
Uneori, Parintele mergea pe valea Sambetei, luni dimineata, cu Biblia in mana, si ramanea toata saptamana pe munte, in rugaciune, singur. Nu lua nici macar o paine. Si venea sambata de acolo. Apoi slujea si predica. Cuvantul lui era patruns de multa simtire, incat nu o data ii curgeau lacrimile in timpul predicii. Spunea: "Mai, voi ma rugati sa fac minuni! Eu nu fac minuni. Am venit sa facem minunea de a asculta de poruncile lui Dumnezeu si a le implini. Aceasta e cea mai mare minune".
Cand predica Parintele Arsenie, toti erau atenti. Nici nu puteai sa fii cu gandul in alta parte. Te capta, te desprindea de cele pamantesti, te inalta sufleteste, incat nu mai doreai sa te desparti de Parintele si de Sfanta Manastire, ci sa devii si tu un bun credincios, marturisitor si slujitor al Domnului Iisus Hristos. Atat erau de convingatoare cuvintele sale, incat te hotarai cu tot sufletul sa-i urmezi sfaturile si invataturile, sa fii mai ravnitor pentru o viata in Hristos, modelul de urmat pentru o viata curata si sfanta, dupa voia lui Dumnezeu. Avea atata forta de convingere incat schimba constiintele oamenilor. Credea ceea ce spunea. El propovaduia iubirea lui Dumnezeu fata de oameni. Le zicea: "Sa va spovediti si sa va impartasiti. Sa veniti sa-L luati pe Hristos cu inima impacata cu Dumnezeu. Sa folositi clipa intalnirii cu Hristos ca pe o raza de soare care lumineaza, ca Hristos este Calea, Adevarul si Viata. Sa nu plecati din fata lui Hristos ca tanarul bogat, care nu a inteles cu Cine statea de vorba si a plecat intristat"".

Spovedania
"Cand te privea in fata, nu mai puteai ascunde nimic"

Parintele Arsenie avea o singura atitudine fata de toti cei care se inchinoviasera la Manastirea Brancoveanu. Astepta de la ei sa fie corecti, sa fie disciplinati si sa-si faca fiecare datoria la locul lui, sa slujeasca si sa lucreze ca pentru Dumnezeu.
Tanarul Ioan Sofonea a fost si el intre miile de oameni care si-au plecat genunchii sub epitrahilul Parintelui Arsenie, pentru a-si marturisi pacatele si greselile, si a primi sfat duhovnicesc.


http://www.formula-as.ro/magazine/at...1337508379.jpg
Lacul din preajma manastirii

"La spovedanie, Parintele Arsenie nu se grabea niciodata. Te lasa sa spui tot ceea ce aveai de spus, si apoi te-ntreba el: "Asta de ce n-o spui, astalalta de ce nu o arati, ca si asta ai facut-o". Si atunci iti dadeai seama ori ca le-ai uitat, ori ca n-ai vrut sa le spui. Prin aceasta se dovedea ca el este si un cunoscator al gandurilor, ceea ce pe multi ii uimea. Cand te privea in fata, nu mai puteai ascunde absolut nimic. Si nu mai indrazneau oamenii sa nu spuna tot ce aveau rau asupra lor, fie ca era vorba de defecte, pacate sau patimi.
Pe oameni ii primea la spovedanie si la impartasanie numai dupa o pregatire. El socotea marturisirea mai importanta pentru credincios - nu ca Taina, ci ca lucrare de cercetare a cugetului. Spunea: "Impartasirea este actul prin care omul ajunge la desavarsire. Marturisirea este cea mai indicata pentru a te curata. Daca nu faci aceasta marturisire din toata inima, sincer, nu te cureti. Si de multe ori nu stii s-o faci".
De aceea, ii si tinea pe oameni la manastire mai multe zile si le vorbea despre spovedanie si le arata pacatele: cum sa le cunoasca, cum sa le spuna. Privind la fata lor, isi dadea seama daca au inteles. Avea acest dar al cunoasterii. Abia dupa aceasta scoala de cateheza ii primea la spovedanie. Daca omul nu era pregatit, il mai lasa la "scoala". Si au fost unii care, mancand doar paine si apa, stateau la Sambata si sapte saptamani. Nu mergeau acasa. Participau la slujbe si ramaneau acolo, la "scoala". Si asta nu se intampla doar vara, ci si iarna, ca avea manastirea un camin incalzit".
Pentru marea sa lucrare duhovniceasca, Parintele Arsenie era respectat de toti preotii, dar unele idei mai indraznete, mai ales cele privind viata in familie, n-au fost aprobate de toti. "Ziceau unii ca s-a gasit el sa spuna altceva decat in realitate. De fapt, Parintele voia sa-i atraga pe oameni la o viata de familie mai curata, cat de cat dupa voia lui Dumnezeu, la o viata sfanta".
continuare.........

............continuare

Vremuri vitrege

"Ca sa-l scoata din vizorul securitatii, mitropolitul Nicolae Balan l-a dus la Manastirea Prislop"

"Mama mea, Ana", ne spune doamna preoteasa Aurelia Sofonea, "a fost la Manastirea Brancoveanu pe 15 august 1944, la praznicul Adormirii Maicii Domnului.



http://www.formula-as.ro/magazine/at...1337508388.jpg Biserica manastirii, acum 50 de ani

Atunci Parintele Arsenie i-a indemnat pe credinciosi sa-L roage pe Dumnezeu sa se milostiveasca de tara noastra, sa nu se intoarca dusmanul cu manie asupra poporului roman. Peste o saptamana, a urmat actul de la 23 august. Ma gandesc ca rusii ar fi facut mult mai multe crime, fara acea schimbare politica si militara din august 1944".
Dupa sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial, in Romania, prin violenta si minciuna, cu sprijinul Uniunii Sovietice, s-a instaurat regimul ateu comunist. Sute de mii de oameni au fost aruncati in inchisori. Parintele Arsenie a fost arestat si anchetat la Ramnicu-Valcea si Bucuresti in 1945, la Fagaras si Brasov, in 1948. Ca sa-l scoata din vizorul securitatii, pe 25 noiembrie 1948, Mitropolitul Nicolae Balan l-a dus la Manastirea Prislop din Tara Hategului. Ctitorita in secolul 14, de Cuviosul Nicodim cel Sfintit de la Tismana, Manastirea Prislop fusese preluata de greco-catolici pe la 1760. In toamna lui 1948, calugarii greco-catolici o parasisera, dupa revenirea unitilor la ortodoxie.
http://www.formula-as.ro/magazine/at...1337508405.jpg La Sambata, in zi de sarbatoare

"Mai erau doar doi calugari care se ocupau cu cazanul de rachiu, adica faceau rachiu pentru taranii din imprejurimi. Parintele le-a zis ca pot ramane la manastire, cu conditia sa renunte la facut rachiu, pentru ca nu e o indeletnicire calugareasca. Au ales sa ia cazanul si sa plece. Manastirea Prislop a gasit-o in paragina. Se apropia iarna si, desi ii era foarte greu, a ramas. L-a luat cu el pe fratele Nicolae Zaharie de la Sambata, viitorul ieromonah Nicodim, care are mormantul chiar langa mormantul Parintelui Arsenie. Fratele Nicolae era si cantaret bisericesc, facuse scoala de cantareti, si tamplar de meserie. Si s-au pus amandoi la lucru. Au reparat chiliile si biserica. Prin pilda lui, Parintele stia sa mobilizeze si pe ceilalti la lucru. Si a facut din Manastirea Prislop o gradina a Maicii Domnului, o gura de rai: flori si alei frumoase, lac si clopotnita, de toate. Pe unde a fost Parintele, s-a cunoscut".
Ioan Sofonea a ramas in obstea de la Sambata, sub indrumarea Parintelui Serafim Popescu, si a fost calugarit cu numele Ieronim, in Saptamana Luminata a anului 1950, la praznicul Izvorului Tamaduirii.
"Odata, am plecat de la manastire la Fagaras, ca sa merg la dentist. Prin 1951. Pe drum a aparut o motocicleta cu atas. "Hai, urca, si noi mergem la Fagaras." M-au dus la sediul Securitatii, unde am fost anchetat in legatura cu luptatorii anticomunisti din munti. Credeau ca stiu ceva, pentru ca eram ruda cu Remus Sofonea, care facea parte din grupul de partizani condus de Ion Gavrila Ogoranu. Mi-au pus niste sarme electrice la degete, ca sa ma chinuie. Dar eu chiar nu stiam nimic si nici n-am vazut pe vreunul dintre luptatori venind la manastire. In cele din urma s-au lamurit si m-au eliberat"

.http://www.formula-as.ro/magazine/at...1337508413.jpg Parintele Ioan Sofonea

Intre 1952 si 1954, a urmat cursurile Seminarului monahal de la Manastirea
Neamt, unde a avut profesori de cel mai inalt nivel, din elita tinerilor monahi, precum Sofian Boghiu, Felix Dubneac, Benedict Ghius sau Andrei Scrima. Duhovnicul elevilor era Parintele Arsenie Papacioc.
In cei zece ani cat Parintele Arsenie Boca a fost la Prislop, credinciosii lui mergeau sa-l caute, incat lumea zicea ca s-a mutat Sambata la Prislop. Acest lucru a alertat Securitatea, si Parintele a fost retinut de doua ori, pe perioade mai lungi. De aceea, la Prislop, activitatea lui a fost mai restransa. Era mult mai retras. Stia ca e mereu urmarit. Am fost si eu la Prislop si l-am cercetat, in 1956".
"La Sambata, veneau credinciosii si povesteau despre Parintele Arsenie. Asa isi mai alinau dorul fata de Parintele lor drag", isi aminteste doamna preoteasa. Tin minte cum, in 1953, fiind la manastire, am pornit intr-o plimbare pe urmele Parintelui Arsenie. Asa spuneau oamenii care il cunoscusera: "Mergem pe unde pasea Parintele". Si am mers de la biserica la staretia veche. Acolo, pe la jumatatea drumului, era un copac cu o radacina iesita, in forma de cruce. Si cei mai in varsta ziceau ca le-a zis Parintele: "Sa va faceti cruce cand treceti pe-aici, ca Dumnezeu a facut radacinile acestea in forma de cruce"".

Alungarea din manastire
"Te dezbraci de hainele calugaresti si nu mai ai ce cauta aici"

Paradoxal, chiar daca multe terenuri si cladiri ale manastirilor au fost confiscate, numarul calugarilor a crescut in primul deceniu de oranduire comunista. In 1958, erau 224 de manastiri, cu aproximativ 6.400 de monahi si monahii. Un motiv de reala ingrijorare pentru un regim politic care isi propunea raspandirea ateismului. Masurile n-au intarziat sa apara. Pe 4 aprilie 1959, intra in vigoare un nou regulament al manastirilor, elaborat de Departamentul Cultelor, prin care mai multe categorii de vietuitori urmau a fi scosi din manastiri: minori, fara studii, "imorali", cu atitudine dusmanoasa la adresa regimului, condamnati penal. La actiunea de strangere a informatiilor despre traitorii din manastiri au participat inspectori si imputerniciti ai Departamentului Cultelor, organele de militie si numerosi agenti ai Securitatii.
http://www.formula-as.ro/magazine/at...1337508426.jpg Alaturi de sotia sa, Aurelia Sofronea

In 1959, dupa Pasti, in Saptamana Luminata, de Praznicul Izvorului Tamaduirii, ierodiaconul Ieronim Sofonea a slujit impreuna cu ceilalti preoti Sfanta Liturghie, la Manastirea Brancoveanu. Imediat dupa slujba a venit imputernicitul politic al Mitropoliei Ardealului, reprezentantul puterii comuniste, si i-a zis: "Dumneata te dezbraci de hainele calugaresti si din acest moment nu mai ai ce cauta aici!".
"Fara nici un fel de hartie oficiala, doar verbal. Nici prin gand nu-mi trecuse vreodata ca voi pleca de la manastire. Voiam sa stau acolo toata viata. Ei au hotarat altceva in locul meu. M-au urmarit sa vada daca mai raman. Si mi-au zis securistii: "Nu mai sta! Pleaca!". A fost un ordin verbal, dar categoric".
Parintele Serafim i-a dat atunci 600 de lei, ca sa-si cumpere un costum de haine, pentru ca i-au interzis sa mai umble in reverenda.
Cu lacrimi in ochi, tanarul monah Ieronim a plecat la Sibiu. Numai cei care au trait 20 sau 30 de ani intr-o manastire si au fost fortati sa plece pot intelege ce a fost in sufletul lui.
"La Institutul Teologic n-au primit nici un ordin in privinta mea si am putut sa-mi continui studiile. Parintele Nicolae Mladin - viitorul Mitropolit al Ardealului, Parintele Milan Sesan si alti profesori m-au incurajat ca in vara acelui an, 1959, sa termin facultatea. Eu am umblat mai departe in reverenda si cu barba, pana cand intr-o zi am dat nas in nas cu imputernicitul politic de la Mitropolie, Francu, care mi-a zis: "De ce nu te-ai dezbracat, vrei sa zbori si din facultate?!...". Atunci mi-am cumparat haine civile, apoi m-am dus la frizerie si mi-am tuns parul si barba, plangand.
Nici pana azi nu stiu de ce am fost scos din manastire. Sa fi contat legatura de rudenie cu Remus Sofonea, care fusese prins, condamnat la moarte si executat?... Ori faptul ca eram un ucenic al Parintelui Arsenie Boca?... Mai tarziu, am aflat ca in aceeasi zi a fost instiintat si Parintele Arsenie ca trebuie sa plece de la Manastirea Prislop. Si timp de 30 de ani, cel mai inzestrat liturghisitor, predicator si duhovnic roman al secolului XX n-a mai avut voie sa slujeasca la altar".

Nu am avut ocazia sa stau de vorba personal cu Parintele Arsenie Boca. Aveam 3 ani cand a murit. Insa, am ramas placut impresionata de felul lui de a fi. Am gasit pe net un documentar despre viata lui si nu stiu de ce am sentimentul de a ma uita la el de "n" ori si tot nu ma plictisesc. Cand ma uit, ma incearca o emotie greu de explicat si incep sa plang. Intr-o seara am gasit un al reportaj realizat de cei de la Antena 3 in perioada Saptamanii Patimilor despre parintele si am izbucnit intr-un plans prin care efectiv simteam ca elimin toata durerea pe care o aveam in suflet. Este de necontestat puterea si influenta pe care a avut-o , o are si o va avea asupra oamenilor. Stiu ca este propus pentru canonizare anul acesta si este un lucru extraordinar. Au si aparut pe la panghare carticele cu Acatistul si Paraclisul lui si mi-am cumparat si eu una. Am o intrebare, pot sa ii citesc Acatistul daca nu este canonizat? Eu stiu ca nu.

Acum la Antena 3, in reluare, documentarul despre parintele Arsenie Boca (In Premiera)
................
Au anuntat una, si dau alta.... Rebreanu, Sadoveanu.............scuze
Fiind foarte tarziu (00.00) nu am mai revenit cu precizari

Indicat ar fi să ceri binecuvântare de la duhovnicul tău. De exemplu preoţii care slujesc la biserica unde merg, dau binecuvântări în acest sens, ei înşişi având evlavie la părintele. Vezi că este posibil ca în acastist să fie şi unele greşeli:

Codacul al 3-lea
Si atunci cu lacrimi te-ai rugat ei, iar ea de maini te-a luat si sfantului in varful muntelui in grija te-a dat, iar noi, minunandu-ne de asa mare dar, iti cantam : Aliluia !

Condacul al 8-lea
Fiind razboi mare, veneau la tine, Parinte, tineri care trebuiau sa plece in razboi, ca sa te rogi pentru ei, iar tu cunosteai care scapau cu viata. Si noi ne minunam, cantandu-ti :Aliluia !

Condacul al 10-lea
Venit-a, Parinte in timpul unei Sfinte Liturghii o femeie sa-ti spuna necazul ce il avea si te tulbura cu nerabdarea ei. Si tu, Parinte simtind din Sfantul Altar, ai oprit slujba si ai spus de ce a venit. Pentru aceasta, iti cantam : Aliluia !

ps: am îngroşat ceea ce consider că este greşit...

Multumesc mult Ovidiu pentru raspuns!

„Eu acum nu vă pot ajuta, dar dacă am să plec de aici să ştiţi că v-ajut, numai să veniţi la mine! Pentru cel ce varsă o lacrimă la mormântul meu, eu mă voi ruga la Dumnezeu!”
Anul acesta la sfarsitul lui aprilie mi-a ajutat Bunul Dumnezeu si Parintele Arsenie sa ajung la Prislop.Ceea ce simti acolo ....cuvintele sunt de prisos....L-am rugat pe Parintele Arsenie daca-i cu putinta sa se impace mama cu fratele meu.Dupa o cearta urata si cuvinte grele a plecat de acasa la prietena lui unde a locuit timp de trei ani de zile,timp in care mama nu a existat pentru el.O impacare era imposibila,nici nu ne mai gandeam la asa ceva... la cat de inraiti erau amandoi,devenisera doi straini...Doar Dumnezeu putea sa faca o minune si sa-i impace.Dupa o luna de zile de cand am fost la mormantul Parintelui ma suna mama pe la amiaza sa-mi spuna ca a sunat-o fratele si ca o sa vina seara sa stea de vorba pentru ca vrea sa se intoarca acasa.Am amutit....Si asa s-a intamplat ,au lasat amandoi rautatea din ei si s-au impacat.Cu siguranta ,aici a fost "mana "Parintelui Arsenie caruia n-am cuvinte sa-i multumesc pentru tot.
Dupa pelerinajul de la Prislop mi-am dat seama ca se petrece ceva in corpul meu,mi-am luat un test de sarcina si surpriza:a iesit pozitiv,avem 10 saptamani de viata:)Pentru noi acest copilas a venit ca o binecuvantare a parintelui .Parintele Arsenie Boca este "Sfantul meu de suflet",m-a ajutat de atatea ori de cand i-am facut loc in inima mea cea patimasa si neputincioasa.Nici nu merit asa ajutor eu nevrednica....
Doamne Iisuse Hristoase pentru rugaciunile Preacuratei Tale Maici si ale Parintelui Arsenie ai mila de toata lumea Ta!

Bine ai revenit pe forum , Florentina ! M-a impresionat mărturia ta , cu toate că eu nu m-am rugat nicodată Părintelui , dar citind mai multe mărturi despre minunile săvârşite de el, voi apela în rugăciunile mele numele lui cu siguranţă sfânt . Mulţumiri încă odată !

Să nu te îndoieşti frate Cristi. Te vei convinge singur că părintele este de mare ajutor. Dar este o condiţie pe care o părintele o pune şi pe care nu am uitat-o: să fim buni, să facem fapte bune, să mergem pe linia bisericii şi să fim tot timpul pregătiţ, cum ne învăţă preoţii Bisericii. El este un sfânt...poporul l-a canonizat de mult.

A apărut o nouă carte "Părintele Arsenie Boca - Mărturia mea" scrisă de părintele Petru Vamvulescu. Din păcate cartea a fost tipărită într-o ediţie limitată. Cine este interesat de carte aş putea să i-o trimit prin poştă.

sa ajutam la canonizarea parintelui Arsenie Boca
 

inainte si dupa ce la-m cunoscut?
 

zi sa ne asezam la masa discutiilor si sa ne cunoastem,sa presupunem ca ma numesc Mihai si am 34 ani si va relatez povestea mea care in mod cert nu este o ''presupunere''
dupa niste necazuri,incercari pe care le-am avut am ajuns sa merg putin pe la biserici fara ca sa cred neaparat in ceva.Inca nu puteam sa stavilesc necazurile si am ajuns intr- un moment de rataciri si neinpliniri sa injur lumanarile bisericile care nu ma ajutau atunci.Din neant mi-a venit un feeling ca trebuie sa caut pe net Arsenie Boca,mentionez ca in acea zi de rataciri am vazut viata dumnealui si am plans fara oprire,ceva ciudat pentru mine si pentru orice tanar,in urmatoarea saptamana am mers la prislop,am sintit acolo ca ating putin divinitatea ,am simtit dupa mormantul parintelui in spre pester sf.Ioan ca plutesc ca nu mai exista gravitatie ca nu mai sunt ''trup'',ca sunt ceva energetic.In decurs de 1 an am fost de 4 ori eu,am dus prieteni,familie toti au simtit mai departe de conditionarile unui trup de pamant,viata mea se cantareste in douo parti inainte si dupa,totul s-a schimbat,a inceput sa inteleg viata la nivel spiritual,inainte ma pasionau explicatiile logice ,filozofia,psihologia lucrurile care incearca sa dea un sens vietii,pe care incercam sa o analizam si sa o catografiem.?Nu stim nimic suntem decat oi ratacite pe infinitele cai ale vietii,oi pierdute pe care cineva di neant ,nu stiu de ce si cum reuseste sa ne adune.Eu la prislop cred ca am avut chemare ,pe mine m-a adunat si mi-a dat un sens,mi-a dat si raspunsuri care ma inundau dintr-o data neincetat,mi-a dat trairi spirituale pe care nu pot sa mi le explic nici acum .dupa prima mea cunoastere a celui care poate ?-ca ma indruma mai de mult l-am visat pe Parinte intr-o pestera ,stateam amandoi intr-o pestera ne rugam si plangeam amandoi,a fost asa intens incat nu cred ca o sa pot sa uit vreodata.Tot ce pot e sa incerc si eu la randul meu sa dau un traseu oilor ratacite sa dau mai departe o speranta de care eu am avut parte.Mergeti acolo cand simtiti fara nici un fel de ezitare si va garantez ca viata voatra se va schimba.O sa revin cu comenturi ,sunt foarte multe pe care le-am trait si inca nu sunt pregatit ?cred sa le expun pe toate

Poate că aceste "trăiri" ar fi indicat să le discuţi cu duhovnicul tău. Sunt taine sau pot fi înşelări, Dumnezeu ştie mai bine....Aici s-ar putea să nu fii înţeles, să nu te surprindă.

Foarte frumos si adevarat!Multumesc!
Inca un documentar interesant.
Doamne AJUTA!

https://www.youtube.com/watch?v=0JCNgHLq8d8

Eu recent am fost chinuit de niste ganduri rele. Am citit dintr-o carte cu marturii despre Parintele Arsenie Boca si m-am rugat la el. Apoi am mers la Manastirea Radu Voda si m-am inchinat la moastele Sf. Nectarie si la icoana Maicii Domnului. Din ziua aceea mi-au disparut gandurile. Cred ca Parintele Arsenie Boca este Sfant pentru ca toate aceste rugaciuni m-au ajutat. Doamne ajuta!

Pr. Arsenie Boca, un mare sfânt dăruit de Dumnezeu neamului nostru
 

– interviu cu ÎPS Serafim Joantă, Mitropolit al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord –

Părintele Arsenie Boca e preţuit, cu evlavie şi deosebită cinstire, şi în diaspora românească, atât de credincioşii români pribegind între neamuri, cât şi de credincioşii altor popoare. Deja unele din scrierile Părintelui Arsenie circulă traduse în diferite graiuri şi dincolo de fruntariile României, iar tot mai mulţi care au luat contact cu viaţa şi învăţăturile Părintelui Arsenie se îndreaptă în pelerinaj spre Prislop.

Despre acest fapt, cât şi despre mărturia personală a întâlnirii, oarecândva, cu Părintele Arsenie Boca, l-am rugat să ne vorbească pe Înaltpreasfinţitul Serafim, Mitropolitul Germaniei, Europei Centrale şi de Nord.

„Părintele Arsenie Boca este un caz unic în toată istoria Bisericii noastre”

Înaltpreasfinţite Părinte Mitropolit, aş vrea să Vă invit într-o zonă a evlaviei poporului român, în care se regăsesc tot mai mulţi dintre credincioşii Bisericii noastre. Şi mă refer aici la preţuirea, cinstirea adusă Părintelui Arsenie Boca. Ştiu că Părintele Arsenie face parte din sinaxarul de mărturisitori ai închisorilor comuniste atât de drag şi sufletului Înaltpreasfinţiei Voastre. De unde această emulaţie duhovnicească în jurul acestui Sfânt al Ardealului, cum îl recunosc deja mulţi dintre credincioşi?

Părintele Arsenie Boca este un caz unic în toată istoria Bisericii noastre, care n-a mai cunoscut preoţi sau călugări cu o atât de mare influenţă asupra poporului credincios ca Sfinţia Sa. Nici chiar sfinţii canonizaţi mai recent nu se bucură atât de mult de cinstirea credincioşilor, ca Părintele Arsenie. Acesta este semnul cel mai evident al sfinţeniei cu care l-a încununat Dumnezeu. Cinstindu-l ca sfânt şi chemându-l în rugăciune, credincioşii se bucură de ajutorul lui. Altfel n-ar veni cu miile în pelerinaj la mormântul său. Totodată, ei se folosesc de învăţătura Părintelui rămasă în manuscris, dar publicată, după căderea comunismului, în zeci de mii de exemplare. Cred că scrierile niciunui Părinte duhovnicesc, contemporan cu Părintele Arsenie, nu se bucură de atâta interes, ca scrierile sale. Lucrul acesta este iarăşi un semn al sfinţeniei vieţii sale.

Nu e „suspectă” această migrare a accepţiei populare, dinspre preţuire a unui Părinte asupra sfinţeniei căruia Biserica nu s-a pronunţat încă, înspre manifestări ale cinstirii aduse, îndeosebi, sfinţilor?

Nu este deloc suspectă cinstirea Părintelui Arsenie înainte de a fi recunoscut oficial ca sfânt, deoarece procesul canonizării unui sfânt începe tocmai cu cinstirea pe care poporul credincios i-o acordă înainte de proclamarea sa de către Biserică. Credincioşii recunosc semnele sfinţeniei înainte de canonizare. Ei constată puterea de mijlocire înaintea lui Dumnezeu, Care împlineşte cererile adresate sfântului respectiv, după cum văd minunile săvârşite de Dumnezeu prin rugăciunile lui sau moaştele rămase de la el… Atunci când autoritatea bisericească, adică Sfântul Sinod al unei Biserici locale, cum este Biserica noastră, constată că evlavia populară faţă de un sfânt este autentică şi că viaţa şi scrierile lui sunt conforme cu Tradiţia Bisericii, îl „canonizează”, adică îl recomandă întregii Biserici ca să fie cinstit ca atare. Un sfânt nu devine sfânt prin canonizare, ci prin harul lui Dumnezeu care-i încununează viaţa petrecută în rugăciune şi post, în lupta „până la sânge” (Evrei 12, 4) împotriva păcatului şi împlinirea binelui faţă de semeni. Totuşi cei mai mulţi sfinţi rămân anonimi, deci necanonizaţi de Biserică. Numărul acestora este mult mai mare decât al celor canonizaţi. Tocmai de aceea Biserica a rânduit „Duminica tuturor sfinţilor” (prima Duminică după Pogorârea Duhului Sfânt), pentru ca să-i cinstească pe toţi cei sfinţiţi de Duhul Sfânt.

„Părintele Arsenie a fost un duhovnic mare”

L-aţi cunoscut personal pe Părintele Arsenie Boca. V-aş ruga să rememoraţi acele momente.

L-am cunoscut pe Părintele Arsenie la biserica din Drăgănescu, unde am fost de două ori. Auzisem multe despre dânsul de la Părinţii din mânăstirea Brâncoveanu şi de la mulţi credincioşi din zona Făgăraşului, unde m-am născut. Întâlnirea mea cu Părintele Arsenie n-a avut nimic spectaculos. L-am întrebat câteva lucruri privitoare la calea pe care s-o urmez (eram atunci student la Teologie). Mi-a răspuns destul de lapidar, dar cu mare realism, punându-mi în faţă greutăţile pe care le voi întâmpina ca preot necăsătorit. Se referea mai cu seamă la luptele interioare la care trebuie să facă faţă un monah. Ştiam că Părintele nu recomandă uşor calea călugăriei.

Dar stând în biserică mai mult timp şi admirând pictura, eram totodată atent la cuvintele Părintelui adresate celorlalţi credincioşi care se plângeau de necazurile lor. Auzisem că Sfinţia Sa pune mare accent pe fidelitatea în familie şi pe naşterea de copii. Îl ascultam deci întrebând la rând pe cei prezenţi (îndeosebi femei): „Tu câţi copii ai?”, „Dar tu?”, „Dar tu?”... Răspunsul, îl bănuiţi, era: unul, doi sau trei. Părintele întreba mai departe: Dar ceilalţi unde sunt? Pentru ca tot el să răspundă: Mă, să ştiţi că Dumnezeu vă dă de lucru cu doi copii cât cu zece, dacă i-aţi fi avut pe toţi câţi trebuia să-i aveţi! Pentru că aţi făcut avorturi sau v-aţi ferit să mai aveţi copii, iată, acum vă plătiţi păcatele. Şi le spunea să nu se plângă de necazuri pentru că le merită; ele sunt consecinţa păcatelor, iar prin răbdarea lor se mântuiesc. N-am înţeles decât târziu, prea târziu, câtă dreptate avea Părintele în privinţa naşterii de copii. Căci iată, poporul nostru şi alte popoare creştine se sting, încetul cu încetul, din cauza scăderii drastice a natalităţii. Sociologii dovedesc că în câteva generaţii, creştinii vor reprezenta o mică minoritate în Europa, care de la începutul ei şi până de curând a fost în întregime creştină!

Mulţi dintre cei care l-au cunoscut pe Părintele Arsenie faţă către faţă mărturisesc faptul că au trăit adevărate minuni în prezenţa sa. Ce îl făcea cu adevărat „special” pe Părintele Arsenie?

Părintele Arsenie a fost un duhovnic mare, care s-a distins de ceilalţi mari duhovnici contemporani cu el tocmai prin capacitatea sa deosebită de a cunoaşte psihologia umană şi de a pătrunde, cu darul lui Dumnezeu, în sufletul omului. Era un om foarte realist şi ştia prea bine că nu ne putem „juca” cu legile pe care Dumnezeu le-a pus în natură şi în firea omului. El ştia, de asemenea, că firea omului este înclinată spre încălcarea legilor lui Dumnezeu şi spre compromisuri, cu gândul că „merge şi aşa” şi că „Dumnezeu este bun şi iartă”. În această privinţă, gândirea Părintelui s-ar rezuma astfel: într-adevăr, Dumnezeu este bun şi iartă pe oricine se întoarce de la păcat, oricât de multe şi de mari ar fi păcatele, dar iertarea lui Dumnezeu nu înseamnă că suntem absolviţi de suferinţa pentru păcatele săvârşite. El repeta mereu că „nici un păcat nu rămâne neispăşit” (curăţit) prin suferinţă. Există o „lege” a compensaţiei, potrivit căreia „ceea ce seamănă omul aceea va şi secera” (Galateni 6, 7). Orice faptă atrage după sine o răsplată. Numai că cei mai mulţi nu ştiu să facă legătura între păcat şi suferinţă, mai cu seamă atunci când suferinţa nu vine imediat după săvârşirea păcatului. Căci între semănat şi secerat este un timp destul de lung. Totuşi suferinţa nu trebuie înţeleasă ca pedeapsă a lui Dumnezeu (Care nu pedepseşte pe nimeni), ci drept consecinţa logică şi naturală a păcatului. Dumnezeu iartă vina păcatului, dar îngăduie suferinţa pentru ca prin ea omul să se smerească şi să înveţe să nu mai săvârşească păcatul. Dacă n-am suferi pentru păcate, am păcătui la nesfârşit. Şi n-am învăţa nimic din realitatea tristă a păcatului. Mai mult, ne-am obişnui cu el, încât nici nu l-am mai recunoaşte ca păcat. Când însă suferim din cauza păcatului, atunci încercăm să ne ferim de a mai păcătui. Părintele cunoştea deci foarte bine cercul vicios al păcatului, descris de autorii ascetici din vechime: plăcerea păcatului te aruncă în braţele suferinţei, de care, vrând să scapi, repeţi păcatul, pentru ca să guşti din nou plăcerea. De aceea era necruţător cu păcatul, mai cu seamă cu păcatele referitoare la trup.

După cum se ştie, Părintele Arsenie avea un fel al său de a se adresa la persoana a doua, cu „tu”, iar cuvintele sale erau ca nişte sentinţe de judecată, ceea ce impresiona pe oameni şi, fără îndoială, trezea în ei o frică sfântă, frica de păcat, ceea ce nu putea fi decât un câştig duhovnicesc pentru fiecare. Părintele a fost dăruit de Dumnezeu cu o minte foarte lucidă şi cu un spirit înainte văzător. Prin harul lui Dumnezeu şi prin experienţa vieţii sale, el citea uşor în sufletele oamenilor şi uneori le spunea mai înainte anumite păcate. Pentru că omul are un comportament specific fiecărui păcat. Într-un fel sunt trăsăturile şi reacţia unui desfrânat, altele ale unui lacom de avuţie sau de mâncare, altele ale unui om mândru… Păcatul se înscrie deci în firea noastră, pe care o marchează în toate manifestările ei, mai cu seamă în privire.

„Părintele Arsenie a fost un om drept şi fără compromisuri”

Ce V-a rămas „moştenire”, pentru vremurile de mai târziu, din această întâlnire? Ştiu eu, un cuvânt, un gest, o reacţie anume a Părintelui?...

Tocmai ceea ce am spus până acum: insistenţa asupra familiei lăsată de Dumnezeu pentru naştere de prunci şi nu pentru desfrânare (practicată atunci când se evită prin orice mijloace naşterea). Copiii înseamnă cea mai mare binecuvântare pentru o familie, căci ei întăresc dragostea şi armonia în familie, o fac indestructibilă. Cu fiecare naştere, sănătatea unei mame se înnoieşte şi se întăreşte, tocmai pentru că dând viaţă, se împărtăşeşte ea însăşi de tot mai multă viaţă. Părintele spune că o femeie ajunge la deplină sănătate numai de la trei-patru naşteri în sus.

Pe de altă parte, limitarea numărului de copii pe motive materiale este un semn de necredinţă în Pronia lui Dumnezeu, Care Se îngrijeşte de fiecare fiinţă pe care El o trimite în lume. Totul este să credem şi să ne lăsăm în grija lui Dumnezeu şi să nu facem calcule: cu ce-i vom hrăni şi îmbrăca sau cum îi vom creşte? (cf. Matei 6, 31). Păgânii, cu care aseamănă Mântuitorul în acest verset pe cei ce îşi fac griji exagerate despre viaţa lor şi a copiilor lor, ne sunt superiori nouă, creştinilor, în privinţa naşterii de copiii. Căci la necreştini nu se ştie, în general, de avorturi sau de mijloace cere să împiedice naşterea.

De asemenea, am înţeles pentru prima oară de la Părintele legătură strânsă, ca de la cauză la efect, dintre păcat şi suferinţă, aşa cum am spus deja. Şi că trebuie să suportăm, fără să ne plângem sau să dăm vina pe alţii, suferinţele care vin prin mila lui Dumnezeu din cauza păcatelor personale şi nu ale altora (deşi Părintele vorbea, chiar cu insistenţă, şi de „moştenirea” păcătoasă primită de la părinţii trupeşti sau chiar de la bunici). Am remarcat la Părintele Arsenie mila faţă de oameni, pe care-i mustra pentru mulţimea păcatelor cu durere în suflet. Ştiu că Părintele făcea sieşi cuvintele Mântuitorului şi zicea uneori: „Până când vă voi răbda?” (Matei 17, 17). De asemenea, iubirea faţă de poporul său, pe care-l vedea că se îndreaptă spre pieire, din cauza împuţinării copiilor.

Are şi „umbre” această figură luminoasă a Părintelui Arsenie? Şi mă gândesc acum, de pildă, la acea perioadă în care, revenit din puşcărie, Părintele Arsenie nu şi-a reluat slujirea preoţească. Deşi, se spune, între altele, că ar fi fost oprit, în fapt, de la slujire.
Cum vedeţi Înaltpreasfinţia Voastră acest episod din viaţa Părintelui Arsenie?

Părintele Arsenie a fost un om drept şi fără compromisuri. Un moţ inflexibil. (S-a născut în Ţara moţilor, despre care se ştie că sunt foarte drepţi şi hotărâţi). Desigur că nu există om fără de păcat. Şi Părintele Arsenie va fi avut păcatele şi neputinţele lui. Dar ceea ce contează înaintea lui Dumnezeu nu este păcatul, ci pocăinţa pentru păcate. Tradiţia Bisericii cunoaşte păcătoşi notorii care, prin pocăinţă, au deveni mari sfinţi. Noi, cei mulţi, nu ştim nici păcatele Părintelui Arsenie, nici pocăinţa lui. Noi ştim doar atât, că Părintele Arsenie a ajutat în timpul vieţii şi ajută şi după moartea sa nenumăraţi credincioşi care se roagă lui ca unui sfânt. Cine-l acuză de un lucru sau de altul se pune în postura fariseilor din Evanghelia orbului din naştere, care se străduiau să-l convingă că Iisus este un păcătos. Fiind un om lipsit de vicleşug, orbul îi ruşinează pe farisei cu logica sa simplă: „Dacă este păcătos, nu ştiu. Un lucru ştiu: că eram orb şi acum văd” (Ioan 9, 25). Aşa am putea spune şi noi. Una ştim: Părintele Arsenie se bucură de cinstea unui sfânt din partea unei mari mulţimi de credincioşi, care se folosesc de rugăciunile şi de învăţătura lui. Şi acest lucru este de ajuns!

Cei care caută „umbre” în viaţa Părintelui Arsenie ar trebui să vadă în acestea mai degrabă lumini. De pildă, unii (care vor fi aceia, numai Dumnezeu îi ştie) nu înţeleg de ce Părintele Arsenie nu s-a întors în mănăstire după 1964, când toţi deţinuţii politici au fost amnistiaţi, mai cu seamă că era apreciat de Patriarhul Justinian. Răspunsul este foarte simplu: Părintele Arsenie nu era un călugăr oarecare; el devenise un simbol al credinţei într-o vreme când puterea atee se străduia să şteargă orice urmă de credinţă sau, pentru că aceasta era imposibil, să-i înregimenteze pe toţi oamenii Bisericii în ascultare. Părintele nu putea accepta aceasta şi făcând un simplu calcul îşi dădea seama că mai mult poate ajuta poporul rămânând în lume, decât întorcându-se în mănăstire. Cu siguranţă că întorcându-se în mănăstire, lumea l-ar fi împresurat din toate părţile şi ar fi ajuns din nou în puşcărie sau chiar exilat, cum a fost cazul arhicunoscut al Părintelui Gheorghe Calciu. Se ştie că dosarul Părintelui Arsenie la Securitate are 1200 de pagini şi că urmărirea sa a fost încheiată doar cu o lună înainte de moartea sa, deşi, din cauza unei paralizii, n-a mai putut ieşi din casă în ultimii doi ani ai vieţii.

Fără îndoială că cea mai mare suferinţă şi, în acelaşi timp, umilinţă a Părintelui a fost aceea de a nu mai fi putut sluji Sfânta Liturghie ca preot, până la moartea sa. Din mai multe mărturii se ştie că Sfinţia Sa a primit această cruce şi a purtat-o cu demnitate. A acceptat totul pentru ca lucrarea sa discretă de îndrumare a credincioşilor să nu sufere. Mă uimeşte respectul Părintelui Arsenie faţă de ierarhia bisericească, pe care n-a criticat-o niciodată. Şi aceasta pentru că înţelegea mai bine ca mulţi alţii că, sub stăpânirea atee, ierarhia nu putea salva esenţialul (în primul rând practica credinţei în biserici deschise cultului), fără să facă şi compromisuri. Iarăşi o atitudine duhovnicească prin excelenţă: să nu accepţi tu însuţi compromisul şi totuşi să nu-i judeci pe cei care l-au acceptat!

„Ziua canonizării Părintelui Arsenie poate fi o zi a schimbării la faţă a României”

Cine este, pentru Înaltpreasfinţia Voastră, Părintele Arsenie Boca?

Un mare sfânt dăruit de Dumnezeu neamului nostru în vremuri de cumpănă, care pun în pericol existenţa noastră însăşi ca popor, din cauza lipsei de credinţă şi înmulţirii păcatelor deosebit de grave, ca avorturile, ferirea de a avea copii, părăsirea ţării... Nu mă îndoiesc de faptul că recunoaşterea oficială a sfinţeniei Părintelui Arsenie va întări credinţa în popor, mai cu seamă în ce priveşte rostul şi valoarea familiei. De aceea aştept şi eu cu nerăbdare, împreună cu nenumăraţii credincioşi care-l cinstesc, ziua canonizării Părintelui Arsenie, care poate fi o zi a schimbării la faţă a României.

Îi putem cere ajutorul, ne putem ruga Părintelui Arsenie?

Bineînţeles! Lucrul acesta îl fac deja mii de credincioşi care merg în pelerinaj la mormântul Părintelui de la Prislop. Cu siguranţă că aceşti credincioşi se roagă şi acasă Părintelui ca să mijlocească pentru ei înaintea lui Dumnezeu.

Se face resimţit Părintele Arsenie şi în diaspora pe care o arhipăstoriţi?

Tot ce se petrece în Ţară pe linie duhovnicească are ecouri şi în Diaspora. Părintele Arsenie a intrat în conştiinţa multor credincioşi de aici ca sfânt. Aceştia citesc cărţile Părintelui sau mărturiile despre el, se roagă lui sau merg în pelerinaj la Prislop. Unii mi-au relatat adevărate minuni care s-au petrecut cu ei la mormântul Părintelui. Am auzit şi de la Părinţii şi maicile de la Prislop cazuri de minuni petrecute aici. Păcat că toate acestea nu se consemnează cu martori şi cât mai detaliat, pentru ca să fie probe la dosarul de canonizare. Prin parohiile noastre circulă de asemenea un film ziditor despre Părintele Arsenie. L-am văzut şi eu de mai multe ori împreună cu credincioşii din diferite parohii şi am remarcat pe feţele multora lacrimi de bucurie sau poate de pocăinţă.

Un îndemn pentru cei care îl cinstesc, la modul cel mai „cinstit” şi evlavios pe Părintele Arsenie?

Să-l cinstească şi mai mult şi să vorbească despre el, făcându-l cunoscut la cât mai mulţi. Să se roage lui din toată inima şi, mai ales, să urmeze îndemnurile Părintelui de a păzi poruncile lui Dumnezeu. Toţi trebuie să ascultăm de Dumnezeu, dacă vrem să ne meargă bine în viaţă şi să ne mântuim.

Părintele spunea adeseori: Mă, voi vreţi ca Dumnezeu să asculte de voi şi nu voi de El. Într-adevăr, noi cerem mereu lui Dumnezeu sănătate, izbăvire de vrăjmaşi, reuşită în viaţă…, fără să ne gândim că tocmai prin cele ce suferim ne curăţim de păcate şi ne apropiem de Dumnezeu. Suferinţa este o mare taină şi o mare binecuvântare, dacă o acceptăm cu credinţă şi o purtăm cu răbdare. De aceea, după fiecare rugăciune de cerere, ar trebui să spunem ca şi Mântuitorul în grădina Ghetsimani: Dar nu voia Mea, ci voia Ta să se împlinească (Luca 22, 42).

sursa: http://www.arsenieboca.ro/un-mare-sf...eamului-nostru

Parintele Arsenie Boca m-a ajutat dupa ce m-am rugat, de mai multe ori. Ne ajuta si daca ii citim rugaciunile create de el si daca ii mai ascultam si sfaturile din carti.
Doamne ajuta!

Pentru rugaciunile Parintelui Arsenie Boca cred ca e mai bine sa se ceara si binecuvantare de la duhovnic pentru a le citi. Nu sunt dintr-o carte de rugaciuni.

Oameni buni, putem sa ne rugam oricum. Putem rosti rugaciunile din cartile de rugaciuni, putem sa ne rugam cu cuvintele noastre sau putem sa ne rugam folosind rugaciunile scrise de alte persoane, sub rezerva raportarii corecte a acestora la invatatura Bisericii.

Acatistul Parintelui Arsenie Boca:

https://www.youtube.com/watch?v=diAyeDKUbec


MINUNILE Parintelui Arsenie Boca.

Mii de oameni au venit in pelerinaj la mormantul parintelui Arsenie Boca - See more at: http://www.kanald.ro/minunile-sfantu....ffMxVppQ.dpuf

Stiu ca imi voi lua pumni in cap, dar imi asum responsabilitatea, va rog nu fiti rai, uitati-va cu sinceritate pana la capat

Dovada ca Arsenie Boca a fost inselat

https://www.youtube.com/watch?v=spXHMLWdqR8

https://www.youtube.com/watch?v=lNgV6U9iokU

https://www.youtube.com/watch?v=eSvdUJlgXMA

Aici vorba cu ce "ochi" il vezi pe parintele Aresenie Boca.
N-are cum un parinte care a primit darul inaintea-vederii, sa se lase
inselat, din moment ce Dumnezeu a hotarat (a ales) vasul sau, pentru
a transmite mesaje dar si fapte.
N-are cum parintele Arsenie Boca care a fost vazut(insusi de paznicul
inchisorii) ca atunci cand se ruga se ridica de la pamant si era
inconjurat de limbi de foc, sa se fii inselat.
Clipurile acelea contin de fapt niste pareri, ale unor duhovnici.

Spunea unul din duhovnic din clipul respectiv(cel cu ochelari) ca el
nu crede ca Arsenie Boca avea darul profetiei, pentru tot el duhovnicul
a vazut la tv intr-o eminsiune cu colonel Dogaru in care acesta explica
planul secret al unui general de impartire a Romanie.Si pt ca acel general
si-a expus planul inainte de profetia lui Arsenie, de aici concluzia ca
parintele Arsenie s-a insipirat sau citit acele chestii.

Posibil sa fii fost asa, posibil sa nu fii fost, pentru ca noi nu stim
cum Dumnezeu lucreaza.Cert este un singur lucru:cine ajunge
la un nivel de comunicare cu Dumnezeu, asa cum a ajuns parintele
Arsenie, nu are nevoie de parerile altor generali, sau radio/tv pentru
a se informa cu privire la viitor, din moment ce Dumnezeu i-a dat
darul inaintea-vederii.
Restul e can-can.

Sa stii ca am vazut si eu documentare despre viata lui, dar totusi, de ce a pictat un sfant catolic si pe Arie la draganesti? Ai vazut si tu din filmulet ca parintii spun ca nu au nimic cu parintele si totusi ridica niste intrebari destul de bune

Ideea este ca noi, nu stim ce vorbea parintele Arsenie cu Dumnezeu.
Putem sa facem doar presupuneri, iar daca parintele l-a pictat inseamna
ca a avut un motiv serios.Oamenii care sunt vase alese de Dumnezeu
nu fac nimic la intamplare, asa cum nici Dumnezeu nu lucreaza niciodata
la intamplare.

Acum aud prima data ca l-a pictat si pe Arie. Ai o sursa? Daca ar fi asa se schimba datele problemei, ar insemna ca Parintele nu l-a pictat nici pe Francisc pentru ca era sfant.

pictura de la Draganesti contine elemente daca pot spune profetice. E ca un cod ce vrea sa ne transimta lucruri ce se vor intampla in viitor. exemplu : turnurile gemene.

Exact asa si este. nu l-a pictat pe Francisc pentru ca era un sfant ci pentru ca Par. Arsenie a dorit sa ne transmita ceva. la fel cum a dorit sa transimta si atunci cand a pictat cele două mari biserici creştine (Sf. Sofia de la Constantinopol şi Sf. Petru de la Roma) ce stau împreună într-un semicerc cu raze, dar într-un loc nedecis încă - undeva între Iad şi Rai.

Cerem canonizarea sf. Arsenie Boca trâmbiţa apocaliptică nr. 2
 

După cum este scris în scripturi sunt 7 îngeri Apocaliptici trimişi de Domnul Iisus spre îndreptarea oamenilor şi eu cred că păr. prooroc Arsenie Boca este îngerul al doilea al Apocalipsei pe care Domnul o împlineşte la sfârşitul veacurilor aşa cum este scris de la Duhul prin sfinţi.

Că avea darul proorociei e foarte clar dacă privim pictura de la Drăgănescu şi de exemplu aia în care un om stă în fotoliu şi vorbeşte la un telefon fără fir, mobil, dar nu trebuie să cădeţi în capcana că e vorba de telefoanele mobile de acum, nu, ci specific e vorba de un anumit telefon mobil fără fir care este construit într-o carcasă de telfon fix, lucru care a apărut nu demult pe piaţă la nu mai ştiu ce firmă şi văzând mi-am adus aminte de proorocia părintelui Arsenie Boca. Deci pictura respectivă nu a fost o proorocie aşa în general despre apariţia telefoanelor mobile ci e vorba de un anumit telefon specific, o combinaţie dintre vechi şi nou, o combinaţie tristă!

Acuma dacă ne punem problema sfinţeniei sale putem mărturisi şi noi ca orbul din naştere: ''noi ştim că Dumnezeu celor păcătoşi ce nu vor să se întoarcă la Dumnezeu nu le ajută şi nu le sunt ascultate rugile şi nu le sunt date puteri miluitoare şi tămăduitoare, dar minunea sfinţeniei sale constă în faptul că şi comuniştii vedeau, credeau şi se cutremurau în timp ce biserica de azi îl contestă neştiind de unde-i vin puterile lui şi ca atare îl neagă pentru că ei nu sunt sfinţi ci sunt corciţi cu mai marii gLumii şi poartă hanie roşii păcălindu-ne că-s împărăteşti când defapt sunt hainele moştenite de le EDOM, fratele lui Iacov fiiul lui Isaak fiul lui Avraam care era robul şi dreptul lui Dumnezeu pentru că el a crezut şi a ascultat glasul Domnului împlinind voia Lui spre deosebire de Edom care s-a refugiat în muntele cel roşu pecetluind de acolo oamenii cu poftele lui asemăntoare ţapului roşu prin toţi ereţii roşii care-i slujesc vicleniilor şi şireteniilor lui născocite aşa ca băieţii......neîncrezători.

Vă las însă pe voi să descoperiţi care sunt celelalte 6 trâmbiţe Apocaliptice dăruite spre îndreptarea neamurilor.

Deci cred şi n-am dubii ci certitudini în privinţa faptelor părintelor care vin din dragostea lui de Dumnezeu şi de creştini şi de români şi de oameni şi de făpturi şi ca atare doresc şi eu la fel ca toţi credincioşii ca părintele Arsenie Boca să fie CANONIZAT şi trecut în rândul sfinţilor, ca să poată fi chemat în ajutor fără nehotărâri şi fără spaime deşarte.

Prima trâmbiţă apocaliptică a fost preotul ortodox Iosif Trifa pe care Patriarhul de atunci l-a însărcinat cu înflăcărarea ortodoxiei prin formarea unei mişcări, o oaste, o legiune ce luptă cu năravurile grele din popor: sudalma, beţia, fumatul, pornografia, hotţia semeaţă a răutăţii lacome, făţărnicia şi neiubirea de Iisus Hristos şi Cuvântul lui Dumnezeu.

Şi el poate fi canonizat de asemenea... căci faptele lui sunt demne de un bărbat şi un preot creştin ortodox!

In cazul in care semnalam unele greseli intr-o viata a unui sfant, e bine sa fim cu luare amnte. Intr-o viata intreaga e posibil sa aiba si ei unele caderi ca oricare, de aceea exista spovedanie. Caderile pot fi evidentiate si catalogate, dar pocainta respectivului nu o stie nimeni. daca mai adaugam si mucenicia, care este considerata botezul sangelui, atunci acuzatorii raman fara de raspuns, la fel ca parasii femeii desfranate din Evanghelie.

Exista prea multe marturii in favoarea parintelui Arsenie Boca privind darurile Duhului Sfant pe care le avea. Iar Duhul Sfant sufla unde voieste, nu cere aprobari de la niciun pamantean.

Vai domnule Vsovi ce p... scrieți. Iosif Trifa precum si lucrarea sa fac parte din biserică numai prin îngăduință. Protestanții se si laudă ca cei din Oastea Domnului in mare parte trec la ei. Apoi vad ca restrângi ortodoxia la tara Romaneasca .Numai când am început sa citesc ca Boca e îngerul 2 m-am gândit la secta adventistă care se lauda ca ar fi îngerul 3...Saracul Arsenie cred ca se ia cu mâinile de cap când vede cate lucruri i se pun in cârcă...

http://saccsiv.wordpress.com/2011/06...rintre-sfinti/

Oameni buni inainte sa aruncati cu pietre v-ati uitat macar l-a videclipul postat dinainte? nu cred, uitati-l aici

https://www.youtube.com/watch?v=spXHMLWdqR8

https://www.youtube.com/watch?v=lNgV6U9iokU

https://www.youtube.com/watch?v=eSvdUJlgXMA

Eu m-am uitat si mi se pare ca părintele Arsenie Boca prea a devenit dintr-odata si curvar si vrajitor si impostor. In ziua de astazi, nu e greu sa gasesti niste oameni care sa afirme asa ceva. Carti vrajitoresti se pot pune oriunde cu scopul de a compromite pe cineva. Pacatul desfranarii este greu de demonstrat, se merge in general pe ideea ,,las' ca ca stim noi mai bine" si uite-asa, fiecare catalogheaza oamenii in functie de starea lui sufleteasca.

Ceea ce este si mai ciudat, il reprezinta faptul ca duhovnicii respectiv in loc
sa aiba grija de turma lor si s-o indrume pe drumul cel bun, ei pierd timpul
...ehm barfind niste subiecte pe care nici ei nu le stiu, ci l-au auzit din
folclor ?

Oare Parintele Arsenie Papacioc era un basm sau cum? la fel si parintele Dumitru Staniloae?

Dezinformarea din perioada comunista trebuie si ea luata in calcul. Omului i se spunea ceva si acel ceva era adevarul chiar daca era cusut adesea cu ata alba. Acesti parinti nu vorbesc nimic despre perioada in care parintele avea pana şi interdictia de a vorbi. Cunosc si alte exemple de preoti carora li s-au pus in carca de toate, pentru a-i compromite.

Cine are evlavie la parintele, il poate cinsti, iar cine considera ca nu merita cinstit sa nu-l cinsteasca si gata. Exista oricum destul de multi oameni care considera ca parintele merita cinstit. Cu sau fara documente de sfant recunoscut.