Iustin, tu expui o invatatura straina de ortodoxie, o filozofie. Tu practic spui ca nu are prea mare importanta Biserica sau crestinismul, sunt curios daca esti ortodox practicant. Am mai auzit aceatsa filozofie, nu stiu daca e de la protestanti, cert e ca e o conceptie ecumenista sau new-age. Asadar nu conteaza ca cineva se inchina la un idol, Shiva sau vitelul de aur, important e sa faca ceva fapte bune. Si filozofia asta unde o gasim? Ca sunt sigur ca nu ai cum sa o gasesti in ortodoxie, ori e filozofia ta, ori e luata de undeva.
Si mai e o idee, ca toti sunt cu Hristos, vor nu vor. dar ateii de ce sa nu fie si ei, nu inteleg ce au ecumenistii cu ateii, desi logica lor e tot o conceptie atee, si filozofii atei tot asta spun, ca doar faptele conteaza.
Ai inteles gresit, jertfa si lucrarea Mantuitorului e pentru toti oamenii, dar doar cei ce fac si ceva sa beneficieze de ea, adica sa ajunga in Biserica.
Vedem cum nu doar eterodocsii nu-si pot schimba conceptile gresite orice s-ar intampla, ci si ortodocsii. Tu de exemplu orice ai afla tot la parerea ca cocneptiile tale sunt mai bune decat ale Bisericii, sfintilor, etc.

Da, Iustin este un om in cautare. Nu cred ca e practicant ortodox, desi spune ca se impartaseste. Insa un om care ajunge sa practice asa cum trebuie viata crestina, imposibil sa nu ajunga pe drum bun fie si numai ascultand de duhovnic. Insa e un fond bun, mai are nevoie de timp in cautari dar si cand va ajunge la finalul cautarilor va fi un ortodox extraordinar de bun. Sper numai ca timpul cautarilor sa nu fie prea lung pentru el.

Peste tot am afirmat doar ca Hristos este in toti oamenii ,si se arata deslusit in cei ce iubesc din toata inima si fac bine celorlalti. Daca eu sunt ne-crestin pentru asta ...as vrea sa stiu atunci ce nmai inseamna sa fii crestin? Daca principala porunca a Mantuitorului vi se pare de o importanta secundara,doar pentru ca pe acel om nu scrie credincios,dar nu va uitati in sufletul lui,atunci v-as sfatui eu sa va intoarceti la izvoarele simple ale credintei .
Credinta nu se masoara in vorbe , ci in puterea de a iubi .Intai pe oameni ,si de abia apoi pe Dumnezeu . Daca nu sunteti in stare sa iubiti un om simplu ,cu inima deschisa ,pentru ce face el,si nu atat pentru ce zice , si va repeziti sa ii puneti eticheta credintei sau necredintei sale, atunci cum veti putea intelege frumusetea umana ,si cum veti putea vedea chipul lui Hristos in aproapele cazut de langa voi ?
Ceea ce deruteaza la mine este ca pun pe primul plan iubirea si incep cu iubirea de oameni .Dar asta nu inseamna nicidecum ca nu trebuie sa ii urmeze iubirea de Hristos,si prin El,iubirea de Dumnezeu . Unul de alta religie se va opri la stadiul iubirii de oameni,si Dumnezeu il va mantui pentru asta. Dar un crestin,si mai ales un ortodox,nu se va opri niciodata doar la a iubii oamenii ,ci ,in toti oamenii va vedea pe insusi Dumnezeu-Omul.Si va multumii lui Dumnezeu pentru fiecare om care ii este scos in cale.
Nu incercati sa sariti direct la lucrurile inalte , ci incercati sa treceti mai intai prin stadiul simplu ,dar obligatoriu , al iubirii de ceilalti in tot ceea ce faceti, si apoi inima dv va prinde aripi ,pentru a putea iubi pe Dumnezu din toata inima

Toti sunt in Hristos,pentru ca toti raspund la aceleasi legi ,toti reactioneaza la fel. Pentru ca nimeni nu putea stii mai bine taina si adevarul omului ,decat Hristos.
Nu toti insa aduc roada, nu toti reusesc sa ajunga la desavarsire. Si de aceea e necesara Biserica,pentru a aduce desavarsirea omului,si apropierea sa deplina de Dumnezeu.
Dar orice fapta de iubire intensa , este in Hristos,de la oricine ar veni. Doar ca ea nu epuizeaza setea noastra de desavarsire ,si de aceea e necesara si credinta si Biserica .


Nu a ajunge in Biserica este mantuirea,ci a ajunge la desavarsire .Biserica mijocul de desavarsire,nu scopul in sine.
Nu toti din Biserica se vor mantui. Ci doar cei ce vor reusi sa isi curateasca sufletul , si sa iubeasca din toata inima pe Dumnezeu. Dar cum veti ajunge la iubirea de Dumnezeu,odata ce sufletul vostru nu arde pentru cel de langa voi?

Conceptiile mele nu difera de ale Bisericii,accept in totalitate invataturile ei ,si mai mult,am nevoie de ele. Dar imi permit cu nonsalanta sa ignor tot ceea ce inseamna respingerea altuia , macar sa raman eu doar cu acest pacat... Sunt ilogic in asta ,inconsecvent ,caci desi accept ce zice un sfant,cu nici un chip nu pot respinge un aproape de al meu,din orice zona ar venii .Invatatura sa in afara lui Hrisrtos,da,ma oboseste ,si ma intristeaza.Dar pe el ca atare,nu pot sa nu il consider un aproape al meu ,intru Hristos,si sa nu il iubesc ca pe orice frate ortodox .De aceea ii iau apararea,caci simt ca si Hristos i-o ia

Iustin, daca nu te invata Dumnezeu sa iubesti, singur nu vei invata, exersand o asa zisa iubire de semeni pe care iti inchipui ca o daruiesti sublim. Intelegi?
Daca nu ajungi sa iubesti pe Dumnezeu cu tot sufletul si cu toata inima nu vei ajunge sa stii sa iubesti oamenii cu tot sufletul si cu toata inima.
De la Dumnezeu vine iubirea ca sa o revarsam spre oameni. de fapt iubirea adevarata daruita semenilor nici nu este a noastra ci a lui Dumnezeu.
deci inceputul este iubirea de Dumnezeu si prin Dumnezeu vom ajunge sa iubim aproapele asa cum trebuie nu asa cum ne inchipuim noi ca e bine.

Iubirea adevarata nu se naste de jos in sus ci de sus in jos , adica de la om la Dumnezeu ci de la Dumnezeu la om.
De aceea avem intai si cea mai mare porunca: "sa iubesti pe Domnul Dumnezeu tau din toata inima si din tot sufletul tau si sa nu ai alti dumnezei in afara de Mine." Tu faci din om un dumnezeu micut numindu-l Hristos, pe care iubindu-l , in inchipuirea ta, crezi ca vei ajunge la Dumnezeu.
Tu te straduiesti sa schimbi iubirea ta, sa fie curata, insa te bazezi pe tine insuti pentru asta, in speranta ca vei ajunge la Dumnezeu. Insa fara Dumnezeu nimic nu putem face , nici macar sa iubim pe cei din jur.
Tu aplici porunca iubirii de Dumnezeu si de aproapele taman invers, taman pe dos. Si cand citesti un Sfant care iti explica, daca nu este conform ideii tale idealizate de tine, nu este buna si nu ai incredere in ea ba mai mult il respingi cu nonsalanta.
Adevarata credinta ortodoxa nu ne indeamna sa respingem oamenii, nici nu ne indeamna sa iubim selectiv. insa fara iubirea de Dumnezeu tocmai asta facem:iubim oamenii stramb si stricat de pacatele ce le purtam iar unii dintre noi pe langa ca iubesc stramb mai iubesc si selectiv.
de abia cand ajungem cu adevarat sa iubim pe Dumnezeu, si asta doar cu credinta tare, de abia atunci vom putea sa incepem sa iubim cu adevarat oamenii fara deosebire. Si de aici prin curatare sa ajungem la desavarsire.
A fi desavrasit nu inseamna a ajunge la iubirea de Dumnezeu si gata, ci a ajunge sa nu mai ai pacat. Asta inseamna sa iubesti pe Dumnezeu pana la golire de sine si apoi sa fii tu insuti vas prin care curge iubirea de Dumnezeu spre aproapele. ca sa ajungem la asta avem nevoie intai sa credem, prin credinta mare apoi sa iubim pe Dumnezeu , si apoi de la Dumnezeu sa invatam sa iubim oamenii. Asta este calea, nu invers. Iubirea de Dumnezeu vine prin credinta nu prin oameni. Iar credinta se sporeste prin nevointa, prin umilinta, prin duhul umilit si urgisit. Reusind sa te cureti de cat mai multe pacate, sporeste credinta si atunci sporeste si iubirea de Dumnezeu. inaintand pe aceasta cale, ajungi sa iubesti si oamenii, absolut toti, indiferent de rasa sau relgie.
Sfintii ne indeamna sa cerem intai de la Dumnezeu sa ne invete sa iubim si apoi putem spune ca iubim semenii. ca sa cerem de la Dumnezeu sa iubim trebuie mai intai sa invatam sa iubim pe Dumnezeu. Iar asta se invata cerand Domnului cu rugaciune multa sa ne sporeasca credinta in El si astfel sa simtim iubirea pentru El.


Inceputul adevaratei credinte este acesta:
in genunchi zi de zi plangand, ne rugam Domnului asa: Doamne Tu cel ce ai facut toate si pe mine pacatosul invata-ma sa Te iubesc, invata-ma sa iubesc apoi semenii. ca nu stiu Doamne, nu stiu cum sa fac asta. Am incercat Doamne sa iubesc oamenii asa cum stiu eu mai bine in speranta ca ajung la Tine Doamne, dar nu Te-am gasit. Asadar acum vin la Tine intai, Te rog , pleaca ochii la pacatosul de mine si invata-ma.
te-am cautat in ochii celor pe care i-am ajutat, crezand ca recunostiinta lor esti Tu Doamne. Si m-am agatat de asta zicand : uite pe Hristos. Si am facut faptele bune nu din iubirea mea curata ca sunt pacatos ci din dorinta de a Te vedea pe Tine Doamne in ochii acelor oameni sau in acei oameni. Te-am cautat in oameni crezand ca acolo te voi gasi. Stiind ca si prin oameni lucri cu mine. dar nu inteleg cum vine asta. Si atunci am crezut ca omul din fata mea esti Tu.
Iarta-ma ca am gresit amarnic, si vin acum in genunchi si Iti spun : nu stiu, nu stiu sa iubesc. Nu stiu sa te iubesc pentru ca nu Te-am gasit inca. Spun ca eu cred, dar inca nu simt iubirea mea pentru Tine si atunci exersez iubire pe oameni crezand ca asa vine si iubirea mea pentru Tine.
Uite Doamne, ma golesc de toate ideile, de toate gandurile si primesc invataturile Tale. Ma las in mainile tale sa ma inveti. Ajuta-ma in nestiinta mea.

Bine a remarcat I. Calin, si frumos spus pe un alt thread ca noi nu iubim ci iubirim. Asta este adevarul.

Indeosebi un fragment scris de tine contravine intrutotul invataturii ortodoxe si invataturii din Sfanta Traditie. Acesta:
"Credinta nu se masoara in vorbe , ci in puterea de a iubi .Intai pe oameni ,si de abia apoi pe Dumnezeu . Daca nu sunteti in stare sa iubiti un om simplu ,cu inima deschisa ,pentru ce face el,si nu atat pentru ce zice , si va repeziti sa ii puneti eticheta credintei sau necredintei sale, atunci cum veti putea intelege frumusetea umana ,si cum veti putea vedea chipul lui Hristos in aproapele cazut de langa voi ?
Ceea ce deruteaza la mine este ca pun pe primul plan iubirea si incep cu iubirea de oameni .Dar asta nu inseamna nicidecum ca nu trebuie sa ii urmeze iubirea de Hristos,si prin El,iubirea de Dumnezeu . Unul de alta religie se va opri la stadiul iubirii de oameni,si Dumnezeu il va mantui pentru asta. Dar un crestin,si mai ales un ortodox,nu se va opri niciodata doar la a iubii oamenii ,ci ,in toti oamenii va vedea pe insusi Dumnezeu-Omul"

A pune pe planul doi pe Dumnezeu este incalcarea celei dintai poruncii care este cea mai mare dintre toate. ca sa fii in stare sa iubesti omul simplu si sa intelegi natura umana deci si pe tine insuti ai nevoie de Dumnezeu. a vedea chipul lui Hristos in aproapele cazut nu inseamna vca aproapele cazut este Hristos ci ca noi trebuie sa ajutam aproapele cazut ca si cum ar fi Hristos , ca si cum Lui i-am face binele. Este o mare diferenta de intelegere aici.

iubirea de Hristos nu trebuie sa urmeze dupa iubirea de oameni ci invers. ca daca punem pe Hristos pe planul doi deja am facut omul un idol al nostru. Apoi desfaci Treimea, spunand, intai Hristos si apoi Dumnezeu. deci calea ta de iubire este: intai omul, apoi Hristos si apoi Dumnezeu. in alta postare ai spus Dumnezeu este sentiment. Pentru ca nu intelegi cum lucreaza Dumnezeu prin oameni, cu noi. Si confunzi Duhul Sfant cu Hristos si pe Hristos cu oamenii.
Iata ce zice in Dogmatica Sf. Ioan Damaschin:
"Caci daca s-ar intelege Duhul, care este in Dumnezeu, dupa asemanarea duhului nostru, s-ar injosi maretia firii dumnezeiesti. Din contra, noi gandim ca Duhul lui Dumnezeu este o putere substantiala, care exista intr-o ipostasa proprie ei insasi, care purcede din Tatal si se odihneste in Fiul si il face cunoscut. Nu poate sa se desparta de Dumnezeu, in care exista, si de Cuvantul, pe care il insoteste, si nici nu se pierde in neexistenta, ci exista in chip substantial dupa asemanarea Cuvantului. Duhul Sfant este viu, liber, de sine miscator, activ, voieste totdeauna binele, si in orice intentie a Lui puterea coincide cu vointa, este fara de inceput si fara de sfarsit."

Tu intelegi Crezul? in special partea "Si intru Duhul Sfant Domnul de viata Facatorul, care din Tatal purcede, cel ce impreuna cu Tatal si cu Fiul , este inchinat si slavit?

vezi ca in viziunea ta s-a strecurat o greseala dogmatica. incearca sa vorbesti cu un duhovnic si teolog bun, viziunea ta. Acum chiar daca faci pacatul acesta, atata timp cat este inca din nestiinta, neintelegere, Domnul iarta. Insa trebuie sa te intorci spasit la El.
Nu cauta argumente ideii tale, ca satana iti va da multe idei pentru a combate. ci mai bine opreste-te, nu mai fa un pas in nici o directie, ci fugi cum am zis la un duhovnic si teolog bun sa iti explice.

Ma iarta.
Dumnezeu sa iti ajute!

Frumos expus. Aici inteleg ca va referiti la faptul ca Hristos lucreaza in om pe mai multe directii sau cai. Una din directii este pe calea ratiunii, a mintii. Omul asculta cuvantul si argumentele si mai apoi se convinge de adevar si incepe sa creada. Dar exista, intr-adevar si o alta cale, aceea a inimii. Hristos pregateste mai intai inima omului, daca ratiunea se incapataneaza sa nu accepte cuvantul si dupa ce inima se deschide atunci picura si cuvantul. Asa a fost la mine, mai intai Domnul mi-a lucrat inima, fara ca eu sa stiu si fara sa am cel mai mic aport, iar atunci cand am ascultat un crestin adevarat, i-am simtit intai iubirea ce se revarsa din inima lui mare si care rezona cu ceea ce se gasea in inima mea. L-am gustat pe Domnul intai cu inima si am vazut ca "bun este" si abia apoi L-am primit si in mintea mea cea indaratnica. Exista, insa, o problema cand se merge pe calea cealalta, a mintii, si aceasta problema e ca inima sa nu se deschida si acel om sa accepte credinta doar cu mintea, sa fie un foarte bun cunoscator al teoriei, al dogmelor, al canoanelor, al tipicoanelor si totusi, vorba aceea "tipic, tipic si la inima nimic", sa nu ramana decat la stadiul de carturar. E bine sa ne ferim de acest lucru si sa nu ezitam sa ne deschidem inima ca sa-l primim si pe aproapele in ea, caci atunci pe Hristos primim.
Har, smerenie si jertfa de sine.

Am o intrebare daca nu va suparati. Hristos este in toti oamenii? Aprobati aceasta ideea a lui Iustin?
daca da, inseamna ca in dvs este Hristos? si in mine este Hristos?
Dar in pseudo gurrul indian care fumeaza opium si se inchina la idoli, este Hristos? In Hitler a fost Hristos? Ca si el o fi facut cateva fapte bune in viata lui cat de criminal a fost.
deci toti, fara deosebire de cat de pacatosi suntem avem pe Hristos in noi.

Oare asta nu contrazice ce spun sfintii?
Dar ce spun eu: eu ma uit in mine si vad pacate multe pot sa spun eu ca am in mine pe Hristos? Chiar daca hranesc oameni sarmani, chiar daca ajut cum pot pe oricine, chiar daca am grija de animale parasite, chiar daca plang pentru fiecare suferind, chiar daca sufar pentru fiecare copil abandonat, am pe Hristos in mine?
oare interiorul meu, launtrul meu, nu contrazice aceasta idee?
Eu nu pot spune ca sunt fara de pacat ca sa am pe Hristos in mine. daca dvs sau Iustin spuneti ca sunteti fara de pacat si aveti pe Hristos in voi, asa o fi. eu nu va contrazic.
Ma bucur sa avem sfinti printre noi pe acest forum.

Pentru mine omul este om si Hristos este Dumnezeu intrupat. Iubesc oamenii asa cum sunt ei, nu caut sa scormonesc in inima lor sa vad daca il au pe Hristos sau au doar cuvant pe buze.
nu am pe Hristos in inima mea inca, pentru ca mai am pacate de curatat. Din cauza lor in inima la mine nu este inca curat pe deplin. Asta nu ma opreste sa arat iubirea oamenilor pe care ii cunosc si da Domnul sa ii cunosc, chiar daca ea este inca stramba. eu ma recunosc o pacatoasa si pana a avea pe Hristos in mine, am rabdare si nadejde in Domnul.

Eu stiu ca Hristos ca sa intre in mine, trebuie sa gaseasca camara curata. Eu inca sunt la stadiul de curatare.
Felicitari dvs ca ati reusit sa curatati tot, si aveti pe Hristos in voi.

"Deoarece împãratul ceresc, Domnul nostru Iisus Hristos, curat fiind si mai presus decât
orice curãtenie, nu intrã la întâmplare în inima murdarã, nesocotitã si nepregãtitã, pentru
cã se spune: "In inima nesocotitã Dumnezeu nu va intra, iar de va intra, grabnic va iesi".
Ci intrã în inima socotitã, pregãtitã si curatã. Ascultati pe proorocul David, care zice
despre aceastã pregãtire a inimii astfel: "S-a pregãtit inima mea", apoi "Voi slãvi si voi
cânta în slava mea", ceea ce aratã cã mai întâi trebuie sã ne pregãtim inima curatã pentru
primirea lui Hristos si, dupã ce îl primim în inimã pe Hristos, putem sã spunem
rugãciunea si sã o avem fãrã încetare în inima noastrã, bucurându-ne si veselindu-ne,
dupã cum spune Apostolul: "Strigând si cântând în inima noastrã Domnului".

[Veti replica poate: "Sfantul Apostol Iacov cere neaparat fapte bune. El invata ca credinta fara fapte e moarta". Cercetati ce cere Sfantul Apostol Iacov si o sa vedeti ca el cere, ca si toti insuflatii de Dumnezeu scriitori ai Sfintei Scripturi, fapte de credinta, iar nu faptele bune ale firii noastre cazute. El cere credinta vie, invederata de faptele omului nou, si nu faptele bune ale firii noastre cazute![/font]

El da drept exemplu fapta patriarhului Avraam, fapta in care s-a invederat credinta dreptului: iar fapta aceea consta in a aduce jertfa lui Dumnezeu pe fiul sau unul nascut. Sa-ti injunghii fiul spre jertfire nu e deloc o fapta buna dupa firea omeneasca: e o fapta buna ca implinire a poruncii lui Dumnezeu, ca fapta de credinta."[/quote]

Puteti sa imi dati va rog exemple de fapte de credinta pentru ca eu nu prea inteleg care e diferenta intre faptele bune si cele de credinta, concret.
Multumesc

Ai dreptate Diana. La fel gandesc si inteleg si eu.
deosebirea dintre fapta buna si fapta de credinta tocmai ai aratat-o in exemplul faptei Patriarhului Avraam.
exemple de fapte de credinta las pe altii sa le expuna, care sunt mai traitori in faptye de credinta si stiu.

Unde as putea sa gasesc Scrierile Sfintilor Parinti se gasesc pe Internet sau in librariile ortodoxe? imi puteti da cateva exemple sau linkuri. Va multumesc

Intr-o anumita masura, si anume in masura in care Il primim, da.

Nicio fapta buna nu face crestinul cu de la sine putere, ci Sfantul Duh lucreaza si il indeamna, iar in masura in care crestinul conlucreaza cu Sfantul Duh, va face si fapta buna.

Daca Hitler a dat de pomana, in tinerete, o marca unui cersetor, din mila si amintindu-si ce a invatat la biserica, atunci da, in acel moment l-a avut pe Cristos in el.

Adeseori se face confuzie între "a fi Cristos în noi" după creaţie şi "a fi Cristos în noi" după adopţie. După creaţie, toţi oamenii, fără excepţie, sunt copiii lui Cristos. Chemaţi la existenţă prin simpla Lui voinţă, generaţi şi ciopliţi de dalta Lui, rânduiţi de El, care are cu fiecare un plan de realizare şi un plan de salvare, putem spune că toţi oamenii Îl au pe Cristos în ei după cum spunem că opera îl are în ea pe artist. Sau, aşa cum s-a mai spuns, că toţi oamenii sunt "icoane ale lui Cristos".

Desigur, aceasta nu înseamnă că toţi oamenii, fraţi între ei fiindcă au acelaşi părinte "biologic", sunt fraţi fiindcă ar avea acelaşi părinte adoptiv. Aşa cum se întâmplă cu acei copii care, întrucât au împlinit 10 ani şi au destulă maturitate, sunt întrebaţi ("iată, eu stau la uşă şi bat"). Unii se lasă adoptaţi, iar alţii nu se lasă adoptaţi. Cu alte cuvinte, unii deschid uşa inimii lor şi sunt cuceriţi de asemenea musafir, care curând ajunge să le împodobească toată casa, iar alţii nu deschid uşa, ori o deschid şi o închid repede la loc de teamă, zicând: "cine este acesta care mă vrea al Lui cu totul, care mă scoate din ale mele, care vrea ca cealaltă parte a vieţii mele, Lui să o dau ?!".

Hristos poate imbraca multiple forme: de la chip, har, daruri si pana la salasluirea Sa in inima noastra prin Duhul. Asta arata si gradul nostru de apropiere fata de Hristos. Ca si chip El e in fiecare dintre noi, de aceea suntem cu totii frati. Ca si daruri ale Duhului poate fi in oricare dintre noi, ca talant sau dar revarsat din generozitate, asa cum trimite si ploaia si peste cei buni si peste cei rai. Dar ca si "intrupare" in inima noastra nu, nu este in fiecare, ci doar in aceia care pregatesc o inima curata. Dar Hristos poate lucra in toti prin darurile Sale revarsate in lume, fara deosebire de rasa, religie sau alta discriminare, tocmai pentru ca toti sa aibe sansa sa se mantuiasca. Cine pregateste o inima curata va avea sansa sa-L primeasca pe Hristos intreg prin Duhul si astfel sa devina purtator de Hristos, asa cum au fost Sfintii. Nu trebuie sa dispretuim niciuna din formele de manifestare ale lui Hristos in noi. Tot binele il facem cu ajutorul Lui, caci nu poate omul sa faca binele de unul singur, caci atunci nu mai era nevoie de Hristos. El pregateste pe om in diverse moduri, ori mai intai prin facerea de bine, ori prin acceptarea cuvantului Sau, ori prin ambele. Nu putem sa-L limitam pe Hristos si lucrarea Sa dupa un anumit tipar.

Nu. Raspunsul il aveti mai sus. Sub forma integrala nu-L au decat Sfintii.

Nu, pentru ca ei vorbesc de Hristos cel intrupat in noi prin Duhul.


Si eu m-as bucura la fel de mult, dar mi-e teama ca noi suntem mai mult carturari, decat purtatori de Hristos. E o teama a mea, n-o luati in seama, cam asa cum la unii e teama de ecumenism sau de iubirism. La mine e cea de fariseism si de carturarism.



Atunci e foarte bine. Cu masura cu care masuram cu aceea vom fi masurati.
De altfel, atunci cand nu doriti sa convingeti pe cineva aveti niste postari minunate, de care eu, cel putin, ma folosesc din plin. Au si multa adancime si simt si caldura in ele. Uneori, insa, incercati sa convingeti prea repede si atunci puneti un pic mai mult patos, ceea ce face sa para presant punctul de vedere. Convingerile se nasc in timp si le trebuie ragaz de germinare si incoltire. Rabdare, rabdare, rabdare ... In rest aveti calitati deosebite si se observa o adancire a problemelor pe care le abordati. Pace in Domnul si bunavoire intre noi, oamenii! Iertare daca v-am suparat cu ceva.
Har, smerenie si jertfa de sine.

Nu m-ati suparat cu nimic. Probabil ca nu am darul oratoriei. Nu prea pot exprima, tot ce simt si ce inteleg in toata profunzimea, pentru ca nu gasesc echivalent in cuvintele noastre omenesti prea sarace. insa am incredere ca Dumnezeu toate mi le va da, inclusiv exprimarea inteleasa, daca va voi.
Exprimarile de ordin general ale lui Iustin de genul: toti oamenii sunt Hristos, Dumnezeu este iubire , bucurie, deci sentiment, sau Hristos este sufletul omului, nu sunt deloc ortodoxe si de fapt nici nu sunt Adevar.
Aceasta este o filosofie orientala influientata de cateva scrieri ale Sfintilor Parinti.

Dl. Mihnea a remarcat bine cand a spus "dupa creatie si dupa adoptie".
toti oamenii poarta chipul lui Hristos. insa asemanarea....... noi am cam schimonosit chipul lui Hristos cu pacatele noastre. nu vorbesc acum de firea cea dintai inainte de caderea in pacat si de firea cea cazuta ca e mult de spus.

Sigur ca trebuie sa vedem aproapele nostru ca pe Hristos si sa gandim ca tot ce facem facem - ca si cum am face lui Hristos - .Insa nu trebuie sa identificam oamenii ca persoane, cu persoana lui Hristos.
Pentru ca Hristos este persoana, ce se lasa descoperit si cunoscut de noi in masura in care ne invrednicim.

Ca sa putem ajunge cu adevarat la intelesurile adanci , trebuie traire crestina, practica. foarte multi oameni sunt filosofi, insa nu practica catusi de putin trairea ortodoxa.
Fara trairea crestina, fara metanii si rugaciune, fara ascultare, niciodata nu vor ajunge la intelesurile adanci ale ortodoxiei.
Rugaciune, si planset, si umilire, si cainta pentru pacatele savarsite si atunci Dumnezeu dezleaga si mintea prostului si mintea filosofului.

Cu Dumnezeu trebuie sa vorbim sincer, pentru ca Dumnezeu este persoana. Asta trebuie sa facem in rugaciune, sa vorbim sincer cu Dumnezeu, sa il rugam sa ne invete si sa ne lumineze. Atunci vom simti Duhul Sfant cum ne invata si ne lumineaza.

Va inteleg daca ati fost derutata de folosirea, uneori, inadecvata a termenilor, insa eu nu ma impiedic de asta. Incerc totdeauna sa iau intentia buna a preopinentului, nu caut neaparat "gauri" dogmatice in exprimarea unei idei. Ca si ala care vrea sa gaseasca nod in papura, va gasi daca asta cauta. Eu am sarit peste termenii inadecvati si am inteles mesajul lui nu ca si cum Hristos ar fi complet intrupat in fiecare om, ci ca se referea la darurile pe care Hristos le revarsa cu generozitate peste tot omul. Dar, sigur, nu recomand sa faca toti ca mine, ca nici nu sunt un exemplu bun, fiecare procedeaza conform cu inima sa. Eu vad in Iustin un crestin cu mult inaintea mea, un om cu mult bun simt si cu o inima mare si il stimez pentru acest lucru. Eu iau ca exemplu de atitudine ortodoxa aici pe forum atitudinea unui Marius22, a unui Windorin sau a unui Costel, pe acestia eu nu i-am vazut sa corecteze la tot pasul postarile altora. Sigur, asta nu inseamna ca nu faceau si ei comentarii la unele lucruri care li se pareau gresit intelese sau gresit exprimate da altii, dar o faceau cu atat de mare delicatete si tact incat critica nici nu se simtea. Aproape ca isi cereau ei scuze ca nu ai inteles tu bine. Ei mi se par cu adevarat traitori ai ortodoxiei, pentru ca respira blandete, bunatate, rabdare, smerenie, adica roade ale Duhului. Pacat, doar, ca posteaza asa de rar. Si dvs aveti foarte multe lucruri frumoase de spus, si foarte adanci, nu trebuie sa pierdeti timpul si energia corectand pe altii. Spuneti ce aveti mai bun in dvs fiindca aveti, am verificat asta, si sunteti cu mult mai folositoare cand scoateti la lumina margaritarele din inima dvs. Stiu ca din modestie o sa spuneti ca nu sunt ale dvs, ci ale Sf. Parinti, stiu asta, dar au fost "mestecate" de dvs, au fost trecute prin filtrul gandirii dvs si au primit caldura inimii dvs. Se vede asta, adica, nu sunt seci, reci si scoase din buzunar, ci vin din inima dvs calda.
Iertare de divagatie.
Har, smerenie si jertfa de sine.

Iustin, eu nu am afirmat ca esti necrestin, fiecare suntem ortodocsi prin adoptie, prin har, si toata viata avem posibilitatea sa ne indreptam si sa ne mantuim. Nepracticant nu inseamna neortodox. Asadar esti in BO atata timp cat esti in comuniune euharistica, dar e bine sa intelegem si drepata credinta, de aceea spunem tot timpul crezul, care nu e o rugaciune, ci ceea ce credem.
Multi dintre noi avem si idei si conceptii gresite, de multe ori preluate din afara ortodoxiei. Parintele Dumitru Staniloae a numit ecumenismul panerezia secolului, dupa sfantul Iustin Popovici. E vorba de conceptiile ecumeniste, nu de intalnirile ecumeniste.
Practic din ce am observat ecumenismul e un fel de noua religie care apare in toate cultele, are noi dogme. Desi se spune in viziunea ecumenista ca dogmele nu conteaza are propriile dogme, invataturi, diferite de crestinism si ortodoxie.

Cuviosul Paisie Aghioritul a remarcat ca toti ecumenistii vorbesc de iubire ca si cum doar ei ar avea si ceilalti nu.
Uite aici o invatatura gresita pe care ai preluat-o de la altii, Iisus ne spune sa iubim pe Dumnezeu mai presus si apoi pe altii la fel ca pe noi, nu invers. Asta cu omul inainte e de fapt o conceptie umanista, cam aceeasi cu filozofia lui Voltaire, de aici provin neintelegerile.
Nu stiu daca atunci cand ai spus ca Hristos este in toti oamenii te-ai referit la sensul figurat, altfel este o idee preluata din panteism, adusa in vest de filozofii panteisti si new-age. Asta afirma o parte din curentul new-age ca toti suntem divini.
Indumnezeirea de care se vorbeste in ortodoxie e prin har, noi prin Sfintele Taine luam har, nu luam nici pe Iisus in noi, nici pe Duhul Sfant, ca altfel am deveni parte a Sfintei Treimi. Si astfel ne putem asemana cu Hristos si sa ii urmam prin fapte. Dar nu toti oamenii, doar cei ce au parte de har in Biserica.
Pentru toti oamenii e o alta invatatura, toti suntem facuti dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu. Asemanarea ma pierdut-o prin Adam, dar unii au recapatat-o prin har, cu ajutorul lui Iisus. Chipul a ramas in toti oamenii, doar ca ceva degradat, iar chipul nu e asemanarea, ci e vointa, ratiunea, liberul arbitru, etc., ceea ce ne difenetiaza si de animale. De aceea oamenii sunt capabili de fapte bune si rele, si din proprie vointa. Altfel nu ar mai fi fapte rele, doar Calvin a invatat ca firea umana a cazut de tot prin Adam si oamenii pot face fapte doar prin divinitate.

Un lucru bun, crezi ce spune Biserica si sfintii, mai ramane doar sa intelegem si ce spune Biserica. Cum ti-am spus, si eu am idei din acestea straine pe care nu le constientizez, le mai observ la un moment dat si incerc sa le indrept. Noi nu putem observa care ortodocsi au mai multa iubire, care nu, asta doar Dumnezeu stie. Asa erau si unii sfinti, unii erau mai asprii, altii mai blanzi, dar toti la fel in iubire, mult mai multa decat noi. Bland nu insemna sa creada tot ce aude sau i se spune, toti sfintii erau hotarati si tari.

MariS, vezi cum de fapt tu spui invatatura ta, dar spui ca nu iti plac dogmele. Dar si tu ai dogme, numai ca sunt ceva mai diferite de cele ortodoxe. Unde gasesti aceasta invatatura? Doar daca iti faci tu un catehism propriu. Inavatatura o gasim in cea a BO si a sfintilor, nu in ceea ce gandim si rationam noi, pentru ca noi nu am ajuns la masura sfintilor, sa spunem ca noi am inteles mai bine decat toti. Smeriti suntem daca ascultam de sfinti si de Biserica, nu daca noi credem ca suntem mai intelepti. Si apoi sa spunem ca ceilalti sunt farisei sau carturari. fariseii chiar asta faceau, nu le palcea ca Iisus propovaduieste invatatrua adevarata, care era diferita de invatatura lor gresita si nascuta din mintile lor, din ceea ce au inteles ei din Sfanta Scriptura. Nu ascultau pe Moise si prooroci, inventasera ei o invatatura lumeasca, sa se potriveasca cu conceptiile lor.
MariS, am incredere ca o sa reusesti sa gasesti adevarul intreg.

Pentru MariS
Vedeti dvs, lucrurile sunt mai profunde decat o simpla exprimare. uneori pot fi chiar si "gauri" dogmatice. Mintea omului poate fi si inteleapta dar poate fi si pierzatoare. depinde de cine asculta.
Noi oamenii acestia plini de pacate vedem in tot omul pe Hristos atata timp cat nu ne face rau sau sunt obiectul nostru de satisfacere de iubire de semeni "divina". in clipa in care ne lezeaza cu ceva, nu il mai vedem ca pe Hristos.
Gata se termina, devine raul, si uratul. Atunci nu hulim noi pe Dumnezeu cu asta? in acest context fireste?
Sa nu va grabiti sa imi raspundeti, ganditi-va bine la ce va spun acum.

o exprimare gresita unora le este exact ca o intelegere gresita, altora le este doar exprimare gresita.

Eu sper din tot sufletul ca exprimarea gresita sa fie doar exprimare gresita si atat.

Si va justific asta. A spune ca ne permitem sa nu ascultam cu nonsalanta de invatatura unui sfant, pentru ca credem noi ca spune sa nu iubim toti oamenii cand spune ca fara credinta nu se vor mantui nu mai este o exprimare gresita ci o intelegere gresita. in fine..

Nici eu nu intelegeam la inceput, acum abia am inceput sa ma dumiresc mai bine. Pentru ca auzisem ca milostenia trebuie sa se faca in numele lui Hristos si nu act de caritate si eu nu am inteles atunci. Am dat in completare ce spune parintele Cleopa http://www.crestinortodox.ro/forum/s...2&postcount=26
"Faptele numai atunci se socotesc bune cand vor fi unite cu dreapta credinta si se vor face spre slava lui Dumnezeu ( Matei 6, 1-4; Efeseni 5, 9-10; Coloseni 1, 10; 2, 23 )"
De exemplu ascultarea lui Avraam este fapta credintei. Dar si paganii isi omorau copii ascultand de zeii lor, aceea nu era fapta buna. Milostenia este fapta credintei, dar si ateii fac actiuni de caritate. Rugaciunea este fapta credintei, spovedania, impartasania, postul, etc. Sfantul Serafim de Sarov arata cate ceva cum putem acumula harul prin faptele credintei.

In legatura cu scrierile Sfintilor parinti, se gasesc de toate pe internet. Daca stii engleza se gasesc in engleza multe din ele. Dar eu am citit la inceput din vietile sfintilor si tot la acelea am ramas, pentru ca nu cred ca sunt atat de avansat sa inteleg scrierile mai profunde. Vietile sfintilor le putem gasi aici: http://paginiortodoxe.tripod.com/vieti.html
Restul se gasesc pe internet, depinde ce te intereseaza, de exemplu pt. sf. Ioan Gura de Aur exista si un site cu scrierile lui.

Multumesc pentru explicatia corecta.
va multumesc. Obosisem deja.

Nu sunt ecumenist ,deoarece inima mea nu poate primi alta invatatura decat ortodoxia.
Nu pot pur si simplu sa ma rog sau sa intru intr-o adunare de sectari . Mi se pare trist si rece . Si pentru ca in continuare cred ca ortodoxia e lucrarea Duhului in oameni ,pentru desavarsirea lucrarii mantuitoare a lui Hristos.
DUHUL A DESAVARSIT INVATATURA LUI HRISTOS,NU A INLOCUITO .
Tot ce am zis eu ,daca recititi sunt insusi poruncile lui Hristos.El ne-a invatat sa iubim pe oameni ,nu eu iustin,nu vreun alt curent cultural. El a spus ca totul trebuie sa vina din inima. El a spus ca nu a venit sa I se slujeasca ,ci ca sa ne invete sa slujim altora. El a pus pe primul plan omul,nu eu.
Eu sunt de parerea psalmistului : "Ce e omul inaintea ta ,si fiul omului ca sa iti amintesti de el.Un fir de praf ,a suflat vantul,si numai e" .
Hristos insa a iubit asa mult oamenii ,incat El este cel ce a inaltat cinstirea aproapelui nostru ,ASEMENEA cu cinstirea cuvenita lui Dumnezeu.
Si inca odata afirm : lasati aspiratiile inalte,lasati rugaciunile daca sunt cu program,lasati mataniile ,lasati cartile daca va obosesc,lasati comparatiile cu sfintii . Deschideti-va inima : faceti bine celui de langa voi ,spuneti un cuvant bun celui cazut ,aveti mila de cel singur , inviorati pe cel trist,ascultati pe cel necajit ,si atunci Domul Dumnezeul vostru va merge ca un stalp de foc inaintea voastra,asa cum a facut oarecand cu poporul Sau cand l-a calauzit in pustie. Rugativa,dar cu lacrimi in ochi,macar de fericire daca nu de pocainta ,postiti ,dar pentru ca uitati sa mai mancati ,in fata maretiei privelistei bunatatii Dumnezeului cel atotmilostiv. Facetile toate din toata inima ,dar mai intai de toate faceti
doar acest mic fapt care v-a mai ramas : incercati sa il iubiti pe aproapele pe langa care
a-ti trecut azi ,indiferenti sau chiar simtind repulsie fata de el. Va spun eu,ca acela, erati chiar voi.

Subscriu la ce ziceti . Si mie imi plac mult postarile unora ,dar daca fac vreo diferenta in sinea mea intre diversi useri ,inseamna ca inca nu am invatat sa ascult si sa inteleg omul. Stiu ca inima se bucura de postarile unora,si se incranceneaza la ale altora,dar daca am avea putere sa ii intelegem pe toti ,am vedea ca fiecare are de fapt ceva interesant de spus ,si ca doar perceptia noastra ne face sa ii scotoim pe unii placuti si pe altii nu. Astfel dar,noi transferam propria noastra neputinta de a iubi si intelege ,asupra celorlalti.
Asa ca ma pastrez subiectiv si spun:mie imi plac mult postarile userului dobrin7m si sper ca sa ii fiu de tot atata ajutor,cat imi e si dansa mie . Chiar dc vorbim in contradictoriu ,e un bun prilej ca adevarul sa iasa in cele din urma la lumina .

Da, sigur, iustin draga, ai dreptate, de la fiecare avem ceva de invatat. Eu am punctat mai mult atitudinea celor trei, nu atat continutul postarilor, desi binenteles ca-mi folosesc mult si continutul lor. Sigur, ei sunt mult mai multi, nu sunt doar cei trei pe care i-am nominalizat, dar la ei lauda e ca si ocara si nu am riscat sa-i smintesc dandu-i ca exemplu. Lui dobrin7m i-am spus si eu ca are postari foarte frumoase si ma folosesc de ele, doar ca pune putin prea mult patos in controverse.
Da, si eu sunt de acord ca in controverse poti vedea mai bine firea omului si modul cum se apreciaza pe el si pe ceilalti. Atunci poti sa vezi mai limpede si cat mai ai de slefuit la tine insuti. Eu, unul, sunt inca din topor. Tre' sa mai rup 7 dalti pana sa pot rotunji oarece forme mai acatarii.
Har, smerenie si jertfa de sine.

"Hristoase, Lumina cea adevarata, Care luminezi si sfintesti pe tot omul ce vine in lume. sa se insemneze peste noi lumina fetei Tale, ca intr-insa sa vedem lumina cea neapropiata."

In fiecare dimineata rugam asta pe Hristos. Sa se insemneze peste noi Lumina fetei Lui. Ca nu o avem, ca suntem prea pacatosi sa o avem, si ne rugam sa o dobandim cu totii. Si peste cei care stiu ca nu o au si peste cei care nu stiu ca nu o au si cred ca o au.

"Indrepteaza pasii nostri spre lucrarea poruncilor Tale, pentru rugaciunile Preacuratei Tale Maici si ale tuturor Sfintilor Tai. Amin."

In fiecare dimineata rugam asta pe Hristos. sa indrepteze pasii nostrii spre lucarea poruncilor lui Lui, ca suntem neputinciosi si nu stim si alergam care incotro zicand ca e bine, fiecare cum stie, unul in cerc, altul in zig zag , altul cand de-a stanga cand de-a dreapta, altul pe loc. Si nu pentru noi, penturu cuvintele noastre nevrednice, ci pentru rugaciunile Maicii Lui si a tuturor Sfintilor.

"Cel ce in toata vremea si in tot ceasul, in cer si pe pamant, esti inchinat si slavit, Hristoase Dumnezeule, indelung-Rabdatorule, mult-Milostive si mult-Indurate.
Care pe cei drepti ii iubesti si pe cei pacatosi ii miluiesti,
Care pe toti ii chemi la mantuire, pentru fagaduinta bunatatilor ce vor sa fie."

In fiecare dimineata ne rugam lui Hristos cel care pe drepti ii iubeste si pe pacatosi ii miluieste. Dar ce dar minunat este miluinta pentru pacatos! Insa de ar simti pacatosul ce dar minunat este iubirea lui Hristos nu ar mai vrea sa fie pacatos. Dar fiindca nu simte zice ca miluinta e iubirea.
Eu am simtit pentru o clipa iubirea si iarasi am cazut in miluinta. Si ma bucur mult de miluinta pana m-oi invrednicii sa simt iarasi iubirea. Acum stiu ca Hristos ii iubeste pe toti, insa dreptilor le descopera mangaierea iubirii iar pacatosilor mangaierea miluintei.

""Sufletele noastre le sfinteste, trupurile curateste-le, cugetele indrepteaza-le, gandurile curateste-le si ne izbaveste pe noi de tot necazul cel din rele si durere."

In fiecare dimineata ne rugam lui Hristos pentru toti oamenii de pe acest pamant. Si cerem pentru noi sa ne sfinteasca sufletele, sa ne curateasca trupurile si gandurile, sa indrepte cugetele si sa ne izbaveasca de necazuri. cerem asta pentru ca nu le avem. Nu avem suflete, trupuri si ganduri curatite, avem cugete strambe si nu putem sa iesim singuri din necaz si rau si durere.

"Fie Doamne mila Ta spre noi, precum am nadajduit intru Tine"

Cerem mantuitorului sa ne judece cu dreptate pe noi insine, si sa ne dea mila pe masura nedejdii ce o avem in El.

"Ingerule cel sfant al lui Hristos, catre tine cad si ma rog, pazitorul meu cel sfant, care esti dat mie de la Sfantul Botez, spre pazirea sufletului si a pacatosului meu trup. Iar eu cu lenea si cu obiceiurilor mele cele rele, am maniat preacurata lumina ta si te-am izgonit de la mine prin toate lucrurile cele de rusine:"

Iata cum si pe ingerii nostrii dragi ii indepartam asa cum si pe Hristos il indepartam de la noi prin toate faptele cele de rusine pe care le facem in aceasta viata. Insa orice pacatos cat ar fi de pacatos si tot mai face fapte bune cum stie el, dar toate cele de rusine indeparteaza pe ingeri si pe Hristos de la el.
Si cu toate astea cerem milostivire ingerului nostru spre ajutor.

Sf. Macarie Egipteanul a fost dus odata de ingerul lui pazitor sa vada ce fac ingerii pentru sufletele ce le au in grija.
Si a vazut in fata un local un inger care plangea amarnic, si se zdrobea de durere. Si l-au intrebat : de ce plangi asa? Plang pentru ca sufletul ce il am eu in grija este inauntru si bea si se veseleste si multime de draci dantuie pe langa el si degeaba ii spun ca nu e bine, ca nu ma aude, iar daca ma aude nu ma crede.

Si facem rugaciuni de pomenire, neuitand pe nimeni si pe pacatosi si pe drepti, si pe parinti, si pe cunoscuti, si pe conducatori, si preotii nostrii, si pe duhovnici, si pe prieteni, si pe dusmani, si pe toata lumea asa cum se cuvine sa faca orice om daca spune ca isi iubeste aproapele. Si la urma de tot se roaga si pentru el.

Acum sper ca toata lumea se va ruga dimineata cu rugaciunile diminetii. Nadajduiesc ca toata lumea intelege cat de importanta este pentru semenii sai si pentru el insusi, si nu va mai baga in seama glasul lui aghiuta cand ii sopteste , gandilandu-i mandria, ca face cumva rugaciunea la program.
Nadajduiesc ca toata lumea se va bucura cum ma bucur si eu, ca si glasul nostru se aduna celorlalte glasuri care in fiecare dimineata vorbesc cu Dumnezeu.

Multumesc pentru precizari! In engleza se scrie Saint Fathers?
Doamne ajuta!

Inca de la inceput vreau sa iti spun Iustin ca nu incerc sa te conving de nimic. incearca te rog doar sa ma intelegi.
Sigur ca pentru Dumnezeu cea mai iubita fiinta este omul si are intaietate.
Insa pentru noi oamenii cea mai iubita FIINTA este Dumnezeu si El are intaietate si apoi omul ca asa ne-a poruncit. Si chiar insusi Dumnezeu nu se iubeste pe El mai intai ci iubeste omul , lasandu-se pe Sine. Asa cum El S-a lasat pe Sine asa si noi oamenii ne lasam pe noi si iubim intai pe Dumnezeu. Si pentru ca Dumnezeu ne iubeste atat de mult ne-a spus apoi, a doua porunca, sa iubim oamenii ca pe noi insine.
Cine face invers calca porunca lui Dumnezeu.

Hristos a iubit mai intai de toate oamenii, fiind El insusi Dumnezeu intrupat. Noi oamenii suntem creatia lui Dumnezeu, trebuie sa stim unde ne e locul, nu suntem dumnezei sa iubim oamenii si apoi pe Dumnezeu. Si pentru ca suntem creatia lui Dumnezeu trebuie sa ii dam Slava in veci, sa dam fiinta noastra Lui, sa dam sufeltul nostru Lui, si El va face din sufletul nostru un suflet iubitor de oameni.

Sigur ca iubind pe Dumnezeu mai presus de orice , cu toata fiinta noastra asa cum este cea mai mare si cea dintai porunca, asta nu inseamna sa nu iubim oamenii. Pentru ca o singura porunca de ai incalcat degeaba respecti pe toate celelalte ca te faci neascultator de Dumnezeu. (asta pentru te gandesti ca daca eu zic ca trebuie sa iubim intai pe Dumnezeu, nu mai iubesc oamenii insa eu stiu ca insasi incalcarea si a uneia din porunci , ma face calcator de porunca) . A inversa intaietatea iubirii de Dumnezeu , facand din iubirea de semeni cea dintai porunca si iubirea de Dumnezeu a doua porunca inseamna a nu respecta porunca Domnului. Pur si simplu o sucim , o inversam, deci sucim Cuvantul lui Dumnezeu.

Dumnezeu nu a zis sa iubim oamenii asemenea pe El. Nu. A zis sa iubim oamenii asemenea pe noi insine. Ca pe noi nu ca pe Dumnezeu. Pe Dumnezeu mai presus si apoi pe oameni ca pe noi insine. Prin asta (asemanarea) iarasi e strambat Cuvantul lui Dumnezeu, iar a micsora cu cat de putin iubirea ce o datoram lui Dumnezeu inseamna a nu ii recunoaste Atotputernicia, Unicitatea comparand iubirea de Dumnezeu cu iubirea de oameni facand-o asemenea. Pentru ca asa cum Dumnezeu nu poate fi comparat asa si iubirea ce i-o datoram nu poate fi comparata.

Dumnezeu a creat omul dupa "chipul si asemanarea Noastra". Dar cat de mult a pierdut din asemanare la caderea in pacat, cat de mult a pierdut din asemanare la intrarea raului in om. Gandurile noastre nu mai sunt curate, trupul nu mai e curat, sufletul nu mai e curat, nu mai e asemenea lui Dumnezeu. Si daca am ajunge asemenea lui Dumnezeu ca sfintii, atunci am iubi pe Dumnezeu si am slavi cum iubesc si slavesc ingerii si sfintii in ceruri. Si intre noi atunci nu ar mai fi gand rau, de nici un fel ci doar iubire desavarsita rasfranta de la iubirea de Dumnezeu.
Dar nu suntem. Nu suntem, Vai pacatele noastre. Nu suntem.

Stiti cum slavesc ingerii in ceruri pe Dumnezeu? Intr-un singur glas, cu iubire imensa si supunere de Dumnezeu. Si nici nu se pune problema sa se iubeasca intre ei ingerii, asa cum se pune problema la om, pentru ca nu e cazul de asa ceva. Ei toti slavesc pe Dumnezeu intr-un glas si se supun Lui.

Multe sunt si in romaneste, scrii doar numele sfantului respectiv pe google si iti da si lucrari. La inceput e bine sa citim ceva mai usor, ca vietile sfintilor sau patericul, pentru ca poate nu o sa intelegem scrierile mai profunde. Daca doresti aici sunt in romaneste cateva din lucrarile sf. Ioan Gura de Aur: http://www.ioanguradeaur.ro/ Sfantul Vasile cel Mare e si aici: http://www.sfantulvasilecelmare.info/carti-scrieri.php

Iustin, asta spuneam si eu, doar ca in plus am spus ca trebuie facute toate. Acestea tin de faptele credintei, dar trebuie si har si dreapta credinta. Fara sa ne spovedim si impartasim si astfel sa primi har crezi ca ajunge doar sa facem niste fapte? Iubirea e generala, si tine de Dumnezeu, El e sursa iubirii.

Filocalia - Capete de rugaciune - Calist Patriarhul
 

"Duhul Sfânt nu se face însusi sufletul omului. În acest caz omul ar fi una cu Dumnezeu în înteles panteist si pacatele savârsite de om ar fi si ale lui Dumnezeu, sau nu s-ar mai putea face nici o deosebire între bine si rau. Dar fara o prezenta si o lucrare a Duhului dumnezeiesc în sufletul omului, acesta n-ar putea duce o viata conforma cu ratiunea lui. Omul are în sufletul lui o ratiune si o libertate, dar ele nu pot functiona în modul deplin cerut de ele, decât în unire cu Dumnezeu, decât adapându-se din apa vie a Duhului dumnezeiesc. Este ceva analog cu faptul ca omul are plamâni sau ochi, dar fara aer si lumina, nici plamânii, nici ochii n-ar putea sa-si exercite functiile. sufletul este o floare, dar floarea are nevoie de soare si de ploaie pentru a creste si sa-si puna în valoare toata frumusetea si rodnicia virtuala a ei."

"Sa privim, dupa puterea noastra, deosebirea între lucrarea Duhului Sfânt si între lucrarea naturala a noastra si cele ce tin de ea si între lucrarea naturala a noastra si cele ce apartin ei. Vom vedea îndata ca nu e cu putinta ca noi sa fim în pace numai prin lucrarea noastra naturala. Caci pacea este roada adevarata a Duhului, ca si iubirea si bucuria duhovniceasca; este roada adevarata a Lui, pentru ca cei partasi de El sa se poarte cu îndelunga rabdare si cu blândete si sa fie în întregime plini de bunatate si sa faca parte si celor apropiati din bogatia Lui."

"Nici o lucrare naturala a noastra nu e despartita, de la sine, de vreo pornire sufleteasca, fiind miscarea vreunei parti a iutimii. Dar nici fara vointa nu se misca vreo lucrare a noastra, iar vointa în cel faptuitor atârna de pofta, precum în cel contemplativ de dorinta. De aceea în nici o lucrare naturala a noastra nu pot fi stinse pofta si mânia, daca vrea sa se împlineasca precum se cuvine."

"Lucrarea mai presus de fire a Sfântului Duh în inima nu-si are nasterea nicaieri în fire, ci este o aratare neînteleasa în cei miluiti de El. de aceea, ea se misca, sau, ca sa spun altfel, se aprinde, în chip vadit, fara sa vrem. Pentru aceasta nu are nevoie de nimic din ale noastre, câte sunt de trebuinta pentru lucrare, fie ca ai numi-o luminare, fie aratare a Duhului. Ea are nevoie numai ca cel partas de ea sa o priveasca fara tulburare în inima sa si sa se desfateze mai presus de fire.

De aceea, lucrarea dumnezeiasca, neavând nevoie deloc nici de vointa, nici de vreo pornire naturala spre a se pune în miscare, e vadit ca pofta si mânia ramân nelucratoare în ea. Si, ca sa spunem pe scurt, partea pasionala a sufletului (mânia si pofta) zace aruncata nelucratoare, lucrând din inima în chip mai presus de fire numai suflarea Duhului de viata facator. Iar mintea se bucura si e vie. De aceea, priveste spre Dumnezeu în pace si seninatate, cu toata nepatimirea si cu tot sufletul, asa cum se cuvine.

Este o analiza si o concluzie demna de remarcat a cauzelor si efectelor lucrarii omenesti si ale celei dumnezeiesti. Când se misca în noi o lucrare buna fara o pofta inferioara si fara mânie, e semn ca e de la Dumnezeu, sau de la Duhul Sfânt. Si atunci avem o bucurie curata de ea. Prin aceasta bucurie ne-o însusim, dar constatam totusi ca nu e de la noi. Iar bucuria este a mintii. Ea simte si viata cea noua aratata în suflet. Partea pasionala a sufletului, sau mânia si pofta, se afla într-o stare de nelucrare. De aici pacea cu care mintea contempla pe Dumnezeu si se bucura de lucrarea Duhului din suflet, care a dus la nelucrare, sau la nepatimire, partea lui pasionala. Nepatimirea este o astfel de stare de pace, nepasionala, care da putinta mintii sa contemple netulburata pe Dumnezeu, sau chiar si taina semenilor sai si a lucrurilor, taina ascunsa tot în Dumnezeu. Daca în scrierile anterioare se afirma simplu necesitatea curatirii de patimi si a dobândirii nepatimirii, pentru ca mintea sa poata contempla pe Dumnezeu, aici se explica trebuinta ca însesi puterile pasionale ale sufletului sa devina nelucratoare în acest scop, si modul cum se poate ajunge la aceasta."

Duhul ratacirii si al minciunii, desi PARE sa se miste în suflet fara vointa si pornirea celui partas la el, nu face nici partea pasionala sa se linisteasca, ci o misca si mai mult, si nu pune în lucrare nici iubirea fata de Dumnezeu, sau bucuria, sau pacea. Caci minciuna este fara rânduiala, schimbatoare si cu totul straina de pacea si seninatatea cea dupa Dumnezeu.
Filocalia - Capete de rugaciune Calist Patriarhul

Aici se arata pe deplin ca atata timp cat omul este necuratat, toate faptele sale cele bune, cuprind pacate si deci efecte ale lucrarii omenesti. pentru ca nu poate ca un om pacatos sa aiba in el Duhul Sfant care sa dea lucrare dumnezeiasca

omul are vointa, ratiune si dispune de alegerea propriilor actiuni. Atunci cand nu il cunoaste pe Dumnezeu sau il respinge, toate faptele sale bune sunt rezultatul lucrarii naturale a sale.
In el exista samanta sadita de Dumnezeu a iubirii, si a binelui insa este intinata si afectata de pacat. Deci omul care face un bine, indiferent de starea de credinta atata timp cat nu se curata de pacat prin cunostiinta si iubirea de Dumnezeu nu face decat fapte rezultate din lucrarea sa naturala, fapte moarte pentru ca sunt purtatoare de simtaminte rele: ori invidie, ori gelozie, ori mandrie, ori manie, ori pofta.

Atata timp cat purtam pacate, toate faptele noastre sunt intinate de pacatul respectiv. Si cand hranesc sau imbrac un sarman, acela este bucuros si imi multumeste, insa fapta este in interiorul meu sub forma unui simtamant purtator de pacatul ce il port in suflet.

oare cati din noi isi iau la cercetat cum se cuvine inlauntrul sau! Aceasta incepe odata cu paza propriei minti de ispite. cand vom reusi cu mintea sa pazim gandurile si ideile , vom vedea deslusit natura lor si vom reusi sa retezam pacatul inainte de infaptuire, cat este numai incoltit in minte.
Aceasta este o lucrare a schimbarii mintii de orientare doar spre Dumnezeu. Atunci si rugaciunea ajunge in minte netulburata.

Si vreti pe mine sa ma lamuriti ca exista mantuire in afara Bisericii lui Hristos? La omul rational, sanatos si fara neputinte si care a auzit de Hristos?

Va multumesc, Doamna Dobrin, pentru selectiile din Filocalia!
De mare folos si, mai ales, cu putere de clarificare in dilemele de aici privind mantuirea, iubirea si altele...
Slava lui Dumnezeu pentru toate!

Nu imi multumi frate Ioane, te rog mult lasa domniile pentru cei care sunt domni.
Cu adevarat Slava lui Dumnezeu pentru toate!
Cata bucurie a mintii cand vezi ca Dumnezeu toarna in tine intelepciune. Si vezi asta mai clar cand iti intra in minte invatatura si apoi descoperi intarirea invataturii celei bune, descoperind ca si la alti oameni a turnat aceeasi invatatura. Atunci e bucuria mintii. Nu a inimii.
De pilda: anul trecut am explicat versetul din fericiri cum am gasit in mintea mea, prietenei mele, si acum am gasit si citit aceeasi explicatie a versetului din fericiri, cu minciuna prigonitorilor, deci am gasit-o la Arhiep. Irineu Bistriteanul. Apoi am tot incercat sa spun cum e cu faptele bune, de cateva luni tot spun aici, si ieri am gasit pe Calist Patriarhul cautand cuvinte de rugaciune nu de mantuire. Vroiam sa ma intaresc in rugaciune cu cuvintele sfintilor. Cata bucurie a mintii ca am gasit in cuvantul din Fiocalia intarirea invataturii lui Dumnezeu in mine.
Bucuria mintii asta inseamna, sa te bucuri de darul lui Dumnezeu si sa fii constient ca de la Dumnezeu sunt toate. Sa constientizezi ca atunci cand daruiesti ceva, fie si un cuvant bun, nu este de la tine ci de la Dumnezeu, ca tu nu esti capabil de o asa intelepciune.

Asadar noi oamenii infaptuim, si simtim bucurie, dar este o bucurie a inimii, cand se strange pieptul si o simti in piept si te bucuri si simti ca tu ai facut binele din vointa ta. este si acesta un control al motivului daruirii. (Ex: ma duc acum si daruiesc vecinei mele 50 lei ca e saraca si stiu cu nu are mancare, acesta este motivul exterior, insa inlauntru exista motivul interior - simtaminte, acestea trebuie analizate - si indreptate spre Hristos). Cum sunt simtamintele in interior acelea conduc fapta spre fapta buna de credinta sau spre fapta buna naturala a noastra fara roada pentru mantuire. Nu din roada culeasa de primitor, vecina, rezulta fapta de credinta ci din simtamantul din noi.

Trebuie practica. De aceea ne numim crestini practicanti. Doar din vorba si filosofie niciodata nu vom ajunge crestini adevarati.

Insa cand simti ca ai facut un bine din vointa lui Dumnezeu, prin lucrarea Duhului atunci nu mai simti bucuria infaptuirii in inima, ca si cum tu ai facut-o, ci doar constientizezi in minte ca nu e fapta ta ci a lui Dumnezeu si atunci te bucuri cu mintea. E un fel de bucurie a mintii, de fapt de recunoastere a supunerii si de umilinta in fata Celui care ne-a creat.

Asa si cu faptele de credinta. Si atunci cand cineva iti multumeste, simti ca nu tie trebuie sa iti multumeasca ci Domnului ca tu nu ai nici un drept sa primesti multumiri. Simti ca nu le meriti.

Asadar ca o completare spun ca orice simtamant primit care strange inima si il simtim in inima si ne indreptateste sa il primim (merit iubire, merit bucurie - eu le merit nascand slava desarta si confundand-o cu iubirea lui Hristos ) este doar miscare inimii noastre, simtamant natural. Pentru ca atunci cand primesti iubirea lui Hristos, nu te indreptatesti si spui: merit sa o primesc, o primesc pentru meritele mele de om bun; ci spui: sunt pacatos Doamne nu merit nimic bun si Tu totusi imi dai iubirea Ta, mie nevrednicului. Asta inseamna duhul umilit si inima infranta.
Atunci nu mai cauti in oameni fericirea si iubirea daruita tie pentru faptele tale. Mergi si daruiesti si fugi si de multumire si de lauda. Si lasi omul sa se bucure multumind lui Dumnezeu. Iar tu te bucuri cu mintea ca ai putut cu ajutorul lui Dumnezeu sa faci fapta buna.

Nu va suparati pe mine ca spun astea toate ca si cum spun din carte, eu mare carturareasa, ca ma intreb si eu cum de le scriu pe toate aici. Si ce ma indeamna sa le scriu. Ca imi vine in minte intrebarea, de ce? oare ca sa primesc ocara sau lauda, dupa om? sa ma invat cu astea ca si cum n-ar fi? abia acum inteleg de ce duhovnicul spune: scrie.

Va mai amintesc ceva legat de mantuire, despre dreptatea desavarsita si virtutea atotcuprinzatoare a omului. De doua ori am postat pe forum acestea, spuse de Sf. Teofan Zavoratul ca sa stim pe ce ne intemeiem mantuirea si nu stiu cati au citit, avand oroare de citatele postate de dobrin7m, marea carturareasa care arunca aici citate din avion. Da bine mi-ati zis, ca de nu vrea omul, nu trebuie fortat. Insa am facut-o nu pentru cei care nu vor ci pentru cei care totusi vor. Ma gandesc ca sunt si din cei ce vor.
no ma iertati, ca m-am intins iarasi.
Slava lui Dumnezeu pentru toate!

Slava lui Dumnezeu!
Eu socot ca zici bine, draga sora Dobrin, chiar daca scrii mult. Vine din prinosul inimii, din dorinta sincera de a nu tine doar pentru tine bucuriile primite, stiu asta, asa cred ca este.
Filocalia este vasta, inepuizabila si multi nu o citim. Bine este ca sunt oameni buni care asaza pe forum pagini din ea.
Sa nu ne sfiim sa depanam cuvinte dragi, sa scoatem la iveala perle din tezaurul Ortodoxiei. Sfintii nu le-au scris ca sa stea incuiate in casa unor carti galbejite ci ca sa luam mai intai nota de ele apoi sa incercam a trai in duhul lor.
Eu va multumesc pentru multele pagini de folos pe care le postati pe forum.
Dumnezeu sa va binecuvinteze, draga sora intru Hristos Domnul! AMIN+

Ei, m-am apucat de citit din Filocalie , insa cat mai am de citit!
A zis parintele meu: va plangeti ca nu gasiti de munca? Slava lui Dumnezeu ca v-a dat timp de citit Sfintii Parinti . Multumiti, ca sunt atatia oameni care ar voi sa citeasca si nu au timp prinsi de griji multe. Oricum, zice, oricum aveti asa de lucru toata viata. Vedeti cum da de lucru Dumnezeu la fiecare?

Abia acum am descoperit cele 3 selectii din Sfantul Ignatie, pe care cu multa bunatate le-ati postat.
Ce text puternic! Slava lui Dumnezeu!
Imi amintesc de un prieten care, foarte posac cand ne-am intalnit intr-o zi, a oftat si mi-a zis: "Grea e ortodoxia noastra, foarte grea... E cea mai grea..." Atunci m-a mirat, eu fiind pe atunci in etapa cand gustam primele mangaieri ale darului credintei. Eram exaltat si imi parea curios ca un om se gandeste la greu, cand are atatea bucurii inlauntrul lui, date de Hristos...
Acum insa pricep mai bine amaraciunea lui.
As fi vrut sa il incurajez atunci si sa ii spun da, e drept ce spui, Ortodoxia nu e joaca ci e purtarea cu adevarat a Crucii, si totodata NU DEZNADAJDUI!
Acum ii pot spune, acum o stiu (fie si doar prea putin din practica iar mai ales din lecturi).
Puternic textul postat! Va multumesc si ma iertati ca nu am ajuns la el pana azi.
Dumnezeu sa va ocroteasca!
Sa ne rugam unii pentru altii. AMIN+

Aşa cred şi eu că stau lucrurile. Nu există mântuire în afara Bisericii, şi în fapt foarte mulţi dintre cei care fac parte din Biserică nu se mântuiesc; majoritatea nu ajung în împărăţia lui Dumnezeu. În afara Bisericii poate exista doar posibilitatea salvării, dar nu a mântuirii, iar această salvare se datorează tot lui Hristos şi lucrării Sale de mântuire la care se adaugă practicarea legii (atât şi aşa cum o ştiu) de către cei care nu l-au cunoscut pe Hristos.

Toată această povestioară nu se susţine cu adevărat din mai multe motive. Unul ar fi că în împărăţia lui Dumnezeu nu poate intra nimeni care nu este născut din apă şi din Duhul Sfânt, nimeni care nu este născut din Dumnezeu; iar criteriile naşterii din nou din Dumnezeu sunt specificate de Sfânta Scriptură. Neexistând mântuire în afara Bisericii lui Hristos şi neexistând posibilitatea regenerării mântuitoare în afara harului lui Dumnezeu care lucrează prin Sfânta Biserică, în mod implicit nu poate exista o mântuire autentică, adevărată pentru cei din afara Bisericii. Pentru ei poate fi luată în calcul acea posibilitate a unei salvări în temeiul jertfei şi învierii lui Hristos şi în temeiul a ceea ce se cheamă în povestioară "legea din inimă", etc. Însă această salvare nu este identică cu mântuirea, nefiind vorba despre lucrarea harului transformator al metanoiei şi al reconfigurării după chipul lui Hristos Cel Înviat. Una este deci salvarea de la "naufragiu" şi cu totul altceva este împărăţia lui Dumnezeu în care nu intră decât cei născuţi din nou din Dumnezeu. Care sunt criteriile şi condiţiile unei autentice naşteri din Dumnezeu se specifică la locul corespunzător.

Cât de perfect aţi ilustrat, prin exemplu personal, morala povestirii domnului Horaţiu....


Iar în altă parte aţi susţinut că este o mare erezie a catolicilor să crezi că un prunc botezat poate fi numit "născut din Dumnezeu".

Ca să nu exite discuţii am să citez exact ce spuneaţi pe acel thread:

De aici rezultă logic concluzia că un prunc botezat, dacă s-ar întâmpla să moară imediat după botez, nu va fi mântuit, şi nu va intra în Împărăţia lui Dumnezeu, după următoarea schemă de logică elementară:

A. În împărăţia lui Dumnezeu nu intră decât cei născuţi din nou din Dumnezeu,
B. Pruncii botezaţi nu sunt născuţi din nou in Dumnezeu,
C. Deci, pruncii botezaţi, dacă ar muri imediat după botez, nu intră în împărăţia lui Dumnezeu.

De aceea vă mai întreb o dată - dumneavoastră chiar sunteţi ortodox ?

Nu de mult, un alt utilizator susţinea aceeaşi aiureală şi pe forumul catolic (dacă nu cumva acelaşi, că nu mai ştii cu incognito-urile aste de pe net). Caracterul esenţial al Botezului pentru mântuire poate fi contestat din două direcţii: unii spun că toţi pruncii sunt mântuiţi cu sau fără botez, alţii spunând că niciun prunc nu este mântuit, chiar dacă a fost botezat ieri. Iată că extremele se ating. Şi atunci, pentru ce să se mai boteze, domnule, oamenii ? Pe calea unui raţionament similar: pentru ce să se mai spovedească şi pentru ce să se mai cuminece ? Bănuiesc cine sugerează idei în aceste direcţii, care să-i îndepărteze pe oameni de Sfintele Taine.

Aş vrea să vă solicit încă o dată să lăsaţi deoparte această atitudine agasantă, agresivă, penibilă şi puerilă. Nu faceţi decât să semănaţi cu acei iudei din vremea lui Iisus care tot timpul încercau (inspiraţi de Diavol) să Îl prindă în cuvânt. Bine, acum, nu e chiar întâmplător, în general "catolicii" sunt o specie de neo-farisei.

Da, nu mai ştiu cât de mare am spus că este, dar este erezie. Un prunc botezat nu este în mod necesar născut din Dumnezeu. Poate fi considerat doar în potenţă, dar nu în realitate. Născut din Dumnezeu în realitate este numai acela care îndeplineşte criteriile şi condiţiile specificate clar de Sfânta Scriptură. Şi într-adevăr este o mare erezie a catolicilor. Născuţi din Dumnezeu cu adevărat şi fii ai lui Dumnezeu sunt numai aceia care într-adevăr sunt în această stare şi pot să o dovedească, bineînţeles acelor "instanţe" care pot şi au autoritatea de a face distincţiile necesare şi care ţin de Biserică.

Topicul are altă temă şi nu aş vrea să mă abat de la ea, dar o să dau un răspuns ca şi cum ar fi off-topic. Nu vreau să continui pe acest topic cu acest subiect, eventual pe altul special "amenajat".

Pruncii botezaţi nu intră în împărăţia lui Dumnezeu. Ei sunt doar botezaţi, salvaţi datorită botezului, dar nu mântuiţi în chip autentic şi nici apţi pentru a intra în împărăţia lui Dumnezeu. În împărăţia lui Dumnezeu nu intră decât cei născuţi din nou din Dumnezeu, cei care îşi agonisesc dreptate creştină, cei care îşi iau crucea şi merg după Hristos, cei care trăiesc aşa încât lumea este răstignită pentru ei şi ei pentru lume, după cum spune Sfântul Pavel, cei care trăiesc în poruncile evanghelice, etc. Nu mai continui pe acest topic, ci pe un altul destinat temei respective. Nu aveţi decât să mutaţi discuţia în altă parte, aici este un topic despre "mântuirea" în afara Bisericii.

Şi totuşi, faţă de cele de mai sus, sunt obligat să vă întreb din nou: dumneavoastră vă consideraţi ortodox ?!!!!

Cred că nu ai înţeles şi văd că nici alţi "fraţi de credinţă" cu tine nu au înţeles nimic. Aici este un forum de discuţii. Nu sunt pe forum nici ca îmi aud tot felul de bârfe despre mine, nici să îi bârfesc pe alţii, nici să mă ţigănesc cu tine sau cu alţii ca tine. Deci dacă ai ceva de comentat poţi să transferi discuţia pe un fir corespunzător şi o să îţi mai dau acolo lămuriri dacă mai ai nevoie, deşi eu spun că am fost destul de limpede. Nu doar că mă consider, sunt ortodox din Biserica Ortodoxă una, sfântă, catolică şi apostolică.