|
Oricum, sunt binevenite și astfel de exemple, măcar pentru a înțelege care e diferența. E vorba, până la urmă, de iubire și de felurile ei, sau de lipsa ei.
„A iubi înseamnă a trăi viața celuilalt” - zicea de multe ori Părintele Galeriu, și se referea la orice iubire. Însă din perspectiva asta ne arăta ce înseamnă a-L iubi pe Hristos: să trăiești viața Lui. Iubirea omenească se poate situa la niveluri diferite, și s-a vorbit pe un alt topic despre felurile sau numele iubirii. De multe ori, când o căsnicie eșuează, e din cauză că acea iubire nu s-a transfigurat, rămânând la un nivel trupesc-sufletesc (erotic). S-a spus, de atâtea ori în utlima vreme că asta nu durează decât câțiva ani. Dar asta e forma cea mai inferioară a iubirii, care ține de natură, și e sădită în om, zic eu, pentru scopurile firești, adică nașterea de prunci. Când aceasta se consumă, cuplurile pot intra în criză. Dar cine intră în căsătorie cu credința că „această taină mare este; în Hristos și în Biserică” are o altă perspectivă și este pregătit pentru o iubire veșnică, care crește, prin oricâte încercări ar trece. Știe de la început că va avea cruce de dus, uneori comună cu soțul, alteori propria cruce, sau pe a celuilalt. Dar tocmai această cruce asumată de amândoi le sudează, în cele din urmă, inimile. |
Citat:
Nici nu se pune problema sa spui cuiva sa renunte sau altfel pleci, sa dai ultimatumuri, asta e dovada de infantilism, imaturitate, egoism. Este bine sa se discute, sa se analizeze, sa existe comunicare. |
Citat:
da-mi voie sa caut un citat http://turnu.ro/invataturi_catehetice.htm. |
Citat:
?...! |
Citat:
Dar mie mi s-a parut ca deja iti faceai mea culpa. Glykys nu e rea, asa e stilul ei. Dar o parte importanta in lupta cu ispitele e sa nu te uiti inapoi. Probabil e o faza de tranzitie, o sa treaca pana la urma. (scuzati pleonasmul). Ps: crezi ca ma poti ajuta cu o parere intr-o alta discutie? As aprecia f. mult sa am si opinia ta. (si nu numai) http://www.crestinortodox.ro/forum/s...743#post427743 |
Citat:
De data asta nu spun că nu ai dreptate, dar cum poți vorbi despre lucruri pe care le cunoști doar de la alții sau din lecturi? Nu poți vorbi despre traiul în familie și despre complexitatea acestuia decât atunci când este parte din viața ta. Din câte știu nu ești căsătorită. Dacă între timp te-ai căsătorit... te rog să mă ierți |
Citat:
|
Citat:
|
:7: nu înțeleg de unde atâta răutate și plăcere de dat cu parul în ioan cezar...
hey, creștinilor de cauciuc, chiar aveți impresia că le știți pe toate, și despre ceilalți?! |
Citat:
In al doilea rand, remarc un lucru, si din experienta mea din viata reala, si din cea de pe forum si chiar din vorbele dvs. din acest citat: ai batrani, ai cu experienta multa, care ar avea ce sa ii invete pe aia tineri, mici si prosti, unde sunt?! De ce nu ii invata, de ce se abtin, de ce nu impartasesc din experienta lor cand trebuie? Le e teama sa primeasca critici, sa fie mai prost vazuti? Uitati, un user care spune ca nu sunt rea - nu stiu la cate mesaje i-am replicat, spunandu-i ca nu e bine ce face, ca e pacat in fata Domnului sa traiasca necununati ani la randul - mi-a facut observatie, ca dvs., cum indraznesc eu sa vorbesc, din postura mea de om mai tanar si necasatorit, despre asemenea lucruri? Va intreb, oare trebuie sa fiu casatorita ca sa stiu ca desfranarea e un pacat?! Pai am indraznit, pentru ca am vazut ca aproape nimeni nu a luat atitudine. Persoanele in varsta, cu copii si experienta de viata duhovniceasca, nu au zis nimic. Oare de ce?! Ca daca vad si tac, inseamna ca nu ma bag si ca iau si eu parte la pacat. Osandim pacatul, si nu pacatosul; problema este ca adeseori pacatul devine o parte esentiala din om si de aceea poate unii nu mai reusesc sa faca distinctia. Oare trebuie sa fiu casatorita ca sa stiu ca neglijarea familiei nu e in duhul lui Dumnezeu?! Oare trebuie sa fiu casatorita ca sa cunosc care sunt scopurile casatoriei? Cele mai multe scrieri despre casatorie tot de la monahi le avem, oare si lor ar trebui sa le reprosam ca au scris ce au scris in necunostinta de cauza, numai pentru ca nu ne convin noua? De aia am ajuns unde am ajuns, ca nu mai avem invatatori, ca nu mai suportam sa primim critici, ne credem toti vamesi si ii vedem pe toti farisei... Si daca cei tineri vad ca cei batrani, care ar fi indreptatiti sa faca si sa zica, tac, o fac ei, fireste, cu toate riscurile care decurg de aici: cu mai putin tact, cu mai putina credinta, cu mai putina dragoste, fiecare la masura lui.... Si ca sa fiu in sfarsit on topic, mi-am permis sa scriu ce am scris, in virtutea faptului ca ii cunosc toata familia lui Ioan Cezar, ca am observat anumite lucruri, ca mi-a cerut candva ajutorul intr-un anumit aspect spiritual, deci in virtutea legaturilor care s-au creat, mi-am permis sa fac o mustrare, care sa ii fie spre luare aminte si nu spre ispitire. Ca am considerat ca acest ajutor trebuie sa fie de mustrare si nu de indreptatire este alegerea mea personala, pe care mi-o asum, cu tot devotamentul pentru un om in nevoie si in cautare si cu toate riscurile pe care le presupune. La fel cum dvs. ati gasit de cuviinta, din grija duhovniceasca, fireste, sa ma corectati, tot astfel am procedat si eu. Imi cer iertare daca am suparat pe cineva cu tonul postarilor mele. Nu putem vorbi mereu cu dulceata, ca altfel riscam sa facem diabet! :) |
Citat:
Pai nu ai bagat de seama ca mai intai eu sunt din ... cauciuc?...:) Doar ca imi vad de vidul meu anvelopar si las, de-o vreme, mana de pe par. Ca armasarul creste-acum...tantar! Cat despre cunoasterea celorlalti despre toti ceilalti... eu le doresc: numai de bine! |
Citat:
Am impresia ca n-ati prins imaginea de ansamblu, panoramica, a postarilor lui Cezar (dvs. si alti cativa care repede au sarit sa-i dea sfaturi de indreptare, wow!). Iar treaba asta cu terapia de grup... as zice "fara cuvinte", dar mai bine zic : pacat ca nu vreti sa va vindecati ! Ah, si mai cititi odata ce scrie, si vedeti daca puteti identifica "bolnavul inchipuit" ! |
Citat:
|
Citat:
Te rog cu tot gandul bun, sa cugeti un pic tocmai la vorbele tale. Cum e, asadar, cu invatatorii?... Mi-ai devenit invatatoare? Si inca, in acest mod?... Cum e, apoi, cu asazisa "cunoastere a intregii familii"? Mai, mai, mai... Si eu care am lucrat 3 ani cu o familie, in sedinte bisaptamanale, uneori mai des, pe bani multi si riscuri teribile... si nu am cunoscut mai nimic din "miezul" tainei ei... Mai, mai, mai... Him... chiar asa de simplu sa fie? Oare?... Ce este invatatorul? Ce este cunoasterea?... Cum e invatatorul, Doamne? Ce fel de om e?... Cum cunoastem noi oamenii, Doamne? ... Cum suntem noi, atunci cand ne raportam unii la altii? Domnul sa ne ocroteasca, fratilor si surorilor! Iar pe mine sa ma iertati ca v-am necajit. P.S. Ana Maria, te rog sa nu iti faci griji prea mari pentru mine. Mie imi foloseste tot ce experimentez aici pe forum. Absolut tot. Am toata bunavointa, deoarece sunt dornic sa slefuiesc mai departe la biata mea faptura. Poti da cu barda, daca zici ca te sparie diabetul...:) Voi zice "Au" si-mi trece. Insa, daca tot esti ruda cu glucoza si glucagonul, nu uita ca pancreasul e un organ hipersensibil iar creierul are mare nevoie de dulceata, mai ales cand e prins in oarecare efort. |
Frate Ioan Cezar, te rog eu mult, du-te la sotia ta, imbratiseaz-o si cere-i iertare ca ai facut-o sa plangi, in timp ce stateai la palavre cu acesti farisei, falsi invatatori si crestini de cauciuc de pe acest forum, in timp ce avea nevoie de ajutorul tau fizic si concret! Du-te la Tudor, poate vrea sa ii spui o poveste, poate are nevoie de tatal lui si tu iti pierzi timpul cu noi! Ca tu ai marturisit si inca public, nu le-am scos eu din palarie.
M ierti ca noi, femeile, nu ne ridicam la asteptarile tale filosofice, psihologice, mistice si religioase si dorim ceva mai mult decat cuvinte imprastiate in vazduh. Sa ne lumineze si sa ne ierte Dumnezeu pe toti! Eu atat am avut de spus despre acest subiect! Citat:
|
Citat:
|
Citat:
Si cum ar putea fi Hristos prezent in mijlocul unei familii care nu merge la biserica (pt ca nu vrea)? Cu forta? Si daca cei doi "se iubesc" ajung prin asta in rai? Sau cum? |
Citat:
Sunt convinsa ca intentia ta e buna...si cred ca nici fratele Cezar nu s-a suparat prea tare. Insa, modalitatea in care ai ales sa atragi atentia nu e una tocmai placuta. |
Citat:
Nu exista motivul iubirii new-age care declara ca iubirea"purifica"?(deci zero pacate)...ba mai mult, ca propria sexualitate te aduce mai aproape de Divin? |
Citat:
Din tot sufletul iertare , dar metoda aplicata de glykis e ca un strigat , un strigat ultim de trezire din amorteala asta tampa si nesimtita ! Doamne ajuta ! |
Citat:
Exista situatii de trai in pacat (orice pacat ar fi) din care este omeneste imposibil sa iesi, dar si in aceste situatii (sau mai ales atunci), Domnul aude strigatul de ajutor al omului, oricat de stins ar fi..El nu e niciodata brutal,ne asteapta, are rabdare cu noi, are incredere in noi, cu usurinta ne lasa toate pacatele de fiecare daca cand ii cerem iertare... Eu as vrea ca toata lumea sa vorbesca cu dulceata; cu dulceata Sf Serafim de Sarov care le spunea tuturor "bucuria mea". |
Citat:
|
Citat:
|
Citat:
Doamne ajuta ! |
Citat:
|
Citat:
Din postarile tale, te regasesc in aceeasi ipostaza (cu unele diferente) si in aceeasi eroare: cum ca trebuie sa te straduiesti sa-i implinesti asteptarile pt ca esti mai putin decat el. NU, nu asteptarile lui trebuie sa le implinesti, ci poruncile lui Dumnezeu. Nu trebuie sa te lasi facuta cu ou si cu otet de el pt. ca nefiind sotul tau, NU-I DATOREZI ASCULTARE. Ceea ce pentru o femeie maritata este o scoala a rabdarii, pentru tine este doar o scoala a lipsei de demnitate. Esti in aceeasi situatie a celor care postesc cu mancarea dar fumeaza (sau altele), dar in capul lor cred ca fac pe placul lui Dumnezeu. Relatia de concubinaj nu este la fel ca si casatoria sau un fel de casatorie. Diferenta este enorma! Chiar daca sunt ispite multe si probleme, atunci cand cer ajutorul lui Dumnezeu am speranta ca-l voi primi pentru ca ne-am unit in Taina Cununiei si cred ca nu ne lasa Dumnezeu chiar daca lucrurile merg greu. Am incredere ca nu ne lasa. Cum as putea eu sa ma rog dintr-o relatie de concubinaj? Sa-I cer.. ce? Trai bun in pacat? Apoi daca rabdarea in casnicie este buna, rabdarea in concubinaj iti distruge busola morala, sterge linia si asa greu de vazut intre bine si rau. Ti se pare ca sunteti doi, dar nu sunteti. Este o iluzie. Cine v-a unit? |
Citat:
|
Citat:
Doamne ajuta ! |
Citat:
Si eu ma retrag din acest (dificil) dialog. Cu adevarat nu voiesc sa ii supar pe cei care citesc acest topic frumos si folositor. Fratilor si surorilor, va cer iertare ca am semanat flori (in inchipuirea mea) si iata, au rasarit spini. Iertati-ma ca nu m-am priceput. Si, cine o putea, rog sa se roage si pentru mine, ca Domnul sa ma miluiasca. Faca-se Voia Lui! AMIN+ |
Citat:
Am crezut, uneori, ca impartasesc din experienta mea de viata si ca unele lucruri pot fi prilej de reflectie folositoare pentru semeni. Desigur, m-am ferit sa scriu mai mult de cateva vorbe despre reusitele mele, despre momentele bune ale relatiei mele cu semenii, deoarece las aceasta la dorinta celor care s-au folosit, de s-o fi intamplat, de prezenta mea. Incercam, cred, sa contrapun o vorba ziarului Libertatea si stirilor doamnei Esca. Cred si acum ca "amorteala tampa si nesimtita" e atmosfera generala a vremurilor noastre in care, nu stiu prea bine de ce, eu unul nu ma simt prea grozav. Socotesc ca acesta e un dar al Domnului pentru mine si m-as simti cu adevarat neiubit de Dumnezeu daca as fi senin si ferice in mijlocul acestei lumi nefericite. Ca dau din coate, e adevarat, slava lui Dumnezeu ca inca o mai fac. Nu ma asteptam insa, si regret situatia, ca fix langa coatele mele sa fie pocnite cateva figuri. Imi voi tine mainile in alta pozitie intre voi: cea a rugaciunii linistite, pentru iertarea mea si pentru mangaierea voastra cu harul Bunului Dumnezeu. Cat despre desfranarea mea, de data asta nu va mai rog sa va rugati pentru mine, domnule CristiBoss. Dar daca o s-o faceti, ar putea desigur sa va foloseasca. |
Citat:
In ceea ce priveste desfranarea, daca e la nivelul gandurilor e nevoie de rugaciune si duhovnic bun. Daca e la nivel practic, solutia e simpla fuguta la Biserica, la preot ptr a va cununa. Mi-am propus sa nu intervin. Putina experienta nu imi da dreptul sa spun prea multe. Dar vad ca s-a produs tulburare. S-au creat cam 2 fronturi. Cred ca ar trebui sa fim cu luare aminte la noi insine, sa vedem unde sunt hibe si sa incercam sa dregem lucrurile.De dragul lui Hristos si a celor cu care traim. |
Eu sunt foarte mahnita pt intorsatura care a luat loc chiar pe acest thread care se anuntase foarte interesant si urma o traiectorie lina.
Cuvintele ne aduna,cuvintele ne imprastie! Nu stiu,mai am atatea de spus dar nu mai vreau sa spun nimic,fie ca Domnul sa vb in constiinta fiecaruia. |
putina atentie si mai mult discernamant nu strica
Citat:
|
Citat:
Spovedania publica e pentru mine un concept oarecum strain, desi am fost foarte atent la cartile lui Dostoievski, care practic imi pare ca a militat pentru asta. Spun strain, deoarece eu cred ca Spovedania este o Taina si se petrece doar sub Epitrahil. Orice altceva e, daca vrem, cel mult marturisire intre oameni, mai exact impartasire, de la om la om. Spovedania, in schimb, este marturisire inaintea Domnului. Altminteri, si aici e rezistenta mea fata de gaselnita lui Dostoievski (pe care de fapt il resping cu tarie in acest punct), altminteri incepem sa credem ca Dumnezeu e raspandit in mod egal si nediferentiat peste tot in oameni, ca, nu-i asa, ce nevoie mai avem de Spovedanie cata vreme putem sa ne marturisim semenilor nostri indumnezeiti. Erezie, spun eu. Hula, as putea adauga. O asemenea pozitie nu pot accepta cu nici un chip. Dar sa dezvaluim anumite lucruri din viata personala, asta are un anumit rost si poate fi de folos tuturor. Daca exista desigur bunavointa si receptivitate curata. Pe unii insa ii sperie puternic sinceritatea. Cand cineva se tine intr-o oarecare onestitate si vorbeste pe sleau despre sine, risca reactii de panica violente din partea celor cu un anumit soi de dificultati personale. Iata, este un mecanism tipic: copilul speriat dinlauntrul celui care afla un lucru surprinzator, este aparat imediat de un parinte interior dominant, dictatorial, extrem de rigid si normativ. Aceasta se exprima prin atacuri furibunde la adresa oricarui om care detine puterea dezvaluirii de sine. Dar fara dezvaluire nu putem trai nici intimitatea, nici prietenia, nici dragostea. Unii oameni pot trai si fara aceste lucruri. Au in loc surogate. Altii insa nu pot trai omeneste in afara intimitatii si a altor forme de relatii apropiate (prietenia, dragostea). Si apare mereu un conflict intre cele doua tabere. Cei puternici insa inteleg vulnerabilitatea ascunsa a celor mascati. Si o depling. Si se tin la distanta pentru a nu provoca rani inutile. Mai ales daca sunt doritori sa cultive pacea si folosul pentru aproapele. Uneori insa nu poti banui unde si cine si cat va sari ca ars. Nu stii daca o vorba elementara (de pilda ca acum e trecut de miezul noptii) nu va declansa la unul un atac furibund asupra ta. Si atunci ce sa faci? Sa te ascunzi sub plapuma? E desigur o varianta, mai ales pe viscolul asta...:) Totusi, cu ajutorul lui Dumnezeu, oamenii reusesc sa construiasca cu vremea un acord, daca nu din dragoste pentru aproapele, daca nu din frica de Dumnezeu, macar pentru a nu se trezi in postura de a stapani, ca Ivan cel Groaznic, peste un oras gol. Asa cum ati constatat, unii oameni au trecut peste postarea mea, altii s-au oprit si au gasit-o folositoare iar altii au sarit ca arsi. Ce sa facem... suntem oameni, asadar nu toti alegem sa reactionam identic, desi textul este unul si acelasi. Eeei, in Romania nu reusim sa invatam convietuirea...Acceptarea alteritatii ne da frisoane... Boala veche... La noi sinceritatea si marturisirea risca imediat sa te puna la zidul infamiei. Cine castiga? Habar n-am. Ce sa fac acum, dupa ce s-a aprins iar un foc de paie... Sa cer iertare tuturor, desigur si sa fiu atent la pocainta mea. Ca viata unui ortodox, sa fim seriosi, ce altceva poate sa insemne? Cu ajutorul lui Dumnezeu vom trece si peste viscolul de afara si peste furtunile dintre noi. Iar de focul din noi, doar BUnul Dumnezeu cred ca ne poate curata, cu Focul Sau Sfant. Faca-se Voia Lui! AMIN+ |
Citat:
PS: Eu chiar te rog sa nu renunti sa ne dai aceste lectii de viata (sau mai bine zis, din viata), pentru ca multi se vor folosi din experienta ta, ca om si psiholog, si nu in ultimul rand, de talentul tau narator. |
Citat:
Acuma noi, care am auzit chemarea lui Dumnezeu spre viața căsătorită, suntem angajați pe drumul Martei. De ce, atunci, tot vrem să urmăm calea cealaltă, calea Mariei ? Se presupune că am trecut de vârsta discernământului vocațional. Am depus, odată, voturile noastre, iar angajamentul luat, spre călugărie sau spre căsătorie, este angajament pentru o viață întreagă. Pentru cei tunși la căsătorie, orice impuls de a semăna călugărilor este ispită de dreapta, tot așa cum, pentru cei tunși la călugărie, impulsul de a fi asemenea mirenilor este ispită de stânga. Familia noastră trebuie să semene cu Sfânta Familie: dreptul Iosif, purtător de grijă al Sf Maria și al Pruncului Isus, este exemplul nostru. Biserica este familia noastră, de aceea îi mai spune "biserica domenstică", fiindcă acolo ne așteaptă Dumnezeu să Îi slujim. Ceilalți îl au ca exemplu pe Ioan Botezătorul. Locul nostru și crucea noastră este atelierul nostru de tâmplărie, locul lor și crucea lor este deșertul. Nu ar fi absurd să ne schimbăm locurile ? Nu este o ispită gândul: "da, dacă purtam eu crucea celuilalt, ce bine era !" ? Călugării, cu care vrem atât de mult să ne asemănăm, când își lasă ei nevoințele și slujirile și nevoințele vieții mănăstirești, ca să alerge la familiile lor ? Poate în vacanța călugărească ! Să învățăm, deci, din exemplul celor cu care vrem să semănăm: opțiunea noastră este definitinivă, ca și opțiunea lor. Să avem mereu în fața ochilor aceste personaje, pe care Dumnezeu, prin Cartea Sfântă, ni le propune ca exemple: Marta și Maria, Iosif și Ioan. |
Citat:
Atunci când cei doi trăiesc în păcat despărțiți de biserică și de Sfintele Taine e posibil să se înțeleagă foarte bine căci îi leagă păcatul dar când unul își va lua crucea și va poni pe cărarea îngustă a credinței atunci vrăjmașul va porni mare război împotriva celui care s-a angajat în luptă și se va folosi de cel care nu este angajat în luptă pentru a-l ataca mereu și mereu pe cel care trăiește credința și se roagă. |
Citat:
|
Citat:
Trebuie sa ii iertati pe cei care va ataca, probabil ca au zile mai proaste si se descarca pe d-voastra, ca doar oameni suntem, mai ales ca isi permit, din moment ce va cunosc personal. Cred ca sinceritatea este buna pana la un anumit punct, nu e bine sa fii nici prea sincer, sa dezvalui multe din viata personala, pentru ca oamenii sunt rai si te ataca cand te astepti mai putin, se folosesc de slabiciunile tale, pentru ca le cunosc si esti vulnerabil in fata lor. In mod normal ar trebui sa discutam doar pe baza de idei, civilizat, nu cu atacuri la persoana mai ales daca ne consideram crestini. Am intrat si pe forumuri laice, unde se vorbeste urat, se ataca omul non-stop si nu ideile, chiar se injura, dar parca de la necredinciosi te astepti sa se comporte astfel, e mult mai dureros cand se intampla din partea unor oameni care ar trebui sa fie plini de compasiune, iubire si blandete. |
Citat:
terapeut....radiestezie? |
| Ora este GMT +3. Ora este acum 16:28:29. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.