... e vorba de teologie inalta. Cand putem ca pacatosi sa cunoastem chipul lui Hristos in oricine il vedem? Si acesta ti se reveleaza cand il iubesti pe Hristos. Iar taina sufletului omului tot Dumnezeu o arata omului, dar nu oricarui om, ci mai degraba unui om la un neam - asa de drept trebuie sa fie acela. Ca si eu, de cate ori cad si am cazut in inselare, numai asa, ca am citit carte de teologie inalta si apoi imi imaginez, oare cum ar fi ce am citit, uitand ca imaginatia e podul dracilor.

Frate, Dumnezeu S-a făcut om şi a devenit accesibil oricăruia dintre noi, oricât de păcătoşi am fi. Nu-I place să rămână într-o transcendenţă totală, inaccesibilă. Chipul Lui îl poţi regăsi în orice om, chiar şi în cel mai păcătos, dacă poţi lăsa deoparte zgura păcatelor lui, dacă poţi, adică, să faci distincţia dintre om şi păcatul pe care-l face. Asta înseamnă cuvintele: „Iubeşte-l pe păcătos dar urăşte păcatul lui”.

Şi în momentul în care reuşeşti să faci aceasta, adică să nu-l mai judeci, îi acorzi încredere, îi arăţi poate chiar lui însuşi că nu e aşa de rău cum crede el, scoţi, adică ce e mai bun din el având încredere în faptul că există acea sămânţă bună în fiecare. Şi ce e bun în tine se întâlneşte cu ce e bun în el. Iar ce e bun în fiecare dintre noi nu este altceva decât pecetea chipului lui Hristos în sufletul nostru, cum explica de nenumărate ori Părintele Galeriu, spunând: Tatăl este Protochipul, Fiul (Hristos) este Chipul, iar noi suntem „după chipul”.

In momentul in care.... cineva ar reusi sa vada chipul lui Hristos in tot omul, s-ar face sfant sau ar fi sfant deja. Exact ceea ce spuneam mai sus.

Aduc in fata o postare a userului Alexandru Anastasiu - despre inselare.
Pe mine m-a cutremurat aceasta relatare si cred ca fiecare ar putea avea de invatat din ea:
http://www.crestinortodox.ro/forum/s...&postcount=923

(continuarea e in mesajele 924 si 926 pe aceeasi pagina)

(mi s-a parut interesant ca personajul inselat credea ca este in comuniune cu ingerii, mergea la biserica, postea, citea rugaciuni, se inchina la icoane, folosea aghiasma etc... el credea ca se sfinteste, dar se indracea pt ca ii lipsea smerenia! Iar mesajele vrasmasului deghizat in inger erau despre iubire si pace. Interesant, nu?)

Alta postare interesanta raspunde la intrebarea:"Pot "mucenicii" ereticilor(papişti,stilişti,monofiziţi,uniaţi,etc. ) să se mântuiască?"
http://www.crestinortodox.ro/forum/s...&postcount=928
http://www.crestinortodox.ro/forum/s...&postcount=929
http://www.crestinortodox.ro/forum/s...&postcount=930

Pana acum cel mai complet raspuns gasit la intrebarea mai sus mentionata. Merita citit, chiar daca este destul de lung.

Domnul Alexandru, are o gramada de posturi frumoase pe acest site. Toata stima.

Am fost haraziti, dintru inceput, sa vedem pe Hristos in semenul nostru, in aproapele.
Si s-ar fi cuvenit sa o facem, copii credinciosi.
Insa din pricina caderii protoparintilor, pe care o purtam in noi ca pe o rana vie,
din neostoita noastra pasiune de a pacatui neincetat, in tot chipul,
din cumplita noastra mandrie care ne copleseste si ne deformeaza stihiile in mare strambatate:

abia ne mai amintim de El, rastignindu-L...

Si nu, nu e posibil sa Il vedem pe Hristos cata vreme ne mentinem asa
nevoind cu nici un chip sa castigam cu adevarat pe Duhul Sau Cel Sfant.

Nu renuntam la ale noastre, asta-i tot.
Cautam o viata tihnita, succesul, ascunsi dupa masti nesfarsite si disimulari felurite... Si-n timpul liber ne indeletnicim cu mantuirea, in imaginatia noastra deformata.
Vai mie, ca am scris gandindu-ma cine sunt, de fapt... Vai mie, fratilor si surorilor... Vai mie cine am ajuns, de fapt...

http://www.crestinortodox.ro/forum/s...2&postcount=20

http://www.crestinortodox.ro/forum/s...&postcount=121

http://www.crestinortodox.ro/forum/s...&postcount=122

http://www.crestinortodox.ro/forum/s...&postcount=123

http://www.crestinortodox.ro/forum/s...&postcount=124

http://www.crestinortodox.ro/forum/s...&postcount=125

să sperăm că cei confuzi nu îi vor mai confuza în continuare pe ceilalți
 

Una din cele mai bune postări citite în ultima vreme pe acest forum:

Cea mai buna postare: N.Priceputul
 

"Fără să mă gândesc prea mult, poate şi sub influenţa unor întâmplări recente, cred că unul dintre cele mai mari păcate este avortul, care este şi o trădare. O trădare îngrozitoare, a unei fiinţe atât de mici şi de neajutorate, care are atâta nevoie de ocrotirea pântecelui în care s-a zămislit şi de care atârnă viaţa sa. E cumplit ca tocmai mama, de care pruncul are disperată nevoie ca să trăiască şi care în perioada embrionară este întregul lui univers, să-l trădeze atât de grav, dându-i moartea în chinuri în locul vieţii şi a dragostei.

Poate că cea mai mare virtute (sau aşa o văd eu, la momentul ăsta) este curajul. Pentru că fără curaj nu poţi fi credincios, nu te poţi încrede cu adevărat în Dumnezeu, nu poţi să te lepezi de toate ale lumii şi de toate ale tale ca să-ţi încredinţezi viaţa lui Hristos.

Trebuie să fii nebun pentru asta, adică să te negi pe tine însuţi, să te lepezi de toate ca să te prinzi de mâna întinsă a Domnului. Iar a avea curaj nu este altceva decât a asculta îndemnul repetat al lui Hristos: „Nu vă temeţi!”. Adică nu din noi vine aceasta, ci de la El. Curajul nu e nebunesc în sensul propriu al cuvântului (care ar însemna să te arunci în prăpastie fără a crede că Dumnezeu te prinde), ci e o desăvârşită încredere în Domnul.

Totuşi, nu prea sunt adeptul clasamentelor. Iată că, gândindu-mă, îmi vine în minte o altă virtute şi nu ştiu dacă pe asta nu o admir şi mai mult. Deşi parcă toate sunt unul şi acelaşi lucru până la urmă, având aceeaşi sursă: dragostea şi credinţa. Mă gândesc la jertfa de sine de care dau dovadă unii, cum ar fi cei care au toată viaţa grijă, cu dumnezeiască îngăduinţă şi milă, de o persoană handicapată. Renunţă, practic, la viaţa lor, ca să-i fie aceluia sprijin, ca şi acela să poată trăi şi să se bucure, atât cât poate, de viaţă.

Smerenia, fără îndoială, este şi ea tot pe primul loc, ca să zic aşa. Ea stârneşte admiraţia cu atât mai mult cu cât sufletul celui la care o constaţi este mai mare. Se întâlneşte la persoanele care fac mult bine, însă socotesc că n-au făcut nimic, cum sunt mamele cu mulţi copii, care au trăit toată viaţa prin şi pentru copiii lor, într-o uitare de sine aproape desăvârşită, ne-mai-având impresia că au jertfit ceva. Fac binele cu atâta naturaleţe, ca pe o datorie intrinsecă, ca pe o chemare lăuntrică, simţind că n-ar putea să facă altfel.

Deci, din nou legătura, căci văd smerenia legată de dragoste. Ea se dobândeşte şi atunci când ai milă de cel sărman, când îţi asumi şi împărtăşeşti cu el starea lui de sărac şi murdar, de bolnav şi, poate, nebun, de dispreţuit."

Multumim,D-le N.Priceputul foarte frumos si de folos!

Laura 19


"Istoria pentru mine de exemplu este o pasiune. Eu am ajuns sa vreau sa descopar ortodoxia si m-am apropiat de Biserica, citind si cercetand istoria Romaniei, de la daci pana in 89. Nu am fost niciodata multumita de raspunsuri scurte si multe fara sens din manualele de istorie de la scoala sau cartile scrise de autori ateisti cunoscuti. Eu sunt de parere ca tocmai ptr. ca multi au uitat istoria neamului nostru, au uitat cine sunt si ce mostenire am primit de la strabunii nostrii, au uitat de importanta ortodoxiei. Nu poti sa citesti despre Sfintii care au calcat cu picioarele lor pamantul romanesc, despre Voievzii ortodocsi care au luptat ptr ortodoxie si neam, martirii din Transilvania-cititi despre unitatia din Transilvania sa vedeti cati ardeleni ortodocsi au murit si cate manastiri si biserici ortodoxe au fost distruse, mai ales intre anii 1761-1763- si din vremea comunismului care si-au varsat sangele ptr ortodoxie pe pamantul romanesc si sa nu simti frica la cat de grea este mostenirea pe care o avem; dar si bucurie. Depinde fiecare cum vede istoria. Si vietile Sfiintilor si istoria Bisericii Ortodoxe, tot istorie e. La fel si Biblie-istoria omenirii. Amu asa vad eu lucrurile. Nu vad absolut nici un rau sa aflam cat mai multe despre neamul nostru si despre cine suntem, caci pe deoparte e rusine mare sa nu stii cine esti.

Pentru mine afland istoria neamului meu am aflat cine sunt eu, m-a facut sa vreau sa nu imi fac strabunii si natia de rusine, nu in fata lumii, ci Sus. Romanul adevarat este ortodox."

Mirela, te tot straduiesti sa iti raspund in public.
OK
iata cuvantul meu: mergi cu Domnul! Fii binecuvantata, draga mea, AMIN!

Nu stiu daca e cea mai buna postare, dar cu siguranta este una din cele mai potrivite pentru ceea ce constat ca se intampla, mult prea des, pe acest forum:

http://www.crestinortodox.ro/forum/s...&postcount=552

Paduraru:

Topicul ne îndeamnă SĂ RĂMÂNEM ORTODOCŞI PÂNĂ LA CAPĂT. Se adresează numai şi numai ortodocşilor. Mă întreb: oare de ce se bagă sectarii în discuţie?!? Ce vreţi dumneavoastră să ne arătaţi?!? Că deţineţi adevărul absolut dacă daţi vreo câteva citate răstălmăcite din Biblie?!? Că unii dintre dumneavoastră sunt, într-adevăr, un model de trăire morală şi vor să fie bineplăcuţi lui Dumnezeu, nu contest. Contest până la capăt rătăcirile acestea de la dogmele credinţei. Biserica Ortodoxă ne-a lăsat toate îndemnurile de trăire duhovnicească. Că mulţi dintre noi nu le respectăm, e drept; că noi cei care nu le respectăm ieşim în faţă, iarăşi e drept. Dar sunt destui creştini ortodocşi adevăraţi care nu se afişează în văzul lumii cu trăirea duhovnicească.
Legat de titlul topicului, mai ales pentru cei care vor să ducă o viaţă bineplăcută înaintea lui Dumnezeu, trebuie avute în minte mereu: dragostea lui Dumnezeu faţă de oameni, momentul în care ne vom prezenta cu faptele din timpul vieţii la Judecată (atenţie şi la ascultarea de Biserica Una Sfântă Sobornicească şi Apostolească). Apoi trebuie să ţină legătura cu un duhovnic, să participe cât mai des la Sfintele Taine (Spovedanie, Împărtăşanie, Maslu, Mirungere) având căinţă desăvârşită pentru păcatele săvârşite (dar şi hotărâre fermă de a nu le mai repeta) şi la Sfânta Liturghie în duminici şi sărbători. Nu în ultimul rând, trebuie să ne rugăm bunului Dumnezeu pentru mântuirea noastră, Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu şi sfinţilor pentru mijlocirea către Dumnezeu. Trebuie să avem dragoste faţă de semenii noştri, dar asta nu înseamnă că trebuie să acceptăm abaterile de la dreapta credinţă ale unora. Ţinând cont de tot ce ne-a lăsat Biserica Ortodoxă (Una Sfântă sobornicească şi Apostolească Biserică) vom putea rămâne ORTODOCŞI până la capăt în duh şi în adevăr. E clar faptul că lupta nu va fi uşoară; vor năvăli însutit ispitele asupra noastră, dar având în ajutor rugăciunea şi Sfânta Cruce, apoi mila bunului Dumnezeu, mijlocirea Preacuratei Născătoarei de Dumnezeu şi a sfinţilor, vom reuşi.

Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale şi ale tuturor Sfinţilor Tăi, miluieşte-ne pe noi, păcătoşii! Amin!
__________________

M-ati facut curioasa si m-am uitat sa vad si eu care "sectant" se baga in discutiile ortodocsilor pe un asa subiect. Dar nu am vazut pe nimeni, afara de vreo doua postari ale profetului de carton, care, asa e el, se baga peste tot.
Dar probabil cand te frigi cu ciorba sufli si in iaurt. Sau cand ai in mana un ciocan toate in jur ti se par cuie.

Cel mai mult mi-au placut postarile mele :)
Nici macar aceasta jumatate gluma jumatate lucru serios nu ar fi o problema.
Trebuie doar sa ma vad in toti ceilalti , sa ma vad pe mine in fiecare om care vorbeste aici.
Unii mi-au placut mai mult , unii m-au intrigat , dar in toti m-am vazut .
Fiecare om e unic,si fiecare om e asemanator cu ceilalti.
Si fiecare om pe care il intalnesc, pentru mine este o sarbatoare .
Si stiu ca nu oamenii sunt neplacuti, ci doar patima mea mi-ar putea intuneca sufletul , ca sa nu fiu in stare sa apreciez miracolul intalnirii cu celalalt. Celalalt eu...

@cristi Nu prea stiu de ce ai postat ce am scris eu aici, in sensul ca nu gasesc postarea mea printre "cele mai bune". :)

Mie mi-a placut aceasta postare, printre mule altele.

Marius22 :

"Harul dumnezeiesc nu se poate salaslui decat intr-un loc gatit lui, o inima curata. Odata ce patrunde in inima omului, harul se odihneste si oglindeste pe chipul aceluia, il lumineaza, il innobileaza, il infrumuseteaza. Chipul unuia ca acesta graieste in mod negrait si tainic cele ale inimii sale. Vazandu-i chipul, parca-i vezi inima."

George.m :


"E trist cand oamenii ajung sa se teama de greutati mai mult decat de Dumnezeu, cand isi fac exclusiv voia lor, nesocotind-o pe cea divina.

Nu e intamplatoare nici existenta unui fir de iarba, cu atat mai mult existenta unei persoane umane. Dumnezeu face oameni pentru a Se odihni in ei, pentru a-i uni cu El, pentru a-i ridica la Sine. Nedorindu-si copiii, sotii ii priveaza de bucuriile vesnice, ii priveaza de Hristos, le taie prin egoismul lor sansa extraordinara a existentei indumnezeite.
Pravoslavnicii casatoriti nu ar trebui sa uite ca, prin ei, Dumnezeu vrea sa creeze oameni pentru a-i face dumnezei.

Ne lipseste perspectiva vesniciei. Suntem ancorati exclusiv in imanent, neavand nicio grija de cele vesnice, netrecatoare. Uitam sa ne intrebam, adesea, daca voia noastra e una cu cea divina sau cu cea demonica."

Zaharia_2009 :


". . .ortodoxia este Calea spre mintuire a omului data chiar de Dumnezeu ! Este firea omului intru care a fost zamislit si prin care se intoarce la Tatal.
Asta este la propriu, asta este in realitate, in adevar .
Fiind insa totusi un lucru nu usor, cu multe fete, ca sa poata fi data omului spre intelegere si practica a fost conceputa in mod didactic sub forma unei doctrine (o suma de dogme).
Morala ortodoxa este cea mai inalta forma de morala , de regula de vietuire pt. mintuire, de sorginte divina .
Din aceste puncte de vedere ortodoxia nu se poate compara sau asocia cu nimic din categoria ,,religii" . "

nu stiu cat e de frumos sa se faca clasamente ,cu nume de forumisti,situati,cica, in top 10 al postarilor de la excelent in sus !
Nu pentru ca anumiti oameni nu ar merita sa fie pomeniti,ci pentru ca nu exista un etalon unic al aprecierii ,totul degenerand in impresie subiectiva !

De exemplu,mie imi plac postarile cu subiecte,ceva ma antrenante si mai dialectice,ca sa nu zic, mai viu disputate !

Adeseori am incercat sa nasc asemenea subiecte, delicate, sau tabu,sau scandalizante pt unii !
Cred ca numai in disputa,caracterele oamenilor ies la iveala cu adevarat, dincolo de ipocrizia lupului deghizat in blanita de oaie !

Insa in toiul celor mai aprige dispute, mereu am gasit postari intelepte,din partea unor oameni,foarte putini la numar (e drept) a caror parere mi-a atras atentia cu un maxim interes !

O postare inteleapta:


E prima data cand citesc pe forum despre o indragostita care are puterea de a se ruga sfintilor pentru definitivarea unei relatii. De obicei, noi, fetele, ne rugam sa se schimbe baiatul, sa ne iubeasca, ne tot amagim ca poate-poate...

cele mai bune postari sunt ale lui "osutafaraunu" .

Normal,este de ac confesiune cu dvs si ceea ce scrie face sens pt dvs( nu si pt noi :))

O postare realista si care ar trebui sa ne dea de gandit despre cine este intr-adevar dusmanul nostru:

Intr-adevar, educatia primita este mare lucru...

Un raspuns dat initiatorului acestui thread , d-ul M.D.
 

tikkun_olam

"Asta este opinia dumneavoastră, ca de obicei schismatică şi eretică, şi contrafactuală, şi împotriva adevărului istoric. Iar când mai îndrăzniţi să afirmaţi că ortodocşii nu erau nici atunci şi nu ar fi nici acum uniţi cu Hristos nu doar că huliţi împotriva adevărului şi a lui Hristos, dar huliţi inclusiv împotriva cardinalului Ratzinger care a declarat Bisericile Ortodoxe biserici adevărate particulare ale Bisericii Universale. Cu alte cuvinte, cu o mândrie inimaginabilă huliţi nu doar pe Hristos, ci şi pe Benedict-Ratzinger, adică vă ridicaţi şi huliţi orice tip de autoritate vă stă în cale. Cred că este normal în ceea ce îi priveşte pe nişte simpatizanţi ai schismaticilor lefevrieni (SSPX-işti, aşa zişi tradiţionalişti catolici) care se pretind greco-catolici. Unii au pur şi simplu în sânge acest duh al schismei pe care, deşi acest duh schismatic este o lepră spirituală, nu vor să îl lepede cu nici un chip şi să primească izbăvirea de boală.

Ţin încă o dată să reamintesc că nu Biserica Ortodoxă din Transilvania a făcut falsa unire cu Roma (apropo catolicii din ziua de astăzi au acceptat foarte clar că uniatismul, din punctul lor de vedere, nu mai constituie un model prin care să se facă adevărata unire, dacă aceasta va avea loc vreodată) (apropo, încă o dată vă ridicaţi împotriva propriilor dumneavoastră autorităţi) ci schismaticul Atanasie şi cei împreună cu dânsul. Ieşind afară din Biserica Ortodocă, unindu-se în chip mincinos, în urma uneltirilor diavoleşti şi în urma silniciilor istorice la care au fost supuşi românii ortodocşi atât de către catolici cât şi de protetsanţi, atât de unguri cât şio de austrieci, cu schismaticii şi ereticii latini s-au separat de Sfânta Biserică Ortodoxă. Biserica Ortodoxă din Transilvania, în ciuda tuturor prigonirilor la care a fost supusă, a continuat să merargă mai departe, în ciuda durerii imense pe care i-a provocat-o căderea în schismă a lui Atanasie (Dumnezeu să îl ierte, dacă se mai poate), a celor împreună cu dânsul şi a acelei părţi din popor care nu ştia adevărata stare a lucrurilor, mulţi dintre ei neştiind măcar că au fost trecuţi prin minciună la altă religie. Deci, una este Biserica Ortodoxă din Transilvania şi alta este schisma falşilor uniţi. Cele două fenomene nu se identifică. În clipa în care Atanasie & co. s-au lepădat de Biserica Ortodoxă, în acea clipă el şi cei împreună cu dânsul au căzut din Biserica Ortodoxă iar mişcarea lor nu are nici cea mai mică reprezentativitate pentru Biserica Ortodoxă din Transilvania; este vorba doar despre schisma falşilor uniţi însetaţi şi ei, săracii, de secole de-a rândul de silnicire de privileghiomurile popilor catolici. Mai mult decât atât falşii uniţi au "trecut la unire" cu condiţia respectării Legii lor, care nu se reducea la ritual, calendar, sărbători, ci includea şi doctrina de credinţă, adică aceea a Bisericii Ortodoxe; mai apoi documentele absolut dubioase ale falsei uniri au fost contrafăcute de schismaticii iezuiţi traducerea opţiunii falşilor uniţi din română în latină fiind falsificată şi dându-se falsa impresie că greco-catolicii ar fi acceptat vreodată învăţătura de credinţă a schismaticilor catolici."

Si un bnn raspuns al domnului Dragomir
 

Nu pot să nu admir, încă o dată, modul exemplar în care Roma a ştiut să îşi păstreze cuvântul dat, chiar peste secole. Şi astăzi, ca şi atunci, Biserica mea are "ţărămoniile, sărbătorile, posturile" ei, de nimeni "clătite", ca şi "călindarul ei". Iar cinstitul vlădică Atanasie a murit, după 15 ani de la semnarea documentului de unire, în scaunul său, binemeritând de la Biserica lui Dumnezeu. În acest întâistătător al Bisericii Române Unite, ca şi în urmaşii săi Inocenţiu Micu Klein şi în toţi până la Preafericitul Lucian, noi vedem călăuzele noastre luminate, care ne conduc sufletele spre Domnul. Tuturor episcopilor noştri, dintre care atâţia au murit din ură faţă de Cristos şi de Biserica Sa, şi celor care nu mai sunt printre noi, şi celor în scaun, le mulţumim, le suntem recunoscători şi am vrea să fim asemenea lor.

Si un si mai bun raspuns :


"Asta este opinia dumneavoastră, ca de obicei schismatică şi eretică, şi contrafactuală, şi împotriva adevărului istoric. Iar când mai îndrăzniţi să afirmaţi că ortodocşii nu erau nici atunci şi nu ar fi nici acum uniţi cu Hristos nu doar că huliţi împotriva adevărului şi a lui Hristos, dar huliţi inclusiv împotriva cardinalului Ratzinger care a declarat Bisericile Ortodoxe biserici adevărate particulare ale Bisericii Universale. Cu alte cuvinte, cu o mândrie inimaginabilă huliţi nu doar pe Hristos, ci şi pe Benedict-Ratzinger, adică vă ridicaţi şi huliţi orice tip de autoritate vă stă în cale. Cred că este normal în ceea ce îi priveşte pe nişte simpatizanţi ai schismaticilor lefevrieni (SSPX-işti, aşa zişi tradiţionalişti catolici) care se pretind greco-catolici. Unii au pur şi simplu în sânge acest duh al schismei pe care, deşi acest duh schismatic este o lepră spirituală, nu vor să îl lepede cu nici un chip şi să primească izbăvirea de boală.

Ţin încă o dată să reamintesc că nu Biserica Ortodoxă din Transilvania a făcut falsa unire cu Roma (apropo catolicii din ziua de astăzi au acceptat foarte clar că uniatismul, din punctul lor de vedere, nu mai constituie un model prin care să se facă adevărata unire, dacă aceasta va avea loc vreodată) (apropo, încă o dată vă ridicaţi împotriva propriilor dumneavoastră autorităţi) ci schismaticul Atanasie şi cei împreună cu dânsul. Ieşind afară din Biserica Ortodocă, unindu-se în chip mincinos, în urma uneltirilor diavoleşti şi în urma silniciilor istorice la care au fost supuşi românii ortodocşi atât de către catolici cât şi de protetsanţi, atât de unguri cât şio de austrieci, cu schismaticii şi ereticii latini s-au separat de Sfânta Biserică Ortodoxă. Biserica Ortodoxă din Transilvania, în ciuda tuturor prigonirilor la care a fost supusă, a continuat să merargă mai departe, în ciuda durerii imense pe care i-a provocat-o căderea în schismă a lui Atanasie (Dumnezeu să îl ierte, dacă se mai poate), a celor împreună cu dânsul şi a acelei părţi din popor care nu ştia adevărata stare a lucrurilor, mulţi dintre ei neştiind măcar că au fost trecuţi prin minciună la altă religie. Deci, una este Biserica Ortodoxă din Transilvania şi alta este schisma falşilor uniţi. Cele două fenomene nu se identifică. În clipa în care Atanasie & co. s-au lepădat de Biserica Ortodoxă, în acea clipă el şi cei împreună cu dânsul au căzut din Biserica Ortodoxă iar mişcarea lor nu are nici cea mai mică reprezentativitate pentru Biserica Ortodoxă din Transilvania; este vorba doar despre schisma falşilor uniţi însetaţi şi ei, săracii, de secole de-a rândul de silnicire de privileghiomurile popilor catolici. Mai mult decât atât falşii uniţi au "trecut la unire" cu condiţia respectării Legii lor, care nu se reducea la ritual, calendar, sărbători, ci includea şi doctrina de credinţă, adică aceea a Bisericii Ortodoxe; mai apoi documentele absolut dubioase ale falsei uniri au fost contrafăcute de schismaticii iezuiţi traducerea opţiunii falşilor uniţi din română în latină fiind falsificată şi dându-se falsa impresie că greco-catolicii ar fi acceptat vreodată învăţătura de credinţă a schismaticilor catolici."

Un raspuns foarte bun, care puncteaza esenta problemei
 

Nu pot să nu admir, încă o dată, modul exemplar în care Roma a ştiut să îşi păstreze cuvântul dat, chiar peste secole. Şi astăzi, ca şi atunci, Biserica mea are "ţărămoniile, sărbătorile, posturile" ei, de nimeni "clătite", ca şi "călindarul ei". Iar cinstitul vlădică Atanasie a murit, după 15 ani de la semnarea documentului de unire, în scaunul său, binemeritând de la Biserica lui Dumnezeu. În acest întâistătător al Bisericii Române Unite, ca şi în urmaşii săi Inocenţiu Micu Klein şi în toţi până la Preafericitul Lucian, noi vedem călăuzele noastre luminate, care ne conduc sufletele spre Domnul. Tuturor episcopilor noştri, dintre care atâţia au murit din ură faţă de Cristos şi de Biserica Sa, şi celor care nu mai sunt printre noi, şi celor în scaun, le mulţumim, le suntem recunoscători şi am vrea să fim asemenea lor.

(Postat de domnul Mihnea Dragomir)

"


"Asta este opinia dumneavoastră, ca de obicei schismatică şi eretică, şi contrafactuală, şi împotriva adevărului istoric. Iar când mai îndrăzniţi să afirmaţi că ortodocşii nu erau nici atunci şi nu ar fi nici acum uniţi cu Hristos nu doar că huliţi împotriva adevărului şi a lui Hristos, dar huliţi inclusiv împotriva cardinalului Ratzinger care a declarat Bisericile Ortodoxe biserici adevărate particulare ale Bisericii Universale. Cu alte cuvinte, cu o mândrie inimaginabilă huliţi nu doar pe Hristos, ci şi pe Benedict-Ratzinger, adică vă ridicaţi şi huliţi orice tip de autoritate vă stă în cale. Cred că este normal în ceea ce îi priveşte pe nişte simpatizanţi ai schismaticilor lefevrieni (SSPX-işti, aşa zişi tradiţionalişti catolici) care se pretind greco-catolici. Unii au pur şi simplu în sânge acest duh al schismei pe care, deşi acest duh schismatic este o lepră spirituală, nu vor să îl lepede cu nici un chip şi să primească izbăvirea de boală.

Ţin încă o dată să reamintesc că nu Biserica Ortodoxă din Transilvania a făcut falsa unire cu Roma (apropo catolicii din ziua de astăzi au acceptat foarte clar că uniatismul, din punctul lor de vedere, nu mai constituie un model prin care să se facă adevărata unire, dacă aceasta va avea loc vreodată) (apropo, încă o dată vă ridicaţi împotriva propriilor dumneavoastră autorităţi) ci schismaticul Atanasie şi cei împreună cu dânsul. Ieşind afară din Biserica Ortodocă, unindu-se în chip mincinos, în urma uneltirilor diavoleşti şi în urma silniciilor istorice la care au fost supuşi românii ortodocşi atât de către catolici cât şi de protetsanţi, atât de unguri cât şio de austrieci, cu schismaticii şi ereticii latini s-au separat de Sfânta Biserică Ortodoxă. Biserica Ortodoxă din Transilvania, în ciuda tuturor prigonirilor la care a fost supusă, a continuat să merargă mai departe, în ciuda durerii imense pe care i-a provocat-o căderea în schismă a lui Atanasie (Dumnezeu să îl ierte, dacă se mai poate), a celor împreună cu dânsul şi a acelei părţi din popor care nu ştia adevărata stare a lucrurilor, mulţi dintre ei neştiind măcar că au fost trecuţi prin minciună la altă religie. Deci, una este Biserica Ortodoxă din Transilvania şi alta este schisma falşilor uniţi. Cele două fenomene nu se identifică. În clipa în care Atanasie & co. s-au lepădat de Biserica Ortodoxă, în acea clipă el şi cei împreună cu dânsul au căzut din Biserica Ortodoxă iar mişcarea lor nu are nici cea mai mică reprezentativitate pentru Biserica Ortodoxă din Transilvania; este vorba doar despre schisma falşilor uniţi însetaţi şi ei, săracii, de secole de-a rândul de silnicire de privileghiomurile popilor catolici. Mai mult decât atât falşii uniţi au "trecut la unire" cu condiţia respectării Legii lor, care nu se reducea la ritual, calendar, sărbători, ci includea şi doctrina de credinţă, adică aceea a Bisericii Ortodoxe; mai apoi documentele absolut dubioase ale falsei uniri au fost contrafăcute de schismaticii iezuiţi traducerea opţiunii falşilor uniţi din română în latină fiind falsificată şi dându-se falsa impresie că greco-catolicii ar fi acceptat vreodată învăţătura de credinţă a schismaticilor catolici."

Mihailc
 

Structura ”bine definită” și rigiditatea legalistă a catolicismului sunt seducătoare doar pentru persoanele care au o teamă, posibil patologică, de maturizare și pericolele exercitării depline a libertății. E mult mai comodă cautarea în exterior a unor repere formale pentru unificarea propriei ființe, în reguli imuabile ce ignoră realitatea ipostatică a fiecărei persoane, decât cultivarea ascetică a propriului discernământ, pus permanent în situația de deosebi binele de rău și expus pericolului alegerilor greșite, care, paradoxal, dacă sunt depășite în direcția lui Hristos, zidesc ființa și o apropie cu încă un pas de propria înviere

Mihailc
 

Demetrius, una e să-ți asumi o cruce pe măsura ta și alta să-ți pună cineva o cruce standardizată în spate obligatoriu, ca o condiție sine qua non pentru aprofundarea unei vocații. Rigiditățiile catolicismului în ceea ce privește castitatea forțată, îl va conduce fie la o regândire în duh patristic a problemei slujirii ecleziale, fie la schismă ”în rate” și o decredibilizare masivă a mesajului său pastoral.
Desăvârșirea creștină se măsoară în libertate ontologică a persoanei, asumată liber în comuniune cu Biserica, adică lepădare de sine într-un mod foarte realist. Cu alte cuvinte: spune-mi cât poți să renunți la pretențiile ego-ului tău (implicit a celor considerate ca necesare) ca să-ți spun cât de creștin ești. În vârful scării adevăratelor virtuți ne așteaptă libertatea cea mai apropiată de absolut, proba supremă a credinței: mucenicia, renunțarea la tot, din dragoste pentru Hristos. Mucenicii sunt cei care agonisesc fulgerător sfințenia printr-o alegere cu miză uriașă, între viața întru moarte și moartea dătătoare de Viață. Pentru păgânii din toate timpurile, asta e cea mare nebunie, să dai pasărea din mână pe aia de pe gard, dar pentru Dumnezeu înseamnă izbânda desăvârșită a învierii lui Hristos, libertatea față de consecința ultimă a păcatului, moartea.

O buna definitie a ortodoxiei
 

Desigur. Eu mă consider ortodox. Cred în tot ceea ce credeau Sfinţii Părinţi. Dar nu sunt în părtăşie cu episcopii care au adoptat denumirea de "ortodox". Pentru mine, unitatea creştină s-a realizat deja: sunt, în acelaşi timp, ortodox şi catolic, adică am dreapta credinţă pe care Sf Vasile, Sf Ioan şi ceilalţi cu ei au avut-o şi mă împărtăşesc cu Papa, văzând în el urmaşul lui Petru.

(Mihnea Dragomir)

antoniap
 

Necuratul si-a varat zdravan coada, dezbinand Biserica lui Hristos, biserica primara. Inovatiile aduse reprezinta tichia de margaritar pe capul chelului. Nu de astfel de inovatii are nevoie un traitor crestin pentru a-si atrage harul Duhului Sfant, ci de post, rugaciune si nevointa, de virtuti crestine si de lupta cu pacatul. Fara acestea suntem niste zerouri umflate si atat.

Dumnezeu sa ne ajute sa intelegem ce sa agonisim si ce sa respingem in fiecare moment al vietii noastre. Caci viata noastra duhovniceasca este alcatuita dintr-un lung sir de alegeri.

Fiecare trebuie sa poarte o cruce potrivita pentru el. Daca e prea mare, va cadea sub povara ei. Celibatul mi se pare o cruce prea mare pentru un preot catolic tanar, aflat in mijlocul lumii. E ca si cum ai pune paie langa foc si te-ai ruga apoi sa nu arda!

Abia isi stapaneste gandurile de desfranare si patimile un monah postitor incercat. Nu e gluma. In Vietile Sfintilor scrie cat de greu este sa lupte cu gandul desfranarii, cu patimile in general, chiar si un pustnic. Cum sa vii sa-i ceri sa duca o astfel de lupta unui preot tanar care mai trebuie sa si povatuiasca enoriasele sa fie cuminti? E o cruce prea mare, pe care cred ca aceia care au pus-o pe umerii catolicilor au ales-o din trufie. Ar fi bine sa-si recunoasca neputintele si sa-si ia o cruce pe care pot s-o si duca.

Dupa o perioada de sihastrie, timp in care s-a despatimit, Sfantul Serafim de Sarov a povatuit multi credinciosi si credincioase. Sa luam aminte la viata acestui sfant.

bogdan81
 

catalin2
 

Şi pe cei cei care iubesc postările mele, şi pe cei care le urăsc, îi invit să nu exportăm disputele interconfesionale chiar pe toate topicurile, nici să ajungem la jocuri copilăreşti în care cine strigă mai tare e considerat câştigător.

AlinB.



Citat:
În prealabil postat de Mihnea Dragomir http://www.crestinortodox.ro/forum/i...s/viewpost.gif
Desigur. Eu mă consider ortodox. Cred în tot ceea ce credeau Sfinţii Părinţi. Dar nu sunt în părtăşie cu episcopii care au adoptat denumirea de "ortodox". Pentru mine, unitatea creştină s-a realizat deja: sunt, în acelaşi timp, ortodox şi catolic, adică am dreapta credinţă pe care Sf Vasile, Sf Ioan şi ceilalţi cu ei au avut-o şi mă împărtăşesc cu Papa, văzând în el urmaşul lui Petru.

Asa sustin si unii din neoprotestanti.
Daca esti suficient de selectiv poti fi "ortodox" chiar si cu "Sola Scriptura".
Doar Scriptura e ortodoxa, nu?? Iar cu "Sola" alaturi esti chiar ultra-ortodox.

Admirabil, frate!
Quod attinet unele exemple date de d-l Cristian, de "postari bune", acestea apartin problematicului, ca umanitate, savo/aletheia. Ma surprinde ca sunt citate, in aceasta calitate, asa mostre de limbaj isteric, tipice fiintei respective. Dar de, gretosul subiectivism al cazutei noastre specii se manifesta pentru a infinita oara...
Insa, cum zice Mihnea, si perfect zice: sa o lasam mai moale cu certurile efectiv infantile!

AlinB.



"Asa sustin si unii din neoprotestanti."

Marimira
 

Sa luam aminte! continuare la Cuvintele pr.Dztru Staniloaie Interesant este de altfel ca pasiunea aceasta pentru adevar, adica pentru Revelatiunea divina, in orice dezbatere cu privire la refacerea unitatii crestine, caracterizeaza in mod deosebit constiinta ortodoxa. Dintre toate ramurile crestine, ea singura a ramas totdeauna pe langa rolul de-a fi martora a adevarului, de a sta langa adevar. Se prezinta si azi ca si in trecut din partea altor confesiuni crestine fel de fel de considerente si de atractii prin care ar vrea sa se faca pe ele centre de polarizare a crestinismului. Se induc motive politice, culturale, organizatorice, se ridica in slavi persoane omenesti si scaune din care ar izvori binefaceri coplesitoare peste lume. De adevarul lui Hristos si de Hristos insusi nu vorbeste insa nici o alta ramura crestina. Cel putin in fata ortodoxiei nu poate vorbi nici una, fiindca se jeneaza. Singura Biserica “dreptei credinte”, a “dreptului adevar”, vorbeste numai de adevarul lui Hristos, numai de adevarul revelat, pentru ca numai ea il are, numai ea a ramas pe langa el, respingand ispitele lumesti si primind mucenicia veacurilor. Ortodoxia sta singura pe langa scaunul lui Hristos, pana la plinirea vremii, cand adevarul ei va trebui sa castige toata omenirea ce e dornica sa faca mai intai pana la capat experienta “creatiilor” sale.

In al doilea rand faptul ca ortodoxia reprezinta adevarul nefalsificat poate fi dovedit din scrutarea comparativa a ei cu oricare alta ramura crestina. Formele crestinismului apusean sunt treptele unei continue diluari a adevarului integral al Revelatiei. S-au tot facut acolo concesii patimilor omenesti, pana ce crestinismul a slabit atat de mult in autoritatea si densitatea lui de factor supraomenesc, incat le-a fost usor acestor patimi sa-l inlature aproape cu totul. Ortodoxia singura a ramas sa infrunte de pe pozitia deplinei intransigente aceste patimi, sa zugraveasca omului un ideal [ne]relativizat, sa sustina in sufletul acestuia constiinta ca ortodoxia e ceva intr-adevar de dincolo de lume si chiar daca el nu poate atinge idealul ce i-l zugraveste ea, totusi tinde tot mai sus, continuu nemultumit cu ceea ce a realizat. Idealul de om al credintei rasaritene nu e un ins care stie doar sa-si ascunda sub aparente de civilizatie prea exageratele porniri patimase. Acesta e propriu Apusului. Ortodoxia este radicala, ea cere absolutul. Cere dezradacinarea reala a patimilor. Nu un om “civilizat”, moderat in toate, atent la aparente cu semenii, ci un om transfigurat pana in adancuri, purificat total, un intransigent al sfinteniei reale, transparente, cere ortodoxia prin spiritul ei ascetic si prin pilda sfintilor ei. Ea cere mult, caci stie ca numai cerand mult, se poate obtine de la majoritate macar putin si se satisface setea religioasa a omului, care nu se impaca cu diluari din partea Bisericii (…)

Daca crestinismul apusean vrea sa renasca si sa-si recastige puterea pierduta acasa la el, trebuie sa se reidentifice complet cu ortodoxia, nu sa caute sa toarne si la noi apa oaselor lui imbatranite. Crestinismul apusean trebuie sa restabileasca pe Hristos in centrul constiintelor, inlaturand domnia omului...“