"Atunci a zis Iuda către Onan: "Intră la femeia fratelui tău, însoară-te cu ea, în puterea leviratului, şi ridică urmaşi fratelui tău!" Ştiind însă Onan că nu vor fi urmaşii ai lui, de aceea, când intra la femeia fratelui său, el vărsa sămânţa jos, ca să nu ridice urmaşi fratelui său. Ceea ce făcea el era rău înaintea lui Dumnezeu şi l-a omorât şi pe acesta." (Facere. 38,8-10) - este aceeasi idee cu aceea a reglarii "naturale" a conceptiei si anume A NU DA NASTERE DE PRUNCI CAND VREA DUMNEZEU

"Dar se va mântui (femeia) prin naşterea de prunci, dacă ei vor rămâne în credinţă si în dragoste şi în sfinţire dimpreună cu întreaga înţelepciune”(ITim. 2,11-15).

Domnule, ceva este sau nu este păcat. Nu există păcate implicite şi păcate explicite. Aşadar, înţeleg că legătura trupească cu o soţie care e la menopauză o consideraţi neînfrânare, adică desfrânare. Adică păcat capital. Probabil că aceeaşi este părerea dv şi în cazul în care menopauza este indusă chirurgical, ca să rămânem în aceeaşi logică. Cunoaşteţi, probabil, cazuri de femei nevoite să recurgă la asemenea tratamente chirurgicale radicale. Să presupunem că femeia are doar 25 de ani şi s-a măritat de 2 ani. Din păcate, o infecţie genitală a impus histerectomia (scoaterea uterului). Să înţeleg că o familie în care a apărut asemenea situaţie trăieşte în desfrânare dacă cei doi soţi mai au, vreodată, legătură matrimonială ? Realizaţi absurdul unei asemenea susţineri ? Realizaţi că Biserica dv, de la cuvântul Domnului "vor fi împreună un trup" a ajuns la "numai marţea şi joia" şi la "niciodată după menopauză", numind contrariul "desfrânare" ?

După cum ştim din orice revistuţă de comentarii biblice, citatul de mai sus a fost în contextul în care Sf Paul credea în iminenţa celei de a doua veniri.
Rupt de acest context, atribuind aşadar aplicabilitate universală acestui comandament al Apostolului, reiese că nu mai avem voie nici marţea şi joia (când nu e post sau alăptare, desigur), ci că trebuie, toţi creştinii care "au femei", să trăiască în abstinenţă perpetuă. Aşa procedează ortodocşii practicanţi ? Sau una se spune că trebuie făcut, şi alta se face în familiile lor ?

Dar nu este de loc aceeaşi idee. Asemenea confuzie mă face să cred că nu aţi înţeles mare lucru din doctrina catolică.
În cazul lui Onan, are loc un act sexual. Exact inversul este valabil în cazul planificării familiale. În cazul lui Onan, păcatul a fost consumat în momentul producerii actului ilicit însuşi. Întrebare: când este consumat ceea ce susţineţi a fi păcat în cazul planificării familiale ?

Cu alte cuvinte orice act sexual care nu are la baza dorinta de a avea copii este pacat? Daca aceasta e doctrina Bisericii Ortodoxe atunci ma tem ca il contrazice pe sfintul apostol Pavel care iata ce le recomanda crestinilor din Corint:
1. Cât despre cele ce mi-aţi scris, bine este pentru om să nu se atingă de femeie.
2. Dar din cauza desfrânării, fiecare să-şi aibă femeia sa şi fiecare femeie să-şi aibă bărbatul său.
3. Bărbatul să-i dea femeii iubirea datorată, asemenea şi femeia bărbatului.
4. Femeia nu este stăpână pe trupul său, ci bărbatul; asemenea nici bărbatul nu este stăpân pe trupul său, ci femeia.
5. Să nu vă lipsiţi unul de altul, decât cu bună învoială pentru un timp, ca să vă îndeletniciţi cu postul şi cu rugăciunea, şi iarăşi să fiţi împreună, ca să nu vă ispitească satana, din pricina neînfrânării voastre.
6. Şi aceasta o spun ca un sfat, nu ca o poruncă.
7. Eu voiesc ca toţi oamenii să fie cum sunt eu însumi. Dar fiecare are de la Dumnezeu darul lui: unul aşa, altul într-alt fel.
8. Celor ce sunt necăsătoriţi şi văduvelor le spun: Bine este pentru ei să rămână ca şi mine.
9. Dacă însă nu pot să se înfrâneze, să se căsătorească. Fiindcă mai bine este să se căsătorească, decât să ardă.

Cu alte cuvinte casatoria e o forma de-a ne pastra curati si fara pacat. Casatoria e o forma de crestere duhovniceasca si nu are nicidecum numai scopul de a avea copii. Cel putin asa ne spune sfintul apostol Pavel.

In acest caz, nu ar trebui sa se vorbeasca deloc nici macar de abstinenta completa, s-o numim "ortodoxa". Fiindca si aceea este practicata cu intentia de a "nu da nastere de prunci cand vrea Dumnezeu". Mai concret, as dori sa am relatii conjugale (ca ortodox), simt aceasta dorinta, dar din diverse motive, ca sa nu incalc regula Bisericii Ortodoxe, ma abtin de la relatia conjugala. Deci, ma opun planului lui Dumnezeu, care a randuit casatoria pentru nastere de prunci, iar nasterea de prunci se face cand apare dorinta, fiindca altfel nu am mai exista. Daca te opui dorintei, atunci te opui inclusiv lui Dumnezeu, care a pus El, in intelepciunea Lui, dorinta in de sotie in soț, și vice versa.

Daca AGabriela vorbeste de nasterea de prunci "atunci cand vrea Dumnezeu", atunci de ce se mai vorbeste de abstintenta (totala, evident) in ortodoxie? Conform acestei pozitii - "trebuie sa dam nastere la prunci cand vrea Dumnezeu" -, este evident (nu?) ca trebuie sa avem relatii sexuale ori de cate ori este ocazia, fara sa ne uităm la nici un motiv care ar cere, conform prudenței umane, să fie întârziată venirea unei sarcini. Altfel, dacă practicăm abstinența (completă, ortodoxă - evident), ne opunem planului lui Dumnezeu, care este mai mare și mai puternic decât necredința noastră.

Spunea cineva mai sus: "facem ascultare la Dumnezeu, si facem ascultare si la medic" - (dacă spune medicul că poate fi o problemă). Cu alte cuvinte, s-a scos. La el merge. Dacă zice medicul, Dumnezeu poate să aștepte, cu toată atotputernicia lui.

Nu prea merge așa. Oricum, vorba altcuiva de pe acest forum, unde sunt copiii din familiile ortodoxe? Avem o medie de 1.3 copii per femeie, și o populație de 80% ortodocși. Să zicem 70%. Să zicem 60%, și procentul de 1.3 tot trădează o problemă, la acest capitol.

Domnilor care sustineti asa tare "planningul familial" care este tot una cu metoda calendarului. Cele doua metode si anume: metoda calendarului si metoda retragerii (coitus interruptus - ca in cazul lui Onan) sunt cele mai vechi metode de contraceptie. Ca mai nou, datorita faptului ca ne credem mai destepti, au mai aparut si alte metode moderne este ACELASI LUCRU, ACEEASI IDEE, ACEEASI INSINUARE: DE A FACE LUCRURILE DUPA CUM CREDEM NOI CI NU DUPA CUM CREDE DUMNEZEU. Trebuie sa ne infranam in post si in anumite perioade de comun acord, dar nu in vederea DE A NU CONCEPE COPII, ci de dragul lui Dumnezeu. Daca doriti sa intelegi, bine, daca nu, ce mai tot veniti cu idei care sa va indreptateasca? fiecare face ce crede, si daca dvs sunteti de acord cu asta, biserica ortodoxa nu este. Sa nu uitam ca pastorii dvs. sunt singuri si duc o viata asemanatoare cu calugaria la noi, deci nu ma astept sa inteleaga ca intr-o casnicie unii oameni considera, si pe buna dreptate (ferice de ei si daca iau seama), ca folosind o metoda contraceptiva, indiferent de natura ei, traditionala sau chimica, gresesc. Ce o fi atat de greu de priceput, acum nu mai inteleg eu.

Cristos a înviat!Mă bucur că ați înțeles.
Nu veți mai putea face abstracție de această înțelegere la judecată.

Vă rog să mai citiți odată(eventual printre rânduri) ceea ce ați citat din Scriptură chiar dvs pentru că eu am înțeles aproape invers tot de acolo.Mai ales versetul 1(unu).

Realizez dramatismul unei asemenea situații luând la socoteală grija pe care Dumnezeu o asigură celor ce I se închină, nu absurdul.

Nu vreau să accept că dvs, respingând idealul prin comentariile dvs, sunteți adeptul unor compromisuri (la început) ”nevinovate”.
Compromisul compromite.

”Revistuțele” acelea nu au credit de la mine, sper că nici de la dvs, dar le amintiți ca să-mi dați peste nas. Fie mie!
N-are nicio importanță venirile următoare, din moment ce de la bun început ni s-a comunicat tot ce ne e necesar, de la Alfa la Omega.

Cristos a înviat!Ba deloc!
Dorința(libidoul) este pur instinctuală, chiar dacă ea se ”ornează” cu afectivitate; această dorință se manifestă chiar înainte de căsătorie, deci nu e de la Dumnezeu.
Se vede de la o poștă cum combinați după o logică matematică nepotrivită Duhului Scripturii, argumente care șchiopătează din greu.

Obsrvați că femeia nemăritată și fecioara(pe de-o parte) și femeia măritată(pe de alta) sunt ”angajate” pe direcții diferite:

34. si iata-l impartit. Si femeia nemaritata, si fecioara se ingrijeste de ale Domnului, ca sa fie sfanta si cu trupul si cu duhul; dar cea maritata se ingrijeste de ale lumii, cum sa-i placa barbatului.(1Cor7,34)

Așadar, femeia măritată nu mai poate fi sfântă și cu trupul și cu duhul pentru că s-a angajat să facă copii și doar astfel se poate mântui.

Întrebare
 

Întrebare:
Cine este femeia nemăritată(care nu-i văduvă) din versetul următor?

34. si iata-l impartit. Si femeia nemaritata, si fecioara se ingrijeste de ale Domnului, ca sa fie sfanta si cu trupul si cu duhul; dar cea maritata se ingrijeste de ale lumii, cum sa-i placa barbatului.(1Cor7,34)

Adică la Biserica Dvs, hâţa-hâţa se face şi-n post? Şi tot timpul? :39: Cuvântul Domnului cred că înseamnă cu totul altceva decât liber la hâţâială când vrem.

Cei care dorm liniştiţi somnul de primejdie, de bună credinţă că desfrânarea dintre soţi (când se evită scopul urmărind doar plăcerea sau nerespectând posturile şi zilele de sărbătoare) nu-i păcat, îi invit să cugete la următorul aspect: Cât de des se împreunează animalele? În ce perioade? În timp ce femela este gestantă mai există împreunare? În timpul alăptării puilor există împreunare?

De aici putem foarte uşor trage concluzia că ele se împreuneză doar pentru perpetuarea speciei lor, o dată sau de două ori pe an, pentru un singur scop şi anume PROCREEREA, deci ele nu calcă legea lui Dumnezeu.

Acest aspect ar trebui să ne dea de gândit că noi nici măcar cu animalele nu ne putem asemăna deşi în Psalmul 48, 12 se spune: „Şi omul, în cinstea lui Dumnezeu fiind, nu a priceput; alăturatu-s-adobitoacelor celor fără de minte şi s-a asemănat lor”.

este vorba de fecioara virgina

Nu există niciun canon catolic care să oblige credincioşii la abţinere de la actul matrimonial în zilele de post. Există unele restricţii, în această privinţă, numai pentru preoţii căsătoriţi. Ele au, însă, în vedere pregătirea Sfintelor Daruri şi nu postul.

exista preoti catolici casatoriti?

Există. Cei din bisericile sui iuris, de exemplu BRU, sau, mai de curând, cei din Biserica Anglicană care au trecut Tibrul şi s-au întors acasă.

Uite dom'le. cât trăieşti înveţi! De aceea-s aşa mulţi catolici!
:24: Mai aveau ceva de mers până acasă, dacă e s-o luăm aşa... Adică până să ajungă acolo de unde au plecat la 1054.

Si la noi spune ca este bine, dar nimeni nu obliga la a respecta postul, totusi daca alegi sa fii ortodox practicant, faci ascultare de duhovnic, iar acesta iti da sfaturile din Sf. Scriptura: "Să nu vă lipsiţi unul de altul, decât cu bună învoială pentru un timp, ca să vă îndeletniciţi cu postul şi cu rugăciunea, şi iarăşi să fiţi împreună, ca să nu vă ispitească satana, din pricina neînfrânării voastre. Şi aceasta o spun ca un sfat, nu ca o poruncă. " (1 Cor. 7,5-6). Inteleg asta ca fiind un canon, nu?

femeia nemăritată
 

Nu poate fi vorba despre ea pentru că și ea este amintită; totdeauna fecioara este numită la propriu fecioară, nu altcumva.Fecioara care a cunoscut bărbat se numește femeie.
Mai citește o dată:
34. si iata-l impartit. Si femeia nemaritata, si fecioara se ingrijeste de ale Domnului, ca sa fie sfanta si cu trupul si cu duhul; dar cea maritata se ingrijeste de ale lumii, cum sa-i placa barbatului.(1Cor7,34)

asa cum spuneam, placerea nu este pacat in sine ... ci desfranarea.
asa cum nici a bea nu este pacat, ci betia.

Nu cred cala asta se refera. Ptr ca daca acceptam explicatia in acest context inseamna ca femeia care nu e maritata dar cunoaste barbat, adica o desfranata e sfanta cu trupul si cu sufletul.Or varianta asta nu sta in picoare, nu credeti?

Cred ca mai degraba se refera la vaduve , care sunt femei dar totusi nemaritate, deoarece prin moarte au fost dezlegate de barbat.

In fine, ce importanta avea intrebarea?

Daca reusim sa ramanem strict la subiect, participand exclusiv cu cunostintele noastre, si nu cu sentimentul că apărăm ceva sau pe cineva, (fiindcă noi primim credința, nu o luăm cu forța), atunci s-ar putea să ne alegem cu ceva. Ideea este să ne cunoaștem fiecare cât mai bine credința, prin ochiul distant și critic al celorlalte confesiuni / religii, și nu să reactivăm comportamente deja clișeizate, plicticoase și aberante (adică, dacă se întălnește un catolic cu un ortodox, vice versa ori altă situație similară, trebuie musai să arate cine este mai cocoș). Asta a fost impresia mea, citind anumite comentarii din amonte.

Eu m-am străduit să disting o linie la BOR, în ce privește învățătura conjugală. Sincer, nu am fost convins de existența acestei linii: document oficial nu există, duhovnicii se pare că joacă un rol central, ceea ce pune (spun încă o dată) problema subiectivității. S-a pus aici o întrebare esențială, dar nu s-a răspuns (încă, din păcate): unde sunt copiii ortodocșilor, dacă ei practică doar abstinența completă, și doar în cazuri grave, și nu ca o metodă contraceptivă (adică pentru a evita, în mod egoist și exclusiv, apariția unei sarcini?) Nu spun asta, pretinzând că (virgulă) catolicii stau mai bine la acest capitol.

Apoi, nu-mi dau seama dacă se pune accentul pe postul propriu-zis de la actul conjugal, sau este blamată plăcerea, în sine? În fond, este vorba de mântuire, de cale către mântuire, și de păcat. Mântuirea - este clară. Căile către mântuire - sunt multe. Păcatul - este unul singur. M-ar fi ajutat o distincție clară între căi de mântuire, care presupun mai multă sau mai puțină abstinență, dar care nu pereclitează mântuirea, și păcat, care îndepărtează clar de Dumnezeu. A dori să te unești cu soția este păcat? Dacă nu, atunci ce este păcat? Că nu respect toate zilele hărăzite postirii? Dar atunci, intrăm pe tărâmul pogorămintelor: unul poate mai mult, altul poate mai puțin. Dar ambii se mântuiesc, și nici unul nu păcătuiește. Și atunci, care este problema?

Lipsește o nuanță din poziția ortodoxă: nu-mi pare că unirea conjugală dintre soți este văzută ca un bine al soților, ca un bine al familiei. Deși Sf. Pavel îndeamnă către "a sta împreună", ca să nu fie ispitiți. Adică, știa el ce știa. Repet: nu ai relații conjugale cu soția ca să nu cazi în ispită, dar este cert că este un remediu. Și este doar unul din aspectele pozitive ale unirii conjugale. Celălalt aspect este că-ți exprimi iubirea în cel mai intim mod, după cum Dumnezeu însuși a rânduit: "vor fi una". De ce nu este văzută unirea conjugală ca un bine pentru soți? Am impresia că relația conjugală este propovăduită de unii ortodocși ca fiind un accesoriu al căsătoriei, de care cel mai bine este să te lepezi, și cât de repede. "Noroc cu postul!", ar spune unii. De ce, în fond? Spre exemplu eu, am doi copii (și dorim să mai avem și alții), mă spovedesc și împărtășesc des, merg în fiecare duminică și de sărbători la biserică. Nu mă laud, dar încerc să fiu un tată și soț bun. Când se poate (și vă asigur, nu este niciodată atât de des pe cât mi-aș dori), mă bucur și de rânduiala conjugală lăsată de Dumnezeu. Metoda naturală îmi permite să mă bucur de această rânduială, atunci când există motive obiective pentru a amâna o sarcină. Nota bene: am deja doi copii, mai dorim să avem cel puțin unul, iar atitudinea noastră, dacă metoda naturală dă greș, este de deschidere către viață. Unde este problema? De ce s-ar putea supăra Dumnezeu pe mine, concret? Cu ce i-aș greși soției, sau ea mie, folosind metoda naturală pentru a descoperi perioadele de infertilitate? Sunt cu ea, sunt cu copiii, mă ocup de ei, îmi fac datoria stării de tată, soț și creștin. Îmi veți spune că lipsește să "las pe mama mea, pe soția mea, pe copii mei" și să-i urmez lui Christos? Să fac asta, concret? Unde să plec? Sau... cine vine cu mine, acum?

Femeia nemăritată, care a cunoscut bărbat, trebuie să se îngrijească să placă Domnului, indiferent ce ar fi făcut cândva; cum altcumva mai poate ea spera iertare de la Domnul?
Nu contează ce-ai fost, contează ce ești.

Ție ți se pare că e dezlegată cu totul de bărbat? Mie nu.
Văduva e văduvă, nu e nemăritată; ei i se recomandă să rămână fidelă credinței celei dintâi, mai ales dacă are copii orfani de tată:
11. Iar de văduvele tinere fereşte-te. Căci, atunci când poftele le îndepărtează de Hristos, vor să se mărite.
12. Şi îşi agonisesc osândă, fiindcă şi-au călcat credinţa cea dintâi.(1Tim5,11-12)

De aceea se spune în VT că fratele celui decedat să intre la văduvă să-i facă acestuia urmaș.
Într-un loc se spune într-un fel, în alt loc altfel, de aceea fiecare caz e particular și se supune unei anumite recomandări(părerea mea).

Pentru mine miezul întrebarii are rostul aprofundării sensurilor exprimate în versete, acestea nefiind deloc relative, ci foarte profunde și cu atât mai importante.

P.S. Off-topic.

Mă simt direct vizat, îmi pare rău de impresia pe care v-am făcut-o și-mi cer scuze dacă v-am indispus. Trebuie să adaug că puterea cuvintelor(adică Duhul din ele) dă de gol interesul, patima sau orbirea care se cuibăresc în spatele lor.
Nu există diferențe între învățătura ortodoxă și catolică pentru că ambele sunt instituite prin Duhul Sfânt, care e Același în veci; de aceea cel mai bun lucru nu e studierea documentelor BOR sau BC pentru că hârtia nu poate cuprinde sentimente, ci cercetarea Duhului Sfânt prin rugăciuni și străduință 24/24 și 7/7.
Vă rog să nu trageți concluzii nefondate referitor la copiii ortodocșilor, sau practica unora dintre ei pentru că nu e relevant; important e Duhul Sfânt.

Orice Cale(căi) spre mântuire este aceeași: Adevărul.

A dori să mă unesc cu soția nu e păcat, dar nu se cuvine oricând am erecție pentru că în sămânța mea este inclusă mentalitatea și concepția de viață pe care le transmit prin actul conjugal. Cu cât sunt mai reținut(smerit), cu atât sămânța este mai ”viguroasă” și binecuvântată, cu atât copilul va fi mai puternic, nu ca forță fizică, ci ca voință de (auto)supunere, mai liber de patimi și mai ferit de căderi; dacă voi căuta să mă folosesc de orice pretext (scris în actele Bisericii) ca să mă manifest instinctual(pentru că unirea sexuală nu este altceva), atunci voi transmite urmașului slăbiciunea unui caracter dominat de instincte.

Orice contact sexual este pentru tot omul o cădere de la menirea lui, pentru că este stimulat de atracția fizică(trupească, animalică); în cadrul căsătoriei, același contact sexual este binecuvântat numai pentru că aduce pe lume copii, că altfel tot o legătură animalică este.

Numai Cristos și ar fi suficient.
Dar se pare că nu asta trebuie să faceți decât atunci când, într-un fel sau altul, El vă va chema nominal; până atunci soția dvs va mai naște.

Apreciez acest citat final ca o mărturisire sinceră pentru care eu vă mulțumesc deoarece dovedește un real freamăt interior care mă determină să-mi schimb percepția.
Se înțelege că nu doriți să ocoliți conștient învățătura ortodoxă, chiar dacă inconștient asta ați încercat.

Unirea conjugală dintre soți, conform învățăturii Bisericii(Ortodoxe sau Catolice, indiferent), este un bine numai dacă are ca scop nașterea de copii.
De asemenea, unirea nu este rea(dar nici bună) dacă ”arderea” macină pe soți pricinuindu-le căderea, iar pentru a fi evitată, se admite (în Scriptură) concesia unirii conjugale fără scop de procreere; aici e vorba de o situație gravă: limita unui șantaj al necuratului, care poate ”omorî” o căsătorie chiar dacă soții nu se despart.

Părintele Arsenie Boca îți dă un răspuns la această problemă:
"Şi zice Iisus: „Nu este nimeni care să-şi fi lăsat casă sau fraţi, sau surori, sau mamă, sau tată, sau copii, sau ţarina pentru Mine şi pentru Evanghelie, şi să nu ia însutit – acum în vremea aceasta (de prigoniri) case şi fraţi şi surori şi mame şi copii şi ţarină, iar în veacul care va să vină, viaţa veşnică”.
Aşa sunt şi alte locuri din Evanghelie pe care unii, însă, le tâlcuiesc în felul acesta: Vine cineva şi-mi spune: „Părinte, trebuie să-mi părăsesc soţul sau soţia, că vreau să urmez de acum pe Domnul!” – Dragă, tâlcuieşti pripit cuvintele acestea! Cuvintele acestea se potrivesc pentru alţii, pentru aceia care le-au lăsat înainte de a le lua, nu pentru dumneata. Dumneata te-ai legat de forma asta de viaţă prin căsătorie, dator eşti să te mântuieşti sub forma aceasta! Nu după ce te-ai fript în forma aceasta, fugi să scapi în cealaltă; e scăpare şi în căsătoria ta pe care poate că ai ticăloşit-o, însă rabdă aici până ce ţi se vor şterge păcatele de pe conştiinţă, găurile conştiinţei.
Cuvântul se potriveşte pentru cei ce le-au lăsat înainte de a le lua".

PS: la restul întrebărilor ți s-a răspuns...observ că tu îți cauți doar anumite răspunsuri pe care dorești să le auzi și în care deja te complaci.

Nu am vizat pe nimeni direct. Fiecare să învețe dintr-o asemenea observație, inclusiv eu.

Asta este o problemă care tinde să se contureze ca atare. Să nu studiem documentele bisericii din care facem parte? Să nu mai citim pe Părintele Stăniloaie, pe Sfinții Părinți? Biserica să nu mai emită documente (catehism, enciclici, circulare, scrisori pastorale?). Sau, îmi veți spune că acestea nu intră în categoria de documente ale bisericii? Dar atunci, ce sunt acestea? Sau, care ar fi niște documente ale BOR, spre exemplu?

Nu am tras concluzii, am întrebat. Considerați că o abordare critică, inclusiv a propriei biserici, nu poate fi și constructivă? S-ar putea ca o analiză lipsită de prejudecăți, și pregătită pentru orice concluzie, să ajute la luarea unor decizii în timp util, înainte ca anumite fenomene nefaste să se instaleze. Altfel, ținerea sub obroc a unor realități nu ajută pe nimeni. La nici un nivel: nici între prieteni, nici în familie, nici in biserica. De ce nu credeti ca este important să ne intrebam: unde sunt copiii ortodocșilor, unde sunt copiii catolicilor? Dacă despre acest "fel" de copii nu ne intrebam, ce vom putea spune despre cei care chiar nu au treaba cu biserica?

Mi-e greu sa ma pronunț față de o astfel de poziție. Nu m-aș asocia prea repede cu o astfel de analiză. Pe fond, înțeleg ce spuneți, dar totuși cred că există o ierarhie a importanței unor fapte, din perspectiva apropierii de Dumnezeu, inclusiv aici pe pământ, unde ne aflăm sub influența păcatului originar. Sau, cum explicați că oameni născuți din părinți cu păcate clare, fără viață de sfințenie, au ajuns totuși să fie ei înșiși sfinți? Credeți că Dumnezeu "funcționează" după un astfel de algoritm? Tind să cred că puterea Duhului Sfânt, și mai ales, mila lui Dumnezeu este mai mare și "mai perfectă" (scuzați exprimarea) decât acest calcul simplu, omenesc.

Eu simt că relația conjugală comportă și o latură de comunicare directă între suflete. Putem spune că, raportat la greutățile vieții, relația conjugală nu reprezintă dovada cea mai puternică de iubire, dar per se, relația conjugală contribuie cu o piatră esențială la clădirea unității dintre cei doi.

?????
Aha. Și... nu e bine că naște? Sau, până acum, Dumnezeu nu m-a chemat "nominal"? Cum altfel m-a chemat? Și ce relevanță are această informație, în sine?

Cel mult, freamăt, dar nu neliniște. Alții sunt liniștiți cu credința lor, dar deseori se poate ascunde acolo comoditate, sau, mai grav, concesie. Aprecieze enorm persoanele care sunt critice, in mod constructiv, fata de credinta lor.

Voi verifica daca BC considera ca unirea conjugala dintre soti este un bine doar daca are ca scop nasterea de copii. Aveti o referinta, dvs, in ce priveste pozitia BC? Puteți justifica, prin referință, ceea ce susțineți?