nici hieroglifele aztece nu au fost descifrate, dar asta nu inseamna ca aztecii nu au avut propriul alfabet. Tablitele de la Tartaria nu reprezinta un argument pentru UNII, care in prostia lor fac rau unui intreg popor. Si romanii au zis despre huni ca erau barbari, dar ultimele descoperi au aratat ca bijuteriile facute de "barbarii" de huni erau net superioare la toate capitolele bijuteriilor facute de romanii civilizati. Daca hunii erau barbari cum de aveau astfel de cunostinte? Doamne ajuta!

Nu se pot compara informatiile pe care le avem despre azteci cu cele despre tablitele de la Tartaria. Despre acestea din urma, in afara faptului ca exista, nu stim practic nimic. Ele nu pot fi aduse ca argument in favoarea nici unei teorii.
Perfect, hunii produceau bijuterii frumoase. La fel faceau si gotii. Asta nu inseamna ca nu erau net inferiori ca civilizatie fata de romani. Construirea unei civilizatii este ceva infinit mai complex decat stapanirea unei tehnici de prelucrare a unor metale.

erau romanii mai avansati decat hunii si gotii, dar asta nu inseamna ca erau barbari. Si fata de evrei romanii erau mai civilizati, dar au fost evreii barbari? Despre tablitele de la Tartaria se stiu mai multe decat credem noi. Ti-ai pus vreodata intrebarea de ce nu se da voie pentru a se face mai multa cercetare in legatura cu aceste tablite?

Foarte frumos...dar punctul de vedere al părintelui referitor la Apus este cam ăsta:

"Apusul care apus de mult de la dreapta credinţă se izbeşte în mintea lui de zidurile înţelepciunii acestei lumi şi nemaiputând trece dincolo s-a oprit ca înţelegere a Tainei doar la milostenia socială, la faptele de caritate (şoşoni, galoşi, tricouri şi hrană pentru trup). Au uitat cu desăvârşire ce zice mântuitorul: „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate celelalte se vor adăuga vouă” (Matei 6,33).
Punându-l pe Papă în locul Mântuitorului putem zice „la aşa cap, aşa căciulă” sau „la aşa cap, aşa gândire”. Cât despre roadele duhovniceşti, aceste se văd dacă ai ochi duhovniceşti şi vrei să le vezi. Că zice Sfântul Apostol Petru: „Pe preoţii cei dintre voi îi rog ca unul ce sunt împreună-preot şi martor al patimilor lui Hristos şi părtaş al slavei celei ce va să se descopere; Păstoriţi turma lui Dumnezeu, dată în paza voastră, cercetând-o, nu cu silnicie, ci din dragoste; nu ca şi când aţi fi stăpâni peste Biserici, ci pilede făcându-vă turmei...”

In acea vreme, cuvantul "barbar" nu avea intelesul foarte negativ de azi, ci insemna, in esenta, "ne-roman". Hunii, gotii, evreii, etc, toti erau din acest punct de vedere "barbari", indiferent de gradul lor de civilizatie.
Cine anume stie mai multe despre acele tablite? Cine nu da voie sa fie cercetate si ce dovezi ai ca astfel de cercetari sunt interzise?

Nu eram ironic deloc- practic am intalnit niste materiale care mi-au atras atentia.
Mersi pentru link-uri.


Adevarul e, dupa mine, ca istoria lumii este mereu scrisa in favoarea cuiva. Cine este acel cineva, care este favoarea lui, poate se stie, poate nu se stie. Cert e ca istoria lumii, in general nu prea este adevarata, ci mai degraba propragata numai intr-o directie anume. Ca noi ca romani, ca natie, am cazut undeva la mijloc si avem o gramada de probleme in sensul asta.... asta e o alta problema.

Astea sunt dume. Ai citit, de exemplu, "Noi nu suntem urmasii Romei"?

Ce e asa de greu a admite macar posibilitatea ca si dacii au fost elevati ca societate, cultura, etc.

CIVILIZÁȚIE s.f. Nivel de dezvoltare la care se găsește viața socială, materială și spirituală a unei formații sociale sau a unui grup social; stare a vieții sociale, economice și culturale a unui popor, a unei epoci etc. ♦ Grad dezvoltat de cultură materială a unui popor, a unei societăți etc. [Gen. -iei, var. civilizațiune s.f. / cf. fr. civilisation].

Cultura in Dacia.

• – Arte –

Dacii au excelat in acest domeniu, asa cum ne dovedesc sapaturile arheologice. Podoabele lor erau de o rara frumusete, sculptura in lemn avea o veche traditie transmisa pana in timpurile noastre pe intreg teritoriul tarii, casele erau impodobite cu fel de fel de ornamente, pentru care foloseau scule fine, in genul toporaselor miniaturale etc. Tesatoria la razboi era cunoscuta inca din perioada culturii Cucuteni (2700-2000 i.e.n.). In sec. V-IV i.e.n., in tinuturile traco-getice se dezvolta asa numita arta traco-getica a aurului si argintului, din care va deriva direct arta clasica daco-getica. Pentru aceasta se folosea argintul si aurul extras din muntii Apuseni si cel rezultat din topirea monedelor. S-au stabilit in total 111 localitati in care s-au gasit piese de argint daco-getice ce fac parte din tezaure sau alcatuiesc descoperiri singulare. Asa cum s-a aratat si in articolele precedente, toate realizarile isi au izvorul in timpuri foarte indepartate. Cele mai vechi opere de arta dateaza din epipaleolitic (8000-7000 i.e.n.). Din eneolitic (3000 i.e.n.) ne-au ramas opere ca "Ganditorul" si "sotia" sa decoperite la Cernavoda etc. Frumusetea sculpturilor si ceramicii de atunci nu avea comparatie decat cu cea a produselor din bazinul Marii Egee. Asa apare "zeita fertilitatii" de la Cucuteni, realizata in perioada 3600-3400 i.e.n., altarul din teracota de la Trusesti-Botosani, modelele din teracota ale celor patru sanctuare de la Cascioarele - Ilfov, datate 3600-3400 i.e.n. si care prezinta un rafinament arhitectonic, pe care templele elene il vor atinge dupa mai bine de 2200 de ani, femeia care duce un vas pe cap de la Oltenita (de unde putem deduce ca purtatul vasului si a altor sarcini pe cap nu e un imprumut extern, ci un obicei autohton), minuscula vulpe de la Pietrele, a carei siretenie artistul a surpins-o magistral, precum si celelalte opere pline de originalitate si rafinament ale culturii Cucuteni (3600-3400 i.e.n.) si in special vestita si tipica ceramica pictata, arsa la temperaturi inalte si egala in rafinament cu aceea din Atica arhaica, ca si nu mai putin originalele opere descoperite la Habasesti (2700-1880 i.e.n.). Din epoca bronzului ne-au ramas cele 11 pumnale de aur de la Persinari, tiparele pentru turnarea topoarelor de la Sarata-Monteoru (1700-1300 i.e.n.). Tot aici s-au pastrat inele de bucla din aur, echivalente cu cele de la Troia si margele de faianta asemenea celor din Egipt. Si aceasta epoca este la fel de bogata ca si cea anterioara, neolotica, de la Cucuteni, sau cea urmatoare - Wiettemberg (1700-1300 i.e.n.) - care formeaza trecerea spre epoca fierului si din care cea mai semnificativa amintire este depozitul de bronzuri de la Uioara de Sus, compus din 5800 obiecte in cantitate de 1100 kg (sabii, pumnale, seceri, fibule, pandative, vase, zabale). Este perioada ce corespunde civilizatiei submiceniene din Grecia etc....

• – medicina –
  

Nu s-a pastrat nici o planta medicinala din limba latina, dacii fiind cei mai mari specialisti ai antichitatii in cunoasterea, cultivarea si folosirea plantelor medicinale si neavand ce imprumuta de la romani. La Sarmizegetusa Dacica, s-a gasit o trusa medicala ( o cutie de lemn ferecata in alama si cu maner de fier, ce continea: un scapel, o penseta, pulbere de piatra ponce si vase miniaturale pentru poduse farmaceutice), dovada a nivelului ridicat al practicii medicale in timpul lui Decebalus. Tot atat de importanta este si metoda lor de a trata si sufletul odata cu trupul.

• – agricultura –

Dacia a avut cea mai veche agricultura din Europa, fiind cotatat printre cele mai vechi din lume (neolitic). Ei au folosit brazdarul de fier inca din prima jumatate a secolului IV i.e.n., acesta fiind gasit in mormantul tracic de la Kalacanovo (Bulgaria). In nordul Dunarii, brazdarul de fier este prezent in aproape toate asezarile mari cercetate, incepand cu sec. II i.e.n.: Ocnita-Valcea, Cetatenii din Vale, Comalau, Costesti, Craciunesti, Cristesti, Gradistea-Muncelului, Pecica, Strambu, Mosneni, Poiana, Tinosu, Capaina, Piatra Neamt, Odorhei.

• – port –

Este stiut ca taranii nostri mai poarta si azi, in multe zone ale tarii, aceeasi imbracaminte ca dacii de pe columna lui Traian (itari, camasa lucrata cu flori pe poale si maneci, cojocele lucrate cu flori, caciula - pe care romanii nu le aveau) si ca femeile dace erau net superioare celor romane ca stil si arta in toalete (camase cu decolteu, ie, fusta cu clos, fote, bazma etc, pe care - de asemenea - femeile romane nu le cunosteau). De asemenea, insusi cuvantul imbracaminte este de origine dacica, fiind grefat pe cuvantul dac braca "pantaloni", cuvant care a evoluat in limba româna sub forma de bracinari "itari" si bracinar "curea, sfoara, cingatoare pentru strans pantalonii". Primul care foloseste brava este Ovidius, apoi Tacitus. Amandoi se refera la estul Europei: Ovidius descriind pe geti, Tacitus folosind litere elene. Deci cuvantul braca nu este celtic, ci dac. Dimpotriva, romanii, veniti in Dacia au adoptat portul dac, astfel cum ne informeaza D. Protase. Pana in prezent nu s-a gasit nici un monument in care sa fie reprezentat un dac in toga romana. In fapt, colonistii erau obligati sa adopte portul dac pentru a nu "crapa" iarna de frig, asa cum ne demonstreaza monumentul sculptural de la Casei (Jud. Cluj) al lui Iulius Crescens imbracat intr-un cojoc mitos, ca si cel de la Apulon. Ca element de permanenta a elementelor de port de-a lungul mileniilor, in afara closului si decolteului, avem originala caciula dacica pe care o mai poarta inca taranii nostri, ca mostenire din timpurile imemoriale ale pelsagilor dunareni si carpatici si ale lui "Mithras genitor luminis" reprezentat ca un tanar imbracat in costum traditional dac: camasa lunga, cingatoare peste mijloc, mantie ce-i ajunge pana mai jos de genunchi si caciula traditionala daca pe cap. E o costumatie identica cu cea a dacilor sculptati pe columna lui Traian. Imaginea taurului este simbolul unei bogatii a dacilor stravechi: cresterea vitelor si agricultura. Aceeasi reprezentare o intalnim, ca element de traditie, la Corbea din colectia Teodorescu.

• – administratie –

Bruma de administratie adusa de romani in scopul spolierii dacilor de fabuloasele lor bogatii a cazut odata cu parasirea Daciei de catre Aurelianus la 271 e.n. Reorganizarea statala dupa navalirea tatarilor (1241) nu a folosit nimic din sistemul roman, pornind de la baze cu totul noi. Singura realizare pozitiva a romanilor de care a beneficiat intr-o oarecare masura posteritatea, este sistematizarea normelor juridice cunoscute azi sub denumirea data in epoca moderna de dreptul roman, cu precizarea ca el nu a fost adoptat in epoca romana, codificarea facandu-se sub Napoleon. In toate tinuturile locuite de români, inclusiv Polonia, s-a folosit acel drept consuetudinar, numit obiceiu al pamantului sau dreptul valah, pana prin sec. XVI-XVII.

• – armata –

Romanii au imprumutat de la daci vestitul stindard reprezentand lupul si sarpele, unic in lumea antica si care va fi insusit de toate legiunile romane. Insasi organizarea de lupta a fost la inceput de origine traco-macedoneana sub forma bine cunoscutei falange. Dacii invinsi nu au mai avut ce prelua, deoarece armata lor a fost desfiintata. In schimb romanii nu au reusit sa invete niciodata sa lupte calare folosind totodata arcul, ceea ce explica rapida lor capitulare in fata partilor, a carpilor si a popoarelor migratoare.

• – cultura spirituala –

In timpul stapanirii romane, in toata Dacia ocupata, n-a fost creat macar un centru de cultura. De altfel romanii nu aveau nici un interes sa ridice nivelul cultural al acestui popor pe care il dusmaneau si-i invidiau atat de mult. Asa se explica faptul ca dacii nu si-au insusit alfabetul latin deoarece era al lor (Paul Lazar Tonciulescu - De la Tartaria la Tara Luanei). Putinele inscriptii latine gasite pe teritoriul dac se refera in primul rand la problemele de administratie ale ocupantilor romani sau care impodobeau mormintele acestora si ale unui numar foarte mic din componenta aristrocratiei locale, interesate ca in toate situatiile similare din lume in pastrarea unor privilegii (a zis cineva ca toti dacii au fost "curati"???-viitorii boieri,politcieni). Astfel de inscriptii s-au gasit in numar mult mai mare in restul lumii romane, dar n-au contribuit cu nimic la romanizarea egiptenilor, evreilor, fenicienilor, caldeoasirienilor, elenilor, populatiei din Asia Mica, a persilor, maltezilor etc. Dacii nu au scris, ca si etruscii, dar au folosit foarte mult alfabete proprii, diferentiate pe regiuni si avand un fond comun, pentru insciptii, alfabete din care a fost selectat alfabetul zis chirilic (ibidem). Dacii cunosteau si foloseau un calendar original solar, care poate fi considerat cel mai precis din antichitate. Eroarea acestui calendar era de 1,78 zile la 34 de ani, adica 1h15'3" pe an de unde rezulta o eroare diurna de 12" 34/100, ceea ce constituie o precizie de-a dreptul uimitoare pentru acele timpuri. (Paul Lazar Tonciulescu - Impactul Romei asupra Dacilor). Romanii au avut, initial, un calendar in care anul era de 10 luni totalizand 304 zile. Numa Pompilius (717-763) mai adauga 2 luni a 30 de zile, ajungand astfel la 366 zile si 12h. Deci eroarea acestui calendar era de 1 zi si 12 ore pe an, adica 4'55" si 62/100 pe zi (ibidem), cu mult mai mare decat a celui dacic. De aceea, sub Caius Iulius Caesar, a trebuit corectat din nou anul 46, ajungandu-se la 365 zile, cu o eroare de 6h 48' si 46", deci eroarea diurna atingea 1'7" 2/100. Rezulta o precizie a calendarului dacic fata de cel roman-iulian de aproximativ 5,6 ori mai mare, ceea ce este de asemenea fantastic, avand in vedere ca cel iulian este de o data mult mai recenta decat cel dacic si, dat fiind pretinsa inalta cultura romana, acesta din urma ar fi trebuit- logic- sa atinga o perfectiune superioara celui dac. De altfel, calendarul Iulian nu era o creatie romana, fiind imprumutat de la astronomul elen Sosigenes din Alexandria. Superioritatea gandirii si culturii dacice o putem aprecia mult mai bine amintind ca eroarea diurna era compensata prin corectii efectuate la 104 ani, 520 ani si 8840 ani, dupa care anul dacic cuprindea 365,242197 zile, fata de 365,242198 la care a ajuns astronomia moderna. Aceasta precizie se pare ca "frizeaza perfectiunea", nu?
Ca element de originalitate, se poate mentiona cifra 6 pe care o foloseau dacii in calculul calendarului si pe care o intalnim si in alte ocazii. Spre exemplu:
- pe basorelieful de la Ostia sub forma numaraului de altare ce se afla deasupra pesterii;
- pe basorelieful de la Sarmizegetus, unde 6 altare inconjoara capul lui Mithras;
- pe sculptura de la Alba Iulia, asemanatoare basoreliefului precedent;
- numarul de martori folositi in dreptul consuetudinar vechi românesc in toate tinuturile locuite de români, chiar si in Polonia;
- confederatia etrusca (2x6=12) si numaratoarea sumeriana sexazecimala), explicabile prin plecarea sumerienilor si etruscilor din zona muntilor apuseni (Paul Lazar Tonciulescu - De la Tartaria la Tara Luanei);
- duzina, in general, ca numar;
- folosirea cifrei 6 in sens de atentionare.

Pe plan educational, influentele romane au fost net negative. De la un popor educat in cultul cotropirii si jafului, dacii n-aveau ce invata si nici nu au preluat nimic. Poporul român a ramas caracterizat de acelasi spirit pasnic, ospitalier si bland ca si stramosii lui traco-daci. Ei si-au continuat traditiile lor spirituale, mult mai bogate decat se credea, situatie pe care arheologicii nostri au demonstrat-o convingator si in repetate randuri dupa cel de-al doilea razboi mondial. Poate ca tocmai in aceasta rezida si unele cauze care i-au favorizat pe romani: productia redusa de arme si, in general, lipsa spiritului de agresivitate si a dorintei de a se infrupta din bunurile materiale ale vecinilor, transmisa de-a lungul secolelor pana in timpurile noastre.

Exista inca astazi autori la care problema incursiunilor dacilor in zonele ocupate de romani este trata confuz. Paul Mackendrick, de exemplu, pe de o parte insista permanent asupra bogatiilor fabuloase ale dacilor, releva spiritul lor pacifist pentru ca exact o pagina mai departe sa afirme ca "Dacii ... au intreprins incursiuni in teritoriul roman, de unde isi procurau mijloacele de cumparare". Acel incursiuni aveau rol militar de informare si distrugere a lucrarilor de pregatirea ale romanilor impotriva Daciei din perioada celor 200 de ani anteriori lui Traian, iar dupa aceea pentru eliberarea teritoriului ocupat de romani.
Dacii erau pacifisti dar nu lasi. Educatia lor ii facea nemuritori, asa cum de altfel au ramas in istorie!

Femeile dace
 

Poporul dac nu a fost constituit numai din acei barbati viteji care au uimit antichitatea cu credinta si curajul lor, ci si din cealalta jumatate, cea feminina pe a caror rabdare si putere de munca si-au bazat cei plecati in nesfirsite razboaie, succesele.

Daca pentru acei barbati viteji istoriografia antica a fost zgircita apoi pentru femeile dacilor aceiasi istoriografie a fost vitrega de-a dreptul neraminindu-ne decit arareori vre-un nume. Astfel este cazul unei monede descoperite in Transilvania pe care este inscriptionat numele ZINA (Doamna?), nume ce se pare ca a apartinut unei regine probabil, tinind cont de datarea monedei, aceasta regina ar putea fi sotia lui BUREBISTA.

Cu toate acestea in societatea geto-daca, rolul femeii trebuie sa fi fost cu totul deosebit dupa cum se vede si din chipurile de femei dace sculptate pe Columna inaltata de romani dupa razboaiele dacice. Ani in sir Traian a sarbatorit marea sa victorie prin serbari si lucrari edilitare ori prin ridicarea unor monumente de arta si desigur sculptorii, artisti fiind nu au fost impresionati doar de calitatile barbatilor ci si de trasaturile femeilor dace.

Columna ne infatiseaza femeia daca in mai multe ipostaze, ipostaze in care acestea apar zvelte dar cu expresii aspre si mindre, cu o finete incontestabila a trasaturilor,cu fata ovala, frunte inalta, ochi expresivi, nas drept, buze frumos conturate, par lung pieptanat cu carare pe mijloc, acoperind timplele si lasind libere urechile, par strins legat intr-un coc bogat la ceafa si acoperit cu o naframa. Daca dupa doua milenii gratia si eleganta lor s-a pastrat in piatra nu e greu sa ne imaginam cit de frumoase erau modelele (si prin extensie toate femeile dacilor!) din care s-au inspirat artistii antici.
Imbracamintea era compusa din camasi incretite la git, asemanatoare iilor de azi, cu mineci lungi si largi sau cu mineci scurte si cu fusta pina la pamint, peste care, uneori poarta o manta amplu drapata. In picioare poarta opinci de piele vara si de blana iarna.

Obiectele de podoaba sint variate si denota gust si eleganta. Coliere torsionate din argint sau bronz sau lanturi impletite cu deosebita maiestrie le impodobesc frumoasele grumazuri. Miinile au bratari din fire groase de argint rasucite sau lanturi impletite, avind extremitatile in forma cap de sarpe stilizat, iar degetele sint pline de inele spiralate sau de simple verigi. Agrafele au forme diverse, tipice fiind cele cu nodozitati pe arc in forma de lingurita sau scut. Cerceii gasiti sint in forma de veriga subtire, avind atasat la partea inferioara un pandativ fin.Toate aceste podoabe sint atestate de arheologie si impreuna cu un numar mare de margele de sticla, viu colorate , arata gradul de cochetarie al femeilor dace.

Viata acestor femei poate fi descifrata in parte, judecind dupa scenele de pe columna si din reprezentarile de pe monumentul de la Adamclisi, unde femeia daca este infatisata fie ducind in brate un sugar si de mina copii mai mari, fie purtind copilul intr-o copaie pe cap. In toate ipostazele insa ele sint mame duioase pline de afectiune pentru copii lor.

Ocupatiile zilnice,rolul lor in economia societatii geto-dacice pot fi reconstituite. Fara indoiala ca lor le reveneau o mare parte din muncile agricole sau din munca de crestere a animalelor domestice. Pe linga acestea lor le sint rezervate mestesugurile casnice - tors,tesut,croit,cusut --,si intr-o oarecare masura olaritul.

Obiectele de ceramica reprezinta cele mai numeroase vestigii. Fara indoiala ca se practica si olaritul la roata, dar marea majoritate a vaselor sint lucrate cu mina de catre femei, in forme traditionale specifice, pentru uzul casnic. Inclinatia femeilor spre frumos face ca si acestea sa fie bogat ornamentate cu briuri alveolare, cu linii oncizate si crestaturi ori cu butoni aplicati. Deosebita lor grija pentru copii le face sa plamadeasca din lut, odata cu vasele necesare gospodariei si vase miniaturale cit si unele papusi pentru joaca.

Coroborind descoperirile arheologice cu cercetarile lingvistice si etnografice,cu studiile antropologice, se reliefeaza rolul femeii in familia daca, rol clar conturat. Ea e stapina casei,pe care o conduce cu abnegatie si fermitate adesea in lipsa barbatului. Morala e pazita cu strasnicie, tot femeile ocupindu-se cu educatia copiilor. Femeile dace erau gospodine desavirsite. Se pricepeau sa gateasca fierturi din zarzavaturi si radacini aromate si hranitoare, ca si din carnea de vinat si din peste. Faceau turte de mei si griu macinat. Puneau chiar muraturi. Traco-getii sint inventatorii multor alimente fermentate, brinzeturile si borsul le apartin si mai nou s-a descoperit ca si braga, considerata orientala, este de fapt o bautura tracica. Berea si vinul erau preparate in gospodariile dacilor cu mult inainte ca Europa sa le poata savura. Inventarul gospodariilor din Dacia este foarte complex demonstrind imaginatia constructiva a dacilor, totusi, stiindu-se ca civilizatia dacica este o civilizatie a lemnului si deci cele mai multe dovezi ale acesteia s-au pierdut, ne putem face o imagine a unui astfel de inventar !

Bucataria geto-daca era pe cit de simpla si de sobra pe atit de bine armonizata nutritiv. Femeile dacilor nu prajeau grasimi, nu foloseau carnea in mod exagerat si nici sarea in mod excesiv. Preferau sa fiarba alimentele sau sa le serveasca la masa in stare cruda. Sint descrise ospete, in literatuta antica, din care se poate afla ca baza alimentatiei o constituie zarzavaturile, radacinoasele, fructele, lactatele. Pastrarea peste iarna a vegetalelor in stare proaspata nu era un secret pentru femeile dace si nici stuparitul, albinele autohtone fiind o specie foarte bine adaptata la clima temperata si in consecinta foarte productiva . Toate acestea arata rolul femeii in viata de zi cu zi .

Cadrul in care isi desfasoara femeia activitatea este familia,caminul. Locuintele au o forma patrulatera, ovala, rotunda sau poligonala. Unele au fundament de piatra, fie din piatra fasonata fie din piatra de riu sau bucati de stinca. Peretii sint de barne de lemn acoperiti cu lipitura de lut si spoiti in diverse culori, sau din pari batuti in pamint uniti printr-o impletitura de nuiele lipita cu lut si tencuita. La intrare, pragul si usa de lemn,batuta deseori, cu tinte de fier, avind floarea frumos ornamentata cu motive geometrice sau cu motive vegetale stilizate. Casele, dintre care unele cu etaj, aveau una sau mai multe incaperi si un pridvor. Acoperisurile, in doua ape, erau de tigla, sindrila sau paie. In jurul locuintelor erau gropi pentru pastrarea proviziilor, cu pereti arsi, si exista certitudinea ca aveau si hambare de lemn la suprafata. Proviziile le pastrau in chiupuri mari de lut ingropate in pamint.

Acesta este universul casnic al femeilor dace si este neindoielnic faptul ca ele ajutau la construirea lui, uneori in mod decisiv dar intotdeauna individualizindu-l.

Femeile dace
 

Intreaga istorie a dacilor atesta vitejia, demnitatea, patriotismul si bunul simt al acestora si este, fara tagada, ca aceste nobile virtuti se datoreaza grijii si educatiei materne, care educatie este responsabila si de supravietuirea si chiar dominanta elementului dac dupa cucerirea romana si trecerea a nenumarate turme de migratori. Aceste femei, mame, surori si fiice au dus mai departe elementele de cultura si civilizatie dacice atunci cind armele barbatilor nu au mai putut opri puhoaiele de nemincati, razbunindu-i pe cei ce au cazut aparind SARMIZEGETUSA .

EXEMPLIFICARI

• BRATARI - Foarte des intilnite, numeric si tipologic, in tezaure si in sapaturi arheologice (piese izolate, intregi sau fragmentate). Prezenta masiva atesta faptul ca erau podoabe foarte apreciate de femei si barbati deopotriva si lucru deosebit, descoperirea unor exemplare miniaturale obliga sa admitem ca erau destinate si copiilor. De regula confectionate din sirma groasa de argint, mai rar de aur, cu diametrul firului de 10-13 mm dar si din mai multe fire impletite a caror sectiune nu depaseste 5 mm. Extremitatile sint lasate adesea libere si modelate in forme de capete de serpi fara ca imaginea animalului sa fie redata natural ci trecuta prin filtrul unei stilizari extreme ce in multe cazuri frizeaza schematismul geometrizant. Din material mai gros s-au gasit un numar restrins de bratari simple unispiralice sau impresionante bratari plurispiralice, aplicabile pe brat sau peste mineca hainei, piese care inmagazineaza material de pina la 300 g. La bratarile compuse din mai multe spirale o portiune de cca 10-15 cm de la ambele capete este aplatizata si pe acele portiuni sint aplicate prin stantare motive decorative in forma de palmete (frunze)
  
  
  COLIERE - Compun un lot reprezentativ de descoperiri de piese ornamentale ce erau purtate la git. Se confectionau din bare metalice, cu sectiuni variabile dar s-au gasit exemplare alcatuite din mai multe sirme impletite. Barele metalice destinate colierelor aveau o profilactura speciala constind din cresterea grosimii in zona centrala - cea mai expusa privirilor - a piesei finisate pentru ca, spre extremitati rar sa depaseasca 5mm grosime. Decorul colierelor consta cu predilectie din torsionarea materialului profilat in jurul axului longitudinal al piesei, in asa fel incit muchiile barei sa formeze o spirala. Acest tip de ornament acopera fie intregul colier fie numai parti ale acestuia.Inchiderea in jurul gitului se realiza prin mai multe procedee, cel mai frecvent fiind sistemul indoirii extremitatilor in forma de cirlige iar pentru mai multa siguranta in fixare indoiturile cirligelor se termina prin cite un buton de format conic.
  
  
  INELE - Apar des in componenta tezaurelor si se divid in doua categorii distincte
  
  
  • a)inelele purtabile pe degete formate dintr-o singura spira,dar exista si unele plurispiralice;
    b)inelele - verigi provenite din ansambluri compuse avind exemplare unispiralice, avind extremitatile infasurate pe bara spirei cu diametre mai mari decit ale degetelor si mai mici decit ale bratarilor.

Armata
 

Organizarea si modul de lupta al armatei geto-dace au fot determinate de cadrul geografic, demografic si spiritual al poporului dac. Conditionarea evolutiei organismului militar, bazat pe acesti factori, constituie o legitate universala si valabila in toate timpurile.

Spatiul Carpato-Danubiano-Pontic se caracterizeaza printr-o armonie si simetrie rara cit si printr-o unitate unica, toate astea regasindu-se in spiritul armatei daco-gete. Caracateristicile fizico-geografice au avut o insemnatate aparte pentru organizarea militara si modul de ducere a razboaielor, toate actiunile de lupta, din antichitatea si pina azi. Dacii fiind mai aproape de natura, au recurs la natura pentru a le da mijloacele de a-si mari puterile si de a micsora pe cele ale inamicului.

CADRUL NATURAL

Cimpul de actiuni al armatei geto-dace ,aria geografica locuita de ei,este identica cu zona lor de etnogeneza,zona in care s-a dezvoltat societatea autohtona, de la triburile comunei primitive si pina la statul dac centralizat si mai departe pina la noi, vadeste o permanenta legatura cu cu pamintul devenit vatra stramoseasca. Astfel toate bataliile lumii geto-daco-rominesti sint definite cu aceleasi repere: Carpatii, Dunarea, Marea Neagra. Faptul ca oastea daca nu a luptat intr-un spatiu "neutru" sau strain, ci pe solul genezei sale, fiindu-i permanent aliat in lungile si grele confruntari cu armate straine, de regula mai numeroase si mai dotate, a avut o insemnatate cardinala in balanta raportului de forte si in deznodamintul bataliilor. Vatra de locuire a geto-dacilor a cunoscut un continuu proces de pregatire in vederea apararii, prin perpetuarea unui sistem defensiv existent, prin completarea si aducerea lui in stare functionala ceruta de necesitatea rezistentei in fata primejdiilor externe. Primele celule ale acestui sitem au aparut atunci cind fiecare familie si mai tirziu fiecare trib au pus bazele asezarilor intarite si au creat fortificatii de refugiu.

SISTEMUL NATURAL DE FORTIFICATIIMUNTII –rolului sistemului muntos in istoria daco-rominilor i s-a consacrat o intreaga literatura,ale carei aprecieri sintetizeaza adevarul istoric potrivit caruia istoria noastra este strins legata de munti, de Carpati, care au rolul de coloana vertebrala. Muntii sint simburele geografic al spatiului daco-get si fac temelia, sprijinul, apararea, adapostul, frumusetea, mindria dacilor si din ei si-a tras neamul rominesc legendele, vigoarea si poezia. Posadele dacice sau salba de batalii date in cetatea carpatina reprezinta cele mai de impresionante pagini de epopee istorica.

DUNAREA—De cind se pomenesc ei dacii,si noi rominii, Dunarea a fost "riul parinte" care a vazut pe ambele sale maluri, din valea panonica si pina la delta sa, unul si acelasi neam. Acest curs de apa denumit fie Donaris, fieDanubiu, fie Istru sau mai tirziu Dunarea, a facut parte organica din viata geto-dacilor constituind un briu protector, un aliniament greu de depasit si usor de aparat. Dunarea a avut permanent o mare insemnatate militara strategica fiind granita si bariera de aparare sau cale de penetrare pe vaile ei, a numeroase expeditii militare, tarmurile ei, nu odata, constituind teatru unor razboaie crincene. In organizarea apararii geto-dacii au apelat permanent la briul de ape ce a incins Dacia.

PADURILE—Reprezentind cam 80% din suprafata Daciei, padurile au constituit un factor important in stabilirea formelor de organizare militara cit si in ducerea operatiunilor de lupta. Existenta masiva a padurilor a impus constituirea unor formatiuni suple si manevrabile,usor fractionare si lesne de reintrunit in raport cu evolutia situatiei strategice si tactice. Natura si extinderea padurilor au compartimentat directiile strategice de patrundere si pe cele de interzis de catre armata geto-daca,usurind in mod deosebit gruparea fortelor si mijloacelor proprii. Ele au servit ca zone favorabile dispunerii rezervelor in lupta, ca spatiu de manevra discret si baze de riposta ofensiva executate prin surprindere in flancurile si spatele inamicului,precum si locuri favorabile organizarii ambuscadelor. Facilitata de paduri, hartuirea a capatat un statut de permanenta in practica militara locala,limitind spatiul de manevra al armatelor invadatoare. Padurea favoriza lupta de aparare si permitea atacul brusc si nu in ultimul rind asigura, in caz de necesitate retragerea. Majoritatea bataliilor dacilor s-au dat la adapostul padurii si cu ajutorul ei.

MAREA NEAGRA---Existenta iesirii la Marea Neagra a determinat manifestarea unor preocupari ce vizau construirea si utilizarea unor mijloace adecvate, care sa permita controlul si apararea litoralului maritim.

Aparitia fenomenului militar în spatiul românesc
 

Arheologia este în masura astazi sa atace existenta principalelor etape ale procesului evolutiv al umanitatii si în spatiul etnogenetic românesc de la începuturile, databile cu cca 2 200 000 de ani în urma, pe baza resturilor fosile si a uneltelor-arme descoperite în Valea lui Grauceanu-Bugiulesti (comuna Tetoiu, jud. Vâlcea) român la sfârsitul vechii epoci a pietrei cioplite (cca 10. 000 î. e. n. ) prin: resturi umane si animale, unelte-arme apartinând "culturii de prund" descoperite pe vaile Dârjovului, Dâmbovnicului, Argesului, la Ciuperceni (Turnu Magurele), etc.; marturii ale "civilizatiei" musteriene, furnizate de pesterile de la Ohaba-Ponor; Cioclovina, Baia de Fier, Ripiceni-Izvor, Cheia, Nandru, etc.; urme ale locuirii permanente ale teraselor râurilor si, ca emotionante marturii ale unor înclinatii artistice legate de principala ocupatie - vânatoarea, picturile rupestre din pesterile de la Baia de Fier, Vaidei (jud. Gorj), Pescari (jud. Caras-Severin), Limanu (jud. Constanta), Cuciulat (jud. Sibiu) sau din defileele Polovragi si Sohodol. Confruntarea permanenta a oamenilor cu lumea animalelor care le furniza cea mai mare parte a hranei si care reprezenta totodata principalul pericol, le-a stimulat continuu imaginatia în directia perfectionarii uneltelor-arme (pentru împuns, lovit, taiat si razuit), din piatra, lemn, os sau corn si a perfectionarii, prin repetare rituala, a unor tehnici si metode de vânatoare care, în epocile urmatoare, vor pune treptat bazele "artei militare" a oamenilor neolitici si a purtatorilor civilizatiei bronzului si fierului. Mostenite din practica vânatoarei, utilizarea terenului, îndeosebi muntos si împadurit, arta deplasarii în ascuns, a mascarii, urmaririi, încercuirii, atragerii în ambuscada si a atacului prin surprindere, transmise din generatie în generatie, se vor preface în timp, ca o dovada în plus a continuitatii oamenilor locului, în procedee si principii tactice de lupta.

Tranzitia spre epoca pietrei slefuite (10. 000 - 5. 500 î. e. n. ), marcând începutul procesului de sedentarizare a comunitatilor umane prin trecerea de la stadiul de vânator si culegator ocazional la acela de recoltator, pescar "specializat" si crescator de animale a generat, o data cu aparitia unui surplus de produse, de unelte-arme diversificate, tipologic incluzând ca noutate propulsorul si arcul cu sageti si de obiecte de podoaba, de cult sau de marcare a importantei indivizilor (susceptibile de a fi însusite), ca noua forma de activitate umana, conflictele armate. Arheologic, pot fi sugerate primele ciocniri intercomunitare, în diferite zone ale spatiului românesc si, cu certitudine identificat, "razboiul" local de la Schela Cladovei (Drobeta-Turnu Severin) unde un grup pradalnic a fost surprins în ambuscada si nimicit de arcasii localnici cu aproape 6. 000 de ani î. e. n. "Revolutia neolitica" (5. 500-2. 500/2. 200 î. e. n. ) înfaptuita în cadrul marilor culturi Cris-Starcevo, Turdas-Vinca, Dudesti, Boian, Hamangia, Cucuteni, Gumelnita, etc., atesta deja existenta, ca îndepartati înaintasi ai nostri în spatiul etnogenetic românesc, a unor oameni harnici si priceputi care, în timp, învatasera sa prefaca stepele sau câmpurile mlastinoase si codrii seculari în ogoare, sa dea suflet lemnului, lutului si pietrei, sa supuna vietatile pamântului si forta apei, sa smulga muntelui metalele din care încep sa-si faureasca uneltele, podoabele si armele.

Perfectionarea uneltelor si armelor a atras dupa sine saltul demografic, extinderea terenurilor locuite si cultivate, o prima mare diviziune a muncii în secolele de trecere spre epoca metalelor (împartirea pe comunitati de agricultori si pastori, în functie de activitatea productiva dominanta), aparitia unor specializari în mestesugurile torsului si tesutului, olaritului, fauraritului si constructiilor, a cultului organizat si a diferentierii sociale, în conditiile pastrarii proprietatii colective asupra mijloacelor de productie, prin cresterea importantei categoriilor sacerdotale si razboinice, însarcinate de comunitatile care le întretineau cu organizarea muncii, a relatiilor cu lumea divinitatilor protectoare si a apararii. Asezarilor ridicate înca din epoca precedenta în locuri întarite natural (promontorii, insule, etc. ) încep sa li se adauge elemente de fortificatie, santuri adânci de 6-8 metri, late de român la 12 metri, valuri de pamânt cu palisade ca la Magurele (Bucuresti), Radovanu (jud. Calarasi), Vidra (jud. Giurgiu); în paralel apar si incinte fortificate de refugiu, ca aceea de la Magurele - "Movila Filipescu", prefatând viitoarele acropole. Cu patru milenii în urma prin cimentarea tuturor trasaturilor populatiei pe care preistoria le-a vazut zamislindu-se în spatiul carpato-balcano-pontic, odata cu trecerea la epoca bronzului (2200/2000 - 1200/1150 î. e. n. ), a marilor culturi cu inventar complex de unelte si arme din metal (Glina, Monteoru, Wietenberg, Otomani, Gârla Mare, Noua, etc. ), s-a afirmat, ca purtator al unei civilizatii unitare, marele grup etnic al primilor nostri stramosi directi pe care istoria scrisa i-a consemnat sub numele de traci. Ei sunt aceia care, prin cele peste 100 de neamuri atestate de poemele homerice, de literatura greaca sau de "parintele istoriei", Herodot, ne confera dreptul sa afirmam ca în acest pamânt, scaldat de valurile Dunarii si ale Marii Negre, vegheat de "coroana" Muntilor Carpati, avem - potrivit expresiei lui Nicolae Iorga - cel putin "radacini de patru ori milenare; aceasta este mândria si aceasta este puterea noastra!".

Sunt cuvinte care ilustreaza o realitate subliniata de numerosi oameni de stiinta ai veacului nostru - aceea ca "poporul român este cel mai frumos exemplu istoric de continuitate a neamului; într-adevar acesta este unul din cele mai vechi popoare din Europa /"/ fie ca este vorba de traci /"/, de geti sau de daci, locuitorii pamântului românesc au ramas aceiasi din epoca neolitica - era pietrei slefuite - pâna în zilele noastre, sustinând astfel, printr-un exemplu poate unic în istoria lumii, continuitatea unui neam".

Aparitia si dezvoltarea armatei geto-dace
 

Formele de organizare ,care sint de regula greu de surprins arheologic fidel,se desprind lesne, daca se recurge la informatii si date referitoare la modul cum a fost conceputa si realizata apararea perimetrului locuit de comunitatile umane inca de la inceput.

ORGANIZAREA MILITARA A COMUNITATILOR MICI

Factorul militar in zona carpato-danubiana a aparut ca o componenta a modului in care omul isi alegea vatra de locuire in asa fel incit aceasta sa ii asigure conditii de existenta cit si de aparare a comunitatii respective. In acest scop au fost locuite cu preponderenta acele zone in care insasi natura lor oferea oamenilor avantaje eventual aceasta amplificind potentialul defensiv, cel mai adesea prin santuri. In aceasta perioada de inceput a civilizatiei locale nu existau institutii ostasesti propriu-zise, oamenii munceau si traiau in comun, bucurindu-se de aceleasi drepturi si indatoriri, fara o categorie speciala care sa indeplineasca si o slujba militara, uneltele servindu-le adesea si de arme. Ca oameni ai pamintului, autohtonii au trecut de timpuriu la constructia de asezari de diferite tipuri, de la simple sate si mici asezari rurale situate linga ape, in vai, pina la unele centre mai dense situate pe inaltimi greu accesibile.

ORGANIZAREA MILITARA DE TIP TRIBAL—

Locuitorii Daciei din epoca bronzului formau un popor de tarani care aveau ca preocupare principala agricultura, erau unitari etnic din punct de vedere cultural dar politic erau impartiti in numeroase clanuri autonome, fapt care si-a pus amprenta si pe organizarea militara. Primele organizari militare au fost infaptuite in perioada in care triburile daco-gete se constituiau pe baza inrudirii. Fiecare trib alcatuia un organism ostasesc, formind un gen de unitate independenta cu un efectiv variabil in functie de numarul populatiei din care se compunea,cu deosebire din numarul celor in stare sa poarte arme. Oastea unei astfel de uniuni de sate (trib) era compusa din cetele familiilor si satelor apartinatoare, fiind comandate de capii acestora si veghea de regula la apararea perimetrului teritorial care ii apartinea. Conducerea militara era asigurata de un sef,c are era in acelasi timp si unul din cei mai buni luptatori, el bucurindu-se de o autoritate aparte. Atunci cind fortele mai multor triburi se uneau ocazional sef devenea cel mai apreciat de masa populatiei, intotdeauna cel care intrunea calitati organizatorice de exceptie si insusiri militare deosebite. Organizarea militara de tip tribal si indeosebi amenajarile genistice facute au avut o insemnatate deosebita pentru intreaga existenta si lupta a poporului geto-dac. Tipologic si tehnic, fortificatiile care serveau in actiunile de aparare pe caile de acces spre incinta asezarilor, s-au constituit intr-un sistem defensiv specific pe care geto-dacii l-au perpetuat si perfectionat astfel incit pe timpul lui Burebista intregul areal dac era impinzit de multe secole, de asezari intarite.

ORGANIZAREA MILITARA PE BAZA UNIUNILOR DE TRIBURI-

Organizarea militara si-a largit considerabil cadrele odata cu trecerea la o noua etapa de dezvoltare politico - economica si administrativa odata cu unificarea triburilor.Stringerea legaturilor economice si militare intre triburi a dus la formarea unei constiinte etnice si lingvistice largi creind premisele formarii statului dac. Interesele comune si necesitatea apararii organizate la nivel mai mare apropie comunitatile intre ele ,creaza conditiile colaborarii,pregatind astfel uniunile mai mari conduse de un sef ales care avea atributiuni politice, sociale, juridice, economice si mai ales militare. Tipologic ,uniunile de triburi au fost constituite pe baza inrudirii de singe. Ele erau conduse unitar de un sef ales si cuprindeau teritoriile locuite de triburile care o compuneau. Ulterior se va ajunge la stabilirea mai exacta a perimetrului de convietuire,luindu-se in considerare si posibilitatile de aparare,hotarele fiind alese de regula pe cele mai imortante obstacole naturale.

Functiile tot mai importante ale uniunilor de triburi au impus fortificarea unor asezari si crearea unui comandament central din care face parte seful militar (basileus, rex) al comunitatii care dispune de structuri militare proprii si de garnizoane de cetati. Acesti basilei erau din rindul nobililor si cu cit aduceau si puteau sustine mai multi ostasi cu atit erau mai respectati. Devine clara intentia de a transmite urmasilor directi aceste prerogative punindu-se astfel bazele unor dinastii locale. Ca urmare directa a acestui fapt se formeaza o aristocratie militara din rindul careia se constituie un corp de comanda. Fiecare trib isi avea seful sau militar care dispunea de efective proprii care actionau ca o unitate ce in timpul luptelor de regula nu se fractiona. El dispunea de un corp de comanda din rindul carora se stabileau sefii de cete ,ai cetatilor si lucrarilor de fortificatii.In caz de necesitate, fortele triburilor erau intrunite sub conducerea unui sef suprem iar sefii triburilor alcatuiau un stat-major ad-hoc. Acesti sefi de rangul doi veneau la puterea militara centrala cu cetele triburilor din care proveneau, ale caror efective erau variabile in raport cu forta economica si demografica a fiecarei zone. Instructia si pregatirea pentru lupta se desfasurau la triburile respective dar unele exercitii aveau loc pe scara mai mare si adesea direct in locurile in care comunitatea avea de aparat ceva. In timpul acestor exercitii se punea accent pe invatarea modului de folosire a lucrarilor de aparare, pe utilizarea mijloacelor de lupta de la catapulte si baliste pina la arc si lance. La aceste exercitii luau parte toata populatia capabila a purta arme, tinindu-se seama ca lupta se desfasura de regula din spatele fortificatiilor prin aruncarea de sageti, lanci, pietre si sulite iar in cazul ca inamicul reusea sa patrunda in incinta era imperios necesar ca toti sa fie in masura sa dea lupta corp la corp.

Datorita deplasarii centrului de greutate al nevoilor de aparare de la numeroasele triburi la o scara mult mai generala, are loc cresterea amplorii si caracterului manevrier al actiunilor militare,astfel conditia armatei capata noi dimensiuni atit organizatorice cit si ca mod de lupta. Vor aparea in aceasta faza ostiri cu efective de zeci de mii de oameni chemati sa actioneze impreuna intr-un dispozitiv articulat si pe baza unei conceptii unitare proprie unui sef suprem. In acesata faza misiunea luptatorului si responsabilitatile lui se generalizeaza,el participind adesea la campanii militare care se desfasoara la mari distante de perimetrul obstii satesti din care face parte.

ARMATA PRIMULUI STAT GETO-DAC

Stadiul actual al cercetarilor istorice considera ca prim stat al dacilor cel condus de Dromihete plasat la confluenta secolelor IV—III-ien. Cu o temelie economico-sociala si politica deosebit de puternica, statul daco-getic al lui Dromihete includea teritoriul limitat la sud de muntii Haemus (Balcani), la est Pontul Euxin, la nord-est riul Tyras la nord si nord-vest si vest Carpatii Meridionali si Orientali adica aria etnica geto-daca extracarpatica si avea capitala in cetatea HELIS (indentificata ipotetic cu asezarea de la Piscul Crasanilor). Acest stat avea toate institutiile specifice unui stat de la institutii centrale si pina la aparatul administrativ local. Avea o circulatie monetara iar forta statului era data de deosebita civilizatie materiala si spirituala. Una din institutiile de baza ale statului geto-dac din acel timp era armata, ca factor al puterii centrale. Organizatiile obstilor erau suportul social-economic al factorului militar. Realizind o aparare locala eficienta, obstile erau obligate sa puna la dispozitia dinastului, contingente de luptatori in raport cu nevoile de moment. O parte insemnata a armatei o reprezentau cetele personale ale regelui. Puterii centrale ii revenea si autoritatea asupra cetatilor de interes deosebit strategic si politic, pentru a caror aparare s-au destinat trupe de infanterie, constituindu-se garnizoane cu misiuni permanente si care pe timp de razboi erau intarite cu elemente locale. La rindul lor nobilii dispuneau de forte militare proprii cu care erau obligati sa participe la campaniile poruncite de rege.Influenta unui nobil era data de numarul de luptatori aflati in subordinea sa. Organizarea si compozitia armatei erau o reflectare a structurii social – politice a statului, ea fiind de fapt suma cetelor si formatiuilor militare de care dispuneau conducatorii de obsti, orase si cetati, precum si cele detinute de seful statului. Se estimeaza ca armata primului stat geto-dac putea ridica la oaste pina la 40000 de luptatori.

DOTAREA ARMATEI---Arheologia a demonstrat ca a existat o diversitate tipologica a mijloacelor de lupta care cuprindea: prastia, arcul cu sageti, lancea, toporul, maciuca, diferite tipuri de sabie, cutitul de lupta, coiful, camasa de zale, genunchiere si care de lupta. Clasificarea se poate face in arme pentru lupta de la distanta si arme pentru lupta corp la corp. Armele de atac erau sabia curba, sabia dreapta, lancea lunga, lancea scurta, maciuca, ciocanul de lupta,buzduganul, prastia si arcul cu sageti iar pentru aparare casca, scutul, camasa de zale si zaua intreaga.

Luptatorul era echipat simplu :un suman cu mineci lungi, incins la mijloc, o mantie aruncata pe umeri prinsa cu o agrafa si un pantalon incretit si bagat in incaltaminte. Sefii (tarabostesii) purtau suman cu centiron cu ornamente de aur si argint si o manta cu ciucuri, pantaloni si pe cap caciula rasfrinta. Dezvoltarea davelor, a atelierelor, a extragerii si prelucrarii materiilor prime cu valente strategice, a mestesugurilor in general a facilitat dotarea armatei cu mijloace de lupta suficiente ajungindu se si la exportarea acestora in exterior.

CONCEPTIA SI MODUL DE LUPTA—situat in locuri de ispititor belsug, poporul dac si-a elaborat de timpuriu o gindire si o arta militara proprice apararii. In acest scop s-a recurs la organizarea si ducerea apararii strategice pentru a provoca pierderi fortelor inamice, uneori la distrugeri pe mari adincimi pe directiile de inaintare ale inamicului, aplicind ceea ce posteritatea a numit "tehnica pamintului pirjolit". La daco-geti modul obisnuit de lupta era hartuiala dar la trebuinta angajau lupta cel mai adesea in dispozitiv in forma de pana. Cind se luptau in retragere contra cavaleriei inamice, aici alergau raspinditi inainte aici se comasau in plutoane si se aparau, reusind prin aceasta tehnica sa isi reduca pierderile. Adesea recurgeau la atacuri nocturne, cunoasteau bine serviciul de santinela inamic si tineau intotdeauna linga ei caii inseuati si gata de lupta sau fuga. In timpul apararii, felul de lupta consta in in hartuiri permanente cu scopul de al slabi pe inamic si de al aduce in pozitii dezavantajoase de lupta. Intrebuintau frecvent cursele si inselaciunile recurgind la tot felul de stratageme. In timpul actiunilor de riposta geto-dacii, folosind terenul impadurit, preparau lovituri si manevre bine intocmite pe care le alternau cu atacuri neasteptate, fie in zona vadurilor fie in zone strimte.

Cavaleria avea atit rolul de cercetare cit si pe acela de de legatura intre diferite corpuri militare. Dar principala actiune a calaretilor era lupta de hartuire, lupta in care dupa aruncarea sulitei si descarcarea arcului, calaretul se repezea inapoi pentru a scapa de lovitura dusmanului si pentru a reveni din nou dintr-o alta directie.

In conceptie si executie armata geto-daca nu a recurs la formatii de lupta rigide, masate si putin articulate. Modul de organizare, pe obsti satesti, depindea de resursele demografice ale asezarilor si deci efectivele erau variabile si suple. In ofensiva aveau predilectie pentru dispozitivul in forma de unghi cu virful inainte, cu scopul de a strapunge falangele, cohortele sau manipulele si a le disocia fortele pentru ale nimici din parti laterale. In aparare recurgeau la dispozitivul in forma de potcoava cu flancurile avansate cu scopul participarii a cit mai multe forte la lovirea simultana si pe o adincime cit mai mare a inamicului. In toate aceste dispozitive insa luptatorul dac avea in juru-i suficient spatiu pentru libera miscare si actiune. Dispunerea fortificatiilor in teren, structura si varietatea dispozitivelor de lupta arata o temeinica si justa cunoastere a a terenului si avantajelor amenajarilor genistice. Constructia acestor lucrari si asezarea lor reflecta o pricepere deosebita a rolului strategic si tactic al fortificatiilor. Realizarea unui sistem de cetati s-a facut pe baza unor conceptii si principii ce raspundeau nevoilor strategice. Astfel aceste cetati si fortificatii au fost edificate la fruntariiile Daciei.si indeosebi pe axele de comunicatii pe care puteau sa patrunda mai usor invadatorii. In timpul bataliilor de aparare a cetatilor, aparatorii aruncau asupra asediatorilor bolovani de mare greutate,plumb topit, oale si butoaie pline cu smoala fierbinte, seu si alte substante inflamabile, sulite si sageti incendiare. Se foloseau de asemenea pe scara mare si catapulte si baliste, atit in luptele duse in jurul fortificatiilor cit si in luptele in cimp deschis cind erau transportate pe care cu 2 roti.

In ce priveste cucerirea cetatilor strategii daci au recurs la procedeul asediului ,prin care se urmarea incercuirea si izolarea garnizoanelor adversarului. In timpul asediului, alaturi de armele individuale, foloseau catapulte de mare putere, berbeci din stejar cu cap de bronz sau fier. Geto-dacii au mai folosit si falces murales cu care scoteau pietre din ziduri si perforatoare de ziduri numite terebrac de fapt un berbec cu virf ascutit. La unison, izvoarele lumii antice ii prezinta pe daco-geti in razboaie de aparare si toate le subliniaza curajul si vitejia,disciplina si organizarea. Modalitatea proprie de purtare a unui razboi, prin ridicarea la lupta a intregii populatii apte de efort militar,le a dat permanent un avantaj in luptele necurmate cu aceia care le doreau avutul, facindu-i de neclintit de pe pamintul Daciei,pe care il considerau sacru si numai al lor.

Oastea la geto-daci
 

În conditiile în care, din punct de vedere militar, societatea de oameni liberi a tracilor nord-balcanici adoptase ca "principiu doctrinar" obligativitatea participãrii tuturor bãrbatilor în stare sã poarte armele, la apãrarea pãmântului obstii, oastea se identifica - si aceasta va fi o caracteristicã mostenitã, perpetuatã în timp si adaptatã situatiei concrete fiecãrei epoci, de societatea româneascã - cu întreg poporul înarmat. Amintirea de cãtre Criton, alãturi de functionarii cu atributii în organizarea muncii, a celor "rânduiti sã se îngrijeascã de fortificatii" si îndeosebi precizarea lui Tacitus legatã de luptele romanilor din anul 26 e. n. cu tracii, cã cetãtile acestora erau pãzite "de numerosi apãrãtori, soldati sau gloatã", ar indica însã existenta unui nucleu de oaste permanentã, format din rãzboinici specializati. Ei ar constitui oastea nobililor "tarabostes" si gãrzile personale ale acestora care, pe mãsura accelerãrii unificãrii statale au format oastea regelui, însãrcinatã cu paza cetãtilor, în care au fost instalate garnizoane comandate de "prefecti", cu siguranta drumurilor, pãstrarea ordinii, a "ascultãrii fatã de porunci", impusã îndeosebi de Burebista si interventia rapidã la fruntarii împotriva neamurilor sau statelor agresoare.

"Soldatii" si membrii gãrzii regale erau, asadar, putem afirma, luptãtori profesionisti, specializati în mânuirea diferitelor tipuri de arme, cãlãreti si pedestri, temeinic instruiti prin "exercitii", valoarea lor cântãrind greu în balanta încheierii aliantelor politico militare cu geto-dacii. Nu se cunosc clauzele tratatului dintre Burebista si Pompeius, în schimb se stiu conditiile în care, cu peste 120 de ani înainte, regele macedonean Perseu (179- 168 î. e. n. ) a cumpãrat, în vederea confruntãrii decisive cu romanii, alianta geticã : 1000 de stateri de aur oferitii "regelui", câte 10 stateri pentru fiecare cãlãret si câte 5 pentru fiecare pedestras. În clipele de grea primejdie în fata superioritãtii numerice sau în dotare cu "tehnicã de luptã" a adversarului, "soldatiilor" li se alãturau, în cadrul a ceea ce peste un mileniu avea sã se numeascã "oastea cea mare" a Tãrii, bratul armat a tuturor obstilor, desemnate de Tacitus cu un termen care - dovadã a continuitãtii si în domeniul fenomenului militar autohton - va apare cu aceeasi semnificatie si în actele de cancelarie sau cronicele medievale românesti: "gloatã".

Dispunând de arhitecti iscusiti si de "instructori" de cãpetenii alese apoi unite, pe criteriu valoric dintre tarabostes, oastea "regalã" constituia în astfel de cazuri nucleul, osatura la care se racorda rapid dat fiind spiritul rãzboinic al geto-dacilor si posibilitãtile transformãrii uneltelor (seceri, coase, topoare, fier de plug, furci, etc. ) în arme, întreaga populatie bãrbãteascã mobilizatã pe durata unei campanii. Faptul cã aceastã populatie se deplasa la locul de tabãrã poruncit, cãlare, a fãcut sã se încetãteneascã ideea cã, în organica oastei, cãlãrimea, ca "armã" ocupa un loc precumpãnitor. Astfel, Tucidide si Ovidiu, vãzându-i "cãlãri venind" au considerat cã, întrucât "getii umblã cãlare" si "sunt vecini cu scitii, au acelasi port si sunt toti arcasi cãlãri". Arcul ca tip de armã pentru lupta la distantã era generalizat, folosit cu aceeasi eficacitate atât de pedestrasi, cât si de cãlãreti încât aprecierea lui Horatiu cã getii "se pricep mai bine decât toti la aruncarea sãgetilor" era conform realitãtii. Ca "armã" însã, infanteria ocupa locul preponderent - fapt ilustrat de raportul de 2, 5/1 în favoarea infanteriei în cadrul fortelor armate opuse de getii munteni lui Alexandru Macedon în anul 335 î. e. n. - forta de soc a oastei geto-dace constituind-o infanteria grea a luptãtorilor de profesie în care, potrivit lui Dio Chrysostomos pãtrundea doar cel ce se dovedea "arcas priceput" ostas cu arme grele "aruncãtor de sulite sau pietre". Ei i se alãturau dupã acelasi izvor infanteria usoarã, fortele comandantilor simpli, care, veniti cãlare la locul de adunare se pedestreau în luptã constituind "ostasii usor înarmati si fãrã scut", luptând adesea numai cu pari ascutiti, bâte, furcoaie de lemn, securi, coase, cosoare si alte unelte de muncã transformate în arme.

Despre existenta unei flote militare si a unor corãbii comerciale geto-dace nu avem indicatii scrise desi, descoperirile arheologice si afirmatia lui Arrian cã, în anul 335 î. e. n., pe Dunãre luntrile "se aflau din belsug deoarece locuitorii de pe malurile Istrului le foloseau pentru pescuit în Istru sau când merg unii la altii pe fluviu", demonstreazã cã navigatia fluvialã si cabotajul nu erau necunoscute în acest spatiu. De altfel în urma constituirii statului unificat a lui Burebista, oastea geto-dacã avea sã dispunã de flota reunitã a cetãtilor grecesti de pe litoralul vest-pontic.

Mentionarea "viceregilor" (Deceneu, Vezina) a existentei unor instructori si comandanti de cetãtii, actiunile militare desfãsurate pe mai multe "fronturi", la mare distantã, în rãzboaiele cu romanii din 101-102 si 105-106 e. n. si însãsi calitatea atribuitã lui Decebal în timpul ofensivei din iarna 85/86 sau lui Vezina la Tapae (88), de conducãtori ai unor corpuri de oaste, figurarea pe Columnã a unor tarabostes în fruntea detasamentelor de luptãtori daci sau a soliilor cãtre Traian, sunt în mãsurã sã argumenteze existenta la tracii nordici a unor unitãti militare similare ca organizare si dotare celor elenistice, apoi romane. De altfel, Florus, comentându-l pe Titus Livius, afirma cã la tracii sudici se încetãteniserã nu numai "disciplina" si "armele romane" dar si "steagurile militare". Exista deci o organizare pe unitãti si mari unitãti de luptã cu însemne si steaguri proprii oastei permanente, capabile sã încadreze, la nevoie, cetele obstilor tãrãnesti ridicate sub stindardul "draco" - simbol al întregii comunitãti. Indicatii privind efectivele "unitãtilor" si "marilor unitãti" sau a cetelor si steagurilor oferã descrierea conflictului dintre Histria si regele trac sud-dunãrean Zoltes (cca. 200 î. e. n. ) când, pentru protectia cetãtii, regele get Rhemaxos trimite un detasament de 100 de cãlãreti initial, apoi o unitate de sprijin de 500 de luptãtori, totalul efectivelor puse la dispozitia histrienilor, atingând cifra de 600. De asemenea, se poate presupune existenta, în cadrul statului unificat, a corpurilor de oaste ale provinciilor, cu efective de pânã la 40 000 de luptãtori, acestea urmând sã constituie, dupã disparitia lui Burebista, ostile formatiunilor statale mostenitoare. Ilustrative pentru stimularea spiritului rãzboinic si educarea populatiei pentru luptã sunt mãsurile luate, în jurul anului 200 î. e. n., de regele traco-dac Oroles care a aplicat, cu rezultate spectaculoase, pedepse umilitoare luptãtorilor sãi în urma esecului campaniei de respingere a agresiunii bastarne. Instruirea luptãtorilor, întronarea disciplinei militare se realizau nu numai prin "porunci" regale, cu sprijinul "instructorilor" specializati ai castei rãzboinice sau "importati" din lumea greacã si romanã, dar si prin autoimpunerea perfectionãrii ca urmare a educatiei religioase si a perpetuãrii obiceiurilor rituale.

Oastea la geto-daci
 

În acest sens, Xenofon sublinia rolul dansului la traci în initierea si perpetuarea traditiilor de luptã, depunând mãrturie cã i-a vãzut pe acestia dansând "înarmati, în sunete de flaut. Ei fãceau sãrituri mici, cu agilitate si, totodatã, se foloseau de cutite". Dând primul exemplu de pricepere în meseria armelor, cu ocazia unui banchet la care a asistat regele Odris "Seuthes însusi se ridicã, scoate un strigãt de rãzboi si sãri cu multã agilitate ca si cum s-ar fi ferit de o sãgeatã". De altfel, conducãtorii supremi ai poporului si, implicit ai ostirii ca popor armat erau desemnati, în cadrul familiei "domnitoare" si mentinuti pe criteriul priceperii militare, avându-se în vedere rolul decisiv pe care aveau sã si-l asume în organizarea rãzboiului de apãrare. Sunt elocvente din acest punct de vedere mãrturiile privind virtutile de strateg si diplomat a lui Dromichaites, de organizator si conducãtor a lui Burebista, renuntarea la tron în favoarea lui Decebal de cãtre Duras care i-a cedat "domnia dacã, în credinta si convingerea cã este mai demn de ele", si îndeosebi portretul fãcut de Cassius Dio ultimului mare rege al dacilor: "Duras, care avea domnia mai înainte, o oferi de bunã voie lui Decebal, regele dacilor, pentru cã era priceput în ale rãzboiului si iscusit la faptã, stiind când sã nãvãleascã si când sã se retragã la timp, mester a întinde curse, viteaz în luptã stiind a se folosi cu dibãcie de o victorie si a scãpa cu bine dintr-o înfrângere".

Un portret elogios care sintetizeazã, o datã cu trãsãturile comandantului militar ideal, principalele caracteristici ale gândirii si artei militare geto-dace! Capacitatea comandamentului, forta si complexitatea organismului militar, principiul ridicãrii generale la luptã a poporului înarmat, au fãcut posibilã rezistenta cu succes a geto-dacilor în fata celor mai impetuoase valuri migratoare sau ostiri ale marilor puteri ale antichitãtii si înscrierea lor în istorie ca un "neam" puternic care s-a ridicat împotriva romanilor si i-au umilit pânã la plãtirea tributului".

Stindardul
 

Geto-dacii, se stie, aveau steaguri, in jurul carora se aduna armata in caz de razboi. Aceste steaguri erau de doua feluri:sub forma de drapel (prapuri)si sub forma de stindard (dracones).

Stindardul era un balaur cu cap de lup, cu gura deschisa, fixat cu gitul intr-o prajina, facut din bronz sau argint iar coada din stofa .Printr-un ingenios sistem interior, stindardul dac facea sa se auda, sub actiunea curentilor de aer, un suierat puternic ce avea ca efect imbarbatarea ostenilor proprii si panicarea celor inamici si in plus inducea o stare de nervozitate cailor care nu il mai auzisera.Intreaga simbolistica daca orbiteaza in jurul simbolului LUP, ce a intruchipat fidel o straveche constiinta de neam stravechi si razboinic.LUPUL a inmanunchiat in simbolistica lui insasi obirsia totemica a neamului dac, aflat sub protectia unui zeu propriu, zeu al cerului si al nemuririi si, dacii, potrivit unor reguli magice, au adus pe invinsul zeului lor, ZAMOLXE, pe balaurul zburator alaturi de ei, i-au infipt capul intr-o sulita si pentru a-si infricosa dusmanii cu imaginea lui terifiannta si suieratul nepamintean cit si pentru a arata si inamicilor cum sfirsesc dusmanii lor, il purtau cu ei in razboaie. Dacii, conform cu marturiile antice, dispuneau de o armata puternica, condusa autoritar, disciplinata si temeinic organizata, formata din unitati de pedestrasi si din unitati de cavalerie.Ca razboinici, dacii au fost mai ales apreciati datorita iscusintei cu care minuiau SICA, arma specifica, cu care au intrat in nemurire.Steagul cu balaur—dragonul—alaturi de cavalerii gemeni purtatori de dragon(draco)reprezinta un simbol vexicologic caracteristic intregului neam tracic.Dragonul alaturi de sica sintetizeaza imaginea alegorica a acestui neam care s-a nascut si s-a afirmat sub semnul lupului.

Acest steag, la fel de vechi ca si neamul trac, i-a insotit permanent in lupta pe ostenii daci si a produs o impresie deosebit de puternica asupra tuturor celor cu care slujitorii lui ZAMOLXE au venit in contact. Este cert ca acest semn heraldic a fost preluat oficial de romani dupa desfiintarea statului dac si a dislocarii unei parti de populatie dacica in imperiu.Romanii l-au cunoscut mai intii intre trofeele pe care le-au adus din Dacia, cei ce s-au intors.Dragonul, sinteza dintre sarpe si lup, avind ca atribute orgoliul si forta, le-a impus teama si respect. Imaginea pe care dacii au lasat-o romanilor, in care dragonul desfasurat, insotea trupele dace pedestre sau sarjele cavaleriei catafractare a fost incrustata in piatra si a dainuit pina la noi, spre vesnica aducere aminte despre cei ce au avut curajul sa infrunte cea mai puternica forta a timpului.

Structura cromatica a draconesului a fost reliefata de autorii antici ca fiind existenta si un argument in acest sens este si faptul ca cetatea Aquincum(Buda Veche)avea in stema sa culorile rosu, galben si albastru pe care J.F. Neigebaur le considera "o mostenire a Daciei", fapt plauzibil daca luam in consideratie numarul unitatilor dace din Pannonia. Din aceste timpuri s-a pastrat in sud-estul Angliei—balaurul zburator al dacilor, ca semn de razboi al populatiei din Tara Galilor, semn considerat de cercetatori ca o "relicva a dominatiei romane".Este deci neindoielnic ca dragonul a fost folosit in Britania si dupa retragerea romana.Acest lucru este perfect explicabil intru-cit populatia locala, atit bastinasii cit si cei ce nu au urmat administratia si armata in retragerea sa, au adoptat armele si tehnicile, defensive si ofensive de la romani. Folosind infanteria disciplinata, armura si armele de aruncat la distanta si cavaleria din epoca tirzie a tehnicii romane de lupta combinate cu tactici celtice, britanicii au reusit sa-i respinga o vreme pe anglo-saxoni.Legendarul rege celt ARTHUR a reusit astfel sa obtina dupa mai multe lupte cu saxonii, o victorie asupra acestora in apropierea muntelui BADON Celtii prezenti la locul bataliei au folosit ca stindard , balaurul zburator.Regele Arthur a fost imortalizat ridicind un astfel de dragon in onoarea tatalui sau, UTHER PENDRAGON.Numele de DRAGON(DRACO) a fost intilnit si in trupele de daci stationate in imperiu(Aurel Iulio Draco—cohors I Ulpia Dacorum)! Dragonul purtat de celti era confectionat din tesatura usoara, cu gura deschisa si pe care cea mai mica adiere de vint il determina sa i-a forma de balaur zburator si sa scoata un suierat ascutit.Redat pe un document de epoca(Withney Smith) dragonul devenit acum celtic era structurat cromatic in culorile rosu, galben si albastru! Celebra tapiserie de la Bayeux, care infatiseaza cucerirea Angliei de catre normanzi(1066)ne arata ca trupele engleze, comandate de HARALD aveau ca stindard dragonul considerat un "antic semn de razboi al saxonilor"!

Imparatul Marcus Aurelius(161—180) a purtat mai multe razboaie cu sarmatii-iazigi aliati cu dacii liberi si intr-unul din aceste razboaie(171) infringindu-i le-a luat, printre trofee, si numerosi "balauri"cu care armata romana a defilat la Roma.Acest eveniment probeaza ca si la aproape un secol de la cucerirea unei parti din Dacia, ce ramasi inafara controlului imperial foloseau ca stindard, acelasi dracon zburator. Un alt argument care probeaza faptul ca stindardul dac—dracon—era tricolor este si faptul ca steagurile care au insotit pe celti in lupta impotriva saxonilor erau stindarde dacice.Prezenta elementului dac pe teritoriul britanic este confirmata de unitatile armatei romane cantonate aici si formate din luptatori daci. Astfel gasim cantonata aici COHORS I AELIA DACORUM formata din 1000 de soldati daci (millitaria) si care a stationat in Britania 200 de ani.Acesti daci erau constienti de originea lor ;avem nume ca :DADA;DACIBALUS;GETA IRELSAURNES sau CLAUDIU MENANDER. Politica Romei era ca aceste trupe sa pastreze armamentul traditional si tacticile de lupta proprii.Ba mai mult acesti militari "romani "se si instruiau in limba lor natala.Avem marturia lui ARIAN, numit pe vremea lui Hadrian, guvernator al Cappadociei.Acesta i-a cunoscut desigur pe militarii daci si a ramas impresionat de modul in care se instruiau, de dirzenia cu care minuiau armele si de disciplina de care dadeau dovada.In acest sens Arian afirma ca:'"ostasii invata strigatele de lupta stramosesti ale fiecarui neam, strigatele celtice pentru celti, strigatele getice pentru geti si cele retice pentru reti"(Arian, Arta tacticii in Fontes ad Historiam Daco-Romaniae Pertinentes) .Un alt exemplu al pastrarii armamentului traditional este si cazul comandantului CLAUDIUS MENANDER care a pus sa fie sculpatata pe piatra pusa de el un cutit incovoiat, o sica.Prezenta dragonului in Britania e logica din moment ce Roma admitea oficial in panteonul sau vexicologic ideile totemice ale trupelor straine ce serveau in armate romana.Este neindoielnic ca urmasii acestor daci au luptat alaturi de celtii locali(britoni, gaeli, belgi) impotriva triburilor germanice ale saxonilor, anglilor si iutilor.

Sindardul
 

O alta argumentatie este ca legiunile a XIII – GEMINA si a V-a MACEDONICA au pe insigne o succesiune coloristica neobisnuita:rosu, galben si albastru!(Mihail Zahariade, Insemnul tricolor in Dacia Romana).Este stiut ca aceste doua legiuni au participat la razboaiele dacice si dupa 118 e.n. sint singurele ramase in Dacia.
In anul 535 imparatul Iustinian a infiintat provincia Iustiniana Prima, in cuprinsul careia a intrat si Dacia Ripensis si dacia Mediteranea.este important de mentionat ca stema acestor provincii, locuita tot de neamul dacilor, avea in cromatica sa tot cele trei culori dispuse de la dreapta la stinga :rosu, galben si albastru.urcarea celor trei culori in stema celor doua provincii, reprezinta o continuitate de simboluri, preluate de la daci si semnifica refacerea tuturor tinuturilor locuite de catre acestia si apoi de catre dacoromini. Steagul cu balaur a revenit pe pamintul Daciei simbolizind unitatea neamului dac.Dacii mari, dacii liberi, carpodacii si costobocii s-au intors adesea, uneori patrunzind adinc in imperiu, mereu sub semnul lupului si mereu avindu-l ca stidard.Ei au jucat un rol insemnat in marea rascoala din 117 si apoi frecvent au atacat imperiul ajungind ca 238, impreuna cu gotii sa deschida seria atacurilor care au culminat cu retragerea armatei din Dacia si ulterior cu dezintegrarea imperiului roman.Este de subliniat ca dacii liberi au regindit refacerea Daciei sub protectia lui ZAMOLXE, arcuita in curcubeu deasupra Tarii.Privind acest curcubeu, din care se evidentiaza culorile rosu, galben si albastru, dacii si-au intarit credinta in nemurire si credinta in aceasta nemurire le-a dat dacilor curajul, sa infrunte cerul aruncind cu sageti in nori spre ai determina sa se retraga din fata marelui zeu.Aparitia lui ZAMOLXE sub forma unor sageti de lumina si apoi a curcubeului dupa ploaie, marea increderea dacilor in vremea buna ce urma sa vina si ne demonstreaza ca dacii se considerau fii luminii, prin respingerea intunecimilor de peste zi, zi ale carei culori le-au dat stindardelor lor.Astfel cele trei culori semnificau ziua in intregul ei ROSU—era DIMINEATA; GALBENUL era culoarea AMIEZII si ALBASTRUL semnifica AMURGUL.

Prin dracones, pe care dacii l-au purtat in lupta impotriva scitilor, persanilor, macedonenilor , romanilor si a valurilor de neamuri ce s-au abatut asupra Daciei , mitul poporului dac a ajuns in tot spatiul ocupat de imperiul roman, din Siria pina in Spania si din Britania pina in insasi inima Romei si si-a extins spectrul asupra statelor ce i-au urmat acestui imperiu

Populatia
 

FACTORUL DEMOGRAFIC Pamintul rominesc apartine unei mari zone de antropogeneza ce coincide cu inceputul cuaternarului, in fond cu virsta de formare a elementului uman. Oamenii acelor vremi traiau, desigur in hoarde sau cete, duceau o viata primitiva dar facusera progrese in ce priveste uneltele si armele. Din paleolitic si neolitic populatia s-a constituit in ginti si triburi dind nastere unei mari mase etno - lingvistice si culturale. S-a conturat astfel, in epoca bronzului, blocul tracic, foarte numeros dupa afirmatiile deloc neintemeiate ale lui Herodot.

Ramura nordica a acestui neam tracic, geto-dacii constituiau inca din Hallstat, cea mai importanta componenta a acestui bloc etnic. Din cele peste 150 de formatiuni tribale si gentilice ale tracilor, cele ale daco-getilor sint cele mai mari si mai puternice. Definirea ariei etnice a daco-getilor si fruntariile habitatului sau trebuiesc cautatea din centrul Europei si pina in Caucaz, din nordul Carpatilor padurosi si pina in Balcani dar geografia istorica si istoriografia antica au fixat hotarele poporului geto-dac in largul spatiu carpato-danubiano-pontic.

Identitatea dintre geti si daci este reliefata de o serie de aprecieri atit antice cit si moderne: "getii vorbeau aceiasi limba ca dacii si aveau aceleasi obiceiuri. Grecii dadeau, atit getilor din Bulgaria cit si dacilor din Moldova, Valahia, Transilvania si Ungaria acelasi nume si crede-au ca si getii si dacii provin de la traci" ( L.A.Gebhardi,Geschichte des Reichs Hungarn und der damit Verbudenen Stateen,I, Theil, Leipzig,1778,p.43—44.)
"In cele mai vechi timpuri cunoscute, in Transilvania si in tarile invecinate locuiau dacii, care mai erau denumiti si geti, si de la ei a primit actuala Transilvanie impreuna cu Moldova, Muntenia si regiunile invecinate din Ungaria numele de Dacia" (Martin Hochmeister,Siebenburgische Provinziaalblatter,vol.III,fasc. 3,Sibiu ,1808,p.126)
"Dacii sint primii stramosi ai rominilor de azi. Din punct de vedere etnografic dacii par sa se confunde cu getii. Aceiasi origine ,aceiasi limba. Asupra acestui punct toate marturiile din vechime concorda" (Abdolonyme Ubicini,Les origines de l'historie roumaine, Ernest Laroux, Paris,1866, p.6)

Noi sintem in fond geti si getii reprezinta unul din cele mai vechi popoare autohtone ale Europei,contemporane cu celtii, cu grupurile italice anterioare imperiului roman. Acest imperiu roman gasea aici un stat vechi, se lupta cu el si il rapunea cu greu" (G.Calinescu, Istoria literaturii Romine, Compendiu, Bucuresti, 1968, p.13)

Suma acestor adevaruri ingaduie judecata de valoare potrivit careia poporul dac, si prin extensie poporul roman, este unul din cele mai vechi popoare europene, singurul popor din sud-estul continentului care nu a venit de nicaieri si printre putinele popoare care nu si-a schimbat vatra de bastina avind stramosi ce pot fi urmariti arheologic pina in mileniul II ien. Referitor la hotarele acestui popor, antichitatea ne-a lasat informatii suficiente sub forma ariei etnice, cit si sub cea a elementelor geografice. In perioada de maxima intindere a statalitatii geto-dace acest spatiu este clar delimitat la sud de muntii Balcani, bazinul Bugului la est, Carpatii Padurosi la nord, Dunarea de mijloc la vest,cu multe enclave incluse in masa neamurilor vecine. Ptolemeu definea astfel frontierele etnice ale neamului get: "se marginesc la miaza-noapte cu acea parte a Sarmatiei europene ce se intinde de la muntele Carpatos pina la cotitura pomenita a fluviului Tyras,care se afla la gradele 53'— 48'30min ., la apus cu Iazigii Metanasti,de pe linga riul Tibiscos, iar la miaza-zi cu acea parte a fluviului Dunarea care merge de la varsarea riului Tibiscos pina la Axiopolis,de unde ,pina la Pont ,si la gurile sale ,Danubios se numeste Istros" (Ptolemeu, Indreptar Geografic, in Izvoare privind istoria Rominiei, vol.I, Bucuresti, 1964,p.541)

Este neindoielnic ca dacii erau un popor numeros,numai astfel putind sa locuiasca si sa apere un spatiu atit de intins,si aceasta densitate explica continuitatea lor in tinutul central carpato-danubian. Luind in consideratie hotarele statului dac sub Burebista, care avea o suprafata de cca. 500000 de km patrati si considerind ca populatia autohtona avea o densitate de 5 locuitori/km patrat (cam 2 milioane si jumatate de locuitori), cifra de 200000de oameni cit putea ridica in caz de razboi regatul dac burebistan nu pare deloc exagerata ba dimpotriva pare numarul minim de recrutare. Potentialul militar ridicat reiese si din posibilitatea imperiului roman de a stramuta in sudul Dunarii 50000 de geti in timpul lui Augustus iar apoi in timpul lui Nero alti 100000 trecuti in Tracia.

Prelatinitate
 

Se impune cu prisosinta schimbarea unor paradigme preluate si acceptate de totii romanii, datorita neconcordantei lor cu realitatea obiectiva. Cu totii am invatat la scoala, iar copii nostrii o fac si acum, ca poporul roman este rezultatul "contopirii dacilor cu romanii", iar limba romana este o limba ce a derivat latina vulgara (latina vulgaris) in urma cuceririi romane a Daciei, Devenite ca leit motiv al istoriei noastre predate in scoli si licee, aceste doua "invataminte adanci" socheaza, la o analiza mai atenta, prin lipsa lor de realism istoric. Dar sa analizam aceste aspecte, insistand in special pe cel legat de limba romana.
In primul rand trebuie sa analizam momentul cuceririi Daciei de catre Imperiul Roman (de fapt doar a 14% din teritoriu), in ansamblul istoriei acestuia si mai ales in analogie cu celelalte cuceriri romane. Tabelul urmator indica provinciile cucerite de romani, anul cuceririi, anul evacuarii si anii de stapanire romana in respectiva regiune.

http://www.crestinortodox.ro/forum/p...ictureid=12778

Din cate se poate observa din tabelul de mai sus, Dacia a fost singura provincie din intreg Imperiul care a avut mai putin de 200 de ani de stapanire romana. In Britannia romanii au stat 500 de ani, iar englezii nu sunt deloc latini. Pamanturile Transilvaniei au fost sub ocupatie maghiara mai bine de 1000 de ani, si totusi romanii ardeleni nu si-au uitat limba si obiceiurile si nici n-au invatat maghiara in proportie de masa. La toate aceste se adauga faptul ca romanii nici nu visau sa dispuna de mijloacele si metodele Imperiului Austro-Ungar (religie, accesul la functiile administrative ingradit pentru cetatenii de etnie romana, ceea ce i-ar fi "cointeresat" pe unii sa renunte la limba, nume, obiceiuri si religie). De asemenea, romanii, turcii, bulgarii nu au reusit sa schimbe nici limba macedonenilor, aromanilor, cuto-vlahilor de la sud de Dunare, care sunt intelesi doar de romani. De asemenea, in Malta, stapanirea romana a fost de peste 800 de ani, iar maltezii nici acum nu vorbesc o limba de origine latina. Ca sa nu mai vorbim de faptul ca italiana (deci la ei acasa!) este alaturi de franceza, limba "de origine latina" care se a seamana cel mai putin cu LATINA! Toate aceste ne demonstreaza ca istoria mai trebuie studiata, iar paradigmele acceptate candva in istoria noastra tumultoasa (oarecum explicabil in acele momente) trebuie indepartate pentru instaurarea adevarului istoric pe baze pur stiintifice si nu din dorinta de afirmare sau dominare asupra altor popoare.

Dar sa continuam! Se pune totusi intrebarea, de ce limba noastra romana se aseamana atat de bine cu latina. De ce 70% din masa vocabularului (totalitatea cuvintelor uzuale folosite si cunoscute de toti vorbitorii unei limbi) "provine" din latina? Unul din marii nostri istorici, Nicolae Densusianu, ne ofera un posibil raspuns, in lucrarea sa "Dacia preistorica": "latina vulgara" pomenita de istorici, era limba marelui neam al tracilor, iar latina era o "traca literara". De asemenea, el ne spune, dupa cum de altfel se vade si in reprezentarea soliei dacilor de pe Columna lui Traian, ca "romanii la Sarmizegetusa n-au avut nevoie de talmaci" (Nicolae Densusianu - Dacia preistorica, Ed. Meridiane, Bucuresti, 1989)

Cum se poate explica altfel faptul ca dispunand de mijloace reduse de comunicare, neexistand un invatamant de masa, taranii acestor locuri (vechii daci) au reusit sa invete limba latina atat de bine, creand o limba unitara pe un teritoriu atat de vast, limba pe care istoria nu a creat-o nici macar in Italia unde si in zilele noastre dialectele din nord (Toscan si Lombard) si cele din sud (Calabrian si Sardinian) fac oamenii sa nu se inteleaga intre ei. Acelasi fenomen il intalnim si in Franta unde un provensal nu se intelege cu un normand, vorbind limbi atat de diferite. O multitudine de dialecte exista si in tara noastra, dar diferentele dintre acestea nu sunt o piedica in fata comunicarii dintre oameni. Un maramuresean si un oltean se inteleg fara probleme, iar exemplele ar putea continua la infinit, pentru ca situatia din Romania este unica aproape in Europa, unde oamenii sunt capabili sa comunice intre ei prin limba insusita de mic copil acasa, si nu doar prin limba literara studiata in scoli, asa cum se intampla in Franta, Italia, Anglia, etc. Si atunci cum se poate sa credem ca, vechii tarani daci au invatat atat de bine limba latina de la soldatii din legiunile romane, recrutati din toate provinciile imperiului, si care - culmea! - nu stiau nici ei prea bine latina? Daca privim o harta, vom vedea ca sub stapanirea romana a intrat aproximativ 14% din teritoriul vechii Dacii. Presupunand prin absurd ca romanii ar fi infaptuit in Dacia Felix o opera extraordinara de romanizare, reusind sa impuna limba latina unei intregi populatii dace, in doar 165 de ani); ce i-a facut totusi pe restul dacilor liberi (carpii, costobocii, dacii mari, etc) sa se "romanizeze" de buna voie, in exact aceeasi perioada??? Pentru ca limba romana este o limba unitara, vorbita pe intreg teritoriul Romaniei Mari si nu doar in regiunile stapanite odinioara de romani. Adeptii teoriei romanizarii poporului dac, vin cu argumentul urmator: intotdeauna la ciocnirea a doua civilizatii, civilizatia mai slaba (in speta cea a dacilor) este influentata si "subjugata" de cea mai puternica (in acest caz cea romana). Dar aceasta teorie se datoreaza in principal necunoasterii adevaratei civilizatii a dacilor, a realizarilor lor exceptionale in domeniile artei, stiintei… si chiar teoriei socio-politice (un lucru mai putin cunoscut este acela ca dacii nu cunosteau sclavagismul in societatea lor). In acest site, s-a incercat, printre altele, tocmai subinarea acestei teorii a romanizarii poporului dac prin revelarea elementelor principale ale civilizatiei stramosilor nostrii.

Revenind la problema noastra, convingerea specialistilor istorici care au avut curajul sa iasa din sabloanele impuse, a fost aceea ca dacii, getii, apartinand marelui neam al tracilor erau urmasii aryenilor, acei proto-europeni, din care s-au desprins toate popoarele indo-europene. Singura explicatie logica este aceea ca mai bine de jumatate din lexicul de baza al limbii romane provine direct din vechea limba a pelasgilor, a acelor proto-europeni de care am vorbit. Latinii nu au fost si ei decat un neam din arborele traci. Acest lucru o spun poetii si istoricii romani. Vergilius (70 - 19 i.d.H.), in a sa epopee "Eneida" imortalizeaza faptele eroului principal Eneea, trac de origine, supravietuitor al razboiului troian. Conform legendei, acesta a migrat in peninsula Italica, fiind considerat intemeietorul poporului roman.

Marele neam al tracilor numara un numar impresionant de triburi. Dupa Mircea Eliade, numarul ramurilor giganticului arbore uman al Tracilor se ridica la cca. 200 ("Dictionar al religiilor", pag.265), iar prof. Dumitru Balasa a alcatuit un tabel al acestora, numarand nu mai putin de 150 de ramuri tracice ("Tara Soarelui" sau "Istoria daco-Romaniei", ed. Kogaion, 1997).Triburile esentiale fiind cele ale Dacilor, Getilor, Ramanilor (întemeietorii Troiei), Bessilor (metalurgisti), Latinilor etc. Herodot (425 BC) considera: "Neamul tracilor este cel mai numeros din lume, Tracii au multe nume, dupa regiuni, dar obiceiurile sunt cam aceleasi la toti" (Fontes, I, 65).( Dr. Napoleon Savescu, "NOI NU SUNTEM URMASII ROMEI", cap I subcap. 10, pag 85)

In 1786 W. Jones a intuit si afirmat provenienta sanskritei, elinei si latinei dintr-o "limba matca". De atunci numerosi cercetatori s-au straduit sa reconstruiasca aceasta limba "matca", generând doua teorii care sustin doua origini: limba indo-europeana, pe de o parte si limba aryana pe de alta parte ( localizata in Europa preistorica).

Marja Gimbutas ( http://www.webcom.com/gimbutas/welcome.html ), renumita profesoara la Universitatea din Los Angeles, California, spune: " România este vatra a ceea ce numim "vechea Europa", o entitate culturala cuprinsa între 6500-3500 î.d.H., axata pe o societate matriarhala, teocratica , pasnica, iubitoare si creatoare de arta, care a precedat societatile indo-europene patriarhale, de luptatori, din epocile Bronzului si Fierului. A devenit de asemenea evident ca aceasta straveche civilizatie Europeana precede cu câteva milenii pe cea Sumeriana, facând imposibila ipoteza conform carea civilizatia razboinica si violenta a sumerienilor ar fi fost cea mai timpurie de pe glob" (Dr. Napoleon Savescu, "NOI NU SUNTEM URMASII ROMEI ", cap I subcap. 2, pag.26).

Conform unui studiu publicat de curand, privind evolutia speciei umane, in functie de vechimea cromozomiala, s-a ajuns la concluzia ca "prima femeie" a aparut în sud-estul Africii. Urmatorul pas urias a fost în nordul Egiptului, iar de aici spre Peninsula Balcanica si spatiul Carpato-Danubian (Dr. Napoleon Savescu, "ORIGINEA RASEI UMANE: CEI ZECE ADAMI SI CELE OPTSPREZECE EVE"). Profesorii Leon E. Stover si Bruce Kraig în cartea " The Indo-european heritage", aparuta la Nelson-Hall Inc.,Publishers, 325 West Jackson Boulevard, Chicago, Illinois 60606, vorbesc la pagina 25 despre Vechea Europa, a mileniului 5 î.d.H., care-si avea locul în centrul României de azi. Studiile de arheologie moderna a Universitatilor americane ne îndreptatesc sa ne situam pe primul plan în Europa ca vechime. Studii impecabile cromozomale, la nivel de mitocondrie folosind PCR (polimerase chain reaction ), pot determina originea materna a unor mumii vechi de sute si mii de ani. Astfel, de la Nicholas Wade, "Science Time", New York Time, din 2 mai 2000, aflam ca oamenii de stiinta, studiind ADN-ul matern, mostenit din generatie în generatie, au putut urmari traseul cromozomial al speciei umane, mergând pana la originea ei, ajungând, pur si simplu, la acea pereche primordiala, la "Adam" si "Eva".

Americanii îsi redescopera istoria, studiile recente cromozomiale aratând migratia omului preistoric spre America, nu din Africa, ci din Asia. Dr. Wallace descopera ca aproape toti indienii americani au o mitocondrie care apartine ramurilor, pe care el le numeste: A, B, C si D. Aceasta migrare s-a produs din Asia acum 35.000 de ani, cu o singura exceptie, a unei "Eve" (ramura feminina X) venita din Europa, de undeva din nordul spatiului Carpato-Dunarean. (Dr. Napoleon Savescu, "ORIGINEA RASEI UMANE: CEI ZECE ADAMI SI CELE OPTSPREZECE EVE").

Iata ce spune dl. N. Savescu in "Noi nu suntem urmasii Romei" la pag.113:
"În anul 2000 B.C. triburi de origine europeana, autonumindu-se Arieni (în sanscrita Arya=nobil), invadeaza partea nord vestica a Indiei. Originea acestor triburi europene este înca discutata: unii îi considera de origine greaca, germana, celta, dar cei mai multi cred ca erau de origine "latina"- datorita înrudirii multor cuvinte sanskrite cu cele "latine". << Cercetari fara repros au stabilit, dupa îndelungate cautari, ca singurul SPATIU care raspunde conditiilor din vechea literatura vedica, este cel Carpatic, în care învatatii de la Universitatea din Cambridge plaseaza sub titulatura "Ancient India" faza primara a Culturii Vedice. (E.J.Rapson "The Cambridge History of India -pag. 65 - 76). În 1993 la editura Barnes & Noble Books apare lucrarea lui V.Gordon Childe "The History of Civilization - The ARYANS". Autorul expune în aceasta carte la pagina 176-177 o harta a distributiei Aryenilor în timpul primei lor aparitii din care reiese clar amplasarea acestora în spatiul Carpato- Dunarean, între Carpati si Nistru precum si între Carpati si Peninsula Balcanica. Acesti invadatori arieni aveau o organizare tribala, având în fruntea fiecarui trib un Rege - Rajah a carui functie era ereditara.

Viata de familie era dominata de: TATA (Pitar în sanskrita - nu va suna acest cuvant familiar? ... cel care aduce "PITA" în casa) care in germana este VATER, iar în latina PATER. MAMA (MATAR în sanskrita, MUTTER în germana, MATER în latina si MITIR în greaca) se bucura de o oarecare libertate, având autoritate asupra copiilor si servitorilor.

Aceasta populatie Aryana - alba, se suprapune populatiei locale negroide, fara însa a se amesteca cu aceasta, divizând societatea indiana-hindusa in 4 clase sociale numite CASTE:
1.Casta Preotilor - Brahmanii, Aryenii
2.Casta Domnitorilor si Razboinicilor - Ksatriya
3.Casta Negustorilor si taranilor - Vaisyas
4.Casta Servitorilor - Sudras care "asudau" muncind pentru primii.
Casta cea mai importanta era cea a Brahmanilor, a celor "nascuti de doua ori", a doua nastere fiind considerata initierea în stiinta Arienilor, în stiinta Vedica. Literatura sacra se împarte în doua mari grupuri:
1) auzita, stiuta - shruti (se pronunta "asruti" - traducerea fonetica este foarte asemanatoare: "stiuti"..."sruti".)
2) scrisa - smrti - în sanskrita.
Textele din literatura "Shruti" se bucura de cea mai mare autoritate, ele fiind considerate ca transmise oamenilor de catre ZEI. Din aceasta grupare fac parte: RIG VEDA, SAMA VEDA, ATHARUA VEDA, BRAHMANAS, ARANYAKAS si UPANISADELE. Cuvantul "vede" or "vid" în sanskrita , înseamna "a cunoaste", "a vedea" (cu ce limba din lume seamana... va las pe dumneavoastra, românilor sa descoperiti!). Primele 4 colectii contin imne dedicate unor zeitati, în timp ce UPANISADELE, contin gândiri speculative, filozofice, în cautarea permanenta a realitatii absolute. Competitive cu scrierile oricarui mare filozof prezent contemporan, ele contin instructiuni rituale, ceremonii, reguli de comportament. Sunt în numar de 108, dar mai cunoscute sunt numai 10 din ele. Spre curiozitatea dumneavoastra, sa vedem cum începe fiecare, chiar traduse în engleza. O alegem pe prima (din cartea "the UppanisHads" ce se poate cumpara la Barnes & Noble Books):
"OM (KATHA)...
May Brahman protect us,
May He guide us,
"OM- PEACE, PEACE, PEACE..."

Singurul cuvânt care nu a putut fi "tradus" din sanskrita în engleza, a fost "OM" -cuvânt "de neanteles" în "toata lumea"... Sa fie chiar asa?! Iar în prefata lucrarii autorul ni-l explica: "OM" – symbol of Brahman or God - is to hindus Divine ... and has a solemn resonance, indefinitely prolonged." Cuvântul OM simbolizeaza legatura dintre fiinta suprema si materie, este cuvântul pronuntat în templele hinduse cu respect, cei ce-l rostesc stând în picioare.

Prelatinitate
 

Atunci sa nu te revolti si sa te întrebi : " de ce institute de specialitate ale Academiei Române au ramas pasive la descoperirea si descifrarea acestui document istoric, scris in limba daco-româna, latina dunareana" într-un alfabet geto-dacic existent de milenii, cu mult înaintea celui latin al romanilor?

Faptul ca NOI suntem stramosii tuturor popoarelor latine si nici decum o ruda marginala, abia acceptata, ar trebui sa ne faca sa ne mândrim si nu sa cautam contra argumente. Istoricii si lingvistii nostrii ne spun: "Romanizarea Daciei nu a însemnat nimicirea localnicilor, ci asimilarea lor." Dimpotriva, noi am asimilat tot ce a trecut peste noi. Ovidiu, acest "paene poeta getes," în una din ale sale "Epistoles ex Ponto" (IV, II, 21, 22) scrie: "Si quis in hac lipsum posuisset Homerum, esset, crede mihi, factus et ille Getes!" Sau în traducerea libera a lui Camilar: "Homer, adus în locu-mi, el, marele poet, / Cu timpul ca si mine ar fi ajuns un get." Crede mihi! zice Ovidiu, el care i-a cunoscut bine si care a si scris elegii în limba lor, desi la început nu-i placeau acesti "barbari pletosi." Sunt atâtea dovezi, istorice, arheologice, si lingvistice, încât numai cine nu vrea nu le vede. >> (pagina lui Gerula: http://www.geocities.com/dacgerula/index.html - Limba romana, o limba prelatina)

Iata ce spune dl. Mihai VINEREANU(City University, New York), în articolul "CU SERIOZITATE DESPRE ORIGINEA LIMBII ROMÂNE" publicat pe internet pe serverul "Institutului de civilizatie dacica" din R. Moldova la adresa: http://www.iatp.md/dava/Vinereanu/vinereanu.html
"O analiza atenta a limbii Române indica înca de la început o serie de neclaritati. În lexicul nostru se constata ca exista multe etimologii necunoscute sau trimise la diferite surse. Acest fapt denota multa usurinta si graba în stabilirea etimologiei unui cuvânt. Lingvistica comparativ-istorica s-a facut la noi în mod destul de superficial. Etimologiile s-au stabilit pe baza unor asemanari fara sa se tina cont deloc sau aproape deloc de principiile de evolutie fonologica specifice limbii Române. Astfel s-a ajuns ca o multime de cuvinte care au fost împrumutate de limbile învecinate din româna sa fie considerate împrumuturi ale românei din aceste limbi. Cercetarea atenta a mai multor limbi Indo-Europene antice si moderne precum Sanskrita, Hitita, Lituaniana, Letona si mai ales Albaneza dezvaluie cercetatorului multe surprize.

Limbile indo-europene se împart în doua grupuri numite conventional kentum si satem (dupa forma substantivului "SUTA" – ex. In fr. Cent => franceza este o limba kentum). Una din deosebirile caracteristice dintre ele consta în faptul ca palatalelor din limbile de tip kentum le corespund, în limbile satem spirante, aceasta înseamna ca numeroase elemente lexicale care contin consoanele k si g(h) în limbile din primul grup cuprind consoanele s si z în limbile din al doilea grup. Exemplu s-a dat cuvântul 100 (suta) : kentum în latina (se scria centum) si satem în persana veche. Din grupul kentum faceau parte limbi ca latina, greaca, celta, vechea germana, etc., iar din grupul satem sanskrita, scita, persana, idiomurile balto-slave si altele. S-a putut stabili ca limba traco-dacica face parte din grupul satem , fiind înrudita cu sanskrita, cu cele balto-slavice, dar mai ales cu ilira vorbita în partea de apus a Peninsulei Balcanice si în tinuturile Calabriei si Apuliei din Italia sud-estica. Foarte multe cuvinte românesti se aseamana mai mult cu sanskrita decât cu latina, sau altele catalogate de DEX ca împrumutate din slavona, bulgara, sau etimologie necunoscuta, le gasim în sanskrita. (vezi tebelul de mai jos in attach).

Trebuie sa urmarim firul putin logic si sa nu ne avantam in presupuneri prea fanteziste.Da apostolul Andrei a fost in tara noastra.Pe teritoriul actual al tarii noastre.Mi-e greu sa cred ca a calatorit mai departe de imprejurimile Tomisului si a celorlalte cetati de pe coasta marii negre.Acolo era un fel de capat al civilizatiei si incepea lumea barbara.Crestinismul a inaintat greu in interiorul tarii pentru ca altfel ar fi existat simboluri crestine in morminte iar ele nu exista.Nu spun ca nu erau si crestini dar ei nu erau semnificativi clar.Statul dac nu era crestin sub nici o forma iar crestinarea dacilor a fost un proces de durata.Eu cred ca a durat pana spre anul 800 daca nu si mai tarziu pentru anumite comunitati.Dovada o stau asocierea multor practici precrestine in diverse zone ale tarii cu sarbatirile crestine.Sa spunem ca Dacia este leaganul civilizatiei cred ca-i la fel cum am afirma ca Atlantida a existat cu adevarat,mai exact un lucru nefondat.Ca au existat comunitati care faceau o ceramica deosebita..aveau o fortificatie care s-a pastrat mai bine..nu contest.Dar un stat centralizat si birocrat nu a existat sub nici o forma.Cred ca nu a existat cu adevarat nici sub Burebista si Decebal ei fiind mai degraba sefi de trib care au supus triburile vecine ..fortificand localitatile si incercand sa centralizeze cate ceva.Teritoriul lor cred ca se referea mai mult la zona pe care o puteau jefui fara sa deranjeze pe altii.Insusi Herodot spune ca dacii sunt cei mai viteji dintre traci dar ca cea mai nobila preocupare a lor este jaful..:).Pe cand egiptenii construiau piramide si aveau functionari statali care scriau ..si scriau tratate de astronomie printre altele..dacii nostri se inchinau la stele si se bateau cu mistretii pentru ghinde.Civilizatia Dacica se aseamana foarte mult cu cea a triburilor germanice..Nu stiu sigur daca erau chiar inruditi iar preistoria noastra este tipica intregii Europe.Romanii ne-au cucerit pentru ca in primul rand cred ca ne laudam ca si acum cu aurul de la gat..:))..Si pentru ca erau mult mai avansati si mai pregatiti decat dacii.Nu contest vitejia lor..Dar totusi deznodamantul cred ca era stiut atat de Traian cat si de Decebal.Pe de alta parte originea noastra este clar aici..Dovada sta insasi Columna lui Traian pe care am studiat-o in detaliu(La muzeul de Istorie).Portul nostru popular nu s-a schimbat prea mult..nici fizionomiile..probabil nici adn-ul.De remarcat o povestioara.Atubnci cand Badea Cartan a mers pe jos la Roma pentru a vedea cu ochii lui Columna..a ajuns noaptea si obosit s-a culcat pe caldaram langa ea.Vazut dimineatza de trecatorii Romei a facut senzatie iar ziarele au scris ca un dac a coborat de pe Columna.Badea Cartan purta costumul taranesc care exista si astazi in zona Fagaras.Apropo de Badea Cartan .Un mare roman .Va rog sa cititi despre el si sa-i vizitati casa memoriala atunci cand parcurgeti Transfagarasanul.

Cred că este bine să aderăm la o istorie bazată pe dovezi. Iar teoriile istorice insuficient probate, aşa cum sunt teoriile protocroniste de tip "Dacii: buricul lumii" trebuie luate sub titlu de inventar.

Spre exemplu:

Afirmaţia că Transilvania s-ar fi aflat timp de "mai bine de 1000 de ani" sub ocupaţie maghiară este o elucubraţie, eventual susţinută de istoriografia maghiară, care e la fel de prietenă cu adevărul istoric ca şi cea română. În realitate, cei mai bine de 1000 de ani se întind de la 1856-57, când, în urma revoluţiei câştigătoare a lui Kossuth (spre deosebire de cea perdantă a lui Avram Iancu), ungurii câştigă statut de putere co-imperială alături de austrieci şi până la 1918, când sunt învinşi în Primul Război Mondial. Înainte de Kossuth, maghiarii erau la fel de vasali ramurii estice a Sfântului Imperiu (Osterreich) ca şi românii, singura deosebire fiind că vorbim de un Regat în cazul Ungariei şi doar de un Principat în cazul Transilvaniei. Ca să nu mai amintesc că acest Regat Ungar dispare de pe hartă timp de mai bine de 100 de ani în urma dezastrului de la Mohacs, când turcii îşi croiesc drum spre Viena. Şi unguri, şi români, ca şi nemţi, sârbi, ţipferi, etc, au coexistat pe teritoriul transilvan, şeful statului fiind mereu craiul de la Viana. În cadrul acestui conglomerat de seminţii care a existat în partea aceasta a Imperiului, românii, ca şi ungurii, au avut istoria lor, plină de fapte notabile, pe alocuri măreţe, ca şi de fapte josnice cu care mai puţin avem a ne mândri. Figuri ilustre, ca Matei Corvin sau Iancu de Hunedoara au accedat la cele mai înalte funcţii şi trepte din cadrul Imperiului. Luptători hotărâţi, precum Pavel Chinezul, au accedat la funcţia de generalissim al armatelor imperiale. Savanţi ca Nicolae Olahus erau în protipendada ştiinţifică a unei lumi cu adevărat europene şi creştine, faţă de care "UE" de astăzi este o pastişă ce şi-a uitat sorgintea şi emană un aer artificial şi destructurat: o Europă organic dezvoltată faţă de execuţia unui proiect de birou realizat de arhitecţi ai popoarelor de competenţă îndoielnică.

Stiu ca dl. Dragomir mai spunea de Vlad Tepes ca a fost catolic. Chiar astazi la manastirea Lainici,in timp ce mai aruncam o privire prin librarie,am gasit o carte despre istoria romanilor. Am vazut ca era si Vlad Tepes mentionat,si am rasfoit repede la acea pagina. Scria foarte clar ca a ctitorit manastirile Targusor si Comana,dar mai ales ca a ajutat foarte mult Sf. Munte Athos.

Cand au dat vreodata catolicii bani la Athos? Sau au facut biserici ortodoxe?? Sa fim seriosi!

Pentru ingrijirea vitei nobile, toamna trebuie sa-i apleci corzile si sa le ingorpi varfurile in pamant spre a nu le ingheta gerul iernii. Altfel, ingheata si se distruge mare parte din ele.

Şi alţi domnitori români catolici au contribuit la bunăstarea unor aşezăminte ortodoxe. Laţcu Vodă, de exemplu. Sau Petru Cercel, care a ctitorit o biserică ortodoxă chiar pe ruinele uneia catolice. Şi invers, domnitori ortodocşi, precum Alexandru cel Bun, au fost ctitori de aşezăminte catolice. În aceste lucruri, noi nu trebuie să vedem, cum am spune astăzi, "ecumenism" sau "irenism", ci faptul că, după cum se ştie, Calea Regală este calea de mijloc. Orice şef de stat (în măsura în care domitorii români pot fi consideraţi şefi de state) este conducător, protector şi garant nu numai peste cei din confesiunea lui, ori din naţionalitatea lui, ci peste toţi supuşii pe care a rânduit Domnul să-i călăuzească în plan temporal.

Daca e adevarat ce se spune Vlad tepes nu a fost catolic de la inceput, s-a convertit mai pe la sfarsit. Deci a facut acele lucruri cand era ortodox.

Daca tot e topicul acesta, am gasit acum o carte care parea ortodoxa "crestinismul parintilor nostri", cuvantul introductiv e scris e cineva care e prezentat cu litere mari ca e licentiat al Institutului teologic roman, consultant tot preot. E scris Iisus Hristos, la inceput sunt citate ortodoxe, dar pana la urma e o carte adventista. Ca sa vedem ca neoprotestantii vor sa atraga prin orice mijloace.

Am gasit un articol in revista Historia care se numeste: "Petru Cercel încearca sa-si converteasca supusii la catolicism". http://old.historia.ro/articol.html?artid=247

Eu am ramas cam mirata cand am vazut, nu doar aici, ci si in sud in apropiere de Giurgiu-dar nu stiu sa spun ce localitate era- pe case de rugaciuni ale altor culte-de asemenea nu stiu sa spun ce fel- pusa Crucea! pai pana acum nu prea am vazut cruce, decat la ortodocsi si catolici...

Sa cadem de acord ca Vlad era Ortodox si Tepes era Catolic.:1:

La unii (neo)protestanţi există am văzut cruce. Dar niciodată crucifix. Sunt "cruci goale" ca să zic aşa.
Dimpotrivă, la catolici şi la ortodocşi crucifix-ul este cvasi-indisepensabil nu numai PE biserică, ci şi pe Sf Masă. El ne aminteşte că Sf Liturghie este actualizare a Jertfei. La (neo) protestanţi, "Cina" cum mai spun ei fiind simplu memorial, crucifixul nu se justifică.

După cum Petru era ortodox, iar Cercel era catolic ?

Da, asa erau acele cruci, goale, puse pe peretele exterior deasupra intrarii.
Nu stiu inauntru ce era, cum era, ca nu am intrat.
Dar e ceva nou, pentru ca nu cu multa vreme in urma, cel putin eu, nu am vazut sa fie pusa crucea.

Eu zic sa ne oprim inainte sa ajungem la tatal lui Vlad Tepes.:1:

La acela Vlad era ortodox, pe când Drăculea era catolic, normal.

Procedând asemănător, în cazul lui Matei Corvin, Matei era ortodox, fiind nume de evanghelist. "Corvin" vine de la corb, nu poate fi decât catolic.

Se spune ca moda cu cercelul a luat-o din Franta, deci avea legatura cu catolicismul. Pe de alta parte i-a ramas o poveste despre orientarea sa sexuala, aceasta probabil insusita la Istanbul.

Cand s-a convertit mai,in anii de inchisoare?? Sau in scurta sa domnie ca a avut-o dupa ce a iesit din temnita? Sa fim seriosi... Daca romanii (deci stramosii nostri) au fost catolici eu ma fac popa!