Doamne-ajuta!

Acum cateva zile discutam cu un prieten - licentiat in filozofie - care, ca atatia altii, din ce in ce mai multi azi, spunea ca el crede ca exista Dumnezeu, dar ca nu crede ca e chiar asa cum spun preotii. Ca nu exista iad si rai, ca nu exista pedeapsa dincolo, si asa mai departe.

L-am intrebat daca stie cate ceva despre moaste. Mi-a raspuns ca da dar, ca existenta lor nu confirma Sfanta Scriptura pentru ca s-au mai pastrat alte corpuri neputrezite. Dupa ce i-am explicat diferentele dintre moaste si corpuri neputrezite l-am rugat sa fie atent la urmatoarea constructie logica si sa-mi spuna daca daca este adevarata sau falsa:

Daca suntem amandoi de acord ca exista Dumnezeu si daca, numai cei care au atins un inalt grad de intelegere si manifestare a invataturii din Sfanta Scriptura ajung sa lase moaste pe pamant dupa mutarea la Domnul, inseamna ca Sfanta Scriptura este ADEVARUL. Si daca toti sfintii, dar absolut toti, nu i-au gasit greseli, inseamna ca este 100% adevarata.

Am postat aceasta pentru cei care inca isi doresc un Dumnezeu al lor, altfel decat este, ca si cum si ei ar fi altfel de cum sunt.

Doamne-ajuta!

Ii putem considera ca fiind ortodocsi pe sfintii catolicilor, care au trait si s-au nevoit inainte de Marea Schisma? Sunt mai multi in Scandinavia. Ii putem cinsti, ca si cand ar fi ortodocsi, avand in vedere ca apartin tarii in care ne aflam acum? Dorim sa inaltam biserica ortodoxa cu hramul Sf. Ioan Iacob Hozevitul, alaturi de un sfant, care inainte de Marea Schisma a vietuit pe aceste taramuri. Exista vreun argument contra acestei alegeri?
Oare putem pune semnul egalitatii intre un sfant ortodox si un sfant catolic; de dinainte de Schisma?

Sensul sfinteniei moastelor si al cinstirii lor in ortodoxie
 

In evlavia crestina din Rasarit, cinstirea sfintelor moaste are un loc deosebit de insemnat. Toti sfintii, adunati in jurul lui Dumnezeu, alcatuiesc impreuna desavirsirea vie a Bisericii, scara intre pamint si cer, intarita pentru totdeauna ca dovada de mintuire. Prezenta binecuvintata a sfintilor se manifesta in Biserica nu numai prin imaginile lor sacre, cunoscuta din icoane, ci si prin sfintele lor moaste, ramasitele pamintesti ale petrecerii lor duhovnicesti in aceasta lume. Dumnezeu acorda sfintilor, care au devenit hristosi in Hristos, dupa ce ei au trecut la cele vesnice, puterea de a transmite si a implini voia Sa, printr-un ajutor activ, vazut sau nevazut, pe care ei il incredinteaza tuturor drept credinciosilor crestini. Se poate spune, fara exagerare, ca sfintii traiesc in Biserica, manifestindu-se prin acte de ordin religios, prin care se intretine si se extinde lucrarea tainca a indumnezeirii si prin care lantul de aur al desavirsirii in Hristos nu se rupe pina la <<sfirsitul veacului>> (Matei XXVIII, 20). In cazul sfintelor moaste, accentul se pune mai ales pe un anumit fel al manifestarii puterii divine, prin care se releva, sub forma unor semne dumnezeiesti, pastrarea in nestricaciune a osemintelor alesilor Domnului, constituind o marturie evidenta a dumnezeirii Mintuitorului nostru Iisus Hristos. Pentru evlavie ortodoxa, in aratarea puterii lui Dumnezeu, prin sfintele moaste se cuprinde un sens particular, pe care se cuvine sa-l cunoastem, pentru a ne pregati cu vrednicie in ce priveste cinstirea dupa cuviinta a sfintilor si a urmelor pe care ei le-au lasat pe pamint.

1. Iisus Hristos, izvorul sfinteniei de care se invrednicesc sfintele moaste.

Cultul sfintilor, privit in general, e un omagiu adus lui Dumnezeu prin alesii Lui, lui Dumnezeu care este <<minunat intru sfintii Sai>> (Psalmul LXVII, 36). Acest cult consta in cinstirea, invocarea si imitarea sfintilor. El nu este un cult de adorare, ci de venerare. El nu inlatura si nici nu micsoreaza cu nimic cultul lui Dumnezeu, ci dimpotriva, in impodobeste, il ilustreza si il intareste, socotind mai bine in evidenta rolul Mintuitorului de unic mijlocitor si unic sfintitor al fapturii zidite. Sfintenia de care se bucura alesii Domnului nu poate sa fie inteleasa facindu-se abstractie de sfintenia lui Hristos insusi, ci numai prin participare la aceasta demnitate, privita deci ca revarsare a sfinteniei celei una a lui Hristos in sfintii cei multi ai Bisericii. Sfintii sint madularele lui Hristos indumnezeite, ajungind, in cursul vietii lor pamintesti, camari si locasuri curate ale lui Dumnezeu. Crestinii cinstesc in sfinti pe prietenii lui Hristos, pe fiii si mostenitorii lui Dumnezeu: <<Toti citi l-au primit le-a dat putere sa ajunga copii ai lui Dumnezeu>> (Ioan I, 12) <<Incit nu mai sint robi ci fii>> (Gal. IV, 7) <<Dar daca sint fii sint si mostenitori, mostenitori al lui Dumnezeu, si impreuna-mostenitori ai lui Hristos>> (Tom. VIII, 17). Salasluirea lui Hristos in sfinti nu priveste numai sufletul acestora, ci si trupul lor. E adevarat ca nu trupul, ci duhul nostru are capacitatea de a cunoaste pe Dumnezeu in descoperirea Sa. De aceea zice Sfintul Pavel: <<Duhul insusi marturiseste impreuna cu duhul nostru ca sintem fii ai lui Dumnezeu>> (Rom. VIII, 16). Se cuvine insa a preciza faptul ca <<locul>> specific al receptarii prezentei divine in om nu este sufletul sau duhul in independenta lui in raport cu trupul, ci duhul legat de trup, adica inima. <<Iubirea lui Dumnezeu s-a varsat in inimile noastre, prin Duhul Sfint, cel daruit noua>> (Rom. V, 5), ne spune Sfintul Apostol Pavel. Inima fiind locul in care umanul primeste harul divin trupul insusi devine un locas al Sfintului Duh: <<Nu stiti ca trupul vostru este templu al Duhului Sfint care este in voi si pe care il aveti de la Dumnezeu?>> (I Cor, VI, 19). Avind pe Duhul Sfint lucrator in trup sfintii devin cu adevarat <<temple ale lui Dumnezeu>> (I Cor. III, 16), camari si lacasuri ale lui Hristos, pentru ca Dumnezeu salasluieste in ei si ramine in ei vesnic. Sint tocmai ceea ce spune Sfintul Apostol Pavel, definind templul lui Dumnezeu din om: <<Noi sintem templu al Dumnezeului celui viu, precum Dumnezeu a zis ca : Voi locui in ei si voi umbla si voi fi Dumnezeul lor>> (II Cor. VI, 16).

Iisus Hristos Mintuitorul, care-si afla locas in trupurile sfintilor, nu le paraseste pe acestea nici dupa moarte. Printr-o iconomie dumnezeiasca, puterile sufletului care au cunoscut pe Domnul in actul maritei Sale invieri, precum si harul mintuitor isi prelungesc lucrarea lor in trup, trecind peste hotarele mortii. Osemintele sfintilor ramin, cum zice Sfintul Ioan Damaschinul, <<temple insufletite ale lui Dumnezeu>> (Dogmatica, trad. rom. Bucuresti, 1943, p. 327). E vorba despre un aspect deosebit al iconomiei divine, pe care il constituie coborirea Domnului cu sufletul in iad dupa ingroparea cu trupul, in imparatia mortii, cu scopul de a-i nimici temeliile si de a impartasi duhurilor ce se gasesc in intuneric taria si lumina vietii noi. Astfel se explica faptul ca, in vremea acestei lucrari dumnezeiesti, <<mormintele s-au deschis si multe trupuri ale sfintilor adormiti s-au sculat. (Matei XXVII, 52). In Iisus Hristos, biruitorul mortii, vasele care au purtat, in viata, slava sfinteniei nu sint nimicite. Dimpotriva, Dumnezeu, pregateste, pentru orice sfint darurirea unei recompense anuntata de profetul Isaia cu aceste cuvinte: <<El (Domnul) va ingrasa oasele tale si vei fi ca o gradina adapata, ca un izvor de apa vie, care nu seaca niciodata>> (LVIII, 11). Referirea la <<oase>> priveste trecerea sfintilor, intru adormire, la cele vesnice, potrivit unui verset explicit: <<Oasele celor doisprezece profeti infloresc in mormintele lor>>, cum se spune in intelepciunea lui, Sirah (XLIX, 11). Astfel, pastrarea oaselor in mormint are si o semnificatie spirituala, exprimind ideea unei supravietuiri personale dupa moarte. In acest sens scrie si psalmistul cu privire la cei drepti: <<Domnul pazeste oasele lor, nici unul din ele nu se va zdrobi>> (Psalmul XXXIII, 19). O putere nevazuta se manifesta in osemintele sfintilor pe care Domnul le are in pavaza Sa. Dupa trecerea din aceasta viata, trupurile sfintilor ramin ca niste boabe de griu, in vremea iernii in pamint, traind o viata ascunsa, necunoscuta de simturile noastre. Ele ne arata ca intruparea Fiului lui Dumnezeu a deschis fapturii noastre paminstesti, insasi, o cale pentru a se ridica, umplindu-se si de puterea invierii, la nestricaciune si marire. Asadar, Iisus isi imprima chipul in sfinti (Galateni IV, 19), traind in ei (Galateni II, 20), si, intrucit <<in El locuieste trupeste toata plinatatea Dumnezeirii>> (Coloseni II, 9), printr-o oarecare imitatie a acestui mister divin, tot El salasluieste chiar <<trupeste>> in alesii Sai, nedespartindu-se de osemnitele lor dupa moarte. In acest sens, moastele sfintilor sint, cum zice de asemenea Ioan Damaschinul, <<izvoare mintuitoare>> (Dogmatica, p. 328).

2. Sfintele moaste, dovezi ale nemuririi sufletului si ale invierii de obste.

Cind Iisus Hristos salasluieste, prin credinta, in inima noastra. El revarsa in trupul nostru omenesc, curatit si sfintit printr-o noua legatura cu Dumnezeu, puterea invierii Sale, care biruie si ne patrunde fiinta intreaga <<Cititi in Hristos v-ati botezat, in Hristos v-ati imbracat>> (Gal.III, 27), ne invata Sfintul Apostol Pavel. Marturii in lume ale prezentei lui Hristos, care si-a inscris cu marire numele in sfintii sai, moastele sint, deopotriva, dovezi ale nemuririi sufletului si prefiguratii ale vietii vesnice. Puterea lui Hristos e incoruptibila, iar acolo unde <<locuieste puterea lui Hristos ((II Cor. XII, 9) sau in cei <<care sint ai lui Hristos Iisus>> (Gal. V, 24) ea impartaseste incoruptibilitatea chiar si trupurilor <<adormite>>. E vorba de o interventie divina care se savirseste cu scopul de a ne convinge de adevarul pastrarii sufletului intre nemurire si al invierii aduse in lume de catre Hristos. Din faptul ca nu toate trupurile sfintilor care au murit savirsesc minuni, caci nu toate se bucura de aceasta <<prima inviere>> (Apoc. XX, 6), putem deduce ca incoruptibilitatea nu constituie o rasplata pentru vrednicia alesilor lui Hristos, care la <<<a doua inviere>> se vor incarca toti de slava vesnica. Este insa, mai presus de orice, un indiciu dumnezeiesc care ne aprinde si ne sustine credinta in continuarea vietii noastre spirituale de pe pamint in existenta vesnica. Sfinta Evanghelie in relatarea invierii lui Hristos, noteaza, printre altele, aceste imprejurari: ca piatra mormintului a fost ridicata de un inger, a carui coborire din cer a fost insotita de un cutremur, ca femeile mironosite au gasit mormintul gol, ca Petru si apoi Ioan, privind in mormint <<au vazut giulgiurile singure zacind>> (Luca XXIV, 12). Mahrama insa, care fusese pe capul Mintuitorului, se gasea si ea infasurata la o parte intr-un loc (Ioan XX, 6-7). Giulgiul si mahrame, deci sint marturii ale invierii lui Hristos (Cf. Ioan XX, 8). Noi le mai avem astazi. In concret, ca dovezi ale invierii dar, in schimbul lor, avem sfintele moaste. Asa cum giulgiu si mahrama au ramas intacte si impaturite cu rinduiala, tot la fel si osemintele sfintilor, vesminte ale sufletelor nemuritoare, in urma desfacerii tainice dintre suflet si trup, au ramas incoruptibile, fara sa fie supuse destramarii materiale. Dupa cum giulgiurile Mintuitorului vestesc invierea, tot la fel si sfintele moaste ne garanteaza invierea noastra viitoare. Natura trupului explica ea insasi mortalitatea sa, prin numeroasele acte de disolutie vizibila la care trupul se supune in viata aceasta si carora le urmeza o necontenita refacere. Sufletul insa e dinamism, e principiul personal, e unitate concreta a actelor internationale, fara sa prezinte nici un semn de descompunere sau de disolutie, oferind, prin facultatile sale, o imagine de ceea ce inseamna reunirea partilor intr-un intreg armonic, cunoscut sub denumirea de persoana. <<Persoana, este forma de exisitenta unica si necesara a spiritului>>. Incoruptibilitatea sfintelor moaste vine astfel sa sustina credinta ca exista o legatura speciala intre sufletul sfintului si osemintele sale, pe care moartea nu o poate distruge, in sensul ca spiritul acestuia nu paraseste cu desavirsire trupul, mentinind totodata in moaste o putere dumnezeiasca, care tot prin suflet lucreaza.

Nemurirea sufletului este supravietuirea lui dupa despartirea de trup. Aceasta supravietuire consta in continuarea vietii sale proprii, spirituale, in pastrarea facultatilor superioare, precum si a sentimentului de raspundere. Giulgiurile Mintuitorului sau moastele sfintilor, care ramin intacte prin moarte, ne demostreaza, in mod analogic ca sufletul nu se descompune, in urma desfacerii de trup, dar nici nu se nimiceste. O forta simpla si spirituala cum e sufletul nostru, nu poate fi nici divizata si nici descompusa, decit printr-o actiune divina nimicitoare. Dumnezeu, insa, ne arata incoruptibilitatea sfintelor moaste, nu vrea ca sufletul sa fie nimicit, ci il mentine in existenta in care a fost creat. Sufletul e duhul pe care Dumnezeu l-a intiparit in materia trupului, cu ocazia zidirii omului (cf. Facere I, 26), avind astfel in sine, prin impartasire, trasaturile exacte ale bunatatii divine. Numai o putere infinita, egala cu aceea de la creatie, ar putea trece faptura de la existenta la neexistenta. Dumnezeu insa ne descopera condescenta Sa, incredintindu-ne ca nu vrea nimicirea sufletului omenesc.

Incoruptibilitatea sfintelor moaste este, deasemena, o descoperire a nestricaciunii pe care sfintii o cistiga prin restaurarea lor in frumusetea dintii, odata cu dobindirea unei arvunea a invierii. Motivul pentru care omul si-a pierdut nemurirea, iar trupul sau a devenit coruptibil, este pacatul, care a patruns in suflet si astfel a infectat corpul cu veninul mortii. <<Precum printr-un om a intrat pacatul in lume si prin pacat moartea, tot asa moartea, din cauza careia toti am pacatuit, a trecut la toti oamenii>> (Rom. V, 12). Unde stapineste pacatul, e prezenta si moartea, caci pacatul nu este in mod simplu un rau moral, ci este revolta fapturii impotriva Creatorului ei. In aceste conditii, intorcerea la nestricaciune, nu sete posibila decit prin inlaturarea pacatului. Omul nu a fost creatorul lui insusi, de aceea nu poate fi nici mintuitorul sau. In vederea dobindirii nemuririi, <<Cuvintul trup s-a facut>>, iar izvorul puterii divine se revarsa din nou in profunzimea naturii umane.

Mentinerea osemintelor sfintilor in stare de nestricaciune este o fagaduinta si o garanti privitoare la marirea de care se vor bucura trupurile credinciosilor dupa inviere. Manifestarea acestei puteri a invierii e cunoscuta credinciosilor mai ales dupa pogorirea Sfintului Duh, cultul sfintelor moaste avind origine in Biserica primara. Cu anticipatie, insa, aceasta putere apartinut si unei <<biserici>> a Vechiului Testament si a fost data in mod proportional cu revelatia graduala a Cuvintului intrupat al lui Dumnezeu. In urma caderii in pacat, Adam este exclus din paradis, iar ingerii cu sabii de flacari sint pusi sa-I pazeasca intrarea (Facere III, 24). Faptul pazirii <<pomului>> semnifica ideea ca moartea il separa pe om de Dumnezeu. Odata insa cu fagaduinta primita in protoevanghelie, in care este cuprinsa intreaga taina a lui Hristos, primii oameni primesc si incredintarea adevarului ca nemurirea le apartine cu anticipatie, intrucit Domnul <<va zdrobi capul sarpelui>>. De aceasta putere s-a bucurat mai intii, Enoh (Facere V, 24), apoi Ilie si Elisei, pentru a fi primita de catre Lazar, pe care il inviaza Hristos. Prin moartea si invierea Sa, insa, Mintuitorul inaugureaza o era noua, in care apar sfintele moaste ca prefiguratii ale invierii.

3. Sfintenia moastelor dovedita prin minuni.

Pastrarea in nestricaciune a osemintelor pe care le avem de la sfinti nu este singura minune pe care ni-o transmit aceste odoare. <<Stapinul Hristos, scrie Sfintul Ioan Damaschin, ne-a dat ca izvoare mintuitoare moastele sfintilor, care izvorasc in multe chipuri faceri de bine si dau la iveala mir cu bun miros. Nimeni sa nu fie necredincios! Daca prin vointa lui Dumnezeu a izvorit in pustie apa din piatra tare (Iesire XVII, 5-6) si din falca magarului apa pentru Samson caruia ii era sete (Judecatori XV, 19), este de necrezut ca sa izvorasca mir bine mirosit din moastele mucenicilor? Cu nici un chip pentru cei care cunosc puterea lui Dumnezeu si cinstea pe care o au sfintii de la Dumnezeu>> (Dogmatica, p. 328). Cunoasterea puterii cu care sint inzestrate sfintele moaste o aflam inca din Vechiul Testament. In cartea a patra a Regilor citim ca, in mormintul proorocului Elisei, a fost aruncat trupul unui om mort, dar la atingerea cu osemintele proorocului, acest mort a capatat viata si a inviat (IV Regi XIII, 21). Cele mai multe si mai mari minuni in legatura cu osemintele sfintilor ne sint descoperite insa in legea harului. Asterie al Amaslei zice intr-un panegiric: <<Foca, dupa moarte, hraneste cu mai multa imbelsugare decit hranea odinioara Iosif Egiptul. Iosif impartea griul pe argint; Foca il da in dar celor lipsiti>>. Ramine insa o intrebare, formulata, de asemenea, de Sfintul Ioan Damaschin: <<Cum poate sa faca minuni un om mort? Cum dar prin ei (prin sfinti) demonii sint pusi pe fuga, bolile sint alungate, bolnavii se vindeca, orbii vad, leprosii se curata, ispitele si supararile se risipesc, si se pogoara toata darea cea buna de la Tatal luminilor (Iacob I, 17) peste cei care cer pin ei cu credinta neindoielnica? (Dogmatica, p. 329).

Lucrarile proprii ale lui Dumnezeu se numesc minuni. <<Tu este Dumnezeu care faci minuni>> (Ps. LXXVI, 15) zice profetul David. In cazul sfintelor moaste, minunile sint semne ale salasluirii lui Dumnezeu in ele, dovezi ale unei prezente divine, deosebite de aceea a lucrarii creatoare si pronietoare. Scopul minunilor savirsite prin osemintele sfintilor este religios-moral. In vremea petrecerii Sale pe pamint, Mintuitorul urmarea sa arate, prin minuni, ca El este cu adevarat Fiul lui Dumnezeu. <<Credeti Mie ca Eu sint in Tatal si Tatal este in Mine; credeti cel putin pentru lucrarile acestea>> (Ioan XIV, 11), a zis Mintuitorul, adresindu-se iudeilor care nu credeau in divinitatea persoanei Lui. Chiar si Sfintii Apostoli s-au convins de faptul divinitatii Mintuitorului tot prin minuni, cum a fost aceea a prefacerii apei in vin la nunta din Cana. Scopul minunilor a fost, zice Sfintul Evanghelist Ioan, ca oamenii sa se convinga tocmai de acest lucru: <<Si a facut Iisus si alte semne multe inaintea ucenicilor Sai, care nu s-au scris in cartea aceasta. Iar acestea s-au scris ca sa credeti ca Iisus este Hristos Fiul lui Dumnezeu (Ioan XX, 30-31). Dar Mintuitorul, in vederea dovedirii dumnezeirii Sale, nu limiteza savirsirea minunilor la vremea si la persoana Sa: <<Adevarat, adevarat va spun, ca cine crede in Mine, va face si el lucrurile pe care le fac Eu>> (Ioan XIV, 12). Scopul minunilor ramine insa acelasi: <<Orice veti cere in numele Meu, voi face, pentru ca Tatal sa fie preamarit in Fiul>> (Ioan XIV, 13).

Infaptuirea unor lucruri minunate prin mijlocirea Sfintelor moaste trebuie vazuta prin credinta ca exista o legatura speciala intre sufletul unui sfint si osemintele lui, pe care moartea nu o poate distruge, in sensul ca spiritul acestuia nu paraseste cu desavirsire trupul, mentinind astfel in moaste o putere dumnezeiasca. Credinta ca sfintii ramin prin aceasta harisma in osemintele lor, prelungind in ele o prezenta a lor in duh, ii face pe credinciosi sa se simta in legatura personala cu ei si prin ei cu Hristos. Cinstirea moastelor trece de la ele la persoana sfintilor, ca si in cazul icoane, iar de la persoana unui sfint trece la Hristos, care savirseste prin moaste minuni. Astfel, sfintele moaste se dovedesc a fi un loc in care Hristos este prezent in har intr-un fel deosebit de <<aparitia>> Lui in icoane care il reprezinta pe El. In moaste nu exista chipul lui Hristos, ci Hristos este in mod minunat prezent in materia ramasitelor pamintesti ale sfintilor. Multi oameni s-au vindecat numai prin atingerea de stergarele si de trpul Sfintului Apostol Pavel (Fapte XIX, 11-12), sau prin trecerea umbrei Sfintului Apostol petru peste ei (Fapte V, 15), dar mai multi prin atingerea de moastele martirilor si ale sfintilor, in curgerea vremii, de la Hristos si pina astazi.

4. Sensul cinstirii sfintelor moaste.

Mijlocitori si protectori ai nostri in ceruri, sfintii sint madulare vii si active ale Bisericii lui Hristos, care cuprinde in sinul ei deopotriva pe cei ce sint in viata si pe cei ce au adormit. E vorba despre un adevar pe care Sfintul Apostol Pavel ii exprima prin ideea ca Biserica este <<trupul lui Hristos>>, iar cei care se mintuiesc in ea dobindesc puterea si viata lui Hristos. Sintem madulare ale lui Hristos Iisus (I Cor. VI. 15), nu numai cu sufletul, ci si cu trupul (I Cor. VI, 19). <<Voi sinteti trupul lui Hristos si madulare in parte>> (I Cor. XII, 27; Efes. V, 30). Aceste madulare sint unite, solidare impreuna-traitoare in una si aceeasi realitate spirituala. Prezenta nemijlocita a lui Hristos face din Biserica o comunitate religioasa, intrucit ea devine, prin dumnezeirea Capului ei, ca si prin calitatea si chemarea membrilor ei, o comuniune a sfintilor. Prin invierea lui Hristos, moartea si-a pierdut suprematia sa asupra celor ce sint incorporati <<in El>>.

Ea nu-I poate separa de Dumnezeu, dupa cum nu-I poate separa unii fata de altii. Sfintii sint madularele lui Hristos invesnicite. Legatura lor cu Biserica luptatoare poarta uneori pecetea unei consacrari divine: incoruptibilitatea sfintelor lor oseminte.

Intreaga cinstire acordata sfintelor moaste se indreapta spre Dumnezeu, prin al carui har sfintii s-au ostenit si s-au jertfit, s-au aratat biruitori asupra pacatului si s-au impodobit viata cu virtuti alese. Venerarea adusa sfintilor, cinstind osemintele lor, precum si indreptarea rugaciunilor pe care credinciosii le fac catre sfinti ca spre unii care au putere sa mijloceasca pentru lume, devin simboluri ale cinstirii insasi pe care Biserica o depune in fata lui Dumnezeu. Astfel, in Apocalipsa avem imaginea cununilor pe care cite 24 de batrini le aruncau inaintea tronului dumnezeiesc: <<Atunci cei 24 de batrini cadeau inaintea Ceului ce sade pe scaun si inchinau Celui ce este viu in vecii vecilor, aruncind cununile lor, ianintea tronului si zicind: Vrednic este Doamne si Dumnezeul nostru sa primesti slava si cinstea si puterea>> (Apoc. IV, 10-11). In acest fel, cinstirea sfintilor, in Biserica, arata cum, prin minunea incoruptibilitatii moastelor. Dumnezeu insusi se proslaveste intru ei.

Cinstirea adusa sfintilor, in raport cu inchinarea adusa lui Dumnezeu, este numai relativa si plina de evlavie. Biserica nu aduce pentru sfinti jertfa si nici nu le acorda inchinare dumnezeiasca, ci un cult de iubire si respect ca unora ce sint daruiti de Dumnezeu cu fericirea de a fi slujitori si casnici ai Sai. In schimb, insa, considera osemintele lor un altar de jertfa. Nu fara o profunda semnificatie, in Biserica primara, Sfinta Liturghie era savirsita pe mormintele martirilor, iar in continuare, aceasta dumnezeiasca slujba nu se poate oficia fara antimisul in care se gasesc parti din sfintele moaste. <<Daca Hristos intr-adevar se poate vedea si pipai undeva in lumea aceasta in carne si oase, apoi aceasta se poate in sfintele moaste>>, zice Nicolae Cabasila. <<La urma urmei, aceste moaste sint biserica adevarata si altarul cel adevarat, zidirea nu-I decit o imitare>> (Despre viata in Hristos, Sibiu, 1940, p. 131).

In cinstirea sfintelor moaste, la altar avem cea mai evidenta si sigura dovada ca Biserica Ortodoxa nu a confundat niciodata slujirea si adorarea cuvenita lui Dumnezeu, cu cinstirea pe care ea o acorda sfintilor, tocmai pentru ca le-a trait pe amindoua intr-o legatura organica. Cinstirea sfintilor este expresia graitoare a unitatii de traire a Bisericii luptatoare cu ce triumfatoare, care impreuna formeaza un singur <<trup>> al carui cap este Hristos si a carei viata este Sfintul Duh. Prezenta si lucrarea Duhului se descopera in bogatia de minuni care izvorasc din viata tainica a sfintelor moaste si constituie temeiul inchinarii noastre inaintea lor.





IISUS PE APE

Iisus umbla pe ape si namile de valuri
Se prefaceau, spuse, in lespezi la picioare.
O pirtie, croita de-a dreptul pina-n maluri
Ii netezea ca-n palma talazuri si viltoare.

Departe-n soborul lacom, cu vintul impotriva,
Nevolnici, ucenicii uitase sa se roage;
Corabia, o coaja de nuca costeliva
Trosnea in pumnul marii, clatindu-se din doage.

Furtuna intetita-I orbea cu praful apii
Si pulberea amara le ineca gitlejul...
Dar tot vedeau cum colo se umilesc-nahlapii
Si-ntr-o carare lina se schimba-ntreg virtejul.

Si, inclestati de spaima cu miinile pe funii,
Priveau cum uriasa naluca se tot duce;
Cu bratele in laturi plutea-n bataia lunii
Taind si cer si ape ca o imensa cruce.

VASILE VOICULESCU

Moastele, pai ajunge doar sa te atingi si sa te vindeci!:53:

Nu poate nimeni sa-mi dea un raspuns la aceasta intrebare? Va rog, este destul de urgent...

Eu stiu ca in calendar avem sfintii din Apus pana la schisma. Sfantul Silvestru-papa al Romei- sau Sfantul Grigorie Dialogul-papa al Romei. Exemplele pot continua.

In Biserica Ortodoxa, cinstirea sfintelor moaste are un rol deosebit de important. Prezenta binecuvanta a sfintilor se manifesta in Biserica nu doar prin imaginile lor sacre, cunoscute in icoane, ci si prin sfintele lor ramasite pamântesti ale unei vieti duhovnicesti in asta lume
Sfintii devin, in timpul vietii lor pâmântesti, lacasuri curate ale lui Dumnezeu. Cinstindu-i pe sfinti, crestinii ii cinstesc pe prietenii lui Hristos ." Celor câti L-au primit, care cred in numele Lui, le-a dat putere ca sa se faca fii lui Dumnezeu "( Ioan I, 12 ). Prezenta lui Hristos in sfinti nu priveste numai sufletul acestora, ci si trupul lor. " Nu stiti ca trupul vostru este templu al Duhului Sfânt care este in voi, pe care-L aveti de la Dumnezeu ? " ( I Corinteni VI, 19 ). Avand pe Duhul Sfant lucrator in trup, sfintii devin cu adevarat "temple ale lui Dumnezeu" ( I Corinteni III , 16 ), lacasuri ale lui Hristos, pentru ca Dumnezeu salasuieste in ei si ramâne in ei vesnic. Sunt tocmai ceea ce spune Sfântul Apostol Pavel ,definind templul lui Dumnezeu din om : "Noi suntem templu al Dumnezeului Celui viu, precum Dumnezeu a zis: < Voi locui in ei si voi umbla si voi fi Dumnezeul lor si ei vor fi poporul Meu> " ( II Corinteni VI , 16 ) .

cinstirea moastelor
 

Asa stau lucrurile. Dar ce ar trebui cinstit? Oasele? sau Biblia care este Cuvintul lui Dumnezeu. Ma suprinde ca nu gasim in Biblie sa fi lasat oasele vreunui apostol. Dece ? pai este pur speculatie sa crezi ca daca te atingi de oase te vei vivdeca. Traiesc printre noi si in toata lumea mii de nenorociti. Ce sar atinge ei daca intradevar sar outea vindeca.

in primul rand ca sfintele moaste nu sunt oase... mai citeste putin, draga John, ca faci confuzii. iar referitor la "nenorocitii" care s-ar putea vindeca, pui problema intr-adevar pur speculativ. sunt multe pilde in Biblie/ pericope evanghelice care se citesc in duminicile de peste an, in care oamenii sunt vindecati pentru credinta lor. deci, in primul rand, aceasta le lipseste acelor "nenorociti" de care aminteai tu. sper sa nu te superi. :25:

Bine,dar ce faci tu cu pacatele tale?
"Nu, mana Domnului nu este prea scurta ca sa mantuiasca, nici urechea Lui prea tare ca sa auda,
ci nelegiuirile voastre pun un zid de despartire intre voi si Dumnezeul vostru; pacatele voastre va ascund Fata Lui si-l impiedeca sa v-asculte!"(Isaia 59)

Draga john1942, daca ai cunoaste mai bine Sfanta Scriptura, nu ai putea spune asemenea lucruri. Cinstind Sfintele Moaste, cinstim prin aceasta si Biblia, care da marturie despre puterea acestora. Spor la citit Sfanta Scriptura, insa pana atunci, mergi direct la urmatoarea trimitere.

IV Regi, 13, 20-21 - "Apoi a murit Elisei si l-au ingropat, iar in anul urmator au intrat in tara cete de Moabiti. Dar iata, odata, cand ingropau un mort, s-a intamplat ca cei ce-l ingropau sa vada una din aceste cete si, speriindu-se, au aruncat mortul in mormantul lui Elisei. Cazand acela, s-a atins de oasele lui Elisei si a inviat si s-a sculat pe picioarele sale."

Viata Sfantului Elisei - "Astfel proorocind Sfantul Elisei, a murit si s-a ingropat cu cinste. Dar nu numai in viata a facut multe minuni, ci si dupa moarte era facator de minuni; pentru ca in acelasi an s-a intamplat un lucru ca acesta: Dus fiind un mort la ingropare in cetatea Samariei, deodata ostasii de la Moab au navalit talhareste in pamantul acela. Iar ingropatorii, vazand de departe pe ostasi venind, au aruncat pe acel mort in mormantul lui Elisei si au fugit in cetate. Si cazand trupul celui mort, s-a atins de oasele lui Elisei si indata a inviat si a stat pe picioarele sale; apoi, iesind din groapa, a alergat in cetate. Astfel a preamarit Dumnezeu pe placutul sau si dupa moarte, pentru care lucru se cuvine Dumnezeului nostru de la toti slava, cinste si inchinaciune, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin."

Nu numai te vei putea vindeca, dar se poate chiar sa inviezi din morti. Doar ca atat s-a imputinat credinta noastra, incat nici macar vindecari nu mai putem primi. Crede numai, si lucrarea lor se va vedea in tine.

johny pe mine m-au ajutat sfintele moaște poate ar trebui să citești mai mult înainte să-ți dai cu părerea .Atunci cînd cineva devine sfînt osemintele rămîn întregi -puțin stafidite și frumos mirositoare ..dacă ești de altă confesiune crede și nu cerceta

johny ce confesiune ești că sigur ortodox nu ești!

Multe lucruri nu vei gasi in Biblie.

Acestea sint minuni ale lui Dumnezeu, si daca tu nu crezi in mununile lui Dumnezeu atunci nici ortodox nu te numesti!!!!

Dogmatica Ortodoxa
 

[SIZE=4]Biserica cinsteşte şi moaştele sfinţilor, cinstindu-i prin aceasta pe ei înşişi, întrucât oamenii se pun şi prin ele în legătură cu ei. Faptul menţinerii osemintelor lor în stare de incoruptibilitate este o arvună a viitoarei incoruptibilităţi a trupurilor întregi după înviere şi după deplina lor îndumnezeire. Ele se menţin incoruptibile, pentru că în ele se menţine o putere dumnezeiască din vremea când trupurile lor erau unite cu sufletul. Ba mai mult, asupra lor se prelungeşte starea de îndumnezeire accentuată a sufletelor lor din starea actuală. Aceasta se datoreşte faptului că puterile sufletului şi harul dumnezeiesc din el îşi prelungesc lucrarea şi în trup, înfăptuind şi în acesta o stare de sfinţenie, cât timp sfântul trăieşte pe pământ, şi un fel de stare de incoruptibilitate după trecerea sufletului sfântului, prin moarte, la starea accentuată de îndumnezeire. Moaştele sunt astfel o anticipare a trupului pnevmatizat de după înviere.[/SIZE]
[SIZE=4]Menţinându-se incoruptibile, osemintele sfinţilor arată că sufletul personal al lor şi harul Sfântului Duh din ei rămân mai departe într-o legătură cu trupurile lor.[/SIZE]
[SIZE=4]De aceea cei ce se roagă lângă osemintele sfântului nu se adresează propriu-zis lor, ci persoanei lui. Cinstirea trece la persoană, ca şi în cazul cinstirii icoanei.[/SIZE]
[SIZE=4]Biserica şi credincioşii au convingerea că prin atingerea de moaşte şi prin rugăciuni adresate sfântului lângă moaştele lui se înfăptuiesc adeseori vindecări şi alte fapte minunate, ca şi prin atingerea icoanelor, datorită energiilor dumnezeieşti care, din persoanele celor reprezentaţi în icoane şi, în ultimă analiză, din Hristos, se prelungesc în icoane sau în moaşte. Un temei pentru cinstirea moaştelor şi al credinţei în puterea ce iradiază din ele ni-1 dă Sfânta Scriptură prin cazul învierii unui mort aruncat peste osemintele proorocului Elisei (4 Regi 13, 21). Puterea dumnezeiască ce lucrează prin trupurile sfinţilor după moarte e o continuare, dar şi o intensificare a puterii ce lucra prin trupurile lor cât erau în viaţă. Chiar umbra trupului lui Petru avea putere să vindece pe bolnavii peste care trecea (Fapte 5, 15). Iar alţi bolnavi se vindecau prin atingerea de ştergarele care fuseseră folosite de Sfântul Apostol Pavel (Fapte 19, 11).[/SIZE]
[SIZE=4][/SIZE]

Despre Moastele Sfintilor Parinti si Acatiste pentru vindecare de cancer trebuie sa stie oricine, de la mic la mare. Mai demult era o petitie prin care se cerea Guvernului sa aloce bani pentru tiparire de Acatiste, pliante cu locatiile moastelor, pentru ca sunt MULT mai utile decat cercetarile medicale. Sa avem credinta, sa ne rugam! Dumnezeu le aranjeaza pe toate cand trebuie!

{[(Intr-un dialog cu un penticostal pe tema vorbirii in limbi , dupa ce m-am tot contrazis cu el , acesta imi spune:"DUPA CE AI SA TE BOTEZI SI AI SA PRIMESTI DUHUL SFANT AI SA INTELEGI CUM STAM CU VB. IN LIMBI"-frumos raspuns, NU...evident eu n-am nevoie de botezul lor, nici "duhul sfant" pe care il primec ei, nici de vb. in limbi ,DAR SA STII CA MI-A PLACUT RASPUNSUL OMULUI.)]}

Si acum iti zic si eu: ATUNCI CAND VEI FI BOLNAV , VEI AVEA CREDINTA , TE VEI RUGA SI TE VEI ATINGE DE SF. MOASTE ,- ATUNCI AI SA INTELEGI CUM STA TREABA CU MOASTELE. Degeaba s-ar vorbi pe aceasta tema zile in sir, doar experienta poate vorbi in acest dialog si pe aceasta tema..
Cati BOLNAVI ai auzit tu ca, DUCANDU-SE CU CREDINTA (aici nu ma refer doar la teorie cum fac sectarii, ci la credinta lucratoare), S-AU INTORS FARA VINDECARE? Nu o simpla atingere te face sanatos...Dar sa stii ca poti sa mergi BOU si sa vii VACA,- asta e expresia pe care o folosesc pt. cei care se intru in apa, se "pocaiesc".
Daca unii cu o boala grea s-au dus bine pregatiti la moastele unui sfant cu gand de vindecare si s-au intors tot asa, -aici ma refer ca s-a intor tot cu boala inapoi- , nu inseamana ca nu e ajutat. Fac o paranteza aici si te intreb, oare cati bolnavi nu se sinucid datorita unei boli? Daca nu se vindeca FIZIC se vindeca PSIHIC.
Daca esti sectar tot ce-am spus iti va fi foarte greu sa intelegi.

Dar sa stii ca poti sa mergi BOU si sa vii VACA,- asta e expresia pe care o folosesc pt. cei care se intru in apa, se "pocaiesc".:24:
Geony, omule, esti fenomenal. Mi-a placut

Nu , serios vorbind, in primul rand trebuie sa ai credinta. In al doilea rand, respect si putina "stiinta". nu poti afirma pur si simplu, ca "niste oase vindeca". Hello, acelea despre care vorbim noi nu sunt "oase", ci Sfinte Moaste, adica trupurile nestricate ale unor oameni care au fost slujitori ai Domnului in viata asta pe pamant. Din ele nu ies viermi si miros urat, ci buna mireasma de Mir, si putere vindecatoare de la Dumnezeu, ca o rasplata pentru viata lor. "Oasele", sunt acelea pe care le dam animalutelor de acasa sa le manance. Mantuitorul nostru, cand facea o minune, zicea" Credinta ta te-a mantuit". Asa si cu Sfintele Moaste. Si daca intr-adevar nu se vindeca cineva fizic, isi accepta boala si lupta mai departe
Doamne ajuta

]

1)Asta nu inteleg eu la sectari, cum ca D-zeu face minuni in lume in ORTODOXIE, iar ei le trec cu vederea. Ce semn iti trebuie mai limpede in lumea asta ca sa vezi ca un TRUP FARA VIATA NU A PUTREZIT , si mai mult, EL ESTE IZVORATOR DE MIROS BINEPLACUT...
AS DORI DACA MAI EXISTA VRIUN SECTAR PE ACEST FORUM SA NE FACA O EXPLICATIE LA ACEASTA MINUNATA LUCRARE D-ZEIASCA, de ce ei nu cred in moaste ? fara a-mi invoca porunca decalogului...Sa-mi raspunda : DE CE NU A PUTREZIT TRUPUL RESPECTIV (aici ma refer la moastele intregi, ex.Cuv.Paraschiva) ??? ca doar nu au descoperit preotii modul de imbalsamare a egiptenilor !!!

2)iar daca nu se vindeca fizic, D-zeu il ajuta psihic, sa nu descurajeze, sa nu se piarda....sa nu se sinucida,,,

Geony, sectarii sunt inoculati; ei nu pot intelege, nu ca nu vor.

Ai dreptate de faptul ca sectarii nu pot sa inteleaga aceste lucruri si multe altele din ortodoxie, un parinte intr-o lucrare vorbind despre semnul 666 spunea ca deja unii sunt si insemnati...au un 6 pus pe mana dreapta -ca sa nu poata sa-si faca CRUCE; altul pus pe FRUNTE - ca sa nu inteleaga adevarul; iar altul pe INIMA -ca sa nu poata primi adevarul asa cum il are BISERICA.
Se potriveste...cred ca avea dreptate.

Cultul sfinţilor, privit în general, e un omagiu adus lui Dumnezeu, prin cei care au devenit "casnichi Lui", adică sfinţii. Sfinţii Părinţi ne arată că acest cult constă în cinstirea, invocarea şi imitarea sfinţilor. El nu este un cult de adorare, ci de venerare. El nu înlătură si nici nu micşorează cu nimic cinstirea adusă lui Dumnezeu. Sfinţilor aducem venerare, iar lui Dumnezeu, adorare.
Prezenţa lui Hristos în sfinţi nu priveşte numai sufletul acestora, ci şi trupul lor. Sfintele învăţături ne arată faptul că locul specific al receptării prezenţei divine în om nu este sufletul în independenţă faţă de trup, ci sufletul legat de trup : "Nu ştiţi că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt care este în voi, pe care L-aveţi de la Dumnezeu ? " << I Corinteni III , 16 >>, lăcaşuri ale lui Hristos, iar la sfinţi , Hristos rămâne veşnic în ei. Sunt tocmai ceea ce spune Sf. Apostol Pavel, definind templul lui Dumnezeu din om : << Noi suntem templu al lui Dumnezeu Celui viu, precum Dumnezeu a zis : Voi locui în ei şi voi umbla şi voi fi Dumnezeul lor şi ei vor fi poporul meu">> ( II Corinteni VI , 16 ) . Puterea şi harul dumnezeirii rămâne în trupul sfinţilor şi după asfinţirea lor din astă lume si astfel sfintele moaşte sunt semnul unei vieţi binecuvântate.

Cititi acest articol si o sa intelegeti ce e Sfintenia si ce putere au Sf Moaste:
http://www.formula-as.ro/2004/621/sp...omentariu-3307

Dl Geony permite-mi sa-ti raspund (desi nu sunt sectar - este doar parerea personala in urma citirii acestei carti care sta la baza credintei noastre), la unele intrebari pe care le-ai formulat mai sus si am sa incep prin a explica putin, in scurte cuvinte, ceeace foarte multe persoane care scriu pe acest forum nu au inteles inca si anume:
1. Daca o persoana care posteaza aici are o alta parere despre un anumit subiect, are o alta intelegere decat a ta sau a celorlalti nu inseamna ca este sectar. Personal consider ca sunt foarte multe persoane care in urma unui studiu atent al bibliei (si nu numai) comenteaza un anumit subiect potrivit cunostintei si intelegerii lui. Asta nu-i sectar
2. Ai vorbit putin mai sus despre sf. moaste si despre minunile pe care le face Dumnezeu in ortodoxie. Sunt de acord cu tine, insa nu trebuie sa uiti ca nu numai in ortodoxie Dumnezeu face minuni. Sunt foarte multi oameni sinceri in toate celelalte Biserici sau secte cu care Dumnezeu face minuni. Cu privire la sf. moaste da-mi voie sa-ti aduc cateva argumente care ma determina sa nu cred:

a). in momentul in care omul a murit - faptele lui bune (daca a facut), sau rele vor fi cantarite de Dumnezeu si in functie de acestea isi va primii rasplata (crezul ortodox scoate in evidenta acest lucru).
b). nu are nimeni dreptul sa ceara inchinarea altor oameni pt ca toata viata a trait exemplar (si sunt convins ca acesti oameni care au trait in smerenie nu ar fi de acord ca trupurile sau anumite parti din trupurile lor sa ajunga obiecte de inchinare pt alti oameni.
c). deschide Biblia si citeste la Apocalips 22;8-9 si vei gasi inca un motiv foarte important pe care sa-l cantaresti bine (app de inchinarea la aceste moaste).
d). Singurul care poate spune despre cineva ca este sfant este DOAR DUMNEZEU, iar daca acel trup sau parte din trup nu a intrat in putrefactie nu constituie un motiv pentru care ar trebui sa credem ca este sfant.
Intrebarea mea este: de ce oamenii aleg si alearga (uneori se calca in picioare), mai degraba sa se inchine la aceste moaste decat sa le urmeze exemplu; sa traiasca in smerenie si cu frica LUI DUMNEZEU asa dupa cum ne este numele: Ortodox = drept credincios

Draga Iustinian sfintii nu au nevoie de cinstea noastra, de inchinarea noastra. Noi suntem cei care avem nevoie de ajutorul lor, de mijlocirea lor pentru noi in fata lui Dumnezeu. Acesti oameni au fost sfinti in trup, si ca urmare si trupuirle lor au fost atinse de sfintenie, dar si obiectele ce le-au folosit. Credeam ca ai inteles asta din raspunsurile ce ti le-am dat pe un alt thread, unde ti-am adus si exemple foarte clare din Biblie in care oameni(atat vii cat si morti) bineplacuti lui Dumnezeu au mijlocit pentru semenii lor in fata lui Dumnezeu. Daca ai fi citit Biblia cu atentie ai fi aflat despre mijlocirile lui Avraam, Moise, si a celorlalti prooroci(oameni bineplacuti lui Dumnezeu) pentru semenii lor atunci cand se aflau in aceasta lume, dar si dupa ce au plecat din aceasta lume: invierea mortului atins de oasele(moastele) unui prooroc, sau minunile facute prin intermediul cojocului purtat de Ilie inainte de a fi ridicat la cer intr-un car de foc. Un exemplu din Noul Testament: spui ca ai citit Biblia, si ca urmare ar trebui sa fi aflat despre vindecarea femeii ce suferea de scugere de sange doar prin atingerea de vesmantul Mantuitorului. Mantuitorul chiar se opreste din drumul Sau prin multime simtind cum o mare putere se scursese din el prin atingerea femeii respective de haina sa desi in acelasi timp il atingeau si alti oameni care se inghesuiau sa ajunga la el. La fel cum femeia respectiva s-a atins cu credinta de vesmnatul Mantuitorului(Dumnezeu si Om, modelul de viata al fiecarui sfant) la fel noi: crestinii ortodocsi si cei catolici atingem cu evlavie si credinta obiectele ce au apartinut Mantuitorului, Maicii Sale, sfintilor sai, dar si trupurile acestora. Cred ca ti-am adus suficiente argumente pentru a intelege de ce noi crestinii ortodocsi si cei romano-catolici tinem la loc de cinste moastele sfintilor si obiectele folosite de catre acestia in timpul vietii(incepand cu Sf. Mahrama, Sf. Giulgiu, Braul Maicii Domnului....).

Ti-am explicat foarte clar citatul respectiv intr-un alt thread dar si prin ce am scris mai sus. Leapada odata ochelarii de cal ca nu iti sta bine.... :)
La noi la ortodocsi este permis fiecarui om sa citeasca Biblia dar de interpretat nu o interpreteaza oricine. Pentru asta au existat/exista preoti, episcopi, oameni invatati cu o solida pregatire atat laica dar si duhovniceasca(care au primit Harul Duhului Sfant prin Botez si eventul mai apoi prin Hirotonie, oameni care prin viata pe care au dus-o /o duc s-au straduit sa dobandeasca si sa pastreze Harul Duhului Sfant) care au scris carti care ne ajuta sa intelegem Biblia fara a cadea in tot felul de erezii. Din pacate acesta nu s-a intamplat in lumea neoprotestanta unde fiecare individ incepand cu academicieni si profesori universitari si sfarsind cu semianalfabeti se intrec care mai de care in interpretarea Sf. Scripturi, cu rezultate tot mai surprinzatoare odata cu trecerea anilor.


Aici nu pot decat sa-ti dau dreptate. Starea trupului la X ani dupa moartea unui om nu ne poate spune daca acesta a fost sau nu sfant. Dupa cum ti-am spus si intr-un alt thread exista sfinti ale caror trupuri au putrezit. Singurul care poate spune despre cineva ca e sfant e Dumnezeu care ne arata aceasta prin puterea(darurile) cu care ii invredniceste pe sfintii Sai inca din timpul vietii: darul de a face minuni(vindecari...), darul inaintevederii, cunoasterii sufletelor oamenilor, etc, dar si prin minunile pe care Dumnezeu le face prin intermediul moastelor sau obiectelor ce au apartinut sfintilor. Ca urmare procesul de canonizare in BO este foarte complex si lung: este analizata in detaliu viata persoanei propusa spre canonizare cu scopul de a evidentia daca persoana respectiva a fost invrednicita de Dumnezeu cu daruri(daca a fost considerat inca din timpul vietii de catre Dumnezeu ca fiind prieten al sau - sfant), dupa care se cerceteaza perioada scursa de la moartea persoanei respective(cautand semne/intamplari prin care Dumnezeu ne indica ca omul respectiv a avut o viata sfanta - vezi exemplu ce ti l-am dat mai sus din Vechiul Testament despre invierea mortului prin atingerea de oasele unui proroc). De regula inceperea procesul de canonizare este determinat de astfel de minuni care au loc dupa moartea unui sfant.

Cei care se sfinţesc, primesc de la Dumnezeu multe daruri . Astfel Sfinţii Părinţi subliniază , accentuează această revărsare de daruri , printre care amintesc : darul înţelepciunii , al dragostei , al milei , proorociei , puterea de a alunga demonii, neputrezirea trupului, facerea de minuni în general. Osemintele sfinţilor rămân , cum zice Sfântul Ioan Damaschinul , "temple însufleţite ale lui Dumnezeu".

Ca o completare, reamintesc că la Sinodul VIÎ Ecumenic , Părinţii Bisericii au stabilit cu privire la cinstirea sfintelor moaşte că : "Domnul nostru Iisus Hristos ne-a dăruit nouă moaştele sfinţilor, ca pe nişte izvoare mântuitoare, care revarsă în multe binefaceri peste cei neputincioşi". La acelaşi sinod s-a consfinţit practica veche a Bisericii de a pune sfinte moaşte în masa sfântului altar şi in antimise ( canonul 7 ) .

Locul cinci în lume . . .
 

În România există 102 moaşte şi icoane făcătoare de minuni şi 16 izvoare tămăduitoare. Din acest punct de vedere, ne aflăm pe locul cinci în lume, pe primele locuri aflându-se Grecia şi Israelul. Mai mult, pe teritoriul României se află şi patru bucăţi din crucea pe care a fost răstignit Iisus. După ce au trecut prin mai multe mâini, adică au fost vândute-cumpărate de mai multe ori,aschiile sfinte au ajuns în patru biserici româneşti : Biserica Sf. Vasile , din Bucureşti, Biserica 40 de Mucenici , din Sâmbăta de Sus, Mănăstirea Secu şi Biserica Episcopiei din Slobozia

Exista trei lucruri de analizat aici.

Daca avem temei biblic, vetero si neotestamentar si anume ce ne spune litera cartii. Cand litera cartii spune ceva, sa vorbeasca altceva oricine dar sa faca o precizare: "si mi se brehane de ce scrie in Biblie".

Daca avem temei dogmatic, si anume exista un mod de venerare care sa fie bazat pe altceva decat fapte intamplatoare. Daca temeiul dogmatic exista, este irelevant cate alte moduri gresite se pot imputa obiceiului, pentru ca orice obicei corect din lume are ipso facto versiuni gresite.

Daca exista temei biblic si dogmatic, care sunt limitele (care sa fereasca de eroare).

Temeiurile biblice:

S-a citat corect episodul invierii unui mort de catre oasele proorocului Elisei.
Analiza la litera si la semnificatie:
- Invierea este descrisa fara putinta de tagada, adica termenii nu sunt echivoci sau interpretabili. O prima concluzie "in litera" si fara dubii este ca ramasitele sfintilor au putere, si nu una mica, intrucat insusi Iisus in culmea manifestarilor de putere si vorbind despre aceasta ca atare (ca nu este cu putinta omului ci numai Fiului pentru slava Tatalui) a inviat un mort.
- Invierea nu s-a produs printr-o invocare intentionala, dar aceasta nu este nici o dovada ca invocarea intentionala ar trebui exclusa. Din contra, avem un semn ca invierea s-a produs prin lucrarea puterii divine IN PERSOANA SI IN RAMASITELE PROOROCULUI nu altfel, nu in alta parte, nu echivocat de prezenta unei slujiri sau a unei cereri.
- Invierea unui mort este dincolo de dubiu o minune benefica, dincolo de orice prezumtie de ispitire. Concordant de altfel cu minunile facute in cursul vietii de Elisei si Ilie inaintea lui.
- Prezenta in scriptura nu este intamplatoare, nu poate fi nici vorba ca e un semn clar ca Dumnezeu lucreaza prin sfinti si ca lucreaza trupeste.
- Falsa piosenie ca minunile apartin numai lui Dumnezeu este o ocara. Iisus a spus "mai mari ca Mine veti face". Dati-i Lui crezare. Cui altcuiva? Desigur ca in numele lui si pentru slava Tatalui. Dar "mai mari", nu mai mici, nu "sa inceteze ca a zis Luther ca gata cu minunile", mai ales ca Luther a si facut multe, dragalasa vulpe cu strugurii mereu acri.

Alte temeiuri:

In repetate situatii in Vechiul si Noul Testament obiecte binecuvantate expres sau prin prezenta nemijlocita de un sfant au fost descrise ca avand puteri vindecatoare sau de a face minuni. Cojocul lui Ilie, sorturile si braiele purtate de Pavel sunt obiecte care nu reprezinta trupescul sfantului ci ceva inca mai graitor despre puterea divina: ea lucreaza si prin materiile aflate sub binecuvantarea acestor fericiti oameni. Dincolo de tagada ca este necuviincios sa spunem "binevoieste Doamne, ca sa fie satisfacut duhul de cearta al protestantilor, sa retragi harul tau de la sorturile si braiele lui Pavel dupa moartea lui, ca nu cumva sa se mai lucreze vreun bine in lume".

Dogmatic: Iisus in aratarea puterii si slavei lui la Schimbarea la fata s-a aratat cu Moise si cu Ilie. Despre Ilie stim ca nu a vazut inca moarte ci s-a urcat la cer pentru pregatirea Judecatii, dar despre Moise scriptura este inechivoca : "si a murit si s-a adaugat la parintii lui". Din episodul certei arhanghelului cu satana pentru trupul proorocului, neoprotestantii au dedus ca Moise n-ar fi mort, doar ca sa-si satisfaca proorocii mincinosi care spun ca dupa moarte "suntem deconectati", artificiu inutil pentru ca oricum parerea aceasta e contrazisa de Iisus in relatarea mortii saracului Lazar. Din contra, vedem marturie despre o capetenie de ingeri disputand dusmanului trupescul unui sfant. Ce avem de dedus, sa cartim din nou si sa spunem "nu, Doamne, retrage-ti marturisirea, nu cumva sa faca trupul altui sfant ca si Moise vreo minune si sa fim obligati sa credem ca nu putem sa fim neoprotestanti (adica satanisti) de treaba, respectand litera si ucigand si viata si marturisirea despre minunile care salveaza viata".

Dar Iisus nu s-a aratat cu Moise si cu Ilie degeaba, ci intrucat se stia ca Moise si Ilie au marturisit pe Mesia, Moise prin Legea intreaga iar Ilie prin cele mai infricosatoare minuni si prin urcarea la cer cu trupul, ei au fost o chezasie data de infinita smerenie a lui Dumnezeu: iata, despre mine au vorbit ei, sa fiti convinsi ca Eu sunt nu altul. Protestantii privesc sfintii ca pe un fel de "tevi" prin care a trecut scriptura si cam atat. Dumnezeu spune: intrucat si limba materna o invatam de la oameni si anume de la parinti, ma veti cunoaste asa cum ma marturisesc oamenii. Scriptura nepropovaduita cu har si cu sfintenie este litera moarta. Puterea sfintilor nu este un cadou pe degeaba si nemeritat, iata de ce: ei sunt garantii ca Dumnezeu intrupat este intr-adevar Dumnezeu intrupat cel prevestit si cel confirmat de minunile care intaresc prevestirea, nu o nalucire, nu o scorneala.

Nici ramasitele sfintilor nici alte materii sfintite nu fac minuni degeaba. "Daca marturiseste cineva alt Iisus decat cu trup, este de la antihrist". Ioan este categoric, decat ca poticnitii in litera refuza, fata de atatea marturii, sa-si puna o intrebare: cum cunoastem pe Dumnezeu cu trup ? Dintr-o carte ? Daca era suficienta litera, nu era nevoie de trup, am fi ramas la litera. Daca litera ar fi fost mai buna ca Pavel, trimitea Duhul o carte prin posta, nu pe Pavel. Minunile facute de materiile trupesti si materiile contingente cu sfintii sunt marturii despre trupescul divin. Exista rataciti care spun ca si satana face minuni. Adevarat, face unele mincinoase DAR NICIODATA NU SE POT FACE IN NUMELE LUI IISUS DOMN. Cine nu e in stare sa distinga asta, discuta degeaba si de crestinism, si de scripturi.

Marturisirea lui Iisus despre starea sfintilor: Neoprotestantii in sminteala lor au confectionat "ca sfintii vor invia numai la judecata ca noi toti". Calcand Biblia pe fata! Iisus a spus despre dreptii care cred in el cu sfintenie "nu vor veni la judecata": "Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce ascultă cuvântul Meu şi crede în Cel ce M-a trimis are viaţă veşnică şi la judecată nu va veni, ci s-a mutat de la moarte la viaţă." Si abia dupa aceea spune de "cei morti" (cei care nu au credinta deplina) si "cei din morminte" (cei morti cu trupul). Ce fel sa astepte sfintii pana la judecata cand se spune lamurit "la judecata nu vor veni" ci din contra, acolo vor judeca ei pe altii, chiar si pe ingeri?

Unde putem gresi: cand venerarea devine factice (sa veneram sfinti ca sa castigam la loto), cand devine excesiva si pietista (habotnica), cand omite adresarea catre sfant ca fiind marturisitor al lui Dumnezeu, nu o forma de magie sau hierofanie.
Alte discutii de fond in privinta scripturii sunt de cele mai multe ori inutile, pentru ca cine doreste sa gaseasca obiectii va gasi oricate. Am auzit de la protestanti si neoprotestanti toate scuzele si toate poticnelile posibile. N-am auzit o singura treaba: cum de Biblia precizeaza cu lux de amanunte scene din astea si ei, contrazicand sensul lor pe fata, pot pretinde ca o respecta. Probabil ca stiau grasanul imbuibat Luther sau sadicul dereglat Calvin ceva ce Elisei n-a stiut...

doamne ajuta
 

esti crestin ortodox?daca da de ce iti pui aceasta intrebare

Sminteala şi rătăcirea , pot fi pricini pentru atâtea şi atâtea "frământări" şi "întrebări". . . !

Nepotrivita intrebarea asta.Mai bine te abtineai

Antimisul este o panza cu simboluri si inscrisuri. Am vazut un antimis, dar nu avea moaste. Unde se afla moastele in antimis, poate sa-mi spuna cineva?

Ai pus demult intrebarea, dar nu ai pus-o bine zic eu, cum adica daca cineva crede in ceva, de crezut se crede numai in CINEVA, in Dumnezeu. Orice minune facuta prin oamenii Lui este de la Creator. Scriptura avertizeaza ca minuni face si cel rau, pana intr-acolo ca inseala pe multi. Asadar, nu trebuie sa vedem orice minune ca fiind de la Domnul, chiar daca cine stie ce mare lucru s-a intamplat, trebuie sa vedem daca oamenii, mijloacele folosite sunt dupa voia lui Dumnezeu