Cred ca esti in criza mare de laudatori, daca ai ramas doar tu cu tine. :)

Sau e doar vorba de constientizarea faptului ca un ateu nu poate sa vada lucrurile ca un ortodox iar un ortodox nu poate accepta punctul de vedere al unui ateu si simti nevoia sa te consolezi cu auto-calificative?

Sigur ca nu, iei o vor lua asa cum le este prezentata: exclusivista, absurda, ignoranta, etc.
Artistul doar prezinta realitatea, nu?

Vede prin prisma a ceea ce este domeniu vs. a cum este prezentat si nu vorbim aici de erori ne-intentionate cum incerci sa "argumentezi" mai jos.

Mungiu a stiut exact ce vrea sa transmita prin acele detalii care au fost comentate.

Probabil nu poti face diferenta intre "hiba" si "perspectiva".
Desigur, tabla de la poarta care arata o ortodoxie exclusivita si ignoranta, pur si simplu s-a nimerit din greseala acolo in timpul filmarilor sau poate mai bine a fost adusa de Mungiu din pelerinajul de documentare care l-a facut prin manastirile romanesti incercand sa inteleaga si sa reproduca cat mai autentic atmosfera monahala in film.
Pentru autenticitate, chiar el a luat-o cu mana lui de pe poarta unei manastiri.

Spovedania ca un lucru ridicol si nedemn, sigur a fost un scenariu nimerit acolo in pauza cand era la cafea si a fost regizata in lipsa lui de o tanti care matura pe platoul de filmare si care absolut intamplator era si atee deci nu avea de unde sa stie saracuta ce este si cum decurge spovedania.

Ca filmul e plin de clisee- se vede dela sapte poste; si prin asta se dovedeste comercial; dar sunt de mai multe feluri: de exemplu sugestia ca cei care veneau cu ajutoare la orfelinat aveau si comportament sexual inadecvat. Deci ar fi si un film antioccidental...Ca Mungiu a recurs la tot ce stia el mai bine ca sa se vanda filmul... nu e de mirare; dar nu poate fi considerat anti crestin ci, clevetitor; si prin asta insusi regizorul devine unul din personajele pe care pare a le desconsidera, si anume bombanitorul de profesie-care nu e neaparat baiat rau, dar le stie pe si le critica pe toate!

Nu va mai certati ca filmele romanesti nu-s facute pentru noi, sunt facute pentru straini cum era pe vremuri "artizanatul".:71:

După dealuri
 

după multe amânări am reuşit să văd filmul, azi dimineaţa.
anticrestin? să fim serioşi.
dacă voiau să fie anticrestin, puteau să exploateze cazul în aşa fel încât să iasă un film care ar fi fost dat că exemplu de toţi anti-teistii din toată lumea.
în afară de vreo 3 înjurături şi o pereche de sani goi, nimic ofensator.
vedem un preot şi nişte maici care chiar încearcă să o ajute pe faţă, aşa cum ştiu ei.
asta după ce spitalul le-a zis: luaţi-o voi.
au încercat, dar au greşit "reteta".
iar finalul chiar mi-a lăsat o părere de rău faţă de cei ce ştiu că au fost condamnaţi.
nici clisee nu am văzut.

din cât am auzit, Mungiu a declarat că el nu face filme pentru public, ci pentru festivaluri.

Îndeosebi mi-a reținut atenția fragmentul acesta din comentariul lui A. Pleșu:
Practic, această iubire strâmbă (între două persoane de același sex) îmi pare a fi sursa întregii tragedii. Nu știu dacă scopul lui Mungiu este sensibilizarea față de suferințele homosexualilor, după cum în 4,3,2 pare să se fi dorit o sensibilizare față de problematica avortului. În orice caz, cred că este unul din motivele succesului la public, aceste abordări fiind la modă.
Filmul este, cu adevărat, bun, între altele pentru că ridică multe semne de întrebare, lăsând răspunsurile la latitudinea privitorului. Dacă plecăm de la film cu un sentiment de milă față de toți consider că l-am înțeles. Cu siguranță, însă, mulți vom pleca cu o interpretare influențată de ceea ce am adus cu noi. Strâmb sau nu.

Interviu cu Tatiana Niculescu Bran, cea care a scris cele doua carti despre cazul Tanacu si care a dat drepturile de autor lui Mungiu.
http://cuvintedintaceri.blogspot.ro/...e-tatiana.html

Spune povestea Alinei si dupa vorbeste despre film. Alina a fost orfana, abuzata fizic si sexual (orfelinatul unde a stat a fost luat in vizor de o banda de pedofili), fratele ei a fost folosit de aia mai mari si a ajuns in inchisoare, mormantul ei este plin de buruieni si de o cruce stramba, maicile si Parintele au ajutat-o cat au putut, nu au rastignit-o si nici nu au infometat-o. Ascultati caci este interesant.

http://cuvintedintaceri.blogspot.ro/...e-tatiana.html

Tare de tot! :24:

Spune dl. Pleşu:
"Dar dincolo de circumstanţe confuze, de mediocrităţi provinciale, de derapaje iresponsabile, de nechibzuinţă şi impuritate, se întrevede, după părerea mea, o temă mai amplă şi mai gravă.
Aş îndrăzni să spun o temă „cosmică“: ubicuitatea inevidentă, dar ireductibilă, a răului. O ubicuitate inevidentă: lumea nu e doldora de oameni răi, viaţa se desfăşoară placid, adumbrit, ca un fapt divers în care explodează, uneori, pe neaşteptate, o toxină de nedomesticit.
La Pasolini, răul e spectaculos, dizgraţios, explicit, un conglomerat de perversiune, crimă şi degenerescenţă. Aici el e doar o prezenţă colaterală. De substrat. Lucrurile arată „normal“, oamenii sînt, cel puţin în aparenţă, „la locul lor“. Dar rezultatul e catastrofal. S-ar zice, aproape, că răul e sosul discret în care pluteşte, vulnerabil, micul efort spre bine al unei specii căzute. Nici o regulă, oricît de drastică, nici o opţiune, oricît de totală şi de autentică, nu sînt scutite de cearcănul răului, de hărţuiala lui, de spectrul rătăcirii. O ubicuitate, spuneam, ireductibilă: ne străduim, ne rugăm, facem liste de păcate asumate şi regretate, dar, în acelaşi timp, facem, cum zice Apostolul, răul pe care nu-l voim, iar binele pe care-l voim nu-l facem. Cerem ajutor şi ne simţim lăsaţi de izbelişte. Oriîncotro am privi, nu vedem nici o deschidere salvatoare, nici o urmă de consolare.
Perceput astfel, filmul lui Cristian Mungiu e un început de teodicee: un discurs despre singurătatea lumii, despre dezolarea ei, despre rău, despre misterioasa absenţă a lui Dumnezeu şi despre nevoia sfîşietoare de a-L simţi prezent!"

Un discurs tipic Andrei Pleşu: elocvent, sclipitor exact când trebuie, fermecător prin supleţe şi bine uns cu alifia improvizată care mimează oareşcare climat afectiv. Că filosofului nu-i şade bine cu afectul expus, iar discursul trebe încheiat la toţi nasturii, decent...
Un discurs strălucit, de rafinată inteligenţă (după opinia mea), superelegant şi cu totul fals.
Ca de obicei, dl. Pleşu poartă mintea cititorului prin castele încântătoare şi ireale. Iar concluzia duce, ca de obicei, la uşa deschisă către ... dezolare şi rău. Tipic Andrei Pleşu.

Să mă explic:
1. Nici un cosmos şi nici o temă cosmică nu poate învinge micul paradis al unei fiinţe umane care îşi vede de treaba ei, cuminte, ştiind una şi bună: sunt român, cred în Dumnezeul părinţilor mei în care a crezut tot neamul românesc şi nu poftesc nimic din cele cu care sunt momit permanent prin alţii şi prin propriile gânduri (care vin tot de la cineva străin de mine însumi). Acest paradis poate conţine şi trăiri de iad, ca ispite/încercări, dar nu piere niciodată ci pe toate rabdă şi le trece cu harul lui Dumnezeu. Omul îşi poartă crucea şi dă mulţumită lui Dumnezeu, mereu, pentru toate. Mai ales pentru lecţiile foarte aspre, care sunt puse întru zidire, curăţire, sfinţire.
2. Ubicuitatea este cea a viului care îşi face de cap după cum îi dictează legea lui, legea trupului. Şi nu are cine să-l conducă, să-l dezvolte frumos, să-l sfinţească. Pentru că ne-am îndepărtat, încarcerat şi ucis conducătorii, laici şi bisericeşti, punînd în locul lor marionete confortabile pentru duhul căzut al lumii rătăcite. Pentru că avem timp pentru orice dar nu avem timp pentru germinaţia lăuntrică. Nu ne interesează nici propria germinaţie, nici a altora (în cazul când suntem direct responsabili de soarta lor). Procedăm în mod diletant, după ureche, amatorist. Viaţa noastră şi a altora este ceva secundar: prioritar e să ne conservăm clişeele care ne ajută să ne îndulcim carcera autoîntreţinută ca persoane, diade, familii, comunităţi, popor. De aici sentimentul ucigător al deznădejdii, descompunerea spiritului, bolile toate şi impresia unui uriaş cadavru în descompunere. Nu răul e ubicuu în univers, ci fiecare om generează şi întreţine metabolismului răului, infectînd cu odoarele lui nu doar Pământul ci, după cum sunt semne, în curînd tot universul. Răul şi binele nu ne-ar interesa dacă nu am fi oameni, mai exact persoane. Nu despre rău e vorba aici, ci despre oameni care germinează răul la modul profesionist, aşa cum s-a învăţat aceasta în tot trupul lumii.
3. Acţiunea colaterală a răului, cum spune dl. Pleşu, normalitatea aparentă, sunt desigur iluzii ale unui ochi chior dar imaginativ (cu o imaginaţie care s-a specializat în justificarea şi dezvoltarea morbidităţii). Care normalitate, când totul e grotesc de bolnav? Incapacitatea de a detecta lucrarea rea a omului şi de a o contracara eficient, constituie deja un rod al cufundării omului în rebeliunea faţă de ordinea lui Dumnezeu. Ordine pe care omul a învăţat să o respingă şi să o batjocorească în chip magistral.
4. Nu e vorba de hărţuiala răului, ci de domnia atotputernică a bolii omeneşti care secretă răul. Iar această boală este răzvrătirea faţă de ordinea şi iubirea lui Dumnezeu.
5. Domnul Pleşu spune în final că nu ar mai fi nici deschidere salvatoare, nici consolare, că nu am mai avea unde privi... Evident că aşa stau lucrurile pentru cei care se ţin autoclaustraţi într-o criptă a morţii sufletului în trup. În realitate, omul poate privi spre salvare, spre lumină, spre tot ce are nevoie ca persoană. Dar nu vrea. Rebelul nu vrea decât ordinea lui, cu orice preţ. De ce? Uite d-aia! Că aşa vreau eu. (îţi răspunde el)
6. Nu e vorba despre singurătatea lumii, ci de refuzul lumii de a ieşi din singurătatea autogenerată.
7. Nu e vorba despre misterioasa absenţă a lui Dumnezeu, ci despre clara şi deloc misterioasa voinţă a omului de a se răzvrăti împotriva lui Dumnezeu, întorcîndu-I spatele.
8. Nu e vorba despre nevoia sfâşietoare de a-L simţi prezent pe Dumnezeu, ci despre ardoarea drăcească din om de a-L simţi pe Dumnezeu absent, îndepărtat, dacă se poate mort. Pentru că nu-i slujeşte lui, omului, plin de toate poftele şi neroziile.

Filmul mi se pare foarte bun (bravo pentru regie şi actori, precum şi pentru consilierea din partea Bisericii) şi este, evident, produs artizanal pentru străini, întrucât noi cei din România îl trăim zilnic şi nu mai avem nevoie aşadar să-l vedem, ca pe un rezumat (reportaj) la televizor. Nici măcar nu mi se pare film, în sensul de film artistic, ci un decupaj din coşmarul filmului străin (de menirea noastră şi de voia lui Dumnezeu) pe care îl autoîntreţinem zilnic.

Consider că temele filmului sunt: deznădejdea, încăpăţânarea de a spune NU lui Dumnezeu şi improvizaţia amatoristă a unui popor contemporan care constituie în mod evident verigile lipsă pe drumul de la moluscă la maimuţă, în borcanul cu formol ideologic în care s-a autoclaustrat şi care îi serveşte ca rachiu de dude.

P.S. Dl. Pleşu are un moment de frumoasă autenticitate când se apleacă să pescuiască ceva din apa încă tulbure a simţămintelor suscitate de vizionarea filmului: spune, după oareşcare delicată ezitare, că resimte mila... Aşa o fi, nu comentez sentimentul domniei sale.
Simt însă, fie-mi îngăduit să mărturisesc şi eu, indignare şi jale. E jalnic cum suntem şi cum vieţuim. Întrezăresc renunţarea degrabă la chitara electrică şi mandolina electronică, pentru reîntoarcerea mioritică la frunza de paltin şi doina de jale...

Cât priveşte problematica psihologică a filmului, care singură ar merita o lungă discuţie, avem o mostră de amatorism în cazul unei psihoze cu debut insidios, discret, urmat la timpul cuvenit (pe fondul tratamentului defectuos, ba chiar precipitant) de manifestările explozive, evidente ale nebuniei. Abordarea "terapeutică" (exorcizarea) ilustrează un moment neinspirat şi nefericit al unei erori grave de conduită. Jalnică lipsa resurselor pentru abordarea unei astfel de situaţii cu evidente componente psihopatologice.
O mulţime de medici sau psihologi cu experienţă (cunoştinţe temeinice şi practică relevantă) ar fi putut pune din timp un diagnostic diferenţial şi propune o abordare terapeutică eficientă. Prevenind complicaţiile şi, implicit, dezordinea unei obşti întregi. (Printre altele, e lucru ştiut că alăturarea celor care au format un cuplu co-dependent, a celor aflaţi în simbioză, duce la escaladarea complicaţiilor, adeseori cu sfârşit tragic.)
Dar asta e o altă problemă, ţinînd de educaţia privind sănătatea şi boala psihică (la fel de gravă dealtfel ca alte probleme din domeniul educaţiei), care ilustrează nivelul la care a ajuns degradarea serviciilor medicale în România de azi.
Mă tot întreb, cu furie, recunosc: cum e posibil ca spitalul să refuze un pacient cu manifestări care cereau evident internarea lui ca urgenţă? Închiderea psihotică (excelent exprimată de actriţă), negativismul expresiv, tipul de conduită expresivă facială, verbală şi gestuală, precum şi "mirosul" tensiunii psihice prevestitoare a unei mari furii - toate acestea şi încă multe altele care ţin şi de anamneză bat la ochi oricărui specialist din domeniul psi. Un astfel de pacient nu se pasează, oricât de puţine paturi avem în spital. Uneori în spitalul 9 se improvizează paturi suplimentare, pacienţii dorm şi câte 2 sau chiar 3 în pat etc. Dar nu e lăsat nimeni, dintre cei cu urgenţe, liber să înnebunească definitiv şi să (se) omoare cu boala lui.

Personal subliniez importanţa tratamentului medical (nu exclusiv acesta, însă obligatoriu şi acesta) în toate cazurile de tulburări ale personalităţii şi de boli psihice. Apoi o temeinică (şi adeseori îndelungată) susţinere psihologică pentru reaşezarea unor ţambre zguduite sub şocurile vieţii. Evident, toate sub blânda şi prudenta îndrumare a celui suferind către Sfânta Biserică (blândă şi prudentă, întrucât omul zdrobit sufleteşte nu mai are, adeseori, altceva decât deznădejde...).
Şi trebuie s-o spun: impresia unora dintre preoţi şi a credincioşilor că astăzi mai putem lupta cu boala exclusiv prin mijloace duhovniceşti, arată gradul de înşelare în care ne aflăm (nu sesizăm cum şi cât s-au schimbat oamenii, toţi oamenii, inclusiv cei din biserici), arată nivelul smereniei (adică a realismului, pur şi simplu), arată refuzul oamenilor de a înţelege că nu duhul iubirii hrănim noi ci duhul dezbinării.
Când vom deveni mai puţin obsedaţi de probleme precum:
- unde e harul, doar la preoţi sau şi la doctori? Doar la mănăstiri sau şi în biserica din cartier? Doar la părintele X, care e sfânt (că aşa zice lumea sau că aşa mi se pare mie), sau la orice preot căruia eu mă prezint cu duh de umilinţă ca înaintea omului lui Dumnezeu;
- cum să rezolvăm problema, în loc de cum să fim şi să trăim astfel încât să rezolve Domnul problema, fie şi prin noi;
- ce se bagă ăla în treaba mea, pe tarlaua mea (în loc de bine aţi venit, cum să formăm o echipă eficientă?);
- cine e vinovat (în loc de eu sunt vinovat pentru toate relele înaintea lui Dumnezeu dar nu deznădăjduiesc şi iată, mă căiesc şi rog pe Domnul să îmi dea duh/putere de pocăinţă),

atunci astfel de situaţii ar apărea mai rar şi, când apar, ar putea fi abordate şi finalizate în mod fericit. Cu Voia Domnului.

Dar românul îi dă înainte cu mândria lui, cu găinăriile lui, cu copilăria lui inocentă, cu analfabetismul lui generalizat şi agresiv, cu ţâfnele lui arogante, cu tot ce pohteşte... Vai nouă!

@Cezar Din cate a spus Tatiana, spitalul era in afara legii, iar fondurile,medicatia si personalul limitat. Maicile au vizitat-o cat timp a fost internata si s-au ingrijit de ea. Alina fiind orfana, doar ele erau langa ea. Scriitoarea explica f.bine ce s-a intamplat si cu spitalul si la manastire.

Da, da, din nenorocire...

DUPA DEALURI film anticrestin
 

Da- l-au dat pe HBO si l-am vazut si eu! In afara de unele exagerari si lucruri prezentate tendentios, in mare ceea ce se arata in film corespunde cu ce au zis si organele de ancheta.

In primul rand, au gresit cei de la spital care au externat-o prima data pe Irina Cornici, desi in momentul externarii aceasta nu era nici pe departe vindecata, manifestand tulburari grave de comportament.

Apoi faptul ca au incercat sa-i faca acele rugaciuni "de dezlegare"" a fost o initiativa buna , insa au gresit ca au tinut-o fara mancare si apa. Moartea Irinei Cornici nu s-a produs datorita faptului ca fusesera legata cu acele prosoape, ci din cauza lipsei de mancare si apa si datorita deshidratarii. Ori pentru cine are minime cunostiinte de fiziologie umana, este clar ca nu poti sa tii un om nemancat si fara apa un timp asa de lung.

Aici a gresit Daniel Corogeanu si acele maicute. In momentul cand au vazut ca Irina Cornici are acele grave tulburari de comportament, trebuiau sa o duca imediat la spital.
Asadar se poate vorbi de omor din culpa sau omor prin imprudenta.

din cât am înţeles, a fost condamnat pentru " lipsire de libertate, urmată de moartea victimei".
filmul nuanţează, ca orice film.
mie mi se pare ca a fost ca în serialul "Dezastre în aer", în care se analizează o catastrofă cu un avion prăbuşit.
aproape de fiecare dată cauza prăbuşirii este o înşiruire de erori a mai multor persoane.
şi oricare dintre ele dacă îşi făcea corect datoria, avionul nu se prabusea.
bineînţeles ca unii au o vină mai mare, alţii mai mică.

Cazul Tanacu:http://tanacu.ro/?p=21

Adevarul despre Tanacu: Irina Cornici a murit ucisa de paramedici cu doze prea mari de adrenalina injectate in inima

"Raportul medico-legal, intocmit in urma exhumarii maicutei Irina de la Tanacu, rastoarna total ipotezele cazului: Irina a murit din cauza unei supradoze de adrenalina, administrata gresit de medicul ambulantei.

Raportul a fost intocmit de medicul legist Dan Gheorghiu, din Constanta, la cererea avocatei Maria Ilisei, care ii apara pe calugarul Daniel Corogeanu si pe cele patru maicute. Cea mai importanta concluzie a raportului spune ca Irina a murit din cauza unei culpe medicale, deoarece medicul de pe ambulanta care s-a deplasat la fata locului, Lenuta Ciocan, i-a administrat o supradoza de adrenalina, care i-a fost fatala. O alta concluzie a celui de-al doilea raport se refera la faptul ca Irina traia in momentul in care a fost urcata in ambulanta si ca nu era moarta, asa cum s-a spus initial, dovada in acest sens fiind o tumefactie de pe bratul drept, locul in care medicii de pe ambulanta i-au pus o perfuzie.

“O perfuzie este imposibil sa fie montata la un cadavru, pentru ca nu are circulatie sangvina”, afirma medicul Gheorghiu in raport.

Raportul medico-legal intocmit de doctorul Dan Gheorghiu cuprinde o descriere a efectelor adrenalinei: “Cantitatea mult peste normal de adrenalina administrata, cit si timpul de actiune prelungit asupra cordului au avut efecte letale, prin fibrilatie ventriculara si stop cardiac ireversibil”, se spune in noua expertiza medico-legala, citata in ziarul Cotidianul.

Dezvaluiri spectaculoase in cazul Tanacu

Noul raport medico-legal arata ca tanara Irina Cornici a murit in urma unui stop cardiac, cauzat de o eroare medicala.

Raportul medico-legal intocmit in urma exhumarii tinerei Irina Cornici, care si-a pierdut viata la manastirea Sfanta Treime din localitatea Tanacu, judetul Vaslui, in luna iunie a anului 2005 rastoarna datele primului raport medico-legal.

Raportul redactat de medicul Dan Gheorghiu, medic primar de medicina legala din Constanta, ajunge la concluzia ca moartea Irinei Cornici a fost cauzata de o eroare medicala facuta de medicul ambulantei care i-a administrat tinerei sase fiole de adrenalina.

Prima analiza medico-legala, facuta sub presiunea emotiilor starnite de cazul de la Tanacu, il acuza pe preotul Daniel Corogeanu de omucidere.

Cauza presupusa a mortii era insuficienta cardio-respiratorie acuta, insuficienta respiratorie restrictiva prin contentie (mecanica), soc hipovolemic (scaderea volumului de oxigen din sange), deshidratare importanta in contextul unui bufeu delirant halucinator (schizofrenie) neglijat, cu stare de agitatie psihomotorie severa.

Noul raport medico-legal arata ca, potrivit expertizei facute dupa exhumare, Irina Cornici mai era inca in viata atunci cand i s-au aplicat perfuzii cu o supradoza de adrenalina.

BBC a obtinut in exclusivitate concluziile raportului pe care le publicam mai jos:

1. Moartea numitei Irina Cornici Maricica Irina a fost violenta

2. Moartea s-a datorat unei insuficiente cardiace acute survenite in urma administrarii contraindicate si incorecte si ca mod si ca doza (mare) de adrenalina

3. Leziunile de violenta constatate au putut fi produse prin comprimare de corpuri dure – contentie. Sunt minore si nu au legatura cu cauza mortii. Leziunea de violenta de la nivelul cotului drept a fost produsa prin intepare cu ac de seringa, in timp ce victima traia.

4. Moartea poate data din 15.06.2005 si, datorita existentei elementelor de reactie vitala (tromb si infiltrat hemoragic) aparute in urma punctiei venoase pentru montarea perfuziei, momentul mortii poate fi stabilit in intervalul situat intre orele 1200 si 13.20.

5. Din datele medicale existente rezulta ca victima era in evidenta sectiei de psihiatrie Vaslui cu schizofrenie de tip dezorganizat. Afectiunea psihica, precum si tratamentul aplicat la internarea din 21.04.2005 in sectia Psihiatrie nu au legatura cu cauza mortii.

In fisa intocmita de medicul ambulantei, doctorita Lenuta Ciocan, scrie ca i s-au administrat Irinei Cornici sase doze de adrenalina.

Raportul medico-legal intocmit de doctorul Dan Gheorghiu cuprinde o descriere a efectelor adrenalinei: “Cantitatea mult peste normal de adrenalina administrata, cat si timpul de actiune prelungit asupra cordului au avut efecte letale prin fibrilatie ventriculara si stop cardiac ireversibil”, se spune in noua expertiza medico-legala.

Sursa: 9AM

Decembrie, 2005"

Tatiana Niculescu Bran despre CAZUL TANACU si filmul DUPA DEALURI la emisiunea TV Cuvinte din taceri

http://www.razbointrucuvant.ro/recom...-dupa-dealuri/

Pentru cine bat clopotele la Tanacu?
Ieromonah Savatie Baştovoi, Pentru cine bat clopotele la Tanacu? – fragmente
http://www.razbointrucuvant.ro/2007/...ele-la-tanacu/

BOR s-a spălat pe mîini, dar faţa i-a rămas murdară

.................................................. ..................................................

Parintele Gheorghe Calciu despre Biserica si calugarii de la Tanacu
http://www.razbointrucuvant.ro/2008/...rcul-cu-fiare/

"Fiecare articler, fiecare politician, fiecare ierarh sau purtător de cuvânt care a aruncat piatra împotriva unui om care nu poate fi acuzat de crima şi, cu atât mai puţin de intenţie criminală, va primi pe fruntea lui piatra pedepsei lui Dumnezeu care le va spune: Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, că am fost în închisoare şi nu aţi venit să Mă vedeţi. Iată piatra pe care aţi aruncat-o în Mine se întoarce pe fruntea voastră.

Si chiar după ce justiţia aservită puterii întunericului şi nu lui Dumnezeu va da o sentinţă de condamnare aşa cum au conceput-o procurorii înainte de a fi cercetat faptele şi intenţiile acuzaţilor, inocenţa părintelui va sta în faţa Bisericii adevărate şi a credincioşilor ei, neclintită.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, iarăşi s’a grăbit să confirme atacurile presei şi ale masoneriei împotriva Bisericii, trambiţând că la Tanacu s’a făcut o crimă, vezi Doamne, crimă care nu este emblematică Sfintei noastre Ortodoxii, (Dumnezeule, cine a gândit această frază); din nou Biserica îşi pleacă ruşinată capul în faţa unei prese dezlănţuite şi incoerente şi care foloseşte insulta ca argument şi apelaţiunile grosolane ca sentinţa înainte de judecată pentru care ar trebui sa-i fie ruşine, dar ei nu au ruşine, nici dragoste de adevăr. La Tanacu nu s’a făcut nici o crimă, ci Dumnezeu a decis s’o elibereze pe sora Irina din mâinile satanei. (chiar dacă, după documente, medicii i-au dat doza ucigătoare de adrenalină. Oare medicii au barbă rosie şi sunt criminali? Sau au schimbat nu stiu ce jambiere cu halatul alb?) Sunt un preot echilibrat, nu vorbesc fără o judecată prealabilă şi fără îndelungă rugăciune înainte de a spune ceva împotriva Sfântului Sinod. Am ţinut la Jilava o grevă de 12 zile, în timpul careia nu am băut apă 5 zile şi nu am mâncat nimic 12 zile. Am slăbit extrem de mult, fiindcă am intrat în grevă extrem de slab din cauza regimului la care eram supus. Puteam să mor, pentru că eram om în vârstă, aproape 60 ani, dar nu am murit pentru că Dumnezeu a hotarît altfel în planul Lui necunoscut nouă. Ceea ce a făcut securitatea a fost pentru moartea mea. Ceea ce a făcut preacuviosul părinte Daniel şi preacuvioasele maici (pentru că ei sunt şi rămân preacuvioşi) a fost pentru viaţa sorei Irina. Pentru viaţa ei de aici, dar Dumnezeu a hotărît ca sfintele rugăciuni de eliberare să fie pentru viaţa ei de dincolo. Sinodul a despuiat pe acuzaţi de orice protecţie eclesială şi i-a aruncat în circul cu fiare. Cum vom numi această hotărîre? Iisus Mântuitorul să o numească“.

Nici macar Tatianei Niculescu Bran nu i-a placut cum a iesit filmul. Iar din ce a spus ea, calugarii si maicile nu sunt deloc vinovati, iar faptul ca mormantul Irinei este uitat si cu o cruce stramba spune multe. Poate tot maicile de la Tanacu ii mai aprind o lumanare.
Ce m-a mirat pe mine nu a fost felul in care a reactionat presa, ci cum a reactionat Biserica si "credinciosii".

Dupa dealuri
 

Intradevar, au gresit grav si cei de pe ambulanta care i-au administrat o doza prea mare de adrenalina. Pur si simplu nu stiu cum au putut face tampenia asta- doar erau cadre medicale, care se presupune ca aveeau o pregatire in domeniu! asa mai bine puneam pe salvare un tamplar si un instalator ca tot aia era......
In mod clar si cei de pe ambulanta trebuiau trasi la raspundere pentru omor din culpa.

Este cert ca Daniel Corogeanu nu a vrut sa o omoare pe Irina Cornici, insa a gresit si el: nu ca a legat-o cu acele prosoape (si la spital pe cei cu grave tulburari psihice care se manifesta violent tot i leaga de pat sau in camasa de forta), ci prin faptul ca a tinut-o fara mancare si apa atatea zile. Ori acest fapt nu poate sa nu aiba legatura cu cauza mortii- organismul uman nu poate rezista fara mancare si apa atatea zile.

Trebuia atunci cand a vazut ca citirea acelor rugaciuni nu are nici un efect, sa-si dea seama ca problema nu este de natura posedarii, ci de natura medicala si sa o transporte imediat pe Irina Cornici la spital. De aceea este bine ca fiecare sa lucreze in domeniul in care se pricepe.

fără apă corpul rezistă câteva zile. dar starea de agitaţie, atât fizică cât şi psihică, i-au consumat probabil toate resursele.

Observ ca tuturor le este frica de "critica"...cu alte cuvinte, tuturor le este frica de "adevar", iar adevarul inseamna Insusi Dumnezeu.
Ar trebui sa nu ne fie frica de critica, sa ne-o asumam ca pe o lectie care ne poate determina schimbarea, schimbarea in bine. Ceea ce se intampla in biserica este o realitate, chiar si la nivel de film, in cazul de fata. De fapt, realitatea este cu mult mai grava decat scenariul acestui film. Nu stiu daca ascunderea mizeriei sub pres reprezinta o solutie pentru rezolvarea problemelor existente in sanul Bisericii noastre, dar cu siguranta poate perpetua ignoranta si faradelegea.
Trebuie sa ne asumam aceste intamplari, sa le constientizam si sa le analizam ca pe niste trasaturi sociale capabile sa ne afecteze pe toti, fiindca toti suntem raspunzatori de imaginea bisericii, nu doar cei care o denigreaza flagrant.

Un film excelent
 

Credinta ar trebui sa va duca spre toleranta ...nu spre URA!!!

Of! Prezentarea evenimentelor intr-un mod denaturat pune in lumina proasta niste taine ortodoxe. In rest, nimic deosebit. Aplaudam si toleram, doar asa ne-au invatat Sfintii Parinti!

Ce intelegi prin toleranta? Adevaratul sens sau cel propus de mass-media de astazi?

Si romanii din Ardeal erau tolerati.

Ce ascundem sub pres? Adevarul poate.

Se stie deja ca Irina, care NU era calugarita, nu a murit din cauza preotului si a maicilor! Se stie ca presa a denaturat tot evenimentul si felul "civilizat" in care s-au exprimat!

Ce s-a intamplat la Tanacu nu este deloc adevarul prezentat de presa.

adevarul
 

Ok si care e adevarul?

Cateva lamuriri putem obtine din urmatorul link:

http://tanacu.ro/

recenzie calugarul
 

Am citit atat cartea „Calugarul”, cat si recenzia postata pe acest forum. Nu cred ca e vorba de o lovitura data monahismului; dimpotriva, a cunoaste posibile denaturari ale unei cai asa de grele, care trebuie aleasa in cunostinta de cauza de catre viitorii traitori in manastiri, nu face decat sa aduca un ajutor pentru delicata optiune de viata si o lumina calauzitoare pentru cei din lume care ii judeca pe calugari, acuzandu-i ca fug din calea greutatilor. Din cate cunosc, asemenea expuneri ale vietii monahale au mai aparut in trecut, chiar sub semnaturi mai autorizate, cum ar fi cea a lui Valeriu Anania (mitropolitul Bartolomeu), unul dintre cei care au apreciat lucrarea deosebita a autoarei Mihaela Ion (a se vedea cartea „Amintiri despre Mitropolitul Bartolomeu Anania”). Este un motiv de a medita atent inainte de a arunca cu acuzatii neavizate asupra autoarei, ce se dedica unui efort sustinut de documentare. Reusita lucrarii autoarei consta tocmai in autenticitatea scrisului, ce nu poate reiesi decat dintr-o traire adecvata, rezultand carti care exprima cu adevarat niste realitati la care cu greu s-ar putea ajunge fara harul talentului si a rugaciunii.

neintelegerile cazului Tanacu
 

Cazul Tanacu nu a fost inteles inca de la inceput. Cei din exterior au judecat, fiecare, dupa cum au putut sau au avut interesul. M-a mirat insa pozitia celor care ar fi trebui sa ia apararea interesului Bisericii in a-si putea urma vocatia mantuitoare. Cele prezentate pe site-ul alaturat ar aduce destule clarificari daca ar fi receptate asa cum ar trebui.