Generalizarea despre care am vorbit in postarea anterioara, parafata cu indignare indreptatita.

de unde crezi ca Gerge Lucas s-a insiprat pentru termenul de "forta" in Star Wars: de la budhismul tibetan. Un fel de divinitate sub forma de energie universala impersonala

În primul rând, Buddha nu e în nici un caz Dumnezeu, ci un simplu om limitat care s-a chinuit să ducă un anumit stil de viaţă, fără să stabilească vreo legătură reală cu Dumnezeul Cel Adevărat.
Hristos fiind Dumnezeu Adevărat şi Om Adevărat, nu poate fi comparat în nici o privinţă cu Budha sau cu vreo altă creatură de pe pământ sau din ceruri!

În al doilea rând, în paragraful în care te-am citat mai sus, dacă nu este vorba despre reîncarnare, atunci avem de-a face cu ceva care se aseamănă cu erezia dochetismului care, referindu-se la Mântuitorul Hristos, susţinea ceva identic, şi anume că, Hristos ar fi luat trup doar aparent, ci nu în realitate. Cu alte cuvinte, ei susţineau că de fapt ar fi păcălit lumea, că ar fi fost un fel de fantezie, un fel de nălucă. Aşa au ajuns să nege patimile Mântuitorului de pe cruce, Învierea şi tot ce a pătimit ca Om în lume fiind.

Nu putem spune acest lucru, fiindcă Dumnezeu nu doar se încarnează într-un trup, ci Dumnezeu Cuvântul ia firea omenească, adică trup însufleţit de suflet raţional şi înţelegător, cu tot ce înseamnă asta, inclusiv mintea care este creată.

Prin Întrupare, Dumnezeu Cuvântul S-a facut ipostas al trupului, adică firea omenească (trup însufleţit de suflet raţional şi înţelegător) s-a unit cu firea dumnezeiască în ipostasul Cuvântului, fara schimbare, fara amestecare, fara despartire şi fără împărţire !

"Firea dumnezeiasca este pentru totdeauna unita cu firea omeneasca, fara schimbare, fara amestecare, fara despartire, si fara impartire in ipostasul Cuvantului. Aceasta inseamna ca cele doua firi nu s-au despartit si nu se despart niciodata. In prezent, ne putem impartasi din Trupul indumnezeit al Cuvantului, tocmai pentru ca firea omeneasca ramane nedespartita de cea dumnezeiasca, adica Dumnezeu-Om exista pentru totdeauna. Impartasindu-ne din Trupul si din Sangele indumnezeit al lui Hristos, ne facem de un trup si de un sange cu El. (ÎPS Vlachos)

Nu explică bine deloc, fiindcă unirea firii dumnezeieşti cu firea omenească este valabilă doar pentru Hristos, Dumnezeu-Om, fiindcă El are şi fire dumnezeiască, fiind din Sfânta Treime, lucru care nu este valabil şi pentru persoanele omeneşti de pe pământ.
Aşa cum a fost creată firea omenească a vechiului Adam, tot astfel a fost creată şi firea omenească a Mântuitorului, Noul Adam, în păntecele Maicii Domnului, cu diferenţa că trupul său a fost la scară/dimensiune mult mai mică, dar deja format, fără să fi fost, ca în cazul nostru, ou sau zigot mai înainte de a se forma

Toţi suntem fii ai lui Dumnezeu, dar nu cum înţelegi matale. Nu purcedem din El, (nu suntem părticele din esenţa-fiinţa Sa şi energia Sa dumnzeiască) nici unul dintre noi. Aceasta este o teorie întâlnită în toate filozofiile orientale, la platonicieni, la neo-platonicieni şi în toate ereziile de origine gnostică. Teoria emanaţionistă a gnosticilor care vorbeşte despre faptul că mintea omului este necreată (erezia apolinarismului) şi că este un fragment, o scânteie, o părticică din Dumnezeu, care este numit de ei în mai multe feluri, în funcţie de filozofia din care provine: Cosmos, Conştiinţă Cosmică, Conştiinţă Supremă, Supraconştiinţă etc
Aceste filozofii eretice învaţă că aceste părticele din aceea fiinţa, numită de ei Dumnezeu, deoarece ar fi păcătuit într-o stare de preexistenţă au fost aruncate în trupuri spre a fi pedepsite, şi că vor trebui să treacă prin mai multe cicluri de reîncarnări pentru a se purifica, urmând în cele din urmă a se contopi cu Divinitatea, Fiinţa, Pleroma, Monada, Cosmos, Conştiinţă Cosmică, Conştiinţă Supremă, Supraconştiinţă etc

Ortodoxia învaţă câ firea omenească (atât trupul cât şi sufletul raţional, înclusiv mintea) sunt create, şi că suntem fiii lui Dumnezeu prin înfiere nu prin fire/natură. La Sf. Botez suntem înfiaţi prin Harul Sfântului Duh şi devenim fiii lui Dumnezeu după har, atâta timp cât avem credinţă dreaptă şi conlucrăm în viaţa noastră cu Harul Sfântului Duh primit la Sf. Botez. Fiul lui Dumnezeu după fire/natură este Unul Singur, Iisus Hristos. (Ioan 3, 16)

"Prin energiile necreate se impartaşeşte omul de darul lui Dumnezeu, iar nu de fiinta Sa, care ramane pururea neatinsa de vreo zidire a Sa vazuta sau nevazuta.

Dumnezeu în Fiinţă e un adânc nepătruns, necomunicabil, neschimbabil. Dar din acest adânc emană puteri şi lucrări în care nu se scurge însăşi Fiinţa. Acestea sunt altceva decât Fiinţa. Ele pot fi nenumărate, precum abisul Fiinţei este fără de sfârşit.

Sfântul Grigorie arată că altceva este fiinţa Lui Dumnezeu, inexprimabilă şi de neatins cu gândirea, şi altceva, harul care se revarsă apofatic din ea, de care se împărtăşesc cei vrednici de unirea cu Cel Necuprins. Dar prin aceasta nu trebuie înţeleasă existenţa a doi Dumnezei (diteism), Unul complet transcendent iar Altul imanent, adică împărtăşibil sau participabil, ci Unul şi Acelaşi, după fiinţă incognoscibil iar după lucrări sau energii cognoscibil".

Această meteahnă a filmelor SF este întâlnită la majoritatea adepţilor filozofiilor şi practicilor orientale, lucru care dovedeşte încă odată, dacă mai era nevoie, că aceşti indivizi trăiesc într-o lume a lor, imaginară, plăsmuire a unor minţi rupte de realitatea care îi înconjoară...

Odata ce sunt rapusi de Lumina, e clar cata curtatie a inimii au aceia.
Degeaba stii doctrina, daca nu o traiesti cu adevarat. Dar cel mai important mi se pare alt lucru: smerenia. Ea este hotarâtoare.
Intelesurile le capeti pe masura ce inima ti se curata, dar asa, prin smerenie, spovedanie si impartasanie cu Trupul si Sângele Domnului; nu altfel.
Ar fi bine ca dupa ce citesti cate o Evanghelie, sa iei cartile scrise de Sfintii Parinti despre acea Evanghelie, ca sa intelegi cu adevarat ceea ce scrie acolo. Altfel vei avea doar impresia ca intelegi.
Dar, nu ai voie sa slujesti la doi domni!

Cine judeca daca o credinta este traita sau nu cu adevarat?

Cine judeca daca smerenia este autentica sau nu?

Intelesurile vin in primul rand prin "insasi intelesuri" unite cu lucrarea efectiva a virtutilor.

Tainele, asa cum sunt definite in ortodoxie, lucreaza matuirea celor care cred in ele.

Opinia mea este ca dinamica lor poate fi privita intr-un mod mai profund, intelegand aspectele subtile ale proceselor cognitive.

Cu intelegeri mai adanci lucrarea tainei se savarseste in noi cu putere mai mare.

Eu nu contrazic miezul invatarurilor crestine ci in opinia mea pot fi interpretate intr-un mod mai profund.

Altfel, trebuie sa ne bazam doar pe credinta - pentru ca argumentatiile la nivel rational, asa cum sunt ele admise teologic, prezinta contradictii logice evidente.

In opinia mea, acestea pot fi rezolvate intr-o mare masura intelegand explicatiile rationale (nu dogmatice) ale Caii de Mijloc.

Agumentatia logica crestina privind explicarea realitatii prezinta zone de fractura si incongruenta evidente, chiar daca face apel la concepte "liant": “energii” / "energii necreate".

Aceasta pentru ca nu are explicatii cu privire la ceea ce este in mod esential “fiinta”, “persoana”, “energia” – orice fenomen in general.

Crestinismul le trateaza ca postulate / evidente in sine.

Din acest punct de vedere “persoana” detine un statut “tabu” fiind intangibila oricarei incercari de a fi explicata rational.


Este hilar sa areti cu degetul la “energii impersonale” si sa legitimezi in acelasi timp “energiile necreate”.

Aduci niste argumente comice ,cum ca crestinismul nu reuşeste sa explice realitatea, aşa cum reuşeste budismul si de aceea,probabil, vrei sa-l popularizezi .Nu exclud faptul ca tu, citind niste scrieri budiste, sa fi rămas fascinat de anumite idei care ti-au deschis niste " unghiuri " noi pe care ,crezi tu, camera de luat vederi crestina nu le vede. Intrebarea e, sunt utile acele unghiuri? Ce dezvolta ele concret? Te ajută sa nu mai pacatuiesti,te fac mai bun, mai iubitor, mai linistit,mai smerit?...

Poti sa punctezi un loc in care budismul explica mai bine realitatea?

PS:afirmatia cu energiile impersonale (budism )si cele necreate(crestinism) nu e argument valid, caci e diferenta intre "nepersoana absoluta" si Absolutul Persoana.

Zi-le, zi-le! Că tot l-am cinstit azi, noi creștinii hilari, pe Sfântul Grigorie Palama.

Însă este important cum înţelegi tainele şi credinţa în ansamblul ei. Ele nu pot fi separate de Întruparea, Răstignirea, Jertfa, Învierea, Înălţarea la Ceruri a Mântuitorului, Pogorârea Sfântului Duh la Cincizecime şi ceeea ce găsim în Tradiţia Bisericii Ortodoxe.

Însă credinţa este un dar al Duhului Sfânt, iar cine nu are harul Sfântului Duh nu poate avea nici darul credinţei şi mai cu seamă al dreptei credinţe.

Măntuitorul i-a fericit pe cei care nu au văzut şi au crezut: "Fericiti cei ce n-au vazut si au crezut!” (Ioan 20, 29)

Iisus a spus: De nu se va naste cineva din apa si din Duh, nu va putea sa intre in Imparatia lui Dumnezeu (Ioan 3, 5)

Căci prin Botez:
"n-aţi primit iarăşi un duh al robiei, spre temere, ci aţi primit Duhul înfierii, prin care strigăm: Avva! Părinte!" (Romani 8, 15)

"Si zicea: Cum vom asemana Imparatia lui Dumnezeu sau in ce pilda o vom inchipui? Cu grauntele de mustar care, cand se seamana in pamant, este mai mic decat toate semintele de pe pamant; dar, dupa ce s-a semanat, creste si se face mai mare decat toate legumele si face ramuri mari, incat sub umbra lui pot sa salasluiasca pasarile cerului." (Marcu 4, 30-32)

"Deci zicea: Cu ce este asemenea Imparatia lui Dumnezeu si cu ce o voi asemana? Asemenea este grauntelui de mustar pe care, luandu-l, un om l-a aruncat in gradina sa, si a crescut si s-a facut copac, iar pasarile cerului s-au salasluit in ramurile lui. Si iarasi a zis: Cu ce voi asemana Imparatia lui Dumnezeu? Asemenea este aluatului pe care, luandu-l, femeia l-a ascuns in trei masuri de faina, pana ce s-a dospit totul." (Luca 13, 18-21)

"Darurile se numesc harismata (harisme) pentru ca sunt daruite de Dumnezeu, insa numai in functie de starea duhovniceasca a omului. Sfantul Maxim mai noteaza inca o data ca energia Duhului Sfant este primita de credinciosi dupa credinta si dupa starea sufletului fiecaruia dintre ei." (ÎPS Vlachos)

"Dupa cum afirma Sfantul Ioan Damaschin, iertarea pacatelor se da in acelasi fel tuturor celor care se boteaza, dar harul Sfantului Duh se da in functie de credinta si de curatie. Prin sfantul Botez, primim arvuna darului Duhului Sfant, iar renasterea este pecete, legamant, iluminare si inceputul unor noi vieti." (ÎPS Vlachos)

"Câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi îmbrăcat" (Galateni 3, 27)

"nu e departe de fiecare dintre noi, căci în El trăim şi ne mişcăm şi suntem ..., căci al Lui neam şi suntem ..." (Fapte 17, 27-28).

Vezi de asemenea acest articol:
http://www.doxologia.ro/cuvinte-duho...inarea-harului

Multumesc pentru intrebare.
--------------------------

Comparand cu celelalte culte crestine, ortodoxia este de departe Regina.

Straluceste ca soarele.

In opinia mea detine cele mai profunde explicatii (scrierile patristice) si cele mai puternice lucrari ale Duhului.

Insa ca acestea sa lucreze in adancul inimii, credinciosul trebuie sa se cultive, sa citeasca, sa-si hraneasca mintea cu vorbele si intelesurile ante-traitorilor. Poti sa fii ortodox doar cu numele, poti sa fii ortodox doar cu slujbele, poti sa fii ortodox avand intelegerile adanci ale Parintilor (in lucrarea virtutilor, isihie, rugaciunea inimii....)

As fi dorit din tot sufletul sa fi gasit in crestinism ceea ce am gasit in budism.
Asa cum in lucrare ortodoxia este desavarsita, as fi dorit sa fie rotunda si in explicatii.

---------------
In ce punct explica budismul mai bine realitatea? Si cu ce ne ajuta aceasta in lucrarea efectiva a virtutilor (smerenie, blandete, iubire, rabdare…)?

In esenta, budismul (Calea de Mijloc, mai precis) elucideaza complet/ articuleaza logic principiile apofatice de cunoastere a Lui Dumnezeu.

Negatia, ca forta cognitiva, in crestinism ramane la nivelul unor concepte si metafore ("necunoasterea Lui Dumnezeu in Fiinta”), iar efectiv in rugaciune, la un nivel grosier de genul - “ferirea de imaginatii/ neincrederea in aratari/ (negatii/respingeri brute).

Budismul a dezvoltat explicatii psihologice de mare rafinament privind metoda apofatica de adancire a mintii in rugaciune (adancire in Prezenta Lui Dumnezeu). Respingerile/negatiile sunt foarte fine si penetrante (atunci cand dependenta formei este identificata la un nivel profund).

In ortodoxie, metoda apofatica a fost evidențiată în teologia patristică de Ioan Damaschin, Grigorie de Nissa, Dionisie Areopagitul, Maxim Mărturisitorul, Grigore Palama.

Gasirea Lui Dumnezeu este ca si iesirea dintr-o cusca inghesuita si obscura, pe o pajiste intinsa, luminoasa, fara hotar. Este un sentiment coplesitor de mare slobozenie, de libertate neingradita, de miscare fara opreliste in orice directie.

O astfel de minte, care se misca sloboda in Dumnezeu, poate cultiva cu usurinta orice virtute. Inclusiv smerenia adanca, pentru ca pe sine se vede ca “nimic” (negarea sinelui /apofatismul sinelui). Este o minte fara hotar care poate contempla fara sa fie ingreunata de pareri (intiparirile pacatoase) bunatatile Lui Dumenzeu – iubirea de care se aprinde asa cum lemnul uscat este aprins de scanteie.

Fara aceasta slobozenie, cel ce lucreaza virtutile se aseamana cu cineva care are lanturi grele la maini si la picioare. Cand mintea se adanceste in Dumnezeu si devine sloboda, El preia comanda si le infaptuieste pe toate, in timp ce noi “stam usori in palmele Sale”.

Cine judeca toate acestea? Doar Dumnezeul din Treime.
Iti inteleg dorinta de a sti, dar dupa umila mea parere, trebuie sa arati si smerenie fata de Dumnezeu, ca El sa te lumineze. Ortodoxia cuprinde TOT Adevarul, care e valabil atat pana la moarte, cat si dupa moarte; in vreme ce budismul se opreste la groapa, nefiind mantuitor.
Incearca sa citesti mai mult din Sfintii Parinti si te vei lumina in toate privintele.
Budismul iti da iluzia ca intelegi tot; e si normal, caci nu iti da decat atata cat poti intelege; ori Dumnezeu e de necuprins, este infinit. Cum sa cuprinzi Infinitul?!?
Ai grija, ca fugi dupa o iluzie.
Si magia alba e tot magie!

Noi, ortodocsii, nu facem decat 1% pentru a ne curati inima; restul face Dumnezeu din mila Lui.
Vrei sa spui ca budistul face singur ceea ce face pentru ortodox Dumnezeu?!?
Depinde de tine, cat de ortodox esti, cat te rogi, cat te cureti de pacate si patimi; dar cu toate acestea, tot Dumnezeu cu mila Sa te curata si te face aidoma Lui, adica te indumnezeieste.
In budism gasesti o iluzie, nimic altceva, comparativ cu crestinismul. Dar, atentie: nu le poti practica pe amandoua! Trebuie sa alegi.

Daca ai uitat deja, revin cu citate, dar din ce ai scris pana acum deja eu am inteles altceva:
1. Crestinismul e incomplet, insuficient fata de budhism,
2. Explicatiile Patristice nu sunt suficient de bune, mai bune sunt cele care le gasesti tu cu mintea ta, chit ca vin in conflict flagrant cu acestea si transforma crestinismul intr-o mascarada.

Da, nu trebuie sa mai caut ca ai venit singur cu mostra care contrazice ce ai scris mai sus.

Intr-adevar, budhismul iti oferea ceea ce e mai greu de obtinut din crestinism pentru a satisface desavarsit orgoliul de intelectual - o filosofie goala, fara cine stie ce aplicabilitate practica in directia mantuirii.

Cu nimic.
Daca ai cunoaste crestinismul macar un sfert din cat ai pretentia ca stii despre buhism, ai sti ca aceste virtuti nu se obtin printr-un efort rational ci unul ascetic si haric.
Fara rugaciunea catre o Persoana anume, care in budhism NU EXISTA, sfintenia este innacesibia.

Sunt vicii care pot fi combatute prin disciplina sau pur si simplu de care unii oameni, prin natura lor, sunt feriti.
Dar lipsa aparenta a unor pacate, NU este sfintenie.

Haha, ce ironie crunta.
Poate afli si tu intr-o zi ca in budhism nu exista Dumnezeu sau in orice caz, existenta lui Dumnezeu e decarata irelevanta.

Si chiar daca in anumite forme moderne, adaptate pentru afi asimiate de gandirea Occidentala, exista ceva care s-ar putea numi astfe, e vorba de o entitate impersonala, cum ti s-a mai spus de atfel.
Nici vorba de Sfanta Treime, nici vorba de Dumnezeu Fiul, sau Sfantul Duh.

Chiar, tu crezi in Sfanta Treime sau e un concet care il consideri incompatibil cu orientarea ta budhista?

Deci cam cu atat ai ramas din cunostitele tare sumare despre crestinism..

Gandirea ta e viciata din start, pentru ca tu ai impresia ca Dumnezeu poate fi cunoscut in Fiinta sa, prin jonglerii cu cuvinte si concepte, ca in budhismul din capul tau.

Ei bine, nu este asa, cunoasterea lui Dumnezeu este mai presus de efortul rational al omului, ceea ce ofera crestinsmul este contextul in care omul se poate curati pe sine pentru a primi aceasta cunoastere, atunci cand omul a sporit in curatie, smerenie si Dumnezeu crede de cuviinta.

Nimic din ceea ce tu ca om, cu aere de filosof, invarti in cap, nu te apropie nici macar 1mm de aceasta cunoastere.

Las-o mai, inca o data, cu prostiie astea, ca budhismul NU este o religie teista, macar atat ar trebui sa stii.

O fi utila cat de cat la nivel de filosofie, psihologie, dupa curatat de toate prostiie dar atat.

Bati campii, in primul rand, omul asa cum e creat de Dumnezeu, nu e doar minte, este si afect (pe care budhismul nu da doi bani, il vede ca un reziduu, o iluzie) si vointa (si aici iarasi are o serie de concepte aiuristice).

Cand omul ajunge la Dumnezeu, ajunge cu toata fiinta sa, toata fiinta sa trebuit sa fie curata in acest sens.
In al doilea rand, smerenia este premiza pentru a ajunge acolo, nu o consecinta ulterioara.
Ca pe urma se poate adanci, este partea a doua.
Este premiza, dar nu singura si nu suficienta.

Pai tocmai lucrarea virtutii, sub har, este cea care face pe om sa lepede lanturile de la maini si de la picioare.
Tu te-ai pacalit crezand ca ai gasit o scurtatura si poti sari peste asta, dar cum se zice, ai sarit din tigaia incinsa, direct in foc.

Explicaţii suplimentare:

Despre numarul firilor

Dupa cum cu privire la Dumnezeire marturisim o singura fire, si dupa cum spunem ca sunt in realitate trei ipostase si afirmam ca toate insusirile naturale si substantiale sunt simple, si ca cunoastem deosebirea ipostaselor numai in cele trei insusiri, anume in necauzat si parintesc, in cauzat si firesc, in cauzat si purces, si cunoastem ca ipostasele sunt nedespartite si nedespreunate unele de altele, unite si intrepatrunse fara confundare - ele sunt unite, dar nu se confunda, caci sunt trei, chiar daca sunt unite, caci sunt despartite, dar fara sa se despreuneze. Si chiar daca fiecare exista in sine, adica este o ipostasa desavarsita si are o insusire proprie, adica un mod deosebit de existenta, totusi sunt unite prin fiinta si prin insusirile naturale si prin aceea ca nu se despart si nici nu se departeaza de ipostasa parinteasca; pentru aceea este si se numeste un singur Dumnezeu - tot astfel si cu privire la dumnezeiasca si inexprimabila intrupare, care depaseste orice minte si orice intelegere a unicului Dumnezeu Cuvantul al Sfintei Treimi, Domnul nostru Iisus Hristos, marturisim doua naturi, cea dumnezeiasca si cea omeneasca, care s-au legat reciproc si s-au unit dupa ipostasa, formand din cele doua firi o singura ipostasa compusa. Spunem ca se pastreaza cele doua firi si dupa unire in singura ipostasa compusa, adica in singurul Hristos si ca atat ele cat si insusirile lor naturale exista in realitate: unite fara sa se confunde, despartite fara sa se desparta si numarate. Si dupa cum cele trei ipostase ale Sfintei Treimi sunt unite fara confundare si se despart fara sa se desparta si se numara - iar numarul nu produce in ele impartire sau separare sau instrainare si taiere, caci cunoastem un singur Dumnezeu: pe Tatal, pe Fiul si pe Sfantul Duh - in acelasi chip si firile lui Hristos, chiar daca sunt unite, sunt unite fara sa se amestece. Si chiar daca se intrepatrund reciproc, totusi nu primesc schimbare sau prefacerea uneia in alta. Fiecare fire isi pastreaza neschimbata insusirea ei naturala. Pentru aceea se si numara, iar numarul nu introduce impartire. Caci unul este Hristos, desavarsit in Dumnezeire si omenire. Numarul nu este cauza naturala a impartirii sau a unirii, ci indica cantitatea celor numarate, fie ca sunt unite, fie ca sunt despartite. Unite in sensul in care spunem ca acest zid are 50 de pietre: despartite in sensul in care spunem ca in cimpia aceasta se gasesc 50 de pietre. Sau un alt exemplu: sunt unite in sensul in care in carbune sunt doua naturi, adica foc si lemn; despartite in sensul ca alta este natura focului si alta natura lemnului. Altul este motivul care le uneste si le desparte si nu numarul.

Asadar, dupa cum este cu neputinta sa spui ca cele trei ipostase ale Dumnezeirii - chiar daca sunt unite unele cu altele - fac o singura ipostasa, ca sa nu se amestece si sa se nimiceasca deosebirea ipostaselor, tot astfel este cu neputinta sa spui ca cele doua firi ale lui Hristos, unite dupa ipostasa, sunt o singura fire, pentru ca sa nu nimicim, sa amestecam si sa desfiintam deosebirea lor.

Despre modul zamislirii Cuvantului si a intruparii lui dumnezeiesti

Ingerul Domnului a fost trimis la Sfanta Fecioara, care se trage din semintia lui David (Matei I, 16; Luca I, 27.): "Caci este evident ca Domnul nostru a rasarit din Iuda, din care semintie nimeni nu s-a apropiat de altar"( Evrei VIII, 14, 13.), dupa cum a spus dumnezeiescul apostol. Despre aceasta vom vorbi mai precis mai pe urma. Acesteia binevestindu-i ingerul i-a zis: "Bucura-te cea plina de dar, Domnul este cu tine"( Luca I, 28.). Ea s-a inspaimantat din pricina cuvantului, iar ingerul a zis catre ea: Nu te teme, Marie, caci ai gasit har la Domnul si vei naste Fiu si ii vei pune numele Iisus"( Luca I, 30-31.). "Caci el va mantui pe poporul lui de pacatele sale"( Matei I, 21.). Pentru aceea cuvantul Iisus se talmaceste mantuitor. Iar ea nedumerindu-se a zis: Cum va fi mie aceasta, pentru ca eu nu cunosc barbat?"( Luca I, 34.). Iarasi zice ingerul catre ea: "Duhul cel Sfant se va pogori peste tine si puterea celui prea inalt te va umbri. Pentru aceea si Sfantul n ascut din tine se va numi Fiul lui Dumnezeu" (Luca I, 35.). Iar ea a zis catre el: "Iata roaba Domnului, fie mie dupa cuvantul tau" (Luca I, 38.).

Deci dupa asentimentul sfintei Fecioare, Duhul cel Sfant s-a pogorat peste ea potrivit cuvantului Domnului, pe care l -a spus ingerul, curatind-o si dandu-i in acelasi timp si puterea de a primi Dumnezeirea Cuvantului si puterea de a naste. Atunci a umbrit-o intelepciunea enipostatica si puterea prea inaltului Dumnezeu, adica Fiul lui Dumnezeu, cel deofiinta cu Tatal, ca o samanta dumnezeiasca si si-a alcatuit Lui din sangiurile ei sfinte si prea curate, trup insufletit cu suflet rational si cugetator, parga framantaturii noastre. Nu si-a alcatuit corpul pe cale seminala, ci pe cale creationista, prin Duhul Sfant. Nu si-a alcatuit forma trupului treptat prin adaugiri, ci a fost desavarsit dintr-o data. Insusi Cuvantul lui Dumnezeu s-a facut ipostasa trupului. Caci Cuvantul dumnezeiesc nu s-a unit cu un trup care exista aparte mai dinainte, ci locuind in pantecele Sfintei Fecioare, si-a construit, fara ca sa fie circumscris in ipostasa lui, din sangiurile curate ale pururea Fecioarei, trup insufletit cu suflet rational si cugetator, luand parga framantaturii omenesti, si insusi Cuvantul s-a facut ipostasa trupului. In chipul acesta este simultan si trup: trup al Cuvantului lui Dumnezeu si trup insufletit, rational si cugetator. Pentru aceea nu vorbim de om indumnezeit, ci de Dumnezeu intrupat. Caci fiind prin fire Dumnezeu desavarsit, acelasi s-a facut prin fire om desavarsit. Nu si-a schimbat firea, nici nu avem o iluzie de intrupare, ci s-a unit dupa ipostasa in chip neamestecat, neschimbat si neimpartit cu trup insufletit, rational si cugetator, care are in el insusi existenta, pe care l-a luat din Sfanta Fecioara, fara ca sa se schimbe firea Dumnezeirii Lui in fiinta trupului si fara ca sa se schimbe fiinta trupului in firea Dumnezeirii Lui si fara ca sa rezulte o singura fire compusa din firea Lui dumnezeiasca si din firea omeneasca pe care a luat-o.

Intreaga fire dumnezeiasca in una din ipostasele ei s-a unit cu intreaga fire omeneasca si nu parte cu parte

Cele comune si universale sunt atribuite si celor particulare care sunt sub ele. Comun este fiinta, ca specie, iar particular ipostasa. Este particular nu ca ar avea o parte a firii, caci nu are o parte din ea, ci particular prin numar, spre exemplu: individul. Ipostasele se deosebesc prin numar si nu prin fire. Fiinta este afirmata de ipostasa, pentru ca fiinta este desavarsita in fiecare din ipostasele de aceeasi specie. Pentru aceea ipostasele nu se deosebesc intre ele in ceea ce priveste fiinta, ci in ceea ce priveste accidentele, care sunt insusiri caracteristice, insusirile caracteristice, insa, apartin ipostaselor si nu firii. Ipostasa se define ste: fiinta impreuna cu accidentele. Pentru aceea ipostasa poseda comunul impreuna cu particularul si existenta in sine. Fiinta, insa, nu exista in sine, ci este considerata in ipostase. Prin urmare, daca patimeste una din ipostase, atunci intreaga fiinta patimeste, caci a patimit ipostasa, si se spune ca a patimit in una din ipostasele ei. Dar nu este necesar ca sa sufere toate ipostasele de aceeasi specie cu ipostasa care sufera.

Astfel, marturisim ca firea Dumnezeirii este in chip desavarsit intreaga in fiecare din ipostasele ei, toata in Tatal, toata in Fiul, toata in Sfantul Duh. Pentru aceea Tatal este Dumnezeu desavarsit, Fiul Dumnezeu desavarsit, Sfantul Duh Dumnezeu desavarsit. Astfel si in intruparea unicului Dumnezeu Cuvantul al Sfintei Treimi spunem ca firea intreaga si desavarsita a Dumnezeirii in una din ipostasele ei s-a unit cu toata firea omeneasca si nu parte cu parte. Caci spune dumnezeiescul apostol: "in el locuieste in chip trupesc toata deplinatatea Dumnezeirii"( Coloseni II, 9.), adica in trupul Lui. Iar ucenicul acestuia, purtatorul de Dumnezeu Dionisie, cel prea bine cunoscator al celor dumnezeiesti, spune ca Dumnezeirea a comunicat cunoi in intregime in una din ipostasele ei. Nu suntem siliti sa spunem ca sau unit dupa ipostasa toate ipostasele sfintei Dumnezeiri, adica cele trei, cu toate ipostasele omenirii. Caci prin nimic altceva nu a fost partas Tatal si Sfantul Duh la intruparea Cuvantului lui Dumnezeu decat prin bun avointa si vointa. Spunem, insa, ca s-a unit intreaga fiinta a Dumnezeirii cu intreaga fire omeneasca. Dumnezeu Cuvantul n-a lasat nimic din cele ce a sadit in firea noastra cand ne-a plasmuit la inceput, ci le-a luat pe toate, corp, suflet ganditor si rational si insusirile acestora. Caci vietuitoarea lipsita de una din acestea nu este om. El in intregime m-a luat pe mine in intregime, El in intregime s-a unit cu mine in intregime, ca sa-mi daruiasca mie in intregime mantuirea. Caci ceea ce este neluat este nevindecat.

Asadar, Cuvantul lui Dumnezeu s-a unit cu trupul prin intermediul mintii, care sta la mijloc intre curatenia lui Dumnezeu si grosolania trupului. Caci mintea este puterea conducatoare a sufletului si a trupului.

Mintea este partea cea mai curata a sufletului, iar Dumnezeu este superior mintii. Si cand cel superior ingaduie, mintea lui Hristos isi arata propia sa conducere. Cu toate acestea este supusa, urmeaza celui superior si lucreaza pe acelea pe care vointa dumnezeiasca le vrea.

Mintea s-a facut lacas Dumnezeirii unite cu ea dupa ipostasa, dupa cum si trupul; ea nu locuieste impreuna cu Dumnezeirea, dupa cum rataceste parerea blestemata a ereticilor, zicand ca intr-un vas de 50 de litri nu incap 100 de litri, judecand pe cele imateriale in chip material. Caci cum se va putea spune ca Hristos este Dumnezeu desavarsit si om desavarsit si deofiinta cu Tatal si cu noi, daca in El s-a unit o parte a firii dumnezeiesti cu o parte a firii omenesti?

Spunem ca firea noastra s-a sculat din morti si s-a inaltat si s-a asezat de-a dreapta Tatalui, nu in sensul ca toate ipostasele oamenilor au inviat si s-au asezat de-a dreapta Tatalui, ci in sensul ca firea noastra intreaga este in ipostasa lui Hristos. Caci zice dumnezeiescul apostol: "Ne-a sculat impreuna cu El, ne-a asezat impreuna cu El, in Hristos" (Efeseni II, 6.). Spunem si aceasta ca unirea s-a facut din fiinte comune. Caci orice fiinta este comuna ipostaselor cuprinse sub ea si nu se poate gasi o fire sau fiinta particulara si deosebita, pentru ca atunci ar fi necesar sa spunem ca aceleasi ipostase sunt si de aceeasi fiinta si de fiinta deosebita si sa spunem ca Sfanta Treime, potrivit Dumnezeirii ei, este si de aceeasi fiinta si de fiinta deosebita. Prin urmare aceeasi fire se gaseste in fiecare din ipostasele ei. Iar cand spunem dupa fericitii Atanasie si Chiril ca firea Cuvantului s-a intrupat, spunem ca Dumnezeirea s-a unit cu trupul. Pentru aceea nu putem sa spunem ca firea Cuvantului a patimit, caci nu a patimit in El Dumnezeirea. Spunem, insa, ca a patimit in Hristos firea omeneasca, fara sa lasam sa se inteleaga toate ipostasele omenesti, ci marturisim ca Hristos a suferit in firea omeneasca. Astfel cand spunem "firea Cuvantului" indicam pe insusi Cuvantul. Iar Cuvantul poseda si comunul fiintei, dar si particularul ipostasei.


Mai multe explicaţii suplimentare găseşti aici:

Cum am precizat anterior, conceptele postulat pe care se bazeaza expunerile patristice sunt: fiinta, minte, suflet, ipostas, trup....

In crestinism sunt concepte frontiera sau concepte pilon.

Ele apar in expuneri ca entitati grosiere, tusa groasa din care sunt compuse explicatiile in subsidiar.

Toate argumentatiile teologice pleaca de la acestea fara insa sa intre in profunzimea lor, sa le elucideze esenta, fara sa le surprinda fundamentul dinamic.

Ba mai mult, uzeaza de contradictii/antagonisme pentru ca evident sunt necesare in explicatii de nivel mai profund ale firii, fara insa sa ofere cheia intelegerii operatiilor logice elementare.


Exemplu: despre cele trei ipostase

"Unite dar despartite / despartite dar unite"

"unite si intrepatrunse fara confundare - ele sunt unite, dar nu se confunda, caci sunt trei, chiar daca sunt unite, caci sunt despartite, dar fara sa se despreuneze"

In crestinism exista tendinta de a crede ca adevarul acestor antagonisme poate fi realizat doar prin har sau pur si simplu se accepta aceste definitii, ca pe niste propozitii care legifereaza o pozitie doctrinara, fara insa un efort, o abordare "tactica" care sa vizeze aprofundarea intelesului acestora de catre credinciosi.

Exersarea mintii in aceste tipuri de contradictii a cunoscut o forma elaborata in budismul japonez sub forma koanurilor.

Acestea urmaresc realizarea cognitiva directa, fara apel la procese mentale conceptuale, a non-dualitatiii (unitatii) in dualitate/ sau exprimat mai general unitatii in diversitate (fie si trinitara) sub forma unite fara amestecare, despartite fara despreunare.

Insa, nici in budismul japonez nu gasim explicatiile elementare care care pot articula logic rezolvarea prin rationament al acestor antagonisme firesti/naturale.

Si totusi ...de intelegerea acestora atarna desavarsita naturalete/ simplitatea transcendenta.

Aşa nu o mai scoatem la capăt nici până la anul, fiindcă matale vrei să-L explici pe Dumnezeu cu logica omenească.
Asta se numeşte ispitire, adică vrei să ştii despre Dumnezeu mai mult decât S-a descoperit, mai mult decât s-a spus sau mai mult decât s-a scris.

Cele dumnezeieşti sunt inexprimabile în cuvinte omeneşti şi cu atât mai puţin prin logică oamenească fiindcă sunt suprafireşti şi ele depăşesc orice logica şi orice minte.

Trebuie să te gândeşti şi să ştii că Dumnezeu este fără de început iar omul este creat, adică limitat din multe puncte de vedere, inclusiv cu mintea.
Abia oamenii îndumnezeiţi prin Harul Sfântului Duh pot avea unele decoperiri şi unele daruri suprafireşti însă nici ei nu pot exprima anumite experienţe în totalitate şi nici ceea ce nu le-a fost descoperit de către Dumnezeu!

Bineinteles ca vreau sa stiu mai mult despre Dumnezeu. Tot mai mult.
Indiferent daca s-au epuizat cuvintele scrise sau nu. Indiferent daca a scris cutare sau cutare. Este o aspiratie fireasca. Este foame si sete nepotolita.

Ceea ce putem citi astazi sunt pur si simplu compilatii fie ca vorbim de Biblie, Sutre, Vede, sau alte scrieri cu autoritate.

Cuvintele care vorbesc despre Dumnezeu sunt vii. Se redescopera.
Se nasc perpetuu. Nu sunt slove incremenite.
Nimeni nu le poate fixa numarul, cantari si sa afirme ca doar acestea il dezvaluie pe Dumnezeu.

Cand spunem ca Dumnezeu este inaccesibil in Fiinta, sau ca cele dumnezeiesti sunt inexprimabile trebuie sa realizam ca aceste afirmatii sunt doar alfabetul abordarii cognitive apofatice. Este doar linia de start pe calea celei mai adanci si eficace forme de cunoastere.

Negatiile insa pot sa fie foarte subtile si diversificate pe intreg spectrul experientelor, de la sinele propriu ("rastignire prin negatie") pana la prezenta vie a Lui Dumnezeu.

Daca le numim negatii non-deductive, non-inferentiale sau non-afirmative se pare ca am iesit de pe orbita crestina. Aceasta tine de prejudecata, aderenta la un anumit limbaj si forma de exprimare.

Nu sunt antagonisme, sunt descoperiri ale Duhului Sfânt!

Ca să poţi să înţelegi doctrina trebuie să cunoşti istoria Bisericii.
Îţi recomand această carte:
http://www.agaton.ro/produs/763/erez...ileniului-trei

Vezi aici despre cele 6 feluri de ispitiri:
http://www.youtube.com/watch?v=vjX2JCnmTo4#t=60

Sunt intradevar descoperiri ale Duhului!

Ipostasele nu sunt antagonice in modul in care exista, ci sunt evident antagonice in modul cum este exprimata fiintarea lor.

Si sunt antagonice in forma de exprimare pentru a genera un plus cognitiv de mare profunzime.

"unite si despartite in acelasi timp" (unite fara confundare si despartite fara despreunare)

sau / "interpatrunse fara confundare"

Cum se explica aceasta in crestinism?

Multumesc Florin inca o data pentru rabdarea cu care scrii.
Cei care cauta cu adevarat au trebuinta de cele scrise de tine, ceilalti:vanare de vant.

Fiecare cauta in felul sau,
fiecare incearca sa priceapa dupa puterile sale.

Important este sa nu incetam niciodata sa cautam,
chiar si atunci cand credem ca L-am gasit pe Dumnezeu,
chiar si atunci cand deja suntem adanciti in El.

"Cautarea" este starea dintai,
caci iubirea cauta pururea pe cel ce-l iubeste.


Sensul profund al existentei noastre nu este "salvarea", ci desavarsirea.

Asa cum Tatal nostru in ceruri este.

Nu ni se cere putin lucru, insa nici ceva imposibil.

Cu credinta, intelegere si rugaciune toate sunt posibile.

Budismul, spre deosebire de crestinism, ofera o harta psihologica, repere precise care indica unde ne aflam cu lucrarea si ce fel de virtuti cultivam.

Una din cele mai cunoscute lucrari in acest sens este cea a lui Atisha (980-1054) - Lamrim.

Cand lucram anumite virtuti acestea pot sa aiba in background doar doua feluri de motivatii, pot fi alimentate din doua izvoare de gandire - constientizate sau nu:

1. "Cum sa-mi fie mie bine" - si atunci ne aflam in micul vehicul.

2. "Cum sa le fie bine celorlalti" - si atunci ne aflam in marele vehicul.


Este bine sa constientizam cu ce motivatie ne adancim in rugaciune, cu ce motivatie lucram faptele bune.

Pe noi, crestinii, ne intereseaza cum sa ne asemanam cu Acela Care s-a rastignit pentru noi. Cand spunem rugaciunea ,,Tatal nostru'', suntem nevoiti sa ne gandim si la noi insine si la altii, caci ne rugam sa ne ierte pacatele personale, dar si pe ale altora. Ne rugam sa ne ierte ,,precum iertam si noi gresitilor nostri'', adica ne angajam sa iertam si noi.

Pentru ca este formulata la plural, "Tatal nostru" este o rugaciune care - daca este sa facem o paralela cu budismul - din punct de vedere psihologic apartine "Marelui Vehicul". In aceasta rugaciune mintea celui care se roaga cuprinde toti oamenii, fara deosebire, fara preferinte, cu iertare si purtare de grija.

Sunt insa si rugaciuni care se refera strict la persoana intai singular.

Important este sa constientizam cand suntem in "Micul Vehicul" si cand suntem in "Marele Vehicul" iar progresiv, pe masura ce ne intarim in cele duhovnicesti, sa mutam mintea cu totul in "Marele Vehicul" - orice fapta sa urmareasca purtarea de grija a tuturor fiintelor. Astfel ne asemanam cu Acela.

Intrebare catre cei, care considera ca budismul e superior crestinismului: de ce va mai numiti ortodocsi?
Eu ma numesc ortodox, pentru ca eu cred in Iisus Hristos si in Biserica Lui.
Noi, ca ortodocsi, vrem si trebuie sa facem voia Domnului, nu voia noastra. Si atunci unde e asemanarea?!? Aceasta nu exista...

De ce "vrem si trebuie sa facem voia Domnului"?

Ca sa ne fie noua... bine sau rau?

Inainte de a face Voia Domnului noi stim foarte bine de ce "vrem si trebuie sa facem Voia Domnului".

Se numeste "interes".

Problema este ca lucrarea noastra de o viata intreaga poate ramane la nivel de troc: "conformare-pentru-mantuire"

Si stim ca este asa daca nu ajungem sa iubim toate fapturile Lui Dumnezeu.
Doar asa putem lesne sa verificam focul inimii.

Putem sa ne amagim cu rasplata, crezand ca am "facut Voia Domnului".
Cand, de fapt, in mintea si inima noastra am facut doar negot.
Casa de schimb in biserica Lui Dumnezeu.

Din interes si obligatie trebuie sa ne ridicam in iubire netarmurita.
Sa devenim "indragostiti fara de leac"
Sa fim raniti de frumusetea Lui Dumnezeu.

Altfel vom auzi glasul Lui " Nu va cunosc pe voi!"

Noi trebuie sa facem voia Domnului pentru ca este porunca, nu din interes. Dar Domnul ne-a promis un loc in Imparatia cerurilor, adica mantuirea, daca facem Voia Lui. Asta implica sa acceptam si suferinta, care e legata de aceasta.
Ori budistul se roaga pentru bogatie, si ii este data; acum intrebarea este de cine ii este data?
Un exemplu: Oprah Winfrey.
Chiar mai crezi ca exista asemanare intre budism si crestinism? Ma indoiesc.
Dealtfel, iti raspund, pentru ca spui ca esti ortodox... dar un ortodox crede in invatatura Bisericii sale, nu a vecinului din Asia.
Pentru ortodocsi vaca este un animal de casa, care ne da lapte si carne. Pentru budisti ce e vaca? Raspunsul il stim cu totii. Si atunci cum impaci una cu alta?!?

Orice porunca este ascultata pentru ca exista un anumit interes la mijloc.

Daca nu ar fi un interes, nicio porunca nu ar fi ascultata.

Fie ca cel ce porunceste este patron, sef, temnicer, parinte, etc. cel ce asculta are un interes care vizeaza o anumita forma de comfort: financiar, emotional, corporal, prestigiu, pastrarea sau castigarea unui anumit status ... poate chiar "viata vesnica".

Fiecare vrea "ceva". Fiecare urmareste sa obtina "ceva".

Daca Dumnezeu nu ar promite nimic, cine L-ar asculta?

Asa ca, multi se inghesuie ...dar putini pot sa elimine cu totul "propriul interes" in efortul spiritual.

Daca budismul inseamna ce spune Oprah Winfrey sau cum percep hindusii vaca...atunci cred nu mai este nimic de adaugat.

Este ca si cum Hristos ar trebui inteles dupa ce spune un anumit fariseu.
Nu are nicio noima. Este o judecata stramba.

Hristos trebuie inteles dupa ceea ce spune El.
Budismul trebuie inteles din textele sale canonice.

Ok, da-ne si noua textelea alea canonice ale Budhismului in care se vorbeste despre Dumnezeu.
De fapt ce intelegi tu prin texte canonice?

Toate textele budiste vorbesc despre Dumnezeu.

Daca un crestin se asteapta ca textele budiste sa vorbeasca despre un Dumnezeu "cu apartenenta" (al evreilor), fireste ca nu va gasi asa ceva.

Insa daca se asteapta sa gaseasca un Dumnezeu a carui natura este transcendenta si iubirea plenara, iL va recunoaste cu siguranta.


*************

Texte canonice sunt cele recunoscute de catre clerul budist care apartine unei anumite ramuri.

In budismul Mahayana printre textele cu autoritate, care formeaza fundatia sunt:

Sutra Lotusului / Buddha Sakyamuni (563 - 483 ien)
Lamrim - Stadiile Caii / Atisha (980–1054)
Lojong - Instruirea Mintii in 7 Puncte / Geshe Chekhawa (1102–1176)
Bodhisattvacaryāvatāra - Indrumar pentru cel ce face totul din dragoste (Bodhisattva) / Shantideva (sec.8)

si cine este acest Dumnezeu despre care zici ca apare in textele budhiste?

Inca n-ai reusit sa vii cu citate concrede in directia asta.

Sa vedem despre ce Dumnezeu vorbesc.

[/quote]

Eu zic sa ramanem la ce e Budhism si nu interpretari, re-interpretari si alte povesti dupa 1500 ani, adica strict Buddha Sakyamuni.

Adica, daca vrei sa o luam si altfel, ia uite ce am gasit despre Atisha:

"On the eve of his wedding, Atiśa experienced a momentous encounter with the Vajrayana goddess Tārā, who would continue with him as a guiding spirit until the end of his life."


Deci, tu ca si pretins crestin, crezi ca zeita Tara, chiar exista?
Cine crezi ca este de fapt? Un inger, o sfanta sau cum?

Ca si crestinismul ortodox, budismul Mahayana este intradevar, in mare parte, rezultatul unor interpretari, care insa, fara exceptie, au la baza sutrele atribuite lui Buddha Sakyamuni.

Buddha, ca si Hristos nu au scris ei insisi, ci discipolii lor, ce au retinut din expunerile publice sau particulare.

De exemplu, “Trinitatea” nu este un concept care sa-L fi rostit explicit Hristos. Este o deductie, o interpretare patristica ulterioara, bazata pe afirmatiile atribuite Lui. Este rodul unor “interpretari”, spunem noi “inspirate de Duh”. “Tainele” asisderea. “Ortodoxie”- la fel. O noua terminologie dezvoltata post-evanghelizare si recunoscuta formal de anumite entitati din comunitatea crestina.

Daca ar fi sa ramanem strict la ce a spus Iisus, atunci probabil ar trebui sa renuntam la Ortodoxie si sa trecem mai degraba la protestantism. Unii au inteles sa procedeze in acest fel, altii nu. Ortodoxia este, eminamente, o interpretare/constructie patristica.


Ca si in crestinism, conform Sutrei Lotusului, Buddha Sakyamuni nu este decat intruparea unei entitati eterne, Buddha-fara-Inceput, care se descopera a fi “Tatal-tuturor-fiintelor” carora le poarta o dragoste de "tata". Chiar si dupa trecerea in parinirvana (“urcarea la ceruri”) Buddha continua sa-si manifeste prezenta in samsara si sa ajute fiintele sa se elibereze. Primele texte ale sutrei sunt datate cu aproximatie - secolul 1 inainte de Hristos.

Seamana destul de mult cu conceptul crestin despre “Divinitatea care se intrupeaza”.

Sutra Lotusului este temelia pe care este asezat Budismul Mahayana, impreuna cu sutrele specifice celor Patru Expuneri / “Invartiri ale Rotii Dharmei”.

-----------------------
Cine este Tara?
Cine este Iisus?

Omul, pentru a-L intelege pe Dumnezeu, are nevoie la inceput de un Dumnezeu inteligibil, nu de Unul transcendent, de nepatruns cu mintea.

Are nevoie de un exemplu in aspect uman, care sa exprime in mod desavarsit virtutile dragostei, rabdarii, sacrificiului, intelepciunii.

Are nevoie de o “icoana”.

Biblia, ea insasi este o “icoana” pentru ca este plina de forme, de “povesti” care suscita imaginatia cititorului in sens virtuos. Misca inima prin faptul ca mintea isi imagineaza cum a trait, a iubit si a suferit Hristos. Sunt crampeie de idei/constructii mentale generate prin ascultare si citire. Pe care ni le amintim sau le uitam.

Cine iL vede pe Hristos cu ochii de carne? Nimeni.

Credinciosii “iL vad” cu ochii mintii lor, prin efort mental de reprezentare. Calitatea “imaginii interioare” este data de forta de patrundere, care vine prin citit, contemplatie, rugaciune, felurite nevointe si binecuvantare. Este o mare diferenta intre “imaginea” unui incepator si cea a unui imbunatatit.

Orice persoana are un aspect relativ si unul absolut.

Omul se aseamana cu Dumnezeu nu dupa aspectul sau relativ, ci dupa cel absolut.

Icoana exprima un aspect relativ al persoanei: o anumita forma esentializata (atribute chitensenta).

Aspectul relativ este schimbator, pentru ca forma este in permanenta schimbare. Chiar si trupul omenesc a lui Hristos s-a modificat secunda de secunda. Nu putem identifica o forma omeneasca neschimbatoare a Lui Hristos, fie ca-L reprezentam ca si prunc, fie ca-L reprezentam la Cina cea de Taina sau rastignit pe cruce. Ele sunt relativizari perceptibile de mintea umana. Asa cum fiecare trup este un aspect relativ.

Tara, in viziunea budista, este icoana chintesentiala a lui Buddha-fara-Inceput, caracterizata esentialmente prin iubire, in forma milei. Este un alt aspect relativ prin care credinciosul budist are acces la o relatie personala cu Transcendenta, bazata pe iubire.

Dumnezeu are o singura identitate si o calitate prin care stim ca este Dumnezeu: si aceea este Dragostea, inainte de putere, autoritate sau dreptate.

cugetare crestina:

„Dacă omul nu va spune mereu în inima sa: numai eu şi Dumnezeu suntem pe lume, nu-şi va găsi liniştea.“ (Alonios 1).
„Dacă nu aş fi dărâmat totul, nu aş fi putut să mă zidesc.“ (Alonios 2).


paralela budista:


God on the Tongue = Everywhere/ Whenever One Taste = Alone with God

“One Taste basically states that whatever arises in your sense field in any given moment is perfect, yet empty and equal to any other moment in reality.

If you can view a maggoty corpse of a rat with the same equanimity one views a beautiful feast or a fine sunset, then you have really conquered duality and the idea that there is actually any difference between the two.

If you are equally happy sitting in a desert chatting to scorpions, squatting in a sewer in Calcutta, or sitting in a palace surrounded by dancing girls, you have mastered the One Taste.

To arrive at this point is not as easy as it might sound though, and requires the genuine dissolution of conceptual structures around good and bad sensory experiences.

Once one has gotten to the point where one realises that ‘all is empty and the play of illusion’, One Taste meets Discriminating Wisdom. Realising that it makes no difference what is in front of you, one is free to choose what you like over what you don’t like.

At this point you might as well be in the palace with the dancing girls because it makes no difference either way.

A lot of people try and jump this gun.

The senses are always trying to lure us and entrap us in a web of aversion and desire but one only gets to sit in the palace once one is content to sit with the scorpions.

To achieve this you have to relinquish everything or at least be willing to, in order to get everything you have ever wanted.

Of course by then you don’t particularly want anything because it is all the ‘same taste’ anyway.

No one ever said that enlightenment would be without its own cruel little jokes.

Cruel jokes aside, if one is free from attachment and aversion one is able to rise above reality and truly enjoy the play of ones senses without being plagued by suffering.

To me this is a gem without price.”

http://www.buddhabrats.com/buddha-br...-is-one-taste/

Frica de iad


In ambele credinte, ortodoxa si budista, "iertarea pacatelor" este absolut necesara.

Cui nu ii sunt iertate pacatele, inevitabil, va intra in iad.


In viziunea budista, fiintele samsarice, populeaza pentru foarte putin timp lumile superioare, rationale - "cat licarul unui fulger" - noptile cvasi-infinite fiind petrecute in iad.

Pentru ca toate fiintele samsarice sunt legate cu latul iubirii de sine.
Iubire de sine care alimenteaza miriade de pacate.

Un trup uman este doar o scurta "eliberare" de durerile iadului, o stare efemera intre doua iaduri.

Aceasta este perceptia credinciosului budist.

Un trup uman este extrem de rar, o minune, raportata la diversitatea infinita de forme aflate intr-o perpetua schimbare. O fereastra deschisa spre cerul libertatii...pentru foarte putin timp .

Si care e scopul acestui studiu de caz ?

Evidentierea faptului ca cele doua credinte nu sunt radical diferite, asa cum sunt adesea prezentate antitetic in expuneri crestine, ca, de fapt, in ceea ce priveste miscarile inimii pot fi identificate cu usurinta foarte multe similitudini, ca diferentele sunt doar formale.

Ca budismul ofera si o terminologie psihologica precisa, pe langa expresii metaforice.

Frate Florin, dumneata ,de fapt, esti budist si esti mandru de asta. E ok, e alegerea ta, asa simti tu, asa rationezi tu. Problema e ca tu esti "prea original " pentru a avea dreptate.Diferenta esentiala intre crestinism si budism se cheama HRISTOS. Orice filozofie identica cu crestinismul in care exista alt "personaj" decat Hristos e falsa. Explicativitatea "mai buna" a budismului nu e argument insa greutatea si contra-intuitivitatea crestinismului, da. Explicativitatea budismului dovedeste ca e inventat de om si poate fi inInteles de oricine insa pentru a Intelege crestinismul ai nevoie de un "driver" de la Dumnezeu, nu-ti ajunge mintea ta. E simplu.