Am vazut asta deja si vai, chiar la dreptcredincios de al nostru.
Ne iinsusim critica.

Mi-e greu sa fac o conexiune concreta dintre ideea expusa mai sus si topicul de baza, dar generic vorbind, stand pe (un fel de) tusa si incercat de nostalgii sfasietoare nu se rezolva mare lucru. In acest context, nici speranta nu are mare valoare, daca nu e urmata de actiuni concrete si la obiect.
Intra in rand cu turma si ai sa vezi ca ceea ce e acum un vis nostalgic o sa devina o realitate f. concreta. :)

Sa stii Aline ca eu nu la Cezar Ioan m-am referit in primul text citat de tine,daca cumva la el te referi sau daca cumva incerci,precum Brutus :) sa-l cureti cu ajutorul cutitului altuia.Cu privire la al doilea citat din textul meu are o legatura dar noi doi ne exprimam in registre diferite desi in esenta s-ar putea sa ne referim partial la acelasi lucru.Nostalgia,in general,fie si sfasietoare,este dupa ceva din trecut,iar eu privesc doar inainte iar de profesie operez cu date financiare.Eram doar realist :) Iuda Macabeul sau zelotii te-ar fi strans in brate pt fraza ,,speranta nu are valoare daca nu este urmata de actiuni concrete si la obiect",vorbesc la modul cel mai serios,maine promit sa argumentez :).Cat despre faza cu turma:am un tablou micut,la care tin foarte mult.Pe un fundal rosiatic,de apus apocaliptic sa zicem,o turma de mioare este condusa de un pastor pe langa o micuta bisericuta,in stil bizantin cred.Scena este surprinsa din spate astfel incat turma si pastorul par atat a intra in biserica cat si in a se contopi simultan cu acel apus,parca dintr-o alta lume dar cumva unit cu micuta bisericuta.Mereu ma uit la acel mic tablou,il am langa birou.Cine stie in ce turma ne vom intalni candva amandoi,aici sau dincolo :) Sunt obosit,scuze pt incoerenta si furios pe neputinta mea,mai aveam de citit,rugaciunea va fi precis searbada si maine o iau de la capat.Noapte buna si eu imi insusesc critica :)

Alin,am pregatit clarificare,putin mai ampla pt a sublinia si legatura cu articolul,dar o postez mai tarziu,scuze pt asta.O precizare:sper ca nu te-ai suparat pe remarca mea cu Macabeul si zelotii,stiu ca ai simtul umorului si in plus am remarcat tipul de fraza,nu am pus si semnul egalitatii,la modul general,cu cel care a scris-o.Iti spun asta ca sa nu ma intelegeti gresit si sa te supar,nu am aceasta intentie.Nici ce voi posta nu se refera la tine,pleaca doar de la aceea fraza, ci la un fel de abordare a ideii topicului.Daca cumva,in orice mod si orice fel,te-am suparat te rog sa imi ierti impolitetea,mai ales intr-o asemenea perioada,precum este Postul Pastelui la voi.Numai bine.

Nu, stai linistit, poate mi-a scapat sensul unor afirmatii si le-am plasat intr-un context gresit (din punct de vedere al intentiilor tale), dar n-am de de ce sa ma supar las asta in seama altora care sigur nu vor rata ocazia. :))

Mi se pare stupid sa te superi pentru discutii online in general iar in cazul tau cu atat mai putin, mai ales ca stai la capitolul delicatete in abordari - mult mai bine ca mine.

N-am raspuns deocamdata pentru ca ce ai scris merita o atentie deosebita si timp de meditatie care momentan nu l-am gasit.

Măi dragilor, care din voi vrea o periuţă? :39:

Te oferi? Da-i drumul :)

Imi pare rau Alin, dar te acuz de aceeasi fuga de realitate. Indiferent de cum percepi tu mesajul meu, sau ce vrei sa intelegi din el, nu ai cum sa negi ca romanii sunt prost remunerati, ca sunt categorii profesionale (i-am dat ca exemplu doar pe medici si profesori pentru ca am o deosebita stima pentru pregatirea lor, dar mai sunt atatia), care nu isi pot permite sa stea cu chirie.

Tu vezi nesimtirea chiriasului care vrea sa stea in zone centrale iar eu vad ca oricat de periferica este zona sub 1200ron nu lasa nimeni. Daca eu ca proprietar inchiriez cuiva si la sfarsitul lunii ii iau tot salariul, ma intreb daca ar trebui sa imi fac probleme de constiinta. Asa cum spunea cineva intr-o alta postare, orice om trebuie sa traiasca. Acum daca asta este tara, astea sunt salariile mizerabile, si nimeni nu face nimic, macar noi sa ne sprijinim intre noi, sa fim mai uniti, mai intelegatori. Dar aici ai dreptate, ce imi doresc eu nu mai are legatura cu realitatea in care traim.

Nu isi permit sa stea cu chirie intr-un apartament de 250euro sa zicem.
Dar altul de 150euro sa zicem?
Care e scuza?
Confortul? Atunci a cauta un anumit nivel de confort, pe cheltuiala altora, este crestineste?
Vad ca eviti sistematic sa raspunzi la asta, desi am spus-o nu doar o data.

Deci asta ar fi raspunsul tau?

In Bucuresti?

Ma indoiesc, dar daca e asa, poate ar trebui sa se mute in provincie?
Sunt sigur ca ar gasi si chirii de 100euro in orase nu tocmai amarate iar salariul de profesor e acelasi peste tot.

SAU ar putea sa imparta apartamentul cu cineva si costurile scad la jumatate, si cu chiria si cu intretinerea.

Plus, e o fapta crestineasca sa ofere cuiva un acoperis la un pret modic.

La astea ce obiectii ai?

Romanul are o vorba: nu e prost cel care cere, ci cel care da.
Cum poti sa inchiriezi o locuita cu o suma care nu-ti mai lasa bani nici de mancare, cum spui tu si sa dai vina pe altii pe urma?

Da, dar asta trebuie sa porneasca de la tine, nu ca pretentie emisa asupra altora.

Asadar, daca tu inchiriezi un apartament de 250 euro si ai pretentia ca sa renunte proprietarul la 100euro, adica sa ii ramana lui mai putin bani, pornind de la ideea ca are suficienti, ca sa-ti ramana tie mai multi bani, nu este crestinism este ... greu de spus un cuvant dar nu ar fi unul bun in orice caz.

Dar daca tu inchiriezi un apartament cu 250euro si mai iei un student in gazda cu 100euro, ai obtinut ce ai vrut (100euro mai putin la chirie), ai si un bonus financiar (jumatate la intretinere) si ai facut si o fapta crestineasca, ajutand pe cineva.

Asta este atitudinea corecta, crestineasca.

Astept un raspuns la obiect, apropo de "fuga de realitate".

Alin, gasesti solutii pentru cazuri particulare, te referi la o singura persoana (de parca familiile nu stau in chirie), faci tot felul de combinatii ca sa imi demonstrezi ca nu este ceva imposibil sa stai cu chirie. Te muti in provincie, de parca acolo sunt locuri de munca vacante si gata, ce simplu, s-a rezolvat. Poate nu ai idee, dar si in provincie chiria este foarte mare. Nu este vorba ca vrei confort, in ideea asta te-ai blocat, ci ca nu gaseti cu 150 euro. Daca tu incerci sa ma convingi ca pentru romani chiria nu este o problama grava si ca au variante sa stea cu mai putin si sa le ramana bani si de mancare si alte cheltuieli (intretinere, impozite catre stat) eu consider ca tu ai pierdut contactul cu realitatea. Poate traiesti in alta tara...sau intr-o alta realitate. Inchiriezi o locuinta de nevoie Alin, nu ca vrei tu sa arunci banii pe fereastra. Cum poti sa te intrebi asta?

Am mai spus-o si o mai repet,si cei care inchiriaza o fac tot din nevoie(aceleasi probleme financiare de tip romanesc:pensii amarate,salarii simbolice).
Oricat se doreste continuarea discutiei intr-o anumita directie ,totusi saracia din Romania are cauze politice si ceea ce se intampla acolo se intampla oriunde exista un guvern corupt.
Doctorii nu fac parte dintr-o categorie de angajati defavorizati si nici unii profesori ai caror medidatii se cauta.
Sau a ajuns sa se impoziteze bacsisul doctorilor si meditatiile profesorilor?


Cei cu adevarat defavorizati sunt pensionarii,care trebuie sa traiasca si ei cumva si pt ca sistemul nu le permite sa aiba un serviciu cu norma scurta pt a-si rotunjii venitul,atunci multi dintre ei isi inchiriaza casa mutandu-se in provincie sau locuiesc cu o ruda.
De exemplu eu ce salariu ar trebui sa am ca sa pot avea grija de mine dar si de parintii mei si de bunica,ale caror pensii sunt simbolice???

Cunosc pe cineva care anul trecut o inchiriat un apartament cu 2 camere pentru 200 de euro,in Colentina.Banuiesc ca sunt si la 150 daca cauti,daca te tocmesti...Poate o garsoniera?

De obicei nu-mi dau cu părerea despre situații pe care nu le-am trăit sau experimentat. Am închiriat un timp un apartament cu trei camere în Giulești (sunt ceva ani de atunci) pentru o chirie simbolică de 100$ la studente (4). Nu știu dacă nesimțirea sau chiria prea mică le-a făcut să nu aibă nici un respect pentru acea casă! După un timp le-am sugerat să plece în altă parte. Deoarece nu au mai găsit așa un chilipir au vrut să revină dar eu nu am mai acceptat renunțând să mai închiriez.
Eu aș întreba e oare creștinește să distrugi o casă ce nu-ți aparține?
Și ca să răspund la întrebarea celui ce a inițiat topicul cred că este normal să plătești chirie când stai în casa cuiva.

bine punctat. mereu avem tendinţa de a ne da cu părerea, fără să fim în cauza.
eu as nuanţa. aşa este creştineşte, să primeşti gratis în casa, nişte oameni care îţi distrug casa?

Pai ai propus un caz concret.
Si nu sunt "combinatii", sunt solutii concrete.

Solutii care vad ca le eviti, stii una si buna, ca proprietarul trebuie sa lase de la el iar chiriasul sa nu faca nimic.

Cauti, nu? In Bucuresti nu se gasesc mai usor locuri de munca ci doar ca sunt mai bine platite si daca nu-ti cantaresti bine veniturile si cheltuielile te trezesti ca te costa mai mult decat face.

Dar e usor sa pretinzi ca altii sa faca bani in locul tau sau sa-ti puna pe tava solutii pe care tu nu vrei sa le cauti, invinuindu-i pe altii de ne-virtute.


Nu atat de mare ca in Bucuresti.
Daca in Bucuresti este 250 euro, in provincie gasesti sigur si cu 100Euro.
Desigur, confortul s-ar putea sa lase de dorit dar...

Sau poate te-ai blocat tu pe "NU"?

Ti-a dat Yasmina un exemplu mai sus, se poate si cu 200Euro intr-o zona nu tocmai rea, deci uite deja aproape 250ron mai putin.
Si daca asta e un minim gasit intamplator, sigur se poate si mai jos.

Ti-am dat si eu o solutie cu luatul in gazda pe cineva. Fapta crestineasca.
Tu de ce o respingi?


Nicaieri in lume chiria nu este ieftina daca vrei sa stai intr-un oras mai mare.
De fapt nu e niciodata si nicaieri convenabila daca nu-ti adaptezi asteptarile la realitate.

Problema ridicata nu era daca sa platesti sau nu chirie ci daca ar trebui sa renunti la o parte din banii care ti se cuvin ca si chirie in favoarea chiriasului.

Adica pretul zonei este 250euro, vine unul si zice "ok, iti dau banii astia" si tu spui: "a, nu...nu-ti inchiriez tie, ii inchiriez lui cutarescu cu 150euro pentru ca nu-si permite 250 si vreau sa fac o fapta buna".

Parerea mea: cei care intind mana avand pretentia sa primeasca, invinovatind mai mult pe altii si mai putin punandu-si problema ce pot sa faca ei pentru ei insusi, nu sunt nici oameni cu care sa te intelegi intr-un final.

Realismul,fie ca vorbim de acesta notiune in viata,in relatiile cu ceilalti, sau cum este descris in Biblie,nu este deloc o notiune simpla,ci suporta mai multe nuante.Cu atat mai mult este greu de definit realismul in modul cum trebuie ajutati cei din jurul nostru pentru ca, fie ca vrem sau nu,actiunile noastre nu produc mereu efectul scontat ci de multe ori se intorc impotriva noastra facandu-ne sa ne intrebam daca am procedat corect,cum trebuia sa procedam si unde am gresit.Toti cunoastem, de exemplu, scena cu David si copilul sau nascut de Batseba.Pentru pacatul sau Domnul hotaraste ca acel copil sa moara.David coplesit de durere se arunca cu fata la pamant si posteste,cu disperare,sperand,desi stia ca pacatuise,ca durerea sa de tata sa-l induplece pe Dumnezeu si sa-l ierte.Batranii Israelului,socati de starea regelui lor insista ca acesta sa se ridice dar David,zdrobit de durere refuza,renunand sa se mai atinga de mancare.A saptea zi copilul moare iar slujitorii sunt paralizati la gandul ca trebuie sa-i dea lui David vestea, gandindu-se ca acesta,de durere,isi va pierde mintile.David ii observa vorbind in soapta,pe la colturi si cu frica si isi da seama.Atunci se scoala de la pamant,se spala,isi pune hainele regale,se duce in Casa Domnului si se inchina,se intoarce la palat,cere de mancare si apoi mananca.Curtenii sunt inmarmuriti intrucat,in mod logic,se asteptau ca regele sa tina doliu.Atat de mult i-a socat comportamentul lui incat,incalcand regulile etichetei la curtea regala,il intreaba direct cum de acum,cand i-a murit copilul,pare in regula si cand trai se tanguia.Raspunsul lui David este o lectie poate extrem de dura de realism in modul de a-I ajuta pe altii,fie si la granita dintre viata si moarte: "Cand traia copilul, posteam si plangeam, caci ziceam: "Cine stie daca nu Se va indura Domnul de mine si daca nu va trai copilul? Acum, cand a murit, pentru ce sa mai postesc? Pot sa-l intorc in viata? Eu ma voi duce la el, dar el nu se va intoarce la mine."(II Samuel 12:22-23). Daca doriti sa testati cum reactioneaza oamenii la acest tip de realism,desi sfatul meu ar putea parea cinic,incercati asta la moartea cuiva desi cred ca putina lume va dori sa il imite pe regele israelit.Poate acesta retinere a noastra in comparative cu reactia lui David ar trebuie sa ne determine la o profunda analiza interioara cu privire la cat de departe suntem dispusi sa mergem noi insine cu realismul cand durerea ne loveste pe noi sau pe cei dragi noua.

O alta lectie vine din timpurile Mantuitorului si aici lucrurile sunt mult mai complicate si pentru a le simplifica ma voi servi,prin parafrazare, de doua studii interesante apartinand lui NT Wright si BD Chilton.Pe timpul cand pasii Mantuitorului sfinteau pamantul Palestinei evreii,in marea lor majoritate, aveau o cu totul alta conceptie decat noi cu privire la sensul expresiei de ,,Imparatia lui Dumnezeu”.Atunci cand oamenii tanjeau dupa acest lucru ei nu intelegeau prin ea un loc in cer dupa moarte ci intelegeau acesta expresie aici si acum, in acesta lume, la domnia cerului adusa in existenta pe pamant,in acesta lume a noastra.Dumnezeu urma sa-si manifeste iar puterea in sprijinul poporului ales de catre EL,sa intervina in istorie si sa-I scape de toti opresorii lor reabilitandu-I si inaugurand aici,pe pamant,domnia mesianica.Un om neutru ar putea spune ca erau mai pragmatici in asteptari decat urmasii lor prin istorie. Practic ei doreau un ajutor de la Dumnezeu in acesta lume, vizibil, concret, triumfator, total, nu prea ii incalzea cu nimic ideea unei Imparatii idealizate undeva dincolo de nori in timp ce pe pamant,in istoria palpabila, ar fi avut de indurat o perioada nedeterminata de mizerie si durere. Aproape ca i-ar fi ingrozit o asemenea idee si tocmai cu ea urmau sa se confrunte. Viziunea lor avea radacini adanci in trecutul lor si dezvoltarea credintei si traditiilor iudaice dar nu acesta este aspectul,extrem de complicat in esenta lui,pe care sa-l abordam acum in detaliu. Contemporanii lui Isus din Nazaret stiau ca Dumnezeu Creatorul a intentionat sa ofere ajutor si dreptate in acesta lume,aici si acum.Intrebarea era:cum,unde si prin cine? Simplificand lucrurile se poate afirma ca in etapa de pluralizare radicala religioasa a lumii iudaice contemporane cu Mantuitorul existau trei optiuni si la acestea ma voi opri.Oricine va calatori in Tara Sfanta de la Ierihon spre Masada va vedea cu ochii lui concretizarea celor trei optiuni in istorie.Sau ce a mai ramas din cele trei optiuni.

Prima ar fi optiunea autorilor manuscriselor de la Marea Moarta,esenienii: izoleaza-te de acesta lume rea,fie si in pustiu,pastreaza-ti puritatea,ajuta-i doar pe fratii tai si asteapta ca Dumnezeu sa intervina in istorie pentru a solutiona conflictul final si cataclismic dintre bine si rau.Ajutarea cuiva care nu face parte din comunitatea ta ar fi fost nu numai condamnabila dar si inutila pentru ca toti restul in afara de ai tai sunt sortiti pieirii si sunt niste pacatosi irecuperabili.As numi-o abordarea sectara a ajutorului si dreptatii.

A doua optiune ar fi fost optiunea fariseilor,a lui Irod,a saducheilor.O solutie pe care as numi-o solutia de compromis a abililor zilei.Construieste-ti fortarete si palate,vegheaza la traditiile tale pana la obsesie dar incearca si sa pastrezi relatii bune cu sefii tai politici,fie si asupritori din lipsa de altceva,profita cat poti de pe urma unor astfel de relatii si spera ca Dumnezeu,fie si pentru moment,iti va valida cumva acesta solutie de compromis.Acesti oameni te-ar fi ajutat in masura in care serveai intereselor lor,dupa cum judecau ei ca este corect,chiar daca nu erai neaparat unul de-al lor si desi ei toti erau dusmani intre ei pentru o cauza profitabila comuna s-ar fi unit fie si pentru moment. Situatia s-a perpetuat de multe ori in istorie, in clipele de condamnabila unire dintre lumescul avid de putere si aparenta credinta a celor ce trebuiau sa fie pastorii si nu lupii.Se va perpetua pana la final.

A treia solutie era solutia zelota,eu as numi-o solutia radicala,acceptata de gruparea evreilor sicari care au cucerit fortareata Masada in timpul razboiului iudeo-roman.Rosteste-ti rugaciunile,ascute sabia,sfinteste-te pentru a lupta intr-un razboi sfant si Dumnezeu iti va da biruinta pe campul de lupta iar acesta biruinta va fi,de asemenea,si una teologica,a binelui impotriva raului,a lui Dumnezeu impotriva hoardelor intunericului si a lui Mesia impotriva unor bestii.Orice speranta,chiar si cele mai demente, ce nu este concretizata intr-o actiune directa,imediata,cu rezultate observabile, nu este numai inutila dar este si dezonoranta,lasa vorbarie goala.Este inutil de a mai arata ce concretizari intunecate a mai nascut acesta abordare in istorie.Probabil ca acestia te-ar fi ajutat si fara pretentii materiale cat timp ii sprijineai in demersul lor sau li-te alaturai.

Cand il plasam pe Mantuitor in acest context intelegem cat de extraordinara si cat de dramatica a fost vocatia,trairea si mesajul Sau in acesta lume.El nu a fost nici un separatist intunecat,nici un om inclinat spre compromis pentru pastrarea puterii si nici un zelot violent.Motivat de o profunda constiinta a prezentei Celui pe care l-a numit ,,Abba, Tata”,intr-un spirit de credinta,dragoste si rugaciune Isus a deschis scripturile evreiesti pentru a gasi acolo si a arata lumii un model de Imparatie cu mult mai evreiesc decat cele mentionate mai sus,dar un model evreiesc in sensul de implinire a promisiunilor lui Dumnezeu si a profetiilor intr-o modalitate care nu numai ca a surprins dar a dat o lovitura finala tuturor sistemelor de mai sus in lume sa, pentru ca dupa EL nimic nu a mai fost la fel.Spiritul lor pamantesc a fost dinamitat complet de ridicarea privirii omului de la o intelegere orizontala,limitata si meschina la adevaratul sens,profund,transcendental si transformator.Un asemenea demers,desi nu este singura cauza din multitudinea de cause complexe care au concurat la dramaticul sfarsit, nu putea genera decat o profunda si teribila ura din partea celor care isi legau sperantele doar de acesta lume si de concretizarea ajutorului doar in ea.Ramine deci in discutie,ca singura viabila,solutia Mantuitorului,din Evanghelia Sa,data celor ce merg spre Imparatia Cerurilor, solutie cu privire la ajutorarea celui de langa tine.Cum anume a inteles Hristos asta este datoria fiecarui credincios sa caute in paginile Scripturii si sa aplice in viata sa,cu dreapta socotiinta si echilibru,dar fara ca asta sa fie un motiv de fariseica protejare de sine sau ignorare a altor oameni.

Se poate spune fara teama ca Mantuitorul a fost cel mai realist dintre noi toti,nu a servit comoditati si solutii de moment dar nici nu a stins lumanarea ce abia mai palpaia.Calea Crucii fost si ramine insa o nebunie pentru lume. Dumnezeu,drept si sfant, cere fiecaruia ceea ce stie ca poate face nu mai mult de atat (Pilda polilor din Luca 19:12-26) si fiecare isi va primi judecata atat pentru ceea ce a facut cat si pentru ceea ce putea face si nu a facut.Ramine ca in constiinta fiecaruia,prin invatatura dvs de credinta,sa se dea raspunsul sincer in fata lui Dumnezeu despre ceea ce cerem,ce oferim,ce putem si ce nu putem stiind,mai presus de orice indoiala,faptul ca Tata mai drept si milostiv nu exista.

După Dumneavoastră, poftiţi vă rog, Doctore!....

A fost şi este,
precum orice creştin adevărat este realist, ba chiar pragmatic, cel mai pragmatic dintre toţi oamenii, oricât s-ar oftica americanii, cu tot cu filosofii şi economiştii lor.

Eu zic mereu asta, pentru că aşa mi s-a descoperit în ciobul meu de viaţă.
Şi toată lumea mă ia peste picior şi se uită la mine ca la un nebun, aşa de intens încât chiar am şi început să arăt astfel...

Mă consolez de-acum cu gândul că, iată, mai e un scrântit ca mine pe lume, Pelerinule...:)

Ioane,mie,in nebunia mea pur umana,mi-a ramas in minte un sfat mai dur pe care mi l-a dat cineva de la noi,care a obsevat cat de caldicel spre rece sunt.Mi-a spus ,,Baiete,in fiecare zi ii ceri atat de multe lui Dumnezeu si EL tot ia toporul de la radacina ta,in mila Lui,dar in fiecare seara sa te intrebi ce i-ai oferit tu Lui in ziua care a trecut,cum l-ai slujit.Acum esti inca tanar si plin de putere,cand vrei sa-L slujesti,cand vei fi ca mine un batran cu un picior in groapa?Timpul tau este mereu acum."Cuvintele lui m-au urmarit mereu.Dumnezeu sa te aiba mereu in paza Lui.

Pelerinule, nu-ţi mai citez toată postarea că e prea lungă, doar precizez că la ea am să mă refer.

Interesant este faptul că Iisus a avut ucenici din toate cele trei orientări mari (au fost chiar mai multe, dar asimilabile, cu aproximaţiile de rigoare, celor amintite), situaţie care trimite în mod evident la sobornicitatea creştinismului şi darul său, unic în istorie, de a avea un mesaj puternic pentru oricine, în pofida diferenţelor culturale, politice, metafizice şamd. Acestă observaţie poate avea consecinţe importante asupra modului cum înţelegem credinţa şi relaţiile ţesute în jurul ei, fiindcă deschide orizontul unei împăcări în sânul Creaţiei fără precedent în istoria post-edenică, arătată prefetic în cartea Isaia:

Atunci lupul va locui laolaltă cu mielul şi leopardul se va culca lângă căprioară; şi viţelul şi puiul de leu vor mânca împreună şi un copil îi va paşte. Juninca se va duce la păscut împreună cu ursoaica şi puii lor vor sălăşlui la un loc, iar leul ca şi boul va mânca paie; pruncul de ţâţă se va juca lângă culcuşul viperei şi în vizuina şarpelui otrăvitor copilul abia înţărcat îşi va întinde mâna. (Isaia 11: 6-8)

Buna seara,incep prin a va povesti problemele mele legate de inchiriatul casei.In 2007 am venit in Italia cu familia sa muncim.Aici platim chirie 300 de euro(locuim intr-un satuc)am inchiriat ap. care il am in Bucuresti la 3 baieti,dupa 2 ani am aruncat un camion de mobila au distrus aproape tot in casa,ap, arata exact ca in emisiunea curat murdar.am decis sa nu mai inchiriez dar am cedat nevoilor si am inchiriat din nou la 3 baieti proaspat politisti,saracii imi era mila de ei nu aveau unde sa stea se chinuiau pe la neamuri.unul dintre ei a stat cu noi in casa pana ni sa terminat concediul,parintiii lor erau foarte fericiti,toate buna pana cand dupa 2 ani sau hotarat sa plece fiecare pe strada lui( deja baietii aveau relatii)la terminarea contractului am fost la circa financiara sa verificam daca si-au achitat partea lor de impozit si........... aveam de plata 40 de milioane.Am uitat sa va zic ei plecase din ap. cu 1 luna inainte sa venim noi in tara.A trebuit sa ii caut pe la sectiile de politie unde lucrau sa pot recupera banii pt plata taxelor,am reusit sa recuperex cam 20 si ceva de milioane,restul pauza.Baietii nu numai ca au uitat cum i.am primit,ajutat .ca au avut un pret bun zic eu 250 de euro 3 persoane in ap. de 3 camere etc.dar de abea am reusit sa ne recuperam cheile casei.Acum in casa am primit o fata cuminte cu fratele ei imi platesc 200 de euro stau de 2 ani si ii multumesc BUNULUI DUMNEZEU ,sunt seriosi amandoi.Poate va intrebati dupa atatea peripetii de ce am inchiriat in continuare,am inchiriat pt. ca noi venim o data pe an in tara si nu pot deranja pe nimeni sa se duca sa aeriseasca sa deschida caldura iarna sa plateasca facturi etc.Asa ca sunt oameni care inchiriaza sa supravietuiasaca,oameni care se imbogatesc si oameni care sunt nevoiti.O seara buna tuturor,DOAMNE AJUTA!

Excelenta observatie Mihai,ai mare dreptate cu cat ne-am gandi mai mult la acest aspect cu atat alte perspective uimitoare apar in lumina observatiei.Iti spun sincer ca am ajuns la concluzia ca este imposibil intr-o viata de om sa epuizezi invatatura sau intelegerea persoanei Sale,cu trairea Sa,totul unindu-se undeva in theosis-ul mentionat de tine.Gustaf Dalman spunea ca pentru Hristos ,,Imparatia lui Dumnezeu" era divina putere care din acel moment inainte ducea reinoirea lumii inainte,si lumea reinoita tainic alaturi de ea simultan,in care oamenii vor intra intr-o zi dar care cumva poate fi si cunoscuta de pe acum intr-o anumita masura.Mie imi place mai mult notiunea de theosis :)

În varianta mea, asta sună cam aşa:

O vorbă doar cu Tine

Zvârliţi din noi de-o praştie câinoasă
Plutim savant ca paiele sub coasă.
Doar călători prin lună şi prin stele!
Cum n-am arat pământurile mele?...

Isteţ pe dinafară, cu râs larg
Pe mări de lacrimi pune-mă catarg!
Neştiutor cu totul despre mine
Mă bate azi, cu-o ştire, pân la … Tine!

Sau poate aşa:


ANTIMINUNE

Nici un miracol, Doamne, în adânc.
Doar ochii Tăi, icoană, trec un zâmbet
Care mă-îmbie, iată, cu nou umblet.
Ca iarăşi să Te beau, să Te mănânc…

Nici un miracol, Doamne, în adânc.
Un nor de muşte negre-Ţi pişcă fruntea.
Cu pas uşor în moarte Tu treci puntea
Ca să Te beau şi ca să Te mănânc.

Nici un miracol, Doamne, în adânc.
Eşti numai Tu, însingurat, pe Cruce.
Şi te aud şoptind: „Chiar o poţi duce!
Prin tine beau, acum, prin tine mânc.”

Şi e minune! Când întinzi cu mine,
Chiar Mâna Ta, prin blidurile pline...


19.04. 2013

pun din nou.
http://www.imobiliare.ro/inchirieri-...sov?id=2552623

Banuiesc ca Brasovul nu este un oras mic si prapadit din "provincie".

(apartamentele nemobilate deobicei sunt mai ieftine decat cele mobilate.)

A doua poezie mi-as dori mult sa o traduc in engleza,desi isi va pierde din profunzime.Mi-a placut foarte mult si as vrea sa o am in varianta bilingva :) Admir oamenii cu un asemenea talant,eu,din respect pt poezie,am renuntat demult sa o masacrez :)

Nu-mi este clar ce impozit trebuia să plătească în calitate de chiriași. Asta e datoria proprietarului (el are venituri din închiriere). Probabil ați avut o altă înțelegere.

Păi, Pelerinule, eu zic să îndrăzneşti!
În tinereţe-am scris o carte-întreagă (genocid, aşadar, nu masacru) şi m-am trezit cu ea tradusă în... maghiară!
Fireşte că n-am priceput nimic din ea. Chit că primul meu născut e ungur, după mamă... (Albert îl cheamă, cântă bine la pian, acolo unde-o fi fiind puiul meu purtat de Dumnezeu...)
Şi-am tocmit un traducător, să văd şi eu ce scrisesem în cartea "mea". Şi, când colea, ce să vezi?! Traducerea era mai bună decât originalul!
Şi unde pui că m-au mai şi plătit boiereşte!!! Dumnezeu să-i înţeleagă şi pe grofii ăştia...:)

Aşa că îndrăzneşte, te rog, precum şi eu îndrăznesc iarăşi să fructific acest prea-lung off topic când, cu cereri de iertare către forumişti şi cu promisiunea că mă opresc aici, uite ce ieşi mai adineuri, încurajat de gestul tău binevoitor (şi de tăcerea blândă-a lui N.Priceputu):

Acum Tu eşti. Şi-mi pare că nu Eşti...
Un saltimbanc îmi pari, închipuit,
Sforar neîntrecut în dulci poveşti.
Şi nu Te-aş crede, de n-ai fi murit!

Îmi şade mintea, proastă, de-o atingi
Cu meşteşugul Tău neîntrecut.
În lacrimile mele Te prelingi,
Când din preaplin, când, parcă, ne-născut...

În rug mă pui, să-Ţi ard cum numai paiul
Şi gros buştean, mă laşi, să umezesc.
M-ai năimit cu fluierul şi naiul
Ca din ţurloaie, zilnic, să-ţi doinesc.

Dar vino, Doamne! şi înalţă-n mine
În plin nimic ce-a plâns pân-a-nflorit
Veninul dulce-al mierii, de albine.
Şi spune-mi iar: "Sunt Viu!", deşi-ai murit...

Că Tu, de nu-mi eşti Viu: de ce trăiesc?
Că de n-auzi: O, Doamne, cui doinesc?

Ai înflorit în parcuri corcoduşii...
Te rog să-mi torni ulei în clanţa Uşii!



20.04.2013 Bucureşti
Prietenilor mei, forumiştilor tuturor!

Miracolul e în străfundul ochilor tăi albaştri
unde m-am furişat o clipă fără ştirea îngerului....


zis-a un SMS de poet anonim, evident Răsăritean...

Ca să vezi!...........:)

Bucurestiul e buba.
Uii vot musai sa fie bucuresteni, dar nu reusesc sa inteleaga ca poate costa mai mult decat face.
Mai mult, nu sunt persone responsabile care sa-si asume propriile decizii, deci musai altii trebie sa fie de vina.

Ți-aș recomanda prietenește să nu mai postezi poezii nepublicate în reviste sau în volum. Vei constata într-o bună zi că nu-ți mai aparțin. Cât despre bani pentru literatură...hai să fim serioși!

Mi-am făcut și eu ca tot omul cont pe f.b. Într-o zi mi se distribuie de către "o prietenă" o poezie de-a mea modificată pe alocuri și fără autor. Circula de mult timp pe site deoarece avea sute de distribuiri. Devenise folclor. Nu mi-a prea plăcut.

Cele scrise de mine nu au nici o legătură cu prietenul nostru care ți-a trimis SMS.

Mulţumesc, Dorina, însă eu nu scriu poezii cu vreo pretenţie, ci doar exprim în acest mod unele stări de spirit pe care altfel nu le pot exprima.
Aşezarea mea de răsăritean este uneori poetică şi o exprim ca atare, însă poet nu sunt, întrucât scriu foarte prost şi nu mă pricep la literatură.
Iar dacă alţii folosesc totuşi textele mele, o, cu atât mai bine! Asta e chiar minunat!
Măcar de-ar fi bune la ceva şi folositoare cuiva exprimările mele emoţionale...

P.S. Când eram adolescent am vrut să scriu şi eu o poezie, ca tot omul. Dar nu mi-a plăcut cum a ieşit şi am încercat iar şi iar... şi degeaba. De atunci am rămas cu o tendinţă aproape ireprimabilă de a încerca din nou, însă nu îmi iese nicicum. Mereu lipseşte ceva sau prisoseşte...
Dar dacă voi apuca să scriu în sfârşit poemul pe care îl simt în mine, crede-ma că nu îl voi arăta nimănui!...:)

In link-ul pe care l-ai postat este un singur apartament cu 150 euro, trei cu 170 iar apoi din cele 200 de anunturi sunt cu 200 euro si peste (preturile sunt foarte apropiate de Bucuresti).

Alin, spunei intr-o alta postare ca in alte orase se gasesc locuri de munca la fel de multe ca in Bucureti (nu sunt de aceeasi parere), doar ca sunt mai prost platite. Daca castigi mai putin si platesti mai putin chirie nu este aceeasi situatie cu capitala in care castigi mai mult dar platesti mai mult chirie. Deci tot acolo ajungi. Singura solutie este sa pleci din tara ca sa poti sa platesti dintr-un salariu si chiria si sa-ti ajunga sa si traiesti. Este singura varianta responsabila pe care eu o consider realista, in rest teorii goale la care toti suntem extrem de buni.

Mă mir că scrii asta... Responsabilă faţă de cine? Şi cu ce consecinţe?...
Şi îmi pare rău că gândeşti aşa. Probabil te confrunţi cu probleme foarte dificile şi deocamdată nu întrezăreşti soluţia. Of... Ce mai pot să spun... Să mai căutăm, să mai aşteptăm, să inventăm... Nu e chiar totul o teorie goală, iar dintr-o scânteie mică poate urca un rug întreg!...:)
Doamne ajută!

Gestul dumneavoastra de a ajuta este de apreciat, dar nu ati gasit persoanele potrivite. Sunt si oameni care merita sa fie ajutati si care sunt recunoscatori pentru acest fapt. Este adevarat ca proprietarul trebuie sa fie atent atunci cand baga pe cineva in casa, sunt oameni si oameni, dar asta nu inseamna ca toti sunt asa ca studentele care au stat la dumneavoastra (neseriosi, fara respect pentru bunurile proprietarului, nerecunoascatori). Intr-o asemenea situatie, mai ales ca doreati in principal sa ajutati, puteati sa va consultati si cu duhovnicul, cu siguranta printre fiii duhovnicesti avea si persoane aflate intr-o situatie mai grea, credincioase, care stiau sa aprecieze acest gest si sa va poarte in rugaciuni ca binefacator.

Titlul topicului nu prezinta in totalitate problema pe care eu am propus-o. Ideea de la care am pornit a fost strans legata de realitate: salariile mici din Romania in comparatie cu chiriile care in unele situatii sunt tot atat cat salariile. Stim ca proprietarul nu fixeaza singur pretul, el se ghideaza dupa piata facuta de agentiile imobiliare, care in setea de castig le-au urcat peste puterile reale ale oamenilor.

Multumesc lui Dumnezeu, in acest moment nu am a ma plange. Noi nu stam cu chirie, insa ma revolta tot ce se intampla in tara asta, sunt dezamagita de lipsa de solidaritate si empatie dintre crestini si pe zi ce trece, descopar ca oamenii sunt foarte rai.

Responsabilitatea in acest context este de a accepta si suporta consecintele ramanerii sau plecarii din tara. Nu cred ca cineva isi doreste sa plece, dar daca asa este o solutie pentru a trai mai aproape de normalitate, esti nevoit sa o iei in calcul. Crestinii nu se mai ajuta in vremuri grele, fiecare se descurca cum poate si cum crede.

Ce inseamna normalitate? Ce ne dorim de fapt? Ce asteptam de fapt?
Pentru ce parasim tara?
Traim mai rau decat oamenii de acum 100 de ani? Decat cei de acum 200, 500 de ani? Sa comparam putin ce avem si ce aveau ei. Inca o data: ce asteptam noi de la viata?
Si in relatia cu Dumnezeu cum ne manifestam? Ce dam noi inapoi?
Chiar nu judec pe nimeni. Doar ca ar fi bine sa ne punem si intrebarile astea. Poate am ajunge la alte concluzii si am lua alte decizii.

Nu e adevărat, Ekaterina, nu e adevărat...
Eu sunt unul dintre cei care mărturisesc oricînd, prin propria experienţă de viaţă, recentă şi nu numai, că în aste vremuri grele creştinii chiar se ajută între ei. Şi încă foarte mult, inclusiv material, financiar etc.

Imi cer scuze ca intervin in asemenea discutii ,dar doresc sa prezint si eu un caz:o doamna pensionara din orasul meu ,avand un apartament de doua camere mostenit,s-a gandit sa-si rotunjeasca pensia minuscula cu o oarece chirie-suma nu o stiu.Deci si-a gasit un client la mica publicitate,iar pentru orice eventualitate,s-a "asigurat",percepandu-i doua chirii drept garantie.Toata lumea fericita-timp de trei luni-iar in a patra luna ,cand doamna s-a prezentat la apartament pentru incasarea chiriei, chiriasul disparuse de vre-o saptamana,cu mobila,frigiderul,aragazul,televizorul,prizele,bat eriile chiuvetelor-deci cu tot ce putea fi ridicat.Intrebarea mea este:care din cei doi-proprietara sau chiriasul-a actionat mai "crestineste"???Parerea mea,referitor la intrebarea topicului,este ca nu poti pretinde unui om care a investit bani grei si multa munca intr-un apartament sau o casa,sa le dea gratis in folosinta cuiva-orice om trebuie sa-si recupereze investitia facuta,chiar daca unora nu le pare crestineasca aceasta atitudine.

Pe alt forum, alt topic, isi mai povesteau unii ofuri asemanatoare, dar nu legate de chirie, ci altfel de intamplari, in care au fost tzepuiti la greu de "frati crestini", unii din ei chiar persoane apropiate, carefrecventau aceeasi biserica.

Si sa nu credeti ca erau muritori de foame care faceau asta dintr-un instinct de supravietuire.
Unul fusese imprumutat cu cateva mii de euro, si si-a cumparaat o masina f. scumpa, desi putea sa ia una mai ieftina, dar banii sa-i returneze nici gand.

Eu unul as fi cel putin reticent fata de "frati crestini" care nu stiu decat sa se planga de "necrestinismul" altora, chipurile fiind el cauza pentru care ei nu o duc suficient de bine.

Doamna cu chiria a fost cam naiva si poate si a dorit nitel sa fenteze formele legale si nu a incheiat un contract la Finante, cu proces verbal de mutare in apartament, copie dupa buletinul respectivului.
Ar fi pierdut poate acel impozit de 16% dar nu avea astfel de batai e cap.
Daca ar fi facut asa, il putea oricand reclama la politie si recupera intr-un fel sau altul dauna, iar respectivul ajungea in puscarie.

Oricum, sunt sigur ca se vor gasi buni crestini care sa puna problema daca este crestineste sa arunci in puscarie pe cel care te fura, cu maxima nesimtire, ziua un amiaza mare.