Foarte corecta observatia ta , iar daca sophia nu doreste sa repare "gresala " , te poti adresa direct lui Adrian care are acces la tabloul de comanda al siteului !

Nu ştiu cum s-o fac. Mă poţi îndruma?

Trimiti un mesaj privat aici :
admin

Mulţumesc, Cristian, am trimis.

Sau, mai simplu, apeşi pe semnul exclamarii încadrat în triunghi din dreptul postarii cu probleme şi scrii ce te doare în fereastra care apare. Efect 100%.

Efectul este 100% in ambele cazuri , dar rezultatul de multe ori nu vine imediat , asta in functie de prioritatea problemelor aparute pe acest site si nu numai !

Cum adica! Cum poti sa spui asemenea lucruri aici? Cata lumea nu mi-a facut mie acelasi lucru si mi-a raspuns in mesajul meu, ca sa nu mai copieze!!!
Ce v-a apucat acum brusc.
Lasa ca daca e pe asa pot sa scriu si eu adminului.
Ia uite ce problema ati gasit acum sa atacati in forumisti.
Chiar nu ma asteptam.

Si chiar daca vroiam s-o fac, nu mai puteam. Daca a scris cineva dupa mine, nu mai pot sa editez. De ce nu lasa admin-ul liber sa putem sa ne editam mesajele cand vrem, daca asa se doreste!

Nu credeam ca faceti asa ceva nici tu si nici cezar-ioan. A pus niste intrebari si am raspuns la ele. Ce rau am facut? Cum adica am intervenit in mesajul lui. Am scris in mesajul meu. Scrie Sophia pe ceea ce am scriu eu la nr. 66.

Foarte rau ca ai acceptat , si mai rau ca aplici aceasta mare eroare si mult mai rau ca nu intelegi sa-ti ceri scuze si sa repari gresala , ci astepti interventia celor de aici !

Nu va enervati :) Domnisoara/doamna Sophia aveti sus,in postarea dvs,in dreapta un numar.Dati click pe el si apoi veti vedea iarasi textul cu optiunea de editare.Click pe edit,modificati,apoi selectati,,salvati schimbari".Ati rezolvat problema :) cred ca era o optiune tehnica de care nu stiati,puteti edita in acest mod chiar daca se posteaza dupa dvs.

Am scris si eu adminului ca sa lamurim situatia.
Cristian - i-am scris si eu frumos lui cezar.
N-am stiut nici ca este ceva gresit ceea ce am facut si nici cum sa editez dupa ce a scris altcineva dupa mesajul meu.
L-am rugat pe admin sa ma lamureasca. Repet am intalnit aceasta procedura de multe ori si nimeni nu a avut probleme.
Ce aveti azi cu mine? Nici macar nu i-am scris ceva rau lui Cezar. I-am raspuns la intrebarile pe care le-a pus si atat.
Si ce ar trebui sa fac, ca eu tot n-am inteles? Sa-mi sterg mesajulde tot? Ca nu am cum sa-l editez. Nu inteleg ce vreti de la mine.
Nu stiu ce trebuie si cum trebuie sa fac. Inca o data: am folosit intrebarile si vad ca este un mesaj al meu, in care apare un quote si mai jos completarea mea. Se vad clar intrebarile lui cezar in mesajul lui si mai apoi raspunsurile mele in mesajul meu.
Sunt socata de nu se poate. Lamuriti-ma va rog ce rau am facut. Atunci inseamna ca nu trebuie sa foloseasca nimeni functia "quote".

Multumesc Pelerin - acum stiu metoda asta si imi este de mare folos.

Ca sa va aduc,poate,la toti zambetul pe buze:eu vreau o optiune care sa-mi permita sa editez postarile altora despre mine care nu imi convin (hihi).Erau interesante discutiile puteti reveni la ele?Alearga sangele latin prin voi cu viteza luminii :)

Sophia, mesajul meu se află, integral, în postarea 65.
Te rog pentru ultima dată, modifică în postarea 66 textul cu albastru pe care l-ai pus în numele meu.
Scoate din partea cu albastru a postării 66 toate cuvintele care îţi aparţin şi pe care le-ai trecut sub numele cezar-ioan. Acolo scrie "în prealabil postat de cezar-ioan" - nu are ce căuta textul tău interpolat acolo.

As fi vrut sa astept mai intai raspunsul adminului. Vreau sa inteleg unde este problema. Nu consider ca am facut ceva rau, ca am incalcat vreo regula a forumului.
As ruga sa-mi puneti regula aici, daca este vreuna in acest sens.
Am sa sterg mesajul meu si iti cer sa stergi si tu toate quot-urile cu mesajele mele, macar de pe acest fir. Am sa-l pastrez si daca adminul imi spune ca nu am gresit, atunci poate il pun la loc.
Si iti mai cer sa ma lasi in pace si sa nu te mai atingi de nici un mesaj al meu.
Eu nu ti-am facut nici un rau.

Si mai ales te rog sa-ti stergi mesajul cu intrebarile, mesajul nr. 65. Sa-l stergi de tot, daca nu-ti convine sa se raspunda la el.
Te rog sa-l stergi si pe el si toate mesajele mele citate intr-ale tale.

Eu am sters mesajul, acum astept sa stergi si tu tot ceea ce am scris mai sus.

Sophia, te rugasem să ştergi doar partea ta pe care ai interpolat-o cu bold în mesajul meu.
Nu ţi-am cerut să ştergi tot mesajul, nu mesajul tău personal.

Dar nu ai avut bunăvoinţă.
Păcat! Era atât de simplu să îţi corectezi greşeala.
Dar nu ai vrut.

Nu ar mai fi avut nici un sens mesajul meu fara intrebarile la care am raspuns.
Tu chiar nu intelegi?
Mesajul meu era un raspuns la intrebarile tale.
Si te-am rugat sa stergi mesajul tau nr. 65 si citatele din mesajele mele.
Nu era simplu sa-mi corectez greseala.
Si mi-ai facut mult rau cu prostia de firul asta. Chiar nu te inteleg.
Sa ma faci praf pentru ceva ce n-am inteles. Si tu si ceilalti barbati care au sarit pe mine.
Dumnezeu vede...

Doamne ajută!
"Pari totusi o persoana inteligenta si cu un sistem moral..."
Mulţumesc pentru aprecieri. :)
Sunt de acord cu dvs în privinţa faptului că, în majoritatea cazurilor, o persoană cât de cât inteligentă şi cu simţ critic poate discerne între un politician sănătos şi unul cu probleme... Am în minte exemple şi din viaţa politică românească de astăzi, dar evit să le menţionez, evit să fac politică pe un forum religios şi pe un topic care n-are nici o legătură cu politica.
Totuşi, domnul profesor vorbea despre cazuri care sunt foarte dificil de detectat... Vor fi existând şi din acestea, să fim smeriţi... Poate că există şi persoane atât de inteligente, încât să-şi poată masca uimitor de bine intenţiile reale şi să disimuleze, să pară chiar creştini (mai ştii?).
De aceea am postat întrebarea.
Cum îi recunoaştem în aceste cazuri?
Gândiţi-vă la exemplele atâtor intelectuali şi creştini autentici din perioada interbelică, seduşi - într-un mod inexplicabil din perspectiva mentalităţii noastre actuale - de către mişcarea legionară. N-au putut detecta extremismul. De ce?...

Punctul dvs de vedere îmi pare cât se poate de logic şi pertinent argumentat! Atunci când cineva dintre noi ar observa, ar conştientiza că are anumite probleme sufleteşti care nu dispar prin rugăciune şi Sfintele Taine şi în urma încurajărilor celor dragi, atunci înseamnă că este posibil ca acea tulburare să fie nu spirituală, ci psihologică. Cred că, într-o astfel de situaţie, primul pas recomandat ar fi ca persoana în cauză să apeleze la ajutorul unui psiholog. Cred că este mai bine, mai uşor să încerci să-ţi vindeci sufletul prin comunicare (psihoterapie), prin metode psihologice, decât să mergi direct la psihiatrie, când poate că nu este necesar.
Din ce motiv mulţi dintre semenii noştri, care trec prin astfel de experienţe, evită să apeleze la ajutorul unui psiholog? Personal nu sunt de specialitate (ceea ce înseamnă că opiniile mele sunt neavizate), dar cred că motivele sunt cel puţin două:
1. lipsă de posibilităţi financiare (având în vedere faptul că, în România, serviciile psihologice nu sunt finanţate de către stat, deşi se dovedesc a fi atât de utile în foarte multe situaţii);
2. din cauza unor prejudecăţi (prejudecăţi de tipul: "doar nebunii merg la psiholog", "nu-mi place să mă confesez, n-am încredere" etc).
Din păcate, există prejudecăţi legate de psihologie inclusiv în rândul credincioşilor - este imaginată o concurenţă (în fapt inexistentă) între duhovnicie şi psihologie, între Sfânta Taină a Spovedaniei şi psihoterapia ştiinţifică.
Nu înţeleg de ce există acest gen de prejudecăţi, dar cred că, pentru vindecarea celor bolnavi sufleteşte, Dumnezeu lucrează prin 3 mijloace diferite şi complementare:
1. prin Sfintele Taine şi prin alte rugăciuni publice sau particulare (în special atunci când natura reală, profundă a problemei este spirituală, nu doar psihologică);
2. prin ştiinţă (în special prin psihologie);
3. în cazuri extrem de rare, excepţionale, care aproape că pot fi numărate pe degete, prin minuni.

În privinţa practicii din spitalele de psihiatrie de a fi încuiaţi pacienţii, am o opinie diferită. Înţeleg să fie privaţi de libertate doar cei periculoşi pentru semeni (după bine cunoscutul principiu "libertatea mea sfârşeşte acolo unde începe libertatea ta"), dar ceilalţi, cei inofensivi, de ce să fie traumatizaţi sufleteşte şi mai mult, după ce că sunt bolnavi? Fiindcă orice fiinţă umană, chiar şi cei care se cred Napoleon sau proorocii ne-nţeleşi, tot este posibil să conştientizeze, să simtă, fie şi numai în anumite momente, că sunt constrânşi, că sunt ţinuţi cu forţa, că se acţionează asupra lor împotriva voinţei lor. Uff! :(
Iar dacă sunt trataţi în acelaşi stil şi pacienţii care nu au pierdut contactul cu realitatea (depresivi etc), atunci deja situaţia îmi pare strigătoare la Cer! :(
Îmi imaginez cât de mult aş suferi eu, dacă aş fi supusă fie şi celei mai nesemnificative constrângeri (de exemplu, dacă mi s-ar impune petrecerea unui timp limitat într-un anumit loc, sau dacă aş fi obligată să mă specializez, doar 1 an, într-un domeniu care nu m-ar pasiona). Ar fi ceea ce teologul rus N. Berdiaev numea "coşmarul binelui impus". Dacă noi, cei sănătoşi psihic, resimţim într-un mod atât de dramatic chiar şi cele mai mici constrângeri, atunci ce ar simţi oare o persoană bolnavă de depresie (care ar avea discernământ atât cât să conştientizeze ceea ce i se întâmplă, dar ar mai fi şi înclinată să se întristeze din orice) în cazul în care ar fi internată şi ţinută cu forţa în spital? Oare nu i s-ar agrava starea sufletească, în toate acele zile în care s-ar vedea într-o cameră încuiată, ca la puşcărie şi ar înţelege că i se refuză până şi dreptul de a lua decizii în privinţa propriei persoane?
Aţi dat exemplul Mădălinei Manole, despre care se ştie că a ajuns la suicid din cauza unei depresii netratate. Sunt întru totul de acord că ar fi fost BINE şi chiar ABSOLUT NECESAR ca ea să fi primit ajutor specializat din partea unui psiholog. Sunt de acord că ar fi putut apela şi la psihiatru sau chiar s-ar fi putut interna la psihiatrie (de vreme ce cazul era deja foarte grav).
În schimb, cred că ar fi fost imoral ca ea să fi fost internată şi tratată cu forţa, împotriva voinţei ei. Şi presupun că, într-o astfel de situaţie, ar fi ajuns oricum la sinucidere, având încă un pretext: faptul că s-a simţit umilită...
Domnul Cezar relata despre persoane care s-au internat în mod liber (însuşi cazul domniei sale).
Am încredere în afirmaţiile domnului profesor Cezar.
Întrebarea mea este: toţi pacienţii se internează de bună voie, sau există şi alt gen de cazuri?
Aşa cum aţi scris şi dvs, există, cu siguranţă, inclusiv cazuri de persoane care au ajuns acolo în urma dorinţei altora, iar nu în urma unei iniţiative libere personale, deşi aceste persoane sunt capabile să gândească (având, de exemplu, depresie). În aceste cazuri, o astfel de practică a lipsirii oamenilor de libertate este, oare, morală, creştină?
Prin urmare, singura mea obiecţie este formulată nu la adresa psihiatriei ca ştiinţă (nu am dreptul de a critica ceea ce nu am studiat), ci strict la adresa practicii la care m-am referit, practică existentă în spitalele de psihiatrie (aceea a internării prin constrângere a unora dintre pacienţi, în cazurile în care acei bolnavi nu ar constitui un pericol social).
Şi nu-i acuz pe medici de sadism, nicidecum.
Susţin doar că nu există păcat "necesar"... :( Nu cred că-i putem răni pe semenii noştri cu scopul de a-i vindeca.
Personal aşa înţeleg, aşa percep aceste realităţi. Este, oare, corect şi logic ceea ce am afirmat? Sunteţi de acord cu mine, sau împărtăşiţi un punct de vedere diferit?
Doamne ajută şi Hristos în mijlocul nostru!

Laura, îţi mulţumesc că mă creditezi cu încredere. Dacă aşa e, atunci te rog să te şi foloseşti de această încredere şi să înţelegi cum stau lucrurile.
Astfel, pentru că încep să pricep ce anume te frământă, refac un scurt rezumat despre modul de funcţionare (la modul foarte general) a serviciilor psi în slujba celor cu diverse tulburări psiho-comportamentale.
Te rog să citeşti cu puţintică răbdare şi te vei lămuri.

A) Problema izolării: sunt închişi, în primul rând pentru protecţia lor, oamenii care nu mai au (cel puţin în perioada respectivă) discernământul şi alte funcţii psihice valide şi care, din acest motiv, se pot mutila sau se pot sinucide, respectiv pot agresa (uneori până la crimă) pe semenii lor.
Este, aşadar, o măsură de protecţie a sănătăţii şi a vieţii. Asociată cu un tratament medicamentos adecvat, care linişteşte pe pacient şi care îi clarifică, atât cât e posibil, conştiinţa.
Apoi, imediat ce sunt semne certe că omul a ieşit din starea care i-ar pune viaţa în pericol (sau ar pune în pericol viaţa semenilor), are loc mutarea lui într-un salon comun sau într-o rezervă unde poate locui singur. De acum poate ieşi neînsoţit, de voieşte, în curtea spitalului sau chiar în afara ei, la piaţă, magazine etc. Sau poate fi externat, la îndemnul medicului sau la cerere, dacă medicul e sigur că pacientul şi-a recăpătat, în limite rezonabile, discernământul şi buna funcţionare psiho-comportamentală, în sensul de a nu mai fi periculos pentru viaţa lui şi a semenilor.

B) Pacienţii inofensivi sunt trataţi, evident, fără nici o formă de îngrădire a libertăţii. Pot lua tratamentul şi acasă, deşi unii preferă câteva zile, cel puţin, să se afle sub observaţie atentă şi îngrijire specializată. Mă refer mai ales la cei care au conştiinţa deplină a faptului că sunt bolnavi (au un istoric al bolii lor şi cam ştiu ce le face bine şi ce nu) - de exemplu, un pacient cu depresie cronică şi cu atacuri de panică în unele situaţii de viaţă anxiogene, care îi depăşesc limitele adaptative, poate solicita internare pentru un timp scurt. Sau un pacient alcoolic care vrea să evite o recădere şi care are deja semnele că se află în situaţie de risc.
(Problema în România e că nu prea sunt locuri în spitale, secţiile fiind prea mici raportat la numărul de solicitanţi, întrucât sunt multe urgenţe - din pricina unei profilaxii egale cu zero, a unor tulburări netratate din vreme şi a fricii/jenei de a apela la ajutorul psihiatrului.)

C) Unii pacienţi se internează de bună voie, cum am arătat (la recomandarea psihiatrului de pe teritoriu sau la recomandarea unui psihoterapeut - în ambele cazuri cu acceptul, evident, al medicului de pe secţia respectivă, din spital). Alţii, aflaţi în zonă de risc major pentru viaţa lor şi a altora, sunt internaţi prin insistenţele aparţinătorilor.

Un caz aparte, pe scurt: o studentă cu greutăţi materiale şi care a fost părăsită de iubit s-a hotârât să se sinucidă. Credea că a găsit soluţia optimă... A făcut o tentativă serioasă dar, ca prin minune, a fost găsită la timp de o colegă. Internată imediat la spitalul de urgenţe, este reanimată (avea tensiunea zero). La revenirea în stare de conştienţă, studenta reproşează medicilor că au readus-o la viaţă şi declară că va face tot posibilul să se sinucidă, totuşi.
În această situaţie, spitalul de urgenţă ia decizia să o trimită la Bagdasar pentru internare. Este internată cu forţa, după 7 zile de tratament medicamentos şi psihoterapie este externată, astăzi e bine merci, are familie şi copii şi nu vrea să-şi mai amintească episodul.
Când o face, totuşi, râde de ea însăşi, cu umor de calitate. Slavă Domnului!
E o poveste reală, de voieşti să mă crezi. Mai ştiu şi altele...:)

În concluzie, dacă ai căutat să afli cât de corect şi etic se pune problema libertăţii în spitalele de boli mintale, ei bine, acolo unde cunosc (prin studii, practică, colaborare cu spitalul ca psiholog şi chiar prin propria experienţă ca pacient) răspunsul e: oamenii sunt trataţi ca oameni, sunt ajutaţi, sunt liberi şi ajutaţi să se elibereze din ghearele bolii.

Azi psihiatria nu mai e ca în poveştile (admirabil scrise dar sinistre) de pe vremea lui Cehov... Să modificăm, aşadar, şi noi vechea reprezentare socială care, în prezent, riscă să rămână o întârziată prejudecată.
Dar cel mai bine e să mergi cu mine să vezi singură cum e (nu te teme, nu te păcălesc...:))).

P.S. Există secţii speciale unde nu intră şi nu iese nimeni, exceptînd personalul medical. E vorba de secţii cu pază foarte strictă, unde sunt internaţi toxicodependenţii (consumatori de heroină etc.). Chiar şi aceştia, însă, în anumite situaţii sunt externaţi dacă refuză internarea (alternativa e puşcăria) şi nu dau semne clare că ar fi periculoşi pentru viaţa lor şi a semenilor. (Cu atât mai mult dacă se angajează că intră în programul de terapie cu metadonă, de pildă.)
Tu ce crezi: sunt periculoşi?........
Şi totuşi li se respectă libertatea. Deh, drepturile omului, treaba cu discriminarea etc.

(Eu aş fi un pic mai rezervat cu drepturile lor privind libertatea, mărturisesc. Dar sunt un individ insignifiant, nu pot influenţa deciziile ştabilor.)

Se mira mai demult Decebal: de unde vii tu cu diagnostice dacă nu eşti psihiatru? Ce cunoştinţe ai tu despre psihiatrie, câtă vreme eşti psiholog.
Noi cei din Universitate secţia Psihologie am studiat (la Spitalul 9, Obregia) timp de 2 ani, 2 ani serioşi, cu mult mai serios decât cei de la medicină (la ei era un curs oarecare printre altele, axat mai mult pe simptome şi tratament), atât psihopatologie cât şi psihologie clinică precum şi psihiatrie cu elemente inclusiv de farmaco.
Eram pregătiţi să înţelegem bine boala mintală, în primul rând pentru a putea ulterior să lucrăm în clinici, ca psihologi cliniciani (şi unii colegi chiar lucrează), apoi pentru a şti să colaborăm cu un psihiatru, şi în fine să putem participa la acţiunea de informare a publicului larg, inclusiv în şcoli (mulţi dintre noi fiind profesori sau consilieri şcolari). Precum şi pentru a înţelege mai bine, prin comparaţie, psihologia omului sănătos la minte, psihologia generală
Am făcut nu doar cursuri cu unul dintre cei mai buni profesori din lume, Prof. G. Ionescu, Dumnezeu să-l odihnească cu drepţii!, ci şi multă practică, în cei doi ani. Săptămânal, chiar şi în vacanţe dacă se întâmpla să avem vreo restanţă ori vroiam o mărire de notă.
Am avantajul mare, pentru meseria mea, că am avut eu însumi depresie asociată cu consum etanolic exagerat, o vreme şi am experimentat condiţia de pacient, cu 3 săptămâni de internare.
Apoi am câteva mii de ore în AA, unde majoritatea sunt (foşti) pacienţi psihiatrici, şedinţele fiind desfăşurate în incinta spitalului. În fine, am colaborat mulţi ani cu medicii psihiatri avînd clienţi comuni.
Mai am şi o formare specializată pe depresii (cu un specialist recunoscut în terapia cognitivă a depresiei, psiholog din spitalul Obregia) şi alta pe tulburările de personalitate, cu terapeuţi de primă clasă din lume (unii fiind consideraţi chiar lideri mondiali, de pildă Kroestler, din America, pentru negocierea de ostatici).
Drept urmare, spre liniştea lui Decebal şi a altor sceptici, domeniul psihopatologiei este unul în care pot avea, cel puţin, rolul unui agent al cărţilor sau informaţiilor de popularizare.
Faptul că am colaborat (mai exact am realizat) la o lucrare de doctorat în psihiatrie, timp de câţiva ani, nici nu îl mai trec la socoteală. Aia a fost aşa, o plăcere a mea în timpul liber. Un hobby..:)

Mă voi reţine însă pe viitor să mai fac prea multe trimiteri în domeniul psi. E un domeniu complex şi delicat, trebuie mulţi ani de studiu şi de practică pentru a înţelege ce e aceea, de exemplu, mintea. Sau, ca să vorbim despre tulburări, poftim: ce este depresia.
Teama mea e că una scriu, alta se înţelege, date fiind prejudecăţile publicului (precum deja am constatat) şi lipsa de cunoştinţe. De fapt ştiam încă din şcoală, apoi din practică...
Am primit deja reacţii dintre cele mai neplăcute şi ostile pentru că am încercat să aduc puţină lumină în domeniul în care am unele competenţe.
E de-ajuns. Nu mai voiesc să deranjez pe nimeni din confortul în care se autoaşază.

Şi apoi, domeniul meu de azi e educaţia şi performantica, iar nu psihopatologia.
La revedere, aşadar, sau mai corect spus: adio, cu acest domeniu! Mergeţi iute la medic, ori, măcar la psiholog, când sesizaţi (voi sau cei din jur) că începeţi să vă comportaţi ceva mai special ori, pur şi simplu, când nu vă simţiţi prea bine sufleteşte.

Evident, amintiţi-vă de duhovnic, de Sfânta Biserică! Cei care se ţin serios şi corect de Biserică sunt mai puţin predispuşi la îmbolnăviri psihice, iar dacă totuşi se îmbolnăvesc, se refac mai uşor şi mai complet, ba chiar îşi depăşesc starea de sănătate sufletească dinaintea apariţiei tulburării. Există deja studii precise în acest sens. Căutaţi şi veţi găsi!

-o poveste frumoasa si cred ca o fi si adevarata dar nu peste tot in tara,asa cum in spitale in Romania oamenii sunt tratati cum sunt tratati din cauza indiferentei unor medici sau a lipsei de personal sau medicamente asa ma gandesc ca e si in spitalele de psihiatrie,trebuie sa dai spaga ca sa te trateze mai bine,multi asistenti si medici sunt indiferenti,zic ca nu au salariu mare,sunt psihologi atei sau mai stiu eu cum ....
-asa ca sunt si bune si rele + ca se invata inca din facultate tehnici de hipnoza care nu sunt bune,sau se bazeaza multi psihologi pe teoriile lui kinsey care a fost un pedofil...
-este si psihologia un domeniu medical sau stiintific care ajuta oamenii dar repet sunt si aspecte negative si pozitive
-zicea dr Chirila intr-o emisiune ca exista un medicament pt cei care sunt foarte depresivi sau au vrut sa se sinucida -nu stiu cum se cheama- si in prospectul medicamentului chiar se mentioneaza la efecte secundare grave:sinuciderea,deci iei un medicament care te scoate din anumite stari de tulburare psihica dar poate in anumite cazuri sa ai tendinte sinucigase tocmai datorita acelui medicament....

-eu am lucrat si la spital si la ambulanta (nu sunt cadru medical dar lucrand acolo am vazut si auzit multe..) si daca nu lucram toata lumea stie de situatia jalnica in care se afla sistemul de sanatate in general
-se intampla cateodata ca in filmul :"moartea d-lui Lazarescu",chiar stiu eu un caz in care o femeie gravida bolnava de astm a murit in timp ce era plimbata de la spitalul judetean la maternitate pt ca dobitocii de medici o plasau de la unul la altul:cand ajunge la judetean zicea medicul de acolo ca e gravida si sa o duca la maternitate si cand ajungea la maternitate doctorita de acolo zicea ca nu e treaba lor pt ca pacienta sufera de astm si sa o duca la judetean,...si pana la urma a murit pe ambulanta ....
-de asta zic ca sistemul sanitar e la pamant si nu fac exceptie spitalele de psihiatrie,ma gandesc ca acolo lucrurile sunt si mai grave pt unii pacienti care poate nu au bani sa dea spaga si daca mai au si crize ma gandesc ca sunt tratati de personalul medical in cel mai bun caz cu indiferenta daca nu altfel

-si ca sa raspund la postarile de mai sus..cred ca patimile in general nu numai mandria,ci toate patimile omenesti cauzeaza in primul rand bolile psihice sau depresia,normal ca sunt multe cauze dar prin credinta ,prin rugaciune,prin iubire am birui toate greutatile vietii si nu am avea probleme psihice,sau mai putine...

-cu privarea de libertate iar e o prostie adica poate sunt cazuri grave in care nu ai ce sa faci dar in rest oamenii trebuie lasati liberi ,si oricum numai faptul de a te afla intr-o camera inchis cred ca mie personal nu mi-ar face bine deloc psihic,adica mi-ar trebui aer curat,miscare...
-era un doctor care se internase la spital -cand lucram si eu pe acolo...-pt ca avea spitalul si o sectie de psihiatrie...-si medicul avea ceva probleme cu depresia si altele..in fine dar in fiecare dimineata alerga in jurul spitalului,deci in curte (spitalul este la marginea padurii deci este aer curat,peisaj,padurea...) si iarna dadea zapada cu lopata ,ii ajuta pe angajatii spitalului,pt ca lui ii facea bine miscarea,efortul fizic.
-deci de asta zic ca izolarea asta intr-o camera mai ales daca se face cu forta ,deci privarea de libertate nu e buna deloc + ca personalul medical ar trebui sa se bazeze pe iubire si bunatate si i-ar ajuta mult acest lucru pe bolnavi in general...

mult off topic. parca era vorba de o abordare religioasa a acestui subiect, nu de abordare psihiatrica.

La întrebarea: „De unde toate neputinţele, bolile şi celelalte rele din care ne vine moartea?", Sfântul Grigorie Palama răspunde: „Din neascultarea noastră de povaţa dumnezeiască, din călcarea poruncii lui Dumnezeu, din cel dintâi păcat săvârşit în rai. Bolile, slăbiciunile, multele şi împovărătoarele încercări de tot felul, păcatul le-a născut. Din pricina lui ne-am îmbrăcat în veşmântul de piele al acestui trup pieritor, ros de boli şi suferinţe, şi-am fost mutaţi în lumea aceasta nestatornică şi trecătoare şi osândiţi la o viaţă pândită de multe rele şi nenorociri. Iar boala în care păcatul a împins tot neamul omenesc pe o cale necăjicioasă şi povârnită, la capătul căreia ne-aşteaptă moartea." [ Omilii, XXXI, PG 151, 388BC. Cf. Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la statui, XI, 2; Sf. Teofil al Antiohiei, Trei cărţi către Autolic, II, 25.]

Sa vedem si care e adevarul despre Freud.
Freud a fost de fapt ateu sau agnostic. In opinia lui credintele religioase erau” … iluzii, satisfaceri ale celor mai vechi, celor mai puternice si mai staruitoare dorinte ale omenirii.
Religia este: “ … nevroza obsesionala universala a umanitatii ” de care oamenii vor scapa atunci cand vor invata sa priveasca lumea fara sa se mai bazeze pe iluzii, ci pe cunoastere validata stiintific.
Alt citat din Freud: "Religia este comparabila cu o nevroza a copilariei".

Legat acum activitatea sa, Parintele Savatie Bastovoi a scris cartea "Intre Freud si Hristos". Nu e impotriva psihologiei, psihanaliza si psihologia nu se identifica. La fel cum psihiatria nu este acelasi lucru cu psihologia. De asemenea, nici psihanaliza nu se bazeaza doar pe lucrarile lui Freud, unii il considera chiar depasit.
O recenzie a cartii: http://constiinte.ro/complexatii-lui...C8%99i-hristos
Citez: "Principala moştenire a lui Sigmund Freud, făcând abstracţie de complexele pe care le-a vindecat, este că „a reuşit să creeze un complex nou cu care a infectat secolul al XX-lea – complexul Freud”, care tratează efectele neconvenţionale ale unor evenimente dureroase petrecute în trecut."
"Moştenirea lui Freud înseamnă, în primul rând, „reducerea psihicului uman la o maşinărie alcătuită din complexe constatabile şi previzibile”."
"Fără doar şi poate, Freud este un „întemeietor” al ordinii societale pe care o propovăduiesc seculariştii şi propagandiştii anticreştini. Freud a fost „un mare manipulator”, precum l-a caracterizat Constantin Bălăceanu Stolnici, dar teoriile sale, foarte influente şi astăzi, nu sunt întrutotul originale, precum s-ar crede. Subconştientul, temă predilectă în opera sa, „a constituit obiect de cercetare pentru asceţii creştini începând din secolul al V-lea, fiind dezbătut sistematic în scrierile unor autori precum Sfinţii Grigorie de Nyssa, Ioan Casian sau Evagrie Ponticul”, scrie părintele Savatie. Deosebirea de fond constă în semnificaţia pe care o atribuie subconştientului fiecare. În timp ce Freud este de părere că subconştientul condiţionează conştientul, asceţii creştini susţin că subconştientul este cel care trebuie să se supună voinţei, adică tocmai conştientului. Psihoterapia freudiană este manipulatoare, sentinţa părintelui Savatie Baştovoi fiind susţinută de argumente şi exemple concrete."

frumos Catalin.
iata un articol interesant:

http://www.ortodoxiatinerilor.ro/psi...n-comportament

"faptele noastre ale oamenilor pot ridica sau coborî ștacheta moralității în societate. "

"toate regulile societății moderne în care trăim au la bază principii morale extrase din comportamentele oamenilor, și nicidecum seturi de reguli care există independent de noi."

"Așadar, gândurile și starea noastră sufletească afectează întreaga societate pe termen scurt, mediu și lung. Dacă suntem plini de patimi (desfrânare, beție, lăcomie, iubire de bani, etc.) atunci așa vom acționa în societate, iar cei din jurul nostru vor percepe normalitatea pe baza faptelor noastre..."

"Iată cum istoria peregrinării umane prin timp se scrie pornind din sufletele noastre, și de nicăieri altundeva. Toate faptele noastre de zi cu zi sunt expesii văzute ale stărilor noastre interioare.

"Iată de ce Dumnezeu prin Biserica Sa dă mereu ca soluție la răul întregii lumi, schimbarea personală a fiecăruia dintre noi. Dacă-mi schimb eu viața atunci voi defini noi standarde de normalitate în ochii oamenilor, și regulile de mâine se vor trasa și în funcție de faptele mele. Vă gândiți oare: „cum poate un om să schimbe lumea”? Iar eu vă voi răspunde simplu: Un om a și schimbat lumea: Iisus Hristos, Dumnezeu care S-a făcut om născându-Se din Fecioara Maria."

"Tot ce a predicat Iisus Hristos pe pământ: iubire, iertare, milă, bunătate, blândețe, unire, pace a și împlinit în viața Lui prin fapte. Toată Evanghelia e plină de porunci, dar nu simple principii goale, ci porunci pe care Le-a împlinit întâi Iisus ca Fiu al lui Dumnezeu la porunca Tatălui."

"Prin venirea Mântuitorului Hristos în lume, El a trasat noi standarde de moralitate. După Înățarea lui la ceruri lumea n-a mai fost la fel, iar moralitatea / regulile au devenit cu totul altele. Această redefinire a regulilor poate fi observată și din predica de pe munte a Domnului Hristos. Dacă înainte uciderea era considerată un mare păcat, astăzi și ura față de oameni este considerată la fel de gravă:

„Aţi auzit că s-a zis celor de demult: "Să nu ucizi"; iar cine va ucide, vrednic va fi de osândă. Eu însă vă spun vouă: Că oricine se mânie pe fratele său vrednic va fi de osândă; şi cine va zice fratelui său: netrebnicule, vrednic va fi de judecata sinedriului; iar cine va zice: nebunule, vrednic va fi de gheena focului” (Matei 5, 22-23)."

"Iată de ce Se naște Hristos, pentru a ridica mintea decăzută a lumii, și pentru a deveni în ochii tuturor un alt nivel de perfecțiune (desăvârșire) și pentru a-i provoca pe toți Să-L urmeze."

Această afirmaţie colosală trebuie să aparţină, nu-i aşa, oare cui?
Evident, unui om cu numele de forum Cătălin.

Îi dăm pace şi-i urăm multă sănătate.
Doamne ajută!

De la o vreme, cand vin unii si zic ce a mai spus dr. Chirila, ma intreb daca omul asta chiar e doctor sau doar ii place sa vorbeasca despre domenii in care nu doar ca nu are competenta ca si doctor, dar nici macar o cultura generala SAU poate l-ai citat tu gresit insa in mare am prins ideea si cred ca e aceeasi cu cea originala s stim f. bine de ce promoveza "dr" Chirila astfel de idei, pentru a promova mai tarziu, "alternativele", care chiar daca nu vindeca pacientii, aduc bani frumosi din nimic, practic.

Nu antidepresivele induc tendinte sinucigasi ci antipsihoticele, pentru ca au efect depresiv, de asta se si administreaza de obicei in combinatie cu antidepresive.

Iar riscul este suficient de redus, daca nu stiai, fata de homeopatie, "suplimente alimentare" si "medicina alternativa" in general. un medicament trebuie sa treaca prin teste serioase inainte de a primi aprobarea de comercializare si este retras imediat daca se observa ca ridica mai multe probleme decat s-au observat in faza de testare.

Iti zic sigur ca riscl merita a fi asumat, decat acela ca individul sa ramana in starea respectiva, nu de alta dar in final se poate sa ajunga tot la sinucidere insa sa mai ia si cativa cu el pe drum.

Felicitari :)

.....:)
Cam aşa ceva. Corect.

In ceea ce priveste politicienii, desi unele din deciziile lor ne duc cu gandul la incompetenta sau mai mult, probleme de natura psihica, nu prea cred ca este cazul.
In politica lucrurile sunt strict tinute sub control si ceea ce se intampla este de cele mai multe ori ca la teatrul de papusi.
Suntem fascinati de spectacol, atat de mult, incat uitam de cei care trag de sfori.

Da, exista, oricine se poate inseala dar asta de obicei se intampla din cauza dorintei.
Da, dorinta de a obtine ceva, material, social, etc. si cu cat iti doresti mai mult cu atat esti mai orb la ceea ce este celalat dispus sa ofere de fapt.
Putini respecta politica pasilor marunti in relatiile cu necunoscutii, insa surprize neplacute pot veni si din parea celor care ii stii (nu cunosti, de fapt) de ani de zile.

Prudenta, mai ales in relatiile care implica si o latura financiara, este recomandata.
De altfel, e o chestie de igiena relationala, sa nu amsteci prieteniile cu banii, decat daca sunt bani la care eventual poti renunta fara regrete.

Pana la asasinatele politice, ML nu i se poate reprosa mare lucru (decat poate antisemitismul), ba chiar dimpotriva, cred ca poate fi un model de mobilizare politica si spirit de sacrificiu.

Cred ca oamenii cu simt moral si crestini autentici au dat inapoi in momentul in care si-au dat seama ca ML si-a insusit crima (desigur, ascunsa sub frumoase nume si lozinci) ca instrument politic si ideologic.

Daca n-au facut-o atunci, au platit mai tarziu cand si-au dat seama, pe pielea lor (la propriu) ca nu cu sabia fizica se taie raul din radacina, ci cu altfel de sabie si lucrurile se schimba in jurul tau, pornind mai intai de la tine.

Eu cred ca un simt moral bine exersat, cu credinta autentica in Dumnezeu, te poate feri de inselare, mai mult nu ai nevoie.

Tehnica de manipulare exemplu concret pe forum
 

scoaterea din context a acestei fraze inducand cititorului ca ceea ce a spus catalin sunt propriile lui cuvinte. inconstient omul isi abate mintea de fapt de la cel care a si spus cele prezentate de Catalin dupa aceasta fraza si anume Par. Savatie Bastovoi in cartea "Intre Freud si Hristos".
Catalin prezinta citate din aceasta carte care se incearca sa fie anihilate din memoria cititorului printr-o manipulare subtila.
scopul este inlocuirea apelului la o autoritate, in cazul nostru Par. Savatie si inlocuirea cu catalin - cine este catalin? un membru de pe forum.

Deci Par. Savatie Bastovoi ne spune ca psihoterapia freudiana este manipulatoare.
Astazi nu mai credem preoti, monahi, pe toti ii dam la o parte, il credem pe Freud, credem "preotii moderni" psihiatrii si psihologii. Oamenii nu mai sunt trimisi in Biserica la preot ci in spitalele de psihiatrie.

iata un articol interesant:

"- Cum teoriile lui Freud despre instinctele agresive ale oamenilor, amplificate de fenomenul psihologic al multimilor, au devenit cunoscute in SUA, o serie de ganditori au afirmat ca este nevoie de o noua interpretare a democratiei, conform careia masele - turme dezorientate – trebuie controlate prin tehnici psihologice. Au devenit interesati de mecanismele psihologiei colective, psihologiei maselor, pentru a putea elabora strategii de control social. Astfel a aparut o noua teorie despre cum poate functiona democratia maselor: avand in centrul ei consumatorul, creat prin stimularea dorintelor sale, care, satisfacandu-le prin consum, devine DOCIL. Democratia nu mai este, in aceasta interpretare, o schimbare a mecanismelor de putere; prin noile tehnici psihologice, Bernays asigura perpetuarea mecanismelor de putere nedemocratice prin manipularea psihologiei multimilor.

- Interesant este ca Freud, inr-una din ultimele sale scrieri, ajunge la aceleasi concluzii pe care nazistii le vor pune in aplicare: libertatea individuala, democratia, trebuie eliminate, iar omul supus controlului. Nazistii nu au eliminat democratia pentru a reveni la o societate autocratica, ci au construit o alternativa: in centrul noilor mecanisme de putere raman sentimentele si dorintele maselor, canalizate insa intr-un mod diferit. Exponentul acestui nou aranjament a fost J. Goebbels, ministrul Propagandei in regimul nazist. Una din sursele de inspiratie ale lui Goebbels a fost E. Bernays.(nepotul lui Freud)

http://www.razbointrucuvant.ro/recom...ogiei-maselor/

Hm. Depresia provine din mandrie. ,,Cuma adica sa mi se intample asta tocmai mie?'' Adica ma ridic eu si-l iau de guler pe Dumnezeu cum de a indraznit sa ingaduie cutare ispita tocmai asupra mea. Atunci e firesc ca Dumnezeu sa Se supere si sa ma lase in seama alora cu coarne, pana ma invat minte.

Daca, asa, cu toata supararea, imi vine in minte sa ma smeresc, atunci Dumnezeu ma priveste bland, cu mila, iar necuratii fug care incotro. Sfantul Efrem Sirul recomanda impotriva deznadejdii plansul pentru pacate. E o metoda sigura, verificata si de mine. Daca atunci cand sunt suparata incerc sa despic firul in patru, necuratii imi vin in ajutor. Daca iert si imi cer iertare de la Dumnezeu pentru tot ce am gresit, atunci simt liniste in suflet.

un sfat tare bun. chiar ai dreptate, cu despicatul firului in patru.

-da cred ca am gresit eu,deci e vorba de antipsihotice,oricum e aberant sa iei un medicament care sa te ajute la probleme psihice si el sa aiba efecte secundare care sa te duca lpoate la sinucidere,nu se pot crea oare medicamente care sa nu aiba efectele astea negative

Ti-am explicat si ce e cu psihoza, nu se vindeca cu foi de ceapa si ceai de musetel si crede-ma, n-ai vrea sa stai in casa cu un psihotic mai ales in varfurile de criza si nici nu poti sa-l incui intr-o camera pana "trece de la sine" desi probabil intr-o perioada se practica si asta.

Ba tocmai de asta se si administreaza in combinatii.
Unii o duc asa de zeci de ani si cred ca majoritatea au sanse sa moara mai de graba de o boala naturala decat sa se sinucida.

Daca ar urma si psihoterapie care sa-i ajute sa evite starile psihice care duc acolo, ar apela si mai rar sau poate deloc la medicamentatie.

Stari psihice care pana la urma sunt boli spirituale: ura, invidia, tinerea de minte a raului, mandria, rautatea, ne-milostivirea, judecarea aproapelui, etc. toate acestea lovesc intr-o minte slabita pana o arunca in extrema opusa normalitatii.


Orice substanta de uz medical care intr-adevar are efect, indiferent de origine (sinteza, plante), chiar si aspirina, au intr-un fel sau altul, in special in anumit circumstante, efecte negative, poate chiar fatale.
Insa administrate corect (cat e omeneste posibil), avantajele depasesc riscurile, altfel nu e medicament, e otrava.

Cum adica, trebuie sa ia 2 pastile pentru aceasi boala? In acelasi timp? cum, nu e prea mult? sau o zi una, o zi alta? nu poa' sa ia intai pe unele si apoi pe celelalte? sau sa inceapa cu alea care ar fi mai bune si apoi sa vada daca nu-i trece incearca si cu celelalte? De ce adica daca pentru paduchi si plosnite e aceeasi otrava, pentru gaini si rate acelasi tratament, de ce pentru aceiasi boala un om (sau un animal ) trebuie sa ia 2 feluri de pastile ???
Daca alea primele face rau, atunci nu mai imi dati, dati-mi decat din celelante...
(a, si mi-am amintit ca la un vecin nici nu i-a dat pastile, ci doar injectii)

(A fost un pamflet, sper ca v-ati prins ...din pacate unul cu care "se joaca" aproape in fiecare zi...)

Lasa ca iti explica Ioan. :)

mandrie sau prejudecata?
 

Lasand gluma la o parte, de multe ori ajungem sa suferim in urma interactiunilor mai mult sau mai putin placute pe care le avem unii cu altii. Uneori, atunci cand puterile noastre de adaptare sunt depasite, loviturile, durerea, socurile ( = traumatisme bruste, puternice, neasteptate) sau stresurile repetate, continui, ne pot face sa iesim din joc, sa simtim ca nu mai putem continua asa. Daca e drept sau nu e drept ce ni se intampla, daca suntem jigniti pe buna dreptate sau suntem victime ale unei rautati gratuite, asta e discutabil. Iarasi, daca e corect ca pentru greselile si neputintele noastre sa fim umiliti si loviti, pedepiti de catre semenii nostri, iar e discutabil, dar asta tine de pana la urma de sistemul de valori molare ale fiecaruia ( mai mult de ale agresorului, decat de ale "victimei"). Un lucru e cert: orice medicament am incerca sa luam ca sa atenueze durerea acestor lovituri, pe moment cel putin pare inutil. Putem incerca sa o stingem/atenuam cu diverse substante : tutun, alcool, mancare (zahar), si eventual pastile, insa rezultatele sunt aproximative. De multe ori durerea nu vine singura, pentru ca nu vine doar din mandrie (vai, eu am facut bine si am fost jignit, criticat , umilit pe nedrept) ci e insotita si de teama :daca nu am facut bine, daca nu sunt competitiv, si nu ma voi mai descurca in viitor sa-mi castig existenta; daca ma vor/va parasi toti prietenii, sotul/sotia etc, nu ma mai iubeste, voi ramane singur/a, etc. O sa ziceti, pe bune dreptate, de ce nu ai incredere in Dumnezeu ca nu te va lasa ? De acord, asa ar trebui sa se intample. Insa oricata credinta am avea, Dumnezeu nu ne va feri (si nici nu ar putea, pentru ca toti sunt copiii Lui si beneficiaza de aceeasi libertate de alegere) de rautatile si atacurile celorlalti oameni, mai ales ale celor rau intentionati, egoisti, mandri, etc. Ca isi vor primi candva rasplata cuvenita pentru purtarea lor, si asta e posibil, dar atunci cand e vorba de persoane dragi, apropiate, la care am tinut candva, poate ar trebui sa ne rugam sa le fie iertate toate greselile, insa atata timp cat ei ne ataca si ne agreseaza continu, asta ne face sa ne indepartam din ce in ce mai mult de aceste intentii bune, si mai lesne ne e sa uram si sa dorim raul, decat sa iubim si sa iertam, mai ales atata vreme cat se poate spune, aproape, ca locuim cu dracul in casa si suntem permanent ispititi sa facem rele.

Poate imi scapa acum "mecanismul" exact, insa eu zic ca depresia nu vine neaparat din mandrie, cat mai degraba (si) din deznadejde. Acum insa a nu se confunda depresia (cand nu mai poti sa faci nimic, nici sa speri, nici sa te rogi, nici sa crezi) cu durerea, tristetea (pentru o anume situatie, persoana, chiar si propria); poti sa te intristezi, sa suferi si sa plangi, pentru propriile greseli si pacate (si consecintele lor nefaste), sau pentru rautatile altora facute asupra ta sau celorlalti, fara insa a deznadajdui si a huli chiar impotriva sortii si a lui Dumnezeu. Oricat ai fii de credincios, asta nu te va scuti de suferinte, boli si necazuri, pentru ca asa e natura firii, pana la urma (dpdv teologic, odata cu pacatul primordial, am pierdut sansa nemuririi si a sanatatii depline si a lipsei de griji; iar datorita liberului arbitru, oamenii sunt liberi si pot, au optiunea, sa isi faca rau unii altora, intodeauna vor exista Caini si Abeli ).

Sa nu ne temem. Fara ispite nu ne mantuim. Oamenii nu cred in Dumnezeu pentru avantaje lumesti, ci in vederea mantuirii. Asadar, sa citim Vietile Sfintilor si sa vedem cum au procedat ei cand au avut ispite. Nimic nu le-a zdruncinat pacea interioara.

Sfantul Macarie, cand a fost acuzat ca a lasat-o pe o fata insarcinata, nu s-a aparat, ci i-a trimis fetei bani, asa cum a pretins, ca si cum ar fi fost sotia lui, pana cand a nascut. Dar ea n-a putut naste pana n-a marturisit adevarul.

Sfanta Teodora din Alexandria, femeie intrata intr-o manastire de calugari, la fel a fost acuzata ca a lasat-o insarccinata pe o fata. A stat la poarta manastirii, ani de zile fara sa-si aratate sanii si sa se dezvinovateasca.

Un alt sfant, furat fiind, i-a ajutat pe hoti sa-incarce grau in sacii lor. Sfantul Serafim de Sarov, a inceput sa se roage si mai intens

,,In 1804, Sfantul Serafim a fost atacat de talhari si batut de moarte. Ranile provocate de acest atac l-au facut sa umble de acum inainte aplecat de spate, avand trebuinta de un toiag pentru a merge. Dupa aceasta intamplare, Sfantul a inceput sa se roage continuu, mult mai fierbinte, timp de o mie de zile si o mie de nopti, petrecand cea mai buna parte a timpului sau in genunchi pe o piatra de langa chilia sa si strigand "Doamne, miluieste-ma pe mine, pacatosul". Apoi a petrecut trei ani in zavorare, in tacere desavarsita. Supunandu-se cererii Staretilor (Batranilor) manastirii, s-a intors in manastire in 1810, continuandu-si insa viata in rugaciune si zavorare tacuta pentru inca zece ani."

Sursa:

http://bibliotecaortodoxa.blogspot.r...obandirea.html

Daca in momentele de ispitie nu avem rabdare si tarie, atunci necuratii ne biruie si ne pierdem mantuirea. Iisus Hristos S-a rastignit ca sa ne ajute sa ne mantuim prin pilda vietii Sale. Nu ne-a promis ca ne va scuti de necazurile pamantesti: ,,În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea."":
http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?cap=16&id=35

Adica sa insistam in rugaciune, respecatand poruncile evanghelice. Ni se ccere sa ne formam o gandire duhovniceasca, nu una lumeasca. Daca Dumnezeu ne-a invatat sa ne rugam ,,Faca-se voia Ta"', apoi sa avem incredere ca ne poarta de grija si atunci cand suntem ispititi. Sa repetam asadar ,,Faca-se voia Ta"',atunci cand avem o problema mai grava si sa credem ca ea ne-a fost ingaduita ca un test in vederea mantuirii. Promovam testul? Cu ce nota?

Daca ne comportam ca niste oameni duhovnicesti, atunci e bine, dar daca in ispite vrem sa se faca doar voia noastra, atunci ramanem corigenti in fata lui Dumnezeu.

Sf Efrem, Parintele Paisie Aghioritul