Comentezi fără să pricepi sensul și să cunoști istoricul discuției purtată pe mai multe topicuri. Citește tot și cu atenție ce am scris, nu am să repet la nesfârșit aceleași idei doar de dragul disputei.

Unde mă rog nu accept sau unde mai exact am spus că trebuie să se împărtășească toți cei din biserică la Sf. Liturghie?

Nu se ridică sau nu știe de ce vine la biserică?

Nu, am spus cu pregătire și cu binecuvântarea duhovnicului. :26:

Convinsă fiind că nu-mi face cinste ceea ce voi scrie, recunosc că eu merg la biserică pentru că mă simt bine așa, și mi-ar lipsi teribil dacă aș fi împiedicată să merg.

Și cred că îmi e de folos chiar dacă nu știu scopul acela teoretic/ teoretizat... al Liturghiei.

Cred că harul lui Dumnezeu lucrează și pentru cei care nu au o pregătire/ cunoaștere teoretică, fie și minimală.

Este aproape cunoscut că sunt mai degrabă ignorantă. Am constatat că nu cunoașterea mă împlinește. Fiecare cu drumul lui.

Citisem în mai multe locuri, de exemplu și în Sofronie Saharov - Rugăciunea, experiența vieții veșnice - că mai mult te apropie de Dumnezeu curăția inimii, să zicem, decât cunoașterea. O să caut fragmentul exact.

Cum spunea și părintele Rafail Noica, nu ar trebui să ne polarizăm, ci să rămânem uniți, acceptând diversitatea. Adică nu sunt nicidecum împotriva cunoașterii, dar fiecare cu aplecările sale...

Annyta ,duhovnicul meu recomanda deasa spovedanie ,adica la 40 zile sau la nevoie chiar mai des.
Dupa spovedanie recomanda si Impartasania ,dar daca ne spovedim mai des nu e obligatoriu sa ne si impartasim.Dansul recomanda dupa caz ,in situatia ca ne-am spovedit la intervale mai mici si impartasania.
Eu ma spovedesc la 40 zile sau mai putin ,cam la o luna dupa cum il gasesc pe parintele duhovnic.
Spovedania e foarte importanta pt sanatate si ne apara de atacurile celui rau ,venite pe diferite cai.

Păi de spovedit - o fac destul de des. Ori de câte ori mă tulbură ceva. Cu adevărat îmi este de folos.

Annyta, de acord cu tine, nu cunoșterea, ci curăția inimii.
Însă e bine de știut că nu mergem la biserică (la Sf. Liturghie) ca ne fie mai bine, pentru spor în viață, sănătate sau altele, ci scopul primordial este de a uni cu Hristos și pentru ca noi să fim una cu El. Toate celelalte, ajutor, sănătate sunt consecințe ale unirii noastre cu Hristos. Bineînțeles, mergem la biserică și să dăm slavă lui Dumnezeu și să-I mulțumim pentru toate prin rugăciune, la fel cum aducem cinste Maicii Domnului sau sfinților.
Când ne cumpărăm un telefon, o mașină sau orice altceva suntem interesați ce funcții au până la cele mici detalii, cu atât mai mult ar trebui să fim interesați și să cunoaștem cele legate de biserică. Lipsa interesului de a cunoște e un semn al indifernței noastre. Iertare, nu mă refer la tine, ci vorbesc la modul general.

Părintele recomandă, însă noi putem tinde spre mai mult, Hristos ne cheamă, ne așteaptă la fiecare Sf. Liturghie. Nu cred că duhovnicul nu ar da binecuvântare la o împărtășire mai deasă cu pregătire, nu vorbim de cazuri speciale.

Mă simt mai bine sufletește, mă cercetez, ascult... Nu mă duc să cer mașini străine.
Eu nu sunt interesată de toate funcțiile telefonului sau ale mașinii. Mai aflu câte ceva pe parcurs, dacă mi-e de folos rețin, dacă nu, nu mă complic.

Bun, nu ți se potrivește exeplul dat, dar cred că ai înțeles ce vreau spun. Indiferența nu ține loc de scuză. Și când spun asta mă refer atât la mireni, cât și la preoți. Una e să spui ”în pace să ne rugăm” față de ”cu pace să ne rugăm”...și multe altele pe care și alți useri le-au punctat.

Nu ,duhovnicul meu asa recomanda ,probabil calea de mijloc.Nu cred ca daca as cere voie nu m-ar lasa ,dar pentru mine altele sunt prioritatile : lasarea pacatelor ,smerenia ,mai multa ravna la rugaciune .

Nu trebuie acuzati preotii pentru asta ,preotii trebuie sa aduca sufletele la mantuire ,ori deasa impartasanie nu ajuta prea mult daca nu avem trevzie ,adica vederea propriilor pacate.
De multe ori ne aflam in inselare ,nu ne dam seama cand gresim.Aici trebuie sa intervina preotul .

Nu m-am referit la împărtășirea deasă.

Aici am vrut să ajung. Mai departe fiecare cu prioritățile lui. :1:
Însă, Mântuitorul ne spune: ”Fără de Mine nu puteţi face nimic”.

Hristos a înviat!

Frumos și puternic cuvântul tău!

Acolo scrie așa:
”in Biserica Il avem prezent pe Hristos, Care Se Jertfeste pentru noi la fiecare Sfanta Liturghie”.
Cu alte cuvinte, ori de câte ori mergem la Sf Liturghie se cuvine să ne împărtășim fiindcă El pentru noi se jertfește; dacă zilnic Se jertfește și zilnic mergem la Liturghie, zilnic se cuvine să ne împărătșim.

P.S. Off-topic.

Nu am citit tot topicul dar ca de cele mai multe ori, si si acesta evident, este deschis pt un lucru simplu. Dar asa simplu cum este avem ocazia sa citim si ce nu ne-ar trece prin gind vreodata, legat de subiect, ca sfat sau ca pozitie sociala de moment.
Chiar avem un frate, prin excelenta polemist, care, ca de fiecare data, te omoara cu parerile si sfaturile lui garantat onest-sociale.
Eu m-am gindit sa intru si sa las un un cuvint deoarece, in cele pe care le-am citit, adevarat ca nu in totalitate, nu am gasit referire la hrana sufletului. Ori viata in duh si adevar mai putin tine cont de social, de moralcivism, de corectitudine legista, s.a.m.d.
La dumnezeu mai putin cu "multumesc" , "scuze Doamne", "dar omul asta chiar este insistent" sau orice alta constructie pricopsita si de multe ori obligatoriu si inveninata.
Cei care duc viata duhovniceasca reala(si nu stau acum sa deschid un nou topic cu ceea ce ar putea insemna aceasta, cei ce o practica o cunosc f. bine , iar eu lor ma adresez !) si au trecut prin multe si felurite indercari, care sunt permanent preocupati de pacea lor, de iertarea aproapelui(tocmai pt a nu-ti pierde pacea ta,) si de iubirea lui reala (dar asta neinsemnind nici pe departe ca te lasi pe tine de izbeliste intr-un mod si cu un scop fals duhovnicesc chipurile in folosul lui, de dragul lui !) stiu ca una din grele ispite se declanseaza atunci cind cu gurita ta spui tare, in vazduh, in lume , ca voiesti sa faci un lucru duhovnicesc.
Spun batrinii ca din clipa in care tu insuti ii comunici satanei ce fapta buna vei voi sa faci, deja din acel moment incepe ispita, care nu cedeaza de multe ori, pina ce te impiedica complet sa faci fapta, sau sa o faci prost, sau sa-i pierzi din folos sau chiar sa o faci spre pacat, umplindu-te de multa mindrie ca o savirsesti .
De aceea , spun aceiasi batrini ai bisericii, trebuie sa tacem tot timpul, sa vorbim cit mai putin, exersind aceasta din ce in ce mai mult pina ce ajungem sa facem porunca Mintuitorului cu adevarat : iar vorba voastra sa fie da, la ce este da, si nu, la ce este nu, caci mai mult de atit de la satana este !

Asa e cind esti perfect ....eu zic sa te cercetezi pe tine poate si tu enervezi cu un cuvintel.....

in cazul acesta, NIMENI nu ar trebui sa se impartasesca. Nu poti sa-l iei pe Dumnezeu in tine, atat timp cat nu constientizezi ce pacate ai savarsit si nu regreti aceste fapte rele. In cazul acesta unde este vina preotului?

Si ce facem cei care mai luam medicamente trebuie sa lesinam acolo in biserica? mai fratilori mai potoliti-va cu ideile astea sinteti mai stricti ca Hristos.

Eu cred ca Annyta,careia tocmai v-ati adresat sustine ca si dvs acelasi punct de vedere cu privire la strictetea indatoririlor de pana la Liturghie.
Cred ca este o confuzie la mijloc.

Da, cam așa... Eu nu suțin această strictețe.

Nu e vorba de vreo confuzie. Nimeni nu a pomenit de cei bolnavi care urmează un tratament că nu ar avea dezlegare la mâncare de dulce în post sau înainte de a merge la biserică să nu poată să-și ia medicamentele (și nu pe stomacul gol). La fel și cu cei neputincioși.

Da am postat in loc gresit dar ma refeream la toti cei care sustin asta, parca Dumnezeu nu stie ca santem neputinciosi.
Oricum mersi de observatie :)

Oare pentru tine mersul la biserica e ca si cum ai merge la plimbare?

E cum e. Îmi asum responsabilitatea pentru faptele şi alegerile mele. De mult nu mai considerase cineva necesar să mă educe în spiritul unei adevărate vieţi creştine...

Nu stiu dar cred ca ati deraiat de la subiect.

Neputința omului e de la sine înțeleasă și nu o comentăm, dar lipsa de respect, de evlavie și mai ales indiferența nu țin loc de scuză.

Haideti sa nu o dam in extreme !
Daca se poate...

De când a devenit normalul extremă?

Sa nu ne grabim cu judecata.
Decat sa te gandesti la mancare pe timpul slujbei, mai bine maninci putin si te gandesti la Dumnezeu.
Mai ales ca nu stiu cati crestini care sunt nemancati o dimineata la Liturghie, lucru pentru care nu este canon, tin si posturile de miercurea si vinerea, lucru pentru care ESTE canon + posturile negre de peste an care sunt trecute in calendar.

Masura de a nu se manca de loc, a fost o extrema ca raspuns la alta extrema, cand bunii crestini se imbuibau su imbatau la agape.

Nu se sta nemancat o dimineata .Cine vrea ,poate sa ia anafura cand se impartasesc crestinii ,in jurul orei 10.30-11.
Dar sa tii post negru nu stiam ca e canon ,chiar nu stiam.Poate pentru cei din manastiri.
Stiu ca este bine sa tii post negru de ziua Crucii ,in ajunul Bobotezei si pe 29 august.

Si eu m-am gandit la asta, este chiar foarte probabil ca si eu sa fiu enervanta pentru multi. Si eu am avut o perioada in care sfatuiam pe toata lumea si as fi vrut sa ma asculte, ca mi se parea ca stiu ce zic.

Se zice ca vedem la ceilalti patimile pe care le avem noi.

In plus, uitati ce am gasit la Cuviosul Paisie Aghioritul (foarte inalta psihologie).

"Cand ne oglindim in virtutile celorlalti si incercam sa le dobandim, ne zidim sufleteste. Dar cand ne oglindim in defectele lor, iarasi ne este de folos, pentru ca defectele lor ne ajuta sa le vedem pe ale noastre. Pe de alta parte, si darul celuilalt ma indeamna sa ma nevoiesc ca sa-l dobandesc, iar pe de alta parte, si defectul lui ma face sa ma gandesc daca nu cumva il am si eu, si in ce masura-l am, ca sa ma nevoiesc sa-l tai. Vad de pilda pe cineva ca este harnic. Ma bucur de asta si incerc sa-i urmez pilda. Vad pe altul ca este sucit. Nu-l judec pe acel frate, ci caut sa vad daca nu cumva sunt si eu sucit. Si daca vad ca sunt, ma straduiesc sa ma corectez. Insa daca vad numai virtutile mele si defectele celorlalti, iar defectele mele le trec cu vederea sau le indreptatesc si spun: ” Sunt mai bun si decat acesta si decat celalalt”, s-a terminat, m-am scufundat.

Oglinda noastra sunt ceilalti. In ei ne oglindim si ne vedem pe noi insine, iar ei vad murdariile noastre si noi ne spalam prin pilda lor."

(p.156)
Cuviosul Paisie Aghioritul - Cuvinte Duhovnicesti – Patimi si Virtuti V , Ed.

Trebuie sa fi gresit destul de mult fata de persoana despre care am vorbit la inceputul topicului, caci dupa aceea am mai discutat si ne-am inteles foarte bine, chiar ma gandesc ca imi este draga de fapt... Si nici nu i-am mai gasit defecte.

Asta-i o veste îmbucurătoare.
Foarte folositor și citatul.

Pastorală la Naşterea Domnului 2013
 

† SERAFIM
Prin Harul lui Dumnezeu Arhiepiscop al Germaniei, Austriei şi Luxemburgului, Mitropolit al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord

„Anul 2014 a fost declarat de Sfântul Sinod al Bisericii noastre, la propunerea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, ca „Anul omagial euharistic, al Sfintei Spovedanii şi al Sfintei Împărtăşanii ca şi Anul Sfinţilor Martiri Brâncoveni”, de la a căror moarte prin tăierea capului se împlinesc 300 de ani.

Prin această proclamare, Sfântul Sinod, format din toţi ierarhii Bisericii, doreşte să ne facă pe toţi: ierarhi, preoţi şi credincioşi mai conştienţi de ceea ce reprezintă pentru fiecare din noi Sfânta Spovedanie şi Sfânta Împărtăşanie pentru ca să ne folosim şi mai mult decât am făcut-o până acum de aceste Taine dătătoare de viaţă.

Să ne bucurăm deci şi mai mult de iertarea care vine de la Dumnezeu prin Taina Spovedaniei şi de viaţa care ni se împărtăşeşte prin Taina împărtăşirii cu Trupul şi Sângele Domnului nostru Iisus Hristos. Din păcate, credincioşii români, atât în Ţară cât şi aici în Diaspora, se spovedesc şi se împărtăşesc cu Sfintele Taine mult mai rar decât o fac credincioşii altor Biserici Ortodoxe, cum sunt grecii sau ruşii. Dacă mergem într-o duminică oarecare la o biserică grecească sau rusească vom vedea că majoritatea credincioşilor prezenţi se împărtăşesc cu Trupul şi Sângele Domnului. Noi avem parohii în care până şi în Sfintele Posturi de peste an, chiar şi în Postul Mare se împărtăşesc foarte puţini credincioşi.

Realitatea dureroasă este că majoritatea credincioşilor noştri nu se spovedesc şi nu se împărtăşesc niciodată. Iar vina pentru aceasta o purtăm noi ierarhii şi preoţii pentru că nu îndemnăm destul pe credincioşi ca să se spovedească şi să se împărtăşească. Ba de multe ori punem sarcini asupra lor pe care nici noi nu le purtăm. Mă refer aici la postul de trei zile pe care unii preoţi, nu neapărat din Mitropolia noastră, îl pretind de la credincioşi înainte de a se împărtăşi sau că legăm întotdeauna împărtăşania de spovedanie. Cei mai mulţi credincioşi cred că nu ne putem împărtăşi niciodată fără ca să ne spovedim mai întâi. Totuşi trebuie să ştim că nici un canon al Bisericii şi nici un Sfânt Părinte nu impune vreun post înaintea împărtăşaniei şi nu condiţionează împărtăşirea de spovedanie. Dimpotrivă canoanele şi Părinţii cer ca toţi creştinii care participă la Sf. Liturghie să se împărtăşească pentru că altfel Liturghia care este Cina Domnului nu-şi împlineşte scopul, acela de a ne hrăni cu Trupul şi Sângele Domnului.

Nimeni din cei invitaţi la o cină nu stă la masă fără să mănânce din bucatele pregătite de gazdă. Tot astfel şi Mântuitorul ne invită mereu la Cina Sa care este Sf. Liturghie pentru ca să ne hrănească cu Trupul şi Sângele Său. Singura condiţie care ni se cere pentru a ne împărtăşi de fiecare dată când participăm la Sf. Liturghie este aceea de a nu fi căzuţi, prin păcate de moarte, din starea de har, adică din starea de membri ai Bisericii primită la Botez. Pentru că păcatele mari sau „păcatele de moarte” ne despart de Hristos, ne fac să cădem din starea de har primită la Botez.

În acest caz, trebuie neapărat să ne spovedim, să ne plângem păcatul şi să împlinim un canon de post şi de rugăciune pentru ca să primim iertare de la Dumnezeu. Astfel după împlinirea canonului rânduit de preotul duhovnic, spovedania ne repune în starea de har pierdută prin păcat şi ne reintegrează în Biserică pentru ca să ne putem împărtăşi cu Sf. Taine ale lui Hristos.

„Păcatele de moarte” - numite aşa pentru că atrag osânda morţii asupra noastră dacă nu le spovedim şi nu ne pocăim pentru ele - sunt acestea: lepădarea de Hristos prin necredinţă sau hulirea Numelui Său prin înjurături, crima (inclusiv avortul chirurgical sau prin medicamente aşa zis contra-concepţionale, dar care produc avortul timpuriu), desfrâul sau călcarea fidelităţii conjugale, inclusiv trăirea împreună fără Cununia la biserică, ura şi ţinerea de minte a răului, adică neputinţa de a ierta pe cei ce ne-au greşit, ca şi nedreptăţirea semenilor prin minciună şi furt ca să profităm de pe urma muncii lor.

Aceste păcate trebuie neapărat mărturisite pentru a lua dezlegare de la Dumnezeu şi pentru a ne uşura conştiinţa. Sunt însă şi alte nenumărate păcate mici care nu sunt „de moarte” (vezi I Ioan 5, 16-17) şi pe care le săvârşim toţi, zi de zi, dar acestea nu sunt opritoare de la împărtăşirea cu Sf. Taine. Şi pe acestea trebuie să le spovedim, dar nu este bine să legăm împărtăşirea de spovedania lor. Ne putem deci împărtăşi cu o spovedanie de mai multe ori. Să avem doar binecuvântarea preotului. Desigur este foarte bine să ne spovedim cât mai des de toate păcatele. Spovedania însă este absolut necesară când am păcătuit grav prin păcatele enumerate mai sus. Cine a săvârşit aceste păcate nu se poate apropia de Sfintele Taine fără spovedanie şi fără împlinirea canonului de pocăinţă dat de preot.

În ce priveşte postul, canoanele nu pretind alt post înainte de împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului decât postul rânduit de Biserică, adică cel de miercurea şi vinerea şi din cele patru Posturi de peste an. Este de asemenea bine ca să citim de fiecare dată când ne cuminicăm rugăciunile prevăzute înainte de împărtăşire. În aceste rugăciuni mărturisim că nu suntem vrednici să ne împărtăşim cu Sfintele Taine ale lui Hristos, dar îndrăznim să ne apropiem de ele cu credinţa că Hristos nu respinge pe nimeni din cei ce se apropie de El cu dragoste şi că prin împărtăşire primim iertare şi vindecare de neputinţele sufleteşti şi trupeşti.

Vă pun deci tuturor la inimă să vă împărtăşiţi cât mai des, chiar regulat, în fiecare duminică, dacă nu trăiţi în păcatele de moarte amintite înainte. Iar dacă cineva a căzut din ispita diavolului în vreunul din aceste păcate, să alerge fără întârziere la duhovnic şi să se spovedească. Pe Preacucernicii Preoţi îi rog din inimă să-i cheme mereu pe credincioşi la Sf. Potir şi să-i hrănească cu cea mai sfântă hrană care este totodată şi doctorie pentru suflet şi pentru trup.

Păstorul cel bun îşi pune sufletul pentru oile sale şi le conduce la păşunea cea mai aleasă. Această păşune nu este alta decât Sfânta Împărtăşanie."

Tare mult pierdem cand nu avem destula rabdare. Am constatat ca intotdeauna, prin rabdarea fata de ceea ce primim, ni se descopera lucruri minunate, care ne bucura mult si pe care nu le-am fi avut daca ne-am fi razvratit, dupa primul impuls. Preotul ne repeta mereu ca de mare ajutor in acest sens ne este scurta rugaciune a Sf. Andrei Criteanu: "Asa, Doamne, fa sa-mi cunosc pacatele mele si sa nu osandesc pe fratele meu nevinovat!" Daca in preajma noastra avem oameni care... ne cam sacaie, poate in primul rand ar trebui sa ne intrebam de ce le este ingaduit de sus, si in nici un caz fiindca suntem prea buni in fata lui Dumnezeu, ca sa meritam asta! Judecand astfel, in scurt timp, ceea ce era enervant si sacaitor, ori se indeperteaza de la sine, ori se va apropia sub o cu totul alta nuanta! Pentru ca si noi constituim pentru altii, lectii, incercari si modele! Nu doar noi invatam de la altii, ci si altii invata de la noi, chiar atunci cand poate tacem!...
Iata aici, dupa atatea pagini de dezbatere, descoperim simplu, mila si bunatatea lui Dumnezeu. Pentru cei care obisnuiesc sa mearga frecvent la biserica, nu e greu sa faca un salt inapoi si sa-si aminteasca la cate incercari erau supusi, in faza de inceput. E drept, niciodata nu vom atinge desavarsirea, dar macar sa incercam sa tindem catrea ea!...