Foarte interesant, dar nu ma simt in stare sa descifrez singura aceste povesti in cheie crestina. Eu inca am destule valuri pe ochi, si din pacate am impresia ca aceste valuri se inmultesc, si nu numai pe ai mei, ci pe ochii tuturor. Nu am destule cunostinte sau probabil nu am aceasta luminare de la Dumnezeu. Poate va ganditi sa scrieti o carte despre asta, sau stiti pe cineva care ar scrie, ca sa-l incurajati.

Eu i-am zis mai demult fratelui Mihnea sa nu ingroape talantul, ci sa scrie si sa publice. Si sunt sigur ca nu sunt singurul.

Moara lui Califar - o analiza pe 4 coloane...
 

Cunoasterea teoretica a dogmelor te fereste sa nu ratacesti pe cai gresite care duc in afara Bisericii Celei Una. Adica sa nu ajungi la erezie. Insa nu este de ajuns doar cunoasterea teoretica a dogmelor fiindca aceasta nu tine si locul unei vieti crestine traite in Hristos. Doar cunoasterea pur teoretica, nu iti asigura automat un loc in Imparatia Cerurilor...
Din cauza unei cunoasteri pur teoretice, exista, bineinteles si primejdia sa se ajunga la o intelegere si interpretare gresita a dogmelor.

Se spune uneori despre sfinţi că "sunt împodobiţi cu dogme", cuvânt de mirare la prima vedere.
Lucrîndu-şi mântuirea înlăuntrul dogmelor, ţinînd strâns de ele ca la un dreptar fără egal, sfinţii au agonisit prin practica vieţii lor de credinţă virtuţile.
Strălucind prin virtute, au adus implicit strălucire şi dogmelor prin care au ajuns la virtuţi. Nu poate străluci rodul fără să aducă strălucire şi rădăcinii din care se trage.
E drept că rădăcina mărului nu e apetisantă (precum poate nici dogmele nu sunt dulci şi zemoase pentru unii, ci par a fi cam fade), însă când ne bucurăm de măr înţelegem că nu ar fi putut să crească dintr-o rădăcină de scaiete.

N-am iubi pomul fara fruct, albina fara miere, planta fara floare (iar sublimul este sa aiba si parfum), omul fara suflet.
Iubim samanta prin rodul ei. Samanta fara rod nu are valoare si nu traieste.

De roade fără rădăcini eu n-am auzit.

Dar să vedem ce spune poetul:

Lauda semintelor, celor de fata si-n veci tuturor!
Un gand de puternica vara, un cer de inalta lumina,
s-ascunde in fiestecare din ele, cand dorm.
Palpita in visul semintelor
un fosnet de camp si amiezi de gradina,
un veac paduret,
popoare de frunze
si-un murmur de neam cantaret.

http://www.aboutromania.com/blaga200.html
Spor la lectură şi la sentimente mai bune!

Imi dati si mie cateva exemple de dogme? Ca asa de mult am folosit cuvantul pro si contra,ca aproape l-am rupt de continut.
Si apoi sa vedem daca mai are cineva ceva impotriva lor, dupa ce le enuntam.
Caci nu cred ca dogmele ar constitui vreo problema, ci o anume folosire in scopuri de excludere a lor ,fara explicatii si precizari detaliate. Daca la toate se vede legatura cu Hristos,nimeni nu le va respinge

Ai fi putut să te abţii...

Multumesc, ma bucur ca se face asa ceva in Romania, m-a impresionat foarte tare acest material, norocosi elevi :)

Numai iubirea schimba inimile."Fara iubire este cu neputinta sa fim placuti lui Dumnezeu".

http://video.crestinortodox.ro/3mM1b...ebari_III.html

Iubirea profesorului schimbă inima copiilor. Am verificat acest lucru toată viaţa şi azi pot s-o afirm cu ...mâna pe inimă.
Când profesorul nu iubeşte nici pe copii, nici materia predată, ci numai orgoliul său de cărturar - copiii nici nu învaţă carte, nici nu se dezvoltă ca oameni. Ci se ţin la nesfârşit de şotii, pentru că e singura alternativă rezonabilă la pustiul din lumea lor instituţionalizată.
Dar când profesorul are dragoste, chiar de nu face mare lucru în planul conceptelor, aprinde în copii flacăra pasiunii pentru materia respectivă şi această flacără (care în limbajul psiho-pedagogiei se numeşte "interes" - un construct format din motivaţie intrinsecă, sentimente de dragoste, voinţă şi chiar cunoştinţe din domeniul studiat) îl poartă pe elev în lumea cunoaşterii. Profesorul rămâne doar un ghid, ici şi colo, un camarad sau pur şi simplu un chibiţ al copilului.

Aşa cum flacăra chibritului poate stârni un rug, aşa dragostea dascălului poate aprinde dragostea copilului pentru cunoaştere, pentru studiu, pentru îmbunătăţirea de sine.

Religia este o disciplină folositoare în şcoli, copiii tot rămân cu câte ceva, mai târziu unii dintre ei ştiu de unde şi pe unde să o apuce. Din păcate, la Religie şi la psihologie - aceste discipline care se adresează sufletului omenesc - e nevoie de oameni îmbunătăţiţi, nu de savanţi cu diplome. (Contează în primul rând cum eşti, ce fel de om eşti, nu cât de multe ştii.) Câţi or fi de un fel şi de altul, nu cunosc bine. După rezultate, însă, presupun că predomină savanţii/scientiştii în detrimentul dascălilor veritabili.

Nu disciplina e cheia, ci oamenii care o predau. Dragostea şi priceperea lor de a ajunge la inimile copiilor cu veşti bune şi cu onestitate. Cu umilinţă, chiar.
Disciplina/materia şcolară e o poartă spre cunoaştere. Cheia aparţine profesorului. Măcar până la o vreme...

Crezul e cea mai simpla sinteza a dogmelor.

Exact ce ziceam, respingi mesajul meu ,fara sa dai un argument,lasandu-ma in aer asa. Ca si cum eu as intelege ce am gresit in opinia ta,si ti-as cunoaste opinia .
Caci in mintea mea am zis ceva corect. Ideea mea generala era ca oamenii nu sunt impotriva dogmelor daca le-ar fi explicate, si nu ar fi imediat judecti ca nu le stiu.
Iar in plus, pe aici au fost diferite dispute,daca dogma contrazice cu ceva intelegerea mai simpla a credintei ,plecand de la poruncile Mantuitorului.
Poate aceasta disputa e falsa, caci nu dogma socheaza, ci modul in care o inteleg unii.
Caci luate la concret ,nimeni nu are ceva impotriva dogmelor,de exemplu a Crezului, dar si a altor dogme care i-au urmat.
Singurele dispute sunt atunci cand dogma incepe sa excluda ,sau cand e aplicata in aceasta maniera, si se exacerbeza excluderile,fara a se argumenta suficient.
Unii isi pun intrebari,altii le spun ca sunt orbi, dar se zgarcesc in a da explicatii,si convingerile fiecaruia se intaresc,fara a intelege fiecare ce a vrut sa spuna celalalt

Tu incerci sa spui ca Arie a fost eretic pentru ca Sf. Nicolae, Sf. Spiridon si altii nu i-au explicat bine dogma? Dimpotriva, acestia se impotriveau orice li se spunea. Catolicii daca nu s-ar impotrivi si ar accepta cele cateva dogme importante pe care le-au schimbat nu ar fi nicio problema sa revina in Biserica. Dar uite ca se discuta de 100 de ani si niciun eterodox nu a schimbat nici macar o singura dogma gresita.

Admirabil spus, Cata; de aceea ii si spunem "Simbolul Credintei".

Mihnea tu doresti sa se predea religia in scoli. Eu doresc sa se faca si cateheza in biserica pentru adulti.
Da, oamenii trebuie sa invete dogmele. Dar nu numai.
Din pacate cam la asta se rezuma orele de religie din cate am inteles. De aceea
nu dau rezultat.
Trebuie predat si modul de aplicare a dogmelor, trairea practica a credintei, elemente practice, elemente de etica.
Da, stiu legea si rugaciunea pe de rost. Si? Ma duc pe urma si fac prostii/pacate.
La ce mi-a folosit ca stiu dogma/legea?

Si inca ceva.
Eu ma duc la biserica, citesc, ma rog si acasa. Bun. Stiu dogme.
Dar vine si ma intreaba fina, sau altcineva: "Oare e pacat daca fac asta, sau cum sa fac asta?"
Oare nu trebuie sa ni se spuna si asta la biserica? Sa putem sa intrebam si sa discutam cu preotul?
Dogma spune ca trebuie sa respect sarbatoarea cutare, sa nu fac aia si aia. Bun. Dar sunt doua feluri de sarbatori
in calendar - cu negru si cu rosu. Care si cum? Am dat un exemplu.

Ma duc sa botez un copil sau sa cunun un cuplu. Oare n-ar trebui sa ma lamureasca la biserica si pe mine
si pe ei cu ceea ce se intampla, atributii, cu ce avem de facut, inclusiv lista cu materialele de cumparat.
Sau trebuie sa caut pe internet si sa adun informatii mai corecte sau mai putin corecte?

Am inteles ca la catolici ii invata asa ceva pe oameni. Se fac un soi de discutii cu preotul si ca mire si ca nas.
Tu trebuie sa stii Mihnea.
La noi nu este asa.

In concluzie - eu nu ma impotrivesc dogmelor si le stiu (macar alea de baza). Dar ele nu-mi sunt suficiente.
Vrei sa faci o casa. Ai toate materialele, deci fa-o. Da, dar nu pot. Ca nu stiu sa le imbin, nu stiu ce sa fac cu ele.
Si n-am cu cine. Ca s-o facem impreuna cu drag si spor.

Nu cred ca aveau ce sa ii explice,pentru ca Arie o stia deja.
Vorbeam tocmai de cei care nu o stiu prea bine, acolo este un teren virgin,unde daca patrundem cu multa atentie acordata celuilalt si blandete ,putem preveni atitudini de respingere a dogmei,fie ca e prea abstracta,fie ca realitatea o contrazice , fie ca exclude anumite grupuri
Atentia acordata unui om e cea mai buna investitie care o poti face , caci majoritatea oamenilor se departeaza de Biserica, pentru ca nu e nimeni care sa ii ajute ,nu pentru ca ar fi ei din nastere razvratiti,precum Arie

Raspunsul la aceasta chestiune nu e chiar asa de evident.
Teoretic, desigur ca e bine sa se predea religia in scoli. Ar fi culmea ca scoala sa predea adevarul cu "a" mic, dar nu Adevarul cu "A" mare.

Pe de alta parte, in postarea initiala arat ca tocmai, predarea religiei in scoli e un demers esuat in practica. De exemplu, de la materia "matematica" oamenii raman cu ceva. Nu cu tot ce s-a predat, bineinteles, dar cu ceva raman. Macar ca doi la cub este egal cu opt, macar cu teorema lui Pitagora, macar cu faptul ca linia mijlocie in triunghi e jumatatea bazei. De la materia "biologie" raman cu ceva. Nu cu tot ce s-a predat, dar macar cu faptul ca paianjenii nu sunt insecte, ci sunt un fel de rude de ale lor care au si ele picioare articulate, tot raman. E ceva. Si de la materia "istorie" raman cu ceva. Nu prea mai stiu ei detalii cum a fost cu Ioan Voda cel Cumplit, dar ca a existat un domnitor cu acest nume care s-a luptat cu turcii, asta oricine a terminat liceul stie.

Numai de la materia "religie" oamenii nu raman cu absolut nimic. Cu nimic-nimic. Faptul ca la Pasti sarbatorim invierea Domnului, faptul ca la Craciun este aniversarea Lui sunt lucruri necunoscute de oameni care au facut, totusi, religie la scoala. E mai rau ca in bancul cu "cei patru evanghelisti sunt urmatorii trei: Luca si Matei". In realitatea cruda de pe teren, nici de Luca si Matei nu mai stiu.

Acuma, in fata acestui esec, sunt doua solutii. Cea mai simpla ar fi ca religia sa nu se mai predea de loc. Mai este si soultia ca religia sa se predea altfel. Cum ? Nu stiu exact, dar altfel, ca sa ramana oamenii cu ceva de folos daca nu sufletelor, macar culturii generale.


Nu ma pricep, dar cred ca unele ca acestea intra in programa. Probleme morale, de exemplu "cand este injuratura un pacat de moarte?" sau "Condamnarea la moarte este ucidere in sensul Poruncii a Cincea ?" ar trebui sa fie obiecte de studiu si dezbatere vie. In practica, nu se face nimic. Profesorii predau la unul sau doi elevi, care se fac ca sunt atenti din politete, in timp ce ceilalti fac avioane de hartie. Si atunci, de ce sa-i chinui cu religia, cand ar fi mai castigati sa le dai drumul in curte la o leapsa ?

Macar la sensul pacatului. Fara sa stiti legea si rugaciunea, de unde stiti ca sunt prostii/pacate?

Toti cei care au carnet de conducere, au trebuit sa cunoasca destul de in detaliu legile circulatiei. Ei stiu, ori cel putin au fost nevoiti sa stie cand au dat "sala", cele n situatii in care depasirea e interzisa. Pe urma s-au dus si au facut prostii/pacate. Prin urmare, faptul ca vedem destui nebuni pe strazi in ciuda cerbiciei politistilor la dat carnete, inseamna ca ar fi mai bine sa nu se mai predea legile circulatiei ?

Da, se fac reuniuni de pregatire. De regula, una sau doua pentru Botez. Intre trei si sase pentru casatorie. Cel putin 12 pentru Impartasania Solemna (=cateheza primara) si mai multe pentru Mirungere (=cateheza de liceu). In Romania, preotii care vor sluji se ocupa de asta, in timp ce episcopii verifica daca cei mici au priceput despre Cine este vorba. Dar boieria din Romania, unde avem un preot la fiecare suta de catolici, unde exista mereu un preot de garda la Episcopie etc nu am mai intalnit-o in Franta. Aici unde locuiesc, exista un preot pentru trei sate, si inca e un caz dintre cele mai fericite. Si atunci, pregatirea pentru botez, impartasanie, confirmare, nunta este delegata diaconului sau chiar laicilor. Unii laici mai angajati sunt misionati, adica au primit misiuni, in plic inchis, de la episcop, dupa ce au avut o anumita pregatire. Altii, participa in echipe de laici in mod mai putin formal. Pana si Liturghia este pregatita de echipe de animatie liturgica, preotul doar verifica. Echipele astea duc greul. Ele fac repetitii corale, ele imprima "missaletele", adica desfasurarea slujbei cu Apostolul si Evanghelia Zilei, ele ii plaseaza pe credinciosii care dormeau cand se trageau clopotele si au ajuns la "Crez", ele fac cateheza primara, ele au grija de copiii mici care vin la Liturghie, etc, etc. Preotul este nevoit sa delege, daca nu vrea sa innebuneasca. Desigur, reversul medaliei este ca se poate ajunge ca oile sa il incalece pe pastor, lucru care se intampla mai ales cand acesta e mai blegut si scapa lucrurile din maini. Un spirit protestant s-a manifestat si impotriva lui Moise in desert si nu e rar ca laicii sa se creada preoti ori, cel putin, sa creada ca stiu mai bine ce trebuie facut decat preotul, episcopul, primatul, papa. Dar, una peste alta, preotii trebuie sa isi asume acest risc pentru ca, in final, lucrurile sa mearga inainte.

Am găsit-o pe net şi am început să o citesc... cu bucurie... Îţi mulţumesc încă o dată!

http://www.biserica-luzern.ch/Dogmat...0Damaschin.pdf

Azi, am oprit o hurdubaie de masina, ca sa iau la ia-ma nene un tanar: par blond impletit in suvite tip Jamaica, care nu se desfac la fiacare dush, ochi albastri si mult entuziasm. Din vorba in vorba, am aflat ca vanduse droguri in Buzau si ca nu mai are voie sa iasa din Romania. Deoarece a adus drogurile din afara, nu din cele plasate de politie catre dealeri (asa zice el). Se crede artist si zice ca artistii sunt jefuiti in Romania, de stat si de producatori, asa ca a ajuns la concluzia ca vrea sa-si faca o comunitate agrara, unde banii sa fie interzisi. Pustiul voia sa fie liber, intelegand libertatea ca fiind independenta fata de sistemul financiar si administrativ.
Atunci am incercat sa aflu in ce crede: s-a dovedit ca este adeptul reincarnarii, crede ca exista un dumnezeu care a creat lumea si crede in spirite, planuri astrale si alte asemenea.
L-am intrebat de unde stie toate astea si cat de sigur este de cunoasterea lui. A zis ca din carti, din experienta si de la oameni in care crede. Atunci i-am spus ca este prea increzator in ceea ce stie, si ca i-ar prinde bine sa se indoiasca de cunostintele lui, nu sa se arunce cu capul inainte intr-un sistem de cunostinte. Am continuat sa il fac sa se indoiasca de tot ceea ce credea ca stie, ceea ce a fost usor.
L-am intrebat daca stie si despre alte religii, in afara de Hinduism si Budism si a zis ca stie. Atunci i-am spus sa aleaga in libertate, in libertatea pe care si-o dorea atat de mult, alegand cea mai rea varianta. S-a mirat. I-am explicat ca acum, cat este viu, poate alege ce se va intampla cu el dupa ce va muri: care este cea mai rea varianta pentru tine, dupa ce vei muri? Crestinismul este cel ce te condamna dupa o singura viata. Daca budismul si altele sunt valabile, nu gresesti fata de ele urmand crestinismul, dar daca este valabil crestinismul, gresesti urmand altele. La cat esti de avid de cunoastere si de a face bine, poti fi deschis catre incercarea cea mai grea.

Cand s-a dat jos din masina, parea speriat ca nu mai poate fi mantuit pentru ca a vandut droguri: i-am zis ca daca se spovedeste si ii pare rau, are o infinitate de sanse sa se mantuiasca.

A zis ca spera sa nu fie crestinismul cel valabil.

Nu i-am zis nimic si imi pare tare rau.