http://www.e-communio.ro/stire2540-e...-de-distrugere

În Egipt, planurile de construcție a unei căi rutiere între orașul Fayoum și regiunea unei oaze, traversând teritoriul mănăstirii copte Sfântul Macarie, pune în pericol celebrul sit arheologic din jurul bisericii care datează din secolul al IV-lea. Proiectul pune în pericol și aprovizionarea cu apă a mănăstirii și a terenurilor cultivate pe domeniile acesteia.

Zilele trecute călugării copți au început o inițiativă de rezistență non-violentă. Mai mulți călugări s-au întins la pământ în fața buldozerelor conduse de muncitori care – potrivit surselor egiptene citate de agenția Fides – se apropiau de terenurile mănăstirii strigând ”Allah Akbar!”.

Eu nu doar că îi respect pe copţi, dar îi şi iubesc. Sfânt din secolul IV:

http://lonews.ro/turism-pelerinaje/1...iloamului.html

Sfântul Onufrie a dus o viaţă ascetică dură, pentru mai mult de şaizeci de ani, în timpul secolului IV după Hristos, în adâncimea deşertului egiptean. Sfântul Pafnutie a fost cel care a descoperit trupul neînsufleţit al acestuia, cu hainele uzate, având o barbă foarte lungă, după cum arată şi icoana sfântului.

La câteva zile după ce Sfântul Onufrie s-a mutat la Domnul, Pafnutie l-a îngropat, după ce şi-a rupt propriul vesmânt pentru a-i acoperi goliciunea.

Un material destul de dens şi, precum îmi pare, bine argumentat - aici: http://www.teologiepentruazi.ro/2015...rul-nestorian/
şi aici: http://www.teologiepentruazi.ro/2015...i-isaac-sirul/
şi un text "de suflet", aici:
http://acvila30.ro/cuviosul-paisie-a...cii-au-sfinti/

În ce mă priveşte, ştiu despre Sfântul Isaac mai întâi ceea ce am citit cu ochii mei în Filocalia X - o lucrare ascetică de excepţională densitate, un text care te răscoleşte până în adâncul minţii şi al inimii, o lucrare prin care nu poţi trece cap-coadă decât dacă eşti hotărât să te desăvârşeşti în curăţie pe măsură ce te hrăneşti cu seva ei sfântă. Ori, de mai ai unele ezitări, o pui înapoi în raft aşteptînd zile mai bune... Cu un amestec de ruşine şi nădejde, totuşi...
Ca şi Scara, ca şi alte volume din Filocalia îţi cere la schimb, pur şi simplu,.... viaţa! Pentru a ţi-o schimba, definitiv şi fericit, deplin.
Aţi citit-o careva?....:)

Poate ai dreptate, poate ca nu...dar imi pare ca nu se compara uriasa opera si eruditie a celor doi preoti Ica de la Sibiu cu parintele Piciorus. Prefer sa merg pe mana parintelui Ica jr. La urma urmei, trebuie sa primeze adevarul, nu agatarea de o traditie. Argumentul cu evlavia este emotional. Faptul ca eu imi amintesc in detaliu si cu emotie unele locuri din Bucurestiul de pana in 1989, distruse ulterior de nebunia capitalista, nu inseamna ca acele locuri mai exista in planul fizic. Ele sunt in alt plan acum. Evlavia ne poate determina sa cinstim anume persoane ca sfinti ai confesiunii noastre, si cu toate ca evlavia poate fi autentica ca si traire, asta nu inseamna ca faptele nu ii pot fi impotriva. Adevarul, istoric sau de viata personala, e adevar, indiferent cine il descopera si il face public: un ortodox, catolic, ateu, neoprotestant, extra-confesional.
Iar chestia cu Paisie Aghioritul imi pare a fi argument de baba evlavioasa care a visat noaptea trecuta ca ii spunea parintele de la biserica ceva, deci e musai adevarat si asteapta sa se implineasca acel ceva. :))) Vise, vedenii, etc. Nu e clar ca "vedenia" aceea era cu scop propagandistic? Normal ca grecii veniti la chilia staretului Paisie au crezut imediat ca e semn dumnezeiesc.
Uneori parintii ne mai "mint", cand suntem mici, ca sa luam o doctorie amara. Spre binele nostru. Chestia asta cu minciunelele hagiografic-vizionare, e ceva similar, dar nu identic. Caci in primul caz parintii sunt incredintati ca fac bine copilului, incredintare intarita si de medic, fireste. In al doilea caz, diversii ieromonahi, stareti, preoti, ierarhi, etc. compun si dau mai departe acele povesti pioase cu viziuni si sfinti in scop pur si simplu de propovaduire. Intarire a credintei, a atasamentului fata de dogma, practica, etc. Nu e vorba de mai-binele, concret definit, al persoanei/persoanelor.

Şi?.... Şi? .......:)

Si citeste mai departe. :) Nu, frate, degeaba, niciodata nu voi crede in sensul cu adevarat bisericesc al acestui verb. Voi simtiti aceasta chemare, si i va daruiti cu totul, fiindca o chemati cu totul in inima. La mine, credinta nu trece si nu va trece vreodata de nivelurile "livresc/filosofic" si "revelatie naturala".
P. S. Am o curiozitate: arata-i postarile mele, cele mai reprezentative, adica cele mai sceptice (ma las pe mana ta de psiholog la selectia asta :) ) lui Tudor, si intreaba-l. Apoi raspunde-mi in privat.

Daca-i crede prin "revelaţie naturală", precum spui, ai crede ca noi, poate mai puternic şi mai frumos, nevoindu-te minunat spre puteri mai mari. Dar eşti încă tânăr. Şi fratele Ioan, la vârsta ta, era la fel. Nădăjduim să înţelegi mai multe cu timpul, frate Adrian.

Nu, nu. "Revelatie naturala" = "Revelatie provenita din natura". Pentru mine, Natura este Biserica Nefacuta de Maini.

Da, da. Dute trăieşte printre lei şi tigri neîmblânziţi, fără să fi creştin. Sau printre urşi. Abea te aşteaptă ăia mici a lor, să le fi adus hrană de părinţii lor. Dar mulţime de Sfinţi din Egipt trăiau printre lei şi lângă ei, şi leii le slujeau. Sau la fel Sfântul Serafim de Sarov din Rusia şi mulţime de pustnici ruşi, hrăneau urşii sălbatici şi ursoaicele cu pui, din palma lor. Aşa e omul îndumnezeit, nu numai că primeşte natura care a avut-o în Eden, dar primeşte Împărăţia Cerurilor înăuntrul lui, încă din viaţa aceasta. Aşa devine făcător de minuni şi alte lucruri minunate. Acestea pentru tine... sunt departe. Poate nici nu le vei atinge vreodată. Totuşi e un început bun, să contemplezi natura. Dumnezeu să te ierte şi să ne ierte pe toţi pentru înstrăinarea noastră de El.

Time out, please!
 

................:)

Nu are importanta eruditia, ci credinta celui ce scrie. Pentru ca fiecare scrie in functie de cea ce crede, ba chiar adevarul i se pare ca e acela, chiar daca nu e.
Nu e niciun secret, am mai scris pe forum ca Diac. Ica (si probabil si tatal sau) are conceptii imbibate puternic cu unele ecumeniste. Si arata "adevarul" in functie de aceste conceptii. Si adventistii au adevarul lor si se straduie sa il conceapa mulat pe ce cred ei. Deci nu doar par. Piciorus, dar orice ortodox modest, cu dreapta credinta, are o intelegere mai exacta a adevarului. Pana la urma diac. Ica repeta ce spun catolicii sau protestantii in privinta Sfantului Isac.

Coptii de azi, la fel ca toti monofizitii (miafizitii), sunt o fosta biserica, care din primul mileniu au adoptat o erezie si s-au separat de Biserica. Eretici erau cand erau in Biserica si adoptasera erezia, sau imediat dupa ce s-au separat. Acum sunt o adunare omeneasca autodenumita biserica, al fel cum orice cult cat de mic isi pune numele de biserica, nu e marca inregistrata, oricine isi poate pune denumirea asta.

Credinta e si mai greu de evaluat decat eruditia.

Asa este, m-am exprimat gresit, ma refeream la invatatura de credinta, ce crede acea persoana.

Pai, Catalin, discutam de fapt tehnic: daca se poate stabili, pe baza unor manuscrise, dovedite de experti ca fiind autentice, ca acel Mar Ishaq e Sf. Isaac Sirul, atunci ce rost mai are sa te agati de o traditie? Atunci nu erau mijloacele de a dovedi vechimea si/sau autenticitatea unei surse ca acum. Pur si simplu.
Quod attinet coptii...pai ierarhii tai au acceptat, oficial, ortodoxia copta, vest-siriaca, armeana, etiopiana, etc.
Din punct de vedere tehnic, al expertului care stie sa deosebeasca o coala ingalbenita, veche de 30 de ani, roasa pe alocuri de psocoptere, de un mansuscris cu adevarat vechi de aproape 1400 de ani, ce credem eu, tu, Alin, Emilian sau Mihai este chiar irelevant. Daca se dovedeste ca e autentica echivalarea lui Mar Ishaq din Ninive cu Sf. Isaac Sirul, atunci asta e adevarul.
Hagiografiile sunt, o spune si parintele Pruteanu, in mare parte povesti. Educative bisericeste, dar tot povesti, la urma urmei. Doar nu crezi ca Sf. Cristofor avea efectiv cap de caine?! Oameni cu cap de caine sa gasesc doar in mituri, legende si Star Wars (unde se cheama bothani). :)))))))))) Eu asa numesc hagiografiile: "fabule ecleziastice". Excelente pentru copii si oamenii simpli, dar intelectualii, mai ales in aceasta era, nu ar trebui sa creada chiar orice compilatie ingemanata de fantezie si devotament eclezial.

Dar ce înţelegi prin "tradiţie"?
Oare Sfânta Tradiţie a Bisericii este totuna cu orice tradiţie?
Chiar aşa, ce înţeles ai tu pentru Tradiţie?

*
Tocmai pentru că trebuie (şi ne dorim) să primeze adevărul şi, mai ales, să trăim în Adevăr, avem absolută nevoie de Tradiţie.
Aceasta începe cu Hristos şi continuă cu Duhul Lui Cel Sfânt, neîntrerupt, Care lucrează în Biserică, adică în comunitatea şi comuniunea credincioşilor în Domnul. Că unii se dau purtători şi învăţaţi de Duhul Sfânt (în timp ce alţii sunt cu adevărat oameni ai Domnului) - e deja altă discuţie.
Aminteşte-ţi că însuşi textul Scripturii vine din Tradiţie, ca parte mică a Ei, iniţial orală şi apoi fixată în scris.
Această tradiţie vie, neîncetată, transmisă prin cuvintele şi practicile apostolilor şi ucenicilor, apoi prin vorbele şi faptele vieţii urmaşilor acestora, păstrează viu şi nealterat întreg Adevărul.

Îţi aminteşti de epistolele pauline? Sau de orice alte epistole din NT? Ele sunt mărturii limpezi ale conţinutului, rolului, mesajului, forţei Tradiţiei Bisericii. Şi nu de puţine ori Apostolul sau ceilalţi sfinţi autori avertizează asupra pericolului alterării învăţăturii şi practicilor - adică asupra pericolului pierderii Tradiţiei.
Vrei să revezi textul biblic?

*
În concluzie, pentru a trăi în viaţa noastră Adevărul, avem mare nevoie de Tradiţia Bisericii.
Altminteri suntem în înşelare şi-n toate celelalte (duhuri) rele, Adriane...
De aici, din amestecul duhurilor lumesc şi drăcesc în mintea şi inima noastră vin multe încurcături, confuzii, greşeli şi atâtea fapte rele/nefolositoare/păcătoase. Deşi, în fond noi năzuim la tot adevărul, nu-i aşa? Dar cum s-o facem fără dreptarul şi busola Sfintei Tradiţii?

Pe firul Sfintei Tradiţii a Bisericii noastre
 

Sunt adevăruri şi adevăruri.
Haide, frate, să amintim câteva dintre ele!

*

"Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii." (Ioan, 8-12)

"Dacă veţi rămâne în cuvântul Meu, sunteţi cu adevărat ucenici ai Mei. Şi veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi." (Ioan, 8-31,32)

"Cel care este de la Dumnezeu ascultă cuvintele lui Dumnezeu." (Ioan, 8-47)

"Iar când va veni Acela, Duhul Adevărului, vă va călăuzi la tot adevărul.; căci nu va vorbi de la Sine, ci câte va auzi va vorbi şi cele viitoare vă va vesti." (Ioan, 16-13)

"Eu pentru aceştia mă rog, nu pentru lume mă rog." (Ioan, 17-9)

*

"Sunt încă şi alte multe lucruri pe care le-a făcut Iisus, care, dacă s-ar fi scris cu de-amănuntul, mi se pare că nici în lumea aceasta n-ar încăpea cărţile ce s-ar fi scris." (In 21, 25)

"Mergînd, învăţaţi toate neamurile... învăţîndu-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă" (Mt 28 - 19,20)

"Drept aceea, fraţilor, staţi neclintiţi şi ţineţi predaniile, pe care le-aţi învăţat fie prin cuvânt fie prin epistola
noastră." (2 Tes, 2,15)

*

Era într-o joi. Cerul era cenuşiu. O zăpadă de peste 15 centimetri acoperea pământul. O pulbere albă încă cernea de sus când părintele Serafim a început să vorbească cu mine.......

Și cum se aplică asta aici? Adevărul exprimat de experți care pot spune, fără interferente politice, "cutare din secolul sase si cutare din secolul trei sunt de fapt aceeasi persoana". Nimeni nu ataca Adevărul, ci doar "adevăruri" fluctuante de sinaxar.

Subiectul era Tradiţia.
Aştept să îmi răspunzi la întrebarea pe care ţi-o adresasem mai sus - dacă ai puţină vreme şi dispoziţie, desigur...:)

Subiectul topicului nu era Tradiția. Totuși, iti voi răspunde: definitia Tradiției a fost dată cel mai cuprinzător de către Sf. Vincențiu de Lerin: "Ce întotdeauna, pretutindeni și de către întreaga Biserică s-a crezut". Însă o confuzie de sinaxar, fie ea veche de secole, și care nu este parte decat a unei tradiții locale, nu e ceva de aparat cu înverșunare. Și, ca să rămânem on-topic: coptii sunt perfect ortodocși. Ortodoxia globala a admis public si formal aceasta la Chambessy. Nu văd ce și de ce ar mai fi loc de contestat ceva.
Sunt atâția sfinți cinstiți deopotrivă în Apusul extrem și Orientul Îndepărtat... Nestorienii și coptii au fost întotdeauna cei mai buni și jertfiti creștini. Atacul filetist-atonit asupra spiritualității crestine orientale, pe temeiuri ipocrit-dogmatice, își are rădăcinile doar în fanatismul monastic greco-slav.

Să-ți zic ce să faci cu diacriticile alea? :39:

Zi-i, nu te mai gândi!

Și mie mi se întâmplă chestia, când reeditez.

Sa ti le pun tie in haleala?

Mă, eu nu pap litere.

Cu îngăduinţa colegilor care menţin activ topicul de faţă şi cu speranţa că vor economisi timp preţios evitând pălăvrăgeala inutilă pe marginea unor subiecte sensibile şi aiuritor de prost înţelese în lumea credinţei, îmi permit să fac următoarele observaţii:

- Cei mai mulţi aşa-zişi "antiecumenişti" de pe forum apără o "învăţătură" ortodoxă care are mai multe în comun cu ideologia contrareformei stabilită la Conciliul de la Trento decât cu Duhul Bisericii Nedespărţite din primul mileniu. Bunăoară teoria "Sfintei Tradiţii" considerată ca "izvor" separat al "revelaţiei supranaturale".

- Dacă-i pureci cu răbdare pe "antiecumenişti" observi stupefiat că demonizează cu zel dobitocesc pe Francisc de Asissi ca să-l compromită pe părintele Arsenie Boca, dar la o adică apără cu fanatism feroce şi ignoranţă desăvârşită filozofia celor şapte Taine croşetată pentru prima dată în istorie de scolasticul apusean Petru Lombardul în secolul XII şi "plagiată" de ortodocşi mult mai târziu. Asta ar însemna că apusenii sunt "căzuţi din har" în funcţie de interes, până la urmă i-o mai luminat şi pe ei Dumnezeu din când în când de vreme ce pravoslavnicii şi-au conturat identitatea modernă după teoriile lor.

- Istoria creştinilor copţi din Egipt nu poate fi tratată expeditiv pe schema antagonistă ortodox - eretic. Ca să-ţi dai seama ce s-a întâmplat la Chalcedon trebuie să studiezi cu atenţie toate documentele sinodale şi izvoarele adiacente, culisele disputelor hristologice anterioare, ingerinţele politicului şi multe altele.

Domnule Mihailc, aţi putea detalia puţin această chestiune ? Este prima oară când aud că Tradiţia nu ar fi izvor de revelaţie. Sau vă referiţi la faptul că Scripturile, făcând parte din Tradiţie, nu pot fi corect văzute ca izvor "separat" ?

Canonul Sfintelor Scripturi este parte a Tradiţiei/Predaniei Bisericii, iar unicul izvor al revelaţiei este Duhul Sfânt. Multe rătăciri în istorie au avut la bază confuzia gravă dintre originea mesajului şi mijloacele prin care acesta ajunge la inima omului. Idolatrizarea intrumentalului este erezia cea mai gravă a creştinismului dintotdeauna, cu consecinţe în toate aspectele vieţii, de la dogmele hristologice până la etica sexuală.

Adriane, vorbim vorbe vorbite? :)

Tu ai deschis un topic de pe urma citirii unor articole. Şi ţi-ai exprimat propria părere. Care-i nefondată, decât pe ideologii ecumeniste, libertine, chipurile: corecte.

Când ai să citeşti cărţile primului post cel-am scris aici în topic, atunci vei fi informat, şi vei fi obiectiv. Deocamdată eşti subiectiv.

La Sinodul de la Chambessy, nu au fost toţi 14 Patriarhi ortodocşi, împreună cu Patriarhul copţilor, ca să se discute formulele calcedoniene, deci e un sinod nerecunoscut de Ortodoxie.
Ei au foarte multe practici ortodoxe, fiindcă au trăit acolo izolaţi în Egipt, înconjuraţi de ortodocşi. Dar ei nu pot fi ortodocşi, e simplu, fiindcă sunt monofiziţi, iar asta-i erezie. Dacă nu crezi tu că-i erezie, e fiindcă nu cunoşti dogmatică, dar acuzi pe nedrept, cu lejeritate pe alţii că au "temeiuri ipocrit-dogmatice". Creştinismul, fără dogmatică, nu există. Prin dogmă, diferenţiem unde-i "Acasă", sau Biserica şi unde-i întunericul şi erezia.

"Căci trebuie să fie între voi şi eresuri, ca să se învedereze între voi cei încercaţi." - I Corinteni 11, 19.

De aceea, apoi ne spune Duhul Sfânt prin Pavel:

"De omul eretic, după întâia şi a doua mustrare, depărtează-te, ştiind că unul ca acesta s-a abătut şi a căzut în păcat, fiind singur de sine osândit." Tit 3, 10-11.

S-a abătut de la ce? De la învăţătura Bisericii, revelată prin slujitorii ei, începând de la Sfinţii Apostoli şi terminând cu Sfintele Sinoade. Atunci, acela, ereticul, devine "singur de sine osândit". Şi dacă insistă în eresul lui, tot Duhul Sfânt prin Pavel, ne vorbeşte:

"Dintre aceştia sunt Imeneu şi Alexandru, pe care i-am dat satanei, ca să se înveţe să nu hulească." - I Timotei 1, 20

Erezia este hulă şi trebuie dată satanei, căci de la satana vine şi tot acolo merge. Predania, adică Sfânta Tradiţie, e călcată, căci ştim că Sfânta Tradiţie a fost înaintea Bibliei.
Deci aceia, ereticii, sunt anatema, adică lepădaţi de Biserică, daţi satanei, căci slujitorul demonilor sunt ei. Asta spune Biblia, nu eu.

"Dar chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar vesti altă Evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o – să fie anatema!" - Galateni 1, 8.

Vedem? Deci aşa de importantă e "dogma, învăţătura, predania, tradiţia" Bisericii, că fie el şi înger dacă vine şi vrea să o schimbe, e anatema, adică lepădat de Biserică, singur de sine osândit şi dat satanei. Şi mai precis merge:

"Cel ce nu iubeşte pe Domnul să fie anatema!" - I Corinteni 16, 22.

Ortodoxia nu e filetist-atonită, nu e fanatică, nu e doar monastică, nu e doar greacă şi doar slavă.

Ortodoxia e a întregului pământ. Ea nu are erezie, căci luptă împotriva ereziilor, cu scopul de a arîta turmei calea, "paşte oile Mele," spune Hristos tuturor preoţilor şi episcopilor, ea nu are cusur şi greşeală, nimic de reproşat în învăţăturile ei, că e în trezvie permanentă, ca fecioarele cele înţelepte, mereu pregătite cu untdelemn în candele.

Ce mod subţire şi elegant de-a jigni ai, Mihaile. Asta-i din foarte multă mândrie şi ură de Dumnezeu şi de aproapele.

Numărul Sfintelor Taine nu e o dogmă.
Acest număr de şapte taine "oficiale" s-a folosit în Occident, în secolul al XVII-lea, nicidecum în secolul XII, de Petru Lombardul.

Sfinţii Părinţi însă nu au dat un număr fix: deşi unii au vorbit de şapte (număr simbolic al perfecţiunii), Sfântul Dionisie Areopagitul a vorbit de şase, iar Sfântul Ioasaf de Efes în secolul XV, a vorbit de zece, adică cele 7, plus: slujba înmormântării, călugăria (tunderea în monahism), binecuvântarea mare a apelor la Epifanie.
Sfântul Ioan Gură de Aur, aminteşte de "Tainele Bisericii, existente în mintea lui Dumnezeu, din veşnicie."

Ortodoxia, deci, nu are nimic cu niciun om, ci doar cu erezia. Ecumenismul e erezie, şi încă cea mai mare. Nu există termenul de anti-ecumenist. E greşit. Există termenul de ortodox. Şi atât. Ortodox, e unul şi ecumenist, e altul. Ortodoxul, deci creştinul, nu e anti-ecumenist. El e creştin şi atât. Iar unde apare erezie, ortodoxul, o studiază, o numeşte, o defineşte, o combate, o respinge, o luptă şi o biruieşte. Aşa a fost încă de la Sfinţii Apostoli, de la primul eretic Simon Magul, la fel, în acelaşi Duh Sfânt şi aceaşi comunitate, azi ca şi atunci.

Sfânta Tradiţie nu este separată de izvorul revelaţiei. Sfânta Tradiţie este ea însăţi acel izvor. Izvorul care a dat Biblia. Fără Sfânta Tradiţie, Biblia, nu ar fi existat. Ştim deja că primii peste 150 de ani, creştinii, pe tot pământul, nu au avut Biblie. Se trasmitea învăţătura creştinească, prin viu grai, de la unul la altul, era vorbită, şi învăţată.

Ortodoxia nu are nimic cu ereticul Francisc din oraşul Assissi, sau cu părintele Arsenie Boca. Ci doar cu erezia. Erezia lui Frank din Assissi, şi deviaţiile părintelui Arsenie Boca. La fel cum a făcut în fiecare secol, cu orice inovaţie care se ridica împotriva Bisericii. Nu e nimic greşit. La fel au făcut şi Sfinţii Apostoli, repet. Asta-i calea cea sănătoasă a creştinismului. Să ţi se explice de ce şi apoi să ţii neschimbat calea, pe cărarea cea grea şi îngustă, care duce la Viaţă şi care puţini o află. Nu mulţi. Puţini. Cei din fericirile rostite pe munte. Cei precum pruncii, în nevinovăţie şi iubire.

Iar "schema antagonist ortodox-eretic", pe lângă tot ce am scris până acum, adaog: e ca şi cum spui Sfinţilor Apostoli când apărau credinţa ortodoxă, adică credinţa creştină: "lăsaţi schema antagonist ortodox-eretică, că nu merge". Sau să fi spus la fel, Sfinţilor Părinţi, la Sfintele Sinoade Ecumenice. Adică o absurditate. Precum am spus, una din responsabilităţile Bisericii, era de a ţine turma lui Hristos, în siguranţă de hristoşii mincinoşi şi de lupii în piele de oaie. Şi până acum a reuşit minunat. Şi va reuşi şi mai departe, că spune Hristos: "nici porţile iadului nu o vor birui pe ea."

Apropo de erezie:
Văd că ţi-ai pus o semnătură foarte ciudată, prin cuvintele lui Lev Gillet, cuvinte ce sunt anti-Biblie, anti-învăţăturilor lui Hristos. Şi nici la profil, văd că nu eşti ortodox. Sau cel puţin nu mărturiseşti asta. Vorbeşti acum cu foarte multă lejeritate de ecumenism, adică aşa simt, pe când mai acum ceva timp, vorbeai despre Sfintele Icoane. Nădăjduiesc, după aceste observaţii, că nu ai apostaziat de la credinţa creştină, de la ortodoxie.

Igor_Paslusnik: cred că profesorii tăi ar intra în pământ de ruşine să vadă ce scrii tu pe-aici. Pe bune...

Dacă prin ortodoxie înţelegi telenovela pietistă cu iz sectar din mintea ta, nici prin cap nu mi-ar trece să devin ortodox.

Nu-mi pierd vremea să-ţi demontez balivernele, sunt prea multe şi amestecate într-un ghiveci indigest, iar timpul vieţii e scurt şi preţios. Îmi exprim doar speranţa că nu sunt mulţi cei care te iau în serios.

Şi mai sper ca ÎPS Ioan Selejan să nu facă greşeala să te admită vreodată la hirotonie. Încă stau să mă gândesc dacă o să-ţi pun sau nu o "pilă" în scop preventiv.

Asta-i o problemă reală, şi foarte serioasă, care mă frământă şi pe mine de ceva vreme. Cât rău poate să facă pe un forum citit de o mână de oameni este incomparabil faţă de răul pe care îl poate face ca "păstor" (Doamne fereşte) de suflete într-o parohie.

Vorba fratelui Ioan_Cezar: " ...........:) "

Ce oameni cum-se-cade... şi minunaţi, desigur ! Ispitiţi, sărăcuţii, ca toţi, de-altfel. Mai ales nefiind ortodocşi niciunul, dar cu pretenţii. E minunat. Lumini între oameni. Sarea pământului. Sare emancipată (?)

Fraţi şi colegi, nu-mi pasă ce faceţi, ce şi cui dovediţi. Mihail şi Mihai, serios nu-mi pasă de răutatea voastră. Sunt faptele voastre şi veţi răspunde pentru ele voi nu eu. Vreau doar să mă puneţi de faţă când mă atacaţi în faţa unei persoane mai sus puse (de Dumnezeu). Bine? Atât vă cer. Ca să mă pot apăra, e omeneşte ce cer, nu? :) Şi desigur să arătaţi şi posturile mele, acolo sunt acuzat. Nu cer mult, este? Atât.

Că eu tot ce vorbesc, tot ce afirm, susţin cu Biblia şi în paralel cu învăţăturile şi scrierile Sfinţilor Părinţi, dar voi tot ce scrieţi (împotriva Ortodoxiei), nu puteţi dovedi nimic. Absolut nimic. Vorbiţi vorbe-n vânt. Vorbiţi vorbe vorbite :) Iar datoria mea (de creştin) este să vă ajut. Sigur că nu vă place, din cauza mândriei voastre, dar tot datorie rămâne. Dovedită biblic, desigur. :)

Frate Mihail C., hai pierdeţi vremea, nu te mai considera atât de important, pierdeţi vremea şi dovedeşte-mi şi demontează-mi balivernele, întro discuţie cu bun simţ şi argumentată. Sunt foarte onorat să fiu învăţat şi ajutat. Am atâtea de învăţat de la orice om...

O zi minunată în continuare :)

Ultimul lucru pe care l-aş face ar fi să hrănesc cu conversaţie ortodoxiurii sectari din Trupul lui Hristos, colportori de minciuni şi inepţii sub masca dreptei credinţe.

Dacă ne-am cunoaşte personal poate te-aş ajuta să-ţi descoperi adevărata vocaţie, după ce treci pe la un specialist priceput să-ţi mai rapare din avariile de la mansardă.

Crede-mă, cea mai autentică iubire creştinească de care ai nevoie acum este ca cineva să te îndepărteze de orice posibilitate de a-i sminti pe alţii!

Am o serie de documente valoroase despre copti, Conciliile Efes 1, Efes 2, Chalcedon, dar din pacate sunt prea mari pentru a le urca pe site. Cum ajung in Buc, asta insemnand maine, o sa ma sfatuiesc cu cei mai priceputi participanti la topic, anume Mihail, Ioan Cezar si Mihai G., si voi face o selectie. (Sper sa nu imi sara Mandrivu' Glumetu' in cap in caz de vreo problema de fonturi).
Ce minunat e p2p-ul! te cruta de cheltuieli care ar imbogati pe unii si altii! Asta a propos de documente.
Pentru inceput, voi cauta in "Le monophysisme severien" de Lebon. Il am in sdcardul tabletei pe care o frec acum, dar aici la tara wireless-ul e un test Sith de rabdare. :))))))))) Maine dupa amiaza (dimineata voi sunteti la Liturgii, fiecare dupa confesiunea sa), deci cam atunci.

Despre mândrie
 

"Orice păcătos, care face pe placul patimii sale, poartă război împotriva lui Dumnezeu aşa cum satana s-a răzvrătit cândva şi a pornit război în cer împotriva lui Dumnezeu ca să iasă din supunerea faţă de El şi să trăiască după voia sa.

Atunci când cel mândru, cel iubitor de slavă deşartă, cel iubitor de sine, cel iubitor de slavă omenească, cel iubitor de stăpânire, cel crud, cel mânios, cel invidios, cel semeţ, cel îngâmfat, cel neascultător şi alţii îşi satisfac patima şi pentru „eul” lor îi înjosesc pe alţii, prin aceasta ridică sabia, ca să zic aşa, asupra lui Dumnezeu, ca şi cum I-ar zice lui Hristos: "Nu vrem să urmăm pildei Tale, nu vrem să fim blânzi şi fără de răutate! Legea Ta nu ne place! Oamenii să ni se supună şi să ne slujească nouă, nu noi lor!"

Izbăveşte-ne, Doamne, de o asemenea întunecare! Cu cei mândri, aşa se şi întâmplă de obicei. Dacă nu se opresc la timp, dacă nu se pocăiesc, devin potrivnici ai lui Dumnezeu. Prin orice păcat, chiar şi printr-unul mic, în suflet slăbeşte harul lui Dumnezeu, iar prin păcatele de moarte, oamenii îl pierd cu desăvârşire şi devin vrednici de pedeapsa veşnică.

Cei mândri ies de sub stăpânirea legii lui Dumnezeu; ca atare, se lipsesc singuri de apărarea şi ocrotirea dumnezeiască. Ei suferă înfrângere în toate căile lor. Trăind cu trupul, sunt deja morţi cu sufletul şi încă din timpul vieţii trăiesc muncile gheenei: singurătatea, lâncezeala mohorâtă, tristeţea, răutatea, ura, sterpiciunea, întunecarea şi deznădejdea."

(Schiigumenul Sava, Cum să biruim mândria)

Simptomele şi dezvoltarea bolii (mândriei)
 

Păcatul mândriei are îndezvoltarea sa câteva stadii şi începe cu slava deşartă.

Simptomele slavei deşarte: setea de laude, nesuferirea mustrărilor, moralei și reproşurilor, purtarea bănuitoare şi ranchiunoasă; bănuirea altora, greutatea în a cere iertare, căutarea căilor ușoare; omul joacă permanent teatru în prezenţa altora cu scopul de a prezenta o aparenţă evlavioasă, ascunzându-şi cu multă grijă patimile şi neajunsurile.

Omul încetează să-şi mai vadă păcatele, nu-şi mai bagă de seamă defectele, începe să-şi minimalizeze vinovăţia ori să şi-o nege cu totul, ba uneori chiar s-o arunce asupra altora, şi în schimb începe să-şi exagereze şi propriile cunoştințe, propria experienţă, propriile calităţi şi virtuţi. Pe măsura evoluţiei bolii, în părerea sa despre sine el devine mare, vrednic de slavă. De aceea se şi cheamă această boală "mania grandorii". În starea aceasta, omul nu numai că-i osândeşte pe alţii, ci începe să-i dispreţuiască şi să-i fie silă de ei, şi chiar să le facă rău. Izbăveşte-ne, Doamne, de asta!

Iar când bolnavului i se pare că nimeni nu-l înţelege, nimeni nu-l iubeşte, ci toţi îl persecută şi vor să-i facă rău, boala aceasta se numeşte mania persecuţiei.

Mania grandorii şi mania persecuţiei sunt cele mai răspândite forme de boală sufletească. Aceste boli sunt legate de aprecirea excesivă a propriei persoane, atunci când sentimentul exagerat al propriei valori stârneşte dispreţ şi atitudine duşmănoasă faţă de oameni.

Cel mândru este întotdeauna nemulțumit de cei din jur şi de condițiile sale de viaţă, şi de aceea ajunge câteodată la deznădejde, hulă, înşelare, iar uneori şi la sinucidere.

În stadiul de început, mândria este greu de recunoscut. Doar un duhovnic încercat sau un psiholog încercat poate stabili fără greş această patimă atunci când ea se află în faşă.

Omul se poartă aparent normal, însă un ochi experimentat recunoaște în el începutul bolii. Omul este mulțumit de sine. Este bine dispus: cântă, zâmbește, adeseori chiar râde și câteodată hohotește fără pricină; face pe originalul, pe spiritualul; caută să atragă cu orice preț atenția celor din jur; îi place să vorbească mult, iar în convorbirile lui se aude la nesfârșit "Eu", însă un singur cuvânt dezaprobator face ca dispoziția lui să se schimbe rapid, și el devine abătut, ca în urma unei laude să înflorească din nou. În general însă, în stadiul acesta dispoziția lui rămâne luminoasă.

În continuare, dacă omul nu-şi dă seama de păcătoșenia sa, dacă nu se pocăiește și nu se îndreaptă, boala lui duhovnicească evoluează și se acutizează. În om apare convingerea sinceră de faptul că este mai presus de alții. Această convingere se transformă în patima de a comanda, şi el începe să dispună după bunul plac de atenția, de timpul şi de puterile altora. Devine obraznic: se apucă de orice, chiar dacă nu face decât să strice şi să încurce, în toate se bagă, chiar şi în familiile altora.

În stadiul acesta, dispoziția omului mândru se strică, fiindcă el întâmpină deseori rezistenţa celor din jur. El devine, treptat, tot mai irascibil, încăpăţânat, certăreţ, nesuferit de nimeni. Fireşte, oamenii încep să-l evite, dar el este convins de dreptatea sa şi consideră că pur și simplu nimeni nu vrea să-l înţeleagă, şi ca atare o rupe cu toţi. Răutatea şi ura, dispreţul şi îngâmfarea se instalează și prind rădăcini în sufletul lui. Sufletul îi devine întunecat și rece, mintea i se întunecă, și omul iese din orice supunere. Scopul lui este să iasă cum vrea el, să-i facă pe ceilalţi să se simtă inferiori, să-i impresioneze şi să-şi demonstreze "dreptatea". Tocmai trufaşi de felul acesta creează schismele şi ereziile.

În următoarea etapă de dezvoltare a bolii, omul o rupe și cu Dumnezeu…Tot ce are, inclusiv calitățile și unele virtuți, și le atribuie sieși. El e convins că-şi poate aranja viața fără ajutorul altora şi că poate dobândi singur tot ce-i trebuie în viață. El se simte mare voinic chiar și atunci când are o sănătate plăpândă. Se îngâmfă cu "înţelepciunea" sa, cu cunoştințele sale, şi se mândreşte cu tot ce are – iar rugăciunea lui devine nesinceră, fără frângere de inimă, iar mai apoi încetează de tot să se mai roage. Starea lui sufletească se face negrăit de întunecată, dar totodată el e convins că e pe calea cea dreaptă și continuă să meargă cu grabă spre propria pierzare.

(Schiigumenul Sava, Cum să biruim mândria)

Atâta poţi. Atâta iubeşti. Atâta spui. Atâta faci.

Ţi-am spus, dovedeşte unde mint. Dovedeşte unde spun inepţii şi unde port masca dreptei credinţe. Că fi sigur că eu o să dovedesc de fiecare dată când tu sari calul şi sminteşti turma lui Hristos. Şi o să-ţi arăt exact unde ai smintit şi cum, de unde, când, pe ce, în ce, prin ce, tot ce e de arătat. Fără menjamente, fără resentimente şi fără compromisuri. Respectându-te în tot acest timp, şi fie că crezi sau nu, iubindu-te în tot acest timp.

Mulţumesc pentru ajutorul plin de iubire creştinească în Hristos Iisus, Domnul Slavei, dar te refuz politicos. :)
Dacă vrei să ne cunoaştem personal, pentru un dialog în care ne respectăm reciproc, suntem obiectivi şi argumentăm şi vorbim pe rând, nu ţipăm, nu suntem ironici şi zeflemitori, atunci, da, ne întâlnim cu drag, dacă ai drum prin Timişoara. Altfel, nu ne putem fi de folos spre mântuire unul altuia, cu nimic.

Deşi am fost ispitit să spun: "asta-i strict valabil pentru tine", mi-am dart seama că-i o cădere.
Avem libertate de exprimare, de cuvânt, de decizie. Cum a avut Adam în Rai, să muşte sau nu din fructul oprit. Şi Dumnezeu era acolo, putea vorbi cu El, oricând. Şi tot a făcut boacăna.

Deci dialogul oamenilor, cu argumente şi bun simţ, nu presupune alungarea nimănui niciodată, orice spune. Se prezintă fiecare cu ideile lui şi cine vrea urmează vreo idee prezentată sau îşi dezvoltă ideile proprii. Cu orice risc, desigur. Material şi duhovnicesc. Raiul sau Iadul, se alege. Încă din această viaţă.
Nu te îndepărtează nimeni cu scopul, chipurile, de "a-ţi face bine". Asta tot din cauza mândriei, a neputinţei de-a purta un dialog constructiv, logic şi argumentat.

Diavolul când nu suportă un om, îl vrea tăcut, fiindcă vorbele lui trezesc. Dumnezeu lucrează prin oameni, şi diavolul la fel. Dar Dumnezeu nu vrea ca nimeni să tacă, ci fiecare să studieze, să înţeleagă, să aleagă. Dar Dumnezeu când nu Îl ascultă cineva, îl lasă în pace, continuând să bată la uşa inimii lui.
Demonul, când vorbeşte, vrea să fie ascultat numai el, să nu mai vorbească nimeni, să nu mai aibe nimeni o altă idee, iar când nu e urmat de ceilalţi, îi trage după el, făcând tot posibilul să-l urmeze toţi ascultătorii lui, pe el.

Aşa şi tu, când nu îţi convine ceva, creezi filosofii ieftine, de prost gust, manipulatoare, în aparenţă de înaltă calitate, cel puţin expresivă, şi ai pretenţia apoi, desigur, în mândria ta, nerespectând calitatea de fiinţă umană, a celor cu care tu crezi că te lupţi şi îi biruieşti, ai pretenţia să îi posezi, să-i conduci, să le fi lider şi ghid. Adică un comportament, cel puţin diabolic. Dumnezeu să te ierte.

Aiurea, pe altcineva da probabil că manipulezi, dar pe mine nu. Nu-ţi merge, nu permit să fiu manipulat. La dialogul constructiv, argumentat, obiectiv, cu bun simţ, vi cu argumente, vi cu respectul datorat oricărui om indiferent de orice potenţă a tuturor inteligenţelor (cognitivă, emoţională, etc.) are acel om, vi cu un dialog plin de compasiune şi blândeţe, şi atunci, da vorbim cu drag, până atunci, te ignor.

Nu meriţi să te ignor. Dar te rog să mă ierţi, sincer iartă-mă dacă ţi se pare că ţi-am vrut vreodată orice rău, îţi mărturisesc că nu am vrut niciodată intenţionat, dar aşa a ieşit, că nu poţi mulţumi pe toţi.

Iar cât mă priveşte... sunt alergic la răutate... :)

P.S.: Ovidiu B., eu personal, îţi mulţumesc pentru textul minunat. Punct ochit, punct lovit. Lupta împotriva întunericului e în fiecare zi a vieţii noastre.

Adriane, eu personal, aştept cu drag, să văd ce postezi. Voi citi cu curiozitate şi eventual voi posta şi eu apoi, din cărţile ce am recomandat la primul meu post pe acest topic, dar probabil nu ai apucat să le citeşti. Poate mai târziu, nădăjduiesc.

Până la postarea ta, reamintesc că toţi ereticii, sunt anatema, adică nerecunoaşterea lor ca parte a Bisericii lui Hristos, pentru invenţiile lor şi scoaterea din comuniune şi daţi satanei, precum ne învaţă Sfântul Apostol al Neamurilor, Pavel.

În filmuleţul de 4 minute de mai jos, este rostirea Anatemelor din Duminica Ortodoxiei, rostite de părintele Matei, la Biserica Panaghia, din Pireu, Grecia, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit, Serafim de Pireu, luptător declarat şi deschis împotriva ereziei ereziilor, ecumenismul, precum părintele Matei şi mulţi alţii:

Atenţie, chiar dacă e de 4 minute, filmuleţul e cutremurător:

https://www.youtube.com/watch?t=70&v=VK7VJSWLLzI

Hristos a înviat !

Tu nu vezi în tine nici una din simptomele slavei deşarte sau nu te regăseşti în nici una din stadiile mândriei prezentate în text?

"Dacă te jignesc chiar şi observaţiile moderate cu privire la neajunsurile tale, iar laudele pentru calităţi pe care de fapt nu le ai îţi fac plăcere, te încântă, să ştii că eşti mândru, şi încă profund mândru." (Schiigumenul Sava, Cum să biruim mândria)