Aoleu, mă fac musulman, babuin, berbec, ce vrei tu - dar nu mai scrie asemenea lucruri, te implor!

Cand Sophia scrie acestea despre postul Craciunului banuiesc ca se refera la sarbarile pe care occidentalii le practica in toata luna Decembrie si la care noi(ortodocsii) nu putem participa pe deplin din cauza restrictiilor de post(mancare de dulce,bautura daca este cazul etc).
La fiecare companie la care am lucrat in US,toate au organizat o serbare de Craciun in luna Decembrie,inainte de Craciunul propriu-zis, in cinstea angajatilor ,unde se daruiesc cadouri,se face schimb de cadouri ,se petrece,mananca si bea-dupa caz.
Intuiesc(poate gresit) ca Sophia se intreaba de ce trebuie sa trecem printr-o perioada de restrictii alimentare,trupesti si sufletesti pt a primi Nasterea Domnului? De ce cu post si nu cu petreceri fara restrictii, ca la vecinii nostri ?

Pai...ar trebui sa fim si noi ca musulmanii! Sa le vorbim tuturor despre postul nostru de ortodocsi si sa-i obligam sa includa in menu-ul de petrecere si mancaruri de post,pt a putea sa participam si noi la petrecerea lor.
Asa ar fi corect politic.

Am mai fost la o petrecerea unui firme mari si acolo aveau o zona speciala cu mancare vegetariana,pt ca aveau foarte multi angajati indieni :)
M-am bucurat ,caci de obicei la toate evenimentele ori imi aduc de acasa,ori stau flamanda,ori nu ma duc.

Pana la un punct, da.

Apoi, chiar ea zice la ce se refera. Imi pare atat de strain si straniu!

Ai putea, te rog, sa fii mai atenta la sensul cuvintelor? Cineva, care n-a auzit vreodata de crestinism, ar putea intelege de aici ca Dumnezeu le cere oamenilor sa urasca.

Soluţia "corectă politic" de impunere a meniului "ascetic" la chef mi-a adus aminte de anecdota aceea cu bărbatul evlavios care întreabă un preot ce nu trebuie să facă post. În lista cu interdicţii era inclusă şi "nu ai voie să te culci cu nevasta" la care bărbatul cade pe gânduri zicând ca pentru sine: "deci până la Paşti o să stau mai mult pe la vecina..."

Mdaaa...insa cuvantul "chef"este prea indraznet pt o serbare cu angajatii ,unde atmosfera este ca la serviciu,numai ca un pic mai animata si relaxata.Dar nu intocmai ca un chef intre prieteni,unde se vorbeste fara perdea si unde alte atitudini libertine sunt permise sau chiar incurajate.

Cheful si asceza se exclud reciproc(in cazul in care participi 100% afectiv la chef),am vazut si oameni prezenti la chef care consuma un singur pahar de vin sau o jumatate,totul in limite normale.

Dar anecdota de altfel este buna :)

:))
De cugetat la asta - "ca ne stim dinainte sa stim ca ne stim"!

Cu placere! Da' habar n-am pentru ce-mi multumesti! Eu trebuie sa-ti multumesc tie pentru toata "risipa" de margaritare pe care le lasi pe unde treci si-n preajma carora nu pot decat sa ma minunez de cum "infloreste Duhul in om". Sau "omul in Duhul".

Deci delia31 şi sophia... nu cumva să vă răsară soarele peste thymosul inflamat de la gâlceava voastră muierească! Biñe?!

Ei, sa stii ca la mine nu-i o inflamatie acuta, e cam demultisor asa.
Aproape ca nu-i vreo postare de-a Sophiei, din cele pe care i le citesc, care sa nu ma zgandare cu ceva. Si culmea, imi dau seama ca daca ii sesizez si ei asta, o fac sa sufere.
De aceea, ma limitez si nu dau reply decat rar. Mai ales ca multi dintre voi,
i-ati tot explicat tot felul de subtilitati, de care eu oricum n-as fi fost in stare. Incerc sa caut in mine, ca precis zgandarirea din afara mea e prelungirea sau reflexia vreuneia dinlauntru.

Dar nu stiu ce-i mai rau cand dau de vreo ciudatenie de-a ei mai veche la care nimeni nu i-a zis nimic: s-o las in inocenta ei sa creada ca a inteles bine cand de fapt e taman invers, sau sa intervin, cu riscul de a o face sa sufere. Nu zic ca am eu intelegerea infailibila a lucrurilor, nici n-am pretentia ca i-as putea da lamuriri, dar vad ca e experta in a-si spori singura nedumeririle si chinul, chiar si atunci cand alti forumisti ii raspund cu duhul blandetii si al rabdarii si al intelegerii, nu ca mine.

Imi amintesc de niste raspunsuri formidabile, de-ale lui Cristian ne-priceputul. Sau ale lui Mos-Neagu. De Ioan Cezar nu mai zic. Sau Yasmina, Mirela, Glykys. Sau altii. Si totusi, parca nici n-au fost. Nu stiu, numai eu am perceptia asta despre postarile ei? Ori am luat-o eu razna? Ca doar mai sunt si alte aiureli pe forum de care sa-mi pese.

N-ai luat-o razna. Da' n-ai cu cine.
Ea până și catehismul l-ar lua la criticat.

Neintelegerea dv pleaca de la doua premize gresite.

Prima premiza gresita este aceea ca postul ar fi prilejuit de un eveniment trist. De exemplu, de moartea Mantuitorului. Sau de adormirea Maicii Domnului. Ori de moartea Sfintilor Apostoli Petru si Paul.

Or, nu este asa. Ideea postului este de curatire. De traire (o vreme si in mod partial) inca de pe Pamant asemenea ingerilor din Cer. Astfel, vazut, postul ne pregateste pentru un eveniment exceptional.
De aceea a postit Moise. Nu fiindca isi presimtea sfarsitul. El a murit mult timp dupa aceea. Postind, Moise s-a curatit ca sa il intalneasca pe Domnul. Cu alt prilej, am putea analiza legatura intre 40 de zile de post al lui Moise si faptul ca si-a condus poporul 40 de ani in desert. Deocamdata, retinem ca nu exista legatura intre postul lui Moise si ceva trist.
De aceea a postit si Ilie. Nu inainte de propria moarte. Dar inainte de a petrece langa Domnul pe pamant. In ambele cazuri, acesti doi mari profeti au postit: ca sa se curete, in vederea unui eveniment exceptional. In ambele cazuri acest eveniment a fost o teofanie. Cu alt prilej, am putea analiza ce legatura e intre durata de 40 de zile a postului lui Ilie si faptul ca durata intalnirii lui cu Dumnezeu a fost de 80 de zile. Deocamdata, atat.

La randul Lui, Domnul nu a postit 40 de zile fiindca urma sa moara, ci fiindca urma sa intre, ca Rege, in Ierusalim. De murit, a murit, dar mai multe zile mai apoi. Acesta este motivul pentru care, din punct de vedere liturgic, Saptamana Patimilor nu face parte din Postul Pastilor, lucru despre care am vorbit mai in detaliu pe alt topic.

Al doua premiza gresita este aceea ca postul ar insemna sa nu te bucuri. Ca ar fi, adica, ceva trist. Este adevarat ca o veche porunca a Bisericii, inca in vigoare, spune sa nu faci nunti in zile de post. Intr-o formulare mai extinsa: sa nu organizezi, nici sa participi daca altcineva organizeaza, petreceri cu dans in zile de post. Aceasta nu inseamna sa nu te bucuri, nici sa fii trist in zile de post, lucru pe care nu l-am citit in nicio rezolutie a Bisericii. Dimpotriva, Domnul ne indeamna sa nu tinem post ca fariseii: ei obisnuiau sa se imbrace in sac si sa-si puna cenusa in cap. Crestinul este vesel in inima lui in toate zilele, dar mai ales in zilele de post. Daca se simte trist peste masura si fara motiv aparent, e bine sa discute aceasta cu duhovnicul lui.
Nu rezulta de nicaieri ca Moise a fost trist cat timp a tinut post. Nici ca Ilie a fost trist, ci, intuind cam ce fel de temperament avea Ilie, eu cred ca abia astepta sa se intalneasca cu Dumnezeu si inima ii salta de bucurie. Nu rezulta nici ca Domnul a fost trist. Prin urmare, nici noi nu trebuie sa fim tristi in Post, nici sa credem ca Postul insusi ar fi fost randuit de cei care ne conduc spre Cristos in vederea anticiparii vreunui eveniment trist.

Laudat fie Isus!

Ei, dacă tot m-am apucat să trântesc atâtea, apăi mă silesc s-o duc până la capăt, să ştiu o treabă...
Sophia, sper să fii pe aici şi să citeşti, întrucât scriu în primul rând pentru tine.

*
Sunt momente ori perioade în viaţa noastră când devenim deosebit de confuzi. În interior, în plan emoţional, această stare e însoţită de obicei de tulburare (ori de stingerea vreunei trăiri), nu neapărat de încâlceala conştientizată ca atare a gândurilor. Adică deşi emoţional simţim tumult (ori dimpotrivă, simţim chiar apatie, aplatizare, poate chiar lipsa vreunei mişcări emoţionale), în minte ni se pare că lucrurile ne sunt clare, limpezi. Deşi, la o analiză ulterioară putem sesiza că eram de fapt foarte încâlciţi, neclari, întortocheaţi şi contradictorii, cumva..
Confuzia poate deveni, prin repetarea stării şi prin întărirea ei cu unele succese adaptative (oamenii confuzi sunt adeseori ajutaţi, susţinuţi emoţionali, li se dă atenţie, li se arată o îngăduinţă mai mare etc.), o trăsătură de personalitate, un pattern caracteristic pentru un om. Aşa încât poţi să spui pe scurt despre cineva, ca un mini-portret-robot: a, ştiu, confuzul ăla...
În fine, confuzia apare şi ca semn, uneori ca simptom, în manifestarea unor boli sau tulburări ale stării mintale (intoxicaţii, nu neapărat alcoolice ori tabagice; starea de şoc traumatic; depresie; varii psihoze).

Ar fi multe de spus pe tema aceasta, a confuziei. S-au scris deja tratate întregi.
Eu mă opresc doar aici:
1) Una din căile de abordare curativă a confuziei, a cărei eficienţă a fost demonstrată fără dubii, este analiza stărilor eului şi lucrul cu ele în analiza tranzacţională. Una din tehnicile simple folosite de terapeuţii AT este aşazisa "tehnică a scaunelor" când, ca să spun pe scurt, persoana îşi exprimă poziţia faţă de un eveniment, situaţie etc. succesiv din punctul de vedere al unei stări a eului (adult, copil liber, copil rebel, copil adaptat, părinte grijuliu/hrănitor, părinte normativ). Cu acest prilej se realizează atât o serie de conştientizări privind predominanţa unei stări sau a alteia în raport cu celelalte stări ale eului, cât şi anumite procese de contaminare sau chiar excluziune a unei stări din pricina dominanţei alteia, precum şi redistribuirea energiei psihice în mod adecvat/adaptat la situaţie etc. Multe conflicte interne se pot stinge ori măcar se developează folosind doar această tehnică. Mai sunt şi multe altele, încă...
2) Confuzia, aşa cum o cunosc eu din viaţa de credinţă, nu vine atât de la o slabă însuşire a catehismului, ci mai întotdeauna, cred, de la necurăţia inimii. Acolo unde sunt patimi, acolo e confuzie. Mintea se limpezeşte extraordinar, însă, când renunţăm să ne mai agăţăm de surogatul vreunei patimi. Iar când vine şi rugăciune cu multă căinţă, cu duh umilit, cu recunoaşterea îngrozită a greşelilor şi răutăţilor proprii, am sesizat că se lasă şi pace, şi claritate şi ...toate. Răsar şi nădejdea, încrederea în Pronie, înţelegerea Scripturii, toate...
Dar pentru aceasta trebe niţică bunăvoinţă, niscaiva credinţă şi un strop de lepădare de sine. Adică de schemele obişnuite prin care ne creăm imaginea preferată despre noi şi despre lume.
Sunt supărat pe Sophia, adeseori, pentru că se încăpăţânează să se ţină la scepticism şi confuzie, când ar fi atât de uşor şi de binefăcător să se deschidă sufleteşte spre o lumină mai blândă şi mai curată. Ar deveni ea însăşi mai liniştită, mai inspirată, mai puternică, cred. Şi totodată mai liberă şi mai creativă, cu bucuria de a trăi.
Dar asta e doar o impresie de-a mea, cine ştie cu ce situaţii curente de viaţă se confruntă Sophia, zi de zi, de ani şi ani, pesemne. Nu e bine să osândim, că nu ştim mai nimic uneori despre omul pe care îl percepem într-un fel sau altul. Aşa că îmi cer iertare de la Sophia că m-am burzuluit iarăşi, în mod nepotrivit, la textul ei... Te rog să mă ierţi, Sophia, pentru că ţi-am greşit, poate, de prea multe ori...

Multumesc Yasmina - asta este ceea ce tot incercam sa explic.
Cand vorbeam de bucuria Craciunului nu era vorba nici de mancat porci si nici de alta lacomie alimentara.
E vorba de bucuria aceea de a petrece impreuna cu oamenii din jur, de a te bucura de sarbatoarea ce va sa vina. Sa nu poti simti bucuria din jurul tau, cand orasul este plin de ea. Si asta se intampla 1 data in an.
Da, bucuria din suflet o ai. Aia nu ti-o ia nimeni. (ca sa ma leg de mesajul lui Ioan Cezar), dar si aia din afara iti trebuie.

Multumesc si lui Mihnea care s-a straduit sa inteleaga o alta parte a framantarilor mele.
Lui doar o observatie mica - totusi e vorba de sarbatoarea mortii unor persoane. Nu mai stiu daca am citit pe aici pe undeva, sau ni s-a spus la biserica, dar cineva spunea ca mai importanta este ziua mortii unui sfant, decat a nasterii sale.. De aceea astfel de zile sunt trecute in calendar si serbate. Doar 2-3 sfinti au serbata si data nasterii sau chiar a conceperii lor (Iisus Hristos, Maica Domnului si Sf. Ioan Botezatorul).

Postul a fost infiintat tocmai in onoarea acestor persoane.
Din mesajul tau se intelege ca postim pentru noi insine. Fiecare ca sa se curete si sa se pregateasca pentru ceva. Moise, Ilie, chiar Iisus Hristos au postit pentru prergatirea lor, spui tu. Se poate sa fie si asa.
Am auzit pe multi care spun ca se tine post pentru ca sa rezolvi o problema, sau ca sa te faci bine, sau mai stiu eu, ceva personal.
Dar eu am inteles ca postul este o jertfa personala adus din dragoste fata de o persoana, in special pentru Iisus Hristos si Maica Sa.

Poate am inteles eu gresit.
Si postul nu este totusi bucurie. Da, scrie sa nu te arati trist cand postesti, sa nu te stie nimeni, sa nu postesti ca fariseii.
Dar in post nu ai voie sa petreci in nici un fel, nici sa dansezi, nu canti, nu te duci la concerte si etc.. In post te retragi in rugaciune si cumpatare, in jertfa alimentara si trupeasca (renunti si la o bucatica de ciocolata si la sot/sotie si la mangaiere etc.).
Este intr-un cuvant o perioada de retinere.

Ah, ca o faci de buna voie si cu bucurie in suflet, este altceva.
Si revin la problemele postului in societate: cand tu trebuie sa te retragi in tine si in jertfa ta, in timp ce altul se bucura de sarbatoarea aceea.

Si esti privit ciudat, ca neadaptat social. Si da rau si la CV.

Cineva ii critica pe unii musulmani cum fac cand au postul lor si eu spuneam cum este si la noi.
Cam tot asa este. Vai sa se faca masa speciala de post pe oriunde. Automat obligi omul.
Am intalnit cazuri cand se dorea serbarea unei zile de nastere sau de nume.
Ce probleme sunt atunci. Nu mai socializam. Ori nu mai mergem, ori mergem si cerem sa ni se faca mancaruri de post, ori fortam omul sa nu mai serbeze de loc. S-a dus bucuria lui.

La noi la biserica se mai intampla un lucru - serbarea de Mos Craciun pentru copii si de Craciun a adultilor se face in post. Ca nu se poate altfel.
Este asa un fel de autoflagelare. Ori e post, ori e sarbatoare.

Ma mai intreb, ca tot a aruncat cineva mai sus vorba cu porcul, cum se face totusi la tara cu postul. Zice ca tin taranii postul si povesti frumoase, cum fac ei totul. Toate bune si frumoase. Dar porcii nu se taie de Craciun ci pana atunci. Fix in post. Ignatul este pe 20 decembrie, deci in post. Este ziua taiatului porcilor la tara din cate stiu.

Si uite asa le combinam de nu mai stim nici noi.

In incheiere lui Ioan Cezar:
Nu stiu de ai ajuns la confuzie, ca problema psihica. Aia este altceva.
Nu stiu daca ati observat, dar vine cate cineva si deschide un fir de discutie mai interesant si vin restul si isi dau cu parerea. Mai ales vin unii care vesnic critica pe cate cineva (ca persoana) si niciodata nu vin cu explicatia corecta: "Uite ba, tu spui gresit, corect este asa...".

Stiu eu doi, care parca sunt frati: unul iti diseca firul in 16 si fiecare vorbulita,
altul arunca doar doua vorbe nu stii nici cui si nici la ce se refera.

Si citesc si eu mesaje si explicatii si de cele mai multe ori atat de contradictorii ca nici nu mai stiu cum e corect.

Un forum este pentru discutie. Asta este rostul lui. Si daca vin zece insi cu parerile lor la un subiect, normal ca se produc confuzii, discutii, conflicte.
Ca fiecare se da mai destept.

Eu macar am incercat sa aflu, sa intreb, citesc articole de aici de pe site, citesc carti, aud ce spune preotul la predica. Si ghiveciul este gata in capul si sufletul meu, ca religia nu este 2+2=4. E chestie de suflet, de metafora, de intelegere.

Exista oameni aici pe forum care n-au pus niciodata o intrebare, n-au avut niciodata o nelamurire sau o greseala. Atata perfectiune eu una nu am.

In ultima bucatica din mesajul tau ai atins esenta - " cine stie cu ce se confrunta Sophia zi e zi si ani si ani..."
Asta este. Nu stie nimeni. Nu mai comentez.

In incheiere - tot e bine ca mesajele mele au atata cautare si interes :10:

Uite pentru ce tinem post: (lui Mihnea)

2. Postul Sfintilor Apostoli sau al Simpietrului , a fost asezat de Biserică în cinstea Sfintilor Apostoli Petru si Pavel, precum si a celorlalti apostoli. Acest post e un prilej de înăltare a sufletului. Stă în legătură cu Pastile si cu Pogorârea Duhului Sfânt, sărbători cu dată schimbătoare. De aceea nu începe la dată sorocită, ci tine când mai mult, când mai putin. Lăsăm sec insă totdeauna în Duminica Tuturor Sfintilor , seara, si postim până la 29 iunie, ziua Sfintilor Apostoli , care dacă va cădea Miercurea sau Vinerea, nu mâncăm de dulce.

În acest post nu mâncăm carne , ouă si brânză. Lunea, Miercurea si Vinerea nu mâncăm untdelemn si nu bem vin. Martea si Joia dezlegăm la untdelemn si avem voie la vin.

MÂNCĂM PESTE : Nasterea Sfântului Ioan Botezătorul -24 Iunie - chiar dacă aceasta ar cădea Miercurea sau Vinerea.

Dacă în zilele de Luni , Marti si Joi cade vre-un sfânt mai mare înse4mnat în calendar cu cruce neagră (+) , atunci mâncăm peste , iar de cade Miercurea sau Vinerea mâncăm numai untdelemn si bem vin. Intâmplându-se Miercurea sau Vinerea vre+un sfânt cu priveghere, sau hramul bisericii, dezlegăm la untdelemn , la vin si la peste.

3. Postul Sfintei Marii , sau al Sîntămăriei, numit si postul lui August, se tine în cinstea Născătoarei de Dumnezeu , care înainte de Adormire a petrecut în neîncetată rugăciune si ajunare.

Durează două săptămâni : de la 1 la 15 August.

Lăsăm sec la 31 iulie ; iar de va cădea această zi Miercurea sau Vinerea, lăsăm sec la 30 iulie. În acest post untdelemn si vin mâncăm numai Sâmbăta si Duminica .

MÂNCĂM PESTE : Schimbarea la Fata - 6 August.

De asemenea , dacă Adormirea Maicii Domnului cade în zi de post, mâncăm de dulce a doua zi, adică la 16 August , iar în ziua Adormirii mâncăm peste.

4. Postul Nasterii Domnului , sau al Crăciunului, iarăsi ne dă putinta curătirii trupesti si sufletesti. El închipuie ajunarea de patruzeci de zile a Proorocului Moisi, precum si postul patriarhilor din Vechiul Testament. După cum aceia asteptau venirea lui Mesia cu post si rugăciune, asa se cuvine să astepte crestinii si să întâmpine prin ajunare pe ''Cuvântul lui Dumnezeu'' născut din Fecioara Maria.

(citat din site-ul Sfaturi ortodoxa)

Desigur ca ziua mortii unui sfant, adica a nasterii aceluia pentru viata neinserata, este mai importanta. Asta nu inseamna ca e mai trista. De aceea, ziua Adormirii Maicii Domnului mai e numita si sarbatoarea de "Sfanta Maria mare", fata de ziua nasterii ei, cand e sarbatoarea "Sfanta Maria mica". Asta nu inseamna ca trebuie sa fim tristi.

Da, asa cum a fost postul de 40 de zile al celor din Ninive, ca sa indeparteze urgia lui Dumnezeu de la ei si ca sa potoleasca Sfanta Manie a Lui. Asa cum a fost si postul de 3 zile al Esterei, inainte de un eveniment pe muche de cutit, amenintator pentru viata ei si a altora. Acesta mai e numit, cu o sintagma mai sforaitoare "caracterul propitiatoriu al postului". In practica, preotul sau episcopul pot porunci un astfel de post ca sa avem ploaie, de exemplu. Mai poate fi, mai rar, postul ca multumire. Mai rar, fiindca noi mai rar ii multumim lui Dumnezeu, asa cum ar fi postul dupa ce luam un examen. Mai poate fi vorba de un post penitential. Postul Pastelui are un caracter evident penitential si tot asa are postul pe care ni-l poate cere duhovnicul inainte de a ne impartasi

Ceea ce este comun tuturor felurilor de post enumerate, si inca altora, e faptul ca noi postim pentru noi. Ca sa ne fie noua bine. Noua si celor dragi. Postim pentru noi si pentru aproapele. In toate cazurile postul inseamna purificare. Sfintii, Maica Domnului si Dumnezeu Isusi nu au nevoie de postul nostru, ei sunt deja purificati, respectiv insasi sursa puritatii.

Spuneam ca nu ai voie sa te duci la petreceri cu dans. Atat. La o intrebare a unui credincios daca asta inseamna ca nu ai voie sa mergi la discoteca, preotul a raspuns afirmativ, motivand prin aceea ca dansul la discoteca este asimilabil petrecerii cu dans. Nu scrie nicaieri ca nu ai voie sa mergi la cursuri de dans, de exemplu. Nici ca nu ai voie sa mergi la concerte. Ori sa mergi sa vezi "Giselle". Nici sa nu canti. In parohia mea, se canta la Sfintele Slujbe in post tot cat se canta si la cele din afara postului.


Crestinii oricum sunt priviti ca ciudati, ca neadaptati social. Din punctul de vedere al lumii, asa si este. Sa nu uitam ca punctul de vedere al lumii nu este punctul de vedere al lui Dumnezeu.
In curand, cand va incepe marea persecutie, a fi crestin oricum va da foarte rau la CV. In unele locuri din Occident, deja da rau inca de pe acum. Si, avand in vedere ca Ro e tara emergenta nu numai economic, peste cel mult 10 ani tot asa va fi si in Ro. Daca tineti mult sa aveti un CV pe care lumea sa il aprecieze, atunci e bine sa nu postiti. Daca, totusi, o faceti, e bine sa paziti acest secret.

Tocmai va spuneam ca "post" nu e in opozitie cu "sarbatoare". Unele sarbatori cad sistematic in post. Bunavestire, de exemplu. Dar daca, la dv la biserica, prin "serbarea de Craciun a adultilor" se intelege dans in zi de post, atunci avem un exemplu ca la carte de incalcare a postului, eventual la indemnul preotului. In astfel de cazuri, credinciosul trebuie mai intai sa aiba o discutie cu preotul sau, apoi, daca discutia nu e lamuritoare, sa il reclame la episcop. De aceea aveti episcop, adica, literalmente, "cel care vegheaza deasupra".

Cred ca ati citit prea multa literatura semanatorista, despre taranul roman care e bun, ospitalier si credincios. Ignatul este o sarbatoare lumeasca, ce nu mai are de mult nicio legatura cu Sfantul Ignatius, care nu ar fi conceput sa duca o bucata de porc la gura in zi de post.

Romania, Franta si, fara indoiala, Germania sunt tari descrestinate, pentru a caror reevanghelizare trebuie sa luptam, in calitate de soldati ai lui Cristos si colaboratori ai apostolilor, care sunt episcopii nostri. Dar, lupta trebuie sa inceapa mai intai cu noi insine. O buna metoda de lupta este postul de care vorbim.

...pana si cuvantul "sarbatoare" sau "praznic" presupune bucurie si nu tristete sau jeluire.

N-are niciun sens sa fim tristi de Adormirea Maicii Domnului, de ex.
Crestinismul e o credinta a bucuriei. O anumita tristete si dor se simte in asteptarea nerabdatoare pentru venirea lui Iisus Hristos. Dar in niciun caz nu trebuie sa ii jeluim pe sfintii pe care ii praznuim (ar fi ridicol, absurd si ilogic).

Am o curiozitate. Au fost nenumarate discutii pe forum, la multe din ele ati participat si dvs. si Sophia, discutii in care s-a sustinut cu argumente ideea dvs. de mai sus. Nu mai zic de puzderia de articole si carti pe tema postului la care se face constant trimitere de pe acest forum.
Cu toate astea Sophia scria recent urmatoarele:

Curiozitatea mea e legata de data asta nu de ce a inteles sau nu Sophia din toate discutiile despre post sau pe alte teme, ci de atitudinea celor care ii raspund de fiecare data.

Daca peste o luna, doua, vine iar vorba de post, credeti ca interventiile si convingerile Sophiei vor fi radical diferite in urma explicatiilor pe care i le-ati dat azi? Si daca nu, cum va ganditi sa abordati iar chestiunea?
Cum trebuie pusa problema legaturii stranse dintre asceza si credinta, teoretic vorbind (ca e clar ca nepracticand-o nu poti vorbi de ea), intr-o discutie cu cineva care nu vede nicio legatura intre ele?

Aceeasi intrebare pentru AlinB, Yasmina, Mirela, Florin-Ionut, Ioan Cezar si oricine mai citeste pe aici.


Ziceai de petrecerile angajatilor, de Craciun dar inainte de Craciun, nu? Ai putea te rog sa-ti raspunzi tie sincer ce se sarbatoreste de fapt la aceste serbari/petreceri?
Cat de des e pomenit numele Sarbatoritului comparativ, sa zicem, cu al lui Mos Craciun, la o petrecere de asta sau la orice mall sau emisiune tv din preajam evenimentului?

Hai sa nu ne mintim singuri, Sophia! Stim foarte bine, ca petrecerile astea sunt orice, zi-le mai bine "team building tematic in jurul bradului", dar nu ca ar avea ceva in comun cu bucuria duhovniceasca, la care, vezi Doamne, ti-ar fi interzis accesul.
Dupa festinul acestor petreceri de Craciun din care e exclus Sarbatoritul tanjesti atata? Poti participa linistita la ele si fara niciun fel de frustrari. Daca nu se suprapun peste cele ale Bisericii. Considera-le, cum am zis, team building si atat.

Tocmai ti s-a spus ca premiza de la care ai pornit e gresita. De ce o repeti?

Plus ca, daca ai face distinctie intre bucuriile trecatoare si cele dupa care ar trebui de fapt sa tanjim, ti-ai raspunde singura la chestiune.

Chiar si asa, cine poate sa interzica cuiva sa simta bucuria in fata unui brad frumos impodobit in centrul unui oras? Chiar daca azi e si maine nu mai e. Daca la asta te referi cand zici ca tot orasul sarbatoreste. Sau tu nu poti simti bucuria unui eveniment/priveliste /intamplare din jur decat daca mananci la acel eveniment? Sau cum?

Sau bucuria si tristetea se produc cand cineva da comanda? “Acum e post – fiti tristi, bosumflati si frustrati”. “Iar acum nu mai e post – intrati in modulul bucuros!”


Ma indoiesc ca n-ai auzit pana acum ca prima porunca pe care a dat-o Dumnezeu lui Adam in Rai a fost sa tina post. Asa a fost infiintat postul.
In ce scop? Ca omul sa fie mereu vigilent la el insusi, la miscarile dinlauntru care-l trag si atrag inspre cele pamantesti si-l distrag de la cele ceresti. Omul e o alcatuire care tinde inspre doua directii opuse: cele sensibile ( simtite cu cele 5 simturi) si cele inteligibile ( cele ale Duhului, cele de dincolo de simturi).

Iar postul e un exercitiu (exercitiu se zice askesis in greaca, de aici avem de fapt cuvantul asceza), exercitiu deci, de curatire a sufletului si a trupului, pe care, daca-l exersam cu staruinta toata viata, ne ajuta incet-incet sa ne orientam mai mult spre cele ale Duhului. Evident, impreuna cu rugaciunea si toate celelalte.

Tocmai ziceam ca postul e spre curatire, purificare. Cu rugaciunea laolalta, desigur.

Cand zici ca postul nu e bucurie, e ca si cum ai zice ca purificarea/curatirea trupului si sufletului e un chin, nu are nimc de-a face cu bucuria.
Pai, depinde cat de multa zgura si crusta de jeg trebuie data jos si cu ce ustensile (spaclu, perie de radacina, diluanti).
In cazul asta, da, postul e destul de dureros. Suntem prea atasati de crusta de jeg spiritual. De aceea, unii fug de post ca tiganu’ de apa si sapun.

Asta e iar o perla aiuritoare de-a ta. Sau, nu stiu ce conotatie dai tu termenului mangaiere.


Serios, Sophia. Ce-ai inteles din tot ce ti-a scris in acel mesaj?


Atata cautare!? Bine pt. ce? Autoflatare, kenodoxie?

Oleacă de concurenţă la "smeriţii" din panteonul altora. Ce, heteroflatarea şi cacodoxia bovarică or fi mai de soi?

smeritii din panteonul meu?

Al tău, al meu şi al altora... ideea e că-i curată ipocrizie să faci elogiul funiei din mijlocul pădurii spânzuraţilor.

Poti sa-mi si traduci? Esti prea kriptikos si am tendinta sa interpretez intr-o directie careia ii prevad finalul intr-o fundatura.

Just kidding, vorba ta.:67:

Aha, te jucai iarasi cu eprubeta cu acid sulfuric si era s-o scapi. Pe altii. Bine ca ai pus-o la loc!

Să mă silesc mai departe. Nu pentru a populariza psihologia (m-am lămurit că în mediul forumului e ca şi cum ai vorbi pereţilor, ba încă unora cu pumni şi ţepuşe!), ci întrucât cunoştinţele de psihologie ar putea avea un rol oarecare, măcar cât un tras de mânecă, ştiu şi eu... Poate se opreşte omul şi se uită un pic câş la el însuşi. Ceea ce sub nici o formă nu e "soluţia", dar poate fi un mic început de resemnificare etc.

M-aş opri o clipă asupra stării eului numită "copil rebel". Precum îi spune şi numele, suntem în această stare sufletească de câte ori ne purtăm ca un copil capricios, plin de hachiţe, care face invers decât i se spune sau decât ştie că s-ar aştepta de la el.
El nu face aceasta doar ca să îi supere pe ceilalţi (deşi o anumită conduită a răzbunării poate fi adeseori cu adevărat prezentă), ci mai ales ca să se afirme ca identitate distinctă, ca posesorul unui eu aparte. E un gest care vrea parcă să spună: "hei, voi ăştia mari, să ştiţi că exist şi eu!" Mai e şi o cerere mascată de a primi timp şi atenţie etc. Tot felul de lucruri perverse, din păcate... (nu nevoia e perversă, ci modalitatea prin care obţine gratificaţia)

Cum s-a format acest tip de stare a eului în personalitatea noastră? (atenţie că suntem fiecare dintre noi, uneori, în această stare) Şi de ce rămâne activă?
Geneza acestui tip de funcţionare sufletească a fost bogat explicată. În două cuvinte e vorba despre evenimente traumatice cărora copilul nu a ştiut să le dea o rezolvare pe altă cale, iar rezolvarea s-a fixat ca achiziţie adaptativă apoi s-a generalizat, din păcate... Uneori generalizarea e atât de mare încât vorbim de adevărate profile psihologice de "răzvrătit".
De ce rămâne activă? Pentru că persoana nu a găsit între timp ceva mai bun, care să facă inutil "ajutorul" dat de copilul rebel. Pare curios, dar unii oameni nu învaţă în întreaga viaţă vreo alternativă la rebeliune... refuză să se dezvolte, rămân automulţumiţi cu "găselniţa" lor infantilă şi îi învaţă şi pe alţii să facă la fel.

După unii autori, copilul rebel apare ca un frate al celorlalţi doi (liber şi adaptat) când mediul educativ e nehrănitor, nepermisiv, deosebit de ostil şi restrictiv. Epuizat în ingeniozitatea şi adaptabilitatea sa, strivit de interdicţii şi reguli, copilul scorneşte un fel de înger păzitor care pare rupt din vorbuliţa "fă-te frate cu dracu până treci puntea".
Mi-a trebuit mult timp şi multă suferinţă ca să înţeleg că puntea nu o treci aşa niciodată dar rămâi frate cu dracu, poate pentru totdeauna...

Unii autori, în primul rând Berne, părintele AT, vorbesc şi despre "demonii" din funcţionarea copilului rebel. Berne era un evreu raţionalist, un scientist cu mare fineţe psihologică şi un ateu indiscutabil. Când el se referă la demoni nu are în vedere accepţiunea pe care noi o dăm acestui cuvânt în cultura noastră creştină. Totuşi, prin nu ştiu ce ironie, eu cred că a nimerit-o foarte bine! Eu pot demonstra, dacă m-aş aşterne câteva săptămâni la studiu şi scris (exclus, m-am lecuit de prostia asta) că, într-adevăr, starea eului copil rebel este "poarta" şi tărâmul unde activează de obicei dracii în mintea noastră. Dar ei nu lucrează doar acolo... Iar asta e o altă poveste....

De data asta era un neutralizant alcalin, reactiv la secreţia de acid gastric pe stomacul gol, sesizată întâmplător la simpaticii farisei din viaţa reală care fac pe vameşii în mediul virtual!:10:

Scuze pentru off-topic...! Continuaţi să o catehizaţi cu râvnă pe sophia, poate că o aduceţi pe calea cea bună până la Judecata de Apoi. Cum care cale bună?? Aia bătută de voi, of course!

Catehizare? Eu, nici vorba. Strangeam bibliografie pentru o lucrare despre Skoliosis. Intre timp vad ca gasesc material si pentru una despre hibridul farivames.
Cum care farivames? Ala care atunci cand vine vorba de vamesi si farisei, are tendinta de a se identifica cu vamesul. Ori, ma rog, de a se delimita pe sine drastic de fariseu. Ala care zice “ce bine ca nu-s si eu ca fariseii astia! Ce bine ca eu sunt un vames pacatos si nu fac pe desteptul catehizandu-i pe ceilalti! Doamne iti multumesc ca ma tii departe de calea lor! Amin!”


Nu te obosi sa critici hermeneutica de mai sus. Just kidding :) la asa neutralizant alcalin, asa reactii adverse!

:1:Nu poate fi vorba de critică, Doamne fereşte, doar ştiam că neutralizantul alcalin provoacă vomă textuală corozivă la detectoarele de pneumatofori defecte...
Dacă te osteneşti să continui "hermeneutica", cu siguranţă descoperim şi alte reacţii adverse...

A se citi tot în trena lui "just kidding"....:1:

...................:))))
Au intelectualii ardeleni un mod de a se tachina, demn de toată admiraţia!

Aia-i takineală?
Au zâmbetul cam forțat, în acest caz.
Giast qiding.

Salutari Delia!

Eu una,intervin mai putin(si tind catre niciodata)atunci cand vine vb despre catehizare sau corectii dpdv ale dogmei ortodoxe.
Este foarte simplu,nu ma pot lauda ca sunt experta :)
Dar cand am nelamuriri personale,exista internet si librarii online care mai salveaza situatia.

Ceea ce stiu este prea putin ca sa am pretentii pt indreptarea altora.
Totusi intervin cand se incalca chestiuni de bun simt care sunt prea enorme pt a fi trecute cu vederea.


Sunt niste useri(cateva femei) care ma smintesc intotdeauna cu postarile lor;ma smintesc atat de tare incat nu ma pot abtine sa nu le raspund- si de fiecare data fara sa folosesc duhul blandetii,deoarece lipsa lor de considerare si cateodata de logica primara,ma infurie,ma chinuie.
Dar asta este problema mea. Probabil ca ar fi trebuit sa nu-mi pese sau sa ma straduiesc mai mult sa le raspund cu binete.

Totusi,discutiile capata pagini peste pagini iar cel care are nedumerirea ramane nedumerit si peste ani deoarece problemele sale nu sunt neaparat asa cum apar in forum,superficiale/minore ci sunt cu totul altceva. Sunt persoane carora le place sa se planga,ca un soi de descarcare nervoasa;vin aici isi fac un jurnal zilnic si doresc sa fie ascultate,eventual sa atraga simpatie si sa-si faca un stadion cu fani care le spuna exact ceea ce doresc sa auda si sa mearga in viata mai departe,tot asa.
Nimic mai facil.

Insesi persoanele respective sunt rezistente la schimbare si nu doresc cu una cu doua sa-si schimbe conditia desi se plang peste tot cat le este de greu.
Abia asta devine o reala problema!


In rest,rabdare cu altii sa ne dea Dumnezeu,caci eu una,de asta duc mare lipsa :)

Şi smerenia poate fi falsă

"Pe cât este de folositor să te mustri pe tine şi să te învinuieşti de păcătoşenie în faţa lui Dumnezeu în taină, în cămara sufletului, pe atât este de dăunător să faci aceasta în faţa oamenilor. In caz contrar vom avea despre noi o părere amăgitoare cum că suntem smeriţi", spune Sfântul Ignatie. Iată şi contextul din care am extras acest citat:

"Foarte asemanatoare cu gandirea smerita este si vorbirea smerita. In mare masura actiunile ei par a fi aceleasi, se vad din exterior la fel, dar pe dinauntru este complet diferita. Vorbirea smerita are alt scop. Ea doreste sa se arate oamenilor drept smerenie si cu acest scop ia infatisare smerita, isi ascunde privirea, rosteste cuvinte modeste, aratand linistea si retinerea, sau vorbeste despre sine fraze de mustrare - toate acestea sunt demonstrative, de dragul parerii omenesti. "Pe cat este de folositor sa te mustri pe tine si sa te invinuiesti de pacatosenie in fata lui Dumnezeu in taina, in camara sufletului, pe atat este de daunator sa faci aceasta in fata oamenilor. In caz contrar vom avea despre noi o parere amagitoare cum ca suntem smeriti", spune Sfantul Ignatie. El remarca un lucru interesant: lumii nu-i place sa vada adevarata smerenie in oameni, ci este atrasa de cea falsa, de cea prefacuta. Sfantul scrie: "Cei care au reusit in viata monahala dobandesc o deosebita libertate si simplitate a inimii, care nu pot sa nu iasa la iveala in relatia lor cu apropiatii. Ei nu sunt pe placul lumii! Ea ii acuza pe ei de mandrie... Lumea cauta linguseala, iar in ei vede sinceritate, care ei nu-i foloseste, intalneste mustrare, pe care ea o dispretuieste."

S-a observat ca oamenii cu adevarat smeriti, care il iubesc pe aproapele, nu se ingrijesc de impresia exterioara, ci iau aminte la sufletul lor si sunt ocupati sa indeplineasca poruncile lui Hristos; adresarea exterioara a unor oameni ca acestia este foarte retinuta, uneori pare peste masura de aspra sau nemiloasa. Dar singur timpul descopera ca acesti oameni au manifestat grija sincera pentru aproapele, l-au compatimit si i-au acordat ajutor. Iar fatarnicii, prefacutii, cei fals smeriti sunt la vedere neobisnuit de bucurosi, milosi, slujitori; dar de se va intampla o durere, un necaz, o greutate ei se vor dovedi reci si straini, indiferenti fata de suferintele apropiatilor. Acesta este aluatul fariseic, de care Domnul lisus Hristos le-a poruncit ucenicilor Lui sa se pazeasca."

(Arhimandritul Lazar, "Despre bolile tainice ale sufletului" pag. 209-210)

ps: Am postat acest cuvânt în special pentru cei care mereu se mustră public, vai eu păcătosul, vai eu cel lipsit de iubire, răbdare, blândeţe, pace...mai exact pentru cei care insistă să vorbească de sine. Ţin să precizez că cei vizaţi, de altfel, sunt dintre cei mai dragi. :)

Ziceam ca am scris ieri ultimul meu mesaj aici, dar uite ca unii mai au probleme.

Pe scurt:

1. Si eu sunt deranjata de unii useri la modul la care scrieti voi. Uneori le mai raspund cateva vorbe, dar de obicei ii las in pace. Nu stiu ce este cu adevarat cu ei si ce probleme au si nici nu pot sa-i schimb eu. Le pot da niste sfaturi de baza.
Dar n-am dat de pamant pe aici cu nimeni.

2. Da, exista si "copilul rebel" dar si oboseala sufleteasca. Si da, multe lucruri tin de anumite traume din copilarie sau de mai tarziu. Ioan Cezar a explicat bine.
Nu demult am vazut la televizor in discutii cam la ce poate sa ajunga un copil rebel.
Daca la mine sa facea referire, diagnosticul nu e bun.
Si fraza cu trecutul puntii nu mi se pare potrivita.
Un "copil rebel" "striga" in felul lui dupa libertate, dupa recunoastere. Nu intotdeauna foloseste drumul, uneltele potrivite, dar se face cumva auzit.
In fine, aici nu este locul de psihologie.

3. Da fratilor, m-ati omorat cu bucuria asta a postului si a mortii. Stiu, am citit teoria cum ca in ortodoxie moartea este bucurie si viata. Da, se duc la cer si este frumos.
Dar practic eu vad oameni care plang la inmormantarea omului drag si se imbraca in haine cernite si nu petrec si nici nu rad.
Daca voi va bucurati cand pierdeti pe cel drag si petreceti, este altceva. Eu nu pot.

4. Da, stiu ce criticati voi la sarbatorile din vest. Inteleg. Partial sunt de acord.
Dar eu traiesc aici, in mijlocul lor. Voi nu.
Ca sa -i raspund Deliei: vorbesc mult despre conotatia religioasa a Craciunului. Am mai spus, spre
deosebire de noi au sub brad Familia Sfanta. Copiii serbeaza in biserica scena Nasterii Domnului. La noi nu.
Da, au mult partea comerciala si nu au postul, dar in rest poate ca (acei care sunt in credinta, ca multi nu sunt),
au unele lucruri in plus fata de noi.
Ceea ce spuneam si imi doresc eu este sa fie unitate si respect. Nu pentru unii asa si pentru altii altfel.
Daca tot il sarbatorim pe Acelas.

Iar cu asceza...este greu de explicat aici. Dar eu vad (si) alte valori care ridica mai sus credinta.
Tocmai ca exista multe articole si scrieri despre post si credinta, dar voi nu cititi ca acolo nu scrie de
infometare sau restrictii, ci despre multe altele care trebuie sa le insoteasca.
Si poate ca un bun credincios dar care se nevoieste in alt fel, o fi mai bun decat unul care nu mananca 40 zile.
Inteleg asceza pana la un punct. Ma socheaza extremele (ca in Patericul Atonit) si nu le inteleg.

Aici nu discutam ca eu sunt sau nu de acord cu anumite lucruri teoretice. Voi (multi) le-ati invatat pe de rost si le purtati asa. Daca asa le si traiti si sunteti fericiti, este alta discutie.
Si eu postesc si stiu cum ma simt atunci. Si stiu pentru ce o fac. Si o fac de buna voie. Poate ca asta este bucuria duhovniceasca. Aia trupeasca este alta si fiecare o are sau nu.
Eu sunt om si plang la patimile Domnului si ma bucur ca un copil la Nasterea Sa. Este rau?

Si nu, nu scriu aici nici jurnale si nici alte chestii despre mine sau familia mea. Dimpotriva. Scriu despre neputinte duhovnicesti, despre om cu greutatile lui.

Si pe mine ma sminteste multa lume pe aici si inca rau. Dar cel mai rau ma deranjeaza aceia care niciodata nu au intrebari, framantari, nelamuriri si care vin aici numai ca sa vaneze greselile si neputintele altora. Sunt pe aici ceva sfinti si zei care stiu si pot totul...

Mno, acuma, nici daca cei vizati zic ca se simt cu musca pe caciula, nu-i bine. Nu?
Complicat betesug!

Tot ce se poate,nu zic nu!
Numai timpul imi va arata adevaratele roade.

Pe forum esti silit sa vb despre sine,sa faci comparatii deoarece este dubios sa vb mereu numai despre altul. Trebuie sa arati ca aceeasi intrasingenta care te preocupa la ei,te munceste si pe tine.
Sau asa ar fi corect,in tot cazul.

Mersi Yasmina! Incerc sa aflu/invat de la altii cum inteleg ei sa abordeze o chestiune in care tre' sa fii foarte atent, nici sa nu ranesti, nici sa nu canti omului in struna falsei intelegeri. Apreciez raspunsul tau, dar nu lungesc vorba ca nu se cade. Poate, nici nu trebuia sa intreb explicit, ci doar sa observ.

Multumesc si lui Ioan Cezar. Mi-e de folos fiecare vorbulita.

Este simplu ,daca nu scrii jurnale nu esti tu cea vizata!
De ce crezi ca se vorbeste sau scrie mereu numai despre tine?

Problemele sufletesti si neputintele duhovnicesti intime ale unora pot fi extrem de smintitoare pt altii .
Si cei care se autovictimizeaza sau isi expun viciile in toata splendoarea lor ar trebui sa stie in primul rand ca si ceilalti au nevoie de protectie. De protectia de a nu stii ce le trece prin cap in fiecare zi sau ora.
Este si asta un aspect...nu stiu.

Da, nu e bine, ţinând cont de învăţătură. :)

...................

Cred ca nu ar trebui sa mai scriem nici o reflectie personala.
Doar citatele din Sfintii Parinti pot fi admise. Alea la subiect.

Asta da , smerenie si dreapta socoteala ! :1::9: