Eu nu despre conflict vorbeam, în caz că ai uitat. Ci despre cine ce a zis. Cât se poate de direct, în româneşte, nu într-o formă impersonală.

L.E.
Ok, chiar nu mai am ce comenta. Nu cu tine, în orice caz.

Alin, esti obosit, frate. As vrea sa te poti intelege pe tine. Atat. De restul are Dumnezeu grija. Spunand tot ce-ti vine, iti dai singur sentinta pe care dragul nostru Cezar a spus-o, iar eu am "analizat-o"!... "Ca sa-ti dai seama ca esti prost, e nevoie de putina intelepciune!" Tu nu esti prost! Esti doar... "obosit"!

Aha, asta e rezultatul procesului rational aplicat la obiectiile care ti le-am ridicat?

Pai ce pot sa zic, lucrurile sunt si mai clare acum :)

Nu pot decat sa cer scuze ca am cerut mai mult decat poti duce sau produce.

Sanatos sa fii, dar daca se poate, incearca sa dai sfaturi pe privat, nu mai sminti si pe altii cu antipatiile tale "duhovnicesti".

Daca nu ii erau adresate Yasminei, ar fi aparut pana acum, si ar fi spus ca a fost o adresare generica, fara o tinta anume. Desi greu de crezut...


Decenta? Asta numesti tu decenta? Ii zice unei femei anume, nu generic, tuturor aflate by the ocean, "toapa transcontinentala cu aspect de mumie" si altele mai grele, iar daca ea zice ca se simte ranita, acela nici macar nu-si face aparitia fie sa clarifice si sa-si ceara iertare, fie sa infirme sau sa confirme ca le-a adresat ei, nu altcuiva.
Da-mi voie sa am alta parere despre ce inseamna decenta si responsabilitatea propriilor afirmatii, in acest caz.

Pai vezi! Ori esti obiectiv si aplici aceeasi masura si ei si lui, ori nu lovesti mai tare o persoana deja ranita, cu scuza ca, vezi Doamne, duhovniceste ii face bine la smerirea orgoliului si iese mai intarita si mai smerita.

Nu conteaza c-a fost sters de pe topic. Din sufletele celor doi trebuie sa se stearga conflictul. Iar asta, doar recunoscandu-si fiecare partea de vina (daca tu sustii ca si ea are una, prin aceea ca l-ar fi provocat, ceea ce e discutabil), mai mare sau mai mica. Fie pe privat, fie in public.
Si aici nu e nici treaba ta, nici a mea. Dar nu pot sa nu sesizez cat esti de subiectiv. Adica, din toata discutia asta despre cei doi, doar pe Yasmina o vezi ca tre' sa-si smereasca orgoliul?! Nu-i nicio straw-woman fallacy aici, constat doar ca ai cuvinte dure doar la adresa ei.


Raspunde tu obiectiv, mai intai: epitetul "toapa transcontinentala" si celelalte, ce e?

Plus ca, inainte ziceai asa:

In conflictul dintre cei doi, asta e valabil doar cand Yasmina si-o ia pe coaja? Daca ea are vreo reactie de aparare ca victima, tot ea tre' lovita pentru faptul ca n-a fost in stare sa intoarca si celalalt obraz?

Astept raspuns impartial.

Nu e obligat sa continue circul.

Chiar trebuie sa dau copy/paste la tot "dialogul" ala din moment ce a provocat stergea unui intreg subiect de discutie?

Fiecare a lansat niste afirmatii "generice" dar cu directie calcand din ce in ce mai tare pedala la gaz intr-un soi de "chicken game".
Acum au devenit, din partea partii pierzatoare, chiar foarte personale dar se pare ca nimeni nu vede o problema din asta.

Serios?
Apelul la valorile crestine pe care TU trebuie sa le implementezi nu sa le ceri altora pe un ton obraznic si imperativ este "lovire"?
Cam asta e ce ai priceput tu din treaba cu "valorile crestine"?
Sau ai si tu probleme serioase incepand inca de la intelegere pana la implementarea lor?

Da, da..public, ca ne place circul.
Dupa cum vezi, partea care se da cea mai lovita e tare dispusa sa-si recunoasca partea de vina.
Iar voi, "prietenii" sunteti foarte "duhovniceste" implicati in a-i arata lucrul asta.

Serios? Care sunt cuvintele "dure"?
Pai sa vedem, cine iese in evidenta pentru prelungirea cu 2 saptamani a unui conflict ridicol care a disparut de pe forum cam tot de atunci?
Care tine musai sa fluture stindardul cu niste afirmatii care spune ca nu o caracterizeaza continuand sa arunce de data asta foarte personal si la obiect invective?

Deci recunosti ca iti place cancan -ul.
Altfel n-ai cere cu atata insistenta sa ai parte de el.
Ei bine, daca iti place, cere admin sa restaureze tot topicul sa se vada exact ce si cum a fost.

N-a mai lovit-o nimeni, nici pe departe cat se loveste singura, asa cum nici tu nu ii tii apararea, desi ai impresia ca faci asta asta.

Deja e un razboi personal, iar asta e semn de lipsa de smerenie. Nu-ti raspund sa ma apar in fata ta, si chiar daca pe alocuri suntem tentati sa jignim, as vrea sa cred ca cel putin in ce ma priveste, nu-mi doresc asta.
Nu-mi place sa fac analiza pe text, iar daca se intampla totusi, imi cer iertare. Procesul meu rational probabil are multe gauri negre, din moment ce un punct de vedere ce mi se pare clar, la tine este atat de incetosat si confuz. In mod ciudat, numai tu esti confuz. Singura vina pe care ti-o justific este caciula ta cea mare, nicidecum lipsa unui rationament lucid.
Nu mai dezgrop mortii. Din ceea ce stiu pentru ca mi s-a explicat personal, este faptul ca Yasmina a plecat, jignita fiind de Mirela. De altii eu n-am stiut pana astazi! Daca au mai fost si altii, repet, cred ca este vorba si de... "caciula"! Ceea ce e bine. E mai rau cand jignim si trecem peste toate ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic. Atat timp cat constientizezi... caciula, e un semn bun!!! De aceea spun ca tu esti doar "obosit" nu si prost!!!
Datorita varstei si nu a altui criteriu, intre noi doi este o diferenta pe care n-o pun eu, ci ceilalti. Dar un lucru este cert. Ceea ce tu nu vrei sa intelegi, la ceilalti e simplu. Iar eu nu vreau sa ma straduiesc sa te lamuresc pe tine, fiindca as da semne de... "oboseala"!

Daca pe tine sau pe cei ca tine, te pot sau va pot duce, zic eu ca nu ma mai plang demut. Primul care m-a ajutat enorm pe forum, in acest sens a fost Cristiboss, caruia ii multumesc pentru ca m-a facut sa ma cunosc mai bine. Tu ai aparut cam tarziu ca sa mai ai drept de... autor.
Cu totii avem simpatii sau antipatii. Nu-i frumos, dar eu o sa spun aici cateva dintre acele simpatii de pe forum, care au insemnat si inseamna ceva in viata mea: Cezar este printre prioritati. Dar si Zaharia, si Cristi, si Yasmina, si Mihailc, si alte persoane care nu scriu pe forum (aproape) niciodata, dar cu care pastrez o relatie frumoasa si care ma sustin din umbra. Iar mie imi pasa de parerea lor. Iarta-ma daca te simti ofensat, fiindca imi permit sa mai scriu (in felul in care scriu) pe forum. De aceea spuneam sa te faci moderator, daca vrei sa interzici dupa propriile criterii...

Tot înainte!
 

Când ratingul e in creștere, nimic nu mai contează, caci iată că astfel de discuții au priza la public si doar asta ne dorim !
Nu mai contează tema threadului de față, ci numărul vizualizarilor.
Tot înainte fraților, să crească încasările!
Cu mulțumiri. . . !

Personal pentru cine, lipsa de smerenie pentru cine? Ala a carui singura replica consistenta si "duhovniceasca" este de genul "esti prost, du-te si te culca"?

Dar vai, nici nu trebuia sa imi raspunzi, dar vad ca te-ai simtit obligat sa o faci si nu o data desi nu aveai nimic substantial de spus.
Da, probabil ca nu iti doresti, dar stii cum e, a doua natura e greu de oprit.

Pai hotaraste-te, procesul tau rational are multe gauri negre sau numai eu sunt confuz?

Serios? "esti obosit" cum se traduce?
Hai sa nu fim ipocriti.

Pai vezi, mai inainte de a te lansa in diverse retorici, documenteaza-te vizavi de problema.
Cu ocazia asta vad ca lista ta neagra cu persoane care merita blamate pentru orgoliile care urla ranite, este ceva mai larga..

Diferenta aia fiind care?
S-a facut intre timp un soi de sondaj care ar trebui sa-l stiu sau totul se intampla in capul tau?

Pai nu degeaba se zice "calea stramta" si "putini care"..
Tu fii multumit ca ai fanclubul mare.

Aha, de aia simti nevoia sa-l dai prioritar ca exemplu negativ. "Sa nu ajungi ca Cezar..".
Super.

Serios? Daca tu sfaturi penibile cu pretentii duhovnicesti eu ar trebui sa ma simt ofensat?
Serios, serios??

Nu dom'le tu ai venit cu propriile criterii in locul celor universal recunoscute.
Hai sa dam ban pe forum pentru nu stiu ce barfa de facebook.

Trebuie să ne defăimăm pe noi înşine


[…] Dar cea mai mare pricină a oricărei tulburări, de vom cerceta cu de-amănuntul, nu este alta decât pentru că nu ne defăimăm pe noi înşine. Din aceasta nu aflăm niciodată odihna, din aceasta se pricinuieşte toată tulburarea şi scârba. Nu-i de mirare dacă pătimim noi aceasta; când auzim pe toţi sfinţii grăind cu un glas că nu este alt drum decât acesta şi vedem că nimeni n-a putut să-şi afle odihna pe-altă cale, cum noi, nedefăimându-ne şi socotind că mergem bine, nădăjduim repaos? În adevăr vă zic că, de ar face cineva mii de bunătăţi şi nu va ţine drumul acesta, niciodată nu va scăpa de întristare, nici nu se va putea păzi să nu scârbească pe altul, ci în zadar îi sunt toate ostenelile. Iar cel ce se defaimă pe sine, oriunde s-ar afla, totdeauna este vesel şi liniştit, precum a zis şi avva Pimen: „Cel ce se defaimă pe sine, orice i s-ar întâmpla, sau pagubă, sau scârbă, mai dinainte socotindu-se vrednic de ele, niciodată nu se tulbură".

Oare este altceva mai fără de grijă decât aceasta? Poate va să zică cineva: „Cum voi putea să mă defaim pe mine însumi, când mă mâhneşte vreun frate, dacă cercetându-mă, aflu că nu i-am dat nici o pricină pentru aceasta".

Adevărul vă zic, că de se va ispiti cineva cu de-amănuntul şi cu frică de Dumnezeu, se află pe sine vinovat şi că el a dat prilej acestui frate, ori cu fapta, ori cu cuvântul, ori şi cu chipul. Iar de i se va părea că cu nimic din toate acestea nu l-a mâhnit, atunci trebuie să se socotească cum că poate altă dată l-a întristat, în alte împrejurări sau poate că a întristat pe alt frate şi i se cădea de atunci să se scârbească, sau pentru vreun păcat ce a făcut şi nu i s-a întâmplat atunci scârbă, se cuvenea a fi gata a primi întristarea.


De aceea, în scurt zic, de se va cerceta cineva cu frica de Dumnezeu, totdeauna se găseşte vinovat.


Chiar dacă uneori ni s-ar părea că suntem liniştiţi şi că de nu ne-ar fi zis cutare frate cuvânt de întristare nu ne-am fi tulburat şi aşa ne socotim că, cu dreptate ne tulburăm asupra aceluia zicând că de n-ar fi venit cutare să mă tulbure cu vorba, nu m-aş fi smintit.

Şi aceasta este mare înşelăciune diavolească; oare cel ce ne-a grăit cuvântul a sădit patima în inima noastră?
Nu, nicidecum. Acela n-a făcut altceva decât că a dezgolit patima noastră ce o avem în suflet şi putem să ne folosim, de vom vrea, din acest cuvânt.


Putem să ne îndreptăm de acel ponos, de vom primi mustrarea cu gând liniştit.
Dar pentru că (precum de multe ori v-am grăit) nu ne defăimăm pe noi înşine la orice, ba adesea găsim acest fel de îndreptăţiri, ne asemănăm cu un vas foarte curat pe dinafară, iar înlăuntru plin de împuţiciune, din care, dând cineva cu o pietricică şi spărgându-l, iese afară toată putoarea. Deci vă întreb: acea pietricică a pricinuit putoarea în vas sau numai i-a dat prilej să iasă afară? Asemenea este şi cel ce se îndreptăţeşte şi zice: eu şedeam cu pace şi cutare cuvânt al fratelui m-a tulburat. […]

Pentru aceea, întorcându-ne la începutul cuvântului, zicem că mare folos şi neclătită odihnă ne pricinuieşte defăimarea ce ne-o vom face ori la ce ni s-ar întâmpla, mai vârtos socotind că nimic nu se clinteşte fără pronia dumnezeiască. Dar va zice cineva: cum pot să nu mă scârbesc, când am trebuinţă de ceva şi cerând nu mi se dă? Cu adevărat, nici atunci nu se va mâhni cineva când va zice că Ziditorul meu ştie mai bine ce-mi este de folos şi poate darul să-mi fie drept împlinirea cererii mele. […]

Pentru aceea, întru toate şi pentru toate să avem ochii noştri sus, şi de pătimim ori bine ori rău, să mulţumim lui Dumnezeu de toate câte ni se întâmplă şi pururea să ne defăimăm pe noi. Când ni se va întâmpla vreun bine, să zicem ca părinţii noştri, că iconomia lui Dumnezeu este; iar de ni se va întâmpla vreun rău, să zicem că pentru păcatele noastre.
Că orice vom pătimi, adevărat este că pentru păcatele noastre pătimim.

Fiindcă sfinţii, deşi se ispiteau de vrăjmaşi, sufereau sau din dragostea de Dumnezeu sau pentru ca să se proslăvească numele Lui cel sfânt, prin strălucirea faptelor lor celor bune spre folosul multora sau pentru ca să li se adauge cununile şi răsplătirea de la Dumnezeu. Iar pentru noi, ticăloşii, care în toate zilele păcătuim şi urmăm voii patimilor noastre, nu putem zice altceva decât că pe dreptate pătimim, fiindcă am lăsat calea cea dreaptă ce ne-au arătat-o părinţii şi umblăm pe drum strâmt şi rătăcit, defăimând pe vecin, iar nu pe noi înşine, fiecare din noi aruncând pricina asupra fratelui său la orice lucru şi însărcinând greutate asupra aceluia. Fiecare din noi se trândăveşte şi nu păzeşte măcar o poruncă, iar de la vecin cerem împlinirea tuturora.

Să luăm aminte, fraţilor, ca să nu ne înşelăm să osândim pe alţii, pentru că foarte rea deprindere se face.

Şi de multe ori, fiind întunecaţi cu totul şi fără de nici o faptă bună (măcar cât de mică) ba şi obişnuiţi cu păcate grozave şi legaţi de patimi cumplite, pentru care s-ar cădea ziua şi noaptea să plângem cu amar şi să ne tânguim cu toată smerenia crezând întru inimile noastre că nu este altul mai spurcat decât noi şi mai întinat, şedem şi iscodim vorbele şi faptele şi mişcările altora, cărora nu suntem vrednici nici curelele încălţămintei să le dezlegăm, după cum zice cuvântul.

Şi, măcar că ştim că aceia au multe fapte bune, îi osândim pentru că nu fac cutare lucru aşa şi pentru că nu săvârşesc cutare facere de bine mai cu alt chip (după socoteala noastră), ca să fie desăvârşiţi. Şi zicem: bun este cutare, smerit, blând, are milostenie şi altele, dar este făţarnic ori iubitor de argint ori înşelător.

Şi mult atragem urgia lui Dumnezeu asupra noastră. Pentru că, neavând noi nici o faptă bună din cele care mărturisim că au aceia, îi osândim pe ei pentru cele ce le lipsesc ca şi cum noi am fi desăvârşiţi. De voim să ne folosim, fraţilor, pe noi să ne osândim, pe noi să ne defăimăm şi de orice pe noi să ne socotim vinovaţi şi greşiţi, iar nu pe fratele nostru.

Odinioară au venit la mine doi fraţi scârbiţi unul asupra altuia. Cel mai mare zicea despre cel mai mic că îi poruncesc câte ceva şi se mâhneşte şi mă întristez şi eu, aducându-mi aminte de cuvântul părinţilor că de ar avea credinţă ar primi cuvântul cu bucurie. Iar cel mai mic zicea: iartă-mă, părinte, că nu-mi zice cu frica lui Dumnezeu, ci cu poruncă şi socotesc că de aceea nu se încredinţează inima mea, precum zic părinţii. Luaţi aminte şi vedeţi că amândoi s-au defăimat unul pe altul.

Alţi doi fraţi, gâlcevindu-se între ei, şi-au pus apoi metanie unul altuia, cerându-şi iertăciune, dar nu s-au împăcat sufletele lor pentru că unul zicea că nu i-a făcut metania din toată inima, de aceea nu s-a liniştit sufletul său, că aşa au zis părinţii. Iar celălalt zicea dimpotrivă: pentru că n-a fost gătit şi alcătuit mai înainte acela cu dragoste către mine, înainte de a mă pleca eu lui, pentru aceea nici eu nu m-am încredinţat iertăciunii lui.

Vedeţi, fraţilor, înşelăciune, vedeţi răzvrătire de socotinţe omeneşti? Dumnezeu ştie cât mă spăimântez când văd că însăşi sfaturile Sfinţilor Părinţi le întoarcem după voia noastră cea rea, spre pierzarea sufletelor noastre, iar nu spre folos. Cei doi despre care v-am povestit acum, în loc să zică unul: pentru că eu nu am pus metanie fratelui cu plecăciune din inimă, pentru aceea nu a alcătuit Dumnezeu adevărata dragoste către mine; iar celălalt să răspundă: pentru că eu n-am fost cu râvnă de dragoste către fratele, pentru aceasta nu mi s-a liniştit sufletul meu şi fiecare să se defaime pe sine ca să se îndrepteze; ei amândoi s-au îndreptat în cuvinte şi au aruncat vina unul asupra altuia.

Precum şi cei doi dintâi. De unde se cuvenea să zică unul: pentru că eu spun fratelui cu poruncă, de aceea nu se smereşte să facă ceea ce îi zic; iar celălalt să zică: măcar că fratele cu blândeţe îmi porunceşte, dar eu sunt nesupus şi neascultător, neavând frică de Dumnezeu şi de aceea îl tulbur; - ei amândoi se făceau buni, învinovăţind unul pe celălalt.

Aceasta este, dar, precum am zis, pricina că nu sporim spre bine, nici nu ne folosim. Că nu ne defăimăm pe noi înşine şi rămânem smintiţi şi întru tulburare neîncetată totdeauna, osândind pe fratele nostru că nu este desăvârşit întru bunătăţi. Iar a noastră nevrednicie, prostime şi mişelie nu o socotim, ca să ne dojenim şi ca să ne mustrăm pentru ce facem cele necuviincioase şi netrebnice. Pentru aceea, bătrânul acela, când I-a întrebat un frate zicându-i: ce ai aflat mai de folos în călătoria aceasta a mântuirii, a răspuns: nimic alta decât a se defăima cineva pe sine. Şi I-a lăudat foarte, fiindcă adevărat a grăit bătrânul, că aceasta este calea cea adevărată a mântuirii. […]

Cuvântul 8
Pentru ţinerea de minte a răului

[…] Mult mă mir cum de nu pricepem ceea ce cântăm în toate zilele: că ne blestemăm pe noi înşine şi nu luăm aminte înţelesul cântărilor. Fiindcă zicem: de am răsplătit celor ce mi-au făcut rele să cad de la vrăjmaşii mei în deşert. Ce va să zică: să cad? Câtă vreme cineva stă pe picioarele sale se poate împotrivi vrăjmaşului său, dă război şi este lovit, se luptă să biruiască chiar dacă este biruit, pentru că încă stă. Iar de se va întâmpla să cadă, nu se mai poate lupta cu vrăjmaşul. Deci noi ne blestemăm singuri: nu numai să cădem în faţa vrăjmaşilor noştri, şi să cădem şi deşerţi. Şi ce va să zică a cădea deşert în faţa vrăjmaşului? A cădea, am zis, înseamnă a nu mai avea putere să stai împotrivă, zăcând pe pământ. Iar deşert înseamnă a nu mai avea nici o putere ca să te scoli măcar de la pământ; căci cel ce poate să se scoale, poate iarăşi să se ajutoreze şi să vină iarăşi la război, cu orice mijloc. Mai pe urmă zicem: să gonească vrăjmaşul sufletul meu şi să-l prindă, adică să-l apuce în mâinile lui şi să-l supună întru toate. Toate acestea ne blestemăm a le pătimi de vom răsplăti rău pentru rău. Dar nu zicem numai acestea, ci încă adăugăm: să calce jos pe pământ viaţa noastră. Ce este viaţa noastră: faptele cele bune. Cerem să fie călcată pe pământ, adică să ne facem cu totul pământeşti, având tot gândul nostru împilat pe pământ. Apoi zicem: slava mea în ţărână să locuiască, adică mintea şi ştiinţa ce se nasc în suflet din paza sfintelor porunci să le îngroape în pământ. Aşadar zicem să facă slava noastră spre ruşinarea noastră, adică să o arunce în ţărână şi să se facă pământească viaţa şi slava noastră ca să nu mai socotească nici un lucru dumnezeiesc, ci toate cele trupeşti; asemenea celor pentru care zice Dumnezeu: „Nu va rămânea Duhul meu întru ei, fiindcă sunt trupeşti".

Acestea toate cântând, ne blestemăm pe noi de vom răsplăti rău pentru rău. Dar câte rele nu răsplătim pentru rele şi nu vrem să ştim, nici să le băgăm în seamă? Căci a răsplăti rău pentru rău nu se face numai cu fapta, ci şi cu cuvântul şi cu chipul. Să nu gândească cineva că este îndreptat pentru că n-a răsplătit rău cu rău cu fapta; că poate face răsplătire precum am zis şi cu cuvântul, şi cu chipul şi cu privirea, supărând pe fratele său. Că şi cu privirea şi cu orice altă mişcare poţi tulbura pe fratele tău. Toate acestea sunt răsplătiri cu rău pentru rău.

Dar chiar şi când se nevoieşte cineva să nu răsplătească rău pentru rău, nici cu fapta, nici cu cuvântul, nici cu chipul, nici cu mişcarea, dar de va avea scârbă în inima sa asupra fratelui şi se va mâhni asupra lui, tot e vinovat ca şi cum ar răsplăti rău pentru rău.

Luaţi aminte că sunt multe stări şi deosebiri ale acestui lucru: că şi de nu se scârbeşte, nici nu se mâhneşte cineva asupra fratelui său, însă auzind că altcineva l-a scârbit pe acela, sau l-a hulit ori l-a ocărât, se va bucura, şi cu aceasta se află în vina răsplătirii cu rău. Şi iarăşi: de este cineva care nici în inimă nu este mâhnit asupra fratelui, nici nu se bucură de necinstea lui, ba încă se şi scârbeşte, însă nu-i pare bine când îl va vedea sporind în vreo bunătate, slavă sau odihnă, ci se mâhneşte, şi aceasta este patimă, măcar că este mai uşoară.

La începutul cuvântului am zis că este cineva care face metania fratelui, dar pe urmă rămâne totuşi scârbit asupra lui şi zicem că a tămăduit mânia făcând metanie, însă nu s-a nevoit a face tămăduire şi ţinerii de minte a răului; altul, întâmplându-se să fie scârbit de cineva, făcând metanie se împacă cu acela şi nici ţinere de minte a răului nu are în inima sa, dar, de se va întâmpla mai pe urmă să-i zică un cuvânt atingător, iarăşi îşi aduce aminte de cel dintâi şi se tulbură.


Unul ca acesta se aseamănă cu omul care a avut rană şi puind alifie s-a închis, dar numai pe dinafară, iar înlăuntru încă este slab locul, şi oricând se va lovi la acel loc, fiind mai slab se răneşte mai curând decât dacă s-ar lovi în altă parte a trupului şi îndată începe a curge sânge. Aşa pătimeşte şi acesta: a avut rană, a pus alifie, adică metania, şi deocamdată rana, adică mânia s-a vindecat, însă nu s-a tămăduit de tot, ci încă mai are semn de vătămare, din care acea rană îndată se întărâtă, când se va întâmpla vreo cât de mică lovitură.

De aceea, trebuie să se nevoiască omul cu tot dinadinsul şi să tămăduiască desăvârşit acea rană, încât să crească, ca mai înainte şi păr pe locul acela, să nu mai rămână nici un semn, nici măcar să nu se cunoască că a fost rană în acel loc.
Dar aceasta nu o poate face altfel decât numai rugându-se lui Dumnezeu din toată inima pentru cel ce l-a întristat, zicând: Dumnezeule, ajută fratelui meu şi mie pentru rugăciunile lui.
Să nu înceteze rugându-se pentru fratele său până când nu i se va linişti desăvârşit inima. Fiindcă este un semn de milostivire şi de dragoste, ba şi de smerenie a cere ajutor pentru rugăciunile lui şi oriunde este milostivire, dragoste şi smerenie, ce poate face mânia, ţinerea de minte a răului sau altă patimă?


Precum a zis avva Zosima: „De va întinde diavolul toate cursele răutăţii lui, de va mijloci cu toate uneltele lui, cu toţi dracii lui, toate rămân zadarnice şi se biruiesc cu smerenia poruncii lui Hristos". Iar alt sfânt zice: „Cel ce se roagă pentru vrăjmaşii lui, numai acela nu are ţinerea de minte a răului".

Lucraţi, dar şi pricepeţi cele ce auziţi. Adevărul vă zic: dacă nu le veţi face cu fapta, nu le puteţi pricepe cu cuvântul. Cine poate să înveţe vreun meşteşug numai din cuvânt? Au nu întâi se osteneşte lucrând şi stricând, silindu-se şi de multe ori neizbutind, până când, puţin câte puţin, ostenindu-se şi având răbdare, învaţă acel meşteşug. Pentru că văzând Domnul, cugetul şi osteneala lui îi ajută. Dar noi, voind să învăţăm meşteşugul meşteşugurilor, cum vom putea să-l deprindem numai cu cuvântul fără a ne sili cu fapta? […]

Ar merita închis şi topicul acesta. Începe să arate a clickpunctro.

Bine zis, Mihai. Mai nou, sunt plasate diverse citate prea inalte pentru ce viermuiala sufleteasca punem noi in vitrina, pe acest topic si nu numai.

Călugărisme prăfuite? Hmm, mai gândeste-te...

Topicul e însă deraiat, si ar trebui să se revină la subiect: dacă mai sunt băieti crestini si unde.

Eu personal cred că mai sunt, si nu numai în mănăstiri.

................

Oameni buni, ce intelegeti voi prin om credincios? (fie ca-i barbat, fie ca-i femeie) :39:
De la asta s-a pornit si topicul (dar s-a divagat intr-un mod trist), cu baieti crestini...(eu as spune credincios, crestin e prea general) :4:

Urmaresc postarile de aici si inca nu ma dumiresc ce inteleg multi ca ar fi fata crestina si baiatul crestin!Si daca nu sunt bine definite notiunile astea ,apoi discutia e un fel de vanatoare de fum.Intrebarea ar avea si revers:unde sunt fetele crestine?Cunosc un tanar care a intrat in viata cateva minute intr-o discoteca si nu i-a placut,si nu a mai fosr pe acolo,a terminat teologia si un master in teologie si va urma si un doctorat.Mai interesant este ca stie chitara si canta pt el si cunostinte apropiate folk si muzica dens de calitate dar refuza sa cante in public,desi are un talent deosebit.A avut cereri in casatorie el de la fete de preoti cu stare materiala buna,si de la fete de nepreoti cu hirotonii si parohii asigurate!El insa zice ca de va sa fie preot va fi daca va voi Dumnezeu,si ca nu se va insura doar pt a fi hirotonit si a primi parohie!El vrea o fata crestina cu care sa se intelega sufleteste si sa se ataseze sufleteste .Si se intreaba :mai sunt fete crestine?Evident pt,mine care cunosc destul de bine oamenii si tainele sufletesti ale unora ,tanarul imi pare naiv si chiar pripit!Vedeti,ca acel tip nu vrea o fata habotnica,cu tulpanul in cap toata ziua,dar nici una care isi expune corpul ca o marfa in vitrina!Cand vine pe la mine imi zice ca daca nu gaseste o fata crestina care sa intersecteze drumul lui pina termina doctoratul se va calugari!Eu,care cred ca asta nu-i motiv de calugarie , ii spun sa se faca direct arhiereu(evident zic ca o gluma).Deci,mai intai ar trebui sa definim aceste notiuni,si apoi sa incercam sa vedem de le descoperim reale printre noi.

Exista si caderi de-a dreapta, mai grave cel putin prin subtilitatea lor.

Daca parintii lor erau preoti cu parohie, inseamna neaparat ca fetele erau cine stie ce prefacute?

Erau in mod reaL MAI MULT AtASATE DE MONDEN, iar acel tanar cauta un suflet cu care sa se inteleaga si nu calitati exterioare fiintei eiFaptul ca era fica de preot nu avea nici un ajutor pt un comportament crestin si nu avea nici o importanta pt acela!Ma refer la cazurile punctuale intalnite concret de acel tanar.EU AM ARATAT CA SUNT SI BAIETI IN ACEEASI SITUATIE CA SI FETE ,care cauta in jurul lor un partener in mod real crestin ,nu mimat si nu il gasesc!Si acel tanar cauta pe linga un comportament crestin si alt ceva:o tovarasa de viata,in care sa se increada,sail sprijine moral la nevoie,sa il inteleaga in relatiile lor si ca daca va fi preot vor fi perioade in care va retinere,sa ii spuna tot ce are pe suflet ,dar sa asculte si sa inteleaga si ce are el pe suflet:mai exact cum zice el sa fie amandoi un singur tot sufletesc!De aia am intrebat la inceput,daca o fata crestina poate oferi ceva mai mult decat un comportament crestin fara a leaza acest comportament!Ma surprinde sa intalnesc la un tanar acest fel de a gandi in aceste timpuri!Dar desi sunt singur de mult si nu am cautat alta femeie de cand moartea m-a insingurat,recunosc si imi amintesc ca gandirea acestuia depaseste gandirea mea cand eram tanar.Am intalnit si tinere cu studii superioare gandind cam tot asa,si multe au ajuns monahii!Parerea mea ca astfel de fete si baieti nu au sansa sa se intalneasca si sa discute sincer.

Adica vroia vreo sfintisoara luata de gata.

Intrebarea este, a incercat sa le cunoasca?
S-a intalnit cu ele o perioasa sa vada ce si cum sunt, daca accepta o alta perspectiva, sau le-a judecat deja prin prisma unor aspecte exterioare?

Sunt oameni care imprumuta un anumit comportament care nu le este propriu, din cauza mediului social, insa o data schimbat, pot fi cu totul altfel de persoane.

Nu conteaza atat de mult cum este cineva la un moment dat ci cat este dispus sa schimbe. Cam asta este si mesajul evanghelic.

Eu cunosc tineri ortodocşi (şi fete şi băieţi) de la care am avut de învăţat de-a lungul timpului şi pentru care am tot respectul; sunt credincioşi şi preocupaţi de mântuire, mult mai mult decât eram eu şi prietenii mei la vârsta lor; sunt membri ai ASCOR/Asociaţia Tinerii Creştin-Ortodocşi ASE.
Cei pe care îi cunosc eu mai bine sunt foarte atenţi la prieteniile pe care le leagă în vederea căsătoriei.
Acum, după nişte ani de căsătorie, eu sunt de părere că o relaţie frumoasă este un dar de la Dumnezeu cât şi un rezultat al efortului nostru.

Sunt de acord cu AlinB că un rol important îl are disponibilitatea fiecăruia de a evolua.

Cand dupa 2 zile de intilniri una propune in public :daca te insori cu mine tata iti asigura hirotonia,si parohie,si bani de nunta si casa din...cutare loc,etc nu crezi ca e fara sens sa continuie?!Am fost curios si discret m-am apropiat mai tarziu de parintele tata al ei si dupa un timp am discutat sincer cu fata si familia ei.E o fata buna,credincioasa cu o facultate de informatica,bine crescuta,politicoasa,cred ca si fata mare,.Are insa un defect:considera totul in viata un troc!Nu intelege sensul corect de iubire.Ea zice sincer asa:ofer credinta mea,fecioria mea ,fidelitatea mea si tot ce am pt un viitor preot,care sa nu ma triseze sa nu ma brutalizeze si sa nu paraseasca parohia tatei.E singura la parint!Iar acel tanar nu cred ca ar putea schimba o fata,pt ca nu cred ca a indraznit macar sa incercce sa sarute o fata.

Știu că e off-topic, însă aici văd o problemă peste care mi se pare că nu trebuie să trecem nepăsători.
Nu știu cât de des este întâlnită formula de mai sus atunci când e vorba de hirotonie, respectiv atribuirea unei parohii tânărului preot, dar este posibil ca ea să facă parte dintr-o nefericită (după părerea mea) tradiție – omenească, iar nu dumnezeiască și apostolică.

Nu vad nimic din ce i s-ar putea considera o vina capitala ba chiar destule calitati pe langa care ar mai fi loc si de altele, sub indrumarea potrivita.
Care cel mai probabil nu o va gasi la acest baiat.

Ce legatura are schimbatul cu sarutatul?

Evident, daca a respins-o doar pentru atat lucru, nici el nu intelege prea mult natura umana si nici conceptul de schimbare.

Intre noi fie vorba, date fiind originile casatoriei dpdv social, si cum este folosita si inteleasa in mod practic, nu este departe de adevar.

Lina,daca tanarul e atat de sfios incat nu imdrazneste sa incerce a saruta o fata,cum crezi ca o poate schimba!?

Eu am obiceiul ca impreuna cu cativa frati sa ne pustiim din cand in cand.vreau sa va expun cu acordul lui,ce a inteles unul dintre acesti frati despre iubire si casatorie:
Deci erau doi buni prieteni:unul era mai mult decat bogat si unul sarac ,dar amandoi voiau sa slujesca lui Dumnezeu.Cel bogat l-a luat pe cel sarac cu el si au facut o facultate de teologie cu cheltuiala celui bogat!Au intalnit o fata absolventa de teologie didactica si s-au indragostit amandoi de ea.Erau cam tot asa de naivi in materie de fete ca sa tanarul de care am mai pomenit.Parintii tinarului bogat au aranjat cu cu parintii fetei (care nu erau nici ei saraci)casatoria celor doi!Tinerii se cunosteau iar fata nu a obiectat.Deci joi trebuia sa fie cununia civila si logodna religioasa si duminica nunta.Prietenul sarac i-a zis
aproximativ asa!Si eu o iubesc,dar daca Dumnezeu a vrut sa fiti impreuna,eu ma voi calugari undeva departe ,ca nu cumva fiind langa voi sa ma biruie durerea si ispita!Tanarul bogat s-a intristat dar a ramas cu multumirea ca se va casatori cu fata iubita.Miercuri dimineata insa fata i-a zis cam asa:Iti voi fi sotie credincioasa si nu te voi minti niciodata pt ca cred in Dumnezeu!Ca sa iti dovedesc sinceritatea mea iti marturisesc ca nu te iubesc pe tine ci pe prietenul tau .Te asigur ca el nu va sti niciodata si nimeni afara de tine.Nu mai adaug ce a simtit acela.I-a zis doar atat:Si el te iubeste!Fata a spus: Cum sa ma iubeasca daca nu mi=a spus asta si nu mi-a oferit sansa sa ALEG INTRE TINE SI EL.Asta era acasa la fata!Tanarul a plecat apoi la casa lui pt unele treburi!Trec cateva ore si tanarul nu se intoarce.Suna la telefon parinti rudele cu diverse probleme ,ca la o viitoare cununie civila ,dar viitorul mire nu se arata,dar in afara de fata nu pare sa bage nimeni in seama,mai ales ca viitorii cuscri era de la amiaza la casa mirelui!Fata suna pana la urma pe fix si il gaseste!El ii zice sa vie la el ca ii este rau.Se duce si dupa ce sta de vorba cateva minute cu cei din casa urca la el.Cand intra il gaseste pe prietenul lui,agitat,care se inroseste cand o vede....Fata intreaba de viitorul ei sot.Prietenul ii spune ca crede ca a inebunit,si explica ca ii cere lui sa se casatoreasca cu ea si ca a iesit de cateva minute!Deodata nevaleste logodnicul si incepe sa tipe ca i-a prins imbratisati,ca se sarutau..etc.Cei doi au ramas fara cuvinte nefind nimc intre ei.Se aduna toti de prin casa,parintii fetei ,ai lui si rude,dar el continua aceleasi acuzatii pe acelasi ton.Si anunta ca nu se mai casatoreste cu ea si ii cere ei si prietenului lui sa paraseasca locuinta lor!Parintri fetei sunt surprinsi ,dar parasesc casa aceea cu fata si putin dupa aia pleaca si prietenulu lui.Parintii fetei insa erau oameni importanti (tatal chiar membru mirean intr-un sinod de episcopie)si dupa indelungi discutii cu fata nu inteleg nimic,dar decid ca fata trebuie sa se casatoreasca cu prietenul aceluia!Si asa se inampla!cam in 3 saptamani are loc nunta celor doi.Cel ramas singur se duce in Grecia apoi cu diverse afaceri prin Sinai si cam dupa un an urmeaza calugaria alba.El imi zice de multe ca o iubea asa demult incit numai implinind iubirea ei se simte multumit si ca numai aSA II PUTEA FACE SA FIE IMPREUNA!Dar cei doi, desi el ajunge preot, nu l-au iertat niciodata si nu au inteles gestul lui.Iar acest frate este fericit ca ei nu au inteles gestul lui!Recunosc ca de atata iubire si profunzime eu nu as fi fost capabil.

Cam asta ar fi iubirea unui crestin ortodox cu adevarat.Mai sunt baieti crestini?Desigur mai sunt!trebuie insa descoperiti si intelesi.Mai sunt fete crestine!La fel:mai sunt!

Cum adica aveti obiceiul sa va pustiiti?!

Noi find in mir ca asceti.ne retragem in zone izolate,in pustiuri cate o luna-doua,unde traim cu ce caram in spinare,dar mai mult ajunam si ne rugam continuu ,mai ales citire continua la psaltire.Ne ducem in grupuri de 4-10,ca la intamplatoare primejdii mari sa ne putem ajuta

Superb. Dvs. si prietenii dvs. aveti o evlavie cu adevarat adanca. Si eu as vrea uneori sa am asemenea trairi, dar...nu pot, sunt un rebel dus cu pluta (nu fata de Dumnezeu, fereasca Cerul, ci tocmai fata de evlavie, dar nu intotdeauna fata de evlavie ca stare/sentiment in sine, ci fata de unele manifestari; deseori "in lume" suspectez manifestarile evlavioase ca fiind ipocrite, un soi de mirenisme pietiste hiero-mimetice). Nu va "perii", sunt foarte sincer cand spun ca nu am mai intalnit o asemenea practica. Imi amintiti de unele grupari de tineri credincisoi catolici sau de eremitii din Ashur si Aram al primelor secole crestine.

E mult mai simplu!Este vorba despre calugaria alba,intalnita relativ frecvent in crestinismul ortodox!E aproape la fel ca monahismul de manastire numai ca esti in lume,unde ispita este mai mare!

Seamana mai degraba a scenariu de telenovela.

Adica serios, nu se putea fara atata drama?
"Frate, vino incoace ca pe tine te vrea fata de barbat, nu pe mine. Sa fiti fericiti si noi sa ramanem prieteni si etc."
Simplu si la obiect.

Intreb inca o data, ce legatura are sarutul cu schimbarea?

Pentru ce sa o sarute?

Ca sa o seduca? Nu e cazul, fata deja il vroia.
Ca sa ii arate ca o iubeste? Nu o iubeste, ca de o iubea, se casatorea cu ea.

De unde sa stiu eu daca se putea?dar daca ai stii cate scenarii de felul asta am intalnit eu in realitate in viata mea ai iubi mult mai mult omul in general!

Omul in general e simpatic.

In particular cand ia decizii stupide sub masca bunelor intentii, nu prea.

Fericiti cei saraci cu duhul...ca si pt ei s-a rastignit Mantuitorul!

Ratacitorule, de unde privesc eu, nici unul dintre cei trei tineri descrisi de dvs. nu a avut o abordare crestina a situatiei. Tanarul sarac a gresit dezvaluindu-si dragostea pentru fata destul de tarziu (pentru el n-am nici o simpatie), fata n-a procedat corect cand a decis sa se casatoreasca cu bogatul, desi nu-l iubea, ba, mai mult, il iubea pe prietenul lui cel mai bun, iar bogatul nu a procedat corect inscenand acel flagrant (pe el il absolv oarecum, presupun ca era luat prin surprindere de situatie)...
E adevarat insa ca si ispitele apar acolo unde oamenii se straduiesc sa traiasca ortodox.

Evident,ca fiind oameni nu puteau lua decizii perfecte!Pt mine care cunosc mai multe amanunte nu asta mi-a dat de gandit ci ideie in sine de sacrifiu pt fericirea persoanei iubite!erau intr-un mediu in care se faceau de multe ori casatorii in care sentimentele urmau sa vina mai tarziu!Eu il vad acum pe acel bogat ,care se bucura cand afla vesti bune despre cei doi.Eu uneori ii spun ca cei 2 sunt fericiti si el cade intr-un fel de transa zambitoareA fost prima iubire pt o fata si banuiesc ca si ultima.O iubeste si acum si e fericit inca pt ca ea iubeste pe cineva care o iubeste!Si...ce imi pare minunat este ca nu sufera!

Eu vad decizia bogatului ca fiind mai degraba intelepciune decat sacrificiu. Adica, la ce bun sa te casatoresti cu cineva care nu te iubeste?

De unde si pana unde "relativ frecvent"? Ce inseamna "relativ" alaturi de "frecvent"?

Eu n-am auzit ca asta sa fie un mod de vietuire recomandat in ortodoxie.