Foarte frumos!

Multumesc si daca-mi permiteti o recomandare, incercati (unii dintre voi) sa fiti mai ingaduitori cu cei care, vorba ceea: " doar intreaba, nu dau cu parul"....
Intre timp, am aflat raspunsul la chestiunea care ma preocupa.
E foarte diferit de ceea ce s-a scris aici si am incredere ca asa este, fiindca sursa este un cleric in cunostinta de cauza.

Pai lumineaza-ne si pe noi.

Poti sa scrii aici ce-ai aflat? Poate reusesc sa-mi lamuresc si eu o nedumerire.

Vazand un mirean punand metanie altui mirean, m-am intrebat daca nu cumva oamenii astia sunt un fel de calugari in haine de mireni.

Ia de aci
http://blogs.walkerart.org/visualart...6_1_4_r_PP.jpg

Nu e bine.
Sursa trebuie sa fie un cleric in cunostinta de cauza.

Cleric cu filament de wolfram n-am vazut. Cred ca esti prea pretentios.Mai lasa de la tine...

Doamne ajuta.

Nu comentez, ca nu-s mai buna, ba dimpotriva.

Imi cer iertare, dar in maniera in care se dialogheaza aici, eu simt ca nu pot scrie despre un subiect atat de pur, de delicat si frumos, fiindca mi-e teama de replicile care ar urma.

Adevarat, pentru cei mai sensibili.

Acuma, deh, a fi sensibil poate ca e o poticneala uneori si un aducator de suferinta. Si cine ar vrea sa sufere de dragul suferintei?...
Dar poate ca nu e vorba despre sensibilitate. In definitiv, daca stam nitel stramb si cugetam drept, sensibilitatea e un termen din registrul cognitiei, nu al emotiilor. Dar nu stiu prin ce proces de pervertire, asa cum se tot intampla pe lumea asta, dintr-o insusire a simturilor si a gandirii sensibilitatea a ajuns sa fie considerata o insusire a vietii afective... Ce harababura in termeni!

*
Sensibilitatea e capacitatea unui om de a sesiza mai usor un anumit stimul si de a deosebi intre ei diversi stimuli apropiati ca intensitate ori natura. E sensibil unul care sesizeaza deindata ca, de pilda, in iarba a aparut ceva care nu era adineauri - de pilda un sarpe... Tot sensibil e unul care face diferenta intre un re major si un mi. Sau intre o nuanta de rosu si alta nuanta de rosu etc. Sau, in planul gandirii, unul care isi da seama imediat de aparitia unei probleme. De aceea si spunem ca unii au simtul problemelor...

*
Reactia de evitare sau de rejectie la critica, insa, e mai degraba o trasatura de personalitate. De obicei presupune frica, frica de pedeapsa (fizica sau psihica) ori de esec. Or teama de neacceptare in grup, de minimalizare etc.
Uneori ne e greu sa vedem ca spusele noastre sunt criticate sever. Asteptarea de a fi confirmati, gratificati, laudati etc. este atat de mare incat contrazicerea ei ne invita la suferinta, la trairi emotionale greu de dus...
In general cand avem nevoie de buna opinie a altora suferim la critica sau la anticiparea criticii.

Un alt motiv poate fi, cred, subiectul de care suntem atasati. Daca eu cred ca voi fi luat in balon pentru cutare lucru la care tin foarte mult, atunci, pentru a proteja acel ceva (comoara inimii mele!) nu numai ca il apar in diverse haine protectoare si luminoase, dar il si ascund, il pitesc de ceilalti.

Unii iubesc haina alba a calugariei. Fireste ca vorbind de rau sau fie si doar sceptic pe tema bibeloului lor afectiv pe care l-au imbalsamat si incoronat mai abitir decat pe-un faraon, acesti oameni se simt loviti in amorul propriu. Ce fan nu sufera cand ii iei in raspar steluta? Ca el e una cu steluta!

Dar poate ca, totusi, colega noastra chiar are ceva semnificativ de impartasit si poate ca isi cenzureaza frica de critica. In definitiv, daca are de facut vreun bine, isi poate aminti ca uneori e greu, foarte greu de suportat, sa faci un bine. Te costa! Emotional, mai intai.
Dar iubirea e doar asa, o distractie sau un ambit personal? Nu e mai intai dispozitia de a oferi, stiind de la bun inceput ca s-ar putea sa te coste?

Eu am gandit ca vin intre frati si surori, ca este loc de : "bine-ai venit printre noi".
In fine, ii multumesc lui Dumnezeu pentru lectie si accept. Eram doar un om cu o intrebare si imi cer iertare daca am lezat involuntar pe cineva, sau daca am trezit resentimente cu ceea ce am postat.

Serios acum, singurul sfant care chiar a practicat aceasta stranie optiune numita casatorie alba este Ioan de Kronstadt. Sincer, mi se pare o practica dubioasa, dar sa nu uitam ca si sfintii gresesc, inclusiv dogmatic (cum bine scria Catalin despre greseala dogmatica a lui Grigorie de Nyssa cu apocatastasisul), ceea ce nu ii face mai putin sfinti. De zic dubioasa? Pentru ca propria lui sotie se planses la autoritatile bisericesti superioare ca preotul din casa ei il indepartase cu totul pe sotul din casa ei, cu care se cununase in fata lui Dumnezeu.

Fara indoiala, la Judecata vom avea multe surprize, atat in ce ne priveste, cat si in ce ii priveste pe altii, inclusiv persoane "condamnate ca eretici" sau dimpotriva, trecute in sinaxar.

Pai, haide, nu te mai sfii! Bine ai venit! si acum da-i bice, spune si noua ce ai descoperit. Chiar daca, precum spui, este (sau iti pare?) asa de delicat, de diafan etc......
N-om fi cu totul si cu totii pietroaie noroite!
Sau nu?

Calugaria (in greaca = "Batran Frumos") inseamna maturizarea spirituala a omului launtric. Batran cu trupul dar Tanar cu sufletul.

Mai adecvat ar fi utilizarea termenului de monahism (MONO - singur).

Insingurarea launtrica fata de lumesc este o conditie necesara pentru cineva care doreste sa se apropie cu toata fiinta de Dumnezeu.

Amestecarea impresiilor lumesti cu lucrarea spirituala este contraproductiva.

Asemeni legendei Mesterului Manole - ceea ce ziua cladesti, noaptea se naruie.

Pana cand sufletul nu se zideste cu totul in lucrarea spirituala si lasa lumea cu totul - "zidurile manastirii vesniciei nu vor sta in picioare".

----------

Calugaria clasica presupune o anumita retragere fizica din lume si angajarea intr-un regim mai intens de rugaciune, citit, contemplatie si lucru sub ascultare.

Aceasta insa nu garanteaza ca cel ce se calugareste si gaseste adevarata insingurare - MONO.

Desi calugarit, cu mintea poate duce o viata complet lumeasca.

Elementul decisiv este identificarea modului in care omul isi poate retrage cu totul mintea din lume, de sub puterea impresiilor ei.

Si sa ramana singur cu Dumnezeu. Tot timpul in prezenta Lui.

----------

Calugaria alba nu este o imposibilitate.

Devine posibila atunci cand suntem atenti/constientizam care sunt reperele noastre existentiale de zi cu zi si ne raportam corect la ele.

e complicat sa ramai in lume si sa duci o viata duhovniceasca...e greu :(

Poti sa te rogi si in lume. Asta e viata duhovniceasca: sa fii in rugaciune, cu smerenie, cu iubire, indiferent ca e lume, pustie, orice... Deci daca e greu sa te rogi, e greu oriunde. Si intr-adevar, e greu sa ajungem la rugaciunea curata, asta da... Din pricina sacaielilor, a atmosferei. In fine, spor la rugaciune, Doamne ajuta!
P.S. Si nu mai pune prostii din alea cu fete care au pantaloni jerpeliti si cu minuni comerciale... ca iti pierzi rugaciunea, nu de alta...

da asa e ..e greu oriunde insa exact cum spuneti atmosfera ...ma gandesc ca la manastire e mai liniste si as fi nevoita sa renunt la muzica ,internet,etc. nu stiu ..asa cred

Mai bine asa decat sa oftezi din cauza casatoriei :)

Pai vezi? Avantaje peste avantaje..

Fiecare are o Cruce de dus , dar nu mai presus de puterile lui :)

da.asa este ...:(

in lume ar fi avantaje in sensul ca nu ti tine nimeni cont ce faci..nu trebuie sa asculti permanent de nimeni si nu iesi in evidenta cu imbracamintea...insa parca n ai nicio randuiala. chiar daca mai faci rugaciunile .spovedanie si impartasanie...mie asa mi se pare...eu daca sunt acasa mai ascult o muzica ..mai intru pe internet...nu pot sa stau numai munca si rugaciune...eu cred ca trebuie sa ai multa putere..un dar de la Dumnezeu..sa poti trai in lume si sa ai o viata curata.

da.asa e ..cu ajutorul Lui Dumnezeu o voi duce si eu :)

Multumesc frumos, florin.oltean75.
Intr-adevar, cel mai frumos este cand stai in liniste in chilia inimii tale, ocrotit si iubit de Dumnezeu.
Se poate sta asa atat in fata staretului intr-o obste, cat si in fata directorului unui SRL.
In inima e numai iubire si lumina, nu are nicio importanta daca ai rasa, roba, rochie sau zeghe.

Si nu spun asta cu exaltare si entuziasm, ci pur si simplu, in pace si in soapta :).

Spun Parintii ca pentru cine dobandeste Harul toate sarcinile devind foarte usoare.

Toate actiunile, fie spirituale, mentale sau fizice sunt savarsite cu mare usurinta. Viata devine un zbor lin.

Noi deocamdata sa ne ingrijim sa sadim seminte in fiecare zi, necontenit, pana cand rodul faptelor se va arata si Harul va lumina cu putere peste noi.

Si mai zic Sfintii Parinti ca trebuie sa asculti de Biserica si Hristos nu de budha imaginari.

Cele mai importante repere la care trebuie sa fim atenti, sunt ceilalti - nu doar oamenii de langa noi, ci orice alta faptura.

Cine vrea sa castige repede pacea, trebuie sa inceteze sa-i mai raneasca pe cei din jur.

Pana la dragoste, aceasta este prima treapta, prima lectie pe care trebuie sa o invatam bine - cugetand la experientele noastre si actionand in consecinta.

Aceasta este actiunea unui monah care pregateste camara inimii pentru pogorarea dragostei celei mari, focul iubirii de toate fiintele.

Monah budhist sau monah crestin?

Bună întrebare, Aline. Sincretismele nu eșuează; ele sunt eșecul spiritual însuși.

Multumesc, Florin Oltean, e o bucurie sa te citesc.

Foarte adevarat, asta simt si eu uneori si incep sa fac distinctie intre momentele cand sunt pe cale si cele in care ies din har, cum s-ar spune. Din pacate, viata de zi cu zi cuprinde si unele disarmonii, insa le iau ca pe niste lectii de smerenie si multumesc pentru ele.

Eu incerc sa integrez in viata mea ceva ce mi s-a intamplat deja, cum ar fi sa fiu in faza plivitului de exemplu, ceea ce probabil inseamna ca semintele care mi-au fost implantate, au incoltit. Ramane de vazut ce fac cu talantii primiti, sau cei care mi-au mai ramas dupa etapa fiului risipitor.

Pai firesc este sa iubim toate fapturile simtitoare, sau de fapt, intreaga Creatie.
Cat pot, fac asta, in sensul ca am grija cat pot de mult ca in mediul meu sa tulbur cat mai putin natura, oamenii.

Cand facem trecerea de pe "trebuie", pe "imi doresc", totul devine mult mai firesc si mai din inima. Apoi daca mai zic si-un "Doamne-ajuta"!, chiar ca se face lumina :)
Dar da, ai dreptate, pana invatam sa iubim christic, putem incepe cu a ne recunoaste traumele si neputintele, astfel incat sa nu mai proiectam asupra altora frustrarile si resentimentele noastre. Apoi, vindecati de ura, ne trezim in camera imaculata despre care vorbesti in citatul de mai jos.

Cr frumos ! Daca doar atat ai fi spus, era chiar esenta. Faptul ca ai detaliat, e minunat si iti multumesc.


__________________

Avem mai sus un exemplu sugestiv de manipulare obţinută prin împachetarea vacuităţii într-un ambalaj lexical seducător ca o fata morgana într-un deşert noetic.
Admiratorii călugăriei/căsătoriei paraecleziale şi ultrapuritane Vanish, probabil foarte extenuaţi de înfrânarea trupească proprie, nu mai au energie să reziste în faţa desfrânării intelectuale a altora.

Nu stie ce hram poart dl. FlorinOltean :)

In plus, cand vorbesti pe dulcele glas al dragostei, prinde mai repede la femei decat daca le spui de lupta cu patimile :)

Atunci calugaria albicioasa nu mai suna asa romanticos.

Ce suferinte aveti, de va tot impungeti ca taurii intaratati? Asa pasiti voi pe drumul Mantuirii, dand din coarne si copite?
Iertati-ma, dar prima data m-a luat rasul cand am vazut atatea copilareala si harca-marca, dupa care am trecut la parere de rau, fiindca cred ca e apasator sa traiesti in lumea virtuala, preocupat excesiv de capra vecinului.
Pe mine nu ma intereseaza hramul nimanui si am suficient discernamant incat sa selectez opiniile care au miez, care exprima mai mult decat o fac comentariile veninoase despre cat este de “diafana” calugaria-cum s-a scris anterior, sau despre presupusa competenta/incompetenta a clericului cu care am stat eu de vorba pe tema asta, sau parerile complet paralele cu titlul topicului si anume despre casatoria alba.

Asa ca inca o data, multumesc Florin Oltean. Va multumesc si voua celorlalti pentru atitudine.
Eu sunt de principiu ca in viata primim daruri si lectii, depinde de ceea ce e important sa ni se reveleze in momentul respectiv, insa si ceea ce ne bucura, precum si ceea ce ne ustura, in final se dovedeste a fi fost in folosul nostru.

Doamne ajuta. Blagosloviti si iertati…

Si iote asa iubirea imaculta s-o varsat pe alaturi, da' cam puturoasa dupa miros..

Capra fiind cine, tu sau FlorinOltean? :)

E interesant sa dai cu copita (citat din clasici in viata) si sa ceri iertare, in acelasi post..
Este reflex verbal sau cum?

Dumnezeu sa ne ierte pe toti.
Eu nu continui un asemenea dialog, fiindca nu-mi face cinste maniera in care se poarta conversatia.
Chiar nu mi-as fi imaginat vreodata sa gasesc atat cinism, ironie, misoginism, ura si alte patimi, pe un forum crestin ortodox. Foarte trist.

Ce usor e sa le vedem la altii..

Cu introspectia e mai greu.

Foarte adevarat si ma gandesc ca dumneavoastra NU aveti reziduuri generatoare de mirosuri neplacute pe sub covorul frumos colorat al emotiilor, ba chiar va vedeti comportamentele inadecvate mai inainte de a le manifesta in public. Mai presupun ca nu proiectati asupra altora propriile frustrari si sper sa ajung candva la inaltimea de a va intelege, urmand sa ma decid atunci, daca va urmez exemplul de bun crestin ortodox, afisat cu mare curaj sub protectia anonimatului, in vasta lume virtuala :).
Imi cer iertare daca v-am activat oarece traume si vechi resentimente cu tonul pe care am scris in postarea anterioara, desi ... am zis "tauri"...n-am zis "boi" :)))))))))))))))
In fine, fiecare intelege raportandu-se la propriul sistem si citind pe tonul starii in care se afla in spatele calculatorului.
Totusi, repet, am pornit de la un ton glumet-amuzat si am ajuns la unul oarecum intristat de constatarea faptului ca intrebarea mea despre calugaria alba, plasata pe forumul crestin ortodox la sectiunea "Calugarul", la topicul despre calugaria alba, a declansat raspunsuri cat se poate de paralele cu forumul, sectiunea, topicul si calitatea noastra de oameni, crestini si ortodocsi. Data viitoare, am sa pun intrebari pe teme spirituale, pe un forum de motociclisti, ca poate gasesc mai multa aplecare si bunavointa.
Suntem precum cei care au crucificat si nu precum crucificatul :(... ce pacat. Avem cea mai frumoasa cale, iar noi ne dam din gard in gard. Foarte trist. Credeam ca imi scapa ceva, ca am eu o problema, dar am rasfoit putin forumul si am observat ca indiferent de la ce tema se porneste, in mod inevitabil se ajunge la divergente si asta n-ar fi rau, daca ar fi constructive, insa nu-i decat un ping-pong cu mingi de namol care se dezintegreaza si improasca in toate partile. Pacat, mare pacat, dar cred ca am invatat lucruri importante aici, chiar daca in alt mod decat mi-am imaginat cand am deschis contul. In concluzie, va sunt recunoscatoare si va datorez o rugaciune, sau un gand bun macar.

O saptamana minunata sa aveti.

Alia, multumesc pentru aprecieri!

Calugaria alba este un subiect de mare actualitate. Mai bine spus, a fost, este si va fi - pentru ca marea majoritate a celor ce il cauta pe Dumnezeu evident sunt mireni. Doar un procent foarte mic sunt calugari.

Racordarea contextului mundan la principiile spirituale ramane o problema fundamentala pentru fiecare dintre noi. In esenta, intrebarea poate fi formulata astfel:

Cum ar putea fi spiritualizat fiecare aspect existential marunt al vietii noastre de zi cu zi?

Cum am putea mari rezolutia noastra spirituala interna? Cum am putea acoperi spiritual "toti pixelii existentiali" dintre doua sesiuni de rugaciune?

Numai in felul acesta putem vorbi de o revolutie interioara in adevaratul sens al cuvantului, de o batalie apriga pentru fiecare secunda din existenta noastra pamanteasca.

Un astfel de razboi angajat pe toata linia frontului necesita o buna intelegere a principiilor, o angajare cu toata fiinta, flexibilitate, adaptare la diversitatea de situatii si circumstante.

Viata curge asa cum curge. Important este cum ne raportam launtric la serpuirea ei.

Rugindu-ne.