Morala: barbatii perfecti ii gasim in povesti

Iubirea dureaza trei ani (pe acolo..).
Apoi se evapora..
In rest ai responsabilitate, maturitate, curaj, determinare, rabdare, intelegere, intelepciune etc... ingredientele unei casnicii trainice (implicit, calitatile barbatului ideal si femeii normale).

(Si pe primul loc credinta, dar in situatia aceea.. nu era cazul)

Vezi că dacă te uiţi sub fusta Babei Novac, s-ar putea sa ai o surpriza!
De asta spuneam eu că e trist...

Iubirea dureaza trei ani O simplă prejudecată și mai ales, pentru cei slab înduhovniciți, găunoasă și ... motiv de divorț.

Și apoi, ca să ai răbdare și înțelegere, trebuie să iubești. Bănuiesc, Anna21, că totuși te refereai totuși la iubirea conjugală și nu la iubirea grobiană cu determinări fiziologice cultivată pe la popoarele "civilizate"?

Ei da... Și ca să fie drept credincios, soțul ideal trebuie să fie liber, responsabil și mai ales, înțelept.

Și apoi, iubirea nu durează trei ani, devine, se desăvârșește, se transfigurează și capătă forme noi de manifestare. Asta este altceva, nu înseamnă că încetează acolo unde există cu adevărat.

Și încă ceva: Cel care declară că urăște o persoană (pretins iubită odinioară) înseamnă că nu a iubit cu adevărat niciodată. Nu poți să iubești și apoi să urăști. Pur și simplu nu ai iubit și nu iubești. Sună extrem? Sună imposibil? E adevărat! Dar și mai adevărat este că "mulți chemați, puțini aleși". În cazul de față, câți oare iubim cu adevărat sau măcar ne aflăm pe calea iubirii? Soț ideal? Soție ideală? Există doar ființe umane care-și dedică viața lui Hristos și mântuirii proprii și în cazul căsniciei, parteneri pe calea desăvârșirii. Restul sunt povești (= bârfe = cleveteli = șușanale din ciclul "hai, să discutăm discuții").

Este vorba de ceea ce numim "indragostire".
(in engl. Limerence, crush, infatuation)

Nu este o idee preconceputa, ci chiar sustinuta de multe studii.
Stiu ca ideea este socanta, la fel am respins-o si eu cand ne-a fost prezentata la un curs in facultate.
Mecanisme de aparare psihica intra in actiune si primul gand (al doilea.. al cincizecilea..) este sa negi ca aceasta idee.
Dar daca te obisnuiesti cu ea, se observa ca se verifica in realitate. Poate nu este vorba de 3 ani, ci undeva intre 1,5 pana la 4...

Si nu este vorba de iubirea "transfigurata".. Dar uita-te in jur (prieteni, vecini, rude, colegi), ce vezi? Iubiri sublime? Ma indoiesc.
Majoritatea casniciilor trec prin crize. Iar prieteniile (concubinajele, de fapt) se erodeaza in circa 3 ani, dupa cum arata si studiile.

Dar in familia traditionala, in trei ani de pasiune ar fi aparut macar un copil care ar fi facut tranzitia catre altceva aproape neobservata.
Dar omul actual este narcisic + hranit cu idealul romantic (promovat de mass media). El cauta pasiunea si romantismul vazut la tv si .. 1. Fie resimte lipsa acestora si "la nevoie" sacrifica femeia de langa el pentru a le gasi in alta parte, 2. Fie se minte singur si fabuleaza, inventand "realitati" ce nu exista.

Eu cred ca pentru fiecare lucru exista un timp si un rost.
Daca indragostirea este in firea lucrurilor la 16, 18.. hai 20 ani, mi se pare nerealist, imatur sa cauti asa ceva la 40 ani. Cu atat mai putin sa-ti imaginezi ca este o stare normala.
Legatura dintre doi oameni casatoriti de multi ani (ma refer la casatoriti pt ca pe cei in relatii de concubinaj in sufla vantul in orice parte) este construita pe alta structura decat a celor care nu au trecut de acei "trei" ani de indragostire.

(scuze pt erori.. Editez pe telefon si nu le mai pot corecta)

Cred ca aici este o confuzie de termeni. Despre ce fel de iubire vorbesti?

Sunt absolut convinsa ca sotul care-si defaimeaza sotia, a iubit-o sincer la un moment dat.
La fel cum sunt de acord si cu faptul ca nu stim sa iubim.
Dar in afirmatiile de mai sus exista sensuri diferite ale cuvantului iubire.

Oamenii sunt foarte neputinciosi. Ar fi nerealist sa am incredere ca un barbat ma va iubi enorm toata viata. Nu pot avea incredere nici macar in mine ca voi iubi.. si nu neaparat din vina altora, ci numai din cauza slabiciunii mele.
De aceea nu cred ca ai dreptate sa dai verdicte: daca x uraste fosta sotie, nu a iubit-o niciodata. Nu este chiar asa. Dar in general, cu cat lasi iubirea de sine sa creasca (orgoliul, mandria, egoismul) in tine, pierzi controlul asupra propriilor trairi si fapte. Nu mai ai loc sa-i iubesti pe altii.
De aceea eu cred ca nimeni nu este ferit de a dispretui ceea ce ieri iubea.

Ai dreptate este un cuvânt care, datorită degenerării noastre și păcatului de la cădere încoace, a devenit polisemantic. Vorbesc pur și simplu de iubire, Anna. Iubirea cea divină, iubirea întru Hristos (Dumnezeu este iubire), iubirea pe care i-o port soției mele de peste 3x4 ani, iubirea pe care i-o porți soțului tău (pe care o numești acum la vârsta pe care o ai responsabilitate, înțelepciune, maturitate etc. ) etc. și etc. Dragă Anna, e una și aceeași iubire. Spune-i cum vrei. E drept nu acea pasiune de altădată nici în cazul meu dar este ceea ce spuneai tu înțelepciune, grijă față de copiii, față de familie, durerea surdă din piept când știi că cineva a îndrăznit să-i arunce o vorbă urâtă soțului / soției, mângâierea ușoară pe creștet care la o anumită vârstă nu se mai finalizează neapărat cu un sărut sau un act sexual, gesturi de tandrețe care izbucnesc de multe ori fără voia mea sau a ei etc. Toate acestea sunt iubire.

Pentru mine, cuvântul iubire nu este polisemantic (nu are o mulțime de subînțelesuri și semnificații ascunse). Există iubire (care nu moare, ci se desăvârșește) și există orice altceva (atracție fizică, act sexual, contract conjugal etc.) care nu sunt neapărat (ba chiar deloc) iubire.

Doamne ajută!

Este in firea omului se sa intample asa.Indragostirea nu poate dura la nesfarsit,este doar o reactie chimica,neuronala pana la urma care probabil inlesneste propogarea speciei.

Dupa 4 ani de iubire si 2 copii,o colega imi spunea ca ea si sotul ei dorm in paturi diferite;am simtit o usoara parere de rau pt ea mai ales ca este o femeie frumoasa si multi colegi ofteaza la aparitia ei(cum sa arate o femeie la 27 de ani,daca nu bine??).
Dar uite ca desi barbatul ei s-ar zice ca a pus mana pe un bulgaras de aur(caci este o mama buna,o femeie fina,inteligenta si mai arata si fizic atractiv),barbatul ei se pare ca tanjeste dupa vremurile cand era solo,liber si fara responsabilitatea copiiilor.
Cine stie cat vor mai rezista impreuna?!Probabil pana cand lui ii vor apare scantei din alta parte.
Casatoria,dupa opinia mea este unul dintre cele mai imprevizibile lucruri in viata!!!

Dramele constau tocmai in cautarea experientelor care sa-ti aduca romanstismul inapoi chiar daca ai o familie,responsabilitati si te apropii de 50 de ani...N-ar fi deloc dramatic daca ai incerca-o cu vechiul sot/vechea sotie,insa cand iti dizolvi familia si dai la o parte tot ce ai cladit cu sudoare,amintiri si sentimente doar pt frisoanele si fluturii tai din stomac,imi pare foarte egocentric.

cine a spus asta????!!!! iubirea dureaza vesnic, daca e iubire, daca nu...

Precis stii ca si in Noul Testament sunt utilizati termeni variati (inteles diferit) pt a desemna "iubirea": Eros, philia, agape..

(in alta ordine de idei, mie mi se pare ciudat sa vorbim de iubire amestecand iubirea lui Hristos cu ceea ce inteleg si traiesc eu in "iubire". Este evident ca este o distanta astronomica intre ceea ce denumim prin acelasi cuvant.)

Doamne ajuta!

In primul rand, vreau sa va intreb cum as putea sa imi creez si eu un nickname pentru a-l folosi atunci cand postez pe forum. Multumesc anticipat celui care imi va raspunde.

Acum in legatura cu sotul ideal sau sotia ideala. In primul rand aceasta sintagma de "sot/sotie ideal/a" este incompleta. Pentru ca fiecare om este unic si are un ideal unic in materie de partener. Sigur ca pot semana, pe ici pe colo, idealurile intre ele, dar niciodata nu sunt aceleasi. Cred ca in primul rand trebuie sa iti prioritizezi lucrurile pe care le urmaresti la acest partener. De exemplu, pentru x este absolut necesar sa fie credincios, amuzant si randator. Pentru y este absolut necesar sa fie inalt, sa aiba un zambet frumos si sa ma iubeasca. Si tot asa. Apoi, daca indeplineste aceste "conditii", intra pe "lista". Cred ca este mai usor apoi, ca, vazandu-i cusururile, sa le poti accepta.
Eu de exemplu imi doresc sa am un partener cu care sa ma pot consulta, un om cu care sa pot vorbi si sa am incredere. Un om care sa nu se aseze in interactiune/comunicare "sub mine" sau "deasupra mea" ci sa pastreze echidistanta, egalitatea, parteneriatul. Sa se simta la fel de om ca si mine. Cu aceleasi drepturi, cu aceeasi demnitate. Sa nu stea sa astepte de la mine initiative, sa se gandeasca el insusi ce poate face pentru relatie, pentru mine. Sa cauta sa creasca, sa se dezvolte prin aceasta iubire, si nu astepte sa cada fericirea si implinirea ca o pleasca din cer. Imi doresc o relatie dinamica. Cred ca asta ar fi relatia ideala pentru mine.
Domnul sa ne ajute!

Iata o metoda inedita de a ne cunoaste mai bine. Uneori nici nu stii cum e mai bine: sa te amuzi? S-ar putea sa lasi impresia ca razi de si nu cu...
Sa te intristezi? Trebuie sa o faci atat de discret incat sa nu sufere nimeni...
Sa te implici? Nu stii niciodata cum iese, cand nu ai siguranta ca vorbesti despre acelasi lucru.
Sa stai deoparte?... Cred ca e cel mai intelept!...

Ioana, bine ai venit printre noi.
In legatura cu nick-ul, cred ca tu esti cea mai in masura sa cauti si sa gasesti o conectie cu ceea ce crezi tu ca te caracterizeaza mai bine sau... ai vrea sa te caracterizeze. Eu asa am facut cu multi ani in urma si desi am avut doua sute cinsh'pe mii, patru sute douazeci si una de motive sa-mi trag palme, am ramas nevatamat si mi se pare ca chiar am reusit sa ma schimb in timp, asa cum mi-am propus...
In rest, imi place cum gandesti si cred ca poti fi o comoara la casa omului, care nu e nevoie sa fie adanc ascunsa in seif... Totusi, viata de cuplu ne pune in fata multor inconveniente, iar daca in urma acelei consfatuiri, nici unul nu cedeaza, considerandu-si argumentele mai puternice, relatia devine obositoare. Intre doua caractere puternice, e greu sa gasesti semnul egal. Dar cand Dumnezeu vegheaza, gaseste El si pacea si dialogul potrivit, iar solutia vine de la sine!
Doamne-ajuta

Iertare ca asemeni unei sore de mai sus indrasnesc sa pun si eu o intrebare off topic : vreau sa ascult radiotrinitas pe net si nu stiu cum sa procedez.
Nu stiu decit sa intru in site-ul lor (www,radiotrinitas.ro) si pe prima interfata care apare , undeva , in dreapta sus este optiunea de ascultat online .
Dar de aici in colo ma impotmolesc si nu stiu ce sa mai fac .
Daca este cineva care sa ma poata ajuta ii multumesc anticipat !

după ce faci clic în dreapta sus, trebuie să se deschidă cu aplicaţia winamp, pe care probabil n-o ai instalată. O poţi descărca de aici. (alege winamp standard pentru descărcare)

Multumesc mult ! Astazi ai fost de mare ajutor ! Sa fi binecuvintat cu pace si bucurie!

Știu (oricare dintre cei trei termeni poate îmbrăca o multitudine de sensuri diferite, dar nu e tema discuției). Și mai știu că "distanța astronomică" e artificială. Eu vorbesc de "iubire" în limba română și atât. E una și aceeași, repet. Oriunde și oricând. Diferă formele și modalitățile de manifestare... Exemple: una mi-este iubirea față de copiii mei (adică, o formă de manifestare), alta față de soția mea (o cu totul altă modalitate), alta față de aproapele meu, cu totul alta față de Mântuitorul meu (care, de fapt, le asimilează - sau ar trebui - pe celellate) etc.

OK. Poate mă înșel. Esențial e să iubim și să simțim asta, teoriile nu ne vor mântui.

Doamne ajută!

P.S. Un singur aspect doar: să nu numim iubire îndrăgostirea subită, pasională, carnală etc. În cazul acesta nu vorbim, totuși, de sentimente (cu atât mai mult despre iubire, chiar dacă se finalizează cu vreo căsătorie, cei doi fiind convinși că "se iubesc"). Eventual doar de un sentiment de goliciune interioară după ce ai săvârșit vreun act cu partenera care, de fapt, nu are nici o legătură cu persoana în cauză. (Bărbații care s-au murdărit în tinerețile lor cu astfel de lucruri, știu despre ce vorbesc. Să ne ierte Dumnezeu.)

Referitor la "ps" : de ce sa dam la o parte indragostirea/ iubirea carnala?
Nu sustii ca important este ceea ce "SIMTIM"?
Crezi ca ei simt mai putin.. sau cum?

(daca suntem destul de flexibili in ce priveste aria semantica, putem include in "iubire" si ceea ce simte grivei cand se gudura langa stapan, nu?)

Stiu ca "iubirea" este iluzia care se vinde azi cel mai bine.
Fiecare, oricat de pacatos, "simte" ca iubirea il curata si innobileaza.
Pocainta este dificila si dureroasa.. Bine ca exista "iubirea" asta la indemana oricui, facila si placuta.
Cum sa dai ochii cu adevarul ca.. NU ORICE IUBIRE ESTE MANTUITOARE?!

Parintele Cleopa
Sfantul Nicodim Aghioritul si alti parinti, impart iubirea in cinci feluri : iubire duhovniceasca, adica iubirea de Dumnezeu si de aproapele, care este cea mai inalta si singura mantuitoare de suflet ( Matei 22, 23-40 ) ; iubire fireasca, adica iubirea tinerilor, a sotilor, a parintilor fata de fii si a copiilor fata de parinti, care nu este nici spre mantuire, nici spre osanda, pentru ca este din fire; iubire din mandrie si slava desarta, cand cineva iubeste pe cei care il lauda si il vorbesc de bine; iubire din interes, cand cineva iubeste pe aproapele, fie pentru bani, fie pentru daruri, fie din respect sau din alta oarecare pricina omeneasca; iubire trupeasca, adica din pofta, cand cineva iubeste pe oameni sau femei pentru placeri si pacate trupesti, ori pentru betie care duce la desfranare. Prima iubire este mantuitoue. A doua este fireasca, deci nici buna, nici rea. Iar ultimile trei iubiri sunt vinovate si aducatoare de osanda vesnica, daca nu le paraseste crestinul.

Probabil că am ales cuvântul "simțim" într-un loc nepotrivit. Ei simt, da... e prea multă simțire. În cazul meu "simțim" însemna, mai degrabă "a fi conștienți", "a conștientiza" etc.

Nu cred că ai putea deduce din ce am afirmat eu că iubirea ar fi facilă și plăcută. Tocmai că iubirea presupune efort, sacrificiu, răstignire a sinelui pentru a deveni doar pentru celălalt. Iubirea celor doi fiind desăvârșită / transformată în ani în ceva ce nu mai ține seamă de "soția ideală" și "soțul ideal", sunt doar două ființe pe CALE, capabile să se ridice și să se sprijine reciproc în urma căderilor, să "tacă de-ale lumii" și să iubească direct proporțional cu "mulțimea... tăcerii".

Bine spui că pocăința este dificilă și dureroasă, fiindcă iubirea este dificilă și dureroasă.

Așa-i, Anna, că ne-ar fi greu să admitem că cineva iubește atât de mult încât poate fi de acord ca celălalt / cealaltă să-l / s-o părăsească pentrul altul / alta, de pildă? Să sufere enorm, probabil, dar fără să lupte cu libertatea celuilalt de a face ce dorește, dar totuși să-l / s-o iubească în continuare? Să-și asume chiar riscul de-a părea idiot(ă) în ochii celorlalți sau nici măcar să nu aibă în vedere ce ar putea crede ceilalți despre un atare fapt? Și să-l / s-o sprijine în continuare în cazul în care ar solicita ajutorul? Cunosc însă astfel de persoane, dar acelea nu vorbesc ca mine de-ale lumii "soți ideali / soții ideale". Și nici nu regretă: "Domnul a dat, Domnul a luat..."

Nu sunt vreun sfânt și nu sunt în nici un caz împotriva celor spuse de Sfântul Nicodim Aghioritul, dar îți propun următoarele forme (trepte) ale iubirii, zic eu (de ce nu ar putea fi o variantă de lucru?):

1. atracție fizică, instinctuală, pasională finalizată c-o îndrăgosteală, eventual "foc de paie", eventual căsnicie nereușită (finalizată sau nu cu divorț);
2. împărtășirea unor sentimente comune, valori comune, idei comune, empatie și toate ingredientele necesare pentru o căsnicie de succes (finalizate adeseori cu căsătorii fericite după criteriile lumii, multe până la finalul vieții);
3. comuniunea întru celălalt, să plângi când celălalt plânge, să râzi când celălalt râde, să trăiești întru el și el întru tine ("Părinte Sfinte, păzeşte-i în numele Tău, în care Mi i-ai dat, ca să fie una precum suntem şi Noi.", Evanghelia după Ioan, 17, 11), adică să fii de-a una cu celălalt, adică iubirea desăvârșită.

Iertare, dacă nu m-am făcut înțeles, nu știu ce se întâmplă, dar nu prea mai am răbdare să explic / să argumentez, de aceea uneori sunt lapidar, succint, sărăcăcios în explicații.

< Exact! Si nu doar egocentric, ci si infantil si penibil! Si asta deopotriva in cazul femeilor obsedate de &quot;ce ai&quot; si al barbatilor obsedati de &quot;cum arati&quot;.

Nu pot fi trepte pt ca nu sunt etape ale aceluiasi proces, ci fenomene diferite.

Iar a vorbi despre dragostea umana alaturi de iubirea lui Dumnezeu, mie mi se pare cel putin grosolan.
Majoritatea oamenilor nu stiu ca iubirea din Corinteni 13 este cea mai inalta dintre virtuti, nu sta in puterea umana, ci este dar al lui Dumnezeu, prezenta Sfantului Duh.
Aceasta confuzie (folosirea termenului "iubire" in orice situatie) se vadeste si pe thread in exclamatii gen: "daca nu o iubeste, pai inseamna ca nu a existat iubire niciodata" - aluzie la iubirea care nu cade niciodata.
O mare confuzie.
Iubirea umana cade. Si de o suta de ori pe zi.
Sa ridice mana iubiristii care nu au spus vorbe grele sotiei! Sau care nu s-au maniat pe ea. Pe nedrept, eventual. Cum stam cu iubirea?


Ca iubirea noastra neputincioasa nu este mantuitoare, este vadit de multe ori, trebuie doar sa fin atenti in jur.
De ex. dintre cati oameni am cunoscut, m-a impresionat enorm bunica mea. Ea a fost exemplu viu de iubire si sacrificiu (cred ca femeile erau croite din Alta stofa in trecut). As umple pagini sa o laud. Nu se gandea niciodata la ea, era model de daruire. Era si credincioasa, citea zilnic Biblia.
Ei bine, la batranete a apostaziat, a trecut la baptisti.
Mintea mea s-a fortat enorm sa inteleaga cum a fost posibila o asa cadere. Ce i-a lipsit?
Raspunsul este: iubirea de Dumnezeu. Asa cred eu.
Poate judec foarte aspru, dar cred ca o iubire reala de Dumnezeu ar fi prevenit asa ceva. Ea pe toti ii ingrijea cu autentica iubire.. Dar ce folos?
Nu i-a folosit. O iubire este mantuitoare.


ps... Nu e necesar sa te scuzi ca nu dai explicatii.
Inteleg punctual tau de vedere. Il inteleg foarte bine pt ca este comun si l-am avut si eu candva.
Dar nu sunt de acord.. Asta e altceva.

Nu mă scuz, nu sunt genul, îmi cer iertare dacă am greșit și atât. Și când spun că nu mai am răbdare, asta am vrut să spun, direct, fără menajamente. Nu sunt omul eufemismelor și realităților îmbietor prezentate. E da sau nu și atât. Și acum simt că greșesc și-mi cer iertare!

Cât despre iubiristică m-am ridicat și eu împotriva ei. Și cel care iubește cade. Și chiar dacă urlă cum spuneai la soția lui asta nu înseamnă că o iubește mai puțin. Mântuitorul a izgonit din templu pe vreo câțiva și asta nu înseamnă că iubea mai puțin. Să ne înțelegem. Dumnezeu a dat morții Sodoma și Gomora și asta nu înseamnă că Dumnezeu nu este iubire.

Cred că ai o imagine mult prea idealizată despre iubire.
"Mâniați-vă, dar nu greșiți". Nu înseamnă că mâniindu-mă acum pe tine (fiindcă încerci cu tot dinadinsul să punctezi defintiv sentințe irevocabile, indiferent că ai dreptate sau nu), te urăsc și nu sunt capabil de iubire față de oameni sau cultivarea unor sentimente de simpatie față de userul anna21. Nu înseamnă așa ceva. Simpatia este aceeași, a fost o ieșire, a fost o izbucnire care a trecut o dată cu încheierea redactării acestui text. La fel, și iubirea. Faptul că te înfurii pe soț nu înseamnă că e mai puțină iubire, ci e, pur și simplu, o cădere momentană. "Mâniați-vă, dar nu greșiți" și iubiți în continuare, aș spune eu, după ce vă îndepărtați toți dracii din inimă și cuget.


P.S. Cât despre un punct de vedere comun, te asigur că nu e. Punct de vedere comun, în schimb, este să afirmi că iubirea trece, nu ține mai mult decât de trei sau patru ani și de acolo încolo celelalte cum le mai fi numind.

Diferența dintre simțul comun pe care îl susții și ceea ce spun eu este următoarea: răbdarea, înțelegerea etc. sunt etape în desăvârșirea iubirii (eu) și răbdarea, înțelegerea etc. înlocuiesc iubirea (dumneata și simțul comun cel autentic sănătos românesc). Iertare și Doamne ajută!

Biblia dupa ureche - off topic!
 

Intelesul "Maniati-va dar nu gresiti" il gasim la Sf. Ioan Casian care ne invata ca singurul folos si utilizare dreapta ("nu gresiti") a maniei este cand o indreptam impotriva PROPRIILOR PATIMI.

Cand ne maniem impotriva aproapelui, aceea nu este mania dreapta.
De altfel, in VT exista o multitudine de referiri la manie si asocierea ei cu nebunia, necinstea, pacatul etc.

Sf. Ioan Casian a scris tocmai pt lamurirea celor care-si iau citatul "Maniati-va dar nu gresiti" ca acoperamant al propriilor patimi. Mania dreapta nu se indreapta asupra aproapelui pt. "indreptarea" lui, ci asupra propriilor patimi, propriilor ganduri si imbolduri pacatoase.

Citate din Biblie nu se dau pt a sprijini argumentari aiurea. Riscam sa nu le patrundem intelesul si mai tragem pe altii dupa noi.


Lucrurile sunt foarte simple: iubesti sau nu.
Daca jignesti sotia, fara indoiala nu o iubesti. Daca dormi, mananci, lucrezi, nu ai timp sa indrepti un gand catre ea. Acestea sunt momente in care o iubesti?
Nu as zice. Deci o iubesti cam 5 minute zilnic... maxim.. Presupunand ca simti afectiune cand o intalnesti seara, ii vorbesti... Dar apoi sunt lucruri de vazut la tv, forum, carti etc.. Si asa trece viata, iar noi ne mintim ca o traim, ca intr-adevar iubim, ba mai ne sacrificam pt iubire.
In realitate, cei mai multi nu sunt capabili sa "sacrifice" o clipa de manie si ..sa taca. Ba mai gasim argumente cu "Maniati-va dar nu gresiti" (= am dreptul sa ma enervez pt ca ea, nu eu, a gresit si trebuie pusa la punct).
Horror.

Tot @ Calin
Sa nu crezi ca am ceva cu tine (daca uneori par neprietenoasa).
Este ideea in sine cea care ma revolta.
Ideea care o sustii tu ca oamenii iubesc (eu zic ca majoritatea Nu o fac pt ca sunt prea preocupati de propria lor persoana si nu au resursele emotionale pt altul), ca aceasta iubire ar conta cumva (cand de fapt este destul de neutra)...
Dincolo de sublimul sentimentelor in care ne tavalim si ni se pare ca e ceva OAU, extraordinar, la sfarsitul zile (vietii) nu conteaza decat relatia cladita cu Dumnezeu si impactul nostru asupra altora (nu romantism, ci responsabilitate)

Nu sunt romantic! Sunt extrem de lucid în toate. Nu-mi permit să fiu romantic, am responsabilități suficiente...

Iertare și Doamne ajută!

Draga OmBun, fii bun in continuare si intelege-ma: problema mea nu este ce nick sa imi aleg (desi poate ca asa se intelege din exprimarea mea), ci cum sa imi setez acest nick. De unde, cum fac, tehnic vorbind. Multumesc:)

Pentru astfel de opinii am o singură recomandare: Madame Bovary de Gustave Flaubert. Sau o vorbă din Ardeal: "s'o buiecit d'atâta bine".

Doamne ajută!

Draga Ioana, tu ai deja un nick pe forum: Ioana Pavel. Nu cred ca ti-l poti schimba, poate doar daca iti faci alt cont.
Eu, spre exemplu, nu cred ca imi pot schimba nick-ul glykys, decat daca renunt la contul acesta si imi fac altul, pe alt nume.

Vai de mine sora !
Unde ai fost pina acum cind zeci de file de topicuri au curs pe moara fratilor care se dau de ceasul mortii ca iubirea una este si ori este ori nu este . Ca noi trebuie sa iubim oricit, oriunde si oricum pe aproapele nostru ! Nici nu stim de multe ori ,daca nu stapinim practica cercetarii si ispitirii intru folos , ce se ascunde in spatele iubirii de risipa . Ci numai atunci cind voieste bunul Dumnezeu ne luminam si descoperim cine stie ce mizerie sta in spatele la ceea ce noi suntem convinsi ca este dragoste nefatarnica. Dumnezeu a poruncit sa iubim dar asta sa nu creada cineva ca este la degetul lui mic . Iubirea adevarata se lasa tare greu deprinsa deoarece este poate cea mai mare virtute, ea mintuieste iar mintuirea este esenta lumii acesteia !!!
Eu am de multa vreme obiceiul de a incerca pe toti care se dau sau vor sa se dea prieteni cu mine , ori numai interesati de ceva anume de la mine. Practic curent acest obicei de multa vreme. Intr-o lume himerica este esential sa cercetezi fantomele.
Acum pot sa marturisesc si o intimitate pt. ca i-a venit rindul : daca am avea curiozitatea sa testam dragostea citorva frati de aici de pe forum , ca si ale unor surori dealtfel, s-ar putea sa dam peste lucruri inedite legate de caracterul si de duhovnicia lor . Doar trebuie tinut cont ca pt. a sti sa incerci pe cineva cu un real folos nu trebuie sa actionezi prosteste si sa ajungi ca Eremia cu oistea in gard, deoarece rezultatele nu pot fi luate in seama . Incercatul cu folos presupune stinta incercarii sa o ai deprinsa si macar sa mirosi , daca inca nu sa sti binisor, tipologia umana.
De ce nu ai postat mai dinvreme acest fragment ?

Asadar , concluzionind , de care dragoste stim noi sa facem ? Si in cit timp am dobindit-o pe aceasta .
Dupa ce se vede aici pe forum , dreptatea si adevarul nu ne intereseaza iar despre iubire este posibil sa ne inselam mult . Asadar , ce fel de iubire se preumbla prin forum ? Si de ce asta ? desigur, pt. ca atita credinta avem !!!

NB : Excelent acest post al tau ... pt. cei care sunt interesati cu adevarat despre ei in primul rind si mai ales daca mai nutresc si dorinta de a invata neincetat ce este bun !!!
In rest doar un bold pt. poticnire si cusururi !

Aferim, aferim.. :)

Aveți dreptate, maestre. Un studiu foarte interesant. Eu zic să-i fixăm deadline-ul de Paște, și apoi să ne expunem concluziile.

Am citit cu greu articolul. Exprimarea e jalnică şi întreg articolul e scris haotic. Iar ideea, pe care am desprins-o frunzărind puţin paginile virtuale ale textului, mi se pare puţin forţată. Uşor extremistă aşa.

"Sotul ideal, sotia ideala", de pr. Nicolae Tanase
 

Cred ca cel mai bine ar fi sa-i cumperi cartea parintelui Nicolae Tanase.
Sigur e mai usor de citit decat acel articol/ blog.
NB: Eu l-am ales special ptr. titlu !

Pai ce treaba am eu cu iubirea romantica? Dupa atatea mesaje in care scriu ca este o iluzie sunt acuzata de romantism?
Pana la literatura (da, Madame Bovary merit citita), am realitatea mai aproape.. Realitate care ne arata ca potrivit unor cercetari pe populatia romana:
- una din trei femei a fost victima a violentei domestice (verbala, fizica..). Dupa alte cercetari 30% romance au fost victime ale abuzului fizic.
- jumatate dintre romani considera violenta domestica fizica (bataia) drept normala ! (cercetare facuta de politie)


Cum stam cu iubirea intre soti? Eu zic ca este un mit astazi.

Este pe aici cineva din Ardeal care ar vrea sa ne traduca si noua,restului aceasta expresie"s-o buiecit..."?
Asa din curiozitate...

generalizezi, si nu este bine. Mai sunt si astazi soti care se iubesc cu adevarat unul pe celalalt. Doamne ajuta!

desi nu sunt ardelean, cred ca se refera la faptul ca: s-a machiat. Doamne ajuta!