Da, esenta nu este cum slujesti Domnului...monah sau mirean, ci in ce fel iti traiesti tu chemarea de la Dumnezeu.... Desavarsirea poate veni pe ambele cai. Mai rau este insa...altceva...sa fii monah si sa te trezesti tanjind dupa ale mireanului....Mireanul mai poate pleca in manastire, dar calugarul inapoi...nu poate.

avem exemplum pe sfinta IULIANA din Lazarevo ,care a avut 12 copii.

Si cate alte femei si cati alti barbati mai sunt....asemenea acelei sfinte, nestiuti in lume, nevoindu-se dupa puterile lor....Credeti-ma fratilor ca ma vazut si monahi jalnici, dar si mireni nevoitori. Insa m-am incredintat din experienta...ca Domnul ii iubeste pe toti...deoporiva. Pentru cei cazuti plange, pentru cei drepti se bucura....Dumnezeu este iubire, iar iubirea Lui nu se scarbeste nici de cel mai imputit pacatos. Asteapta ca si acela sa se intoarca, sa fie VIU.
Iertare!

Asa este. Dumnezeu este lumina si dragoste suprema. El ne iubeste pe toti deopotriva, pentru ca toti suntem copiii Lui. Ce parinte adevarat, face diferente intre copii lui ?

Eu am vazut Parinte duhovnicesc facand diferenta intre ucenicii lui si m-am mahnit mult pentru acelea, dar domnul ne iubeste pe fiecare cum suntem, fara a ne spune ca suntem maximum sau minimum sau duhovnicesc. Caci Domnul pune cate o taina in fiecare dintre noi, dupa structura noastra...nu ne putem compara...nici ca vietuire, nici ca altceva.
Iertare!

Ne intalnim mai mereu cu intrebarea: casatorie sau calugarie? Si rar ne intalnim cu duhovnicul pentru a primi raspunsul cuvenit. Important este sa-ti gasesti locul, sa simti ce vrea Dumnezeu cu tine. In momentul in care te-ai hotarat pentru o cale, sa nu mai consideri ca mai exista pentru tine si o alta cale, iar calea pe care ti-o alegi, sa o alegi cu entuziasmul cuvenit, adica sa nu te casatoresti cu probabilitate, nici sa te faci calugar cu probabilitate.

Duhovnicul nu are voie sa te influenteze în aceasta decizie.

De asemeni cred ca nu e necesar sa facem decizii în viata, cu exceptia respingerii pacatelor. Celelalte vin firesc, de la Dumnezeu.

Draga Traditie, cred cu adevarat in relatia cu duhovnicul. Consider ca iti poate aduce lumina in luarea unei decizii.

Ceea ce ti-am zis am auzit la mai multi preoti, nu e de la mine. Mi se pare ca si parintel3 Teofil Paraian spune asta într-o carte, sau/si parintele Cleopa.

E un lucru general cunoscut.

calugaria este o chemare ,ce tre f. bine analizata inainte de a pasi pe acest drum ,daca cel ce vrea calugarie poate face fata greutatilor din manastire ,cu taierea voii proprii.Nu se poate face asta daca mergi la calugarie din alt motiv decit dragostea de Dumnezeu ,adica aceia care merg din diverse calcule ,deceptie sentimentala ,greutati materiale ..etc... nu vor reusi ,iar dupa ce ai depus juramintul ,calea este fara intoarcere.Asa ca sa nu ne miram ca nu toti calugarii sint SUPER buni ,adica f. reusiti .

Dalia draga, ispite sunt de ambele parti si nu trebuie sa fim rautaciosi nici cu unii nici cu altii, pentru ca nimeni nu este far de pacat si cu totii suntem egali in fata Bunului DUMNEZEU. Caderi poate avea si monahul si mireanul. Important cine stie a se ridica mai repede cu cainta in suflet pentru faptele , gandurile sau vorbele sale. Nimeni si mai ales Bunul DUMNEZEU, nu vrea moartea pacatosului ci din potriva indreptarea lui.

Doamne ajuta frati si surori. Ma bucur nespus ca in sfarsit am gasit un forum pt suflet unde putem evada din cotidian si pot in sfarsit reflecta si eu in cuvinte asupra starii mele sufletesti.In ceea ce priveste dificila alegere pe care trebuie sa o faca prietena ta dalipantelion pot doar sa-ti spun ca dc alege sa mearga intr-o mansatire trebuie sa o faca in cea mai linistia perioada a vietii ei si nu cand simte ca nu mai poate rezista in lume pt ca atunci aceasta retragere la manastire devine o fuga de lume,de greutati, de probleme si poate fi si o lipsa de curaj. Ori Dumnezeu nu ne incurajeaza sa fugim din calea ispitelor sau a greutatilor ci sa le infruntam cu seninatate si cu credinta si rabdand toate sa asteptam ajutorul lui Dumnezeu care nu intarzie a veni mai ales dc ne rugam cu lacrimi. Numai dupa ce va trece de problemele din lume si se va linisti va putea sa se gandeasca serios si cu seninatate la calugarie. Trebuie mentionat ca sunt multi care au incercat sa intre in manastiri si au renuntat din pricina neputintei lor, deci nu e un lucru pe usor. Nu poti spune pur si simplu intr-o zi "Ma calugaresc" , mai cred ca trebuie sa treci niste probe ale propriei constiinte si personalitati. Su dupa ce ti-ai analizat posibilitatile si slabiciunile tragi linie si spui Duhovnicului prima data. Iertare si Maica Domnului sa ne ajute pe toti sa luam decizia cea buna la vremea potrivita.

Doamne nu trece cu vederea pe cei ce i-ai zidit cu mana Ta.

Citind "Talita Cumi", am fost surprinsa de cuvintele Pr. Argatu, care imediat dupa convertire ii spunea Monicai Fermo sa-si cumpere o casuta langa o manastire. Evident ca decizia finala a fost a Monicai Fermo, dar m-a uimit ca Parintele Argatu cu inainte vederea sa a stiut cu mult inainte ca aceasta se va calugari.

Daca tu simti ca vrei ca sa iti dedici toata viata ta Lui Hristos atunci trebuie sa faci pasul acesta.calugaria nu e deloc usoara.un crstin obisnuit este incercat de un singur diavol in timp ce un calugar de 7.

Care e dracul care lupta pe mirean si care sunt cei 7 care-l lupta pe calugar?

Pentru mine ca esti in manastire, ca esti in lume tot la ascultare ajungi. Nu vad rostul lui "sau", caci una nu o exlude pe cealalta. Pentru mine nu e important unde esti, ci cum esti. Important este sa fii in ascultare. Ea constituie conditia restaurarii spirituale a omului. Prin aceasta i se vindeca voia proprie si i se acorda cu voia dumnezeiasca.

dar la fel de usor, pentru dracii cu care se lupta, mantuieste pana la al 7-lea neam al sau, prin mantuirea lui...
si... dalia, asculta de duhovnic. calugaria, desi o cale extraordinara, nu e pentru oricine. asta e clar. oricum, cine se duce in manastire are o perioada de "proba". este sora (frate daca e baiat:)) si abia dupa un timp, cand decide duhovnicul, devine monahie (sau monah).

Trebuie sa ne fie clar: in manastire nu se duce, sau nu ar trebui sa mearga cel care a avut probleme in acesta lume si nu a gasit rezolvare. Cel care face acest lucru din acest motiv, cu siguranta va reveni in lume. Nu mai revine in lume, cel care care nu a plecat din cauza problemelor, ci din preaplinul inimii sale. A plecat sa se roage neincetat pentru noi.

Excelenta observatie Costele ! Pentru calugarie trebuie sa ai si o chemare launtrica nu poate urma aceasta cale ce-l ce in necazul sau neamplinirea lui, vrea a se izola, pentru ca multi considera viata in calugarie ca o simpla izolare de viata agitata si plina de ispite. Ori aceasta consideratie, este gresita din starta.

Despre cele doua feluri de ispite
Cand te rogi ai lupta directa si prin semnul sfintei cruci pe care trebuie a-l face si in jurul
tau chiar cu mintea prin inchipuire se poate departa acele apasaturi ale vrajmasului
diavol; acesta ataca direct cand te rogi si indirect cand esti nevoit si necesar sa lucrezi.
In lucru te va ispiti prin ceilalti de aceea este necesara rugaciunea de dinainte si
cercetarea de dupa:Ce ai castigat sufleteste?
In cazul ispitei de a cadea in desfranare sunt de respectat intai ascultarea de duhovnic prin
care primesti ajutorul lui Hristos, apoi vadirea catre superior a ispitei pentru o
reorganizare asa cum de regula citim la parintii nevoitori din chinovii. Trebuie si pravila
si sa intocmesti rezumate la cartile duhovnicesti pe care le ai, e necesar acest tip de lucru.
In ultima instanta este asa cum spun canoanele sa nu stai unde este un astfel de pericol.
Pentru rabdarea insa a greutatilor din lucrul duhovnicesc este necesar sa cunosti foarte
bine canoanele ce se dau pentru unele pacate . Trebuie sa cunosti Sfanta Scriptura si ceea
ce este scris in legile din cartea Vechiului Testament, la Levitic, Numerii si Deuteronom.
Sa cunosti foarte bine cartea ,,Matericul”, colectie ingrijita de Ignatie Monahul, Editura
Anastasia, 1995, cu 223 pagini; de asemeni si ,,Carte foarte folositoare de suflet” a
Sfantului Ioan postitorul si tiparita intro editie ingrijita de Pr. Prof. Dr. Constantin
Coman, Editura Bizantina, 2005, cu 187 pagini. In special sa ai din cartile Parintelui
Cleopa .
O altfel de incercare este si mediul in care traiesti la care este necesara intai ca
intotdeauna Ascultarea apoi sa cunosti din tainele naturii de la cei care au cercetat-o.
Animalele salbatice au simturi dezvoltate si simt prada lor chiar la cativa kilometri
distanta, iar acestea isi marcheaza zona lor de vietuire. Animalele domestice care dupa
cum trebuie sa ştii din Vechiul Testament ca sunt unele necurate, de asemeni sunt foarte
periculoase si fizic si organic. In acest caz este de un real folos sa cunoşti o gastronomie
recunoscuta de specialişti ca fiind sănătoasa. La fel ascultarea are locul de capatai atat
timp cat ea seamana cu cea a Sfintilor Parinti. Ascultarea este pana la pacat, sau cel putin
ea trebuie sa imite pe cea a sfintilor. Atunci cand este insotita de rugaciune , nu va da
gres.
Pentru pradatoarele reptile trebuie din nou a avea frica cea firesca si sa cunosti ajutorul
lui Dumnezeu care vine intotdeauna prin rugaciunile Bisericii. Şerpii, se cunoaste ca
detesta rasina de brad, unde este soparla este si sarpele, un paianjen te poate infecta, o
planta poate fi toxica intr-o anumita cantitate. La fel un caine poate fi deranjat de un
fosnet sau poate ataca la fel ca un pradator cand este in grup. Chiar si un cal stresat poate
fi la fel de grav sau un bou de 2, 3 ani sau chiar un berbec de 2, 3 ani. Chiar tu poti fi un
pericol la fel de grav pentru altii de aceea trebuie sa ceri de la toti sfatul fiecaruia, sa
intelegi si din perspectiva celuilalt adevarul si sa strigi mereu : Doamne , iarta-ma!
Doamne , ajuta-ma! si celelalte.Cu cât te smereşti cu atât te şi înalţi


Mulţi oameni din lipsă de cunoaştere ajung ca animalele, de aceea şi porunca dumnezeiască este ca fiecare om să fie educat. Cu cât un om dispune de o bună educaţie din fragedă vârstă, cu atât îşi poate curăţi sufletul de ceea ce poate deveni obişnuinţă sau chiar robie.
Mijloace de îndreptare există pentru orice categorie socială. De exemplu, pentru cei ce pot posti, fie aspru, fie mai puţin aspru, fie cu dezlegări pentru boli sau pentru vârsta fragedă sau bătrâneţe, chiar şi cei ce au activităţi grele, care necesită multă hrană consistentă, hiperextrogenismul nu este o problemă.
Astfel că pe o anumită categorie de oameni îi ajută nevoinţa duhovnicească încât patimile lipsesc cu desăvârşire cât timp se pot nevoi, pe o altă categorie îi ajută echilibrul şi munca cea bună, pe alţii, răbdarea bolii, pe alţii remediile naturii consumând la caz puţin ceai de frunză de nuc, chiar şi nefiert. Singurul lucru este să cauţi mereu calea cea curată şi ajutorul dumnezeiesc nu va întârzia. Însă ceea ce câştigi din darul lui Dumnezeu care este curăţia să fie spre slava lui Dumnezeu şi nu spre defăimarea aproapelui care încă nu a ajuns la Lumina Cunoştinţei de Dumnezeu, căci unii au rele pătimiri şi pentru multele milostenii care le pot face astfel.

Dacă o soră de mănăstire nu va rămâne în continuare, se canoniseşte un an oprire de la împărtăşanie, căci în sufletul ei deja făgăduise fecioria.


Dacă o rasoforă nu va rămâne în mănăstire, se canoniseşte trei ani oprire de la împărtăşanie, căci a lăsat haina călugărească şi dacă se va căsători i se va face doar Cununia a Doua, plus încă un an oprire de la împărtăşanie; nu poate fi deci preot de mir (rasoforul) şi nici nu poate lua un viitor preot în căsătorie, nici preot fost căsătorit, aceasta fiind notificată desfrânare.


Dacă este monah, deja nu se mai poate vorbi de căsătorie, căderea se socoate ca desfrânare şi se canoniseşte dublu cel al mirenilor, 14 ani şi întoarcerea în mănăstire când va putea.
Totuşi trebuie stiut că după canoanele monahale nu se călugăreşte cineva decât la o vârstă trecută de maturitate: la femei doar la 40 de ani, la bărbaţi la 25 de ani ca excepţie pentru necesarul ierarhiei.


Dacă citim şi prin cărţile de Istorie Bisericească, putem afla că în vremurile străvechi fiecare familie, fie ţăran, fie boier, fie domnitor era dator să-şi afierosească un copil mănăstirii, chiar dacă aceşti afierosiţi nu vroiau. Ca mai pe urmă să te minunezi aflând că aceşti afierosiţi au înţeles prin viaţa aceasta că este un lucru măreţ - mulţi călugări, foşti fii de domnitori au ajuns egumeni şi mitropoliţi, contribuind la buna conducere a Ţării când domnii nu mai puteau face prea mult.


Vezi Pravila Bisericească, Tipicul cel Mare al Sfântului Sava, Regulile Mari şi Mici ale Sfântului Vasile cel Mare, Constituţiile Sf. Vasile cel Mare, Istoria Bisericii Ortodoxe Române.

În ceea ce mă priveste pe mine , aş dori foarte mult ca fiecare să afierosească lui Dumnezeu măcar 7 ani în viată mănăstirească.Eu cunosc că in Vechiul Testament afierosirile se făceau pe 7 ani şi pe 50 de ani, după care se înapoia la casa sa; dacă hotăra pentru a rămâne in continuare afierosit atunci rămânea. În legea harului apar unele canoane, dar tot ce vine de la Dumnezeu este spre mântuire.

si eu am simtit aceasta chemare de a merge la manastire.am 30 de ani acuma am tot lasat timpul sa treaca .Nici acum nu stiu ce sa fac.

si eu am avut aceeasi dilema timp de 5-6 ani.... acum stiu ca imi doresc o familie , lucru mai greu de realizat la 32 ani , dar nu imposibil.In fiecare seara ma rog , daca este voia lui Dumnezeu , sa gasesc omul de care am nevoie .Nadajduiesc in mila Lui nemarginita ca-l voi gasi. Daca nu se va intampla , voi merge mai departe - chiar ma gandesc sa adopt un copil sau poate doi.
Parintele Arsenie Papacioc spunea:"iubirea crestina este singura eliberare"

cam dificil...sa te insori e dificil, ca trebuie sa gasesti ceva similar si in Romania e dificil, din cauza lipsurilor, iar sa te calugaresti e irasi mai greu, fiindca trebuie sa te abtii de la multe chestii si sa ai har pentru asa ceva...asa ca ...mai meditam...:rolleyes:

calugarie.
de ce?
poate pentru ca nu vei face pe altii sa sufere; poate pentru ca vei da socoteala doar pentru propria persoana; poate pentru ca, desi este mai greu decit in casatorie, infinit este mai frumos.

casatoria este ceva frumos; calugaria este ceva minunat... Dar mai bine in lume cu gandul la manastire, decat in manastire cu gandul la lume...
Trebuie sa ne gandim in asa fel incat una din aceste doua se ne aduca mantuirea...

În mănăstire nu ai timp să te mai gândeşti la lume

Scurt si cuprinzator....dar,tot atat de nereal!

de ce soro?

Părintele Isaia, în Matericul, colecţia ,,Comorile pustiei", îngrijită de Ignatie Monahul, Editura Anastasia, 1995, spunea că nimeni nu se poate mântui fără Liniştire. Dracul te face să umbli tot mai mult în afara chiliei până te aruncă în desfrânare. În chilie să rabzi neajunsurile si greutăţile pustniceşti şi să nu rabzi desfrânarea, ci s-o tai de la început decum apare. Pentru aceasta trebuie să nu vezi faţă bărbătească(femeiască) chiar de ar fi cel mai mare duhovnic. Iubeşte Biserica, dar mai degrabă iubeşte Chilia. Sârguieşte-te să-ţi împlineşti canonul de metanii şi de închinăciuni până la sfârşitul vieţii tale. Câştigă-ţi cu mâinile tale hrana ta cât îţi este de trebuinţă, tot ce este în plus este lăcomie. Nu te încurca a lua de la unii ca să dai la alţii, ca nu cumva să te robeşti celor ce ti-au dat şi aşa să-ţi pierzi Binecuvântata Liniştire. Ţine postul de fiecare zi. Nu asculta sfatul dracului care zice că aşa te poţi înbolnăvi. Acesta este lucrul lui Dumnezeu: postul, privegherile, închinăciunile, metaniile, răbdarea in chinurile nevoinţei, rugăciunea neîncetată, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătoasa(-ul). Fără Liniştire nici nu se poate dobândi această rugăciune, oricât s-ar strădui cineva. Rugăciunea aceasta este începutul şi sfârşitul mântuirii.
Sfântul Vasile scria că acţiunea filantropică a monahilor este de fapt o decădere a monahismului.

Viaţa în mănăstire este ,,Tinerete fără bătrânete şi viată fără de moarte":)

Nu are nici o importanta ce alegem, casatorie sau calugarie, atat timp cat in spatele hotararii de a alege o anumita cale, nu stau patimile, frustarile, ...

Asta cam asa este,ca multi din lipsa de discernamant s-au angajat pe o cale grea,ca monahismul si nerezistand s-au intors in lume si mai mare galceava au facut in lume dand vina pe manastire, iar nu pe neputintele lor launtrice....

cand iti merg toate bine, si ai o dorinta arzatoare sa mergi la manastire pt desavarsire atunci mergi linistit(a) ca neputintele noastre le plineste dumnezeu.ce nu este cu putinta la oameni este cu putinta la dumnezeu.

Da,asa este...insa ce ne facem cu manastirile in care viata de acolo da de gandit? Daca acolo ajungem ca in lume...ma refer la mancatul de carne, sportul, si alte modernisme care nu-si au locul?Am doua prietene care au plecat intro astfel de manastire si s-au intors spunand ca mai marea nevointa duceau in lume, iar acolo....Deci, nu locul ne mantuieste ci nevointa launtrica.
Iertare!

Iertat sa-mi fie, dar nu pricep si nici nu am sa pricep vreo data, de ce discutam, sau aducem in discutie exceptile si cautam se le generalizam. Este corect fata de biserica noastra si fata de noi insine ?

Un calugar bun ar fi fost un tata deosebit, iar un tata deosebit ar fi fost un calugar bun.

Daca nu poti aici, nu vei putea nici acolo, daca nu poti acolo, nu vei putea nici aici.

Domnul asteapta doar hotararea sufletului spre cele sfinte. Nu exista niste sabloane predestinate.

Cel care nu poate sta impreuna cu cei din lume, nu poate sta impreuna nici cu cei din manastire. Nu pleci in manastire pentru ca te-ai saturat de lume. Pleci in manastire pentru ca iubesti salvarea lumii, te duci ca sa te rogi sa fie vindecata.

Trebuie tinut cont de faptul ca daca te calugaresti nu cumva sa revii la viata normala.
Cum spune Iisus : "Oricine pune mana pe plug si priveste in urma nu este potrivit cu imparatia lui Dumnezeu"