|
bucuria Duhului Sfant vine atunci cand poti sa iti opresti gandurile si sa privesti existenta in mod simplu si curat ...
|
gandurile care nu le putem opri cu usurinta sunt ale altora , nu ne apartin noua ... numai cele care poti sa ti le infranezi fara efort sunt ale tale ... deci daca anumite ganduri sunt ale altora si nu ale mele , altfel trebuie eu sa ma raportez la ele : " nu te impotrivi celui rau , iubeste pe vrajmasii tai " ... nu trebuie sa luptam impotriva gandurilor niciodata , ci numai sa le ignoram si sa ii iertam pe toti ... absenta bucuriei duhovnicesti arata clar ca ai luat-o pe o cale gresita ; nevointa trupeasca sau mentala trebuie sa iti aduca bucurie tot timpul ... intristarile nu trebuie dorite caci nu asta este smerenia ... smerenia nu este a dori intristari si a sta intr-o stare de intristare , ci smerenia este sa accepti intristarile atunci cand ele vin fara voia ta ; caci intristarea este patima iar bucuria este roada Duhului ... dar noi trebuie doar sa primim intristarile cu bucurie caci avem porunca iubirii ...
deci porunca este sa nu fim tristi ci sa ne bucuram de iubirea lui Dumnezeu fata de tot neamul omenesc ... unii cred ca este bine sa te aperi de vrajmasi , sa iti aperi familia , credinta , prin certuri si razbunari etc ... insa nu asta este porunca Domnului ... chestia asta cu apararea este doar ingaduita de Biserica pentru neputinta noastra , dar in fond este acelasi lucru ca si razboiul : un pacat ... ati apara familia sau credinta nu inseamna sa te certi cu vrajmasii sau sa le doresti raul , ci trebuie facuta in tacere , smerenie , iertare si rugaciune ... de multe ori , gandul ma atrage spre pacat si observ ca nu ii pot rezista ; atunci trebuie sa constietizez ca acela nu este gandul meu , ci este al altuia care iubeste pacatul din nestiinta , si daca ii iert pe cei vinovati de gandurile pacatoase atunci dobandesc si puterea de a vedea pacatul detasat , fara sa devin victima lui nici macar cu gandul ... apoi imi vine si puterea de a ignora si de a trai mai departe viata duhovniceasca cu bucurie ... |
ce sunt prietenii din aceasta lume ? sunt oameni care iti sunt prieteni la un pahar de vin sau nu stiu ce alte probleme lumesti , dar pana in momentul in care se simt nevoiti sa iti faca ceva rau ... nu va incredeti in prieteni , caci crestinii nu au prieteni in aceasta lume ... ma refer la adevaratii crestini , adica la aceia carora le-a descoperit Dumnezeu viclenia acestui veac si cum se poate sa traiesti in aceasta lume fara de pacat , si care sunt foarte rari ...
caci nu exista dragoste fara adevar ( cum zic de exemplu catolicii ) dar nici adevar fara dragoste ( cum au cei ce apara credinta prin contrazicere sau despartire de Biserica precum stilistii ) ; iar adevarul este o Persoana , Persoana divina , iar nu niste canoane sau dogme sau teologie sau pogoraminte de la toate aceste reguli s.a.m.d. ... Adevarul este Hristos si se afla in Biserica Ortodoxa ... caci cine pune in discutie Adevarul ortodox , adica pe Hristos , cu oameni care nu pot sa Il inteleaga , Il reduce pe Hristos la nivelul de discutie in contradictoriu despre un adevar inchipuit si care nu mai este Hristos ci o dogma sau un canon sau un pogoramant sau nu stiu ce alt adevar de bun simt sau nu stiu ce ... Adevarul este insa Hristos si este o Persoana absolut libera de orice contrazicere , care nu are nevoie de aprobarea nimanui pentru a se simti libera si fericita , si care are autoritate suprema fara a suprima prin asta libertatea de exprimare si de existenta a nimanui ... El este liber tocmai pentru ca respecta libertatea fiecaruia si a tuturor in acelasi timp ... intr-un cuvant , El Il iubeste pe Dumnezeu si isi iubeste vrajmasii ... El este dragoste , dar nu in inteles omenesc ... |
si inca un cuvant imi mai insufla Duhul Sfant in legatura cu oamenii lumesti : sunt atat de plini de inselaciune ( minciuna ) si de intuneric incat satana ii foloseste cum doreste el de multe ori , la planurile lui ... iar planurile satanei nu vizeaza distrugerea sau intimidarea oamenilor lumesti , caci aceia sunt ai lui , ci urmareste intimidarea oamenilor din Biserica , care voiesc sa slujeasca lui Hristos cu inima curata ; impotriva acestora satana are o ura inversunata , si de multe ori , el ii se foloseste de oamenii lumesti ca sa slabeasca rugaciunea crestinilor adevarati ... la un om lumesc ii insufla sa iti zica ceva pacatos , la altul ii insufla sa te linguseasca , la altul sa te ameninte cu tot felul de amenintari mincinoase ca sa te duca in tulburare , judecare si teama , la altul sa iti faca ceva rau , la altul sa iti arate o falsa iubire si felurite promisiuni ; si satana lucreaza prin toti acestia in acelasi timp , cu scopul de a-ti complica razboiul , caci daca in clipa asta te razboieste intr-un fel , in clipa imediat urmatoare iti aduce alt fel de razboi prin altcineva , astfel incat sa te induca in eroare si sa te tulbure ... insa tu trebuie sa te mentii mereu neinfricat si netulburat in iubirea lui Dumnezeu , pentru care vei lua rasplata vesnica de la Stapanul Cerului si al Pamantului , Hristos Dumnezeul nostru , fara voia Caruia nici un fir de par nu se clinteste din capul nimanui ...
sa nu pierzi lumina interioara a rugaciunii pentru nimic din lumea asta ... sa doresti tuturor binele fara patima , iar mai presus sa iubesti pe Dumnezeu si sa nu judeci pe nimeni , nici pe vrajmasii Lui Dumnezeu ... sa nu crezi niciodata in ceea ce iti sun gandurile , caci acestea spun intotdeauna numai minciuni ; adevarul se afla numai in inima si numai acolo , si se afla numai prin rugaciune si insuflarea Duhului Sfant ... la ganduri insa nu trebuie dat niciodata nici o atentie sau sa discuti cu ele , caci scopul lor asta si este : sa discute adevarul ca sa il micsoreze la nivelul intelegerii inselatoare ; iar adevarul nu este altceva decat dragostea de Dumnezeu in lumina interioara si nejudecarea vrajmasilor ... iar gandurile fac doua lucrari in mare : sa te infricoseze sau sa te minta cu iubiri patimase ... |
bine va regasesc pe voi , toti cei iubitori de Hristos si care va bucurati de iubirea lui cea dulce ...
care este definitia patimii ? avem patima fata de un anumit lucru atunci cand despartirea sau pierderea lui ne provoaca intristare ... daca moartea parintilor , sotiei sau sotului , sau a copiilor iti provoaca intristare , ai patima fata de acele persoane ; pentru persoanele moarte trebuie numai sa te rogi si nu sa te intristezi de pierderea lor ... daca iti pierzi serviciul sau esti dat afara de la facultate din cauza ca cineva ti-a facut niste nedreptati , sau daca ajungi sa fii nedreptatit in continuu in locul unde stai , si te intristeaza asta , atunci ai patima si nu implinesti porunca iubirii de vrajmasi a Mantuitorului ... iubirea de vrajmasi are niste cerinte : 1. mai intai sa nu te intristezi nici daca te omoara cineva sau orice nedreptati ti-ar face societatea in care traiesti ... 2. sa nu pomenesti deloc faptele acelora , nici macar in gand , purtandu-te fata de ele ca si cum pierderile ar fi nimica toata , si sa te bucuri duhovniceste in continuu ... 3. sa te bucuri din toata inima si cu toata deschiderea la revederea persoanelor care te-au nedreptatit , si sa le iubesti asa cum te iubesti si pe tine insuti ... sa it fie tie acele persoane ca niste fiinte foarte dragi pe care sa le iubesti in Hristos ... dar totusi , cu oamenii care nu sunt cu Biserica , trebuie sa ii iubim dar de la distanta oarecum ... caci chiar daca ii iubim si ne bucuram de ei , totusi nu trebuie sa ne placa sa ne petrecem timpul cu ei , caci asta duce in mod sigur la pacat si la pierderea harului ... deci pe oamenii care sunt despartiti de Biserica , trebuie sa ii iubim in lumina , dar sa ne pazim de obiceiurile si vorbele lor care nu sunt ale Duhului sfant ci ale vicleanului ... fata de acesti oameni trebuie sa avem o atitudine de neimplicare afectiva , dar si de nerespingere in acelasi timp ; ca sa dau un exemplu ... ce zice scriptura despre acestia ? mai intai zice ca sa " iti fie tie ca un pagan si ca un vames " ( adica sa nu il primesti in casa si sa nu vorbesti cu el ) sau ca " sa nu ii zici bun-venit sau sa il primesti in casa " , dar pe de alta parte zice sa iti iubesti vrajmasii ... deci atitudinea noastra fata de acestia trebuie sa fie o iubire plina de bucurie dar e la distanta , fara sa avem in comun faptele lor cele rele , nici macar gandurile care le gandesc ei ... deci : sa nu ai nimic in comun cu ei , adica sa nu stai cu ei de placere niciodata , dar nici sa nu ii respingi daca vrea sa intre in casa ta ... apoi vine capitolul care se cheama FRICA ... crestinul nu trebuie sa aiba frica de absolut NIMIC de pe lumea asta sau aialalta ... singurul lucru de care se teme crestinul este de a nu cadea din harul lui Dumnezeu : " sa stam bine , sa stam cu frica , sa luam aminte ! " ... frica de absolut orice naste intristare , iar intristarea este pacat ... caci daca iti este frica de ceva , cand va veni incercarea te vei intrista ; iar intristarea mareste raul in loc sa il atenueze : din tantar face elefant nu numai armasar ... cand pomenim relele care le-am suferit , atunci amplificam acele rele , si cu cat mai mult le pomenim cu atat mai mult le marim ; astfel , dintr-un cuvintel care ni l-a zis cineva de exemplu , se poate naste prin pomenirea de rau o cearta de mari proportii sau un dezastru in viata noastra ... atat de periculoasa este pomenirea relelor ... de aceea nu trebuie sa ne fie frica de nici o pierdere din viata noastra : sa nu ne fie frica si sa nu ne intristam nici daca nu o sa mai fim spovediti sau impartasiti , nici daca ne pierdem serviciul sau facultatea pentru orice nedreptati de la altii , nici daca suntem amenintati cu moartea , nici daca suntem batuti sau torturati , nici daca societatea ne respinge sau ne batjocoreste permanent , nici daca suntem inconjurati numai de dusmani , nici daca se abat asupra noastra multe boli sau saracie si nu avem ce manca sau nu avem caldura iarna , nici daca pierdem persoanele iubite de noi , nici daca am fi dati afara de la biserica pe nedrept , nici daca vedem in Biserica orice fel de rautati sau pacate sau erezii ... sa nu ne temem de nimic ... cine nu se teme de nimic acela are pe Hristos in el si se bucura de libertatea duhului sau ... |
de ce s-ar teme cineva de Dumnezeu ? caci Dumnezeu este Acela Care ne iubeste cel mai mult dintre toti , caci El este insasi iubirea ... daca Dumnezeu este bun totdeauna , inseamna ca El vrea numai binele tuturor oamenilor , chiar si pacatosilor celor mai mari , deci ce motiv ar avea cineva sa se teama de Dumnezeu ?
Dumnezeu este bun si nu exista nici un motiv pentru nimeni sa se teama de El ... deci daca este gresit sa spui ca ar trebui sa te temi de mama ta care iti vrea binele pe pamant , apoi sa spui ca de Dumnezeu ar tebui sa te temi este o absurditate totala ... singurul lucru de care trebuie sa se teama cineva este numai sa cada din iubirea lui Dumnezeu caci in afara iubirii lui este numai intuneric ... caci in afara IUBIRII prin excelenta , care este Dumnezeu , ce poate sa fie altceva decat ura si intunericul ? si deci a cadea din Dumnezeu care este Iubire , nu poti sa cazi tot in iubire si bine , ci cazi automat in rau si suferinta ... deci odata ce Dumnezeu este fericirea tuturor oamenilor , atunci singurul lucru infricosator care exista este numai a cadea din iubirea lui Dumnezeu , sau din harul lui ... iar aici trebuie sa facem deosebirea intre doua lucruri : crestinului nu trebuie sa ii fie frica nici chiar de pacat , nu , trebuie sa ii fie frica numai sa cada din iubirea lui Dumnezeu ; iar cine iubeste pe Dumnezeu implineste poruncile Lui , care nu sunt grele deloc ... si aici as vrea sa spun un lucru intru-totul adevarat : NU EXISTA NIMIC MAI USOR DE FACUT PE PAMANTUL ASTA DECAT PORUNCILE LUI DUMNEZEU ... mare , foarte mare adevar este asta ... si extrem de important ... daca ti se pare greu sa implinesti poruncile lui Dumnezeu asta este dovada incontestabila ca de fapt ai numai impresia ca vrei sa implinesti poruncile lui , dar in realitate incerci de fapt sa calci poruncile Lui si de aia intampini geutati ... caci greutatile nu exista in harul Lui absolut niciodata , caci harul dumnezeiesc nu are niciodata neputinte sau greutati ... harul Lui implineste poruncile dumnezeiesti extrem de usor ; iar greutatile nu exista decat in afara harului dumnezeiesc , caci numai in afara harului Lui Dumnezeu , Care este Iubire si Libertate absoluta , deci numai in afara harului Atoatetiitorului exista greutati ... deci daca in absolut toate celelalte lucruri pamantesti putem uneori sa intampinam greutati sau alteori sa ne fie usor a le face , totusi in implinirea poruncilor dumnezeiesti nu exista absolut niciodata greutati a le implini ... poruncile Lui Dumnezeu sunt cel mai usor lucru de facut pe pamant , si sunt absolut usoare , incat este de ajuns numai sa te gandesti sa le faci si gata , totul merge de la sine ... este ca si respiratia ; este ca si cum ai pluti in spatiul duhovnicesc si totul merge de la sine , poruncile parca se implinesc singure , iar tu te bucuri si te minunezi mereu de iubirea Lui Dumnezeu Care face totul pentru tine ... cu harul Lui Dumnezeu poti sa suporti si torturile cu bucurie , si fara sa te straduiesti sa faci aceasta ... totul este extrem de usor cu harul Lui Dumnezeu ... Hristos , pe Cruce fiind , avea putere sa si zambeasca celor care il batjocoreau si Il torturau , si avea inima plina de dragoste fata de ei fara nici o greutate ... caci , ce credeti ? El se gandea la crucea si batjocurile pe care le suferea in acele momente , oare ? nu ! ... El se uita cu mila si cu dragoste la cei din jurul Lui si nu lua seama la suferinte ; ci se ruga pentru cei ce ii faceau rau si le dorea binele din toata inima ... si ii era mila de ei de parca ei ar fi fost rastigniti in locul Lui si nu El ... plangea pentru ei de mila lor , ca erau cu mintile tulburate de intuneric ... asta este harul Lui Dumnezeu ... |
ortodoxia este , dupa cum arata si numele , trairea permanenta a Lui Dumnezeu sau in Dumnezeu , in harul Lui sau in poruncile lui , in porunca iubirii dumnezeiesti ... adica , este asa cum ati spus in paranteza ca se afirma : ortodoxia este acea credinta care este de pe vremea apostolica ...
dovada cea mai cuprinzatoare a acestui fapt , este insasi rugaciunea Lui Iisus , sau ISIHASMUL , traditia isihasta , pe care o are numai ortodoxia ... caci catolicismul ca si protestantismul se reduc la niste organizatii de binefacere in numele Lui Iisus , dupa cum si ei insisi propovaduiesc ... cred ca acest lucru este prea evident pentru toata lumea si nu este nevoie de mai multe explicatii ; nu cred ca un cunoscator al crestinismului poate sa afirme ca catolicismul si protestantismul face ceva mai mult decat binefacere sociala in numele lui Iisus ... e drept , catolicismul are mai multa rugaciune decat protestantismul , dar se reduce totusi la acelasi lucru : actiune mai mult exterioara , sociala si nu prea trateaza ei problema indumnezeirii omului ; cel mult catolicismul o trateaza intr-un fel , dar gresit , tot intr-un fel imaginativ , sentimental , deci exterior ; ori indumnezeirea omului nu se face dupa modelul caderii lui adam , prin imaginatie sau ganduri sau concepte ; niciodata gandurile , sentimentele , conceptele sau imaginatiile nu vor aduce cuiva indumnezeirea , inteleasa ca o stare reala si absolut permanenta de pace , iubire si bucurie , fericire interioara ... ; indumnezeirea este tocmai opusul : depasirea prin harul lui Dumnezeu a tuturor acestor limitari exterioare ... asta se face numai prin rugaciune neincetata , prin trairea permanenta a Lui Dumnezeu in inima ta ; asa spune si Iisus : Imparatia lui Dumnezeu este in inima omului ... deci , cum spuneam , singura credinta care trateaza problema indumnezeirii omului dupa invatatura lui Iisus este ortodoxia , prin traditia isihasta , care este in esenta trairea Lui Dumnezeu ... oare invatatura Lui Iisus se reduce la actiuni sociale , la partea Martei , sau de fapt aduce ceva esentialmente nou : indumnezeirea omului ... ce poate sa fie mai inalt decat trairea permanenta a lui Dumnezeu , rugaciunea neincetata ? Iisus a adus porunca iubirii de Dumnezeu si de aproapele , nu numai actiuni sociale ... diferenta dintre catolicism si protestantism nu este una de esenta , caci in mod esential , ambele sunt cazute din har ... ca unii se supun unui singur om , altii fac ce ii taie pe fiecare capul , asta este oricum o greseala din punct de vedere esential ... caci esenta este aceea pe care a pus-o si Iisus : iubirea de Dumnezeu , de aproapele si de vrajmasi ... aceasta este Piatra de temelie a Bisericii ... nu a spus Iisus asta in convorbirea cu Nicodim ? ori trairea lui Dumnezeu permanenta este numai in ortodoxia prin traditia rugaciunii neincetate ... Dumnezeu este Lumina nesfarsita si iubire nesfarsita , nu este o iubire sentimentala exterioara , si nici imaginatie meditativa ... indrazneste cineva sa asemene porunca iubirii de vrajmasi a lui Iisus cu inchizitia infailibilului papa ? sau poate sa asemene cineva porunca iubirii de Dumnezeu cu un Tatal nostru spus de protestanti in bisericile lor intr-o anumita zi ? atunci porunca " neincetat va rugati " nu este adevarata iubire de Dumnezeu ? pentru mine nici nu mai este nevoie de alte " dovezi " ca sa imi dau seama care este adevarata credinta : esentialul a fost deja spus ... restul discutiilor " teologice " este discutie omeneasca ... traditia isihasta nu inlatura cu totul sentimentele , gandirea , conceptele , imaginatiile , faptele , dar le da adevarata intrebuintare a lor , prin faptul ca nu mai sunt luate ca scop in sine ; scopul ramane mereu acelasi : trairea lui Dumnezeu in iubirea dumnezeiasca prin rugaciunea neincetata ... |
a spus cineva odata ca Dumnezeu uraste pacatul ... insa Dumnezeu nu uraste pacatul ci numai il ignora ... Dumnezeu constata existenta pacatului , dar nu il uraste ci il ignora , adica nu ii da atentie ; a da atentie pacatului inseamna a-l hrani , a-i da apa la moara ... dar Dumnezeu este iubire si nu uraste niciodata , nici pe pacatosi , nici macar pacatul ...
ce fel de Dumnezeu este Acela care uraste ? cine uraste se teme de ceva , are frica , adica este nedesavarsit ; ori Dumnezeu nu are de ce sa se teama nici de pacatosi , nici de pacat , caci pacatul nu are nici o putere asupra Lui , caci El este iubire ... intelepciunea are un inceput : " frica de Dumnezeu " , dar finalul intelepciunii este iubirea de Dumnezeu , iar iubirea scoate afara frica ... nu este desavarsit in iubire acela care se teme inca de Dumnezeu ; cat inca te mai temi de El nu poti inca sa ii zici Avva , adica Taticule , cum ii zicea Hristos ... in acest sens , cine inca se mai teme de Dumnezeu vede in mod stramb realitatea , chiar daca si aceasta este un inceput de intelepciune , dar intelepciunea intreaga o are cineva numai atunci cand Il vede pe Dumnezeu asa cum este El in realitate : BUN ; Dumnezeu este iubire si in El nu este intuneric ; El nu poate sa urasca nimic din ceea ce exista ... zicand acestea , eu nu doresc sa conving pe cineva de adevarul ortodoxiei , ci vreau sa prezint numai ceea ce afirma ortodoxia chiar si daca nimeni nu va citi ceea ce am scris ; scopul ortodocsului nu este sa fie crezut ci numai sa isi exprime si in fapta si in cuvant si in ganduri iubirea de Dumnezeu si de aproapele ... ortodocsul nu isi pune in discutie credinta ca la piata , caci credinta ortodoxa este ( din punctul ortodocsului de vedere ) insasi Adevarul ... iar Adevarul nu se discuta , Adevarul este o Persoana , Persoana divina , si nu se cunoaste prin discutie ci numai prin rugaciune si experiere , prin traire ... cine numai discuta din afara ortodoxia nu va ajunge sa o cunoasca niciodata in mod real , ci numai isi va face niste pareri gresite despre ea ... Adevarul ortodoxiei se simte numai prin curatirea de patimi si trairea relatiei personale cu Dumnezeu in rugaciune neincetata ... si ce fel de relatie de iubire este aceea cand tu te temi de persoana iubita ? desigur una imperfecta ; cand iubesti cu adevarat ai incredere absoluta in persoana iubita ... iar cand omul ajunge sa isi puna cu adevarat toata increderea in Dumnezeu nu mai are de ce sa se teama ; deci finalul intelepciunii este iubirea pe care a propovaduit-o Hristos ... |
Inainte de orice, pentru a putea rosti la inceput cu gura, apoi in minte si apoi, cand va vrea Bunul Dumnezeu, si in inima rugaciunea lui Iisus, "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul!", ar trebui sa castigam intai paza mintii impotriva vorbirii de rau, imaginatiei, gandurilor rele, iar consecinta a acestora si a multelor rugaciuni ce trebuie sa le aducem Domnului din tot sufletul si din toata inima noastra - dupa un timp sa putem sa devenim smeriti si bineplacuti Aceluia Care ne-a facut pe noi si sa inaltam aceasta rugaciune [a inimii, a lui Iisus] catre Tronul Celui Preainalt. Sa devenim liberi, dar nu liberi oricum, ci intru Domnul Hristos.
Poate are cineva dintre noi, din operele Sfintilor Parinti niste sfaturi practice pentru a putea dobandi paza mintii impotriva gandurilor si cugetarii celor rele si daca da, sa le posteze aici, pe forum, ca sa ne folosim cu totii de acestea... Iertati-ma, fratilor si surorilor intru Domnul Hristos, si va rugati si pentru mine, pacatosul! Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul! |
Voi incerca, prin ajutorul Domnului, si pornind de la ceea ce a scris Parintele Paisie [Aghioritul] referitor la punerea inceputului celui bun in viata noastra in volumul II al lucrarii sale, "Trezire Duhovniceasca" sa lamuresc cum noi toti am putea pune inceput bun vietii noastre.
Pornind de la constatarea unui cipriot familist crestin-ortodox care locuia in Anglia cum ca trebuie sa plece de acolo, deoarece preotii anglicani ii cununa deja si ii binecuvanteaza pe tatal cu fiica sa si pe fiu cu mama sa sa isi intemeieze familii [oare acestia nu stiu de pacatul strigator la cer al INCESTULUI ?!...], iar aceasta reprezinta numai una dintre bolile cu care ne-a molipsit uniunea europeana, Parintele ne povatuieste astfel: "Nu spun sa luam pancarte, ci sa ne intoarcem la rugaciunea noastra preintampinand marele pericol ce il asteptam si sa ne inaltam mainile catre Dumnezeu. Sa cautam modalitatile prin care sa ne pazim de rau. Este nevoie sa tinem putina frana, pentru ca toate merg spre nivelare. Acuma este vremea a spune Psalmul: "Pune pe capeteniile lor ca pe Oriv si Zev si Zevel si Salmana..., care au zis: "Sa mostenim noi jertfelnicul lui Dumnezeu" [Psalm 82, 11]. Exista o mare zapaceala. Toate se fac moara, oamenii sunt ametiti. Oamenii sunt ca albinele. Daca lovesti stupul, albinele ies afara si incep "vuuu..." si se invart nelinistite in jurul stupului. Dupa aceea directia lor va depinde de incotro va bate vantul. Daca sufla crivatul, se vor duce inauntru. Daca sufla vantul de sud [vant cald] vor pleca. Asa si lumea o sufla... "Crivatul national", "Vantul de sud national", si este, sarmana, ametita. Dar cu toate ca se face o astfel de fierbere, simt inlauntrul meu o mangaiere, o siguranta. N-are nimic ca s-a uscat maslinul, caci va da maladite noi. Exista un grup de crestini in care Se odihneste Dumnezeu. Exista inca oameni ai lui Dumnezeu, oameni ai rugaciunii si Bunul Dumnezeu ne rabda si iarasi va randui lucrurile. Acesti oameni ai rugaciunii ne dau nadejde. Nu va temeti. Ca neam [e vorba despre greci aici] am trecut atatea furtuni si nu ne-am pierdut, si sa ne temem de vijelia care e gata sa se risipeasca? nici acum nu ne vom pierde. Dumnezeu ne iubeste. Omul are ascunsa in el putere pentru vreme de nevoie. Anii grei vor fi putini. Va fi o vijelie. Nu va spun aceasta ca sa va infricosati, ci ca sa stiti unde ne aflam. Pentru noi este o ocazie mare; greutatile, martiriul sunt o praznuire. Sa fiti cu Hristos, sa traiti potrivit cu poruncile Lui si sa va rugati, ca sa aveti puteri dumnezeiesti si sa puteti infrunta greutatile. [b][i]Lasati patimile ca sa vina harul dumnezeiesc. Ceea ce va ajuta foarte mult este sa intre inlauntrul vostru nelinistea cea buna: unde ne aflam, ce ne va astepta, ca sa luam masurile necesare si sa ne pregatim. Viata noastra sa fie mai calculata. Sa traim mai duhovniceste. Sa fim mai iubitori. Sa ajutam pe cei indurerati si pe saraci cu dragoste, cu durere si cu bunatate. Sa ne rugam sa iasa oameni buni. " [p.16-17]. Cum incepem sa punem inceput pentru nelinistea cea buna in inimile noastre? Parintele Paisie ne raspunde si la o astfel de intrebare la p. 30-32 ale volumului II a lucrarii sus-mentionate, dandu-ne exemple de comportament ale oamenilor din Farasa [provincie a Greciei, unde s-a nascut Parintele Paisie] din vremea tineretilor sale. Acei oameni spuneau [si faceau dupa cum spuneau]: 1. "Daca ai vreo treaba n-o lasa pentru maine", spre deosebire de oamenii contemporani noua, care gandesc: "Sa lasam treaba, ca poate va veni cineva maine si ne va ajuta" [dovada de lene, dovada si de egoism, asteptand un ipotetic ajutor din partea altora]; 2. "Daca ai mancare buna, las-o pentru maine, caci poate vine vreun musafir". Oamenii de astazi gandesc "Mancarea cea buna s-o mancam in asta-seara." [iarasi egoism]. De altfel si Parintele constata:"Astazi cei mai multi se invartesc in jurul lor. Se gandesc numai la ei insisi." 3. Daca ploua , va trasni si se va face potop. Oamenii din vremea petrecerii Parintelui Paisie in lume se gandeau in aceasta situatie sa faca rugaciune pentru cei ce se aflau pe camp la seceris, sa ii pazeasca Dumnezeu pe aceia de la moarte prin inecare sau prin trasnire. Oamenii actuali, intr-o astfel de situatie, se gandesc daca nu cumva au puse rufe la uscat si sa mearga si sa le adune. Doar atat, iar la ceilalti, sarmanii, nu se mai gandesc. Rufele se mai usuca dupa o vreme de la incetarea ploii, dar pe bietii tarani, aflati la seceris in timpul furtunii si care au murit trasniti, oare cine-i va mai putea readuce la viata? Omul contemporan se pune pe sine in centrul atentiei sale si nu pe ceilalti, dupa cum ne porunceste Domnul, "Iubeste-l pe aproapele tau ca pe tine insuti..." Acesta nu este cu adevarat crestin, ci doar cu numele. Daca mintea i-ar sta la Hristos, atunci l-ar pune in centrul atentiei pe aproapele sau, nu pe el insusi. Punandu-se pe sine in centrul atentiei sale, cu durere in suflet, spun ca si Parintele Paisie: "...inima lui nu lucreaza si de aceea nu iubeste nici pe Hristos si nici pe semenul sau, cu atat mai putin natura, animalele, copacii, plantele". Si doar e vorba despre noi, eu, tu, aceia, ceilalti, dintre care cel mai nevrednic si pacatos sunt eu, cel care va scriu aici. 4. Daca vedeau niste pasari, oamenii din vremea petrecerii in lume a Parintelui Paisie se gandeau ca sunt flamande si vor hrana. Ca urmare, aruncau faramituri si le puneau apa ca sa bea. Oamenii de astazi mai hranesc si adapa doar pasarile care cad pe acoperis sau in alte locuri. Altfel, acelea n-au decat sa-si gaseasca singure hrana, n-au decatsa se descurce, gandim noi. Iar daca ceilalti, din vremea Parintelui Paisie vedeau crengi bolnave de copaci se gandeau imediat sa le taie, ca sa nu se intinda boala si al celelalte. Oamenii de astazi oare cand mai fac asa ceva? Poate doar [numai] primavara, cand trebuie curatati copacii... 5. Alt exemplu de gand bun pe care sa ni-l punem in minte ni-l ofera chiar Parintele Paisie, spunand: "Eu cand ies afara din Chilie arunc o privire in jos, apoi una catre acoperis, ca sa vad daca nu miroase a ars", si ne povatuieste sa facem si noi la fel la casa noastra - din cauza ca, explica Parintele, "...oarecine, fie din neatentie sau din rautate - ma rog ca nimeni sa nu faca rau - sa arunce ceva si sa ia foc". Ne exersam atunci nelinistea cea buna, punem atunci inceput bun si duhovnicesc al vietii noastre. 6. Un ultim exemplu de gand bun [in alt volum al lucrarii Parintelui "Trezire Duhovniceasca", pe care, din pacate, nu-l am la mine si citez din memorie pe Parintele] este acel de a nu judeca pe niciun om, considerandu-l pe fiecare ca un inger bun [ si dupa cum se stie, vorbirea de rau, a ingerilor, a Sfintilor lui Dumnezeu este, de asemenea, hula...]. Ma rog din toata inima ca acestea ce v-am scris sa va ajute sa puteti pune inceput al nelinistii celei bune pentru fiecare dintre cei ce citesc aceasta postare! Iertati-ma, fratilor si surorilor intru Domnul Hristos, si va rugati si pentru mine, pacatosul! Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul! |
ALTE FELURI DE A PUNE INCEPUT BUN VIETII NOASTRE
Venind un oarecare la chilia [Panaguda a] Parintelui Paisie, care era din orasul Florina, parintele face o remarca despre bunatatea mitropolitului de acolo. Iar acel oarecare il intreaba: "In ce echipa joaca [mitropolitul]?" . Pornind de la faptul ca acela era robit de fotbal, incat nici pe mitropolitul locului nu-l stia, Parintele afirma ca aceasta nestiinta, caracteristica lumii contemporane, nu se justifica decat pentru cei putini la minte sau pentru prunci. Iar in continuare ofera pilda unui adolescent grec razvratit, pentru a-si sustine spusele. Povesteste Parintele: "Un copil razvratit a plecat in Germania. Acolo l-au inchis intr-un centru de reabilitare, deoarece s-a incurcat cu droguri, etc. Nu a fost ajutat de nicaieri. Acolo i-a dat cineva o Evanghelie. A citit-o si s-a schimbat imediat. "Ma duc in Grecia, a spus. Acolo e Ortodoxia". S-a intors in satul sau. Rudele l-au sfatuit sa se insoare. L-au insurat. A dobandit si un copil. Citea Evanghelia, mergea la biserica, respecta zilele sfinte. Ceilalti care il vedeau traind asa spuneau: "Acesta, de vreme ce citeste Evanghelia, inseamna ca sufera, a innebunit!" Dupa putin timp l-a parasit si femeia lui, luand cu ea si copilul. Dupa ce a plecat femeia sa acela le-a parasit si el pe toate cele ce le avea in sat, ogoare, tractor etc si s-a dus prin pesteri unde pustnicea.. Insa un duhovnic i-a spus: "Trebuie sa-ti gasesti femeia, sa va intelegeti si dupa aceea sa hotarasti ce vei face". A pornit spre Tesalonic, ca sa-si afle femeia. Credea, deoarece i-a spus duhovnicul, i-o va descoperi Hristos.. In Tesalonic, Hristos nu i-a descoperit pe femeia sa. Intre timp, a aflat insa niste germani, pe care i-a catehizat. Unul dintre ei s-a botezat. Acestia i-au platit biletul si s-a dus in Atena. Nici acolo n-a aflat-o. Aceia [germanii] i-au platit iarasi biletiul si s-a dus in Creta.. Acolo a gasit ceva de lucru si s-a dus la un duhovnic. Acela, indata ce a auzit problema sa, i-a spus: "Nu cumva femeia si copilul tau sunt asa si asa? Aici undeva lucreaza o femeie. Nu are mult timp de cand a venit". Si i-a descris cum arata acea femeie. "Ea trebuie sa fie"- spune el. Duhovnicul a instiintat-o. Aceea, de cum l-a vazut, a ramas uimita. "M-ai aflat cu vraji, i-a spus. Esti vrajitor!". Si l-a lasat si a plecat inainte de a apuca sa-i vorbeasca. A pierdut-o iarasi. A aflat despre mine si a venit la coliba. A batut o data si a astepta. S-a dat intr-o parte si, pana sa deschid, facea metanii. Purta niste haine vechi. Mi-a povestit totul. Aveam cateva smochine uscate si i-am dat. "Vrei smochine?" "Nu am dinti" - mi-a raspuns. "Nici eu nu am", ii raspund. "Pe tine te doare? ma intreaba din nou. Pe mine ma doare. Dar dinlauntrul durerii iese bucuria lui Hristos" - imi spune. "Vrei vreo flanea?" - il intreb. "Am doua, imi raspunde. Daca se va incalzi timpul, una am s-o dau". "Asculta, ii spun - pana sa te descurci si o sa te intelegi cu femeia ta, sa ai grija de sanatatea ta, pentru ca ai raspundere si pentru copil". O astfel de ravna! O astfel de credinta! Nu avea nici 27 de ani. Sa fi cunoscut acesta viata monahala! Era cu desavarsire nestiutor, dar avea dispozitie buna si Dumnezeu l-a ajutat si a inaintat adanc, evangheliceste." - Din Cuviosul Paisie Aghioritul - "Cuvinte", vol. II - "Trezire Duhovniceasca", p. 38-40 - Iertati-ma, fratilor si surorilor intru Domnul Hristos, si va rugati si pentru mine, pacatosul! Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul! Razvan |
Marcu Ascetul
Cei ce au primit botezul in Hristos au capatat harul mistic, dar acesta lucreaza in masura in care ei implinesc poruncile... Inima care se lasa tarata de vreo placere de la locul stradaniilor consimtite de bunavoie, este greu de tinut in loc asemenea unui bolovan foarte greu ce se rostogoleste la vale.
Asa cum vitelul lipsit de experienta, alearga dupa iarba, ajunge intr-un loc marginit de prapastii, tot asa este si sufletul pe care gandurile l-au izgonit, incetul cu incetul, de la locul sau. |
Sfantul Ioan Gura de Aur ( referitor la rugaciunea lui Iisus )
"Pomenirea numelui Domnului nostru Iisus Hristos il atata la lupta pe diavol. Caci sufletul ce se sileste in Rugaciunea lui Iisus poate dobandi totul, si binele si raul. Mai intai omul va vedea raul din launtrul inimii sale, apoi binele. Aceasta rugaciune il atata pe diavol si tot acesata rugaciune il va smeri si-l va alunga. Aceasta rugaciune da pe fata pacatul care este in noi si tot aceasta rugaciune va birui si smulge incetul cu incetul puterea diavolului din inima noastra."
|
Aceasta rugaciune are puterea de a invia pe cei omorati de pacate si de a-i izgoni pe demoni ( Ioan 11 , 25 ) .Rugaciunea lui Iisus descopera mai intai prezenta demonilor in om si apoi ii izgoneste. Puterea satanei, care salasuieste in om in vremea vietii lui pacatoase , cand aude numele Domnului Iisus Hristos, chemat in rugaciune de cel ce se roaga, incepe sa se clatine, ne arata Ierod. Cleopa Paraschiv. Atunci diavolul atata in om toate patimile, cautand sa-l intrerupa pe crestin de la rugaciune si sa-l inspaimante. Preacuviosul Parintele nostru Ioan Proorocul arata ca lucrarea patimilor si a demonilor sunt legate intre ele, caci demonii lucreaza prin mijlocirea patimilor. Cand in vremea Rugaciunii lui Iisus vom simti o deosebita tulburare si fierbere a patimilor, sa nu cadem in deznadejde si tulburare din aceasta pricina. Dimpotriva , sa ne imbarbatam si sa ne pregatim pentru o nevointa mai puternica cu Rugaciunea lui Iisus , ca unii ce simtim in chip vadit ca rugaciunea a inceput sa produca in noi lucrarea care ii este proprie.
|
Sfantul simeon al tesalonicului (1)
[COLOR=blue]Cuvant despre mantuitoarea numire si chemare a Domnului nostru Iisus Hristos Fiul lui Dumnezeu, sfanta cu adevarat si dumnezeiasca rugaciune [isihasta][/COLOR] (P.G. 155, 541-549) [SIZE=3]I[/SIZE] Sunt numeroase rugaciuni despre care in parte vom vorbi dupa cat ne va fi in putinta. Intre toate insa, mai ales, este cea data noua in Evanghelie de Domnul nostru Iisus Hristos, continand pe scurt toata invatatura si puterea evanghelica, adica mantuitoarea chemare a Domnului nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, despre care si alti multi incercati dintre cuviosii nostri Parinti au scris, cum sunt Parintele cu cuvinte de aur care a invatat despre aceasta rugaciune in trei cuvantari, sau ca Purtatorul de Dumnezeu Parinte al Scarii, sau ca Nichifor ascetul, ori ca cel intre sfinti episcop al Foticeii, Diadoh, sau ca Simeon Noul Teolog, si ca ceilalti in care in mod vrednic a locuit Duhul lui Dumnezeu. Aceasta rugaciune inca se mai numeste si in Sfantul Duh, dupa cum spune si Pavel ca "nimeni nu poate sa numeasca pe Iisus Hristos Domn decat in Duhul Sfant". Si de la Dumnezeu este cel care zice aceasta. "Orice duh, zice, care marturiseste ca Domnul Iisus Hristos a venit in trup este de la Dumnezeu". II In aceste zile ale noastre au scris impreuna cu Duhul despre aceasta mai cu osebire, ca fiind cu adevarat si ei de la Dumnezeu, de Dumnezeu graitorii si purtatorii si hristoforii si in adevar indumnezeitii Calist, cel intre sfinti Parinte al nostru si Patriarh de la Dumnezeu al capitalei noua Roma, si Ignatie, cel de un gand cu el si impreuna nevoitor. Acestia au scris cu foarte mare iscusime o carte duhovniceste si dumnezeieste gandita in care au pus la un loc cele inrudite [cu aceasta tema] asezate in o suta de capete aratand si prin numar desavarsirea invataturii. Aceste vlastare desavarsite ale imparatestii cetati, au vietuit inainte impreuna facand toate si ducand viata in feciorie si in calugareasca supunere, iar apoi traind neintrerupt impreuna ascetic si cereste viata cea in Hristos, pentru care Insusi Hristos catre Tatal s-a rugat pentru noi toti [ca s-o avem], pazind-o in ei insisi ca niste luminatori, dupa Pavel, in lume, si au fost vazuti avand cuvantul vietii. Caci s-au ostenit mai mult decat multi dintre sfinti pentru unitatea si iubirea in Hristos, incat sa nu se vada vreodata vreo deosebire in obiceiuri sau vreo intristare fie si trecatoare, lucru care intre oameni este aproape cu neputinta. De aceea, s-au facut ca niste ingeri, pazind in ei pacea lui Dumnezeu care este Iisus Hristos, pacea noastra, cum a zis Pavel, "Cel ce face pe cele doua una si a Carui pace covarseste orice minte", predandu-se cu pace linistii celei mai de sus si intreit luminate, degrab vazand tot mai clar pe Iisus pe Care L-au iubit din suflet si pe Care cu adevarat L-au cautat. Si s-au facut una cu El, si cu lumina Lui prea dulce si s-au facut partasi fara saturare Dumnezeirii. Inca si arvuna Duhului au luat de aici, curatindu-se prin faptuire si contemplatie si s-au facut partasi, intocmai ca apostolii, dumnezeiestii lumini cea din munte. Si au aratat multora in chip vizibil spre marturie fata lor stralucitoare ca a lui Stefan, harul aratandu-se nu numai in inima lor, ci si pe chipul lor. De aceea au fost vazuti la fel ca si acel mare Moise, dupa cum marturisesc cei care i-au vazut, stralucindu-le figura ca soarele. Intocmai ca acest fericit, bine patimind si invatand prin experienta, au vorbit cu limpezime despre dumnezeiasca lumina a lucrarii naturale a lui Dumnezeu si a harului. Si, in plus, aduc martori pe sfinti cand vorbesc despre aceasta sfanta rugaciune. III Deci aceasta dumnezeiasca rugaciune, chemarea Mantuitorului nostru? Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma?, este si rugaciune si fagaduinta, si marturisire a credintei, si datatoare a Duhului, si aducatoare a dumenzeiestilor daruri, si curatire a inimii, si alungarea demonilor, si locuire in noi a lui Iisus Hristos, si izvor al intelesurilor duhovnicesti si al gandurilor dumnezeiesti, si izbavire de pacate, si tamaduire a trupului si a sufletului, si datatoare a dumnezeiestii luminari, si izvor al milei dumnezeiesti, si rasplatitoare intru smerenie cu descoperiri ale tainelor dumnezeiesti si singura mantuitoare caci aduce cu ea numele mantuitor al Dumnezeului nostru, singurul nume care trebuie chemat de noi, Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Si nu este altul in care sa ne mantuim, dupa cum spune Apostolul. De aceea este si rugaciune, caci prin ea cerem dumnezeiasca mila, si fagaduinta caci prin ea ne infatisam pe noi insine lui Hristos prin insasi chemarea Lui. Inca si marturisire este, deoarece aceasta a marturisit Petru, fiind fericit de Domnul; si datatoarea Duhului este fiindca "nimeni nu poate numi Domn pe Iisus Hristos decat in Duhul Sfant". Si datatoare a darurilor dumnezeiesti e, caci "pentru aceasta iti voi da tie, zice Hristos lui Petru, cheile imparatiei cerurilor". Si curatirea inimii, caci Il cheama si-L vede pe Dumnezeu care curateste pe privitor. Si izgonire a demonilor, caci in numele lui Iisus Hristos au fost alungati si sunt haituiti toti dracii. Si locuire a lui Hristos, caci, prin pomenirea Lui, Hristos este in noi si prin pomenirea-I se salasluieste si da bucurie. "Adusu-mi-am aminte, zice, de Dumnezeu, si m-am bucurat". Mai este si izvor al intelesurilor si gandurilor duhovnicesti, fiindca Hristos este comoara oricarei intelepciuni si cunostinte si da pe aceasta celor in care locuieste. E si izbavire de pacate caci despre ea zice: "cate veti dezlega vor fi dezlegate si in cer", este si tamaduire a sufletelor si a trupurilor caci "in numele lui Iisus Hristos scoala-te si umbla" zice, si: "Enea, te vindeca Iisus Hristos". Este aceasta rugaciune si datatoare a luminarii dumnezeiesti caci Hristos este lumina cea adevarata si harul si stralucirea Lui le-o daruieste celor care Il cheama pe El. "Si va fi, zice, lumina Domnului Dumnezeului nostru peste noi" si: "cel ce Imi urmeaza Mie, nu va umbla in intuneric, ci va avea lumina vietii". Si izvor al milei dumnezeiesti este, caci mila cerem, iar Domnul este milostiv si se milostiveste de toti cei care-L cheama, si face degraba dreptate celor care striga catre El. Este si rasplatire cu descoperiri a tainelor dumnezeiesti catre cei smeriti caci lui Petru, pescarul, aceasta i s-a dat de la Tatal cel ceresc prin descoperire. Si Pavel a fost rapit in Hristos si a auzit descoperiri, si ea, rugaciunea, intotdeauna lucreaza aceasta. E si singura mantuitoare pentru ca, in nimeni altul, zice Apostolul, nu este sa ne mantuim noi. Iar acesta este Mantuitorul lumii Hristos. De aceea in ziua cea de pe urma va marturisi toata limba si va lauda cu voie si fara de voie pe Domnul Iisus Hristos intru slava lui Dumnezeu Tatal. Rugaciunea aceasta este si semn al credintei noastre, ca suntem si ne chemam crestini si marturie ca de la Dumnezeu suntem. Caci orice duh care marturiseste ca Domnul Iisus Hristos a venit in trup, este, zice, de la Dumnezeu, dupa cum am mai aratat. Iar tot cel ce nu marturiseste aceasta nu e de la Dumnezeu. Si acesta este Antihristul, cel ce nu-L marturiseste pe Iisus Hristos. De aceea trebuie ca toti credinciosii sa marturiseasca neincetat acest nume, si pentru proclamarea credintei, si pentru dragostea Domnului nostru Iisus Hristos, de care nimeni nu ne va putea desparti vreodata, si pentru harul care vine din numele Lui si pentru iertarea si izbavirea si vindecarea, sfintirea si luminarea si toate cele spre mantuire. Caci intru acest dumnezeiesc nume apostolii au savarsit si minuni si au invatat. Caci zice dumnezeiescul evanghelist "acestea s-au scris ca sa credeti ca Iisus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu" - iata credinta. "Si crezand, viata sa aveti intru numele Lui" - iata mantuirea si viata. |
Sfantul simeon al tesalonicului (2)
IV
Acest nume deci, ca o rugaciune, sa-l zica tot cel evlavios si cu mintea in sine si cu gura, si stand si umbland, si asezat si in picioare, si orice ar face sau ar zice, pe sine insusi spre aceasta sa se osteneasca si sa se forteze. Va gasi o mare bucurie si veselie, asa cum au experienta aceasta cei ce se ingrijesc de ea. Caci aceasta lucrare este si pentru cei din pustiu, si pentru monahii ce se afla in mijlocul zgomotelor, si in orice alta conditie ar fi, toti trebuie in fiecare caz sa aiba ca model lucrarea acestei rugaciuni dupa putere, atat clericii, cat si monahii si laicii. Monahii deci, ca unii aflati in aceasta ceata, au obligatia necesara pentru aceasta, chiar avand ascultari in locuri galagioase, totdeauna sunt obligati sa se straduiasca spre lucrarea acestei rugaciuni si sa se roage Domnului neincetat, chiar si dupa vreo tulburare sau intunecare sufleteasca, ca nu cumva prin dezinteresul mintii aceasta sa fie furata de vrajmas si sa fie robita, ci sa revina la rugaciune si sa se bucure cei care se reintorc la ea. Cei hirotoniti sa se ingrijeasca de lucrarea aceasta apostolica si de dumnezeiasca predica si de savarsirea lucrarilor dumnezeiesti aratand iubirea lui Hristos. Cei din lume insa, ca pe o emblema a lor si ca un semn al credintei, si paza si sfintire, si alungare a oricarei ispite, sa lucreze aceasta rugaciune, dupa putere. Asadar toti cei hirotoniti, laicii si monahii sculandu-se din somn, trebuie sa-si indrepte gandul spre Hristos intai, si de Hristos mai intai sa-si aminteasca, si aceasta sa o aduca inceput al oricarei cugetari ca jertfa lui Hristos. Ca de Hristos, Care ne mantuieste si atat ne iubeste, trebuie sa ne amintim inainte de orice alt gand fiindca suntem si ne numim crestini si ne-am imbracat in El prin dumnezeiescul Botez, si am primit pecetea Lui prin Mir, si ne-am facut partasi Sfantului Sau Trup si Sange si inca ne impartasim cu acestea, si suntem madularele Lui, si templu caci in El ne-am imbracat si locuieste intru noi, iar pentru aceasta Il iubim si vesnic de El trebuie sa ne amintim. Fiecare, deci, sa aiba in plus si un timp hotarat dupa putere in care sa zica aceasta rugaciune de un anumit numar de ori. Iar despre aceasta ajunge cate am spus; iar de voieste cineva mai multe, sunt numeroase scrieri care invata. Caci incepusem deja sa vorbim despre rugaciunile Bisericii care se savarsesc dupa randuiala, cand s-a facut ceruta o lamurire si despre aceasta rugaciune isihasta. Si am vazut acum dupa putere. Deci, mai intai zicem ca aceasta este lucrarea ingerilor, cum am mai aratat, si ca Biserica are zel spre ea, ca spre una prea dumnezeiasca. Caci orice alta lucrare, adica milostenia si slujirea fratilor, vizitarea bolnavilor si purtarea de grija a celor intemnitati sau robiti, necazurile si cele asemenea, se savarseste pentru iubirea de frati si prin ei este dusa la Dumnezeu. Iar saracia si postul, culcarea pe jos si plecarea genunchilor, privegherea si celelalte randuite spre smerirea trupului pentru curatenie, si pe Dumnezeu Il apropie si prieten Il fac si ca jertfa buna Lui sunt, dar nu I se infatiseaza lui Insusi Dumnezeu. Rugaciunea insa infatiseaza lui Dumnezeu Insusi si uneste cu El, si cele ale prietenului savarseste si vorbeste si are indrazneala si cere si una se face cu Acela. Trebuie deci in mod necurmat si neincetat sa fie zisa aceasta rugaciune, intocmai ca cea a ingerilor. Caci doar asta cere Dumnezeu de la noi, sa ne aducem aminte de El, si impreuna cu El sa fim, si doar pe El sa-L cautam si sa-L iubim si sa-L vedem asa incat si cele ale Lui sa le primim in mod curat si nemijlocit. Dar fiindca acest lucru ne este cu neputinta din cauza invelisului trupului si a trebuintelor, si abia unora in mod rar li s-a facut acest dar al lui Dumnezeu de a fi intocmai cu ingerii, din necesitate Biserica a randuit timpuri anumite si trebuincioase pentru rugaciuni si care sunt obligatorii pentru fiecare credincios. Texte preluate cu sprijinul D-lui Gabriel Alexe. |
Rugaciunea lui Iisus este pentru toti, pentru ca in aceasta viata avem parte de tot felul de josnicii. Si cu ce putem noi lupta cu ele? Cu numele lui Hristos ,ne spune parintele arhimandrit Mina Dobezu. Dar sa nu spunem : "Hai sa incerc si eu sa practic Rugaciunea lui Iisus". Ci ", Ia sa incep rugaciunea inimii si sa ajung practicant al rugaciunii neancetat."
|
Este o carte foarte buna pe acest subiect scrisa de parintele Mina Dobzeu.
Parintele Mina Dobzeu are si binecuvantarea Sfantului Sinod sa vorbeasca pe aceasta tema a rugaciunii mintii pogorate in inima. Se gaseste aci pe scribd gratis: http://www.scribd.com/doc/4061105/Ie...unea-lui-Iisus Nu e lunga - numai vreo 90 de pagini. |
...mai simplu:
[COLOR=black][SIZE=4]Cand se spune aceasta Rugaciune? De ce numai calugarii trebuie sa spuna aceasta Rugaciune? Cum se spune ea? [/SIZE]
[SIZE=4]…chiar de nu ai somn noaptea spune “Doamne Iisuse Hristoase miluieste-ma!” in minte si in gand, si vei simti cum dragostea Lui te va toropi si te va inmuia si te vei umple de pace si dragoste si mila pt oameni!!! Spune aceasta rugaciune NECONTENIT, pt ca prin asta iti vei arta dragostea fata de Hristos, si prin aceasta inseamna ca te lasi in mainile Sale, si daca te lasi in mainile Sfinte ale lui Hristos, aceste te va modela dupa cum stie El mai frumos!!!! Si va lucra in familia ta!!! Este atat de minunat Hristos…!!! Dar numai sa Il lasam sa lucreze in viata noastra! Altfel, vom suferi mult… si ne vom pierde linistea.. si de aici suntem pierduti… suntem cale libera pt satana, ramane teren favorabil pt a-si face el lucrarea… si daca a ajuns sa isi faca lucrarea, satana va distruge tot… Dar noi sa nu ii dam cale libera, ci sa ne rugam necontenit cu “Doamne Iisuse” chiar de ni se pare ca nu exprimam ce avem noi nevoie sa ne ajute Hristos, ba mai mult, prin pomenirea neincetata a numelui Sau, El se salasluieste in mintea si inima noastra si va lucra cum numai El stie in viata noastra!!! “El care a facut ochiul, oare nu vede? El care a facut urechea, oare nu aude?” ne spune Sf.Pavel. Un parinte din Sf.Munte Athos, Haralambie, se ruga numai cu “Doamne Iisuse”, atat spunea mereu, si ajunsese sa izbaveasca suflete din iad… vezi ce mare este puterea acestei rugaciuni??? Un alt parinte din Sf.Munte spunea ca la fiecare rostire a acestei rugaciuni, Dl Hristos ne binecuvinteaza si ne spune “Iertate sa-ti fie pacatele”!!! Nu e nevoie de mii de cuvinte intr-o rugaciune, ci e deajuns 5 cuvinte care sa le repetam in minte si sa fim atenti la rostirea lor, si astfel sa ne rugam nu numai cu mintea ci si cu inima!!! Si isi va face locas in inima noastra si va fi toata bucuria lui Hristos in noi, se va salaslui Sf.Treime in noi si nimic nu ne va mai amari sufletul si inima, nimic nu ne va mai fi greu, pt ca il avem pe Hristos si tot cerul in noi!!! Este exact ceea ce ne invata Sf.Parinti de unirea tainica prin rugaciune cu Hristos, prin care vom ajunge la DESAVARSIRE!!! Sau la ILUMINARE – vederea luminii dumnezeiesti!!! Ca Hristos ne va invrednici si de vederea LUMINII ceresti, aceea pe care El a avut-o la Schimbarea Sa la fata de pe Tabor!!! Numai sa nu incetam aceasta rugaciune, sa o rostim mereu in minte, si Hs va lucre tainic in noi si in jurul nostrum si ne va armonia fiecare lucru al nostru![/SIZE] [SIZE=4]Un om, director la firma f.mare dintr-un oras din tara noastra (nu are importanta care), a aflat de la duhovnicul sau despre aceasta rugaciune si in timp ce lucra chiar la proiecte la calculator care erau extrem de grele, el spune rugaciunea! A citit si Filocalia (toate 12 vol) toate PSB si Zbornicul (unde se vb numai de Rug inimii) si punea in practica cele citite!!! Si sotia lui a vazut o schimbare in el si il tot ocara de numa numa, dar nu-l interesa! El se ducea in camera lui si spunea rugaciunea Doamne Iisuse!! Au durat cativa ani (4 parca) pana cand Hs chiar si-a facut lucrarea in familie: si sotia lui a aflat de lucrarea sa si s-a umilit cu inima (tre sa mentionez ca erau crestini nepracticanti, nu aveau treaba cu Biserica, dar a plecat sotul cu aceasta rugaciune) si si-a cerut iertare si a inceput si ea sa se roage si au devenit CRESTINI MODEL, el sotul, ajunsese la acel nivel al vietii duhovnicesti care se numeste CONTEMPLATIE lucru ce inseamna ca este rapit cu mintea in Ceruri si avea parte de Bucuria cereasca!!! Aceste momente pot dura cateva minute, cateva ore sau zile!!! Satana se teme f.mult de acest nivel de desavarsire, care mai poarta numele de ILUMINARE!!! Chiar si fiul lor care isi batea chiar tatal, a ajuns si el la fel de BUN crstin, toate aceste fapte minunate castigate de RABDAREA si STARUINTA IN RUGACIUNE a sotului!!! Stiu aceasta din marturisirea directa a CHIAR A DUHOVNICULUI acestei familii!!! A fost la o conferinta la SB anul trecut!!! Iata ca si mirenii care staruie in rugaciune ajung la acest nivel de ISIHIE chiar in mijlocul lumii!!! Este cu neputinta??? NICIDECUM!!! “Dai vointa, iei putere”!!! [/SIZE] [SIZE=4]La Sf.Munte parintii se roaga NUMAI cu aceasta rugaciune, ei nu au canon sau pravila de citit la psaltire sau alte acatiste sau alte rugaciuni!!! Chiar si rugaciunea dinainte de impartasanie este inlocuita cu 12 ate de Doamne Iisuse!!! Adica fiecare calugar are cate o metanie de 100 de nodulete, si spun Doamne Iisuse de cate 12 ori, deci 1200 de Doamne Iisuse!!! Asta este canonul de Impartasanie!!! Bine, asta este la manastirile mari!!! La pustie calugarii din pesteri si colibe spun Doamne Iisuse chiar pt Vecernie si celelelate slujbe deci le inlocuiesc cu aceasta rugaciune!!! Numai la Sf.Liturghie se aduna cativa pustinici la o coliba ce are si un paraclis unde pot savarsi Taina Euharistiei si se Impartasesc!!! Apoi iar la pustie!!! Si iar “Doamne Iisuse”!!![/SIZE] [SIZE=4]Ai vazut ca nu mai avem timp mai de nimic, dar mintea NIMIC nu ne-o poate ocupa decat noi prin gandurile desarte!!! Si prin aceasta rugaciune rostita in minte, alungam gandurile desarte, si impllinim porunca “rugati-va neincetat”!!! Si ne unim TAINIC cu Hristos!!![/SIZE] [SIZE=4]Prin aceasta rugaciune scurta va lucra Hristos, de ramanem muti de uimire!!! Chiar de vom avea ispite nenumarate pana la lacrimi amare, sa staruim ca sa ne vada Hristos dorinta de a ne uni tainic cu El si ca nu deznadajduim!!! Ce pana atunci a fost durere va REPARA Hristos cum nu iti poti inchipui!!! Numai sa nu ne dam batuti!!! Chiar de vom deznadajdui, sa ne ridicam imdetiat, sa cerem iertare de la Hristos si sa plecam mai cu avant in lucrarea unirii cu El!!! Hristos vazandu-ne silinta, ne va binecuvanta si ve lucra mai mult in noi, desi noi poate nu ne dam seama, dar se vor vedea progrsele si roadele rugaciunii!!![/SIZE] [SIZE=4]Numai asa putem invinge azi rautatea lumii: DOAMNE IISUSE HRISTOASE MILUIESTE-MA!!![/SIZE] [/COLOR] |
rugaciunea inimii in pustia capitalei
Eram la Manastirea Sihastria, intr-o vara.. si l-am auzit pe un ucenic de-al Parintelui Cleopa spunand: "Sa nu ganditi ca in lume nu puteti face rugaciunea inimii. A venit acum cateva zile o doamna din Bucuresti, o doamna destul de tacuta. Locuieste in plin centrul capitalei si este profesoara de matematica. Are rugaciunea inimii intr-o masura in care putini dintre noi, cei de aici, o avem."
Mi-a ramas in minte. Frumos si fericit exemplu. In plin centrul capitalei, o sotie si profesoara de matematica, practicanta a rugaciunii din Sbornic. Sa luam aminte si sa nu ne legam de faptul ca zgomotul orasului ne impiedica mintea de a se inalta la Dumnezeu si de a-L pastra in inima, toata ziua. Fiecare trebuie sa intre in pustia inimii sale si sa o faca izvoratoare de apa vie, cu darul lui Dumnezeu. Lucrurile grele cu anevoie se dobandesc. Calea pe care au mers sfintii este a tuturor, alta nu exista ! |
Istorioară despre puterea „Rugăciunii lui Iisus”
Un frate, lucrător al rugăciunii mintii si a inimii, rugându-se a avut următoarea vedenie: «A văzut cu mintea sa că se află în Iad, în Tartar, acolo unde este locuinta tuturor demonilor. Acolo a văzut o cetate foarte mare, care era plină de întuneric foarte gros si aproape pipăibil, despre care, spune Mântuitorul nostru Iisus Hristos: „Acolo va fi întunericul cel din afară”, deoarece nici o rază de lumină nu pătrunde acolo. Acolo a hotărât Domnul să locuiască demonii, în vecii vecilor. Iar portile acestor cetăti erau mari si puternice, fiind păzite de câtiva demoni înfricosători de urâti. Înăuntrul cetătii locuiau demoni fără de număr. Unii dintre ei ieseau din cetate, iar altii intrau, ca albinele în stup. Fratele stătea lângă drum. Era aplecat, fruntea lui sprijinindu-se pe genunchi, trupul lui fiind arcuit ca un pod, iar pieptul lui adâncit ca o boltă. Astfel stând, fratele spunea cu durere, din inimă: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-mă pe mine păcătosul”. Spunând astfel rugăciunea, la fiecare rugăciune a sa, iesea din gura lui o flacără de foc imaterială, care se îndrepta către un demon si-l ardea, încât demonul rămânea pe loc ca „un bustean”. Spunând mai departe rugăciunea, alt demon era ars de para de foc ce iesea din gura lui. Rugându-se fratele astfel mai mult timp, a reusit cu Darul lui Dumnezeu să ardă mai multi demoni, care stăteau în fata portilor iadului. Demonii, care se aflau înăuntrul cetătii, vedeau că dispar demoni, vedeau si sabia de foc a „Rugăciunii lui Iisus”, care îi nimicea, dar de unde venea aceasta nu puteau afla, pentru că numele lui Dumnezeu îi ametea, precum ameteste fumul albinele. Atunci, au mers si au spus cele întâmplate împăratului lor, Satana, care aflând de nenorocire, s-a tulburat foarte, dar se temea să iasă din cetate, pentru a nu fi ars si el. A scos, însă, capul său necurat afară din cetate, pentru a vedea ce se întâmplă si de unde vine sabia de foc. În acele clipe, flacăra de foc a rugăciunii l-a atins în fată, arzându-l. Atunci, s-a retras repede înăuntru, închizând portile Iadului. Iar fratele, venindu-si în fire si cugetând la cele întâmplate, se bucura de nimicirea demonilor, slăvind si multumind Domnului nostru Iisus Hristos, care a dat atâta har si putere celor care îl iubesc din tot sufletul si îl cheamă din adâncul inimii în ajutor. despre Rugaciunea lui Iisus - carte format html http://www.rugulaprins.go.ro/ |
Această rugăciune scurtă trebuie repetată fără incetare spre a absorbi gândurile misticului și a le instrăina de orice tentație. Sfântul Nichifor susținea că țelul vieții spirituale este să ia cunoștință de tainele " comorii ascunse in inimă", care e " lăcașul lui Dumnezeu". Această unire se face "coborând" prin intermediul respirației, mintea in inimă. Prin aceasta , inima se pune in armonie cu milostivirea Mântuitorului. Invocarea numelui lui Iisus este calea cea mai simplă a rugăciunii neâncetate. Repetată , adesea de o inimă plină de "smerită atenție", ea nu se pierde intr-un șuvoi de cuvinte, ci păstrează cuvântul ce duce rod intru răbdare.
Așa cum ne arață Sf. Ioan Scărarul, Nichifor și Grigore Palama, Rugăciunea Inimii, este cu putință in orice clipă, pentru că nu este o ocupație alături de oricare alta, ci unica ocupație , " aceea de a-L iubi pe Dumnezeu, Care insuflețește și transfigurează orice acțiune intru Iisus Hristos." |
toti vorbiti despre aceasta rugaciune..
si dupa parerea mea denuimrea ei este foarte prost pusa in comparatie cu rugaciunea! cand zicem de ex rugaciunea sf efrem sirul ne referim la rugaciunea care acest sf o zicea. dar cand zicem rugaciunea lui Iisus..Iisus are nevoie sa se roage de cineva?? NU! mai degrab rugaciunea catre Iisus sau rugaciunea inimii..ca aceasta denumire e foarte prost pusa! |
Citat:
|
....+
Citat:
|
Citat:
|
calea rugaciunii launtrice
"Manualul isihiei" sau "Calea rugaciunii launtrice" - scris de Vladica Antonie Marturisitorul - pune accent nu numai pe tehnica prin care se poate dobandi aceasta rugaciune,ci arata ispitele cu care ne confruntam si felul in care pot fi ele depasite.Este,mai degraba sfatul pe care ni-l da acel duhovnic incercat si care cunoaste lucrarea rugaciunii.
Pentru ca Parintele insusi a trait prin si pentru rugaciune,a scris acest manual practic la rugamintile fiilor sai duhovnicesti la finele anilor '50 (Rusia). |
De putina vreme incerc sa zic si eu cat de mult pot rugaciunea lui Iisus Hristos in gandul meu, patesc de exemplu sa rostesc rugaciunea de cateva ori, dar dupaia parca uit o perioada si dupa aceea iar imi amintesc....rugaciunea nu trebuie spusa mecanic, nu?
|
Citat:
|
Citat:
|
IN cartea "VEDERE DUHOVNICEASCA" veti gasi TOT ce va intereseaza despre Rugaciunea INIMII si DOABNDIREA EI! e scrisa de un pustnic athonit... anonim... care a dobandit rugaciunea si o expune simplu... cum o poate dobandi FIECARE....
la Muntele Athos la Manastirea Vatopediu se rosteste de fiecare din obste Rugaciunea: Doamne Iisuse Hristoase miluieste-ma! in soapta de fiecare... si mi-a marturisit un parinte ca daca te tii macar 3 luni de rostirea permanenta in soapta a rugaciunii inimii, o vei DOBANDI... in Vatopediu s-a facut acest experiment.... si asa e! De altfel, canonul calugarului de la Athos este numai din rostirea permanenta a rugaciunii Inimii si cate metanii poate face fiecare... |
in cartea Sfantul inchisorilor..spunea valeriu Gafencu unui ucenic ce voia sa deprinda a spune aceasta rugaciune sa spuna cate un cuvant la fiecare bataie a inimii...
|
Citat:
|
rugaciunea inimii savarsita permanent in inima
-usuca desfraul -potoleste furia -naste zdrobirea de inima -alunga mania -inlatura tristetea -indeparteaza obraznicia -nimiceste melancolia -aduce lacrimile -alunga lenea -lumineaza mintea etc. parintele Arsenie Boca spunea despre aceasta rugaciune ca sa spunem "Doamne Iisuse Hristoase,Fiul lui Dumnezeu" cand inspiram si "miluieste-ma pe mine pacatosul" cand expiram. |
Pot confirma din experienta personala, nu foarte bogata, ca rugaciunea inimii aduce aceste roade. Mare minune cate lucruri bune cu "5 cuvinte" si cele insotitoare (atmosfera pregatitoare, cea sufleteasca).
In ce priveste respiratia, cu vremea mi s-a intamplat asa cum spunea Parintele Arsenie Boca. M-am obisnuit asa. Curge firesc, ca de la sine... Totusi, respiratia imi pare doar un detaliu, esential e sa avem lucrare buna la asezarea sufleteasca, asa cred. Doamne ajuta! |
| Ora este GMT +3. Ora este acum 19:07:18. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.