![]() |
Exista mai multe feluri de trupuri.Dar se pare ca luati in considerare doar trupul material,.
As vrea sa contiui dar a intervenit o urgenta(eu lucrez intr-un serviciu de urgenta si acum s-a intamplat ceva si trebuie sa plec repede.revin la noapte!Incep totusi mesajul ,sa nu credeti ca am plecar de pe topic.gata nu mai m timp |
piscopul Ignatie Brianceaninov († 1867), unul dintre marii Părinți ai vremurilor mai apropiate, a văzut această greseală si a dedicat prezentării acestui subiect un volum întreg cu lucrările sale adunate la un loc, pentru a face cunoscută adevărata învățătură ortodoxă despre acesta (vol. III în ediția Tuzov, St. Petersburg, 1886). Criticând concepțiile teologice romanocatolice obisnuite din sec. al XIX-lea (Abbé Bergier, Dictionnaire de Théologie ), într-o mare parte din acest volum (pag. 185-302), Episcopul Ignatie combate ideea modernă, bazată pe filosofia lui Descartes a sec. al XVII-lea, că toate cele ce se află în afara lumii materiale fac parte din lumea „spiritului pur”. Ca urmare, o astfel de idee Îl asează pe Dumnezeul Cel necuprins pe aceeasi treaptă cu felurite duhuri mărginite (îngeri, draci, suflete ale morților). Această idee s-a răspândit astăzi foarte mult (desi cei care o susțin nu văd în întregime urmările ei) si socotesc că există o puternică nepricepere a lumii contemporane cu privire la lucrurile „spirituale”; se arată o mare preocupare pentru toate cele ce se află în afara lumii materiale, făcându-se adesea o mică deosebire între ceea ce este dumnezeiesc, îngeresc, drăcesc, sau pur si simplu, urmarea puterilor omenesti foarte mari, sau a imaginației.
|
Astfel, ingerii, in vreme ce sunt "duhuri" si "flacara de foc" (Psalmi 103, 5; Evrei 1, 7) si salasluiesc intr-un loc unde legile pamantesti ale timpului si spatiului nu lucreaza, sunt totusi marginiti in timp si spatiu, si lucreaza in asemenea chipuri "materiale" (daca se poate spune asa) incat unii Parinti nu sovaie sa vorbeasca despre "trupurile subtiri" ale ingerilor. Sf. Ioan Damaschin, in sec. al VIII-lea, strangand invatatura Parintilor dinaintea lui, spune: "Daca il asemuim cu noi, se spune ca ingerul este duhovnicesc si nematerial, desi asemanandu-l cu Dumnezeu, Care este singurul fara de asemanare, totul dovedeste a fi trupesc si material -pentru ca numai Dumnezeu este cu adevarat nematerial si duhovnicesc". Si el spune iarasi: "Ingerii sunt marginiti, pentru ca atunci cand se afla in cer, ei nu sunt si pe pamant, si atunci cand sunt trimisi de Dumnezeu pe pamant, ei nu raman si in cer. Oricum ei nu sunt marginiti de ziduri sau porti sau zavoare, pentru ca sunt nemarginiti. Spun ca sunt nemarginiti pentru ca ei nu se arata intocmai asa cum sunt. Ingerii se arata celor drepti si celor carora Dumnezeu doreste sa li se arate. Dimpotriva, ei se arata in chipuri felurite celor care ii pot vedea." (Aratarea cea adevarataa credintei ortodoxe, II, 3, in Parinti bisericesti, New York, 1958, vol. 37, pag. 205-206).
Am putea comenta multe dar ar fi oftopic.nu cred ca am prea multa imaginatie,nu ca ma supara dar pur si simplu cei ce ma cunosc ma acuza de contrariu.(si daca mai multi spun ca esti nebun pana la urma crezi si tu ca esti cum spun ei!)In dogmatica verific mereu cu hotararile dogmatice ale sinoadelor ecumenice dar care pana in moment nu sunt trduse in romana.Eu folosesc traducerea rusa pt ca sunt familiarizat cu limba rusa! |
Se pare ca sunt niste conceptii gresite in legatura cu buddhismul. Eu asta am inteles din buddhism:
In primul rand un Buddha nu este un zeu, un dumnezeu, un sfant sau ori ce altceva credeti despre el ca ar fi. Un Buddha este un trezit la realitate, o stare mentala perfecta, scapata de atasament, de idei sau de actiuni imperfecte. Buddhismul este vazut de multi ca fiind o religie , filozofie sau un mod de viata. Se bazeaza pe 4 adevaruri nobile: 1viata contine suferinta 2cauza suferintei este atasamentul 3incetarea suferintei este posibila 4drumul ce duce la incetarea suferintei este: -Vorbire corecta -Actiune corecta -Mod de viata corect -Efort corect -Atentie corecta -Concentrare corecta -Intelegere corecta -Gandire corecta Pe langa asta sunt 5 recomandari principale pe care Buddha Shakyamuni le-a dat: 1 a nu vatama nici o fiinta vie 2 a nu fura 3 a avea o viata sexuala corecta 4 a nu mintii 5 a nu consuma intoxicanti Karma este legea cauzei si a efectului. Ele sunt in stransa legatura. In mare cam asta e Buddhismul, fie ca il acceptati fie ca nu. Eu nu incerc sa ademenesc pe nimeni catre aceasta cale, doar incerc sa clarific unele neintelegeri. Asa ca daca aveti vreo nelamurire sau opinie contra ceea ce am scris mai sus astept sa o citesc. |
Eu nu stiu nimic despre aceasta religie,doar ca e prin China,Japonia.As vrea mai multe informatii .
|
Citat:
Ideea principala este ca existenta noastra materiala pe pamant duce, inevitabil, la suferinta. Budismul se bazeaza pe principiul "ce semeni, aia culegi". Daca facem rau ciuva, raul se va intoarce asupra noastra, numai ca se poate desfasura pe mai multe vieti. Acelasi principiu se aplica si la faptele bune(se intoarce binele deci). Budistii cred ca sufletul omumui este legat de suferinta si greselile sale pe pamant si nu reuseste din aceasta cauza sa se ridice la lumina. Din aceasta cauza sufletul se incarneaza si omul are parte de multe vieti in care are ocazia sa se indrepte. Ideea ca omul este prin intr-un ciclu nesfarsit de vieti si suferinta este numita "Samsara", si prin conduita etica, altruism, invatamant, meditatie, introspectie, departarea de lumea materiala si fapte bune, omul poate scapa de acest ciclu si atinge starea de "Nirvana", fericire eterna. (Asta pe scurt) |
despre budism!?
Budha Sakiamuni a fost un om deosebit!Ginditi va ca a renuntat la conditia de print rege si a plecat singur si fara nimic in cautarea adevarului!El a gasit ceva!daca ceea ce a gasit el este adevarul asta este un subiect foarte greu de discutat!Insa starea de iluminare la care a ajuns il face un om sfint!Ce spunea el despre doctrina si ideologie religioasa era ca prea multe discutii despre asta strica pentru ca ne pierdem in cuvinte si in intelesuri inutile!De ce sa cautam prin discutii filozofice sa punem fel de fel de intrebari si sa fim foarte nesiguri!!Practica este cea mai importanta!el a ajuns la intelegerea lumii adica la Dumnezeu_ dupa mine_ prin meditatie yoga,crestinii o fac prin rugaciuni,musulmanii se roaga si ei,cu totii vrem sa ajungem la Dumneyeu asa ca ce importanta are Calea?Fiecare trebuie sa si urmeze drumul asa cum crede!AMIN!
|
Gherontissa Gavrilia
despre budisti:
Gurușii: închinători la diavoli Într-o noapte, pe când era în camera ei și se ruga, și-a deschis ochii pentru o clipă, și ce a văzut? Patul nu era la locul său! Și-a închis ochii la loc și a continuat să se roage. I-a deschis din nou după o vreme, și s-a uitat pe geam. Nu mai putea vedea luna. "Orbisem", i-a spus lui E. Virvou. "Tulburată, am continuat să mă rog și mai puternic. În cele din urmă, am adormit... când m-am sculat dimineață, puteam să văd din nou! Mi-am dat seama că [gurușii] îmi făcuseră ceva atunci când m-am întâlnit cu Sivananda în holul mare și el m-a întrebat dacă am dormit bine. Da, i-am spus, foarte bine! Mi-a aruncat o privire nedumerită, apoi s-a dus și a vorbit cu o discipolă care bătea ceva la o mașină de scris, apoi s-a întors la mine, mi-a pus aceeași întrebare, și i-a aruncat yoghinului de lângă mine o privire ciudată... I-am spus din nou: Da, foarte bine, mulțumesc lui Dumnezeu. M-a studiat încă o dată, fără să mai spună nimic... Câteva luni mai târziu, am aflat că făcuseră toate acestea prin chemarea duhurilor rele, cu scopul de a-i speria pe străinii deveniți incomozi sau de a-i "fermeca" pe ceilalți să rămână acolo pe veci. Cunosc o nemțoaică care a înnebunit după tot ce i-au făcut... După câteva zile, Sivananda în persoană a venit și mi-a sugerat să mă mut la etajul superior, fiindcă mă cazaseră... în camera greșită! Am păstrat însă camera. După aceasta, toți au început să se uite la mine uimiți... Simțeau că Cineva mai puternic mă ocrotea, iar eu am simțit că era timpul să plec de acolo". ("Nevoitoarea dragostei", pag. 55) |
Citat:
|
Numai faptul ca accepta si binele si raul, ii face cam indoielnici.
si atunci dumnezeul pe care il invoca ei cum este, bun sau rau? De exemplu Kali. |
Anca-Miha,faptul ca binele si raul se afla deopotriva in noi este o realitate!
Dumnezeu si Lucifer se gasesc in egala masura in fiinta noastra.Ti se pare socant ce spun? Oare cine este Lucifer din noi,daca nu chiar propriul nostru ego? |
Tocmai aici e diferenta covarsitoare dintre crestinism si budism:
crestinul stie ca stapanul acestei lumi e diavolul; insa, in vreme ce crestinul tinde spre a nu-si face voia proprie, ci pe cea a lui Dumnezeu, budistul poate alege a fi ori rau, ori bun, dupa bunul lui plac. De aceea am amintit de Kali. |
re
Cred ca Dumnezeu nu este nici bun nici rau,El este mai presus de principii,notiunile de bine si rau au fost inventate de oameni din considerente etice si chiar politice.Intr-o viata un om este si bun si rau,nu poate sa fie doar bun sau doar rau.Asa ca si cel mai mare criminal si cel mai mare sfint au in ei ambele fete!Budistii prefera sa faca fapte bune pentru ca ei cred ca toate faptele facute in viata au urmari si vorba aceea :nu fa la altul ceea ce tie nu-ti place!
|
danliviu: deci Dumnezeu, dupa tine, este incolor, inodor, etc Nici bun, nici rau. Probabil vorbesti despre dumnezeul caruia se inchina budistii.
Dumnezeul crestinilor este Dragoste si Adevar. Faptele budistilor sunt in functie de necesitati: bune sau rele. Faptele crestinului trebuie sa tinda spre a fi preponderent bune, pana ajung sa fie numai bune, pe masura ce inlocuiesc voia proprie cu voia lui Dumnezeu. Noi avem destui colegi pe forum, care fiind in meditatie budista au simtit prezenta diavolului rece ca de ghiata, dupa care au considerat ca e mai bine sa se indrepte catre ortodoxie, parasind budismul. Exista mai multe carti care explica cat de falsa este invatatura budista si ca trebuie ocolita: "Marii initiati ai Indiei si arintele Paisie". Se merita sa o citesti. |
Cartea se numeste ""Marii initiati ai Indiei si Parintele Paisie" si o gasesti pe www.sfaturiortodoxe.ro la sectiunea "yoga".
Parerea mea este sa incercam sa intelegem in profunzime aceste filozofii, inainte de a le accepta. Ele sunt ca un mar frumos, dar gaunos. atentie deci! |
Apropo de fapte bune,indiferent ca suntem crestinti,budhisti sau apartinem altor religii:acele fapte bune nu cred ca trebuie savarsite din dorinta de a ne deschide ca un fel de "cont" la Doamne Doamne,care va tine cont in viata de apoi sau in alte existente viitoare de ele si ne va rasplati.Deasemenea,nu trebuie sa ne ferim de fapte rele,pentru ca apoi vine Doamne Doamne cu "nuiaua" si ne pedepseste.
Desi,este adevarat ca absolut orice are plata si rasplata in acest univers,eu zic ca este mult mai important sa facem aceste lucruri din suflet si din dragoste pentru fiintele care ne inconjoara.Cred ca abia atunci Il vom intelege pe Dumnezeu cu adevarat. |
Anca,iti multumesc,cel putin in numele meu,pentru acel link.Mi se par foarte interesante relatarile,doar o mica mentiune am de facut:si in lumea yoginilor,ca si peste tot,exista oameni care deviaza,care vad in asta o buna sursa de venit si manipuleaza in propriul interes pe altii care din naivitate se lasa manipulati.Fiecare padure cu uscaturile ei,cum se spune,dar,datorita celor cateva uscaturi,nu trebuie sa dam foc intregii paduri.
Asta vei intalni peste tot,nu doar la yoga.Asa e lumea asta facuta,depinde de noi sa discernem in cine sa ne putem increde si in cine nu. |
re
draga Anca,nu cred ca trebuie sa gindesti astfel despre aceasta religie(sau filozofie-spune-i cum vrei).Daca sintem crestini ortodocsi asta nu inseamna ca detinem adevarul absolut si ca celelalte religii sint false!In definitiv exista un singur Dumnezeu!si nu apartine doar crestinilor sau doar budistilor sau doar altor religii!Chestiile legate de doctrina sint foarte vaste si in mare parte vorbarie goala.Si cei care au fost budisti si l-au simtit pe diavol in meditatie,dupa aia renuntind si indreptindu-se din nou catre ortodoxism mi se par niste persoane care nu inteleg nimic din religie!In primul rind daca l-au simtit pe diavol in ei asta nu inseamna ca diavolul a fost adus de meditatia budista de yoga ci ca el chiar era in ei!Si ei poate ca asta nu au inteles- ca in oameni coexista si Dumnezeu si diavolul,asa sintem noi si doar cei alesi reusesc sa ajunga la Dumnezeu(sau in Nirvana :) )Si Dumnezeu este oricum mai presus de toate epitetele lumesti de bun de rau de bla bla!Nu putem sa-i dam noi Lui caracteristici si sa-l definim sau sa-l punem intr-o forma anume.Nu putem decit sa-l iubim neconditionat si sa acceptam totul ca fiind de la El!
|
iarasi
Heaven- un mare plus!
Heaven chiar intelege diversitatea din noi! |
O "uscatura"?!? Se pare ca nu...
In general nu-mi plac afirmatiile gratiute, de aceea ia sa vedem despre ce "uscaturi" vorbim in Cartea """Marii initiati ai Indiei si Parintele Paisie":
am dat cautare si iata adrese unde va puteti infroma despre acest Satyananda;se pare ca nu e considerat chiar o "uscatura", fiind chiar apreciat: http://en.wikipedia.org/wiki/Swami_Satyananda_Saraswati http://en.wikipedia.org/wiki/Sannyasa Dar, cuvantul va "uscatura" va apartine. Dealtfel, nu cred ca ne rugam aceluias Dumnezeu. Argumentez cu un citat din cartea "Yoga divinei iubiri" a lui Sri Aurobindo: "Pentru ca fiinta umana sa imbratiseze Divinitatea cu fiecare parte a sa, aceasta este reprezentata prin forma care raspunde aspectelor si calitatilor ei umane, devenind pentru adorator corpul viu al lui Dumnezeu. Astfel de forme sunt Vishnu, Shiva, Krshna, Kali, Durga, Buddha, Hristos, pe care omul le poate cuprinde in adoratie." Sa remarcam in primul rand ca Hristos este pus pe "picior de egalitate" cu Kali, despre care stiu ca reprezinte fortele raului. sigur ca exista bine si rau in filozofia indiana, atata doar ca acestea nu se opun unul altuia; e vorba doar de inclinarea balantei spre o parte sau alta. |
Citat:
Chiar daca pe undeva suna la fel, diferentele sunt totusi mari. |
N-am apucat sa citesc tot topicul, dar intrebarea mea e urmatoarea:
de ce sunteti atat de siguri ca principiul budismului este total gresit? sau in orice caz, mai gresit ca cel al ortodoxismului? |
Citat:
|
HEAVEN: La educatia religioasa trebuie sa adaugam negresit si credinta, care isi are locul in inima. Credinta inseamna dragoste de Dumnezeu si de aproapele. Daca ai dragoste, cum sa fii de ghiata?!?
FLUFFY: Noi asa credem si ne bazam pe cuvintele Domnului din Evanghelii, ale Sfintilor Apostoli si ale Sfintilor, care au primit intelepciune prin Sfantul Duh. As mai aminti experientele proaste ale crestinilor cu budismul. Au povestit ei insisi. Mie atata imi ajunge; restul ar fi pierdere de timp. |
Draga Anca,eu am vazut multe persoane care au o educatie religioasa,o respecta aproape cu strictete,au credinta,dar deschisi sufleteste nu sunt deloc!
Sunt oameni care fac anumite fapte bune sau nu fac altele rele dintr-o frica prost inteleasa de Dumnezeu,nu din iubire.Ba mai mult,unii chiar ajung sa epateze,sa judece si sa ii sfideze pe cei din jur cu "credinta" si faptele lor bune si au un aer de superioritate pe care eu nu il pot intelege.Eu strict la aceste persoane ma refeream,ca nu ar fi de dorit sa se ajunga in acest punct,pentru ca,atunci,toata educatia lor religioasa si credinta sunt egale cu un mare 0 barat,pentru ca este clar ca nu au inteles,de fapt,singurul lucru elementar: ca Dumnezeu este iubire! |
Heaven, cand incepem sa discutam despre ceva, trebuie sa avem lucrurile clare in minte.
Pana aici am discutat despre oameni, care sunt reci ca ghiata, desi respecta riguros cele primite printr-o edcatie religioasa. Acum revii si afirmi ca acestia nu au "deschidere". Ma intreb la ce sa fie deschisi?!? Educatia religioasa le da deschiderea necesara; o depasire a limitelor impuse de credinta, nu inseamna deschidere, ci o desconsiderare a ceea ce inseamna acea credinta. Deci, daca eu incep si-i spun unui ortodox ca budistul are dreptate cand spune ca trebuie sa acceptam binele si raul; ca trebuie sa ne inchinam diverselor divinitati, bune sau rele toate acestea nu sunt decat o luare in deradere a credintei ortodoxe, caci aceasta ne invata sa ne inchinam doar Dumnezeului Treimic, si sa ne indepartam de rau, optand pentru bine. Si atunci te intreb ce avem totusi comun cu filozofii care merg in directia opusa celei ortodoxe si ce dialog poate avea loc intre acestea doua?!? |
Citat:
Si vorbind de aceasta deschidere sufleteasca,cunosc destule persoane care respecta o educatie religioasa la modul cel mai strict,dar iubire de oameni nu au deloc,se comporta exact cum am scris mai sus,nu de alta,dar deja ajung sa ma repet.... |
Dragoste de aproapele
Heaven, mi-ar place sa ma pot adresa tie, spunandu-ti pe nume...
"Deschiderea" a fost abordata de tine, nu de mine. Acum inteleg ca vorbesti despre dragostea de aproapele, pe care, daca citesti in postarile de mai sus, o vei gasi ca facand parte din credinta ortodoxa. Fara dragoste nimic nu se poate: Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel Cap. 4,21. Ce voiți? Să vin la voi cu toiagul sau să vin cu dragoste și cu duhul blândeții? Cap. 13,1. De aș grăi în limbile oamenilor și ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare și chimval răsunător. 2. Și de aș avea darul proorociei și tainele toate le-aș cunoaște și orice știință, și de aș avea atâta credință încât să mut și munții, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. 3. Și de aș împărți toată avuția mea și de aș da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi folosește. 4. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește. 5. Dragostea nu se poartă cu necuviință, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândește răul. 8. Dragostea nu cade niciodată. Cât despre proorocii - se vor desființa; darul limbilor va înceta; știința se va sfârși; 13. Și acum rămân acestea trei: credința, nădejdea și dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea. Cap. 14,1. Căutați dragostea. Râvniți însă cele duhovnicești, dar mai ales ca să proorociți. Cap. 16,14. Toate ale voastre cu dragoste să se facă. 24. Dragostea mea cu voi toți, în Hristos Iisus! Amin. Vezi, deci, ca dragostea este elementul principal, liantul dintre oameni, care este nelipsit din credinta ortodoxa. Dar daca crezi ca mai lipseste ceva credintei ortodoxe, te rog sa spui. Trebuie precizat, ca nu toti suntem la acelasi nivel de credinta: unul este mai iubitor, altul este mai rabdator, altul inca se maniaza, iar altul inca mai cleveteste; toti avem inca multe de invatat, dat tindem spre desavarsire si nu ne multumim cu mai putin. Sa nu luam lipsurile personale, din care avem cu totii in deajuns, drept lipsuri ale credintei noastre. Credinta ortodoxa este perfecta, asa cum desavarsit este Domnul nostru Iisus Hristos, al Carui trup este Biserica. Lipsurile, imperfectiunile, caderile sunt numai ale oamenilor, caci materia este inclinata spre patima; iar cel cu patimi nu poate fi desavarsit. Abia cel, care s-a curatat de patimi poate fi considerat desavarsit, indumnezeit. Iata deci catre ce tindem noi avand credinta in Iisus Hristos, Domnul nostru. |
Buna seara
As vrea sa stiu de ce sunt atat de creticati cei care se indreapta care vor sa se indrepte sau fac parte din alta religie.NU este vine a nici unui copil ca atunci cand se naste iar parintii sai fac parte dintr-o anumita religie automat si el are aceeasi religie.Copilul Ar trebui lasat sa aleaga dupa o anumita varsta spre 20 ani dupa ce se informeaza corect sa-si aleaga spre ce sa se indrepte.Fiecare om are dreptul sau.Numai traim in vremurile in care daca eapartinei unei alte religii erai omorat.NU zic ca nu se mia intampla asta si acum dar oricum acum numai este ca atunci.Budismul din punctul meu de vedere are trebui practicat doar de cei care doresc religia ni se impune din nastere de aceea gandim asa.Ca va garantez ca daca va nasteati intr-o familie de musulmati ati fi fost adeptii Coranului
Tindeti marea majoritate sa discrimitati.Iar Biblia din cate stiu eu zice ca sa ne acceptam aproapele indiferent de religie indiferent de culoare etc.Daca ma nasc in Japonia sa zicem acum trebuie sa fiu omorata de cineva din romania doar pentru ca nu sunt roman?Daca sunt budista inseman ca trebuie sa ma respingeti si sa ma judecati?Eu stiu ca nimeni nu are dreptul sa judece pe nimeni inafara de Dumnezeu.Cadoar de aceea exista JUDECATA DE APOI daca multi dintre voi suneti deja fanatici si ingusti la minte imi cer scuze daca o luati ca pe o jignire imi pare rau dar incercati sa vedeti altfel lucrurile numai va limitati!In fond suntem oameni oamneii gandesc diferit iar judecata este una proprie sau ma rog asa ar trebui.Caci totusi suntem in secolul 21 nu zic ca nu mia exista si aucm exceptii dar incercati sa va formati o gandire mai larga mai deschisa |
Citat:
Cu cel, care apartine altor religii, nu avem nici o treaba. |
Uite, scriu pe Google, la căutare, «convertire la budism». Și iată ce mă întrebă în capul paginii: «Ați vrut să scrieți: convertire la iudaism? Extras din Jurnalul National 26. 01. 09. Am scris-o ca pe o informatie si nu vreau sa se faca nici un tam-tam pe tema asta.
|
Citat:
|
In google chrome asa apare , nu si in mozilla.
|
Hmm, un om are dreptul sa se converteasca la ce religie crede el de cuviinta. El stie ce e mai bine pentru el, iar voi nu aveti dreptul sa judecati alegerea lui. Poate sa fie vorba de budism, iudaism, islamism, samd. Atata timp cat el se simte bine in persoana sa, nu vad problema. Si daca stam sa ne gandim, principiile de baza sunt asemanatoare cam pe la toate religiile.
|
Draga "fluffy", afirmatiile facute de tine sunt asemanatoare celui ce nu cunoaste Ortodoxia. Ortodoxia nu e asemenea unei bucati de branza, pe care o poti lua de la orice magazin ca sa-ti potolesti foamea. Si, intre noi fie vorba, cand ai descoperit un magazin in care este branza buna nu te mai duci la celelalte.
Sigur, fiecare alege ce doreste. Dar celelalte nu-ti pot oferi ceea ce iti ofera Ortodoxia: Trupul si Sangele lui Hristos. |
Tot nu avem dreptul sa judecam.
|
Citat:
|
Dupa cum am zis si mai sus, tot nu avem dreptul sa judecam! Daca el se simte mai bine, pe tine cu ce te deranjeaza? Cu nimic. Asa a fost si cu inchizitia...
|
Citat:
Comparatia cu inchizitia este total deplasata. |
Nu cred ca Dumnezeu a zis undeva ca daca il intalnim pe X, iar dansul e budist, sa ii urlam in ureche pana se converteste la crestinism. Iar daca ajungi sa ii spui de multe ori si sa te si tii dupa el, fii sigura ca nu rezolvi absolut nimic, doar iti pierzi timpul aiurea. Poate ma insel, dar nu cred ca incercarea de convertire este rasplatita la judecata de apoi.
|
Ora este GMT +3. Ora este acum 10:44:13. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.