[SIZE=3]~Daniela Gifu[/SIZE]: „La început a fost IUBIREA…“

De câte ori se apropie noaptea, mă năpădesc regretele… Of, iar m-am iubit doar pe mine însămi!
Trăim într-o societate a iubirii sinelui şi nu a iubirii celorlalţi. Este una dintre piedicile pe care puţini o depăşesc, dăruindu-se de bunăvoie vremelniciei.
Cum să aflăm liniştea în Lumină? Calea este să deschidem ochii şi inima la spusele Mântuitorului: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să-Mi urmeze Mie” (Luca 9, 23).
Configurând simbolic un spaţiu istoric al iubirii - marcat înainte de toate de iubirea lui Dumnezeu faţă de propria Sa creaţie, OMUL, urmată de iubirea dintre om şi om şi dintre om şi oameni – textul biblic este întâiul care aminteşte vrerea lui Dumnezeu de a împlini ceea ce numim azi COMUNIUNE UMANĂ: „Nu este bine să fie omul singur, să-i facem ajutor potrivit pentru el.” (Geneza, 2, 18). Comuniunea umană înlesneşte acel transfer de gânduri, posibil uneori şi la indivizi ce aparent nu au nimic în comun, dar mai ales de emoţii, ce pot modela caractere dintre cele mai dure.
Parcurgând şi interpretând textul biblic deducem că starea de armonie deplină defineşte comuniunea umană, bazată - în primul rând - pe iubire. Fiindcă iubirea o regăsim în toate. Tema nu este desigur nouă. Dar inedit, mişcător şi cuceritor este modul în care o interpretăm, tonul obiectiv, neidilic, cu nuanţe moderniste care - pentru mulţi – vor părea amare. Căci dacă lumea ar fi privată de iubire, partea spirituală din noi ar fi moartă. Dacă am fost zămisliţi cu trup şi suflet, a fost doar în numele iubirii.
A vorbi despre iubire înseamnă a nu o fi întâlnit încă…, fiindcă acest prim şi definitoriu sentiment al desăvârşirii nu poate fi povestit. E un curaj sau o nebunie să te avânţi a scrie despre iubire. La început nu a fost CUVÂNTUL, ci a fost IUBIREA sau, altfel spus, a fost CUVÂNTUL pornit din IUBIRE. Valoarea iubirii echivalează pentru Creator cu armonia şi puterea de a te dărui fără a aştepta recunoştinţă. Afirmaţia este susţinută de întreg textul biblic, trebuie doar să ne facem timp în programul nostru - adesea încărcat cu mofturi şi banalităţi - să-l parcurgem şi să-i decodificăm misterioaselor mesaje.
Tocmai o atare raţiune m-a îndemnat – după multe nopţi nedormite – să-mi intitulez eseul „La început a fost IUBIREA…”, un gând problematizat pe cunoaşterea semnelor iubirii, de unde se naşte comuniunea umană. Iubirea este acel sentiment care ne adună şi solidifică relaţiile interumane. Ea gravitează în centrul tuturor sentimentelor omeneşti.
Aflându-mă – oare a câta oară – în mijlocul unei mase impresionante de mireni, ca pelerin în căutarea esenţei spirituale într-unul dintre primitoarele şi tainicele lăcaşuri sfinte româneşti, mă străduiam să le înţeleg aşteptările, să pătrund sensul feţelor lor flămânde şi disperate – la mulţi dintre ei - şi să le insuflu ceva magic din vrerea sufletului meu, în consens cu valorile moral-creştine – exprimate cu fermitate, dar şi multă iubire, de călugărul stareţ. Mă căzneam – atât cât îmi permitea propriul meu nivel spiritual - să vibrez cu auditoriul, solicitându-i tacit, dar răspicatafectiv, să urmeze ADEVĂRUL mântuirii noastre: iubirea. Îi priveam şi dintr-o dată am auzit, şoptindu-mi-se de o boare de vânt, cuvintele lui Iisus: „Că unde sunt doi sau trei adunaţi întru numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor” (Matei 18, 20). Înţelesul acestor sacre şi de mult prea puţini desluşite învăţături, în acel înălţător şi încărcat context spiritual, devenea, pentru mine şi ceilalţi, unirea puterilor sufleteşti pe tărâmul iubirii, căci numai ea ne adunase în acel ales şi tainic adăpost. Iar acea iubire cerea cunoaştere şi îndrumare de la cel pus în slujba lui Dumnezeu. Desigur, rugăciunea colectivă era încă pervertită de gândurile materiale, venite năvală atât din interiorul nostru, cât şi cu sprijinul outsiderilor imateriali, de joasă frecvenţă.
Vorbim mult de iubirea necondiţionată faţă de semeni, mai ales în momentele de meditaţie colectivă, când toţi par preocupaţi cu adevărat de vigoarea evlavioasă a comuniunii. Este necinstit însă să aşteptăm semnalele divine pentru ceea ce numim sacrificii în numele credinţei. Vorbim mult, dar împlinim puţin. Poate o facem de frica singurătăţii, deşi prin ea – fără să exagerăm – putem să ne autoradiografiem cel mai bine şi fără părtinire evoluţia spirituală. Singurătatea nu ne-o poate alunga cel de lângă noi, ci tot la Dumnezeu se află speranţa, la Cel care poate pune în golul sufletesc împlinirea iubirii…

Când Mântuitorul Iisus Hristos a spus: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi” (Matei, 5, 43) nu limita semnificaţia aproapelui. Raportarea noastră - din punct de vedere social -, vizavi de aproapele,are drept sens iubirea umană care - în cele din urmă – înseamnă respectarea semenului, indiferent de religie, de opinie, de statut socio-profesional. Poate interveni însă o barieră de comunicare, aceea ca aproapele să nu înţeleagă ce este iubirea. Iubirea nu înseamnă numai starea de bine a sinelui, de confort, adesea ea are ca fundament sacrificiul. Iubirea însemnă curăţie, rânduială, predanie, bunătate, temelia binelui şi a dreptăţii, cărora li se alătură inspiraţia, firescul şi măsura, simplitatea, cuminţenia cugetului, socotinţei. Sunt şi necazuri, înfruntări, poate şi căderi de lungă durată. Dar când fac parte din mersul rectiliniu al lucrurilor - niciodată dincolo de suportabilitate, atunci ele trebuie înţelese doar ca o dojană divină pentru necumpănirea noastră.
Putem iubi în multe feluri. O primă manifestare a iubirii semenului este iubirea socială, întrajutorarea, adică să slujim prin cuvânt, prin faptă, prin gând binele comunităţii. Fiecare o poate face în felul său, important este să se ferească în a face rău. Este primul pas al iubirii ca act filantropic, sau ca act de caritate şi de milostenie. Desigur, aici nu luăm în considerare trândăvia, pentru că atunci am deveni părtaşi la păcatul lenei. Ar fi - în cele din urmă - încurajarea unei forme a hoţiei. Da, facem un act filantropic acolo unde într-adevăr este nevoie de el. Apostolul Pavel spunea clar: „Cine nu lucrează, nici să nu mănânce.”
Un alt mod de a iubi este iubirea duhovnicească, dar este cale lungă, anevoioasă şi plină de încercări până a-i simţi beneficiile. Pentru noi toţi, ordinea firească aceasta este: dovedim iubirea faţă de semeni ca să tindem la iubirea lui Dumnezeu. E un proces natural, simplu, bazat pe trei principii: uman, sufletesc şi dumnezeiesc.
Luând ca punct de plecare principiul că trebuie să fii OM ca să poţi iubi, înseamnă că trebuie să trăim, aşa cum l-a conceput Dumnezeu pe om, întru puritate şi devotament. Creatorul aşteaptă de la noi să ne implicăm cu toată zestrea fiinţei noastre în actul iubirii, nu doar să spunem vorbe frumoase despre ea.
Parafrazându-l pe Marin Preda, „Dacă iubire nu e, nimic nu e…”, prin extrapolare, nici Univers nu e…, nici Dumnezeu nu e…! Cercetându-ne lumea interioară vom afla în timp iubirea adevărată şi – în final – iubirea lui Dumnezeu. Mulţumindu-ne doar cu surogate ale iubirii nu avem dreptul să ne lamentăm cu traiul nostru mizer şi nefericit. Iubirea – deşi pare un clişeu învechit – este o taină care înnobilează firea omenească, gata să se manifeste, gata să rezoneze între sufletele pereche, care devin prin îngemănare UNUL.
Într-o lume în care schimbul faptelor, al trăirilor, al gândurilor, ajutorarea cerşetorilor, promisiunile gratuite şi multe, multe altele devin în mentalul colectiv dovada învederată a iubirii semenilor, Vocea Divină va fi pentru totdeauna stinsă.
DANIELA GIFU
Mi-a placut foarte mult acest eseu dspre Iubire.

Ca sa il iubim pe aproapele nostru ca pe noi insine,inainte de toate trebuie sa stim sa ne iubim pe noi.

Da si nu ! Iertare. Iubirea de sine , nu miroase bine , in sensul egoist . Ea naste mult individualism si duce spre mandrie. Deci mare prudenta !

Nu e vorba de IUBIREA EGOISTA aici frate Cristian!!! ca spune Sf.Pavel "cine si-a urat vreodata trupul sau? oare nu-l hraneste si il incalzeste?"
Daca noi nu ne iubim pe noi, la nivelul de faptura facuta/creata de Dumnezeu cu RATIUNE, VOINTA SI SENTIMENT, atunci nici pe aproapele nu-l putem iubi!!! Daca noi nu ne respectam pe noi insine, cum sa respectam pe cel de langa noi? Daca nu suntem sinceri cu noi insine cum vom putea spune adevarul ori de cate ori trebui sa il marturisim? atat fata de cineva apropiat, fie si duhovnic, fie si cineva mai putin apropiat!!! Cazi imediat din ochii tuturor daca nu esti sinceri, daca nu ai respect fata de tine insuti... Iubirea de sine/respectul de sine nu aprecierea de sine care este deja mandrie - patima!!! de ce crezi ca spune sa iubim CA PE NOI???pai daca noi nu ne iubim, pretuim ca si fii ai lui Dumnezeu, ca si facerea dupa chipul Sau, ca si creatie din IUbire a Sa, cum vom putea la acest NIVEL pe aproapele nostru???
Sa ne smerim inaintea lui Dumnezeu si sa ii multumim pt toate!!! Doamne ajuta!!! Fii binecuvantat!!!

Parintele Paisie :
 

"Daca omul il iubeste pe Dumnezeu, apoi isi iubeste si casa sa, si pe vecinul sau, si pe vecinul de dincolo de frontiera, si pe vecinul mai indepartat. Daca nu-L iubeste pe Dumnezeu, nu iubeste nici pe vecin, nu iubeste pe nimeni. Apoi omul incepe sa se miste din interes si isi spune : " Voi face legaturi cu acesta pentru ca sa ma ajute la cutare situatie " ; Voi face legaturi cu cutare, pentru a profita in aceasta sau cealalta ". *citat valabil si la topicul despre prietenie .

Asa este.

Am citit aici pe forum, la acest subiect, mi se pare ca daca este citit topicul in intregime, va rezulta, prin metoda sintezei, o definitie complexa a iubirii.

Capitolul 13

1.De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. 2.Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. 3.Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte. 4.Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. 5.Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. 6.Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. 7.Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. 8.Dragostea nu cade niciodată. Cât despre proorocii - se vor desfiinţa; darul limbilor va înceta; ştiinţa se va sfârşi; 9.Pentru că în parte cunoaştem şi în parte proorocim. 10.Dar când va veni ceea ce e desăvârşit, atunci ceea ce este în parte se va desfiinţa. 11.Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil; judecam ca un copil; dar când m-am făcut bărbat, am lepădat cele ale copilului. 12.Căci vedem acum ca prin oglindă, în ghicitură, iar atunci, faţă către faţă; acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte pe deplin, precum am fost cunoscut şi eu. 13.Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea.

Cum putem iubi pe cineva care permanent vrea sa ne faca rau ? (Savatie Bastovoi)
 

Tot cu gandul la Hristos. Toate sa se faca cu mintea indreptata spre Hristos. Sa ne intrebam cum il vede Hristos pe acest om rau din fata noastra ? Pentru ca eu il vad asa cum il vad. Si cum il vede Hristos ? Nu stiu cum il vede, dar a murit pentru el.

Cum putem iubi pe cineva care permanent vrea sa ne faca rau ? (Savatie Bastovoi)

POATE SA NE FIE MILA DE EL,SA-L PLANGEM PENTRU CA E RAU SI PENTRU CA NU REALIZEAZA IN CE APE SE SCALDA.IL PUTEM AJUTA RUGANDU-NE PENTRU EL CU LACRIMI,PENTRU CA DACA PENTRU CEI CARE IL CAUTA PE DUMNEZEU SI SE ROAGA LUI NU SUNTEM SIGUR CA SE VOR MANTUI DAR CEI RAI ATUNCI?SE POATE CA E STAPANIT DE UN DUH RAU,SAU POATE CA NU-L CUNOASTE PE DUMNEZEU,DAR NOI IL PUTEM AJUTA RUGANDU-NE PENTRU EL SA-L LUMINEZE DUMNEZEU SI SA-L INTOARCA LA EL CA EL POATE .EU ASA CRED.

[SIZE=5]Iubirea de aproapele[/SIZE]

[SIZE=4]Iubirea creştină presupune două aspecte: dragostea pentru Dumnezeu, Părintele creresc, şi dragostea pentru aproapele. În fapt, este vorba despre una şi aceeaşi iubire, pentru că dragostea este una singură, după natura, originea şi ţelul său, o dragoste unică, avându-şi izvorul în Dumnezeu, ca şi finalul, de altfel. Sfântul Maxim Mărturisitorul scrie, despre aceasta, că „nu o împărţim ca pe alta şi alta, între Dumnezeu şi aproapele, ci una şi aceeaşi se îndreaptă spre Dumnezeu, ca datorată Lui”[/SIZE][SIZE=4][COLOR=#0000ff][1][/COLOR][/SIZE][SIZE=4]. Iubirea aproapelui capătă preţ numai dacă stă în legătură cu iubirea lui Dumnezeu. „Întru aceasta cunoaştem pe fiii lui Dumnezeu, dacă iubim pe Dumnezeu îi împlinim poruncile Lui” (1 In. 5, 2). Cu alte cuvinte, iubirea pentru aproapele trebuie să fie întotdeauna subordonată iubirii de Dumnezeu. [/SIZE]
[SIZE=4]Sfântul Maxim Mărturisitorul enumeră, printre motivele pentru care oamenii se iubesc, unul cu adevărat vrednic de laudă, anume, atunci când iubim „pentru dragostea lui Dumnezeu”: „Oamenii se iubesc unii pe alţii fie în chip vrednic de laudă, fie în chip vrednic de ocară, pentru aceste cinci pricini: sau pentru Dumnezeu, cum iubeşte cel virtuos pe toţi, atât pe cel virtuos, cât şi pe cel ce încă nu este virtuos; sau pentru fire, cum iubesc părinţii pe copii şi invers; sau pentru slava deşartă, cum iubeşte cel slăvit pe cel ce-l slăveţte; sau pentru iubirea de argint, cum iubeşte cineva pe cel bogat pentru a primi bani; sau pentru plăcere, ca cel ce-şi slujeşte stomacul şi pe cele de sub stomac. Dragostea cea dintâi este vrednică de laudă; a doua e mijlocie; celelalte sunt pătimaşe”[/SIZE][SIZE=4][COLOR=#0000ff][2][/COLOR][/SIZE][SIZE=4].[/SIZE]
[SIZE=4]Părinţii avertizează, în cadrul legăturii dintre iubirea lui Dumnezeu şi iubirea aproapelui, asupra unui alt aspect, anume, riscul ca omul să-şi iubească aproapele, împlinind faptele acestei iubiri, fără a mai ţine cont, însă, de iubirea de Dumnezeu. De aceea, Sfântul Isaac Sirul spune că „frumoasă şi vrednică de laudă este iubirea aproapelui, când grija ei nu ne desface de iubirea de Dumnezeu” şi „dulce este întâlnirea cu fraţii noştri duhovniceşti, când putem păzi împreună cu ea şi pe cea cu Dumnezeu”[/SIZE][SIZE=4][COLOR=#0000ff][3][/COLOR][/SIZE][SIZE=4]. Iubirea aproapelui nu trebuie însă dizolvată, pierdută în cea a lui Dumnezeu, dar fără a iubi pe aproapele nu putem iubi pe Dumnezeu (1 In. 4, 20-21) şi invers. Aceste două laturi ale iubirii sunt, în fapt, de nedespărţit. Iubind pe Dumnezeu, trebuie să manifestăm această iubire în concret, oprindu-ne asupra semenilor noştri. Iubind pe semenii noştri, creştem duhovniceşte în iubirea de Dumnezeu. Şi tot aşa, avansăm pe drumul virtuţii spre cunoaşterea lui Dumnezeu, căciiubirea nu va avea sfârşit, după cum mârturiseşte Sfântul Maxim: „iubirea, supraunindu-se pentru veacuri nemărginite cu Cel supranemărginit, rămâne pururea, crescând mereu mai sus de ea. De aceea, mai mare decât toate este dragostea (1 Cor. 13, 8)”[/SIZE][SIZE=4][COLOR=#0000ff][4][/COLOR][/SIZE][SIZE=4]. [/SIZE]
[SIZE=4]Prin însăşi natura ei, iubirea ese opusul urii, al pizmei şi resentimentului. „Atât în cel slab, cât şi în cel tare, iubirea implică o stare de frânare a pornirilor inferioare, egoiste, dispoziţia de a-l asculta pe celălalt, de a-l primi, aşa cum este el, de a i se devota, fără nici o intenţie lăturalnică”[/SIZE][SIZE=4][COLOR=#0000ff][5][/COLOR][/SIZE][SIZE=4]. În raportul dintre iubirea noastră datorată lui Dumnezeu şi cea datorată semenilor, putem spune că „primim în mod direct iubirea lui Dumnezeu, dar nu putem răspunde decât prin intermediul iubirii de semeni, pentru că Dumnezeu nu face parte din ordinea în care se realizează fapta mea”[/SIZE][SIZE=4][COLOR=#0000ff][6][/COLOR][/SIZE][SIZE=4]. Iubirea nu poate fi numai declarativă, ci ea se cere concretizată în fapte, de aceea iubirea pentru Dumnezeu trebuie să orienteze faptele omului către semenul său. Vorbind despre acest lucru, Sfântul Ioan Gură de Aur spune despre dragostea exprimată prin fapte de milostenie că este cea mai mare virtute, care ne poate face asemenea Apostolilor: „Cea mai mare virtute este dragostea, bunătatea, milostenia. Aceste virtuţi depăşesc chiar virtutea fecioriei. Deci, dacă vrei să fii egal cu apostolii, nimic nu te împiedică! E de ajuns numai să săvârşeşti virtutea dragostei şi nu eşti întru nimic mai mic decât apostolii. (...) aşadar, dacă săvârşim această virtute şi toată filozofia pe care ea o cuprinde, nu vom avea nevoie deloc de minuni. După cum dacă ne lipseşte dragostea, nu câştigăm nimic cu facerea de minuni”[/SIZE][SIZE=4][COLOR=#0000ff][7][/COLOR][/SIZE][SIZE=4]. [/SIZE]
[SIZE=4]Porunca dragostei a fost pusă în practică de creştini încă de la început. Tertulian mărturiseşte în scrierile sale că ucenicii lui Hristos se iubesc atât de mult, încât sunt gata să moară unii pentru alţii[/SIZE][SIZE=4][COLOR=#0000ff][8][/COLOR][/SIZE][SIZE=4]. Dragostea lor era una dezinteresată, care nu se mărginea la prieteni, concetăţeni sau la cei de aceeaşi credinţă, ci ea cuprindea pe toţi, cunoscuţi şi mai puţin cunoscuţi, prieteni sau duşmani. Creştinii din vechime iubeau şi se rugau pentru „fraţii” lor, care îi chinuiau pe cruce, pe stâlpi, în arenă, îi ardeau pe rug, îi aruncau la fiare, le sfâşiau coastele cu cârlige de fie[/SIZE][SIZE=4][COLOR=#0000ff][9][/COLOR][/SIZE][SIZE=4]. de altfel, dragostea noastră trebuie să fie universală, adresată tuturor oamenilor deopotrivă, fără nici un fel de discriminare. Iubirea vrăjmaşilor este, în acest sens, cea mai concludentă dovadă (Mt 5, 43-44; Lc 6, 27-36). În fond, aceasta este trăsătura specifică a iubirii creştine, în timp ce păcătoşii aleg pe cine să iubească şi pe cine nu (Lc 6, 32-35), iubind „pe cei care îi iubesc pe ei” (Lc 6, 32).[/SIZE]
[SIZE=4]Apologeţii creştini din primele veacuri ne amintesc faptul că suntem datori să iubim pe toţi oamenii, pentru că avem împreună acelaşi Tată ceresc şi suntem fraţi între noi; toţi oamenii ne-am născut din primul om creat de Dumnezeu şi suntem „cosângeni”, de aceea, săvârşim cea mai mare crimă atunci când urâm pe cineva[/SIZE][SIZE=4][COLOR=#0000ff][10][/COLOR][/SIZE][SIZE=4]. Tot ei ne amintesc faptul că nouă, creşinilor, nu ne e îngăduit să răsplătim răul cu rău, nu trebuie să fim duşmanii nimănui, să nu vătămăm pe nimeni, ci să fim cinstiţi şi buni[/SIZE][SIZE=4][COLOR=#0000ff][11][/COLOR][/SIZE][SIZE=4].[/SIZE]
[SIZE=4]Referindu-se la universalitatea dragostei pentru aproapele, Sfântul Maxim Mărturisitorul spune: „Fericit este omul care poate să iubească pe tot omul la fel”[/SIZE][SIZE=4][COLOR=#0000ff][12][/COLOR][/SIZE][SIZE=4]. Acelaşi Sfânt Părinte adaugă: „Precum Dumnezeu, fiind prin fire bun şi fără patimă, iubeşte pe toţi la fel ca făpturi ale Sale, dar pe cel virtuos îl slăveşte ca pe unul ce şi-a însuşit cunoştinţa şi prin aplecarea voii, iar pe cel leneş îl miluieşte pentru bunătatea Sa şi îl întoarce în veacul acesta prin certare, tot aşa şi cel bun şi fără patimă în aplecarea voii sale iubeşte pe toţi oamenii la fel: pe cel virtuos pentru fire şi pentru buna aplecare a voii lui, iar pe cel leneş îl miluieşte pentru fire şi din compătimire, ca pe un lipsit de minte ce umblă în întuneric”[/SIZE][SIZE=4][COLOR=#0000ff][13][/COLOR][/SIZE][SIZE=4]. Iubirea tuturor, fără deosebire, este măsura dragostei celei desăvârşite, căci, după cum spune Sfântul Maxim Mărturisitorul, „încă nu are dragoste desăvârşită cel ce se mai ia după părerile oamenilor, de pildă pe unul iubindu-l, iar pe altul urându-l, pentru pricina aceasta sau aceea; sau pe acelaşi o dată iubindu-l, altă dată urându-l, pentru aceleaşi pricini”[/SIZE][SIZE=4][COLOR=#0000ff][14][/COLOR][/SIZE][SIZE=4]. [/SIZE]

...continuare:
 

[SIZE=4]În dragostea adevărată nu există fluctuaţii şi nu se poate spune că cineva a atins această dragoste dacă oscilează în sentimentele sale faţă de ceilalţi: „Dacă pe unii îi urăşti, pe alţii nici nu-i iubeşti, nici nu-i urăşti, pe alţii iarăşi îi iubeşti dar potrivit, şi, în sfârşit, pe alţii îi iubeşti foarte tare, din această neegalitate cunoaşte că eştideparte de dragostea desăvârşită, care cere să iubeşti pe tot omul deopotrivă”[/SIZE][SIZE=4][COLOR=#0000ff][15][/COLOR][/SIZE][SIZE=4]. Printre semnele acestei iubiri curate pentru aproapele, Părinţii enumeră lipsa oricăror gânduri întunecate la adresa celuilalt: „Dragoste adevărată a dobândit acela care nu suferă bănuieli şi vorbe împotriva aproapelui”[/SIZE][SIZE=4][COLOR=#0000ff][16][/COLOR][/SIZE][SIZE=4]; „Dragoste deopotrivă faţă de toţi a câştigat acela care nu pizmuieşte pe cei strădalnici, iar de cei răi are milă”[/SIZE][SIZE=4][COLOR=#0000ff][17][/COLOR][/SIZE][SIZE=4]. Având în vedere aceste considerente, Sfinţii Părinţi recomandă, în acelaşi duh, iubirea aproapelui, pentru dobândirea bunurilor viitoare: „Sileşte-te pe cât poţi să iubeşti pe tot omul. Iar dacă nu poţi încă, cel puţin să nu urăşti pe nimeni. Dar nu vei putea face nici aceasta dacă nu dispreţuieşti lucrurile lumii”[/SIZE][SIZE=4][COLOR=#0000ff][18][/COLOR][/SIZE][SIZE=4]. Lupta pentru dobândirea iubirii curate a aproapelui este recomandată de Părinţi ca un mijloc de alungare a patimilor din sufletul şi trupul celui care se nevoieşte: „Nevoieşte-te să iubeşti pe tot omul deopotrivă şi vei alunga de-a valma toate patimile”[/SIZE][SIZE=4][COLOR=#0000ff][19][/COLOR][/SIZE][SIZE=4].[/SIZE]
[SIZE=4]Ura pentru aproapele este asociată, în limbajul Scripturii, cu o crimă (1 In 3, 15). există, însă, şi ceea ce se poate numi o „ură sfântă”: „Cel ce iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine” (Mt 10, 37). „astfel, acest fel de ură faţă de noi înşine este, de fapt, adevărata iubire. Tot aşa şi ura sfântă faţă de semeni, în general, şi în primul rând, faţă de cei din propria noastră familie. Căci, dacă acceptăm îndemnul lor la o viaţă de păcat, nu înseamnă că-i iubim. Îi iubim dacă ne smulgem dintr-o astfel de falsă iubire; printr-o astfel de ruptură nu numai pe noi ne izolăm, ci le dăm şi lor o şansă de a-şi vedea rătăcirea şi a se întoarce pe calea mântuirii. Iubindu-L pe Hristos mai presus de oricine altcineva, vom descoperi şi vom împlini adevărata iubire faţă de cei din familia noastră şi faţă de toţi oamenii”[/SIZE][SIZE=4][COLOR=#0000ff][20][/COLOR][/SIZE][SIZE=4].[/SIZE]
[SIZE=4]Dacă multe religii îndeamnă la iubirea aproapelui, numai creştinismul promovează iubirea vrăjmaşilor. Această „poruncă nouă” (cf. In 13, 34) diferenţiază Noul Testament de Vechiul Testament, punând în evidenţă superioritatea Legii celei Noi. În Vechiul Testament, celebra „Lege a talionului” avea menirea de a înfricoşa pe cei ce ar fi vrut să facă vreo nedreptate. Sfântul Ioan Gură de Aur remarcă: „Legea veche a dat porunca aceasta nu ca să ne scoatem ochii unii altora, ci ca să ne stăpânim mâinile. Că frica de a nu ni se scoate ochii ne opreşte de a scoate li noi ochii altora”[/SIZE][SIZE=4][COLOR=#0000ff][21][/COLOR][/SIZE][SIZE=4]. Cu toate acestea, a existat uneori opinia că Vechiul Testament ar prolifera răzbunarea, dându-i o valenţă divină. „Porunca lui Hristos de a întinde şi celălalt obraz celui care te loveşte spulberă această înlănţuire. Însă Hristos nu porunceşte doar să nu răspundem răului cu rău, ci să răspundem răului cu bine. Ucenicul lui Hristos se deosebeşte nu numai de păcătoşi, ci şi de păgâni, prin aceea că nu se mărgineşte la a-i iubi pe cei care-l iubesc şi-i fac bine, ci se străduieşte să-i iubească şi pe cei care-l prigonesc. El este chemat la desăvârşirea care-i este proprie lui Dumnezeu, Cel care se îngrijeşte deopotrivă de toţi oamenii, fie ei buni sau răi”[/SIZE][SIZE=4][COLOR=#0000ff][22][/COLOR][/SIZE][SIZE=4].[/SIZE]
[SIZE=4]Despre motivaţia dragostei pentru vrăjmaşi, Sfântul Maxim Mărturisitorul spune: „Iar Eu zic vouă, spune Domnul, Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, faceţi bine celor ce vă urăsc pe voi, rugaţi-vă pentru cei ce vă blesteamăi (Mt. 5, 44). De ce a poruncit acestea? ca să te slobozească pe tine de ură, de întristare, de mânie şi de ţinerea minte a răului, şi să te învrednicească de cea mai mare avuţie, care este dragostea desăvârşită. Căci e cu neputinţă să o aibă pe aceasta cel ce nu iubeşte pe toţi oamenii la fel, asemenea lui Dumnezeu, Care iubeşte pe toţi oamenii la fel şi vrea ca toţi să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vie (1 Tim. 2, 3)”[/SIZE][SIZE=4][COLOR=#0000ff][23][/COLOR][/SIZE][SIZE=4].[/SIZE]
[SIZE=4]Iubirea de aproapele trebuie manifestată prin fapte; ea trebuie să fie una activă, care să nu lase răgaz duhului celui viclean să se interpună între sufletele prinse de iubirea duhovnicească. Vorbind despre „roadele iubirii”, Sfântul Maxim Mărturisitorul spune: „Roadele iubirii sunt: a face bine aproapelui din toată inima, a răbda îndelung, a fi cu îngăduinţă şi a folosi lucrurile cu dreaptă judecată”[/SIZE][SIZE=4][COLOR=#0000ff][24][/COLOR][/SIZE][SIZE=4]. Cea mai mare binefacere a iubirii este, în opinia Sfântului Maxim, dărâmarea tuturor barierelor care îi separă pe oameni, împiedicându-i să ajungă la unitatea desăvârşirii în iubire: „Cel desăvârşit în iubire şi ajuns la culmea nepătimirii nu mai cunoaşte deosebirea între al său şi al altuia sau între a sa şi a alteia, sau între credincios şi necredincios, între rob şi slobod sau peste tot între bărbat şi femeie; ci, ridicat mai presus de tirania patimilor şi căutând la firea cea una a oamenilor, priveşte pe toţi la fel şi are faţă de toţi aceeaşi dragoste. Căci nu mai este în el elin şi iudeu, nici bărbat şi femeie, nici rob sau slobod, ci toate şi în toţi este Hristos (Gal 3, 28)”[/SIZE][SIZE=4][COLOR=#0000ff][25][/COLOR][/SIZE][SIZE=4]. [/SIZE]
[SIZE=4]Lucrările iubirii de semeni sunt felurite şi numeroase, însă ele pot fi sintetizate în două sfaturi: 1. să nu faci semenului ceea ce nu ai voi să ţi se facă ţie; 2. să faci tuturor toate câte ai voi să ţi le facă şi ei ţie. Primul sfat, în formă negativă, îl întâlnim în Vechiul Testament, fiind dat de dreptul Tobit: „Ceea ce urăşti tu însuţi, aceea nimănui să nu faci” (Tob. 4, 15). Sfântul Apostol Pavel avea să reia, sub o formă mai poetică, acest sfat, spunând: „Iubirea nu face rău nimănui; iubirea este deci împlinirea Legii” (Rom. 13, 10). Reluând în numeroase rânduri aceste sfaturi, Părinţii Spiritualităţii Ortodoxe recomandă ferirea de orice faptă sau cuvânt care ar putea face rău aproapelui, orice gând sau intenţie rea, orice atitudine dăunătoare celuilalt, chiar dacă este făţişă sau ascunsă. Avva Dorotei scrie, în acest sens: „Să ne agonisim deci şi noi iubire, să ne agonisim milă faţă de aproapele, ca să ne păzim de reaua clevetire şi de judecarea şi dispreţuirea cuiva, să ne ajutăm unii pe alţii, ca nişte mădulare ce ne aparţinem. Cine, având o rană la mâna lui sau la picior, sau la oarecare dintre mădularele lui, se scârbeşte de sine, sau îşi taie mădularul său, chiar dacă ar face puroi, şi nu-l curăţeşte mai degrabă, nu-l spală, nu pune plasture pe rană, nu-l leagă, nu-i dă apă sfinţită, nu se roagă pentru el, nu cere sfinţilor să se roage pentru el, cum a zis şi Avva Zosima? Şi în orice caz, nu-l părăseşte, nu se depărtează de mădularul său, nici de urâtul lui miros, ci face totul ca să-l însănătoşească. Aşa suntem datori şi noi săpătimim unii pentru alţii, să ne sprijinim unii pe alţii şi prin alţii mai tari, să născocim şi să facem toate ca să ne ajutăm pe noi înşine şi unii pe alţii (...)”[/SIZE][SIZE=4][COLOR=#0000ff][26][/COLOR][/SIZE][SIZE=4]. [/SIZE]

...continuare:
 

[SIZE=4]Astfel, iubirea aproapelui nu cunoaşte ce înseamnă pizmuirea, nu se bucură de necazul acestuia şi nu se întristează pentru bucuriile sale[/SIZE][SIZE=4][COLOR=#0000ff][27][/COLOR][/SIZE][SIZE=4], nu cunoaşte dispreţuirea, judecarea şi defăimarea acestuia[/SIZE][SIZE=4][COLOR=#0000ff][28][/COLOR][/SIZE][SIZE=4]; dragostea de aproapele nu unelteşte şi nu pune la cale viclenii împotriva celor pe care i-a zidit Acelaşi Dumnezeu milostiv şi îndurat[/SIZE][SIZE=4][COLOR=#0000ff][29][/COLOR][/SIZE][SIZE=4]. Din toate aceste cuvinte ale Părinţilor se poate vedea că „iubirea vine ca rod al nepătimirii, căci numai nepătimirea nimiceşte toate patimile, care, sub o formă sau alta şi într-o măsură mai mare sau mai mică, îl împing pe cel înrobit de ele să se poarte rău sau să-l privească cu răutate pe semenul lor”[/SIZE][SIZE=4][COLOR=#0000ff][30][/COLOR][/SIZE][SIZE=4].[/SIZE]
[SIZE=4]Al doilea sfat, formulat de data aceasta în varianta sa pozitivă, este dat de Însuşi Mântuitorul Iisus Hristos, în Noul Testament: „Toate câte voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi şi voi lor asemenea” (Mt. 7, 12; Lc. 6, 31). Cu alte cuvinte, Mântuitorul îndeamnă la solidaritate frăţească între toţi oamenii, după cum îndeamnă şi Sfântul Apostol Pavel: „Purtaţi-vă sarcinile unii altora şi aşa veţi împlini legea lui Hristos” (Gal 6, 2). Solidaritatea cu semenul aflat în nevoie reprezintă un ajutor dat din iubire, iar acesta trebuie să împlinească toate trebuinţele aproapelui: cele trupeşti prin milostenie[/SIZE][SIZE=4][COLOR=#0000ff][31][/COLOR][/SIZE][SIZE=4], iar cele sufleteşti prin buna sfătuire şi întoarcerea la Domnul a celor ce s-au depărtat de El, prin îngrijire de sporirea lor duhovnicească şi de mântuirea lor[/SIZE][SIZE=4][COLOR=#0000ff][32][/COLOR][/SIZE][SIZE=4]. Din această perspectivă, dragostea de aproapele înseamnă compasiune, în sensul de împreună-pătimire cu acesta atunci când se află în necazuri, de bucurie atunci când este cazul. Măsura acestei iubiri o descrie foarte precis Sfântul Ioan Scărarul: „De voieşte cineva să ştie dacă are iubirea de fraţi şi dragostea adevărată, se va încredinţa despre ea când se va vedea pe sine plângând pentru greşalele fratelui şi veselindu-se de înaintările şi de darurile lui”[/SIZE][SIZE=4][COLOR=#0000ff][33][/COLOR][/SIZE][SIZE=4].[/SIZE]

...continuare:
 

[SIZE=4]A-l iubi pe aproapele înseamnă, în limbajul Părinţilor, a-l iubi „ca pe tine însuţi”, adică a te simţi legat de el, unit cu el în iubire frăţească. Din această perspectivă, putem spune, aşa cum scria Evagrie, că are iubirea desăvârşită „cel ce se socoteşte pe sine una cu toţi, deoarece i se pare că se vede pe sine necontenit în fiecare”[/SIZE][SIZE=4][COLOR=#0000ff][34][/COLOR][/SIZE][SIZE=4].[/SIZE]

[COLOR=#0000ff][1][/COLOR] Epistole, 2, apud Jean-Claude Larchet, Terapeutica..., p.614.

[COLOR=#0000ff][2][/COLOR] Capete despre dragoste, Suta a II-a, în „Filocalia..”, vol. II, p.69.

[COLOR=#0000ff][3][/COLOR] Cuvinte despre sfintele nevoinţe, 73, apud Jean Claude Larchet, Terapeutica..., p.614.

[COLOR=#0000ff][4][/COLOR] Capete despre dragoste, Suta a treia, 100, în „Filocalia...”, vol. II, p.105.

[COLOR=#0000ff][5][/COLOR] Pr. prof. D. I. Belu, Despre iubire., p.110.

[COLOR=#0000ff][6][/COLOR] Ibidem.

[COLOR=#0000ff][7][/COLOR] Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, XLVI, traducere, introducere, indici şi note de Pr. D Fecioru, în „P.S.B.”, vol.23, Editura IBMBOR, Bucureşti, 1994, p.543.

[COLOR=#0000ff][8][/COLOR] Tertulian, Apologeticum, XXXIX, 7, traducere din limba latină de Eliodor Constantinescu, Rm. Vâlcii, 1930, p.158, apud Ieromonah magistrand Nestor Vornicescu, Dragostea faţă de om după scriitorii creştini din veacurile
al II-lea şi al III-lea, în „S.T.”, anul X (1958), nr. 9-10, p.583.

[COLOR=#0000ff][9][/COLOR] Sfântul Ciprian, Despre răbdare, XII, Migne, P.L. 4, 654 B, apud ibidem, p.584.

[COLOR=#0000ff][10][/COLOR] Lactanţiu, Dumnezeieştile instituţii, VI,10, apud ibidem, p.584.

[COLOR=#0000ff][11][/COLOR] Ieromonah magistrand Nestor Vornicescu., p.584.

[COLOR=#0000ff][12][/COLOR] Capete despre dragoste, suta întâi, 17, în „Filocalia...”, vol. II, p.56.

[COLOR=#0000ff][13][/COLOR] Ibidem, 25, în „Filocalia...”, vol. II, p.57.

[COLOR=#0000ff][14][/COLOR] Ibidem, 70, în „Filocalia...”, vol. II, p.63.

[COLOR=#0000ff][15][/COLOR] Sântul Maxim Mărturisitorul, Capete despre dragoste, suta a doua, 10, „Filocalia...”, vol. II, pp.69-70.

[COLOR=#0000ff][16][/COLOR] Talasie Libianul, Despre dragoste, înfrânare şi petrecerea cea după minte, suta întâi, 6, în „Filocalia..., vol. IV, Editura Humanitas, 2000, p.13.

[COLOR=#0000ff][17][/COLOR] Ibidem, suta întâi, 78, în „Filocalia..., vol. IV, p.18.

[COLOR=#0000ff][18][/COLOR] Sfântul Maxim Mărturisitorul, Capete despre dragoste, Suta a patra, 82, în „Filocalia...”, vol. II, p.118.

[COLOR=#0000ff][19][/COLOR] Talasie Libianul, Despre dragoste, înfrânare şi petrecerea cea după minte, suta a doua, 39, în „Filocalia..., vol. IV, p.22.

[COLOR=#0000ff][20][/COLOR] Pr. prof. dr. Vasile Mihoc, Meditaţii la Evangheliile Duminicilor Triodului şi Penticostarului, Editura Teofania, Sibiu, 2003, p.190, cf. p.189.

[COLOR=#0000ff][21][/COLOR] Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, ed. cit., p.232.

[COLOR=#0000ff][22][/COLOR] Jean Claude Larchet, Dumnezeu este iubire..., pp.61-62.

[COLOR=#0000ff][23][/COLOR] Sfântul Maxim Mărturisitorul, Capete despre dragoste, Suta întâi, 61, în „Filocalia...”, vol. II, p.61.

[COLOR=#0000ff][24][/COLOR] Ibidem, Suta întâi, 40, în „Filocalia...”, vol. II, p.58.

[COLOR=#0000ff][25][/COLOR] Ibidem, Suta a doua, 30, în „Filocalia...”, vol. II, p.74.

[COLOR=#0000ff][26][/COLOR] Avva Dorotei, Diferite învăţături folositoare de suflet, VI,9, în „Filocalia...”, vol. IX, Editura IBMBOR, Bucureşti, 1980, pp.546-547.

[COLOR=#0000ff][27][/COLOR]Sfântul Maxim Mărturisitorul: „Dacă dragostea nu face rău aproapelui (Rom.m 13,10), cel ce pizmuieşte pe fratele său şi se întristează de binele lui, şi întinează numele lui cel bun cu defăimări sau îi întinde niscai curse spre a-l atrage la rele, cum nu se va face pe sine străin de dragoste şi vinovat de osânda veşnică?” - Capete despre dragoste, Suta întâi, 55, în „Filocalia...”, vol. II, p.60.

[COLOR=#0000ff][28][/COLOR]„Dacă cel ce defaimă pe fratele şi-l judecă, defaimă şi judecă legea (Iacov 4, 11), iar legea lui Hristos este iubirea, cum nu va cădea defăimătorul din iubirea lui Hristos şi nu se va face sieşi pricină a chinurilor veşnice?” – Ibidem, Suta întâi, 57, în „Filocalia...”, vol. II, p.61.

[COLOR=#0000ff][29][/COLOR] „Dacă plinirea legii este iubirea (Rom. 18, 10), cel ce se gândeşte rău împotriva fratelui şi unelteşte vicleşuguri împotriva lui, şi doreşte căderea lui, şi se bucură de ea, cum nu va fi călcător de lege şi vrednic de chinurile veşnice?” – Ibidem, Suta întâi, 56, în „Filocalia...”, vol. II, p.61.

[COLOR=#0000ff][30][/COLOR] Jean Claude Larchet, Terapeutica..., p.609.

...continuare:
 

[COLOR=#0000ff][31][/COLOR] Sfântul Maxim Mărtursitorul: „cel ce iubeşte pe Dumnezeu cu siguranţă iubeşte şi pe aproapele. Iar unul ca acesta nu poate păstra banii, ci-i foloseşte cu dumnezeiască cuviinţă, dând fiecăruia din cei ce au trebuinţă” – Capete despre dragoste, suta întâi, 23, în „Filocalia...”, vol. II, p.56.

[COLOR=#0000ff][32][/COLOR]„Dragostea se face cunoscută nu numai prin dăruirea de bani, ci cu mult mai mult prinîmpărtăşirea cuvântului lui Dumnezeu şi prin slujirea trupească” – Ibidem, suta întâi, 26, în „Filocalia...”, vol. II, p.57.

[COLOR=#0000ff][33][/COLOR] Sfântul Ioan Scărarul, Scara, IV, 40, în „Filocalia...”, vol. IX, Editura IBMBOR, Bucureşti, 1980, p.106.

[COLOR=#0000ff][34][/COLOR] Evagrie Ponticul, Cuvânt despre rugăciune, 125, în „Filocalia sau culegere din scrierile Sfinţilor Părinţi, care arată cum se poate omul curăţi, lumina şi desăvârşi”, vol. I, traducere din greceşte, introducere şi note de Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Editura Humanitas, Bucureşti, 1999, p.101.

[SIZE=4]Cel ce iubeste pe Domnul a iubit mai-nainte pe aproapele sau – Sfantul Ioan Scararul [/SIZE]
[SIZE=4]Dragostea este lepadarea oricarui gand potrivnic fata de aproapele nostru – Sfantul Ioan Scararul [/SIZE]
[SIZE=4]Fericit este omul care poate sa iubeasca pe tot omul la fel – Sfantul Maxim Marturisitorul [/SIZE]
[SIZE=4]Pe toti suntem datori, noi cei credinciosi, sa-i privim ca pe unul si in fiecare sa socotim ca este Hristos – Sfantul Simeon Noul Teolog [/SIZE]
[SIZE=4]Dragostea desavarsita iubeste pe toti oamenii la fel: pe cei buni si stradalnici, ca pe prieteni, iar pe cei lenesi ca pe dusmani, facandu-le bine, rabdand indelung si suferind cele ce-i vin de la el – Sfantul Maxim Marturisitorul [/SIZE]
[SIZE=4]Inca nu are dragoste desavarsita cel ce se mai ia dupa parerile oamenilor, de pilda pe unul iubindu-l, iar pe altul urandu-l, pentru pricina aceasta sau aceea, sau pe acelasi o data iubindu-l, altadata urandu-l, pentru aceleasi pricini – Sfantul Maxim Marturisitorul [/SIZE]
[SIZE=4]Daca pe unii ii urasti, pe altii nici nu-i iubesti, nici nu-i urasti, pe altii ii iubesti dar potrivit, si in sfarsit pe altii ii iubesti foarte tare, din aceasta neegalitate cunoaste ca esti departe de dragostea desavarsita, care este sa iubesti pe tot omul deopotriva – Sfantul Maxim Marturisitorul [/SIZE]
[SIZE=4]Cel desavarsit in iubire si ajuns la culmea nepatimirii nu mai cunoaste deosebirea intre al sau si al altuia, sau intre a sa si a alteia, sau intre credincios si necredincios, intre rob si slobod, sau peste tot intre barbat si femeie; ci ridicat mai presus de tirania patimilor si cautand la firea cea una a oamenilor, priveste pe toti la fel si are fata de toti aceeasi dragoste. Caci nu mai este in el elin si iudeu, nici barbat si femeie, nici rob sau slobod, ci toate si in toti este Hristos – Sfantul Maxim Marturisitorul [/SIZE]
[SIZE=4]Hristos nu vrea ca tu sa porti vreunui om ura, sau suparare, sau manie, sau sa tii minte raul, in nici un chip si pentru nici un lucru vremelnic. Aceasta o striga cele patru Evanghelii! – Sfantul Maxim Marturisitorul [/SIZE]
[SIZE=4]Sa iubim pe tot omul din suflet, dar sa ne punem nadejdea numai in Dumnezeu – Sfantul Maxim Marturisitorul Multi sfinti si-au dat trupurile lor fiarelor, sabiei si focului pentru aproapele – Sfantul Isaac Sirul [/SIZE]
[SIZE=4]Sileste-te pe cat poti sa iubesti pe tot omul. Iar daca nu poti inca, cel putin sa nu urasti pe nimeni. Dar nu vei putea face nici aceasta daca nu vei dispretui lucrurile lumii – Sfantul Maxim Marturisitorul [/SIZE]
[SIZE=4]Cel ce iubeste pe Dumnezeu cu siguranta iubeste si pe aproapele. Iar unul ca acesta nu poate pastra banii, ci-i foloseste cu dumnezeiasca cuviinta, dand fiecaruia din cei ce au trebuinta – Sfantul Maxim Marturisitorul [/SIZE]
[SIZE=4]Cel ce face milostenie imitand pe Dumnezeu nu cunoaste deosebire intre rau si bun, intre drept si nedrept, cand e vorba de cele ce sunt de trebuinta trupului, ci imparte tuturor la fel – Sfantul Maxim Marturisitorul [/SIZE]
[SIZE=4]Dragostea se face cunoscuta nu numai prin daruirea de bani, ci cu mult mai mult prin impartasirea cuvantului lui Dumnezeu si prin slujirea trupeasca – Sfantul Maxim Marturisitorul [/SIZE]
[SIZE=4]Cel ce s-a lepadat cu adevarat de lucrurile lumii si slujeste nefatarnic aproapelui prin iubire se slobozeste degraba de orice patima si se face partas de iubirea si cunostinta dumnezeiasca – Sfantul Maxim Marturisitorul [/SIZE]
[SIZE=4]Roadele iubirii sunt: a face bine aproapelui din toata inima, a rabda indelung, a fi cu ingaduinta si a folosi lucrurile cu dreapta judecata – Sfantul Maxim Marturisitorul [/SIZE]
[SIZE=4]Oamenii se iubesc unii pe altii, fie in chip vrednic de ocara, pentru aceste cinci pricini: sau pentru Dumnezeu, cum iubeste cel virtuos pe toti, atat pe cel virtuos cat si pe cel ce nu este inca virtuos; sau pentru fire, cum iubesc parintii pe copii si invers; sau pentru slava desarta, cum iubeste cel slavit pe cel ce-l slaveste; sau pentru iubirea de argint, cum iubeste cineva pe cel bogat pentru a primi bani; sau pentru placere, ca cel ce-si slujeste stomacul si cele de sub stomac. Dragostea cea dintai e vrednica de lauda; a doua e mijlocie; iar celelalte sunt patimase– Sfantul Maxim Marturisitorul [/SIZE]
[SIZE=4]Iubeste pe toti oamenii cel ce nu iubeste nimic omenesc – Sfantul Maxim Marturisitorul [/SIZE]
[SIZE=4]Oamenii, lasand grija de a-si plange pacatele lor, au luat judecata de la Fiul si se judeca si se osandesc unii pe altii, de pare ca ar fi fara pacat. “Cerul s-a uimit de aceasta si pamantul s-a cutrenurat”. Ei insa nu se rusineaza, ca niste nesimtiti – Sfantul Maxim Marturisitorul [/SIZE]
[SIZE=4]Cel ce iscodeste pacatele altora, sau judeca din banuieli pe fratele sau, inca nu a pus inceput pocaintei – Sfantul Maxim Marturisitorul [/SIZE]
[SIZE=4]Daca iti amintesti de raul de la cineva, roaga-te pentru el si vei opri patima din miscare. Devenind iubitor de oameni vei sterge cu totul patima din suflet – Sfantul Maxim Marturisitorul [/SIZE]
[SIZE=4]Ia aminte la tine, de nu cumva rautatea care te desparte de fratele tau nu se afla in fratele ci in tine. Si grabeste de te impaca cu el, ca sa nu cazi din porunca dragostei – Sfantul Maxim Marturisitorul [/SIZE]

[SIZE=4]Sa nu dispretuiesti porunca dragostei, fiindca printrinsa vei fi fiul lui Dumnezeu, datatorul poruncilor – Sfantul Maxim Marturisitorul [/SIZE]
[SIZE=4]Cel ce iubeste pe Hristos, desigur ca Il si imita, dupa putere. Astfel, Hristos n-a incetat sa faca bine oamenilor; iar rasplatit cu nerecunostinta si hula se purta cu indelunga rabdare; in sfarsit, batut si omorat de ei, rabda neinvinuind pe nimeni. Aceste trei sunt faptele dragostei de aproape, fara de care cel ce zice ca il iubeste pe Hristos sau ca va dobandi Imparatia Lui se amageste pe sine – Sfantul Maxim Marturisitorul [/SIZE]
[SIZE=4]Cel care spune ca Il iubeste pe Domnul, dar in acelasi timp uraste pe fratele sau, este asemenea celui care-si inchipuie in somn ca alearga – Sfantul Ioan Scararul [/SIZE]
[SIZE=4]Fiecare, privind pe fratele si aproapele sau ca pe Dumnezeul sau, sa se considere pe sine atat de mic fata de fratele sau, ca fata de Facatorul sau – Sfantul Simeon Noul Teolog [/SIZE]
[SIZE=4]Iubirea aduna cele impartite si-l face pe om iarasi o singura ratiune si un singur mod de contemplare si netezeste toate inegalitatile si deosebirile de opinie din toti. Ba ii aduce la o egalitate laudabila, prin faptul ca fiecare atrage atat de mult pe altul la sine in intentiile lui si il prefera sie insusi, pe cat de mult il respingea altadata si se prefera pe sine. Si prin iubire se desface de sine, de bunavoie, despartindu-si ratiunile si preferintele proprii, de gandurile si insusirile lui si se aduna intr-o simplitate de identitate, in temeiul careia nimeni nu se mai deosebeste intru nimic, ci fiecare a devenit unul cu fiecare si toti cu toti, sau mai bine cu Dumnezeu decat cu ei intreolalta, manifestand in ei aceeasi ratiune de a fi si dupa fire si dupa vointa – Sfantul Maxim Marturisitorul [/SIZE]
[SIZE=4]Cand incepe cineva sa simta cu imbelsugare dragostea lui Dumnezeu, incepe sa iubeasca si pe aproapele sau intru simtirea duhului – Diadoh al Foticeei [/SIZE]
[SIZE=4]Cel ce iubeste pe Dumnezeu nu poate sa nu iubeasca pe tot omul ca pe sine insusi, desi nu are placere de patimile cele necuratite ale aproapelui. – Sfantul Maxim Marturisitorul [/SIZE]
[SIZE=4]Cel ce mai vede in inima sa o umbra de ura fata de vreun om oarecare, pentru stie ce greseala, e cu totul strain de iubirea de Dumnezeu. Caci iubirea de Dumnezeu nu sufera catusi de putin ura fata de vreun om – Sfantul Maxim Marturisitorul [/SIZE]
[SIZE=4]Precum Dumnezeu iubeste pe toti la fel, pe cel virtuos slavindu-l, iar pe cel rau milostivindu-l si cautand sa-l indrepte, tot asa, cel ce iubeste pe Dumnezeu iubeste pe toti la fel, pe cel virtuos pentru firea si pentru voia lui cea buna, iar pe cel rau pentru firea lui si din compatimirea ce o are fata de el ca fata de unul ce petrece in intuneric – Sfantul Maxim Marturisitorul [/SIZE]
[SIZE=4]Nu pot castiga dragostea de oameni cei ce iubesc lumea – Sfantul Isaac Sirul [/SIZE]

Am gasit in cartea "Sfantul inchisorilor – Grigore Gafencu" acest pasaj care m-a impresionat prin simplitate si profunzime:
“In adancul cel mai tainic al inimii am gasit izvorul nesecat al vietii, dragostea. Mi-am dat seama ca am nesocotit acest dar. Am spus atunci : Am gresit. In pamantul pacatelor mele ingropasem tot ce sadise Dumnezeu mai pretios in mine. Pentru nesocotirea iubirii, acest dar sfant, ma simt raspunzator de toate pacatele semenilor mei, din toate timpurile si locurile. Dar sunt un om fericit, cel mai fericit om! Simt dragostea lui Dumnezeu la tot pasul, ocrotirea si grija Lui pentru mine. Vreau sa nu mai traiesc pentru mine, ci sa traiesc pentru iubire, sa contribui la fericirea tuturor, cu darul lui Dumnezeu. Prin mantuirea semenilor mei sa-mi mantuiesc propriul suflet. Ah cat sunt de fericit! Cum poate trai omul, aceasta fiinta micuta, atata fericire?”

Foarte frumos pasajul reprodus de tine. Ce bine ar fi sa invatam cate ceva din cele lasate de acesti martiri pentru care dragostea,credinta si iubirea au insemnat totul pentru ei. Sa invatam sa nu mai traim in egoism ci in si prin iubire.

Eu stiam ca e Valeriu Gafencu... :)

apostolii despre iubirea duhovnicească (αγάπη- agapē))

dacă pentru înţeleptul Solomon "frica de [COLOR=black]Dumnezeu este începutul înţelepciunii"(Prov 1.7), desăvârşirea înţelepciunii este explicată în prima [/COLOR][COLOR=black]epistolă a lui Ioan 4.18-20: [/COLOR]
[COLOR=black]"În iubire nu este frică, ci iubirea desăvârşită alungă frica, pentru că frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desăvârşit în iubire. Noi iubim pe Dumnezeu, fiindcă El ne-a iubit cel dintâi.Dacă zice cineva: iubesc pe Dumnezeu, iar pe fratele său îl urăşte, mincinos este! Pentru că cel ce nu iubeşte pe fratele său, pe care l-a văzut, pe Dumnezeu, pe Care nu L-a văzut, nu poate să-L iubească." [/COLOR]

iar sfântul Pavel spune in prima epistolă către Corinteni:
13.2 "de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt."
13.4-8 "Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Dragostea nu cade niciodată. Cât despre proorocii - se vor desfiinţa; darul limbilor va înceta; ştiinţa se va sfârşi;"

Romani 13.8-9 "Nimănui cu nimic nu fiţi datori, decât cu iubirea unuia faţă de altul; că cel care iubeşte pe aproapele a împlinit legea. Pentru că (poruncile): Să nu săvârşeşti adulter; să nu ucizi; să nu furi; să nu mărturiseşti strâmb; să nu pofteşti... şi orice altă poruncă ar mai fi se cuprind în acest cuvânt: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi."

Eu am luat in serios prezenta lui Dumnezeu, si de aceea iau in serios si juramantul facut in fata Sa: "iata fiilor duhovnicesti, prin punerea mainilor pe sfanta evanghelie si pe sfanta cruce, ati savarsit juramant inaintea sfantului altar, ca veti pazi legatura dragostei si a unirii intre voi pana la mormant curata, neintrerupta, dreapta, cinstita si ca nu va veti abate de la datoriile voastre nici unul, urmand ceea ce este placut lui Dumnezeu si oamenilor" (Aghiasmatar, pag 74)

Neintelegerile, rupturile, cred ca vin din faptul ca oamenii nu constientizeaza ca ceea ce fagaduiesc in cadrul cununiei - fagaduiesc in fata lui Dumnezeu.

Cum sa vorbesti de negot in iubire. Aici te daruiesti dezinteresat. Altfel, nu vei avea niciodata sansa sa-l faci pe cel cu care te-ai casatorit sa locuiasca in tine.

Asa este Costel, iubirea nu-i robie , dar poate cea mai frumoasa" robie" e trairea in si prin iubire, o" robie" placuta si de buna voie, dezinteresata, pentru ca acolo unde sunt interese, nici iubire nu poate exista. "Robia" iubirii este cea care ne ajuta sa ne ducem cu demnitate si incredere crucea pana la sfarsit. "Robia"iubirii este cea mai frumoasa si cea mai longeviva intr-o casnicie , ea existand pana in cele din urma clipe. De fapt aceasta este "marea filozofie ,"in care sta , reusita intr-o relatie de lunga durata, este de fapt acea comuniune de care am tot vorbit la alt topic de specialitate.

Asa este, imi cer scuze pentru viteza, citeam simultan si alte carti printre care niste insemnari politice, un jurnal politic de fapt al lui Grigore Gafencu. Neuronii mei au incurcat sinapsele. :71:

re
 

Atat de mult ma bucur cand vad cum priviti problema iubirii dintre soti,incat imi dati speranta sa merg mai departe,chiar daca eu nu ma pot bucura de dragostea sotului,desi este un om care slujeste Domnului.(diacon).El sustine ca m-a iubit pana m-am imbolnavit,si acum traiesc sg,cu parintii,desi nu suntem divortati(pt profesia lui).
Ati vorbit despre rabdare in casnicie,eu tot rabd de 2 ani si ceva si tot nu se intampla nici o schimbare in bine.Se schimba ceva,el va fi caterisit peste catva timp,dar cu mine cum ramane.....tin la el in continuare?Crezi ca mai merita sa rabzi?Rabd boala care este f.grea(cancer tesut limfatic),violenta etc.....dar nu platesc un pret prea scump?
Scuze daca deranjez cu mesajul meu,si ma bucur mult,repet, ca mai exista si altfel de persoane care gandesc CRESTIN.

Asumarea suferintei ca mijloc de unire cu Hristos, ca mijloc de curatire de pacate, ca plata a pacatelor, cat si impreuna slavirea si lauda lui Dumnezeu, duc pe crestin la sfintenie!!! Rbdarea in suferinta si DRAGOSTEA pt cel "bolnav" (spiritual) nu fac altceva decat sa atraga Harul lui DUmnezeu cu imbelsugare! Daca fratia ta, erai o fire slaba si fara Harul si Puterea lui DUmnezeu, NU rezistai cei doi ani si jumatate... Divortul??? este "arma" lasilor!!! Daca nu e caz de erezie sau preacurvie! Dar si CRUCEA asta cine si-o asuma din DRAGOSTE pt Dumnezeu si aproapele, si nu va divorta si va STARUI IN RUGACIUNE SI LACRIMI PT IERTAREA PACATELOR sale insesi, apoi pt RABDAREA in suferinta, si DARUIREA DRAGOSTEI pt aproapele sau, VA DOBANDI CUNUNA MANTUIRII si a MUCENICIEI!!! Caci cel ce va rabda pana la sfarsit SEVA MANTUI!!!!
Sora mea, nu te teme, IUBESTE-L in continuare, nu baga in seama comportamentul parintelui, arata-i dragostea daruita noua de INSUSI Dumnezeu Iisus Hristos, pe care sfintia sa poate nu a inteles-o! Si striga din toata fiinta, cu mintea, la Maica Domnului, stii cat te va ajuta???
Spunea Pr.PAISIE Aghioritul ca daca noi IN SUFERINTA Slavim pe Dumnezeu, ne aratam cu adevarat CREDINTA ce o avem... Daca nu rabdam si sa Ii multumim pt ce suferim, nu sa scapam de ea, ci sa ii cerem rabdare, avem o credinta falsa... Trebuie sa II multumim lui Dzeu si sa Ii dam SLAVA si asa El ne va trmite indoit harul Sau!!!
Fii Binecuvantata!!!

...completare:
 

...pentru RABDAREA si DRAGOSTEA Fratiei tale fata de Dumnezeu si fata de parintele, IL VA MANTUI SI PE EL DUMNEZEU, numai sa nu deznadajduiesti, ca ne facem de rasul si bucuria dracilor!!!
Fii binecuvantata!!!

Doamne-ajuta!

Draga Mirela,

Fiind sotie de diacon nu cred ca mai este necesar sa-ti confirm ca tot ce-a scris Geo intre postarile noastre este adevarat si bine. As vrea doar sa-ti spun ca Geo iti vorbeste si din propria lui experienta, care i-a validat cu multa durere ca acesta e singurul drum bun. Ingust si greu, dar singurul care duce, daca ai nadejde, la mila lui Dumnezeu.

Intr-o postare mai veche a lui (frate Geo, te rog, nu te supara pentru ca vorbesc despre fratia ta) povesteste momente de un dramatism rar din trecutul familiei sale. Gasesti aici mai mult decat am spune noi in sute de pagini:

http://www.crestinortodox.ro/forumac...?t=4719&page=5

As vrea sa te pot ajuta, efectiv, cu mai mult dar, deocamdata, nu pot decat sa ma rog si eu pentru tine si sotul tau. Sa fii convinsa ca sunt si eu, un pacatos, alaturi de tine si de sotul tau, cu credinta ca "dragostea lui Dumnezeu pentru cel mai mare pacatos este mai mare decat dragostea celui mai mare sfant pentru Dumnezeu" (Parintele Arsenie Boca).

Doamne-ajuta!

Mirela
 

Sunt alaturi de tine , imi pare rau ca treci prin asa grea incercare.Te rog sa fii incredintata ca Domnul nostru Iisus Hristos stie ce-i cu tine ,te asculta cand te rogi Lui si te intelege mai bine ca oricine -spune-i Lui tot ce- ai vrea sa ne spui noua ,vorbeste zi-noapte cu El ,tot necazul tau ,descarca-ti sufletul de toata amaraciunea si deznadejdea ,roaga-te Tatalui cu toata credinta pana iti simti sufletul usor si apoi ia-o de la capat ..!Vindeca-ti sufletul Mirela ,lasa in voia Tatalui tot si boala si sot ! ;daca toate astea le-ai facut staruie cu nadejde si nu te mai intreba [COLOR=red]dar cu mine cum ramane?[/COLOR][COLOR=#000000] Va fi bine ,Mirela ! Dumnezeu sa te ajute . :6::6::6:[/COLOR]

raspuns
 

Recunosc ca boala de care sufar m-a adus mai aproape de Dumnezeu,ma rog sa-mi dea rabdare in suferinta in continuare.Insa un lucru ma doare cel mai mult,din cauza violentei am pierdut un dar de la Dumnezeu, un copil,pt care plang si nu mi-l pot scoate din minte cu nici u chip.Il iubesc dar nu-l pot ierta pt acest lucru.Ce sa fac, ma lupt cu chimioterapia, Dumnezeu m-a ajutat sa trec prin cele mai cumplite clipe ale bolii,dar sufletul meu plange!!!!!!.Sincera sa fiu nu stiam de acest forum,fratele meu mi-a spus(este coleg cu tine la aceeasi facultate.Geo)si recunosc ca ma bucur de incurajariile si sfaturile pe care le primesc de la voi.Nu ma pricep sa va scriu cuvinte mari pt ca nu ma reprezinta,dar va doresc tuturor ca Dumnezeu sa va daruiasca multa dragoste si mult spor la tot lucrul bun si folositor.

draga Sia uneori am momente de deznadejde,incat imi vine sa nu mai merg la tratament, sa las totul cum o vrea Dumnezeu.Dar mama este cea care ma sustine si-mi da putere sa lupt mai departe.Ultima fraza scrisa de tine "Va fi bine, Mirela",mi-o spune adesea parintele meu duhovnic,care este si nasul de cununie,ma bucura si-mi da convingerea ca asa va fi , adica bine.Multumesc!

Dragoste cea adevarata !
 

Apostolul Pavel, cand a trebuit sa defineasca dragostea, a vorbit prea putin de gesturile ei exterioare, el s-a referit la niste porniri şi simtaminte ale inimii : "Dragostea toate le rabda, dragostea toate le crede, dragostea toate le iarta, dragostea nu se bucura de nedreptate, ci se bucura de adevar, dragostea nu se trufeste, dragostea nu se inalta, dragostea nu cauta ale sale . . . " Toate acestea reprezinta tabloul duhovnicesc, tabloul sufletului nostru atunci cand el iubeste.
Dar cuvintele pe care ni le spune Apostolul Pavel sunt foarte greu de priceput. Sunt greu de priceput nu pentru ca ele ar fi grele, ci pentru ca mintea noastra nu este obisnuita sa gândeasca astfel. Dragostea este o stare, dar aceasta stare strabate prin anumite gesturi exterioare. Inchei cu o invatatura a Ieromonahului Savatie Bastovoi : "Iubirea trupeasca. . . e un fel de a spune. Iubirea este una, iubirea este atotcuprinzatoare. Iubirea este vesnica si neschimbata. Tot ce se schimba si trece nu este iubire. Asa ca sa cautam si sa crestem in noi valorile neschimbate, iubirea cea neclatinata. Iar celelalte vin si trec. Pentru a iubi trupeste nu trebuie sa facem nici un efort, nu trebuie sa invatam nimic, acestea ne stau in fire. Asa face toata lumea. Dar sa invatam dragostea adevarata. Sa evitam certurile desarte, sa iertam, sa rabdam si asa mai departe. In aceasta se arata iubirea cea adevarata, fie ca este pentru Hristos, fie ca este intre parinti si copii sau intre soti. Dar celelalte nu necesita un efort din partea noastra, le facem din instinct. Asa ca sa cautam cele mai inalte . "

:106:ma UIMESTI... Cine este sora mea, parintele diacon??? Trimite mesaj pe privat, pls!

Mirela Iarta-ma, CINE ESTE FRATELE TAU?????????

"Dumnezeu n-a voit nimic altceva de la noi in schimb pentru dragostea pe care ne-a dat-o ci a voit ca si noi, fiecare la randul nostru sa facem acelasi lucru cu aproapele nostru" !

Bine v-am gasit!

Un subiect sensibil: Iubirea.

Ce este Iubirea? Cum sa iubesti? Dar daca nu stii sa iubesti?
Sau si mai grav: daca cel sau cea pe care o iubesti, nu te intelege sau te intelege gresit?

Si apoi, daca ai crescut vazand oameni urandu-se pana la extrem, nu-i asa ca atunci cand dai de iubire, parca ti-e straina? Desi stii ca exista, nu stii cum sa o exprimi si esti gresit inteles.

Cine iubeste, iarta, nu-i asa? Si daca nu iarta atunci inseamna ca nu iubeste indeajuns?

Pentru mine, Iubirea e o slabiciune inevitabila. Daca ai dat de ea, asta e, te-ai ars!
Si stiti de ce? Pentru ca mai apoi ramai asa suspendat intre a dori sa uiti si a nu putea.

Si asta inseamna chin nespus de dureros si desi vrei sa scapi de el, nu poti, se tine de sufletul tau ca scaiul. Si atunci va intreb: ce e de facut?

Ce poti sa faci cand esti pe deasupra si o natura patimasa si uneori te simti atat de ranit incat simti ca se prabuseste lumea pe tine. Cand numai la gandul ca persoana iubita poate sa fie cu altcineva, te innebuneste si simti cum vrei sa mori daca este sa fie asa. Asta e patima, nu-i asa?

Va intreb: ce sa faci ca sa scapi de ea pt. ca tu vrei sa fii independent, sa fii liber sa nu te inrobeasca nimic. Dar daca simti ca esti inrobit in grele lanturi sufletesti si desi ceri dezlegare si vrei sa nu mai ramai asa suspendat, cu sufletul atarnat de vointa cuiva, nu o ai, sau daca o ai e numai de forma.

Si mai ales daca stii ca drumul ti se va intersecta sigur cu persoana respectiva, simti cum te ia cu fiori, stiind tu cat suferi.

Exista numai o rezolvare: sa fii impreuna cu acea persoana. Dar iar va intreb: daca nu e posibil care ramane solutia? Sa innebunesti sau sa pleci cat mai departe, cat vezi cu ochii?

Ajutati-ma, va rog!


Doamne ajuta!

P.S. Poate ca imi veti zice: roaga-te si iar roaga-te. Eu iar va zic: si daca e si acolo, e in rugaciune, se tine asa de suflet peste tot, oriunde si nicaieri si in fiecare zi, intamplarile vietii iti amintesc numai si numai de acea persoana. E ca si cum ar fi aer si tu stii ca daca nu il respiri, mori! Ce e de facut?

Va multumesc inca de pe acum daca va osteniti sa-mi dati cate un sfat, chiar si neinsemnat.

Fereşte-te de dragostea pătimaşă , unde cea trupească este confundată cu cea sufletească. Dragostea pătimaşă, orbeşte, ucide, secătuieşte , te inrobeşte . Tot ce-i patimă , şterge, anulează adevăratele trăiri şi sentimente. Luciditate, echilibru şi multă inţelepciune !

Eu nu simt dorinta carnala sau daca uneori, nu in asta sta esenta a ceea ce eu simt.

Si e adevarat ce se zice: "ai grija ce iti doresti ca exista sanse mari sa si ai."

Asa tin minte ca in urma cu cativa ani ma rugam la Dumnezeu sa-mi dea o dragoste mare pentru ca simteam ca existenta mea se banalizeaza. Nu stiu daca am fost foarte serioasa cand am cerut asta dar acum exista si eu ma chinui. Si vreau sa scap de chinul asta, ca uneori ma vad neputincioasa si inrobita. Iar eu nu sunt asa si nu vreau sa fiu asa. E un sentiment strain de mine si ma face slaba si vulnerabila si ce-i mai groaznic e ca as putea oricand sa devin o plastilina. Si detest asta! Asta nu sunt eu si nu vreau sa fiu asa, la cheremul modelatorului. Eu m-am modelat pe mine insami, nimeni altcineva. Eu am fost si sunt un autodidact. Eu invat din greselile altora si din cele proprii si scopul meu in viata este evolutia spirituala si eliberarea de lantul destinului, de misiunea ce atarna pe umeri, daca vreti crestineste: de a obtine mantuirea si a face Voia Domnului. Eu imi doresc sa ating perfectiunea in tot si in toate desi stiu ca uneori dau cu batul in balta de neimaginat!

Dar ma ridic, ma autocritic si incerc sa devin mai buna. Eu asa am fost mereu si asa am ajuns sa fiu cea mai buna dintre cei mai buni pana la un moment dat cand ceva s-a intamplat: un scurtcircuit al sufletului meu si apoi am auzit-o chiar si pe mama zicand:"eu nu te mai recunosc! asta nu esti tu!" esti ca o curca plouata si mama mea nu se lasa impresionata de lacrimile mele niciodata, ce e ala care plange, e un luptator, e un smiorcalau, un las.

Si colac peste pupaza ma mai munceste zi si noapte, fara incetare si acest simtamant iar eu sunt foarte simtita, sa stiti asta!

Oare exista medicament impotriva la asa ceva?

Eu cand scriu randurile astea, nu glumesc, din contra. Sa stii ca sufar enorm din cauza asta. Si ca sa uit, vreau sa fiu cat mai ocupata desi stiu ca ma mint pe mine insami asa cum am facut-o si in legatura cu un alt aspect al vietii mele si stiu ca pana la urma totul rabufneste la suprafata.

Intelegi ce vreau sa spun?

Nadajduiesc ca da!

Sa fii patimas, nesimtind patima trupeasca e teribil! Ca asta inseamna ca in tot ce faci tu pui pasiune si suflet si te dai pe tine 100% in ceva in care crezi. Dar sa-ti dai inima asa, unui venit care te inrobeste si cu o privire, nici nu se poate exprima in cuvintele unei limbi omenesti, poate ingeresti!

In plus, daca s-a instalat neincrederea, suspiciunea, e mai greu apoi de castigat inapoi desi nu imposibil. Si apoi, uneori lucrurile iau o intorsatura pe care nu ar trebui sa o ia si totul escaladeaza asa precum conflictele etnice care se termina prin instalarea de misiuni de construire si mentinere a pacii. De cele mai multe ori chiar si Natiunile Unite dau gres, putine cazuri de succes.

Desi sa transformi imposibilul in posibil e o arta tainica. Si eu am promis cuiva ca voi face asta si pana acum nu am facut-o! Drept urmare, ma mustra constiinta!

Asa se explica noptile albe; ca daca va mai spun ca nici in vise nu ma lasa omul asta, ma credeti? Iar in vise, e chiar indraznet ...

Ori viata asta e un vis, Iubirea e un vis, totul e un vis ...
Iar eu sunt ancorata in Realitate, zi de zi, si intr-o zi, visul va fi palpabil in realitate.

Ma intelegi tu pe mine?

Eu nu sunt o egoista, eu sunt un albatros!

Cel ce iubeste ia chipul celui iubit. Asa ca mare atentie cui ne daruim inima. Ea a fost facuta sa primeasca, dar prin libera sa voie, omul poate aseza pe cine doreste aici: fie pe omul prin care se poate implini, fie pe cel prin care se poate pierde.

Vad ca se intreaba: "daca nu am raspuns in iubire ce sa fac?" Si se propunea alternativa: sa innebunesti sau sa pleci cat mai departe. Nici una nu e sanatoasa. Nu am fost creati ca sa pierdem rostul, frumusetea vietii, dar nici sa dam uitarii anumite persoane, in sensul ca nu trebuie sa fim cuprinsi de ura. Sa-l vorbim de rau, sa avem numai ganduri si fapte pacatoase.

Important e sa ramanem noi insine, nu sa devenim "legume" si vom avea raspuns bun si in dragoste. Stiu ca pare demodat sa spui, cere lui Dumnezeu sa-ti daruiasca persoana potrivita, dar facand asa, am convingerea ca vom avea relatii durabile.

Ce pacat ca ne-am obisnuit atat de mult cu faptul ca oamenii se despart. Nu mai suntem cuprinsi de durere cand auzim asta. A devenit ceva firesc. Si oamenii au ajuns sa nu se mai casatoresca.