|
Psalm 37
TÎLCUIREA PSALMULUI 37 Psalmul lui David, spre aducerea aminte, pentru Sîmbătă. Întru alta, se află așa: „Psalmul acesta îl cîntă aducîndu-și aminte de ticăloșia pătimită pentru păcatul său, și se roagă să dobîndească sîmbetire, adică odihnă din primejdii.” Pocăința sîrguincioasă a prea-dumnezeiescului David propovăduiește deosebirea mărturisirii: nesuferind rana, întru mulți Psalmi își pomenește nu doar păcatul, ci arată atît boala, cît și vindecarea, aducînd oamenilor pricină de învățătură. Deci și în Psalmul acesta pomenește păcatul și pedeapsa adusă asupră-i pentru vindecarea păcatului. Că s-au adus asupra lui multe ispite grele: junghierea lui Amnon, tirania lui Avesalom, sfaturile lui Ahitofel împotriva sa, ocările lui Semei și celelalte cîte ne învață istoria. Doamne, nu cu mînia Ta să mă mustri pe mine, nici cu urgia Ta să mă pedepsești! Acest stih l-a făcut înainte-cuvîntare și la Psalmul al 6-lea, rugîndu-se să fie pedepsit doctoricește, iar nu judecătorește, și să se vindece cu doctorii dulci, nu cu unele iuți. 2 Că săgețile Tale s-au înfipt în mine, și ai întărit peste mine mîna Ta. Nu în zadar - zice - mă rog aceasta, ci văzînd aducîndu-se asupra mea grămezi de săgeți și mîna Ta asupră-mi stînd foarte, apăsîndu-mă și foarte bătîndu-mă. Pe acest „ai întărit peste mine mîna Ta”, l-a pus din metafora celor ce muncesc pe cineva și aduc asupră-i multe lovituri. 3 Nu este vindecare în trupul meu de către fața urgiei Tale, nu este pace întru oasele mele de către fața păcatelor mele. Zice: Împungîndu-mă cu pedeapsa, îmi aduc aminte de păcat, plîng și mă tînguiesc, și dintru aceasta sufăr rea pătimire și ticăloșie. 4 Că fărădelegile mele au covîrșit capul meu, ca o sarcină grea s-au îngreuiat peste mine. 5 Împuțitu-s-au și au putrezit ranele mele de către fața nebuniei mele. 6 Ostenitu-m-am și m-am gîrbovit pînă în sfîrșit, toată ziua mîhnindu-mă umblam. M-a gîrbovit - zice - sarcina cea grea a păcatului și mă mîhnește reaua putoare a rănilor putrezite, pe care le-am primit cînd am aruncat de la mine înțelepciunea și am slujit nebuniei. Pentru care, fiind lipsit de toată veselia și dulceața, mă mîhnesc, și mă scîrbesc totdeauna și nu aflu schimbare a mîhnirii. 7 Că șalele mele s-au umplut de ocări și nu este vindecare în trupul meu. Prin „șale”, a însemnat pofta, că de acestea sînt lipiți rărunchii, prin care au fire a se porni poftele. Deci zice: S-au făcut mie pricină a acestor rele, căci nu spre trebuință, ci rău, spre curvie, am folosit pofta. 8 Necăjitu-m-am și m-am smerit foarte, răcnit-am din suspinarea inimii mele. Din pofta aceea - zice - am cules a mă gîrbovi la pămînt și a mă tîngui totdeauna pentru chinuirile cele amare ale inimii mele. Pentru aceasta, după ce am schimbat lucrarea poftei, am făcut-o slujitoare dumnezeieștii Tale voi. Căci a adăugat: 9 Doamne, înaintea Ta este toată dorirea mea Că, de vreme ce o dată am folosit-o rău, de-a pururea o voi afierosi poruncilor Tale. și suspinul meu de la Tine nu s-a ascuns. 10 Inima mea s-a tulburat, părăsitu-m-a vîrtutea mea și lumina ochilor mei, și lumina nu este cu mine. Zice: Vezi, Stăpîne, tînguirile mele și lacrimile, vezi-mă că sînt clătinat, dezgolit de vîrtute, și lipsit de lumină și petrec întru amiază ca într-un întuneric. Prin acestea, însemnează două deodată: covîrșirea mîhnirii - pentru care nici lumina nu i se pare că este lumină - și golirea de dumnezeiasca purtare de grijă, pe care a numit-o după cuviință „lumina ochilor”. 11 Prietenii mei și vecinii mei în preajma mea s-au apropiat, și au stătut, și cei mai de aproape ai mei departe de mine au stătut. Iar Simmah a tălmăcit așa acest stih: „Cei iubiți ai mei și prietenii mei împotrivă mi-au stat întru rană.” Zice: Unii din prieteni, văzînd a mea rană, au făcut lucrurile neprietenilor și mi-au stat împotrivă arătat. Iar alții, temîndu-se, s-au despărțit, neîmpărtășindu-mă de ajutorul lor. Și însemnează aici pe Ahitofel, care, nu numai că s-a despărțit de dînsul, ci a și adus asupră-i acele sfătuiri pierzătoare. Încă și alții le-au lucrat pe acestea, iar mai vîrtos cea mai mare parte a lui Israil și însăși seminția Iudei s-a ostășit împreună cu Avesalom. Apoi, îndată după junghierea ucigătorului de tată, își porunceau unii altora să întreacă celelalte seminții și să întoarcă pe Împăratul David la palaturile împărătești. 12 Și se sileau cei ce căutau sufletul meu, și cei ce căutau cele rele mie grăiau deșertăciuni și vicleșuguri toată ziua cugetau. După ce m-au văzut lipsit de prieteni, coseau asupra mea vrăjmășiile, voind a mea junghiere. 13 Iar eu ca un surd nu auzeam și ca un mut ce nu-și deschide gura sa. 14 Și m-am făcut ca un om ce nu aude și nu are în gura lui mustrări. Istoria ne învață aceasta mai descoperit, pentru că - prihănind Avesalom hotărîrile tatălui său și trăgîndu-i către sine dintre cei judecați de David pe cei biruiți la judecată - Fericitul David răbda îndelung. Și - pe cînd Semei îl ocăra și îl împroșca cu vorbe și cu pietre - el primea ocările tăcînd, iar pe Avesa, care se ispitea să pedepsească pe ticălos[COLOR=#800080][1][/COLOR], l-a oprit, zicînd: „Lăsați-l să mă blesteme, că Domnul i-a poruncit lui să blesteme pe David.” 15 Că spre Tine, Doamne, am nădăjduit, Tu vei auzi, Doamne Dumnezeul meu. 16 Că am zis ca nu cîndva să se bucure de mine vrăjmașii mei. Și, cînd s-au clătinat picioarele mele, asupra mea mari au grăit. Iar eu - zice - avînd răbdare, nădăjduiam spre Tine, dînd a mea judecată Ție și rugîndu-mă să nu mă fac bucurie vrăjmașilor, nici biruirea mea să nu se facă lor pricină de trufie. 17 Că eu spre bătăi gata sînt, și durerea mea înaintea mea este pururea. Zice: Păcatul m-a făcut vrednic de bătăi. Pentru aceea, împungîndu-mă cu chinuirile păcatului, mă supun sub pedepse și doresc tămăduire. 18 Că fărădelegea mea eu voi vesti și mă voi griji pentru păcatul meu. Pentru aceasta, sînt pîrîș și mustrător al meu și voi avea toată grija însănătoșirii mele. 19 Iar vrăjmașii mei trăiesc, și s-au întărit mai mult decît mine și s-au înmulțit cei ce mă urăsc fără dreptate. [COLOR=windowtext]20 Cei ce-mi răsplătesc mie rele pentru bune [/COLOR] Zice: Ție unuia am greșit - o Stăpîne! - și răul înaintea Ta l-am făcut. Iar aceia, primind deseori multe faceri de bine de la mine, îmi răsplătesc cu cele împotrivnice și au cîștigat mai multă putere decît mine. mă cleveteau, căci urmam bunătatea. Prin acestea, arată iarăși pe Avesalom, care prihănea judecățile lui și le numea nedrepte. Și - de vreme ce acela îi era fiu și se sîrguia a se face ucigător de tată - după cuviință a adăugat: Și cel iubit m-a lepădat pe mine, urîndu-mă ca pe un mort. Că, pe cine i se cădea după legile firii a-l iubi, pe acela îl ura ca pe un mort împuțit. Iar aceasta se potrivește și norodului, care - primind de la David nenumărate faceri de bine și de multe ori înălțîndu-se printr-însul deasupra celor de altă seminție - s-a arătat necunoscător și nemulțumitor către făcătorul de bine. 21 Nu mă lăsa, Doamne Dumnezeul meu, nu Te depărta de la mine! 22 Ia aminte spre ajutorul meu, Doamne al mîntuirii mele! Zice: Înconjurîndu-mă de atîtea ispite pricinuitoare de dureri, Te rog pe Tine, Dumnezeul și Stăpînul meu, să nu mă lipsești de obișnuita purtare de grijă, ci să mă împărtășești de ajutorul Tău și să-mi dăruiești mîntuire. [COLOR=#800080][1][/COLOR]„Ticălos” - aici: „rău” și „netrebnic”. |
Psalm 38
TÎLCUIREA PSALMULUI 38 Întru sfîrșit, lui Iditum, cîntarea lui David. Zis-am: Păzi-voi căile mele, ca să nu greșesc eu cu limba mea. Pus-am gurii mele strajă cînd s-a sculat păcătosul împotriva mea. 2 Amuțit-am, și m-am smerit și nici de bine n-am grăit, și durerea mea s-a înnoit. Graiurile Psalmului au multă împreună-glăsuire cu istoria. Căci, pe cînd marele David fugea de tirania copilului ucigător de tată, Semei, întîmpinîndu-l în cale și împroșcîndu-l cu pietre, îl ocăra și cu cuvinte, numindu-l „nelegiuit” și „bărbat al sîngiurilor”. Iar dumnezeiescul David, folosindu-se de obișnuita lui filosofie, nu numai că nu l-a muncit pe dînsul, ci și pe unul din voievozi, care se ispitea să-l însulițeze, l-a oprit, zicîndu-i: „Lăsați-l să mă blesteme, că Domnul i-a zis lui să grăiască de rău pe David, și cine-i va zice lui: Pentru ce ai făcut așa? Ca să vadă Domnul smerenia mea și să-mi răsplătească mie Domnul bune pentru blestemul lui din ziua aceasta.” Așadar David a făcut multă purtare de grijă pentru limbă și de-a pururea a înconjurat-o ca și cu un zid, știind că mădularul acesta este cu covîrșire lesne-alunecos. Așa a făcut și atunci cînd Semei, nefiind cu nimic nedreptățit, i-a stătut împotrivă - că pe dînsul îl numește „păcătos”, ca pe un nedrept. Căci zice: Într-acea vreme „am amuțit, și m-am smerit și nici de bine n-am grăit”. Și foarte se aseamănă acestea cu cele zise în istorie: „Lăsați-l pe dînsul să mă blesteme, că Domnul i-a poruncit lui să grăiască de rău pe David, doar ar vedea Domnul smerenia mea și mă va scoate pe mine astăzi din mîna vrăjmașilor mei.” Iar aici zice: M-am asemănat surdului ce cu totul nu auzea, și m-am smerit pe sine-mi, așteptînd de aici cîștigul, și „durerea mi s-a înnoit”. Adică: Fiind ocărît de acela, am venit întru pomenirea păcatului îndrăznit de mine și m-am împuns cu chinuirile, socotind că pentru acesta sînt ocărît, tiranisit și silit a fugi, izgonindu-mă din casele împărătești. Acestea iarăși au multă rudenie cu istoria, pentru că acest „Domnul i-a poruncit să grăiască de rău pe David” are pomenirea păcatului pentru care s-a făcut certarea. 3 Înfierbîntatu-s-a inima mea în lăuntrul meu și întru cugetul meu se va aprinde foc. Acest stih: „Înfierbîntatu-s-a inima mea în lăuntrul meu”, Simmah l-a tălmăcit așa: „Cînd îmi veneam întru sine-mi, mă ardeam cu foc”, adică: Aducîndu-mi aminte de păcatul meu, mă ardeam cu focul mîhnirii. 4 Grăit-am cu limba mea: Arată-mi, Doamne, sfîrșitul meu și numărul zilelor mele care este, ca să cunosc de ce mă lipsesc eu. Deci - zice - nu am răspuns nimic către cel ce mă ocăra, iar pe Domnul tuturor L-am rugat să-mi facă arătat sfîrșitul vieții mele, foarte dorind săvîrșirea. 5 Iată, cu palma ai pus zilele mele măsurate, și statul meu - ca un nimic înaintea Ta. Pe acesta, iarăși Simmah l-a tălmăcit așa: „Iată, ca niște palme măsurate ai dat zilele mele, și traiul meu - ca un nimic în preajma Ta.” Și zice: Doresc sfîrșitul, știind firea omenească nu mult-trăitoare, pentru că viața noastră - alăturîndu-se lîngă viața Ta - pare că nici nu s-a alcătuit. Că Tu ești fără de început și nemărginit, iar viața noastră se măsoară ca și cu palma și cu degetul. Aici a arătat puțina vreme a vieții omenești. Așa zice și în alt loc: „O mie de ani înaintea ochilor Tăi, Doamne, ca ziua de ieri care a trecut și ca straja în noapte.” Și aiurea: „Cerurile și pămîntul vor pieri, iar Tu rămîi, și toate ca o haină se vor învechi, și ca o îmbrăcăminte le vei înfășura pe ele, și se vor schimba, iar Tu același ești și anii Tăi nu vor lipsi.” Însă toate sînt deșertăciune, tot omul ce viază! Drept aceea - zice - toată firea oamenilor - și cei bogați, și cei săraci - se aseamănă aburului ce se risipește, și în zadar și în deșert zidesc, sădesc și adună bogăție și avuție. 6 Deși ca un chip trece omul, dar se tulbură în zadar: strînge comori, și nu cunoaște cui le adună pe ele. Cu nimic - zice - nu se deosebesc oamenii cei vii de cei scriși în icoană, că și firea acestora, și a acelora, curge asemenea și se strică cu vremea. Dar omul nu se tulbură cu nimic mai puțin: prigonindu-se, sfădindu-se, luptîndu-se, neguțătorindu-se, și toată viața este plină de furtună, avînd sfîrșit de moarte. Și, adunînd bogăția cu osteneală multă și cu sudori, oamenii nu-l știu pe cel ce va să fie moștenitor al ei. Fericitul David a scris aceasta pornindu-se și din cele pentru sine, pentru că - văzînd împărăția prea-mare și foarte strălucită, cu prăzile din războaie și cu dajdia ce i se aducea de la cei de altă seminție - nu știa socoteala cea păgînească și nelegiuită a copilului. Apoi, văzîndu-l pe dînsul că a apucat împărăția și a răpit bogăția cea învistierită, a slobozit acest glas minunat: „Însă în zadar se tulbură omul, strînge comori, și nu știe cui le adună pe ele.” 7 Și acum, cine este răbdarea mea, au nu Domnul? Și statul meu la Tine este. Zice: Așteptînd ajutorul de la Tine, am zis tuturor acelora: Fiți sănătoase! Iar „statul”, Achila l-a zis „așteptare”, în loc de: Pe Tine Te aștept, căutînd împrejur, a Ta milostivire o adăst. Apoi, arată pricina celor dureroase: 8 De toate fărădelegile mele izbăvește-mă! Și iarăși aduce pomenirea lui Semei: Ocară celui fără de minte m-ai dat. Și acest stih se aseamănă foarte cu cele zise în istorie: „Domnul i-a zis lui să grăiască de rău pe David.” Asemenea sînt și cele adăugate: 9 Amuțit-am și nu am deschis gura mea, căci Tu m-ai făcut. Zice: Slobozindu-l Tu, acela m-a ocărît. Și el era ca un bici prin care aduceai asupra mea certarea. Pentru aceasta, am primit bătăile tăcînd, trecîndu-l pe el cu vederea și privindu-Te pe Tine, Cel ce mă certai. Și foarte cu potrivire le-a pus și pe cele adăugate: 10 Depărtează de la mine bătăile Tale, 11 că de tăria mîniei Tale eu m-am lipsit. Deci Te rog și cer de la Tine, Stăpîne: Încetează de aici certarea, că m-am cheltuit de tot prin mulțimea bătăilor! Întru mustrări, pentru fărădelege, ai pedepsit pe om și ai subțiat ca un păianjen sufletul lui. Zice: Nu în zadar, nici în deșert ai adus certările, ci mustrînd cele greșite și, ca un doctor, tăind și scoțînd puroaiele ascunse. Și, cu durerile doctoriei, subțiezi sufletul, dar aduci sănătate mădularelor tăiate. Însă în deșert se tulbură tot omul. Deci, acestea gîndindu-le întru sine-mi, văd pe oameni tulburîndu-se pentru lucruri vremelnice, întru nici un lucru de trebuință. 12 Auzi rugăciunea mea, Doamne, și cererea mea, ascultă lacrimile mele, să nu taci! Că sînt eu străin și nemernic[COLOR=#800080][1][/COLOR], ca toți părinții mei. 13 Slăbește-mă, ca să răsuflu mai înainte de a mă duce și a nu mai fi! Zice: Te rog pe Tine, Stăpîne, auzi pe cel ce jelește și se roagă Ție cu lacrimi, că eu nici nu locuiesc pămîntul, ci nemernicesc și - viețuind puțină vreme, asemenea părinților - voi primi moartea. Deci împărtășește-mă de o mică răsuflare, ca să mai viețuiesc puține zile fără de dureri, mai-nainte de a ieși din viața aceasta. Căci, ieșind, nu mă voi mai întoarce - că aceasta a zis „mai mult nu voi mai fi” - adică: Nu mă voi mai întoarce către viața aceasta stricăcioasă. Vrednic lucru este a ne minuna de marele David, care - fiind întru împărăție, și întru bogăție și întru stăpînire - se numește pe sine „străin” și „nemernic” și nu suferă a se bizui bunei-norociri. Cu adevărat graiurile lui sînt pline de înțelepciune, căci el știe firea celor ce sînt, și pentru aceasta defaimă buna-norocire de acum. [COLOR=#800080][1][/COLOR]pribeag, venetic, străin |
Psalm 39
TÎLCUIREA PSALMULUI 39 Întru sfîrșit, Psalmul lui David. Oarecari au luat Psalmul acesta pentru Fericitul Ieremia, oarecari - pentru minunatul Daniil, fiindcă amîndoi au fost aruncați în groapă, iar începutul Psalmului pomenește de „groapă”. Și, luînd ei aminte la un grai, s-au răsturnat întru această înțelegere. Alții au zis că Psalmul li se potrivește celor robiți ce au locuit în Babilon. Iar eu socotesc că s-a scris acesta cu închipuire pentru cele întîmplate lui David, dar se aduce și către toată firea oamenilor, care a primit nădejdile învierii de la Dumnezeu și Mîntuitorul nostru. Către această înțelegere ne povățuiește pe noi dumnezeiescul Pavel, pomenind oarecari graiuri ale Psalmului pus înainte întru Epistola către Evrei. Așteptînd, am așteptat pe Domnul, și a luat aminte la mine. 2 Și a auzit glasul cererii mele și m-a scos din groapa ticăloșiei și din tina noroiului. Graiurile acestea se potrivesc și Fericitului David, căci sînt împreună-glăsuitoare cu Psalmul rînduit mai-nainte. Că întru acela zicea: „Auzi rugăciunea mea, Doamne, și cererea mea. Ascultă lacrimile mele, să nu taci. Slăbește-mă, ca să răsuflu mai-nainte de a mă duce, și mai mult nu voi fi”, iar mai sus a zis: „Care este răbdarea mea acum? Au nu Domnul? Și statul meu de la Tine este.” Iar aici zice, ca și cum i s-ar fi primit rugăciunea și i s-ar fi dat cererea: „Așteptînd, am așteptat pe Domnul, și a luat aminte la mine”, adică: După ce S-a întors de către păcatul meu, mi-a arătat față blîndă și a auzit cererea mea. Și ce a făcut după ce a auzit-o? „M-a scos din groapa ticăloșiei și din tina noroiului.” Așa are obicei dumnezeiasca Scriptură să numească primejdiile cele prea-mari, precum am zis și puțin mai-nainte. Deci, după cum am zis, acestea se potrivesc cu închipuire pătimirilor lui David și facerilor de bine către dînsul. Dar se potrivește mai cu covîrșire firii oamenilor - ce se pogorîse întru însuși fundul pămîntului, și se trimisese la moarte, și s-a tras în sus prin înomenirea Mîntuitorului nostru, și s-a scos și a primit nădejdile învierii - acesteia se potrivește așadar să zică: „Așteptînd, am așteptat pe Domnul, și a luat aminte la mine. Și a auzit rugăciunea mea și m-a scos din groapa ticăloșiei și din tina noroiului.” „Groapă a ticăloșiei” s-a numit după cuviință moartea, fiind plină de stricăciune, iar „tină a noroiului” - păcatul, fiindcă sloboade multă rea putoare și oprește drumul cel drept al oamenilor. Dar ce ți-a mai dăruit după ce te-a izbăvit de primejdii? Și a pus pe piatră picioarele mele și a îndreptat pașii mei. Că nu m-a lăsat să mă clatin, și să mă port împrejur și să înconjur, ci mi-a făcut starea întemeiată, că zice: „Pe piatra aceasta voi zidi Biserica Mea, și porțile iadului nu o vor birui pe dînsa.” Și „a îndreptat pașii mei” și m-a făcut a alerga fără oprire pe calea dreptății; căci, după ce m-a slobozit de rătăcire, mi-a arătat calea cea dreaptă a adevărului. 3 Și a băgat în gura mea cîntare nouă, cîntare Dumnezeului nostru. Că, în locul slujbei păgînești a idolilor, m-am învățat a lăuda pe Cel ce este Dumnezeu adevărat și a-I aduce cîntare nouă, care se potrivește facerilor de bine celor noi: căci nu-L mai rog plîngînd, ci Îl laud pentru facerile de bine. Vedea-vor mulți, și se vor teme și vor nădăjdui spre Domnul. Fiindcă vorbește acestea către fața celor ce au dobîndit mîntuirea, Proorocul zice după cuviință: Cei ce n-au gustat încă bunătățile, văzîndu-le, se vor teme, iar apoi, întărindu-se cu nădejdea, vor căpăta de la Dumnezeu mîntuirea. 4 Fericit - bărbatul căruia numele Domnului este nădejdea lui și nu a privit la deșertăciuni și la nebunii mincinoase. Deșertăciunile acestea le-a pomenit Proorocul și în Psalmul dinainte: „Însă toate sînt deșertăciune, tot omul ce viază.” Și iarăși: „Însă în deșert se tulbură.” Deci și aici fericește pe cel ce le-a defăimat pe acestea de față și a cîștigat în locul tuturor nădejdea dumnezeiască. 5 Multe ai făcut Tu, Doamne Dumnezeul meu, minunilor Tale și gîndurilor Tale nu este cine să se asemene. Vestit-am și am grăit: Înmulțitu-s-au mai mult decît numărul. Zice: Minunile făcute de puterea Ta biruiesc tot numărul și toată povestirea. Nu este altul ca Tine să facă asemenea lucruri, că prea-mari și prea-frumoase sînt făpturile Tale, și cele iconomisite de purtarea Ta de grijă biruiesc laudele oamenilor: cele din Egipt, cele din pustie, cele de pe vremea lui Moisi, cele din vremea lui Iisus (Navi), cele din vremea lui Samuil și cele mai de demult decît acestea: din vremea lui Avraam, a lui Isaac, a lui Iacov, împărăția lui Iosif, cea iconomisită prin robie, și celelalte, ca să nu le povestesc pe fiecare. Dar cea făcută acum este mai minunată decît toate acestea, că nu unui om sau unui neam, ci tuturor neamurilor le neguțătorești mîntuirea și - încetînd slujba Legii, care se potrivea neputinței Iudeilor - ai dat Darul cel nou, ce legiuiește slujba cea cuvîntătoare. 6 Jertfa și prinosul nu ai voit, iar trupul mi l-ai întocmit. Arderile de tot pentru păcat nu ai căutat. 7 Atunci am zis: Iată, vin! Cu acestea se unește sfătuirea apostolească: „Vă rog pe voi, fraților, prin îndurările lui Dumnezeu, să arătați trupurile voastre jertfă vie, sfîntă, bine-plăcută lui Dumnezeu”, adică slujba cea cuvîntătoare, că, în locul jertfelor Legii, Stăpînul a poruncit a sfinți ale noastre mădulare. Și văzînd – zice - darul acesta al Tău, m-am adus Ție pe sine-mi, zicînd: „Iată, vin!” Fericitul Pavel ia cuvîntul acesta pentru Stăpînul Hristos, și foarte după cuviință. Căci El este pîrga firii noastre, și Lui cel dintîi I se cuvine să le zică pe ale noastre și mai-nainte să închipuiască întru Sine pe acelea ce se cuvin făcute de noi. Așa, El a venit la Botez întîi, arătîndu-ne nouă darul Botezului. Și a spălat picioarele ucenicilor, punîndu-Se înainte nouă întîiul chip al smeritei cugetări. Pentru aceasta a zis către Ioan: „Lasă acum, că așa este cu cuviință nouă, a plini toată dreptatea.” Deci Lui I Se potrivește să le zică pe ale noastre, ca unui cap al trupului, ca unui Întîi Născut, după trup, între mulți frați. |
Psalm 39 (2)
[COLOR=windowtext]În capul cărții scris este pentru mine.[/COLOR]
Zice: De demult, mai-nainte s-au grăit acestea pentru mine în cărțile proorocești. Iar „cap”, Achila și Simmah l-au zis: „sul”, că așa obișnuiesc Iudeii a face dumnezeieștile Scripturi pînă în ziua de astăzi. 8 Ca să fac voia Ta, Dumnezeul meu, am voit, și legea Ta - în mijlocul pîntecelui meu. Zice: Apropiindu-mă spre Tine, am toată sîrguința să împlinesc poruncile Tale și să petrec după voia Ta. Iar pe acest „în mijlocul pîntecelui meu” l-a zis din metafora celor ce bine se află către cineva și voiesc să bage în lăuntru pe cel dorit. Însă acestea nu se potrivesc nici lui Ieremia, nici lui Daniil, nici Fericitului David, pentru că, stăpînind Legea, se aduceau lui Dumnezeu arderi de tot și jertfe, iar cuvîntul proorocesc, scoțîndu-le afară pe toate, a arătat jertfa cuvîntătoare. De aceea am zis că Psalmul se potrivește lui David cu închipuire - de vreme ce el, ca un Prooroc, mai-nainte vedea cele ce vor să fie și dorea a trăi după acelea - iar cu adevărat se potrivește neamurilor ce s-au învrednicit mîntuirii și s-au izbăvit de înșelăciune. 9 Bine am vestit dreptate întru adunare mare. Iată, buzele mele nu le voi opri. Doamne, Tu ai cunoscut. 10 Dreptatea Ta nu am ascuns-o întru inima mea, adevărul Tău și mîntuirea Ta am spus. Nu am ascuns mila Ta și adevărul Tău de către adunare multă. Fericitul David se făgăduiește întru „adunare mare”, adică întru cea strînsă din toată lumea de dumnezeiescul dar, să propovăduiască dreptatea lui Dumnezeu, și adevărul proorociei, și mîntuirea cea vrednică de minune și nemăsurata milă. Și zice că însăși firea mîntuită va da această răsplătire, adunîndu-se spre cîntarea de laudă, ca să propovăduiască dreapta judecată a lui Dumnezeu, să povestească negrăita purtare de grijă și să arate adevărul făgăduințelor proorocești. Iar pe acest „de către adunare multă”, Simmah l-a pus: „întru mulțime”, iar Achila și Teodotion: „întru adunare mare”, încît este arătat că au grăit pentru același lucru. 11 Iar Tu, Doamne, să nu depărtezi îndurările Tale de la mine, mila Ta și adevărul Tău pururea să mă sprijinească! Dobîndind mîntuire, Biserica lui Dumnezeu are trebuință de aceeași purtare de grijă, pentru ridicările asupră-i cele de multe feluri ale oamenilor și ale dracilor, de care se face pomenire întru cele de aici înainte: 12 Că m-au cuprins rele fără număr, apucatu-m-au fărădelegile mele, și n-am putut să văd. Înmulțitu-s-au mai mult decît perii capului meu, și inima mea m-a părăsit. Nimeni să nu socotească cele zise nepotrivite tîlcuirii, pentru că și cei trei Tineri, care aveau fapta bună desăvîrșită și purtau cunună de biruință, rugîndu-se în cuptor, ziceau: „Greșit-am, nelegiuit-am, făcut-am nedreptate, ne-am depărtat de la poruncile Tale și n-am păzit dreptățile Tale.” Așa zicea minunatul Daniil, așa - dumnezeiescul Ieremia, așa - dumnezeiescul Isaia. Așa grăia prea-înțeleptul Pavel: „Hristos Iisus a venit în lume să-i mîntuiască pe păcătoși, dintre care cel dintîi sînt eu”, și iarăși: „Nu sînt vrednic să mă numesc Apostol.” Deci, fiind bătută cu întreitele valuri[COLOR=#800080][1][/COLOR]ale celor rău-credincioși, Biserica lui Dumnezeu nu cugetă înalt, ca ceea ce se nevoiește, ci păcate și greșeli socotește cele făcute și se roagă a primi ajutor de la Mîntuitorul. Dealtfel, Biserica lui Dumnezeu nu s-a alcătuit numai din cei desăvîrșiți, ci are și pe cei ce trăiesc în trîndăvie, pe cei ce au îmbrățișat viață moleșită și voiesc a sluji îndulcirilor. Și, de vreme ce este un trup, ca dinspre o față le grăiește și pe unele, și pe altele. 13 Binevoiește, Doamne, ca să mă izbăvești! Doamne, ca să-mi ajuți mie ia aminte! 14 Să se rușineze și să se înfrunteze împreună toți cei ce caută sufletul meu ca să-l ia pe dînsul! [COLOR=#800080][1][/COLOR]Se spune că în vremea furtunii marea izbește țărmul cu valuri întreite, din care al treilea e cel mai puternic. |
Psalm 39 (3)
Că voiesc să-l trimită la moartea cea veșnică.
Să se întoarcă înapoi și să se rușineze cei ce-mi voiesc mie rele! Întoarce-i pe dînșii în fugă și fă-i a greși de la acelea pe care le doresc, căci măiestresc asupra mea rele. 15 Să-și ia îndată rușinea cei ce-mi zic mie: Bine, bine! Încă și celor ce mă iau în batjocură și rîd de mine, facă-se lor rod rușinea. 16 Să se bucure și să se veselească de Tine toți cei ce Te caută, Doamne; și să zică pururea „Mărească-Se Domnul!” cei ce iubesc mîntuirea Ta. Zice: Iar pe cei ce Te caută, și Te laudă și Te iubesc pururea, umple-i de veselie necurmată. Că nu le-a cerut veselie celor ce doar Îl iubesc, ci celor ce pururea și necurmat au dorul cel vrednic de îndrăgit al mîntuirii. 17 Iar eu sărac sînt și mișel, Domnul Se va îngriji de mine. Ajutorul meu și scutitorul meu ești Tu, Doamne, să nu zăbovești! Precum a pomenit mai sus de păcate, așa și pe sine se numește „sărac”, fiindcă este lipsit de ajutor și are trebuință de dumnezeiasca ajutorare, pe care se roagă să o dobîndească prea-degrab. Iar acestea se potrivesc prea-cu-potrivire Fericitului David. Socotesc că s-a numit pe sine „sărac” și „mișel” după ce a văzut proorocia aceea și belșugul darului, și s-a rugat a dobîndi și el dumnezeiasca Pronie. Și se roagă să nu se zăbovească mîntuirea cea mai-nainte vestită, punîndu-se întru lungi și depărtate vremi, ci să se dăruiască oamenilor prea-degrab. |
Psalm 40
TÎLCUIREA PSALMULUI 40 Întru sfîrșit, Psalmul lui David. Oarecari au dăruit Psalmul acesta lui David, iar oarecari Iezechiei, dar nu ne lasă pe noi dumnezeiasca Evanghelie să-l primim pe nici unul. Pentru că Stăpînul Hristos, vorbind către Sfințiții Săi Ucenici, a adăugat: „Știind acestea, fericiți veți fi dacă le veți face. Nu pentru voi toți zic, că știu pe care v-am ales, ci ca să se împlinească Scriptura: «Cel ce mănîncă cu Mine pîine a ridicat asupra Mea călcîiul său.» De aceea zic vouă mai-nainte de a se face, ca după ce se va face să credeți că Eu sînt.” Deci, cînd zice: „ca să se împlinească Scriptura”, Domnul arată Psalmul acesta de față, că Lui, și nu altuia, I se cuvine. Socotesc că ar fi un lucru semeț și îndrăzneț dacă i s-ar închipui altă pricină, iar nu pe cea cuvenită lui. Fericit este cel ce înțelege pe săracul (și pe mișelul). Acest „și pe mișelul”, l-am aflat întru alte pre-scrieri (adică izvoade), dar nici la Evreu, nici la Sirian[COLOR=#800080][1][/COLOR], nici la ceilalți tălmăcitori. Iar „sărac” numește pe Domnul tuturor, de vreme ce - bogat fiind, după cum zice dumnezeiescul Apostol - a sărăcit pentru noi, ca noi să ne îmbogățim cu sărăcia Lui. Și, Dumnezeu fiind, n-a socotit răpire a Se face întocmai cu omul, ci pe Sine S-a deșertat, luînd chip de rob. Și, măcar că stăpînea peste cele văzute și peste cele nevăzute, nu avea unde să-și plece capul. Și, măcar că S-a născut din Fecioară, S-a pus în iesle, pentru lipsa patului. Deci proorocescul cuvînt fericește pe cel ce poate să înțeleagă această sărăcie și se sîrguiește a lăuda după putere pe Cel ce a primit-o asupră-Și. Apoi, arată roadele fericirii: În ziua cea rea, îl va izbăvi pe el Domnul. Iar „ziua cea rea”, Simmah a zis-o: „ziua răutății”, însemnînd - după cum mi se pare - ziua Judecății, care este înfricoșată și făcătoare de rău celor fără de lege. Și îi făgăduiește că cunoștința curată a sărăciei aceleia îl va izbăvi de rele în ziua cea înfricoșată. 2 Domnul să-l păzească pe el, și să-l vieze pe el, și să-l fericească pe dînsul pe pămînt și să nu-l dea în mîinile vrăjmașilor lui. Nu va dobîndi numai bunătățile ce vor să fie, ci și în viața de acum va cîștiga dumnezeiasca purtare de grijă, făcîndu-se strălucit și vestit și scăpînd de bîntuielile neprietenilor. Și - de vreme ce poate cadea în boală, avînd trupul stricăcios - îi făgăduiește și izbăvirea de aceasta: 3 Domnul îi va ajuta lui pe patul durerii lui. Tot așternutul lui l-ai întors întru boala lui. De toată boala - zice - îl va izbăvi, și boala o va preface întru sănătate. Pentru că acest „ai întors întru boală așternutul lui” înseamnă: „l-ai prefăcut”. Așa, după ce a povestit răsplătirile celui ce înțelege sărăcia vrednică de minune a Stăpînului, ne arată nouă Cine a avut-o pe aceasta și cum S-a folosit de ea, aducîndu-L în lăuntru pe El, Care ne învață și ne povestește cele pentru Sine: 4 Eu am zis: Doamne, miluiește-Mă, vindecă sufletul Meu, că am greșit Ție. Zice: Eu sînt săracul Acela, Cel ce am luat asupră-Mi sărăcia de bună voie, Mielul lui Dumnezeu ce ridică păcatul lumii, Cel ce am sineșit[COLOR=#800080][2][/COLOR]patimile oamenilor, Cel ce păcat n-am făcut, dar am adus rugăciunea pentru firea oamenilor, ca pe o pîrgă a firii. Și se cuvine a însemna că Simmah n-a zis: „că am greșit Ție”, ci: „și, de am greșit Ție”. 5 Vrăjmașii Mei Mi-au zis rele Mie: Cînd va muri și va pieri numele Lui? „Vrăjmași” îi numește pe Iudei, care Îl cleveteau și măiestreau moartea Lui. Încă și istoria Sfințitelor Evanghelii ne învață aceasta, zicînd: „Sfat au luat cum Îl vor pierde pe Dînsul.” De aici, mută proorocia către Iuda: 6 Și intra să vadă, în deșert grăia inima lui, adunat-a fărădelege lui-și, ieșea afară și grăia. Încă și dumnezeieștiievangheliști ne învață că Iuda „le-a zis Iudeilor: Ce-mi veți da mie, și eu Îl voi da pe El vouă? Și căuta vreme ca să-L vîndă pe Dînsul.” Acestea le zice și proorocia: „Și intra să vadă, în deșert grăia inima lui, ieșea afară și grăia”, adică: Intrînd și ieșind, măiestrea moartea Lui împreună cu aceia. Apoi, mai-nainte grăiește reaua lor tocmeală: 7 Împreună asupra Mea șopteau toți vrăjmașii Mei, asupra Mea gîndeau rele Mie. Cuvînt fără de lege au pus asupra Mea. Iar sfîrșitul lucrurilor mărturisește acestora, căci - vorbind cu liniște unii către alții - căutau chipul bîntuielii. Apoi, L-au învinuit de tiranie, zicînd lui Pilat că Iisus Se hotărăște împărat pe Sine și oprește a da dajdie Cezarului. Aceasta o zice și proorocia: „Cuvînt fără de lege au pus asupra Mea”, în loc de: Au făcut asupra Mea pîră de nelegiuire. [COLOR=windowtext]8 Au doară Cel ce doarme nu va adăuga a Se scula?[/COLOR] Zice: Și, dacă voi răbda moarte, au nu Mă voi scula iarăși, și nu voi risipi pe cei ce au gătit aceasta? Stihul se aseamănă graiului evanghelicesc: „Stricați voi Biserica aceasta, și Eu o voi ridica pe dînsa în trei zile.” Și iarăși: „Iată, ne suim în Ierusalim, și Fiul Omului Se va da în mîinile păcătoșilor, și-L vor ucide pe Dînsul, și a treia zi va învia.” Deci pentru aceea, după cuviință, moartea a numit-o „somn”. |
Psalm 40 (2)
9 Pentru că omul păcii Mele, spre care am nădăjduit, cel ce mănîncă pîinile Mele, a mărit asupra Mea împiedicare.
Achila și Teodotion au zis mai descoperit acest cuvînt: „și bărbatul păcii Mele, căruia Eu M-am nădăjduit”, iar Simmah: „dar și omul care păciuia cu Mine, căruia Eu Mă nădăjduisem”. Și zice: Nu numai vrăjmașii Mei Mi-au gătit moartea, ci și omul ce era împreună cu Mine și se fățărnicea dragoste și pace - de o masă fiind cu Mine și împreună hrănit - a arătat vicleșugul pe care îl avea. Vicleșugul l-a numit „împiedicare”, din metafora celor ce se nevoiesc pentru iuțeală, adică se întrec, și se meșteșugesc a-i lovi cu călcîiul pe cei ce aleargă împreună și a-i face să cadă. Așa a zis și Isav, după ce a fost amăgit de Iacov: „Cu dreptate s-a numit numele lui «Iacov», că m-a împiedicat pe mine acum a doua oară și mi-a luat și întîietatea nașterii, și blagoslovenia.”[COLOR=#800080][3][/COLOR] 10 Iar Tu, Doamne, miluiește-Mă și Mă scoală, și le voi răsplăti lor. 11 Întru aceasta am cunoscut că M-ai voit pe Mine, că nu se va bucura vrăjmașul Meu de Mine. Și acestea toate s-au zis ca dinspre firea omenească luată de Domnul Hristos, asupra căreia s-a făcut patima. Așa-L auzim rugîndu-Se pe Stăpînul Hristos și întru Sfințitele Evanghelii: „Părinte, mîntuiește-Mă de ceasul acesta!” Și iarăși: „Părinte, de este cu putință, treacă de la Mine paharul acesta!” 12 Și pe Mine, pentru nerăutatea Mea, M-ai sprijinit și M-ai întărit înaintea Ta în veac. Și acestea se potrivesc cu chipul robului, pe care l-a luat asupră-Și Unul Născut al lui Dumnezeu, că - după cum zice dumnezeiescul Apostol - „cu adevărat, nu a luat firea Îngerilor, ci a luat sămînța lui Avraam, de unde era dator să Se asemene fraților întru toate, ca să Se facă Arhiereu milostiv și credincios, întru cele ce sînt către Dumnezeu.” Deci - de vreme ce firea omenească luată de Domnul Hristos a rămas slobodă de toată răutatea - după cuviință zice: „Și pe Mine, pentru nerăutatea Mea, M-ai sprijinit și M-ai întărit înaintea Ta în veac.” Că a primit unirea întărită, și împreunarea și slava veșnică sînt netăiate. 13 Bine este cuvîntat Domnul Dumnezeul lui Israil din veac și pînă în veac: Fie, fie! Mai-nainte vestind acestea, și minunîndu-se de negrăita iubire de oameni a Stăpînului și înțelegînd sărăcia Celui ce de bună voie a luat-o asupră-Și, dumnezeiescul Prooroc Îi aduce laudă Lui, ca să primească și el sfîrșitul cel fericit. Și I-a adus laudă după cuviință, învățîndu-ne că Cel proorocit nu este numai om, ci și Dumnezeu prea-veșnic, avînd ființă nepieritoare și fără de sfîrșit. [COLOR=#800080][1][/COLOR]Versiune siriană a Vechiului Testament, care nu a putut fi identificată de cercetătorii scrierilor Fericitului Teodorit. [COLOR=#800080][2][/COLOR]Am mai spus: „Mi-am însușit”, „am luat în sinea-Mi”. [COLOR=#800080][3][/COLOR]Iacov și Isav erau fiii gemeni ai Patriarhului Isaac, din Revecca. Luptîndu-se cu Isav pentru întîietate încă din pîntece (Facerea, 25:21-26), Iacov îi cumpără apoi acestuia dreptul de întîi-născut (Facerea, 25:29-34) și izbutește pînă la urmă să-i răpească și binecuvîntarea părintească (Facerea, 27:1-40). |
Psalm 41
TÎLCUIREA PSALMULUI 41 Întru sfîrșit, întru pricepere, fiilor lui Core. În ce chip dorește cerbul spre izvoarele apelor, așa dorește sufletul meu către Tine, Dumnezeule! Se zice că cerbii mănîncă fiare din cele înveninate, și de aici se aprind întru sete și fierbinte doresc apele. Deci - fiind împreună cu bărbații Babilonieni, care trăiau întru păgînătate și fărădelege și care foarte se asemănau cu fiarele tîrîtoare - Sfinții pomeniți mai-nainte ziceau după cuviință, asemenea cerbilor, că însetează de Dumnezeu, de acolo dorind izbăvirea și așteptînd dumnezeiescul ajutor. 2 Însetat-a sufletul meu spre Dumnezeul cel tare, cel viu. Cînd voi veni și mă voi arăta feței lui Dumnezeu? Zice: Doresc și însetez de slujba Dumnezeului meu celui viu. Pentru că acest „mă voi arăta feței lui Dumnezeu” înseamnă a-I sluji Lui după Lege, în Ierusalim. Acestea ne învață nu numai Fericitul Moisi, ci și cei trei Fericiți Mărturisitori - Anania, Azaria și Misail - rugîndu-L pe Dumnezeu în cuptor. Și foarte potrivit Îl numesc pe Dumnezeu „tare și viu”, luînd aminte la idolii cei neînsuflețiți și nemișcați ai Babilonienilor. 3 Făcutu-s-au lacrimile mele mie pîine, ziua și noaptea, cînd mi se zicea mie în fiece zi: Unde este Dumnezeul tău? 4 Acestea mi-am adus aminte și am revărsat spre mine sufletul meu. Zice: Tînguindu-mă noaptea și ziua, nu am sațiu, ci ca o hrană fac lacrimile, primind pentru Tine ocările, pentru că neprietenii mă batjocoresc, grăind că purtarea Ta de grijă e neputincioasă și nu poate birui puterea lor. Deci, gîndind acestea, plîng neîncetat - pentru că acest „am revărsat spre mine sufletul meu” însemnează: M-am vărsat și m-am pornit spre tînguiri. Că voi trece în locul Cortului celui minunat pînă la casa lui Dumnezeu, în glasul bucuriei și al mărturisirii sunetului ce prăznuiește. „Cort” numește acoperămîntul lui Dumnezeu. Deci, după cele mîhnicioase, le vestește pe cele de veselie: și mai-nainte ne învață că foarte-degrab vor dobîndi chemarea înapoi, și se vor întoarce către pămîntul cel dorit, povățuindu-se de dumnezeiescul dar, și vor zidi casa dumnezeiască, și vor săvîrși praznicele obișnuite și vor primi întru auzuri glasul prăznuitor și viersuirea duhovnicească. Încă și Fericitul Isaia mai-nainte vestește că se vor întoarce cu mai multă cinste, purtîndu-se de asini în căruțe și acoperindu-se cu umbrele, lepădînd supărarea razei. Și Achila a însemnat acest lucru: „Voi intra în umbrar, trăgîndu-i pe dînșii pînă la casa lui Dumnezeu, întru glasul laudei și al mulțumirii norodului ce prăznuiește, dănțuind și lăudînd pe Mîntuitorul Dumnezeu. Și, dobîndind umbrire în călătorie, așa vom ajunge la casa dumnezeiască.” După ce au auzit proorocia aceasta, ei se mîngîie pe sine, zicînd: 5 Pentru ce ești mîhnit, sufletul meu, și pentru ce mă tulburi? Nădăjduiește spre Dumnezeu, că mă voi mărturisi Lui, mîntuirea feței mele și Dumnezeul meu. Zice: Primind făgăduințele acestea - o suflete! - încetează a te mîhni și a te întrista, și - întărindu-te cu nădejdea - așteaptă sfîrșitul proorociei, întru care, văzînd mîntuirea, vei aduce laude lui Dumnezeu, Celui ce te-a mîntuit. 6 Spre sine-mi sufletul meu s-a tulburat. Pentru aceasta îmi voi aduce aminte de Tine din pămîntul Iordanului și al Ermonului, din muntele cel mic. Aceasta e facere de morală a sufletului ce vorbește către sine și - după ce a zis: „Primind făgăduințele bunătăților, încetează mîhnindu-te!” - tot el răspunde, zicînd: Nu mă mîhnesc și nu rostesc în zadar plîngerile mai-nainte zise, ci pomenirea pămîntului părintesc îmi pornește lacrimile. Căci „pămînt al Iordanului” numește pămîntul făgăduinței. Iar prin „munte” a arătat tot pămîntul acela. Așa a tălmăcit și Simmah: „Sufletul meu se topește de tot cînd îmi aduc aminte de Tine din pămîntul Iordanului și din Ermon, muntele cel mic.” 7 Adînc pe adînc cheamă întru glasul jgheaburilor Tale. Toate înălțările Tale și valurile Tale peste mine au trecut. Petrecînd - zice - în pămîntul acela, am fost dat mulțimilor vrăjmașilor și am fost scufundat ca într-un adînc. Că „adînc” numește rînduielile ostășești; iar covîrșirea mulțimii o aseamănă cu apele cele nemăsurate, și cele făcute de aceia - cu potopul care a stricat toată lumea. Iar Simmah le-a tălmăcit pe acestea mai descoperit: „Adînc cu adînc întîmpină urletul izvoarelor Tale. Pedepsindu-mă pentru fărădelege, Tu i-ai adus asupră-mi pe dînșii, viforele și valurile Tale au trecut asupra mea.” Că, de vreme ce a asemănat oastea cu adîncul, urmează asemănării și numește „valuri” și „vifore” bîntuielile oastei. Și zice: Pentru acestea mă chinuiesc, căci pomenirea lor mă împunge, dar am mîngîiere iubirea Ta de oameni. Că a adăugat: 8 Ziua va porunci Domnul mila Sa, și noaptea - cîntarea Lui de la mine, rugăciunea Dumnezeului vieții mele. Zice: De-a pururea știind mila dăruită de Dumnezeu și gîndind aceasta întru sine-mi, noaptea cînt, și laud pe Cel ce Se îngrijește de ale noastre și Îi cer Lui iubire de oameni. Apoi, ne învață graiurile rugăciunii: 9 Zice-voi lui Dumnezeu: Sprijinitorul meu ești, pentru ce m-ai uitat și pentru ce umblu mîhnindu-mă cînd mă necăjește vrăjmașul meu? 10 Cînd se zdrobeau oasele mele, mă ocărau vrăjmașii mei, zicîndu-mi în toate zilele: Unde este Dumnezeul tău? Zice: Grăind așa Stăpînului meu, am dobîndit pururea a Ta purtare de grijă. Pentru ce m-ai golit acum de aceasta, încît mă mîhnesc și plîng neîncetat pentru ocările neprietenilor? Că - muncindu-mă cu răni și zdrobind oasele mele cu legături - ei rîd, zicînd: „Unde este Dumnezeul tău?”, socotind că eu pătimesc acestea pentru a Ta neputință. Iar acest „pentru ce m-ai uitat?” înseamnă: „pentru ce nu mă împărtășești de a Ta purtare de grijă?“ - că uitarea este patimă omenească, iar Dumnezeu are ca osebire a Lui nepătimirea. 11 Pentru ce ești mîhnit, sufletul meu? Și pentru ce mă tulburi? Nădăjduiește spre Dumnezeu, că mă voi mărturisi Lui, mîntuirea feței mele și Dumnezeul meu. Zice: Să nu te deznădăjduiești - o suflete! - de mîntuirea ta, că ai Mîntuitor pe Dumnezeu, a Cărui nădejde avînd-o tare, stinge mîhnirea și primește mîngîierea. |
Psalm 42
TÎLCUIREA PSALMULUI 42 Psalmul lui David, nescris deasupra la Evrei. Judecă mie, Dumnezeule, și alege judecata mea de la neamul necuvios, de la omul nedrept și viclean izbăvește-mă! Psalmul acesta este nescris deasupra la Evrei, fiindcă are aceeași înțelegere cu cel mai dinainte. Iar cei ce vorbesc se roagă lui Dumnezeu să judece între dînșii și Babilonieni, cei ce au avut pentru ei multă cruzime și socoteală sălbatică, pentru care îi și numește „neam necuvios”, și pe împăratul lor: „bărbat viclean și nedrept”. Și proorocia minunatului Daniil ne învață acestea. 2 Că Tu, Dumnezeule, ești întărirea mea. Pentru ce m-ai lăsat? Și pentru ce umblu mîhnindu-mă cînd mă necăjește vrăjmașul meu? Cei drepți aduc iarăși aceeași cerere, rugîndu-se să se izbăvească de cruzimea vrăjmașilor, pentru care erau pururea posomorîți și mîhniți. Iar acest „pentru ce?” nu-l zic cerînd socoteală și nici nu întreabă pentru ei înșiși - căci nu se împărtășeau de fărădelegea celorlalți, măcar că împreună cu aceia erau pustii de purtarea de grijă de sus - ci fac rugăciunea de obște pentru toți. 3 Trimite-mi lumina Ta și adevărul Tău! Acestea m-au povățuit și m-au adus la muntele cel sfînt al Tău și la lăcașurile Tale. Cei 70 au schimbat aici timpul și le-au zis pe cele ce vor să fie ca și cum ar fi fost făcute. Iar ceilalți au făcut tălmăcirea mai luminată: „Trimite-mi lumina Ta și adevărul Tău, care mă vor povățui și mă vor aduce la muntele cel sfînt al Tău și la lăcașurile Tale.” Zice: Mă rog să dobîndesc dumnezeiescul ajutor, ca să mă izbăvesc de amara robie, și să mă întorc la pămîntul părintesc și să aduc slujba legiuită în Biserica afierosită Ție. Că „lăcașuri ale lui Dumnezeu” a numit Biserica, „munte sfînt” - Sionul, iar „lumină și adevăr” - dreapta și mîntuitoarea arătare a Domnului. Căci, precum „întuneric” numește primejdiile, „lumina” este izbăvirea de acestea. Ei vor, împreună cu lumina, și adevărul, fiindcă au cerut să judece Dumnezeu între dînșii și Babilonieni, și au știut că - folosind Dumnezeu adevărul, nu îndelunga-răbdare - pe aceia îi va osîndi, iar pe dînșii îi va slobozi de robie. 4 Și voi intra la jertfelnicul lui Dumnezeu, la Dumnezeu, Cel ce veselește tinerețile mele. Mărturisi-mă-voi Ție întru alăută, Dumnezeule, Dumnezeul meu! Simmah a tălmăcit acest stih așa: „Ca să vin către jertfelnicul lui Dumnezeu, către Dumnezeu, veselia îndulcirii mele. Și mă voi mărturisi Ție în psaltire, Dumnezeule, Dumnezeul meu!” Și zice: Voiesc întoarcerea pentru a vedea prea-doritul Tău jertfelnic și a Te privi prin acela pe Tine, Stăpînul meu, Care îmi dăruiești pricini de felurită veselie și de îndulcire. Și acolo voi face cîntările de laudă din alăută, căci în Babilon „am spînzurat organele noastre de sălcii”, socotind călcare a Legii slujba afară de locul Tău. 5 Pentru ce ești mîhnit, sufletul meu? Și pentru ce mă tulburi? Nădăjduiește spre Dumnezeu, că mă voi mărturisi Lui, mîntuirea feței mele și Dumnezeul meu. Și de aici este arătat că amîndoi Psalmii aceștia au o singură înțelegere: cei ce vorbesc se sfătuiesc pe ei înșiși să aibă bune nădejdi, să biruie patima mîhnirii și să aștepte de la Dumnezeu mîntuirea, ce li se va da fără îndoială. |
Psalm 43
TÎLCUIREA PSALMULUI 43 Întru sfîrșit, fiilor lui Core, spre pricepere. Psalmul acesta poruncește și el a aștepta sfîrșitul, avînd proorocie a lucrurilor ce vor să fie. Și este adăugat lîngă deasupra-scriere „întru pricepere” ca, pricepînd cele scrise, aceia pentru care mai-nainte vestește proorocescul cuvînt să răpească de aici folosul. Și Psalmul mai-nainte vestește cruzimea machidonească[COLOR=#800080][1][/COLOR], socoteala păgînească și sălbatică a lui Antioh cel Vestit[COLOR=#800080][2][/COLOR], și bărbăția și buna-credință a Macabeilor[COLOR=#800080][3][/COLOR]. Căci Matatia Fericitul și de trei ori fericitul împreună cu copiii lui, avînd dumnezeiasca rîvnă, a socotit neputincioase zecile de mii cele multe ale Machidonenilor, iar mulțimea elefanților - pustie de dumnezeiasca purtare de grijă, și, luptînd împotriva acestora cu puțini ostași, i-a biruit. Apoi, răsturnînd din temelie capiștile idolilor, el a curățit dumnezeiasca Biserică și le-a dat slujba obișnuită celor de o seminție cu dînsul.[COLOR=#800080][4][/COLOR]Și nu numai el, ci și copiii lui, după săvîrșirea lui, i-au întors în fugă pe vrăjmași și au ridicat biruințele, rugîndu-se și dobîndind dumnezeiescul ajutor. Deci de către fața lor a grăit proorocescul dar în Psalmul acesta, mai-nainte învățîndu-i pe dînșii ce fel de cuvinte li se cuvine să rostească întru primejdii. [COLOR=#800080][1][/COLOR]Marea împărăție elenistică ce stăpînea atunci lumea (veacul al doilea înainte de Hristos), era condusă de Macedoneni, urmașii lui Alexandru cel Mare. [COLOR=#800080][2][/COLOR]Antioh Epifanie („Cel Vestit”, 175-163), împărat Grec. În anul 170 înainte de Hristos, ocupă Ierusalimul, jefuiește Biserica, arde cărțile Legii pe care le găsește, îi silește pe Iudei să se lepede de Lege, să jertfească în Biserică diavolului Zeus Olimpianul și dracilor lui și să ridice altare și capiști idolilor. Unul dintre acești idoli era el însuși, căci, ca „fiu al zeilor”, împăratul și-a așezat în Biserică propria statuie. În vremea domniei lui începe răscoala lui Iuda Macabeul, de care va pomeni Fericitul Teodorit în continuare, după ce este pîngărită Biserica, așa cum ziceam, și după ce Evreii elenizați construiseră un gymnasium și instituiseră la Ierusalim efebia, adică sodomia „rituală”, „sacră”. Antioh nu făcuse decît să consfințească o stare de fapt, căci mulți din Iudei, „civilizați” prin legăturile cu Grecii, se lepădaseră de bună voie de Dumnezeul cel adevărat, așa cum citim în Carte: „În zilele acelea au ieșit în Israil fii fără de lege și au îndemnat pe mulți, zicînd: Să mergem și să facem legătură cu neamurile dimprejurul nostru, că, de cînd ne-am despărțit de ele, s-au abătut asupră-ne multe răutăți. […] și s-au dus la rege ca să le dea putere să trăiască după datina păgînilor. Și au zidit școală în Ierusalim după legile neamurilor” (1 Macabei, 1:12-15). De fapt, după legile grecești ale împărăției elenistice care stăpînea atunci lumea, gymnasiumul grecesc fiind locul în care copiii erau pregătiți de filosofi și inițiați în „tainele” efebiei și ale tuturor răutăților satanice. Așa încît „nu s-au mai tăiat împrejur, s-au depărtat de Legea cea sfîntă, s-au împerecheat cu neamurile și s-au vîndut a face rău” (1 Macabei, 1:17). [COLOR=#800080][3][/COLOR]Toată istoria norodului ales este o luptă pentru păstrarea Legii date de Dumnezeu prin Moisi, pe care Israil a părăsit-o în nenumărate rînduri, primind rătăcirea închinării la idolii neamurilor, adică la fețele înșelătoare ale satanei și ale dracilor lui. Din vreme în vreme, se ridica în Israil cîte un bărbat iubitor de Dumnezeu, preot, împărat sau Prooroc, care dărîma capiștile și aducea norodul la dreapta credință. Așa a fost chiar Moisi, așa Fineas, așa Marele Prooroc Ilie, așa a fost Iezechia, apoi Ezdra, Neemia, și toți ceilalți conducători evlavioși, prin care neamul lui Israil s-a întors la Dumnezeu și s-a izbăvit de la desăvîrșita nimicire. Așa au fost, în timpul lui Antioh Epifanie, „Macabeii”, de care vorbește Fericitul Teodorit. Numele lor vine de la „macabi”, „ciocan”, supranumele lui Iuda, fiul lui Matatias, care a trecut asupra celorlalți frați ai săi, asupra răsculaților strînși împotriva lui Antioh Epifanie și asupra celor 7 frați a căror mucenicie e povestită la 2 Macabei 7 (vezi prima notă a stihului 21 al acestui Psalm). [COLOR=#800080][4][/COLOR] Matatia murise în 166. Fiul său, Iuda Macabeul, a curățat și a sfințit Biserica în anul 164. |
Psalm 43 (2)
Dumnezeule, cu urechile noastre am auzit, și părinții noștri ne-au vestit nouă lucrul pe care l-ai lucrat în zilele lor, în zilele cele de demult.
Zice: O Stăpîne, nu ne-am făcut noi înșine văzători ai minunilor Tale, ci de la părinți ne-am învățat cîte minuni ai făcut în vremurile lor, împlinind făgăduințele către strămoșii noștri. 2 Mîna Ta neamuri a pierdut, și i-ai răsădit pe dînșii, chinuit-ai noroade și le-ai gonit pe ele. 3 Că nu cu sabia lor au moștenit pămîntul, și brațul lor nu i-a mîntuit pe dînșii, ci dreapta Ta, și brațul Tău și luminarea feței Tale, că bine ai voit întru dînșii. Zice: O Stăpîne, gonindu-i Tu de aici pe Hananei împreună cu celelalte neamuri, în locul lor i-ai sălășluit pe părinții noștri, care s-au ridicat deasupra tuturor vrăjmașilor, nici la puterea lor nădăjduindu-se, nici într-armîndu-se, ci voievozindu-se de darul Tău. Și pe unii i-au ucis, iar pe alții i-au silit a fi robi, fiindcă i-ai învrednicit pe dînșii de a Ta prietenie. Că aceasta a zis „bine ai voit întru dînșii.” Iar „dreaptă”, numește ajutorul, și „luminare a feței” - arătarea. 4 Tu Însuți ești Împăratul meu și Dumnezeul meu, Cel ce poruncești mîntuirile lui Iacov! Zice: O Stăpîne, Același ești și acum, asemenea împărățind, asemenea stăpînind, aceeași putere avînd, căci firea Ta nu primește nici o schimbare. Ajunge Ție cuvîntul spre mîntuire, și pe aceasta o va dobîndi norodul. Așa a tălmăcit și Simmah: „Poruncește pentru mîntuirea lui Iacov.” 5 Întru Tine pe vrăjmașii noștri cu cornul îi vom împunge și întru numele Tău de nimic vom face pe cei ce se scoală asupra noastră. Unele jivine au luat de la fire ca armă cornul, iar noi „corn de mîntuire” și armă purtătoare de biruință avem al Tău nume, și îi vom birui pe vrăjmași chemîndu-l întru ajutor pe acesta. 6 Că nu spre arcul meu voi nădăjdui, și sabia mea nu mă va mîntui. 7 Că ne-ai mîntuit pe noi de la cei ce ne necăjeau, și pe cei ce ne urau i-ai rușinat. Eu - zice - nu nădăjduiesc nici la arcuri, nici la alte arme, fiindcă am luat cercarea puterii Tale, prin Tine stăpînindu-i acum pe cei împotrivnici. 8 Întru Dumnezeu ne vom lăuda toată ziua și întru numele Tău ne vom mărturisi în veac. Și Te rugăm să dobîndim ajutorul Tău de-a pururea și totdeauna să povestim mulțimea facerilor Tale de bine. Pentru că acest „toată ziua” înseamnă „în toate zilele”. Așa l-a tălmăcit și Simmah. 9 Iar acum ne-ai lepădat și ne-ai rușinat pe noi, și nu vei ieși, Dumnezeule, întru puterile noastre. Acestea s-au făcut de Tine în vremurile de demult, iar acum ne-am arătat pustii de a Ta purtare de grijă și petrecem întru rușine, nevoievozindu-ne de darul Tău. Pentru că acest „nu vei ieși întru puterile noastre” e pus în loc de: Nu ești voievod peste noi și nu ne dai să stăpînim pe vrăjmași, după obicei. 10 Întorsu-ne-ai pe noi înapoi de către vrăjmașii noștri, și cei ce ne urau ne jefuiau pe noi loru-și. Că, neavînd a Ta purtare de grijă, noi am fugit înapoi dîndu-le spatele, și vrăjmașii pradă averile noastre. 11 Datu-ne-ai pe noi ca niște oi de mîncare și întru neamuri ne-ai risipit pe noi. Ne cheltuim de vrăjmașii Tăi ca niște oi lipsite de păstor și, cei ce am scăpat de moarte, sîntem siliți a robi, fiind vînduți aici și acolo. 12 Vîndut-ai pe norodul Tău fără de preț, și nu era mulțime întru strigările noastre. Simmah a tălmăcit acest stih așa: „N-ai vîndut norodul Tău pe avuție și nu i-ai făcut vrednici de mult preț pe dînșii.” Unele ca acestea zice Dumnezeu și prin Proorocul Isaia: „Ce fel de carte de despărțire de maica voastră este aceasta? Sau cui fiind Eu dator v-am vîndut pe voi? Iată că fărădelegilor voastre v-ați vîndut și la păcatele voastre am trimis pe maica voastră.” Și iarăși: „În dar v-ați vîndut, și nu vă veți izbăvi cu argint.” Și, dumnezeiescul Apostol: „Știm că legea este duhovnicească, iar eu sînt trupesc, vîndut sînt de păcat.” Deci și aici minunații bărbați zic așa: Ne-ai vîndut pe noi neluînd nici un preț de la vrăjmași, ci ne-ai vîndut pentru păcatele noastre. |
Psalm 43 (3)
13 Pusu-ne-ai pe noi ocară vecinilor noștri, batjocură și rîs celor dimprejurul nostru.
„Vecini” îi numește pe cei de altă seminție: pe Idumei, pe Moaviteni, pe Amoniteni și pe ceilalți megieși de aproape, cărora s-au făcut de batjocură cînd făceau război cu dînșii. 14 Pusu-ne-ai pe noi spre pildă neamurilor, clătinare de cap întru noroade. Cînd povestim și auzim de mari primejdii, obișnuim a clătina capetele, siliți fiind de spaimă. Acest lucru - zice - îl tînguiesc și aici, că am ajuns pildă oamenilor, și clatină pentru noi cu capetele, unii bucurîndu-se, iar alții mirîndu-se de covîrșirea celor făcute. 15 Toată ziua înfruntarea mea înaintea mea este și rușinea feței mele m-a acoperit 16 de către glasul celui ce mă ocăra și mă clevetea, de către fața vrăjmașului și a celui ce mă gonea. Iar eu, văzîndu-i pe unii dîndu-mi război, iar pe alții rîzînd și batjocorindu-mă, mă umplu de rușine și toată ziua mă chinuiesc. Apoi, cei ce au scăpat de cursele lui Antioh și au sărit peste lațurile păgînătății povestesc fapta lor cea bună: 17 Acestea toate au venit peste noi, și nu Te-am uitat pe Tine și nu am făcut nedreptate întru așezămîntul de lege al Tău. 18 Și nu s-au depărtat înapoi inimile noastre, Zice: Fiind înconjurați de atîtea primejdii grele, n-am uitat de poruncile Tale, nici n-am îndrăznit a călca legea Ta, nici nu ne-am abătut din socoteala dintîi. și ai abătut cărările noastre de la calea Ta. 19 Că ne-ai smerit pe noi în locul răutății, și ne-a acoperit pe noi umbra morții. Pe acest „ai abătut cărările noastre de la calea Ta”, Simmah l-a tălmăcit așa: „Nu s-au strămutat de la calea Ta cele ce ne îndreptează pe noi.” Dar, ca să folosim și tălmăcirea Celor 70, să o înțelegem așa: Cu multe și felurite necazuri dureroase - zice - ne-ai înfășurat pe noi, care puteau să ne abată de la calea Ta. Ne-ai dat pe noi și spre robie la oameni păgîni, care s-au purtat cu cruzime și neomenie și aduc asupra noastră pedeapsă aducătoare de moarte. Că „umbră a morții” a numit primejdiile ce duc către moarte. 20 De am uitat numele Dumnezeului nostru și de am întins mîinile noastre către dumnezeu străin, 21 au nu Dumnezeu va căuta acestea? Că El știe ascunsurile inimii. Că pentru Tine ne omorîm toată ziua, socotiți am fost ca niște oi de junghiere. Această faptă bună au arătat-o Macabeii, Matatia, și cei șapte tineri[COLOR=#800080][1][/COLOR]împreună cu mama lor și cu Preotul Eleazar[COLOR=#800080][2][/COLOR]: că nici nu s-au îndulcit cu lingușirile, nici nu s-au înduplecat cu pedepsele, ci au păzit neatinsă credința adevăratului Dumnezeu și au urît slujba idolilor, ca pe o vrednică de îngrețoșare. Și zice: Tu le ști pe acestea, Stăpîne, că Ție Îți sînt arătate nu numai lucrurile noastre, ci și mișcările minții. Și ni se cuvine a însemna că cuvîntul a arătat o doime a fețelor, căci - după ce a zis: „Au nu Dumnezeu va căuta acestea? Că El cunoaște ascunsurile inimii” - a adăugat: „Pentru Tine ne omorîm toată ziua.” Și Evreul are această schimbare a pronumelui, pe care au pus-o și ceilalți tălmăcitori. 22 Scoală-Te, pentru ce dormi, Doamne? Scoală-Te și să nu ne lepezi pînă în sfîrșit! „Somn” numește îndelunga-răbdare, că - precum cel ce doarme nu simte cele ce se fac - așa suferă și cel ce stăruie în îndelunga-răbdare, ocărît fiind și lovit cu defăimări. Iar „sculare” numește pornirea către pedeapsă. Apoi, le zice într-alt fel pe aceleași: 23 Pentru ce întorci fața Ta? Uiți sărăcia noastră și necazul nostru? Zice: Stăpîne, Tu treci cu vederea cele ce se fac împotriva noastră și Te asemeni celui ce se întoarce și nu privește, ci uită și nu poartă de grijă. Iar noi sărăcim, neavînd bogăția ajutorului Tău. 24 Că s-a smerit în țărînă sufletul nostru, lipitu-s-a de pămînt pîntecele nostru. Zice: Pînă la pămînt ne-am împilat, pîntecele nostru s-a apropiat de pămînt. Iar prin acestea însemnează multa lor smerenie și puterea vrăjmașilor. 25 Scoală-Te, Doamne, ajută nouă și ne izbăvește pe noi, pentru numele Tău! De aceea, Te rugăm să Te arăți, Stăpîne, și să ne dezlegi primejdiile și să ne ridici deasupra neprietenilor! Darul Duhului a grăit mai-nainte toate acestea, învățîndu-i pe cei ce or să fie întru acele primejdii grele a suferi bărbătește și a cere izbăvirea de la Dumnezeul tuturor. Ceea ce au și făcut acei minunați bărbați cu adevărat: au milostivit pe Dumnezeu, și - povățuindu-se de Dînsul - i-au biruit pe neprieteni și au adus slobozenia celor de o seminție cu dînșii. [COLOR=#800080][1][/COLOR]Șapte frați din vremea silniciilor lui Antioh, care, siliți să mănînce carne de porc și să se lepede de Lege, au ales moartea mucenicească: li s-a jupuit pielea capului, li s-au tăiat mîinile și picioarele și au fost fripți de vii (vezi Cartea a II-a a Macabeilor, capitolul 7). [COLOR=#800080][2][/COLOR]Bătrîn sfînt, care n-a primit să mănînce carne de porc și nici să se prefacă a mînca, așa cum îl sfătuiau prietenii. La cei 90 de ani ai săi trăiți în cinste și credință, nu a vrut să se fățărnicească, pentru a nu-i sminti pe tineri, și a fost omorît cu bătăile (vezi Cartea a II-a a Macabeilor, capitolul 6). |
Psalm 44
TÎLCUIREA PSALMULUI 44 Întru sfîrșit, pentru cei ce se vor schimba. Fiilor lui Core, spre înțelegere. Cîntare pentru Cel iubit. Răspuns-a inima mea cuvînt bun, Că, hrănindu-mă întru cuvinte duhovnicești, asemenea izbucniri trimit în sus și astfel de cuvinte rostesc. grăiesc eu lucrurile mele Împăratului. Pe Cine a numit scriptura de mai sus „iubit”, începutul Psalmului Îl numește „Împărat”. Iar lucru al proorociei este cuvîntul adevărat care mai-nainte vestește pe cele ce vor să fie. Deci zice: Pentru Împăratul acesta grăiesc eu. Și - învățînd că nu rostește cuvinte omenești, ci dumnezeiești - a adăugat: Limba mea este trestie a Scriitorului ce scrie degrab. Zice: Nimic al meu nu grăiesc, nici nu aduc nașteri ale minții mele, ci limba mea este slujitoare altei lucrări și ea se aseamănă unei trestii prin care Duhul Scriitorului celui grabnic scrie cele ce voiește. Apoi Proorocul, după ce L-a arătat pe Cel ce grăia printr-însul, începe proorocia așa: 2 Împodobit ești cu frumusețea mai mult decît fiii oamenilor, vărsatu-s-a dar întru buzele Tale. Pentru aceasta Te-a blagoslovit pe Tine Dumnezeu în veac. Zice: Tu - pe Care Te-am numit „Împărat”, pe Care prin deasupra-scriere Te-am numit „iubit” - biruiești cu frumusețea firea oamenilor și reverși izvoare de înțelepciune veșnice. Și ni se cuvine a ști că proorocescul cuvînt nu le-a arătat pe cele dumnezeiești ale Stăpînului Hristos, ci pe cele omenești. Că nu L-ar fi asemănat oamenilor pe Dumnezeu-Cuvîntul, nici n-ar fi zis că Acesta primește blagoslovenia de la Dumnezeu, El Însuși fiind adîncul bunătăților, Care izvorăște blagoslovenie credincioșilor. Deci prin cuvintele acestea mai-nainte le-a vestit pe cele omenești ale Stăpînului Hristos. Și să nu zică nimeni din ceea parte că Proorocii au grăit împotrivă unii altora, auzindu-l pe Isaia: „L-am văzut pe Dînsul, și nu avea chip, nici frumusețe, ci chipul Lui era ne-cinstit, lipsind mai mult decît fiii oamenilor.” Căci acelea mai-nainte glăsuiesc Crucea și Patimile, care sînt pline de batjocorire și de ocară. Pentru aceasta a și adăugat Proorocul: „Om întru rană fiind și știind a suferi slăbiciune, S-a necinstit și nu S-a socotit…” și celelalte de aici înainte, care vestesc Patima. Iar Psalmul numește „frumusețe” a Lui nu pe aceea a trupului, ci pe a faptei bune și a toată dreptatea, care n-a primit întinăciune de păcat, ci este slobodă de toată întinăciunea. 3 Încinge sabia Ta peste coapsa Ta, Puternice, 4 cu podoaba Ta și cu frumusețea Ta. Și încordează-Te, și sporește și împărățește Înfățișînd frumusețea și înțelepciunea, arată și puterea și într-armarea Lui, cu care i-a pierdut pe cei împotrivnici, învățîndu-ne lucrul mai prea-slăvit decît toate, și anume că însăși frumusețea, și într-armarea și puterea sînt ale Lui. Căci zice: „Încinge sabia Ta peste coapsa Ta, Puternice, cu frumusețea Ta și cu podoaba Ta”. Și - după ce a zis: „Încordează-Te, și sporește și împărățește” - îndată a adăugat: pentru adevăr, și blîndețe și dreptate. Prin acestea ne învață arătat că adevărul, blîndețea, dreptatea, frumusețea, puterea, într-armarea și biruința sînt ale Lui. Și este cu putință a auzi pe Însuși Domnul zicînd: „Învățați-vă de la Mine, că sînt blînd și smerit cu inima, și veți afla odihnă sufletelor voastre.” Și iarăși: „Eu sînt Calea, Adevărul și Viața.” Și - către dumnezeiescul Ioan: „Lasă acum, că așa se cade nouă, a plini toată dreptatea.” Prin acestea, a pierdut tirania dracilor, a dezlegat moartea și a dăruit mîntuire credincioșilor. Și Te va povățui minunat dreapta Ta. Că, de vreme ce a pomenit de sabie, prin urmare a făcut și pomenirea dreptei. Iar „dreaptă” a Lui sînt sfaturile Lui cele drepte, pe care folosindu-le, nu a primit asuprirea păcatului. 5 Săgețile Tale ascuțite-s, Puternice, noroade sub Tine vor cădea, în inima vrăjmașilor Împăratului. Graiurile sînt cu iperbaturi (adică împletite). Și zice: Cu săgeți ascuțite îi săgetezi pe neprieteni cu bună nimereală și inimile lor le pătrunzi. Pentru că „săgețile Tale ascuțite-s, Puternice, în inima vrăjmașilor Împăratului” și, rănindu-se aceștia, noroadele tiranisite de ei vor cădea sub Tine, aducîndu-Ți Ție îndatorita închinăciune. Astfel, mai-nainte vestindu-le pe cele făcute după înomenire, proorocescul cuvînt vestește apoi firea Dumnezeu-Cuvîntului ce S-a făcut om: 6 Scaunul Tău, Dumnezeule, în veacul veacului, toiagul dreptății este toiagul Împărăției Tale. De vreme ce mai smerite decît dumnezeiasca vrednicie erau cele zise mai sus: „frumos cu podoaba mai mult decît fiii oamenilor” și: „pentru aceasta Te-a blagoslovit pe Tine Dumnezeu în veac” - după cuviință ne învață acum că Hristos este și Dumnezeu, și Împărat veșnic, și că n-a luat nici început, nici nu va lua sfîrșit, căci acest lucru arată cuvîntul „veșnic”. Pentru aceea și Simmah L-a numit pe Dînsul „veșnic”: „Scaunul Tău, Dumnezeule, este veșnic.” Ne învață însă și dreptatea Împărăției, că „toiagul îndreptării este toiagul împărăției Tale”. Apoi, iarăși către cele omenești se pogoară: |
Psalm 44 (2)
7 Iubit-ai dreptatea și ai urît fărădelegea. Pentru aceasta Te-a uns pe Tine, Dumnezeule, Dumnezeul Tău cu untul de lemn al bucuriei, mai mult decît pe părtașii Tăi.
Ori, după Simmah: „mai mult decît prietenii Tăi”. Iar „părtași” ai Lui, și prieteni și frați după omenire sînt cei ce au crezut Lui. Așa zice și dumnezeiescul Apostol: „Părtași ne-am făcut lui Hristos, dacă vom ține pîrga ipostasului Lui întemeiată pînă la sfîrșit.” Și iarăși: „Ca să fie El Întîi Născut între mulți frați.” Așa S-a și uns cu Preasfîntul Duh, nu ca Dumnezeu, ci ca om, căci, ca Dumnezeu, are Duhul de o ființă, iar ca om ia darurile Duhului ca pe o ungere. Tot ca om „a iubit dreptatea și a urît fărădelegea”, că acestea sînt ale alegerii socotitoare, nu ale puterii firești, iar „toiagul de îndreptare al Împărăției Sale” îl are ca Dumnezeu. 8 Smirna[COLOR=#800080][1][/COLOR], și stacti[COLOR=#800080][2][/COLOR]și casia[COLOR=#800080][3][/COLOR]din hainele Tale, din case de fildeș, în care Te-au veselit 9 fetele împăraților întru cinstea Ta. În loc de „case de fildeș”, Achila și Simmah au zis „biserici de fildeș”. „Haină a Lui” numește trupul, precum și dumnezeiescul Apostol, în Epistola către Evrei, îl numește pe acesta „catapeteasmă”, zicînd: „Avînd îndrăzneală, fraților, să intrăm în Sfînta Sfintelor prin sîngele lui Iisus, pe calea cea nouă și vie pe care pentru noi a înnoit-o prin catapeteasmă, adică prin trupul Lui.” Iar „smirnă” numește Patima, că smirna se aduce morților prea-cu potrivire, iar „stacti și casia” e buna mireasmă a Patimii. „Case de fildeș” ori, după Simmah și Achila: „biserici de fildeș”, sînt bisericile prea-frumoase și strălucite pe care domnii și împărații le-au zidit pretutindeni pe pămînt. Deci stihul mai-nainte grăiește că Patima se va face în trup, dar va umple toată lumea de bună mireasmă, încît noroadele rătăcite de demult Îi vor ridica Lui biserici foarte iscusite, ce vor străluci cu podoabă împărătească. Și - după ce a făcut proorocia pentru biserici, care țin locul cămărilor și caselor de nuntă - după cuviință mai-nainte vestește podoaba miresei, frumusețea și neamul, și îi aduce sfătuirea potrivită: Stătut-a înainte Împărăteasa de-a dreapta Ta, în haină aurită îmbrăcată, împodobită. După ce a arătat scumpetea podoabei și cinstea ei desăvîrșită și a numit-o Împărăteasă, o învață cele de folos: 10 Ascultă, fiică, și vezi, și pleacă urechea ta și uită norodul tău și casa părintelui tău! Iar acestea nu se potrivesc nicidecum Iudeilor, ce se fălesc pentru buna-credință a strămoșilor, pentru care prea de multe ori au dobîndit dumnezeiasca purtare de grijă. Că Iudeilor le poruncește să urmeze bunei-credințe a părinților lor și-i sfătuiește să nu-i uite pe aceștia, dar Biserica neamurilor a avut părinți și strămoși care au slujit idolilor, deci acesteia îi cere să nu lase întru pomenire nici unul din obiceiurile părintești. Iar Duhul Sfînt o numește „fiică”, pentru că ea a primit nașterea duhovnicească de a doua oară, și îi făgăduiește dragostea Împăratului: 11 Și va pofti Împăratul frumusețea ta, Apoi, o învață firea ei și vrednicia Împăratului: că El este Domnul tău, și te vei închina Lui. 12 Și fata Tirului - cu daruri. Cei trei tălmăcitori i-au poruncit doar ei să se închine - căci Achila și Teodotion au tălmăcit atît: „și să te închini Lui”, și Simmah: „El este Domnul tău, și te închină Lui!” - iar Cei 70 o învață pe Împărăteasă că Mirele nu este numai Domn al ei, ci și al celor ce îndrăznesc a grăi împotrivă, încît și fiicele Tirului Îi vor aduce daruri și I se vor închina. Prin acestea a însemnat toată păgînătatea lor, fiindcă Scripturii îi este lucru obișnuit să arate totul din parte. Așa, aiurea, prin „Liban” mai-nainte vestește încetarea slujirii de idoli, pentru că zice: „Libanul împreună cu cele înalte va cădea”. Iar întru cele de aici înainte face pomenire și de mai multe încă: Feței tale se vor ruga bogații norodului. Iar fața Bisericii este chiar Stăpînul însuși, fiind El cap al trupului, căci zice: „Pe Dînsul L-a dat peste toate cap Bisericii.” Apoi, încă și rînduiala preoțească este ca o față a Bisericii, fiind îmbrăcată cu mai multă vrednicie duhovnicească. Și vedem că și proorocia aceasta a luat sfîrșit, pentru că cei ce sînt îndestulați de bogăție și au strălucirea prea-marilor vrednicii cinstesc fața Bisericii. Și - fiindcă a zis că Împărăteasa se îmbracă în haină aurită, dar pe nevoitorii faptei bune îi împodobește prostimea hainelor - Proorocul tîlcuiește scumpetea podoabei: |
Psalm 44 (4)
13 Toată mărirea fiicei Împăratului din lăuntru este, cu ciucuri de aur îmbrăcată, împodobită.
Din lăuntru - zice - are buna-cuviință a faptei bune și strălucește cu feluritele daruri ale Sfîntului Duh. Că - de vreme ce lucrările dumnezeiescului Duh sînt felurite - sînt despărțiri de daruri, dar același Duh. Și unuia i se dă prin Duhul cuvîntul înțelepciunii; altuia - al cunoștinței, după același Duh; altuia credință, întru același Duh; altuia proorocie, altuia feluri de limbi. Biserica s-a alcătuit din mulți oameni duhovnicești care au primit daruri deosebite. Și după cuviință au asemănat cu ciucurii de aur despărțirea darurilor, căci ciucurii sînt despărțiți unii de alții, și iarăși se unesc, fiind spînzurați de aceeași podoabă. 14 Aduce-se-vor Împăratului fecioare în urma ei, cele de aproape ale ei se vor aduce Ție. 15 Aduce-se-vor întru veselie și întru bucurie, aduce-se-vor în Biserica Împăratului. Că, de vreme ce nu toți au fapta bună desăvîrșită, pe unii îi numește „mireasă”, fiind desăvîrșiți întru fapta bună, iar pe alții - „fecioare”, pentru că au păzit nestricată credința pe care au luat-o. Și zice că și acestea sînt următoare Împărătesei, intrînd în Biserica împărătească împreună cu dînsa. Această deosebire ne-a învățat pe noi Domnul, zicînd în Sfințitele Evanghelii: „Multe lăcașuri sînt la Tatăl Meu.” Asemenea a zis și Fericitul Pavel: „De vreme ce printr-un om este moartea, printr-un om este și învierea morților. Căci, precum întru Adam toți mor, așa și întru Hristos toți se vor face vii, fiecare însă întru a sa rînduială.” 16 În locul părinților tăi, s-au născut fiii tăi, pune-i-vei pe dînșii boieri peste tot pămîntul. Să spună Iudeii: Ce fii au avut ei care au stăpînit peste toată lumea? Ci nu vor putea să arate, că nici nu au stăpînit, nici nu stăpînesc, ci sînt robiți cu cea mai de pe urmă robie. Iar dumnezeieștii Apostoli, avînd părinți pe Patriarhi, stăpînesc și după moarte peste pămînt și peste mare, ca niște eparhi și voievozi, așezați fiind de Hristos, Împăratul a toate. Încă și cei de mai tîrziu, pe care nu ar fi greșit cineva de i-ar fi numit fii ai Bisericii, purtătorii de biruință Mucenici, s-au așezat să ocîrmuiască aceeași stăpînie, și pe toți îi au acum supuși: pe unii, voind cu dorire să facă acest lucru, iar pe alții - siliți de frică. 17 Pomeni-voi numele Tău în tot neamul și neamul. 18 Pentru aceasta, noroadele se vor mărturisi Ție în veacul veacului. După ce mai-nainte a vestit acestea, Psalmistul se făgăduiește a lăuda numele cel dumnezeiesc în fiecare neam, prin bine-credincioșii cei după vreme. Că așa au tălmăcit și cei trei: „Lăuda-voi numele Tău întru fiecare neam. Pentru aceasta, noroadele Te vor lăuda pe Tine în veac totdeauna.” Că, folosind – zice - viersuirea de cîntare scrisă de mine și cunoscînd prin aceasta mîntuirea mai-nainte proorocită lor de demult, toate noroadele de prin lume nu vor înceta lăudîndu-Te totdeauna pe Tine, Făcătorul de bine și Dătătorul bunătăților. [COLOR=#800080][1][/COLOR]rășină scoasă din scoarța unui copac din Orient [COLOR=#800080][2][/COLOR]uleiul smirnei [COLOR=#800080][3][/COLOR]scoarță de copac bine mirositoare |
Psalm 45
TÎLCUIREA PSALMULUI 45 Întru sfîrșit, fiilor lui Core, pentru cele de taină. Dumnezeu este scăparea noastră și puterea, ajutor întru necazurile ce ne-au aflat pe noi foarte. După ce Psalmul dinainte a proorocit pentru Biserica adunată din neamurile păgîne și făcută Împărăteasă, arătînd că fiii ei s-au hotărît boieri peste tot pămîntul, acum arată tulburările de la începutul propovăduirii, ridicîndu-se asupră-i împotrivă-grăitorii și dîndu-le război celor credincioși. Apoi, mai-nainte zugrăvește cum ceata celor goniți, fiind îngrădită cu nădejdea către Dumnezeu, va defăima valurile ce năpădiseră asupra ei. Și zice: Avîndu-L cetate tare pe Dumnezeul tuturor, nu simțim necazurile cele de multe feluri. 2 Pentru aceasta, nu ne vom teme cînd se va tulbura pămîntul și se vor muta munții în inima mărilor. Unele ca acestea mai-nainte a vestit și dumnezeiescul Isaia: „Toată valea se va umple, și tot muntele și dealul se va smeri, și vor fi cele strîmbe drepte, și cea aspră - în căi netede.” Proorocul numește „vale” neamurile cele adîncate și smerite, lipsite din înălțime, cărora mai-nainte le-a vestit că se vor umple de cuvîntul dăscălesc. Iar „munți și dealuri”, a numit capiștile dracilor și mai-nainte a grăit că feluritele și înșelătoarele lucrări ale acelora se vor smeri și vor fi de tot nearătate. De aceea, proorocescul cuvînt arată aici că cei ce au crezut Mîntuitorului strigă: Nu vom primi în suflet nici o temere, văzînd pămîntul tulburîndu-se și pe draci gonindu-se întru adînc. Totodată, cuvîntul proorocesc mai-nainte grăiește că va fi deșartă și se va trimite ca într-un adînc păgînătatea dracilor, care se asemăna de demult cu înălțimea munților și avusese cea mai mare stăpînire a lumii. Sunat-au și s-au tulburat apele lor, tulburatu-s-au munții întru tăria Lui. Și Istoria Faptelor ne învață cum s-au umplut de tulburare și de gîlceavă cetățile cînd Sfințiții Apostoli au început să înconjure lumea: în Efes, Dimitrie a pornit toată cetatea de acolo, în Listra și în Dervi s-a făcut același lucru. Și iarăși: în Filipi, în Tesalonic, în Atena și în Corint s-au ridicat valuri de către duhurile înșelăciunii. Și, fiind stăpîniți de acestea, oarecari strigau împotriva Sfințiților Apostoli: „Cei ce au tulburat toată lumea au venit și aici.” Și Fericitul Avacum mai-nainte le-a vestit pe acestea, zicînd: „Ai adus la mare caii Tăi, tulburînd ei ape multe.” Și i-a numit „cai” pe Sfințiții Apostoli, căci ei s-au făcut pe sine căruță dumnezeiască, fiindcă, purtîndu-Se peste dînșii, Stăpînul a risipit ca pe niște ape feluritele dogme ale păgînătății. Deci Psalmistul zice aici că apele au fost cuprinse de furtună și munții s-au clătinat cînd s-a adus propovăduirea Evangheliei în toată lumea. Iar „munți”, a numit ceata dracilor, pentru umflarea trufiei și pentru înălțimea îngîmfării, și „ape” - socotelile oamenilor, ce se poartă aici și acolo ca niște ape și se amăgesc de duhurile înșelăciunii. 3 Pornirile rîului veselesc cetatea lui Dumnezeu. Iar „rîu” a numit aici propovăduirea cea evanghelicească, și „cetate” - petrecerea celor bine-credincioși, care se adapă cu curgerile rîului spre aducerea de roadă. Cei trei au tălmăcit stihul mai descoperit, zicînd: „Despărțirile rîului veselesc cetatea lui Dumnezeu.” Că, precum izvorul Raiului s-a despărțit în patru rîuri, așa și rîul acesta al lui Dumnezeu a avut curgeri mai presus de tot numărul, care au alergat la toate semințiile oamenilor: că unul a alergat către Indieni, altul către Hispani; unul a apucat spre Egipt, altul spre Elada; unora li s-a încredințat să adape Iudeea, altora Siria și Cilicia. Iar altora li s-a dat lucrarea pămîntului altor neamuri. Mai-nainte a vestit aceasta și Fericitul Avacum: „Pămîntul rîurilor - zice - se va despica“, în loc de: Pămîntul se va împărți după curgerile lor, primind curgerile rîului cel mare, pentru că „rîuri” a numit despărțirile acestuia. Sfințit-a lăcașul Său Cel Preaînalt. „Cetatea” a numit-o aici „lăcaș”, căci zice Domnul Atotțiitorul: „Voi locui întru dînșii, și voi umbla, și voi fi Dumnezeul lor și ei Îmi vor fi Mie norod.” Deci de aceștia a zis că se adapă și se sfințesc de Dumnezeul tuturor. [COLOR=#800080][1][/COLOR]Despre Gog și Magog vezi la Iezechil, 38-39. [COLOR=#800080][2][/COLOR]Împăratul Ahaz (735-719), tatăl bine-credinciosului Împărat Iezechia. A purtat războaie cu Pecah, împăratul din Israil, cu Sirienii și cu Filistenii, fiind prieten cu Asirienii. A săvîrșit nenumărate nelegiuiri, așa cum vedem în Cartea a patra a Împăraților, capitolul 16, și în Cartea a doua Paralipomena, capitolul 28. |
Psalm 45 (2)
4 Dumnezeu - în mijlocul ei, și nu se va clătina.
Aceasta a făgăduit-o și Domnul întru Sfințitele Evanghelii: „Iată, Eu sînt cu voi în toate zilele, pînă la sfîrșitul veacului. Și, unde sînt doi sau trei adunați întru numele Meu, acolo sînt în mijlocul lor.” Ajuta-va ei Dumnezeu dis-de-dimineață. Grabnic și iute ajutor - zice - va dărui Domnul cetății Sale. Căci „dis-de-dimineață” înseamnă „grabnic și iute”. 5 Tulburatu-s-au neamurile, plecatu-s-au împărățiile, dat-a glasul Său Cel Preaînalt, clătinatu-s-a pămîntul. Arătîndu-se - zice - dumnezeiescul ajutor, vrăjmașii au dat dosul, și împărățiile ce de demult cugetau împotrivnice și-au plecat grumazul și au primit jugul mîntuitor. Folosind adevărul, și mărturia lucrurilor și feluritele faceri de minuni ca pe un glas al Său - Dumnezeu a arătat oamenilor a Sa înălțime și a umplut de frică sufletele lor. 6 Domnul Puterilor - cu noi, sprijinitorul nostru - Dumnezeul lui Iacov. Deci: Ne-am arătat mai înalți decît neprietenii, avînd ajutător pe Domnul Puterilor cerești, Care pe Iacov, ce era gonit, l-a arătat mai bun decît cei ce îi dădeau război și l-a slobozit de pîndirea și vrăjmășia lui Isav și a lui Laban. Proorocescul cuvînt nu a făcut așa prost pomenirea lui Iacov, de vreme ce întîi acela mai-nainte a vestit chemarea neamurilor, zicînd: „Nu va lipsi domn din Iuda și povățuitor din coapsele lui, pînă ce va veni Acela căruia s-a gătit, și El este așteptarea neamurilor.” Și, mai-nainte vestind schimbarea neamurilor și aici, după cuviință a zis că Dumnezeul lui Iacov, a celui ce făcea proorocia, va isprăvi acestea. 7 Veniți și vedeți lucrurile lui Dumnezeu, semnele pe care le-a pus pe pămînt, stricînd războaie pînă la marginile pămîntului. 8 Arcul va sfărîma, și va frînge arma și pavezele le va arde cu foc. 9 Îndeletniciți-vă și cunoașteți că Eu sînt Dumnezeu. Înălța-Mă-voi întru neamuri, înălța-Mă-voi pe pămînt. Deci, vedeți voi - o oameni! - această vîrtute a Mea, și schimbarea de năprasnă a lucrurilor, și alinarea din marea furtună și încetarea războiului. Și, privind darul păcii, învățați-vă prin înseși lucrurile că Eu sînt Dumnezeul și Ziditorul tuturor, nu numai al Iudeilor, ci cu adevărat și al neamurilor, arătînd înălțimea puterii Mele. Auzind cuvintele acestea, ceata Apostolilor saltă asupra împotrivă-luptătorilor și strigă: 10 Domnul Puterilor - cu noi, sprijinitorul nostru - Dumnezeul lui Iacov. Să spună acum cei ce au luat Psalmul acesta pentru Gog, ori cei ce au zis că se potrivește lui Ahaz: Cum se potrivește istoriilor lor acest „stricînd războaie pînă la marginile pămîntului”? Căci, cu adevărat, nu în vremea acelora a oprit Dumnezeu războaiele, ci în vremea lui Gog și a lui Magog numai Palestina singură a dobîndit pace, iar în vremea lui Ahaz - nici toată Palestina, ci o seminție numai a Iudei, că Pecah, fiul lui Romelie, a primit năpădirea Asirienilor. Ci proorocia a avut sfîrșit în vremea Stăpînului Hristos. Că mai întîi s-au surpat toparhiile și împărățiile de pe alocuri, pentru care oamenii nu aveau nici o prea-mică și scurtă pace, ci toată cetatea era într-armată, temîndu-se de năpădirile ce se făceau de năprasnă. Iar apoi, în vremea Mîntuitorului nostru Hristos, împărăția Romanilor, surpînd împărățiile de pe alocuri, a gătit propovăduitorilor auzurile tuturor oamenilor. Că fără de frică, ca întru o singură împărăție, aceia au alergat prin lume și au adus oamenilor mîntuitoarea învățătură. Și așa s-a întîmplat după istorie acest „stricînd războaiele pînă la marginile pămîntului, arcul va sfărîma, și va frînge arma și pavezele va arde cu foc.” Iar dacă cineva va voi să-l înțeleagă mai cu închipuire, va vedea încetarea războiului împotriva Bisericii și pacea dăruită oamenilor de Dumnezeu și va primi adevărul proorociei. |
Psalm 46
TÎLCUIREA PSALMULUI 46 Întru sfîrșit, pentru fiii lui Core. Toate neamurile, bateți cu mîinile, strigați lui Dumnezeu cu glas de bucurie! 2 Că Domnul este prea-înalt, înfricoșat, Împărat mare peste tot pămîntul. Cuvîntul cel proorocesc mai-nainte arată ceata Apostolilor, care îndeamnă toate neamurile spre cîntare de laudă. Iar baterea din palme este osebită biruinței și strigarea este glasul celor ce biruiesc. Deci înțelegerea Psalmului acestuia urmează celui mai-nainte rînduit: acela, după furtună și tulburări, mai-nainte a vestit biruința, iar acesta de asemenea poruncește să se aducă laudă Dătătorului de biruință, Care - zice - S-a arătat nouă tuturor Împărat prea-înalt și înfricoșat. Și de demult numai Iudeilor le erau cunoscute acestea, iar în vremea de acum s-au arătat la toată firea oamenilor. 3 Supus-a noroadele nouă și neamuri sub picioarele noastre. 4 Ales-a nouă moștenire Lui-Și frumusețea lui Iacov, pe care a iubit-o. În loc de „noroade”, Simmah zice: „împărați”, iar în loc de „frumusețea lui Iacov”, Achila a pus: „mîndria lui Iacov”. Deci ceata apostolească zice: Drept este ca cei ce bat în palme și dănțuiesc să aducă lauda de biruință Dumnezeului tuturor, Celui ce ne-a supus nouă împărați și ne-a dat stăpînirea tuturor neamurilor. Și, lîngă acestea, ne-a dat „frumusețea lui Iacov”: nu pe tot omul iudeesc ce se numește „Iacov”, ci pe frumusețea alegerii lui Iacov, adică pe cei împodobiți cu credința, care au primit propovăduirea fără de îndoială și s-au vîrît sub jugul cel bun al Mîntuitorului. Că pe aceștia i-a ales, și i-a iubit și le-a încredințat cîrmele apostolești. Și iată adevărul proorociei: putem vedea credincioși din toate neamurile căzînd lîngă sicriele apostolești și cinstind pulberea cea puțină cu multă dorire, încît Sfinții Apostoli ar putea să cînte cu toată îndreptățirea: „Supus-a noroadele nouă și neamuri sub picioarele noastre.” 5 Suitu-S-a Dumnezeu întru strigare, Domnul - în glas de trîmbiță. Zice: Stăpînul, Cel ce a făcut aceasta, S-a înomenit, și a pierdut tirania vrăjmașului, iar apoi S-a înălțat la ceruri, pe cînd cetele îngerești de jos strigau: „Acest Iisus, Care S-a înălțat de la voi, tot așa va veni, cum L-ați văzut mergînd la cer”, iar Puterile cerești de sus povățuiau și porunceau: „Ridicați, boieri, porțile voastre Domnului, și ridicați-vă, porți veșnice, și va intra Împăratul slavei!” Glasurile acestea le-a numit „strigare” și „glas de trîmbiță”, ca pe unele ce au alergat în tot pămîntul. 6 Cîntați Dumnezeului nostru, cîntați! Cîntați Împăratului nostru, cîntați! 7 Că este Împărat a tot pămîntul Dumnezeu cîntați cu pricepere. 8 Împărățit-a Dumnezeu peste neamuri, Dumnezeu șade pe scaunul cel sfînt al Său. Deci: Cinstiți pe prea-Împăratul tuturor cu cîntări de laudă și cu hore duhovnicești, căci a arătat a Sa putere tuturor oamenilor și a încredințat toate neamurile că El este Dumnezeu și Domn, Care șade în împărăteștile Sale scaune. Acest „Dumnezeu șade pe scaunul cel sfînt al Său” împreună-glăsuiește cu graiul apostolesc: „A șezut de-a dreapta slavei întru cele înalte, cu atît făcîndu-Se mai bun decît Îngerii, cu cît a moștenit nume mai înalt decît dînșii.” Și bine a pus pe acest „cîntați cu pricepere”, învățîndu-ne să grăim cîntarea de laudă nu numai cu limba, ci să deșteptăm și mintea spre înțelegerea celor ce se zic. 9 Boierii noroadelor s-au adunat cu Dumnezeul lui Avraam, că cei puternici ai lui Dumnezeu pe pămînt s-au înălțat foarte. Au luat sfîrșit - zice - făgăduințele către Patriarhul Avraam, căruia Domnul tuturor i-a făgăduit că întru sămînța lui se vor binecuvînta toate neamurile. Pentru aceea, și acestea, și stăpînitorii lor, părăsind dumnezeii cei părintești, se adună cu Dumnezeul lui Avraam, și pe Acesta Îl numesc Dumnezeu al lor. Iar slujitori ai chemării acestora sînt dumnezeieștii Apostoli, care cu facerea de minuni au întărit înălțimea vorbirii de Dumnezeu, că pe acești șaptezeci i-a numit „puternici”, iar Achila „paveze”, iar Teodotion și Simmah „sprijinitori”. Și prin toate se arată nu numai nebiruita și necovîrșita lor putere, ci și străjuirea mai mult decît a altora, căci, făcîndu-se ca niște paveze și apărători ai celor ce au crezut, nu au lăsat să se rupă ceata întru năvălirea celor grele; ci, biruindu-i pe neprieteni, le poruncesc celor credincioși a cînta de veselie, zicînd: „Toate neamurile, bateți cu mîinile, strigați lui Dumnezeu cu glas de bucurie, că Domnul este prea-înalt, înfricoșat Împărat mare peste tot pămîntul.” |
Psalm 47
TÎLCUIREA PSALMULUI 47 Psalmul cîntării fiilor lui Core, întru a doua zi a Sîmbetei. Mare este Domnul și lăudat foarte în cetatea Dumnezeului nostru, în muntele cel sfînt al Lui. Am zis și mai-nainte că dumnezeiasca Scriptură numește de multe ori „cetate” nu zidirea, ci chipul viețuirii. Pentru aceea zice și acum că Domnul tuturor S-a dovedit că este mare prin cele făcute de Dînsul pentru cetatea Sa, pe care înălțimea dogmelor a arătat-o veșnică, ca pe una ce este așezată pe munte înalt și prea-mare, că zice Stăpînul: „Nu poate să se ascundă cetatea, stînd deasupra muntelui”. 2 Bine înrădăcinată fiind, cu bucuria a tot pămîntul, Zice: A zidit-o bine, frumos și cu întemeiere pe aceasta, întru veselia a tot pămîntul. Că a zidit-o - zice dumnezeiescul Apostol - pe temelia Apostolilor și a Proorocilor, piatra din capul unghiului fiind Însuși Iisus Hristos. Însuși Domnul a zis către Fericitul Petru: „Pe piatra aceasta voi zidi Biserica mea, și porțile iadului nu o vor birui pe dînsa.” Deci acest „bine înrădăcinată fiind” e pus în loc de: „fiind bine întemeiată, ca să petreacă necutremurată și neclătinată”. cu munții Sionului, coastele crivățului, cetatea Împăratului celui mare. Și cu munți a îngrădit-o, ca să scape de vătămarea crivățului, că zice: „De la crivăț se vor aprinde cele rele peste tot pămîntul”; și iarăși: „Și crivățul îl voi goni de la voi”. Iar numele acesta, „Sion”, dumnezeiescul Apostol l-a dat cetății duhovnicești, zicînd: „V-ați apropiat la muntele Sionului și la cetatea Dumnezeului celui viu, la Ierusalimul cel ceresc”. Iar „munți” care gonesc crivățul și păzesc cetatea nevătămată, ar fi putut cineva să-i numească după cuviință pe Apostoli, pe Prooroci și feluritele învățături ale acelora; și, afară de acestea, pe Îngerii așezați păzitori peste credincioși, că zice: „Tăbărî-va Îngerul Domnului împrejurul celor ce se tem de Dînsul și îi va izbăvi pe dînșii”. 3 Dumnezeu în palaturile ei Se cunoaște, cînd o sprijinește pe dînsa. O Biserică este peste tot pămîntul și marea. Pentru aceea, rugîndu-ne, zicem: „Pentru Sfînta, și Una, Sobornicească și Apostolească Biserică”, cea de la margini, pînă la marginile lumii. Dar ea s-a despărțit prin cetăți, orașe și țarini, pe care cuvîntul cel proorocesc le-a numit „palaturi”, că - precum fiecare cetate are în lăutru multe case despărțite, dar o cetate se numește - așa și bisericile: sînt nenumărate și mai presus de număr - și prin ostroave, și prin uscaturi - dar toate sînt unite întru una printr-o împreună-glăsuire de obște a adevăratelor dogme. Întru acestea a zis că Se arată Dumnezeul tuturor, dăruindu-le al Său ajutor, căci: „Dumnezeu în palaturile ei Se cunoaște, cînd o sprijinește pe dînsa.” Apoi, mai-nainte zice sculările-asupră-i ce aveau să fie și schimbarea războinicilor: 4 Că, iată, împărații pămîntului s-au adunat, strînsu-s-au împreună. 5 Și ei, văzînd așa, s-au minunat, Că s-au adunat ca să-i dea război, dar - după ce au văzut nebiruita ei putere - s-au spăimîntat. s-au tulburat, s-au clătinat. 6 Cutremur i-a cuprins pe dînșii. 7 Acolo sînt dureri ca ale celeia ce naște; cu duh silnic vei sfărîma corăbiile Tarsisului. Văzînd - zice - nerupte temeliile Bisericii și învățîndu-se nemințirea proorociei, au fost cuprinși de frică și groază, precum cei ce trec pe spatele mării, și se bat de viscole și își așteaptă pieirea cea de tot. Pentru care, încetînd a-i da război și a o bate, ei înșiși propovăduiesc puterea Bisericii și strigă: 8 Precum am auzit, așa am și văzut în cetatea Domnului Puterilor, în cetatea Dumnezeului nostru. Că, nevrînd - zice - să primim proorociile pentru dînsa, prin înseși lucrurile am văzut adevărul acelora. Dumnezeu a întemeiat-o pe dînsa în veac. Că al Lui este glasul: „Pe piatra aceasta voi zidi Biserica Mea, și porțile iadului nu o vor birui pe dînsa.” 9 Luat-am, Dumnezeule, mila Ta în mijlocul norodului Tău. Zice: O Stăpîne, așteptat-am acest ajutor al Tău, știind adevărul făgăduințelor Tale. Că Tu ai zis: „Cu voi sînt în toate zilele, pînă la sfîrșitul veacului.” Apoi, după ce a arătat schimbarea și prefacerea vrăjmașilor, proorocescul cuvînt mai-nainte zice cum Îl vor lăuda pe Făcătorul de bine cei ce au dobîndit mîntuirea: 10 După numele Tău, Dumnezeule, așa și lauda Ta peste marginile pămîntului. Dumnezeii cu nume mincinoase nu au puterea asemănată cu numirea lor, nu sînt ceea ce se numesc, iar numelui Tău - o Stăpîne! - îi urmează lucrările ce propovăduiesc adevărul numirii. Pentru care, după dreptate Ți se aduce Ție lauda de la toată lumea - că, precum este Dumnezeu al tuturor, așa Se laudă de către toți. De dreptate plină este dreapta Ta. Că, luînd dreaptă hotărîre, i-ai risipit pe vrăjmașii ce s-au sculat asupra noastră. 11 Veselească-se muntele Sionului și să se bucure fetele Iudeii pentru judecățile Tale, Doamne! „Munte al Sionului” i-a numit pe cei cărora li s-a încredințat înălțimea vorbirii de Dumnezeu, iar „fete ale Iudeii” - bisericile de prin lume, fiindcă s-au întemeiat de Apostoli, care se trăgeau cu neamul din Iudei. Și poruncește celor ce propovăduiesc și celor ce aud să se veselească și să sălteze pentru judecățile lui Dumnezeu cele drepte, cu care au neguțătorit mîntuirea lumii. 12 Înconjurați Sionul, și-l cuprindeți pe dînsul, povestiți în turnurile lui! 13 Puneți inimile voastre întru puterea Lui și împărțiți casele Lui, „Sion” numește iarăși petrecerea cu bună cinste, adică Biserica de prin toată lumea; iar „turnuri ale lui” - pe cei împodobiți cu fapta bună desăvîrșită, care urmează pe pămînt viețuirea Îngerilor și care înconjură și păzesc Biserica asemenea unor turnuri. Iar „case” - după cum am zis mai-nainte - numește bisericile împărțite prin cetăți, prin sate și prin țarini, fiindcă pe aceeași Biserică o zice și una, și multe. Deci proorocescul cuvînt, adică darul Preasfîntului Duh, poruncește celor ce li s-a încredințat mîntuitoarea propovăduire să înconjure, să alerge, și să întărească „turnurile” prin învățătură și să întemeieze puterea Bisericii. Lîngă acestea, cum s-a zis și în Psalmul 45, și aici poruncește să împartă grija bisericilor: „Împărțiți casele Lui!” Drept aceea, peste fiecare biserică zice să fie pus un mai mare, care să poarte grija[COLOR=#800080][1][/COLOR]. Și poruncește a face purtare de grijă pentru fiecare neam care vine după altul. De aceea a și adăugat: ca să povestiți întru alt neam 14 că Acesta este Dumnezeul nostru în veac și în veacul veacului. El ne va paște pe noi în veci. Că se cade ca fiecare neam să predanisească celui de după dînsul acelea pe care le-a luat de la neamul dinaintea lui, încît întru toate neamurile să se treacă, și să se ducă mîntuitoarea propovăduire și să cunoască toți oamenii că Acesta este al nostru Dumnezeu, și Domn și Păstor bun și veșnic. Că - de vreme ce a zis: „împărțiți casele Lui”, și le-a încredințat păstoria lor - de nevoie ne-a învățat că Unul este Păstorul cel bun, Care Și-a pus sufletul Său pentru oi, și în veac le paște; și paște nu numai oile, ci și pe cei ce se numesc păstori ai oilor[COLOR=#800080][2][/COLOR]. [COLOR=#800080][1][/COLOR]E vorba de episcopi. [COLOR=#800080][2][/COLOR]Adică pe episcopi. |
Psalm 48
TÎLCUIREA PSALMULUI 48 Întru sfîrșit, fiilor lui Core. După ce a poruncit neamurilor să aducă lui Dumnezeu cîntarea cuvenită, dumnezeiasca ceată a Apostolilor le sfătuiește să adauge lîngă credință și fapta bună a vieții. Și le învață deșertăciunea bogăției, necîștigarea și nefolosirea înțelepciunii lumii acesteia. Încă mai-nainte grăiește și de Judecata ce va să fie și de răsplătirea după vrednicie. Pentru aceasta se și scrie Psalmul deasupra „întru sfîrșit”, fiindcă mai-nainte vestește sfîrșitul a toată viața. Auziți acestea, toate neamurile, ascultați toți cei ce locuiți în lume, Este știut fiecăruia că Proorocii aduceau învățătură numai Iudeilor, iar aici cuvîntul proorocesc adună spre auzire pe toată lumea. Și acesta e lucru osebit al darului apostolesc, căci Apostolilor a încredințat Stăpînul Hristos mîntuirea tuturor neamurilor, zicînd: „Mergînd, învățați toate neamurile!” Deci este arătat că cuvintele se aduc ca despre dînșii, nu numai Iudeilor singuri, nici neamurilor acestora sau acelora, ci la toată firea omenească. 2 pămîntenii și fiii oamenilor, Oarecari i-au numit „pămînteni” pe Adam și pe Eva, fiindcă aceia s-au zidit din pămînt, și n-au răsărit din împreunare, dar cuvîntul este departe de adevăr, căci sfătuirea nu se aduce acelora ce s-au săvîrșit demult, ci celor vii. Deci aici însemnează feluritele viețuiri: căci unii locuiesc în cetăți, iar alții în țarini și la sate, îndeletnicindu-se cu lucrarea pămîntului; și unii din oameni sînt mai blînzi, iar alții mai sălbatici; unii trăiesc mai după cuvîntare, iar alții locuiesc mai ca fiarele în pustietăți; unii sînt „amacsovi” (adică viețuitori în care), iar alții întrebuințează corturi în loc de case. Deci mi se pare că pe aceștia îi numește „pămînteni”, fiindcă sînt mai depărtați de viața cea cuvîntătoare, în loc să zică: Toți oamenii, auziți cele ce zic, cetățeni și săteni, și cei mai domestici, și cei mai sălbatici, și de obște toți, și deosebit fiecare. Așa a tălmăcit și Simmah: că, în loc de „pămînteni și fiii oamenilor”, a zis: „omenirea și fiii fiecărui om”, adică: De obște să audă firea cele ce se zic, și fiecare deosebit să dobîndească folosul. împreună bogatul și săracul! Zice să primească sfătuirea aceasta și cei ce sînt îndestulați de bogăție, și cei ce trăiesc întru sărăcie - pentru că cuvîntul dăscălesc nu știe deosebire între bogăție și sărăcie. 3 Gura mea va grăi înțelepciune și cugetul inimii mele - pricepere. 4 Pleca-voi către pildă urechea mea, deschide-voi în psaltire gîndul meu. Graiurile mele - zice - sînt pline de înțelepciune și le-am învățat după ce mi-am supus auzul cuvintelor Domnului ascunse întru adîncime. Și cele ce am primit prin auz, aduc prin limbă ca printr-un organ. Voiește să zică: Nimic al meu nu grăiesc, ci sînt unealtă a dumnezeiescului dar. „Pilde” numește cuvintele cele umbrite și acoperite, pentru că Domnul, vorbind noroadelor în pilde, în casă aducea tîlcuirile acestora Apostolilor. „Pentru aceea și stihurile s-au glăsuit de către fața lor, și ceata apostolească - în gură purtînd înțelepciunea lui Dumnezeu, adică pe Hristos, că Hristos este Puterea lui Dumnezeu și Înțelepciunea lui Dumnezeu - zicea: «Gura mea va grăi înțelepciune.» Cu a lor gură Îl propovăduiau pe Hristos la tot neamul de oameni, dumnezeiește vorbindu-L, iar mintea lor nu cugeta nimic altceva decît priceperea. Atîta se ascuțea mintea lor întru pricepere, încît toate pildele Mîntuitorului nostru puse întru Sfințitele Evanghelii le înțelegeau mai-nainte de tîlcuirea Lui. Căci, îndată după alcătuirea pildelor, Mîntuitorul îi întreba, zicînd: «Înțeles-ați acestea toate? Iar ei au zis Lui: Așa.» Deci «inima lor cugeta pricepere». Apoi, zice: «Deschide-voi în psaltire întrebarea mea», adică: După ce mi-am ascuțit înțelegerea întru priceperea mîntuitoarelor pilde, eu am înțeles judecata lor, iar celor ce, pentru pruncie, nu pot face acest lucru le voi deschide cele ascunse și voi descoperi întrebările și pildele. Și voi face acestea prin «psaltirea» mea, adică prin organul meu cel trupesc (glasul), care - fiind organ al sufletului ce locuiește în trup - se dă în loc de psaltire, spre a cînta laude lui Dumnezeu și spre a înălța fiecare simțire, mădular și parte a trupului, mișcîndu-le cu știință.” După ce le-a povestit pe acestea ca întru o înainte-cuvîntare, începe de-aici sfătuirea: 5 Pentru ce mă tem în ziua cea rea? Fărădelegea călcîiului meu mă va înconjura pe mine. Mă tem - zice - și mă cutremur de ziua întru care Dreptul Judecător va răsplăti fiecăruia după lucrurile lui. „Și, cunoscînd acest lucru voi înșivă, puneți înaintea ochilor voștri temerea aceasta. Căci dacă eu - cel ce am putut să zic: «Gura mea va grăi înțelepciune și cugetul inimii mele priceperi, pleca-voi spre pildă urechea mea» - dacă eu sînt înfricat și cutremurat, pentru ce nu și voi? Iar dacă cineva ar întreba: «Pentru ce să mă tem?», să audă că este o zi rea, pentru care se glăsuiesc și se strigă nenumărate cuvinte întru scripturile proorocești.” Iar pricinuitoarea fricii mele este viața mea fără de lege, pentru care m-am abătut din calea cea dreaptă. Că unii au numit „călcîi” calea vieții, iar eu socotesc că însemnează înșelăciunea, din metafora alergătorilor - după cum mai-nainte am zis - care îi surpă cu călcîiul pe împotrivă-nevoitori și întrecători, punîndu-le piedică. Aceasta ne-a învățat și Isav, tînguindu-se: „După dreptate s-a numit numele tău «Iacov», că mi-ai pus piedică și m-ai înșelat a doua oară, mi-ai luat și întîietatea nașterii, și acum - binecuvîntarea mea.” Iar „zi rea” a numit-o pe cea a Judecății, după obiceiul nostru, că mulți numesc „zi rea” pe aceea întru care se întîmplă a cădea în primejdii de scîrbă. „Deci după cuviință se numește așa, căci este mustrătoare a răutății fiecăruia și aduce pedepsele asupra celor necredincioși, prin urgia ce rămîne peste ei. Pentru aceasta mă înfricoșez și eu, cel ce grăiesc, căci «fărădelegea călcîiului meu mă va înconjura» întru ziua aceea rea. Iar «fărădelege a călcîiului» s-a zis că este abaterea căii pe care o străbatem în viața aceasta de acum, «abatere» însemnînd «înșelăciune».” Așa numește ziua Judecății și dumnezeiescul Apostol, zicînd: „După învîrtoșarea ta și după nepocăința inimii îți învistierești ție urgie în ziua urgiei, și a descoperirii și a dreptei Judecăți a lui Dumnezeu, Care va răsplăti fiecăruia după lucrurile lui.” |
Psalm 48 (2)
6 Cei ce nădăjduiesc spre puterea lor întru mulțimea bogăției lor se fălesc.
Eu - zice - mă tem și mă cutremur de ziua așteptată, iar voi, cei ce sînteți îndestulați de bogăție, nu aveți nici o grijă de aceea și - mult fălindu-vă cu trufia bogăției - vă bizuiți la cele ce curg ca la niște statornice. 7 Fratele nu izbăvește, au izbăvi-va omul? Nu va da lui Dumnezeu îmblînzire pentru sine și prețul răscumpărării sufletului său. Și se cădea să știți voi că nici fapta bună și buna-credință a strămoșilor, nici a fraților, nu-i folosește pe cei goi de acestea, și nici că este cu putință, după ducerea de aici, să dobîndiți mîntuirea cu bani. Căci bogăția bărbatului este izbăvire și răscumpărare a lui doar în viața de acum, după cum zice înțeleptul. Aducînd sfătuirea aceasta celor ce folosesc rău bogăția, mută cuvîntul către lucrătorii faptei bune, și zice: 8 Și s-a ostenit în veac 9 și va fi viu întru sfîrșit, nu va vedea stricăciune, 10 cînd va vedea pe cei înțelepți murind. Că cel ce a răbdat sudorile pentru buna-credință și pentru dreptate și a primit asupră-și ostenelile pentru veșnicele bunătăți are rod al ostenelilor viața nepieritoare și nu se va împărtăși cu cei înțelepți ai lumii - pe care cuvîntul apostolesc îi numește „nebuni” - de veșnica stricăciune și de munca de-a pururea. Împreună nebunul și cel fără de minte vor pieri Că aceștia – zice - care se numesc „înțelepți”, neaflînd nici un folos din înțelepciune, vor pătimi aceeași pieire împreună cu cei neînvățați. Că așa a tălmăcit Simmah: „Împreună vor pieri cel fără de minte și cel neînvățat.” Și numește „fără de minte” pe cel ce se zice înțelept, dar nu voiește a pricepe cum se cuvine; și „neînvățat” - pe cel ce este nedeprins întru înțelepciune, dar trăiește întru răutate. și vor lăsa străinilor bogăția lor. 11 Și mormînturile lor sînt casele lor în veac, locașuri ale lor în neam și în neam. Și, lipsindu-se nu numai de înțelepciune, ci și de stăpînire și de toată bogăția, vor primi sfîrșitul vieții, trimițîndu-se din casele cele strălucite la mormînturi și fiind siliți a locui în veac întru acestea. Numitu-și-au numele lor pe pămînturi. Din numele lor - zice - s-au numit avuțiile lor: a cutăruia este casa, și a cutăruia este țarina și al cutăruia este robul. Dar, schimbîndu-se stăpînii, odată cu stăpînirea se schimbă și numirea. Și prin toate cuvîntul ne învață să nu nădăjduim la acestea de față, ci să purtăm grija de cele ce or să fie. 12 Și omul, în cinste fiind, nu a priceput, alăturatu-s-a cu dobitoacele cele fără de minte și s-a asemănat lor. Pricina acestei nebunii - zice - este că noi nu voim să pricepem a noastră cinste și vrednicie, dată nouă de la Dumnezeu, ci am îmbrățișat viața dobitocească și fierească[COLOR=#800080][1][/COLOR]. 13 Această cale a lor sminteală este lor, Și au căzut întru această necuvîntare, căci prea-rău au avut năravul dintru început și s-au abătut spre faptele cele rele - căci „cale” a numit faptele. și după aceasta în gurile lor bine vor voi. După ducerea de aici se vor căi, dar fără nici un folos dintru aceasta. 14 Ca niște oi în iad s-au pus, moartea îi va paște pe dînșii. Simmah a tălmăcit acest stih mai luminat: „S-au rînduit pe sine ca niște oi ale iadului, moartea îi va paște pe dînșii.” Că ei mai-nainte și-au pricinuit loru-și muncile și au ales mai mult moartea decît viața. Și-i vor stăpîni pe ei cei drepți dimineața, și ajutorul lor se va învechi în iad. Din slava lor s-au scos. Iar cei ce au fost nedreptățiți și defăimați de dînșii vor avea stăpînire asupra lor, nu după multă vreme, că se vor da morții, lipsiți de toată buna-norocire de mai-nainte. Și împreună-glăsuiește cu acestea și pilda Domnului, care îl arată pe Lazăr în sînurile lui Avraam, iar pe trufașul acela bogat - muncindu-se amar și făcîndu-se rugător al săracului. Așa, după ce a povestit sfîrșitul acelora, aduce rugăciune lui Dumnezeu și cere să nu pătimească aceeași săvîrșire. Și zice așa: 15 Însă Dumnezeu va izbăvi sufletul meu din mîna iadului, cînd mă va apuca. Apoi, aduce învățătură și sfătuire celor ce viețuiesc cu sărăcie și se necăjesc pentru trufia bogaților: 16 Nu te teme cînd se va îmbogăți omul sau cînd se va înmulți slava casei lui! 17 Căci, cînd va muri el, nu va lua toate, nici se va pogorî cu dînsul slava lui. Să nu socotești ceva mare - zice – buna-norocire de față, că bogăția cea vestită nu e statornică, și cei ce pentru aceasta ridică sprîncenele și umflă bucile obrazului se vor da la moarte puțin mai pe urmă, după ce le vor lăsa pe toate. 18 Că sufletul lui în viața lui se va blagoslovi. Zice: Cît e viu, oarecari îl fericesc pe cel îndestulat de bogăție, dar după ce moare îl numesc de trei ori ticălos. Mărturisi-se-va ție, cînd vei face bine lui. Simmah a zis mai luminat acest stih: „Lăuda-te-vor pe tine dacă le vei face bine.” Că aceasta e adevărata laudă, ca - nu numai trăind, ci și după ce s-a săvîrșit - să fie de-a pururea pomenit și mult-vestit. Și vrednic de asemenea laude este cel ce și-a iconomisit bogăția spre al său folos, căci facerea de bine aleargă înapoi către însuși făcătorul de bine. 19 Intra-va pînă la neamul părinților săi, pînă în veac nu va vedea lumină. În loc de „intra-va”, cei trei au tălmăcit: „vei intra”. Și zice: Vei vedea pe acesta de care am zis: „nu te teme cînd se va îmbogăți omul” că va suferi aceeași moarte cu părinții lui și se va lipsi nu numai de lumina de acum, ci și de cea veșnică. 20 Și omul, în cinste fiind, n-a priceput, alăturatu-s-a cu dobitoacele cele fără de minte și s-a asemănat lor. Iar pricina acestora este viața dobitocească, pe care au ales-o cei mai mulți din oameni, după ce au lepădat cinstea dată de Dumnezeu. Căci, zicîndu-se și numindu-se cuvîntători, au iubit necuvîntarea și dobitocia. [COLOR=#800080][1][/COLOR]de fiară |
Psalm 49
TÎLCUIREA PSALMULUI 49 Psalmul lui Asaf. Acesta este dascăl al altei cete de cîntăreți, după cum ne învață Istoria Paralipomenilor. Căci, de la al 41-lea încoace, Psalmii s-au încredințat spre cîntare fiilor lui Core, care erau verhovnici ai altei cete. Ei au încă și alți Psalmi cu deasupra-scrierea lor, pe care - dacă va da Dumnezeu - îi vom tîlcui. Iar Psalmul de față este împreună-glăsuitor cu cel rînduit înaintea lui, căci și el mai-nainte vestește Judecata ce va să fie și arătarea lui Dumnezeu și Mîntuitorului nostru. Mai-nainte vestește încă și Așezămîntul cel Nou, arătînd slujba Legii Vechi neplăcută lui Dumnezeu. Dumnezeul dumnezeilor, Domnul, a grăit și a chemat pămîntul, de la răsăriturile soarelui pînă la apusuri. Și Psalmul dinainte de acesta a chemat toți oamenii spre învățătură, la fel și acesta - toate marginile lumii, pentru că „de la răsăriturile soarelui pînă la apusuri” acest lucru arată. Iar pe acest „Dumnezeul dumnezeilor”, cei trei l-au tălmăcit altfel: „Dumnezeul cel tare, grăind, a chemat pămîntul.” Iar Cei 70 numesc „dumnezei” pe cei ce au luat sorți să stăpînească și li s-a încredințat să judece, lucru ce este osebit numai lui Dumnezeu. Aceasta ne învață Psalmul al 81-lea (deasupra-scris tot lui Asaf), care - după ce a zis: „Dumnezeu a stat întru adunare de dumnezei și în mijloc pe dumnezei va judeca” - a adăugat: „Pînă cînd judecați nedreptate și luați înainte fețele păcătoșilor? Judecați sărmanului și săracului, pe cel smerit și pe cel sărac îndreptați!” Iar acest lucru este osebit preoților și celorlalți cărora li s-a încredințat judecata. Așa poruncește și Legea: „Pe dumnezei nu-i vei grăi de rău și pe stăpînitorul norodului tău nu-l vei vorbi de rău!” Iar cei ce s-au făcut după dumnezeiescul chip și au păzit icoana nestricată ar fi putut să se numească chiar „dumnezei" (după dar). Iar Dumnezeul acestora va aduna la judecată toată lumea. 2 Din Sion este buna cuviință a frumuseții Lui. Acesta, Cel ce Și-a arătat în Sion a Sa bună-cuviință și frumusețe și a primit Patimile mîntuitoare, este numit în Psalmii tîlcuiți de noi mai-nainte „Cel frumos cu podoaba mai mult decît fiii oamenilor”. 3 Dumnezeu va veni arătat, Dumnezeul nostru, și nu va tăcea. Să nu socotiți că a doua venire a Lui se va face după cum a fost cea dintîi. Fiindcă atunci a acoperit marea Sa cuviință[COLOR=#800080][1][/COLOR]cu prostimea[COLOR=#800080][2][/COLOR]și cu sărăcia, iar acum va arăta tuturor stăpînirea și Împărăția vădit, nemaiavînd îndelungă-răbdare, ci judecînd cu dreptate - că aceasta a zis „nu va tăcea”. Foc înaintea Lui va arde și împrejurul Lui - vifor foarte. Pe acestea le-a văzut Fericitul Daniil: „Rîu de foc - zice - trăgea pe dinaintea Lui, scaunul Lui - pară de foc, roțile lui - foc arzînd.” 4 Chema-va cerul de sus și pămîntul, ca să aleagă norodul Său. Și cînd a făcut punerea de lege Dumnezeu i-a poruncit Fericitului Moisi să adune norodul și să pună martori cerul și pămîntul, și pe acestea le-a făcut început al cîntării, zicînd: „Ia aminte, cerule, și voi grăi, și să audă pămîntul graiurile gurii Mele!” Dar nu le cheamă pe acestea spre mărturie ca pe niște însuflețite, ci ca pe niște cuprinzătoare ale celorlalte făpturi, spre înfricoșarea celor ce aud. Așa le-a pus Fericitul Avraam spre mărturie pe cele șapte miale și a zis: „Al meu este puțul.”[COLOR=#800080][3][/COLOR]Așa au numit Iacov și Laban acel deal: „deal al mărturiei”.[COLOR=#800080][4][/COLOR] 5 Adunați-I Lui pe cuvioșii Lui, pe cei ce așează Așezămîntul de lege al Lui pentru jertfe. 6 Și vor vesti cerurile dreptatea Lui, că Dumnezeu Judecător este. Prin cele zise și prin cele de aici înainte, arată întîi Înfricoșata Lui Judecată, și apoi ne învață că nimic din jertfele Legii ce se aduceau nu este plăcut și primit lui Dumnezeu. Iar „cuvioși” numește pe Moisi, pe Aaron, pe Eleazar[COLOR=#800080][5][/COLOR], pe Finees[COLOR=#800080][6][/COLOR] și pe toți cei după dînșii care au preoțit după Lege. Și poruncește să fie adunați ei, nu ca să-i pedepsească pentru că ar fi cugetat împotrivnice - că a Lui este Legea și aceștia se plecau ei și aduceau jertfele - ci ca să-Și arate scopul Său și, oprind învățătura ce se potrivea pruncilor, să aducă legile cele desăvîrșite.[COLOR=#800080][7][/COLOR] Și zice: Făcîndu-se acestea, se vor minuna cerurile de dreptatea hotărîrii. Iar prin „ceruri” a însemnat Puterile cerești. 7 Ascultă, norodul Meu, și voi grăi ție, Și, arătînd către care norod vorbește, a adăugat: Israile, și voi mărturisi ție: Apoi, arată a Sa stăpînire: Dumnezeu, Dumnezeul tău sînt Eu! Zice: Eu sînt Cel ce te-am slobozit din robia egiptenească, Cel ce ți-am dăruit calea prin mare, Cel ce te-am hrănit în pustie și Cel ce ți-am dat Legea. Văzînd acum deosebirea Noului Așezămînt, să nu socotești că e alt legiuitor. 8 Nu pentru jertfele tale te voi mustra, iar arderile de tot ale tale înaintea Mea sînt pururea. Nu îți voi cere socoteală - zice - pentru lenevirea despre jertfe, că pe acestea Mi le aduci totdeauna, ci îți poruncesc să nu hotărăști întru acestea dreptatea Mea. 9 Nu voi primi din casa ta viței, nici din turmele tale țapi. 10 Că ale Mele sînt toate fiarele țarinii, dobitoacele în munți și boii. |
Psalm 49 (2)
11 Cunoscut-am toate păsările cerului și frumusețea țarinii cu Mine este.
Zice: Sînt Făcător și Stăpîn al tuturor, al dobitoacelor de pe pămînt și al păsărilor umblătoare prin aer. Deci nu socoti că ele Îmi împlinesc a Mea trebuință, că Eu le-am dat a fi acestora și poruncesc a odrăsli roade din pămînt. Că „frumusețe a țarinii” zice roadele felurite ale pămîntului. Și - de vreme ce din jivinele pămîntești se aduceau: boi, țapi și oi; din cele zburătoare: porumbi și turturele; iar din roade: făină curată, vin și unt de lemn - de nevoie le-a pomenit pe toate, ca să oprească toată slujba de acest fel, și îndulcirile aburilor și fumului. Apoi, zice cu luare în rîs: 12 De voi flămînzi, nu-ți voi spune ție, că a Mea este lumea și plinirea ei. Zice: Dacă îmi va lipsi hrana, nu voi avea trebuință de a ta dăruire, că a toată împreună-zidirea sînt Făcător și Stăpîn. Apoi, îi învață nepătimirea firii Sale: 13 Au doară carne de tauri voi mînca, sau sînge de țapi voi bea? Așa - după ce a arătat neînțelepciunea lor și după ce i-a învățat că pentru mintea lor pruncească le-a legiuit lor de demult a aduce jertfele acelea - mai-nainte deschide Așezămîntul cel Nou și legiuiește jertfa plăcută Lui: 14 Jertfește lui Dumnezeu jertfă de laudă și dă Celui Preaînalt rugăciunile tale! [COLOR=#800080][1][/COLOR]slava Sa [COLOR=#800080][2][/COLOR]smerenia [COLOR=#800080][3][/COLOR] „Și a luat Avraam oi și vite, și a dat lui Avimelec și au încheiat amîndoi legămînt. Apoi, Avraam a pus de o parte șapte mielușele. Iar Avimelec a zis către Avraam: Ce sînt aceste șapte mielușele pe care le-ai osebit? Răspuns-a Avraam: Aceste șapte mielușele să le iei de la mine, ca să-mi fie mărturie că eu am săpat fîntîna aceasta. De aceea s-a numit locul acela Beer-șeba, pentru că acolo au jurat ei amîndoi” (Facerea, 19:27-31). [COLOR=#800080][4][/COLOR]Cînd a fost să se împace cu el, socrul Laban i-a zis lui Iacov: „Haidem dar acum să facem amîndoi, eu și tu, legămînt care să fie între mine și tine. Iar Iacov i-a zis: Iată, nu e nimeni cu noi, dar să ști că Dumnezeu este martor între mine și tine. Și a luat Iacov o piatră și a pus-o stîlp. Apoi, a zis Iacov către frații săi: Adunați pietrele. Și au adunat pietre și au făcut o movilă. Apoi, a zis Laban către dînsul: Movila aceasta este astăzi mărturie între mine și tine. Și Laban a numit-o în limba sa Iegar-Sahaduta, adică Movila Mărturiei, iar Iacov i-a dat același nume, însă pe limba sa, și i-a zis Galaad” (Facerea, 31:44-47). [COLOR=#800080][5][/COLOR]fiu al lui Aaron [COLOR=#800080][6][/COLOR]fiu al lui Eleazar [COLOR=#800080][7][/COLOR]Adică Noul Testament. |
Psalm 49 (3)
15 Și Mă cheamă în ziua necazului tău, și te voi scoate și Mă vei proslăvi.
În bună vreme a descoperit cinstitul număr al Sfintei Treimi și l-a înjugat cu Așezămîntul cel Nou. Și a făcut despărțire, nu ca să despartă lucrările nedespărțitei și Sfintei Treimi, ci ca să-i învețe proorocește numărul Ei pe oamenii de pe urmă. Deci zice: „Jertfește lui Dumnezeu jertfă de laudă și dă Celui Preaînalt rugăciunile tale. Și Mă cheamă în ziua necazului tău.” Dintru aceasta ne-am învățat trei Fețe, neînțelegînd însă că doar Dumnezeu dăruiește cererile, sau doar Cel Preaînalt sau Cel ce primește jertfa de laudă, ci fiecare osebire este și Dumnezeu, și Preaînalt, și Dăruitor al bunătăților. „Jertfă de laudă” numește laudele ce se cuvin drepților, iar „rugăciuni” - făgăduințele, că așa zice în Psalmul 21: „Rugăciunile mele voi da înaintea celor ce se tem de Dînsul.” Apoi - de vreme ce a zis: „Nu pentru jertfele tale te voi mustra” - îi învață de aici înainte pentru ce i-a mustrat: 16 Iar păcătosului i-a zis Dumnezeu: Pentru ce povestești tu dreptățile Mele și iei Așezămîntul Meu prin gura ta? 17 Tu ai urît învățătura și ai lepădat cuvintele Mele înapoia ta. Că - de vreme ce sînt unii care le cer socoteală și îi mustră pe cei ce greșesc pomenindu-le lor dumnezeieștile legi, dar ei înșiși călcîndu-le pe acelea - după cuviință Se întinde către ei, zicînd: Pentru ce oare - trufindu-vă pentru ale Mele dreptăți și vorbind în sus și în jos pentru Legea Mea - n-ați primit de aici folosul, ci vă aflați cu defăimare împrejurul cuvintelor Mele? Povestește încă și felurile lucrurilor îndrăznite de aceia: 18 De vedeai furul, alergai cu el, și cu cel prea-curvar partea ta puneai. 19 Gura ta a înmulțit răutate și limba ta a împletit vicleșuguri. 20 Șezînd, împotriva fratelui tău cleveteai și împotriva fiului maicii tale puneai sminteală. Multe și felurite - zice - sînt fărădelegile îndrăznite de tine, că apostolește spun: Tu, cel ce zici să nu prea-curvească, prea-curvești și te faci ajutător și părtaș al celor ce îndrăznesc unele ca acestea. Și, lipsind gura ta de adevăr, ai umplut-o de minciună și de viclenie. Și vicleșugul îți ascute limba, pentru aceea o defaimi pe rudenia ta, și calci legile firii, și țeși pe ascuns pîndiri împotriva fraților tăi și petreci clevetindu-i cu cuvintele și vrăjmășindu-i cu faptele. Apoi, după ce a făcut povestirea nelegiuirii, arată îndelunga-răbdare pe care o are și mai-nainte spune pedeapsa pe care o va aduce asupră-le: 21 Acestea ai făcut, și am tăcut. Ai socotit fărădelegea că voi fi ție asemenea. Văzînd îndrăznindu-se de tine acestea, Eu am tăcut și îți aștept pocăința cu îndelungă-răbdare. Iar tu ai luat pricină de păgînătate însăși îndelunga-răbdare, socotind că Mă bucur de nelegiuirea ta și nu voi aduce asupră-ți pedeapsa. Pentru care: Mustra-te-voi și voi pune înaintea feței tale păcatele tale. Că - de vreme ce nu te-ai tămăduit cu doctoriile cele blînde și dulci ale îndelungii-răbdări - voi găti ție altele mai iuți și-ți voi aduce fierul cel arzător al mustrărilor. Și acestea împreună-glăsuiesc cu apostoleștile glasuri: „Neștiind că bunătatea lui Dumnezeu te aduce la pocăință, după asprimea ta și după nepocăința inimii tale îți învistierești ție însuți urgie în ziua urgiei, a descoperirii și a dreptei judecăți a lui Dumnezeu, Care va răsplăti fiecăruia după lucrurile lui.” Așa, după ce l-a îngrozit cu pedeapsa, Iubitorul de oameni a adus iarăși sfătuire: 22 Înțelegeți dar acestea, cei ce uitați pe Dumnezeu, ca nu cumva să vă răpească, și nu va fi cel ce izbăvește. Zice: Voi, cei ce ați bolit cu uitarea de Dumnezeu - căci uitarea de Dumnezeu este pricinuitoare de păcat - înțelegeți cu sîrguință cele zise și vindecați rănile voastre cu doctoriile pocăinței, mai-nainte de a vă răni moartea, care năpădește ca un leu asupra oamenilor, nimeni putînd a-i opri pornirea cea prea-iute. Apoi, ia punerea de lege cea nouă și cu aceasta împodobește sfîrșitul Psalmului: 23 Jertfa laudei Mă va slăvi, și acolo este cale întru care voi arăta lui mîntuirea Mea. Iar Simmah a tălmăcit acest stih mai luminat: „Cel ce jertfește pentru laudă Mă va slăvi, și celui ce călătorește cu bună rînduială îi voi arăta mîntuirea lui Dumnezeu.” Căci se cuvine celui credincios nu numai a lăuda pe Dumnezeu și a aduce Lui jertfele laudei, ci și a călători cu bună rînduială și a-și întocmi bine a sa viață. Numai așa va fi cu putință a dobîndi mîntuire de la Dumnezeu. Iar după Cei 70, înțelegem așa: „Mă îndulcesc - zice - de jertfa laudei, o socotesc slavă potrivită, și prin aceasta voi arăta calea Mea celui ce Mi-o aduce, al cărei sfîrșit este mîntuirea lui Dumnezeu.” Ni se cuvine a însemna că și aici a făcut pomenire de două fețe: că - după ce a arătat a Sa față, zicînd: „jertfa Mă va slăvi pe Mine” - a adăugat: „Acolo este cale, întru care voi arăta lui mîntuirea lui Dumnezeu”. Căci se cădea cu Așezămîntul cel Nou, care învață cele desăvîrșite, să se unească și învățătura desăvîrșită a cunoștinței de Dumnezeu. |
Psalm 50
[COLOR=red]TÎLCUIREA PSALMULUI 50[/COLOR] Întru sfîrșit, Psalmul lui David. Cînd a venit către dînsul Natan Proorocul, după ce intrase el la Vatșeva, femeia lui Urie. Și nimeni să nu aibă îndoieli că în vremea pocăinței marele David s-a învrednicit de darul proorocesc. Putem învăța acest lucru prin ceilalți Psalmi în care a făcut mărturisirea: așa, întru al șaselea mai-nainte vestește Judecata ce va să fie, apoi zice: „Că nu este întru moarte cel ce Te pomenește pe Tine, iar în iad cine se va mărturisi Ție?”; iar întru Psalmul 31 fericește pe cei ce capătă lăsare păcatelor fără osteneli, ceea ce numai darul Botezului poate să dăruiască. Și întru Psalmul pus înainte ne-a învățat arătat că nu se lipsise de darul Duhului, că zice: „Duhul Tău cel Sfînt nu-L lua de la mine!” Nu a cerut să i se dea lui darul Duhului, ci s-a rugat să nu se ia de la dînsul acesta. Totdeodată, luminîndu-se de raza Duhului Sfînt și mai-nainte văzînd cu ochi proorocești, a arătat că și norodul ce se împărățea de dînsul va cădea întru fărădelegi, și, ca pedeapsă, se va duce în robie și va locui în Babilon. Deci a scris Psalmul de față și pentru a tămădui ale sale răni, dar și pentru a găti doctorie potrivită norodului și nouă tuturor, căci, răniți fiind, avem trebuință de tămăduire. Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta și după mulțimea îndurărilor Tale șterge fărădelegea mea! Graiurile puse înainte se potrivesc și prea-dumnezeiescului David, și norodului robit, și celor ce se află rău dintre noi. Pentru că rănile mari au trebuință de doctorii deopotrivă - și cel ce a căzut în cumplită boală are trebuință de mai multă purtare de grijă, și celui ce a greșit mari greșeli îi trebuie multă iubire de oameni - de aceea și marele David se roagă ca toată mila să se verse asupra lui, să se deșerte tot izvorul îndurărilor peste rana păcatului, că într-alt fel n-ar fi fost cu putință să se șteargă urmele acestuia. Și după cuviință numește greșeala „nelegiuire”, că are îndoită călcare de lege. 2 Mai vîrtos mă spală de fărădelegea mea și de păcatul meu mă curățește! Acum - zice - mi-ai dat lăsarea prin Natan Proorocul și mi-ai adus felurite primejdii, ca niște fiare arzătoare și tîrîtoare, dar încă am trebuință de curățenii, căci am primit în lăuntru multă putoare grea a păcatului. Deci iarăși spală-mă, Stăpîne, ca să ștergi toată întinăciunea, că, după Proorocul: „Spăla-va Domnul întinăciunea fiilor și a fiicelor Sionului cu duh de judecată și cu duh de ardere.” 3 Că fărădelegea mea eu o cunosc, și păcatul meu înaintea mea este pururea. Zice: Nici după iertarea dată de Tine n-am uitat de păcat, ci totdeauna văd icoanele răutăților mele, și fărădelegile îndrăznite de mine le văd noaptea în vis și le nălucesc în fiecare zi. Prin Isaia, Însuși Dumnezeu poruncește celor ce păcătuiesc să nu dea uitării greșelile lor: „Eu - zice - sînt Cel ce șterg fărădelegile tale, și nu voi pomeni nedreptățile tale. Iar tu pomenește-le, și să ne judecăm! Spune-ți întîi tu fărădelegile tale, ca să te îndreptezi.” Împreună-glăsuire cu acesta a scris însuși Fericitul David în Psalmul 31: „Zis-am: Mărturisi-voi asupra mea fărădelegea mea Domnului, și Tu ai lăsat păgînătatea inimii mele.” 4 Ție unuia am greșit și rău înaintea Ta am făcut, Zice: Dobîndind de la Tine daruri multe și mari, am răsplătit Ție cu împotrivnice, îndrăznind a lucra cele oprite de Lege. Nu zice că nu l-a nedreptățit pe Urie - că l-a nedreptățit și pe acela, și pe muierea aceluia - ci spune că a îndrăznit fărădelegea cea prea-mare împotriva lui Dumnezeu Însuși, Care l-a ales pe dînsul, și l-a făcut împărat din cioban, și l-a ridicat deasupra vrăjmașilor și l-a îmbelșugat cu toate felurile de bunătăți. Și bine a adăugat acest „rău înaintea Ta am făcut”, că și istoria îl pomenește: „S-a arătat - zice - lucrul cel rău făcut înaintea Domnului.” Iar zicîndu-se despre norodul robit, se cuvine a înțelege stihul acesta așa: Ție unuia am greșit, către darurile Tale am fost nemulțumitor, am călcat legile puse mie și, multe feluri de bunătăți dobîndind, m-am făcut nemulțumitor spre acestea; iar acum sînt nedreptățit de Babilonieni, nimic nedreptățindu-i pe aceia. ca să Te îndreptezi întru cuvintele Tale și să biruiești cînd vei judeca Tu. Mie însumi - zice - m-am făcut pricinuitor de rele, iar dreptatea Ta strălucește. Că - aducîndu-se în mijloc la judecată cele făcute de Tine mie, și alăturîndu-se și înfățișîndu-se alături cele îndrăznite de mine - Tu Te vei arăta drept și iubitor de oameni, iar eu mă voi vedea fără de lege și nemulțumitor. Deci „ca” nu este aici arătător de pricină: că nu pentru aceasta a păcătuit David, ori norodul, ca Dumnezeu să Se îndreptățească, ci dimpotrivă, chiar făcîndu-se păcatul de aceștia, se arată dreptatea lui Dumnezeu, Care are toată purtarea de grijă și pentru David, și pentru norod, și pentru toți oamenii. |
Psalm 50 (1)
5 Că, iată, întru fărădelegi m-am zămislit și în păcate m-a născut maica mea.
De demult, dintru începutul lumii - zice - păcatul a stăpînit peste fire, căci călcarea poruncii a fost înainte de zămislirea Evei: Adam a cunoscut-o pe Eva ca muiere a lui după călcarea poruncii, și după dumnezeiasca hotărîre și după izgonirea din Rai, și, zămislind, a născut pe Cain. Deci voiește să spună că, stăpînind peste strămoșii noștri, păcatul a lucrat cale și drum prin neamul omenesc. Aceasta o zice și Fericitul Pavel: „Prin om a intrat păcatul în lume, și prin păcat - moartea, pentru care toți am păcătuit.” Aceasta a zis-o și Dumnezeul tuturor către prea-minunatul Noe: „Se pleacă mintea omului cu sîrguință spre cele rele, din tinerețe, în toate zilele.” Prin toate acestea ne învățăm că lucrarea păcatului nu este firească - fiindcă, dacă ar fi fost așa, apoi am fi slobozi de pedeapsă - ci firea se pleacă spre a greși fiind supărată de patimi. Socoteala biruiește însă, cînd ia ajutătoare ostenelile. Deci să nu prihănești nunta și să numești împărtășirea nunții nelegiuire, precum oarecari au socotit nebunește, așa înțelegînd ei pe acest „întru fărădelegi m-am zămislit și în păcate m-a născut maica mea”. Căci aici vorbește de fărădelegea îndrăznită de strămoșii noștri de demult și zice că ea s-a făcut izvor al curgerilor acestora, adică: dacă aceia n-ar fi păcătuit, nu ar fi primit moartea ca certare a păcatului și, nefiind muritori, ar fi fost deasupra stricăciunii. Împreună cu nestricăciunea s-ar fi unit negreșit și nepătimirea, alături de care păcatul n-ar mai fi avut loc. De vreme ce au păcătuit însă, s-au dat stricăciunii și au născut copii stricăcioși, cărora le urmează poftele și fricile, îndulcirile și scîrbele, mînia și pizma. Împotriva acestora și a celor ce răsar dintru acestea se nevoiește gîndul și, dacă biruiește, se propovăduiește, este lăudat și se încununează cu cununi de biruință. Iar biruindu-se, se face de rușine și pătimește osînde. Iar în loc de „m-am zămislit”, Simmah a pus: „m-am născut”. 6 Că, iată, adevărul ai iubit. Zice: Așa judeci: pe unii îi muncești, iar pe alții îi încununezi, fiindcă iubești adevărul. Deci Tu, Cel ce iubești adevărul și ști neputința firii, dă-le iertare celor ce cer doctoriile! 7 Cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale mi le-ai arătat mie. Eu însă nu mă socotesc vrednic de nici o iertare, fiind nemulțumitor, după atîtea daruri: nu numai că m-ai așezat în scaunele împărătești, ci m-ai învrednicit de darul proorociei, mi-ai arătat cele ce or să fie după multă vreme, ca să-i învăț și pe alții înomenirea Fiului Tău cel Unul Născut, și mîntuitoarea Patimă, și Învierea, și mîntuirea lumii, și lăsarea păcatelor și darurile prea-cinstite și dumnezeiești ale Sfîntului Botez. După ce m-am învățat acestea toate de la Preasfîntul Tău Duh, Te rog să mă împărtășești de darul de care strig mai-nainte vestindu-l altora: 8 Stropi-mă-vei cu isop, și mă voi curăți; spăla-mă-vei, și mai mult decît zăpada mă voi albi. Că numai singur darul Botezului poate să facă această curățire, pe care Domnul tuturor S-a făgăduit că o va da, zicînd și prin Isaia Proorocul: „Spălați-vă și vă curățiți, scoateți cele rele din inimile voastre.” Și, după puțin: „Și, de vor fi păcatele voastre ca mohorîciunea, ca zăpada le voi albi.” Însuși marele David mai-nainte vestește acestea în Psalmul 67: „Căci, cînd desparte Cel ceresc împărații, ca zăpada se vor albi în Selmon.” Deci aceasta o zice și aici: Am trebuință de darul Botezului, ce va să se dea tuturor oamenilor, căci acela singur poate să mă spele cu de-adinsul și să-mi dea albeața zăpezii. Iar că isopul nu dădea nici o lăsare a păcatelor e lesne a ne învăța din Scripturile lui Moisi. Că Legea nu îl curățea cu stropiri împrejur pe ucigașul de oameni, pe tîlhar și pe hoțul de nunți străine[COLOR=#800080][1][/COLOR], ci îl supunea sub pedepsele cele mai de pe urmă. Deci isopul este închipuirea altor lucruri, amintind că în Egipt au stropit pe praguri sîngele oii cu mănunchi de isop, scăpînd din mîinile pierzătorului.[COLOR=#800080][2][/COLOR]Iar acelea erau închipuire a mîntuitoarelor Patimi, întru care este și sînge, și lemn mîntuitor, și întru care se dăruiește mîntuire celor ce se apropie cu credință. [COLOR=#800080][1][/COLOR]prea-curvarul [COLOR=#800080][2][/COLOR]Atunci s-a așezat Sărbătoarea Paștilor, înainte de uciderea celor întîi-născuți ai Egiptenilor, cum citim: „Și - cînd vă vor zice copiii voștri: Ce înseamnă rînduiala aceasta? - să le spuneți: Aceasta este jertfa ce o aducem de Paști Domnului, Care în Egipt a trecut pe lîngă casele fiilor lui Israil, cînd a lovit Egiptul, iar casele noastre le-a izbăvit" (Ieșirea, 12:26, 27). |
Psalm 50 (2)
9 Auzului meu vei da bucurie și veselie, bucura-se-vor oasele cele smerite.
Umple - zice - de veselie urechile mele, fiindcă făgăduiești curățire desăvîrșită, ca să străbată îndulcirea prin toate părțile trupului, și oasele, smerite acum de reaua pătimire, să înflorească iarăși și să-și ia a loru-și vîrtute. 10 Întoarce fața Ta de către păcatele mele și toate fărădelegile mele șterge-le! Să nu vezi - zice - fărădelegile îndrăznite de mine, ci pe mine, cel ce mă tînguiesc pentru acestea. 11 Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule, și duh drept înnoiește întru cele din lăuntru ale mele! Adică: De vreme ce am primit bătrînețele păcatului, înnoiește-mă cu a Ta iubire de oameni! Prin Iezechil Proorocul, Stăpînul a făgăduit acestea și celor porniți în Babilon: „Le voi da lor - zice - inimă nouă și duh nou.” Iar „duh nou” nu Îl zice pe Cel Preasfînt, ci pornirea cuvîntătoare[COLOR=#800080][1][/COLOR], adică: Deprinzîndu-vă și învățîndu-vă prin această pedeapsă îndelungată ce fel de roade odrăslește păcatul, vă voi face a alege fapta bună. Acest lucru a cerut aici și Fericitul David: să se înnoiască inima lui cea vătămată și să se întărească partea cuvîntătoare, ca iarăși să alerge pe calea dumnezeiască. 12 Nu mă lepăda pe mine de la fața Ta și Duhul Tău cel Sfînt nu-L lua de la mine! Prin cuvintele acestea, ne-am învățat arătat că David nu fusese lipsit de darul Preasfîntului Duh: fiindcă nu se roagă a-l lua înapoi, ca unul ce s-a golit de dînsul, ci cere să nu se lipsească de acesta, nici să se facă departe de dumnezeiasca purtare de grijă. Căci „față” a numit aici dumnezeiasca purtare de grijă. 13 Dă-mi înapoi bucuria mîntuirii Tale și cu duh stăpînitor mă întărește! Se ruga să aibă ceea ce nu pierduse, adică darul Duhului, iar acum se roagă a lua ceea ce lepădase. Și aceasta era veselia întru Dumnezeu: De toată veselia - zice - mă bucuram cînd aveam îndrăzneală către Tine, Stăpîne! - iar acum sînt lipsit de inimă bună, robia îndulcirii golindu-mă de aceasta. Încît Te rog ca mintea mea, care s-a robit de patimi, să ia din nou stăpînirea mai dinainte împotriva acestora. Că „duh stăpînitor” iarăși a numit aici gîndul de sine stăpînitor. 14 Învăța-voi pe cei fără de lege căile Tale, și cei necredincioși la Tine se vor întoarce. Zice: Dobîndind iarăși a Ta iubire de oameni, voi fi întîi chip și pildă de pocăință celor ce îmbrățișează viața fără de lege. Voi fi propovăduitor al bunătății Tale, îndemnînd pe oamenii necredincioși și nelegiuiți să alerge a se ruga Ție. 15 Izbăvește-mă de sîngiuri, Dumnezeule, Dumnezeul mîntuirii mele! Adeseori întoarce întru pomenire uciderea lui Urie. Acest lucru l-a arătat și la începutul Psalmului, zicînd: „Păcatul meu înaintea mea este pururea.” Bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Simmah a tălmăcit acest stih așa: „Grăi-va limba mea milostenia Ta.” Și zice: După ce am dobîndit lăsarea, nu voi tăcea, ci Te voi lăuda și voi povesti darurile Tale. 16 Doamne, buzele mele vei deschide, și gura mea va vesti lauda Ta. Păcatul are fire să lege limba, să închidă gura, să silească a se sugruma și a tăcea. Deci Proorocul se roagă să se împărtășească, prin lăsarea păcatului, de îndrăzneala mai dinainte și să-și pornească limba spre cîntarea de laudă. 17 Că, de ai fi voit jertfă, Ți-aș fi dat, arderile de tot nu le vei binevoi. Împreună-glăsuiesc și acestea cu cele zise în Psalmul trecut, căci acolo am auzit pe Dumnezeul tuturor zicînd: „Nu voi primi din casa ta viței, nici din turmele tale țapi.” După ce a auzit acest lucru de la dumnezeiescul glas, dumnezeiescul David a zis după cuviință: „De ai fi voit jertfă, Ți-aș fi dat, arderi de tot nu vei binevoi”, căci Tu ai zis că nu-Ți sînt plăcute jertfele de dobitoace. De aceea, voi aduce lucrarea de cele sfințite, cea plăcută Ție: 18 Jertfa lui Dumnezeu este duhul umilit, inima înfrîntă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Zice: Smerenia cugetului este jertfă primită Ție, Dumnezeul nostru. Pentru aceea - după ce am smerit inima mea foarte, ca și cum aș fi zdrobit-o și prea aș fi subțiat-o - voi aduce jertfa plăcută Ție. Cuvintele acestea le-au rostit și Fericiții Tineri în cuptor: „Cu inimă zdrobită - zice - și cu duh de smerenie să fim primiți înaintea Ta, ca niște arderi de tot de berbeci și de viței grași.” Încît și de aici este arătat că Psalmul are proorocie a celor ce aveau să se întîmple în Babilon și învățătură care se potrivește acelora, că acei Tineri viteji au adus Stăpînului jertfa plăcută lui Dumnezeu după ce au învățat de aici smerirea cugetului și zdrobirea inimii. [COLOR=#800080][1][/COLOR]rațională |
Psalm 50 (3)
19 Fă bine, Doamne, întru bună voirea Ta Sionului, și să se zidească zidurile Ierusalimului!
20 Atunci vei binevoi jertfa dreptății, prinosul și arderile de tot. Atunci vor pune pe altarul Tău viței. De aici ne-am învățat mai luminat că Psalmul este plin de proorocie, pentru că graiurile acestea se potrivesc celor ce erau siliți să locuiască în Babilon, și doreau izbăvirea robiei și se tînguiau pentru pustiirea cetății. Căci se roagă ca cetatea să se învrednicească de milostivire și să-și ia înapoi buna soartă de mai-nainte, dregîndu-se zidurile și săvîrșindu-se slujba după Lege; și zice: Locuind acum în țară străină, nu putem aduce Ție jertfele hotărîte, Legea poruncindu-ne a jertfi numai întru singură cetatea Ierusalimului. Iar dacă vom dobîndi întoarcerea, și vom drege și vom îndrepta Biserica, atunci Îți vom aduce și jertfele legiuite. Și foarte li se potrivește lor acest „Doamne, buzele mele vei deschide, și gura mea va vesti lauda Ta”, că al lor este glasul: „Cum vom cînta cîntarea Domnului în pămînt străin?” Sfîrșitul Psalmului are încă și altă proorocie: că, după ce mai sus a arătat darurile Preasfîntului Duh și a spus că Dumnezeul tuturor nu Se împacă cu jertfele după Lege, aici se roagă să se arate noul Sion de sus, și să se cetățenească Ierusalimul ceresc pe pămînt și prea-foarte degrab să se dăruiască viețuirea cea nouă, care nu aduce junghieri necuvîntătoare, ci prinosul, și jertfa dreptății și arderi de tot cuvîntătoare și vii, pentru care Fericitul Pavel zice: „Vă rog pe voi, fraților, prin îndurările lui Dumnezeu să arătați trupurile voastre jertfă vie, sfîntă, bine-plăcută lui Dumnezeu, adică slujba voastră cea cuvîntătoare.” Prea-dumnezeiescul David - știind, căci le învățase pe „cele nearătate și pe cele ascunse ale înțelepciunii lui Dumnezeu”, că Noul Așezămînt are desăvîrșita iertare a păcatelor - zice aceasta dorind să dobîndească și el curățire prea-grabnică și desăvîrșită. Așa am găsit și într-un alt izvod: „Poftea darul Preasfîntului Duh care, pentru multa iubire de oameni, a venit peste Fericiții Apostoli în a cincizecea zi după Învierea și Înălțarea lui Dumnezeu și Mîntuitorului nostru Iisus Hristos și le-a dat lor ca neamurile, auzind întru a lor limbă măririle lui Dumnezeu grăite de dînșii, să se minuneze și să creadă Mîntuitorului, Care a dăruit un dar ca acesta celor ce nădăjduiesc spre Dînsul.” Deci și eu, cel prea-mic, nădăjduindu-mă spre Dînsul și urmînd darului Său, după ce am săvîrșit tîlcuirea acestor cincizeci de Psalmi ai Fericitului David, iată că voi să vin cu mintea către Psalmul întîi după cei cincizeci, și vă rog pe voi toți să vă rugați pentru mine, care voiesc să trec noianul acesta, să nu înceteze darul Său de la mine, ci să tîlcuiesc și celelalte cîntări. |
Psalm 51
TÎLCUIREA PSALMULUI 51 Întru sfîrșit, al priceperii, al lui David. Cînd a venit Doeg Idumeul, și a vestit lui Saul și i-a spus lui că a intrat David în casa lui Avimeleh. Deci dumnezeiescul David a scris Psalmul de față după ce s-a înștiințat de clevetirea și pîra făcută asupra preoților, îndemnîndu-i spre răbdare și îngăduire pe cei nedreptățiți și învățîndu-i dreptatea dumnezeieștii hotărîri. Pentru aceasta a și scris deasupra: „întru sfîrșit”. Și este scris „al priceperii”, ca să așteptăm sfîrșitul lucrurilor cu pricepere. De asemenea, are și proorocia nebuniei lui Rampsak, care, trăgîndu-se din Evrei, apoi fiind robit, a învățat păgînătatea Asirienilor ce-l robiseră și a rostit cuvinte hulitoare împotriva lui Dumnezeu, ispitindu-se cu graiuri înșelătoare să amăgească mulțimea Iudeilor. Această tîlcuire ne-a descoperit-o nouă scrierea-deasupra, dar însuși Proorocul a zis-o mai luminat, începînd de aici așa: Ce te fălești întru răutate, puternice fără de lege, toată ziua? „Puternic” îl numește pe Doeg, care îi era foarte prieten lui Saul, și pe Rampsak, cel ce avea încredințată povățuirea peste oști. Și închipuie cuvîntul întru întrebare, poruncind să nu laude răutatea, nici să cheltuiască toată vremea întru răutate. Pentru că aceasta, adică „toată ziua”, Simmah a zis-o: „în fiecare zi”. 2 Nedreptate a gîndit limba ta, ca un brici ascuțit ai făcut vicleșug. Îți intinezi limba - zice - cu mincinoase cuvinte - pentru că acest grai, „a gîndit”, l-a pus în loc de „a grăit” - și ca un brici ascuțit aduci (adică grăiești) cuvîntul, meșteșugind pieire celor ce se pleacă lui. 3 Iubit-ai răutatea mai mult decît bunătatea, nedreptatea - mai mult decît a grăi dreptate. Ai ales - zice - pe cele rele în locul celor bune, ai cinstit mai mult graiurile mincinoase decît pe cele adevărate și îmbrățișezi nedreptatea mai mult decît dreptatea. 4 Iubit-ai toate graiurile cufundării, limba cea vicleană. „Graiuri ale cufundării” și „limbă vicleană” a numit minciuna care poate să piardă cu totul, din metafora celor ce îi îneacă în adîncul apelor pe cei cufundați de dînșii. Acest lucru l-a făcut Doeg, că a stricat cu totul cetatea preoților, născocind asupra lui Avimeleh cuvinte mincinoase. Acest lucru s-a apucat a-l face și Rampsak, aducînd făgăduințe mincinoase către cei ce stăteau pe ziduri, dar n-a nimerit vînatul. 5 Pentru aceasta, Dumnezeu te va surpa pînă în sfîrșit, te va smulge și te va muta din lăcașul tău, și rădăcina ta - din pămîntul celor vii. Zice: Dacă ai ales răutatea, nu vei scăpa de hotărîrea Dumnezeului tuturor, că te va pierde pe tine prea-degrab, și de tot te va da stricăciunii, și te va despărți de catalogul celor vii și, smulgîndu-te din rădăcină, te va da morții. Și, văzînd pieirea acestora, de aici va răsări prea-mare cîștig celor ce se mîhnesc pentru buna-norocire a celor răi. Pentru că zice: 6 Vedea-vor drepții, și se vor teme, și de dînsul vor rîde și vor zice: De cine? De cel nedrept, care nu numai că se nevoiește împotriva adevărului însuși, ci și asupra preoției se înnebunește. Pentru aceea zic cei ce sînt dăruiți lui Dumnezeu: 7 Iată omul care n-a pus pe Dumnezeu ajutor lui-și, ci a nădăjduit spre mulțimea bogăției sale și s-a întărit întru deșertăciunea sa. |
Psalm 51 (2)
Zice: Văzînd dreapta judecată a lui Dumnezeu, ceata drepților se va umple de mai multă evlavie și temere și, bucurîndu-se și veselindu-se, va rîde de nerodirea răutății și de cîștigul bunei-norociri de acum, adică de al lumii acesteia.
8 Iar eu - ca un măslin roditor în casa lui Dumnezeu. Nădăjduit-am spre mila lui Dumnezeu în veac și în veacul veacului. Marele David zice acestea și pentru sine, și aduce învățătură și lui Iezechia, căci amîndoi au fost îndrăgitori și ucenici ai bunei-credințe. În Psalmul dintîi el l-a asemănat pe nevoitorul faptei bune pomului răsădit lîngă izvorul apelor, totdeauna înfrunzit, care aduce rod copt; iar aici l-a numit pe cel drept „măslin încărcat cu mult rod și răsădit în casa dumnezeiască”, fiindcă are nădejdea tare și întemeiată către Dumnezeu, și pentru aceea suferă a se osteni și a aduce roadele ostenitoare ale faptei bune. „Deci, pentru acestea, intrînd în luptă, nimeni să nu îngenuncheze (adică să slăbească și să se împuțineze cu sufletul), ci să se nevoiască și să se împodobească cu acestea, așteptînd nu numai cununile ce se vor da lui pentru nevoință, ci și să vadă prinderea vrăjmașilor aici, adică în lumea aceasta.” 9 Mărturisi-mă-voi Ție în veac că ai făcut aceasta și voi aștepta numele Tău, că bun este înaintea cuvioșilor Tăi. „«Mărturisi-mă-voi Ție în veac» înseamnă «în veacul acesta», iar «ai făcut aceasta» zice: Ai făcut izbîndă celor ce nădăjduiesc spre Tine. Și «voi aștepta numele Tău» e în loc de: Voi stărui cu multă sîrguință întru luptele pentru Tine, căci bună, adică iubitoare de oameni, și fără de început și nesfîrșită ai Împărăția. Iar acest «înaintea cuvioșilor Tăi» zice: De față este ajutorul Tău, și vei păzi pe cei ce se nevoiesc pentru numele Tău.” Și zice: După ce am dobîndit aceste faceri de bine, Te voi lăuda, Stăpîne, pururea dorind și așteptînd numele Tău, ce este vrednic de iubit celor ce Te cunosc pe Tine, și dobîndind de aici folosul. Căci numele lui Dumnezeu nu este bun și prea-dorit tuturor oamenilor, ci numai celor învredniciți de dumnezeiasca cunoștință. |
Psalm 52
TÎLCUIREA PSALMULUI 52 Întru sfîrșit, pentru maelet, al priceperii lui David. Zis-a cel nebun întru inima sa: Nu este Dumnezeu! Că hulitorul și-a pornit limba nu numai împotriva celor ce se numesc dumnezei, dar nu sînt, ci și împotriva Celui ce este cu adevărat, zicînd: „Au doară au putut dumnezeii neamurilor să-și izbăvească țara lor din mîna mea?” Arătat este că n-au putut, căci cum ar fi putut ei, fiind nimic? „Va izbăvi Domnul Ierusalimul?” Caută - o prea-nelegiuitule! - spre cîtă înălțime ți-ai înălțat limba cuvîntului tău. Aspru îți va fi ție a azvîrli cu piciorul împotriva boldului. „Unde este dumnezeul lui Emat? Și unde - dumnezeul lui Arfad? Și unde este dumnezeul cetății Samaria?” Aceia ce se numesc dumnezei de către cei nebuni și fără de minte au dat și ei mai pe urmă oarecare pricină pierzătorului (Îngerului). 2 Stricatu-s-au și urîți s-au făcut întru fărădelegi, Zice: Pricinuitoare a păgînătății este viața fără de lege, că - lucrînd fără frică toate răutățile - nelegiuiții nu voiesc a lua în minte pe Dumnezeu, Cel ce îi privește de sus, ci ei s-au încredințat pe sine că nimeni nu stă peste cîrmele zidirii. nu este cel ce face bunătate. Toți - zice - au iubit răutatea Asirienior „și se nebunesc a le crede pe ale acelora, ori în care locuri ar fi, sau vrednicii sau trepte, negîndind că”: 3 Dumnezeu din cer a căutat peste fiii oamenilor, ca să vadă de este cel ce înțelege sau cel ce caută pe Dumnezeu. Însă Dumnezeu - Cel ce este necrezut la dînșii, „Cel ce locuiește întru cele înalte și privește peste cele smerite” - a voit să facă cercare a celor ce se lucrează. 4 Toți s-au abătut, împreună netrebnici s-au făcut, Adică „toți cei ce se țin de socoteala cea întocmai și aceeași.” nu este cel ce face bunătate, nu este pînă la unul. Pe toți - zice - i-a aflat abătîndu-se din calea cea dreaptă și îmbrățișînd tot felul de răutăți. 5 Au nu vor cunoaște toți cei ce lucrează fărădelegea, „Ce vor cunoaște? Că Domnul Dumnezeu va izbîndi. Și cine sînt aceștia? I-a spus prin cele de aici înainte”: cei ce mănîncă pe norodul meu întru mîncare de pîine? „Cei necredincioși adică. Și arată boala lor mai descoperit, căci a zis”: 6 Pe Dumnezeu nu L-au chemat. Dar cei ce se ispitesc a-l cheltui pe norodul meu ca pe pîine și Îl defaimă pe Dumnezeu purtătorul de grijă vor afla prin cercare paguba pricinuită din nedreptate. Acolo s-au temut de frică, unde nu era frică. Îi voi face pe dînșii - zice Domnul - să fie cutremurați și mîhniți de cei ce îi înfricoșează nearătîndu-se, aducîndu-se nevăzut asupra lor pedeapsa. Și prin aceasta însemnează rana adusă asupra lor de Înger. Că Dumnezeu a risipit oasele celor ce plac oamenilor. Rușinatu-s-au, că Dumnezeu i-a defăimat pe dînșii. Achila și Simmah au tălmăcit așa acest „a risipit oasele celor ce plac oamenilor”: „Dumnezeu a risipit oasele celor ce s-au tăbărît împrejurul tău, că asupra lor a venit hotărîrea aducătoare de moarte și atot-pierzătoare și i-a pierdut pe toți într-o scurtă clipeală de vreme. Că asta înseamnă acest «rușinatu-s-au, că Dumnezeu i-a defăimat pe dînșii».” De aceea zicea: „Se vor teme de frică unde nu este frică”, pentru că Dumnezeu, Cel hulit de dînșii cu nedreptate, i-a dat pierzării, văzîndu-i tăbărîți lîngă cetatea Lui; și, după ce i-a pus pe dînșii înainte spre mîncare păsărilor și fiarelor, a risipit și oasele lor. Și nu ar fi greșit cineva de l-ar fi numit lingușitor pe Rampsak, căci, deși răsărise din Evrei, el a slobozit împotriva Dumnezeului tuturor cuvinte hulitoare, socotind cu aceasta că slujește și face hatîr Asirienilor. „Precum și oarecare, lăsînd pe Dumnezeu, de Dînsul s-a părăsit - ca Iulian Apostatul zic, lepădătorul de Dumnezeu, care a împărățit în vremea noastră.”[COLOR=#800080][1][/COLOR] 7 Cine va da din Sion mîntuire lui Israil? Zice: Cel ce ne-a dăruit această biruință să le dea mîntuire și celor ce s-au făcut robi. Căci fuseseră robite și strămutate cele zece seminții și, pe lîngă acestea, și cetăți multe de-ale Iudeii. Pentru aceea a și adăugat: Cînd va întoarce Dumnezeu robia norodului Său, bucura-se-va Iacov și se va veseli Israil. Atunci - zice - vom căpăta îndulcire și veselie desăvîrșită, cînd îi vom vedea și pe ceilalți că au dobîndit întoarcerea din robie. Deci prin acestea ne învățăm și noi, după punerea de lege apostolească, a plînge cu cei ce plîng și a ne bucura cu cei ce se bucură, și așa să cugetăm unii altora și să socotim buna-norocire a aproapelui ca pe a noastră inimă bună. [COLOR=#800080][1][/COLOR]Fericitul Teodorit amintește aici cumplita moarte a marelui vrăjmaș al lui Hristos, Iulian Paravatul („Apostatul”) (361-363). |
Psalm 53
TÎLCUIREA PSALMULUI 53 Întru sfîrșit, întru cîntări, al priceperii lui David. Cînd au venit Zifeii și au zis lui Saul: Au nu s-a ascuns David la noi? Dumnezeule, întru numele Tău mîntuiește-mă Zice: Destulă-mi este mie chemarea numelui Tău spre întemeiere. Așa săvîrșeau și dumnezeieștii Apostoli minunile cele mari, zicînd: „Întru numele lui Iisus Hristos, scoală-te și umblă!” și întru puterea Ta mă judecă! Drept ești - zice - și izvor al dreptății, deci judecă mie și celor ce îmi dau război cu nedreptate! 2 Dumnezeule, auzi rugăciunea mea, Și nu numai aceasta, ci și: ia în urechi graiurile gurii mele! Adică: Primește rugăciunea mea cu multă milostivire. Pentru ce a zis așa? 3 Că străinii s-au sculat asupra mea, Și nu numai aceasta, ci și: cei tari au căutat sufletul meu. Am trebuință de ajutorul Tău - o Stăpîne! - și de sprijinire, fiind gonit de vrăjmași, care se nădăjduiesc la prea-multă putere omenească, ținută și stăpînită cu multa dumnezeire[COLOR=#800080][2][/COLOR], și doresc a mă da morții. Și îndrăznesc acestea asupra mea, căci nu știu a Ta purtare de grijă, iar mai vîrtos o și defaimă pe dînsa. Că aceasta a adăugat, zicînd: 4 Și n-au pus pe Dumnezeu înaintea lor. Și, după ce a cerut acestea rugîndu-se așa, cunoscînd ajutorul ce nu era departe, strigă: 5 Că, iată, Dumnezeu îmi ajută mie și Domnul este sprijinitorul sufletului meu. 6 Întoarce-va cele rele vrăjmașilor mei. În loc de: „Groapă au săpat, și au deschis, și vor cădea în groapa pe care au făcut-o.” De aici, se roagă și către Preasfîntul Duh al lui Dumnezeu, zicînd: Întru adevărul Tău, pierde-i pe dînșii! 7 De bună voie voi jertfi Ție, Iar eu - zice - m-am învățat de darul Tău că mă vei învrednici de purtarea de grijă, și cu relele măiestrite asupra mea îi vei înfășura pe cei ce le lucrează, aducînd asupra lor dreaptă hotărîre. Că aceasta zice acest „întru adevărul Tău pierde-i pe dînșii”. Iar „de bună voie voi jertfi Ție” trebuie înțeles așa: Dobîndindu-le pe acestea, eu voi aduce Ție cu toată sîrguința jertfele cele plăcute și primite. Și a adăugat, învățîndu-ne felul lucrării de cele sfinte: mărturisi-mă-voi numelui Tău, Doamne, că este bun. 8 Că din tot necazul m-ai izbăvit, și spre vrăjmașii mei a privit ochiul meu. Zice: Voi aduce Ție jertfa de laudă, povestind facerile Tale de bine, că acest lucru îmi este de folos și mie, și tuturor celor ce se ajutorează de către Tine, și Ție dorit. Și este drept să fac acest lucru, după ce m-am izbăvit de primejdii de multe feluri și am văzut pieirea vrăjmașilor. Și Fericitul Pavel pomenește că aceasta e jertfa pe care o știe Stăpînul tuturor, luînd cu sine îndurările lui Dumnezeu și rugînd pe ucenicii darului așa: „Vă rog pe voi, pentru îndurările lui Dumnezeu, să arătați trupurile voastre jertfă vie, sfîntă, bine-plăcută lui Dumnezeu.” Iar care este felul jertfei, a tîlcuit cînd a zis: „prin slujba voastră cea cuvîntătoare.” [COLOR=#800080][1][/COLOR]regimente [COLOR=#800080][2][/COLOR]mulții dumnezei |
Psalm 54
TÎLCUIREA PSALMULUI 54 Întru sfîrșit, întru cîntări, al priceperii lui David. David a zis Psalmul acesta gonindu-se de Saul, cînd s-a strămutat și a fost silit a petrece în pustie. Dar el mai-nainte vestește vrăjmășiile Iudeilor asupra Mîntuitorului și mai-nainte zugrăvește Patimile Stăpînului. Căci David - care era prigonit de Saul, cel căruia îi făcea bine, și vîndut de cunoscuți - mai-nainte vedea cu ochii Duhului că Stăpînul va pătimi la fel și va fi vîndut și răstignit de cei ce primiseră facerile Lui de bine. Pentru aceasta, deasupra-scrierea trimite la sfîrșit pe cititor și îi poruncește a lua aminte cu pricepere la cele zise, fiindcă judecata proorocească este acoperită și va primi sfîrșitul după multă vreme. Psalmul s-a numărat și „întru cîntări”, avînd o zugrăvire umbrită a Patimilor stăpînești, căci este drept a lăuda de-a pururea pe Cel ce a suferit a pătimi pentru mîntuirea oamenilor. Dar, luînd aminte la smerenia graiurilor, nimeni să nu le socotească nevrednice de înomenirea Mîntuitorului Hristos; ci să cugete că - dacă a suferit fiere, și oțet, și piroane, și spini, și scuipări, și pălmuiri, și toată ocara și batjocura, și mai pe urmă a primit și moartea - apoi nu S-ar fi lepădat nici de smerenia cuvintelor, pentru că graiurile se cuvine să fie potrivite lucrurilor. Și al Lui este glasul: „Învățați-vă de la Mine, că sînt blînd și smerit cu inima, și veți afla odihnă sufletelor voastre”; și iarăși: „Poruncă am luat ce să zic și ce să grăiesc și nimic de la Sine-Mi nu fac”; și: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu! Pentru ce M-ai lăsat?” Unele ca acestea le grăia după omenire, arătînd firea omenească și zidind neputința Iudeilor. Deci dumnezeiescul David ne învață aici nedreptatea făcută împotriva sa și mai-nainte zugrăvește umbrit ceea ce era să fie asupra Stăpînului Hristos, Dumnezeului nostru, fălindu-se cu împărtășirea pătimirilor și strigînd cu Pavel: „Eu - zice - port pe trupul meu rănile Domnului Iisus.” Și nu numai Proorocul, ci și toți cîți se împărtășesc de Patimile Lui pentru numele Lui se vor proslăvi, după cum zice dumnezeiescul Pavel: „Fiindcă împreună pătimim, ca să ne și proslăvim.” Aceasta este puterea scrierii-deasupra și, în scurt, a Psalmului de față. Și, începînd, Proorocul zice așa: Auzi, Dumnezeule, rugăciunea mea și nu trece cu vederea cererea mea! 2 Ia aminte spre mine și mă ascultă! Aduce multe feluri de rugăciuni, rugîndu-se să fie primite toate: Să nu mă treci cu vederea - zice - pe mine, cel ce mă rog cu jale, ia aminte spre mine cu milostivire și dă-mi ajutorul Tău! 3 Mîhnitu-m-am întru îngrijarea mea și m-am tulburat de către glasul vrăjmașului și de necazul păcătosului. Zice: Pentru că - fiind ocărît, și supărat cu război de vrăjmașii ce mă nedreptățesc și gîndind multele lor vrăjmășii - m-am umplut de multă durere. Că „îngrijare” numește dumnezeiasca Scriptură necurmata cugetare. Și Simmah a tălmăcit tot așa acest stih: „M-am sitivit[COLOR=#800080][1][/COLOR]întru sine-mi grăind, și m-am vărsat și m-am risipit de glasul vrăjmașului, de supărarea necredinciosului.” „Vrăjmaș” și „necredincios” îl numește pe cel ce i s-a făcut bine, și el gătea uciderea făcătorului de bine. Că a abătut asupra mea fărădelege și întru mînie a vrăjmășuit mie. Simmah a zis mai luminat: „Au năvălit asupra mea întru păgînătate și cu mînie s-au împotrivit mie”. Și zice: Chibzuind rea socoteală, ei măiestresc a mea moarte. 4 Inima mea s-a tulburat întru mine și frica morții a căzut asupra mea. 5 Temere și cutremur a venit asupra mea, și m-a acoperit întunericul. Zice: Văzînd vrăjmășia lor și măiestriile bîntuielilor, mă înfricoșez, și mă tem și mi-aștept moartea. Și nu e nici un lucru minunat dacă David, priveghind și fiind gonit de mulți neprieteni, se temea de moarte, om fiind, și sub Lege petrecînd și văzînd de departe desăvîrșirea evanghelicească. Că și Însuși Stăpînul Hristos - măcar că de multe ori mai-nainte spusese, și însemnase Patima Sa Sfinților Apostoli și foarte greu îl certase pe dumnezeiescul Petru, cel ce se ruga să nu se întîmple Lui aceasta - în vremea Patimii, striga: „Acum sufletul Meu s-a tulburat.” Atîta îngrijare a slobozit dumnezeiasca fire să ia firea cea omenească, încît să asude picături de sînge, dar să se întărească de către Înger și să biruiască temerea. Căci se cădea să se arate și întru aceasta firea ce primește patima. „Și, din multa îndelungă-răbdare pe care a avut-o către neamul omenesc, Iubitorul de oameni a primit patimă cu trupul, vrînd să neguțătorească și întru aceasta mîntuirea noastră. Deci zice toate aceste graiuri smerite, nu pentru temere - să nu fie! - ci pentru iconomie.” 6 Și am zis: Cine îmi va da mie aripi ca de porumb, ca să zbor și să mă odihnesc? 7 Iată, m-am depărtat fugind și m-am sălășluit în pustie. Așa a făcut Fericitul David, căci - ascunzîndu-se de Saul și văzînd vrăjmășia celor de altă seminție care locuiau în Gat - a fugit în pustie, după cum ne învață Întîia istorie a Împăraților. La fel, Stăpînul Hristos S-a dus de multe ori în taină la munte, de multe ori în pustie, dîndu-Se în lături de pizma Iudeilor. Dar vrednic lucru este a ne minuna de marele David, care a voit a lua aripi de porumb, iar nu de altă pasăre, poftind darul duhovnicesc, care s-a arătat în chip de porumb. |
8 Așteptat-am pe Dumnezeu, Cel ce mă mîntuiește de împuținarea sufletului și de vifor.
Zice: Că, înconjurîndu-mă cu atîtea valuri, și izbiri și vîrtejuri de vînturi, aștept ajutorul dumnezeiesc și mă mîngîi cu nădejdea lui. 9 Potopește-i, Doamne, și împarte limbile lor, Fiindcă chibzuiesc rea întocmire, risipește-le, Stăpîne, a lor unire la un gînd! că am văzut fărădelege și pricire în cetate! 10 Ziua și noaptea o va înconjura pe ea peste zidurile ei; Acest lucru l-au făcut o dată Asirienii, altă dată Egiptenii și, multă vreme mai pe urmă, și stăpînirea Romanilor. fărădelege și osteneală - în mijlocul ei, și nedreptate. 11 Și n-au lipsit din ulițele ei camăta și vicleșugul. Nu mi se pare că graiurile acestea se potrivesc Fericitului David, că Ierusalimul nici nu se ținea de Iudei întru acea vreme, nici nu se socotea cetate împărătească. Ci se pare că mai-nainte vestește aici împreună-pricirea Ierusalimului și povestește felurile răutății ei: fărădelegea, nedreptatea, camăta și vicleșugul pe care le îmbrățișase, și nu primea legile folositoare ale Mîntuitorului. Și ni se cuvine a însemna că nu numai Noul Testament, ci și Legea Veche mustră camăta, înjugînd-o pe aceasta cu fărădelegea, cu nedreptatea și cu vicleșugul. 12 Că, de m-ar fi ocărît vrăjmașul, aș fi răbdat, și cel ce mă urăște de ar fi grăit mari asupra mea, m-aș fi ascuns de dînsul. În loc de: Dacă aș fi cunoscut vicleșugul lui asupra mea, m-aș fi ascuns de dînsul. Dar cele făcute asupra mea le socotesc ușor de suferit și de purtat, căci se lucrează de vrăjmași și de neprieteni, și, dealtfel, poate va fi cu putință a scăpa și de războiul cel arătat. 13 Iar tu, omule, cel întocmai la suflet, dregătorul meu și cunoscutul meu, 14 care împreună cu mine te-ai îndulcit în mîncări, în casa lui Dumnezeu am umblat cu un gînd. Mai prea-pricinuitor de mîhnire decît toți mi se pare că este omul casnic și prieten, de un gînd și de o masă cu mine, împreună hrănit cu mine, care - după ce s-a împărtășit de lucruri dumnezeiești și omenești - lucrează lucrurile neprietenilor și ale vrăjmașilor. Prin graiurile acestea, darul proorocesc ni l-a zugrăvit nouă arătat pe Iuda vînzătorul, care s-a hirotonisit povățuitor de Împăratul Hristos - că zice: „Pune-vei pe dînșii boieri peste tot pămîntul” - și s-a împărtășit de o masă cu Dînsul și de cuvinte tainice, și s-a făcut unealtă vrăjmașilor lui Hristos. În loc de „povățuitorul meu”, Simmah a tălmăcit: „prietenul meu”. Iar acestea nu se potrivesc nicidecum Fericitului David - că nimeni din cei prea-iubiți ai lui nu l-a vîndut pe dînsul cînd era gonit de Saul, căci nici Doeg, nici Zifeii nu erau din prietenii lui adevărați - ci se potrivesc istoriei proorocești a Evangheliilor: „Cel ce mănîncă - zice - cu Mine pîine a ridicat asupra Mea călcîiul său.” Apoi, după ce a vestit mai-nainte vînzarea, proorocește și moartea fără de veste și de năprasnă a ucenicului cel viclean. „Și pînă acum este cu putință a vedea același vicleșug și ucidere înmulțindu-se la oarecari, după cum ne încredințează pe noi împlinirea lucrurilor. Că - împărtășindu-se nu numai de bucate și de toată altă hrană, ci încă părtași făcîndu-se dumnezeieștilor și negrăitelor Taine - vînd pe cei ce le dau lor acestea, și unii pe alții se vînd și moarte își gătesc, mijlocind între dînșii jurăminte. Iar Pavel nu încetează mărturisind întru toată lumea prin două lucruri nestrămutate, întru care este cu neputință să mintă Dumnezeu. Zic adică jurămîntul și credința, pe care oarecari nu știu cum să se ispitească a le strămuta, iar mai vîrtos le-au și strămutat, nepăzind scopul cel drept nici către făcătorii de bine, nici întru credință, nici spre Însuși Stăpînul tuturor.” Pentru aceea dar Duhul cel proorocesc, hotărînd asupra lor, zice așa: |
Psalm 56
TÎLCUIREA PSALMULUI 56 Întru sfîrșit, să nu strici, al lui David, întru scrierea stîlpului, cînd fugea el de la fața lui Saul în peșteră. Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă, că spre Tine a nădăjduit sufletul meu! Și în umbra aripilor Tale voi nădăjdui, pînă ce va trece fărădelegea. Fiind închis în peșteră și văzîndu-i pe neprieteni prinși în mîna lui, Proorocul vestește dumnezeiasca milă și arată nădejdea către Dumnezeu. Iar „umbră a aripilor”, de multe ori am tîlcuit că numește dumnezeiasca purtare de grijă. Îndoirea milei, adică a lui „miluiește-mă”, arată covîrșirea primejdiei. Iar pe acest „pînă ce va trece fărădelegea”, Achila l-a tălmăcit mai luminat: „pînă ce va trece bîntuirea”, iar Simmah: „pînă va trece supărătorul”. Deci: Nu voi înceta - zice - rugîndu-mă, pînă ce nu mă voi izbăvi de cei ce mă bîntuiesc - că Cei 70 i-au numit „nelegiuire” pe bîntuitori, din faptele lor. 2 Striga-voi către Dumnezeul cel prea-înalt, Dumnezeul cel ce a făcut mie bine. Zice: Avînd ca dascăl cercarea dumnezeiescului ajutor, mă rog după obicei a-l dobîndi pe acesta. Iar „strigare” numește sîrguința sufletului. 3 Trimis-a din cer și m-a mîntuit, dat-a spre ocară pe cei ce mă calcă pe mine. Că, învrednicindu-mă - zice - de a Ta purtare de grijă, ai arătat vrednici de rîs pe neprietenii mei. Încă și istoria ne învață că, după ce Saul s-a sculat și s-a depărtat, David i-a urmat și i-a arătat facerea de bine din noaptea aceea, cum - prinzîndu-l în mîna lui - nu a adus asupră-i rana de moarte. Și acest lucru era ocară prea-mare celui mîntuit, ce gonea pe mîntuitorul său. Deci pentru aceea strigă, mulțumind: 4 Trimis-a Dumnezeu mila Sa și adevărul Său și a izbăvit sufletul meu din mijlocul puilor de lei. Dobîndind - zice - dreapta iubire de oameni, m-am izbăvit de fierimea[COLOR=#800080][1][/COLOR]războinicilor (adică de năravul ca de fiară), căci au năvălit ca niște lei, vrînd să mă rupă. Și a înjugat adevărul cu mila, arătînd dreptatea iubirii de oameni. Adormit-am tulburat. Teodotion a tălmăcit acest grai așa: „adormit-am împreună cu cei ce mă cheltuiau”, Achila: „cu cei ce mă mîncau”, iar Simmah: „cu cei ce mă ardeau”, în loc de: Adormit-am cu gîndurile ce mă cheltuiau mai de tot, căci mă mușcau adînc, mai să-mi și ardă mintea de tot. Deci - zice - după cuviință mă tulburam, fiind silit a dormi între unii ca aceștia. Căci pe Saul și pe cei ce împreună îl cheltuiau i-a numit și „arzători”, și „mîncători”, și „pui de lei”, tîlcuind socoteala lor fierească și năravul ucigaș. Și ne învață mai luminat acest lucru prin cele de aici înainte: Fiii oamenilor: dinții lor - arme și săgeți, și limba lor - sabie ascuțită. După ce i-a numit pe aceia „pui de lei”, a pomenit și dinții, asemănîndu-i pe dînșii cu ascuțișurile și cu săgețile, și limba - cu sabia ascuțită. Și prin toate însemnează sfaturile lor ucigașe. 5 Înalță-Te peste ceruri, Dumnezeule, și peste tot pămîntul - slava Ta! Și vrednic lucru este a Te lăuda pe Tine pentru toate, Cel ce ești crezut că petreci în cer și umpli tot pămîntul de mărirea Ta. Și Fericitul Avacum a zis aceasta: „Acoperit-a cerurile bunătatea Ta, și de lauda Ta este plin pămîntul.” Iar pe acest „înalță-Te” l-a pus în loc de: Arată-Ți tuturor oamenilor înălțimea Ta! 6 Cursă au gătit picioarelor mele și au împilat sufletul meu. Și nu s-au îndestulat cu aceasta, ci și: Săpat-au înaintea feței mele groapă, și au căzut într-însa. Punîndu-mi curse și așezîndu-mi pîndiri, s-au vînat ei de noi și s-au prins întru cursele lor. 7 Gata este inima mea, Dumnezeule, gata este inima mea, cînta-voi și voi lăuda întru mărirea mea. Simmah a tălmăcit acest stih așa: „Întemeiată este inima mea.” Și zice: Văzînd arătată purtarea Ta de grijă, nu mă mai tem de feluritele măiestrii ale vrăjmașilor, ci sînt gata și sprinten a urma graiurilor Tale și a lăuda facerile Tale de bine. [COLOR=#800080][1][/COLOR]cruzimea |
Psalm 56 (2)
8 Deșteaptă-te, mărirea mea, deșteaptă-te, psaltire și alăută!
De aici își poruncește lui-și a aduce dumnezeiasca laudă. Iar „slavă a sa” numește darul proorocesc, iar pe sine - „psaltire și alăută”, ca cel ce s-a făcut unealtă a Duhului. Scula-mă-voi dimineață. 9 Mărturisi-mă-voi Ție întru noroade, Doamne, cînta-voi Ție întru neamuri. Nu numai acum - zice - voi aduce Ție această cîntare de laudă, ci și după ce va răsări Lumina cea adevărată, și va risipi noaptea lungă a neștiinței și va arăta zorile zilei așteptate, prin venirea Lui către noi în trup și prin baia nașterii și a zidirii de a doua oară. Voi fi dascălul tuturor neamurilor și noroadelor și - folosind gurile lor ca pe niște strune - voi cînta cîntare de mulțumire. Pentru ce - o Proorocule? Spune-ne pricina și chipul! 10 Că s-a mărit pînă la ceruri mila Ta și pînă la nori adevărul Tău. Că nu numai cerul și Îngerii ce își au locuința întru acesta au cunoscut mila Ta, dar și prin nori ai arătat adevărul Tău. Iar dumnezeiasca Scriptură numește „nori” pe cei învredniciți de dumnezeiescul dar. Dumnezeul tuturor ne învață aceasta prin Isaia Proorocul, care - după ce a zis pentru Israil: „Voi părăsi via Mea, și nu se va mai tăia, nici se va mai săpa” - a adăugat: „Și norilor voi porunci să nu plouă peste dînsa.” Că, precum norii primesc pricinile ploii de aiurea, așa și Proorocii și Apostolii, învățîndu-se de dumnezeiescul dar, au adus sufletelor oamenilor dumnezeiasca adăpare. 11 Înalță-Te peste ceruri, Dumnezeule, și peste tot pămîntul - slava Ta! Că, arătîndu-se de sus adevărul prin norii cei duhovnicești, adică prin Prooroci și Apostoli, prea-înalt S-a arătat Domnul tuturor, Făcătorul cerului și al pămîntului, primind de la oameni laudă în tot pămîntul și marea. |
Psalm 57
TÎLCUIREA PSALMULUI 57 Întru sfîrșit, să nu strici. Al lui David, spre scrierea stîlpului. De grăiți dreptate după adevăr, cele drepte judecați, fiii oamenilor! Acestea le grăiește către Saul, care se jurase că nu-l va mai goni, dar s-a ostășit asupră-i, peste jurăminte. Și zice: Tu fă-te judecător al acelora lucrate de tine și scoate hotărîrea bună și dreaptă. Iar dacă nu poți să cunoști a ta boală ori să te faci doctor al acesteia, cum vei găti altora doctoria adevărului? Nu vei putea zice. 2 Pentru că în inimă fărădelegi lucrați pe pămînt, nedreptate mîinile voastre împletesc. Ale tale - zice - sînt și graiurile de pace, și sfaturile rele și măiestriile feluritelor bîntuieli; deci vezi dacă se potrivesc lucrurile tale cu cuvintele. Căci în zadar ți-am încredințat judecata mea ție, celui ce nu suferi a judeca cu dreptate. 3 Înstrăinatu-s-au păcătoșii din matcă, rătăcit-au din pîntece, grăit-au minciuni. Zice: De mult v-ați depărtat pe sine-vă de la adevăr și ați îmbrățișat minciuna. Iar a zice minciuna și urîciunea către aproapele este de laudă mai vîrtos în vremea de acum, după cum s-a zis de noi mai sus. Pe acest „din matcă și din pîntece” l-a adăugat fiindcă Dumnezeu a cunoscut lucrurile lor mai-nainte de plăsmuirea lor. Așa a zis și către Ieremia: „Mai-nainte de a te plăsmui Eu pe tine în pîntece te știu, și mai-nainte de a ieși tu din matcă te-am sfințit”; și, către Faraon: „Întru însuși acest lucru te-am ridicat Eu pe tine, ca să-mi arăt Eu puterea Mea întru tine.” Dar nu mai-nainte cunoștința lui Dumnezeu l-a făcut rău pe Faraon sau sfînt pe Ieremia, ci El mai-nainte a cunoscut lucrul ce va să fie, ca un Dumnezeu.[COLOR=#800080][1][/COLOR] 4 Mînia lor este după asemănarea șarpelui, Aduce aminte pomenirea de rău și vrăjmășia șarpelui. ca a unei aspide surde, care își astupă urechile sale. 5 Care nu va auzi glasul descîntătorilor, al doctorului ce doctorește cu înțelepciune. Și își astupă urechile ca aspida, căreia îi place să facă acest lucru pentru covîrșirea răutății, ca să nu se îndulcească de cîntări, nici să se supună doctoriei gătite de cel ce se numește „înțelept”, adică descîntătorului fiarelor. (Nu-l numește cu adevărat înțelept pe acesta, ci socotit așa de către unii, precum zice și de cei înțelepți a face rău, care nu au cunoscut binele: „Unde este înțeleptul, unde - cărturarul?”) Așadar, cu toate că Fericitul David a rostit multe cuvinte către Saul, numindu-se pe sine rob al lui iar pe acela domn și împărat și arătîndu-i prin înseși lucrurile că nu-i voiește junghierea, acela nu s-a înduplecat să strice vrajba. Deci prea-potrivit l-a asemănat pe dînsul cu aspida, care nu este surdă după fire, ci își astupă urechile și leapădă răsunarea cîntării. Iar pe acest „glasul descîntătorilor, al doctorului care doctorește cu înțelepciune”, Simmah l-a tălmăcit așa: „se cîntă cu cîntece ale înțeleptului”, încît arătat este că doctoria a numit-o cîntare, ca dintru aceasta să facă arătată uciderea lui Saul și a celor ca dînsul, „ori în ce fel de vrednicie, și treaptă sau loc ar fi”, cum s-a zis de noi mai sus. Bine ar fi înțeles cineva dacă ar fi socotit că acestea s-au zis și asupra ereticilor, asupra arienilor[COLOR=#800080][2][/COLOR], și evnomienilor[COLOR=#800080][3][/COLOR], și macedonienilor[COLOR=#800080][4][/COLOR], și a celor ce bolesc cu dogme asemenea cu aceia. Pentru că și pe dînșii, cu dreptate i-ar fi numit cineva cîntători și descîntători, și maică ce într-o scurtă clipeală de vreme naște iar pe cei născuți a doua oară (botezați adică), arătat fiind că ei cunosc tainele: căci se obișnuiesc a boteza în numele Tatălui, și al Fiului și al Sfîntului Duh și după ieșirea celor trei afundări. Cei ce v-ați învrednicit de punerea de fii știți ce zic. Ereticii aceștia predanisesc boală prea-cumplită celor așa-zis botezați de dînșii, iar mai bine să zic cufundați, unii zicînd: „slavă Tatălui, prin Fiul, întru Sfîntul Duh”, iar alții: „slavă Tatăluiși Fiului întru Sfîntul Duh”. Astfel, pe închinata Dumnezeire cea nedespărțită - Care de-a pururea Se află întru Tatăl, și în Fiul și în Sfîntul Duh - ei o iau și o înțelegîntru treime de dumnezei. Iar mai vîrtos predanisesc: „mare, și mic și mai mic”, despărțind cu cumpănă a nepotrivirii, prin limbă bîrfitoare, dumnezeirea Preacuratei Treimi cea prea-necumpănită, și întru o Ființă, întru[SIZE=3] [/SIZE] [SIZE=3][/SIZE][COLOR=#800080][1][/COLOR]Vrea să spună că nu există pre-destinare: omul este deplin liber să-și schimbe cursul vieții, dar Dumnezeu cunoaște dinainte drumul pe care îl va urma fiecare. [COLOR=#800080][2][/COLOR]Ucenici ai marelui ereziarh și hulitor Arie, cel care nu recunoștea pe Hristos ca Dumnezeu, spunînd că Mîntuitorul este prima făptură zidită de Dumnezeu Tatăl. Arienii, măcar că știau dogmele și se numeau „Creștini”, îi mai botezau o dată pe cei deja creștinați, așa cum arată Fericitul Teodorit în continuare. [COLOR=#800080][3][/COLOR]Ucenici ai ereziarhului Evnomie. Evnomienii și macedonienii nu primeau Dumnezeirea ca Ființă Unică, Firea cea împreună a nedespărțitei și neamestecatei Treimi, lepădîndu-se cu alte cuvinte de Sfînta Treime. [COLOR=#800080][4][/COLOR]Vezi nota dinainte. |
Psalm 57 (2)
Împărăție, întru o Domnie, întru o Dumnezeire, întru o putere și întru toate cîte se cuvin fericirii Acesteia. Ticăloșii către care mai ales s-a zis proorocia s-au obișnuit a numi cu obrăznicie pe Tatăl: „Dumnezeu și Împărat”, pe Fiul: „Domn, și slujitor” al Aceluia și făptură făcută de Dînsul mai-nainte de celelalte făpturi; iar pe Duhul Sfînt: „rob și slujitor al Fiului”. Că nu numai către Saul și către cei ca dînsul a zis Preasfîntul Duh, prin cinstită limba Proorocului:
6 Dumnezeu va zdrobi dinții lor în gura lor, Dumnezeu, văzătorul tuturor, va arăta deșarte măiestriile lor împotriva noastră: măselele leilor le-a sfărîmat Domnul. În Psalmul dinainte i-a numit pe dînșii „pui de lei”, iar aici: „lei”; de aceea a pomenit „dinți” și „măsele”, numind „măsele” dinții cei mai din lăuntru, cu care mărunțim hrana. Deci așa ne-am învățat că Dumnezeul tuturor va risipi feluritele lor vrăjmășii și clevetiri. 7 De nimic se vor face, ca apa ce trece. Vor fi - zice - lesne defăimați, asemenea apei ce se risipește și care este cu totul netrebnică. Întinde-va arcul Său pînă unde vor slăbi. Că nu încetează îmbulzindu-i pe dînșii cu pedepsele, pînă cînd va risipi puterea lor, aducînd asupra lor topire și risipire: 8 Ca ceara ce se topește vor lipsi, După ce îi va ajunge înfocatul vifor aducător de moarte și îi va apuca pe dînșii. căzut-a foc peste dînșii, și n-au văzut soarele. Ca niște ceară ce se apropie de foc și se topește, așa se vor risipi și se vor lipsi de viață, că aceasta a zis „și n-au văzut soarele”, fiindcă cei ce mor nu pot să vadă razele soarelui. 9 Mai înainte de a cunoaște spinii voștri ramnul, ca pe niște vii, ca întru mînie îi va înghiți pe dînșii. Simmah a tălmăcit stihul mai luminat: „Mai înainte de a ajunge spinii voștri să se facă ramn[COLOR=#800080][1][/COLOR], furtuna îi va ridica încă de vii, ca pe unii cu totul uscați.” Dumnezeiasca Scriptură numește „spin” tot păcatul, iar „ramnul” este spin, dar se face prea-mare, și se aseamănă copacului, și aruncă și sloboade venin prea-cumplit. Deci proorocia îngrozește cu pedeapsă grabnică și pe Saul, și pe ajutătorii acestuia, zicînd: Mai-nainte de a crește răutatea voastră - încît să se asemene ramnului, adică spinului celui prea-mare, care este răutatea cea prea-rea - vă va apuca pe voi rană slobozită de Dumnezeu și vă va pierde. Că acest lucru a zis „îi va înghiți”: că, precum hrana ce se macină, și se mărunțește de măselele dinților, și se înghite și de aici se face nevăzută - așa și voi vă veți da uitării. Care lucru s-a și întîmplat cu adevărat, că - după puțină vreme - primind rana întru războiul celor de altă seminție, Saul nu a mai crescut răutatea, ci nevrînd a oprit și a dezlegat războiul împotriva lui David. 10 Veseli-se-va dreptul cînd va vedea izbîndă, mîinile sale își va spăla întru sîngele păcătosului. Privind pe lucrătorul răutății muncindu-se, grijitorul faptei bune se veselește, dar nu batjocorindu-l pe acela, ci văzînd dumnezeiasca purtare de grijă care nu suferă a trece cu vederea pe cei nedreptățiți. Și își spală mîinile, nu roșindu-le și pîngărindu-le cu sînge, ci arătîndu-se pe sine nevinovat și despărțit de răutatea aceluia. Nu și le spală „întru sînge”, după cum au socotit oarecari, ci „de sînge”, fiindcă n-a avut cu acela nici o împărtășire. 11 Și va zice omul: Dacă este roadă dreptului cu adevărat, apoi negreșit este Dumnezeu judecîndu-i pe dînșii pe pămînt. Acest „apoi negreșit” este pus aici întăritor și adeveritor. Și zice că, văzînd pe cel ce trăiește cu păgînătate pedepsindu-se în viața aceasta, fiecare va mărturisi că este Dumnezeu, Care privește peste cele ce se fac, și le ocîrmuiește pe toate cu înțelepciune, și drepților le va împărți rodurile potrivite, iar pe cei ce le-au ales pe cele împotrivnice îi va pedepsi și va aduce asupra lor pedepsele vrednice. [COLOR=#800080][1][/COLOR]Creangă vînjoasă pe care cresc spinii. |
Psalm 58
TÎLCUIREA PSALMULUI 58 Întru sfîrșit, să nu strici, al lui David, spre scriere stîlpului. Cînd a trimis Saul și l-a păzit pe el în casa lui, ca să-l omoare. Fiind robit de zavistie, Saul măiestrea moartea lui David. Și oarecînd, ospătîndu-se împreună cu dînsul, a voit să-l însulițeze cu sulița. Ferindu-se David și scăpînd de moarte, Saul s-a ispitit iarăși să-l prindă și, trimițînd pe oarecari, le-a poruncit a-i păzi casa, arătînd vădită vrăjmășie. Dar soția lui David (Micol, fiica lui Saul) i-a spus aceasta bărbatului său și l-a făcut de a fugit pe fereastră. Iar ea, luînd haine (după cum ne învață istoria), a făcut patul, și a alcătuit cu hainele un chip de bolnav și l-a arătat de departe celor rînduiți să păzească, zicînd că David este supărat de oarecare boală. Acestea s-au întîmplat noaptea, iar la ziuă meșteșugirea s-a făcut prea-arătată lui Saul și ostașilor săi. Deci întru acea vreme, scăpînd de pîndire, a scris Fericitul David Psalmul acesta. Dar zice puține din cele făcute atunci, iar pe cele mai multe le proorocește, primind raza dumnezeiescului Duh, mai-nainte văzînd turbarea Iudeilor asupra Mîntuitorului și Dumnezeului nostru: pentru că, străjuind cu ostașii mormîntul Stăpînului, și Iudeii au aflat hainele după ce s-a făcut ziuă, dar nu L-au văzut pe mortul străjuit, Care înviase, dezlegînd și stricînd stăpînirea morții. Deci, văzînd ale sale pîndiri și mai-nainte văzînd că Dumnezeul lui Israil - Ziditorul și Stăpînul tuturor, Care avea să iasă dintr-însul după trup - va pătimi de la Iudei mai grele vrăjmășii, Fericitul David mai-nainte vestește chemarea neamurilor și risipirea Iudeilor. Scoate-mă de la vrăjmașii mei, Dumnezeule, și de cei ce se scoală asupra mea izbăvește-mă! Dreaptă este cererea Proorocului, că s-a rugat a se izbăvi de cei ce îi dădeau război cu nedreptate. Apoi, povestește scopul acestora: 2 Izbăvește-mă de cei ce lucrează fărădelegea și de bărbații sîngiurilor mă mîntuiește! Zice: Ucigași sînt, și vrăjmași și nelegiuiți, cărora nu le-am adus nici o vătămare sau pagubă. 3 Că, iată, au vînat sufletul meu, pusu-s-au asupra mea cei tari. Punînd la cale măiestrii de tot felul, se ispitesc a mă ucide, bizuindu-se pe a lor putere. Dar - zice - poate caută a mă pedepsi fiind ei mai-nainte nedreptățiți de mine. Deci pentru aceea adaugă: 4 Nici fărădelegea mea, nici păcatul meu, Doamne, Nici un lucru de mîhnire - zice - nu s-a făcut de la noi către dînșii, ci măiestresc moartea mea neavînd nimic să mă învinovățească: fără de nelegiuire am alergat și m-am îndreptat, Acestea se potrivesc mai adevărat nu lui David, ci Celui din David, Care este și Domn lui David. Singur Acela n-a făcut păcat, nici nu s-a aflat vicleșug în gura Lui: căci nimeni nu este fără de păcat, fără numai unul Dumnezeu, și Acesta este Însuși Cel ce, pentru multa iubire de oameni, S-a întrupat din David. Dar și Fericitul David zice acestea, ca întru închipuire, nemărturisind că e fără păcat, ci învățîndu-ne că pătimea pîndiri de tot felul fără a-l nedreptăți cu nimic pe Saul, ci făcîndu-i bine de multe ori. Așa a tălmăcit și Simmah: „Nefiind păcat, aleargă ca să-l bată.” 5 scoală-Te întru întîmpinarea mea și vezi! Zice: Pe Tine, Care pe toate le ști arătat, Te rog să Te faci judecător al acestui lucru. Și Tu, Doamne Dumnezeul Puterilor, Dumnezeul lui Israil, ia aminte a cerceta toate neamurile! Privind nepăcătuirea întru singur Cel născut după trup dintru dînsul și mai-nainte văzînd cu duhul nebunia Iudeilor asupra Lui, Îl roagă pe Domnul Puterilor și Dumnezeul lui Israil să lase negrijiți pe Iudei, și toată purtarea de grijă să o mute spre neamuri și să le strălucească cu lumina cunoștinței de Dumnezeu. Și, după ce le-a vestit pe acestea neamurilor, mai-nainte vestește și pedepsele Iudeilor: Să nu Te milostivești spre toți cei ce lucrează fărădelegea! Îngrețoșîndu-se de covîrșirea păgînătății - de vreme ce vedea Crucea cu ochi proorocești și i se părea că aude pe Domnul slavei zicînd: „Părinte, lasă-le lor păcatul, că nu știu ce fac!” - se roagă ca ei să nu dobîndească nici o iertare. Apoi, mai-nainte le vestește lipsa hranei celei duhovnicești, care va să fie: 6 Întoarce-se-vor către seară, și vor flămînzi ca un cîine și vor înconjura cetatea. Zice: Precum cîinii obișnuiesc noaptea a înconjura ulițele cetăților, fiind siliți de lipsa pîntecelui, așa se vor face aceștia goi de toată purtarea de grijă duhovnicească, și nu vor dobîndi nici darul proorocesc și se vor face pustii de tot de purtarea de grijă arhierească. Și ca niște cîini vor fi înconjurînd, neînvrednicindu-se a se împărtăși nici măcar din fărîmiturile ce cad de la masa domnilor lor, după glasul evanghelicesc. Apoi, ne învață mai luminat pricina pedepsei: 7 Iată, aceia vor grăi cu gura lor, și sabie - în buzele lor, că: Cine a auzit? Cu limba - zice - lucrează uciderea, grăind cuvintele ca suliță și sabie ascuțită. Și lucrurile mărturisesc cuvintelor acestora, căci cu limba L-au răstignit pe Stăpînul, strigînd: „Ridică-L, ridică-L, răstignește-L pe El! Sîngele Lui - asupra noastră și asupra feciorilor noștri!” Și, prin oastea lui Pilat, au pus lucrul deasupra cuvintelor, adică lucrul a urmat cuvintelor, și L-au răstignit pe Mîntuitorul pe Cruce. Acest lucru l-a zis și cuvîntul proorocesc: „Aceștia vor grăi cu gura lor, și sabie - în buzele lor, că: Cine a auzit?” Adică folosesc cuvinte în loc de sabie și lucrează ca și cum n-ar fi nimeni să vadă, căci așa se înțelege acest „cine a auzit?”. Deci le îndrăznesc pe acestea ca și cum nimeni n-ar privi, nici n-ar auzi cele ce se fac, și ca și cum nimeni nu i-ar pedepsi. Că această înțelegere a tălmăcit și Simmah și, în loc de „cine a auzit?”, a pus: „ca și cum nimeni n-ar auzi”. Pentru care, mai-nainte văzînd înțelegerea aceasta a lor, David adaugă, zicînd: |
Psalm 58 (2)
8 Și Tu, Doamne, Îți vei rîde de dînșii,
Deci ei le îndrăznesc pe acelea, iar Tu auzi, și vezi și Îți rîzi de deșertăciunea lor. de nimic vei face toate neamurile. Nu numai pe aceia, ci toate neamurile Îți este lesne Ție a le birui. Așa a zis și dumnezeiescul Isaia, sîrguindu-se a arăta covîrșirea dumnezeieștii puteri: „Dacă toate neamurile sînt ca o picătură din cadă și ca o plecare de cumpănă, și ca un scuipat s-au socotit și se vor socoti, cui ați asemănat pe Domnul și cu ce asemănare L-ați asemănat pe Dînsul?” 9 Puterea mea spre Tine voi păzi, că Tu, Dumnezeule, sprijinitorul meu ești. Pe Tine - zice - Te am sprijinitorul și păzitorul puterii mele, căci a Ta purtare de grijă o dobîndesc. 10 Dumnezeul meu, mila Lui mă va întîmpina. De-a pururea îmi întîmpini cererile - o Stăpîne! - și, pentru covîrșirea iubirii de oameni, nu aștepți cereri și rugăciuni. Dumnezeul meu va arăta mie întru vrăjmașii mei. Proorocul socotește vrăjmași de obște pe vrăjmașii Mîntuitorului. Apoi, mai-nainte vestește și pe cele ce vor fi, adică ce se va întîmpla acestora: 11 Să nu-i ucizi pe dînșii, ca nu cîndva să uite legea Ta! Zice: Te rog să nu pătimească pierzare de tot, căci sînt între dînșii mulți care se tămăduiesc cu doctoriile căinței și pocăinței, „că nu este întru moarte cel ce Te pomenește pe Tine, și în iad cine se va mărturisi Ție?” Deci cu care pedeapsă voiești să-i pedepsească pe dînșii? Risipește-i pe dînșii întru puterea Ta și-i pogoară pe dînșii, scutitorul meu, Doamne! Zice: În toată lumea risipește-i pe dînșii și-i fă risipiți și pribegi, fiindcă rea împreună-glăsuire și întocmire au avut asupra Ta. Și ne învață care este această împreună-glăsuire: 12 Păcatul gurii lor - cuvintele buzelor lor. Acestea sînt împreună-glăsuitoare cu cele tîlcuite mai înainte, cînd a zis: „Iată, aceștia vor grăi cu gura lor, și sabie - în buzele lor.” Și aici mustră iarăși păcatul gurii lor și cuvintele buzelor lor, învățîndu-ne prin toate că se vor pedepsi pentru graiul pe care l-au slobozit cu un glas, stricînd hotărîrea cea dreaptă a lui Pilat. Că acela voia să-L slobozească pe Mîntuitorul Hristos, fiind El nevinovat, dar aceștia au strigat: „Ridică-L, ridică-L, răstignește-L pe El! Sîngele Lui - asupra noastră și asupra fiilor noștri!” Iar Simmah le-a tălmăcit pe acestea mai luminat: căci, în loc de: „risipește-i pe dînșii întru puterea Ta”, a zis așa: „Nestatornicește-i pe dînșii întru puterea Ta și surpă-i pe dînșii, Doamne sprijinitorul nostru, după păcatul gurii lor și după cuvintele buzelor lor.” Adică: Fă-i pe dînșii nestatornici și arată-i robi în loc de slobozi, pentru păcatul gurii lor și pentru cuvîntul buzelor lor. Așa a stricat Dumnezeu împreună-glăsuirea cea rea și la facerea turnului (Babilonului), și a dezlegat-o prin neunire și vătămătoarei boli a unirii la un gînd a adus doctoria lecuitoare, adică despărțirea limbilor. Și să se prindă întru mîndria lor! Să se pedepsească - zice - prin acelea pe care le-au îndrăznit. Și - de vreme ce n-au vrut a sluji Mîntuitorului Hristos, ci au îmbrățișat împărăția Chesarului - se vor da robiți Chesarului: 13 Și din blestem și minciună se vor vesti întru sfîrșit întru mînia sfîrșitului, și nu vor fi. |
| Ora este GMT +3. Ora este acum 14:39:41. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.