Rabdare !
 

Nu deznadajdui !!! Continua sa te rogi ! Aceste rugaciuni ale Sfantului Vasile sunt derutante , dar puterea lor este uriasa. Roaga-te neincetat, pentru ca numai astfel vei ajunge la capat bun.

Le-am facut o singura data, a fost cumplit, dar, cand a venit lumina lui Dumnezeu peste toate, limpezite si rezolvate au fost problemele.

Doamne ajuta!

Multumesc!!!
 

andreicozia, LapetiteMoc,
va multumesc din suflet pentru raspunsuri,aveam nevoie de aceste cuvinte.Ma simt distrusa si vinovata de toata suferinta celor dragi mie.
O sa ma rog cat mai mult la bunul Dumnezeu si sper ca Lumina Lui sa revina in viata mea.
Dumnezeu sa va ajute!Multumesc!!!

Mirenii citesc Moliftele Sf.Vasile???S.O.S!!!
 

Ma cutremura ceea ce am citit in aceasta postare!!!Eu stiu ca doar preotii dupa o anumita randuiala se incumeta la citirea lor!!!!!Si mai stiu ca nu oricine dintre ei le citeste!!!.Si crestinii care le asculta trebuie sa fie pregatiti cu post, spovedanie, etc.......

Doamne, Doamne, Doamne Ajuta!!!!!!!

Intradevar Lavinia, sa nu crezi ca repararea unei situatii dificile in viata se va manifesta prin bucurii, si o succesiune de clipe fericite si de beatitudine.
Nu, o mizerie care necesita curatenie se face de catre Dumnezeu tot printr-un proces deseori neplacut de curatire a locului de mizerie si acest proces nu este dragut!

Duhovnicul meu a simtit ceva foarte clar manifestindu-se in jurul nostru mai ales dupa ce a citit si rugaciunile de exorcizare ale Arhanghelului Mihail!

Frate Andrei, poate ne spui de unde ti-a citit parintele "Rugaciunile de exorcizare ale Arhanghelului Mihail" ca in Molitfelnic sa stii ca nu sunt!!!

Andrei, eu stiu ca mirenii nu pot citi Moliftele SF.Vasile!Nici toti preotii nu le citesc!!!Am umblat prin multe manastiri, am citit zic eu..suficient pe aceasta tema.Am avut duhovnici din 2 manastiri ortodocse supercunoscute ...dar nici pe departe asa ceva.
Uite, eu nu pot citi nici toti psalmii..(doar primele 8 si utimele 5 catisme-si exista topic pe aceasta tema).
Eu sunt un biet om, ce bare-mi incearca sa se informeze corect...caci daca-i vorba de traire, sunt varza.
Nu postez aceste lucruri de dragul de a ma baga in seama, ci sincer m-a cutremurat mult ce am citit!

Doamne-Ajuta!

Lavinia, nu intotdeauna avem timp sa umblam dupa duhovnici cu har pentru molifte. Tinem post, ne rugam mergem la masluri si-i rugam pe cei care sunt de acord sa le citeasca.

Cind vezi ca toate posibilitatile lumesti de remediere a dezastrului din jurul tau au fost epuizate nu ne mai ramine decit sa recurgem la "chirurgie divina" prin aceste rugaciuni ale puterilor ceresti care lupta pentru noi incontinuu

Nu ai nici o idee ce se poate intimpla. Daca crezi ca poti anticipa niste evenimente care dupa logica omeneasca ar trebui sa se intimple, iti spun ca nici prin cap nu-ti trece ce se poate intimpla...apar brusc de nicaieri oameni necunoscuti, ajungi in locuri noi, etc care contribuie la desfasurarea LUCRARII INCEPUTE, ... iar tot ce faci mai departe, toate deciziile pe care le iei,... fii sigura ca faci sub ascultare de ce ti se spune de duhovnic

Poate ti se pare o intrebare ..asa..Ai citit Pelerinul Roman?

Harul Dumnezeiesc nu anulează libertatea , ci conlucrează cu ea doar la împlinirea poruncilor lui Dumnezeu. Unii zic , de ce nu am un asemenea har, sau de ce nu primesc Harul Dumnezeiesc ? Simplu , pentru că nu ne lăsăm în voia lui Dumnezeu, ci trăim după voia noastră !

Ce inseamna...
 

Aveam o nelamurire mai demult, si mi-am readus-o aminte recent.

La una dintre rugaciunile de dinainte de spovedanie se spune, printre alte pacate ceva de genul "frumusete straina au vazut si cu dansa si-au ranit inima."

Ce inseamna practic treaba asta?

Bun, cam banuiesc eu, dar...Se refera la invidie? La a te indragosti de cineva nepotrivit (casatorit, calugar, ruda...)? Nu cred ca se refera la a te indragosti de cineva care nu este de aceeasi nationalitate...

Probabil ca intrebarea ar fi putut fi pusa si la topicul Sophiei despre limbajul bisericesc mai putin pe inteles.

Din cate stiu eu, ochiul trebuie sa ne ramana curat, cu alte cuvinte, 1. sa nu ne lasam "furati" de frumusetea celor din jur - femei sau barbati, dupa caz - pentru ca de-aici si pana la a pofti in inima nu mai este decat un pas; si 2. nici nu trebuie sa ne placa in sensul de invidie, masina, casa, gradina etc aproapelui nostru, pentru ca din samanta invidiei se nasc in inima omului gandurile de ucidere care, chiar daca nu vor fi duse la indeplinire, ciobesc integritatea sufletului, murdarindu-l...

Bun si daca nu te uiti la frumusetea altora, cum iti mai gasesti pe cineva sa te casatoresti?? :21: Fiindca totusi, nu stiu daca e cel mai potrivit sa te casatoresti cu cine vezi tu mai urat si neatragator ca sa nu iti ranesti inima cu frumusetea lui/ei. :)

Ce figura esti!...
Da, dar daca cineva e imbracat provocator, isi scoate in evidenta muschii pectorali sau mai stiu eu ce, se fardeaza, se dichiseste ca si cum si-ar adora trupul, atunci asupra acestora nu se cuvine sa insistam cu privirea, pentru ca, prin atitudinea lor generala, intind curse sufletelor noastre...eu asa am inteles...
...daca-i pierzi pe unii ca acestia, chiar n-ai pierdut nimic..

Ochiul vede şi cere ! Normal că un gând nestăpânit , lăsat în voia lui, să te tulbure , să-ţi încolţească alte şi alte gânduri trufaşe ce-ţi rănesc fără sens inima şi-ţi tulbură mintea . Gândul necontrolat , îţi readuce mereu în minte situaţia X , imaginea Y , le amplifică până te duce la făptuirea păcatului în sine, mai ales în cele ce au legătură directă sau indirectă cu desfrânarea. Gelozia este iar rezultatul gândului ce răneşte voit inima , zminteşte mintea , cu imaginea închipuită a unei frumuseţi închipuite . Iată cum un simplu gând , dezvoltă scenarii diabolice , ce duc la violuri, crime, familii dezmembrate, sinucideri , etc.

Poruncile divine ne asigură adevărata libertate
 

Prin botez, creştinul dobândeşte libertate faţă de păcat, iar această libertate se păstrează prin respectarea poruncilor lui Dumneze . Am discutat despre acest aspect la topicul de specialitate :"Botezul" şi la "Biserica Ortodoxă în general", prin subtopicele deschise în ultimii ani acolo. Acum doresc a reaminti pe baza celor citite din Sfinţii Părinţi , despre cele trei categorii de credincioşi , ce sunt clasificaţi din punctul de vedere al maturizării duhovniceşti , respectiv: robii , năimiţii şi fiii, sau cei liberi. În categoria robilor, se încadrează credincioşii care respectă poruncile divine, de frica de a nu fi pedepsiţi de Dumnezeu. Dar aşa cum ne spun Sfinţii Părinţi , adevărata friä a creştinului trebuie să fie lipsa comuniunii cu Dumnezeu. În acest sens , Sfântul Ioan Gură de Aur învăţa că " cel ce are simţire şi minte , deja a răbdat ghena când se desparte de Dumnezeu, fiindcă starea dinaintea lui Dumnezeu este mai înfricoşătoare decât pedeapsa. Suntem vrednici de ghenă , fiindcă ne temem de ghenă mai mult decât Hristos. . . Pentru că de L-am iubi pe Hristos , asa cum se cuvine să Îl iubim, am cunoaşte că şederea la judecată dinaintea Celui pe care Îl iubim este mai înfricoşătoare decât gheena. Dar fiindcă nu Îl iubim , nu cunoaştem mărimea chinului acestuia". Cei care respectă poruncile lui Dumnezeu , pentru a fi răsplătiţi, sunt consideraţi asemenea slujitorilor năimiţi, consideră Sfântul Maxim Mărturisitorul. Dar şi această categorie nu dovedeşte suficientă maturizare duhovnicească. Năimiţii , asemenea robilor, se mişcă la nivelul legii şi nu simt libertatea harului. Virtutea lor nu este dezinteresată şi iubirea lui Dumnezeu nu le-a cuprins viaţa , aşa cum ne arată şi Cuviosul Ioan Sinaitul , care ne mai îndeamnă "Să ne sârguim a învăţa cele dumnezeieşti mai degrabă prin sudoare şi prin osteneală, şi nu prin cuvântul simplu", pentru că până la urma urmei pentru dobândirea mântuirii , nu este suficient să cunoaştem poruncile divine, ci este nevoie şi de aplicarea lor în practica de zi cu zi.

Spunea un parinte: "Biserica este fara de pacat, dar nu va fi niciodata fara pacatosi." Libertatea fata de pacat a avut-o deplin numai Domnul Hristos si de aceea numai in unire cu El, nazuim si noi catre ea. Dar tot pacatosi suntem.

Sfintii chiar daca ajung la a nu mai savarsi sau gandi multe pacate, au totusi constiinta pacatului. Si o au, pana in clipa mortii, intr-un grad infinit mai mare decat noi.

Oricum, datori suntem, ca in aceasta lupta cu pacatul sa folosim "armele Bisericii": Botezul, Spovedania, Maslul, Sfanta Euharistie, rugaciunea, pocainta si marturisirea gandurilor etc. Daca le avem pe acestea, luptam alaturi de Hristos. Chiar daca moartea nu ne va gasi biruitori, important este sa ne gaseasca luptand. Nu trebuie sa renuntam la a mai lupta, inainte de vreme, sau sa ne lasam invinsi.

Toader Hordrag, un taran din Plopenii Mici - Botosani, povestea ca «Omul pune pe cal mai intai poclada, apoi seaua; strange bine tofturul, ii aseaza in gura zabala de la frau, pune piciorul in scara si apoi ii sare in spate. Tot asa pune si dracul stapanire pe om, cu incetul: mai intai ii arunca o pofta mai mica, apoi altele, din ce in ce mai mari si mai vinovate. Si dupa ce ti-a sarit in spate si te hatuieste bine, mai fa tu, omule, ceva ca sa scapi de necurat sau mai zi daca ai ce zice».

Rugăciunea principală armă împotriva păcatului
 

Când ne rugăm , ne izbăvim sufletul de răutăţi ,iar lenevirea de la rugăciune face locaş diavolilor în noi. Cel ce se aşează la rugăciune pune capăt păcatului,iar cel cd pune capăt rugăciunii începe a păcătui. Am discutat pe topicul dedicat rugăciunii despre importanţa deosebită ce o are rugăciunea sinceră , rugăciunea continuă. Spunea un Sfânt Părinte că omul lui Dumnezeu trebuie să fie omul rugăciunii, şi numai omul rugăciunii poate fi omul lui Dumnezeu, şi aşa este,iar în omul lui Dumnezeu nu are cum să zăbovească PACATUL.

Avertizare
 

Sfântul Ioan Teologul ne avertizează: "Dacă zicem că păcat nu avem, ne amăgim pe noi înşine şi adevărul nu este întru noi. Dacă mărturisim păcatele noastre, El este credincios şi drept, ca să ne curăţească pe noi de toată nedreptatea. Dacă zicem că n-am păcătuit , îl facem mincinos şi cuvântul Lui nu este întru noi " ( I Ioan 1, 8-10 ). Despre păcatele făcute cu voia, el spune următoarele : "Oricine rămâne întru El nu păcătuieşte ; oricine păcătuieşte nu L-a cunoscut. Copii , nimeni să nu vă amăgească. Cel ce săvârşeşte dreptatea este drept, precum Acela drept este. Cine săvârşeşte păcatul este de la diavol, pentru că de la început diavolul păcătuieşte. Pentru aceasta S-a arătat Fiul lui Dumnezeu, ca să strice lucrurile diavolului. Orcine este născut din Dumnezeu nu săvârşeşte păcat, pentru că sămânţa lui Dumnezeu rămâne în acesta ; şi nu poate să păcătuiască, fiindcă este născut din Dumnezeu. Prin aceasta cunoaştem pe fiii lui Dumnezeu şi pe fiii diavolului " ( I Ioan 3,6-10 ) .

Cand omul pacatuieste rupe legatura cu Dumnezeu !
 

Cand omul pacatuieste , rupe legatura cu Dumnezeu cel Unul sfant , pentru-ca pacatul se opune sfinteniei si atunci cand noi pacatuim incalcam voia lui Dumnezeu ne rupem din comuniunea de iubire cu Dumnezeu si , prin neascultare , prin nesocotire a bunatatii lui Dumnezeu si adesea prin uitare , prin neglijenta , prin nebagare de seama .

Pacatul este despartirea de Dumnezeu , iesirea din comuniune cu El , este indepartarea de viata Dumnezeiasca si vesnica pentru care a fost creat omul .

Sa fim cu mare atentie cand vin gandurile , ca sa nu ne indulcim cu ele . Iar cand navalesc asupra noastra , sa cerem ajutor de sus , chemand numele Domnului nostru Iisus Hristos si al Maicii Sale cu post ,iar dupa unele recomandari, si metanii . Sfintii Parinti ne atrag atentia ca cel ce s-a hotarat sa faca pactul , aceasta se cheama invoire . Iar invoirea este pacat al inimii , Si dupa invoire ,mai totdeauna urmeaza lucrarea sau savarsirea pacatului .

Intorcand efectiv spatele lui Dumnezeu ! Avem acest "drept " , dar cu ce pret ! ! !

top
 

pana la urma care este cel mai mare pacat?care sunt cele capitale?
este cel mai mare pacat sa te sinucizi(sau sa incerci)?sa ucizi pe cineva sau sa nu crezi ca exista Dumnezeu?

Da,cel mai trist imi pare cand niste copiii nestiutori intr-ale religiei,fara a cunoaste nici macar cele 10 porunci,se gandesc cu usurinta la sinucidere sau chiar ii dau curs...Sunt din start niste victime,nici macar nu-si dau seama ce fac,vb aia"Doamne iarta-i ca nu stiu ce fac!"
Nu stiu,dar cazurile astea sunt diferite de cei care stiu foarte bine ce fac dar nu au pasare,cel putin asa par pt mine...

Tremenul de "păcat capital" are două accepţiuni diferite, fapt care uneori poate duce la ambiguităţi şi erori de comunicare. Astfel, păcat capital, în funcţie de context, poate însemna:
-păcat de moarte sau păcat grav, care duce la ruperea legăturii spirituale cu Dumnezeu şi la pierderea stării de graţie, fără de care mântuirea nu este cu putinţă. Cei care mor în această stare suferă damnarea perpetuă. Ei pot să refacă legătura cu Dumnezeu, atâta timp cât trăiesc, prin una dintre cele două Taine pentru cei morţi: botezul sau spovada, după caz.
-păcat "arhetipal" ca să zic aşa, adică unul din lista de şapte păcate care începe cu mândria şi se termină cu lenea. Acesta este "balaurul cu şapte capete". Faţă de mulţimea speciilor de păcate, acestea sunt genurile ireductibile unele la altele. Unii oameni suferă mai mult de mândrie, alţii de lăcomie sau de necurăţie (curvie, ca să vorbim pe şleau). Este necesar să ştim care este păcatul capital (în această accepţiune) de care suferim cel mai mult, ca să putem să luptăm mai eficient cu acel cap al balaurului care ne ameninţă cel mai mult să ne înghită. Apoi, vom avea vreme şi pentru celelalte.

Cu greu se poate vorbi pe tema "care e cel mai grav păcat", fiindcă înseamnă a clasifica în oroare. Probabil că în vârful unei asemenea sinistre piramide ar sta păcatele teologice, adică păcate "directe" contra lui Dumnezeu, din specia hulei (blasfemiei) sau din specia sacrilegiului, în mod deosebit în legătură cu Domnul Euharistic. În Biserica Catolică există un fel de tribunal special (Penitenţieria Apostolică) care judecă, în cel mai mare secret, cele mai grave abateri de acest fel ale preoţilor, în mod special la adresa lui Cristos prezent în Euharistie. Nefericitul preot care ar desacra Sf Trup şi Sânge s-ar găsi în stare de excomunicare automată, pedeapsa canonică şi eventuala absolvire fiind de competenţa acestui for.
Desigur că şi celelalte păcate, cum ar fi uciderea, sinuciderea, avortul sunt deosebit de grave. În mod special avortul, care are componentă de păcat teologic: de aceea, cei vinovaţi de avort (atât femeia ucigaşă, cât şi eventualul ei instigator, precum şi medicul şi personalul medical care au participat la aceasta) sunt, până la obţinerea absolvirii, în stare de excomunicare automată, fiind în afara Bisericii.
Pe de altă parte, potrivit unei celebre revelaţii particulare (Fatima), Sf Fecioară a comunicat oamenilor motivul cel mai frecvent pentru care sufletele ajung în iad în număr atât de mare ("precum cad fulgii de zăpadă pe pământ" după cum s-a exprimat Preasfânta). Acestea sunt păcatele în legătură cu sfera sexuală, păcatele necurăţiei. Deci, nu sunt cele mai mari, dar sunt cele mai de temut.

@Mihnea Dragomir
 

ca intotdeauna ,raspunsurile dvs sunt foarte relevante,multumesc :)

Sa avem nadejde !
 

" Unii " , au gandit ca nu zice bine Domnul Hristos cand a spus : " Pacatele tale sunt iertate ! " > Domnul Hristos , cunoscandu-le gandurile , i-a intrebat : " Ce este mai lesne a spune : << Scoala-te si umbla >> ?" Si le-a dovedit oamenilor ca are putere vindecatoare . Deci Domnul Hristos are trei chipuri in fata omului :iertator al pacatelor , cunoscator al gandurilor si vindecator al bolilor ! Fara ajutorul Lui , nimic nu putem realiza in lupta noastra cu pacatul , si rugaciunea are acest rol deosebit de important in a mentine legatura noastra cu Dumnezeu . Rugaciunea din acest punct de vedere este vitala !

Patima este definită de Sfinţii Părinţi ca find o mişcare a sufletului împotriva firii fie spre o iubire neraţională , fie spre o ură fără judecată a vreunui lucru , sau din pricina vreunui lucru din cele supuse simţurilor. De pildă , e o mişcare spre iubirea neraţională a mâncărurilor , sau a femeii , sau a avuţiei , sau a slavei trecătoare , sau a altui lucru din cele supuse simţurilor , sau din pricina acestora. Sau e o mişcare spre ură fără judecată a ceva din cele spuse mai înainte sau din pricina acestora. Sau iarăşi păcătoşenia este o judecată greşită cu privire la înţelesurile lucrurilor, care îi urmează reaua întrebuinţare a lucrurilor. Cel ce urmăreşte plăcerea greşeşte în judecată , socotind ce nu e bine ca bine.

"prea marea incredere in Dumnezeu" - pacat impotiva Duhului Sfant ?? Imi explica cineva asta ??

Este vorba de ispitirea lui Dumnezeu, în felul în care Isus este îndemnat de diavol, la una dintre cele trei ispitiri, să se arunce în gol de pe "tâmpla Templului", fiindcă până jos vor interveni îngerii. Răspunsul Lui a fost (reproduc din memorie): "scris este: să nu Îl ispiteşti pe Domnul Dumnezeul tău !"

Aha, am inteles, mersi mult :) Ma gandeam si eu la alt ceva, este doar si rugaciunea de lasare in voia lui Dumnezeui, cam intrau gandurile mele in contradictie deja :)

Încrederea nesocotită în bunătatea lui Dumnezeu , vezi referirile lăsate de Antonie cel Mare ! A miza continuu pe bunătatea lui Dumnezeu şi a ne baza doar pe iertarea lui . . . .

Pricina tuturor relelor sunt PĂCATELE ! ( Sf.Ioan Gură de Aur )
 

"Pricina tuturor relelor sunt păcatele. Din pricina păcatelor vin întristările ; din pricina păcatelor, tulburările ; din pricina păcatelor, războaiele ; din pricina păcatelor , bolile şi toate patimile greu de vindecat , care ne necinstesc ".

Urmarile pacatului pacatului
 

Cuviosul Sofronie Saharov arata ca pacatul, inteles ca indepartare de viata adevarata, are urmari asupra savarsitorului, dar si asupra intregii lumi:

Odata savarsit, pacatul se repercuteaza asupra starii psihice si fizice a omului care l-a comis; el se rasfrange in infatisarea sa exterioara si influenteaza asupra destinului sau personal; se revarsa inevitabil dincolo de limitele vietii individuale a pacatosului, pentru a ingreuna si mai mult povara raului ce apasa asupra vietii intregii umanitati si, prin urmare, afecteaza destinul intregii lumi.

Nu numai pacatul stramosului nostru Adam a avut consecinte de amploare cosmica, ci orice pacat, aratat sau ascuns, al fiecaruia dintre noi se repercuteaza asupra destinului lumii intregi.

Bine venită postarea ta !
 

Un răspuns bun , foarte bun , pentru thread-ul deschis de sophia . Mulţumim !

Cine se teme de Dumnezeu . . .
 

"Cine se teme de Dumnezeu , nu-i place sa ia avutul altuia . Cine se teme de Dumnezeu , nu se duce la femeia altuia. Cine se teme de Dumnezeu , si cu sotia sa traieste in curatie , dupa randuiala bisericii. Cine se teme de Dumnezeu , nu face avorturi , nu-i betiv , nu-i tutungiu , nu-i bataus , nu-i ravnitor de avere straina , nu-i nesupus . . . Cine se teme de Dumnezeu , nu doarme in timpuul Sfintei Liturghii , acasa , Duminica . Cine se teme de Dumnezeu , nu lasa copiii sa creasca in faradelegi . . . " ( Parintele Clleopa )

Amintirea pacatului
 

Amintirea pacatului poate fi prilej de pocainta sau poate duce la repetarea acestuia; in primul caz, pacatul este adus in mintea noastra prin lucrarea dumnezeiasca, iar in al doilea, prin cea diavoleasca.

"Oricand iti vine amintirea sau strapungerea inimii pentru cele ce ai gresitintru stiinta sau nestiinta, ia seama sa nu-ti vina aceasta din lucrarea diavolului spre o osanda si mai mare. Si daca te intrebi: cum sa o cunosc pe cea adevarata si pe cea din lucrare diavoleasca, asculta.

Cand iti vine in minte o astfel de amintire si te silesti sa te indrepti prin fapte, este cea adevarata si prin ea ti se iarta pacatele. Dar cand vezi ca, strapuns de amintire, cazi in aceleasi pacate, sau in ispite si mai rele, cunoscut sa-ti fie ca ea este o amintire dusa de vrasmasul, care ti-o arunca spre osandirea sufletului" (Sfantul Varsanufie).

Cred ca tare mult Il suparam pe Dumnezeu cand staruim in pacate.
Foarte frumos spune Sfantul Isaac Sirul:

"Sa nu ne intristam cand lunecam in vreo greseala, ci cand staruim in ea. Caci lunecarea se intampla adeseori si celor desavarsiti; dar staruirea in ea este moarte deplina.

Iar intristarea cu care ne intristam pentru lunecarile noastre ni se socoteste in loc de lucrare curata prin har. Dar cel ce, in nadejdea pocaintei, aluneca a doua oara, umbla cu Dumnezeu cu viclenie. Acestuia ii vine moartea pe nestiute si nu mai apuca timpul nadajduit ca el sa implineasca faptele virtutii".

Şi Sf Petru vorbeşte despre acest lucru în 2 Pt 2:
Căci mai bine era pentru ei să nu fi cunoscut calea dreptăţii, decât, după ce au cunoscut-o, să se întoarcă de la porunca sfântă, dată lor.
Cu ei s-a întâmplat adevărul din zicală: Câinele se întoarce la vărsătura lui şi porcul scăldat la noroiul mocirlei lui.