Ai subliniat foarte bine , si coincid cele scrise de tine cu cele citite din Sfantul Vasile despre mandrie -invidie si manie . Pana la urma orice pacat neandreptat , nestapanit , se mareste si da nastere la alte pacate , se tot mareste precum un bulgar de zapada care se rostogoleste fara control .
Iti multumesc pentru cuvantul tau !
Un an nou cu bucurii !

dacă îmi place capra vecinului si trag tare muncind, ca să imi cumpar o capra la fel de frumoasă, este invidie?!

exact. motorul acesta poate fi mândria, dar nu invidia.

Parerea mea este ca este invidie..daca nu doreai o capra la fel de frumoasa..si cumparai o capra dupa banii care ii aveai sau capra pe care o gaseai in targ sau care o luai pentru ca ii placea copilului/sotiei/ etc...atunci te lasai putin in voia soartei...nu cautai comparatii cu capra vecinului, sau chiar daca tineai la vecin il cereai o recomandare ce capra sa iei sau te gandeai chiar sa iei una nu chiar asa de frumoasa ca sa nu-i para rau vecinului in fiecare zi ca nu a gasit una mai de soi.
Eu personal luam alt animal...ca daca vecinul avea capra si eu gaini poate ne ajutam reciproc la nevoie. Pe principiul acesta merg cam in general. Daca colegii se duc in excursie intr-un loc in mod sigur nu ma duc acolo pentru ca am impartasi acelasi impresii si discutia ar fi monotona...daca vii cu un element de noutate e mai bine...odata imi merge mie mai prost, alta data la coleg, asta e viata...

Nu. Ar putea fi vorba de o dorinta care nu e spre folos: la altfel de averi ne este spre folos sa tanjim. Dar invidie nu este, fiindca invidia presupune un sentiment negativ si nu o dorinta gresit orientata. Un contra cuiva si nu un pentru ceva.

asta este. sentimentul negativ simţit fata de bunul altuia.
asta este invidia.

Exact asta este invidia!

INVÍDIE, invidii, s. f. Sentiment egoist de părere de rău, de necaz, de ciudă, provocat de succesele sau de situația bună a altuia; pizmă.

Iti pare rau ca altul are (si tu nu).
Deci mai intai iti pare rau ca vecinul are capra si tu nu. Ca pe urma gasesti o solutie sa ai si tu este altceva. Dar in prima faza este invidie.

Pentru Yasmine:

1. Orice ai spune, in orice lucru sunt doua persoane (cel putin). Si am dat si exemple mai sus.
Intotdeauna sunt cel putin doi vinovati. Mi-au trebuit ani de zile sa inteleg asta.
Chiar si criminalul ala pe care il dai de exemplu. Vina ai cand nu stii sa fii prudent sa nu dai de el, sau sa nu ajunga sa-ti faca rau.
Vina are si fata violata, chiar fara voia ei.
E greu de acceptat.
Nu spune nimeni ca trebuie acum luati in brate criminalii.
Dar sa-i pui numai pe unii la zid si restul sa zici ca sunt buni...
Intr-un divort sunt tot doi vinovati, ca nu trebuie sa ne inchipuim ca unul este perfect.
A gandi asa simplu ca ala e rau si e vinovat, e usor, dar nu e corect.

Reiau exemplul meu simplu:
Daca un copil are mere si altul n-are si tanjeste si il invidiaza, amandoi sunt vinovati. Cel care are mere trebuie sa-i dea si celuilalt.
Asa ne invata bunul Dumnezeu. Sa fim smeriti, sa impartim ceea ce avem.

2. Invidia este si ceva omenesc.
Exista cazuri cand ea este din pura rautate. Nu-ti trebuie lucrul celuilalt, dar mai bine sa nu-l aibe. Uite asa.
Si chiar din placere: ia sa vad ce are vecinul, sau colegul! Ce mai am de invidiat. Ce grozav!

Dar in majoritatea cazurilor invidia este de nevoie, de dorinta. Ai nevoie si tu de un lucru, sau de iubire, de recunoastere si etc. Iti doresti sa ai si tu.

Cineva chiar adusese la extrem si spunea ca invidia duce la criminalitate. De acord. Dar astea sunt cazuri extreme.

Sunt oameni care fac rau din invidie si distrug si oameni care doar sufera in tacere si nu fac rau. Sa nu-i punem pe toti in aceeasi oala.

Si sa ridice aici mana unul care cu mana pe inima sa spuna ca n-a invidiat niciodata! Si se considera acesta criminal, sau raufacator? Nu cred.

In sfarsit, Pelerinule, ti s-a ascutit privirea :) foarte bine ai cuprins in cateva cuvinte dezastrul din(tre) noi!! sa ai un inceput de an (calendaristic) plin de mangaieri care sa-ti bucure inima!

Sa vedem ce spun unii ceva ma isteti ca noi , adica Sfintii Parinti


Invidiosul in mod obisnuit examineaza viata semenilor lui si urmareste compararea vietii lui cu a lor. Cand se incredinteaza ca fratele lui ii este superior, atunci lasa sa se manifeste groaznica patima a invidiei. Si in mod obisnuit prima manifestare este mohorarea, supararea si mahnirea. "Niciodata tristetile, niciodata mahnirile nu parasesc pe cel gelos". Calitatile trupesti si sufletesti ale celorlalti sunt cauza de tristete si mahnire. Chiar si bunurile materiale sunt cauza supararii. De aceea invidiosul nu se deosebeste de un om gol care este ofensat de toti. "Nimic nu-l deosebeste de omul gol jignit de catre toti". Si aceasta ranire este foarte adanca. Coboara in inima. "Toate aceste lovituri si rani izbind in adancul inimii lui" (Sfantul Vasile cel Mare).
Invidiosul in mod obisnuit are multi ochi. Supravegheaza cu sarguinta sa gaseasca totdeauna motive sa condamne. Observa pe celalalt cum va vorbi, cum se va comporta. Este pregatit sa-i faca observatii si mai ales in fata celorlalti, ca sa-l coboare si paralel sa se inalte pe el insusi. Cand cel invidiat este laudat, atunci cel care invidiaza este gata sa exprime contrariul. Este pregatit sa spuna "da, dar..." si sa prezinte intamplator parti necunoscute ale vietii celuilalt, evident ca sa-l umileasca.
Sfantul Vasile cel Mare infatiseaza foarte sugestiv si manifestarile trupesti ale omului invidios. Fiindca este adevarat ca patimile sufletului de multe ori sunt manifestate si trupeste, de vreme ce exista stransa legatura intre suflet si trup. Spune Sfantul Vasile cel Mare ca invidiosii devin evidenti din expresia fetei lor. "Privirea acestora este seaca si nestralucitoare, obrazul mohorat, spranceana ofilita; sufletul tulburat de patima, nemaiavand criteriul adevarului asupra lucrurilor". Invidiosii nu gasesc ceva bun la ceilalti, gasesc numai urateniile celuilalt.

din “Problemele vietii” Editura Egumenita
 

Sfantul Ioan gura de Aur nu prea e deacord , ori el e depasit si noi suntem prea destepti , ori . . . !
Deci :
Ioan Gura de Aur

Nimic nu-i dezbină mai mult pe oameni decât invidia, care e o boală neînchipuit de grea şi mult mai primejdioasă decât iubirea de argint, căci ea este rădăcina tuturor relelor. Iubitorul de argint este mulţumit atunci când el dobândeşte ceva, pe când cel care invidiază nu se mulţumeşte decât atunci când semenul său nu dobândeşte nimic. Fericirea sa este nefericirea celuilalt. Există o nebunie mai mare ca aceasta? Omul invidios se topeşte ca o lumânare văzând că vecinului său îi merge bine. Astfel, el nu numai că se lipseşte de bunătăţile cereşti, dar nici în această viaţă nu are linişte. Molia nu roade lâna şi nici viermele carnea aşa cum invidia roade şi distruge inima şi măruntaiele omului invidios.
Nu este nici o greşeală dacă îi numim pe invidioşi fiare şi demoni. Aşa sunt invidioşii sau chiar mai răi, pentru că fiarele se năpustesc asupra noastră numai când sunt flămânde sau când noi le stârnim, însă invidioşii, de multe ori chiar şi atunci când le facem bine, se poartă ca şi cum i-am fi nedreptăţit. Demonii simt duşmănie faţă de noi, dar nu şi faţă de ceilalţi demoni, în vreme ce oamenii invidioşi nu ţin cont de nimic. Aceştia nu se îngrijesc de mântuire şi îşi dau sufletul la iad, umplându-şi inimile cu tristeţe şi tulburare fără nici un motiv.
Rău mare este invidia. Există ceva mai rău decât ea? Poate preacurvia. Dar cel care săvârşeşte preacurvie măcar, pe de o parte, simte o anumită plăcere, iar pe de altă parte, păcătuieşte doar câteva minute, pe când cel care invidiază nu se odihneşte zi şi noapte, căci invidia este un vierme care îi roade inima fără încetare.
Aşa cum porcul este mulţumit când se tăvăleşte prin noroi, şi diavolul, când ne face rău, la fel se bucură omul invidios de răul semenului său. Se simte foarte bine când cineva din jurul său păţeşte o nenorocire. Nefericirea celuilalt este fericirea sa şi fericirea celuilalt este nefericirea sa. Aşa cum scarabeul se hrăneşte cu murdărie, la fel se hrăneşte şi omul invidios cu suferinţele altora.
Oamenii văd cum este înjunghiat un animal şi le pare rău de el. Însă cel invidios vede că semenul său are parte de binefaceri, şi suferă, se face fiară sălbatică şi se îngălbeneşte de ciudă. Ce nebunie mai e şi asta? Spu- ne-mi: de ce faci astfel? Ce te-a apucat? Te necăjeşte faptul că fratele tău este fericit, important şi faimos? Dimpotrivă, pentru acestea ar trebui să te bucuri şi să-I mulţumeşti lui Dumnezeu. Toţi creştinii suntem un trup, iar capul nostru este Hristos şi fiecare suntem mădulare unii altora (Rom. 12, 5). De aceea, atunci când se întristează şi suferă un mădular, şi celelalte suferă cu el, iar când unul dintre mădulare se bucură şi este fericit, atunci şi celelalte sunt bucuroase (1 Cor. 12, 26), căci printr-un mădular se slăveşte întreg trupul, dar şi capul, adică Hristos. Cu toate acestea, tu, în loc să te bucuri, suferi. Suferi pentru că este slăvit Dumnezeu. Iată până unde te duce patima ta!
Îmi vei spune: „Am vrut doar ca Dumnezeu să Se slăvească prin mine”. Însă atunci când te bucuri pentru fericirea aproapelui tău, Dumnezeu Se slăveşte prin tine. Iar dacă Dumnezeu Se slăveşte prin aproapele tău, iar acesta îţi este duşman, este un motiv în plus să ţi-l faci prieten. Dar tu, dimpotrivă, faci din prieten duşman, pentru că Dumnezeu Se slăveşte prin acela. În ce fel ţi-ai mai putea arăta duşmănia faţă de Dumnezeu?
Iată de ce, chiar dacă ai face minuni sau ai fi curat cu trupul, dacă ai posti şi te-ai nevoi şi dacă ai ajunge la virtuţile îngerilor, nu eşti decât un păcătos, pentru că a pus stăpânire pe tine patima invidiei. Nu te deosebeşti cu nimic de închinătorii la idoli, dacă îi iubeşti pe cei care te iubesc. Gândeşte-te atunci care este starea ta dacă îi urăşti pe cei care te iubesc. Este mai rău să invidiezi decât să duşmăneşti, pentru că cel care duşmăneşte se potoleşte dacă dispare pricina duşmăniei lui şi chiar şi-l face prieten pe duşmanul său, pe când cu cel care invidiază aşa ceva nu se întâmplă niciodată. Cel care duşmăneşte îşi arată pe faţă patima, pe când invidiosul o ţine ascunsă. Cel care duşmăneşte are un anumit motiv pentru care se comportă astfel, pe când invidiosul nu are nici un motiv, în afară de patima sa şi de îndemnul satanei.
Află că cine doreşte rău semenului său sau îl nedreptăţeşte, sie însuşi îşi face rău. Pe când cine doreşte binele pentru semenul său sau îi face bine, sie îşi face bine. Cel care este vorbit de rău, nu numai că nu va fi nedreptăţit, dar va primi şi o mare răsplată. Nu acesta este vrednic de pedeapsă – bineînţeles, dacă nu a prici-nuit el însuşi vorbele rele care s-au iscat despre el –, ci acela care îl vorbeşte de rău.
Poate că îmi vei spune acum: „Nu îl vorbesc de rău degeaba. Mi-a făcut nedreptate”. Ţi-a făcut nedreptate? Atunci de ce te nedreptăţeşti şi tu acum, judecându-l pe omul care ţi-a făcut nedreptate? Astfel, semeni cu cel care, încercând să se apere, întoarce cuţitul înspre sine. Dacă vrei şi ţie să-ţi faci bine şi pe acela să-l cuminţeşti, spune despre el cuvinte bune. Dacă spui cuvinte rele, nu vei fi crezut de ceilalţi, care se vor gândi că vorbele tale izvorăsc din duşmănia pe care o ai faţă de el.
Nu-ţi murdări, dar, sufletul cu răutate, ci împodobeşte-l cu virtuţi. Nu arunca în semenul tău cu noroi, ci împleteşte-i cununi prin cuvinte de laudă. Nu scoate din gura ta necurăţii, căci tu vei fi primul care le va simţi duhoarea, ci oferă bunătate şi dragoste, ca să fii tu primul care le simte mirosul plăcut. Nimeni nu-l iubeşte pe omul invidios, pe când pe omul bun, care ştie să spună cuvinte frumoase despre orice, cu toţii îl iubesc ca pe un frate adevărat.
Şi pentru că ţi-am spus mai înainte că cel care invidiază şi vorbeşte de rău îşi face rău sieşi, nu celui căruia îi doreşte răul, trebuie să-ţi explic acum ce am vrut să spun. Îţi voi da mai multe exemple.
Cu ce l-a vătămat Cain pe Abel atunci când l-a omorât din invidie? Fără să vrea, l-a trimis mai devreme în Împărăţia cerurilor. Pe când el, dimpotrivă, a fost aspru pedepsit pentru păcatul său.
La fel Isav: cu ce l-a vătămat el pe Iacov? Iacov s-a îmbogăţit, dobândind nenumărate bunătăţi materiale, pe când el a ajuns să rătăcească prin locuri străine.
Preabunului Iosif, ce rău au reuşit să-i facă fraţii săi, care puţin a lipsit să nu-l omoare din pricina invidiei? Aceştia au ajuns să sufere de foame şi să fie în primejdie de a-şi pierde vieţile, pe când Iacov a ajuns stăpânitorul Egiptului, al doilea după Faraon.

din “Problemele vietii” Editura Egumenita
 

Ioan Gura de Aur



Toate aceste exemple ne arată că atunci când invidiem pe cineva, îi facem acestuia, fără voia noastră, un mare bine. Pentru că Dumnezeu există şi le vede pe toate. Şi dacă este nedreptăţit un om care nu nedrep-tăţeşte pe nimeni, cu atât mai mult este acesta binecuvântat şi slăvit. În acelaşi timp, tu care invidiezi, eşti pedepsit. Şi cum să nu fii pedepsit când invidiezi un om care nu ţi-a făcut nici un rău, dacă eşti pedepsit şi atunci când nu te bucuri pentru binele vrăşmaşului tău? Cum să fie iertată ura ta faţă de un om nevinovat, când Domnul ne spune în Evanghelie că oamenii care îi iubesc numai pe cei de care sunt iubiţi nu fac mai mult decât ce fac vameşii (Mat. 5, 46).
De ce suferi, omule, pentru fericirea semenului tău? Dacă trebuie să suferi pentru ceva, să suferi pentru nefericirea ta, nu pentru bunăstarea celuilalt. Invidia ta este o nebunie, după cum vezi şi tu, de aceea eşti de neiertat. Desfrânatul poate aduce în apărarea sa faptul că l-a îndemnat dorinţa cărnii, criminalul aduce furia, hoţul, sărăcia. Dar tu ce motiv ai avut? Nici un alt motiv decât răutatea ta nemăsurată.
Mare neajuns este invidia, foarte mare neajuns! Invidia ne face să nu ne îngrijim de mântuirea sufletului nostru. Invidia l-a îndemnat pe Saul să-l omoare pe David, care era binefăcătorul său şi al întregului Israel. Vă aduceţi aminte ce s-a întâmplat atunci?
Filistenii porniseră încă o dată război împotriva israeliţilor. Filistenii au făcut tabără la Soco, iar israelitenii pe valea Stejarului. Cele două armate stăteau faţă în faţă şi erau pregătite de luptă. Dintr-odată, un om de statură uriaşă din tabăra filistenilor, pe nume Goliat, a ieşit în faţă şi a strigat cu trufie către israeliţi: „Alegeţi un bărbat dintre voi ca să lupte cu mine! Dacă mă va birui, cu toţii vom fi robii voştri. Dar dacă eu voi birui, atunci voi veţi fi robii noştri. Să vină unul dintre voi ca să luptăm, dacă are curaj!”
Atunci, toţi israelitenii, de la Saul până la ultimul soldat, s-au temut. Nu ştiau ce să facă. Au început să tremure de frică. Nu îndrăzneau să scoată nici nasul afară din mulţumea ostaşilor, gândindu-se la moartea care îi aştepta. Ce să facă?…
Timp de patruzeci de zile, în fiecare dimineaţă, Goliat ieşea în faţă şi striga cuvinte umilitoare, încercând să-i aţâţe pe israeliteni. Atunci, a apărut un tânăr pe nume David, care plecase de la oile sale, pe care le păştea, cu gândul să ajute şi el poporul său pe câmpul de bătălie. Cum l-a auzit de departe pe Goliat strigând cuvinte batjocoritoare la adresa israeliţilor, s-a hotărât să se lupte el cu filisteanul. Nu au reuşit să-l facă să se răzgândească nici cuvintele aspre ale fratele său, Eliab, şi nici poveţele regelui Saul. Cu mult curaj şi credinţă în ajutorul lui Dumnezeu, s-a pornit spre lupta inegală ce îl aştepta, strigând către rege: Să nu se împuţineze nimeni cu duhul din pricina lui; robul tău se va duce şi se va bate cu acest filistean! (1 Regi 17, 32).
Este, aşadar, puţin lucru, ca nefiind silit de nimeni şi neavând nici o nevoie, David să îşi pună viaţa în primejdie pentru a-i salva pe cei care nu i-au făcut nici un bine? După biruinţă, nu era firesc ca el să fie cinstit ca un adevărat izbăvitor al poporului lui Israel? Există o binefacere mai mare ca aceasta? După aşa o faptă, Saul îi datora lui David viaţa şi regatul său, deşi David nu s-a luptat cu Goliat pentru bogăţie şi cinstire sau alte bunătăţi pământeşti, ci pentru slava lui Dumnezeu. După fapta aceasta, nu s-ar fi mirat nimeni dacă Saul scotea coroana de pe capul său şi o punea pe capul lui David, ba încă şi aşa tot i-ar fi rămas dator, pentru că David i-a dăruit lui Saul viaţa şi împărăţia, pe când Saul i-ar fi dăruit numai împărăţia. Şi cu toate acestea, care a fost răsplata lui Saul? Ascultaţi ca să aflaţi.
După omorârea lui Goliat şi fuga în dezordine a filistenilor, Saul şi David s-au întors biruitori şi, aşa cum era obiceiul pe vremea aceea, femeile au ieşit de prin cetăţi, ca să-i întâmpine, cu dansuri şi cântece. Ele strigau bucuroase: Saul a biruit mii, iar David zeci de mii! (1 Regi 18, 7). Lucrul acesta l-a făcut pe Saul foarte invidios. De atunci, a început să crească în inima sa o mare duşmănie faţă de David. În mod normal, nu se explică, dat fiind faptul că strigând astfel, femeile acelea nu numai că nu l-au nedreptăţit pe Saul, dar chiar i-au făcut un bine, pentru că deşi acelea strigau că a omorât mii, el de fapt, fiind cuprins de frică, nici nu ieşise la luptă. Cinstea biruinţei în luptă aparţinea cu totul lui David. Nu a fost, aşadar, o nebunie din partea lui Saul să ceară să fie cinstit la fel ca David? Dimpotrivă, cel care trebuia să se supere era David, căci deşi victoria îi aparţinea în întregime, a fost cinstit împreună cu el şi Saul. Dar acesta este omul invidios: nu poate suferi să-l vadă p
e celălalt că este fericit, căci fericirea aproapelui său este nenorocirea sa.
Nu la fel a fost şi cu Abimelec, regele celor din Gherara? Acesta l-a invidiat pe Isaac pentru că îi mergea bine. Şi a semănat Isaac în pământul acela şi a cules anul acela rod însutit. Domnul l-a binecuvântat, şi omul acela a ajuns bogat şi a sporit tot mai mult, până ce a ajuns bogat foarte. Avea turme de oi, cirezi de vite şi ogoare multe (Facerea 26, 12-14). Iată dărnicia lui Dumnezeu! Iată câte bunătăţi le dă celor care nu se despart de El!
Iată ce i-a spus Abimelec, din invidie, dreptului Isaac: Du-te de la noi, că te-ai făcut mult mai tare decât noi! (Facerea 26, 16). Şi, cu adevărat, în toate era mai puternic, pentru că avea ajutorul lui Dumnezeu.
Unde îl alungi, Abimelec, pe cel drept? Nu ştii că oriunde s-ar duce, ajutorul lui Dumnezeu va fi cu el? Şi în pustie dacă l-ai trimite, prin harul lui Dumnezeu, el tot va fi fericit. Însă, tu, care te chinui din pricina invidiei, vei fi nefericit.
Nefericiţi sunt şi au fost toţi oamenii invidioşi din toate timpurile şi din toate locurile, pentru că se chinuiesc din pricina răutăţii lor şi, mai mult decât atât, sunt izgoniţi de Dumnezeu pentru acest păcat înfricoşător. Nu le rămâne altceva de făcut decât să se pocăiască şi să dobândească smerenie şi dragoste, ca să primească linişte sufletească şi bunăvoinţa lui Dumnezeu.

@Cristi (si altii)

Inseamna ca este clar, vorbim de lucruri diferite. Daca asa arata invidia, ca in descrierile si citatele voastre, atunci eu vorbesc despre altceva care nu stiu cum se cheama. Poate nedreptate...
Eu nu vad partea asta oribila de a face rau, sau de criminalitate despre care vorbiti voi, dimpotriva. Vad si o latura constructiva.
In plus voi vorbiti despre o stare permanenta a cuiva, iar eu despre o stare temporara, intr-o anumita imprejurare.
Chiar asa: exista persoane care sa fie permanent, prin constructia lor invidiosi?
Exemplele din sfintii parinti cam asta arata.

Nu Glykys, asta se cheama prostie (proasta/gresita evaluare a realitatii) si se vindeca imprumutandu-i pt 1 saptamana capra ta (sau facand schimb de capre un timp), sa se lamureasca singura. Dupa o saptamana probabil va veni sa-ti aduca capra ta inapoi cu concluzia ca tot a ei e mai buna.
Indiferent cum e capra ei in realitate (ca e mai buna sau mai rea ca a ta), daca a depus un efort ca sa o obtina, va avea tendinta sa o vada valoroasa daca are posibilitatea de comparatie (pt ca a depus un efort si e greu sa admitem cand depunem un efort in vreo alegere gresita) cred ca acest mecanism are si un fundament psihologic cumva (omul care a investit in ceva - de ex si-a cumparat o capra, chiar daca a facut o alegere gresita, are tendinta ca nu poate admite ca a ales gresit, ca si-a investit o resursa gresit, ca a pierdut ceva dintr-o alegere proasta pe care a facut-o, etc - are la baza tot o patima - presupun ca slava desarta).
Vorbesc la modul general, nu despre cineva anume

Chiar asa : exista. . .
" Ca iata intru faradelegi m-am zamislit si in pacate m-a nascut maica mea . . . "

In toti exista "microbul" mandriei , invidiei , maniei . . . , numai ca la unii "sistemul imunitar" este ceva mai slab , iar boala se declanseaza mai rapid , dar vorba psalmistului , toti suntem nascuti in pacate din pantecele maicii noastre !
Pocainta asta , ce-i pana la urma , draga Sofia ?
Sa ai un an nou mai bun cu realizari si bucurii !:1:

Invidia este rezultatul comparatiei propriului sine cu sinele altora.

Cauza imediata a invidiei este lipsa virtutii denumita "exultarea in sinele altora".

Cauza profunda a invidiei este "parerea de sinele propriu" si "parerea de sinele celuilalt".

toti avem un "sistem imunitar" mai slab in cate o directie sau slabiciune/(i).
de recunoscut personal e usor, public mai greu, de tratat e grozav de greu uneori.

Cu siguranta , asa este !

Scuza-ma Sophia,ca ma lungesc in detalii dar...

Ceea ce recomanzi tu ca tratament al invidiei(daruirea)este cam foarte discutabil.
Unele motive ale invidiei se pot imparti cu altii:merele,perele,nucile si alte chestii materiale insa INVIDIA mai pune ghiara si pe alte obiective pt care chiar nu poti dispune cu cei invidiosi:SUCCESUL PROFESIONAL,MARIAJUL,FAMILIA,EXISTENTA COPIIILOR,FRUMUSETEA FIZICA,CALITATI SUFLETESTI DEOSEBITE,CHARISMA PERSONALA...
(scuzati-ma ca folosesc Caps Locks).

Stiu asta din proprie experienta.
Am o verisoara,cu care am crescut din copilarie si m-am atasat de ea caci eu nu am avut frati sau surori.Cat am fost copile a fost ok,cu timpul insa ce am inceput sa ma dezvolt,ea a devenit foarte invidioasa,si te asigur ca nu eram invidiata pentru merele pe care le-as fi mancat fara ea :))
Invidia venea(si poate inca mai vine)din faptul ca avem feluri de abordare diferita a problemelor,a vietii in general.Invidia vine din diferente.
Cine face aceste diferente?Ne nastem diferiti in primul rand si in plus de asta,ne mai si formam diferit in viata.Unii sunt mai charismatici,altii mai bosumflati,altii mai cinici.

Un fapt banal:o colega de-a ei cu care devenise prietena,avea ochii verzi...a ajuns sa nu o mai suporte,deoarece multe persoane faceau acestei fete complimente vizavi de ochii sai si avea o gramada de admiratori.
Cu aceasta atitudine,toti s-au debarasat de ea pentru ca se uita piezis la orice aspect.Si era trista sau iritata din orice.Pentru ea,viata este nedreapta:este singura pt ca nu arata ca un fotomodel,nu are serviciu pt ca familia ei nu are pile etc etc. Gaseste o gramada de scuze pentru nerealizarile ei,in loc sa mearga la sursa.
Ea nu a auzit de munca,de rezultate,de teluri,de ambitie,de educare a vointei.Toti cei care reusesc,in viziunea ei sunt niste profitori,lingusitori sau ilegali.

Macar daca s-ar uita la capra vecinilor si i-ar veni ideea sa-si ia si ea una!Dar ea se uita cu ciuda si nu se alege cu nimic,nici macar cu informatia,cu ideea!
Caci daca ti-ai rezolva"nevoia","frustarea" preocuparea pt starea altora cat si ciuda ar dispare.Daca ti-ai pune timpul si vointa in rezolvarea stagnarii personale si i-ai da pe altii uitarii,sa vezi ce frumos s-ar aseza toate!

Sa nu credeti ca o barfesc pe forum,noi am discutat impreuna despre problemele ei;ba chiar si cu prieteni de-ai mei mai apropiati.
Doar-doar,voi gasi ceva care s-o salveze!

Deci,draga Sophia eu tot nu vad vina celui care isi traieste succesul culegand ce a semanat?Ce vina are sa fie invidiat?
De ce se face vinovat?
Si tot nu inteleg cu impartitul merelor?

O femeie are un sot bancher,care ii cumpara cadouri fabuloase...Eu sunt invidioasa ca i-a luat un colier cu diamante si un Ferrari...
Cum ma va multumi femeia asta pe mine?Va imparti diamantele si masina cu mine?De ce?Cu ce imi este ea datoare?
Ne invata Dumnezeu ca orgoliile si luxul trebuiesc intretinute si impartite intre prieteni?
Daca eu as fi mai SMERITA nu mi-ar arde de diamantele si Ferrari-ul ei,as fi multumita cu viata mea modesta dar m-as bucura pt dansa(daca aceste lucruri o fac fericita).

Eu tot insist si cred ca lectia invidiei trebuie invatata prin smerenie-

Dintr-o Rugăciune pentru mântuire:

"Vino, Atotputernice, într-ajutorul meu ca să biruiesc cele şapte păcate de căpetenie, care sunt pricina tututor păcatelor. Să biruiesc, adică: mândria prin smerenie creştinească, iubirea de argint prin milostenie, invidia prin dragoste şi bucurie pentru binele aproapelui, desfrânarea prin înfrânare şi curăţie, lăcomia prin cumpătare, mânia prin răbdare şi lenea prin bărbăţie creştinească..."

Îmi aduc aminte că tata îi tot spunea mamei, în momentele în care ea "plângea nedreptatea din lume", respectiv constata că oricât de mult munceşte ea tot nu poate ajunge la nivelul material al unor cunoscuţi, să se uite şi la cei care o duc mai rău decât ea. Poate fi şi asta o soluţie, de început: să învăţăm să mulţumim pentru tot ce avem, fie şi pentru faptul că putea fi mai rău. Există o pildă cu un om sărac care dormea pe o rogojină şi care mulţumea lui Dumnezeu pentru că este sănătos, este liber, nu are grji, are o bucată de pâine să îţi ostoiască foamea...

Contează, cred, şi alegerea greşită a modelelor (un om realizat în carieră, o colegă frumoasă şi super-aranjată etc.). Aşa cum s-a mai spus, dacă aceşti oameni nu au şi iubirea de Dumnezeu şi de semeni, credinţă în Dumnezeu şi alte virtuţi, sunt de fapt săraci şi nu atât de frumoşi.
Să nu uităm că Iisus ne îndeamnă să fim blânzi şi smeriţi cu inima şi ne atrage atenţia că El nu a avut loc unde să-şi pună capul să se odihească (aşa cum păsările cerului au cuiburi iar animalele câmpului, vizuini).

În plus, judecata este la Dumnezeu. El ştie de ce îi dă unuia mai mult şi altuia mai puţin. Mulţi spun că viaţa e nedreaptă, dar nu cred că e aşa, pentru că Domnul "guvernează" cerul şi pământului şi nimic nu se întâmplă fără rost. Dacă putem accepta că totul se întâmplă cu voia lui Dumnezeu, nu ar trebui să fim nefericiţi că nu avem familie, copii, bani, carieră, casă, Ferrari, capră sau mai ştiu eu ce... Bineînţeles că este responsabilitatea noastră cum ne ducem viaţa, şi în mod firesc dacă învăţăm şi muncim şi nu uităm de Dumnezeu, vom avea o viaţă decentă/ frumoasă...

Am observat că febra cumpărăturilor, oricât de scumpe şi frumoase, sau mâncărurile oricât de fine şi de bune nu ne vor aduce atâta bucurie ca iubirea, liniştea sufletească, dăruirea, prietenia, rugăciunea, lectura unei cărţi bune...

Sper că nu m-am aberat prea tare.

O zi bună tuturor!

Eu nu recomand numai daruurea. Asa cum spui, sunt lucruri care nu se pot darui.
Si totusi am sa dau citat binecunoscut nu numai tie: "Yes we can!"
La sfarsitul mesajului tau scrii doua fraze foarte bune si importante despre smerenie.
Smeriti trebuie sa fim toti.
Tu nu realizezi nici acum ca si cel care este invidiat trebuie sa fie smerit. Nu stiu de ce numai pe el ii iei in brate.
Daca el ar fi mai smerit si ar sti sa procedeze, nu ar mai fi loc de invidie.
S-ar putea sa fiu putin utopica aici, idealista. Dar eu asa imi imaginez, ca se poate.
Mai intai am sa-ti povestesc o intamplare de la noi. Poate ca ai sa ma intelegi mai bine.

In ultima vreme se organizeaza in biserica noastra serbarea de Craciun si bineinteles ca nu lipseste nici mosul cu daruri pentru copii.
Bun. S-au facut aceleasi pachete pentru toti copii, din partea bisericii, ca bani nu prea sunt (ceva dulciuri, portocala, nuci).
Totul a fost bine pana in momentul in care primul copil a primit de la mosul in plus si un pachet mare, frumos ambalat. Copil bun, mama la fel. Nu intru in detalii.
Ea, din bucuria momentului pentru copilul ei, nu a realizat ceva si a si indemnat copilul sa-si desfaca pachetul. Lumea a incercat s-o opreasca.
Instantaneu au inceput sa susoteasca parintii si sa vina sa ne intrebe daca mai primesc copiii si altceva in afara de punguta.
Li s-a explicat ca biserica ofera numai pungutele. Cadourile suplimentare vin ori de la parinti, ori se dau numai copiilor care ajuta in altar.
Nu mai spun ca a inceput si incaierarea intre copii pe pachetul cu pricina.

Daca era smerenie si se dadeau separat cadourile mari, era mai bine.

In oricare situatie insirata de tine se poate face ceva, un gest de smerenie care ar putea impiedica sau diminua invidia.

Succes profesional - lucru in echipa la proiecte, smerenia celui care e mai capabil. Pur si simplu stai in banca ta si nu te dai mare), ajutat colegii. Nu mai spun de evitarea unor fapte negative (pile, mobbing etc.) ca sa ajungi la succes.
In mariaj nu poti sa imparti sotul ce-i drept, dar tot asa, smerenie, prietenie.
Din propria experienta am mai observat un lucru: cei care au partener/partenera incep sa se izoleze, giugiuleala in public, nu mai petrec timp cu cei singuri, nu-i mai considera cumva in grup.
Un pic mai smeriti, fara sa arate totul in public si mai ales mentinerea grupului si a prieteniilor (era un cantec: "o dragoste gasesti, dar un prieten greu sa-ti fie alaturi la bine si la rau").

Femeia cu colierele si Ferrari: nu e vorba sa le imparta cu tine, dar smerenie.
Cand este printre ai ei, mai bogati e una, cand e cu altii mai saraci, nu trebuie sa si le arate.
Sau: poate sa-si invite prietenii mai saraci la ea, sa ii ia la plimbare cu masina frumoasa, sa se simta si ei bine macar un moment.

Calitati sufletesti sau fizice deosebite e drept ca nu poti sa imparti cu altul. Dar poti fi mai bun, mai retinut, sa lasi de la tine in favoarea altuia.
Daca esti curtata mai mult pentru ochii tai verzi (ceea ce este cam aiurea totusi), ramai totusi cu prietenele tale, petreceti timp impreuna si poate dintre curtezanii tai, usor, cu finete poti sa impingi si spre alte fete, ca tie nu-ti trebuie decat un singur barbat.

Daca ai in suflet aceste idei, se poate.
Si nue vorba de haiduceala, desi haiducii nu erau rai la vremea respectiva. Faceau un lucru foarte bun.

De multe ori in viata e vorba de sanse inegale. Da, toti capata un job bun. Dar sansele nu sunt aceleasi din start. Fie ca poza nu corespunde, sau unul are alta origine/limba materna, varsta etc..
Unul va avea mereu succes, altul va ramane mereu cu lacrimile si cu lupta.

"Deci,draga Sophia eu tot nu vad vina celui care isi traieste succesul culegand ce a semanat?Ce vina are sa fie invidiat?
De ce se face vinovat?
Si tot nu inteleg cu impartitul merelor?"

Cred ca esti foarte tanara si ai capatat o anumita educatie sau viziune (prin traiul intr-o tara vestica) si nu poti intelege un lucru simplu.

Vezi si pildele din Sf. Evanghelie. Nu e vorba sa nu-ti traiesti succesul culegand roadele. E vorba sa fii smerit (modest), sa imparti si cu altii, sa te bucuri de ele cu altii. Altfel risti sa ramai singur.
Este invidiat. Lumea vede ce are si sunt multi care nu pot avea ca el si le este foame (materiala, sau spirituala).
Dar daca ar fi smerit si ar invita la "cina" lui, n-ar mai fi invidiat.

Si ce nu intelegi la impartitul merelor?
Ca daca daca unuia ii dai si altuia nu, acela din urma va fi trist si va jindui la merele celuilalt? Ori dai tu de la inceput in mod egal, ori da cel care are si celuilalt. Si toata lumea este fericita.

Concluzia - fii modest, ajuta, imparte cat si ce poti, ia oamenii alaturi de tine.
Fii drept.

Sigura ca si cel care invidiaza trebuie sa fie modest si sa nu jinduiasca de la altul.
Spunea cineva aici ca daca nu-ti merge bine sa te uiti in jos, sa vezi pe altii care o duc mai rau. Da, este o solutie.
Totusi nu te ajuta (prea mult). Un medic mi-a spus intr-o zi: "O.K. este bine si frumos, sa te uiti la altii care o duc mai rau, dar pe tine nu te ajuta, nu te face sa-ti fie mai bine. Tu trebuie sa te gandesti la aceia de jos, dar trebuie sa te vindeci pe tine mai intai si sa vezi ca viata este frumoasa, ca se pot face multe si sa te ridici sa lupti."
Dupa ce te-ai vindecat pe tine poti ajuta si pe cel care o duce mai rau.

Simpatica mai esti in cele scrise de tine !
Cum vine asta , draga Sofia , un invidios poate fi smerit , modest , far de pacat . . . ? Atunci , invidia devine dupa tine o virtute ! Nu ?:9:

Si vazand eu,ca tot nu am putut sa-mi cumpar o capra...am decis sa o inlocuiesc cu un substitut de capra...adica un ied...care va deveni...capra in viitor !!!

Intrebare ?
 

De ce in lume exista mult mai multi oameni invidiosi,decat cei care nu sunt, sau sunt prea putin sa conteze ???

Nu ar fi lumea un loc infinit mai bun,numai daca ar disparea acest mobil al actiunilor si gesturilor marsave,care este invidia !!!

Cred ca toate actiunile rele ale istoriei umanitatii,dar si ale indivizilor personal,s-au datorat acestui flagel : invidia !!!

Cat se face oare in invatamantul romanesc ca se se educe impotriva ei ???

Invidia este fiica mai mare a mandriei. Pana nu se smereste omul si pana nu gaseste intru sine macar inceputul dragostei de Dumnezeu si de semeni, va continua sa-l invidieze si sa-l pizmuiasca pe aproapele sau. Pentru ca numai astfel va aprecia cum se cuvine persoana insasi si lucrarea lui Dumnezeu in viata sa, iar nu ceea ce poseda aceasta, adica bunurile (materiale, intelectuale, morale etc.) la care si el ravneste.

Unul din paradoxurile lumii in care traim consta insa in faptul ca in foarte multi dintre noi invidia se naste pentru lucruri oricum zadarnice.

Sa cerem de la Domnul, smerenie, dragoste si intelepciune pentru a birui invidia si lupta cu celelalte pacate si patimi.

Frumos cuvant , Marius , si mult adevar !
Pana nu dobandim smerenia , nu putem vorbi de vindecare , nici in invidie , nici in mandrie , nici in minciuna , si in mai nimic !

Cum pot scapa de invidia celor din jur ?

Prin dobandirea smereniei , care te face imun la asa ceva . Simplu , nu ?
Dar oare cati din noi am dobandit smerenia adevarata , incat sa devenim "nepasatori " fata de cei care ne invidiaza , ne clevetesc , ne vorbesc de rau ? Daca tu sti , te rog sa ne spui !:1:

Cum pot sti asta, din moment ce am intrebat pe altii !

Ti-am raspuns , citeste despre smerenie si cum poate fi dobandita ea ! Sunt mii de pagini scrise pe net despre smererenie si infrangerea mandriei , caci omul mandru si stapanit de mandrie , pe toate le cam vede strambe , si orice virgula si atitudine potrivnica lui , il deranjeaza , il sifoneaza , il mahneste , il tulbura din cale afara . Asa si cu noi , dam importanta la orice vorba , orice gand venit din afara , dam importanta mai mult decat trebuie , invidiei si rautatilor venite de la cei din jurul nostru . Remediu pentru moment ? Trateaza cu indiferenta invidia celor din jur , si atunci invidia lor o sa inceapa sa paleasca , si nu in ultimul rand mai multa rugaciune !:1:

1. Vezi pentru ce te invidiaza.
2. Daca exista motive concrete, incearca sa fii mai drept si mai smerit. Imparte cu altii, ajuta-i pe altii, fii cu ei.

Dar daca nu exista motive reale si sunt numai inchipuiri ale celor care ma invidiaza, atunci cum sa inteleg? Sa cred ca asa se intampla cu unii si sa ma resemnez?

tita - tsceslavie - ingamfare
indeosebi pazeste-te de fatarnicia fariseica plina de ingamfare, ca sa nu primesti aici pe pamant, ingamfarea ca rasplata pentru faptele tale cele bune. Sf. Dimitrie al Rostovului

Adica vezi cum iti folosesti bogatia (materiala sau spirituala) sa nu fie cu fala si ingamfare, chiar si cand faci fapte bune ca atunci primesti invidie.

Si

Vezi cum iti folosesti bogatia (materiala si spirituala) sa nu fie cu fala si ingamfare doar spre sine, nefacand nici bine nici rau semenilor ca atunci primesti invidie.

Da sa te "resemnezi " si sa nu dai voie gandurilor sa te tulbure , sa le alungi , sa-ti linistesti astfel mintea si sufletul tau , caci aceasta-i inceputul smereniei , si orice inceput e greu , dar nu imposibil !
O saptamana binecuvantata !

Dumnezeu si Maica Domnului sa te binecuvanteze .

De invidia celorlalti nu scapam prin indiferenta, ci prin dragoste, manifestata in rugaciune. Cerand cele de folos pentru sufletele celor care ne invidiaza si pentru sufletul nostru, Dumnezeu ni le va darui noua. Asa sa ne ajute Dumnezeu!

Exista , draga Marius , si o indiferenta "constructiva " , caci atunci ne asemanam celui ce uraste , invidiaza si mai rau de atat !
Raului nu-i raspunzi cu rau , iar invidiei cu invidie si judecata , iar indiferenta in asta situatie este un exercitiu bine venit , in indepartarea gandurlor si timpului irosit in judecati de tot felul . Deci , pe langa multa rugaciune , atitudinea noastra pozitiva , ne fereste de contaminare , si-l vindeca in timp pe cel bolnav .
Doamne ajuta !

Viclenia cu care se manifesta patima invidiei !
 

Omul invidios e de multe ori lingusitor , fatarnic , ascuns , cu multe fete , incat sa nu dea in vileag invidia lui , ura si rautatea lui !

De asemenea, invidia se leaga foarte strans de iubirea de slava. Pentru ca in mod obisnuit invidiem pe ceilalti deoarece sunt slaviti acestia si nu noi. Este foarte semnificativ ca, dupa Sfantul Marcu Ascetul, acela care pentru acelasi lucru il lauda pe unul si pe altul il condamna este sigur ca este stapanit de patima vanitatii si a invidiei. Si de multe ori prin laude urmareste sa ascunda invidia care exista in inima lui. Acest pasaj este definitoriu pentru viclenia cu care se manifesta patima invidiei. In oamenii care continuu lauda, probabil se ascunde patima invidiei.