Corect dar uite ca majoritatea in loc sa ne ajutam sa ne putem mantui ...ne punem bete in roata ufff

Incerc si eu sa raspund, pentru ca imi place acest subiect si mi-am pus si eu aceasta intrebare.
Cred ca suferinta, mai ales adunata in timp, ne da in primul rand o experienta de viata si ne face mai sensibili, mai ales la lucruri sau situatii prin care am trecut.
Nu stiu daca ne face mai rau sau mai buni.
Devenim mai sensibili si asta poate conduce si la rautate uneori, ca rezultat al imposibilitatii de a mai indura noi suferinte.
Percepem mai usor si imediat lucrurile si tindem sa le luam si personal.
Sufletul ne este ranit si vulnerabil.
Partea pozitiva la toate acestea, este ca avem tendinta sa ajutam si sa sfatuim pe altii sa evite suferintele pe care le-am avut noi, le daruim din experienta noastra trista.
Poate ca exista persoane pe care suferinta in timp ii intareste si ii aspreste, pe altii dimpotriva. Depinde de fiecare om in parte si de constitutia lui, zic eu.

Fiecare primeste suferinta dupa credinta lui. Unul zice "multumesc Doamne pentru suferinta aceasta, caci spre indreptarea mea este si din mila Ta si din dragostea Ta este". Altul zice "Doamne ce ai cu mine? De ce ma pedepsesti?" Altul se manie pe Dumnezeu. Aceasta ultima categorie este cea mai necajita sufleteste. Sa ne rugam sa nu fim ca ei dar si mai cu ravna sa ne nerugam pentru ei.

Nu îmi place să sufăr,îmi place să fiu sănătoasă,să mă bucur de viaţă,să pot mânca,îmi place să-mi fie apreciată munca să se ţină cont de părerea mea.
Iar dacă sufăr mă doare şi mă revolt ori cu voce tare ori în întimitatea mea sau atunci când îmi spun necazurile lui Dumnezeu şi spun asemenea psalmistului "..de ce Doamne,pănă când Doamne..." Iată atât de mic şi neputincios sunt.Dacă aş putea să fac din suferinţă prilejuri de întărire în credinţă aş fi sfânt dar, eu nu sunt decât om păcătos sşi limitat.

Toti in aceasta viata, mai devreme sau mai tarziu, intr-o masura mai mica sau mai mare, ajungem sa experiem suferinta, ca realitate a acestei stari cazute a umanitatii. Insa, suferinta din aceasta lume este doar "in parte". Ea reprezinta doar "un chip" al iadului, ca stare de vesnica suferinta.

Ma rog bunului Dumnezeu ca in vremea suferintei, sa nu avem inimile impietrite, astfel incat, sa fim miscati de suferinta proprie, mai mult decat de cea a aproapelui. Ma rog, ca Dumnezeu sa ne dea "ochi duhovnicesti", spre a putea vedea in suferinta, o binecuvantare. Ma rog lui Dumnezeu, ca prin milostivirea Sa, nimanui sa nu-i fie dat, a purta povara suferintei, o eternitate.

Unele suferinţe m-au făcut să-i înţeleg mai mult pe anumiţi oameni; altele însă m-au radicalizat.

Ideal ar fi sa invatam in viata prin lectia iubirii,nu musai a suferintei.

Paradoxul e ca iubirea da nastere la suferinta si suferinta la iubire. Pierzi pe cineva drag, suferi. Suferi pentru ca-l iubeai. In cel de-al doilea caz ma gandesc la Iov de ex, care in suferinta da dovada de suprema de iubire.

Sunt situatii cand suferinta vindeca, dar sunt si situatii cand raneste.

Nu iubirea duce la suferinta,ci egoismul din noi.

Suferinta ne poate face mai intelepti, insa pe unii ii face mai egoisti.
De multe ori am avut tendinta sa cred cel care a trecut printr-o suferinta e mai bun, mai intelept dar de cele mai multe ori m-am inselat :-(

Mi-a plăcut mult această replică.Şi pe mine la fel.

Depinde, buni sau rai ne facem noi insine cu ajutorul lui Dumnezeu sau al demonilor (depinde pe care il alegem). Suferinta, cred eu, mai mult ne ajuta sa ne separam in buni sau rai, mai mult ne impinge sa luam o decizie.

Totusi, stiu multi care s-au indreptat in suferinta, deci as zice ca in marea majoritate a cazurilor, suferinta ne ajuta sa devenim mai buni.

Bogdan.

Nimeni nu e bun sau rau în mod definitiv. Într-o clipa poti deveni rau chiar daca toata viata ai fost bun, printr-o miscare a vointei spre ceva rau.


Suferintele ne fac mai întelepti, suferinta largeste capacitatea noastra de a gusta si întelege existenta. Fara suferinta omul e superficial si incapabil de fericire.

Din propria-mi experienta de o viata, marturisesc sincer ca suferintele prin care am trecut au fost un remediu dumnezeiesc de curatire a impuritatilor adunate in suflet , am constientizat pacatul.Dupa orice suferinta, lacrimile si rugaciunea mi-au adus bucuria .

Si pentru mine suferinta a fost si este foc purificator. Prin suferinta am constientizat ca fara Dumnezeu nimic nu pot.

Dar concret, Anca, pe tine cum te-a facut suferinta, mai buna sau mult mai rea ?

Pe mine, suferinta m-a facut sa inteleg mai bine natura omului, a celor din jur, m-a facut sa ma inteleg mai bine pe mine insami, suferinta m-a facut sa vad altfel realitatea inconjuratoare si sa o consider atat de relativa, dar si efemera, m-a facut sa-mi dau seama ca viata exista pentru ceilalti...suferinta m-a facut sa-mi pese de lucrurile pe care tind sa le inteleg...iar daca-mi pasa, cu siguranta Dumnezeu nu poate fi prea departe.

Bine-nteles ca mai buna, cum poate fi altfel..."cu Dumnezeu " ?

Draga Ory, esti minunata!Postarile tale sunt mangaiere si imi incalzesc simtirile sufletului.Dumnezeu ti-a daruit multa suferinta dar si multa intelepciune pentru anii tai cei tineri.
Fie , ca talantii inmultiti de tine sa aduca slava Dumnezeului nostru Cel Ceresc!

Suferinta
 

Pe mine necazurile m-au facut sa merg la biserica in fiecare Duminica m-au facu mai buna,mai inteleapta mai aproape de oameni, le inteleg mai mult necazurile ii ascult mai atenta, am inteles ca fara Bunul Dumnezeu sint nimic.

Da, Vasi, suferinta isi arata roadele numai daca ne intoarcem cu fata spre Dumnezeu, ne punem viata in mainile Lui si Il urmam.

Pentru tine, dragă Vasilica, suferinţa ţi-a oferit un dar , un mare dar, bunătatea, omenia, bunul simţ în toate . Să fi binecuvântată !

Hristos a ajuns la suferinta prin iubire si nu prin egoism.

Intru totul adevarat in cazul lui Hristos insa Heaven a vrut sa puncteze ca multe drumuri duc catre suferinta, egoismul din noi fiind unul care se plateste cu virf si indesat. Uite-te la oamenii singuri, cit de cumplit este, mai ales cind ai ratat ocazii numeroase de a avea urmasi si deci o bucurie la batrinete
Altul este invidia, desfrinarea...Doamne ce de suferinta aduce

Andrei, sunt de parere ca indiferent cate persoane vei avea in jur la batranete, daca nu-l ai pe Hristos, tot singur ramai. Spun asta pentru ca viata nu se opreste la batranete, urmeaza judecata. Si dimpotriva, daca il ai pe Hristos in tine, niciodata nu te poti numi singur.

Mai dureros e cand nu-L ai nici pe Hristos si esti lipsit si de prezenta semenilor.

Mare draptate ai!

glasul 5:
 

Nadejedea mea este Tatal
Scaparea mea este Fiul
Acoperamantul meu este Duhul Sfint
Treime Sfinta marire Tie +

Asa este,eu cind zic ca nu mai pot ma rog si iar ma rog si atunci prind putere.
Domnul fie laudat cu toti Sfintii lui.

Nu stiu daca ai specificat glasul 5 in mod expres, tocmai pentru ca ai si cantat pe acest glas ceea ce ai scris, dar iti spun sincer ca este cel mai frumos glas, cantat mai ales pe mare.

Ma bucur :1: dealtfel e glasul care il cint mai peste tot:biserica, in masina, aici la servici( nimeni nu intelege ce zic) in camera mea, in gradina si uite asa stau mereu de vorba cu Doamne Doamne.

Sa ne fie clar, atat timp cat omenirea zace in suferinta, Dumnezeu nu se scalda in fericire. Si asta pentru ca ne iubeste.Nu mai stiu cine a spus asta, dar mi-a placut mult: "Cine are o iubire are o suferinta/Cine are doua iubiri are doua sufe*rinte/Cine are o suta de iubiri are o suta de suferinte/Cine n-are nici o iubire, n-are nici o suferinta".

Durerea ne face intelepti,cumpatati.Suferinta e venin,fara sens!

Daca am invata sa iubim,poate am deveni puternici si inteligenti si fara suferinta.

Hristos a biruit moartea prin iubire, nu prin inteligenta. Asa ca iubirea ii da omului adevarata putere, nu ratiunea. Dar nu aceasta este tema topicului, ci suferinta. Eu ori de cate ori am suferit fara sa-mi pierd iubirea, suferinta m-a inaltat, iar atunci cand am ramas doar cu suferinta, acesta nu mi-a adus decat inchidere, ura, dusmanie, deznadajde ... Nu-i cer lui Dumnezeu suferinta, ii cer sa-mi dea putere sa iubesc, ca atunci cand mai apare suferinta, sa nu apara decat insotita de iubire.

In lumea noastra, iubirea adevarata este combinata si cu suferinta.
In Imparatie, nu o sa mai fie.

Cred ca putem face din suferinta o trambulina catre mantuire, ca si din moarte (cu moartea pe moarte calcand). Insa este greu.

pe mine suferinta m-a facut mai rea ,n-am nevoie sa sufar ca sa-l caut pe Dumnezeu
m-a facut totusi cumva....si anume nu-mi mai doresc nimic in mod special decat un singur lucru...sa devin eu proiectul meu ...sa experimentez cu mine.....sa-mi cunosc limitele...nu vreau sa ma laud dar am suferit f mult si fizic si psihic.....nu pot sa spun ca m-a modelat suferinta ci nevoia de a fi mai aproape de Dumnezeu...

Iubirea este tot o forma de inteligenta superioara a fiintei din setul de inteligente multiple care se studiaza in psihologia pedagogica.

Iar daca este sa vorbim despre inteligenta de actiune Mintuitorul s-a folosit si de ea atunci cind disparea din multimile care erau in punctul de a-l bate.

..iar unii suferinta ii face mai rai, ...chiar mult mai rai si hrapareti

Fani, suferinta celui iubit trebuie sa fie si a ta, nu doar a lui. Nu in zadar se spune ca prin casatorie am devenit un trup. Asa ca cei casatoriti nu pot spune: sufera sotia mea sau sotul meu. Corect este sa afirme - sufar prin suferinta lui sau a ei.

Suferinta rodeste in om, ne poate face mai buni, doar atunci cand nu e udata cu ura si revolta impotriva lui Dumnezeu.

Cea mai "smintitoare" chestie la crestinism (din punctul meu de vedere; unii zic ca e aceea cu indumnezeirea omului, dar in nebunia mea eu mai curand m-as vedea indumnezeita decat in stare sa rabd o durere sau pierdere) - si in special la prtodoxie, din cate am citit pana acum - e ca se vorbeste des despre suferinta, ca e necesara pentru mantuire. Am avut si inca mai am de fiecare data o strangere de inima cand citesc asa ceva pentru ca adevarul e ca eu nu am chef de suferinta, mi-e frica de ea si as prefera sa ma mantuiesc si fara. Dar cred ca au dreptate parintii. Eu poate n-o sa ajung la masura aceea, dar cred ca au dreptate cand spun ca trebuie sa ne bucuram si aducem slava lui Dumnezeu cand suferim de orice (boala, nedreptate, necazuri), pentru ca am impresia ca abia bucuria aceea e reala, deoarece nu mai este _conditionata_ de bunul nostru plac.

Sa ne bucuram cand toate ne merg bine e firesc, nu-i nici o taina aici.
Dar sa ne bucuram cand nu doar ca nu primim jucaria ci cand jucaria ni se ia... nah, asta tine deja de alta lume, alta fire, alt duh, alt film.

Am citit si ca prin suferinta (inteleasa, asumata si orientata spre Dumnezeu) se iarta pacate, se smereste si se curata sufletul.

Si din cate am priceput pana acum, iubirea e strans impletita cu suferinta pentru ca daca iti iubesti aproapele, te doare pentru el cand rataceste, cand e bolnav, cand trage din punga cu aurolac, cand te uraste, cand isi face rau singur, cand nu poate sau nu vrea sa inteleaga, cand constati ca orice ai face nu poti sa-l ajuti si sa-l scoti din iadul interior/exterior etc. Cred ca de-asta la incercari multi zicem ca "nu-mi pasa de x" si-o repetam ca pe o litanie, incercand sa ne imunizam impotriva suferintei, tocmai pentru ca ne pasa si suferim din cauza asta. Ba te mai trezesti uneori si ca te simti vinovat ca nu esti tu in locul celui din fata ta, asta e un feeling la care nu i-am dat inca de cap, de unde vine si cam incotro merge si mi-e si frica sa-l duc la capat.

Nu stiu cum dar cred ca astea te pot face mai bun daca Il ai pe Dumnezeu inaintea ochilor asa, la modul aproape nebunesc, cu incapatanare si indaratnicie chiar si impotriva tuturor evidentelor si oricate ti se intampla si oricat de tare dor, sa strangi din pumni si dinti si sa zici Slava Tie, Doamne.

Bineinteles ca n-o sa stiu niciodata cum e , concret , cat timp inca mi-e teama de lucrurile astea, dar tocmai teama asta ma face sa simt ca eu mi-s in eroare si cumva in afara bucuriei intr-un fel pe care nu-l pot explica mai bine de-atat. Adica eu cam simt ca au parintii dreptate cu suferinta desi nu-mi place.

E foarte bine ca doresti sa te mantuiesti fara suferinta. E bine sa stim ca e un pacat sa cauti sa suferi crezand ca asa te mantuiesti mai usor. Dar atunci cand cazi in suferinta, trebuie sa o primesti fara a te ridica impotriva lui Dumnezeu.