|
Citat:
nu stiu de ce mai insisti ti am zis ca te iert,fi calm nu te mai ambala atata k m am amuzat destul si in plus n am timp de fleacurile tale. :D |
Citat:
Nu știu de ce mai insiști, ți-am zis că te iert, fii calm, nu te mai ambala ațât, că m-am amuzat destul și, în plus, n-am timp de fleacurile tale." Am tradus oare, bine, din limba ta în limba română? Oare părinții tăi sunt mândri de tine? ... |
Ionele, Ionele! Oare Ma iubesti tu pe Mine?
p.s. Asa se [re]aduc la turma oile cele ratacite... cu ciomagul? Nu stiu de unde ai deprins duhul acesta al persecutiei, dar ti-ai face un mare bine sa scapi de el. |
Amintesc prin a parafraza un singur citat:
Citat:
Cuvantul Lui Dumnezeu adus noua prin singurul fara de pacat, Dumnezeu a intrupat in om pentru ca noi sa credem Cuvantul pe Isus Hristos care a indemnat la iubire adevarata intre oameni, a indemnat la rabdare, a indemnat la a face totul in Adevar, a indemnat la smerenie. Nu sta scris? Templul Lui Dumnezeu este in voi? Dragostea fata de oameni, Adevarul, smerenia nu cunosc viclenie, mandrie, minciuna sau ura! Tot Pavel a mai spus: . Fraților, fii ai neamului lui Avraam, și cei ce vă temeți de Dumnezeu, vouă* v-a fost trimis Cuvântul acestei mântuiri. *Mat. 10:6; Luc. 24:47; Fap. 3:26; Fap. 13:46 27. Căci locuitorii din Ierusalim și mai marii lor n-au cunoscut* pe Isus; și, prin faptul că L-au osândit, au împlinit** cuvintele Prorocilor, care† se citesc în fiecare Sabat. *Luc. 23:34; Fap. 3:17; 1Cor. 2:8. **Fap. 14, 15; Fap. 15:21. †Luc. 24:20, 44; Fap. 26:22; Fap. 28:23 28. Măcar că* n-au găsit în El nicio vină de moarte, totuși** ei au cerut lui Pilat să-L omoare. În adevăr, însușirile nevăzute* ale Lui, puterea Lui veșnică și dumnezeirea Lui se văd lămurit, de la facerea lumii, când te uiți cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Așa că nu se pot dezvinovăți; *Ps. 19:1, etc.; Fap. 14:17; Fap. 17:27 21. fiindcă, măcar că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au mulțumit; ci s-au dedat la gândiri deșarte*, și inima lor fără pricepere s-a întunecat. *2Împ. 17:15; Ier. 2:5; Efes. 4:17, 18 22. S-au* fălit că sunt înțelepți, și au înnebunit; *Ier. 10:14 23. și au schimbat slava Dumnezeului* nemuritor într-o icoană care seamănă cu omul muritor, păsări, dobitoace cu patru picioare și târâtoare. *Deut. 4:16, etc.; Ps. 106:20; Isa. 40:18, 25; Ier. 2:11; Ezec. 8:10; Fap. 17:29 24. De aceea*, Dumnezeu i-a lăsat pradă necurăției, să urmeze poftele inimilor lor; așa că** își necinstesc singuri† trupurile; *Ps. 81:12; Fap. 7:42; Efes. 4:18, 19; 2Tes. 2:11, 12. **1Cor. 6:18; 1Tes. 4:4; 1Pet. 4:3. †Lev. 18:22 25. căci au schimbat în minciună adevărul* lui Dumnezeu și au slujit și s-au închinat făpturii în** locul Făcătorului, care este binecuvântat în veci! Amin. |
Citat:
Citat:
Ai inceput atat de frumos incat chiar m-ai impresionat. Acum, inteleg ca esti de cealalta parte a baricadei, desi in aparenta in aceeasi tabara. Nu te pronunta impotriva sfintelor icoane, fiindca nu de Duhul lui Dumnezeu esti stapanit, chiar daca te folosesti de citate. Atat psalmii cat si sfintele evanghelii sunt pline de aparente care parca instiga la revolta si dezbinare. E nevoie de acel "ceva" lasat de Mantuitor prin sfintii apostoli, tuturor sfintilor parinti marturisitori care s-au inchinat sfintelor icoane, care s-au jertfit credintei ortodoxe, care ne-au lasat sfinte moaste izvoratoare de mir si facatoare de mari minuni si care ne-au lasat noua cuvinte de invatatura prin har de netagaduit. Cand vorbim de Sf Antonie cel Mare, Vasile cel Mare, Ioan Gura de Aur, Grigorie Teologul, Sf Nicolaie si cati alti sfinti parinti pentru care atat Sfintele Icoane cat si Sfintele Taine, dar mai ales Preasfanta Fecioara pe care voi le tagaduiti, deja nu mai vorbim de necunostinta, fiindca toate astea sunt palpabine si cat se poate de reale, ci de mandrie, inselare, indaradnicie, lipsa de vointa in cunoasterea acelui Adevar prin care sa ne mantuim cu adevarat. Pana la urma am putea spune ca nu omul e vinovat, fiindca el nu stie ca este in greseala... Dar Dumnezeu ne tot trimite "telegrame" ca daca ne ostenim pe drumul inselarii, tot inafara staulului ne vom situa, iar mai devreme sau mai tarziu, tot ai "lupului" suntem haraziti, fiindca el ne paste!... Arata-mi unul care n-a crezut in sfinte icoane, in Sf. Fecioara si nu a ravnit toata viata lui sa se impartaseasca cu Sfintele Taine (chiar daca a fost in pustie sau in inchisori comuniste) si care sa fi devenit sfant cu moaste izvoratoare de mir!... Si diavolul face minuni, dar numai cat ii ingaduie Dumnezeu. De ce te opresti la ele. Pune osteneala ta la Picioarele adevaratului Iisus si vei descoperi diferenta. Acum e euforie de grup, nu harul lui Dumnezeu!... Iarta-ma, te rog. Tu poti sa spui lucruri extrem de folositoare, care insa sa nu contrazica cu nimic propria noastra credinta, ci dimpotriva. Dar in acelasi timp, daca esti un sol al vrajmasului, nu vei putea fi niciodata "fratele meu", chiar daca mi-as dori. Si tu esti dintre "cei chemati" la mantuire. Nu eu te chem, fiindca sunt nevrednic si nu pot convinge eu prin filozofia si interpretarile mele, pe nimeni. Mantuitorul ne cheama, acolo, intr-una "Sfanta, soborniceasca si apostoleasca biserica", unde sa ne cuminecam cu smerenie din Sangele si Trupul lui Hristos. Asta inseamna sa fii in "staul". Toata osteneala noastra in afara "staulului", nu e nici apostolat, nici fapta buna, ci chemare spre mandrie, sminteala si neascultare. Dumnezeu si Mantuitorul Hristos, sa aiba mila de noi toti, iar noi sa primim gandurile Lui in sufletele noastre, iar pe cele poleite ale vrajmasului, sa le alungam cu toata fiinta noastra! P.S. - Iata o dovada de 11 minute, a ceea ce spuneam mai devreme: http://www.youtube.com/watch?feature...&v=47fYZkwScSY |
Florin, multumesc pentru PM si mai ales pentru modificarea care ai facut-o la "profil", intelegand acum ca de fapt si tu esti ortodox, dar doresti in felul tau sa tragi un semnal de alarma.
Imi cer iertare fiindca m-am pripit. De obicei, cei ce vin cu astfel de citate sunt inconfundabili. Iar tu pareai unul dintre ei. De obicei noi pe-aici, ca sa ne inteleptim unii pe altii, facem trimitere la sfintii parinti, mult induhovniciti, fiindca interpretarile pe care le dam noi versetelor, lasa mult de dorit. De aceea e de preferat, pe langa duhovnic, scrierile sfintilor parinti, atunci cand dorim sa intelegem Sf. Scriptura, sau psalmii. Dumnezeu sa-ti lumineze pasii si te mai asteptam cu drag. |
Citat:
Ma bucur sa vad oameni care apara Adevarul si care cerceteaza in ei, mai inainte de a cerceta pe fratii lui. Iti multumesc si eu! Dumnezeu sa ne lumineze pe noi pe toti cu intelepciunea Lui! |
Care sunt principalele preconcepții, greșeli în relația cu un duhovnic? Ce se poate cere și aștepta de la un duhovnic?
Este, într-adevăr, un subiect foarte complex și extrem de important. Am să mă opresc, deocamdată, la două aspecte, care îmi vin în minte acum și pe care le consider a avea un impact major în relația cu duhovnicul. Primul ar privi disocierea sau distincția pe care trebuie să o facem între preotul care primește mărturisirea păcatelor și dă dezlegarea de ele în numele lui Dumnezeu și părintele duhovnicesc. De cele mai multe ori se face confuzie între cele două, cu consecințe negative. Dacă vedem în preotul care primește mărturisirea mai curând pe părintele duhovnicesc, atunci dialogul nostru va fi concentrat asupra discutării problemelor și a soluțiilor pe care le așteptăm de la acesta. În cazul acesta, se minimalizează conținutul propriu zis al Tainei Sfintei Spovedanii, care privește mărturisirea clară a păcatelor, însoțită de părerea de rău și de făgăduința de a nu le mai repeta și dă dezlegarea de păcate. Lucrul acesta este cel mai frecvent în cazul tinerilor. Dacă vedem în preot numai pe slujitorul bisericesc care primește mărturisirea păcatelor și dă iertarea – deși nu este puțin lucru, ci chiar mult mai important decât orice sfat duhovnicesc – atunci putem neglija relația duhovnicească de îndrumare și de ascultare, de supunere a voii tale unui părinte. Cele două ipostase se întâlnesc, în cele mai multe cazuri, în persoana aceluiași preot, dar ele pot fi și distincte. În obștile monahale, de exemplu, unul este preotul căruia te spovedești și altul este părintele duhovnicesc căruia îi supui întreaga ta voință și care își asumă responsabilitatea îndrumării tale duhovnicești. Propunerea mea nu este să avem un părinte duhovnicesc diferit de preotul care în cadrul Tainei Sfintei Spovedanii ne dezleagă de păcatele mărturisite, ci de a face distincție între cele două slujiri. Sigur că cea mai eficientă sfătuire este cea care se face în scaunul spovedaniei, dar sfătuirea se poate face în orice alt context. Să ne amintim de atmosfera Patericelor, unde părinții mergeau numai după sfat la Bătrâni. Poate că cel mai bine ar fi să facem noi o foarte clară distincție între mărturisirea propriu-zisă a păcatelor, căreia trebuie să-i acordăm maximă atenție și să n-o strecurăm printre discuții lungi cu duhovnicul, pe de o parte și îndrumare duhovnicească, pe de altă parte. Un alt aspect legat de duhovnic, pe care l-am desprins din experiența mea de până acum, îl reprezintă riscul de a-l încărca pe duhovnic cu sarcini și ipostase care nu țin de condiția lui de duhovnic. Și am să mă explic. Duhovnicul devine la un moment dat un înlocuitor sau un substitut sau o proiecție ideală a ceea ce lipsește credinciosului. Dacă credinciosul tânăr nu are un tată pe placul lui există riscul să-l înlocuiască cu duhovnicul, ceea ce este greșit. Aveam de a face tot cu confuzii grave. Dacă soția nu are un soț pe placul ei, există riscul să deplaseze raportarea ei la bărbat către duhovnic. Aici este riscul cel mai mare și cel mai frecvent. Nu mă refer, Doamne ferește, la sentimente necurate, ci la raportarea propriu-zisă ca fire femeiască la fire bărbătească. Riscul acesta este hrănit de faptul că soțul reprezintă o concretețe verificabilă din toate punctele de vedere, care-și face foarte repede vădite neputințele, în timp ce duhovnicul reprezintă o proiecție ideală a bărbatului. Am în vedere mai ales nevoia soției de a se raporta la autoritatea bărbatului. A se avea în vedere și predispoziția frecvent întâlnită la femei de a plonja în reverii și lumii utopice. În astfel de situații duhovnicului i se cere să preia coordonarea în amănunt a vieții respectivului credincios, să dea soluții la toate problemele practice cu care se confruntă acesta. Intră în discuție aici încă o chestiune foarte delicată: până unde poate duhovnicul să-și asume viața și deciziile privind viața cotidiană a credinciosului. Poate el să hotărască dacă să se căsătorească sau nu, cu cine să se căsătorească, ce facultate să facă, ce serviciu să ia, ce afaceri să facă, dacă să se împrumute sau nu la bancă etc.? Punctul meu de vedere este că duhovnicul nu trebuie să hotărască în locul unei alte persoane, că fiecare persoană umană, în temeiul libertății și al responsabilității, trebuie să-și asume în cele din urmă exclusiv orice hotărâre. Duhovnicul poate să-l ajute să înțeleagă mai bine lucrurile și mai ales să deslușească impactul duhovnicesc al oricărei decizii. Duhovnicul îl poate ajuta pe credincios să-și citească mai bine motivațiile lăuntrice, resorturile adânci, intențiile ascunse care l-ar determina spre o decizie sau alta etc. Dar nu cred că este bine să hotărască în locul altei persoane. (Parintele Constantin Coman) |
Citat:
|
Citat:
Eu as avea nevoie de o femeie duhovnic/terapeut/medic . Ai idee unde as putea-o gasi? |
Citat:
|
Iulian,Sophia vrea un duhovnic femeie ! Am si eu dreptul sa imi doresc la fel!
|
Citat:
P.S.:Tu te iei dupa orice vorba desarta?De ce nu imi dai citate din Sfintii Parinti prin Harul Sfantului Duh, nu din Sophia de pe forum! |
Citat:
|
Citat:
P.S.:AM ZIS "NU STIU" DAR SENSUL ESTE CA DACA TE LIMITEZI LA CE FACE ALTUL PENTRU MANTUIREA TA E CAM GRAV! |
Citat:
|
Atunci da-mi dreptate!
|
Citat:
|
Citat:
|
Citat:
|
Citat:
|
Citat:
|
Buna ziua! In legatura cu duhovnicul, am si eu o curiozitate: este bine sa fie o relatie "pana cand moartea ne va desparti", sa ne administreze si toate celelalte sfinte taine (cununia, botezul copiilor/finilor, ultima spovedanie/impartasire, inmormantarea), sau nu are absolut nici un fel de importanta cine face toate astea, pt ca oricum nu le face omul, ci Duhul Sfant? Sau are importanta doar in privinta "harului lucrator" (despre care s-a mai vorbit) adica a capacitatii de a te convinge sa faci ascultare, sa te indrepti. Desi se spune ca si asta ar fi tot o lucrare a Duhului Sfant... Scria un parinte cum s-a chinuit dlui ani multi sa convinga un enorias sa lase fumatul, si nu a reusit, in schimb cand acesta a ajuns la pr. Papacioc, doar o data i-a zis "nu trebuie sa mai fumezi de-acum inainte" si omul s-a lasat...
|
Citat:
ps: mai era pe aici o tipa care locuia in Franta si visa sa devina preot |
Citat:
Nu e vorba sa preia functii strict ale preotului ci numai consultanta. Sau pot lucra si femei psihologi ortodocsi in acest domeniu. Daca s-ar vrea, s-ar gasi cai fara a contraveni Bisericii. |
Dar nu s-ar numi "duhovnic".
|
De ce „din păcate”? Duhovnicie vine de la „Duhul Sfânt”, pe care tot omul care-I urmează lui Hristos dorește și trebuie să-L dobândească. Iar felul în care Îl putem dobândi, calea pe care trebuie să mergem o învățăm de la cei care o cunosc mai bine decât noi, îndeosebi de la preoți, căci ei și-au închinat întreaga viață cunoașterii lui Dumnezeu și călăuzirii oamenilor către El.
Nu văd, așadar, cum să se despartă duhovnicia de preoție, preoții, prin natura slujirii lor, fiind cei mai familiarizați cu Duhul Sfânt. Poate că de multe ori ei sunt asaltați de către credincioși sau credincioase cu probleme diverse, mai mult sau mai puțin personale, unele nefiind izvorâte din căutarea hotărâtă a mântuirii, ci lumești sau sufletești. Preotul îi va îndruma către Hristos, Cel care pe toate le vindecă, îi va învăța cum să trăiască în Biserică, însă de multe ori răspunsul nu e pe placul omului, care a venit să găsească soluții pentru a-și trăi viața așa cum știe și cum îi place, fără a vrea să și-o schimbe. În cazurile astea, poate că nu s-a adresat persoanei potrivite, căci preotul-duhovnic nu este consilier pentru problemele acestei vieți dacă ele nu au în vedere mântuirea. În astfel de cazuri poți merge la psiholog sau la consilier, care poate fi și femeie. |
Două meserii inventate ca urmare a despărțirii deja cronice de Dumnezeu.
|
Sigur, si un prieten de la care ceri un sfat de suflet e tot un semn al despartirii cronice de Dumnezeu.
Sau este abia in momentul in care ala nu e prietenul tau cu o oarecare poate marunta experienta de viata si poate nu cel mai stralucit in materie de sfaturi, ci un profesionist oarecare? Nu orice preot este si un bun sfatuitor intr-o chestiune de suflet, nu degeaba oamenii isi cauta duhovnic, nu se duc pur si simplu la ala care e mai aproape sau se nimereste. Sa fie asta o fitza, neduhovniceasca? |
De acord, nu e de ajuns să fie preot ca să fie și bun duhovnic. Pe de altă parte, duhovnicul nu este numai sfătuitor, ci și sacerdot. Iar spovedania este taină, în care pătrunzi ajutat (asistat) de unul căruia i s-a dat de la Dumnezeu acest dar și lucrare, prin succesiune apostolică, motiv pentru care trebuie să fie preot. Ceea ce se petrece la spovedanie nu este doar o convorbire între doi oameni, ci este Dumnezeu prezent, lucrând tainic cu harul său, simțit adesea de credincioși - ca o mână întinsă, ca o mângâiere, o ușurare de povară, o eliberare, o înnoire.
Dacă e vorba doar de sfat duhovnicesc, cred că acesta poate fi primit și de la oameni care nu sunt preoți, indiferent dacă fac sau nu parte din cler. Este destul de greu, însă, dacă te afli mai la începutul vieții în Hristos, să distingi între un bun sfătuitor și unul care doar pare așa. O rugăciune făcută înainte de a merge să cerem sfat sau de a ne găsi duhovnicul potrivit este necesară. |
”Duhovnicul este bun in masura in care stie sa se roage si sa caute cuvant de la Dumnezeu, stergandu-se pe sine din fata omului, cautand adica la Dumnezeu ca El sa-i puna in inima cuvant, stiut sau nestiut lui, inteles sau neinteles lui, dar cuvantul pentru ucenic sa fie drept. Si pentru rugaciunea asta, buna sau proasta, inflacarata sau neinflacarata, cred ca Dumnezeu va face taina asta cu noi; si se vor uimi si ucenicii vostri, dar si mai mult ne vom uimi noi insine. Ma iertati ca vorbesc asa; nu stiu, poate ca vorbesc ceea ce deja stiti prea bine. Dar am intalnit in viata mea multi, unii chiar preoti, care nu stiau tainele acestea, si as vrea totusi sa le impartasesc sfintiilor voastre si sa le subliniez.
Revin: aici intervine o noua greutate in a fi duhovnic bun; intervine ca in toate tainele bisericesti. Cum se savarsesc tainele bisericesti? in virtutea vredniciei noastre de om? Biserica, de la inceput si pana astazi, spune: nu pentru vrednicia preotului. Si-l mangaie pe credincios: “nu pentru vrednicia preotului – n-ai nevoie sa-l critici sau sa-l ataci daca vezi in preot nevrednicii -, ci pentru credinta ta”; pentru rugaciunea ucenicului se naste in preot, vrednic sau nevrednic, cuvant de la Dumnezeu. As vrea sa aduc doua cuvinte – unul de la Sfantul Siluan: un tanar i-a pus Sfantului Siluan intrebarea asta tragica pe care si-o pune si Prea Sfintitul: “De ce sunt asa de putini duhovnici buni astazi?” Si Sfantul Siluan ii da un raspuns probabil neinteles de tanar si neinteles de mine multi ani, dar in perspectiva pe care o dezvolt acum e din ce in ce mai inteles. Sfantul Siluan zice: “Fiindca nu sunt ucenici buni”. Cuvantul Sfantului Siluan a fost un joc de cuvinte. Pe ruseste, “ucenic” – mai ales in cadrul mana*stiresc – se spune “paslusnik”; “paslusnik” inseamna si “ascultator”. Deci, mai ales in cadrul calugariei, ucenicului i se spune “ascul*tatorul”; e staretul si ascultatorul. Deci: de ce nu sunt stareti buni? Fiindca nu sunt ascultatori buni. [...] Si pentru noi asta este si incurajare, si infricosare, fiindca noi trebuie sa fim la nivelul acestei maretii, acestei taine infricosatoare, intr-adevar. Da, incurajare; pregatiti-va ucenicii in felul acesta: “Nu veniti la mine daca nu aveti intai rugaciune catre Dumnezeu”. Bine, poate nu de prima oara – vorbesc acum un pic formal, pentru ca nu pot sa vorbesc de fiecare caz in parte; dar aici Dumnezeu, nadajduiesc, da intelepciune fiecaruia dintre noi ca sa stim cu fiecare caz cum sa facem. Vorbesc de generalitati, si generali*tatile, precum stiti, sunt limitate, dar cazurile sunt fara de limita, in general, pregatiti-l pe ucenic sa vina stiind ca nu cu duhovnicul vorbeste: “Nu cu mine sa vorbesti, fiule duhov*nicesc (sau fiica); cu Dumnezeu sa vorbesti! Eu nu fac altceva decat sa te aduc la Dumnezeu. De la Dumnezeu cer, in rugaciunile mele de seara si de dimineata, ca Dumnezeu sa-mi dea cuvant pentru tine, ca Dumnezeu sa nu ma lase sa-ti spun cuvant nefolositor, darmite cuvant daunator mantuirii tale”. Atunci incepe sa fie o duhovnicie adevarata." - Pr. Rafail Noica |
"Inca un amanunt al duhovniciei: taina spovedaniei. Stim ca preotii trebuie sa tina taina spovedaniei. Dar sa nu credeti ca asta e numai ca sa ocrotim de durere si de rusine si ca sa incurajam sufletul care vine la noi sa se deschida fara frica. Nu este numai asta; este o lucrare mult mai mare. in taina duhov*niciei, precum probabil toti stiti, mai ales a spovedaniei, nu poate sa patrunda diavolul. Dar diavolul, care e si viclean, nu numai rau, stie el cum sa invarta lucrurile ca sa ghiceasca. Dar cu cat il lasam sa ghiceasca mai putin, cu atat o sa avem mai mult ragaz sa se intareasca sufletul care vine la noi. As vrea sa adaug ca in Rusia tarista era o lege civila conform careia, in drept, marturia preotului era fara valoare. Era multa persecutie si atunci, in vremea lui Petru cel Mare, impotriva Bisericii, dar acesta era un lucru intr-adevar minunat, fiindca prin asta legea voia sa ocroteasca taina duhovniciei; preotul sa nu aiba dreptul sa dea marturie, nici buna, nici rea, fiindca nu e vorba de asta in preotie, ci e vorba de a pastra taina duhovniciei. Dar nu numai preotul, fiindca nu este numai o etica profesionala, ca pentru doctori, ci este, iarasi, o lucrare in duh.
Daca ucenicul nu pastreaza taina, apoi taina este aproape anulata. Fiindca daca incepe ucenicul sa spuna: “A, duhovnicul meu mi-a spus asa si pe dincolo”, doua lucruri se intampla: tu, ca duhovnic, nu poti sa dai prajitura unuia si bici celuilalt pentru acelasi pacat, dupa intelepciunea ta de duhovnic stiind ce anume il va mantui si pe unul si pe celalalt, pentru ca este nevoie ca duhovnicul – vorbim din nou de putere, a putea da viata – sa aiba libertate sa dea unuia prajitura si altuia bici, stiind ca unul prin prajitura se va mantui si altul prin bici. Dar daca fiecare incepe sa vorbeasca, o sa se sminteasca. Si la Avva Pimen avem o semismintire dintr-asta, dar el era mult prea intelept ca sa se sminteasca. Auzind ca duhovnicul ii spusese lui: “Lasa gandurile sa intre si lupta-te cu ele in inima”, iar altuia: “Nu lasa ca gandurile sa intre in inima, ci leapada-te de ele cum vezi ca au venit”, tanarul Pimen s-a dus inapoi la avva si l-a intrebat: “Ce e asta, ca mie imi spui una si celuilalt parinte altceva?” Duhovnicul i-a ras*puns: “Pimen, fiule, mi-ai spus sa-ti vorbesc ca sufletului meu; ca sufletului meu ti-am vorbit. Eu ti-am spus ce fac eu!” Si parintele Sofronie explica asa: calugarul celalalt era – hai sa zicem o erezie – “calugar de rand” (om de rand nu exista; fiecare e diferit, dar totusi, exista un adevar si in asta); nu ajungea la un anumit nivel de duhovnicie." Despre duhovnicie - pr. Rafail Noica: https://rafailnoica.wordpress.com/ca...ovedanie-1994/ |
Citat:
Dar exista si riscul ca duhovnicia sa se amestece cu slabiciunile vizavi de sfaturi, discernamant, etc. cum ar fi duhovnicii care te "spovedesc" de acte cu cip. Citat:
Si a distinge intre prieteni este greu, si cand este sa-ti alegi un sot/o sotie este greu, si cu ei petreci mai mult timp chiar. |
AlinB - da, exact asta este problema. Multumesc.
Tocmai despre asta este vorba pe acest fir. Sa intelegem institutia/notiunea duhovnicului. Nu este vorba numai despre spovedanie aici. Duhovnicul nu se rezuma numai la spovedit. Poti sa te spovedesti la orice preot, dar nu orice preot la care te spovedesti se cheama ca este duhovnicul tau. Mai mult, am inteles ca nu orice preot poate fi duhovnic. Adica ce anume ii trebuie in plus, in afara de slujba speciala ce i-o citeste episcopul locului? Ce anume ii trebuie lui ca persoana sa poata fi duhovnic? Eu ma refer aici la partea de consiliere, care se pierde si este controversata. Spovedania nu este totul in credinta, daca nu ai claritate si pace in suflet. Si mai sunt si problemele care nu sunt pentru spovedanie, nu sunt pacate, dar sunt probleme de suflet. E vorba si de miile de intrebari pe care le are in credinta fiecare din noi. Sa te poti duce la biserica sa intrebi, sa ceri ajutor. Pentru unii duhovnicul este totul in viata, ii sfatuieste in toate si il intreaba orice. Si ma refer aici la intrebarile legate de credinta, de biserica. As face aici si paralela cu nasii de cununie sau botez. Si ei au un rol asemanator duhovnicului pana la urma. Nu sunt preoti, dar trebuie sa ii consilieze si ajute pe fini. Ei nu sunt luati numai pentru slujba de botez sau de cununie, ci pentru toata viata, pentru consiliere si ajutor concret. Si ei ar trebui bine scoliti... Si inainte vreme existau in biserica diaconi. La inceput erau si femei diaconite. Acestea se ocupau de femeile si copiii din parohie. Adica presupun ca se ocupau de treburi din biserica, fara a fi preoti. Si ii ajutau pe preoti pe de o parte, care nu se puteau ocupa de toate, iar pe de alta parte ii ajutau pe oameni. Nu stiu exact cat si cu ce anume. Deci referindu-ne strict la partea de consiliere ar exista posibilitati. In fond cam ceea ce face si acest forum, numai ca mai corect, in cadrul bisericii si fara a rani lumea. Da, inteleg ca poate ca unii vad si la consiliere un "duh" pe care numai un preot il poate avea. |
Citat:
În orice caz, cred că o participare cât mai frecventă la viața Bisericii ar rezolva problemele lipsei de comunicare. Pe de o parte, răspunsuri primim la predică (mulți constată adesea că preotul parcă vorbește pentru ei), pe de altă parte, te poți apropia de creștini care au avut probleme similare și îți pot împărtăși din experiența lor. Apoi, sigur că sunt și cărțile, multe dintre ele recomandate și pe acest forum. Poate îți amintești că părintele Galeriu dădea tuturor la spovedanie următorul program de viață: 1. Să iubiți Biserica - participare la Sf. Liturghie și la celelalte slujbe, dacă se poate; 2. Rugăciune zilnică: rugăciunile de dimineață și de seara, la cele 3 mese, precum și cea de toată vremea („Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul”); pentru aceasta din urmă recomanda să i se aloce și un timp special, de 10-15 minute, în care mintea să nu se îndeletnicească decât cu ea; 3. Citire în fiecare zi câte puțin din cărțile sfinte: Noul Testament, Sfinții Părinți ș.a. 4. Cu lumea să aveți legătură divină, iar nu păgână. Cred că asta e cam tot ce-i trebuie unui om ca să fie creștin. Doamne ajută! P.S. Cred, totuși, că felul specific în care Biserica se adresează credincioșilor – îi învață, îi consiliază, îi mângâie, dacă vrei, îi hrănește duhovnicește, cu alte cuvinte – este prin intermediul slujbelor, care acum, în perioada Triodului, sunt multe și deosebit de adânci. Cine poate participa la toate, începând cu Canonul cel Mare din prima săptămână, apoi cu celelalte și terminând cu Deniile, mult folos duhovnicesc și sufletesc va avea. Se poate ca, petrecând cât mai mult cu Biserica acest post, întrebările și neliniștile care nu-și găsesc răspuns să dispară. Știu că în străinătate, unde te afli, biserica nu îți este aproape, poate nici slujbele nu se fac așa ca în țară, însă prezența integrală în biserică (trup, minte și inimă) nu cred că se poate înlocui cu ceva. |
Cine zicea ca ar vrea un duhovnic femeie ? Poate ca n-ar fi o idee asa de rea, poate ar fi mai empatice, pt ca "corb la corb nu-si scoate ochii", vorba lui Sadoveanu :):). Lasand gluma la o parte, aseara venind de la munca ma intalnesc cu un vecin care mergea si el la biserica, si ma intrebam oare l-om mai gasi pe parinte, n-o fi si dlui ca si noi vineri seara rupt de oboseala dupa o saptamana de munca? La care baiatul imi zice ca "munca" dlui nu-i ca a noastra, e vocatie, e slujire... Sunt intru totul de acord, insa ma intreb, nu ar trebui sa fie si munca noastra ca a dlui? Nu tot ce facem, trebuie sa facem spre slava lui Dumnezeu (chiar daca vindem rosii in piata)?
|
Adică, mai precis, cum ca a lui?
|
Citat:
Daca 2,000 de ani femeile au facut fata cu spovedania la duhovnic barbat ,fara probleme nu vad de ce s-ar dori schimbari :) Este la mintea copiilor ca trebuie sa ne gasim vocatia in viata,pt a profesa cat mai optim cu putinta si a fii fericiti,impliniti in ceea ce facem;o ocupatie pe care o faci fortat de imprejurari te frusteaza,iti face viata un calvar(daca nu esti un om puternic). Un om puternic poate rezista conditiilor vitrege pe moment,adica poate lucra o perioada de timp ,un job care-I aduce insatisfactie doar pt a-si pregati planul urmator,saltul catre o alta barca :) De fapt ,fie om puternic sau slab,daca ai un plan de salvare,o tinta spre care mergi este ok,dar daca doar supravietuiesti zi de zi fara ca sa-ti traiesti viata facand alegeri proaste peste alegeri proaste,nu va fii tocmai comfortabil de luptat de a iesi din aceste erori. |
Era o gluma, desigur :). Plus ca intodeauna a fost de mare folos un confident de sex opus :). Chiar daca poate nu ne convine tot ce aflam :). Zicea cineva ca daca dupa intilnirea cu duhovnicul nu ne simtim mai linistiti, sa-l schimbam. Acum cred ca depinde de la caz la caz, poate sunt situatii cand si altul ti-ar spune acelasi lucru, si tot nu te-ar linisti :)
|
Citat:
|
| Ora este GMT +3. Ora este acum 07:48:26. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.