Aline dragă, salvez și eu și ajut pe cine pot. Dumnezeu știe mai bine ca tine cum stau lucrurile.

Imi pare nespus de rau Mirela pentru pisicuta ta Mitzi. Abia acum am vazut ca a murit. Cunosc durerea pricinuita de moartea unui animal de companie. Uneori animalele iti ofera mult mai multa afectiune decat orice om si nu cer nimic in schimb decat hrana si putina dragoste, infinit mai putina decat ne ofera ele. Cred ca Dumnezeu o sa va ajute sa gasiti curand alta pisica sau un catel.

Pentru Alin
 

Am plecat de pe forum dezgustata printre altele si de nelipsitele tale replici in care nu este decat ratiune inghetata de o inima impietrita. Vorbesti despre oameni pe care nu-i cunosti si faci mare pacat!
Vrei sa-ti emunar faptele de milostenie facute de Mirela (cele pe care eu le cunosc)? Nu o fac dintr-un singur motiv. Nu vreau sa o supar deoarece iubeste fapta buna facuta in taina.
Te rog sa nu-mi raspunzi ca (desi sunt o fire pacifista) pentru Mirela iti sar in cap!

Nu neaparat pentru Dorina.
 

Sigur ca e mai usor sa alergi dupa dragostea unui animal decat cea a unui om, dar e pura ipocrize sa afirmi ca e dragoste in adevaratul sens al cuvantului.
Dragostea lor, neavand libertate de alegere (asa cum are un om) este mai degraba un reflex, poate ai auzit de experimentele lui Pavlov, carnea, becul, salivarea.

Cam asa este si animalul, mancare atentie -> afectiune.

Se pot "indragosti" ireprosabil chiar si de un criminal in serie, care le arunca bucati din victimele lui, vor fi profund recunoscatoare pentru asta.

Deci a fi apologetul acestui gen de afectiune este greist - dar ma rog, asa cum altii se multumesc cu telenovele ca substitut la o viata afectiva asa si cei care cauta compania animalelor pentru afectiune.

Bun, acum ca am lamurit si asta - ceea ce nu pricepusi, este ca nu este vorba despre Mirela.

I-am propus o dilema morala, a refuzat-o, asta este.
Asta nu spune nimic despre calitatile ei morale sau altceva, fiecare isi este propriul judecator (pana la Dumnezeu).

Asa cum nici in alte ocazii, in care ti-am dezaprobat ideile, nu era vorba neaparat de tine desi in mod evident te identifici la sange cu ele.

Parerea mea, daca nu poti sa te detasezi, ramai la decizia precedenta cu forumul, ca e mai bine, poti sa te socializezi mult mai eficient si satisfacator pe facebook.

Te bagi singur in seama. Parerile tale nu fac doi bani pentru mine. Socializez unde vreau si cu cine vreau.

Vezi ce scrie acolo la titlul postarii.
Deci..

Iti mulțumesc de gândurile bune, Dorina. :53: Nu ne-am gândit să ne luăm o altă pisicuță, sau cățel. Cel puțin nu acum.

Ți-am mai explicat (eu, Cezar și Yasmina) că dilema ta morală n-are substanță. După părerea mea, nu există om vs animal strict vorbind, nici la modul general și nici în particularul pe care l-ai sugerat tu (uite chiar vroiam să te întreb ce exemplu personal dai tu în cazul acela cu fetița, îi ajuți să-și plătească facturile lună de lună? cât la % din salariul tău pui deoparte pentru milostenie, si cum faci să alegi cazurile respective? te și împrumuți ca să faci milostenie, dacă cineva îți cere? off topic, desigur ). Mergi pe extreme și pe o gândire pur analitică, păcat. Probabil explic eu prea prost, sunt prea laconică și de-asta nu mă întelegi. Asta e, sunt obosită și adevărul e că nu prea am chef de vorbă acum.. (mă așteptam însă să pricepi ce vreau să zic)

Un lucru normal, firesc, sănătos şi nobil.
Orice pierdere se abordează, în mod normal, printr-o perioadă de doliu, mai exact prin "munca/travaliul de doliu". Doar aşa viitoarele relaţii pot fi sănătoase. Alminteri ele sunt tributare celei vechi, rănilor necicatrizate.
E un principiu valabil pentru toate formele de pierdere.

În acest sens, pentru pierderea oamenilor, Biserica rânduieşte slujbele, pomenile, parastasul.
Desigur, aici e mult mai complex şi facem toate cele rânduite atât pentru sufletul celui plecat dintre noi (în primul rând pentru acest motiv, deoarece perioada pocăinţei s-a încheiat pentru cel plecat) cât şi pentru sufletul nostru, al celor rămaşi fără prezenţa concretă a persoanei iubite.

Si nu avem parastas si pentru pisici?
E inuman.

Eu totusi nu reusesc sa vad "contradictia" dintre asumarea responsabilitatii fata de dobitoacele din propria ograda si mila fata de oamenii care sufera in lumea larga. Atata doar ca prima este cel putin o obligatie de bun simt, iar a doua, e intr-adevar un sentiment inaltator, care poate, cine stie cum, in ce imprejurari, intr-o mai mare sau mai mica masura, se poate concretiza si prin fapte.

Personal, pot spune ca prima postare a acestui topic e departe de a fii un exemplu de "maxima isterie". Aia ar fii de exemplu in cazul personajelor care blesteama vecinii si lumea pe strada pentru ca nu ii lasa sa adune la bloc haite intregi de animale fara stapan.

Intr-adevar, si eu cred ca e foarte posibil ca in zilele noastre animalele sa-si fii 'depasit " rolul pentru care au fost create initial, de a ne servi drept hrana si ajutor la munci, si ne-au devenit prieteni si sprijin emotional. Oricum, important e sa stim ca toate au un rol siun rost pe lumea asta si poate au fost trimise de Dumenzeu cu un scop.
Insa cum dusmanul nu doarme, nu i-a fost deloc greu, se pare, sa faca din dragostea pentru animale a unora (impingand-o la extrem) o adevarata psihoza, cu consecinte dezastruoase de ambele parti (om si animal). Si asta ar putea fii subiect de analiza tranzactionala : cum omul, in special femeia, singura sau parasita de sot si copii, isi revarsa toata dragostea neimpartasita spre un biet animalut, ceea ce nu ar fi din start un lucru rau, pana cand insa devine obsesie sau, nu stiu cum se denumeste termenul in psihologie, cand extrapolezi nevoile si temerile tale proprii asupra altcuiva (sa-l imbrac sa nu ii fie frig; daca mie nu-mi place o mancare sigur nu-i place nici lui; daca mie imi face rau cutare medicament ii face si lui, etc). Desigur, nici nul dintre noi, cei de aici, nu se gaseste in aceasta ipostaza, pana acum, cel putin din cate am observat , insa eu, din nefericire, am cunoscut multe astfel de persoane.

Tulburator adevar al unui fenomen intalnit din ce in ce mai des in zilele noastre, exprimat atat de simplu!... arata nivelul la care s-a coborat omul in mandria lui (ranita?). In loc sa priveasca in sus si sa tinda spre Dumnezeu, in loc sa tinda sa fie prieten cu (iubit de, unit cu) Dumnezeu, unii s-au coborat la nivelul emotional al animalelor (altfel nu poti sa fi prieten sau nu poti sa primesti sprijin emotional de la un animal, decat daca iti cobori tu nivelul emotional la nivelul animalului). Este o patima, o boala, o pervertire a scopului pt care a fost creat omul (cu tot cu nivelul sau emotional).

Adeseori m-am intrebat, vazand astfel de cazuri, daca nu cumva este o patima a noastra (lipsa noastra de dragoste fata de ei) care determina la ei acel raspuns (de a se refugia in dragostea unui animal) sau daca este o incapacitate a lor de a primi dragostea semenilor (fie din frica sau cine stie ce alte traume, poate chiar urmari ale unor alte patimi ale celor care i-au format), daca este o incapacitate de relationare (de a intelege si comunica emotiile cu semenii, asa ca varianta proiectarii emotiilor asupra animalelor rezolva aparent conflictul), sau daca nu cumva este o forma de a face fata racirii dragostei dintre semeni din cauza inmultirii faradelegilor?

Ca sa nu se inteleaga gresit: iubesc animalele, incerc sa le ocrotesc cat pot, dar in primul rand pe termen lung este omul (pe termen scurt inteleg sa ai grija de un animal aflat intr-o situatie speciala - bolnav de ex, chiar daca asta presupune un efort, pt a-l salva si apoi reintegra intr-o viata cat mai aproape de felul in care traia acel animal anterior situatiei speciale (boala, etc), de asemenea mi se pare o idee f buna sa iti inveti copilul ce inseamna grija si responsabilitatea fata de o fiinta vie luandu-i un animal de companie de care sa aiba grija (sa invete acestea intr-o maniera concreta, adecvata intelegerii lui), dar nu agreez dragostea patologica fata de animale (pe care am vazut-o uneori in jurul meu

Ai dreptate in privinta "dragostei patologice fata de animale". Ea se naste din neputinta de a iubi pe Dumnezeu si din nevoia permanenta de afectiune si ascultare neconditionata. Iubim animalele deoarece nu ne contrazic, nu incearca sa ne schimbe, se multumesc cu hrana si mangaieri si nu ne fac sa suferim. De fapt noi iubim la animale ceea ce am vrea sa fie cel de langa noi si nu este.

Adica un robotel supus , tacut si rabdator , usor de dresat si de modelat . . . !:3:

Nu Cristi, nu cred ca la asta s-a referit. Mai ales ca in afara de catei (care intradevar au o privire inteligenta dar nu stiu sa se exprime :3: ), celelalte posibile animale de companie nu sint nici pe departe asa - de ex pisicile sint orice numai tacute, rabdatoare, usor de dresat si de modelat" nu... sau daca ai avea pesti, porumbei, arici, sau soricei sau reptile pe post de animale de companie, ar fi probabil f greu de dresat si modelat in vreun fel.

Eu cand a zis Dorina chestia asta m-am gandit in primul rand la faptul ca "ceea ce am vrea sa fie cel de langa noi si nu este" ar fi absenta raspunsului lor la patimile / defectele noastre.

Un om, atunci cand il agresezi cu vreo patima proprie, daca reactioneaza, este pt ca patima noastra a gasit ceva de care sa se lege in celalalt - a starnit in celalalt o patima de-a celuilalt. Asa ca celalalt, agresat de patimile noastre, reactioneaza cu o patima proprie care starneste in noi o patima si tot asa...

In acest mod, "celalalt" devine o oglinda a patimilor noastre, prin care ne putem cunoaste patimile cu care ii agresam pe cei din jur. Si nu ne convine nici sa ne vedem asa cum santem, nici faptul ca celalalt reactioneaza la patimile noastre.
Animalele nu reactioneaza prin patimi la patimile noastre, asa ca este mai simplu de convietuit cu ele. Iar unii se pot minti ca aceasta lipsa de reactie fata de patimile noastre ar fi o forma de dragoste (sau ca sint mai usor de iubit pt ca nu au atatia tzepi/coltzuri/patimi precum omul)

Eu am mila de animale pt ca sunt neajutorate si viata poate fi mai grea si mai haina pt ele decat pt oameni care isi pot rezolva problemele,dilemele cu ajutorul ratiunii si a comunicarii cu alti semeni.
Un animal nu se poate ajuta singur daca se imbolnaveste pe cand un om da.Nici nu poate cere ajutor ci in cele mai multe cazuri mai mult se retrage din calea oamenilor cand este afectat.
Niciodata nu am intalnit oameni intr-o situatie grava in strada ,asa cum am intalnit animale.Animalele nici nu se prefac cand au nevoie de ajutor,pe cand oamenii cer ajutor fals in multe cazuri,folosindu-se de sensibilitatea ta.
Si ajungi de multe ori sa fii folosit de multi indivizi cu drame false,sub care se ascunde incompetenta lor de viata,lenevia,mandria de a nu lucra oriunde ci de a vana servicii de fite,etc.
Dar sunt destui care cred ca salveaza lumea si sunt crestini milosi,ajutand aceste cazuri care nu-si merita milostenia,in timp ce orfanii flamanzesc in orfelinate de mancare si de afectiune,in timp ce batrani cuminti cersesc pe strazi iar vaduvele plang neajutorate.

Am si o obsesie legata de Bine si Viata.Nu pot sa trec pe undeva nepasatoare sa vad ca un animal moare,o planta se usuca sau o piatra sta stramb ,parca sta in firea sa le indrept,sa ofer ajutorul meu de "fiinta superioara".

In rest,nu am nevoie de robotei supusi si docili,deoarece nu pastrez animalele pe care le salvez,dupa ce sunt ajutate nu ma mai intalnesc cu ele.Important este sa ajut,sa stiu ca Viata a invins!

Foarte frumos spus! Frumos tot mesajul, dar mai ales aceasta ultima (pro)pozitie. O forma de iubire ocrotitoare a creatiei si implicit pe Creator - pentru ca Cel ce da viata este Dumnezeu. Deci impreuna-ocrotire a creatiei Sale.

Pe de alta parte sa nu judecam patimile celorlalti (despre care noi credem ca vor sa obtina un avantaj), pentru ca nu cunoastem neputiintele lor reale (poate psihice, poate chiar sufletesti), pentru ca nu numai ca nu sintem in locul lor, dar cel mai important, nu sintem ei (identitari cu bagajul lor de neputiinte, limitari si istorii anterioare)

Multumesc,imi pare rau ca am scris mesajul ca si cum as ridica in slavi persoana mea,insa cautam si o alta motivatie a iubirii de animale si/sau natura deoarece asa cum este ea inteleasa mai peste tot in lume ca si obsesie sau dereglare psihica, emotionala a unor indivizi,nu face dreptate acestui sentiment nobil de iubire neconditionata.

Despre obsesie si dereglari se poate vorbi atunci cand persoanele respective se inconjoara si strang un numar impresionabil de animale,si chiar si asa,cine sunt eu sa le turbur si mai mult dezechilibrele si traumele facute tot de alti oameni?
Multi vorbesc despre acesti oameni cu obida,ca despre niste rebuturi sociale,uitand ca ar trebui sa procedeze cu toleranta,mai ales ca in marea lor majoritate sunt oameni abuzati in diverse moduri de catre alti oameni,sau persoane cu handicapuri majore.

In loc sa-i atragem intr-un fel,prin comentariile si dispretul nostru ii indepartam si mai tare de oameni,fortandu-i sa se izoleze si mai tare.
Trist!

Despre falsele drame ale unora,pe alta data-este prea vast subiectul si am prea multe subiecte din acestea in familie,care m-au secat financiar si emotional.Nu mai pot!!!!
Masinaria este bine pusa la punct,ii escrocheaza pe parintii mei care sunt in pragul dementei senile,sunt vulnerabili iar eu sunt departe.Ajung sa-si dea banii din pensii pe motivul unei"fapte bune",a unui act caritabil(verisoare,matusi si unchi care nu lucreaza),iar cand nu mai au cu ce plati ma suna disperati ca nu au bani de mancare!
Asta se intampla de ani buni si nu mai pot! Jur cu mana pe inima ca daca si-ar dona banii la biserica pt oameni fara locuinta,bolnavi prin spitale,orfani si alte cazuri umanitare nu as avea motive de suparare!

Nu-I de ajuns ca sunt escrocati de bani,parintii mei mai sunt si ridiculizati,uneori blestemati (dupa caz)de aceste specimene josnice.
Deci nu ma intrebati ceea ce simt vizavi de acest caz si prin ce trec,mai ales din cauza neputintei de a pune capat acestui joc murdar!

Sa traiti , am inteles !:9:
Am avut si eu un caniche ( Tony ) , timp de 14 ani , o adevarata comoara pe care n-o voi uita toata viata ! Am avut si pisicuta , si pesti , iepurasi , am crescut si doi pui de randunica , asa ca cunosc aceasta iubire , dar trebuie sa ramana in limita normalului , a dreptei socoteli .
Slava lui Dumnezeu pentru toate !+

Hehe, la ce oameni zici ca ai cunoscut tu, ma mir ca poti face astfel de afirmatii.
Sunt oameni mai neajutorati decat animalele - incapacitati din propria vina, a parintilor, a societatii, de ce nu si a lor insasi de multe ori dar totusi, exista o ierharie in aceasta lume in raportul om-animal.

Este o afirmatie care practic nu spune nimic.
Animalul e un robotel pre-programat.
Nu poate alege.
Au o capacitate limitata de a intelege, de a iubi si chiar de a suferi.
Neurologic vorbind, sunt aproximativ aceleasi stimuli, dar faptul ca NU au un suflet nemuritor pe undeva face o diferenta majora.
De altfel, in ordinea naturala a lumii, un animal incapacitat sufera o perioda limitata de timp, dupa care moare.

Doar "mila" de factura moderna a reusit sa transforme in multe cazuri, suferinta animalului in ceva de lunga durata.

In general, nu e vina lor ca mai cad poate uneori victime ale inselarii si nu sunt de criticat sub acest aspect.
Procedeaza oricum mult mai bine decat cei care nu fac mai deloc milostenie sub acest pretext.

Ai inteles sau vrei sa intelegi gresit, in categoria enuntata de tine se include o gama larga de manifestari, unele - deci nu toate - la limita patologicului.

Nu neaparat, asta e forma poate cea mai extrema. dar pana acolo exista si altele.

Nu cred ca-ti trebuie un mare efort de empatie ca sa intelegi de ce vecinii de bloc a femeii cu 40 de caini si pisici manifesta mai degraba obida decat "toleranta".

Nu cred ca si-a facut nimeni un scop din a-i atrage pe forum si a face terapie cu ei.
Singurul caz (fost)prezent, e cel care a initiat topicul, daca nu cumva e un trol.
In orice caz, nu mai e in zona.

Să nu ne punem cu Alin, să îl respectăm cu drept cuvânt.
El are mereu dreptate.......
Ca moartea.

Domul psiholog, incercati sa fiti propriul client din cand in cand, poate fi o experienta pozitiva, eu unul cel putin am oarece incredere in latura dvs. profesionala.

In contextul de fata de exemplu va puteti oferi urmatorul sfat: "Nu escaladati".

Respectăm, respectăm, nu-i bai. Desigur, nu escaladăm.
Că nu ne punem cu Alin, cum nici cu moartea, vai.

Am mai spus si o mai repet,as prefera ca parintii mei sa faca milostenie sub forma altor cazuri(copii bolnavi,orfani,vaduve,oameni handicapati, ologi sau studenti saraci-decat pt putorile prefacute din familie,care nici nu sunt inclinate spre invatatura,nici spre meserii si ocupatii,ci doar pt tocat frunza la caini si satisfacut vicii.
Acestor oameni nu le poti face un bine,ajutandu-i mereu cu bani deoarece nu vor fi niciodata motivati sa-si procure singuri existenta.
Verisoara mea,mi-a cerut anul trecut sa-i cumpar niste lucruri:haine,incaltaminte,accesorii.Fiind in starea in care se gaseste,am acceptat bucuroasa.I-am cumparat multe chestii si le-am trimis.
Cand le-a primit,a facut mofturi si le-a dat pe toate cui s-a nimerit,pe motivul ca se astepta sa-i trimit produse de designeri renumiti,din colectii scumpe cu care sa faca furori in drumul ei spre Piata Obor!
Sunt rude din astea proaste si fudule cu care nu vrei sa ai de-a face in ruptul capului!

Acum cere bani sa I se cumpere o masina de spalat;maine un calculator,poimaine un televizor cu plasma,si peste alte luni un cuptor cu microunde...De ce?
Pt ca a gasit prosti care-I dau iar ea este multumita cu nesimtirea si tupeul care o caracterizeaza!

Si nu as fi atat de pornita,daca nu as stii cum imi trateaza parintii acesti infecti :pur si simplu,cer bani cu amenintarea,cu blestemele, cu vorbe urate, jignitoare.
Daca tu spui ca acest lucru este ok,nu o sa mai deschid niciodata subiectul acesta nici cu tine nici cu altii.

Nu stiu cum s-a ajuns la discutia asta pe topicul asta, adica nu vad legatura logica, ce ai spus tu mai sus este mai degraba potrivit unui mesaj privat, dar in fine..

Nu cred ca am sfatuit pe cineva sa se lase abuzat(a) de ACELEASI persoane la nesfarsit, ce am spus este ca nu trebuie sa fuga de milostenie pentru ca la un moment dat s-ar putea sa dea peste anumite "cazuri".

Am patit-o si eu de cateva ori, chiar si la modul in care persoana ajutata sa se intoarca veninos si dispretuitor impotriva ta, dar asta nu inseamna ca trebuie sa nu mai faci milostenie, sa ai un dispret fata de milostenie, ba mai mult, respectivul nu trebuie tratat cu ura ci cu compasiune - ceea ce, desigur, inca o data, nu inseamna ca trebuie sa te lasi abbuzat(a) in continuare.

In cazul tau, am inteles ca parintii tau au anumite problemele de sanatate care ii impiedica sa evalueze corect situatia, insa daca insisti pe langa ei, ar putea face un efort si rupe legatura cu aceste persoane care ii exploateaza.

Tu care esti o persoana matura si cu capul pe umeri, cu atat mai mult.

Inteleg de ce v-au lasat clientii.
Iar daca decizia a fost inversa, va felicit chiar. :)

Nu chiar. Animalele au creierul emotional, pe el se bazeaza. Cu alte cuvinte, pe instincte. Cand pisica vegheaza gaura soarecelui o face din instinct, nu ptr. a facut ea planuri strategice. Au si putin atasament de semenii lor, adica cand un alt caine moare, cainele ramas in viata il plange, la fel si pisica si asa.
Un atasament este.

Si oamenii au creierul emotional, dar au si cortexul pre-frontal, adica partea din fata, care lipseste la animale. Deaia aveam fruntea lata. Creierul rational, care trece prin ratiune semnalele venite de la creierul emotional. Insa acest creier se dezvolta in timp, pe la 21-25 de ani. In adolescenta, oamenii se bazeazea mai mult pe partea emotionala, decat pe cea rationala, de aceea fraza: "adolescentii nu gandesc" este adevarata.

Oamenii au ratiune, animalele instincte.
*
Sunt sfinti care ajutau animele ranite pe care la intalneau in cale. Sfinti care au avut ca si protectori animele salbatice.

@Yasmina

Dar nu se pot muta parintii tai in alta parte, sa le piarda urma rudele?
Sau sa ii iei la tine ptr. o perioada sau definitiv?

Cam greu sa se descurce ai tai, mai ales daca sunt singuri printre rudele tale. E cam greu sa sustii de la distanta. Nu iti zic ca repros, ci din experienta. Una e cand esti acolo, alta e prin telefon.

Sigur ca este un atasament dar este unul construit pe reflexe.
Omului, ca fiinta superioara ii vine foarte usor sa formeze/conditioneze aceste reflexe afective, practic manipuleaza animalul.
Insa fara conotatii morale negative (in general) - pentru ca asa au fost lasate lucrurile de la Dumnezeu.

Sursa acestei informatii?

EU ma indoiesc.
Se dezvolta in masura in care este educational incurajat sa se dezvolte.
La unii nu se dezvolta cine stie ce, probabil, pana mor.

Si..?

Emotionanta este in acest sens povestirea leului vindecat de Sfantul Gherasim de la Iordan.

"Sfântul Gherasim și leul Iordan

Următorul popas îl facem la Mănăstirea Sfântul Gherasim de la Iordan.
Acesta a vieţuit aici prin secolul şase. A dus o viaţă plăcută lui Dumnezeu. Viaţa monahală era foarte aspră. Părinţii începători făceau diferite ascultări iar când deveneau mai sporiţi se nevoiau în pustietate în deplină tăcere. Mâncau doar pâine şi apă nu consumau fiertură şi se ocupau cu lucrul de mână. Duminica veneau în mănăstire, participau la Sfânta Liturghie, se spovedeau, se împărtăşeau, primeau hrană fiartă şi puţin vin.
Sfântului Gherasim a fost slujit de un leu aşa ca şi cum l-ar sluji un om. Se povesteşte că umblând prin pustiul Iordanului a întâlnit un leu bolnav, care i-a arătat piciorul umflat în care intrase un ghimpe mare.
Animalul se uita spre stareţ cu ochi blânzi, parcă rugându-l să-l vindece. Văzându-i suferința i-a scos spinul, curăţându-i rana care se infectase. L-a pansat cu o cârpă şi i-a dat drumul să plece. După ce s-a vindecat a rămas lângă stareț ca un ucenic, umblând după dânsul ori unde se ducea. Părinţii aveau un catâr folositor la cărat apă de la râul sfânt Iordan, pentru folosul obștii. Sfântul Gherasim a poruncit să dea catârul în seama leului, să umble cu el şi să-l pască pe lângă apa curgătoare. Într-una din zile, acest a s-a îndepărtat în timp ce leul dormea la soare. Trecând din Arabia un om cu cămile, a văzut catârul, l-a prins, apoi l-a luat cu animalele sale. Leul a venit în mănăstire singur. Stareţul crezând că leul a mâncat animalul îi vorbi ca unui frate spunându-i că va trebui să care apă de la Iordan în locul măgarului. Cu un vas mare în spate regele animalelor făcea întocmai cum i se se poruncise. Un soldat venind în mănăstire să se roage a fost impresionat de această ascultare făcută de animal. Le-a dat trei galbeni părinţilor să cumpere un catâr şi pentru a elibera leul de această robie.
Negustorul care furase leul trecând spre cetatea Ierusalimului pe acelaşi drum avea cu el şi catârul mănăstirii. Leul a recunoscut animalul de cum l-a văzut şi s-a repezit la el. Hoțul a fugit îngrozit iar falnicul rege al animalelor a luat de frâu micul cărăuș legat împreună cu cele trei cămile ce purtau în spate desăgi cu grâne şi l-a dus la stareţ. Mare bucurie au avut de găsirea acestuia. De atunci leul a fost numit
Iordan. El a stat în mănăstire cinci ani după care a plecat. La o vreme când a revenit stareţul murise. Un vieţuitor l-au dus la mormântul sfântului. Dându-și seama că cel ce-i fusese stăpân și binefăcător nu mai este, Iordan a murit pe loc. Prin această întâmplare Dumnezeu a dorit să preamărească pe cel ce L-a preamărit pe El, adică pe Sfântul Cuviosul Gherasim, nu numai în viaţă, ci şi după moartea sa.
Se spune că din Mănăstirea Sfântul Gherasin de la Iordan, cu post şi cu rugăciune, a trecut Preotul Zosima de cealaltă parte a Iordanului s-o împărtăşească pe Maria Egipteanca ce a postit mai bine de patruzeci de ani în pustie și a devenit sfântă."
( din cartea De florii in tara lui Iisus" de D.S)

Nu neaparat manipuland, in sens negativ. Bunica de la tara avea caine si mereu cand mergeam la ea cainele topaia si face ture de intampinare si era numai langa mine. Si nu locuiam acolo, ci mergeam o data pe saptamana/luna.

Un atasament exista si cred ca putin mai mult decat simple reflexe, dar in nici un caz la nivelul la care tot spun unii oameni. Am vazut pe un canal despre animale, un "medium" care stia ce gandesc animalele si le spunea stapanilor ce gandeau ele si ce simteau si ce sa faca stapanii. Aia e deja nebunie. Sau oameni care isi duc cainii la frizerie, la piscina, le fac nunta, le cumpara haine, dorm cu ele in pat, le pupa toata ziua, mananca cu ele pe masa. Si majoritatea care fac asa sunt femei, nu barbati.
Sursa: "The Femal Brain", "The Male Brain" de Brizendine, Louann Md
"Hooked: New Science on How Casual Sex is Affecting Our Children" de Bush, Freda McKissic; McIlhaney Jr., Joe S.
Autorii de mai sus sunt medici.

Cartile dl.Virgiliu Gheorghe si sursele mentionate de el.
*
Eu vorbeam despre cand se dezvolta in mod normal creierul ca si organ, cand ajunge la maturitate, cand are capacitatea sa proceseze rational toate informatiile si sa blocheze instincteze primare (ma refer mai ales la cele sexuale). Cum functioneaza creierul la 16 ani si cum functioneaza la 21. Am spus la modul general. Ca parintele si profesorii nu iau in seama aceste lucuri, poate afecta. Eu vroiam sa subliniez faptul ca omul are creierul rational si creierul emotional, iar animalul doar pe cel emotional.

De ce crezi ca in State tanarul are voie alcool si sa voteze abia la 21 de ani? Sau companiile de inchiriat masini, nu accepta clienti sub 25 de ani.

E adevarat ca unii oameni nu se dezvolta cum trebuie, dar asta tine de mediu, nu de organ. Cortexul prefontal il are tot omul. Acum, ca sufera leziuni in copilarie, ca nu este stimulat sa se dezvolte la maxim, ca mediul nu este propice, ca consuma televizor, alcool si droguri, e alta poveste.
Dar se poate ameliora situatia sau sa se schimbe complet, dar aici intervine metanoia si Biserica.

Asta inseamna ca nu e gresit cand vezi un animal ranit si ii ingrijesti ranile. Asa cum si taranul cheama veterinarul sa ii ingrijeasca vaca sau calul bolnav.

Foarte frumos. :)

Eu ma gandisem la Sf.Fanurie, la Pr.Arsenie Boca, la Sf. Mucenic Vlasie si la Rugaciunea Sfantului Modest pentru animale.

De Pr.Arsenie Boca nu stiu sa fi vindecat animale, dar stiu ca era prieten cu ursii.

Ai o inima mare, draga Mirela! Sper ca Domnul sa-ti daruiasca, de acum, doar:
Bucurii!

Care clienţi? ...

Nu mai stiu ce sfint din Egipt, parca insusi Sf. Antonie cel Mare, a vindecat de orbire puiul unei hiene. Drept care mama puiului ii aducea in mod regulat pielea vinatului, spre a se inveli cu ea in noptile reci din desert.

Doamne ajuta! Multumesc frumos. Asemenea si tie iti doresc. :)
PS: Ma bucur ca ai revenit pe forum.

Multumesc frumos, Mirela, insa o sa postez mai rar ca sa nu deranjez prea tare.
Ma multumesc sa mai cetesc ceva pilde, ceva povestiri si vorbe de duh care sa-mi
atinga inima asta neroada. Ca nu numai ca e pietroi de nesimtita, da' mai e si neroada. Auzi tu, in loc sa-i placa teologie inalta, ei ii plac pildele, povestile cu talc si altele asemenea. Neroada, neroada de tot, auzi pretentie la ea, sa-i ceteasca numai pe cei la care simte caldura! P-aialalti nu vrea, incapatanata rau, cica omul fara iubire e doar alama sunatoare! Pai ea ce e? Un pietroi mare si nerod. Da' oare o invata ceva?
Bucurii!

permite biserica otravirea si alte acte de cruzime fata de animale?
 

Frati crestini, sunt destul de frecvent solicitata pt sfaturi si solutii pentru a scapa de animale nedorite (caini, pisici, cartite, dihori, etc). La vanzare nu am (si nu am voie) decat insecticide si raticide. Ei si atunci clientii au impresia ca eu as fi obligata si sa-i ajut cu sfaturi si solutii care mai de are mai ...dragute: era un insecticid bun pe vremuri, regent, daca ar da la niste pisic, oare?...dar daca le pune la sobolani soda caustica, ce ziceti, din experienta dvs? Fratilor, nu am astfel de experiente ucigase si nu vreau sa imi dezvoltastfel fantezii distructive! Credeti ca sunt obligata, crestineste, am datoria sa va ajut in astfel de probleme? Ei bine, imi pare rau, inseamna ca nu sunt asa bun crestin...Afara de-asta nu stiu daca legea sanitar veterinara imi permite sa va furnizez asemenea informatii. Dvs vreti sa otraviti animale pe care altii le vor duce la colegii mei care se vor chinui sa le salveze. Chiar daca unii poate se vor bucura ca au de lucru, majoritatea n-o vor face pt ca sansele lor de reusita nu vor fi prea grozave. Chiar daca stiu care cea mai "fatale' substanta pt caini si pisici nu sunt sigura ca e bine sa va spun. desi uneori sunt ispita sa o fac, va repet ma tem ca legea nu imi permite si pot sa imi pierd jobul. Daca ei imi dau ok-ul atunci ma mai gandesc, dar tot nu am convingerea 'morala" ca e bine sa o fac. Pt dvs spuneti ca e "crestineste ' sa ajuti omul, nu animalele, dar, dincolo de perspectiva foarte limitata a unora, lumea asta nu poate functiona decat intr-un anume echilibru intre vietuitoarele ei, pe care de obicei omul il strica. Omul care se crede dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu, o sa fie asa abia atunci cand o sa inteleaga cum functioneaza lumea asta si n-o s-o mai strice doar pentru ca crede el ca e indreptatit s-o faca, ca e stapanul ei.

permite biserica otravirea si alte acte de cruzime fata de animale?
 

era acealsi lucru, dublat. continui altadata.