Intaritor exemplul dat de tine, Andrei.

Corect. Am lansat aceasta intrebare pe un alt topic. Cu siguranta ca multi vor folosi cuvintele Sfantului Apostol Pavel ''femeia credincioasa se mantuieste prin barbatul credincios" insa nu trebuie sa uitam ca adevaratul crestin trebuie sa imbine virtutile astfel incat "este dator sa fie ingaduitor si sa se jertfeasca pentru aproapele, nu insa si sa accepte,fara a protesta, nedrepatatea ce se face aproapelui"- Georgios Mantzaridis sau cum spune Sfantul Vasile cel Mare "se cuvine uneori sa aratam cele ale cugetului smerit..iar alteori sa folosim autoritatea pe care a dat-o Domnul spre zidire si nu s pre daramare, cand trebuinta cere indrazneala" (Regulile Mici)

Pr. Arsenie Papacioc
 

Barbatul e capul femeii; iar femeia este inima, iar capul care nu are inima, e gol...
http://www.youtube.com/watch?v=-w7xqz-SfHo

Cum e cuvantul "ascultare" in textul original? Uitati cate sensuri are. Voi va referiti doar la ultimul (a indeplini un ordin), dar oare nu face referire si la celelalte? De exemplu: a se stradui sa auda, a fi atent la ceea ce se spune, a acorda importanta celor spuse de cineva, a lua in consideratie. Hmmm?

ASCULTÁ, ascúlt, vb. I. 1. Tranz. a-și încorda auzul pentru a percepe un sunet sau un zgomot, a se strădui să audă. ♦ (Med.) A ausculta. ♦ A auzi. 2. Tranz. și intranz. A fi atent la ceea ce se spune sau se cântă. ♦ Tranz. A examina oral un elev. ♦ Tranz. A audia un martor (într-un proces) 3. Tranz. A acorda importanță celor spuse de cineva, a lua în considerație; a împlini o dorință, o rugăminte. ♦ Tranz. și intranz. A da urmare, a se conforma unui ordin, unui sfat etc.; a face întocmai cum vrea cineva. – Lat. ascultare (= auscultare).


S-a tradus "sa asculte de barbat", cum era daca traducea "sa-l asculte PE barbat"?
Stie cineva cum e in textul original?

sotia
 

A asculta de sot nu inseamna a fi sluga, sclava lui, ci a-i asculta opiniile, a le aprecia, a-l inconjura intotdeauna cu dragoste, intelegere chiar si in momentele cand nu esti de acord cu el.

Imi vine in minte o nevasta de poet din Iasi, spirit ascutit si visator pana peste poate. In plina noapte ii spune sotiei "Uite ce frumos straluceste soarele, hai in balcon sa-l admiram!" Sotia, calma, ii raspunse: "Eu spun ca e mai bine sa ramanem in camera, pentru ca soarele s-ar putea sa te dogoreasca si tu suporti greu caldura."

Intre sot si sotie nu exista grade de rudenie, pentru ca sunt o singura fiinta, o singura traire...respect, dragoste, armonie, incredere, ajutor ...sfetnic, prieten la bine si la greu...o singura directie, completare reciproca, ideal... oaza de liniste, bucurie ... impreuna.

Sunteti voi cate odata mai cicalitoare , dar fara voi viata ar fi un pustiu imens si groaznic de plictisitor !:6::53::53::53:

Multumim pentru sinceritate!:5: Desi partea cu cicaleala am auzit-o de multe ori, mie nu mi se pare ca ar fi asa chiar daca uneori mi se spune asta:17:

Era modul lor de a respira impreuna...
 

Gesturi rare

M-am îndemnat să scriu, ca urmare a unor observaţii uluitoare, prilejuite de participarea la o conferinţă, al cărei subiect a fost un anumit fel de poezie, la Universitatea din Cluj, seara, în amfiteatru plin cu studenţi şi cu persoane mai în vîrstă. Poetul – n-am să-i spun numele – era o persoană matură, cu o tinereţe distinsă în gesturi elocvent temperate, fără morgă intenţionat intelectuală, vorbitor bun, relaxat şi cald. Locul unde mă aflam, în sală, m-a fixat în traseul unui dialog surprinzător, care mi-a descoperit o alegere posibilă, pe care, noi toţi, o facem mult prea rar, în familie.

Soţia poetului era aşezată imediat în spatele meu, iar el o căuta, vorbind, cu privirea. Nu o privea întrebător, nu cerea ajutor, pur şi simplu ochii lui reveneau din sală, căutînd-o mereu, ca pentru o confirmare a prezenţei ei acolo, o nevoie permanentă de contact vizual şi, poate, de suport. Pentru că, deşi tot ce spunea el era neşovăielnic şi limpede, părea că, vorbind sălii, poetul i se adresa, în acelaşi timp, în particular, soţiei lui. Iar doamna îi răspundea. Abia auzit, desigur, numai în imediata ei apropiere, şoptea mici replici sau îngîna cîte un cuvînt în prelungirea celor spuse de el. Îi sesizam, uneori, mişcarea de aprobare din cap, distingeam o vorbă în completare la cuvintele lui.
Nu deranja pe nimeni, era desăvîrşit de discretă, probînd o incredibilă relaţie mentală cu soţul ei, în mijlocul unei săli pline. Dacă nu ştiai cine este, o credeai doar o persoană captivată de subiect.


Nu-mi venea să cred: asistam la un dialog graţios şi fermecător, perfect natural, în balansul vocilor – a lui sonoră, puţin guturală, a ei şoptită delicată. Desigur că nu se aflau împreună, într-un asemenea cadru, pentru prima dată. Cu toţii ştim cît de bine se cunosc, reciproc, soţii şi cît de familiare le sînt reacţiile, atitudinile, schematismele, precum şi ideile serioase şi motivaţiile profunde.

E de presupus, deci, că doamna îşi cunoştea foarte bine soţul şi, de asemenea, că lui îi era cunoscut modul ei de a gîndi. Şi, cu toate acestea, în întreaga sală, timp de două ore, doamna a fost cea mai sinceră ascultătoare a lui.
N-am ştiut prea bine la ce asistasem. Abia acasă soţia mea – femeie şi ea, nu? – a descifrat sensul întîmplării, pentru mintea mea şi a numit-o precis: era admiraţie pură, ceea ce-şi dăruiau cei doi. Un cadou fragil pe care, de cele mai multe ori, uităm să-l oferim, în familie, celui de lîngă noi – soţ, soţie, copil. Şi care nu costă decît atenţie.
Dar care rodeşte însutit, în încrederea în sine a celui care îl primeşte; şi care scoate din noi tot ce avem mai bun – recunoştinţa, dragostea, generozitatea. Cei doi soţi dovedeau, atît de evident, dar numai pentru norocoşii aflaţi în preajma doamnei, ceea ce, eu unul, nu văzusem niciodată pe viu, şi mai mult chiar, am putut să-mi amintesc, astfel, cît de rar am avut, eu însumi, inspiraţia durabilă a unei asemenea atitudini. M-am întrebat dacă cei doi erau conştienţi de faptul că se manifestau, natural, într-o relaţie formidabil de spectaculoasă, dar, paradoxal, discretă. Am convingerea că ştiau exact ce fac. Era modul lor de a respira împreună.

Domnule, cît de des îi declaraţi soţiei admiraţia? Doamnă, cînd îi arătaţi soţului admiraţia dvs.? Părinţi, de cîte ori le spuneţi copiilor că îi admiraţi?
Mihai IDU


sursa "Dilema Veche"



La inceput am vrut sa scriu despre mine si sotul meu. Apoi, mi-am amintit de acest articol (citit aseara)..
Cititi-l! Si undeva.. printre randuri.. veti intelege si parerea mea despre casnicie, iubire, respect,ascultare, COMUNIUNE...


Bucurie frate Zaharia! Si.. sa ne fie de folos.

Eu sunt o persoana fericita. Sotia mea prin tot ceea ce face imi doreste binele. Asa ca o ascult. Dar si eu la randul meu ii doresc binele. Si asa se face ca si ea ma asculta. Nu ascult de ea in functie de cat m-a ascultat, ci ascult pentru binele nostru.

Eu ma gandesc ca versetele din Efeseni nu trebuie citite unul fara de altul: intr-un cuplu ideal (caci de el este vorba), ascultarea merge mana in mana cu dragostea.
Adica ascultarea este intru dragoste si dragostea intru ascultare.
Sigur, putine sunt cuplurile ideale sau poate nici nu exista. Suntem toti pe o cale. Intrebarea ar fi deci cum sa facem sa fim pe acea cale si nu pe delaturi.
Nu exista retete, cred.
Inca ceva la care ma gandesc: in lumea moderna cuvantul ascultare face sa se iteasca alte ascociatii decat cele din vremea in care au fost poate scrise. Nu este vorba deci de tiranie, de ascultare servila etc. Este, cum spuneam, ascultare intru dragoste.

era modul lor de a respira impreuna
 

Este vorba despre parintele Ioan Pintea si sotia lui ... cunoasteti, nu ?

Maica Domnului sa ne daruiasca cat mai multi Oameni ca parintele si ca dumneavoastra!

Cu respect ..:77::63:

un om simplu..:6:

Raspunsul care l-a dat cineva la intrebarea asta e f. simplu.
Femeia sa asculte de barbat in masura in care barbatul asculta de Hristos.

De aici, daca el nu face ascultare de Hristos si femeia vrea sa faca ascultare de Hristos, nu este obligata sa asculte de barbat daca barbatul o departeaza de Hristos.

Insa de la teorie la practica este o cale lunga si asa cum nu de putine ori s-a dovedit, orice teorie buna poate fi inteleasa si practicata gresit.

Iar Sfantul Apostol Pavel spune: "Fratilor supuneti-va unul altuia intru frica lui Hristos"

Femeia supusa barbatului?.....in anumite momente da , e bine , dar cel mai bine e ca cei doi in casatorie sa se supuna unul altuia, sa-si asculte si sa i-a toate deciziile impreuna. Bunica imi povestea ca ori unde mergea cu bunicul , era cu un pas mai mic de tot in spatele lui,niciodata nu mergea in fata lui, imi spunea ca atunci cand femeia merge in fata barbatului” arde pamantul” sau cam asa ceva , nu-mi amintesc prea bine cuvintele . Odata invatat in familia unde ai crescut ce e respectul si ai avut exemple vii in familie stii foarte bine cand si unde trebuie supunere fata de sot sau sotie.

Sunteti voi cate odata mai cicalitoare , dar fara voi viata ar fi un pustiu imens si groaznic de plictisitor !
__________________

Un compliment destul de dragut... multumim!

Cum sa nu asculte sotia de mine si eu de ea, cand stim ca ne-am da viata unul pentru altul.

Ce frumos! Dumnezeu sa va binecuvinteze!

E usor pentru un barbat sa spuna - Supune-te ca asa zice in Biblie ca barbatul e capul femeii!
Barbatul o fi el cap, sa zicem, dar prin casatorie cei doi formeaza un trup, deci un cap cu doua minti, copilareste gindind. Daca la baza unei hotariri ce-i afecteaza pe amindoi sta mindria barbatului cu siguranta ca lucrul s-ar putea sa iasa prost. Deci tu ca sotie si el ca sot, inainte de a face ceva, rugati-va ca Dumnezeu sa va lumineze si sa luati impreuna o hotarire binecuvantata.

Iara, si iara, puneti la indoiala, filooosoooofic vorbind.
Ce convenablia croiala, ca sa-mi vina mie...ca manusa. :107:

Hai, sa va zic o'ntamplare, intamplata acu' vreo 7-8 ani.
Bun, intr-o zi cu doua dimineti, de duminica, orele 12, trecute, sedeam cu nevasta, frumusel in casa, unde fiecare "leneveam" in felu' nostru, adicatelea io cu capu'n computer, si ea, nevasta adica, cu ochii'n televizoru' care'si etala telenoveau' de success, "nu mai stiu care"...cand, io, fulgerat de un gand(?), ii zic : mai lie, ca asa o cheama, du-te pan' la loto de joaca si tu 6(ptiu,ptiu !) numere, astea de ti' le scriu io, si pun mana pe creion si scriu...Nevasta ce-mi zice, du-te tu mai, nu vezi ca-s ocupata, "fernando o ciufuleste pe esmeralda", zice ea...si nu s-a dus...io, catar ce mis, nu ma duc nici io...A doua zi pe inserat, cand txt-u' se etala pe sticla lu' tve-u', ce sa vezi ?...numerele, 6 la numar, da, exact 6, is conforme cu alea de le-am mazgalit io, deunazi...Nevasta, ce face, face gura cat china, si-mi zice : Vezi ti-am zis eu sa te duci, da tu nimic, batman, batman...tu si cu computeru' ala, bun de nimic..."
Ei, s'acum va'ntreb : Era mai bine daca ma asculta, ori mai rau ?

mai rau...!

Teoretic....e bine ca nu te-a ascultat, sunt bani nemunciti......practic....cu-i nu-i place un ban in plus?....suntem oameni nu?...

Femeia. . . si iar femeia :6::http://www.razboiulnevazut.org/capitol.php?id=1273

raspuns
 

Dumnezeu nu a creat femeia egala cu barbatul,ci a poruncit ca femeia sa asculte de barbatul ei,deoarece barbatul este intruchiparea Hristosului in sanul Bisericii,iar barbatul este dator sa isi iubeasca femeia asa cum Hristos a iubit Biserica.Dupa cum se stie din Scriptura, femeia nu a primit binecuvantare Dumnezeiasca sa savarseasca Sf.Liturghie si Sf.Taine ale Bisericii,ci sa se mantuiasca prin nastere de prunci,pentru ca acesta este rolul sau mantuitor.Nici nu are cum sa existe o asa zisa"egalitate" dintre barbat si femeie,deoarece rolurile lor sunt diferite.Sf.Traditie spune din strabuni ca femeia trebuie si este datoare sa se ingrijeasca de ale casei si de prunci,iar barbatul sa agoniseasca cele necesare traiului.Deci misiunile lor sunt diferite,insa ambele duc la mantuire.Este o completare daca vreti,o traire comuna,o impletire de munca,credinta si buna intelegere.Termenii de "egalitate",de "drepturi" nici macar nu sunt intalnite in Scriptura,ei fiind niste termeni de "stare civila",nicidecum de "stare spirituala" ale omului modern,secularizat si globalizat de mentalitati europene care nu apartin cultului crestin-ortodox si care nici nu duc si nu vor duce vreodata la desavarsire.Ca sunteti sau nu de acord,nu importa atata timp cat Sf.Apostol Pavel spunea:"Femeile sa se supuna barbatilor lor ca Domnului,pentru ca barbatul este cap femeii precum Hristos este cap Bisericii,trupul Sau,al carui Mantuitor si este.Barbatilor,iubiti pe femeile voastre dupa cum si Hristos a iubit Biserica si S-a dat pe Sine pentru Ea.Asadar,barbatii sunt datori sa-si iubeasca femeile,ca pe insesi trupurile lor.Cel ce-si iubeste femeia sa pe sine se iubeste."(Efeseni 5,21-28).Asadar,responsabilitatea iubirii o au amandoi,insa fiecare de pe pozitia randuita lui.Sf.Ioan Gura de Aur spunea:"De buna seama sa te supui barbatului,iar cand te supui barbatului,fii convinsa ca te supui Domnului."

Fiind un singur trup, cei doi soti trebuie sa se consulte in orice decizie pentru casa si viata lor, excluzand formalismul. Am observat, din viata personala, ca atunci cand se organizeaza activitatile, petrecerea timpului liber in doi, cand exista sinceritate,incredere, iubire si rabdare, cand cei doi sunt de nedespartit, viata de cuplu este frumoasa, armonioasa.

Sfat: Fiti impreuna mereu si veti fi asa pana la adanci batraneti!

Foarte frumos spus, scurt și cuprinzător.

Un tanar a mers la un mare duhovnic si i-a cerut binecuvantare pentru casatorie. Atunci parintele l-a intrebat pe tanar despre sotia lui:
- Iti place de ea?
-Da, raspunde tanarul? Iar parintele scrie un zero pe foaia lui.
-E harnica, e buna gospodina?
-Da.
-Zero. E buna crestina?
-Da.
-Zero. E inteligenta?
-Zero. Tanarul se facuse deja palid. Dar e buna crestina?
-Da.
-Unu! spune parintele si-l pune inaintea zerourilor scrise. Daca e credincioasa, toate calitatile ei au valoare.

Problema se pune, bineinteles, si invers.
Atunci cand amandoi sunt credinciosi nici nu-si dau seama care de care asculta, caci ascultand amandoi de Hristos, fiecare cauta sa placa aproapelui, iar egoismul este considerat pacat mare. Fiecare dintre cei doi isi asuma rolurile cu responsabilitate.

Cand este numai unul credincios, atunci are de ridicat povara proprie si povara celuilalt. In acest caz, ascultarea trebuie facuta cu discernamant, in masura in care cel de care ascultam face ascultare de Hristos. Daca sotul nu e credincios, dar pretinde sa fie ascultat in toate, atunci, daca ea e credincioasa, cere ajutor lui Dumnezeu in fiecare situatie. In acest caz, capul familiei in cele duhovnicesti este ea!

Dar sunt si situatii cand el mai are o bruma de credinta, iar ea e atee! In acest caz, sotul o poate castiga de partea lui, educandu-i pe copii sa se roage. Puterea exemplului si rugaciunea din inma pentru aproapele fac minuni.

Dumnezeu are cai tainice de a ne conduce spre mantuire, unii prin altii.

Exista si situatii cand cei doi nu sunt credinciosi, iar Dumnezeu ii trage zdravan de urechi si-i smereste. Daca inteleg la timp voia lui Dumnezeu pentru ei, atunci se intorc pe calea cea buna amandoi.