Ceva minteresant despre lăm-Pașu' inteliagent... prins la lucru.
 

Adică el, unii, nu dăm nume, are mereu satisfacția că a ieșit o sulimenizare a unei înțețelepciuni, în sensul că va putea asculta... nu el că el nu poate sărăcuțucuțul idolatru, ci cineva, nu se știe... dar va putea asculta, acela... se va asculta... e bine deci că se va putea asculta... n-are importanță cine... defapt nimeni și de nimeni căci tipul ăla ascultător nu e el ci va fi altcineva... bine că va fi... și dacă va fi, atunci el cu siguranță se va putea lăuda ca fiind el însuși, dacă prin absurd apare totuși din vris și v-a și asculta acela de ceea ce cu viclenia a sulimenizat el, cu atâta pătimășie spre ascultare... firește... și iată de ce e el atât de fericit... că cică a aprins un BeC... dar care nu era din ăla cu filament incandescent ci din ăsta, tot mai modern și mai străin, străin de Dumnezeu, un bec cu gaze rare, din alea exclusiviste și snoabe, și care nu au nici urmă de căldură... radiind o lumină rece din care a dispărut ceva... nu se știe ce anume of of o fi dispărut...

„O, dacă ai fi rece sau fierbinte, dar pentru că nu ești nici rece și nici fierbinte ci căldicel te voi scuipa afară din gura Mea”

...și asta se referă pare-mi-se, bag samă, am impresia... la: incandescența Credinței Sfiinte... și ce se află între zăpadă și fierbere? Păi o zamă chioară, o bere clocită... cu pretenția că e gLumă cinstită.

Stâlcirea limbii materne, încâlcirea cuvintelor , ascund gândul pătimaş, ascund trufia , mândria , însăşi nebunia minţii robite din pruncie ! Despătimirea e cu mult mai grea şi anevoioasă odată cu trecerea timpului , e precum cancerul în stadiu avansat !

Nu zău, poi măi Cristi, adică noi ardelenii sau moldovenii sau regățenii sau oltenii , sau noi ungurii sau țiganii sau rușii sau tătarii sau bulgarii sau sârbii sau moroșenii om fi cu toții ieșiți din minți că ne place să grăim în limba cea mai dulce a graiului românesc? Poi cum să fie așa?.. și iartă-mă că aprinsei contrioversa fiindcă sunt contrioversat, dar...

...ce spui dumneata vine de la beție și ăla e rodul beției, a tuturor celor ce s-au înhitat cu năravurile străinilor... a tuturor celor străini de Dumnezeu.

Adică e vorba de beția înălțimii... patimășia cea mai semeață și exclusivistă a răutății, smerita necugetare sau trufașa „smerenie” neputincioasă... adică distracțiuniunea cea veche... întru talentul disprețului și al silitniciei și al scârbeibeibei... de parcă ai avea păr în gură... păr de câine... lătrând cu tupeu excat ca orice idolatru nerușinat... nerușinat de tupeist... în drumul lui... spre casă, locul ăla frumos unde m-am căpătuit.

Te-am citat eu cumva, sau te simţi cu muscoiul pe căciulă ? ? ? . . .

Beiuş , Beiuş, greu la urcuş . . . !
 

Patima, patimilor este patima beţiei, căci cuvântul, gândul, vorba şi fapta , capătă sensuri ridicole de neânţeles ! Aşa-i cu limba şi vorba stâlcită de care aminteam ceva mai sus ! Îmi pare rău Ovidiu (din Beiuş-Cluj ) că te-ai simţit vizat , deci există încă şanse mari de VINDECARE. Îţi recomand Acatistul Maicii Domnului "Potirul nesecat", dar şi multă voinţă din partea dumitale, Vasile O. dragă ! ! !

Păi știi dumneata, dacă tot ești atăt de curios și indiscret, cine e Vasilică din Beiuș? Nu știi... dar te dai mare că cică m-ai prins cu muscoiul pe căciulă... Păi e statuia soldatului beiușean, aia din centru de lângă piață, și lângă valea Nimăieștiului ce curge pe acolo... un tip așa ciudat ce seamănă cu un soldățel de plumb ce ține parcă o pușcă ridicol de mică... și stă drepți, de strajă patriei, în memoria soldatului necunoscut ce s-a jertfit pentru eliberarea orașului de sub hortiști și fasciști și naziști pe vremea când Regele Mihai a dat ordin să eliberze armata Română Ardealul de nord și toate zonele ocupate.

Încurcătura limbilor a venit de la Dumnezeu pentru cei ce în nebunia poftei lor au purces la unirea întru zidirea din cărămizi lipite cu zmoală a turnului până la Cer... turnul Babilonului... ca să se urce ei și să și-l înscăuneze pe omul lor în Cer... Deci muscoiul era pe căciula altora, eu am sărit doar în apărarea neamurilor nevinovate cum era sărmanul și dreptul Eber sau Ever care nu s-a prins cu ei în hororă.

Deci patima cea mare este un fel de curiozitate a răului... să vezi cum e de sus ca să te închipui a fi rău, ca exemplu, până acolo în a și fii... a fi rău apoi că cică e cool... și atunci ajungi și tu exact ca dracool. Nu la tine mă refer ci la mine însumi, firește... e curiozitatea de a mă mândri cu lăcomia faptelor rele idolești pătimașe... lepădarea de ascultarea Domnului pentru ambiția întietăților în mânie și răzbunbunare... pe cei neputincioși și nevinovați și drepți și săraci... că de ce sunt ei săraci... și atunci mă uit urât la ei, și frumos la gLume... deși gLumea fură, gLumia ia de la ei iar... deci vezi de aici pornește, nu mă uit urât niciodată la cine trebuie... fiindcă-s mofuros necăjit și speriat de bombe-oane... dulci și tăvălite prin zahăr pudră... de la pudori și urdori, firește.

Adică să nu ajungem curioși de păcate ca să știm cum sunt exact ca marele gLumiaileu... iar dacă din întâmplare și nebăgare de seamă am ajuns așa, am tras cu ochiul sau cu urechea sau cu pofta sau dracool nu s-a lăsat până nu ne-a băgat în gurlă ce voia el... hula din criză de foame și de păcate... atunci măcar să ne pocăim ca să ne îndreptăm și nu doar așa de formalismul prin care ne mai și lăudăm cu încă o aventură interesată și ispinteresantă... deci măcar atât să răbdăm, și să nu răbdăm... măcar atât.

„Ia o mimică din care să rezulte că ești preocupat, uită-te urât că cică ești deranjat și fă-te că lucrezi... din greu... și apoi după ce ești evitat de toți frații și pretenii, dacă-ți vine vreo idee, cum să lenevești mai bine pe bani, atunci arată-te entuziasmat și prezint-o ca pe o mare realizare științifică ce va revoluționa știința și toate câte sunt pe gLumia asta, desfrânata care te va satisface și cu care ești unit prin mijloc pe la cinci palme, și cere bani pe drepturi de autor... căci ai avut o mare viziune și va fi cea mai mare realizare a tuturor timpurilor din care o să profite generații întregi, toate generațiile viitoare... și apoi ceartă-i pe cei ce nu te ascultă și nu vor să profite, jignește-i și fă-i de rușine ca să se simtă ridicoli și proști și fraieri... că nu vor, iar dacă se încăpățânează, obligă-i, silește-i, șantajează-i... insistă... iar dacă tot nu, atunci scapă de ei... anihilează-le mințile... sau sufletul.”

Nu mi-e frică de baubau: nenia și tanti grijania ce mă servește cu ghiecli în zaț și superstițeu ca să-mi compătimesc ispidolul fricii lacome și viceversa să mă compătimesc prin grozăvia silitoare pentru ambiția lăcomiei speriate... adică pentru poftele gLumiei științifice, SiFi...lis... profesorii bănuială ce te prind la „furat” sau în „adulter” în loc să se prindă ei pe ei căci toți sunt băgați până peste cap în munca deșartă, muncind la idolii pătimași ai gLumiei, și pentru pătimășia lor se luptă cu Domnul... cu toți copiii cu Adevărat cu-minți!.. și apoi bine înscenată apare ea cu toată tragicomedia......... vieții.

Problema fără soluție vine de la ceva foarte perfect și normal, ca mărime naturală...

1. Jignidolul pofofoftei normale a formalismelor pătimașașe și fără metehne al egzecrockului călăudicel.
2. Idoluțul pieitricel ce se preface închinăcios și prietenos arătându-se atât de deranjat de alții care nu au aceiași idolași ca și el.
3. Și mai vine unul altfel și nou și plin de creiatină furăcioasă, ca model de bartă, bartă marțială și joială, că cică de acum poți să ai și tu pretenții, la nivelul tău... de ceartă.
4. CiOchiul pofticios și mâncăcios și gras la inime și care se tot îngrașe ca scoroafa până ce în loc de lacrimi curge un fel untură pe pită cu zamă de varză... întietăț-urile lamentabilităților labile în credință... pentru dragostia din minteresuri viclene rău.

Maya, Maya... nu-i mai da...

Și mai este una, cărnița nemulțumită și învârtoșată și dată cu var sau cu făinuță... care mătură pe afară gardul și-nlăuntru leneopardul... ca un arc, fără arcaș.

Asa sa ne rugam
 

Pofofof-minteresurilelele prefă!cute ca pretext, pentru orice, o minte excroacă şi plină de vrăjială, exact ca o cană de cafia viceversa-versatilă... nemulţumită şi pătimaşe şi pururia revolută... scrigând din guşă de sirenă: sunt nedreptăţit şi o mare victimă vrednicuţucuţucuţu'... marş speculantule!.. plin de câştigul trufiei, smereniei trufaşe, care nu ştie ce e aia să munceşti pentru o pâine cinstită! Nu ştie să-şi mănânce din ceea ce creşte el însuşi prin mila Domnului ci lui îi e milă de idoli şi de păcate ca să poftească sărmăluţul. Şi trage apoi cu ochiulhul mereu în curtia altuia, ca să vadă care-i cel mai tare din parcare, în întietăţurile ''binelui''. Doruţu'.


Ofofof bubulina trandafila.

Nu deznădăjdui , ci strigă precum este scris:
 

"O , nebunule om ! Până când te vei afunda şi ca o albină vei aduna bogăţia ta , care degrab va pieri ca praful şi ca cenuşa ? Ci caută mai vârtos Împărăţia lui Dumnezeu . . . "

lacrimile-roua sufletului
 

” Dar cuvintele sunt lacrimile celor ce ar fi voit aşa de mult să plângă şi n-au putut. ” ( Lucian Blaga )


Ştii tu, Omule, de unde vine frumuseţea zâmbetului, căldura şi Lumina sa, pofta cu care-l întâmpini şi cuprinzi, intensitatea pornirii de-aţi primenii gânduri ca să-ţi desfeţi sufletul cu blândeţea şi apa vie a sărutului său ?

Oare nu e ea, lacrima izvoraş de zâmbete, cândva… ?

Lacrimile ? Da, lacrimile pe care, unii le ţâşnesc cu uşurinţă, alţii, cu mare gruutate, iar alţii poate că spunem că niciodată dar, aceia totuşi le plâng, într-un alt fel, nevăzut. Nu există lacrimi neplânse, doar lacrimi nevăzute. Şi-acelea se curg, pe nevăzute, căci sufletele se vor curăţite. Nu despre aşa numitele ” lacrimi false ” fac vorbire, Omule, acelea nici nu sunt lacrimi pe deplin… Lacrimile sunt Iubire, sunt dăruite nouă, oamenilor de Divinitate, noi, le descoperim, înţelegem, să…. le plângem, de-a lungul vieţii şi doar ca să cunoaştem, pătrundem, bucuria zâmbetului.

Ai observat tu, Omule, cum chipul oamenilor se schimonoseşte deseori, se-ntunecă, atunci când lacrimi se curg ? Când curgerea se mai domoleşte, chipul se mai îmblânzeşte , apoi se-nseninează şi, cu timpul, devine Lumină… E cum o trecere, o spălare, o înnoire… de fiecare dată. Vezi, tu Omule, nici nu-i nevoie de multă filosofie, din simplitate vine frumuseţea, căci, zâmbetul se răsare de cele mai multe ori, după ce vor fi fost slobozite din ” lanţuri ”, neputinţe, dureri, tristeţi, suferinţe, frustrări şi se vor fi curs lacrimile…. văzute ori nevăzute, aceasta nu contează, cum. El, zâmbetul, vine din adâncul cel mai înalt al sufletului tău, Omule, e-n miezul lacrimilor cum licăr ce se vrea … liber… Lacrimile izvorăsc Iubirea Zâmbetului, nouă, celorlalţi… ca Iubire descătuşată, sunt înnoire.

Lacrimile, sunt rouă binecuvântată sufletului, sunt respiraţia sufletelor, muguri… izvoare de Lumină , la vremea când va fi

Şi aşa înţelege omul ca să caute... şi apoi să lupte pentru bogăţie, exact ca alibabalbina... adică bubulîna trândavila.

Deci e vorba mai mult de lînă,
Şi copilu' să nu plângă.

Adică totul e despre justiţiardul lacom al bârfelor: ''avară-i vopsiscusit gardul, şi-nlăuntru' leneopardul''... care joacă atinsa fericită de străin-e.

Sa perseverezi , sa te curatesti cat poti , dar sa nu te lasi , Vasile !
 

Cand esti, necajit de patima vietii tale , si cei din jur te batjocoresc , sa spui :"Doamne , cat sa-au inmultit cei ce ma necajesc ! Multi zic sufletului meu : Nu este mantuire lui intru Dumnezeul lui ! Iar Tu , Doamne , sprijinitorul meu esti , slava mea , si Cel ce inalti fruntea mea ! Cu glasul meu catre Domnul am strigat si m-a auzit din muntele cel sfant al Lui ! A Domnului este mantuirea si peste tot poporul Tau binecuvantarea Ta ! ". Nadeje , si te vei vindeca !

Știu că nu s-a priceput mai sus despre ce e este vorba...

Păi e vorba despre jegutron îmbrăcat în electron, căci elec vine de la electoratul jinduit prin metodele jignidoliceștii... de către bubulina trândafila... bubulina trandafila...

Deci e vorba de curentul jeglectric care ia chip de pui ce joacă la miloagă ca să dea gol cu capul sau cu șpițul... sau când nu se uită albbitrul vrea să o bage și cu mâna dacă se poate, în poartă... pe poarta cea largă... că nu degeaba are ea 7 metri, lățime... și 2,5 înălțime... ci ca să poată intra orice jucător pe care l-a tras curentul golectric.

Mare atentie , la ce te uiti si ce-ti vad ochii , si mult mai grav e sa indemni pe altii sa vada ce ochiul si mintea n-au voie sa priveasca . Suntem totusi pe un forum CRESTIN ORTODOX , si autocenzura ar terbui sa functioneze , dar atunci cand mintea e bolnava nimic numai functioneaza normal ! Stimate , vsovi , sau vsovivi , sau Ovidiu Vasile , te rog sa ti cont de profilul acestui site , caci deja ai sarit mult prea mult calu ! Originalita nu este egala cu lipsa de DISCERNAMANT ! ! !:30:

Te pomenești că ai poftit ceva și e musai vina mea... încât te-ai și reereijat, speriat, o dac-ar fi prima oară, în tătucul cel bun... dar cine a zis că dumneata ești tatăl meu ca să te iau în serios ca un fiu ascultător? Deci dumneata taci din gură!.. și trimite-l la mine pe tactu', iar lecțiile și sperietorile și baubaul amenințător invocat... să le ții la fraierii care te iau în serios... că doar tu ești cristi boss... și firește te-ai simțit ofensat în funcția ta, în numele celor care poftesc, săracii... și au fost stimabilii, iată zici dumneata, oripilați de mesajele din clipurile pe care ei oricând le pot opri, că doar nu sunt decât niște linkuri ce am prezentat, linkuri la filmulețe trecute prin discernământul meu... pe care fariseii iată au constatat ei, de la sine putere că defapt nu există... discernământul de la alții din cap, cică au dedus ei... ori că e evidentă, lipsa lui... nu ți-e rușine obrazului?

Păi dragul meu „prieten” prefăcut, nu cumva ești din nou pierdut în spațiu, printre propriile tale nemulțumiri halucinogene, gonflate?

„Primul care nu a poftit să arunce primul cu piatra în bubulina trândafila!”

Iar tu stimabile electron nemulțumit și mânios care vrea să pună pe alții la respect, ți-am mai zis: trimite-l la mine pe tactu!.. :4: că tot așa o să-i zic și lui!

Iar cu discernământul, s-ar putea să ai nevoie de ceva reamintiri ca să-ți aduci aminte de faptele tale și de vorbele tale total deplasate... ca să nu zic stupide... și de mesajele de atenționare... pline de putoareoare revoltată și știutoare.

Auzi la el ce pretenții are stimabilul... boss, cică să fac voia lui și nu pe cea a Domnului. Uimitor deadreptul.

Deci e vorba de tact! Și nu de infarct! Stimable, și hai că te iert de data asta, tot eu, și-ți prezint un link, ai grijă că e pentru oameni mari!

Și mulțumesc că m-ai și botezat cu un nume nou: Vasile, dar mielul și vinul nu mi l-ai dat... ci doar așa... ai scornicit dumneata ceva... păi cum o să mă asemăn eu cu Marele sfânt Vasile cel Mare... eu sunt un umil Sandal... care iată e pus de dumneata pe scandal, să nu fie! Iar V-ul de la vsovi nu vine de la Vasile... Ci te-am iertat că m-ai și botezat și am și uitat de patima aprinderii tale ce vine din prostie... te rog să mă ierți, din prostia mea... că am sperat în zadar ca să nu ai patima aia pe care o știi dumneta... și acum iată că e evident că o ai... din moment ce te-ai aprins... nu-i așa?

Și eu cum să te botez ca să fim chit? Hilarion? Sau Billarion?... de la Boss... firește.
Dacă nu-ți place o să-ți zic Mișu, de la Mihai.
Și-ți dau și o cafeluță dacă tot te-am botezat, o cafeluță de la Vasile... pentru imposibila iubire.

Deci dragul meu frate şi prieten, vs nu vine de la Marele sf. Vasile, ci acolo am pus două iniţiale: V. , S. , şi uite îţi mai fac o dedicaţie muzicală... din tot sufletul, căci dacă ai încercat să ghiceşti crezând că ai ştiii pe Adevărul care ţi-ar fi dezvăluit numele meu, iată că n-ai reuşit, deci n-ai ştiut şi n-ai ghicit, iar dedicaţia asta e pentru copii şi nu e pentru oamenii mari... e pentru copiii ăia care mai calcă în străchini uneori... stră-chinurile părinteşti.

Adică unii învaţă să se înalţe pe ei înşişi prin ştiinţa ştiinţifică, dându-se victimă vrednică prin minciuni compătimitoare şi văzând starea jalnic de dureroasă a pretenţiilor ieşite din minţi, de frică, plângându-şi de milă pentru pofte spurcăcioase ce te îngâmfă şi-ţi plac, acuză pe alţii că cică e vina lor... şi văzând că nu scapă de ei după tot circul şi diversiunea, atunci, cu viclenie inventează arme psihotice şi psiho-e-tron-ice:

-cafea şi ceaiuri spurcăcioase,
-ţigări şi trabuce, droguri, gumă de mestecat
-imagini şi filme cu goliciuni, avansuri şi filaj,
-birturi, baruri, bodegi, fastfooduri, cazinouri, burdelochiuhuluri,
-filme cu bagabonzi, gangsteri, criminali, răzbunători,
-bănci şi bani şi interese materialiste fără nici o jenă, hoţi şi speculanţi egscroci,
-cărţi de bucate şi restaurante şi moteluri pentru delicatesurile desfrânărilor spurcate, babilonul culinar,
-jocuri unde să te descătuşezi şi se continui fără încetarea intenţiile rele sădite de ei
-şcoli şi locuri de muncă unde să înveţi orice afară de adevăr şi cum poţi să te mântui, doar ca să pierzi vremea,
-gLume şi stări distractive ca să nu-ţi mai pese de nimic fiindcă eşti sătul, deci comunităţi ale pierzării.

Şi cu astea îţi intoxică de dimineaţa până seara toate simţurile până ce patima nu ţi-o mai poţi opri ci o primeşti fără oprelişti doar ca să o cunoşti... că cică devi înţelept, şi neputinţa se instalează şi devi rob păcatului, dracool, cu statele şi armatele lui cu tot, armate de duhuri rele.

Vai de înţelepciunea aia, ca să ştii cum e desfrânarea elevantă ca o delicatesă, a-vere spurcăcioasă, căpătată prin săvârşirea păcatului... din mântuiciucuriozitate, cu numele şi cu numărul ei de cod cu tot: 666, că asta e pofta cea rea, răzvrătirea şi mândria, adică te bucuri de răul Domnului pentru fericirea gLumiei, şi pentru cauza asta penibilă şi amară mai târziu eşti capabil chiar să te sacrifici... în deşert, adică în deşertăciunea deşertăciunilor... doar pentru speculaţiile tuturor vortăciunilor de sub soare care or să te aplaude, ca un fel de înălţare, şi apoi de frică, şi dispreţ şi durere, o întorci în acuzare, că musai altul a fost şi e de vină. Dar tu de ce nu ţi-ai păzit grâul din inima ta?

Sminteala, adică încurcat fiind păcătuiești ca să știe mintea cea curioasă ceva, să știe cum e, și așa te „smerești” trufaș pentru minteres lacom științific, ca să te dai tu minte sfântă apoi la fete frumoase și disponibile, când defapt, dacă ai fi atent la ce faci în interiorul tău, ai observa cum încurcat de satana, de draci, de pofte rele și ținte fără căi, visate, nu faci altceva decât să te răzbuni învârtoșat în timp ce te fericești cu gustul poftei mâncării din inimă, din stomac și din visuri... poftele închipuirii slavei tale înaintea gLumii, lăudăroșenia deșartă, căutarea să te mândrești cu chip frumos, și toate astea le faci pentru a te înălța pe țeava unde vrei să te ascunzi cât mai sus și de acolo să-ți satisfaci dorul de tine rânjind și apoi brusc trezindu-te la pornirea vicleană te apuci să distrugi tot ce mișcă prin ironiile răzbunării pe cei mai mici, mai săraci, mai fraieri ca și cum ai fi doar tu mare pe gLume căci așa te crezi pentru că te ții măreț cu dinții de funcție și te dai și te prezinți cu merite deosebite și medalii fără să le ai, ca și cum ar fi memoria ta impresionantă și frumoasă că e despre tine, victima trădărilor și tiraniilor celorlalți, defapt coșmarul îl creezi singur ca să poți acuza crezând și visând ca și cum ai fi tu cel ce este deși doar Domnul este, iar acuzarea nu e altceva decât pentru slava deșartă lovești în altă slavă deșartă din motive de slavă deșartă și această lucrare amăgitoare ar vrea mereu ca să te flateze ca și cum ai fi tu pâinea cea de toate zilele, ca și cum de când ești ai fi fost tu ceva... un infinit, un idol care răspunde el, când colo doar ai fost curios de bârfe ca să știi cum e... cum e sminteala... și dacă ai căutat sminteala iată că te-ai smintit neștiind cum să mai oprești alunecarea... cum se te mai oprești din curâiozitate... cum să te mai oprești din îngâfarea răzbunării încurcate care îți iese înainte ca deznădăjduind să nu-ți mai pese și să nu mai știi ce faci... păi e simplu, faci rău căci nu mai ai nici o cale bună ci doar o voie rea. Ai devenit credinciosul fără cale și cu o țintă bună viceversată, deci hulești pe Dumnezeu, crezându-te szmeu.:102:

Nu există soluție! decât o urare: Răbdare cu seninătate... răbdare primită și moștenită de la Dumnezeu, ca dar ce se ia cu multă stăruință și multă căutare de împăcare.

Cum adică? Păi ooo furat ăla ceva și apoi e curios nevoie mare ca să vadă și să audă ce ooor fiii furat și alții pentru ca să le dea el lecții sau să ia el lecții, ăla, despre auto-îndreptățiria în întietățuri și să se mânie sau să se înfricoșeze împreună viceversa vicentoarsa viceglobul pământesc după pofte făcând ochii cât cepele și urlând competent cu o falcă-n cec și una-n pământ, deși nu există nici un glob de pământ... în încercarea lor plină de aventuri de a-și acoperi rușinea potoareioarei prin puterea încurcată a prostie minții, mintea aia plină, mintea aia plină de înțelepciuciune, care lasă cu viclenie câte un indiciu pentru lăudăroșenia sa de mai târziu... bucurându-se foarte cu entuziasm prefăcut că iată au putut călca cu bocancii în picioare peste tot ce le-a ieșit înainte în toate zilele în care ei, ăla, trebuia să-și amintească pe Adevărul și să le pară rău de ce anume i-au făcut... Aceluiași.

Adică și-au amintit că trebuia să îndrepte cărările, care lipsea, ăla, abea după ce s-au trezit din beție și trebuia să-și știe ei mai bine că până atunci le-a plăcut doar ca să fie ele oblice, cărările, că cică se cerea ca să alunece orbii și șchiopii și cocoșații și toți cei plini cu metehne de pe ele jos, că doar ei n-au priceput, n-au avut cum, n-au putut, n-au văzut că ceea ce e fără metehne se jertfea înaintea Domnului deoarece diavolul jertfea și el ceva înaintea lui pentru slava cea deșartă... și uite asta au priceput ei, au priceput că sănătatea și frumusețea și perfecțiunea sunt daruri muncite pentru onarea orgoliului masculeului... adică a RON-ului și ca atare așa a apărut moda îngrijidolilor buruienilor fără metehne... grase, frumoase și sănătoase, sau cu metehne din alea doar pentru fițe... fițe de căprițe...

Țațața căpriță ța,
c-ai păpapat toată iarba.

Deci e plină...

Defapt e vorba de idolul pătimaş al minciunii măriirii de sine, ce dă lecţii obligatorii şi nu suferă să se smerească... ci îi place să se mândrească cum că el are mână liberă ca să vadă spurcăciuni şi goliciuni şi să asculte bârfătoria şi mâncătoria căci e vrednic şi competent şi responsabil şi că el ştie şi dă soluţii şi e gânditor deştept şi cică lui nu i se pun păcatele curâtiozităţii sale căci el are pile pe cale, atât de mari, credulul dracoolulhulului încât nu mai are nevoie deloc de Cale ci el orice ar face crede aşa ca dintr-un superstiţ că e mereu pe calea cea bună chiar dacă se vede clar că se răzbună pe Dumnezeu sau pe aproape ca să-i distrugă în loc să vrea să-şi treacă numai păcatele sale proprii în nefiinţă, deci se răzbună cu sadism şi pătimăşie dintr-o mânie nestăpânită şi învârtoşată şi încurcată din pricina unei nemulţumiri obraznice şi trufaşe ca să-şi demonstreze că poate, că poate ceva, că poate să-şi acopere astfel prefăcătoria vicleană a violenţei sulimeniste a deosebirii între delicatesurile lăcomiei falnice, prin închipuirea de sine şi părerea de sine şi voia de sine şi pofta de sine ajutată de proptele şi unelţicile împreună cu care iată poate să aibă mari puteri de om, puterile omului necredincios şi rău şi foarte prefăcut, arătând exact ca beţivii şi violatorii şi curvarii de prin filme... cu care se uneşte pe la mijloc pe la trei palme... ca să poată să şi le arate la gLume, la popuklaţie, pe străzi, prin vrisurile sale spurcate...

...uitând că trebuia să caute dreapta nemulţumire şi curăţenia în iubire, deci trebuia să-şi facă ordine şi curăţenie în iubirea lui primită de sus în dar ca să nu cumva să iubească deşertăciunile şi răutăţile semeţiei pentru slava deşartă şi vremelnică a oamenilor prefăcuţi ce se distrează pururea de răul altuia cu toţii împreună aşa ca dintr-o gLumă a gLumei, ce înghite mereu un fel de chiţibuş din superstiţ care dat sufletului spre credulitate iată că te ajută să poţi toate fără să mai suferi niciodată nimic rău, că cică ai devenit şi tu infinitul ispiscusitul care orice ar face e protejatul lui nenea şi nu păţeşte nimic, nu păcătuieşte... că cică răspunde el, nenia pentru el şi el rămâne curat... şi nu trebuie să mai facă nimic altceva decât să se bucure şi să se distreze cu obrăznicie de toţi şi să pună la cale dezastrul şi disptrugerea lor... şi la o adică chiar şi a lui... că cică de la o vreme nu mai contează păcatel şi căile decât scopul suprem: răzbunarea totală pe alţii şi învinovăţirea aproapelui definitivă, pentru greşelile proprii, ca un fel de panaceu universal, infinitul saprofitul.

Adică aplică formula: nu contează că cică jian boxează... jian ăla care ia fără nici o jenă ceea ce nu i se cuvine şi nu îi este îngăduit... adică e vorba de infinitul saprofitul care s-a auto-înscăunt ca rege în haină sfântă deşi el este unelţica satanei dar nu poate să recunoască fiindcă arde.