Iubirea este interioara naturii noastre, asta reiese din textul sfantului Vasile cel Mare. Depinde contextul afirmatiei parintelui Sofronie.

Deci tu zici ca ne nastem cu iubirea.

Mântuitorul însa spune: "Acela este care Ma iubeste, care pazeste poruncile Mele". Asta era ideea parintelui: ca omul se naster fara avea iubirea si prin lupta cu patimile aceasta iubire fata de Dumnezeu devine treptat natura lui ontologica.

Sper ca nu confunzi iubirea de Dumnezeu cu iubirea pentru o persoana de sexul opus.

Da ne nastem cu iubirea. Iubirea tine de natura omului, nu vorbim de o perioada cand a fost lipsit de ea. Insa omul, dintr-o stare conforma cu natura sa s-a asezat intr-o stare contrara naturii, voind autonomia si viata de sine fara participare. De aceea spune Mantuitorul: "Acela este care Ma iubeste, care pazeste poruncile Mele".Totusi, natura umana nu iese complet din viata de har si de participare, tocmai datorita structurii sale deiforme care poate fi intunecata, dar nu stearsa. Ea ramane mai departe o natura participanta in potenta la iubirea lui Dumnezeu. Iubirea nostra este raspuns la iubirea lui Dumnezeu. Astfel, nu putem admite ca a fost o vreme cand Dumnezeu nu ne-a iubit si nu ne-a cerut raspunsul la ea.

Dane, ai scris o alaturare de clisee bombastice pur teoretice.

Încearca sa întelegi ce zic: toata viata omului este darul lui Dumnezeu, toate evenimentele si fenomenele psiho-emotionale sunt lucrarea Lui, doar pacatele sunt opera noastra.

Nu ne nastem cu nimic, suntem tabula rasa la nastere iar natura fiecaruia se modifica în functie de experientele de care are parte. Natura noastra va ramâne animalica, egoista daca nu beneficiem de un complex de împrejurari în care intra afectiunea celor din jur, cunoasterea principiilor învataturii crestin-ortodoxe si lucrarea nemijlocita a harului divin.

Progresul în îndumnezeirea noastra si nu numai, ci în orice, poate avansa la nesfârsit, fiindca consta în preschimbarea naturii noastre. Prin orice experienta sau gând ne modificam câte putin, dar trebuie sa-L lasam pe Dumnezeu sa fie Cel care lucreaza, daca ne vom calauzi singuri vom rataci si vom pieri chiar.

A spune ca nu ne nastem cu nimic contravine Scripturii - fiecare primeste anumite daruri. Cunosti Pilda cu talantii - nu au primit toti la fel. Retine ca natura noastra prin nastere nu este animalica. Aceasta conceptie ca suntem precum animalele din nastere, face ca animalitatea sa fie pusa de Creator in creatie si daca luptam impotriva ei, luptam impotriva Creatorului. Nu uita ca tot ce a creat Dumnezeu a creat ca fiind bun.
Cel retras in pustie beneficiaza de alte imprejurari decat cele intanite de noi si cu toate astea natura lui este intr-un neincetat progres.

Cel retras in pustie, este cu mult mai ferit decat noi, ce traim in mijlocul ispitelor si al pacatelor. Deci as spune ca cel retras in pustie, este permanent intr un real progres duhovnicesc.

"Pentru crestinul ortodox, a tinde spre smerenie inseamna a participa la Energia ce emana din Dumnezeu, a se alatura Aspectului viu al lui Dumnezeu, in realitate, a participa la Dumnezeirea Insasi. Imitarea sau simpla cunoastere de sine sunt inadecvate pt. a-l duce pe om la o astfel de intelegere si traire a smereniei.
Daca smerenia apartine Naturii lui Dumnezeu si semnifica lucrarea mantuitoare a lui Hristos, ea rezida si in om ca piatra de incercare a potentei sale divine. In teologia ortodoxa, nu este altceva decat iluminarea omului (afirmatie indrazneata sprijinita de cuvintele tot atat de sincere ale Sf. Nicodim de la Muntele Athos:"Fara iluminare, nu exista mantuire". Este vorba de constiinta omului ca Divinitatea se salasluieste in el, a unirii prin har cu Dumnezeu (intr-o oarecare masura chiar si in aceasta viata), theosis sau indumnezeirea sa." (Smerenia...." Chrysostomos de Etna)

Pr. Rafail Noica zicea ca "smerenia si iubirea sunt caracteristicile lui Dumnezeu". Dar daca Dumnezeu S-a facut om ca omul sa se indumnezeiasca, atunci inseamna ca si smerenia si iubirea pot fi primite in dar. Evident, daca si noi le dorim si-L lasam pe Dumnezeu sa ni le dea.

Eu cred ca omul a fost din inceput inzestrat cu darul iubirii, fiindca la Facere zice Domnul "sa facem om dupa chipul si dupa asemanarea Noastra". Deci daca iubirea este o caracteristica a Sfintei Treimi, atunci si omul a fost creat cu aceasta caracteristica. Prin cadere omul a pierdut-o.

Domnul sa ne ajute!

Elena

Smerenia nu o vad ca fiind teorie, o vad in Persoana lui Hristos. Si ce minunat este ca noi ne putem impartasi de ea, ca ne facem madularele Lui si El se face madularele noastre. Sfantul Simeon Noul Teolog spunea: "Hristos se face mana mea, Hristos, piciorul ticalosului de mine. Mana lui Hristos, piciorul lui Hristos, eu sunt pacatosul. Misc mana mea si mana mea este Hristos intreg. Misc piciorul meu si iata ca straluceste ca El". Cum a fost schimbat la fata trupul lui Hristos in intregime pe Tabor, asa ne preface smerenia si pe noi in frati ai lui Hristos.

Eu subscriu la cele spuse de Dan, pentru ca regasesc invatatura Bisericii si anume natura este teocentrica si nu autonoma (sau tabula rasa), Dumnezeu a intiparit in natura noastra harul Sau, prin suflarea de viata, iar harul este tocmai manifestarea personala a iubirii lui Dumnezeu.

A spune ca nu ne nastem cu nimic contravine Scripturii - fiecare primeste anumite daruri. Cunosti Pilda cu talantii - nu au primit toti la fel. Retine ca natura noastra prin nastere nu este animalica. Aceasta conceptie ca suntem precum animalele din nastere, face ca animalitatea sa fie pusa de Creator in creatie si daca luptam impotriva ei, luptam impotriva Creatorului. Nu uita ca tot ce a creat Dumnezeu a creat ca fiind bun.
Cel retras in pustie beneficiaza de alte imprejurari decat cele intanite de noi si cu toate astea natura lui este intr-un neincetat progres.

Darurile nu le primim la nastere ci mai târziu si nu sunt calitati ontologice ci fenomene trecatoare.

Îmi explici ca omul nu ar fi creat tabula rasa fiindca ar scrie nu stiu ce Scriptura, dar uita-te la un copil: ce stie el când e mic?


Nu am înteles ce vrei sa spui cu cel retras în pustie.


Pr. Rafail Noica zicea ca "smerenia si iubirea sunt caracteristicile lui Dumnezeu". Dar daca Dumnezeu S-a facut om ca omul sa se indumnezeiasca, atunci inseamna ca si smerenia si iubirea pot fi primite in dar. Evident, daca si noi le dorim si-L lasam pe Dumnezeu sa ni le dea.

Eu cred ca omul a fost din inceput inzestrat cu darul iubirii, fiindca la Facere zice Domnul "sa facem om dupa chipul si dupa asemanarea Noastra". Deci daca iubirea este o caracteristica a Sfintei Treimi, atunci si omul a fost creat cu aceasta caracteristica. Prin cadere omul a pierdut-o.

Asa este, orice lucru bune lucrat de Dumnezeu, nu de om. Dar dobândirea smereniei nu este redusa la un singur eveniment, e de fapt o succesiune lunga, nesfârsita de daruri, sa le zicem pachete, de smerenie, prin care caracterul omului respectiv se preschimba continuu si smerenia devine tot mai mult calitatea sa ontologica.

Ar trebui întâi sa definesti ce e iubirea. Eu zic ca iubirea este o stare de afectiune bazata pe o cunoastere înradacinata ontologic (scuze pentru repetatul uz al acestui cuvânt) în om. Noi avem momente când ni se pare ca iubim pe Dumnezeu sau pe un om oarecare, dar sunt fenomene trecatoare, rezultat al gândurilor si emotiilor.


Nu ne-am nascut cu iubirea, ea, împreuna cu smerenia este asemanarea cu Dumnezeu, care nu ne-a fost data (fiindca nu se poate) la nastere. La nastere am primit doar chipul lui Dumnezeu, adica natura fiintei vii: ratiune, simtire, vointa.

Plecand de la acest cuvant: "De nu va veti intoarce si nu veti fi ca copiii, nu puteti intra in imparatia cerurilor" (Mt. 18, 3)
"Faceti-va ca pruncii de curind nascuti, dorind laptele cel duhovnicesc si neviclean, ca sa cresteti prin el" (I Petru, 2, 2).

Copilul, de este lovit, plinge, iar cu cei ce se bucura cu el, se bucura.
De este ocarit, nu se minie si de e laudat, nu se mindreste.
De-l cinstesc pe altul mai mult ca pe el, nu pismuieste.
De sint luate lucrurile lui, nu se tulbura.
De-i iau ceva din mostenire, nu stie.
Nu se duce la judecata cu cineva.
Nu uraste pe vreun om.
De este sarac, nu se intristeaza.
De este bogat, nu se trufeste.
De vede femeie nu o pofteste.
Placerea si grija nu-l stapinesc.
Pe nimenea nu judeca, pe nimenea nu stapineste, pe nimeni nu birfeste, nu rivneste ceea ce nu cunoaste, nu ride de chipul aproapelui, nu dusmaneste pe cineva, nu se preface, nu cauta slava lumii acesteia, nu cauta sa adune bogatie, nu e iubitor de arginti, nu se face indraznet, nu se cearta, nu invata cu patima, nu se ingrijeste de cineva.
De-l dezbraca, nu se intristeaza, nu tine la voia sa, si nu-i este frica de foame, nici de cei vicleni, nu se teme de fiara, nici de razboiu.
De se porneste vreo prigoana, nu se tulbura.
Asa este cel despre care a spus Stapinul nostru Iisus: De nu va veti intoarce si nu veti fi ca pruncii acestia, nu veti intra in imparatia lui Dumnezeu (Mt. 18, 4).

In toate aceste cuvinte se observa puritatea copilului. Se observa o smerenie inconstienta, fiindca este copil. Cand omul devine duhovnicesc, defapt se reintoarce spre aceasta stare a copilului nevinovat. Astfel si numai astfel, omul poate sa ajunga in imparatia cerurilor. Murdaria(pacatul) a indepartat din noi aceasta puritate a copilului, aceea smerenie inconstienta. Daca ne uitam la batranii smeriti, observam asemanarea lor cu copilul pur. Domnul ne-a creat astfel incat ne-a acordat aceasta posibilitate de a ne intoarce si a fii ca si copilul. Smerindu-ne, devenim smeriti si mai mult mai apoi, ajungem la smerenia copilului. De aceea cerea si David sa zideasca intru el inima noua, adica nevlicleana, ca sa poata a se intoarce, a porni din nou la drum...Unde nu exista viclenie, exista smerenie si astfel crescand, hranindu-te cu mierea cea duhovniceasca, devii inconstient de daruri.(intr-un fel) De ce ? Fiindca omul cauta starea de iubire fara sfarsit, iubirea care niciodata nu moare, vrei sa fii cu Dumnezeu, in Dumnezeu, - indumnezeirea. Ramai deci in iubire si Dumnezeu ramane in tine, caci Dumnezeu este iubire. Celelalte....nu le mai simti...datorita iubirii.
Doamne ajuta !

Ovidiu, era un Parinte (în Pateric) care spunea despre copii ca ei au o puritate pentru care nu au vreun merit si ca noi trebuie sa dobândim puritatea prin straduinta.


Însa smerenia copilului nu e obiectivul, smerenia lui Hristos este un abis, este infinita. Adica Hristos este mai smerit decât un copil.

Draga Traditie, darurile tin de natura umana, nu sunt supraadaugate. Ele ajung sa fie trecatoare daca nu le inmultim. Cum le inmultim? Daruind altora din ele. Daca incercam sa facem o colectie si sa ne mandrim ca numai noua ne apartin, le pierdem. Ele nu raman decat daca suntem in neincetata relatie cu altii si cu Dumnezeu.
Cat despre cel retras in pustie, mentionai ca "Natura noastra va ramane animalica, egoista daca nu beneficiem de un complex de imprejurari..." el are alte imprejurari si nu are o natura animalica, dimpotriva, are o natura mult mai curata decat a noastra.

Sigur sunt de acord cu prima fraza. Cu a doua si mai mult, cu o exceptie. Eu asa vad ca stau lucrurile...daca nu va veti intoarce sa fiti ca acestia - puri. Smerenia Domnului Nostru este ceva fara cuvinte, el a fost si este si va fi SMERENIA fara sfarsit.
Obiectivul nostru ? Pai Domnul a spus clar ...daca nu va veti intoarce...adica sa ne intoarcem - adica trebuie sa ne intoarcem mintea (metanoia) si de aici plecand iarasi...ajungem ca si copilul...mai apoi...nu stiu. Io asa vad - acesta ar fi obiectivul cel dintai...sa curatim si sa ajungem ca si copilul. Asceza-iluminare-indumnezeire. Aici pe aceasta Cale formata din cele trei, undeva pe drum se gaseste si smerenia. Nu ma refer la smerenia Domnului. Pe aceasta oare cine o stie, daca nu numai Dumnezeu ?

Dan, sunt mai multe categorii de daruri divine: materiale, duhovnicesti.

Daca un om are bogatii materiale, ce spui tu se aplica prin milostenie.

Dar daca ne referim la darurile spirituale, ele nu pot consta decât în preschimbarea naturii ascetului. Tu la ce daruri duhovnicesti care ar putea fi împartasite te gândesti?



Când am zis ca pentru dobândirea iubirii avem nevoie si de iubirea celorlalti, nu ma refera m la perioada luptei pentru dobândirea iubirii ci la perioada formarii ca personalitate a unui om, la copilarie si tinerete.


Ovidiu, a deveni lipsiti de rautate si ambitie ca niste copii e una din cerintele mântuirii, dar nu singura. Aceasta nu e starea de smerenie hristica, cea despre care a spus Domnul "]nvatati-va de la Mine ca sunt blând si smerit cu inima". E vorba pur+si+simplu de lipsa îngâmfarii, slavei desarte, dorintei de dominatie. E drept ca si aceasta e numita smerenie, dar smerenia hristica e infinit mai înalta.


Într+adevar, smerenia hristica o stie numai Domnul dar trebuie s+o dobândim.

Desavarsirea ultima in Hristos este lucrarea Harului.

Conceptia ta este dualista. Natura umana este autonoma prin creatie, iar Dumezeu este exterior. Toata teologia Sfintilor Parinti subliniaza prezenta lui Dumnezeu in natura noastra prin harul Sau. Suflarea de viata a lui Dumnezeu a imprimat harul Sau in natura noastra, a pus inceput dialogului, ne-a dresat chemarea prin harul Sau si ne-a dat posibilitatea sa raspundem.

Cred cs nu exista nimic autonom în lumea materiala, totul e (re)creat de Dumnezeu în fiecare secunda. De asemeni fiintele umane nu au ceva autonom în afara de vointa. Viata noastra e lucrarea Lui dar nu suntem El, panteismul e o ratacire.

Harul este o manifestare a fiintei, izvoraste din fiinta comuna a celor trei Persoane ale Sfintei Treimi(Sf. Grigorie Palama). Nu am vorbit despre o prezenta fiintiala a lui Dumnezeu in noi, in sens panteist, ci cum spun Parintii o prezenta harica. Spune Sfantul Vasile cel Mare ca noi vom ajunge dumnezei dupa har nu dupa fiinta. de aceea am spus ca natura omului este harica.

Smerenie este sa pastrezi in fiecare zi in inima ta, cuvintele vamesului.:)

SMERENIA= ate considera mai prejos decit toti ceilalti oameni

E destul de greu si sa te consideri egal cu ceilalti.

Eu nu ma consider mai prejos decat ceilalti, ci ii consider pe ei mai buni ca mine.

Cum ajungi la smerenie?ROAGA-TE!Lui Dumnezeu sa te ajute sa alungi mandria din sufletul tau !Eu cred un lucru ca ai sa reusesti daca chiar iti doresti.Si gadestete la faptele lui Iisus si la cat de bun a fost chiar si cand a fost rastignit.Asa ca roagate!

Ca un ultim gand pe anul asta, cred ca smerenia e un dar, un mare dar pe care numai Bunul Dumnezeu ni-l poate da. Si nadajduiesc sa ne dea la toti din plin! Voi ce credeti? Eu ma gandesc ca oricat ne-am stradui nu o putem avea, caci "nimic nu putem fara El".

Sa avem un an cu bucurie, cu o mai adevarata cunoastere a ceea ce suntem si a ceea ce Dumnezeu vrea de la noi!

Elena

La Multi Ani, Elena! si sa scrii mai des pe forum :)

"Ascultarea cu dragoste duce la smerenie, iar smerenia duce la rugaciune."

Cred ca femeia si barbatul intr-o familie sunt aproximativ in aceeasi situatie dificila. Pentru a se smeri prin ascultare, femeia trebuie sa practice ascultarea de barbat CU DRAGOSTE(fara limite prea mari pentru negociere), lucru care se intimpla extrem de rar, poate chiar niciodata, iar barbatul insurat care nu este in ascultare la un Duhovnic,cazul cel mai des intilnit, nu este nici el intr-o pozitie mai favorabila deoarece el trebuie sa asculte de Hristos pe care nu-l vede, ci poate doar il simte cu inima.

"Dar se poate vorbi in familie de o ascultare a sotului fata de sotie, sau a sotiei fata de sot?

Ascultarea e lege intre dansii; daca nu se asculta unul pe altul, nu pot sa traiasca. Nu se poate altfel. Adica se sfatuiesc ce-i de facut: "cutare, cutare", se sfatuiesc. Aceea-i ascultarea unuia fata de altul. Ca sa fie pace, intai se sfatuiesc, ca sa nu ajunga la neintelegeri. De aceea, te sfatuiesti, intai: "uite, sa facem lucrarea cutare"; si-acuma, hai la discutie, poate nu e bine, pana cand te hotarasti, ca sa fie de acord amandoi, ca sa fie harul Sfantului Duh in lucrare. De-aceea daca zici:"Eh, tu zici asta, esti o zapacita, eu am sa fac o treaba!" - pai n-ai facut nimica. Cu femeia esti un trup, trebuie sa-l respecti, cu toate ca sotia poate e inculta, sau cumva mai prejos decat tine, dar tu s-o respecti, ca sunteti una. Trebuie sfatuire la orice lucrare, in nici un caz: "ori fa asa, ori iti dau cu ceva-n cap".

Multi soti crestini considera ca trebuie sa impuna propriul punct de vedere sotiilor lor, si ele sa il preia fara nici un fel de carteala. Sfintia voastra propuneti modelul sfatuirii.

Cum a devenit acum omenirea, nu-si taie voia... De aceea, ca s-o convingi pe sotie sa faceti o lucrare, trebuie sa te sfatuiesti; si sotia, cum spun Sfintele Carti, mai putina educatie are ca barbatul, el e mai binecuvantat, sa zicem asa... Ei, stai la discutie... "Uite, facem lucrarea cutare". Daca nu vrea, te abtii. S-o convingi din cuvintele cele cu blandete, s-o convingi ca ai dreptul sa faci lucrarea cutare. De asta-i sfatuirea. Nu hotarasti. Numai imparatii vechi hotarau sa taie capetele la toti, ca de ce cred in Hristos, si mergea. Dar asa nu-i dupa Dumnezeu. Ca acolo unde e sfatuire e calea Sfantului Duh.

Da, cu pace si cu rugaciune. Si daca sotia are alta parere, cum este? Daca amandoi se sfatuiesc si totusi unul spune: "Eu vad asa", celalalt zice: "Nu, eu vad invers".

Ei, de-acuma, sfatuindu-se si ajungand la o intelegere intre dansii, va zice femeia: "eu cred asa, dar lasa, fac cum zice barbatul, ca asa-i bine". Sau el zice: "mai, vad ca ea zice ca-i asa, da, sa fac si asa"; fiindca au dragoste intre dansii. Atunci e rau, cand intra hotararea si unul zice: "Cine esti tu, sa te-ascult eu pe tine? Nu-i asa!".

Deci sa cedeze, fiecare sa fie gata sa cedeze pentru celalalt, chiar daca iese rau.

Sigur ca da, chiar daca iese rau, daca te sfatuiesti si s-a intamplat si-a iesit rea socoteala, rabda amandoi, ca s-au asociat, adica s-au inteles sa faca asa.

Dar exista si ispita de a spune: "Uite, eu te-am lasat pe tine sa faci cum ai vrut tu, asa, din dragoste, dar vezi ca a iesit prost, de-acum incolo sa asculti de mine..."
Nu, tot asa: "de-acuma sa ne sfatuim, ca sa ne hotaram amandoi. Ca sa nu dam, sa nu deschidem nici o portita satanei", ca sa fie invidie intre dansii.

De obicei, atunci, cand se sfatuiesc si iese bine, sau iese rau, atunci acolo satana poate sa intervina si, fie spune unul: "uite ca eu sunt mai destept", fie spune celalalt: "Din cauza ta a fost rau..."
Cand e sfatuire, cu sfatuirea celor doi s-a terminat o lucrare. Dar daca nu iese o lucrare buna, ba se mai aleg si cu niste pagube colosale, daca s-au sfatuit amandoi, acum nu poate sa zica nici unul: "Din cauza ta!" sau: "Din cauza mea!". "Ne-am sfatuit, si-am dat gres amandoi". De-aceea e buna sfatuirea. Ca daca se-ntampla ca n-au reusit, se-amesteca duhurile cele viclene ca sa nu fie pace. Asa, daca te sfatuiesti, zici: "Uite, vezi, ne-am sfatuit, dar am gresit, amandoi am gresit". Ne-am sfatuit, ca sa nu se faca fara voia celuilalt lucrarea. Si-atunci, daca a iesit buna lucrarea, ne bucuram cu totii: "Slava Domnului, uite, a iesit bine". Iar daca nu: "Ce sa facem, uite, am dat gres". Asa nu poate intra ispititorul ca sa-i dezbine.

Dar duhovnicul ar putea interveni in astfel de probleme? Cei doi sa spuna: "Uite, nu facem nici cum zici tu, nici cum zic eu, ci mergem la duhovnic si sa hotarasca el".
Ei, atunci cand amandoi cer sfatuirea duhovnicului, e bine.

Apare si aici o ascultare care se aseamana cu cea din viata manastireasca.
Sigur. Si vezi ca duhovnicul care are Sfantul Duh are sa vorbeasca fara nici un interes, decat numai ca sa fie binele lor. In momentul acela, harul Sfantului Duh il lumineaza pe duhovnic: "uite, problema, uite-asa sa o lucrati, ca sa fie bine". Si-atunci merge bine.

Sfantul Apostol Pavel spune: "Femeilor, supuneti-va barbatilor vostri". E mai bine ca in anumite disensiuni femeia sa fie mai dispusa sa cedeze? Sau trebuie sa cedeze barbatul?
Da, femeia, pentru ca prin femeie a cazut Adam. De aceea, Sfantul Apostol Pavel spune ca barbatul are alt har dumnezeiesc, mai... ca stapan. Vedeti ca intai Adam este zidit, si pe urma femeia, de aceea femeia trebuie sa fie supusa barbatului totdeauna. Dar acum, ca sa convingi omenirea de acest lucru, e greu; femeia, uite, are drepturi acuma!...

Da, femeia se revolta: "Cum sa ascult eu de tine?"
Da, de aceea-i buna sfatuirea, de aceea barbatul trebuie sa aiba mai multa rabdare cu femeia...

Sa o faca sa inteleaga in ce fel ii este cap. Nu sa isi impuna superioritatea prin porunci, ci sa o convinga daca are dreptate.
Sigur, trebuie sa o convinga, trebuie sa indrepte greselile.

Si daca cel care are dreptate cedeaza, si gresesc amandoi in urma cedarii lui, ar fi normal sa se smereasca cel care a gresit. Ca zicea cineva asa: "Tu, femeie, daca el o tine pe-a lui, lasa-l, faceti cum zice el, ca daca greseste, daca sfatul lui nu va iesi bine, atunci va fi motiv ca sa se smereasca si sa te asculte alta data mai cu luare-aminte!".
Trebuie blandete. Blandetea sa ne conduca in toate, nu egoismul. Din cauza egoismului se intampla toate relele."
(din ...Ne vorbesc Parintii Athoniti)

da, bun sfat... dar f. greu de urmat uneori.

:) si inca ceva... Elena (si probabil multe alte fete care scriu pe acest forum) nu este casatorita, deci ele nu au barbat de care sa asculte sau fata de care sa arate rabdare, cel putin teoretic :rolleyes:

EU CRED CA DOBINDIREA SMERENIEI ESTE DIRECT PROPORTIONALA CU DEPISTAREA SI ALUNGAREA MINDRIEI CARE ZACE ASCUNSA SUB DIVERSE FORME,MASCATA,DIN CELE MAI ASCUNSE UNGHERE ALE FIINTEI NOASTRE .si aci e marea dificultate de a-i depista fatetele!

Sigur ca asa este, orice barbat si femeie singura in lume nu are cum sa se cunoasca daca nu participa zi si noapte intr-o forma de ascultare la un "sef" poate mai mult sau mai putin tiranic:

Asta este testul de baza pentru dobindirea smereniei. MAI INTII SA NE LEPADAM DE MINCIUNA!!!!
"CUNOASTE-TE OMULE!!!"
Prin casatorie
sau in ascultare la minastire ca mireasa a lui Hristos
...si s-au vazut cazuri cind falsa smerenie din lume a iesit la vedere si au inceput conflictele in familie sau la minastiri de unde au fost dati/date afara.

De aceea Apostolii au spus dintotdeauna ca viata in familie este mintuitoare deoarece asa cum spune SofiaIuga...sunt depistate minciunile in care ne invelim si ne scaldam si ele fiind tot mai abundente in zilele noastre duc si la divorturi mai numeroase si izgoniri din minastiri

:) Am inteles ca trebuie sa ma casatoresc ca sa ajung sa ma smeresc. O fi si asta o solutie, da

Iertare ca n-am trimis mesajul complet. S-a trimis in timp ce scriam. Ziceam ca am inteles ca trebuie sa ma casatoresc ca sa ajung sa ma smeresc. O fi si asta o solutie, dar ce te faci ca de atata mandrie nu gasesti omul cu care sa simti ca esti pereche... :(

" Poate oare omul fara smerita cugetare sa manifeste adevarata dragoste catre aproapele? Fara smerenie, el nu numai ca nu-l poate iubi, insa nici nu-l poate suporta. El va spune: "Cum sa-l iubesc, cand e plin de vicii?" Insa cel smerit, care s-a deprins sa se aseze pe sine mai prejos decat toti pacatosii, poate sa iubeasca, in numele lui Dumnezeu, chiar si pe cei mai mari pacatosi, se intelege, fara sa aiba bunavointa catre pacatele acestora." ( din "Dragostea, Talcuire la Rugaciunea Sfantului Efrem Sirul" de Arhim. Serafim Alexiev)

Draga Elena, sunt convinsa ca inca nu ti-a aparut in cale alesul inimii tale, caci ai avut alte prioritati pana acum. Nu-mi e teama nici ca esti prea mandra. Poate o idee nerabdatoare, ceea ce ma face sa cred ca venimentul e pe aproape!
Cu drag,
Anca
P.S. Oricum, pana acum ai dat ascultare de duhovnic, ceea ce nu-i putin lucru!

Anca draga,

Multumesc pt frumosul citat si pentru randurile tale spuse din inima. Legat de ascultare, sa stii ca duhovnicul nu mi-a impus niciodata o cale (monahism/casatorie), ci m-a responsabilizat sa stiu sa aleg. Iar eu n-am inteles nimic din toata chestiunea asta, asa ca pierd timpul prin lume de una singura. Ma gandesc ca degeaba ai tot felul de realizari in lume daca nu le aduci pe altarul lui Dumnezeu, al familiei si al oamenilor. Smerenia m-ar ajuta sa inteleg si eu mai multe, dar "cica" trebuie sa am rabdare, nu poti sa o ai imediat. Asa ca raman cu "rabdare, rabdare, rabdare".

Te imbratisez,
Elena

Elena draga, daca ti-ai vedea smerenia, ar insemna ca nici n-o ai. Dar cum n-o vezi si inca o cauti... nu e cazul sa mai adaug nimic in plus.
Inteleg ca-ti "pierzi timpul prin lume", asa ca te intreb daca ai ajuns si la Sf. Spiridon pe Corfu, care este sfantul calator. Am intentia de a ajunge acolo la vara.

N-am rezistat ispitei de a nu scrie cateva randuri. Mai ales ca e vorba de Sfantul Spiridon. Eu am trait o minune cu acest Sfant. Sper sa nu ma urecheze administratorul ca scriu in afara subiectului. E numai o paranteza, apoi ne intoarcem la cautarea smereniei.

Asa deci. Eram acum vreo 4 ani intr-un pelerinaj in Grecia. Si ajunsesem la Igumenita. E orasul de unde se ia vaporul spre Corfu, unde sunt moastele Sf. Spiridon si ale Sf. Imparatese Teodora (cea care a luptat impotriva iconoclasmului). Sa nu o ocolesti, biserica ei e la cateva minute de cea a Sfantului. Si deci in Igoumenita, la ora 6 seara. Intrebare: ce sa facem? Mai mergem pana in Corfu la ora aceea? Dupa ceva rugaciune, am zis: Da, hai sa mergem. Eram cu bunul meu prieten din Grecia. Am ajuns la ora 8 seara, am mers direct la biserica (desi nu stiam drumul, ne-am orientat dupa crucea de la biserica). Am ajuns exact dupa vecernie, cand ultimii oameni se inchinau la Sfant. Eu ma tot framantam unde o sa gasim hotel la ora aia, ce o sa mancam...nu mai aveam nici foarte multi bani si deci era destul de problematic. Iar masina o lasasem in Igumenita, asa ca nu am fi avut nicio scapare sa ramanem in masina. Deci eu stateam la coada cica sa ma inchin, dar tot cu gandurile la cele trecatoare.

M-am inchinat, apoi m-am dus sa iau niste lumanari. Atunci apare preotul cu sotia lui si cu prietenul de mai sus si-mi spun ca vom merge la ei si stam la ei. Sotia parintelui e romanca, m-a vazut pe mine "baticoasa" si si-a dat seama ca sunt ori romanca ori rusoaica. Apoi l-a vazut pe prieten "barbos" si s-a dus sa-l intrebe ce si cum. Asa ca Sfantul s-a ocupat sa stam la ei. Si ne-au plimbat, ne-au luat tot felul de specialitati din zona ca sa mancam, iar ca bonus ne-au dat si cheia de la vila prietenilor lor plecati in vacanta: si-am stat la ei. Imi amintesc ca primul lucru pe care l-am facut intrand in casa aceea a fost sa zicem Acatistul Sf. Spiridon. Eram perplecsi in fata minunilor facute de Sfant, mai ales ca preotul in cauza nu era "de serviciu" in ziua aceea, si si-a amintit ca trebuie sa mearga pana la biserica sa ia un document cu o jumatate de ora inainte de a ajunge noi. A doua zi ne-au incarcat cu daruri si apoi ne-am dus la Biserica...si ne-a deschis racla sa-l vedem mai de aproape pe Sfant. Eu m-am uitat numai la picioare. Se puteau atinge, asa ca l-am sarutat pe picioare multumindu-i. Ma trage preotul de maneca sa ma uit la fata Lui. Eu nu vazusem ca era descoperit cu totul. Si uitandu-ma la El, l-am vazut zambind, de parca spunea: "Vezi ca toate se rezolva?! Nu te mai nelinisti pt cele trecatoare!" Uite asa cu Sfantul Spiridon. Daca ajungi pe acolo nu uita sa-i zambesti si din partea mea...ca nu l-am uitat si mi-e tare drag. Si sa nu uiti ca si tu mi-esti draga, Anca.

Te imbratisez si acum sa revenim la subiectul "smerenie".
Elena

Multumesc, Elena. Abia astept sa ma fac si eu "baticoasa" si sa sarut picioarele Sfantului... Imi pregatesc de pe acum Acatistul Sf. Spiridon, sa il am la indemana.