Semnificaţia pregătirii pentru împărtăşanie
 

IMPORTANT : învăţături corecte şi învăţături greşite ! ! ! ! !
 

Am gasit un site dedicat Pr. A. Schmemann, in care apar fragmente din jurnalul acestuia, care a fost tradus si publicat de sotia sa. Iata un fragment despre ortodoxie:

„Criza istorica a Ortodoxiei".
Din punct de vedere istoric, Ortodoxia a fost dintotdeauna mai mult decât o biserică, şi anume, o lume ortodoxă, un fel de univers ortodox. Orice schimbare de situaţie generează în această lume o reacţie negativă, o negare a schimbării, o reducere a ei la rău, la ispită şi la constrângere demonică. Această reacţie nu se datorează loialităţii, credinţei sau dogmei - care rămân aceleaşi, indiferent de schimbări, în realitate, lumea ortodoxă nu mai este atât de interesată de dogme sau de conţinutul credinţei. Este mai degraba o negare a schimbarii ca mod de viata. O noua situatie este rea tocmai petnru ca este noua. Această negare a priori nu permite o înţelegere a schimbării, o evaluare a ei în contextul credinţei, o „întâlnire" realistă cu ea. Renunţare şi negare, nu înţelegere, întrucât lumea ortodoxă s-a schimbat şi se schimbă în mod inevitabil, trebuie să recunoaştem drept prim simptom al crizei, o schizofrenie profundă, care a pătruns mentalitatea ortodoxă: viata intr-o lume ireala, inexistenta, caracterizata drept reala si existenta. Conştiinţa ortodoxă n-a remarcat căderea Bizanţului, reformele lui Petru cel Mare, revoluţia; n-a remarcat revoluţionarea gândirii, a ştiinţei, a modului de viaţă... Pe scurt, n-a remarcat istoria. Această negare a semnificaţiei procesului istoric n-a slujit cauza ortodoxiei, în loc să înţeleagă schimbarea, şi în acest fel, să vină în întâmpinarea ei, ortodoxia s-a văzut copleşită de ea. Oamenii s-au refugiat la Sf. Părinţi, Typikon, catolicism, elenism, spiritualitate, un mod de viaţă bine definit, oriunde altundeva. In mare parte s-a fugit Să fugi sau să negi este mai drastic decât să afirmi. Este mai uşor să te agăţi de vechiul calendar, de litera legii, de teamă şi de o defensivă furibundă. Această luptă cu istoria, care îşi urmează cursul în mod inevitabil, provine din incapacitatea de a ajunge la o intelegere cu antinomia esentiala a crestinismului: "in aceasta lume, dar nu din aceasta lume" şi de a înţelege că lumea ortodoxă este din această lume. Proclamarea acestui lucru ca absolut constituie o trădare. Plătim preţul crizei ortodoxiei pentru că am creat atât de mulţi idoli, sute de idoli. Nu am integrat niciodată lumea noastră ortodoxă în „imaginea trecătoare a lumii". Acum când această lume ortodoxă se distruge, încercăm să o regenerăm. Suntem preocupaţi de soarta multor patriarhale, de supravieţuirea muntelui Athos; ne ocupăm de Bizanţ şi de textele bizantine, atât de importante pentru teologi. Suntem înghiţiţi de multe jurisdicţii, toate etalând diferite canoane, încercăm să cucerim occidentul cu ceea ce avem mai slab în moştenirea noastră. Această aroganţă, mulţumire de sine şi acest triumfalism pompos sunt înfricoşătoare. Şi poate că cel mai înspăimântător este faptul că prea puţini oameni văd, simt şi ştiu asta. Oamenii sunt îngroziţi de decăderea lumii, dar nu îndeajuns de mult de cea a ortodoxiei. Condamnam ereziile, incalcarea canoanelor, pacatele altora, si toate acestea, intr-o perioada in care esenta ortodoxiei, Adevarul ei, ar putea fi auzite poate pentru prima data in istorie ca o salvare.
Ceea ce ne rămâne este să credem că Dumnezeu nu poate fi pângărit. Ceea ce rămâne este aceeaşi întrebare chinuitoare: Ce-i de făcut?
http://www.ceruldinnoi.ro/pages/Alexander_Schmemann.htm

Intrebare: in ce masura ne reprezinta pe fiecare Pr. Schmemann?

Cu parere de rau constat ca pe mine nu ma reprezinta, caci sunt una dintre persoanele care si-au gasit refugiu in Sfintii Parinti; si atunci de ce sa citesc cartile lui?!?

Sexualitatea in perspectiva corecta
 

Înţelegerea patristică a Părintelui Serafim Rose în ce priveşte locul sexualităţii în zidire, subiect deja abordat anterior, l-a făcut să-i poată ajuta pe alţii să aşeze sexualitatea în perspectiva corectă. Iată ce scria unuia dintre fiii săi duhovniceşti, care era căsătorit şi cu copii:
"Confuzia larg răspândită cu privire la această problemă pare să vină din neînţelegerea adevăratei învăţături ortodoxe despre sexualitate – care nu este nici „sfântă", dar nici rea. Vieţile Sfinţilor ar trebui să fie de ajuns, fără alte tratate patristice, pentru a afla învăţătura ortodoxă: anume că împreunarea trupească, chiar binecuvântată de Biserică şi împlinind o poruncă a Ziditorului, rămâne o parte a firii dobitoceşti a omului şi, în omenirea căzută, este inevitabil legată de păcat. Aceasta nu ar trebui să ne mire, dacă ne gândim că un lucru atât de necesar precum mâncatul este aproape invariabil legat şi de păcat – care dintre noi se poate înfrâna întru totul când mănâncă sau bea, stăpânindu-şi deplin pântecele lui? Pacatul nu este o categorie de actiuni specifice de la care infranandu-ne devenim "fara de pacat", ci mai degraba un fel de plasa care ne prinde si din care nu mai putem scapa niciodata in aceasta viata.
Cu cat traim mai adanc Ortodoxia, cu atat ne sitim mai pacatosi, petnru ca vedem mai limpede plasa in care este prinsa viata noastra; asa se face ca omul , care savarseste mai putine pacate se simte mai pacatos decat cel ce savarseste mai multe pacate.
De altfel, Părinţii arată limpede că Adam si Eva nu au cunoscut impreunarea trupeasca in Rai (si desigur, nici nu au mancat carne). Mi se pare că însă Toma d’Aquino spune că au cunoscut-o – ceea ce ar fi în acord cu doctrina romano-catolică despre firea umană.
Toate acestea ar trebui scrise şi tipărite într-o bună zi, cu multe citate din Sfinţii Părinţi şi din Vieţile Sfinţilor – împreună cu întreaga problemă a sexualităţii: avort, păcatele fireşti şi cele nefireşti, pornografie, homosexualitate etc. Cu izvoare scripturale şi patristice, totul s-ar putea face cu grijă şi fără a leza pe nimeni, dar limpede. [...]
De ajuns cu subiectul acesta; ai dreptate, de altfel, că este mai bine ca asemenea lucruri să fie tipărite de mireni, nu de călugări!"
(Fragment din Ierom. Damaschin, "Viata si lucrarile parintelui Serafim Rose", Editura Sophia, 2005 )

@Cristiboss - in fine un raspuns super de la tine. Uitaem de acel link (il stiam). Da, acolo m-am lamurit!
Exista doua feluri de Impartasit: in post si in dulce.
Ceea ce stiam eu ca reguli, este valabil pentru perioadele de post. pentru dulce (deci Craciun, Anul Nou, etc.), nu trebuie sa postesti decat de la ora 24.00h pana te impartasesti.
Asta este cheia de fapt! Nu trebuie post in timpul anului in rest! Hurra!
Te poti impartasi simplu, oricand!

@Miha-Anca - nici pe mine nu ma reprezinta multi din marii duhovnici sau preoti. De ce sa ne reprezinte? Doar nu i-am ales noi.
Par. Schmemann cam are dreptate in acest citat totusi.

@lareine - nu stiu de ce gandesti asa. Stii daca in post nu, in sarbatori nu, in alte zile nu ca este slujba, ne mai intrebam pe alt fir de ce se ajunge la pacate de tip adulter sau malahie?
Casatoria este ceva pur si este o taina, lasata de Dumnezeu. Dar unii vad ca o neaga cu vehementa si indeamna sa ne batem joc de ea si de sotul/sotia.
Altcineva pe alt fir spune de ex. cat de mizerabil i se pare sexul (ca si alte aspecte fiziologice). Deci omul este ceva mizerabil, ar fi concluzia, fiindca astea sunt functiile lui biologice necesare. Asa l-a facut Dumnezeu si nu altfel.

Dar am deviat de la discutia firului.
Eu una m-am lamurit cu postul alimentar. Cel trupesc, cam tot asa ar fi. De la ora X, pana la impartasanie si mai mult nu se stie.

Bine, daca tie iti place, ma bucur ca ti-ai gasit in Parintele Schmemann pe cineva care sa te reprezinte.
Intrebarea si raspunsul de mai sus nu le inteleg: "De ce sa ne reprezinte? Doar nu i-am ales noi".
Pr. Schmemann vorbeste de refugiul gasit in Sfintii Parinti. Cum am fi putut noi sa-i alegem pe acestia?!? Dar ei sunt in orice caz reprezentativi pentru ortodoxie. Ce ne-am face fara ei?!?

Am naviga în derută !

De ce nu?
Pentru ca ni s-a tot spus, implicit si explicit, ca sexul este ceva rusinos si in principiu nu tocmai cusher ;-). Din pacate, aceasta idee este raspandita de multi. Este falsa.
Dar nu este, de fapt, este binecuvantat de Dumnezeu pentru persoane responsabile care s eunesc in fata lui Dumnezeu si se daruiesc unul altuia cu iubire si respect.
Nici de mancat nu mancam 'in cinstea' lui Hristos, ci doar ne bucuram de mancare pentru ca este sarbatoare, ne bucuram si in trup.

Ce canoane spun asta?
Nici macar nu exista canoane pentru relaiile conjugale. Se spune ceva in unelme canoane despre preoti, sub forma de sfat, o forma foarte blanda pentru canoane. (daca e sa le comparam cu altele) Despre mireni nu se spune. Sau imi lipseste mie cunostinta necesara.

Multumesc, Anca, ca ai citat acest text de p. Schmemann. Nu stiam nici de acest link. Jurnalui parintelui Schmemann este o carte superba, care ar trebui rumegata si rasrumegata (dupa parerea mea).
Nu cred ca ai inteles bine ce vrea el sa spuna despre aceasta 'refugiere' la sfintii parinti. El nu vrea sa ii nege sau sa refuze importanta lor. Prin refugiere el intelege un fel de inchistare, inchidere in litera parintilor, refuz de a-i aplica si la epoca noastra in mod viu. Nu stiu daca stii ca timp de secole ei nu au mai fost cititi in ortodoxie, in toata perioada dificila cand Biserica ortodoxa s-a aflat in majoritatea locurilor in imposibilitatea de a avea un invatamant religios autentic. Cand au fost redescoperiti, s-a trecut adesea la un fel de idolatrizare a lor. Nu peste tot, dar exista aceasta tendinta.
P Schmemann vrea sa spuna in acest text ca ortodocsii tind sa transforme ortodoxia intr-un muzeu, sa nu traiasca in prezent ci in trecut.
Daca am trai in trecut am citi si 'rumega' scrierile parintilor ca pe o hrana datatoare de viata...

Dumnezeu este acelaşi , a fost , este şi va fi în vecii vecilor neschimbat ! Să adaptăm ce ? Să schimbăm ce ? Credinţa , Sfânta Biserică, nu-i un moft , o lume mondenă obsedată de aspectul ei , obsedată de schimbare , o lume manevrată de stilişti şi alte cele. Ortodoxia ESTE , precum a FOST şi va FI !

Nu credinta se schimba, lumea insa da.
Noi traim in lume si trebuie sa o cunoastem si sa o iubim si asa cum este, cu slabiciunile si pacatele ei, daca vrem sa fim 'drojdia care dospeste aluatul'. Altfel riscam sa fim drojdia care nu face decat sa il acreasca.
Nu dogmele se schimba, credinta, ci modul de a o prezenta, si in parte modul de a o trai.
Un crestin ortodox traieste credinta si conform cu epoca si conditia in care traieste. Altfel,; ar trebui sa ne incaltam cu sandale si sa ne punem togi, ca de, asa traiau primii crestini.

Da, 100% corect , din păcate, lumea da, IN RAU ! Da, da, da ! Refuz să susţin lumea asta !

Nu e vorba de a o sustine, este vorba de a o mantui.
Nu putem ajuta la mantuirea a ceea ce nu cunoastem.
Nu putem ajuta la mantuirea unei lumi care ne devine 'extraterestra', pentru ca noi traim in alta.
Hristos, cand a venit sa mantuie lumea, ce a facut? S-a intrupat. A venit printre noi. S-a facut se-ai nostri. Si noua ne cere sa facem asa, la nivelul nostru.
Si sf Pavel spunea ca s-a facut grec grecilor, etc.

Insa exista si lucruri frumoase in lume, lucruri bune. Nu cred ca este crestineste de a refuza in masa lumea moderna. Trebuie sa cautam si ce este bun.

Nu ştiu ce poate fi bun sau rău în lume, dar cu siguranţă lucruri minunate sunt, CELE ZIDITE DE DUMNEZEU ! Prefer Alexandra mirosul de tămâie şi liniştea din Mănăstirile noastre, prefer Alexandra, o oră sau două de linişte în rugăciune, în răsfoitul unui Vasile cel Mare, Ioan Gură de Aur . . . , prefer Alexandra liniştea , natura , muzica . . . , accept Alexandra, lumea modernă atât cât să nu-mi dăuneze prea mult ( un autoturism, a unei case echipate corespunzător cât de cât , . . . ) . Urmăresc cu mare plăcere tot ce apare nou în domeniul ştinţei, sunt părtaş cu voie sau fără voie vieţii politice interne şi internaţionale, dar Credinţa nu mi-o complic întru nelinişte , ci dinpotrivă, caut Învăţături şi locuri neschimbate !

Sa facem si o strategie de marketing, sa adaptam si un slogan ceva. Si pe masura ce avem ceva rezultate s.a.m.d.

Daca ne punem sandale si togi, credem mai mult sau mai bine sau mai altfel?
Concret, cum se schimba modul de a prezenta credinta? Sau modul de a o trai?

"Idolatrizare" a Sfintilor Parinti, si totodata "refuz de a-i aplica si la epoca noastra in mod viu"... nu e oare o contradictie in termeni?!?
Pr. Schmemann se refera la situatia confuza a Bisericii Ortodoxe din vestul Europei, aflate sub jurisdictia Patriarhatului din Constantinopol, si eventual a Rusiei, pe care o cunoaste. De aceea Jurnalul lui este f folositor celor, care traiesc in vestul Europei... Romania este departe de a fi sau de a fi fost "un muzeu" al ortodoxiei, in ciuda perioadei comuniste, pe care a traversat-o, dar din care Biserica a iesit invingatoare. Altfel nu s-ar mai naste si azi Sfinti printre romani si printre ortodocsi in general. Credinta in estul Europei a fost cernuta prin proba suferintei si a iesit invingatoare; dovada sunt moastele sfintilor de la Aiud, izvoratoare de mir.
Situatia vestului Europei este alta, datorita "probei bunastarii", la care a fost supusa credinta, proba la care a cazut (vezi Arhim. Petroniu Tanase in "Chemarea sfintei Ortodoxii").

Si ne mai spune Pr. Petroniu Tanase, referitor la nivelul trairii ortodoxiei din Romania urmatoarele:
"Faptul ca majoritatea monahilor din manastiri erau oameni simpli fara multa scoala, facuse sa se creada, ca monahismul era bun doar pentru oamenii simpli de la tara si ca nu are nimic de dat lumii intelectuale. De aici si ideea de "reorganizare" a lui. Dar intalnirea cu manastirea a unei intelectualitati formata la "luminile" ocidentului, a pus-o pe aceasta in fata unui univers de o bogatie spirituala, capabil sa o satisfaca pe deplin. Era de fapt o regasire a spiritualitatii romanesti dintotdeauna, uitata si neglijata sub influenta culturii occidentale si pe care monahismul o traia, ducandu-si viata sa de veacuri, potrivit sfintei traditii a Ortodoxiei.
Acesta este intelesul "infloririi filocalice", nu a monahismului, ci a intelectualitatii, care isi regaseste autenticitatea sa din intalnirea cu manastirea ortodoxa."

Impartasania luata des
 

Mai de curand am avut si eu dorinta de a ma impartasi mai des decat in cele 4 posturi,daca ar fi posibil ma gandeam eu,in fiecare saptamana si la fiecare sarbatoare.Si ce am aflat pana acum:
este bine sa te impartasesti des,dar nu stiu daca de la inceput se poate in fiecare saptamana.
eu mi-am propus ca in principiu la doua saptamani sa ma impartasesc,si daca se poate ,dupa o perioada in fiecare saptamana si la fiecare sarbatoare,daca si duhovnicul ingaduie.

uite un punct de vedere foarte interesant al lui Filotei Zavakos:

1. Câti au dragoste din tot sufletul si din toata inima fata de Dumnezeu si câti îl iubesc pe aproapele lor ca pe ei însisi, au smerenie, ascultare, taierea voii, blândete, nemâniere, înfrânare, rabdare, tacere, acestia pot sa se împartaseasca o data pe saptamâna si de doua ori când se întâmpla o sarbatoare în mijlocul acestei saptamâni.

2. Când nu au virtutile de mai sus si se mâhnesc din cauza aceasta si se silesc sa le dobândeasca si se roaga si doresc sincer si cer Sfânta Împartasanie, ca pe un medicament ajutator, si evita pe cât le sta în putinta orice pacat, li se permite si lor sa se împartaseasca o data pe saptamâna.

3. Câti au asa-zise pacate care se iarta, adica putina mândrie, se înfurie pentru moment când le spune cineva ceva, spun vreo minciuna, glumesc, râd, bârfesc, manânca mai mult decât e de trebuinta, fac ascultare, dar fara tragere de inima, si au si alte mici pacate de moarte, pe care se silesc sa le taie si sa le tempereze, dar nu cu osteneala si râvna cum se cuvine, dar totusi le cunosc, se caiesc si le marturisesc, acestora li se permite sa se împartaseasca la 15 zile.

4. Acei care sunt mândri, nesupusi, mâniosi, certareti, mincinosi, daca se marturisesc si arata o pocainta si schimbare adevarata si iau hotarâre ca vor înceta sa pacatuiasca, sa se împartaseasca la doua luni.

5. Daca dupa un an înceteaza sau se înfrâneaza, împutinând pacatele, sa se împartaseasca la 40 de zile, si când se îndreapta complet, sa se împartaseasca ca si cei de mai sus, la 15 zile si o data pe saptamâna.

Doamne ajuta! Daniel

Iar in legatura cu deasa impartasanie, tot Pr. Petroniu Tanase ne lamureste, nu direct, ci prin analogie, atunci cand vorbeste despre schivnici:

"Se cuvine ca schimonahul cel nou sa-si schimbe cu totul vietuirea, silindu-se pana la moarte sa ajunga barbat desavarsit..." De aceea numai unii monahi, mai varstnici, indraznesc sa se faca schivnici. Si atunci ei duc o viata de aspra asceza, post si rugaciune, spovedanie si impartasanie deasa cu sfintele Taine si multa tacere. "Schivnicul, zic monahii, trebuie sa vorbeasca numaisapte cuvinte pe zi".

Iata deci, ca deasa impartasanie este strans legata de o viata plina de asceza, de post si rugaciune si mai ales tacere.
Oare noi, cei care dorim deasa impartasanie, ce facem din toate acestea, avand in vedere, ca si noi trebuie sa avem aportul nostru, conf. Sf Petru, care spune "Pentru aceasta, puneti si din partea voastra toata sarguinta..." (II Petru, 1,5) .

Este adevarat ca p. Schmemann a trait mai toata viata in Franta si USA, si cel mai bine cunoaste situatia credinciosilor ortodocsi din aceste tari si in general din 'vest'.
Insa nici tu, Anca, nu traiesti de 20 de ani in Romania, daca am inteles bine, si nu cunosti ortodoxia romaneasca chiar din proprie experienta zilnica. Poate si tu ai tendinta sa idealizezi.
Iar cand parintele Schmemann critica anumite lucruri, nu inseamna ca neaga lucrurile bune. Slava Domnului ca nu exista numai aspectele negative de care vorbeam mai sus, exista evident si oameni cu viata sfanta si exista si oameni care chiar citesc 'viu' scrierile parintilor.
Dar am inteles ca nu se poate spune asta, din pacate, despre invatamantul teologic din Romania. Intreaba-l pe Costel de exemplu.

Eu cand merg in Romania si vad cum vorbesc oamenii pe strada, cum se poarta unii cu altii, vad multe aspecte mizerabile, aceasta inalta spiritualitate de care se tot vorbeste mi se pare ca ramane izolata de societate, ramane un aspect minoritar - ca si in occident.
Insa bineinteles, nici eu nu raman neaparat la aceste aspecte, ci incerc sa pastrez in inima ce este bun - oamenii buni, cartile bune, lucruurile frumoase.
Numai ca asta nu inseamna ca trebuie sa devenim nerealisti.

Intr-adevar, impartasania deasa presupune o lupta continua cu pacatele si o 'viata ascetica' insens larg, alta pentru mireni decat pentru calugari, bineineles).
Dar la asta suntem chemati toti, nu?

Multi chemati, putini alesi.
Dar pe acest forum se tot spune de deasa impartasanie, fara post, fara spovedanie... Iata ca nu merge asa.

Toţi cei ce suntem şi mărturisim acelaşi CREZ, ÎNTR UNA , SFÂNTĂ SOBORNICEASCĂ ŞI APOSTOLEASCĂ BISERICĂ. Să nu ne amestecăm cu voia noastră , să nu facem o ciulama din credinţa noastră , doar de dragul modernităţii şi a "universalităţii". Să nu fim vicleni, să fim noi înşine ! . . .

????
 

Viata ascetica in sens larg?

O viata ascetica de nevointa duhovniceasca nu inseamna neaparat post si spovedanie inainte de fiecare impartasanie. Inseamna si post si spovedanie, in general (nu legate de fiecare impartasanie concreta in parte), dar si straduinta de a ne pocai in continuu, de a-i da lui Dumnezeu viata noastra.

Într-unul din Acatistele Maicii Domnului spune ceva despre "sfinţii cei ascunşi în mijlocul lumii".
Sunt astfel de oameni printre mireni,oameni care duc o viaţă sfântă şi pe care îi ştie doar preotul la taina spovedaniei şi bunul Dumnezeu.Aceştia sunt atât de smeriţi încât se spovedesc şi se împărtăşesc în taină nu aşa cum facem mulţi dintre noi,în zilele de mare sărbătoare,mâncaţi si "culcaţi",certaţi,rujaţi(te) împodobiţi şi parfumaţi sau îmbrăcate în pantaloni şi cu capul descoperit.

Nu cred ca e important unde traiesc eu, caci nu eu scriu carti si nu critic ortodoxia.
E normal sa imparti punctul de vedere al Pr. Schmemann, al lui Afannasiev, caci doar ati urmat aceeasi facultate: Institutul Sf. Serghie din Paris. Tocmai asta scriam mai sus, ca intelectualii de tip vestic au avut impresia ca ortodoxia traita in manastiri e pentru omul simplu; experienta insa a aratat ca tocmai acolo era trairea adevarata a ortodoxiei si ca intelectualitatea a redescoperit Filocalia datorita acestor oameni simpli dar cu o viata curata.
Situatia actuala merge spre inrautatire, dar cu scopul cernerii.
Dupa o perioada de examen prin suferinta a Europei de est, din care credinta a iesit invingatoare, se pare ca toata Europa, poate intreaga lume e supusa probei bunastarii, si nu stiu cati vor trece aceasta proba. Probabil ca o vor trece doar f putini. Am fost cu totii cuceriti de placerile vietii, unele dintre ele parand fara nevinovate (haine frumoase, parfum, etc.; voi reveni la aceasta tema cu explicatii) si astfel toti oamenii le-au acceptat, nestiind carui rau dau drumul in viata lor. Sa nu ne miram deci de calugarii care se indeparteaza de trairea pe care ar trebui sa o aiba, dar pe care nu au deprins-o niciodata. Nu este cazul sa-i criticam, caci nici noi nu suntem mai buni.
Recomand in acest sens citirea cartii Pr. Petroniu Tanase "Chemarea Ortodoxiei", un traitor pe teritoriul Romaniei si care vorbeste romanilor. Nu cred ca ne poate lumina mai bine altcineva... cu exceptia sfintilor.

In ceea ce-i priveste pe romanii de pe strada, ce stim noi, Fani, ce probleme au si carui stres au sa-i faca fata acestia. Noi am trait in "puf" in ultimii 20 de ani. Ce stim noi ce inseamna sa ai un salariu de mizerie si sa trebuiasca sa faci fata cerintelor tot mai mari. Cu toate astea, acesti oameni se duc duminica la biserica, caci bisericile au devenit neincapatoare, in ciuda ridicarii a numeroase lacase noi in ultimii 20 de ani. Oamenii gresesc, dar se si spovedesc si traiesc cu frica de Dumnezeu, chiar daca la prima vedere ne scapa acest lucru. Si apoi in vest multe sunt doar de fatada...
Inalta lor spiritualitate ne-o putem inchipui doar, caci nu-i vedem cum se roaga, cum ii pomenesc pe mortii lor, cum dau milostenie, cum respecta cel sfinte si cum duc banutul vaduvei la biserica. Acestea nu se vad in valtoarea strazii.

In sens larg, adica, asa cum am spus in mesajul de mai sus catre Anca.
Asceza nu insemana doar nemancare. Asneza este o atitudine in fata vietii si bineinteles fata de Dumnezeu, o atitudine de renuntare de sine si de jertfa, de punerea pe primul plan a lui Dumnezeu in tot ceea ce facem.
Asta am vrut sa zic. Un calugar traieste alt fel de asceza ca un om casatorit sau mirean traind in lume.

Teoretic; dar practic? Oare nu gresim in fiece secunda? Cum sa ne impartasim avand pacate, fie ele si marunte? "Nu e mic, pacatul cel mai mic" spune Pr. Arsenie Papacioc.

Totusi, nu vad ce are de a face contrastul intre intelectual si om simplu aici. Nici Schmeman, nici Affanasiev nu au zis undeva, dupa cunostiinta mea, ca mansatirile sunt pentru oamenii simpli. Si nici eu nu am aceasta impresie. Nu cred ca neaparat intelectualii de tip vestic o au, pentru ca mai ales in vest, manastirile (catoclice, da) au fost cele care au participat cel mai mult la dezvoltarea si mentinerea culturii in epocui intunecate si in rest. Acolo erau scolile, iar calugarii erau cei mai cultivati, in general.

De altfel, nici tu nu imi pari lipsita de cultura ;-)


Nu as vrea sa te contrazic, pentru ca mi-as dori sa fie adevarat ceea ce spui si realmente nu am date necesare sa imi formez o parere.

Cum eu traiesc in occident si aici este casa mea, unde mi-am petrecut mai mult de jumatate din viata si und eimi este sotul si copilul (copiii in curand), recunosc ca ma intereseaza acum mai mult cum putem deveni sfinti, cum putem duce o viata crestina in occident. Nu as vrea sa ma refugiez in ganduri despre cat de spiruituala este sau nu o anumita alta societate care exista, desi, sigur, ma pot infrupta din lucrurile bune care ies de acolo, profitand de faptul ca acolo m-am nascut si cunosc limba.
Nu stiu cat de in puf am trait noi neaparat in ultimii 20 de ani, si noi am trait lucruri grele, si noi am trait saracie si umilinte si greutati, de alt fel ca cei din Romania. Stii bine ca nici in occident nu vine totul pe tava.

Pai atunci, in mod locgic, ar trebui sa ne si spovedim in fiecare secunda, atunci!
Hristos ne cere, ca sa ne impartasim, in primul rand o pocainta continua, o smerenie continua. Nu ne poate cere o spovedanie continua in sens tehnic, ci doar in acest sens duhovnicesc.

Faceam referire la cele scrise de Pr. Petroniu Tanase... si la criticile aduse de Pr. Schmemann Ortodoxiei, in sensul ca aceste critici ale lui nu sunt valabile pe teritoriul romanesc.

Fani, eu sunt cam nedumerita de mesajele tale.
Nu vreau sa ma contrazic neaparat cu tine (ca oricum presupun ca sunt multi care-ti impartasesc opiniile).. dar ma intreb: sunt eu prea scupuloasa?
Eu cred cu adevarat ca Sf. Impartasanie este Trupul si Sangele lui Hristos (cel cu globule rosii, cum spunea cineva). Mai cred ca o astfel de minune, a transformarii painii in Trupul lui Hristos, a transformarii vinului In Sange este mai mare decat chiar minunea facerii lumii din nimic!
De aceea nu pot sa vin la Sf. Impartasanie crezand ca merge si asa. Imi este f teama sa ma impartasesc chiar cu post (pe care-l tin fara relatii trupesti si ce mai spui tu ca este permis) si spovedanie. Mi se pare ca nu m-am cait cu adevarat, ca nu sunt smerita, ca sunt neagra de pacate..etc. (Tu poti spune ca sunt ganduri venite de la vrasmasul mantuirii, dar daca stai sa te gandesti un pic ce inseamna Sf. Euharistie.. eu nu stiu cine se poate apropia cu incredere!).

Daca tu spui ca traiesti in pocainta continua.. si te impartasesti fara teama, ce sa zic.. bravo tie, ai toata admiratia mea. Dar pentru mine asa ceva nu ar fi posibil, nici nu indraznesc sa ma gandesc.

Pana la smerenie e cale lunga si nu putem noi sa ne numim smeriti. Cred ca esti de acord. Suntem departe de a fi smeriti si nu stiu ce alte virtuti am mai putea avea, devreme ce se spune ca in vremurile cele de pe urma singura virtute este smerenia.
Nu ne putem spovedi in fiecare minut; nici nu e necesar, caci spovedim un cumul de pacate. Traiul in lume nu ne poate face apti pentru o impartasanie deasa, atata timp cat nu ne luptam din rasputeri cu pacatele spre care avem inclinatie; si nu numai ca nu ne luptam cu ele, dar le si acceptam, ca facand parte din viata noastra. Argumente in favoarea trairii vietii cu tot ce are ea mai bun de oferit, s-au dat destule pe multe topicuri, fapt care a creeat discutii interminabile; nu reiau deci.

raspuns
 

Nevrednici de impartasanie suntem cu totii.Eu am incercat sa ma impartasesc mai des,si am simtit o putere in mine,o putere care ma apropia de Hristos.Pericolele care au aparut au fost :o mandrie care e greu sa o inlaturi,cel putin la inceput,si 2) ispite din partea vrajmasului ,caruia nu i-a placut acest lucru.

Concluzia mea este urmatorea: Fiecare din noi poate sa-si organizeze viata duhovniceasca asa cum doreste,cum simte,deci sa se impartaseasca mai des sau mai rar.Eu am simtit ca astfel pot progresa ,impartasindu-ma des.Asta inseamna si o responsabilizare a vietii,pe care insa o faci din mers.Adica: sporesti numarul rugaciunilor,incepi sa mananci mai atent,sa postesti mai mult,incepi sa eviti televizorul si alte lucruri neduhovnicesti,,etc

Parerea mea este ca impartasania luata des te poate responsabiliza si te poate aduce mai aproape de Hristos,te poate inflacara iti poate schimba viata.Ar fi mai multe de spus,insa ,ma opresc aici.

Exact la fel simt şi eu! Mai ales că,după spovedanie vine unul sau mai mulţi drăcuşori care mă ispitesc în fel şi chip astfel încât atunci când trebuie să merg la împărtăşanie deja mi-ar trebui o altă spovedanie(chiar dacă a trecut doar o zi de la ultima).Când să ajung la sfântul potir îmi vine să o iau la fugă dar îmi aduc aminte de rugăciunile pe care seara le-am citit şi în care am cerut milostivirea lui Dumnezeu pentru a da ajutor necrdinţei şi neputinţei mele şi îndrăznesc dar nu sunt sigură dacă am luat împărtăşania spre mântuire sau spre osândire.

Pai, eu nu am spus ca traiesc in pocainta continua. Am spus ca asta asteapta Dumnezeu de la noi ;-)
Eu incerc, si probabil nu am ajuns prea departe.
Dar asta ar putea spune si oricine se spovedeste si posteste inainte de impartasanie, nu? Si tu spui ca te simti neagra de pacat desi faci toate aceste lucruri...
Nici eu nu vreau sa te contrazic (in sensul ca sa zic ca nu este bine ce faci) pentru ca si eu am trecut prin perioada (care a durat cativa ani) in care gandeam ca tine desi preotul la care ma spovedeam imi spusese ca nu este nevoie sa ma spovedesc de fiecare data.

Eu am impresia ca impartasania deasa se aseamana unor taciuni pusi in cap in continuu. Mereu suntem obligati sa ne putem intrebarea daca traim crestineste sau nu. Si impartasania da putere pentru a lupta impotriva pacatului, a slabiciunii noastre, a necazurilor. Asa am ajuns sa vad lucrurile.

Cam asa vad si eu lucrurile..