Pentru ca nu sileste pe nimeni sa-L iubeasca. Aici sta maretia lui Dumnezeu, ca il mentine in existenta si pe cel care nu crede in El. Si asta nu pentru ca e razbunator si ca doreste sa-l pedepseasca pe om, caci dupa cum stim Dumnezeu revarsa asupra tuturor iubirea Sa. Insa pentru ca unii nu au ajuns la unirea cu El, devin incapabili sa se impartaseasca de aceasta iubire, iar lipsa ei aduce suferinta.

Pentru ca Hristos nu constrange pe nimeni sa-L iubeasca. El este Iubire neconditionata. Daruieste fara sa astepte rasplata.
Insa, cand unul se intoarce si multumeste atunci El, Hristosul, se bucura impreuna cu el.

Vezi tu frate cum te bucuri cand te intalnesti cu cineva drag pe care nu l-ai mai vazut demult? Ai vazut cum iti lacrimeaza ochii de bucurie si inima se induioseaza? Asa e si Hristos. El sta mereu si asteapta sa vina cineva la El sa-L reintalneasca. Nu constrange, nu cheama, ci lasa sa vina singur..pentru ca "reintalnirea" sa fie deplina. Cand exista o constrangere cat de mica...pleaca Bucuria.

Ca stare interioara,ca traire...iadul este creat prin libertatea fiintelor de a nu se uni cu izvorul iubirii,bunatatii,intelepciunii,smereniei,frumuset ii,rabdarii
,blindetii,pacii,linistei,nepatimirii....adica cu Dumnezeu...si trairea celor opuse lor ( de unde si iadul ) ...ura,rautatea,prostia,ingimfarea,uriciunea,
zavistia,nelinistea,reaua-patimire...etc.


Ca loc ( inchisoare )...mie imi pare ca a fost creat de Dumnezeu,si este un lucru foarte bun,nu rau.Imaginati-va in lumea noastra,ca dupa ce judecatorul ii condamna la ani de izolare ( puscarie ) pe violatori,tilhari,hoti,criminali...etc...la final,pentru ca nu exista inchisoarea ca loc fizic...ii lasa din nou in libertate.Deci cel care a construit inchisoarea in lumea noastra...a facut un lucru rau sau bun ?

Daca nu ar exista iadul si ca loc "fizic" si inchisoare a duhurilor rele...atunci nu ar mai exista nici Imparatia Cerurilor sau Rai,sau ar fi tot un fel de iad,daca nu cumva mai rau decit acela.

" Şi peste toate acestea, între noi şi voi s-a întărit prăpastie mare, ca cei care voiesc să treacă de aici la voi să nu poată, nici cei de acolo să treacă la noi. " Luca 16:26

O posibila teorie despre Iad.
La inceput nu exista nimic in afara de Domnul insusi, intuneric si intindere de ape. Domnul a creat lumea. Se vede a el nu a creat iadul dar cand Lucifer si ingerii sa au decazut, i-a alungat din Eden. Din cate tin minte i-a alungat nu pe Pamant ci intr-un alt loc si asta sa fie Iadul. Sau nu mai tin eu minte? Deci parerea mea e ca iadul nu l-a creat Domnul dar probabil ca iadul exista dintotdeauna.

Daca Iadul nu a fost creat de Dumnezeu, cum a existat el dintotdeauna??

Atunci se poate spune ca Dumnezeu nu a creat tot. Sper ca esti constient de implicatiile unei astfel de propozitii.

Poate Raphael nu este constient, dar ocupantul iadului se bucura auzind asa ceva; ar avea si el ceva mai "tare" decat Dumnezeu!:43: Vrabia... malai viseaza:mad::42:!!!!!

despre iad
 

"Iadul a fost creat de Dumnezeu pentru diavoli, dar nu pentru oameni, care sint ziditi dupa chipul si asemanarea Sa. Dar prin caderea din rai, a primilor oameni, neamul omenesc a fost supus osindei iadului pina la venirea Fiului lui Dumnezeu pe pamint. Numai prin moartea si Invierea Domnului nostru Iisus Hristos, iadul a fost deschis, iar dreptii Vechiului Testament au fost eliberati si primiti in rai.
De la invierea si inaltarea Mintuitorului, de-a dreapta Tatalui, pina la sfirsitul veacurilor, toti crestinii dreptcredinciosi care pazesc poruncile Lui, sint mintuiti, adica sint primiti in odihna raiului. Numai crestinii necredinciosi, adica lepadatii de Dumnezeu, sinucigasii, sectantii care s-au rupt de Biserica apostolica, si cei ce mor nepocaiti in pacate grele, precum ucigasii, desfrinatii, cei ce traiesc in ura si alte pacate asemenea, sint osinditi dupa moarte in muncile iadului. O parte dintre ei, mai ales cei ce se caiesc de pacatele lor inainte de moarte, sint scosi din iad prin rugaciunile Bisericii si prin fapte de milostenie. Tocmai de aceea noi facem rugaciune si milostenie pentru raposatii nostri ca parastase cu dezlegari, liturghii si praznice la trei, la noua si la patruzeci de zile dupa mutarea lor din viata, ca Dumnezeu sa-i ierte si sa le dea odihna in rai."

Interesant ar fi de privit intrebarea acestui topic, mai ales partea cu "creatia iadului, la propriu", daca asezam un filtru de la sfintii parinti: raul se defineste, la nivel de creatie, ca fiind lipsa binelui!


Last edit:

Cam asa:
sau cam asa:

si cam asa:

si cam asa:
:39:

Exact, eu nu cred că Dumnezeu a "construit" maşina teribilelor suferinţe din interiorul iadului. Ceea ce a făcut Dumnezeu a fost să construiască un cadru de manifestare a libertăţii celor răi. Mai întâi pentru îngerii apostaţi, mai apoi pentru oamenii care Îl resping. "Aha, vreţi să trăiţi fără Mine" îşi va fi spus Dumnezeu "atunci trăiţi fără Mine ! Iată un loc pentru voi. Aici veţi guverna voi, iar Eu promit nici să nu mai calc pe aici. Aici vă veţi face voi legile voastre, că de legea Mea nu aţi vrut să auziţi !"

Iadul este, aşadar, un loc (sau o stare) fără Dumnezeu. Adică, un loc foarte rău, fiindcă Binele este Dumnezeu. Aşa cum sfinţii chemaţi la masa împărăţiei moştenesc şi co-guvernează Cerul împreună cu Fiul Omului, tot aşa răii pământului moştenesc şi co-guvernează împărăţia răului, împreună cu răii văzduhului.

dragostea lui Dumnezeu fata de pacatosii din iad este aceiasi cu cea pentru cei din Rai.. aceiasi dragoste si acelasi foc insa pentru cei mandri ea este foc arzator ,iar pentru cei smeriti este racoare si desfatare nesfarsita.. noi toti avem iadul in inima, in noi , de asta se spune ca sfintii ating deodata cu inimile lor si iadul dar si Raiul.. aceasta este dimensiunea smereniei! " Doamne stigat-am catre Tine auzi-ma!"
Dintru adancuri cate Tine am strigat Doamne, Doamne ,auzi glasul meu!
insa prin smerenie ei sufera iadul si se curata de orice dorire materiala ,pe cand un pacatos, in aceiasi situatie carteste, incepe si spune "de ce?" si scrasneste din dinti iar viermele cel neadormit cum spune Parintele Cleopa este constiinta care il mustra pe bietul pacatos.. aceasta este starea de iad in care se incuie sufletul mandru.. Dumnezeu ii trage pe toti spre Rai si pe cei mandri El vrea sa-i faca partasi fericirii Lui pe toti, indiferent ca sunt pacatosi sau nu, caci Iubirea Lui este neconditionata.. pe sfinti, nu-i iubeste pentru faptele lor, se bucura de ele dar iubirea este la fel indiferent ce face omul! asadar El si pe tine frate care citesti te va trage spre Rai spre vapaia Lui de Iubire ,insa daca vei fi mandru te va arde ,iar daca vei fi smerit va fi racoare.. trebuie sa te osandesti si sa te consideri nevrednic de Rai ,atunci vei avea parte de starea de Rai alaturi de El si cu El si in El, cand El iti va spune vino suflet drag la Mine! tu sa-i spui Doamne, nu sunt vrednic de Tine si sa dai sa te retragi! atunci El te va pescui din iadul in care te condamni singur ,dar daca atunci cand El iti spune Vino! tu dai sa fugi spre El crezand ca esti vrednic, atunci vei intra deodata in iad si-n intunericul in care arde focul cel nestins..
acestea se cunosc cel mai bine in Duhul Sfant ,pe care neancetat trebuie sa-l cautam coborand din ce in ce mai jos ,inca de pe acum in iad...

Suferinta iadului este una ontologica, cauza suferintei se gaseste in incapacitatea celor din iad de a se impartasi de lumina comuniunii, de iubirea lui Dumnezeu. Sfantul Isaac Sirul spune ca cei din iad vor fi "biciuiti de flacarile iubirii lui Dumnezeu", aceeasi iubire a lui Dumnezeu este fericire pentru cei din rai, iar pentru cei din iad este suferinta, asa cum aceeasi lumina pentru un ochi sanatos este un bun indispensabil pentru vedere, iar pentru ochiul bolnav produce suferinta.

Ca o constatare venita din lume- de cate ori faptele noastre nu sunt destinate acestui loc neprielnic sufletului- lipsa credintei,ura, invidie, rautate, avaritie, lipsa milei,egoismul, mandria...Sa ne fereasca Dumnezeu de tot raul din lume!

Fara ajutorul lui Dumezeu , victorile noastre sunt esecuri sigure ! Trufia nu poate fi invinsa prin trufie , caci mare inselaciune e a crede asa ceva . Smerenie . . .smerenie . . .smerenie , si cu siguranta ne va manca Raiul , vorba Parintelui Cleopa . . . !:77:

Tonul este optimist, pentru denumirea topicului...Frumos spus!

As dori sa interb si eu ceva:
Lucifer de unde a avut ganduri contra lui Dumnezeu? El fiind perfect inseamna ca gandurile acelea de mandrie erau din afara lui? Daca era imperfect sau sa zicem nedesavarsit, de unde au venit ispitele asupra lui? Cred ca subiectul e greu de inteles, am vazut si filmul propus mai demult in topic si insusi autorul nu da un raspuns.
Am cautat si nu am gasit un raspuns. Va multumesc.
Doamne-ajuta!

Cristi,

Nu confunda speranţa cu siguranţa.

Aş încerca un răspuns, pentru că mi se pare interesantă întrebarea.
Lucifer nu era desăvârşit. Îngerii aveau de trecut „proba libertăţii”: trebuiau să Îl aleagă pe Dumnezeu, o singură dată, pentru totdeauna. După aceea s-ar fi împărătşit pentru totdeauna de lumina Lui.
Taina prin care Lucifer a putut să se mândrească şi să se opună lui Dumnezeu rezidă probabil în faptul că a fost creat din nimic, ca toată creatura, şi purta în sine posibilitatea de a înclina şi către acest nimic. A fost o situaţie de un tragism imens. Însă dacă Dumnezeu nu ar fi lăsat posibilitatea alegerii, nu ar mai fi fost nici libertate, nici iubire.

De aici reiese şi gravitatea imensă a mândriei, care nu e altceva decât o tendinţă către neant, prin refuzarea lui Dumnezeu.

E foarte logic referitor la faptul ca nu a fost perfect si ca a avut posibilitate de alegere. Dar asta este o parte din "puzzle". Problema este cine sau ce l-a ispitit, deoarece noi zicem ca Lucifer e tatal minciunii, e sursa raului. A existat alt "rau"? Gandindu-ma la cum e omul, perfectibil, el este ispitit de demoni, spre desavarsirea lui, dar seful demonilor cum a fost ispitit?

Evident că el, fiind „tatăl minciunii”, nu avea de cine să fie ispitit; poate l-a cuprins un soi de ameţeală privind în jos, către prăpastia neantului din care fusese adus, în loc să privească în sus, spre Dumnezeu.
Sau poate, privind către sine, văzându-se atât de frumos, a considerat această frumuseţe ca fiind a lui, nevrând să ştie că lui Dumnezeu i-o datorează.
Cu alte cuvinte, nu a ales să-L iubească pe Dumnezeu, ci s-a ales pe sine, crezând că este ceva. A fost o alegere, nu o ispită. Sau singura ispită a fost libertatea.
E o taină adâncă.

Cred ca astfel am intelege cat de cat ce este pacatul, originea lui si implicit de ce suntem ispititi. Daca vrem sa spunem: Pacatul lui Adam e de vina, am putea zice si ca el nu a fost ispitit cu TOATE tipurile de ispite, insa apoi au aparut TOATE ispitele (si pacatele). De aceea cred ca acest subiect e bine sa fie lamurit intai si apoi problemele de ispitire si pacate ale omului. Ma gandesc ca cineva (de acum sau din scrierile Sfintilor Parinti), prin inspiratie divina, a primit raspunsul si ni-l poate oferi...

Părintele Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, p. 308: http://docs.google.com/viewer?url=ht...ol-1.pdf&pli=1

Deci Parintele Staniloaie zice ca raul este de fapt o experimentare a binelui, dar exagerata, in incercare proprie, fara Dumnezeu, a unor ingeri (ajunsi rai) de a evolua prin forte proprii . E un bine care s-a dus pe un drum gresit (incorect). Cred ca si noi ca "buni" crestini facem asta cand vrem sa "impingem" de la spate pe aproapele nostru mai "slab".

" Nu tot cel ce imi spune < Doamne , Doamne > va intra in Imparatia Cerurilor , ci acela care face voia Tatalui meu din ceruri. . . ( 22 ) A-L exclude pe Dumnezeu din viata noastra inseamna a fi in iad . Noi suntem cei care ne cream iadul prin trufasa noastra razvratire si prin neascultare .

Iadul sunt eu și tu, doi împielițați în carne de om, fără să știm de om și oameni. Iadul e alternativa la viață, adică moarte vii fiind și viață la rece = vid, fără loc și timp, coșmarurile tale sunt vise / visuri cu sistem de referință - iadul. Și coșmarul e pâlpâirea, darmite flacăra, darmite focul, darmite originea focului de ars, care nu e realitate fiindcă e moarte și de aceea, întru moarte viața nu are rost. Viața e dincoace și dincolo de moarte,, moartea e prezența limitei / demarcației d'amu' - apoi, și permanentizarea / eternizarea d'amu' - apoi înseamnă iad. Nu știu să desenez!

Nu stiu cine a creat iadul. Dar stiu ca Domnul nostru ne cheama in Raiul Sau, cel cu bucurii fara de masura si fericire vesnica. La acela ma gandesc mai mult decat la iad, pentru ca in acela vreau sa am odihnesc.

Pomeniti-ma fratilor!

Iadul
 

Iadul a fost creat de Dumnezeu. Focul din iad este mania iutimi Lui. Acel foc e unul duhovnicesc.