Dragostea e aceiasi,si la sfinti din pustie si la piata.Faptele dragostei sunt aceleasi peste tot.
Si mai ales inima din care pleaca ele.Problema este ca nici eu NU am dragoste,.pentru ca nu am ce fapte bune sa povestesc ca am facut in ultimul timp.
Nu intelesul dragostei cred ca e altul,ci mu.ltimea pacatelor ne face neroditori.
Si bineinteles mandria e primul pacat care ucide dragostea

una este iubirea fata de copii, pe care sunt convins ca o ai si alta e iubirea ca virtute crestina, care se manifeste ca iubire a tuturor semenilor, si a celor care ne iubesc inapoi si, mai ales, a celor ce ne ocarasc. nu vreau sa spun ca iubirea fata copiilor nu tine de crestinism, Doamne fereste! insa orice virtute spre care tinde omul se gaseste la Dumnezeu, iar la Dumnezeu, iubirea ii cuprinde pe toti, in egala masura.
Ai dreptate, cel ce are dragostea cea adevarata se roaga neincetat pentru toti - vezi SFANTUL SILUAN!
Recunoscand ca nu avem nici dragoste, nici smerenie, acesta este primul pas spre a le cultiva. Sau spre a-L lasa pe Dumnezeu sa le cultive in noi.

Asa gandesc si eu. Adica, un fel de "dragoste" avem si noi, dar nu cea despre care vorbesc sfintii. :)

Acest avva Theofil arhiepiscopui s-a dus odata la Schit. Si adunandu-si fratii, au zis lui avva Pamvo : zi vreun cuvant episcopului, ca sa se foloseasca. Zis-a lor batranul : daca nu se foloseste de tacerea mea, nici de cuvantul meu nu poate sa se foloseasca.

Referitor la dorinta de cunoastere am gasit ceva frumos in cartea Sfantului Siluan Athonitul.

"Cu mintea noastra nu putem cunoaste nici macar cum s-a facut soarele; si atunci cand cerem lui Dumnezeu sa ne spuna cum s-a facut soarele, primim in suflet acest raspuns limpede: "Smereste-te si vei cunoaste nu numai soarele, ci si pe Facatorul lui".
Dar cand sufletul cunoaste pe Domnul, el uita de bucurie soarele si intreaga zidire si lasa grija pentru cunoasterea pamanteasca."

Multi atei intreaba:care e parerea crestinismului despre univers?De ce nu ne dati raspunsuri concrete? Si nu isi dau dseama ca adevarata intelepciune,este de a te smeri,a omori toate aceste intrebari incepatoare,si a lasa Creatorul sa vorbeasca cele ale Sale
Biblia nu spune tainele universului,dar spune tainele inimii.

tare frumos fragmentul. As adauga ceva de la parintele Paisie: atunci cand l-a intrebat o maica "Gheronda, cum putem scapa de mandrie?", parintele a raspuns "Cunoaste-te pe tine insuti!". cat de simplu... a-ti da seama ca tu esti un pacatos, ca nu ai nimic, ca nu esti vrednic de darurile lui Dumnezeu inseamna a te cunoaste pe tine insuti. smerenia e cea mai inalta forma de cunoastere, ce paradox frumos!
Mi-am amintit si de alta intamplare. Au mers niste seminaristi la parintele Selafiil de la Noul Neamt si i-au spus "Parinte, ne lupta mult gandurile de mandrie..", iar parintele, in sfanta lui simplitate, a raspus: "Dar ce faceti, de va mandriti atat?". Si seminaristii... pauza. :)

Nici eu nu am fapte bune.
Dar mila lui Dumnezeu este mare si sper ca va socoti cum i-a socotit painea vamesului Petru:
"În părţile Africii era un vameş, anume Petru, foarte nemilostiv, care niciodată nu miluia pe săraci, nici nu se mai gîndea la moarte, nu mergea nici la bisericile lui Dumnezeu şi îşi astupa urechile sale de la cei care cereau milostenie. Iar bunul iubitor de oameni, Dumnezeu, Cel ce nu vrea moartea păcătosului, ci se îngrijeşte de mîntuirea tuturor, şi cu judecăţile care ştie mîntuieşte pe fiecare, Acela, şi cu Petru acesta a făcut după bunătatea sa, şi a mîntuit pe el cu un chip ca acesta: Într-o vreme săracii şi scăpătaţii şezînd la uliţe, începu a lăuda casele milostivitorilor, şi a se ruga lui Dumnezeu pentru dînşii, iar pe cei nemilostivi îi ocărau.

Deci, a ajuns cuvîntul şi pînă la acest Petru, căruia îi ziceau că este cu totul nemilostiv. Şi se întrebau unul pe altul dacă luat-a cineva cîndva din casa lui Petru ceva milostenie, zicînd toţi că nimeni n-a luat de la dînsul ceva. S-a sculat apoi un sărac şi a zis: "Ce-mi veţi da mie dacă eu voi merge acum şi voi scoate de la dînsul milostenie?" Şi făcură între dînşii rămăşag. Deci, mergînd săracul, a stat la poarta casei lui Petru. Ieşind Petru din casă şi ducînd slugile un catîr încărcat de pîine la casa vameşului, săracul, cel ce făcuse rămăşag cu tovarăşii săi, i s-a închinat lui şi a început a cere milostenie întradins, plîngîndu-se. Iar el, neaflînd piatră, a apucat o pîine şi a aruncat în cel sărac, l-a lovit în obraz şi s-a dus. Iar săracul, apucînd pîinea, a mers la tovarăşii săi, zicîndu-le că din înseşi mîinile lui Petru a luat pîinea aceea. Şi a lăudat pe Dumnezeu că Petru vameşul este milostiv.

După două zile s-a îmbolnăvit vameşul şi, fiind aproape să moară, s-a văzut pe sine în vedenie că era cercetat la oarecare judecată şi punîndu-se faptele lui în cumpănă, de o parte a cumpenelor stau nişte arapi puturoşi şi mîrşavi, iar de altă parte a cumpenelor stau nişte bărbaţi foarte luminoşi la chip. Deci, arapii aducînd toate faptele cele rele pe care Petru vameşul, din tinereţe, în toată viaţa sa, le făcuse, le puneau în cumpănă, iar bărbaţii cei purtători de lumină nimic bun nu aflau din faptele lui Petru, pe care să le pună de partea cumpenei lor, împotriva lucrurilor lui celor rele care erau aduse de diavoli. Şedeau întristaţi şi, nepri-cepîndu-se, unul către altul zicea: "Noi, dar, nu avem nimic aici". Atunci a răspuns unul dintre dînşii: "Cu adevărat nu avem nimic, fără numai o pîine pe care a dat-o lui Hristos mai înainte cu două zile, şi aceea încă fără de voie". Deci puseră pîinea aceea de partea aceea a cumpenii şi îndată a tras cumpăna mai mult decît cea dintîi. Atunci ziseră către vameş acei bărbaţi frumoşi la chip: "Mergi, sărace Petre, şi mai adaugă la pîinea aceasta, ca să nu te ia pe tine arapii aceia mîrşavi şi să te ducă în chinul cel veşnic"."

Asa este, insa lupta care se da este mare. :) Tin minte ca am vazut un interviu pe care l-a luat un ateu unui preot catolic. Spunea cel care era ateu ca nu are nevoie de Dumnezeu ca sa-i descopere cum a aparut omul si altele asemenea fiindca a gasit explicatia stiintifica pentru asta. Ca si cum Dumnezeu are sens numai in masura in care ne da anumite informatii despre aceste lucruri. De fapt, e exact invers, Dumnezeu vrea sa ne invete sa iubim, iar asta nu se poate decat daca renuntam la iscodirile de tot felul, la a ne baza pe propriile puteri in tot ceea ce facem.

Foarte frumos si atat de adevarat! :)

"Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu."
"Painea" de care se vorbeste aici are semnificatii adanci. este vorba de fapt de MATERIALISM, in intregimea lui. Si asa este, nimeni nu s-a saturat pana acum din aceasta paine. Dumnezeu sa-i lumineze!

Nu m-am gandit la asta.
(Este o pilda care-mi place mult si i-o spun copilului meu.)

Acestasi avva Theofil arhiepiscopul vrand sa se savarseasca, a zis : fericit esti, avvo Arsenie, ca de acest ceas iti aduceai aminte pururea !

Cel ce are mereu moartea in fata ochilor nu poate gresi, iar cand aceasta va veni, cum poate fi altfel decat fericit?

Zis-a avva Daniil: “Ne-a povestit nouă avva Arsenie despre oarecare, deşi poate chiar el era, că şezând un bătrân în chilia sa, i-a venit un glas zicând: “Vino şi îţi voi arăta lucrurile oamenilor”. Sculându-se a ieşit şi l-a dus pe el într-un loc unde i-a arătat un arap tăind lemne şi făcând o sarcină mare, apoi se ispitea să o ridice, dar nu putea. În loc de a mai lua dintr-însa, el mergând mai tăia lemne şi adăoga peste sarcină, şi aceasta o făcea vreme îndelungată. Mergând puţin mai înainte, iarăşi i-au arătat lui un om ce şedea lângă un lac scoţând apă dintr-însul şi turnând-o într-un jgheab găurit, din care curgea iarăşi în lac. Apoi i-a zis iarăşi: “Vino să-ţi arăt alta”: a văzut o biserică şi doi oameni călări pe cai ţinând o prăjină de-a curmezişul, unul împotriva altuia. Şi voiau să intre prin uşă şi nu puteau, pentru că era prăjina de-a curmezişul şi nu s-a smerit nici unul pe sine înapoia celuilalt, ca să întoarcă prăjina de-a dreptul şi pentru aceasta au rămas afară de uşă. Şi bătrânul a zis: “Aceştia sunt oamenii care poartă cu mândrie cumpăna, ca şi cum ar fi a dreptăţii şi nu s-au smerit ca să se îndrepteze pe sine şi să călătorească pe calea cea smerită a lui Hristos. Pentru aceasta şi rămân afară de Împărăţia lui Dumnezeu. Iar cel ce tăia lemnele, este omul cel întru multe păcate, care în loc de a se pocăi, adăugă alte fărădelegi peste păcatele sale. Apoi, cel ce scotea apa, este omul ce face lucruri bune, dar pentru că are întru dânsele amestecare rea, cu aceasta a prăpădit şi lucrurile cele bune ale sale. Deci tot omul trebuie să fie treaz la lucrurile sale, ca să nu se ostenească în deşert”.

Se povesteşte despre avva Agathon, că se silea să facă toate poruncile şi când trecea în corabie, el mai întâi apuca lopata, iar când mergeau la dânsul fraţii, îndată după rugăciune mâna lui punea masa, căci era plin de dragostea lui Dumnezeu. Iar când era să se săvârşească, a rămas trei zile având ochii deschişi şi nemişcaţi. L-au mişcat atunci fraţii, zicând: “Avvo Agathoane, unde eşti?” Acesta le-a răspuns: “Înaintea judecăţii stau”. I-au zis ei: “Şi tu te temi, părinte?” “Cu adevărat m-am silit după puterea mea, ca să păzesc poruncile lui Dumnezeu; dar om sunt şi de unde să ştiu de au plăcut lucrurile mele lui Dumnezeu!” Şi i-au zis fraţii: “Dar nu nădăjduieşti, că lucrul tău este după Dumnezeu?” Zis-a bătrânul: “Nu nădăjduiesc, de nu voi întâmpina pe Dumnezeu, căci alta este judecata lui Dumnezeu, şi alta cea a oamenilor”. Iar când au vrut să-l mai întrebe alt cuvânt, le-a zis lor: “Faceţi bine şi nu mai grăiţi acum cu mine, căci n-am vreme”. Şi îndată s-a săvârşit cu bucurie. Că-l vedeau trăgându-se, în ce fel heretiseşte cineva pe prietenii şi iubiţii săi. Avea încă păzire mare în toate şi zicea, că fără de păzire mare nu păşeşte omul la nici o faptă bună.

A intrat odată avva Agathon în cetate să-şi vândă puţinele vase şi a găsit lepădat în drum lepros care i-a zis: “Unde te duci” I-a răspuns avva Agathon: “În cetate, să vând nişte vase”. Zis-a lui leprosul: “Fă milostenie, de mă ia acolo!” Luându-l bătrânul în spate, l-a dus în cetate. I-a zis leprosul: “Unde-ţi vei vinde vasele, acolo să mă pui”. Şi a făcut bătrânul aşa. Deci, după ce vindea un vas, îi spunea bubosul: “Cu cât l-ai vândut?” Şi-i răspundea: “Cu atâta”. “Cumpără-mi o plăcintă”. Şi-i cumpăra. Şi iar vindea alt vas. Şi îi zicea leprosul iarăşi: “Dar acesta cu cât?” Şi-i răspunse bătrânul: “Cu atâta”. “Cumpără-mi acest lucru”. Şi-i cumpăra. După ce a vândut toate vasele şi vroia să se ducă, i-a zis bubosul: “Te duci?” “Da!” Şi i-a zis din nou: “Fă iarăşi milostenie, de mă du unde m-ai găsit!” Şi luându-l iar în spate, l-a dus la locul lui. I-a spus atunci bubosul: “Binecuvântat eşti Agathone de Domnul în cer şi pe pământ!” şi ridicând ochii săi, pe nimeni n-a văzut. Că a fost îngerul Domnului care a venit să-l ispitească. :1:

Povestit-a unul din părinţi că era în Kellia un bătrân ostenitor purtând rogojină care s-a dus la avva Ammona. Când l-a văzut purtând rogojina, i-a zis acestuia avva Ammona: “Aceasta nimic nu te foloseşte”. Atunci l-a întrebat pe el bătrânul, zicând: “Trei gânduri mă supără: sau să merg în pustietăţi, să mă duc în străinătate, unde nimeni nu mă cunoaşte, sau să mă închid în chilie şi cu nimeni să nu mă întâlnesc, mâncând după două zile”. Zis-a avva Ammona: “Nici una dintr-acestea trei nu-ţi este de folos să faci; ci mai vârtos şezi în chilia ta şi mănâncă puţin în fiecare zi având totdeauna cuvântul vameşului în inima ta. Şi aşa poţi să te mântuieşti”.

tare mult mi-a placut aceasta. greu de imaginat rabdarea sfantului... multumim mult!

Intrebat-a maica Theodora pe avva Theofil, ce este cuvantul acela ai apostolului : vremea rascumparand ? Iar el i-a zis ei : numirea arata castigul. Adica : vreme de ocara ti-a venit ? Cumpara cu smerita cugetare vreme si cu indelunga rabdare vremea ocarii si trage castigul la tine. Vremea de necinste ti-a venit ? Cu suferirea rautatii cumpara vremea si castiga. Para mincinoasa de-ti va veni, cu rabdarea si cu nadejdea castiga. Si toate cele impotriva, de vom voi, ni se vor face noua castiguri.

Zis-a maica Theodora : siliti-va sa intrati prin usa cea stramta, ca precum pomii, de nu vor lua ierni si ploi, nu pot a face roada, asa si noua veacul acesta iarna ne este si imparatiei cerurilor nu vom putea sa ne facem partasi, fara numai prin multe necazuri si ispite !

Era un bătrân în Kellia, anume Apollo, şi de venea cineva să-l roage să-l ajute la orice fel de lucru, cu bucurie se ducea, zicând: „Cu Hristos am astăzi să lucrez pentru sufletul meu, căci aceasta este plata sufletului”.

Se spunea despre avva Apollo de la Sketis, că în tinereţe era ţăran, păstor de oi. Văzând el odată în ţarină o femeie care avea în pântece, îndemnându-se de diavolul, şi-a zis: „Oare cum se află pruncul în pântecele ei?”, şi despicând-o, a văzut. Atunci, îndată l-a lovit pe el durerea inimii şi umilindu-se, a veni la Sketis şi a vestit părinţilor ceea ce a făcut. Auzindu-i psalmodiind: „Zilele anilor noştri întru dânşii şaptezeci de ani, iar de vor fi în putere optzeci de ani. Şi ce este mai mult decât aceştia, osteneală şi durere”, le-a zis: „Am patruzeci de ani şi nici măcar o rugăciune n-am făcut, aşa că, de voi trăi alţi patruzeci de ani, nu voi înceta rugând pe Dumnezeu să-mi ierte păcatele mele”. Deci, nici un lucru de mâini nu făcea, ci totdeauna se ruga, zicând: „Am greşit ca un om, iar Tu ca un Dumnezeu curăţeşte-mă!” I s-a făcut astfel rugăciunea aceasta întru cugetare ziua şi noaptea. Având un frate petrecând cu el şi l-a auzit acesta: „Supăratu-Te-am, supăratu-Te-am, Doamne, lasă-mă ca să mă odihnesc puţin”. Şi i s-a făcut lui încredinţare că i-a iertat Dumnezeu toate păcatele împreună cu cel al femeii ucise, numai pentru copil nu s-a încredinţat. I-a zis atunci unul din bătrâni: „Şi păcatul uciderii copilului ţi l-a iertat Dumnezeu, dar te lasă în durere, că este de folos sufletului tău”.

Spunea avva Apollo despre primirea fraţilor: „Trebuie să ne închinăm fraţilor care vin la noi; căci nu lor, ci lui Dumnezeu ne închinăm. De aceea se zice că „dacă l-ai văzut pe fratele tău, ai văzut pe Domnul Dumnezeul tău”, şi aceasta de la Avraam am luat-o. Şi când îl primiţi, să-l siliţi spre odihnă, că şi aceasta de la Lot am învăţat, care a primit pe îngeri”.

A zis iarasi : bine este a ne linisti, caci barbatul intelept, liniste aduce. Ca mare lucru este, cu adevarat, fecioarei si calugarului a se linisti, dar mai ales tinerilor. Dar vine vicleanul si ingreuneaza sufletul cu leneviri, cu imputinari de suflet, cu ganduri; apoi ingreuneaza si trupul cu boale, cu slabiciune, cu slabanogirea genunchilor si a tuturor madularelor si slabeste puterea sufletului si a trupului si fiecare poate sa zica : sunt slab si nu pot sa-mi fac canonul. Dar de ne vom trezi, toate acestea se risipesc. Ca era un calugar si cand venea sa-si faca pravila, il apuca raceala si fierbinteala ( adica friguri ) si capul tare i se supara. Si asa isi zicea lui-si : iata, sunt bolnav si voi muri, deci sa ma scol mai inainte pana ce nu mor si sa-mi fac pravila. Si dupa ce va inceta pravila, incetau si frigurile , si iarasi, cu aceasta socoteala fratele se impotrivea si isi facea pravila si asa a biruit pe vicleanui.

..
 

Asa este. Nu poti sa ai dragoste daca nu ai smerenie. Adevarata dragoste e numai in Hristos. In rest, nu e dragoste, e amagire de-a noastra ca e "dragoste". Nu esti extremista. Atunci cand ajungi sa gusti putin din dragostea lui Dumnezeu, iti dai seama ce inseamna. Pana atunci, ne dam cu presupusul.

Minunate judecatile lui Dumnezeu!

Aceeasi maica zicea iarasi ca nici nevointa, nici privegherea, nici tot felul de osteneala nu mantuieste, fara numai smerita cugetare cea adevarata. Caci era un pustnic care gonea dracii si ii intreba : cu ce iesiti voi ? Cu postul ? Si ei ziceau : noi nici nu mancam, nici nu bem. Dar cu privigherea ? Si ei raspundeau : noi nu dormim. Cu pustnicia ? Iar ei ziceau : noi prin pustietati petrecem. Cu ce iesiti dar ? Si ei raspundeau : nimic nu ne biruieste pe noi, fara numai smerita cugetare pentru ca ea este biruirea dracilor.



A zis iarasi maica Theodora, ca era un calugar care de multimea ispitelor, zicea : ma duc de aici. Si dupa ce si-a pus sandale in picioare, a vazut pe alt om ca-si pune si el sandalele lui si a zis catre dansul omul : au nu pentru tine iesi ? Iata eu merg mai inainte decat tine, ori unde vei merge. Si acest om era dracul, care ii facea lui ispite

Precum nu se ingaduie apa si focul laolalta, asa nu se ingaduie laolalta indreptatirea de sine si smerenia.

Se spunea pentru avva Ioan Colov, ca a zis odata fratelui sau celui mai mare : voiam fara de grija sa fiu, precum ingerii sunt fara de grija, nimic lucrand, ci nelipsit slujind lui Dumnezeu. Si dezbracandu-se de haina, a iesit in pustie. Si facand o saptamana, s-a intors catre fratele sau si dupa ce a batut in usa, l-a auzit pe dansul si mai inainte de a deschide, a zis : tu cine esti ? Iar el a zis : eu sunt Ioan, fratele tau. Si raspunzind i-a zis lui : Ioan s-a facut inger si nu mai este intre oameni. Iar el i se ruga zicand : eu sunt ! Si nu i-a deschis lui, ci l-a lasat pana dimineata sa se trudeasca. Iar mai pe urma, deschizandu-i, i-a zis : om esti, trebuinta ai sa lucrezi iarasi ca sa te hranesti. Si a facut metanie, zicand : iarta-ma !

A mers avva Lot la avva Iosif si i-a zis : avvo, dupa puterea mea imi fac putina pravila si putinul post si rugaciunea si citirea si linistea si dupa puterea mea sunt curat cu cugetele. Ce am a mai face ? Deci, sculandu-se batranul, si-a intins mainile la cer si i s-au facut degetele ca zece faclii de foc. Si i-a zis : de voiesti, fa-te tot ca focul !

deci, ce ar trebui sa intelegem de aici? putin comentariu n-ar strica in cazul asta.

cred ca se referea la rugaciune. de aia si-a intins avva Iosif mainile spre cer, asa cum se roaga pustnicii si ascetii. rugaciunea sa fie ca focul. pana nu ajungem acolo sa nu avem liniste, asa cum avea avva Lot cand a cerut un sfat. el a spus ca este de ajuns ce face, insa avva Iosif i-a aratat ca pana nu e rugaciunea ta ca focul, nu te poti opri din nevointa.

multumesc de raspuns, acum am inteles mai bine. si cred ca si avva Lot avea potential, ca sa zic asa, dar si-a fixat un ideal prea jos (scuzati exprimarea), de asta avva Iosif i-a zis "de voiesti".

da, el deja considera ca e de ajuns ce face, asa cum credem si noi de multe ori. Insa Izovrul Vietii este NESECAT. Doamne ajuta!

Cred ca se mai referea la semrenie si la putere.Caci si avva Lot se ruga.Dar niciodata nu poti zice ca este de ajuns cat te rogi.Ruga nu e doar cuvant,ci si putere

eu cred ca in rugaciune se aduna toate virtutile, inclusiv smerenia. imi permit sa spun ca avva Lot, in momentul acela, era putin caldicel.

"Astfel, fiindcă eşti căldicel - nici fierbinte, nici rece - am să te vărs din gura Mea."

Apocalipsa III,16

Zis-a iarasi ca precum lihnariul in camera intunecoasa lumineaza, asa si frica lui Dumnezeu cand va veni in inima omului, il lumineaza si-l invata toate faptele cele bune si poruncile lui Dumnezeu.

Se spune despre avva Marcu anahoretul ca locuia alaturi de manastirea Pentucla si ca timp de saizeci si noua de ani aceasta indeletnicire avea: postea saptamani intregi incat unii socoteau ca este fara de trup. Lucra zi si noapte, potrivit sfaturilor lui Hristos. Dadea saracilor tot ce castiga si nu primea de la nimeni nimic. Auzind de asta, unii crestini iubitori de Hristos au venit la el ca sa-l ajute, dar el le-a spus:
- Nu primesc, caci lucrul mainilor mele ma hraneste si pe mine si pe cei care vin la mine pentru Dumnezeu.

In toate supararile si necazurile ce ti se vor intampla, defaima-te si ticaloseste-te, zicand: pentru pacatele mele mi s-a intamplat aceasta scarba si deci multumesc Dumnezeului meu.

Zis-a un Batran: sa stiti ca alt drum catre mantuire nu este decat smerenia, dupa cum scrie Evanghelia vamesului. De va fi cineva neatins de pacate spurcate, sa nu cumva sa se inalte cu gandul sau, socotindu-se pe sine fara de pacate, ci unul ca acela mai vartos sa se smereasca si sa se pazeasca, socotindu-se mai pacatos decat toti oamenii. Iar de se va inalta cu gandul sau, socotindu-se ca este neatins de pacate spurcate pentru ca n-a cazut in nici un pacat trupesc si lumesc, ci este curat tot si pururea gata si vrednic de impartasirea Sfintelor Taine, iar pe altul, pe care il stie el ca a cazut candva in vreun pacat il socoteste nevrednic de Sfintele Taine, unul ca acela cu astfel de gand inalt si fara de smerenie, este nevrednic, necurat si urat lui Dumnezeu si in pieire merge si nu-i va folosi curatenia lui, neavand smerenie. Ca, mult mai placut si mai iubit este de Dumnezeu pacatosul smerit, decat dreptul mandru.