cu capul spre stânga, spre inimă!

adevărat, să nu fie tehnicile mai presus de rugăciune, decât să facem yoga, mai bine fără ele;-)

Dragilor
 

Putem sa spunem rugaciunea inimii, nu un ceas, ci 10 ceasuri, cu capul plecat, cu gandul la Domnul. Daca nu ne curatim de pacate nu vom ajunge la mult ravnita rugaciune in inima , curgatoare singura si incalzita de Iisus Hristos.
Iata un parinte aghiorit care a dobandit darul lui Dumnezeu , rugaciunea inimii, ce spune:

"Deoarece împãratul ceresc, Domnul nostru Iisus Hristos, curat fiind si mai presus decât
orice curãtenie, nu intrã la întâmplare în inima murdarã, nesocotitã si nepregãtitã, pentru
cã se spune: "In inima nesocotitã Dumnezeu nu va intra, iar de va intra, grabnic va iesi".
Ci intrã în inima socotitã, pregãtitã si curatã. Ascultati pe proorocul David, care zice
despre aceastã pregãtire a inimii astfel: "S-a pregãtit inima mea", apoi "Voi slãvi si voi
cânta în slava mea", ceea ce aratã cã mai întâi trebuie sã ne pregãtim inima curatã pentru
primirea lui Hristos si, dupã ce îl primim în inimã pe Hristos, putem sã spunem
rugãciunea si sã o avem fãrã încetare în inima noastrã, bucurându-ne si veselindu-ne,
dupã cum spune Apostolul: "Strigând si cântând în inima noastrã Domnului".
Iar pregãtirea inimii este aceasta: postul permanent, chinuirea si ostenirea fãrã mãsurã a
trupului, umilirea excesivã. Pentru cã, pe de o parte, postul neîncetat curãteste trupul
postitorului de lucrarea si de materia poftei celei rele, pe de altã parte ostenirea trupului
mordficã zvâcnirile necuviincioase ale cãrnii, iar umilirea exageratã aduce rugãciunea si
devine, într-un anume fel, ca o prevestitoare a acesteia. Precum steaua de dimmeatã ne
aratã si ne vesteste cã peste putin timp va rãsãri soarele strãlucitor, care odatã rãsãrit va
lumina cu razele sale lu mea întreagã, tot asa si umilinta binevesteste celui ce se
pregãteste vestea cea bunã a mângâierii si-i aduce la cunostintã cã din clipã în clipã
rugãciunea va sosi în inima lui. Odatã venitã rugãciunea, aceasta va lumina sufletul si
inima si mintea cu razele luminoase si strãlucitoare, care izvorâsc în chip sensibil din
numele lui Hristos.
Iar dacã mintea este luminatã, atunci omul distinge ceea ce este folositor pentru suflet de
ceea ce este vãtãmãtor. Si precum cel care merge noaptea având cu sine o luminã vede
drumul si nu rãtãceste, tot asa si cel care îsi lumineazã mintea cu lumina adevãratã a lui
Hristos distinge drumul adevãrat si drept care-l duce la Hristos de drumul cel amãgitor si
rãtãcitor care-l duce la pieire si la diavol."

"Pe cat de des spune crestinul rugaciunea Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul, intr-atat de mult primeste harul Duhului Sfant, pace in suflet, luminarea mintii si putere sa duca lupta vietii. Aceasta Rugaciune nu o poate spune cineva daca nu are harul Duhului Sfant, caci cuvantul lui Dumnezeu ne incredinteaza ca nimeni nu poate numi pe Iisus Hristos Domn si Dumnezeu, fara numai in Duhul Sfant (1 Corinteni, 12,3).

Rugaciunea Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul, ne ajuta mult sa reusim si noi sa avem inlauntrul nostru harul lui Dumnezeu lucrator si simtitor. Dimineata, cand ne trezim, impreuna cu rugaciunile diminetii, Imparate ceresc, Preasfanta Treime, Tatal nostru, sa spunem de multe ori si Rugaciunea aceasta, facand de fiecare data sfanta Cruce.

Cand ne vine o anumita ispita, cand ne vine in minte un gand rau, sa zicem: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul, ca sa fuga acest gand rau. Cand avem vreo suparare, vreo deznadejde, vreo greutate, numai ce spunem Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul cu smerenie, cu credinta, si vine imediat pacea in sufletul nostru.

Atunci cand e gata sa se faca sminteala, suparare, despartire sau vreo alta tulburare in familie, de indata sa zicem: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul, Doamne Iisuse Hristoase, lumineaza pe copiii nostri, Doamne, impaciueste-ne, si va veni harul, binecuvantarea si pacea.

Toti crestinii pe care i-am sfatuit sa spuna Rugaciunea, mai ales atunci cand apar greutati in familie, ne-au marturisit faptul ca prin Rugaciunea aceasta familia dobandeste pace, copiii se lumineaza, lumea din jur devine mai buna si se apropie de Hristos.

Plecand din Sfantul Munte, tineti acest lucru, daca vreti, ca un dar de mult pret: si incercati sa spuneti cat mai des: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul. Nu e nevoie sa fie cineva inchis in camera sa sau in vreo biserica. Si in automobilul pe care-l cnduce, si pe drumul pe care merge, si cand face vreo treaba, omul contemporan poate avea mintea sa la Dumnezeu si sa se roage: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul" (Gheron Gheorghie, Staretul Manastirii Grigoriu, Sf. Munte Athos).

Da, da, da, AMIN+!

Spunea un autor cam asa:
tehnica e o scara
pe care urci
pana in apropierea Adevarului
Dupa care poti
sa ii dai cu piciorul...

Imi place mult vorba asta...

Asa este, e adevarat. Te ajuta sa treci peste multe. Pe diavol il alunga. Ne ajuta, chiar daca nu am dobandit-o in inima, curgatoare singura, chiar daca nu am ajuns la cea mai inalta treapta a rugaciunii.

cele spuse de monahul fericit ca a gasit Rugaciunea lui Iisus ajungand la comuniunea cu Dumnezeu in inima sa, nu contrazice cu nimic cele spuse aici de Gheron Gheorghie. Personal eu, prin rugaciunea inimii am trecut prin multe ispite chiar daca nu am ajuns la treapta rugaciunii launtrice cu inima. Sunt pacatoasa, o recunosc si mai am mult de luptat. Nici nu cutez a ridica ochii spre Domnul sa cer asa ceva stiind cate pacate navalesc peste mine.
Chiar am citit deunazi "Mistica vederii lui Dumnezeu" in care se spunea ca unul din darurile de pret ale lui Dumnezeu este vederea pacatelor. Este extraordinar acest dar. in ziua in care am inceput sa vad pacatele mele, m-am ingrozit. De ce? Pentru ca desi eu incetasem sa mai fac pacate, spuneam eu, cel putin vazute fizic, in clipa in care am inceput sa le vad, am distins atat de multe pacate cu gandul incat am alergat la duhovnic ingrozita de ce descopeream.

Trebuie cu adevarat sa fii mereu cu mintea la Domnul, ca sa poti stopa pacatele gandului. Uite tu aici draga Geroge M analizeaza bine ce ai gandit cand ai postat si imposibil sa nu vezi pacatul facut.

Acum am scris spre lamurire, si cer iertare Domnului si voua ca si eu acum aici am facut un pacat.

Inchei cu un citat din aceasta carte " Mistica vederii lui Dumnezeu" :

"„Mă învinuiesc pe mine însumi de orice rău, pentru că nu găsesc în toată lumea un păcat pe care să nu-l fi făcut măcar printr-o atingere de o clipă a minţii mele.”
„Părinţii spuneau că a-ţi vedea păcatul este un mare dar al Cerului, mai mare decât vederea îngerilor. Şi eu, mulţi ani am fost orb duhovniceşte.”Arhim. Sofronie

Pana nu reusim sa iesim invingatori in lupta cu pacatul rugaciunea launtrica in inima nu o vom dobandi. In schimb ea ne va fi de ajutor toata viata. Domnul sa aiba mila de noi!

@ dobrin7m
 

Asa este, cuvintele Parintelui Gheorghie nu intra in contradictie cu cele citate de tine mai sus. Intaresc si eu asta si imi pare rau daca s-a inteles ca as fi vrut sa subliniez contariul. Poate s-ar fi cuvenit sa fac dintru inceput aceasta precizare, spre a evita orice confuzie.

Legat de vederea pacatelor, intr-adevar, e un mare dar. Cat timp nu le observam, petrecem in orbire duhovniceasca. Multumim si pentru folositoarele cuvinte ale Cuviosului Sofronie.
Doamne ajuta!

Aceasta era metoda. "Asezat intr-o chilie linistita, inchide usa si ridica-ti spiritul mai presus de tot ce e lucru desert si vremelnic, apoi asezandu-ti barba in piept si indreptand ochiul trupesc impreuna cu tot spiritul spre mijlocul pantecelui, adica spre buric, comprima aspiratia aerului, ce trece prin nas in asa fel incat sa nu respiri cu usurinta si cerceteaza cu mintea launtrul maruntaielor ca sa gasesti acolo locul inimii unde obisnuiesc sa se adune toate puterile sufletului. La inceput vei da peste un intuneric si o rezistenta indaratnica, dar staruind si practicand aceasta ocupatie ziua si noaptea, vei descoperi, ca prin minune, o fericire fara margini. Imediat ce spiritul gaseste locul inimii, el zareste dintr-odata ceea ce niciodata n-a stiut. Caci el zareste aerul care exista in centrul inimii si se vede pe el insusi intreg si luminos si plin de discernamant, de atunci incolo, indata ce un gand apare, spiritul il alunga si il nimiceste prin invocarea lui Iisus Hristos, inainte ca acest gand sa se defineasca si sa ia vreo forma. Din acest moment, spiritul, in pornirea sa contra demonilor desteapta mania care e dupa fire si loveste continuu in vrajmasii spirituali. Restul il vei invata cu ajutorul lui Dumnezeu, practicand paza spiritului, si retinand in inima pe Iisus. Caci, aseaza-te in chilia ta, s-a zis, si ea te va invata toate lucrurile".

Mintea nu coboara in inima prin tehnici, ci prin rodul harului in om. Din ce stiu, aceste tehnici aveau menirea de a tine mintea treaza la acesta rugaciune, erau doar pasi spre dobandirea ei.

Chiar avem nevoie de retete pentru rugaciuni? Ne rugam cu sufletul, cu dragoste si umilinta si in rest e treaba lui Dumnezeu ce face cu rugaciunea noastra.

Rugaciuni fierbinti va doresc!

Dupa care , cum amintea Costel , important , poate cel mai important , este rodul harului in noi !

Hai să vă spun cum am auzit de la cineva că se practică rugăciunea minții, care trebuie să ajungă în inimă și care te scapă de gLumele porcoase.

Întâi de toate trebuie să cauți cu atenția, cu privirea, cu mintea, în jurul buricului, o zonă sufletească foarte umilită, smerită, simțitoare, copilărească, micuță, iubitoare, care percepe nuanțele sufletului, nuanțele cugetului, care înțelege fără să caute cu deasila ca să înțeleagă ci pricepe așa frumos și simplu.

Dacă ai găsit așa o zonă interioară și profundă, o zonă de simțire emotivă și ascunsă și care nu vrea cu niciunchip să se arate cuiva, căci știe că o știe pe ea Domnul, deci dacă ai găsit acea zonă a minții și sufletului sensibilă în apropierea buricului, atunci poți începe:

Ai milă de Tine Doamamne Iisus Hristose, Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu și ai milă și de mine păcătosul..

Ai milă de noi toți, și ai milă de Tine Doamne, și ai milă de mine păcătos păcătosul...

Ai milă de Dumnezeu Doamne și ai milă de mine ca să fiu drept și iartă-mi păcatele și dăruie-mi dragoste curată... pentru Tine.

Doamne nu mă lepăda de la Tine și nu mă părăsi ci îndură-mă Doamne pe mine păcătosul...

Miluiește-mă mult Doamne căci a nevoie, ai milă de mine păcătosul,

Nu mă uita Doamne și nu mă părăsi ci ai milă ca să-mi amintesc să te ascult pe Tine și nu pe mine...

Nu mă lăsa să am milă de altceva sau altcineva decât de Tine Doamne, și ai apoi milă și de mine păcătosul...

Doamne nu mă chinui ci ajută-mă să-i rabd pe toți mai mult decât mă rabd pe mine, și ne miluiește pe noi ca să nu ne aprindem de răutate...

Ai milă Doamne că de nimic altceva nu am nevoie căci toate cele bune mi le-ai dat, iartă-mă că le-am stricat...

Repară-mă doamne, ajută-mă Doamne, curăță-mă, spală-mă, și mă miluiește și mă trăiește că de nimic nu sunt bun și numai rele fac și mă simt bine căci sunt obraznic Doamne,

Ai milă și ai milă și ai milă și nu mă lăsa pierzării în duhul uitării și necredinței ci amintește-mi să te ascult...

Mustră-mă Doamne și mă bate ca să mă îndrept și aprinde-mă ca să nu fac rele ci ca să rabd...

Molipsește-mă doamne de la Tine ca să am și eu milă împreună cu Tine de Tine și de toți păcătoșii Tăi Doamne și apoi ai milă și de mine, cel mai păcătos decât toți păcătoșii...

Scoate-mă doamne din fățărnicie și pofta de femei și de plăceri, ai milă de mine păcătosul...

Nu vreau bani Doamne, ai milă de mine păcătosul...

Și așa toată ziua de dimineață până seara... și noaptea prin somn și prin vise, mereu.




Nu știu, cred că mințea... că n-am mai auzit să facă cineva așa... ci toți se roagă ca după o formulă magică:

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul..., ca să nu te împrăștii.

Deci n-am mai auzit ca să se roage cineva așa dezlânat... dar zicea că așa a reușit să se scape de mândrie... și de răutate căci avea milă de el dar nu mai avea milă de apropae și nici de Dumnezeu...

Practicase 20 de ani rugăciunea inimii și ajunse în final să se mândrească...



Hai că am glumit...


Cineva zicea că pentru ca să nu te mândrești trebuie să te lepezi de păcate ca să nu le mai faci căci altfel atenția se spulberă și se împrăștie și caută plăcerile, poftele... caută gLumea ca să se laude și să se arate.

Mă iertați dar ceva Adevăr oare există prin ce v-am învățat.:26::37: Nu știu căci dorm și inima mea caută plăcerile și poftele rele... cu ochii duhovnicești.

Dragul meu, da, e si cu buricul o treba, o spun pe ici pe colo sfintii nostri, si tot ei insista mult mai mult pe rugaciunea inimii. iar aici, ce sa zic... Inima e inima iar buricul e buric... Cu iertare sa fie...
Apoi zice bine Cristi: harul, harul, fara har ... ce tot vorbim noi aici?... Ca iata budhismul (si altii) care pun baza pe munca omului dar uita complet de har... pai unde ajungem? Nu direct in umanismul cel mai trufas? sa nu fie, doamne ajuta-ne!

Puterea numelui lui Iisus
 

" Am vazut ca foarte multi spun si recomanda << folositi numele lui Iisus ca alunga diavolii . Numele Lui va apara de rau ">>
Dar cati stiu ca daca nu ai ajuns la o rugaciune atat de profunda incat sa apere durerea inimii- durerea sufletului , care aminteste de suferintele si patimile lui Hristos nu simti deloc Harul si dulceata crestinismului cum atat de frumos ne arata acel monah necunoscut atohnit in scrierea << Vedre Duhovniceasca >> . . . Mai multe intr un articol publicat in urma cu putin timp de Mihaela D. :http://cristiboss56.blogratuit.ro/Pr...US-b1-p184.htm

Multumesc, Cristi! Vedere duhovniceasca sa ne dea Domnul!!! AMIN+

"Foarte mult ii ajuta pe crestinii aflati in lume, cu diferite griji si ocupatii zilnice, sa gaseasca cateva minute de liniste pentru a se darui Rugaciunii.

Bineinteles, pe crestini ii sfintesc toate indeletnicirile lui Dumnezeu - toate cele ce sunt datori a le plini - daca le savarsesc cu smerenie si cu dragoste. Insa e nevoie si de rugaciune. Intr-o camaruta linistita - bine ar fi, dupa un scurt studiu duhovnicesc sau dupa ce am aprins candela in fata icoanelor si am tamaiat putin, pe cat mai departe cu putinta de zgomotul dimprejur, daca am reusit sa ne ferim si de alte preocupari ale mintii sau de cugete straine noua, sa ne afundam mintea in inima, spunand Rugaciunea: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul.

Cata pace, cata putere trag sufletele prin aceasta linistire de la Dumnezeu! Cat de mult se intaresc sufletele si pentru celelalte ceasuri ale zilei, pentru a se pastra impaciuite, fara nervozitate, fara tensiune si stres, avand toate puterile sufletesti in armonie si unitate!" (Parintele Gheorghie Kapsanis, Staretul Manastirii Grigoriu, Sf. Munte Athos)

Problema e buricul sufletului, la care mintea trebuie să se coboare şi să se umilească unindu-se încet cu Inima... cu Iisus, dar voi nu ştiţi cine este inima şi de aceea nu pricepeţi.

Ferice de cei curaţi cu inima, adică ţinând mintea la vicleniile iadului, prin răbdarea Domnului, te strădui să nu deznădăjduieşti pe nimeni... afară de draci care se deznădăjduiesc singuri mândrindu-te.

Adică încet încet lepezi toate poftele de răzbucurâie şi sarcasm negru şi gLume porcoase care vor mereu să pună acce-dia pe tine ca să te întortochezi în zmocuri şi ghemotoace anapoda... Priveşte cu seninătate şi pace, dar n+ai cum dacă nu eşti pe calea cea strâmtă cu urcuş... urcuşul ascultării şi iubirii.

Deci e vorba că împreună cu mintea trebuieşte să te umileşti ca să ieşi tu din inima ta şi să te supui, să te pleci ca să fii mai jos... undeva în zona buricului.

Şi atunci inima ta, eliberată de pofta de a ţi se închina alţii ţie pentru mulţimea păcatelor ingenios inventate şi scornite dintr-atâtea idei noi, ideiile semeţiei şi poftelor de plăceri frumoase şi perverse, eliberată de tartorul cel cu voire de fiară furioasă, se va umple de sus, din Tatăl prin Fiul, de Har, de Harul Duhului Sfânt întru nădejdea roadelor cereşti în om.

Altfel vei fii o sursă, un izvor de gLume prin care îi vei molipsi pe toţi la tot felul de vremelnicii minteresante şi aventuriere...

Dar trebuie să ai grijă ca să nu te împrieteneşti cu pielea gândului, căci ideea e mereu plină de idoli, şi atacul gândurilor ca unul pe care nu-l vezi şi nu-l ştii, din tine, un fur care te va rupe ca pe fraier în două căci nu e bine să dai întietate înţelepcigării cu jar trecător ca să fii înţelepţigargar... căci vei flecării toată ziua punând accentul pe cele lăudate de gLume... de frică, de frica ei că nu eşti şi tu aşa ca ea ca să fii ca ea: păcătoasă:

3E, 9e, e
6 6 6,

adică aşa ca nişte ochi ce se uită de sus în jos dar nu cu smerenie ci aşa de parcă ar fi ei Dumnezeu.

Deci vezi cât de greu este? Uşor cazi şi repede uiţi ce ţi s+a cerut.

Nu vă încredeţi în voi căci încrederea în sine te duce la buriceee, ştiţi voi de care, din alea vărsătoare de sânge, şi începeţi să dansaţi foarte entuziasmaţi de salomea... ca dând vina pe ea, să nu vă vedeţi coroana de pe cap. Aia de baal-aur primită de la asia... mică, tot mai mică.

E greu de priceput... căci fără Dumnezeu nu e nimic Adevărat în tot ce spun.

Nu uitaţi că îngerii sunt plini de ochi şi în interior şi exterior, şi cu ei văd şi sunt atenţi la tot ce se naşte din Tatăl, la toată iubirea ce curge de sus pentru cei mici.

"Rugaciunea mintii se face numai de catre cei ce au primit harul lui Dumnezeu. Nu trebuie sa se faca cu gandul: sa o invat, sa o dobandesc, deoarece putem ajunge la o stare de egoism si mandrie (...). Un gand viclean: sunt sporit! - strica totul. Si cu ce sa ne mandrim? Nu avem nimic al nostru.

Sa va rugati fara sa alcatuiti in minte imagini. Sa nu vi-L inchipuiti pe Hristos. Parintii Bisericii staruiau asupra lipsei de imagine la vremea rugaciunii. Impreuna cu imaginea exista potentialul usoarei alunecari, caci intr-o imagine se prea poate sa intervina o alta imagine, posibil si cel viclean sa faca interventii - si asa pierdem harul !

Rugaciunea sa se faca inlauntru, cu mintea si nu cu buzele, pentru a nu lasa loc dezbinarii, separarii, iar mintea sa alerge incolo si incoace. Cu delicatete, sa ne ducem mintea la Hristos, zicand incet, incet: Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ma. Nimic altceva. Nimic!
Sa va indreptati spre Hristos in liniste, cu ochii deschisi, pentru a nu va primejdui din pricina fanteziilor si a altor amagiri, cu atentie si daruire" (Avva Porfirie Kavsokalivitul).

Adevarata rugaciunea inimii...o tehnica pe cale de disparitie
 

S-au scris multe pe tema acestei rugaciuni...atat de multe incat incet, incet, ne-am indepartat de adevar (in zilele noastre, din pacate, mai exista foarte putini lucratori adevarti ai rugaciunii lui Isus, iar acestia, in mai mare parte, calugari, nu sunt foarte tentati sa o discute cu mirenii).

Umile sfaturi pentru o practica corecta:
1. Repetitia in sine a cuvintelor: Doamne Isuse, etc., fara pregatirea indelungata pentru stabilizarea unei anumite stari interioare, nu este decat o simpla repetitie, de multe ori ducand la epuizare psihica si, evident, la abandonarea prematura a lucrarii.
Unul dintre ingredientele esentiale este "smerenia", cultivarea neincetata a acestei superbe stari stufletesti. Fara ea (smerenia), rugaciunea nu este decat o simpla "jappa" orientala.

2. Un alt element important, este lungimea rugaciunii. De obicei, debutantii, pornesc la drum prin rostirea unei variante mai scurte, capabile sa tina mintea lucratorului concentrata, impiedicand imprastirea datorita multelor cuvinte (Ex: "Doamne Isuse miluieste-ma" sau "Doamne Isuse ai mila" sau pur si simplu doar "Doamne Isuse")
La inceput mintea nefiind obisnuita cu aceasta lucrare are tendinta sa se imprastie rapid (capacitate de concentrare redusa).
Din acest motiv, la inceput, o varianta mai scurta a rugaciunii ajuta la stabilizarea treptata a unei anumite stari interioare (dulceata), capabile sa "momeasca" mintea cea zburdalnica spre interior. Prin natura ei, "mintea" este atrasa de obicei de experientele (cunoasterea) pe care cele 5 simturi ni le ofera (faimoasa cunoastere pe care stramosul nostru Adam a dorit-o cu atata putere:)

3. Iubirea/Credinta/devotiunea fata de Isus. "Dorinta" curata de a ne apropia de creator.
Acesta, ar trebui sa fie, de fapt, elementul numarul 1. Acesta este de fapt "combustibilul" care alimenteaza "vehiculul" care ne conduce spre Creator. Fara abandonarea voluntara, a propriei noastre persoane in mainile lui Dumnezeu, mintea nu poate gasi "drumul" spre inima. Vom continua sa ne miscam, fara sens, la suprafata, superficiala, a mintii (demonii sunt mari mesteri in sugerarea lucrurilor non-eterne).

4. Stabilirea unei regularitati in practicarea "treptata" a rugaciunii interioare. La inceput rugaciunea nu trebui rostita, din capul locului, de sute si mii de ori (mintea va abandona rapid lucrarea). totul trebuie inceput treptat, de obicei duhovnicul (care in prealabil v-a dat binecuvantarea pentru ea) va stabili un fel de "program de antrenament" (ex: la inceput 50 de repetitii, peste o perioada oarecare, cand el va considera necesar, 100 de repetitii, etc.)
ESTE DE O DEOSEBITA IMPORTANTA "CONTINUITATEA". Nu sariti peste nici o "sedinta" a rugaciunii launtrice (mintea este abila in a gasi motive: sunt obosit, maine fac mai multe repetitii, am intarziat la serviciu, etc.) Abandonarea se intaureaza treptat fara regularitate.

5. Concentrarea in zona inimii (am spus "zona" pentru ca unii lucratori simt rugaciunea "clar" in inima, altii intr-o zona mai extinsa, pantece, etc...) Aceasta etapa ar trebui practicata, insa, in stadii mai avansate ale lucrarii interioare ( nu la inceput). Cu siguranta, un bun duhovnic (el insusi lucrator al rugaciunii) va cunoaste momentul.

PS.
Respiratia, personal, nu cred ca trebuie sa ne preocupe. Este adevarat ca respiratia (controlata) poate ajuta la linistirea mintii, dar, cel putin la inceput nu este decat un "element" in plus, de natura sa transforme o tehnica ce se doreste a fi "simpla" in ceva mai complex.
Nu trebuie sa ne dam batuti cand rezultatele intarzie sa apara (nu simt nimic, nu percep nici o schimbare, etc.)
Fara lupta nu se obtine nimic, Dumnezeu recompenseaza "stradania", "lupta inversunata".

RUGACIUNEA LUI ISUS ESTE O ARMA REDUTABILA. DEMONII SE VOR TEME SI,EVENTUAL, VOR INCEPE SA-SI FACA SIMTITA PREZENTA (ganduri necurate, patimi de mult ingropate, etc.)

De retinut acest fragment , si bine ai facut ca l-ai postat draga George ! Imaginatia omoara incet dar sigur rugaciunea , uitand intr un final pentru ce si mai ales pentru Cine ne rugam .

Frumoasa expunere, prietene getodac!:) As dori sa adaug cateva neinsemnate opinii, din ce am sesizat eu insumi:
Referitor la punctul 1: de acord, desigur, totusi am observat ca uneori incep rugaciunea mecanic, nu am starea buna, propice sau pur si simplu sunt foarte mahnit de un pacat si simt o anumita forma de lehamite (periculoasa foarte, lehamite de mine insumi)... dar insasi rugaciunea ma duce unde cred ca e locul cuvenit. Apar de pilda lacrimile, mangaierea, linistea sau constientizarea mai clara a ceva din mecanismul greselii mele etc.
Referitor la insemnarea 3: cu totul minunat gandul tau, multumesc!
Cat priveste ultima insemnare... Din pacate replica resimtita dupa o anumita practica nu a fost pentru mine deloc usoara. Am trait momente foarte grele, de mare ispita si chiar am cazut zdravan uneori. Aici cred ca se vede cat e de necesara ascultarea stricta de duhovnic, de un indrumator incercat. Poate din acest motiv noi, cei din lume, nu ne aventuram prea departe in practicarea rugaciunii... Pe undeva, stiu si eu, poate ca pur si simplu e mai bine ca noi cei care vietuim in lume sa lucram mai putin (adica sa nu ne lasam furati de "lacomie" duhovniceasca, in orice caz sa lucram cu moderatie, cu mare prevedere).
Atacurile vin cand ti-e lumea mai draga si uneori din partea celor mai apropiati oameni si asta e foarte dureros si poate strica echilibrul castigat. Unde e zona mai delicata, mai fragila, acolo vine atacul. Dar daca e paza si atentie permanenta la mandrie si alte neajunsuri personale, cred ca putem trece peste momentele grele. Atasamentele patimase sunt terenul unde lucraza bine atacatorul. Pe de alta parte, tocmai aceste replici dureroase ne atrag atentia unde avem de fapt atasamente lumesti si aflam unde anume sa ne dezlipim pentru a ne apropia mai serios de Hristos (sau pentru a ne deschide la Domnul Hristos).
Milostenia, iarasi, cred ca e de mare ajutor, o insotitoare de nelipsit pentru succcesul lucrarii rugaciunii.
In fond, rugaciunea singura fara o intreaga viata crestina, imi pare un nonsens sau o forma de existenta devastatoare pentru suflet. Pe toate sa ne straduim sa le tinem si atunci rugaciunea va merge si ea bine.
Cu acestea, fie ca Domnul nostru Multpreamilostiv sa ne miluiasca iar Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu sa ne acopere cu Sfantul Sau Acoperamant. AMIN+

Prietene Ioan Cezar, adulmec în postările tale "aroma adevărului" şi te-aş ruga să nu te opreşti. Vreau să te întreb: necazurile din familie au venit după sau înainte să începi această lucrare?

Se pare ca esti pe drumul cel bun Frate Ioan Cezar:)
Lacrimile, mangaierea, linistea sau constientizarea mai clara a ceva din mecanismul greselii sunt unele dintre "metodele de verificare a practicii cele bune". Cand lacrimile apar, inima se "zdrobeste" si rugaciunea te face sa plonjezi si mai mult in abisul fiintei tale. Cu cat mai des practicat exercitiul acesta cu atat inima devine mai curata, facandu-te sa constientizezi limpede pacatul, ajungand sa observi cu o deosebita claritate jocul celui rau.
Cu fiecare scufundare (rugaciune) in adancul fiintei tale, iesi la suprafata mai curat, cu inima pulsand de dragoste adevarata...si culmea, nu este ceva impus, este efectiv un rezultat matematic de exact.

"Zdrobirea constienta a inimii" in timpul repetitiei rugaciunii este de o importanta capitala. Fara aceasta identificare a noastra cu cel mai pacatos dintre pacatosi, fara regretul sincer pentru faptele rele (dinspre grosier spre subtil: fapta, vorba, gand), rugaciunea devine o simpla metoda curativa (un efect de linistire mentala va avea loc anyway). Scopul nostru insa, este obtinerea iertarii, acceptarea si contopirea noastra cu Isus in eternul locas al inimii.

Este adevarat ca repetitia poate parea mecanica, rece si de suprafata la inceput, cu timpul insa, rugaciunea devine din ce in ce mai subtila, ajungand in cele din urma sa fie resimtita ca un gand de devotiune si dragoste pura (un superb impuls) in spatiul cuantic al inimii.
Prin aceasta lucrare minunata, inima omului devine locasul Sfintei Treimi.

Vorbeam in mesajul anterior despre importanta duhovnicului (indrumatorului spiritual). In ceea ce priveste rugaciunea inimii insa, nu insa orice preot ne poate ajuta cu adevarat. Este nevoie de un povatuitor cu experienta, de un invatator care "a trait", a depasit fazele de inceput ale rugaciunii, de dorit chiar si faza cea "contemplativa" (vazatoare) si care poate liber si invulnerabil (la atacurile dracesti) sa ajute ucenicul (cunoscand experientele pe cale) sa treaca prin toate ispitele si capcanele ce vor sa vina (nu sunt putine si gradual devin mai puternice/subtile, extrem de dificil de identificat).

Credinta ca suntem pe drumul cel bun constituie un alt ingredient esential. In timpul practicii rugaciunii, unele dintre gandurile insuflate de demoni sunt: incertitudinea, dezechilibrul, teama ca nu suntem pe calea cea buna, teama ca practica este eronata, etc
Nu va lasati debalansati, cu cat incertitudinea este mai mare cu atat zdrobiti-va inima mai tare in chemarea ajutorului divin : Doamne Isuse miluieste-ma! (la inceput folositi o formula mai scurta capabila sa tina mintea in frau fara prea multa imprastiere)

Cineva a mentionat pe forum "imaginatia". Uitasem acest obstacol de neimaginat. Nu va imaginati nimic, absolut nimic. Rostirea rugaciunii trebuie sa fie "simtire" nu vizualizare, sunet, nu imagine...restul, este numai credinta in practica corecta si devotiune fata de creator. Experientele in timpul rugaciunii profunde, pot fi dramatice (imagini, sunete, emotii), etc., care de multe ori pot parea extrem de reale (sa nu va fie teama). Nu le bagati in seama! In stadiile acestea toate sunt de la cel rau, cu cat avansam pe cale, cu atat panica demonilor este mai mare, incercand cu orice pret sa ne impiedice in practica rugaciunii (vezi in sfintii parinti: "atacuri din stanga, atacuri din dreapta")

In incheiere, cautati sincer cu-adevarat...in Romania mai sunt inca "lucratori autentici" ai rugaciunii launtrice. Poate pentru ei, Dumnezeu ne mai rabda pe noi pacatosii.

Doamne ajuta!

S-au accentuat ispitirile dupa inceperea lucrarii, nu doar in familie ci si intre prieteni, colegi etc. Desi am fost avertizat (deci nu am fost surprins) durerea a fost considerabila, as spune mult mai mult decat imi dorisem vreodata :)...
Dar stiu ca e, in fond, parte din procesul calirii fierului sub foc. Sau, as mai putea sa spun, acolo unde am microbii acolo umbla Doctorul Cel Bun. Iar daca simt amaraciune pentru conditia mea lumeasca, ce poate fi aceasta decat ca sunt prea atasat de lumesc si ca urmare am zid mare intre mine si Dumnezeu.
Toate spre binele nostru le da Domnul, fericit cel ce nu se pierde cu firea si lupta sub Sfantul Acoperamant cu slabiciunile si mizeriile proprii...
Domnul cu noi, pace tuturor, iubiti frati intru Hristos!

Nu vă laud fiindcă asta poate fi smintitor, dar încerc să vă încurajez: nu vă opriţi oricâte obstacole s-ar ivi pe parcurs. Şi nu uitaţi să îmbrăţişaţi în rugăciunea voastră cât mai multă lume!
Doamne ajută!

Sfantul Isihie Sinaitul ne spune ca "precum mancarile aducatoare de boala, indata ce au fost primite in trup supara, iar cel ce le-a mancat, simtind indata vatamarea, cauta sa le verse mai repede prin vreun leac si asa ramane nevatamat, la fel si mintea, cand a primit sa inghita gandurile si simte amaraciunea lor, le varsa cu usurinta prin rugaciunea lui Iisus, strigata din adancurile inimii, si se leapada cu desavarsire, precum au invatat si cercat cu stiinta acest lucru cei ce se indeletnicesc cu trezvia" (Cuvant despre trezvie si virtute, Suta a doua, c.86, in Filocalia IV).

Pareti o persoana care deja face rugaciunea, pentru ca descrieti semnele care o insotesc. E greu sa gasesti un indrumator in rugaciuane si atunci ma rog bunului Iisus sa ma ghideze. Me rog doar sa nu gresesc si raman la mila bunului Iisus.

"Prin rugaciunea neincetata se curata vazduhul cugetarii de norii intunecosi si de vanturile duhurilor rautatii. Iar curatindu-se vazduhul inimii, este cu neputinta sa nu straluceasca in ea lumina dumnezeiasca a lui Iisus, daca nu ne vom umfla de slava desarta, de fumul mandriei si de patima de a ne face aratati. Prin acestea insa ne vom face prea usuratici pentru cele necuprinse si ne vom gasi fara ajutor de la Iisus, deoarece Hristos, care ne-a aratat smerenia, uraste aceasta.

Sa ne tinem dar de rugaciune si de smerenie, de acestea doua, care impreuna cu trezvia, ne inarmeaza asupra dracilor, ca o sabie de foc. Caci cei ce vietuim asa, putem sa praznuim in fiecare zi si in fiecare ceas, din inima, in chip tainic o sarbatoare a bucuriei" (Isihie Sinaitul, Cuvant despre trezvie si virtute, Suta a doua, c.73, Filocalia IV).

Nu ,nu am aceasta rugaciune ,dar in sufletul meu sper ca va veni o zi in care voi reusi sa o spun de cat mai multe ori.
In schimb am citit cam tot ce mi-a picat in mana despre rugaciunea mintii ,la inceput "O noapte in pustia sfantului Munte" scrisa de un mitropolit grec ,apoi "Pelerinul rus" si alte carti.
Ce m-a incurajat cel mai mult a fost cartea "Jurnal duhovnicesc"
Iar de curand am cumparat de la sf.man.Rarau cartea "Minunile icoanei facatoare de minuni a Maicii Domnului " unde am gasit la sfarsitul vol.2 sfaturi practice de rostire a acestei rugaciuni ,de mare folos.
Eu cred ca cei care nu au indrumator sa se opreasca a rosti de 3 ori pe zi timp de 15 min.aceasta rugaciune ,cum sfatuia in aceasta carte.
Subscriu la ce spune Ioan-Cezar ,apar ispite si chiar scandaluri in familie din vrajmasia diavolului ,daca incepem sa ne rugam.
Nu as sfatui pe nimeni sa spuna altora daca se roaga in acest fel ,deoarece se pierd roadele si am inteles ca foarte greu se poate relua.
La sfarsitul cartii "O noapte in pustia Sf.Munte " scrie ca si mirenii se pot bucura de multe binecuvantari daca rostesc aceasta rugaciune ,au loc minuni in casele lor.Sa nu ne gandim la spor material .
Am mai citit in Patericul atonit ca e bine sa ne rugam inainte ,sa spunem rugaciunile de seara ,de ex.apoi daca avem timp sa citim si din o carte duhovniceasca pt.a avea mintea la cele sfinte.
Sa ajute Dumnezeu la cat mai multi sa se roage in acest fel !

Foarte interesant topicul. Intrebarea este de ce unii au asemenea ispite, iar altii nu (altii traiesc binecuvantare)? Ce este diferit in atitudinea lor fata de Dumnezeu in rugaciune de li se intimpla lucruri diferite?

De unde stiti ca nu au ispite ?
Un sfant parinte spunea:
"Omule ,daca ii vrei sa il urmezi pe Hristos asteapta-te la ispite si incercari"
Am citat din memorie.
Chiar si Hristos spune "in lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea."
Binecuvanatarea unui duhovnic nu ne fereste de ispite ,am inteles ca ne scapa de piedici ,dar ispitele raman.

Cum trebuie facuta rugaciunea?
 

"Unii Parinti invata sa se faca rugaciunea cu gura, altii cu mintea. Eu zic cu amandoua. Caci uneori slabeste mintea a o grai, lenevindu-se; iar alteori gura. De aceea trebuie sa ne rugam si cu gura si cu mintea. Dar trebuie sa o spunem linistit si fara zgomot, ca nu cumva glasul sa tulbure simtirea si atentia mintii si sa le impedice.

Aceasta pana ce mintea, obisnuindu-se cu lucrarea, va inainta in ea si va lua putere de la Duhul sa se roage in intregime si cu putere. Atunci nu mai e de trebuinta sa se rosteasca cu gura, da nici nu se mai poate. Atunci ajunge sa se faca toata lucrarea numai cu mintea " (Sfantul Grigorie Sinaitul, Despre linistire si despre cele doua feluri ale rugaciunii, c.2 - Despre felul cum trebuie sa se zica rugaciunea, Filocalia VII).

"Precum nu e cu putinta soarelui sa lumineze fara lumina, asa nu e cu putinta sa se curateasca inima de intinaciunea gandurilor de pierzare, fara rugaciunea numelui lui Iisus. Iar daca e adevarat aceasta, precum vad, sa ne folosim de ea, ca de rasuflarea noastra. Caci ea este lumina, iar acelea intuneric; si acela este Dumnezeu si Stapanul, iar acelea slugile dracilor" (Isihie Sinaitul, Cuvinte despre impotrivire si rugaciune, Suta a doua, c.68, Filocalia IV).

''Milă voiesc şi nu jertfe'' deşertice... Înţelepciune umilită, inimă frântă şi nepătimaşe şi minte cinstită care nu se laudă că le ştie pe toate, nu se entuziasmează de ale sale şi nu se emoţionează că va fi văzut cu ele... ca să-şi ia răsplata profiturilor de la fraieri.

Ştiţi voi pentru ce e rugăciunea asta scurtă şi permanentă? Pentru ca să domolească în om pofta de rugăciuni făţarnice şi lungi căci el vrea mereu ca să fie văzut de oameni şi să-şi ia răsplata prozelită de la ei... ca un viclean prooroc mincinos şi făţarnic dar care, credool feroce fiind, nu se lasă cu una şi nici cu două, căci are ambâţ semeţ... şi musai îi trebuie trei, 'dar' fără ca să jertfească nimic, nicio plăcere, nicio avere, şi de aia începe şi se bâţâie toată ziua şi bagă vrăjeala căci e greu până-ţi bagi ideeea mântuirii: cui cu cui se scoate. Dar ce se întâmplă cu scândura dacă faci ca prostul şi tu experienţa asta?.. Nu ştiţi.

Iar v-am dat lecţii... ca să faceţi voi şi eu să stau în pauză... încărcându-mă ca un condensator 'vrednic', la lumină, cu absolut nimic. Scuze, că se pare că nu mă pot abţine de la a da lecţii pitoniceşti pe care să le facă alţii... exact aşa ca mine... numai că eu nu la mai fac din moment ce am ajuns profesor de tragedie, de scenarită şi rolurimă ocărâtoare... nu-mi mai trebuie nimic... decât un singur glonţ.

Mă rog însă ca să se tragă cu gloanţe oarbe... că dacă mă vede cineva precis mă-mpuşcă fix în ochi. Nu de alta ci ca să nu mă chinui... că doar se vede că mă chinuie nu talantul dosit ci talentul.

''Doamne Iisuse Hristoase, Fiul şi tot Cuvântul lui Dumnezeu, Învăţătorule miluieşte-mă şi pe mine puturosul şi păcătosul şi trădătorul şi vânzătorul de daruri, că se pare că am ajuns doar un hoţ zgârcit şi profitor adică aşa cum e toată scândura cea largă... sunt un introdus învârtit în afaceri cu cuie, sunt un şurub. :24::(

Nu ştiu ce ar mai putea fi de râs... E voie oare ca să râzi de deznădejdea ta?

"Cand incepem a rosti numele lui Hristos - spune Cuviosul Sofronie Saharov -, multime de ganduri ne napadesc. Cum ne oprim din rugaciune, navala se face nevazuta. Iesim cu mintea sloboda, pe cand in timpul rugaciunii gandurile ne napadeau: rugaciunea scoate la iveala patimile ce zac in noi.

Aceste atacuri descopera indeobste cuprinsul fiintei noastre. In clipa rugaciunii luptam cu toate aceste chipuri, cu toate aceste patimi si preocupari, pentru a rosti numele lui Hristos cu o minte curata".

[quote=George.m;405649rugaciunea scoate la iveala patimile ce zac in noi[/QUOTE]

Bun lucru este acesta, socot, cata vreme alta cale (imi pare ca) nu gasesc, in ciuda faptului ca sunt deschis sa identific patimile mele. Mare dar, mijloc simplu pus de Bunul Dumnezeu la indemana oricarui om.
Mai cred ca tot rugaciunea "sopteste" si ce e de facut pentru a depasi starea pacatoasa. Despatimirea e (si) urmarea lucrarii rugaciunii.
In concluzie, exprimindu-ma un pic mai sec: rugaciunea are o functie diagnostica si inca o functie / terapeutica. Nu prin ea insasi, cum ar crede amatorul de tehnici miraculoase, ci prin deschiderea pe care, la rugaciune, sufletul rugatorului o ofera ofranda Credinciosului Dumnezeu. Care isi exprima dragostea, raspunzind precum stim din experienta sau asa cum am aflat de la alti rugatori.

Asa este !
 

In doua cuvinte ai spus totul despre rugaciune si importanta ei ! Genial ! :1:

"Sa cunosti fara greseala ca rugaciunea neincetata este aceea care nu se ispraveste din suflet toata ziua si toata noaptea. Ea nu se arata privitorilor in intinderea mainilor sau in infatisarea trupului si in sunetul limbii, ci se face cunoscuta, celor ce stiu sa inteleaga, in meditatia gugetarii, in lucrarea mintii si in pomenirea lui Dumnezeu cu umilinta staruitoare" (Cuviosul Nichita Stithatul, Suta a doua a capetelor naturale, c.74, Filocalia VI).

Pentru cei interesati doresc sa recomand cartea "O noapte in pustia Sfântului Munte Athos" - Mitropolitul Ierothei Vlahos - care dezbate rugaciunea lui Iisus. Cartea este un dialog intre Mitropoltul Ierothei Vlahos si un pustnic din Sfantul munte Athos. Este o carte impresionanta care te transpune in viata pustnicilor din Sf Munte care practica rugaciunea neincetata.

Aici aveti un fragment din dialog