Este de la Pavel Corut. :-)

Da, exprimarea este rupta din context. Este vorba de o analogie a Sfantului Ioan Gura de Aur, in care firea umana supusa pacatului, pe care o asuma Hristos prin Intrupare, este numita "desfranata".

Anna, iti multumesc.

Mai, mai, mai!
 

De ce rizi? Oare de ce consideram sufletul unei astfel de femei pierdut pentru vesnicie incit sa nu mai fie in stare sa se rupa de viata dinainte? Sunt atatea femei sfinte in calendar care inainte au trait in desfranare si au ajuns prin post si viata aspra la sfintenie, daca ele au putut atata oare o femeie desfranata (fosta desfranata - mai precis) nu poate sa o ajute Dumnezeu si pe ea sa fie o buna sotie si mama, daca nu si mai mult?
De ce trebuie sa privim la modul atat de categoric o astfel de persoana? Nici noi nu suntem sfinti si excelam si noi intr-un pacat oarecare, asta inseamna ca nu ne mai putem mintui daca punem inceput bun si schimbam viata noastra?
Slava Domnului pentru mila sa pentru noi, ca altfel ne-am pierde!
Har si binecuvantare de la Domnul!

Hmm sincer aici nu este vorba despre o fosta desfranata ...tema era o desfranata ,adica o femeie care face pacatul in sine ; eu as vrea sa cred ca exista barbati care vor sa schimbe femei care comit acest pacat ,DAR in general eu observ barbati care nu mai vor sa stie de femei si vor sa ajunga sfinti ceea ce ma impresioneaza. Am intalnit un parinte calugar pe nume Calinic care mi-a spus ca imi intelege durerea ca si el a trecut prin asta ,dar dupa durere a ales sa slujeasca Domnului si sunt sigura ca virtutile lui sunt multe ,are darul inainte vederii si poate multe alte daruri pe care nu le stiu .Sfaturile lui au fost si sunt mereu pretioase ,parerea mea este sa incercati sa fiti pe langa oamenii lui Dumnezeu si primiti cu bucurie mana intinsa catre voi.

Nu prea am inteles ce ai vrut sa zici in partea a doua. Dar la ce am inteles iti raspund:
Oare un barbat s-ar casatori cu o desfranata imediat, luand-o de la coltul strazii? In perioada pre-casatorie e clar ca femeia nu ar mai fi o desfranata, deci ar deveni o fosta. Iubirea poate schimba multe intr-un om. Din nou sunt surprinsa de cit de categorica este privita o astfel de femeie! Si nu tocmai placut !
Doamne ajuta!

Sa meditam si la cuvintele sfantului apostol Pavel:,,Au nu stiti ca trupurile voastre sunt madularele lui Hristos? Luand deci madularele lui Hristos le voi face madularele unei desfranate? Nicidecum!
Sau nu stiti ca cele ce se alipeste de desfranata este un singur trup cu ea?,,Caci vor fi -zice scriptura-cei doi un singur trup´´.EPISTOLA I CORINTENI CAP 5, 15-16.
Asa cum au mai zis cateva persoane aici pe forum, una e sa iubesti cu dragoste crestina( cum iubeste Dumnezeu pe orice om, mai mult sau mai putin pacatos), si cu totul altceva sa iti doresti sa fii un singur trup cu acea persoana( unindu-te prin Taina Cununiei).
O desfranata/ un desfranat care da semne de reala indreptare e pe drumul cel bun, dar ce te faci cu cei care nu vor sa isi schimbe viata cu una cu doua? Un crestin/a practicant/a nu cred ca trebuie sa porneasca la drum cu o astfel de persoana plecand de la premisa telenovelistica : ,,Cu iubirea si credinta mea o sa il aduc pe calea cea buna´´. Mai exista si reversul medaliei, ca marul putred sa il strice pe cel bun.

Poate ai dreptate si tu, punctul tau de vedere este obiectiv.

Exact asta e si punctul meu de vedere, si spun asta fiind foarte optimista in legatura cu dezrobirea oamenilor de patimi, de posibila lor metamorfoza, si implicit si de puterea celor care aleg sa isi uneasca destinele cu cei care au un trecut peste care e nevoie sa treci...pentru a avea un viitor, altul si comun.

Pratic suna altfel afirmatia ca te-ai casatori cu o fosta desfranata, dar care nu mai e in momentul in care se pune problema unei casatorii crestine, si care ar fi trebuit sa inteleaga ceva pe parcursul relatiei...

Adulterul si desfranarea intra puternic in contradictie cu ideea de cuplu, de familie...si de Sfanta Taina ( in opinia mea), pentru ca nu mai vorbim de o patima oarecare...precum fumatul, consumul cafelei si mai stiu eu care...e chiar o permanenta interventie in cadrul ideii de cuplu in general, si mai cu seama crestin.

Sfantul Herman de Alaska, auzind pe unii de langa el cum ca ei Il iubesc pe Dumnezeu si pot iubi usor, a spus:

- Iar eu, ticalosul, de atatia zeci de ani ma chinui sa'L iubesc pe Dumnezeu... si inca nici acum nu am ajuns sa'L iubesc cum trebuie.

Andrei, nu iubim inca asa cum trebuie !
Oare putem noi iubi cu iubirea cu care iubeau sfintii ?! Oare ni s'a facut ocara precum cinstirea ?!

Sa luptam neincetat in a iubi si a cuprinde in aceasta iubire pe toti si toate.
De cele mai multe ori iubim ce avem mai la indemana (si nici aceea asa cum trebuie), trecand cu vederea pe multi si multe altele.

Deci... niciodata nu este "destul"... cu siguranta poti mai mult.

Trecand peste comparatia despre felul in care ne iubeste Hristos si felul cum percepem si ne manifestem noi iubirea, pot sa spun ca am intalnit cazuri de persoane indragostite de desfranate/desfranati. Am vazut si cazuri in care una din parti isi "incurajau" consoarta catre desfranare...

Dar am vazut foarte putine cazuri in care o persoana a reusit sa-si accepte jumatatea cu tot cu trecut, cu bube, cu familie, cu datorii etc...

Eu am facut asta
 

Eu am facut asta. Sotia mea s-a culcat in studentie cu foarte multi baieti. Mi-a mai spus ca lua anticonceptionale si ii placea ca baietii sa isi lase toata samanta intransa. A hotarat brusc sa se intoarca cu tot sufletul spre credinta, dupa un an am luat-o de sotie si nu-mi pare rau. Acum mi-a nascut o fetita ca un ingeras si stiti de cata iubire ma bucur din partea ei?

Eu am alta dilema. ca fata, am constatat ca nu pot sa concep ideea sa ma apropii sufleteste de un om care si-a impartit intimitatea cu altcineva inainte sa ma cunoasca. Am stiut intotdeauna ca e bine sa-ti pastezi castitatea, dar, fara sa imi spuna cineva, am considerat ca daca eu respect principiul asta, am dreptul sa am aceeasi pretentie de la omul cu care vreau sa ma casatoresc.

cand baietii pretind castitate de la sotie, toata lumea ii intelege, dar pe mine toata lumea ma condamna cand aduc vorba de asta. nu inteleg de ce se face diferentierea aceasta. nici chiar fetele cu care am mai vorbit nu considera normal sa aiba pretentia asta de la sotii lor.

poate e dovada de mandrie, dar nu pot sa ma abtin sa-mi imaginez pe cel drag mie in ipostaze indecente cu alta! e peste puterea mea. am incercat o sigura data sa trec peste asta intr-o relatie si rezultatul a fost ca am suferit foarte mult. dar, mai ales, am simtit tot timpul ca in relatia respectiva eram comparata cu fostele. pana si comportamentul partenerului "experimentat" tradeaza uzura fizica prin toti porii.

nu stiu cum ar sta situatia in momentul in care "experimentatul" ar regreta tot trecutul sau glorios si ar incerca sa se schimbe de dragul noii iubiri. din pacate, mai ales la barbati, cred ca putini se caiesc cu adevarat de relatiile inainte de casatorie.

Doamne-ajuta!

Felix, inseamna ca esti un om extraordinar si sotia ta la fel, daca a avut puterea sa-si recunoasca trecutul si sa se opreasca de la acel stil de viata pentru totdeauna! eu partea asta cu cainta nu am vazut-o niciodata la oamenii versati care au incercat sa se apropie de mine. cine stie... poate mai incolo...

Doamne ajuta!

Am stiut intotdeauna ca e bine sa-ti pastezi castitatea...

Asta este una din virtutile tale

nu stiu cum ar sta situatia in momentul in care "experimentatul" ar regreta tot trecutul sau glorios si ar incerca sa se schimbe de dragul noii iubiri. din pacate, mai ales la barbati, cred ca putini se caiesc cu adevarat de relatiile inainte de casatorie.

Doamne-ajuta!

La fraza aceasta '' cred ca putini se caiesc cu adevarat!!!!!'' nu putem judeca noi asta ,noi putem doar spera ca se caiesc si ei de ce nu?...am citit intr-o carte a Sfintilor Parinti ca Dumnezeu tine lumea aceasta pentru 5000 de barbati care duc o viata crestina asa cum trebuie ..nu scria de nici macar o femeie...mie personal mi-a dat de gandit!
Dumnezeu sa te lumineze sa iei decizii dupa Voia Sa!

Este foarte normal ceea ce simti si gandesti.
Ma bucur sa vad ca mai sunt si altii care ajung sa vada astfel lucrurile, din interiorul lor, iar nu invatati din afara.

Intre baiat si fata nu este nici o diferenta in ceea ce priveste relatia trupeasca inainte de casatorie.
Ce pretinde unul are toata indreptatirea sa pretinda si celalalt.

Mai ales ca Insusi Domnul cere aceasta viata inteleapta amandorura, in mod egal.

Diferentierea care se face este absurda pana la radacina si doar o minte schioapa o poate vedea normala.
Adica fata sa ramana neatinsa, in vreme ce baiatul se poate plimba "din floare in floare" pentru o vreme.

Poti detalia...???

E vorba de mentalitate pur si simplu, dar totusi daca e sa analizam problema, chiar si in opinia mea pe barbati nu ii schimba foarte mult relatiile intime in afara casatoriei, la nivel comportamental ma refer...insa pe o fata cumva o poti citi in acest sens...o vezi ca e extrem de libertina, independenta, cauta numai distractii, recurg la anticonceptionale inevitabil, unele ajung chiar la avorturi, si cam toate acestea pot avea repercusiuni destul de grave asupra psihicului si vietii lor, iar redresarea sa nu se prea mai poata realiza usor!!!

Deci repet, ar fi doar o constatare a mea, si poate chiar la modul superficial...si cred ca barbatii sunt contruiti intr-un anume fel, astfel nefiind afectati prea tare de acest aspect..pe cand o femeie e posibil sa se loveasca de mai multe, si cu consecinte mai grave..., de ce, Dumnezeu stie! Poate pentru ca femeii i se cere putin mai mult in acest sens...nu stiu!

Oameni buni, incetati sa judecati, va cereti singuri osanda. Oare bunu Dumnezeu nu ne iubeste pe toti? Chiar asa tb sa marginalizam si etichetam, ca sunt desfranati si nu merita nimic. Sa avem mila fata de ei.


A iertat, a ingaduit, a uitat.... oare nu asta tb sa facem si noi? Stiti ce inseamna a ierta, sa ierti ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat niciodata ! Doar ca omul a si pus in practica.

Ce pretinde unul are toata indreptatirea sa pretinda si celalalt.
Pai... in sensul ca daca sotul ii cere sotiei sa fie neatinsa, pana la el, si sotia are dreptul la a'i cere acelasi lucru sotului.
Daca eu ii cer sotiei sa indeplineasca un anumit lucru, si ea are indreptatirea sa mi'l ceara, la randul ei, mie.

Nimeni nu a judecat pe nimeni, Mirabela. Multumim pentru atentionare, este de luat in seama.
Insa alte aspecte se cauta a se intelege de fiecare in acest topic.

Tocmai despre iertare si iubire sincera se vorbeste.

Pai da, asta mi se pare si mie foarte normal...dar topicul nu sustinea cumva tocmai faptul ca nu trebuie sa pretinzi nimic de la celalat, trebuie sa ierti si sa iubesti...pur si simplu?:39:

Iata secventa respectiva din Idiotul (cu subtitrare romaneasca). Incepand cu minutul 5 avem cererea in casatorie:

http://www.youtube.com/watch?v=RFQ41hYPUlU

Interesant subiect
 

Da, pana nu te confrunti cu un caz concret e greu sa vorbesti daca ai accepta sau nu o pers. desfranata, mai mult decat atat, daca ai iubi-o. Iubirea nu e abstracta, ci concreta. Dar aici intervine o noua problema. Stim bine ca gandul e la fel de condamnabil ca si fapta si daca ai gandit in sinea ta ceva, e ca si cum ai fi savarsit asa ceva, se spune si in Sfanta Scriptura. Oare mai usor am accepta o persoana care a desfranat cu gandul si cu inima daca pot sa zic asa, decat o persoana care a desfranat cu fapta? Mai mult decat atat, oare o persoana care a desfranat cu fapta dar si-a schimbat radical modul de viata si este un adevarat crestin nu este mai buna decat o persoana care a desfranat in gand si nu si-a schimbat modul de a gandi? De ce oare oamenii par sa treaca mai usor peste ganduri, vorbe decat peste fapte? Oare nu suntem noi cei prea legati de concret, de materie? In plus, daca nu stim trecutul unui om il tratam asa cum il vedem in prezent, pe cand daca il stim imediat ne schimbam parerea, desi pana la urma conteaza ce este el in prezent.

Ba da, insa discutia ajunsese in punctul in care unul dintre cei doi pretinde anumite lucruri de la cel de langa el. Si era ceva de genul... cum de as avea tupeul sa cer sotiei curatenia deplina, pana la mine, daca eu insumi nu am reusit sa raman neatins de patimi trupesti, pana la ea ?!

Topicul vizeaza exact acea putere de a renunta la orice pretentie privind trecutul, si intreaga concentrare de iubire a prezentului, putere pe care nu multi o au.

O prietena imi spunea, putin mai devreme:
"O familie crestina primeste ca nora (in cazul de mai sus) o fata provenita dintr-o familie destramata?!"

Iubire si iertare
 

Oricum, iubirea e legata si de iertare, cand iubesti ierti si nu poti osandi. Daca un barbat zice ca iubeste o femeie si apoi, dupa ce ii afla trecutul, zice ca nu o mai poate iubi inseamna ca nu o iubeste suficient. Daca femeia respectiva s-a schimbat sincer, atunci respingerea ei de catre barbat este o dovada ca acel om nu este cu adevarat bun crestin. Normal, fiecare avem slabiciuni, dar nu trebuie sa facem din ele o virtute. Nu pentru ca ea a fost rea nu ai putut sa o ierti, ci pentru ca nu esti tu suficient de tare in credinta ca sa o ierti. Pe femeia virtuoasa o iubeste oricine, dar adevarata iubire e cea care trece dincolo de bariere si se manifesta acolo unde sunt piedicile mai mari. Pe mine daca un barbat m-ar lua numai pentru virtutile mele nu si pentru defecte as simti ca nu ma iubeste suficient. Atat timp cat omul respectiv vrea sa se intoarca la Hristos si sa mearga pe calea cea buna, nu vad de ce ar trebui sa fie condamnat. Oricum, iti trebuie un suflet mare si putini sunt capabili, pentru ca intervine orgoliul, mandria. Incepem sa il judecam pe celalat, sa ii punem in balanta calitatile si defectele, in loc sa ne bucuram de prezenta lui. Relatia dintre barbat si femeie este deseori bazata pe preconceptii, gandesti tu in locul celuilalt, vrei sa nu fii umilit, sa nu cumva sa fii mai prejos, sa nu cumva sa oferi mai mult decat iti este oferit. Daca el s-a culcat cu alte femei, de ce sa nu ma culc si eu? Sau de ce sa il iau eu? Il iei pentru ca il iubesti, daca il iubesti. Il ierti pentru ca il iubesti, nu pentru ca te iarta si el. Dragostea nu e schimb pe schimb, nu facem un tabel cu ce oferim si ce ni se ofera, dragostea nu precupeteste, nu se targuieste. Altfel e o competitie capitalista, nimic mai mult. Daca intri in competitie cu celalat e clar ca intervine orgoliul, ura, deznadejdea. Nu mai esti in dragoste, esti in iad. Daca ti-ai pastrat curatia, nu e meritul tau, e ajutorul lui Dumnezeu, nu e ceva ce poti oferi la schimb. Esti curat pentru ca asa vrei sa apari in fata lui Dumnezeu, nu pentru ca si sotul tau sa fie curat sau pentru ca crezi ca primesti un premiu. Nu esti curat ca sa-i dai celuilalt peste nas. Daca te compara cu alti parteneri e lipsa lui nu a ta, in cazul asta nu te iubeste crestin si curat. Dar asta nu inseamna ca toti cei care au desfranat fac comparatii intre parteneri. Daca omul se caieste sincer, isi aduce aminte de caderile sale cu durere in suflet, nu ca o bravura, asa ca are partea lui de plata. Nimic nu e mai chinuitor decat constiinta unui om care s-a cait si vrea sa mearga pe calea cea buna.

Cand a vorbit despre dragoste in prima epistola catre corinteni, sf ap Pavel nu a pomenit nimic despre pretentii (oricat de indreptatite ar fi). Vorbeste de iertare, de rabdare, de suferinta si de nadejde. Acestea definesc dragostea.

Pretentii e cazul sa avem doar de la noi. Avem datoria (fata de Dumnezeu si fata de noi insine) sa ne pastram comoara noasra, nu sa o cantarim pe a celuilalt. Daca ne pastram comoara noastra, e logic ca vom fi mai bogati, iar daca cel de langa noi e mai sarac, ar fi bine sa-i daruim si lui de la noi, adica daca noi suntem curati, sa-l invaluim si pe el in curatia noastra... Daca nu putem... ei bine, E NEPUTINTA NOASTRA!

In primul rand nu e cazul sa-ti imaginezi pacatele trupesti ale altuia, oricine ar fi el. Le ierti sau nu le ierti.
In ceea ce priveste comparatia, cand ea exista inseamna ca omul respectiv nu s-a schimbat, nu regreta nimic, te priveste doar ca pe una dintre ele (cele cu care a avut relatii, cele cu care si-ar fi dorit sa aiba relatii). Poate ca te priveste ca pe cea mai buna dintre ele, dar tot una dintre ele ramai... Daca el a lasat in urma trecutul definitiv, atunci tu devii "unica". Problema reala in situatia descrisa nu tine de greselile trecutului, ci e mult mai adanca si mai greu de rezolvat, ea tine de felul in care un barbat priveste o femeie, de demnitatea cu care este capabil sa isi investeasca sotia. Modelul este fireste demnitatea cu care Hristos si-a investit biserica sa.

E fara sens sa incepi o relatie cu un barbat care are alte valori decat ale tale si sa pornesti tu, mare si tare sa-l schimbi... In schimb, daca omul s-a schimbat, a realizat gresala sa... iar tu mai si pretinzi ca il iubesti, nu mai ai dreptul sa-l judeci.

Imi dau si eu cu parerea...fapta totusi implica si o oarecare transpunere in realitate a gandurilor, sau o cantarire minima a consecintelor...a aspectelor negative sau pozitive pe care le implica orice decizie.

Si ma gandesc iarasi, de exemplu daca eu, prin reducere la absurd ( Doamne fereste!) m-as gandi ca mai bine l-as omori pe X, pentru ca...nu se poate compara nici pe departe cu fapta in sine, un gand ti-l poti reprima...te poti lupta cu el, si insasi nematerializarea lor..conduce clar la ideea ca unele persoane nu trec peste anumite bariere pe care reusesc sa le pastreze, sau pe care doresc sa le pastreze!!!

Acum nu avem de unde sti poate ce ganduri sageteaza creierele indivizilor, dar cu siguranta...cei care ajung sa si transpuna in fapte gandurile, clar depasesc anumite stadii, bariere, si fac o alegere, aceea de a lasa in urma conceptiile de viata de pana atunci si astfel trec prin niste experiente palpabile...cel putin asta e parerea mea!

Poate pentru ca amprenta pe care o lasa barbatul asupra femeii este mai puternica decat cea pe care o lasa o femeie asupra barbatului, o amprenta atat fizica cat si spirituala (femeia a fost facuta pentru barbat).

Daca privim problema crestineste, din punctul de vedere al gravitatii pacatului, atunci fireste trebuie sa fie egalitate. Urmarile duhovnicesti ale pacatului sunt identice pentru barbat si pentru femeie. Trebuie insa sa tinem cont ca oamenii, trateaza arareori problemele vietii duhovniceste. Experienta arata cam asa: pentru ca pentru barbat sexul este ceva oarecum mecanic (raspuns la un stimul si cu asta gata), ca urmare el este mai putin marcat de experienta, o depaseste mai usor, in timp ce, pentru femei sexul este de regula incarcat de multe trairi, justificat aproape intotdeauna de sentimente, deci le va fi mai greu sa uite, sa anuleze trecutul... fireste nu imposibil, daca asta vor.

Da, dar cred ca si barbatii pot trece foarte greu peste o experienta de genul...care implica si sentiment, eu asa ma gandesc!Daca se vorbeste de relatii pasagere de ambele parti, pana la urma e acelasi lucru...insa exista si multi barbati care nu isi pot reface viata dupa o relatie care ii marcheaza, ca sa nu spun daca sunt si mai multe!

Orgoliul masculin si orgoliul feminin
 

Pentru ca tot m-am apucat sa raspund la acest subiect, mai vreau sa aduc o completare. Este vorba de un banc pe care sotul meu l-a citit pe un site englezesc.

Sotia era ofticata de nedreptatea care li se face femeilor pentru ca un barbat care are relatii cu mai multe femei este un macho, dar o femeie care are relatii cu mai multi barbati este considerata desfranata. Sotul ii raspunde: "draga, imagineaza-ti o cheie care descuie toate incuietorile, este o supercheie, nu-i asa?!... dar o incuietoare care este deschisa de orice cheie, nu face doi bani.

Acest banc mi se pare ca reliefeaza foarte bine rolul mandriei in privinta sexualitatii. L-am adus in discutie pentru a arata ca, uneori, pentru femei, a nu fi atinse este o chestiune de orgoliu intr-un fel asemanator barbatilor care vor sa aibe multe femei, desi ele nu inseamna nimic pentru ei, demonstrand cat de "barbati" sunt ei.
Desi este minunata fecioria, daca ne gandim la pilda celor 10 fecioare, trebuie sa fim atenti sa nu ne culcam pe o ureche ca o avem, ci sa o impletim cu o buna chibzuiala. A nu judeca si a ierta da bine in CV-ul de crestin.

A nu judeca si a ierta da bine in CV-ul de crestin.
Frumos spus.

Desi este minunata fecioria, daca ne gandim la pilda celor 10 fecioare, trebuie sa fim atenti sa nu ne culcam pe o ureche ca o avem, ci sa o impletim cu o buna chibzuiala. A nu judeca si a ierta da bine in CV-ul de crestin.[/quote]
.................................................. .................................................. .................................................. .....


Mare vorba ai spus sora !!!! Desi se simtea nevoia cu mult timp inainte a fi spus este f. bine ca ai specificat aceasta si acum . Pacat insa , asa cum se intimpla cu multe lucruri adevarate si folositoare postate pe topicuri, ca acest adevar nu va fi apreciat si retinut decit de cei care cu adevarat si-au luat crucea si voiesc sa-l urmeze pe Hristos !

...
 

eu unul...
cu o desfranata nu m-as casatori.
dar cu o fosta desfranata as putea sa ma casatoresc fara probleme...
uneori, pocainta acestor fiinte este mai pretioasa decat fecioria multora dintre "mironosite"...

de ce acest topic cu nume acuzator?
oare nu toti suntem desfranati prin toti porii, indiferent de mijlocul prin care o facem: gand, vaz, auz, pipait etc...?
ce-i cu prostia asta? ar trebui condamnate sau inchise intr-un lagar aceste fiinte? ce daca au un trecut "experimentat"? cine ne da dreptul sa aratam cu degetul inspre ele? si cand spun fiinte ma refer si la femei si la barbati.

dragii mei, decat o virgina ipocrita, mai bine o fosta desfranata recunoscatoare pentru mila lui Dumnezeu...

raspunsul este: da!

Taina pocaintei este mai mare decat taina fecioriei, eu ma gandesc la un caz din pateric, in care un pustnic avea in grija un ucenic, pe care il crescuse de mic, copilul ramanand orfan, de cand era bebe, si toata viata acest ucenic traieste in post, rugaciune si feciorie bineinteles in pustie alaturi de batran, fiind plin numai de virtuti in ochii batranului sau, dar....... aici urmeaza partea trista .... dupa moartea tanarului ucenic i se descopera batranului printr-o descoperire dumnezeiasca deoarece batranul se rugase mult la Dumnezeu sa afle unde a ajuns ucenicul sau dupa moarte, in rai sau iad, si din pacate Dumnezeu ii arata ca ucenicul sau a ajuns in iad. Batranul ramane socat si il intreaba cu durere si cu deznadejde in inima pe ingerul Domnului de ce a ajuns tanarul in iad? Atata timp cat el l-a crescut in frica lui Dumnezeu, ferindu-l de toate tentatiile lumesti, baiatul murind in feciorie trupeasca, cu viata ''aleasa'' de rugaciune, abstinenta, saracie, renuntand la toate cele desarte ale lumii. Batranul intreaba mai departe atunci ce speranta de mantuire mai ramane pentru el si ceilalti care au trait in lume si au cunoscut mai mult sau mai putin pacatul? Iar ingerul Domnului ii raspunde ca intr-adevar el a crescut baiatul in aceasta viata de sihastrie, renuntand la tot ce e lumesc, dar un singur lucru nu l-a invatat, care era de fapt infinit mult mai esential decat trairea pustniceasca si anume nu l-a invatat smerenia, acest baiat fiind intr-o mare stare de inaltare a mintii, adica era mandru, si considerandu-se vrednic de Imparatia lui Dumnezeu asa l-a prins si moartea, pentru viata aleasa si ferita de pacat pe care o ducea alaturi de batran in pustie. Si acum sa facem o paralela intre viata acestui tanar, sfarsitul sau si Sf.Maria Egipteanca care era o desfranata faimoasa a timpului ei, si sfarsitul acesteia.... si multe alte cazuri de desfranati, si raspunsul e destul de clar..... Dumnezeu judeca cu iubire intai si apoi cu dreptate, eu asta am inteles, voi ce credeti? Poate am inteles eu gresit

conteaza trecutul ei sau viitorul nostru?!

Pai atata timp cat nu se intersecteazaaaa cele doua....viitorul :3:

Bravo tie! Ai tot respectul meu! Domnul sa va binecuvanteze!

Citat:

În prealabil postat de windorin Cati dintre noi ar putea iubi sincer o desfranata ?

Dacă ne referim la înţelesul biblic al termenului "desfrânată" (evrei 4.13 "Cinstită să fie nunta întru toate şi patul nespurcat. Iar pe desfrânaţi îi va judeca Dumnezeu."), majoritatea zdrobitoare a oamenilor trăitori în lumea occidentală "modernă" şi "civilizată", inclusiv în România, fac acest lucru.
Marea majoritate a femeilor din ziua de azi au relaţii sexuale înainte de căsătorie şi de cele mai multe ori cu un alt bărbat decât cel cu care se vor mărita pe parcursul vieţii.

Dacă luăm termenul de "iubire" aşa cum e perceput îndeosebi de omul actual vom vedea că acest termen e deseori sinonim desfrâului.
Spunea maica Siluana Vlad într-un interviu că: "În desfrâu, cel dorit, e dorit ca să nu fii tu singur, ca să ai tu pe cineva, ca să te simţi tu bine, şi mai ales e poftit ca ceva de la care poţi obţine voluptatea pe care o cauţi orbeşte. Dacă în primele momente ale unei “iubiri din afara Nunţii” totul pare dragoste şi dăruire, în relaţia intimă, totul devine căutare oarbă a voluptăţii. În voluptate tot omul e egoist. Pe acolo vine moartea acestei “iubiri”. Dacă celălalt nu mai “asigură” porţia de voluptate căutată, cu “regrete” sau fără, e părăsit, e lepădat ca un obiect inutil".

Dumnezeu să vă ajute! Cred însă că dacă fetiţa ta va moşteni apetitul sexual debordant al mamei şi sărăcia cu duhul a tatălui, Dumnezeu nu a iertat încă trecutul mamei şi minţile tinerilor pe care i-a smintit.

Cred ca Dumnezeu ne arata dragostea in toate. Trebuie doar sa ne pocaim si sa ne pregatim sufletul pt aceasta.
(Altfel spus: intr-un cuplu ortodox practicant, care si-a asumat trecutul si si-a plans pacatele.. ce rost are pedepsirea parintilor prin copii? Crezi ca Dumnezeu cauta prilejuri de pedeapsa?)

eu i-as da o sansa ca barbat, pt ca orice om merita o sansa daca o pierde a doua n-o mai vede.

Sansa da, absolut, dar ca prietena si sora intru mintuire, nu in pat!