Dumnezeu nu le-a interzis primilor oameni sa nu manance din pomul cunostintei binelui si raului de la inceputul existentei lor, ceea ce denota ca era bun. Dar ca omul sa se intareasca in bine, Dumnezeu a asezat aceasta porunca de a nu gusta din El. Gestul omului de a manca echivaleaza cu dorinta acestuia de a nu se mai hrani cu Dumnezeu. Sa ne fie clar, refuzul relatiei cu Creatorul, Viata, a adus moartea. Moartea nu este nu apare ca pedeapsa, ci ca refuz al omului de a se mai impartasi de Viata.

Sfintii Parinti afirma ca in mod ironic a fost numit pom al cunostintei binelui si raului. E bine sa luam aminte ca dupa ce au mancat, Scriptura afira ca li s-au deschis ochii. Parintele Staniloae afirma ca e vorba de ochii simtirii. De acum omul nu mai priveste nepatimas.

Asta inseamna ca satan era inainte de a crea DUMNEZEU omul de aici putem deduce ca raul era cu mult inainte de a crea DUMNEZEU pamintul.

Asa am auzit si eu, desi Biblia nu ne spune exact.

Costel, din cate am citit eu , acest pom le-a fost interzis de la inceput. Nu a fost interzis numai pentru a-l incerca pe om. Dupa cum ai spus, dupa ce au mancat li s-au deschis ochii [orice ar putea insemna asta]. Deci mancatul din fruct avea anumite efecte iar Dumnezeu a vrut sa-l protejeze pe om de ele.

Au UITAT CUM sa se mai intoarca
 

Citeam undeva si mi se pare adevarat ca acest "copac" este de fapt o posibilitate REALA a omului de a putea calatori prin timp si spatiu pentru a putea gusta din realitatile altor nivele de existenta.
In cazul lui adam si Eva aceasta posibilitate era la INDEMINA, prin superioritatea simtului adamic, si faptul ca dupa "gustarea fructului" ei AU REVENIT IN RAI si unde au fost depistati de Dumnezeu, deoarece s-au intors schimbati ! ! !(dar in acelasi corp, aici este alta poveste)... indica superoritatea CELOR DOI in a manevra aceasta posibilitate in ei.

Dupa "izgonirea" lor permanenta ei au suferit in continuare schimbari si mai profunde, lucru care a dus la IMPOSIBILITATEA LOR de a se mai intoarce de unde au plecat. In timp au UITAT COMPLET CUM!!! sa se mai intoarca.

Noi suntem BLOCATI aici!..in acest nivel inferior.

Mai putin SF si mai multa Biblie va rog.

Interesanta teorie.

Probabil vrei sa spui: Mai multa limba de LEMN! taca, taca, taca
naaaaahh, ma adoarme dialogul de lemn, dacai stii cit de acut simt adormirea in piept cind incep teologhiiiile nesfirsite care nu-mi spun nimic.

Spui bine, cunoasteau despre bine si rau, dar nu experimentasera raul. Aceeasi intrebare e valabila si pentru noi astazi. Stim cand facem ceva ca e rau sau nu? Alegem intotdeauna sa facem bine? Raspunsul il stim cu totii.
Dumnezeu nu a pedepsit pe nimeni, omul s-a pedepsit singur, a acceptat in caracterul sau "un virus" fara leac.
Ba a vrut si inca mai vrea.

Cind traesti cu DUMNEZEU nu poti sa stii ce este bine si ce este rau pentru ca Adam si Eva traiau in iubire care este deasupra binelui si raului.
Binele si raul sint polaritati ear iubirea nu poate avea polaritate eu nu vorbesc de iubirea pe care o aratam noi oamenii ci de iubire pe care o arata DUMNEZEU.

Am zis ca nu cunosteau despre bine si rau tocmai de asta erau nevinovati. Nu poti sa pedepsesti un copil de gradinita pentru ca nu stie sa rezolve o problema de liceu desi l-ai avertizat ca daca nu o face va fi pedepsit.
Dumnezeu i-a pedepsit pe Adam si Eva si pe urma a continuat in a pedepsi multi altii.
Uite ca Biblia zice ca nu a vrut sa traiasca omul in veci :
"Şi a zis Domnul Dumnezeu: "Iată Adam s-a făcut ca unul dintre Noi, cunoscând binele şi răul. Şi acum nu cumva să-şi întindă mâna şi să ia roade din pomul vieţii, să mănânce şi să trăiască în veci!..."""

Unde vezi iubirea din pasajul urmator ?
16. Iar femeii i-a zis: "Voi înmulţi mereu necazurile tale, mai ales în vremea sarcinii tale; în dureri vei naşte copii; atrasă vei fi către bărbatul tău şi el te va stăpâni".
17. Iar lui Adam i-a zis: "Pentru că ai ascultat vorba femeii tale şi ai mâncat din pomul din care ţi-am poruncit: "Să nu mănânci", blestemat va fi pământul pentru tine! Cu osteneală să te hrăneşti din el în toate zilele vieţii tale!
18. Spini şi pălămidă îţi va rodi el şi te vei hrăni cu iarba câmpului!
19. În sudoarea fetei tale îţi vei mânca pâinea ta, până te vei întoarce în pământul din care eşti luat; căci pământ eşti şi în pământ te vei întoarce".

Tu arati ce sa intimplat dupa ce Adam si Eva au facut pasul spre a cunoaste binele si raul.
Binele si raul este departe de DUMNEZEU de asta lea spus DUMNEZEU ce o sa pateasca de acum in colo pentru ca au ales cunostinta.

Cunostinta poate duce la rau sau la bine dar la iubire nu se poate ajunge prin cunostinte.Uitate la un copil el nu are cunostinta dar e plin de iubire pentru ca e aproape de DUMNEZEU dar cind intervine cunostinta in el se departeaza de DUMNEZEU.

Buna, Aurel! E bine ca mai pui astfel de intrebari, caci crestinul trebuie sa mai si gandeasca si sa-si asume orice aspect legat de credinta lui, nu numai ce ii place.

Cand Dumnezeu a creat lumea a creat-o dupa anumite legi care nu se pot schimba. A creat legea gravitatiei, si , pana azi, tot ce arunci cade in jos. A creat legea liberului arbitru ca orice fiinta sa fie libera sa-si aleaga calea. A creat de asemenea si legea semanatului si secerisului, conform careia orice actiune creaza consecinte bune sau rele, direct propirtionale cu importanta acelei actiuni. Aceste consecinte actioneaza ca niste indicatoare pe drum, aratand omului pe ce cale merge. In fata lor omul are doua posibilitati: ori i se scarbeste de raul facut si se intoarce la Dumnezeu unde e in siguranta, ori continua din rau in mai rau, departandu-se din ce in ce mai mult pana ajunge la polul opus.

Cand Dumnezeu a rostit aceste blesteme nu a facut-o pentruca atunci ii venisera in minte. El pur si simplu i-a informat asupra consecintelor determinate de muscatul din fruct [orice o fi insemnat asta], conform legilor dupa care fusese creat universul. Insa in momentul in care a rostit aceste blesteme a creat si calea de rascumparare:

"Duşmănie voi pune între tine şi între femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei; aceasta îţi va zdrobi capul, iar tu îi vei înţepa călcâiul”.

Sarpele e satan iar samanta femeii e Iisus, care a zdrobit capul sarpelui pe cruce.

Pe de alta parte, Dumnezeu este extrem de bun, este insasi bunatatea. Dar este si foc mistuitor in raport cu pacatul. De ce? Pentru ca sfintenia si pacatul sunt poli diametral opusi, iar cand pacatul este pus langa sfintenia lui Dumnezeu, contrastul este atat de mare incat pacatul este ars. E ca si cum soarele ar topi gheata, distrugand-o, sau cum lumina ar imprastia intunericul, nimicindu-l. Nu-l nimiceste pentru ca ar avea ura pe el ( :1:) ci doar pentru faptul ca straluceste si umple tot spatiul. De aceea omul trebuie sa se asigure ca si-a lasat pacatele la cruce si nu mai pacatuieste daca vrea sa-L vada pe Dumnezeu.

Adam cunostea binele si raul la nivel intelectual dinainte sa manance din pom.A fost inzestrat cu ratiune si intelect de Dumnezeu.Dumnezeu insusi i-a poruncit lui Adam sa nu manance din pom, ba mai mult i-a si spus ca va muri in ziua in care va manca.Dumnezeu i-a aratat lui Adam 'legea' neascultarii.Cea care nu pricinuieste spre viata, ci da moarte.I-a dat indrumare si i-a aratat legea ascultarii si neascultarii, prin acel pom 'al cunostiintei binelui si raului'.Scriptura ne arata si intelepciunea lui Adam, dupa ce ne informeaza de 'legea' pe care i-a dat-o Dumnezeu cu privire la pom.Ne arata cum el[Adam] a dat nume tuturor animalelor, si dupa ce Dumnezeu a facut trup din coasta sa, el[Adam] a numit femeia,intelegand si aratand in acelasi timp si scopul ei, acela al unirii cu barbatul.Vezi cat de inzestrat era Adam cu ratiune si intelepciune.Inca nu era murdarita imaginea lui Dumnezeu in om, chipul Sau.Inca nu era cazut omul din har, ci era intr-o stare harica.Imaginea lui Dumnezeu a inceput sa se murdareasca dupa caderea lui Adam in pacat, din ce in ce mai mult, instrainandu-se de Dumnezeu, prin inmultirea faradelegii.Insa la inceput nu era asa.Cunostiinta de Dumnezeu era foarte mare, sa nu uitam ca [Adam] putea sa stea in prezenta lui Dumnezeu si sa comunice cu El, pana la un moment dat.Ori acest lucru nu era putin.Omul[Adam] era aproape de Dumnezeu.El s-a instrainat dupa caderea in pacat.Deci primul om a fost inzestrat cu intelepciune si discernamant de catre Dumnezeu cat pentru toti oamenii putem zice, pentru ca avea sa devina parinte al omenirii.Omul cunostea raul, la nivel intelectual, virtual, insa nu l-a cunoscut l-a nivel experimental si nu a luat parte din el, pana cand nu a mancat din pom si nu s-a abatut de la cuvintele lui Dumnezeu.Pomul acela a fost sadit de Dumnezeu pentru a-i arata lui Adam legea binelui care sta in ascultarea de Dumnezeu si legea raului care sta in neascultarea de Dumnezeu si spre a incerca ascultarea omului[Adam].Vedem ca frumos spune Scriptura, ca Dumnezeu este credincios si drept si nu va ingadui sa fim incercati peste masura noastra.La fel a facut si cu Adam.Nu a ingaduit sa fie incercat peste masura si i-a pus la dispozitie ceea ce avea nevoie ca sa treaca peste aceasta incercare si sa lupte impotriva ispitei.


Raul exista atunci prin sarpe,prin care a si intrat... Si Scriptura zice :"sarpele cel mai viclean" si "Raul de la cel rau vine".Raul acesta insa nu a existat de la inceput, raul nu are esenta in sine, raul este o boala si o pervertire a binelui.Posibilitatea raului a existat virtual prin lipsa binelui, printr-o incetare de a face binele si o impotrivire si denaturare a ceea ce este bun.Insa natura si esenta tuturor lucrurilor este buna.


Moartea aceasta la care se referea Dumnezeu, era in primul rand moartea sufleteasca.Acesta este si intelesul primar al mortii, moartea spirituala.Adam a murit in ziua cand a incalcat porunca lui Dumnezeu si a descoperit ca e gol.Goliciunea aceasta reprezenta caderea din har...Moartea sufleteasca.. A descoperit Adam ca e gol,s-a temut si s-a ascuns de Dumnezeu.

Apoi Dumnezeu a pus straja catre pomul vietii, tocmai pentru ca aceasta stare a omului sa nu devina vesnica si sa dainuiasca in om in nemurire.

Si pentru binele omenirii, Dumnezeu a facut oamenilor haine ca sa le acopere goliciunea, si l-a stramutat pe om din prezenta Sa, pentru ca prezenta lui Dumnezeu pentru Adam a devenit o povara dupa ce a pacatuit.Le-a facut haine de piele si i-a acoperit, ne-a dat moartea trupeasca spre binefacerea noastra.



"Moartea sufletească este cu totul rea; ea nu are nimic bun. Moartea
trupească însă are unele foloase pentru starea de cădere instituită de
păcatul strămoşesc. Astfel, Sfântul Ioan Gură de Aur scrie: „Chiar dacă
păcatul a adus moartea pe acest pământ, Dumnezeu o pune în slujba
noastră, ca să ne fie de folos"57; moartea e mai curând „o binefacere, decât
o pedeapsă" şi arată din partea lui Dumnezeu mai degrabă „purtare de
grijă, decât mânie."58
Intr-adevăr, dacă omul mort sufleteşte n-ar fi murit şi cu trupul, ar fi
avut parte de necazuri mari şi nenumărate.
Mai întâi de toate, obişnuinţa cu starea sa păcătoasă 1-ar fi făcut
delăsător, în vreme ce, ameninţat de moarte şi neştiind când îi va suna
ceasul, începe să cugete la mărginirea acestei vieţi şi să se gătească
pentru viaţa ce va să fie, cu vie simţire duhovnicească şi neîntârziată
căinţă.
Apoi, nemurirea 1-ar fi împins la trufie, iar înşelătoarea făgăduinţă a
ispititorului: „Veţi fi ca Dumnezeu!", i-ar fi părut a fi deplin adevărată. Fiind
însă silit să se întoarcă în pământul din care a fost luat, cunoaşte micimea,
slăbiciunea şi nimicnicia de care are parte făptura lipsită de harul lui
Dumnezeu, şi se smereşte.59
Dacă n-ar fi moartea, după cum spune Sfantul Ioan Gură de Aur, „ar
fi nespus de iubite trupurile şi cea mai mare parte dintre oameni nu s-ar
mai îngriji de nimic altceva decât de trupuri, facându-se încă şi mai
trupeşti şi mai îngroşaţi."60
Mai mult încă: lipsa morţii ar fi înveşnicit căderea omului. Astfel,
Sfântul Vasile cel Mare spune că Dumnezeu „n-a împiedicat destrămarea
noastră, pentru ca să nu rămânem pururi neputincioşi şi slabi."61
Acestea sunt foloasele morţii cât priveşte trupul. Căci, după cum spune
Sfântul Ioan Gură de Aur, nu trebuie să ne tânguim că trupul putrezeşte, ci
„atunci ar trebui să plângem, când trupul ar rămâne pentru totdeauna în
această nenorocită stare de acum"62, însă „moartea nu nimiceşte numai
trupul, ci şi stricăciunea lui"; moartea înseamnă „nimicirea pe vecie a
stricăciunii"63; îngăduind moartea, Dumnezeu pregăteşte astfel, în chip
proniator, restaurarea prin Hristos a stării din rai şi chiar a unei stări mai
înalte, în care omul va fi pururi nestricăcios şi nepieritor64, căci, după
cuvântul Domnului, grăuntele trebuie să moară ca să aducă roadă (cf. In.
12, 24; l Cor. 15,35-44).
Dar moartea trupului e folositoare şi pentru suflet. Mulţi Sfinţi Părinţi
spun că moartea a împiedicat „răul să fie nemuritor"65. O dată cu moartea,
moare şi păcatul. Sfântul Ioan Gură de Aur arată cum, prin înţelepciunea
lui Dumnezeu, odrasla îşi ucide maica, căci: „moartea s-a născut din păcat,
dar a mâncat păcatul"66. Sfântul Maxim Mărturisitorul, la rândul său, spune
că pentru omul căzut moartea este o formă de eliberare providenţială şi
că, paradoxal, ea contribuie la menţinerea lui ca om, pentru că altfel
„puterea sufletului s-ar fi mişcat veşnic în chip potrivnic firii, ceea ce ar fi
însemnat nu doar cel mai mare rău şi pierderea vădită a calităţii de om, ci
încă şi negarea limpede a bunătăţii dumnezeieşti."67 Tot el spune că
Dumnezeu a îngăduit moartea, „socotind că nu e bine ca omul, care şi-a
înrăit voia liberă, să aibă o fire nemuritoare."68
Pe scurt, după cum spune Sfântul Maxim Mărturisitorul: „Sfârşitul
vieţii acesteia de aici socotesc că nu e drept să se numească moarte, ci
izbăvire de moarte şi despărţire de stricăciune şi slobozire din robie şi
încetarea tulburării şi oprirea războaielor şi risipirea întunericului şi odihna
de osteneli şi liniştirea fierberii şi acoperirea ruşinii şi scăparea de patimi şi
nimicirea păcatului şi, ca să spun pe scurt, hotarul tuturor relelor."

Citat din cartea 'Credinta Ortodoxa despre viata de dupa moarte'.

Raul poate ca exista intrucat caderea ingerilor nu se stie cand a avut loc cu exactitate dar se stie ca diavolul a ispitit-o pe Eva sa manance din pomul oprit si dandu-i lui Adam s-au facut calcatori ai poruncii divine prin neascultare!
Deci cand Dumnezeu a dat porunca exista si raul...

Ca Ceauseasca si iata cum a sfarsit .......

Acum lasand gluma la o parte Ei au fost curiosi si nimic mai mult (Cum spune un proverb..Curiozitatea omoara pisica)


Dar intrebarea mea (prosteasca)este! De ce era necera existenta acelui pom in Rai ,Dumnezeu stiind ca omul este nestiitor si poate cadea in prapastie foarte usor? Este ca si cand ai lasa un copil in preajma unui sarpe , stiind ca acel copil nu are cunoasterea de a se apara ....


PAREREA MEA ESTE CA DUMNEZEU SI-A INCERCAT INGERII SI NU PE OAMENI

Parerea mea este ca, se cunoaste cu varf si indesat ca madame Eva, a muscat din maru' cu pricina, si mai apoi, l-a "imbrobodit" pe mosiu Adam, da, da, se vede si din avionu' bucuresti-moskva...forumu' nostru...:18:

De cunoscut , cunoaştem , dar mâncăm la mere din greu , îndemnând şi pe alţii să facă o astfel de "dietă" păcătoasă !

Daca "katius(h)a" imi este adresata mie, nu pot decat sa zic : I'm hit ! Mei-dei, mei-dei, am lusing control, am crasing, mama lui de "tupolev", c'am zis sa-mi iau si io, un boing, sau macar un f16 di la solduri...:64:
Trufia, o usa spre nefiinta...

De la Copacul Cunostintei, la Crucea Mantuitoare
 

O legendă pioasă crestină spune că, după izgonirea primilor oameni din Paradis, toate au căzut din frumusetea lor divină. Numai copacul din care Adam si Eva mâncaseră era acolo, mândru si drept, urias în bătrânetea lui, amintind oamenilor care deveneau tot mai răi, de legea pe care trebuiau s-o respecte. Atunci Dumnezeu a hotarât să piardă lumea prin potop, dar a găsit printre ei un om drept – pe Noe si ai lui – pe care a decis să-i salveze din moarte. Si a poruncit lui Noe sa facă o corabie din pomul greselii, pentru el si pentru ai săi, ca si pentru vietătile lumii. Noe a făcut întocmai, a trecut cu bine prin potop si, când apele s-au retras, corabia a rămas pe muntele Ararat. Toti oamenii stiau de ea si asteptau momentul în care corabia se va pogorî de pe munte spre binecuvâtarea celor care respectau poruncile divine.

După multi, foarte multi ani, au mai venit niste ploi care au schimbat cursul apelor. Aceste ploi au smuls corabia de pe munte, a târât-o prin diverse fluvii, zdrobind-o de stânci, până a ajuns în apele Iordanului. Oamenii stiau lemnul corăbiei si fiecare a luat câte o scândură sau o grindă.

Mult mai târziu, când Iisus a fost prins si condamnat la moarte prin răstignire, un tâmplar evreu si-a adus aminte ca mai avea o grindă din corabia lui Noe si s-a gândit să facă din ea crucea pe care Înselătorul acela să fie răstignit. A adus crucea gata făcută. Iisus a purtat-o pe umerii Săi, atât cât L-au tinut puterile, apoi a dus-o Simon Cireneanul si El, Fiul lui Dumnezeu, a fost înăltat pe cruce. Legenda mai spune că pe locul unde crucea a fost înfiptă, pe Golgota, este centrul lumii si că acolo se află osemintele lui Adam, pe care se sprijină capătul din pământal crucii.

Poate că această legendă nu are o justificare istorică. Poate că faptele nu s-au petrecut asa. Pentru mintea noastră ratională pare imposibil. Dar din punct de vedere simbolic, din punctul întelegerii mistice a faptelor, lucrurile sunt perfect adevărate. Pomul raiului purta fructele legii, ale dreptătii juridice, ale sanctiunii. Din acest punct de vedere, pomul a dus la pierderea noastră.

Dar în actiunea de salvare din potop, pomul cunostintei a devenit lemnul salvator pentru cei care s-au conformat legii lui Dumnezeu. Noe si ai săi au scăpat de înnecul general, salvând omenirea viitoare. Dar corabia a avut un destin mai înalt: prin crucea făcută din grinzile ei, copacul cunostintei binelui si al răului a adus mântuirea întregii lumi, prin sângele vărsta de Măntuitorul pe cruce. Atunci s-a întemeiat, în mod mistic, biserica lui Hristos în lumea aceasta, iar la Pogorârea Sfântului Duh, Biserica devine văzută, intră în istorie.
Pomul din rai purta fructele cunoasterii si al constientizării păcatului. El simbolizează legea veche care putea salva fizic, dar nu avea har, nu mântuia; corabia este simbolul bisericii care ne scapă din furtunile păcatelor acestei lumi, dar această corabie nu putea duce omenirea mai departe decât pe vârful unui munte, unde trebui să astepte încetarea furtunii, prin porunca Mântuitorului care ceartă valurile si furtuna: "Si El, sculându-Se, a certat vântul si a poruncit mării: -Taci! Încetează! Si vântul s-a potolit si s-a făcut liniste mare." (Marcu 4: 39)

Crucea făcută din pomul din paradis este mântuitoare căci pe ea s-a vărsat sângele răscumpărător al Lui Hristos. Ea este spaimă pentru diavoli si pentru cei păcătosi, ajutătoarea celor care o cheamă în ajutorul lor. Ea este lemnul însufletit si vita care poartă strugurele cel copt care dă vinul cel tainic, prin care venim de la moarte la viată.

(Pr. Gh. Calciu - Meditatie la Sfanta Cruce)

Scrie foarte clar ca nu cunostea binele si raul in niciun fel. Saracii nu stiau nici ca sunt dezbracati. Nu puteti sa puneti alte texte in fata Scripturii.

Chiar nu vrei sa intelegi ca acest pom nu se refera la verbul "a cunoaste", ci la verbul "a fi", nu exista un alt mod de existenta, decat comuniunea cu Dumnezeu, asta nu inseamna stare de naivitate.

Deci cum? Ei nu erau deloc inainte?

Te rog sa nu mai iti dai cu parerea daca nu cunosti Biblia.
"9. Şi a făcut Domnul Dumnezeu să răsară din pământ tot soiul de pomi, plăcuţi la vedere şi cu roade bune de mâncat; iar în mijlocul raiului era pomul vieţii şi pomul cunoştinţei binelui şi răului."
"5. Dar Dumnezeu ştie că în ziua în care veţi mânca din el vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul". "

Fraieri si Adam si Eva, puteau sa manance din pomul vietii ca sa nu mai poata muri si pe urma din pomul cunoasterii binelui si raului pentru ca pe urma pedeapsa cu moartea nu mai avea efect :).

Cred ca este destul de clara postrea anterioara. Exista lor in comuniune cu Dumnezeu fara sa traiasca in afar Lui nu inseamna naivitate.

Dupa cum ai interpretat tu imi dau seama cat de bine intelegi Scriptura.
Nu mi-am dat cu parerea. Postarea mea anterioara are la baza exegeza Sfintilor Parinti. Am sa ma straduiesc sa postez un fragment din Parintele Staniloae care in Dogmatica sa ne ofera mai multe interpretari ale Sfintilor Parinti.

Poate pentru tine o fi. Pentru mine cunoasterea e cunoastere si existenta existenta.
Depinde ce intelegi prin naivitate ;)

Ma folosesc de un citat filozofic- "Cuget inseamna ca exist". Existenta primilor oameni era lipsita de cugetare? Erau existente impersonale asemenea celorlate fapturi? Existenta lor era deosebita de a celorlalte fapturi necuvantatoare, deci existente cugetatoare.

Recomand Abecedarul credintei de Christos Yannaras-pagina100. Pentru mai multe lamuriri Teologie Dogmatica Ortodoxa- Parintele Staniloae vol I
Vei constata ca nu mi-am dat cu parerea.

Nu pot sa ma laud ca am inteles ce vrei sa spui, dar fac o incercare:

Negatia inversei unei propozitii adevarate e adevarata. Nu la fel se poate spune despre inversa unei propozitii adevarate.
Deci nu poti spune ca daca nu cugeti nu existi; corect e "daca nu existi atunci nu cugeti". Deci nu oricine exista si cugeta.

Absolut deloc , nici gând , mai ales că nu te cunosc personal ! Este o constatare generală . Sincer regret că te-ai simţit vizat , dar nu am avut gândul ăsta nici pe departe. O zi liniştită !

Ce am interpretat ?

Nu m-am simtiti vizat, am zis doar : "daca".(motiv similar cu al tau)
Multumesc la fel.

Iubire nu este binele este cu mult mai mult.
Binele si raul sint la un nivel de evolutie unde este polaritate.
Adam si Eva erau cu mult mai inocenti decit copii pe care ii vedem noi azi.

inseamna ca este adevarat,ca nu pot spune ca daca exist,cuget.::40:

Sa nu ne folosim de propozitii logice sau de patratul lui Boethius, pentru a complica si mai mult lucrurile, din contra logica trebuie sa ne ajute. O existenta necugetatoare nu are constiinta de sine- adica existenta ei nu este afirmata de sine, numai o existenta cugetatoare poate sa afirme daca o existenta necugetatoare este.

Hai'di bai, ca mi s-a amesticat gandurili, ci sa mai, uai, ini sta mintea (aia putana) pluta, uai, ci sa mai, uai aristoteli ii mic copchil uai, filozofeala mami' ei di filozofeala...ca d'atata filozofeala uai, am sh uitat di criza, uai...:64:

Pai, sa ne ajute :)
Adica daca nu ai constiinta nu stii ca existi si deci nu existi? Si doar cind, hopa, apare constiinta, incepi sa existi?

Sensul Genezei trebuie interpretat mai mult alegoric, parerea mea... Dumnezeu prin incredintarea gradinii, i-a dat lui Adam o lege si o invatatura... Ori si aceasta o putem lua ca ceva mai mult decat simplul gradinarit... Deci Dumnezeu l-a instruit pe om, cat de cat, nu a fost ca si cum omul nu ar fi avut habar de rau, sau de ce nu e bine sa faca, ba chiar i-a zis "din pomul acesta sa nu mananci caci in ziua cand vei manca din el vei muri" .In plus Dumnezeu l-a creat si l-a inzestrat pe om cu ratiune, putem spune ca i-a dat o ratiune chiar de prisosinta, avand in vedere ca a fost primul om, si ca avea sa fie parinte al omenirii.In plus primii oameni se aflau intr-o stare de har, care radia din ei.Era intr-o stare harica, o naturalete pura, intr-un adevar si intr-un discernamant clar.Vezi cat adevar si cata claritete este in Adam, cel care numeste intreaga faptura , si care si spune "aceasta va fi femeie" si ca "cei doi vor fi un trup". Iar goliciunea aceia pe care a simtit-o Adam a fost goliciunea caderii din har... Omul nu a fost chiar asa nepregatit... In plus dumnezeiasca Scriptura spune ca Dumnezeu niciodata nu ne da o incercare sau o ispita care e peste puterile noastre ... si ca El(Dumnezeu) masoara fiecare cruce inainte sa o dea.De aceia Pavel il si numeste credincios pe Dumnezeu, pentru ca nu va ingadui sa fim incercati peste masura...Si totodata spune Sfanta Scriptura, ca odata cu ispita Dumnezeu ne da si scaperea sau iesirea din ea... Asa ca stai linistit nu a ingaduit sa se intample asta nici cu Adam, nici cu nimeni.Primii oameni au pacatuit din pofta lor rea... care a zamislit pacatul.Pofta care a fost declansata de "sarpe"... Dar omul i-a permis poftei sale rele sa dea nastere pacatului si el l-a faptuit... Cand insa omul a fost tras la raspundere fiecare a dat vina pe altcineva in afara de el, la final dand-o pe sarpe.. dar omul, nu sarpele a nesocotit porunca, s-a indoit si nu a crezut-o...Omul a fost cel care a pacatuit prin nestapanirea poftei rele si lipirea de rau, despartirea de bine, lipirea de "cuvantul sarpelui" si "despartirea de cuvantul lui Dumnezeu".Oare de cate ori nu facem si noi asa cand pacatuim incercam sa dam vina mai ales pe Diavol... dar nu el este cel ce savarseste pacatul si noi ingaduim ispita mai ales din poftele noastre rele si pentru poftele noastre rele si cu ele suntem ispititi.

Daca ar fi mancat din pomul vietii prima data, apoi nu ar mai fi mancat din pomul mortii "al cunostiintei binelui si raului"...

o carte