Rugăciunea de luni
 

Doamne Iisuse Hristoase, cu adâncă umilinţă recunosc şi mărturisesc, că în toată ziua păcătuiesc contra iubirii Tale Dumnezeieşti. Deci, astăzi, că este luni şi începutul săptămânii, mă rog cu umilinţă îndurării Tale celei mari: iartă-mi păcatele cele de voie şi fără de voie, şi-mi ajută să pun început bun şi să port mai multă grijă de sufletul meu, pentru care ai răbdat atâtea dureri la Sfânta Ta Răstignire!
O Doamne, astăzi îţi dau sufletul şi trupul meu şi voinţa mea, rugându-Te să fie voia Ta cu mine, după bună plăcerea Ta. Pedepseşte-mă Doamne, după îndurarea Ta, în această lume, iar nu în cealaltă viaţă. Şi iartă pe cei vii şi pe cei răposaţi, pentru rugăciunile Sfintei Tale Biserici, şi pe toţi ne învredniceşte de mărirea Ta în rai. La aceasta pun mijlocitori pe Sfinţii Tăi îngeri, către care zic: O, cereştilor ajutători şi păzitori ai oamenilor, vouă mă închin şi vă mulţumesc, pentru ajutorul si conducerea ce ne-o daţi în toate zilele noua, nevrednicilor şi păcătoşilor. Scutiţi-mă de vrăjmaşii cei văzuţi şi nevăzuţi, ca sa nu mai păcătuiesc de acum înaintea Dumnezeului meu! Învredniciţi-mă sa va vad la moartea mea, stând în jurul meu si să duceţi sufletul meu în cer, ca să se închine măririi Fetei lui Dumnezeu, iar vouă sa vă mulţumesc acolo, pentru purtarea de grija ce aţi avut pentru mine si binele vostru sa-l spun cu glas neîncetat în veci. Amin.

Cunosc două persoane (apropiate mie) care afirmă că nu sunt de acord cu partea accentuată din rugăciunea de mai sus.
Ceea ce arată încă o dată cât suntem de diferiţi!
Oare putem să ne rugăm doar pentru iertare şi îndreptare, "scutiţi" fiind de pedepse? Fără de păcat nu suntem, ca să fim "scutiţi" din start de orice pedeapsă.
În plus, este posibil ca ceea ce numim noi pedeapsă să fie o lecţie din care să învăţăm "să nu mai facem" greşelile trecutului, fiind o modalitate de îndreptare mai eficientă, decât o simplă admonestare... Voi cum vedeţi lucrurile?

Aşa înţeleg şi eu pedeapsa lui Dumnezeu: dată nu pentru a compensa răul făcut de noi, ci numai pedagogic, spre îndreptare, ca să pricepem că am greşit şi să urâm păcatul.

Consider că este greşit a crede că trebuie să plătim noi pentru toate păcatele noastre, acum sau dincolo, întrucât Dumnezeu ne judecă cu milă, păcatul tot fiind asumat de Hristos.

Îmi vine acum în minte şi Psalmul 50: "...Că fărădelegea mea eu o cunosc şi păcatul meu înaintea mea este pururea. Ţie unuia am greşit, şi rău înaintea Ta am făcut, aşa încât drept eşti Tu întru cuvintele Tale şi biruitor când vei judeca Tu..."

Prin urmare ne rugăm să fim iertaţi, prin mila lui Dumnezeu, dar şi să se facă voia Lui, şi nu a noastră.

Anita , bine a pus acest fragment de rugaciune :"Pedepseşte-mă Doamne, după îndurarea Ta, în această lume, iar nu în cealaltă viaţă." , iar indoiala , frica , strangerea de inima a celui care se roaga este fireasca , omeneasca , pana la urma . Sa sti draga Cristi , ca si eu de multe ori am o mica strangere de inima , sa nu-i spun teama , cand rostesc acest pasaj !Daca am cunoaste macar o secunda , doua , durerile iadului , prin lipsa comuniunii cu Dumnezeu , poate atunci am rosti cu gura pana la urechi : Pedepseşte-mă Doamne, după îndurarea Ta, în această lume, iar nu în cealaltă viaţă."
E bine totusi ca exista aceasta teama , caci lipsa de simtire , nepasarea , nesimtirea pana la urma, ar fi cu adevarat de condamnat !
Doamne ai mila de noi !

Ma uitam la stiri , citeam pe net cate un "fapt divers " , si aproape zilnic in cate un colt de tara unde seceta a cam distrus totul in calea ei , oamenii s-au strans un rugaciune , in rugaciune pentru ploi , in rugaciuni de iertare , de implorare !
Folosul si importanta rugaciunii nu este doar in situatile limita , ci mai ales in afara acestora , preventiv ca sa-i spun astfel . Vorbirea cu Dumnezeu ( rugaciunea ) , devine o impolitete , atunci cand se desfasoara mai cu seama "la nevoie " ( interesat ) . Rugaciunea trebuie sa fie permanenta , nu doar in situatile extreme , precum si pe acest forum se cam vede , din PACATE !
Doamne ajuta !:1:

Chiar astazi s-a citit in biserici acatistul Sf. Ilie din care citez:

Condacul 7

Domnul cel iubitor de oameni voind sa arate milostivirea Sa pacatosilor ce se pocaiesc, dupa trecerea timpului de foamete profetit de tine, proorocule, prin graiul buzelor tale a trimis ploaie imbelsugata si pasnica pamantului insetat; iar fiii lui Israel invrednicindu-se de aceasta mare milostivire, cu inima umilita si multumitoare au cantat lui Dumnezeu: Aliluia!

Avem nevoie , cu adevarat , in aceste momente de milostivirea Lui . Canicula , arsita si seceta a cam pus stapanire pe tara noastra !
Doamne ajuta !

Așadar să plecăm genunchii la rugăciune. Fărădelegile noastre atrag pustiirea neamului.

Asa este , Ovidiu ! Si pentr ca stiu ca-l iubesti mult pe Parintele Arsenie Boca , iata un cuvant al sau :
"Prin urmare aşa stând lucrurile şi necazurile, să alergaţi la pocăinţă şi să nu le mai faceţi. Să alergaţi la spovedanie curată şi la Sfânta Împărtăşanie că altfel nu vine ocrotirea lui Dumnezeu asupra voastră şi asupra avutului vostru. Nu uitaţi însă că postul este poarta iar patrafirul este uşa. Numai cu acestea vine ocrotirea lui Dumnezeu căci fără ocrotire nu putem face nimic.
Toate acestea, pe scurt, se află în aceste cuvinte ale psaltirii: “Mărturisi-voi Domnului fărădelegea mea şi îndată a ridicat pedeapsa păcatului meu”. Asupra nostră atârnă pedeapsa lui Dumnezeu pentru păcatele noastre. De îndată ce le mărturiseşti Dumnezeu îţi înlătură pedeapsa păcatului. Tu mai urmează să-l ispăşeşti, să-l scoţi din obiceiul tău. De aceea toată sluga să se roage la vreme. Chiar potop de ar veni să nu-l poată potoli.
Vedeţi cum trebuie să vă fie aşezământul minţii, a inimii şi a trupului vostru? Să fie toate curate şi curăţite căci Dumnezeu nu păzeşte trup spurcat, inimă şi minte cu vicleşug. Şi vi se vor însenina zilele şi vă veţi bucura. Însă faceţi lucrurile acestea ca să nu fiţi numai auzitori ci şi împlinitori. Căci dacă nu vă veţi sili am făcut lucru degeaba. Eu am bătut toaca la urechea surzilor, iar voi nu vă veţi urni necazurile din loc. În mâna voastră stă să vină sau nu necazurile asupra voastră.
Cu acestea cred că am stat de vorbă cu fiecare. Veniţi că multe mai sunt şi le vom dezbate pe toate cu ajutorul lui Dumnezeu. Căci cine vine pentru suflet nu le poate auzi toate odată ci pe rând. Şi nici nu le poate primi. Şi-apoi cu cât le va auzi mai des cu atât se vor ţine minte mai uşor.
Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin."

(Cuvânt ţinut în Sfânta Biserică în ziua de 21.02.1942)