militarul merge la razboi sa ucida, cum vrei sa fie? delicat si tandru? :)))

ce sa mai raspunda...vai de capu' lor...

Ef. 6:12. Caci noi n-avem de luptat impotriva carnii si sangelui, ci impotriva capeteniilor, impotriva domniilor, impotriva stapanitorilor intunericului acestui veac, impotriva duhurilor rautatii care sunt in locurile ceresti.

acest verset spune foarte clar ca nu trebuie sa luptam contra carnii si sangelui ci contra duhurilor rele, asta nu intelegeti voi adventistii si nici penticostalii deoarece mergeti si omorati oameni, de multe ori contra cost (ca exemplu acei "crestini" care ca sa stranga bani de facultate s-au inrolat in armata US pentru a merge pe diferite fronturi de lupta)

,,Altădată eraţi întuneric, iar acum sunteţi lumină întru Domnul; umblaţi ca fii ai luminii!"(Apostolul Pavel)

In momentul cand Biserica supravietuieste perioadei martirilor si devine reprezentanta nu numai a unei religii recunoscute ci a unei religii statale,adoptata de puterea laica ca si componenta reprezentativa a societatii sale,in unele cazuri o acceptare inclusiv pe motive politice,era inevitabil sa nu fie tarata in confruntarile pur umane.Era inevitabil ca aplicarea mesajului ei sa nu fie o aplicare,in multe situatii, corupta,din punctul meu de vedere,prin alterarea sa cu ambitii pur umane,care s-au dovedit a fi trecatoare.Insa Dumnezeu a vegheat ca indiferent de derapajele umane survenite pe parcurs portile iadului sa nu o biruiasca si probabil asta ar trebui sa ne imbarbateze dar si sa ne atraga atentia,nu sa ne culcam pe o ureche si aia surda :)

Amestecarea Bisericii,si aici sunt multe opinii,in probleme politice si de alta natura era normal sa genereze efecte pe masura.Aici sunt multe aspecte extrem de complicate si care nu vizeaza numai credinta in sine ci si cum oameni din diverse culturi si medii sociale,cu diverse scopuri,s-au raportat la credinta,influentand,fie ca ne place sau nu,pe cei ce i-au luat drept modele.Cu tot ce a decurs din acest fapt.Probabil ca situatia se va perpetua pana la sfarsit intrucat, precum in cazul cutiei Pandorei,speranta nu moare dar ramine inevitabil la urma.

Eu continui sa cred ca rolul credintei si al Bisericii nu este de a lasa ,,lumea" sa intre in ea,cu tot ce are mai rau,la acest sens al ,,lumii"ma refer,ci ca ea sa intre in lume,transformatoare si aratand plina de speranta,in ciuda oricaror piedici,spre Parusie.Orice alta coabitare cu lumea,in afara transmiterii esentei mesajul hristic, nu va fi decat un compromis mai mic sau mai mare ce va afecta Biserica in primul rand pentru ca societatea este bolnava in esenta ei dar daca maladia intra si in locul unde trebuie sa fie vindecarea atunci mergem cu pasi repezi spre o situatia similara cu un loc al caderii numit Sardes.Prin compromis nu se intra-n Imparatia Cerului,sfintenia lui Dumnezeu nu permite asa ceva,trebuie o crancena nebunie omeneasca ca sa crezi ca in Cer se aplica modul omenesc de a trisa adevarul sau ca Dumnezeu priveste lucrurile in modul uman de impacare a raului cu binele.Daca credinta nu mai este dusa pana la marginile lumii iar Biserica nu mai reuseste sa indrepte omul spre mantuire atunci orice alta activitate pe care ar desfasura-o devine nerelevanta in opinia mea.

,,De aceea şi noi, având împrejurul nostru atâta nor de mărturii, să lepădăm orice povară şi păcatul ce grabnic ne împresoară şi să alergăm cu stăruinţă în lupta care ne stă înainte.Cu ochii aţintiţi asupra lui Iisus, începătorul şi plinitorul credinţei, Care, pentru bucuria pusă înainte-I, a suferit crucea, n-a ţinut seama de ocara ei şi a şezut de-a dreapta tronului lui Dumnezeu."(Apostolul Pavel)

Trebuie sa fie activa in societate dar doar in deplina imbratisare cu menirea ei fundamentala,nu-l poti avea cap pe Hristos si sa lupti altfel decat cum a spus Hristos.Este ca si cum te-ai indoi de puterea Sa de a-si duce Biserica pana la capat.Dar intrucat nici credinta si nici Biserica nu sunt notiuni abstracte este cert ca fiecare avem o responsabilitate si nimeni nu poate sta pe margine indiferent.Nu ma refer nici la zelotism si nici la prozelitism ci la implinirea menirii credintei si Bisericii si cred ca la aceste doua aspecte Hristos a chemat la el,cum spunea Apostolul Petru, pe toti cei ce au fost inaintea noastra,pe cei ce suntem sau cei ce vor veni dupa noi,indiferent cati sunt sau cat de departe par de noi acum.Chemarea la sfintenie este adresata de Dumnezeu fiecaruia,nu este monopolul nimanui si intrucat Dumnezeu nu minte inseamna ca nu este un deziderat imposibil ci doar unul care cere, intradevar, jertfa.Drumul si modul de implinire a acestei chemari ceresti este o alta discutie dar adeseori parca ne-am dori sa cada pe altii jugul acesta,al lui Hristos,si restu sa ne strecuram cumva pe langa ei,aplaudand sfintenia lor dar rar dispusi sa luptam si noi pentru ea.

,,Iar Dumnezeul păcii, Cel ce, prin sângele unui testament veşnic, a sculat din morţi pe Păstorul cel mare al oilor, pe Domnul nostru Iisus,Să vă întărească în orice lucru bun, ca să faceţi voia Lui, şi să lucreze în noi ceea ce este bine plăcut în faţa Lui, prin Iisus Hristos, Căruia fie slava în vecii vecilor. Amin!"(Apostolul Pavel)

O Biserica si o credinta curate in smerenia simplitatii,apostolice si pline de lumina vietii si invataturii lui Hristos si care sa cheme la o inchinare catre Dumnezeu asa cum a randuit EL.Mai ales cand paharul fiind adeseori murdar pe interior,ce ne mai ferim sa spunem asta, il mai impodobim putin pe exterior,poate nu se vede asa de bine prin el.Insa daca ne-am curati pe interior atunci chiar ca am putea sa fim noi marturii frumoase ale credintei,marturii ce nu ar avea nevoie de nici un adaos artificial si cumva compensator.Nimic nu poate impodobi mai frumos Biserica decat credinta si faptele credintei din partea credinciosilor.Asta ar fi o tamaie frumos mirositoare in fata Domnului,precum rugaciunea unei inimi smerite si ascultatoare.Eu totusi sunt increzator ca Biserica va trece cu bine prin furtunile istoriei pt ca ceea ce a promis Dumnezeu prin Hristos va fi dus pana la capat,indiferent cat de lipsiti de traire am parea.De multe ori de la flacara unei mici lumanari se aprind si cele mari si apoi intreaga Biserica canta tainic si frumos,plina de lumina, ,,Hristos a inviat".

,,După cum şi Hristos a iubit Biserica,şi S-a dat pe Sine pentru ea,Ca s-o sfinţească, curăţind-o cu baia apei prin cuvânt,Şi ca s-o înfăţişeze Sieşi,Biserică slăvită,neavând pată sau zbârcitură,ori altceva de acest fel,ci ca să fie sfântă şi fără de prihană."(Apostolul Pavel)

Sunt opinii personale fara valoare,cu privire la ultima postare a lui sad story, asa ca nu va enervati inutil :) intrucat indiferent cat de aspru m-ati judecat pt prostiile spuse mai sus,si pe coji de nuca de m-ati pune,nimic nu se compara cu momentul cand voi da socoteala lui Dumnezeu pt cuvintele mele.

Chiar asa?Parerea ta este atat de transanta incat ,recunosc,m-ai surprins.Dar,nu ti se pare ca ar fi prea simplu sa fie asa?
In viziune dta ostasul este un killer si atat.Nu are constiinta,nu are sentimente,este o bruta pentru care gandeste altul si nicicum si el.Mi se pare sumara si nedreapta caracterizarea dta.
El merge la razboi in numele unei idei,iar daca acea idee nu face parte din conceptele sale despre viata nu va ucide.Preotul companiei,al regimentului ,ucide?Doctrii din spitalul de campanie ucid?Bucataria de campanie ucide?
Daca ideea pentru care a fost incorporat este ideea de aparae a tarii,a familiei sale,printre altele,lucrurile stau cu totul altfel.In timpul revolutiei din decembrie 1989,postul meu de lupta era sediul radio din Nuferilor,dar credeti-ma ca de pe teva armei mele nu a iesit nici un glont si ca atare am fost printre putinii care nu si-a curatat arma pentru ca nici nu aveam de ce!Gandind retrospectiv,ma declar un om fericit ca Dumnezeu m-a pastrat nevinovat,intrucat nci nu a existat vreun motiv pentru a face acest lucru.In acele momente nu eram atat de convins ca fac bine,dar nici nu gaseam un motiv solid sa fac acest lucru.
Langa mine colegii mei trageau cu multa convingere,eu nu am putut trage pe niste presupuneri,atunci nu existau certitudini ci mai mult indemnuri bezmetice.Toate acestea m-au facut sa ezit,dar azi am convingerea ca Dumnezeu m-a veghiat si m-a pastrat curat din acest punct de vedere.Multi dintre cei ce-mi cereau sa trag nu mai sunt.Unul din ei,sef pe scara ierarhica,mi-a fost omare perioada de timp si prieten,fost profesor in scoala militara, sfarsit in plina dorinta de viata in urma unui cancer la gat.Nu spun nimic mai mult!
Poti fi si militar,chiar daca ai constiinta morala.

"1. Multi socotesc felurite si multe pricini pentru caderea lui Adam: unii - necredinta, altii neascultarea, altii - mandria si iubirea de slava, altii insa alte si alte pricini. Noi insa pe nici una din acestea o socotim cea dintai, afara de nechibzuinta si necunoasterea tuturor lucrurilor.

2. Cea dintai porunca data lui Adam in rai a fost sa savarseasca si sa pazeasca, adica sa savarseasca cu cugetare, pentru ca sa priceapa bine, si sa pazeasca porunca, ca sa nu o calce. Dar asa cum el nu a lucrat cu judecata, astfel nici porunca nu a pazit-o, caci din nelucrarea cugetului, mai intai de toate, in Adam a luat nastere necredinta - necredinta catre Dumnezeu, Care a spus si a poruncit; iar din necredinta s-a nascut neascultarea, iar din neascultare - calcarea poruncii, iar din calcarea poruncii s-a facut caderea de la harul Domnului si instrainarea de dragostea Lui dumnezeiasca." Sf. Dimitrie al Rostovului

Cea dintai pricina a lepadarii credintei celei adevarate a unor oameni este nechibzuinta, necunoasterea de sine si nestiinta. Din nechibzuinta - pentru ca nechibzuit a fost cand nu a avut rabdare sa intalneasca cu adevarat omul care sa ii arate care este cu adevarat calea spre mantuire.
Necunoastere de sine, pentru ca inconstient fiind de cufundarea in marea pacatului in ce se afla, vroia raiul. Nu isi cunostea neputintele, pacatele, si nu isi cunostea limitele dar vroia dintr-o data binele si sfarsitul suferintei.
Nestiinta, adica nestiinta Legii celei adevarate.

Fiind nechibzuit, necunoscator de sine si fara cunostiinta legii celei adevarate , si pe deasupra si vlaguit de suferinta si necaz a fost vulnerabil in fata primului propovaduitor ce i-a iesit in cale. Acesta i-a aratat o cale impodobita cu flori, si a spus uite aceasta este calea. Insa cand alegi calea fiind nechibzuit, necunoscastor de sine si fara cunostiinta legii ai toata probabilitatea sa alegi gresit. Sigur, ca aceasta cale asigurandu-i confort fata de suferinta si necazul trait in urma cu ceva timp, usor este inselat in simturi si spune: iata calea, doar mi-e bine.

O cale este eficace doar daca te duce la dobandirea Duhului Sfant. Duhul Sfant trebuie simtit cu adevarat , iar convorbirea cu Dumnezeu trebuie sa fie adevarata ca de la persoana la Persoana. Alte inchipuiri, cu Hristos purtat in inimi, atata timp cat inima este egoista, mandra si necuratita de pacate sunt doar inchipuiri. Aceste inchipuiri asigura confort temporar aici in acest veac, dar atat.

Sunt sigura ca daca ortodocsii ar sti aceste lucruri nu ar mai merge prin alte locuri. Dvs, celor ce le stiti, va revine sarcina sa ii invatati si pe cei ce nu stiu. Forumul este si el o metoda, dar cea mai eficienta este interactionarea directa. Sa dea Dumnezeu sa se mantuiasca cat mai multi ortodocsi!

Sa dea Dumnezeu sa se mantuiasca cat mai multi oameni!

Crestinul nu ucide chiar daca este implicat intr-un razboi. Dar, nici nu sta cu mainile in san. Iata exemplul unui militar crestin, decorat (de catre presedintele statului) cu cea mai inalta distinctie militara. Acest militar a luptat, fara arma, in timpul celui de-al 2-lea razboi mondial. Si a fost un erou (nu a stat pitit ca un sobolan).
Vedeti aici un documentar istoric despre acest soldat crestin. O sa vi se faca scarba de eroi de genul Rambo.
http://floricaromanesti.blogspot.ro/...storicflv.html

Atitudinea acestui militar crestin nu este singulara.

pai ori una ori alta, ori esti implicat in razboi si atunci ucizi, ori nu te implici.
(ca dupa aia, sa mai ai pretentii ca ai fost erou de razboi !!!)

Crestinul are o alta mentalitate. Se poate implica intr-un razboi (nascocit de necrestini) pentru a salva cat mai multe vieti, riscandu-si propria viata, in mod repetat (zilnic). Asta a facut acel militar crestin. De aceea a fost decorat, ca un erou. Nu a fost pretentia lui ci a fost recunostinta tuturor (cred ca si inamicii japonezi l-ar fi decorat). In plus, actele de eroism ale acelui militar crestin nu au insemnat ceva ocazional (cum a fost cazul celorlati 14 militari decorati cu inalta distinctie). A fost vorba de un mod de viata curajos, cu credinta in Dumnezeu.

Adica stimate domn, vine dusmanu peste noi si in loc sa ne aparam glia si poporul, sa ne facem pancarte pe care sa scriem ca suntem crestini, deci ne lasam ucisi elegant ori nu de invadatori? Nicaieri in textele scripturistice n-am cunostinta sa fie stipulat ca nu trebuie aparate neamul si tara ! DACA si numai daca ar exista la nivel global iubirea de care propovaduieste Mantuitorul, ar putea fi liniste si pace , iar oamenii nu s-ar mai asupri intre ei.Doamne ajuta !

Inainte de a lauda eroismul fratelui adventist, nu uita ca el n-ar fi putut face nimic, daca altii nu s-ar fi sacrificat si au luptat.

De ce nu aveti credinta in Dumnezeu si va faceti atatea probleme? Este suficient sa va incredeti in Dumnezeu si sa faceti voia Lui cea sfanta (ex:sa nu ucideti). Atunci EL se va ocupa de rezolvarea problemelor.

Bucura-te ca in caz de razboi, tu si fratii adventisti veti sta la caldurica ajutand si pe altii sa se adaposteasca,in timp ce altii vor lupta pe front, pentru ca voi sa ramaneti in continuare la caldurica si protejati.

Vreti sa spuneti ca, ce se facea bietul crestin daca nu izbucnea razboiul si nu se ucideau oamenii ca chiorii, intre ei ?

Nu este nevoie de un razboi pentru ca un crestin sa-si arate credinta in Dumnezeu.

Nu asta am spus. Imi repugna insa atitudinea d-voastra care condamna pe cei care au fost nevoiti sa-si apere tara.

Acel militar crestin nu a stat deloc la caldurica. Era printre gloante impreuna cu camarazii lui, era printre gloante si singur, cautand sa salveze vieti dupa incetarea atacurilor.

Imaginatia dvs. este rautacioasa si neconforma cu realitatea.

Atitudinea dvs. este rautacioasa. Acel militar n-ar fi putut salva vieti, daca altii nu-l protejau sau n-ar mai fi fost in viata, daca altii, nu s-ar fi SACRIFICAT si raspuns atacului inamicului.El, cu pieptul dezgolit, oricat de mare adventist era, n-ar fi putut opri puhoiul rusesc. Fiecare lupta in felul sau, insa unii fac sacrificiul suprem si trag!

Crestinii nu-si apara tara ucigand. Daca au credinta in Dumnezeu vor sti sa lupte pe genunchi.

Crestinii nu ucid, crestinii se apara cand sunt atacati, nu se sinucid.

pe bune? Cine l-a ucis pe Goliat? David sau un fulger trimis de Dumnezeu? Este adevarat ca Dumnezeu l-a infrant pe Goliat, DAR PRIN MANA LUI DAVID. Dumnezeu INTOTDEAUNA lucreaza prin oameni. Tu cand esti bolnav, sa spunem de apendicita, NU te duci la medic ca sa te opereze? Sau cand te doare o masea, NU te duci la stomatolog sa o trateze?Atunci cand sunteti bolnavi, DE CE NU stati acasa, caci Dumnezeu va vindeca fara sa faceti NIMIC, si alergati la medici? Chiar Hristos, cand a fost nevoie, a pus mana de 2 ori pe bici si a curatat templul de bisnitari. Asta se numeste ipocrizie

Cu ce sunt rautacios? Deoarece sustin ca un crestin nu trebuie sa ucida ci sa se increada in Dumnezeu?


Nu era mai bine ca acel militar sa nu fie nevoit sa salveze vieti?


Este vorba de atitudinea crestina a acelui militar. Nu era vorba de atitudinea adventista. Cred ca si in ortodoxie gasim exemple asemanatoare. ramane sa le postati dvs.

Despre ce vorbiti. Militarul crestin a luptat pe un fron plin de japonezi (vedeti partea a doua a documentarului - cea mai interesanta).

Afirmatia dvs. este inspaimantatoare. Sunteti crestina sau libercugetatoare?

Sacrificiul suprem este sa mori pentru altii (exemplul Mantuitorului). Sa apesi pe tragaci se cheama ucidere si nu este de la Domnul Iisus Hristos.

Banuiesc ca este acelasi user adeventist, cu identitati multiple, de aceea atitudinea asta. Sa spui "se omorau ca si chiorii" denota lipsa de respect pentru toti bunicii si strabunicii nostri care au fost pe front. (de parca ei au ales sa fie acolo si nu nevoiti sa fie acolo).

Nu e un sacrificiu mare pierderea mantuirii? Adventistul e fericit in Rai, altii s-au sacrificat pentru ca familiile lor (inclusiv a adventistului) sa mai existe. Unii isi apara semenii, nu ucid in mod voit, uciderea considerati-o o consecinta secundara.

Sa fim seriosi si sa lasam deoparte "gargara" ! Poate ca in credinta adventista nu au importanta semenii tai si pamantul...Poate voi sperati ca in vreme de razboi cineva va face "hocus pocus" si va va rapi la ceruri...Imi pare rau pentru voi, serios! Cu genunchii plecati crestinul adevarat sta mereu in fata LUI si se roaga, dar cand trebuie isi jertfeste viata pentru salvarea poporului si a tarii, cel putin pana cand nu se va instaura un alt mod de gandire aici pe Terra!

asta este ipocrizie tipic adventista. Ei iau din Biblie DOAR ceea ce le convin. Porunca "SA NU UCIZI" era si pe timpul lui David, dar uite ca si el a ucis si nu doar un om ci sute iar Biblia spune ca "era un om dupa inima lui Dumnezeu". Cum se face ca ei nu vad asta in Biblie? E usor sa arunci cu piatra tocmai in cei ce au luptat si murit ca tu (adventist) sa fi liber sa-ti poti exprima dreptul la religie. Daca nu au fi luptat si murit ei, astazi adventistii romani ar fi purtat turban si s-ar fi inchinat pe covoras cu fata spre Mecca la Allah. Cata ipocrizie!

In VT, Dumnezeu a avut un "mod de lucru", care nu mai corespunde crestinismului. Atunci, era o necesitate eliminarea popoarelor idolatre.

Daca aveti o asemenea logica (venind cu exemple din VT, care nu mai sunt valabile pentru crestinism) atunci veti putea sa va despartiti de nevasta printr-o carte de despartire sau chiar sa aveti mai multe neveste (lucruri ingaduite de Dumnezeu, pentru o anumita vreme).

Ba da. Ma duc la medic. Si, daca nu ma face bine il ucid.

Hristos nu a ucis pe nimeni. Este o incumetare in a-L aduce pe Domnul ca argument intr-o discutie despre ucidere.

Despre ce ipocrizie este vorba? Despre aceea prin care "crestinii" cauta sa justifice uciderea?

De ce te mai miri? :) Bunicul mi-a spus ca n-a putut niciodata ucide cu sange rece pe cineva, ca si aia-s oameni. Pe front, daca se nimerea "face to face" cu rusul (ca cu ei s-a luptat mai mult), n-a tras. Ordinele erau insa clare: nu-i lasati sa treaca, aparati-va tara. A tras numai de la departare, peste dealuri. Poate ca unii au murit de gloantele sale sau au fost raniti asa cum altii (camarazi de-ai lui) cadeau langa el.

1. Vi s-a pus pata pe adventisti. Nu despre ei este vorba.
2. Postarile dvs., din aceasta discutie, au o singura lipsa. Liseste Dumnezeu. Pe El nu-L bagati deloc in calcul, totul fiind o ratiune pur omeneasca.

Nu mi s-a pus pata pe adventisti, cat subliniez ipocrizia d-voastra.Nu cred ca toti adventistii sunt ca d-voastra.

Ai dreptate Ioanna! Dar sa nu uitam ca exceptiile intaresc regula...Doamne ajuta!

Sa vorbesti despre credinta in Dumnezeu (cel putin teoretic) este gargara. Sa arati uciderea ca o virtute este ceva sfant.

Semenii au importanta. De aceea nu-i ucid. Iar pamantul, cu tot ce este pe el, este a lui Dumnezeu.

Vedeti ce face televizorul? Va dezvolta o imaginatie nesanatoasa. Eu ma gandesc ca in vreme de razboi poate voi muri. Credinta in invierea promisa de Domnul Iisus Hristos, pentru a mosteni viata vesnica, ma face sa nu-mi fie deloc frica de moarte.


"Isi jertfeste viata". Sunt cu totul de acord cu dvs.

Mai circula pe Terra si un mod de gandire ceresc. De acesta nu ati auzit?

Hristos nu-i condamna pe soldati. Nu exista niciun pasaj biblic in acest sens.Nu trebuie sa ucizi, nu trebuie sa pornesti tu razboaie, dar asta nu inseamna sa nu-ti aperi semenii.

Va referiti cumva la modul de gandire al sectei doamnei White?

ce logica proasta! Ce, acum NU mai sunt popoare idolatre? Sa luam spre exemplu China, tara cu cea mai mare populatie a lumii. Trebuie exterminata acesta tara IDOLATRA? Mai este NECESITATE exterminarea Indiei idolatre?
ps: in Decalog,la porunca SA NU UCIZI, exista o anexa in care spune ca, CRIMA, este permisa pentru exterminarea popoarelor idolatre si este interzisa DOAR intre evrei? Sau crima ramane crima, indiferent de popor si natiune?

Hristos spune ca "la inceput NU a fost asa", ba chiar spune motivul pentru care Dumnezeu a ingaduit tot ceea ce ai spus tu mai sus. Chiar daca Dumnezeu ingaduie anumite lucruri (chiar si crima in anumite circumstante), NU sunt o necesitate. Barbatului ii este suficient o singura sotie. Dumnezeu NU a creeat pentru Adam 4-5 Eve, ci UNA singura.
ps: apropos de asta, poti sa-mi dai versetul biblic in care Hristos spune ca omul de rand sa aiba o singura sotie?

dar a facut ceva, a luat atitudine "razboinica" atunci cand a fost nevoie, chiar daca EL nu a venit pe pamant pentru asta. Ce vina am em eu daca peste mine vine unul inarmat sa ma ucida, atat pe mine, cat si familia mea? Nu trebuie sa ma apar? Daca mai apar victime...nu intotdeauna iese dintr-o lupta asa cum am vrea noi
tocmai ti-am raspuns mai sus. Desi era data porunca: SA NU UCIZI, Dumnezeu a ingaduit acest lucru cand a fost necesar. Cand cineva face acest lucru, DE CARE BENEFICIATI SI VOI ADVENTISTII, aruncati cu pistre in el. Asta e ipocrizie

Nu exista legitima aparare pentru anumite secte. Dar sa stii ca nu toti adventistii sunt ca el, ci doar aceea cu idei sectare. Desigur, nu trebuie sa ne implicam vreodata in conflicte armate si desigur e un mare pacat sa cauzezi moartea cuiva, dar ma intreb: in cazul in care vin trupe de ocupatie peste noi, in cazul in care suntem loviti cu rachete si o multime de oameni ucisi, vor milita sectele ca armata sa nu intervina?

Hristos nu-i condamna pe soldati. In Sfanta Scriptura chiar sunt date indicatii amanuntite despre modul cum trebuie sa te inarmezi si impotriva cui sa lupti. Cititi Efeseni 6:14-17.

Este o blasfemie sa argumentezi uciderea (chiar si cand te aperi) aducandu-L in discutie pe Domnul Iisus Hristos. Nici El, nici Sfintii Sai Apostoli nu au reactionat violent cand au fost atacati sau batuti. "De ce ma bati" - a intrebat Mantuitorul.

adventistii uita ca atunci cand soldatii s-au dus la Ioan Botezatorul, acesta nu le-a spus sa demisioneze pe principiul ca ar fi niste criminali care ucid pentru bani si ca armata este rea si ar trebui desfiintata, ci le-a spus sa fie corecti si sa se multumeasca cu solda lor

Bine domnule adventist. Din moment ce fondatoarea cultului d-voastra ne considera decazuti, inchinati diavolului, astept ca in caz de razboi, sa va rugati d-voastra cat de multi puteti sa opriti atacul.Vad ca nu va faceti datoria, sunt o multime de razboaie in lume, sa inteleg ca Dumnezeu nu asculta de "ramasita", singurii care i se inchina in duh si adevar?

Despre ce lucru facut vorbiti si cu ce au beneficiat adventistii?

P.S. Banuiesc ca nu va referiti la atitudinea razboinica a unor "crestini", in frunte cu maimarii lor, cand au fost prigoniti unii semeni care credeau altfel. Sunt evenimente petrecute in tara noastra crestina.

Daca intra un om in casa si incearca sa va violeaze sotia, ce faceti? Stati pasiv, uitandu-va? Nu interventi? Sotia nu protesteaza,nu se apara, se lasa batuta si violata? In timp ce d-voastra asistati pasiv, (doar vorba buna nu functioneaza intotdeauna) vecinul, auzind strigatele ei, va interveni,iar d-voastra rasuflati usurat, ca ea a scapat si d-voastra n-ati reactionat agresiv(violent), doar sunteti adventist si n-aveti voie!

Am o rugaminte: sa eliminam diferentele confesionale si discutam ca intre crestini. Amandoi credem in acelasi Dumnezeu si stim ca a ucide este un pacat.


Rugaciunile sunt ascultate de Dumnezeu dar asta nu inseamna ca Il ghideaza. Dumnezeu are planul Sau si ingaduie, deocamdata, ca unele lucruri sa se intample. Si Avram s-a rugat sa aiba un urmas, desi el era batran iar Sarai era stearpa. Dumnezeu i-a ascultat rugaciunea si totul s-a intamplat "la vremea hotarata de Dumnezeu" (dupa 25 de ani).

Asa ca, sa avem rabdare. La vremea hotarata de Dumnezeu, vor inceta toate razboaiele si va fi pace.