Cu respect, atrag atenția asupra unei greșeli. Nu mă refer la cea gramaticală, ci la cea teologică. Păi fratele meu drag, dacă mărturisirea se face corect ”unii altora”, de ce în realitate se efectuează într-un singur sens (de la mirean la preot)?

bine ai revenit, amicul meu adventist!

Da, chiar ma intrebam ce e cu dinsul. Forumul pare incomplet fara "altera pars".
Bine ati venit inapoi!

Dacă ai fi citit istorie creştină şi dacă ai fi studiat teologie şi ai fi evitat să studiezi erezie, ai fi ştiut răpsunsul la întrebarea asta a ta şi la majoritatea altele.
Dar niciodată nu-i târziu. Şi în al 11-lea ceas, Domnul te iubeşte, te aşteaptă, te cheamă, prin noi creştinii, prin care lucrează Domnul.

Îţi recomand cartea de mai jos.

http://librarialogos.com/735/canonul...lor-secole.jpg

Ţi-aş spune să mergi să citeşti în cartea aceasta, dar fiindcă are peste 1000 de pagini şi pentru că ştiu că lanţurile cu care e legată mintea ta, nu-ţi îngăduie şi nu vei citi, de aceea, îţi voi scrie pe scurt, ceea ce este explicat în amănunt în câteva sute de pagini din "Canonul Ortodoxiei" şi din alte izvoare, cronici, manuscrise, papirusuri, suluri, pergamente, dovezi istorice, aduse de arheologi, istorici, amintite în cartea de mai sus şi alte studii şi pe care eu le-am răsfoit.

Deci îţi dau şi undiţa, îţi pescuiesc şi peştele. Poate te vei trezi...

Pentru că creştinii, când îşi mărturiseau păcatele unii altora, fiind un lucru public care avea loc în timpul Sfintei Liturghii unde avea acces oricine orice om, erau mulţi oameni de rea credinţă şi rea intenţie, care mergeau apoi şi pârau, spuneau păcatele care le auzeau rostindu-se unii altora, defăimau, înfloreau, minţeau, mărturii mincinoase adesea, şi creştinii erau arestaţi, bătuţi sau ucişi, căci păcatul chiar era real, unii creştini foarte săraci, chiar furau o pâine sau altceva pentru copii lor. Mai ales în Biserica primelor 3 secole, când creştinii erau prigoniţi, se infiltrau uşor oameni cu intenţii rele, în catacombele unde se adunau creştinii să săvârşească Sfânta Liturghie, sau prin păduri, munţi, şi alte locuri. Şi apoi după anul 313, în Bisericile efective ca clădiri (când Biserica s-a ridicat la suprafaţă şi nu s-a mai ascuns) din nou se repeta faptele josnice ale unor oameni.

Chiar unii "creştini", sau "iude", dragii de ei, care purtau ură sau invidie pe alţi creştini, sau le vroiau femeile, sau averea, sau ţarinile, pământurile, îi forţau la datorii, sau alte fapte demonice, erau plătiţi de ofiţeri sau de alţi oameni ai statului, sau de bună voie mergeau şi spuneau, sau pur şi simplu spionau, şi deturnau, după propriul interes, pe cei cărora le auzeau spovedania.

De aceea, rolul diaconilor şi soţiilor lor, diaconiţele (femei care niciodată nu intrau în Sfântul Altar), la început nu era acela de a rosti mereu ectenii, cât şi acela de a se plimba efectiv prin Biserică şi orice loc unde se adunau creştinii şi săvârşeau Sfinte Slujbe şi de a spune creştinilor să nu vorbească între ei, să ţină linişte, să se roage, sau căutau şi simţeau duhul acelora care veneau la spionat, să pârască spovedaniile, din diverse interese sau patimi şi îi dădea afară din Biserică.

Da, diaconii şi diaconiţele, pe lângă rolul de a catehiza poporul, de a le fi mărturisitori (naşi) la botez, la cununie, sau alte slujiri ce le aveau, aveau şi misiunea, ascultarea de a fi un fel de poliţişti prin Biserică, un fel de paznici.

Până la Sfintele Sinoade Ecumenice 1 şi 2, deci anii 325 şi 381, şi alte Sfinte Sinoade locale, când se dau Sfinte Canoane şi se hotărăşte că e prea periculos pentru creştini să-şi spună păcatele în faţa sutelor de oameni, printre care nu toţi doreau mântuirea şi îndumnezeirea, ci erau şi trimişi sau de alte interese.

Şi s-a hotărât ca creştinii să-şi mărturisească păcatele numai preotului, care era unsul lui Hristos, prin Duhul Sfânt şi punerea mâinilor, deci nu oricine era preot şi nu oricine avea puterea de-a lega şi dezlega păcatele creştinilor, ci doar preotul lui Hristos.
Oricum, tot preotul, era cel care rostea rugăciuni de dezlegare şi atunci când erau rostite păcatele în masă unii altora între sutele de creştini şi tot preotul, era cel care prin sfintele rugăciuni şi harul ce-l are, dăruia dezlegarea şi iertarea de păcate dorite, tuturor celor care şi-au mărturisit păcatele, după puterea dată lui de la episcop, primită de la Apostoli, primită de la Hristos prin Duhul Sfânt Mângâietorul, care de la Tatăl purcede.

Tot atunci s-a hotărât pe lângă spovedania (mărturisirea) care să fie între preot şi creştin, şi ca diaconii să nu mai facă pe poliţiştii prin Biserică, ci doar să slujească împreună cu preotul la Sfintele Slujbe, şi diaconiţele la fel, să se oprească din a mai face pe paznicele şi să fie doar în strană, sau în cor, iar cu timpul s-a desfiinţat chiar şi numele de diaconiţe, din cauza aroganţei şi slavei deşarte, multor femei diaconiţe şi din cauza de a nu avea pretenţia să slujească precum preoţii şi soţii lor, diaconii, în Sfântul Altar, să nu pună mâna pe Sfintele Trup şi Sânge ale Domnului, datorită multor versete Scripturistice, precum: "femeia să tacă în Biserică", sau din cauza scurgerii de sânge şi alte lichide femeieşti lunare şi astfel s-a permis apoi cu dezlegare şi binecuvântare, la orice femeie, să cânte în strană, în cor, să rostească Apostolul, să catehizeze, să fie mărturisitoare (naşe) etc.

Şi până azi a rămas la fel, şi până la sfârşitul veacurilor va fi la fel. Şi e bine aşa. E sfânt aşa, fiind învăţături date prin Duhul Sfânt, prin gurile şi mâinile Sfinţilor, episcopi, preoţi, monahi, pustnici, adică a Sfinţilor Părinţi, care provin din Apostoli, din Hristos, din Sfânta Treime.
Hotărârile acestea nu se luau de unul singur, ci în mai multe Sfinte Sinoade, unde se adunau mulţi episcopi, preoţi, deci păstori, în numele lui Hristos, se urmăreau obligatoriu să fie hotărâri biblice mai ales şi din învăţăturile prin viu grai, care au fixat încă de la Apostoli practicile creştine, cu mult înainte de a exista Biblia, dar toate cu fundament biblic.

Ţi-aş mai scrie, dar îţi ajung picăturile acestea. Luptă-te cu duhul, cu voinţa ta, descoperă tu singur cuvântul, zdrobeşte-ţi inima şi fiinţa pentru iubire, smerenie, ascultare, slujire, răstignire, crede, primeşte, mărturiseşte în adevăr, împotriva învăţăturilor mincinoase ale eresurilor, şi astfel, vei învia şi vei fi viu.

Atât de simplu.

Slavă Ţie, Doamne, slavă Ţie.

Ciudată imagine se desprinde din ipotezele tale, dragă Emiliane.

Deci, creştinii, pe de o parte, nu se temeau să mărturisească pe Cristos, în faţa persecuţiilor, cu riscul de a merge la moarte martirică; iar pe de altă parte, nu le convenea să mărturisească în public că au furat din cireşele din pomul vecinului de frică să nu vină vecinul să le ceară cireşele înapoi ?

Or fi fost romani din Sud, din Valahia asta tare etica si harnica, Mihai. E un exemplu tipic pentru nord-dunareanul de la Sud de Carpati. Cunosc personal unul care a mers in Italia sa..."dea cu smangleaua", potrivit propriei expresii. Nu, nu un om fara suport financiar, nu un om disperat de situatie. Om cu nevasta si casa. Cu asa mireni, normal ca "securitatea" romana, inainte de edictul de la Milano, culegea pe crestini din catacombe. Ca acei dintre ei care nu erau infiltrati dadeau de obicei marturia cea buna, nu apostaziau si mureau ca martiri, era alt aspect incontestabil. Si din asa mireni delatori, vorba unui anume duhovnic roman, nu aveau cum sa creasca decit sacerdoti (preoti, episcopi) pe masura. Genul (de mireni, preoti, episcopi) care ziceau "da" la tot ce hotara imparatul (cind convoca sinoade, sau cel putin le influenta, si legal si prin "lobby") ce e bine pentru Biserica si popor. E imparatul arian? Marturisim si noi ca Hristos e un fel de Mega-Inger, prima creatura. E imparatul ortodox? Marturisim ce spune Crezul ortodox/catolic, anume, ca Iisus este Hristosul, Fiul Intrupat. Si asa mai departe. Supusenie idioata si aprsiva, aglutinare sub steag pina la dezumanizare. Din fericire, au existat si sfinti, oameni care stiau invatatura Bisericii, si ziceau Nu autoritatilor abuzive, fie ele imperiale sau ecleziale. Acesti oameni populeaza astazi sinaxarele ortodox si catolic.
Bine, ce e simpatic este ca in aceste replici/postari succesive ale voastre, au vorbit esente ale unor cai opuse.

Asta ai înţeles tu din ce-am scris?

Normal că se temeau să-şi mărturisească păcatele în public, cum se temeau de consecinţele păcatului, adică pedeapsa pedagogică curată şi bună a Domnului pentru păcate, căci "nimic necurat nu intră în Împărăţia Cerurilor" şi nimic necurăţit, şi normal că se temeau de persecutori, se temeau să nu fie prinşi, altfel dacă nu s-ar fi temut, nu s-ar mai fi ascuns în catacombe, sau prin munţi, păduri, "au rătăcit în pustii, şi în munţi, şi în peşteri, şi în crăpăturile pământului, ei, de care lumea nu era vrednică" (Evrei 11, 38), da, se temeau, dar nu de moarte, creştinii nu se tem de moarte "căci pentru mine viaţă este Hristos şi moartea un câştig." (Filipeni 1, 21), şi nici nu se temeau că vor fi prinşi, chinuiţi, bătuţi, tăiaţi, ei îi iubeau pe duşmanii lor, pe chinuitorii şi călăii lor, ci se temeau să nu-şi lase soţiile văduve, copii orfani, să nu-i lase fără braţul bărbătesc ca ajutor, fără sprijin, fără bani, fără mâncare, averile şi pământurile lor, soţia, copii, slujnicele lor pradă fiarelor câmpului, sau altor bărbaţi necreştini, sau statului, foametei, neputinţei, sărăciei, etc.
Şi se mai temeau că se duc nepregătiţi în faţa Domnului Hristos, nepocăiţi, în dulcea lor smerenie, se temeau să plece neîmpărtăşiţi cu Sfintele Taine Trupul şi Sângele Domnului, se temeau să nu cadă în ispita de a ridica mâna să lovească pe prigonitorii, duşmanii, călăii lor, se temeau să nu aibe vreun abur de gând de ură împotriva vreo unui om, care toţi sunt creaţi după chipul şi asemănarea Domnului Hristos, se temeau să nu mânie, să nu supere pe Domnul.

Înţelegi, acum? Doamne, dă-i să înţeleagă.

Iar tu Adriane (Romowe, ce nume ţi-ai mai ales), cred că e de la sine înţeles că pricepi că cei care făceau o pasiune, un hobby, din patimi precum cleptomania, sau hoţia, nu aveau treabă cu creştinismul şi nu se adunau în catacombele Romei, sau pe munţii Cartaginei, sau pe dealurile Ierusalimului, sau pe coastele Alexandriei, sau pe crestele Antiohiei, etc., cu creştinii din imperiul roman, care întâmplător, mulţi erau cetăţeni romani, nu erau veniţi de nu ştiu unde.
Erau primiţi şi hoţii, ca orice păcătoşi, dar dacă nu se îndreptau, erau pe atunci canoane aspre, nu erai lăsat să intri în Biserică, cum ar fi acum, să stai pe treptele Bisericii, afară. Asta era o ruşine. Te îndreptai imediat, din sfială şi dorinţa de comuniune cu ceilalţi.

Iar supuşenia în faţa împăraţilor eretici arieni, precum Valens sau alţii, n-a avut loc între creştini, citeşte Scrisorile Sfântului Vasile cel Mare, PSB 12.
Dar e bine că te-ai mai adâncit puţin în dogmatică şi istorie.
Şi te rog nu mai fi atât de pasionat de cuvântul acela abstract "aglutinare", îl foloseşti prea des, deşi e fonic, e ciudat :)

Adică, vrei să spui, ca să rezumăm, se temeau că va trebui să dea înapoi cireşele furate ?

Sau vrei să spui că dacă un creştin mărturisea că a furat cireşele vecinului păgân, se temea că va trebui să şi ridice mâna asupra păgânului când acesta va veni să ceară înapoi cireşele ?!!!!

Halal creştin, acela care se teme să-şi mărturisească păcatele în public.

Deci creştinii adevăraţi nu aveau treabă cu păcatele serioase, precum hoţia, dar pe cele mai puţin serioase se temeau să le mărturisească în public ?

Emiliane, Emiliane..... Nu-ţi dai seama că faci o caricatură din creştinism ?

Înainte creştinii le mărturiseau în public, oricât de grave ar fi fost, de aceea au şi avut de suferit, din urma oamenilor de "foarte bună" intenţie.

Tu n-ai decât dacă vrei, să le mărturiseşti în public, e biblic. Dar e după litera bibliei, fără discernământ, iar "litera ucide, iar duhul face viu." (2 Corinteni 3, 6)
În discernământul Bisericii, în trezvia şi dreapta socoteală a Bisericii, mărturisirea păcatelor unii altora, trebuia să se facă în relaţia preot-creştin, ca să nu mai poată face rău necreştinii, creştinilor.
Mărturisinduţi păcatele în public, în faţa a sute de oameni, e împotriva şi înafara învăţăturii mântuitoare a Bisericii şi cine face aşa e fără comuniunea Sfinţilor, Bisericii lui Hristos.

N-ai decât să faci, oricum eşti înafara Bisericii lui Hristos, prin ereziile franco-latine ("romano-catolice") la fel ca protestanţii sau neo-protestanţii, etc.
Aceştia, risipitorii, rătăciţii, fac o caricatură din creştinism... Sărăcuţii şi dragii de ei... Dar Domnul nu te bagă nici în Rai, nici în Iad cu forţa, ci fiecare alege: cu Hristos şi creştinismul cel fără erezie, sau împotriva lui Hristos, cu toate celelalte învăţături.

Domnul să ajute pe cât mai mulţi să se trezească.

Igore, Romowe e un templu al lituanienilor animisti, martirizati in cruciadele baltice si crestinati cu forta, ca si aleutii de catre rusi, ceva secole mai tirziu, in alt colt al lumii. Si cum eu consider animismul ca fiind natural si pasnic, derivind din insasi evolutia speciei noastre, spre deosebire de credintele abrahamice, cu miezul lor organizat de "nebunie"/fanatism misionar-mesianica...ai inteles tu.
Detest multimile adunate ca vitele de diversi fachiri teologici sa ideologici. Si fiindca acea adunare imi evoca viermii Tubifex, ai de sint dati la pesti, de asta am acest termen foarte la inima. :))

Deci, ceea ce e biblic e "înafara" învăţăturii Bisericii.

Te-am mai întrebat odată, Emiliane, ştii ce înseamnă termenul "coerenţă" ?

Adriane...
Doamne, ce termene şi ce gândire accepţi să foloseşti. Poate e doar o perioadă, nădăjduiesc că vei trece tu peste, cu mila Domnului. Înţelegi tu... :)

Dar animiştii azteci nu ţi-au plăcut? Şi ei iubeau natura. Şi făceau şi jertfe umane. :)

Era o onoare să te duci să fi tăiat, jertfit pentru zeu şi după ce i se scotea inima şi se ardea pentru zeu, apoi tăiau capul, ca semn de supunere a oamenilor faţă de zeul lor, îl aruncau din vârful piramidal de la templu lor, şi poporul jos adunat, când ajungea capu la ei, jucau fotbal cu el... Fain, nu? :)

În fine, revin.

Am scris în alt post, reamintesc pe scurt ceea ce scriu 3 cărţi, Hexaemeronul Sfântului Vasile cel Mare, şi Omiliile la Cartea Facerii, ale Sfântului Ioan Gură de Aur, PSB 21 şi PSB 22, adică Duhul Sfânt tâlcuind Facerea din Biblie:

Adam şi Eva, căzuţi din Rai, au copii mulţi, trăiau sute de ani, când erau mari, plecau să populeze pământul, după porunca Domnului, etc.

Adam către copii lui:
"Dragii mei, Dumnezeu e Creatorul nostru şi noi am căzut de la El, prin păcat, dar El e mare, minunat, blând, iubitor, călduros, ne iubeşte, ne ajută, e luminos şi e Lumină, dar în iubirea Lui, ne va răscumpăra."
Copii lui având în cap învăţătura tatălui lor Adam, când au plecat să populeze pământul, de exemplu în zonele Egiptului, Africii, etc., s-au gândit:
"Măi... ce ne-a spus tata nostru Adam...? Că Dumnezeu e Creatorul nostru. Şi mai ce? Cum e? A zis parcă că e mare, e blând, călduros, luminos, păi atunci, uite-acolo sus, Dumnezeu e Soarele !"
Şi s-au pus să venereze Soarele, au dezvoltat religii fiecare popor, cum ar fi cea a lui Ra, zeul egiptean al Soarelui, i-au făcut o familie lui Ra, au pus şi faraoni ca dumnezei, care le dă mâncare, şi îi răscumpără, etc.
Înţelegi? Apoi:

Eva, spune şi ea după un timp, la altă tură de copii, în feminitatea mamei:
"Iubiţii mei copilaşi, Dumnezeu e Creatorul nostru şi e minunat, călduros, bun şi blând, stă pe un tron de lumină, şi mulţi îngeri şi serafimi, heruvimi, arhangheli şi alte minunate făpturi, stau în jurul Lui şi cântă, se bucură, Îl slăvesc, se odihnesc."
Copii având în cap învăţătura mamei lor, Eva, când au plecat să populeze pământul, de exemplu în zonele Indiei hinduse, Norvegiei vikinge, etc. şi s-au gândit:
"Deci ce spunea mama noastră Eva? Că Dumnezeu e pe un tron mare şi alte creaturi sunt pe lângă el, deci alţi dumnezei mici pe lângă El."
Şi astfel, s-au pus fiecare popor pe dezvoltarea unui dumnezeu mare principal, şi alţi dumnezei mici secundari, cum e politeismul hindus de exemplu, cu miile lor de zei.

Pot fi ei acuzaţi de ceva? Nu. Aceşti păgâni sunt ca nişte copilaşi. Sunt minunaţi, sunt curaţi în căutarea lor, sunt simpli şi frumoşi.
Personal, eu îi iubesc nespus de mult.

Din toate aceste popoare, Dumnezeu, "la plinirea vremii", când pământul cu toate popoarele erau pregătiţi să primească pe Hristos, când civilizaţia era dezvoltată, nomazii şi barbarii se împuţinau, a ales Dumnezeu, un neam sărac, care nici nu era atunci neam, fără graniţe, fără ţară, fără averi, fără conducător, fără politică, fără domenii, pământuri, fără oraşe, aur, argint, fără apă chiar, în corturi, păşteau oile şi se mutau unde era verdeaţă.
Anume, pe poporul lui Israel, care atunci nu era popor.
A ales Domnul, din Avraam să ridice un popor iubit al Său, din care să ridice pe Mesia, pe Hristos, Răscumpărătorul, Mântuitorul.
Cel mai smerit şi mai liber om de pe pământ, era Avraam.
Cel mai jertfitor, cel mai iubitor de oameni şi cel mai înţelept, dar cel mai simplu şi curat. A ales chiar să-şi dea soţia, pe Sara, spunând că e sora lui, s-o dea pentru unirile intime ale celor ce aveau să-i dea o bucată de pământ să-şi pască oile în ţara lor, altfel ar fi fost ucişi, şi el şi soţia lui.

Animiştii tăi, deci, ca şi hinduşii, sunt nişte păgâni, care căutau pe Dumnezeu şi îşi aduceau aminte de Dumnezeu după învăţăturile părinţilor lor, care le aveau în linie parentală, de la protopărinţilor lor Adam şi Eva.

Sunt minunaţi şi frumoşi, toţi păgânii. Nu pot fi acuzaţi de nimic, deocamdată.

Dar unde apare problema?
Atunci când resping vehement, învârtoşaţi, mânioşi chiar, poate violenţi, cum se întâmplă azi în India cu hinduşii faţă de creştini. Deci când resping puternic şi categoric pe Miel, pe Hristos, care nu numai că n-a făcut rău nimănui, nu numai că a adus Lumina, Pacea, a învăţat iubirea de duşmani, a arătat că nu putem face nimic fără Dumnezeu, şi că în El viem, trăim şi suntem, a arătat comuniunea omului cu Dumnezeu Iubire, la făcut părtaş pe om, Sfinţeniei lui Dumnezeu, prin harul şi energiile Lui necreate, ne-a oferit Împărăţia Sa, unde am fost creaţi şi de unde am plecat, ne-a oferit să împărăţim pe Tronul Lui, cu El, ce taină negrăită(!) ne-a făcut asemenea Lui după harul Lui, dumnezei, îndumnezeiţi, pe oricine voieşte, şi multe altele, "ceea ce ochii n-au văzut, urechile n-au auzit şi mintea omului nu s-a suit să cunoască", spune Pavel.

Şi ultimul punct:

Nu, creştinii nu obligă pe nimeni să devină creştini. Aia doar sistemele politice fac, din interese politice.
Sau inchizitorii franco-latini blestemaţi ("romano-catolicii") mai fac, ei obligau oamenii să devină "creştini", sau "romano-catolici", dacă nu vroiai, te trimitea la "sfântu purgatoriu"... Of, of, of...

Dar Hristos niciodată n-a obligat pe nimeni să creadă în El... Din contră, spunea, cine nu vrea să-i primească pe Apostoli, ei să plece de acolo. (Matei 10, 14; Marcu 6, 11; Luca 9, 5)

Şi da, categoric, creştinismul, adică Ortodoxia, n-a obligat pe nimeni niciodată să devină creştin. Ce au făcut ruşii acolo cu aleuţii, acei ruşi nu erau creştini, ci armatele conduse politic, ce urmăreau expansiune, resurse, interese, etc.

Nu, nu era Hristos în acele acte ale lor. Cum nu e Hristos în niciun sistem politic, că spune: "dă cezarului ce-i al cezarului şi lui Dumnezeu ce-i al lui Dumnezeu".

Ţi-aş mai scrie, dar ajunge şi e târziu... Pune un pomelnic la Biserică şi cu numele meu acolo. Igor, sau Emilian, sau cine vrei tu. Ştie Dumnezeu la cine te-ai gândit. Mulţumesc.

Deci aici e problema animiştilor şi a păgânilor în general. Rămân şi spun că Dumnezeu e o plantă sau natura, soarele, etc.
Aici e problema şi lipsa mântuirii lor.

Deci ai grijă Adriane, ce faci, ce crezi, ce şi pe cine mărturiseşti. Dumnezeu să-ţi ajute.

Iar tu, frăţior "GMihai"... Şi ereziile sunt biblice, dar sunt înafara învăţăturii Bisericii.

Emiliane, pentru un pretins doctorand în teologie este cam ruşinos să nu ştie că aztecii nu era animişti.

Ba da, aztecii erau animişti. Dacă n-ai studiat, nu fă afirmaţii gratuite, că mai cazi şi în slavă deşartă şi te mai crezi şi înţelept, în loc să spui şi să crezi, să fi sigur, că toate-s de la Domnul. Şi nu sunt doctorand în teologie, poate voi fi, mulţumesc pentru grijă.

Trezeşte-te din erezie.

De ce as urma eu Calea Traditiilor Moarte in loc sa merg pe Calea Dumnezeului celui Viu?
Da-mi macar trei motive! :106:

Pai ce inseamna la tine "mort" ?

Fără viață, neînsuflețit; nemișcat, încremenit.

Pai si de ce crezi tu ca traditiile Ortodoxe sunt moarte ?

O, asta e un secret.
Nu-l discut decat cu fratele Igor_Paslusnik :32:
Ca el a scris niste nazdravanii...

Okay, atunci ramane la secrete.

Daca pacatul era real si oamenii chiar furasera, nu era suficienta marturisirea, ei trebuiau sa si restituie bunurile furate.
Esti sigur ca erau ucisi pentru... o paine?
Eu le-as fi cerut sa-i supravegheze cu atentie pe crestinii aia mai hotomani :1:
Esti sigur ca asa ceva s-a intamplat?
Pentru ca eu cred ca orice Sinod care incalca Scripturile si hotaraste ceva impotriva Scrierilor Sfintilor Apostoli este un Sinod Talharesc.

Dar cum crezi tu ca a incalcat Sinodul hotaririle Sfintilor Apostoli ?

Nu sunt sigur ca este adevarat. Igor o spune.

El zice ca Sinodul respectiv a hotarat sa nu se mai respecte cuvantul Scripturii "marturisiti-va pacatele unii altora". Si a inlocuit aceasta invatatura cu alta: "marturisiti-va pacatele numai preotului".

E adevarat ce zice fratiorul?

Pai stai putin ca din cate vad eu sinodul nu a incalcat nici o scriptura.
Prin marturisiti-va pacatele unii altora eu inteleg ca apostolii erau
deja preoti facuti de Hristos si preotii intre ei isi pot marturisi unul altuia pacatele, pt ca fiecare poate fi duhovnicul celuilalt.

Ori mireanul nu este preot, prin urmare mirenii intre ei nu-si pot marturisi
pacatele intre noi si cred ca asta se datoreaza faptul ca mirenii nu au Taina
Preotiei asupra lor data de Duhul Sfant.

Daca mirenii se spovedesc unul altuia e de fapt nu fac decat sa se ispiteasca
singuri unul pe altul.

Daca ne uitam in VT vedem ca Dummnezeu a delimitat clar neamul de preoti
fata de neamulul celorlalti. Din moment ce insusi Dumnezeu delimiteaza
neamul preotilor fata de neamul celorlalti rezulta de aici ca exista preoti si
restul lumii.
Dar cum apostolii sunt primii preoti ai Noului Testament rezulta din spusele lor(I]marturisiti-va pacatele unii altora[/i]) se refera strict la preoti.

Restul lumii trebuie sa se marturiseasca la preoti.Astfel Noul Testament vine
si competeaza VT (asa cred eu) in sensul ca acum noii preoti vor fi doar
cei facuti de Hristos, fie direct fie prin transmiterea Harului via apostoli, care
au fost primii preoti intru Hristos dupa noul Testament.

Cel putin asa inteleg eu lucrurile la prima vedere.

Intelegi diferit de fratiorul Igor. Ce intelegi tu ar fi corect daca epistola Apostolului Iacov ar fi fost scrisa catre ceilalti Apostoli. Doar ca epistola este adresata mirenilor.

Cei carora li se adreseaza Apostolul sunt crestinii de rand. Lor le zice: "marturisiti-va pacatele unii altora". Ba chiar li se spune lor, mirenilor, sa cheme pe preoti pentru ca acestia sa se roage ungandu-i cu untdelemn. Dar nimic despre marturisirea pacatelor preotului. Dimpotriva, doua versete mai jos scrie: "mărturisiţi-vă deci unul altuia păcatele"

Epistola sobornicească a sfântului apostol Iacov 5:14-16
14 Este cineva bolnav între voi? Să cheme preoţii Bisericii şi să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn, în numele Domnului.
15 Şi rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav şi Domnul îl va ridica, şi de va fi făcut păcate se vor ierta lui.
16 Mărturisiţi-vă deci unul altuia păcatele şi vă rugaţi unul pentru altul, ca să vă vindecaţi, că mult poate rugăciunea stăruitoare a dreptului.

Copacel, preotii nu sint cu nimic mai presus de mireni. Sint tot oameni; urmasii, functional vorbind, vechilor samani/prooroci/vrajitori din vremurile de demult.

Pai daca tu te certi cu aproapele si ala moare inainte ca tu sa-ti ceri iertare lui tu cum mai marturisesti lui ? Ca e mort. Ce faci ?

Si ce, preotul comunica cu mortul? Nu. Creind iertare aproapelui, Ii cerem si Lui Hristos. "Acolo unde sint adunati doi sau trei in Numele Meu...".

Ii fac o pomana mai acatarii.
Dar daca tu te certi cu preotul si acesta moare, cum mai marturisesti lui ? Ca e mort. Ce faci?

Prietene, marturisirea pacatelor nu se face inaintea celui caruia i-ai gresit.
Ce sa-i marturisesti lui? Ca l-ai injurat sau ca l-ai pocnit? Asta stie sie si el :1:
Celui caruia i-ai gresit ii ceri iertare. Si cauti sa repari paguba. Daca se poate.

Pacatele le marturisesti unui fratior mai induhovnicit, asa, pentru a primi eliberare, vindecare si ajutor sa nu le mai faci.

Excellent point.
Deh, asta era previzibil, daca practica devine prea rigida. Cind sint puse institutiile/oamenii/traditiile deasupra, vorba dvs., Dumnezeului Viu.
A propos, pe vremea catacombelor, a Gulagului si acum pe vremea SI, deseori nu exista duhovnic sau capela, sau materie pentru euharistie sau sint de fata si alti crestini, de alte confesiuni, impreuna-patimitori. Ce trebuie facut?Trebuie facut ca unii din martirii din inchisorile comuniste: judecata dreapta, functie de situatie.

Pai, nu fie cu suparare daca va intreb: dvs. ce intelegeti prin pacat? Doar fapta externa, obiectivata in gest ori cuvant rostit?
In acest caz v-as sugera sa cercetati eventualitatea ca pacatul e mult mai complex decat pare... In orice caz, el are si componente mai putin vizibile cum ar fi, de pilda, gandurile si simtamintele din anticamera faptei concrete.
Asa devine posibil si (cred ca) foarte folositor sa ii spui fratelui nu atat ce i-ai facut (ca stie si el, cum bine scrieti) cat mai degraba ce ai gandit despre el, ce ai simtit etc.
Asta, desigur, cu parerea de rau pe care o presupune o spovedanie sincera.
Astfel de marturisiri pot duce, dupa cum probabil ati constatat deja din propria experienta de viata, la imbunatatirea semnificativa a relatiei, la un spor de pace/liniste intre oameni si inlauntrul fiecaruia.
Oare nu e asa?

P.S. Totusi, spovedania nu se reduce la a marturisi gandurile aproapelui pe care l-ai suparat/vatamat. Ba chiar, cred, ca aici ar putea fi loc de o confuzie destul de periculoasa.
Cand Apostolul indeamna la marturisirea pacatelor, asta inseamna obligatoriu spovedanie?
Eu cred ca e inainte de toate un act de igiena a relatiilor dintre semeni, nu un act propriuzis de spovedanie.
Deci textul se refera la reglarea relatiilor dintre crestini, anume "pe orizontala", iar nu la actul spovedaniei care e unul pe "verticala". Adica de la om la Dumnezeu, mai intai.

Si de ce n-ar fi acest "fratior mai induhovnicit" tocmai preotul duhovnic?
Aveti vreun argument serios in acest sens?

In opinia mea, asa ar fi cel mai de dorit.

Daca te referi la Iacov 5:16

"Mărturisiţi-vă deci unul altuia păcatele şi vă rugaţi unul pentru altul, ca să vă vindecaţi, că mult poate rugăciunea stăruitoare a dreptului."

Nu e vorba de "a marturisi gandurile aproapelui pe care l-ai suparat/vatamat." ci pur si simplu marturisirea pacatelor, asa cum se facea in primele secole inainte sa apara institutia spovedaniei asa cum o cunoastem acum.

Celui vatamat de altfel nu ii "marturisesti" nimic, ca de regula stie prea bine ce ai facut, ii ceri scuze, aduci reparatii in masura in care se poate.

Frate risipitor în eres (şi toţi ceilalţi fraţi risipitori, preaiubite oiţe rătăcite) când vei împlini cuvântul Scripturii în întregime şi nu pe sărite, când te vei umple de iubire încât să iubeşti pe aproapele tău nu ca pe tine însuţi, ci mai mult decât pe tine însuţi, când te vei sfâşia de durere, când te vei tăvăli pe jos de durere, la propriu, pentru oameni, pentru Biserică, pentru cei ce rătăcesc şi nu doresc mântuirea, când te vei strânge ghem de durere şi lacrimi, când vei geme zdrobit, de dor după oamenii care nu iubesc pe Domnul în libertatea lor, când te vei topi de suferinţă, când vei vărsa şiroaie de lacrimi pentru omenire, pentru Raiul pierdut, pentru bucuria şi mulţumirea de care te umpli când vezi în fiecare minut că Dumnezeu dragoste este, când îi vei iubi şi-i vei ajuta pe cei care au vândut averile lor şi le-au împărţit săracilor şi au urmat Domnului cu toată viaţa lor şi au rătăcit prin munţi, prin peşteri, prin scorburi de copac, prin crăpăturile pământului, ei de care lumea nu este vrednică, ce se numesc azi monahi, monahii, pustnici, pe care Dumnezeu îi arată Sfinţi, prin neputrezirea Sfintelor Trupurilor lor, când te vei teme, nu cu frică, ci cu dragoste, respect, dorinţă şi căldură de a călca poruncile Domnului date Bisericii sale, în decursul secolelor, pentru a o păzi de lupii răpitori, prin slujitorii Lui prin care El lucrează în dragostea lor, din ascultarea în binecuvântarea povăţuirii spre mântuire dată de Duhul Sfânt, prin ei nouă, când vei simţi puţin cu inima Marelui Apostol Pavel şi te vei vedea pe tine în fiecare minut al vieţii cel dintâi păcătos şi când îi vei vedea pe toţi ceilalţi, ca sfinţi şi mădulare ale trupului lui Hristos, când vei fi gata pregătit să fi bătut, aruncat în apă, biciuit, când nu vei iubi pe femeie şi pe copii mai mult decât pe Hristos, când vei întoarce şi obrazul celălalt, vei binecuvânta pe cel ce te blestemă, vei arunca cu pâine în cei ce aruncă cu pietre, când vei da şi haina celui care cere cămaşa, când vei merge două mile cu cel care cere să mergi cu el o milă, când vei da şi casa celui care vrea să-ţi ia pământul, când vei suferi până la sânge pentru dragostea de oameni ce o ai în suflet şi pentru Evanghelia lui Hristos, Preadulcelui Hristos, când vei dori pe Domnul mai mult decât mâncarea şi apa, mai mult ca aerul, mai mult ca odihna, mai mult decât orice frumuseţe, desfătare şi plăcere şi vei simţi că nu mai poţi trăi decât pentru El, când Îl vei căuta pe Domnul în toate acţiunile tale şi ale celorlalţi, în cuvintele tale şi ale celorlalţi, când vei vedea Lumina necreată, Lumina taborică cea mai presus de minte şi cuvânt şi când foarte multe altele ca acestea ţi se vor da şi vei face, ceea ce pentru lume este nebunie şi de neconceput, glumă, utopie, păgânism, şamanism, ocultism şi alte etichete şi numiri rătăcite de neiubire şi necredinţă, când vei ţine mintea în iad şi nu vei deznădăjdui, atunci când vei simţi că toate din lume sunt atât de frumoase şi totuşi atât de trecătoare şi nu vei mai aparţine lumii, ci vei dori cu fiecare respiraţie a ta să aparţii Împărăţiei Cerurilor, atunci, în acel firesc al dragostei, atunci vei înţelege puţin ce înseamnă să fi creştin, atunci vei veni cu sete, cu sârg şi dor, în comuniunea celor ce azi se numesc pe nedrept, ortodocşi, adică a celor ce azi mai sunt creştini, cei ai lui Hristos, şi nu vei mai căuta pe hristos al altora, ci vei veni la Acel Hristos al nostru, dorind şi tu păstorirea Lui, prin unşii Lui, preoţii Lui, prin harul care-l vei primi în bincuvântările lor, prin dragostea ta, care li s-a dat lor prin punerea mâinilor mai marilor slujitori, care slujesc neîncetat pe toţi care caută mântuirea, după puterile înmulţite de ei din Apostoli, uniţi în diversitate, cu Hristos, asemenea Apostolilor, în Duhul Sfânt care de la Tatăl purcede şi se revarsă nesfârşit şi întreg, atunci vei simţi stropii de har, şi copleşit de acea bucurie şi stare, te vei vedea atât de mic şi gol de toate, neputincios în nimic fără har, atunci vei vedea că tot ce ai putut şi tot ce ai făcut, a fost în acel har, acea dragoste şi milă a Domnului pentru tine şi pentru toţi, de la început, atunci nu vei mai dori decât să rămâi în acei stropi de har, căci în ei vei simţi întărirea şi mângâierea Domnului, atunci vei pune început bun pocăinţei pe drumul mântuirii tale în fiecare zi, şi vei începe luptele cele mari cu trupul tău, cu demonii şi lumea, în fiecare zi, tu căutând să păstrezi ce ai primit, iar ei, trup, demoni, lume, vor căuta să răpească şi să risipiească puţinul tău, pe care îl primeşti ca să-l dai în dar la alţii, dar nu să-l arunci, cum vor ei pe împrăştierea inimii şi gândurilor vieţii, doar atunci vei fi uimit de cele ce iubirea ţi le va descoperi noi, toată viaţa, în inima şi fiinţa ta, iar până atunci, vai, eşti (şi sunteţi) pe cărarea largă, pe care mulţi o află, care duce la iadul cel gătit diavolului şi îngerilor lui, la viermele cel neadormit, la întunericul cel mai dinafară, moartea cea de-a doua...

Yawn.

Coleg Igor, asa vei predica in biserica? Tinerii vor pleca, batrinii vor atipi. Gaseste exprimari care sa "socheze" (in sensul bun, fireste), adica, sa trezeasca interesul.
Te-ai gindit ca un preot bun trebuie sa te "loveasca in gindire", vorba parintelui Cleopa, cu ceva nou ca exprimare, neasteptat ca abordare si vechi ca principiu? Preotul trebuie sa fie mai atrctiv, oratoric vorbind, decit "lumea" care seduce (anti)-spiritual oamenii de o mie de ori pe zi.

Parastase ? Pomenirea celor adormiţi ? Rugăciunile pentru cei adormiţi ?

"Fraţilor, despre cei ce au adormit, nu voim să fiţi în neştiinţă, ca să nu vă întristaţi ca ceilalţi care nu au nădejde, pentru că de credem că Iisus a murit şi a înviat, tot aşa (credem) că Dumnezeu pe cei adormiţi întru Iisus îi va aduce împreună cu El." - I Tesaloniceni 4, 13-14.

Deci ne rugăm pentru cei adormiţi ai noştri, să-i aşeze Dumnezeu la loc cu verdeaţă, la loc de odihnă, de unde a fugit toată întristarea şi suspinarea, fiindcă "credem că Dumnezeu pe cei adormiţi întru Iisus îi va aduce împreună cu El.", cum spune mai sus.

Repet. Cu durere: Tot ce există în Ortodoxie e dovedit biblic, pe când tot ce există în neo-protestantism, e anti-Biblie. Şi orice eres, păgânism, ateism. Acestea sunt rodul semănăturii demonice. Dumnezeu să vindece, să trezească, să lumineze cât mai mulţi.

Vai de timpurile ce le trăim şi de prigoana cea mare a Bisericii, de multele erezii care răpesc oiţele Domnului şi le consumă în întuneric, legate, timpul mântuirii...

Altui preot.Ca de aia exista duhovnicul.O persoana tertza.La mine nu-i problema.