Pai, ma gandeam ca iubirea e izvor pentru rabdare. Am vazut de nenumarate ori ca oamenii care iubesc sunt si rabdatori si intelegatori si iertatori. Asa ca imi pare ca toate bunatatile vin din iubire. Ca de nu-i iubire in om, nimica este.
Totusi, ca intr-o relatie circulara, puii iubirii ajuta si ei pe mama lor. Rabdarea, la randul ei, face posibil ca faptele incepute din iubire sa sfarseasca cu bine - de exemplu.
Asadar, iubirea si toate ale ei se nutresc reciproc si astfel omul creste in menirea lui de copil al Domnului pana ajunge, prin nevointa si har, la deplinatatea in Hristos.
Asa ma gandeam...:)
Doamne ajuta!

La mulți ani Mirela , La mulți ani tuturor forumistilor :)
 

A mai venit un an! E mare sărbătoare
Şi tot pământul cântă...îmbrăţişări...urale...
Sunt mesele bogate şi cerul luminat
Căci Domnul, din iubire, un an a mai lăsat!
Se nasc acum speranţe şi doruri înfloresc...
Se iartă...şi se uită...şi oamenii iubesc...
Atâta fericire pluteşte în eter
C-a devenit pământul un colţişor de cer!
Să ne oprim o clipă la început de an
Să ne-ndreptăm privirea spre Tatăl Suveran...
Uniţi într-o simţire s-aducem închinare
Că ne-a mai dat un an de binecuvântare!
Cu-adâncă reverenţă să facem legământ
Că-I vom sluji o viaţă -cum cere în Cuvânt-
Iar noul an va fi de dragoste mai plin
Căci Domnul e Iubire acum şi-n veci! Amin!

....:) Aşa să ne ajute Bunul Dumnezeu!!!

Cezar, mi-a plăcut tot ce-ai scris, dar mai ales asta : "puii iubirii ajută si ei pe mama lor" :) FRUMOS !

Să ne-ndreptăm privirea spre Tatăl Suveran...
 

Oh, ce frumoasă alcătuirea asta poetică !! Multumesc pentru ea, si pentru toate urările tale de bine, Cristian.

La Multi Ani si admin-ului, Adrian Cocosilă, care pe 31 Decembrie si-a sărbătorit ziua de nastere. :53:

Să ne dea Domnul un An (si mai) Bun !

Să ne oprim o clipă la început de an
Să ne-ndreptăm privirea spre Tatăl Suveran...
Uniţi într-o simţire s-aducem închinare
Că ne-a mai dat un an de binecuvântare!

https://scontent-ord1-1.xx.fbcdn.net...07&oe=57133765

" Dumnezeu aude si glasul celui ce tace" Sf. Fotie cel Mare

https://scontent-ord1-1.xx.fbcdn.net...ef&oe=5718ED40

Da, Mirela.
Adevarata rugaciune e tacere. Cuvintele pe care le rostim/soptim/strigam noi la rugaciune sunt doar anticamera rugaciunii, ori ghidul ei, ori antemergatorul. Pocaiti-va, spun cuvintele rugaciunii, pocaiti-va stihii ale mele, ca S-a apropiat Imparatia Cerurilor! Si cand toate cele launtrice ale omului se linistesc, sub mana priceputa a cuvintelor rugaciunii, asa cum se asezau animalele in Rai la picioarele copiilor Adam si Eva, cand sufletul se incredinteaza Iubitului, atunci e si rugaciune. E Har.
Dar poate ca nu e de fapt rugaciune fara un inceput, macar, de balbaiala...:) Da, fara balbaiala nu poti intra in rugaciune!

In afara de caracterul ei specific de cerere , ca sa-i spun astfel , ea este si trebuie sa fie o meditatie asupra lui Dumnezeu , o adoratie pana la urma , caci astfel ea , rugaciunea , devine contemplatie . Imi aduc acum aminte de o scurta istorioara : Un taran batran statea singur intr-un colt dintr-o biserica . Intrebat ce asteapta , a raspuns :" Il privesc si ma priveste ". Imi vin in minte cateva cuvinte citite candva intr o carte care faceau referire la rugaciune si care accentuau ca rugaciunea este in intregime o expresie personala si spontana a comportamentului fata de spirit . Rugaciunea ar trebui sa fie comuniunea fiilor fata de Tatal lor spiritual si expresia fraternitatii pana la urma . Rugaciunea este respiratia sufletului si ar trebui sa ne indemne sa perseveram in tentativele noastre pentru a cunoaste mai bine vointa Tatalui . Interpretand indemnul Apostolului Pavel : " Rugati-va neincetat " , intreaga viata a noastra , a crestinului , poate fi considerata ca o neintrerupta si mare rugaciune , si nu rugaciunea rostita in anumite momente ale zilei , ci rugaciunea ca stare de contemplare permanenta a Dumnezeirii .

....!!! Caracterul vizual al Cuvântului şi nelipsita prezenţă a icoanei, la creştinii zdraveni.
Uite acum ce zicea "nebunul" de Nietzsche:
"Când te uiţi adânc în centrul iradiant de lumină taborică al icoanei observi că, de fapt, tu eşti cel privit în adâncul ochilor."

Asa este , mare adevăr :)

"Eu am fost crescut fără Dumnezeu. N-am spus niciodată “Înger, îngeraşul meu”, îngenuncheat împreună cu mama lângă pat, n-am fost la biserică,n-am cântat colinde creştine. La mine n-a venit niciodată Moş Crăciun. Din primii ani de viaţă am auzit că Dumnezeu nu există, că sfinţii, îngerii, şi Iisus însuşi sunt născociri băbeşti, că preoţii sunt nişte trântori. Există poate în sufletul sau în trupul nostru un organ deschis pentru a-l primi pe Dumnezeu în noi, din fragedă pruncie, “odată cu laptele supt de la mama”, cum se zice. Dacă trec anii şi nimeni nu stropeşte sămânţa aceasta cât un bob de muştar, ea se va chirci şi va muri. Aşa cum copiii crescuţi de lupi nu vor mai vorbi niciodată, cel crescut fără rugăciune şi fără sentiment religios nu va mai fi niciodată un credincios adevărat. Mă simt şi eu un copil-lup al lui Dumnezeu.

Nu poţi asedia cetatea lui Dumnezeu. Ca să fii în ea, trebuie să te fi născut în ea. Pot mişca propria mea mână, pentru că ea face parte din corpul meu. Nu ştiu cum să fac să o mişc, dar ştiu că ea ascultă şi se mişcă. Nu vei putea clinti astfel, prin pură voinţă, nici un cocoloş de hârtie, pentru ca el nu este în tine. Asta înseamnă, poate, credinţa. O astfel de credinţă trebuie să ai ca să muţi munţii din loc: ei trebuie sa fie în corpul tău, legaţi de voinţa ta. Fără să fii în Dumnezeu şi Dumnezeu în tine nu poate exista credinţă adevarată.

Baieţelul meu îşi spune rugăciunea seara, cu mama lui. El nu va fi orfan, nici copil-lup. Slavă Domnului, el s-a născut în cetate şi va creşte odată cu ea. În ochii lui frumoşi nu există vreo îndoială. El a moştenit lumea pe care tatăl lui o tot căuta unde nu poate fi. În el, organul dumnezeirii e la fel de prosper şi activ ca toate celelalte organe ale trupuşorului său. Dacă va vrea Dumnezeu, băiatul meu are toate şansele să ajungă un om întreg." (Mircea Cărtărescu)

E uimitor să ai așa mult de învățat despre credință de la un asemenea „copil-lup”. Cu adevărat „cuvânt de folos”.

* Cel sănătos duhovniceste nu acceptă gânduri viclene împotriva fratilor săi, ci le schimbă în bune. Peste tot vede planul lui Dumnezeu pentru mântuirea sa. [...] Omul sănătos nu vede deloc în jurul lui oameni răi. Toti sunt buni, toti sunt sfinti. Acest fapt desigur poate să îl facă în ochii celorlalti prost si naiv, dar el are slava lui Dumnezeu. Si dacă din întâmplare ceilalti îsi ies din fire, chiar si atunci îi justifică. De aceea un aghiotant se exprima că trebuie să fim o fabrică de gânduri bune. Incontinuu să transformăm gândurile. Să îndreptătim pe toti oamenii. Este semnificativ că suntem bolnavi, de aceea suntem înclinati spre faptul de a judeca si de a condamna. [...] Cei mai multi suferim de lipsa acestei sănătăti duhovnicesti. De aceea toate si toti ne gresesc. [ Mitropolitul Hierotheos Vlachos, n. 1945 ]

* Să nu judecăm pe nimeni, nici pe cei răi si stricati, să nu-i criticăm, ci să-i vedem curati si drepti, asa cum ar trebui să fie. [...] De multe ori, fără ca noi să stim, în acesti oameni aparent stricati în ochii lumii se ascund [...] viitorii sfinti. ( Sfântul Macarie Egipteanul )

* Dacă, de exemplu, bănuim pe un om de ceva, vicleanul este capabil de orice pentru a ne da dovezi împotriva omului respectiv. De multe ori există atât de multe indicii, încât nu încape nici o îndoială că cel bănuit este vinovat. Toate acestea sunt lucrări ale diavolului, desi omul respectiv este cu totul nevinovat. ( Părintele Porfirie din Grecia, 1906-1991 )

* Firea lucrurilor se măsoară după dispozitia lăuntrică a sufletului, adică asa cum este fiecare, asa îl judecă si pe celălalt ( Cuviosul Nichita Stithatul )

(extrase din cartea "Cuvinte de folos duhovnicesc pentru omul contemporan", Editura Agapis 2010)

"Harul unirii cu Dumnezeu nu este rezervat numai celor care vorbesc cu El zi si noapte in manastiri, ci trebuie cultivat si de cei care traiesc in lume, casatoriti sau nu, fiecare cu grijile sale specifice. Dorinta de a te ruga, de a te uni cu Dumnezeu este in sine semnul ca Dumnezeu lucreaza in inima credinciosului, insa adeseori ne simtim, cand este vorba de rugaciune, prea obositi, prea dezorientati, prea covarsiti de grijile cotidiene".(Sfantul Serafim de Sarov )

Parintele Ioan Danci :
Caută împăcarea şi pace că acestea izgonesc din suflet şi inimă ura şi invidia, înlocuindu-le cu dragostea şi iubirea. Să fim înțelepți şi smeriți, să nu dăm curs la ceartă şi mânie. Să iertăm toate pentru Dumnezeu ca şi Dumnezeu să ne ierte toate ale noastre. Dacă vezi că celălalt insistă în mânie şi ceartă, atunci fi tu înțelept şi stinge acest foc care întunecă mintea. Dacă te-ai mâniat şi te-ai certat, atunci încearcă să îndrepți, să ierți şi să-ți ceri iertare. Dumnezeu să ne dăruiască putere de a fi în pace cu toți, de a ierta şi de a ne bucura!
O zi binecuvântată tuturor!

A CAUTA SA PLACI OAMENILOR ESTE NIMICIREA VIRTUTII

A căuta să placi oamenilor este nimicirea virtuții. Omul care caută să placă celorlalți cultivă virtutea pentru laudă, și nu pentru virtutea în sine; nu pentru a se desăvârși, ci ca să placă lui Dumnezeu, ci ca să placă lumii. A căuta să placi oamenilor face ca nevoințele nevoitorilor să rămână nerodnice; întunecă ființa cumpătării, face postul nerodnic, lipsește rugăciunea de sfințenie, le răpește celor care se ostenesc cununa, nimicește sărăcia de bunăvoie, distruge fortificațiile liniștirii, risipește roadele milosteniei, surpă temeliile a toată virtutea, strică mintea și pervertește orice ideal înalt.

Sf. Nectarie

„Mult mă bucur când văd suflete care iau aminte şi se nevoiesc în lumea care s-a umplut de diavoli” și că „nimeni nu poate vătăma sufletul omului, decât numai el însuși”.

„- Părinte, spune-ţi-ne ceva.
- Ce să vă spun?
- Ce vă spune inima...
- Ceea ce îmi spune inima este să iau cuţitul, s-o tai, s-o împart lumii, şi apoi să mor.”

Sfantul paisie Aghioritul

,, Crestinismul este o religie a bucuriei."
(Arhim Teofil Paraian)
BUNA DIMINEATA Mos NICOLAE :)

„Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu
şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!”
(Luca 2, 14)

Dumnezeu Cel veşnic viu se face Om muritor, pentru a dărui oamenilor muritori viaţa veșnică.

"Decalogul postului"

• Nu ţine ură, vrăjmăşie sau invidie. Calcă-ţi pe inimă, mergi şi te împacă cu toată lumea, şi mai ales cu cei cărora le-ai greşit. Iartă din toată inima ta, pentru ca şi Dumnezeu să te ierte pe tine.
• Spovedeşte-te cât mai grabnic la preotul tău duhovnic şi nu-l schimba. Mărturiseşte toate greşelile şi patimile, gândurile şi intenţiile rele.
• Nu te certa, nu blestema, nu înjura. Cei care înjură se aseamănă celor care au scuipat faţa Domnului nostru Iisus Hristos în timpul Pătimirii Sale.
• Roagă-te cu smerenie în fiecare zi, dimineaţa, seara şi de câte ori poţi. Roagă-te şi pentru binele duşmanilor, împlinind astfel porunca Domnului, şi El îţi va da pace în suflet, bucurie şi înţelegere duhovnicească.
• Fă milostenie după puterile tale, adică ai milă de alţii, ca şi Hristos să aibă milă de tine. Ajută orfanii, văduvele, săracii, familiile nevoiaşe sau cu mai mulţi copii, fără a-i judeca pentru lipsurile lor.
• Întoarce la credinţă pe cel căzut ori neştiutor, dăruindu-i un sfat bun, o carte de zidire sufletească, o candelă sau o icoană.
• Mergi şi vizitează un bolnav, un suferind, un infirm sau un neputincios. Uşurează suferinţa şi vei putea să auzi şi tu, la Judecată, chemarea Mântuitorului de a moşteni Împărăţia Cerurilor.
• Pomeneşte şi fă milostenie pentru cei adormiţi, după rânduielile Bisericii, în semn de iubire, recunoştinţă şi neuitare faţă de ei.
• Ai grijă să nu te mândreşti cu postul tău şi cu nimic din ceea ce faci bun, ci în fiecare zi să spui: „ Slugă netrebnică sunt, pentru că am făcut numai ceea ce eram dator să fac ” (Luca 17, 10).
• Postiţi pentru că aţi păcătuit, postiţi pentru a nu mai păcătui, postiţi pentru a primi darurile Duhului Sfânt şi a păstra ceea ce vi s-a dăruit!
Acesta să fie îndemnul: să postim cu folos! Fă din ziua împărtăşirii tale cu Sfântul Trup şi Sânge al Mântuitorului Hristos cea mai fericită sărbătoare a vieţii tale, trăind bucuria Învierii .
(Părintele Nicolae Tănase )

Noi cu credinţa noastră călătorim prin această viaţă de mii de ani. Noi am dat pentru ea sânge; ea ne-a dat nouă duh. Noi am încercat-o şi am aflat că este adevărată, dulce şi aducătoare de mântuire. Sfinţii noştri sunt vii, şi până în ziua de astăzi se arată vii prin numeroase semne şi minuni. Puterea electricităţii se pogoară prin conductori; puterea lui Dumnezeu se pogoară prin sfinţi. Părintelui îi place să proslăvească pe fiii Săi iubiţi, arătându-şi prin ei puterea. Puterea şi ajutorul bineplăcuţilor lui Dumnezeu nu am simţit-o numai noi, creştinii, ci şi musulmanii noştri.

Ortodoxia se află astăzi între două unilateralităţi: de o parte sunt musulmanii, ce recunosc puterea credinţei noastre, dar nu recunosc Cartea credinţei noastre; iar de cealaltă parte sunt scornitorii apuseni de credinţe noi, ce recunosc Cartea, însă nu recunosc puterea credinţei noastre. Despre aceştia din urmă scrie dumnezeiescul Pavel că „au chipul bunei credinţe, însă tăgăduiesc puterea ei”. Şi îl sfătuieşte pe Timotei: „şi de aceştia să te fereşti”. Noi am ţinut şi ţinem şi Cartea, adică Sfânta Scriptură, şi Puterea, adică semnele şi minunile lui Dumnezeu prin sfinţi, cruce, icoane, prin rugăciuni şi toate sfintele taine.

„Oare şi pe Sfânta Născătoare de Dumnezeu s-o apărăm de hulitori?” Ea se apără destul singură. Pe patul de moarte, hulitorii ei urlă de durere. Între noi era un om, botezat, care a călcat în picioare cu răutate icoana Născătoarei de Dumnezeu, iar înainte de moarte a bolit vreme îndelungată. Tot se apăra de cineva lovind văzduhul cu mâinile. Striga ziua şi noaptea: „Harapi! Harapi negri! Plecaţi de la mine!”. Când i s-a făcut molitfă către Maica Domnului, s-a liniştit. După aceea a început să plângă, zicând: „Iată, a venit Maica Domnului şi cu toiagul ei i-a alungat pe harapi de la mine”. Câteva zile a vărsat lacrimi, tot sărutând şi mângâind icoana Maicii Domnului, „Îţi mulţumesc, Maica lui Dumnezeu! Tu m-ai iertat”, şoptea neîncetat. Şi cântând lin un cântec, s-a despărţit de noi cu vrednicie şi seninătate.

Binecuvântarea lui Dumnezeu să vă întărească, fraţilor!

(Sfântul Nicolae Velimirovici)

"Oamenii nu își vor aminti cât de mult le-ai dat, ci doar de lucrurile pe care nu ai putut să le dai.

Nu îşi vor aminti de câte ori ai spus adevărul, ci doar de câte ori ai minţit.

Nu își vor aminti de câte ori ai fost prezent când au avut nevoie de tine, ci doar de dăţile în care ai lipsit.

Nu își vor aminti de câte ori ţi-ai deschis sufletul în faţa lor, ci doar de momentele în care ai îndrăznit să îţi protejezi secretele.

Nu își vor aminti că i-ai făcut să râdă de multe ori, ci doar de dăţile în care i-ai făcut să plângă.

Nu își vor aminti că i-ai mângâiat când aveau nevoie de alinare, ci doar de lovituri închipuite.

Nu își vor aminti de renunțările tale în favoarea lor, ci doar de momentele în care ai fost nevoit să-i refuzi."

Irina Binder