Cine va întinde mâinile către copiii ce se îneacă dacă nu tatăl lor?
Pe cine priveşte mai mult curăţenia şi frumuseţea casei dacă nu pe stăpânul ei?

Tu ne-ai chemat dintru nimic ca să fim ceva, dar noi legăm prieteşug cu răul şi astfel ne întoarcem în nimic.
Înfăşurăm în jurul inimii noastre şarpele de care ne temem cel mai mult.
Din toată puterea noastră strigăm împotriva întunericului, dar întunericul trăieşte în sufletele noastre: microbii întunericului şi microbii morţii.

Ne luptăm într’un glas cu răul, iar răul se strecoară pe tăcute în casa noastră; în timp ce noi strigăm, răul cucereşte poziţie după poziţie şi ajunge mai aproape de inima noastră.
Stai, Preaînalte Tată, stai între noi şi rău, şi vom înălţa inimile noastre, şi răul are să sece cum seacă sub arşiţa soarelui izvorul de lângă cale.

Tu eşti cu mult deasupra noastră şi nu simţi cum creşte răul, dar noi ne înăbuşim sub el. Iată, răul creşte în noi pe zi ce trece, sub ochii noştri, şi întinde îmbelşugatele sale roade în toate părţile.

Soarele ne spune „Bună dimineaţa!” zilnic şi ne pune întrebarea: ce avem să-I arătăm Marelui nostru Împărat? Şi noi Îi arătăm doar vechile roade stricate ale răului. Dumnezeule, oare nu e ţărâna cea nemişcată şi fără viaţă mai curată decât omul care se află în slujba răului?

Iată, ne-am zidit casele şi castelele prin văi şi gropi ale pământului. Ţie nu-Ţi va fi greu să porunceşti râurilor Tale să înece toate aceste văi şi toate aceste gropi, curăţând pământul de oameni şi de faptele lor cele rele.
Dar Tu eşti mai presus de mânia noastră şi de sfaturile noastre. Dacă ai asculta sfaturile omeneşti, ai fi nimicit lumea până la temelii şi Te-ai fi îngropat pe Tine Însuţi în ruine.

O, Cel mai înţelept dintre toţi taţii! Tu totdeauna zâmbeşti în frumuseţea şi nemurirea Ta cea dumnezeiască şi, iată, din zâmbetul Tău cresc stele! Întotdeauna preschimbi zâmbind răul nostru în bine şi altoieşti pomul binelui pe pomul răului, şi astfel vindeci cu răbdare Grădina Raiului cea lăsată în părăsire de către noi. Tu cu răbdare vindeci şi cu răbdare zideşti. Cu răbdare zideşti a Ta Împărăţie a binelui, Împăratul şi Tatăl nostru. Ne rugăm Ţie: slobozeşte-ne de rău şi umple-ne de bine, Tu, desăvârşită deşertare de rău şi umplere de bine.

(Sf. Nicolae Velimirovici)




Mai uşor este pentru om să greşească faţă de legile Tale decât să le înţeleagă, Tată. Dar pentru Tine nu-i uşor să ne ierţi greşelile dacă noi nu-i iertăm pe cei care greşesc faţă de noi. Fiindcă Tu ai întemeiat lumea pe măsură şi pe rânduială. Cum ar putea echilibrul acesta să se păstreze în lume dacă ai avea o măsură pentru noi şi alta pentru aproapele nostru, sau dacă ne-ai da pâine în vreme ce noi dăm aproapelui nostru piatră, sau dacă ne-ai ierta păcatele în timp ce noi ne spânzurăm aproapele pentru greşelile sale? Cum s’ar păstra atunci măsura şi rânduiala în lume, Păstrătorule al legii, Tată?

Şi totuşi, Tu ne ierţi mai mult decât putem noi ierta fraţilor noştri. Noi spurcăm pământul în fiecare zi şi în fiecare noapte prin fărădelegile noastre, în timp ce Tu ne cercetezi în fiecare zi cu ochiul neîntunecat al soarelui Tău şi trimiţi în fiecare noapte iertarea Ta cea milostivă prin stele, luminoşii străjeri de la porţile curţii Tale, Împărătescule Tată al nostru!

Tu ne faci de ruşine în fiecare zi, Preamilostive: fiindcă atunci când aşteptăm pedeapsă, ne trimiţi milă; când aşteptăm tunetele Tale, ne trimiţi seară paşnică, şi când aşteptăm întuneric, ne trimiţi strălucirea soarelui.
Tu eşti întotdeauna mai presus de păcatele noastre şi întotdeauna eşti măreţ în răbdarea Ta cea tăcută.

Vai de nebunul care crede că Te tulbură cu vorbe hulitoare! El e ca un copil care aruncă supărat un grăunte de nisip în mare, ca să împingă întreaga mare din locul său. Dar marea doar încreţeşte pielea sa pe deasupra şi prin puterea sa uriaşă întărâtă în continuare neputinţa-i copilărească şi supărată.

Iată, toate păcatele noastre sânt de obşte şi sântem cu toţii răspunzători pentru păcatele tuturor. Drept aceea, nu se află pe pământ oameni cu totul drepţi, fiindcă toţi drepţii au de luat asupra lor unele păcate ale păcătoşilor. Greu e să fii om drept fără de prihană, fiindcă nu se află nici un drept care să nu poarte pe umerii săi măcar un păcătos. Dar fă-mă să înţeleg, Tată, cum se face că cu cât mai mult poartă pe umeri dreptul păcate ale păcătoşilor, cu atât este mai drept? Tatăl nostru ceresc, Care trimiţi pâine de dimineaţa până seara copiilor Tăi şi primeşti greşelile lor ca plată, uşurează povara Drept-slăvitorilor şi luminează întunericul păcătoşilor!

Pământul este plin de păcate, dar este plin şi de rugăciuni; el este plin de rugăciunile drepţilor şi de deznădejdea păcătoşilor. Oare nu este deznădejdea începutul rugăciunii?

Tu trebuie să fii biruitor în cele din urmă. Împărăţia Ta se va întemeia pe rugăciunile drepţilor. Voia Ta va ajunge lege pentru toţi oamenii, precum e deja lege pentru îngeri. Şi atunci, de ce ar întârzia Tatăl nostru să ierte păcatele muritorilor, dând astfel pildă de milostivire şi de iertare?
(Sf. Nicolae Velimirovici)



Multa pace si liniste sufleteasca, va doresc.
Doamne ajuta!

RUGĂCIUNE DE POCĂINŢĂ ÎN POSTUL MARE

Cu ce cuvânt voi călători pe marea acestei vieţi învolburate, ca să ajung la Tine, Cuvinte ? Cu ce gând voi bate la poarta milostivirii Tale, ca să mă primeşti iar pe mine, cel căzut, întru bucuria Ta ? Proorocul Elisei oarecând cu cojocul lui Ilie a trecut Iordanul, iar eu nu aflu cuvânt de umilinţă cu care să trec râul ispitelor şi să ajung la limanul pocăinţei, Cuvinte al slavei. Mintea s-a întunecat şi gândurile rele ca nişte fire o au sugrumat, făcându-o moartă pentru orice cugetare dumnezeiască. Dar Tu, Cel Ce eşti Soarele slavei, Care faci să strălucească bucurie şi în cer şi pe pământ, luminează-mă şi pe mine, povăţuindu-mă către căile înţelepciunii. Inima mea s-a făcut sălaş a toată răutatea şi nu ştiu cu ce gând mă voi apropia de Tine, Izvorul bunătăţii, ca să ierţi nedreptăţile mele şi să-mi dăruieşti picăturile milostivirii Tale.
Patimile mele m-au aruncat în mormântul întristării, dar Tu, Cel Ce ai deşertat mormintele şi din mormântul iadului ai scos pe cei ţinuţi acolo pentru neascultarea lui Adam, ridică-mă şi pe mine din groapa fărădelegilor mele, punându-mi înainte calea îndreptării.
Gustat-a Eva din rodul pomului şi de moarte s-a împărtăşit tot neamul omenesc, dar Tu, Hristoase, Viaţa Cea adevărată, Cel Ce ai venit să strici prin moarte stăpânia morţii, pe mine cel omorât de păcat mă înviază şi în cărările cele pricinuitoare de viaţă ale ascultării mă îndreptează.
Prin post ai dăruit lui Moise tablele legii, iar mie scrie-mi nevăzut cu condeiul Duhului pe tablele inimii voia Ta dumnezeiească de mântuire, ca păzindu-o pe aceasta să scap de tirania păcatelor.
Cum vom îndrăzni a Te lăuda pe Tine, noi cei lipsiţi de orice cinstire pentru îndeletnicirea cu lucrurile păcatului ? Încă şi neştiinţa mă covârşeşte, iar toate gândurile mele sunt pământeşti şi iubitoare de îndulciri lumeşti. Dar ca Unul Ce nu ai lepădat pe femeia cea păcătoasă şi lacrimile ei de pocăinţă le-ai primit ca pe nişte mărgăritare mai de preţ decât strălucirile laudelor cu care îngerii neîncetat Te înconjoară, nu Te scârbi Cuvinte, nici de mine, cel căzut. Cel Ce eşti Izvorul curăţirii tuturor, cu picăturile îndurărilor Tale spală şi mintea mea întinată peste măsură cu răutatea şi dă-mi a Te lăuda cu mulţumire aşa: Slavă Ţie, Adâncul Cel nemăsurat al milostivirii, Lumina bucuriei Ce întâmpină pe cei întristaţi, Glasul Ce răsună în pustiul inimilor chemând la pocăinţă, Ridicarea celor căzuţi în adâncul fărădelegilor, Biruinţa celor ce se luptă împotriva duhurilor răutăţii, Întărirea celor ce se ostenesc cu nevoinţele înfrânării, Cuvântul Cel necuprins de cartea inimii, Înţelepciunea celor smeriţi cu duhul, Cuvântul celor lipsiţi de cuvânt de îndreptăţire, Nădejdea mântuirii celor ce se roagă Ţie. Nu ne pierde pe noi până în sfârşit întru mulţimea fărădelegilor noastre, ci, Cel ce ai zis: Întoarceţi-vă, fiii oamenilor”, întoarce-ne pe noi de la vrăjmaşii noştri şi ne primeşte în locaşurile pocăinţei mai înainte de a moşteni, prin mila Ta dumnezeiească, lăcaşurile cereşti ale Tatălui.
Adu-Ţi aminte Doamne, că prin baia Sfântului Botez ne-ai trecut pe noi, ca să ne faci fii ai Tăi şi să ne întăreşti a trece marea patimilor cu uşurinţă. Adu-Ţi aminte de făgăduinţele Tale dăruite poporului Tău şi nu ne lăsa pe noi să pierim în fărădelegile noastre, căci, măcar că suntem mai greşiţi înaintea Ta decât păgânii, măcar că batjocură diavolilor ne-am făcut, întunecându-ne cu totul şi umplându-ne de toată necurăţia păcatelor, zidirea mâinilor Tale suntem şi în gândul Tău dumnezeiesc de la început ne-ai închipuit pe noi a fi popor ales ca să mărturisească lumii puterea Crucii Tale. Deci, milostivindu-Te pentru însele făgăduinţele Tale, nu ne da pe noi pierzării şi nu ne pierde întru mânia Ta, ci ajută-ne a dobândi iarăşi în dar de la Tine frumuseţea cea dintâi a sufletului, ca luând în minte starea ticăloasă în care ajunsesem, să ne ferim de toată răutatea şi cu pocăinţă să lucrăm pământul mântuirii spre moştenirea veşnicelor Tale bunătăţi. Amin.

https://lh6.googleusercontent.com/-S...h558-no/a3.jpg

Stăpâne Doamne, Dumnezeul cerului şi al pământului, Împărate al veacurilor, binevoieşte a-mi deschide mie uşa pocăinţei, că întru chinuirea sufletului Te rog pe Tine. Caută spre mine cu multă milosârdia Ta şi primeşte rugăciunea mea; şi să nu-mi lepezi cererea mea, ci ma iartă pe mine, cela ce în multe greşale sunt încurcat. Pleacă urechea Ta spre rugăciunea mea şi îmi iartă mie toate câte, ca un om biruindu-mă, cu voirea mea le-am lucrat rele. Căci caut odihnă şi nu aflu, pentru că întinată este conştiinţa mea; încă nici pace nu este întru mine, pentru mulţimea fărădelegilor mele.
Auzi, Doamne, inima mea care întru chinuire strigă către Tine, şi să nu iei aminte la lucrurile mele cele rele, ci caută spre chinuirea sufletului meu şi grăbeşte a mă vindeca pe mine, cela ce cumplit sunt rănit, şi dă-mi vreme de deşteptare după darul iubirii Tale de oameni, şi mă izbăveşte pe mine de lucrurile mele cele prea-rele, şi să nu-mi răsplăteşti mie cu pedepse vrednice de cele pe care le-am lucrat, ca nu desăvârşit să pier. Şi pustiu m-am făcut de toată sârguinţa şi cugetarea spre a mă îndrepta pe sine-mi. Deci cad la îndurările tale ca să mă miluieşti pe mine cel pe pământ aruncat întru osânda lucrurilor mele.
Cheamă-mă înapoi, Stăpâne, pe mine, cel robit şi ţinut de faptele mele ca şi de un lanţ strâns; că Tu singur ştii să dezlegi pe cei în obezi ferecaţi şi să vindeci rănile cele nearătate, pe care Tu singur le ştii, ca un cunoscător al celor ascunse. Căci câte patimi de răutăţi îmi sunt mie, întru toate Te aflu pe Tine numindu-te Doctor al celor bolnavi, Uşă a celor ce afară se tânguiesc, Izbăvitor al celor duşi şi robiţi, oprindu-ţi de-a pururea mâna Ta şi neslobozindu-Ţi mânia Ta cea gătită păcătoşilor, ci pentru multă iubirea Ta de oameni dându-ne nouă vreme de deşteptare; căci Tu eşti grabnic întru milă şi zăbavnic întru muncă. Deci binevoieşte a-mi întinde mie mâna şi a mă scula pe mine din noroiul fărădelegilor mele, Cela ce nu Te veseleşti de pierzarea omului şi nu Te întorci dinspre faţa celui ce cu lacrimi te caută pe Tine.
Ascultă, Doamne, glasul robului Tău ce strigă către Tine, şi arată-ţi faţa Ta spre mine, întunecatul, şi luminează-mă pe mine cu venirea Sfântului Tău Duh, şi îmi dăruieşte mie spurcatului osârdie, şi întoarce Doamne, plângerea mea întru bucurie mie, şi rupe sacul meu şi mă încinge cu veselie, şi să se deschidă mie uşa Împărăţiei Tale; ca întrând într-însa să slăvesc prea-sfânt Numele Tău, al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, în vecii vecilor. Amin.
extrasă din Rugăciunile Sfinţilor Părinţi (Apanthisma)

Tatal nostru de Nicole Valery-Grossu
 

http://www.crestinortodox.ro/comunit...424/101959.jpg

De cate ori ma plec la rugaciune
Ma simt atat de mic si de stingher
Si-ngenunchez cu-atata sfiiciune,
Oh, Tatal nostru Care este in cer.

Nevrednic sunt si port intrega vina
A tot ce simt si savarsesc in rau;
Sunt om, iat Tu: izvorul de lumnina -
Sfinteasca-se, in veci, Numele Tau.

Pacatul, ce pe toti ne stapaneste,
Il vei zdrobi, Tu il vei sfarama,
De-aceea-astept, precum se prooroceste,
Curand sa vina’mparatia Ta.

Iar pana-atunci, traiesc c-un singur gand:
Ca-n cerul meu sa pot mereu vedea
Precum in cer, asa si pe pamant,
Ca se’mplineste Sfanta voia Ta.

In nesfarsita-ti dragoste, oh, Tata
De-ntreaga noastra fiinta vei griji,
Ca ea sa fie, tot mai mult, curata.
Iar painea cea de fiecare zi,

Precum cu ploaie Tu hranesti pamantul
Si frunza o improspatezi cu roua,
Precum si panzelor, pe mare, le dai vantul,
Rugamu-Te si astazi, da-ne-o noua.

Alege doar din noi, ce-i bun, cuminte,
Ia seama la iubirea ce-Ti purtam,
Si iarta-ne, cerescule Parinte,
Cum noi, la fel, gresitilor iertam.

Invata-ne sa-Ti implinim Cuvantul
Sadit adanc in inima smerita,
La rele Tu ne taie tot avantul
Si nu ne duce, Doamne, in ispita.

Iar mintii noastre da-i intelepciune
Si sufletului, straluciri de crin -
Duh si putere pentru rugaciune
Si izbaveste-ne de cel viclean. Amin.

Foarte frumoasa postare Cristi. Versurile iti apartin? Pot sa te felicit?

Precum in titlu este scris "Tatal nostru de Nicole Valery-Grossu". . . , oricum iti multumesc pentru aprecierea ta !

Se vede ca am cam imbatranit! Nu am observat autorul. oricum iti multumesc pentru postare. Am citit cu multa bucurie.

Dumnezeule, Dumnezeul nostru, de Care heruvimii şi toate adâncurile tremură, Cel Ce de-a pururea îi asculţi pe cei ce Te cheamă cu inimă zdrobită, Cel Ce ai zis: “Mai înainte de a Mă chema de faţă sunt”, vino şi acum, Stăpâne, la noi şi pleacă urechea Ta spre neputinţa noastră ! Cel Ce de-a pururea ne chemi pe noi, care ne întoarcem mereu de la Tine deşi Tu ne faci bine, trimite întru noi umilinţă şi, precum ai arătat odinioară piatra din pustie, arată şi inimile noastre cele împietrite vărsând izvoare de lacrimi. Cu frică şi cutremur cădem la Tine şi ne rugăm:
Doamne, Doamne, iartă-ne greşelile de până acum, făcute din neştiinţă sau cu ştiinţă.
Căci ştim că mare este mila Ta, Iubitorule de oameni, şi pentru aceasta îndrăznim să ne rugăm Ţie.
Adu-Ţi aminte de noi, păcătoşii Tăi robi, când chemăm numele Tău cel sfânt şi nu ne lipsi de nădejdea noastră. Învredniceşte-ne să Te iubim şi să ne temem de Tine din toată inima şi să facem întru toate voia Ta, ca astfel, curăţindu-ne cugetele şi inimile, să Te aflăm milostiv în ceasul morţii şi al Judecăţii. Amin!
(Sfântul Grigorie Teologul)

https://lh4.googleusercontent.com/-h...555-no/A1.jpeg

Doamne, Tu ai venit să ne mântuiești prin credința cea întru Tine și cred Ție că ești Mântuitorul meu - mântuiește-mă! Tu ai veni să înnoiești firea mea cea stricată prin păcat - preînnoiește-mă pe mine cel ce m-am făcut pe mine însumi stricăcios prin patimi și pofte păcătoase, înnoiește-mă sufletește și trupește, ca să fiu curat la inimă și voinic la trup spre slava Numelui Tău. Tu ai venit să ne izbăvești de robia vrăjmașului - izbăvește-mă, dar, de robia vrăjmașului celui preamânios, necurat, spurcat și scârbos, care mă luptă întru mădularele mele și mă apleacă spre pământ, cu sila târându-mă către păcat. Tu ai venit să ne luminezi - luminează inima mea întunecată de patimi. Tu ai venit să le aduni pe cele risipite - adună gândurile mele, pe care mi le-a risipit vrăjmașul. Tu ai venit să ne întărești întru neputința noastră și Apostolul Tău a zis: „foarte bucuros mă voi lăuda mai degrabă întru slăbiciunile mele, pentru ca să locuiască întru mine puterea lui Hristos” (2 Corinteni 12,9). Eu sunt cel neputincios până în sfârșit și nu-mi este cu putință a face nimic bun fără Tine. Nu pot fără Tine nici să gândesc, nici să simt binele, nici să doresc binele, nici să-l grăiesc și nici să-l plinesc. Sunt cu desăvârșire neputincios de a face orice lucru bun fără Tine - dă-mi, dar, harul, dă-mi lumina și puterea de a gândi și a simți binele, și de a-l săvârși cu lesnire, precum și de a grăi și a face ceea ce-Ți este bineplăcut Ție. Așa, toată viața mea Ți-o dau Ție, lui Hristos Dumnezeu, Mântuitorului meu, Preînnoitorului meu. Curățește-mă, sfințește-mă și mă mântuiește. Ajută-mă, căci fără de Tine apropiată și grabnică este pieirea mea în fiece clipă. Amin.

https://lh4.googleusercontent.com/-u...f6847c_XXL.jpg

O, stăpânire atotputernică şi atotdreaptă a Dumnezeului nostru, cea cu care cârmuieşti în chip nevăzut nevăzutele noastre suflete, Ţie se cuvine toată mărirea! Slavă Ţie, Doamne, Slava Tie,Mantuitorule Atotputernice!
Slava Tie,Mantuitorule,Puterea cea Atotfiitoare!
Slava Tie,sanul parintesc cel atotprimitor si atotmilostiv!
Slava Tie,urechea cea pretutindeni deschisa,care aude rugaciunea mea,blestematul,miluindu-ma si izbavindu-ma de pacate!
Slava Tie,ochiul cel prealuminos,care ma vezi mereu cu iubire si care imi patrunzi tainele!
Slava Tie, Slava Tie, Sava Tie, Preadulce Iisuse,Mantuitorul meu!
Mântuitorul nostru! Facă-se voia Ta!
(Sfântul Ioan din Kronstadt)

Acatistul ÎMPĂCĂRII şi IERTĂRII celor învrăjbiţi !



Alcătuit cu osteneala Ierom. Ghelasie Gheorghe şi a Fratelui Vasile Dragoş Pâslaru (actualmente Valerian Monahul, n.n.), Sfânta Mănăstire Frăsinei, 2001.
http://cristiboss56.blogratuit.ro/Pr...i-b1-p2252.htm