Dar cum a venit vorba de copii?

Nu prea inteleg ce vrei sa spui... Noi la ce lucram aici? Nu la stapanirea patimilor, si accederea la virtuti?

Adica, ce fac unii? ca iar n-am inteles.

Cu asta sunt de acord.

Ai dreptate si aici, in felul tau.

Privit din alt punct de vedere, asta forteaza adaptarea la conditiile de mediu.
Care pana la urma e un castig. Insa oricum, cred ca nu era prea frig pe-acolo :)


Eu sunt 100% sigură că e așa. :25:

Draga Mirela,

Iti multumesc pentru bunavointa, dar in niciun caz nu merit laudele tale. A stiut Dumnezeu de ce nu m-a facut baiat, ca as fi fost un preot catastrofal! :) Dar mai citesc si eu cate ceva, mai reflectez... E minunat sa fii femeie. Am citit de curand ca cea mai inalta menire a femeii nu este atat sa nasca copii, ci sa Il nasca pe Dumnezeu in sufletul unui om. Dar cele doua se pot imbina foarte bine.

Chiar ieri a fost difuzat la TV un film despre celebra batalia de la Termopile, in care o mica armata spartana (na, nu erau chiar 300, cum spune legenda, dar tot erau in crunta inferioritate numerica) a indraznit sa tina piept persanilor cata frunza, cata iarba, preferand sa se sacrifice pe campul de lupta, desi stiau bine ca nu au nicio sansa de victorie sau de supravietuire. Au dat o pilda de verticalitate foarte impresionanta. E un distih celebru inscriptionat pe piatra funerara de la Termopile, care spune ceva de genul: "Straine, vesteste-le spartanilor ca noi zacem aici morti, dupa ce ne-am incredintat legilor ei. " Nu stiam ca se imbracau la fel si vara, si iarna, dar in mod sigur era frig, pentru ca Sparta era situata intr-o regiune muntoasa.
Fireste, luptau pentru gloria lor si a Greciei (iar gloria post mortem era o rasplata suficient de mare pentru a-si da viata pentru ea), dar eu cred ca acestor oameni le va fi mult mai usor la judecata decat altora care L-au cunoscut pe Hristos si s-au lepadat de El :(.

Ei, da, in timp am mai invatat si eu ca nu chiar tot ce zboara se mananca si ca anumite lucruri chiar nu imi folosesc - unele lectii chiar au fost dureroase - dar tot incerc sa fac tot ce tine de mine in anumite situatii, desi devine din ce in ce mai greu. E o liniste si o multumire in sentimentul datoriei indeplinite, nu apar regrete ("cum ar fi fost daca..."). E altfel cand stii ca tu ti-ai facut partea, dar, din motive independente de tine, nu a fost sa fie cum ti-ai dorit tu. Toate se fac dupa cum vrea Domnul, dar si omul trebuie sa dea putin din coate. Plus ca lupta aceasta pentru lucrurile mai putin importante ma motiveaza in plan spiritual. Un om care deznadajduieste in viata de zi cu zi are mai multe sanse sa deznadajduiasca si in viata spirituala. Dar asta cred acum, poate ca in timp voi avea alta parere...

Unii chiar asta fac. Nu zic ca tu ai face asta sau altcineva dintre voi, de aici, (si chiar daca ar face-o cineva, nu m-ar putea atinge, asa cum se intampla cand o fac cei apropiati), dar sunt unii in viata reala care asa isi "ambitioneaza" copiii, nepotii, sotii, sotiile, fratii, surorile, elevii, etc . : "daca nu poti esti un prost, mananci cat o vaca, arati ca o vaca grasa, esti un ratat, esti un betiv, esti o curva, etc". Nu vreau sa mai insir alte posibile injurii, care desigur, daca nu isi ating scopul propus, insemna ca nu sunt eficiente.

Ca o completarea, redau un cuvant al Parintelui Emilian Simonopetritul:

"Sa dai dovada de cuget mucenicesc, acolo unde este arena ta zilnica, in casa ta, fata de sotul si sotia ta! Atunci cand barbatul vine de la munca obosit si iti vorbeste cu grosolanie, tu sa nu te manii. Cand el te ocareste, tu nu-i raspunde; nu te certa cu el. Arata-i iubire, intelegere. Rabda.

Daca sotia ta ti-a ars mancarea, tu nu striga la ea. Mananca ce-a gatit. Pune putina lamaie, ca sa fie mai gustoasa, si spune-i sotiei tale ca-i buna mancarea, incat sa nu-si dea seama ca i s-a ars.
Sa-mparateasca dragostea in casa! Cand vezi ca tovarasul tau de viata te nedreptateste, nu protesta ca ai dreptate.

Nu are importanta daca ai sau nu dreptate. Nu conteaza cine e cel corect, ci ceea ce il odihneste pe celalalt. Leapada-ti egoismul, renunta la sinele tau. Pune-l pe primul plan pe celalalt. Asta-i moarte! Asta-i mucenicie!"

Astazi am aflat o alta poveste de care care habar nu aveam, dar se desfasura chiar sub ochii nostri.
Avem in parohie o famile foarte frumoasa, cu adevarat crestina, bunica cu fiii, nurorile si nepotii. Ai fi zis ca i-a binecuvantat Dumnezeu cu toate acestea. Dar de revelion au lipsit si au banuit ca sunt plecati pe undeva insa azi am aflat vestea care m-a tulburat : "bunicul" - despre a carui existenta habar nu am avut, nici nu m-am intrebat vreodata daca exista, tocmai avusese un accident casnic , care le cauzase si mai multe neajunsuri sau neplaceri decat le creaza in mod normal...si parea ca le creaza destule... Deci, nu a fost dintotdeauna numai lapte si miere, cel putin nu pentru generatia bunicilor...dar probabil ca tocmai credinta si ajutorul lui Dumnezeu care a venit ca urmare a acesteia, a facut ca in ajutorul femeii sa vina toti ceilalti "aliati' de incerdere - baietii, sotiile si copiii lor. Mare este puterea lui Dumnezeu!

continuarea razboiului intre parinti si copii?
 

Acest aspect mi-a atras mai nou atentia. Cu totii ne gandim ca daca vom avea un copil va fi de partea noastra, chiar si in cazul in care casnici ase va destrama, vom avea un sprijinla batrinete. Dar nu ne gandim niciodata c poate va fi invers, ca copilul va ramane cu celalalt parinte si ne va invinovati pe noi de stricarea relatiei. Sau si mai probabil ne va invinovati pe amindoi ca nu ii oferim o viata normala, in armonie si iubire, ca ne certam si ne contrazicem toata ziua, nu ne punem de acord ce e bine si ce e rau si pna la urma ne despartim si il privam astfel de a avea doi parinti normali. De obicei astfel de copii devin rebeli si chiar mai rau. Ce sa mai creada copilul daca ma-sa il invata ca trebuie sa creada in Dumnezeu, pe cind taica-su ca tot ce conteaza si e mai important pe lumea asta e banul (de exemplu)?

Aşa să ne ajute Bunul Dumnezeu! AMIN+

Celalalt este oglinda ta
 

Pe langa multe aspecte foarte bine expuse in acest topic, vreau sa mai aduc si eu unul in discutie.
Celalalt este oglinda ta cea mai fidela. Ceea ce nu iti place la celalalt, ceea ce nu accepti la el, spune mai mult despre tine si despre cum esti tu si ce defecte ai tu decat despre celalalt.

Cred ca si de asta casnicia este cea mai rapida cale spre mantuire - pentru ca ne scoatem unul celuilalt la iveala toate neputintele. Si daca suntem dispusi sa le vedem si sa facem schimbarile necesare in noi, lucrurile se vor imbunatati, urcam mai repede pe scara raiului.

Exemplul personal l-am pus la mine pe blog http://oanamuntean.ro/cand-defectele...t-despre-tine/

Dupa cartile pe care le recomanzi, reiese ca esti adepta spiritualitatii orientale. Daca e asa se cam bate cap in cap cu ortodoxia. Am observat ca in prezent oamenii amesteca lucrurile, cred ca pot fi si ortodocsi si adeptii celorlalte spiritualitati, mai ales cele orientale. (adica, merg si in Biserica si Manastiri si se incarca energetic cu ansele alea sau tin mainile in sus; a fost un caz la manastire cand energeticienii astia masurau monahii de acolo cu ansele, se impartasesc ptr. energie, nu ptr. a-L avea pe Hristos in ei.)

ATENTIE : NU se incarca energetic cu ansele nimeni...Ansa e un biet instrument, cat despre masuratori facute monahilor, da-mi voie sa RAD...Chiar nu stiu cine s-ar preta la asa ceva.Cine nu merge in pelerinaje, in biserici si manastiri pentru Hristos este PIERDUT, in sensul in care n-a reusit sa depaseasca conditia de virgula aiurea in propria existenta.Sa ma iertati!