![]() |
Citat:
Dar pentru că ai ales să ne minți pe toți în față și să susții că ești altcineva, îți voi spune doar pe umele tău, Botoș Remus Emilian, ca să vadă toți forumiștii cu cine au de-a face. Citat:
Citat:
|
Sau chiar si in ziua de azi, in inima Amazonului, sau in muntii Urali, sau, sa zicem, in Coreea de Nord, unde acolo chiar ca nu au sansa sa Il intalneasca macar pe Hristos, aia ce fac? Dar ei ce vina au ca nu au cum sa Il intalneasca pe Hristos? Si, cei din africa, care l-au intalnit datorita misionarilor protestanti sau catolici ce fac? Aaa pai nu e bine daca saracii l-au intalnit pe Hristos asa, trebuie sa fie si ortodocsi, deci soarta... In iad cu voi ca nu au trecut pravoslavnicii pe acolo.
|
Citat:
Nu, nu am mințit pe nimeni, nici în față, nici în spate. Deci aici pe forum, la mine acasă, te rog frumos, să îmi spui după pseudonimul pe care l-am ales. Mulțumesc anticipat pentru înțelegere. Citat:
Citat:
Citat:
Cel puțin, nu mântuirea adevărată, dată creștinilor, dar sunt convins că sufletul lui, se odihnește întrun fel anume, știut numai de Dumnezeu, în tainele Sale, spre deosebire de eretici, care știu bine totul și Îl ucid pe Hristos zilnic, prin ereziile lor. Să revin on-topic: Augustin, este fericit, niciodată sfânt, și este dovedit: dogmtaic, patristic și biblic, că a fost este și va fi eretic. Unul din cei mai mari eretici, din câți au existat vreodată ! Mai mare chiar ca și Origen și ca Arie. |
Citat:
Și, ia spune, cum sună d.p.d.v. ortodox sugestia lui Romanides că ar trebui ridicate anatemele pronunțate de Sinoadele Ecumenice, împotriva necalcedonienilor, pe care-i numește "ortodocși" ? Pe de altă parte, întreg articolul este un atac nu foarte voalat la adresa Sf. Leo. |
Citat:
|
Citat:
Citat:
Citat:
|
Citat:
Nu ți-am spus eu ție că numele real din viața reală, mă privește, de câte ori să ne repetăm, măi Mihai, de câte ori să vorbim același lucru? De ce nu ești om să înțelegi că NU TE PRIVEȘTE numele meu real ? Ia spune. Unde am spus eu deci, care-i numele meu real? Păi vezi că înflorești, faci deducțiile tale (i)logice, duci în eroare, manipulezi, dezinformezi ? Ai grijă de tine. Ieși din erezii. Că altfel, nu te mântuiești. |
Să revin on-topic: Augustin, este fericit, niciodată sfânt, și este dovedit: dogmatic, patristic și biblic, că a fost este și va fi eretic.
Unul din cei mai mari eretici, din câți au existat vreodată ! Mai mare chiar ca și Origen și ca Arie. |
Citat:
Tie ti s-ar parea corect sa te alegi cu proces penal pentru ca nu te-ai spalat de 7 ori pe zi pe maini desi habar nu aveai ca trebuia sa faci asta? Nu ai spune ca esti persecutat? Citat:
Asteptam inca lamuriri, |
Oferim lămuriri adâncite:
Rectific: înainte de creștinism, NIMENI nu se mântuia, vedem, că Hristos S-a pogorât la iad, și a eliberat drepții, chiar și pe David, pe Moise, pe toți. Dar după creștinism, mai ales după ereziile franco-latine, știm sigur cine se mântuiește și cine nu. Creștinii se mântuiesc, deci ortodocșii, iar ereticii, nu au cum să se mântuiască. |
Ora este GMT +3. Ora este acum 16:39:44. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.