Ce parere?

Cum am scris si aici:

Contraceptia nu este oare un semn ca placerea a devenit un scop in sine, ca este inrobitoare?

Nu afirm ca este un pacat major (atat timp cat nu este din categoria avortiva sau dauneaza organismului, mutileaza), dar nici harul nu cred ca da buzna, cum a citat si Miha-Anca aici.


"Specific dragostei celei mari către Hristos este că nu se poate împăca cu desfătările trupeşti şi, mai mult decât toate, cu cele genitale. Mintea omului sub înrâurirea dragostei celei către Dumnezeu se desprinde de pământ şise izbăveşte de orice închipuire pământească, în timp ce legătura trupească răneşte profund sufletul tocmai prin aceste închipuiri. Cunoaştem că mulţi abordează acest subiect într-un mod cu totul diferit. Dar oare cuvântul Scripturii: "Nu va rămâne Duhul meu pururea in oamenii aceştia, pentru că sunt numai trup" (Fac. 6, 3) nu se referă la aceştia?" (Arhim Sofronie Saharov)"

Sigur, cei mai multi nu traim in har, ci ne hranim cu satisfactii sufletesti la un nivel trupesc, asadar nu prea stim ce inseamna sa traiesti in har sau in afara harului, probabil de asta nici nu prea batem capul sa-l dobandim, atentia noastra e centrata in jurul satisfactiilor de care vorbeam.

Ce e trist este ca incepem sa definim si lucrurile duhovnicesti in functie de acest nivel ne-duhovnicesc de traire.

Eu nu spun ca o astfel de traire este usoara si accesibila, intrebarea este daca mai stim ca asta este idealul sau am ramas cramponati la un nivel inferior, considerandu-l cel corect, binecuvantat, etc?

Credeam că eşti de altă părere.

Care parere, credeai?

Dumnezeu a sădit în firea omului câteva instincte, respectiv instinctul conservării vieţii şi instinctul perpetuării a vieţii. Împlinirea a acestor instincte ale firii este însoţită de plăcere. Separând scopul/rostul instinctului de plăcerea ce-l însoteşte, alegând plăcerea şi refuzându rostul, omul păcătuieşte. Normal este să mâncăm pentru a trăi şi nu trăim pentru a mânca, respectiv dacă mâncăm peste măsură, doar pentru plăcere, e păcat. La fel şi cu rostul acestui instinct al perpetuării vieţii. Ne unim pentru plăcere evitând scopul care este naşterea de prunci, la fel este păcat. Deci scopul acestui instinct este naşterea de prunci.

SCOPUL instinctului perpetuării vieţii este împreunarea trupeacă a soţilor în vederea naşterii de prunci, iar RODUL acestui instinct (a acestei uniri/iuburi) sunt pruncii.

Scopul unirii trupeşti nu este iuburea sau mântuirea, ci a RODI prunci.

Edificator în acest sens aş aduce ca argument viaţa Sf. Kronstad care a fost căsătorit, dar nu a avut copii, de comun acord cu soţia sa, au hotărât să trăiască ca fraţii...dânsul având mare treabă duhovnicească.

ps: bineînţeles că unirea trupească dintre soţi este consecinţă a iubirii şi nu doar o împreunare mecanică de genul "hai să mai facem un copil". De asemenea nu stai pe calendat şi spui gata asta e ziua hai să fecem copilul şi gata....nu, ci urmezi un curs normal al caledarului.

Nu mai contează. Probabil că am înţeles greşit la momentul respectiv. Important e ce dezbatem acum.:1:

Scopul unirii sotilor in Taina Casatoriei este mantuirea.
Unirea sotilor in taina casotiriei implica si unirea sexuala fireasca al carei rod firesc sunt pruncii.
Astfel scopul unirii sexuale firesti ca manifestare a dragostei sotilor si pe acest plan este mantuirea.

Conisider ca este evident pentru toti ca toti cei ce cauta placerea ca un scop in sine, devin robi placerii, idolatrizand-o (fie ca este placerea mancatului, bautului, sexuala etc)

Astfel sunt de parere ca in cazul activitatii sexuale firesti in casatorie, trebuie evitat nefirescul si mai ales inrobirea sexuala.

Intreb si nu retoric... daca este fireasca manifestarea iubirii sotilor in taina casatoriei motivata de iubire avand ca scop mantuirea, iar rodul firesc este nasterea de prunci, oprirea zamislirii nu este nefireasca? Raspunsul este afrimativ.
In aceasta situatie nu cumva este periclitat scopul mantuirii? Raspunul este afrimativ.
Concluzia: Ideal este ca "planning-ul familial" sa fie lasat in seama lui Dumnezeu. Ferice de sotii care au o asemnea credinta in Dumnezeu si doresc conlucrarea cu harul Duhului Sfant la acest nivel.

O alta situatie este urmatoarea:
Un cuplu casatorit nu poate avea prunci. Ei continua activitatea sexuala... si fie pot deveni inrobiti acestei patimi fie nu. Caci nu este o regula. Nu numarul de impreunari determina dependenta... inrobirea sexuala ci modul in care noi ne raportam la aceasta activitate.
Putem spune ca numarul mare de impreunari sexuale ii opreste pe sotii care din motive fiziologice (sau de alta natura fireasca) nu pot avea prunci sa fie mantuiti, sa atinga nivelul indumnezirii prin har, daca repet nu sunt robi al placerii sexuale? Consider ca raspunsul este negativ.

O alta situatie:
Un cuplu casatorit ce poate avea prunci are o activitate sexuala... o data la 2 ani si de fiecare data sotia ramane insarcinata si nasc pruncii... insa sotii abia asteapta sa vina acea zi in care se imbata de placerea sexuala si in tot restul timpului au mintea inrobita de asteptarea implinirii placerii sexuale. Si cand acesti soti inaintand in varsta, iar trupurile ofilindu-se insa pofta placerii sexuale nu... sunt ravasiti de neputinta implinirii placerii sexuale... oare acesti soti sunt mai virutosi? sunt pe calea mantuirii?

Am prezentat situatii extreme... insa in realitate multe familii sunt pe undeva pe la mijloc, statistic vorbind.

Multumesc de invitatie frate.
:)

Scopul suprem al căsătoriei soţilor este mântuirea reciprocă.

:)

Motivatia (cauza) unirii sotilor, inclusiv trupeasca, este iubirea reciproc impartasita (lipsita de egosim) in scopul manutirii, iar rodul firesc al unirii trupesti este procreera.

Tu zici... ca rodirea de prunci ca scop este mai presus de mantuire si de iubire impartasita intre soti?
"Dumnezeu este iubire si cel ce iubeste este nascut DIN Dumnezeu si CUNOASTE pe Dumnezeu". (I Ioan 4,7)
Nu zice nicaieri ca Dumenzeu este rodire... sau ca Cel ce rodeste cunoste pe Dumnezeu :D

Hristos Iisus ne indeamna sa cautam intai mantuirea, Impratiea Cerurilor, conlucrarea cu harul Duhului Sfant si toate celelate, inclusiv procreerea in cadrul familiilor se vor adauga...

La ce ii folosete uni om sa "rodeasca" o droaie de copii daca isi pierde sufletul sau?
Vai de cei ce cosnsidera ca se mantuiesc PRIN nasterea de prunci! Toti (si parinti si copii) ne mantuim PRIN Hristos Iisus, prin dragostea Lui, prin mila SA...

Vorbesti de contraceptia mecanica (prezervativ, sterilet etc) sau de contraceptia intenţională? În primul caz, lucrurile sunt clare. În al doilea caz, după părerea mea, intră atât folosirea necorespunzătoare a metodelor naturale, cât şi abstinenţa totală, pe care eu o numesc ortodoxă. De ce spun asta? Să presupunem următorul moment: un cuplu ortodox îşi doreşte un copil, dar există motive serioase ca să amâne sarcina cu o lună. Ce vor face? Se vor abţine. Cu ce intenţie? De a nu avea un copil în acea lună.

Ori, în lumina celor spuse de tine mai sus, dacă soţii respectivi ar trebui să demonstreze că plăcerea nu le-a devenit înrobitoare, ar trebui totuşi să aibă relaţii conjugale, ca să nu aplice mentalitatea şi intenţia de evitare a sarcinii. Oare nu este Dumnezeu mai mare decât noi, şi mai puternic decât neputinţele noastre? Şi atunci, de ce să ne ferim? Ori ne ferim, şi atunci admitem că plăcerea în sine, în acest caz (al unirii conjugale) poate să apropie sufletele şi să participe la armonia dintre soţi, ori nu ne ferim deloc, şi atunci nu ar mai trebui să existe - logic - nici abstinenţa totală.

Dar în acel moment, cum ştim când şi de câte ori trebuie să avem relaţii conjugale? Fiindcă dacă eliminăm plăcerea ca fiind un element de unire sufletească a soţilor, atunci trebuie să o trăim doar în asociere cu posibilitatea apariţiei unei noi sarcini. Care va fi atunci datoria noastră, cât timp nu se vorbeşte de număr de copii pe care trebuie să-i facem? Sau, cum vom şti că nu păcătuim, fiindcă de fapt am dori să avem relaţii conjugale cu soţul / soţia, dar există un pic de motiv, fie el şi obiectiv, care ne ţine departe de patul conjugal?

:D Scopul casatoriei este mantuirea familiei, indiferent de numarul de membri.

Sotii nu au cum sa se mantuiasca reciproc (unul pe celalat) cu doar sa se intrajutoreze reciproca pe drumul mantuirii pe care ne-o ofera Hristos Iisus prin conlucrarea cu harul Duhului Sfant.
Hristos Iisus este singurul Mantuitor. Maica Domnului, Sfintii, oamenii doar ne ajuta cu harul lui Hristos Iisus... caci fara EL nu putem face nimic.
Da este adevarat "datori suntem noi cei puternici sa putram neputintele si suferintele celor neputinciosi"... "purtati-va saricinile unii altoroa" insa intru Hristos, cu harul Lui.

P.S. E bun "meciul"? parca suntem la tenis... pesonal imi place schimul de replici, polemica caci intelegem mai bine si ne conturam pozitiile. :)

Sau mai corect spus mântuirea reciprocă.

Scpoul unirii trupeşti fireşti este naşterea de prunci ca o manifestarea a iubirii. La fel cum nu mănânci să te mântuieşti, ci să trăieşti pentru a te mântui. Naşterea de prunci este premergătoare mântuirii (e o bulină albă)...dar nu te mântuieşti doar cu faptul că ai dat naştere unor copii.

Cele două trebuie alternate. Oricum, cand treburile merg bine intre soti, relatiile conjugale vin sa pecetluiasca. Eu cred ca nimeni nu cauta in sine placerea sexuala, ea vine sa implineasca ceva. Problema este atunci cand aceasta placere este înfierată, deşi, în inima ta, tu simţi că aduce ceva deosebit în relaţia dintre tine şi sot / soţie. Să trăieşti relaţiile conjugale cu soţul / soţia cu teama că păcătuieşti ontologic, cu gândul că înainte de păcat, oamenii nu s-au împreunat aşa cum se face azi (dar cum? ideea asta am citit-o chiar şi în acest topic), cu gândul că plăcerea, în sine, este rea (am întrebat atunci: să nici nu mai mâncăm sau bem), astea sunt impedimente mentale şi sufleteşti majore. Dacă stăm să ne gândim doar la conformaţia fizică a femeii şi a bărbatului, atunci poate ne dăm seama de nişte lucruri pe care Dumnezeu ni le-a dăruit, în înţelepciunea şi bunătatea sa. Sau (mi se va spune), corpurile noastre erau altfel înainte de căderea în păcat? Din câte ştiu, Isus era destul de asemănător cu cei din vremea lui. Giulgiul din Torino aduce, în plus, acest argument.

Ai înţeles greşit.Ţi-am răspuns mai sus.

Ce le mai diseci....nu despre asta era vorba. Normal că nu ne mântuim singuri. Nu fii copil...încearcă să fii atent pe subbiect.

Mie sincer nu-mi place jocul asta de "tenis". Te rog nu mai concluziona aberaţii în numele meu. :1:

Pai le disec caci consider dialectica socratica o metoda adecvata in polemici.
Consideri ca aspectele evidentiate in postarile mele sunt de neglijat?

Spune ce joc iti place si te rog nu te irita, nu te impacienta. Fii barbat.
:D

Frumoasa asertiunea felicitari.
Si ce te faci daca procreerea si nasterea de prunci lipseste (din motive fiziologice sau de alta natura independente de soti) ca urmare a unirii trupesti firesti? Consideri ca scopul unirii firesti ca manifestare a dragostei sotilor nu a fost atins? Poti afrima ca o familie care nu are copii si-a ratat scopul casatoriei?

;)

Păi dacă erai atent, Alin a punctat foarte bine acest aspect, iar eu am fost de acord cu el. De asta te rog fii mai atent. :71:

:D Interesanta divagarea clasica... apelul la o terta persoana.
Sunt atent la "joc" cu tine :P
;)

Nu am apelat, el a explicat foarte bine. Are rost să tot repetăm? :71:

Păi dacă are efect tot ce facem, oare unirea trupească în timpului sarcinii nu se întipăreşte şi în pruncul ce va să vină?

"Cei căsătoriţi, fiindcă duc o viaţă conjugală, nu sunt îndreptăţiţi să uite că omul nu este numai trup, ci este şi duh, şi să trăiască astfel fără frâu. Ci trebuie să se nevoiască pentru a-şi supune trupul duhului. Iar dacă vor încerca să trăiască duhovniceşte, sub povăţuirea duhovnicului lor, vor începe să guste încet-încet bucurii şi mai înalte, duhovniceşti, şi nu le vor mai căuta pe cele trupeşti. Soţii au datoria să se nevoiască pentru a se înfrâna, ca să nu transmită pati*ma trupească şi copiilor lor. Un copil ai cărui părinţi au multă cugetare trupească are de mic astfel de încli*naţii, pentru că ia cugetare trupească de la ei.

Când femeia rămâne însărcinată, atunci cel mai bun lucru este să înceteze imediat contactele sexuale sau dacă nu pot, să le reducă cât se poate de mult... pentru că se pricinuieşte pagubă duhovnicească. Embrionul participă şi el de nevoie la plăcerea pe care o simte mama lui, şi astfel încă din pântece dobândeşte patimă.
Există prunci care sug şi care se aprind trupeşte, în timp ce există tineri de 18-20 de ani care au o nepătimire, şi nu sunt războiţi de trupul lor. Cui se datorează această diferenţă? Stării duhovniceşti a părinţilor. Este moştenirea duhovnicească. Vezi, părinţii nu lasă moştenire copiilor lor numai case, ogoare, ci le lasă moştenire şi patimile sau virtuţile lor”. - Cuv Paisie Aghioritul

"Toate prin câte trece mama, în vremea celor 9 luni de sarcină, fie bune, fie rele, se întipăresc şi în copil. Sfătuiţi pe oameni ca să păzească nepătată sarcina, căci orice legatură trupească peste copilul din pântece, e rea, căci se întipăresc în copil toate poftele părinţilor şi la împlinirea vârstei toate răsar ca ciupercile după ploaie, toate faptele tatălui." - Pr Arsenie Boca

Frate "repetitio est mater studiorum"...
P.S. Macar ofera si tu un link catre postarea la care faci referire ;)

Evident.
Cine oare sustine ca sotii NU trebuie sa se abtina de la unirea trupeasca dupa zamislire, intrucat activitatea hormonala isi pune amprenta in "programarea" creierului fatului? Si nu mai aducem in discutie alte aspecte psihi-somatice sau duhovnicesti...

Doamne ajuta.

Pentru că exprimare dragostei pe plan sexual nu mai are un scop, un rost, scopul nu este altul decât plăcerea şi oare asta vrea de la noi Dumnezeu? Să fim numai trup? Finalitatea actului (ejacularea) unde are loc? Cum protejezi pruncul din pântece? Apoi dacă finalitatea ar avea loc în mediu extern sau folosind prezervativul, oare nu este de asemenea păcat? Acum eu te întreb ejacularea aceea mai are rostul ei fireşti?

Dacă soţul nu se gândeşte în primul rând la soţie şi la copil, ci se aşează pe sine în prim-planul vieţii sale, va avea parte, într-adevăr, de o desfătare, dar va fi o desfătare în trei, caci copilul participa la toate emoţiile la care participă mama.

Sper ca această argumentare să convingă:

Cred ca si cei credinciosi care spun ca relatiile avute in timpul sarcinii nu i-a afectat cu nimic pe copiii lor, simt ca e o oarecare indecenta ca in sanctuarul copilasului s-a intrat cu simtaminte cu totul si cu totul impure. Stim cu totii, bebelusii sunt ca niste ingeri, nu cunosc pacatul, si tocmai parintii lor sa nu le pazeasca inocenta si curatia? Ii expunem la murdarie inca de cand sunt in pantecele mamei. Daca ar fi copilasul dumneavoastra putin mai mare, ar fi foarte firesc sa va vada facand sex? sau chiar daca doarme alaturi, este normal sa faceti sex in prezenta lui? Parintii Bisericii spun ca sufletul unui om e cel mai curat cand este copil, ori parintii trupesti se pare ca il trateaza cu atat mai rau cu cat este mai mic si mai nevinovat. Dumneavoastra v-ati fi simtit bine daca parintii dumneavoastra ar fi facut dragoste in prezenta domniei voastre?

A face sex in timpul sarcinii mi se pare ca se inrudeste perfect cu ideea ca bebelusul din pantece nu e totuna cu un copilas cu suflet, dat de Dumnezeu, ci e un fel de adunatura de celule care nu simte nimic, caci e ‘perfect’ protejat de lichidul amniotic. Va intreb insa cum de copilasii din burta mamei reusesc sa comunice cu mama, bat in perete si altele. Cum dar nu aud si zgomotele facute de parintii care fac sex?

Acum scriu pentru cei carora le pasa mai putin de sufletul copilului si sunt mai atenti la argumente stiintifice. S-a argumentat ca medicii nu opresc relatiile sexuale decat in caz de sangerari sau istoric de intreruperi de sarcina, va intreb de ce hotarasc dansii oprelisti in aceste situatii? Nu cumva pentru ca in acest fel copilul este mai protejat? Daca nu ar avea nicio influenta asupra sarcinii, de ce sunt oprite de medici relatiile sexuale cand mama are vreo problema? Daca sarcina este atat de protejata pe cat spuneti dumneavoastra, de ce ar avea vreo influenta relatiile sexuale? Eu cred ca medicii stiu ca relatiile sexuale in timpul sarcinii duc si la incidenta mai mare a pierderilor de sarcina. Acum fiecare cum isi asterne asa doarm

Daca in fata unui copil nascut este indecent ca cei doi parinti sa aiba relatii sexuale, atunci in fata copilului nenascut este decent? Despre aceasta murdarie este vorba. Insa se omite cu buna stiinta faptul ca pruncul nenascut este o persoana, cu suflet de la Dumnezeu, care trebuie respectata ca orisice alta persoana. daca in prezenta niciunei alte, a treia, persoane nu ar fi decent ca sotii sa aiba relatii sexuale, de ce propriul lor copil, nenascut, nu e tratat ca o persoana?

Intr-adevar, cred ca o femeie insarcinata se afla intr-o stare de gratie, caci Domnul a binecuvantat trupul ei sa fie casa pentru trupul unui prunc, suflet nevinovat. Spun parintii ca daca femeia insarcinata petrece cat mai mult timp in rugaciune, pruncul cu atat va fi mai iubitor de Dumnezeu. Ori daca tatal pruncului nu intelege sau nu vrea sa inteleaga nimic din aceasta taina ce se petrece in trupul femeii(cum lucreaza Dumnezeu noua luni la formarea micutului), cu siguranta ii va fi mintea tot la pacat.

Eugen, sincer poţi fi mai atent? Mesajul meu era adresat lui Fani. :71:

ps: citeşte cu atenţie istoricul, vezi cine cui îi se adesează şi de ce...

Mulţumit? ....http://www.crestinortodox.ro/forum/s...postcount=1232

ps: nu te supăra că îţi spun, eşti ca musca în lapte, dar tot pe lângă subiect...nu mă deranjează să intri în discuţie...dar fii la subiect...aşa cum procedezi tu numai rastălmăceşti ideile care se urmăresc...nu suntem aici de dragul polemicilor, nici ca să ne dăm în stambă care e mai "tare".

ps: mi-am permis acest mod de adresare că ştiu că eşti barbat şi nu din porţelan. :71:

Simplu, din punct de vedere medical, intrucat din punct de vedere psiho-somatic, fiziologic, hormonal, fatul este "programat" la nivel de creier sa tanjeasca dupa ceea ce ii ofera mama in timpul sarcinii: alcool, droguri, activitate sexuala... si uite asa copiii sunt victime ale patimilor parintilor.

Cine ar indrazi sa sustina ca fiind fireasca activitatea sexuala a sotilor dupa zamislire? Dragostea motiveaza manifestarea iubirii sotilor inclusiv in activitatea sexuala, iar in cazul zamislirii in mod firesc aceasta dragoste conduce la abstinenta sexuala care evident ca se prelungeste si in perioada alaptarii. Consider ca doar patima sexuala ii poate impinge pe soti sa continue activitatea sexuala dupa zamislire si in perioada alaptarii pruncului.

Doamne ajuta.

Consider ca este inadecvata o asemenea justificare.

Din nefericire poate fi frate... iar oamenii sunt datori sa incerce insa avand mare grija sa nu devina impatimiti, robiti de placerea sexuala. Caci intre a incerca asiduu cu riscul de a deveni impatimit si a renunta la incercare pentru a nu deveni impatimit, evindet ca evitarea patimii are intaietate indiscutabil, caci manutirea este mai importanta decat pruncii. Impatimirea "opreste" mantuirea... si mai bine pe drumul mantuirii si fara prunci decat cu prunci si impatimiti, "deraiati" de la drumul mantuirii in conlucrare cu harul Duhului Sfant.

Sunt satisfacut nu doar multumit.

In discutia (meciul) cu tine sunt "pe langa" ;)
In ceea ce priveste subiectul discutat... daca si altii sunt de aceeasi parere, ma retrag evident.

Trebuia sa ma deranjeze modul de adresare ?
:D

De asta mi-am permis, altfel nu mă adresam în modul acesta, destul de firesc până la urmă. Un alt user probabil că se supăra. Dacă erai din "porţelan" aveam mai multă grijă. :71:

Nu, nu poate fi, cel putin pana la o anumita varsta si chiar si dupa - pentru ca Dumnezeu a facut multe minuni care nu sunt doar povesti de adormit copiii.

Cred ca mai degraba pot deveni impatimiti cei care fertili fiind se folosesc de sexualitate stric pentru placere si evita conceptia (de fapt asta e semnul prin care se recunoaste ca SUNT impatimiti) decat cei care nu reusesc sa obtina ceea ce ar trebui sa fie rodul acestei apropieri fizice.

Sunt studii in acest sens?

Ovidiu: Din tot ce postezi despre influenta negativa asupra fatului tot reise ca pt cei care afirma asta, activitatea sexuala ar fi rea sau pacatoasa sau impura in sine. Oricum ai intoarce-o tot asta reiese. De ce i-ar face rau fatului ca parintii isi exprima dragostea? Dimpotriva, ii face bine poate sa simta in felul lui ca parintii se iubesc.

Rodul firesc al unirii trupesti este zamislirea, da. Dar un cuplu care are chiar 10 copii tot a facut dragoste de mult mai multe ori. Rodul este rodul pe o viata, nu la fiecare unire.
Caci scopul unirii care este in final mantuirea este atins si daca ai doua 'roade' si daca ai 10.
Iar a interveni in planni gul propriei familii mi se pare un lucru firesc. Nu-i cerem lui Dumnezeu sa ne gaseasca sotul sau meseria...

Bineinteles.

Iata cateva exemple inechivoce, elocvente in acest sens:

Science of Babies National Geographic
Explore the remarkable plasticity of a baby's brain and see how early experiences influence human development.
http://channel.nationalgeographic.co...nce-of-babies/

In the Womb National Geographic
http://www.imdb.com/title/tt0488408/

In The Womb: Identical Twins National Geographic
http://natgeotv.com/in/in-the-womb/v...dentical-twins

Doamne ajuta.

nu te mai agita...nu are rost...pentru unii activitatile sexuale sunt pur si simplu diabolice, chiar daca nici unul din cei ce contesta aceste activitati NU a adus nici un verset biblic care sa le sustina aceste idei ci doar citate din parintii bisericii

Reiese din aceste studii ca activitatza sexuala a mamei ar fi NOCIVA?

Minunea, adica interventia directa a lui Dumnezeu este urmare a milei Sale si a rugaciunii sotilor...

Sunt de acord cu aceste afirmatii. Subliniez totusi ca nici cei din a doua categorie mentionata nu sunt scutiti de posibilitatea impatimirii.

In timpul sarcinii DA evident, caci creierul pruncului este "programat" in aceasta perioada...
Te rog sa nu imi spui ca nu cunosti aceste lucruri. Vorbim strict din punct de vedere medical acum, psihologic (neuropsihologie, neurostiinta...)

Stefan Florin discutam acum stirct despre activitatea sexuala in perioada de graviditate si alaptare.

Păi şi nu este păcătoasă? Spune-mi concret ce recomanzi soţului în cauză, unde să ejaculeze?

ps: îmi cer scuze de abordare, dar prefer una directă şi la subiect

Întrebare: ţi-ar fi plăcut să vezi, să simţi cum părinţii tăi se iubesc? Ma refer la iubirea fizică, carnală? Dacă da, atunci înseamnă că concluzia ta este una bună.

ps: se pare că părerile duhovnicilor pe care i-am citat nu contează, le fel şi argumentele aduse.