Sârguieşte-te a-ţi păstra mintea curată fără forme, culori, distanţe şi orice fantezie, cum a creat-o Dumnezeu.


Deci, frate, de doreşti a te elibera degrabă de aceste răutăţi s™i pasiuni; de voieşti a fugi de diferite curse şi meşteşugiri ale diavolului s™i de iubeşti a te uni cu Dumnezeu s™i a dobândi dumnezeească luminare; luptă, bate război din toate puterile tale, a-ţi goli mintea de orice formă, culoare şi distanţă în scurt, de orice imaginaţie şi aducere amintea lucrurilor bune ori rele, pentru că toate sunt nişte necuraţii şi întinăciuni care întunecă curăţenia, nobleţea s™i strălucirea mint›ii.
Nu-i nici o patimă trupească sau sufletească care să poată veni în minte pe altă cale decât prin închipuirea celor simţite (Pentru că, chiar dacă cineva ar fi ispitit de vreo fată frumoasă, totuşi de va lupta şi nu-şi va imagina în fantezia lui chipul acelei fiinţe, adâncindu-şi mintea în inimă, scapă de uneltirea amăgitoare a gândurilor, de luptă, învoire şi nu cade în păcat. De aceea, Grigore Teologul zice: €žM-a răpit vederea, dar m-am ţinut". N-am ridicat idolul păcatului. „Idol a stat înainte-mi, totuşi am scăpat de ispită". Imaginaţia şi memoria sunt treptele înşelăciunii vrăjmaşului. Dar mai ales imaginaţia. Într-însa este orice păcat).
Sârguieşte-te, deci, a-ţi păstra mintea curată fără forme, culori, distanţe şi orice fantezie, cum a creat-o Dumnezeu.
Dar aceasta nu se poate face altfel decât prin întoarcerea şi adunarea ei în locul cel strâmt al inimii şi al întregului om lăuntric. Şi obişnuit a rămâne, uneori să se roage cu jale zicând: €žDoamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul.€ Să ia seama numai la cuvintele acestei rugăciuni.
Iar alteori, privindu-se, înţelege pe Dumnezeu şi se odihneşte (De aceea Sfântul Vasile cel Mare zice că atunci când mintea nu se împrăştie la lucrurile din afară şi nu se risipeşte în lumea simţurilor, se întoarce în sine şi se înalţă la înţelegerea lui Dumnezeu. €žMintea neîmprăştiată la cele din afară, nici revărsată în organele simţurilor, se întoarce către sine şi prin sine se ridică la înţelegerea lui Dumnezeu").
Nicodim Aghioritul

"Cel mai bine este ca omul sa fie oala de lut, care este buna pentru toate si se foloseste de toti in fiecare zi, si pentru mancare si pentru apa si pentru orice lucru. Pe cand vasul de aur se pune pe polite, se incuie in dulapuri, este ravnit de hoti si se foloseste numai la zile mari sau o data pe an. Oala de lut este vasul trebuintelor zilnice, caci toti o cauta si se folosesc de ea. Asa si omul smerit, care nu cauta cinste si dregatorie. El ramane nebagat in seama intre cei de jos, dar pe toti ii foloseste, ii indeamna, ii ajuta, ii odihneste si toti il cauta si se bucura de el". (Parintele Paisie Olaru)

Apoftegme ale Bătrânului Ambrozie!
 

Să te rogi continuu! Nu doar cu buzele, ci şi cu mintea şi cu sufletul: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu cel Viu, miluieşte-mă pe mine, păcătoasa”. În acest chip vei ajunge la Dumnezeu şi-l vei vedea strălucind ca Soarele.
Pe oameni îi iertăm, nu ne certăm cu ei.
Să ceri de la Domnul iubire. În iubire se ascund toate virtuţile.
Vai mie, dacă nu mă pocăiesc şi nu plâng pentru păcatele mele!
Eu am purtat păcatele altora. Pe mine cine mă va mântui?
Curvia se plăteşte cu mult sânge şi cu multă durere.
Dumnezeu nu ne judecă pentru că avem căderi, ci pentru că nu ne ridicăm. Vezi, firea omenească foarte uşor alunecă…
Pocăinţa e un dar al lui Dumnezeu. Trebuie să o cerem, ca să devenim vase ale alegerii.
Să faceţi milostenie către toţi care au nevoie. Unde este dragostea, dacă nu facem milostenie?
Să mergi acum la Dumnezeu?! Unde să mergi, cu traista goală? Trebuie s-o umpli. Acum e goală. Cum mergi aşa la Domnul?
Sărmanii politicieni! Dacă nu ne păzea Maica Domnului… vai de capul nostru, dacă depindeam de ei!
Când cereţi ceva de la Domnul în rugăciune, să adăugaţi la urmă: „dacă e spre folosul sufletului meu”. Asta arată smerenie şi lăsare în voia lui Dumnezeu.
Pe Domnul să-L cauţi, nu pe oameni. Aici suntem trecători. Altundeva e patria noastră.
Să ştii: pe primul plan e rugăciunea şi apoi treburile.
Când avem încercări grele, cancer şi boli grave este cercetarea lui Dumnezeu. E spre pocăinţa noastră.
Să avem toţi cunoştinţă Cui ne rugăm, pentru Cine trăim şi care-i ţelul nostru. Să-i iubim şi să-i iertăm pe păcătoşi, aşa cum şi Dumnezeu ne îngăduie pe noi.
Dacă în viaţa noastră păzim poruncile lui Dumnezeu, devenim proroci, sfinţi, taumaturgi; îi vom învia duhovniceşte şi sufleteşte pe oameni.
Gândurile rele pleacă atunci când ne rugăm.
Nu căuta să vezi exemple de la alţii. Fii tu exemplu! Nu căuta ce face unul sau altul. Tu – nu există altul!
Teologia a pierdut drumul; nu avem teologi credincioşi. Ei se ocupă cu lucruri teoretice. Se pierd în frumuseţea teoriei şi le lipseşte tuturor făptuirea.
Hristos nu vrea vorbe. Fapte vrea. Asta să faceţi! Aşa veţi da dovadă că sunteţi de-ai Lui.
Văzut-ai pe Marele Vasile? Avea har de la Dumnezeu şi nu dormea deloc. A trăit 49 de ani, şi-ai văzut ce lucrare a făcut? Eu, însă, am 80 de ani şi n-am ajuns nici la degetul lui mic.
Spune-i că nu face bine dacă nu se duce Duminicile la biserică. Nu pierde Dumnezeu. Ea pierde.
Familia trebuie să aibă acelaşi duhovnic.
Raiul nu se câştigă cu vorbe, dacă nu te lupţi după lege şi corect.
Să nu te mai aud că zici aşa ceva! Auzi, să mă facă el sfânt!… Pleacă de aici!
Să fim prunci la răutate, dar desăvârşiţi la minte.!

Cristi, te rog sa ma ierti ca intru pe firul tau frumos, dar vreau sa pun si eu ceva de suflet aici.
Este articolul de azi de pe pagina principala, scris de IPS Bartolomeu Anania.
Atat de simplu si bland si frumos scris. M-a impresionat.

http://www.crestinortodox.ro/post/po...mt-143691.html

Iata un fragment:

"Inca o data, postul lautric conteaza; si masura postului pe masura putintei tale, a vrerii tale, a credintei tale si a starii tale fizice. Dar important este, inca o data, cred ca mai important decat postul in sine este simtul masurii si mai cu seama buna cuviinta.Chiar cand postesti cu adevarat sa nu-ti creezi o imagine in afara care sa nu corespunda interiorului tau. Si din acest punct de vedere, in timpul postului momentul cel mai important prin care imaginile se suprapun, adica imaginea reala a launtrului tau cu imaginea exterioara, este taina spovedaniei. Fiecare om nu are viata dubla, dar are o viata publica din clipa cand iese din casa, si o viata intima care este numai a lui, chiar o viata de familie. Nu stie nimeni ce se petrece in familie si nici nu-i bine sa stie. Ca se mai cearta parintii cu copiii, sau copiii intre ei, sau sotii intre ei; sunt lucruri pe care le traim toti. Aceasta este viata intima care de obicei nu trebuie sa patrunda in afara ca te arata oamenii cu degetul; le stim noi. Dar exista si o viata intima, ascunsa, a fiecarui ins, in care se poate ascunde pacatul, iar necunoscut. Si pe aceea iarasi nu se afiseaza in afara ca sa nu te rada oamenii, indiferent de pacatul pe care-l faci. La scaunul spovedaniei nu mai exista nici un fel de retinere.

Viata ta launtrica, oricat ar fi de grea, de pacatoasa, se pune in fata lui Dumnezeu. Nu mai ai nici un fel de masca, nu mai ai nici un fel de fard pe care-l ai in viata de fiecare zi. La scaunul spovedaniei Hristos te asculta prin mijlocirea duhovnicului si acolo iti spui chiar pacatele intime la care nici tu uneori nu indraznesti sa te gandesti sau sa ti le spui tu insuti. Acolo te dezbraci de tot ceea ce este fals si artificial, dai jos orice fel de fard, orice fel de plasmuire de pe tine, si-i te arati lui Hristos asa cum esti pentru ca numai asa vei dobandi iertarea. Iertarea o dobandesti pentru pacatele pe care ti le marturisesti in fata duhovnicului, sub taina teribilului juramant al secretului spovedaniei. Si aicea vreau sa accentuez acest lucru: trebuie sa ai incredere in duhovnicul tau. Dar trebuie sa va spun ca uneori, cand ai ceva mai greu pe suflet, este greu sa marturisesti. Am si eu un duhovnic al meu, pe care-l cercetez macar de 2-3 ori pe an si el si acuma cand ingenunchi in fata lui, are un inceput: „Indrazneste, indrazneste, ai curaj”. Este un duhovnic foarte bun, foarte iscusit, un om in varsta cu foarte mare experienta si stie ca uneori poti avea ceva pe care nici acolo n-ai vrea sa-l marturisesti, pentru ca ti-e rusine de tine insuti, nu numai de el. Si de aceea iti trebuie putin curaj pentru ca imaginile sa se suprapuna, sa nu ai doua imagini, sa nu fi dedublat, sa nu fi unul doar pentru tine si altul pentru Hristos.""

Am bolduit fraza esentiala pentru crestin in general si nu numai pentru post.

Mi-e dor de rai! Mi-e dor de ceruri! Mi-e dor de veşnicie!
http://www.crestinortodox.ro/comunit.../320/22441.jpg
Privesc spre cer. Văd nori negri, plumburii, alergând spre răsărit; pe deasupra munţilor pustii pluteşte o ceaţă deasă. Aş vrea să zbor sus, sus de tot, acolo undeva, unde nu mai sunt oameni, nici griji, nici tulburări. Caut cu ochii în sus şi vreau să răzbat cu privirea printre nori spre cerul cel senin şi albastru al păcii lui Iisus. Mi-e dor de Iisus. Mi-e dor de Fiul Fecioarei. Mi-e dor de Cel ce a pătimit atâta pentru mine. Mi-e dor de Cel ce a murit pe cruce pentru păcatele mele. Mi-e dor de Cel ce s-a înălţat pe nori la ceruri pentru a noastră mântuire. Mi-e dor de Iisus cel răstignit. Mi-e dor de Iisus cel flămând şi însetat pentru mântuirea mea.
Simt în inima mea un gol puternic. Simt o lipsă mare ce mă apasă pe inimă. Mă doare inima. Şi nu ştiu pentru ce. Sunt sătul şi totuşi mi-e foame de ceva. Sunt adăpat şi totuşi o sete cumplită mă chinuie. Sunt odihnit şi totuşi o osteneală lăuntrică mă doboară. Sunt bine îmbrăcat şi totuşi un vânt nevăzut bate fară milă peste sufletul meu. O lipsă mare, un gol puternic, o foame şi o sete ce le simt, sunt toate pentru că nu-L am în mine încă pe Iisus. Osteneala, vântul, frigul, durerea inimii sunt pentru că trăiesc în păcate de atâţia ani.
De-atâţia ani păcătuiesc, de-atâţia ani bolesc şi sufăr fără a mă lecui. Deşi am şi doctori iscusiţi şi leacuri potrivite, totuşi zac bolnav şi strig mereu că nu are cine mă vindeca. Iisus îmi este doctor, pocăinţa îmi este leac, dar eu nu voiesc să mă vindec. Stau legat în lanţurile cele nedezlegate ale obiceiurilor rele şi patimilor şi iată că mor nelecuit.
De aceea sunt pustiu la suflet, de aceea sunt mereu mâhnit şi nemângâiat. De aceea simt în inima mea un gol cumplit care cu nimic nu se mai poate umple; o lipsă mare care cu nimic nu o mai pot completa.
Păcatul. Blestematul păcat mă biruieşte. El mă stăpâneşte. El mă conduce. Iar Iisus, blândul Iisus, stă departe, departe de mine. Iar obiceiurile rele groapă adâncă mi s-au făcut, care mă despart de tot de Iisus, De aceea eu Il caut şi nu-L mai pot ajunge, Il strig şi nu mă mai aude. Il chem şi nu-mi răspunde. Il rog plângând şi nu mă mângâie. Mă apasă o mâna nevăzută. Simt o lipsă tainică în inimă şi nu ştiu cu ce să o îndepărtez. Am greşit înaintea lui Iisus, am păcătuit neîncetat şi acuma iată am îmbătrânit şi am ostenit de truda vieţii. Dar mă tem de moarte, mă tem de judecata lui Dumnezeu, mă tem de munci pentru că sunt păcătos. De aceea, zic, mi-e dor de linişte, ca să mă reculeg puţin. Să mă rog lui Dumnezeu şi să-mi plâng păcatele mele.
Bate vânt puternic, codrul sună a pustiu. Aş vrea să mă retrag măcar o clipă din valurile şi grijile vieţii, să stau singur la rădăcina unui brad, unde măcar puţin, câtuşi de puţin să plâng, rugându-mă Domnului Iisus. Simt că sunt păcătos, recunosc că am greşit, mărturisesc că sunt vrednic de pedeapsă, ştiu că numai prin pocăinţă am iertare. Totuşi văd că sunt atât de pătimaş, încât nu am nici o putere să mă lupt cu patimile din mine. Şi trupul şi simţurile mele şi lumea şi diavolul, toate m-au biruit. Iar eu zac lovit de moarte pe calea vieţii mele şi n-are cine se milostivi spre mine. Nu are cine să-mi pună untdelemn pe rănile mele şi cine să mă ducă la o casă de oaspeţi. Sunt doborât de patimi şi nu are cine mă ridica din legăturile lor amare!
De aceea, văzând că sunt atât de păcătos şi nesimţit la inimă, zic şi cred că numai singur plânsul, plânsul inimii mele, numai el mă va putea apropia de Domnul Iisus Hristos pe Care atâta L-am supărat.
Aş vrea să plâng singur, undeva departe de lume, departe de oameni, departe de părinţi şi fraţi, departe de grijile vieţii, undeva departe, departe de patimi, departe de păcate. Acolo, numai acolo, în ţara pocăinţei, în pământul faptelor bune, acolo nu vor mai bate vânturi reci şi pustii, nu va mai fi durere, nici boală, nici frică, nici moarte, ci veşnică bucurie, plâns de veselie, murmur de rugăciune, cântec de preamărire, dor de veşnicie… Acolo, în ţara aceea frumoasă, dar atât de îndepărtată, acolo aş vrea eu să ajung, acolo să trăiesc, acolo aş vrea să mor, departe, la umbra crucii lui Iisus. Amin
Din Mi-e dor de Cer, Viața părintelui Ioanichie Bălan

...Da! Parintele Ioanichie Balan... Nu stiu de ce, dar de cate ori vad cate ceva din ceea ce ne-a lasat, mi se inmoaie inima, ca intr-o mangaiere. Parca toate cele scrise mai sus, ma privesc pe mine, asa cum sunt, rartacind intr-o stare la limita deznadejdii. El, a primit ce si-a dorit. Cine se reculege la capataiul crucii de la Sihastria, va intelege ca a ajuns in randul celor drepti, alaturi de Parintele Paisie Olaru si de fratii parintelui Cleopa, despre care multi nu stiu nimic, desi ajung destul de frecvent pe-acolo, in special pentru Parintele Ilie Cleopa. Nici nu stiu daca Parintele Cleopa poate raspunde la toate solicitarile, dar, cel putin acele patru cruci, daca ar putea fi masurate in "iubire emanata", ar fi de o frumusete dumnezeiasca!
Inca o data multumim, frate Cristian, pentru efortul de a cauta si a ne pune noua la dispozitie, aceste minunate invataturi! Sa te rasplateasca bunul Dumnezeu prin har si mangaiere!

"Meritul" meu nu este decat ca aduc texte care mi-au rascolit intr un fel sau altul sufletul in clipele de zbucium in lumea asta din ce in ce mai rea si mai nebuna !
Dumnezeu sa-ti daruiasca putere si multa sanatate , nadejde si multe bucurii , chiar daca sunt atat si atat de trecatoare , dar avem nevoie de toate acestea atata timp cat mai suntem pe aici. . .!
Sarbatori linistite , Culai !

Off - topic -- Bucuriile mele cele mai mari: familia, copiii buni intr-o lume de tineri cu probleme grave si cu crize de personalitate, copii care merg la biserica chiar si atunci cand noi parintii nu putem merge din diverse motive; copii asa cum eram si noi altadata sau nici macar noi nu eram, daca ma gandesc ca ei merg la olimpiade de mate, engleza sau religie, iubesc sportul si au mari performante, canta la chitara, respecata pe toti cei din jur, nu vorbesc urat, le pasa si se intristeaza mult la necazurile celorlalti, vrand sa ajute dupa puteri. Exista oare o bucurie mai mare pentru un parinte?

On - topic -- Referitor la atacurile diavolului, Bătrânul Eusebiu zicea: „Satan ne poate foarte uşor face să cădem la dreapta sau la stânga. Căderile de-a dreapta, care se prezintă sub aparenţa zelului pentru Dumnezeu, sub aparenţa virtuţii şi a datoriilor perfect împlinite, sunt mult mai periculoase decât căderile de-a stânga, care se văd limpede că sunt păcate. Noi trebuie să ne păstrăm întotdeauna pacea sufletului”. Altă dată, el îşi sfătuia aşa fiii săi duhovniceşti: „Dacă tu vezi că felul altora de a gândi diferă de al tău, nu te mira! Noi ştim acest lucru din cuvintele Domnului, şi anume că cel rău acţionează puternic asupra minţii oamenilor şi le întunecă pentru a nu putea discerne care le este interesul şi pentru a nu asculta glasul Domnului”. Bătrânul Porfirie sfătuia să ne opunem ispitelor în felul următor: „Mergeţi pe drumul vostru. Diavolul va veni să vă ispitească cu gânduri şi vă va trage de mânecă pentru a vă dezorienta. Nu vă întoarceţi, nu vă angajaţi în discuţii şi-n controverse cu el! Se va lăsa păgubaş şi vă va părăsi”.

Sursa: http://ortodox.md/articole/cum-sa-ne-opunem-ispitelor/

Bucuriile tale sunt si bucuriile mele , cu toate ca parca ma simnt din ce in ce mai ostenit . . . !
Doamne ajuta !

Chiar ai citit toti aceia din care postezi? Pentru ca ma uit pe o pagina si la fiecare post e alt autor. Extragi citate din carti care le citesti la acel moment sau din carti vechi care ti le amintesti ca te au impresionat ?