O , nuuuu , sa nu amestecam planurile , credinta cu imbuibarea careia ii faci reclama cu atata patos :100:

Bine te-ai trezit Popescule:1:

Fratiorului meu mic si neastamparat ,
DragosP http://www.crestinortodox.ro/forum/i...s/viewpost.gif

Dragos, mandru ca un soare,
A plecat la vanatoare.
Ghioaga si sageata lui
Fac pustiul codrului!
Cerbul moare, ursii pier
Si vulturii cad din cer
Iata ca-ntr-o dumbravioara
El zareste-o caprioara,
Fiara blanda de la munte,
Cu steluta alba-n frunte
Si cornite subtirele
Si copite sprintenele.
Caprioara cum il simte
Lasa locurile strimte,
Fuge, salta, zboara, piere,

Ca un vis, ca o parere;
Iara Dragos infocat
O goneste ne-ncetat.
Zi de vara cat de lunga,
Vanatorul o alunga,
S-amandoi se pierd de vii
In codri merei pustii!

Era pacat sa treaca macar o saptamana din anul nou fara sa va impungeti, ca doar crestinismul poate sa astepte, important e sa colindam capra vecinului. :71:

Special pentru tin , de la Firma ta :36:
Iulius Mall

Ce sfaturi preţioase, aşa ca de la prieten la prieten. Păcat că au fost puse la naftalină. :)

Si pentru fratiorul cel mic ovidiu b.
Ovidiu a scris şi o operă în limba populaţiei locale (geţi, sciţi),care ar fi fost de mare importanţă pentru filologia limbii române, dar care, din păcate, s-a pierdut...
-

Eu te salut, Tiberius, c-un gând şi c-o scrisoare,
uitate de speranţă la Pontul Euxin,
salut lumina Romei, ce pâlpâie şi moare
în ochii-aproape orbi de lacrimi şi de chin.

Sunt obosit, auguste, să-ţi tot cer îndurare,
rănile din genunchi-mi, ajuns-au pân-la os,
indiferenţa Romei, da, încă mă mai doare,
dar Dacia mă-nvaţă acum, să mor frumos.

M-aţi alungat, laconic, pe-un urgisit tărâm,
(Bătrân sunt eu, sau iernile aici sunt prea lungi şi prea reci?)
în ţara oamenilor-lupi, mereu o să rămân,
un lup devin şi eu, însingurat, pe veci.

Spuneţi că geto-dacii-s needucaţi, barbari,
ciudaţi şi cruzi, şi-aruncă războinicii în suliţi,
dar de-aţi cunoaşte bine acest popor, măcar
pe sfert, aţi ştii că singuri vă minţiţi.

Ei nu au un Apollo, un Jupiter, un Marte,
la care să se-nchine pe rând, în ceasul greu
şi nu clădesc altare peste credinţe sparte,
Cel Bun şi Drept, Zamolxis, le este unic zeu,

dar pentru ei, credinţa-i piatră de temelie,
nu-şi aleg panteonul după vreun interes,
fericiţi îşi dau viaţa, Zamolxis îi învie
mai buni şi mai puternici, după ce i-a ales.

Tot mai visezi armate, să dea pe-aici o raită?
Pierdute-s prin hăţişuri neamuri întregi de sciţi!
N-au putut ei s-o prade, că Dacia-i o haită
şi dacii sunt ca lupii de bravi şi de uniţi.

Nu-ţi încerca, Tiberius, şansa cu daco-geţii,
pluteşte mai departe-n seninul tău Capri,
Dacia-i o cetate, Carpaţii-i sunt pereţii,
cei ce intrară-n dânsa, nu mai ieşiră vii.
...
Sunt exilat pe drept, sau sunt trimis iscoadă?
...sunt cam greu geto-dacii de prins, de încolţit...
că Dacia-i de aur, o ştie lumea toată,
s-o vândă, v-aşteptaţi, de la un surghiunit?

Pândeşti cu ochi de-acvilă, Tiberius, ţara lor,
vrei să-ţi măreşti imperiul, vrei să le fii destin,
aştepţi ultima veste...am scris-o-n limba lor,
vino şi ţi-o ia singur, din Pontul Euxin.