Maica Eufrosina Hreniuc (1885-1975)
 

''-Mulţumesc lui Dumnezeu şi Maicii Domnului, părinte, că am cunoscut calea asta şi mi-a făcut Domnul parte şi mie de viaţa călugărească. A fost greu, am suferit ispite de tot felul, dar toate au trecut ca un vis, cu darul lui Hristos.''



sursa:CONVORBIRI DUHOVNICEŞTI-Arhim. Ioanichie Bălan

Părintele Marchian Ciubotaru (1900-1992)
 

''-Eu nu m-am temut de moarte, că m-am dat cu totul în mîinile lui Dumnezeu. Dumnezeu este în noi şi ne silim să facem voia Lui. Deci să nu ne temem, părinte Ioanichie, nici de boală, nici de oameni, nici de moarte, nici de diavoli, nici de iad, că sîntem cu Dumnezeu!''


sursa:CONVORBIRI DUHOVNICEŞTI-Arhim. Ioanichie Bălan

Părintele Teofan Crăciun (1898-1998)
 

''Sînt mulţumit şi dau slavă lui Dumnezeu pentru toate. Dar mă căiesc că nu am împlinit cum trebuie făgăduinţele călugăriei. De aceea, mă rog lui Dumnezeu să-mi mai dăruiască vreme şi lacrimi de pocăinţă, ca să fac acum ce n-am făcut la tinereţe.''



sursa:CONVORBIRI DUHOVNICEŞTI-Arhim. Ioanichie Bălan

Cuviosul Paisie Aghioritul : Viata de familie si cresterea copiilor
 

http://cristiboss56.blogratuit.ro/Pr...r-b1-p1399.htm


In cadrul casatoriei trebuie ca fiecare sa se straduiasca cu ravna sa poarte greutatea celuilalt si sa-l usureze.Bucuria lor sa fie cum sa se odihneasca unul pe celalalt;

Chiar de la inceput, cand se casatoresc, este bine ca sotii sa aiba acelasi duhovnic.Aceasta ii ajuta foarte mult.Duhovnicul vede defectele si slabiciunile fiecaruia si le "struneste" precum tamplarul, ca sa se potriveasca intre ei;

Este bine ca toata familia sa aiba acelasi duhovnic, si parintii si copiii.Acest lucru ajuta mult familia ca sa vietuiasca dupa cuviinta;

Cei casatoriti sa faca cati copii le daruieste Dumnezeu.Cei cu multi copii au inima larga si primesc in chip bogat ajutorul lui Dumnezeu.Fata de cei cu multi copii pronia dumnezeiasca arata bunavointa speciala;

Familiile care vor si nu pot sa faca proprii lor copii trebuie sa-i ajute pe cei orfani;

Cresterea copilului incepe din momentul zamislirii.Asadar, acum femeia trebuie sa se straduiasca sa fie linistita.Sa citeasca carti crestinesti, Evanghelia, sa se roage si sa-si faca canonul de rugaciune.Astfel, se sfinteste si ea si copilul ei;

Tatal sa ia aminte sa nu o tulbure pe femeia insarcinata, pentru nici o pricina.Cand se intoarce de la lucrul lui, nervos sau abatut, mai bine sa faca un mic ocol ca sa-si revina, si dupa aceea sa se intoarca la casa sa linistit si cu zambetul pe buze, putin mai tarziu;

Cand se naste copilul, mama trebuie sa-l alapteze cat de mult poate.Laptele mamei este cel mai bun, ajuta mult copilul - care nu se imbolnaveste usor;

Alaptatul inseamna multe lucruri.Copiii nu primesc doar lapte, ci si iubire, afectiune, tandrete, se simt in siguranta si devin mai puternici trupeste si sufleteste;

Parintii nu lasa copiilor lor drept mostenire doar case, ogoare sau bani.Lasa mostenire duhovniceasca:patimile sau virtutile lor;

Parintii au mare indatorire:sa dea copiilor o educatie crestineasca buna.Acest lucru este pentru copii izvorul cel mai important al vietii lor.Copiii inca de mici trebuie sa invete sa lucreze, sa "pescuiasca".Parintii lor trebuie sa-i puna la treburile casei inca de mici, ca mai tarziu sa devina barbati in viata.Din nefericire, multi parinti ii invata rau si dupa aceea ajung nefericiti;

Sa nu-i constrangeti pe copiii vostri fara discernamant si sa fiti prea aspri cu ei.Trebuie mare atentie!Astazi copiii au masina cu motor iute, dar rotile sunt grele.Ei vor doar sa fie impinsi ca sa tasneasca;

Astazi, cu mic cu mare, oamenii traiesc intr-o lume ca intr-un spital de nebuni.Trebuie multa atentie, rabdare, si mai ales rugaciune;

Astazi feluritele teorii il zapacesc pe om si, in special, pe saracii copii.Si dupa aceea ii cuprinde teama si angoasa de viata si se refuleaza in petreceri si narcotice.Si aceasta petrecere lumeasca adauga mai multa teama si angoasa vietii;

Tinerii astazi, au masini rapide, insa ungerea se face greu din pricina inghetului.Ni se cere sa-i ajutam cu caldura, "sa se dezghete" si, cand se intampla asa, toate merg;

Nasterea de copii este usoara, renasterea lor este grea.Parintii trebuie sa-i ajute chiar de mici pe copiii lor.Daca ei sunt ajutati de la o varsta frageda, Hristos le va umple viata, si vor ramane langa El pentru totdeauna;

Copiii primesc primele "raceli" duhovnicesti prin ferestrele deschise ale simturilor parintilor lor.Chiar din leagan ii copiaza pe parinti.De aceea si parintii trebuie sa se lupte cu ravna sa-si indeparteze patimile;

Cand pruncul se umple de Hristos, mai tarziu cand se mareste si pleaca departe de parintii lui si se gaseste la stramtorare nu se afla in primejdie, nu are nici o nevoie;

Copiii se folosesc mult cand citesc Sinaxarele.Deoarece sunt nevinovati, au multa credinta.Si astfel, dobandesc deprinderile cele bune;

Cand omul incepe de mic viata duhovniceasca, traieste cea mai fericita viata.El dobandeste bunele obiceiuri si continua astfel impreuna cu Hristos;

Parintilor, sa luati aminte la copiii vostri, sa le vorbiti si sa va ocupati de ei!Sarmanii vostri copii sa nu ramana flamanzi de iubirea parinteasca!

Trebuie sa luam bine aminte la ceea ce le spunem copiilor, pentru ca ei au simplitate si cred toate lucrurile.Sunt multi si cei care au o mare daruire si implinesc cuvintele intru totul;

Cel mai mare si cel mai bun tata de copii este omul care a renascut duhovniceste si ajuta la renasterea duhovniceasca a copiilor sai, ca sa le asigure sufletele in Rai;

Invatatorul bun si adevarat constituie o problema serioasa, in special in zilele noastre rele.Copiii sunt casete goale, care se vor umple cu cantece murdare si rusinoase, sau cu muzica bizantina, religioasa.Invatatorii au mare raspundere, lucrarea lor este sfanta;

Astazi cei mari vor sa castige bani multi prin munca putina, iar cei mici sa primeasca note mari, fara sa invete.Si, daca este cu putinta, fara sa plece din baruri;

Trebuie sa ne simplificam viata, caci luxul il oboseste pe om.Sunt unii oameni care doresc continuu bunuri materiale.Alearga dupa aceea sa scoata mai multi bani si astfel isi inmultesc si mai mult nelinistea;

Astazi diavolul se straduieste sa le distruga pe toate, ca noua generatie sa nu mai gaseasca aluat bun ca sa plamadeasca.Sa facem multa rugaciune ca Dumnezeu sa lumineze tineretul si sa pastreze putina plamada;

Dumnezeu poate intr-o clipa sa le indrepte pe toate.Oamenii fac planuri, Dumnezeu le are si El pe ale Sale, si valorifica raul pe care oamenii urmeaza sa-l faca, schimbandu-l intr-un mare bine;

Lumea a luat foc!Multa ispita a cazut pe pamant!Diavolul a pogorat atata foc, incat nici toti pompierii impreuna nu pot sa-l stinga!Un incendiu spiritual, nimic n-a mai ramas in picioare!Trebuie doar multa rugaciune, ca Dumnezeu sa aiba mila de noi;

Daca vietuieste dupa poruncile si voia lui Dumnezeu, omul gusta din aceasta viata, intr-o anume masura, Raiul, in caz contrar Iadul.

Sfântul Ioan Scărarul, despre bârfirea „din dragoste”
 

Nimeni nu voieşte să păcătuiască faţă de Dumnezeu, chiar dacă toţi păcătuim fără să fim siliţi.
Nimeni, socotesc, dintre cei ce judecă sănătos nu va tăgădui că din ură şi din ţinerea de minte a răului se naşte clevetirea. De aceea, s-a şi rânduit aceasta după părinţii ei, ca într-un lanţ. Clevetirea este fiica urii. O boală subţire, dar o lipitoare grasă, ascunsă şi tăinuită, care suge şi seacă sângele iubirii. E făţărnicirea iubirii, pricinuitoarea întinăciunii şi poverii inimii.
Precum există tinere care fac cele rele fără ruşine şi există altele, care săvârşesc lucruri mai urâte decât cele dintâi, dar pe ascuns şi mai cu ruşine, aşa se poate întâmpla şi cu patimile de necinste. Astfel de tinere sunt: făţărnicia, viclenia, întristarea, ţinerea minte a răului, clevetirea inimii. Acestea una spun la arătare, şi alta gândesc.
Am auzit pe unii clevetind şi i-am certat. Dar lucrătorii acestui rău răspundeau în apărarea lor că fac aceasta din dragostea şi din grija pentru cel clevetit. Iar eu le-am spus să înceteze cu această dragoste, căci nu minte cel ce a zis: „Pe cel ce cleveteşte în ascuns de aproapele lui, alungă-l” (Ps. C,5). Dacă spui că-l iubeşti, roagă-te în taină pentru el şi nu-ţi bate jos de om. Căci acesta este felul iubirii primit de Domnul.
Să nu-ţi rămână ascuns lucrul acesta şi te vei trezi, ca să nu mai judeci pe cel ce greşeşte: Iuda era în ceata ucenicilor, iar tâlharul în ceata ucigaşilor. Şi într-o clipă s-a făcut o schimbare minunată între ei.
De voieşte cineva să biruiască duhul clevetirii, să nu învinovăţească pe cel ce a greşit, ci pe dracul care l-a ispitit. Căci nimeni nu voieşte să păcătuiască faţă de Dumnezeu, chiar dacă toţi păcătuim fără să fim siliţi.

(Sfintul Ioan Scărarul, Cartea despre nevoinţe, X, 1-5, în Filocalia IX, traducere din greceşte, introducere şi note de pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, Editura Humanitas, Bucureşti, 2002, p. 195-196)

Nicolae Steinhardt: 29 de moduri de a-L mărturisi pe Dumnezeu în viaţa de zi cu zi
 

Suntem neîncetat îmbiați cu posibilitatea de a ne recunoaște și vădi ucenici feluriți și neabătuți ai lui Iisus Hristos. Oricui îi este oricând dat – nu numai în momente eroice – a-L mărturisi. Și poate că această mărturisire, zi de zi, în împrejurări modeste și mărunte, nu-i deloc mai ușoară decât cea eroică de care nu toți avem parte. Numărul drumurilor prin care Îi putem vădim dragostea, încrederea și devotamentul nostru este infinit.


1. Îl slăvim pe Hristos mai întâi săvârșind cele menționate de El însuși: dând să mănânce flămânzilor, dând de băut însetaților, primind pe cei străini, îmbrăcând pe cei goi, cercetând pe bolnavi și mergând să-i vedem pe cei ferecați în temniță.
2. Tot astfel crezând neîndoielnic că El este Calea, Adevărul și Viața.
3. Postind, rugându-ne, priveghind, făcând milostenii, înfrânându-ne;
4. Dar și iertând pe greșiții noștri, alungând de la noi ținerea de minte a răului ce ni s-a făcut, iubind pe aproapele nostru (și nu numai iubindu-l, ci îngăduindu-i a fi așa cum este, nepretinzându-i să fie aidoma nouă), binecuvântându-ne (ori, de ne vine peste poate, măcar neblestemându-ne) vrășmașii;
5. Dovedindu-ne blânzi și smeriți cu inima, făcători de pace, nearțăgoși, neînfumurați, păstrători de cuget curat;
6. Făptuind binele în taină, mâniindu-ne doar pe foarte scurtă vreme, nu mai târziu de apusul soarelui, oricând gata a ierta și a ne domoli, neîngrijorându-ne în exces de cele ale lumii și ale trupului. Făcându-ne muți și surzi când suntem zădărâți, neînvoindu-ne facilei ispite de a mustra și dojeni când simțim că avem dreptate, nejudecând pe nimeni (anevoioasă, dar meritorie virtute);
7. Netemându-ne, alungând frica, socotind-o ca pe un păcat de moarte, ca pe năpasta lumii, îndrăznind, mereu dând dovadă de bărbăție, de ostășie;
8. Adăpostind pe călători, ajutând pe cei slabi, primind cu bucurie pe slujitorii Domnului, necerând (cu fățarnică nepărtinire și vicleană înțelepciune) semne și minuni, neispitindu-L pe Domnul cu cereri nesăbuite, ridicole sau neobrăzate;
9. Nefiind formaliști, bucheri și pierduți în mărunțișuri, nepunând litera deasupra legii. Ci privind lucrurile, de fiecare dată, cu spirit larg și tolerant, izbutind a ieși din noi înșine, a ne vedea, judeca și aprecia din afară, așa cum ne-ar surprinde privirea rece și neprevenită a unui terț;
10. Neacceptând a fi robi patimilor (spre a ne face de basm și de batjocoră demonilor), dar nici textelor;
11. Nelăsând bogăția (ori arghirofilia, care poate locui și în cel neavut) să ne stăpânească, nepunându-ne toată încrederea în cele vremelnice, făcându-ne din legea relativității, principiul incertitudinii și doctrina instabilității celor lumești întreitul temei al unui reflex instinctiv când vor să ne subjuge cu strălucirea lor;
12. Nepizmuind, neațintindu-ne ochii asupra semenilor noștri, asupra greșelilor și inevitabilelor cusururi omenești, ci mai vârtos asupra alor noastre;
13. Neluând numele lui Dumnezeu în deșert, rodindu-ne talentul ori talanții, ori fracțiunea de talant;
14. Neîngăduind ca strâmtoarea, prigoana, grijile veacului, înșelăciunea avuției și poftele să înăbușe rodirea Cuvântului în noi;
15. Lăsând nevinovăția copilăriei să ne roureze sufletul și să ne vindece de uscata respectabilitate, întocmai ca Zaheu care, om în toată firea, nu s-a rușinat să se cațere în pom ca să-L vadă mai bine pe Iisus;
16. Veghind, păstrându-ne treji, dar nepunând mare preț pe tăria noastră, știind că duhul e osârduitor, dar trupul neputincios, iar noi oricând capabili de slăbiciune, de cădere (n-a grăit Fericitul Filip Nerri: ține-mă Doamne de urechi că altminteri Te vând ca Iuda?)
17. Fiind modești, recunoscători, iubindu-L pe Domnul din toată inima, din tot cugetul, din tot sufletul și toată virtutea noastră;
18. Ferindu-ne de șovăială și impunându-ne a fi statornici în hotărâri;
19. Fiind înțelepți ca șerpii, nu numai blânzi ca porumbeii;
20. Crezând neclintit în Cuvântul lui Iisus, păzindu-l, mâncând și bând la vremea potrivită preacuratul trup și scump sângele Domnului, dându-ne bine seama: cât de fericiți suntem că ne învrednicim de aceasta, că niciodată n-a vorbit un om cum vorbește Hristos, că ne putem numi prieteni ai Săi;
21. Grăind vorbe bune ori săvârșind gesturi de compasiune față de semenii noștri, de simpli oameni, în ocaziile cele mai întâmplătoare și mai mărunte, nesfiindu-ne a fi politicoși, a schița un zâmbet binevoitor până și unui străin, spre exemplu insului care, după ce fără de voie ne-a lovit cu cotul, își cere scuze;
22. Descoperindu-ne capul când salutăm, răspunzând negrăbiți când ni se pune o întrebare, când ne cere cineva să-i arătăm drumul – lucruri mici, profane, de nu și triviale! Dar din categoria celor care prisosesc stricta dreptate și, în consecință, plăcute lui Hristos;
23. Și-L mai slăvim pe Domnul poftind la cină pe cei desconsiderați, nu numai cei sărmani, ci în general cei care nu se bucură de atenția și cinstirea semenilor; cei uitați sau părăsiți – acestora să le dovedim gentilețe, cuviință, solicitudine;
24. Oprindu-ne de la păcate, devenind adevărați creștini, orice am fi fost înainte de trezire, cu oricare urâte păcate ne-am fi murdărit;
25. Scriind, pictând ori compunând (cei care pot) capodopere. Toate au fost și sunt create numai în starea harului sfinților (Sf. Iustin: „Toate câte filosofii și legislatorii le-au gândit și le-au spus frumos, le-au elaborat grație părții de Logos aflătoare în ei.”)
26. Sărutând pe cei leproși: orice ins izolat, prigonit, ocărât pe nedrept, de care căpătuiții, rostuiții, chivernisiții, slugarnicii se feresc și se tem, e un lepros vrednic de a fi sărutat;
27. Refuzând a ne zgâi la cel în suferință și descumpănire, rugându-ne așa cum știm, chiar dacă nu cunoaștem la perfecție tipicul rugăciunilor (și poate nici Tatăl nostru, ca în povestirea cu cei trei sihaștri de pe insulă care nu-l știau, dar umblau pe mare);
28. Neprecupețindu-ne vremea, zăbovind ca samarineanul cel milostiv pentru a veni în ajutorul păgubiților, accidentaților, nenorociților;
29. Aducându-ne mereu aminte că în orice semen al nostru sălășluiește suflarea lui Dumnezeu, adică o fărâmă de spirit divin și purtându-ne cu el ca atare.
Să nu se îngrijoreze nimeni. Enumerarea de mai sus e strict exemplificatorie. Suntem neîncetat îmbiați cu posibilitatea de a ne recunoaște și vădi ucenici feluriți și neabătuți ai lui Iisus Hristos. Oricui îi este oricând dat – nu numai în momente eroice – a-L mărturisi. Și poate că această mărturisire, zi de zi, în împrejurări modeste și mărunte, nu-i deloc mai ușoară decât cea eroică de care nu toți avem parte. Numărul drumurilor prin care Îi putem vădim dragostea, încrederea și devotamentul nostru este infinit.
Toți Îl slăvim pe Hristos numai pe măsura darului, puterii și priceperii noastre, potrivit stilului nostru, ar zice Blaga.
Adaptare după Nicolae Steihardt, cap. Felurimi din cartea „Dăruind vei dobândi” (Maria Burlă)

Sofia, am vazut nedumerirea ta neintelegand de ce drumul mantuirii trece prin suferinta. Ai scris de curand intr-o postare de a ta pe un unul din threaduri, pe cel cu zdrobirea de sine daca imi amintesc bine. Astazi iata ce am citit si mi-am adus aminte de tine: Sfaturi duhovnicesti - Par. Efrem Filotheiul - preot misionar America si Canada

"“De multe ori, durerea este medicamentul si vindecarea noastra. Deoarece nu luam seama la viata noastra si apucam un drum gresit, Dumnezeu vine si inchide drumul acesta si opreste caderea , punand o piedica foarte tare, o piedica foarte dureroasa.Omul protesteaza pentru durere si patimire,dar in spatele acesteia,ca un medic intelept si priceput,vindeca raul. Cati nu datoreaza intoarcerea lor la Dumnezeu in urma unei patimiri cumplite a vietii.
Inainte vreme, o femeie care avea doi copilasi, de trei si cinci ani, mergand cu fetita ei , nu stiu cum a facut ca a scapat-o din vedere. Un tanar cu motocicleta, a izbit-o si a aruncat-o cativa metri si a omorat-o pe loc. Acest lucru a fost foarte cumplit, ca un medicament amar, ca un medicament otravitor. Desigur ca femeia si barbatul ei, au cazut in deznadejde si s-au izbit cu capetele de pereti. Desnadejdea i-a adus in pragul sinuciderii. Dar, in aceasta lovitura cumplita a Marelui Doctor au gasit calea! Aceasta situatie i-au adus la sfatuitor , in acest fel s-au apropiat de duhovnic. Femeia mi-a telefonat, mi-a scris, am intalnit-o si i-am spus:”Fiica mea, Dumnezeu ti-a facut acest lucru, dintr-o iubire parinteasca, mare si nemarginita, pentru ca, se pare, drumul urmat de tine, nu era corect! La fel si a tovarasului tau de viata! Si pentru ca Dumnezeu vrea sa va mantuiasca, a ingaduit sa se intample acest lucru in viata voastra. Deci,primeste incercarea ca pe un medicament, ia-l, stiu ca e amar, dar iti va face mare bine!”
Stiind ca spun adevarul, femeia a marturisit:
- Negresit parinte, ati spus adevarul! Nu stiam unde mergem, nu stiam de Dumnezeu, de credinta. Acest eveniment ne-a trezit, facandu-ne bine. A adus un mare cutremur, dar ne-a schimbat viata cea rea”.
- Da, si acum va construieste o frumoasa casa temeinica. Copilul puteti sa-l pastrati in suflet si sa-l inlocuiti, dar mantuirea voastra, nu venea altfel, trebuia sa cada aceasta cladire putreda!”
Si intr-adevar, acum sunt pe drumul Lui Dumnezeu, se lupta, se gasesc pe calea cea luminoasa a pocaintei si a intoarcerii. Uitati-va ce rod a adus suferinta, durerea! De aceea ea este medicamentul cel mai mare, cel mai puternic, cel mai eficient al Lui Dumnezeu pentru oamenii care nu cunosc calea intoarcerii si a pocaintei”

Părintele Isaia Cotîrleţ (1888-1973)
 

''-Ca monah, să ai blîndeţe şi răbdare, fără de care nimic nu poţi spori şi face nimic în viaţă. Să ai dragoste spre toţi,să fii milostiv, să te rogi mereu şi mai ales să ai smerenie, că fără aceasta nu ne putem mîntui.''



sursa:CONVORBIRI DUHOVNICEŞTI-Arhim. Ioanichie Bălan

Părintele Nicodim Sachelarie (1902-1973)
 

''-Ei, părinte, dacă aş avea eu timp, aş avea încă multe săţi povestesc! Lucruri adevărate, pe care le-am văzut şi trăit...''

sursa:CONVORBIRI DUHOVNICEŞTI-Arhim. Ioanichie Bălan

Părintele Climent Cucu (1895-1988)
 

''Deci să primim orice ispită, orice suferinţă ca din mîna lui Dumnezeu. Că fiecare are crucea lui. Tot omul are necazurile şi supărările lui. Noi însă n-am răbdat pînă la sînge pentru dragostea lui Hristos, ca mucenicii. Iar dacă suferim puţin, pentru păcatele noastre suferim. Deci, dacă nici atît nu răbdăm, nu avem nici o plată. Să ne nu ne temem de oameni,părinte, orice rău ar căuta să ne facă, pentru că la cîrma Bisericii întotdeauna este Hristos. Noi să ţinem drumul nostru. Dacă ţinem calea pe care ne-am ales-o, împlinirea făgăduinţelor călugăreşti, nimeni nu are ce ne face. Că frîiele Bisericii sînt în mîna lui Dumnezeu, nu în mîinile oamenilor. Dumnezeu conduce.''


sursa:CONVORBIRI DUHOVNICEŞTI-Arhim. Ioanichie Bălan