De fapt aduci critica Sfintilor Parinti, care ne invata unele lucruri folositoare despre viata traita ca un bun crestin. Intr-adevar, altii pricep!

?

Nu inteleg nemultumirea ta. Eu merg cu copii la locuri de joaca unde trebuie sa fiu corespunzator imbracata pt a ma catzara cu ei, pt a picta cu ei, pt a sari si alerga cu ei etc... de aceea port pantaloni.. si inca din aia de bumbac, sa nu-mi para rau cand ii patez.. Asta nu inseamna deloc ca asa ar trebui sa merg la biserica..

Deci cum vezi tu lipsa de ipocrizie? Sa merg la slujba cu ceea ce port la piata, in parc sau la sala de sport? Ca sa nu mai vorbim ca port mult culoarea rosie sa ma vada copiii cu usurinta cand se departeaza de mine.. ar trebui sa port asta la biserica deoarece altfel sunt ipocrita?

Si asta cu machiajul.. nu inteleg. E musai sa ne machiem sau sa ne parfumam?
Dar daca ne machiem.. nu o vom face la biserica (e necesar un post cu istoria, semnificatia machiajului?)..

Nu-ti inteleg nemultumirea.

Adevarat graiesti! Nu importa ca esti rimelata, rujata( nu strident ca excesul nu e bun), sau daca porti maxi ori midi, sau ce bluza porti , doar sa nu fie excesiv de decoltata ca tine de bunul gust....In rest esentialul este ce ai in suflet cand intri in biserica sa te rogi...Dumnezeu oricum chiar nu cred ca "se uita" la tinuta...pt EL nu conteaza nimic din ce tine de invelis , de exterior, ci numai toate cele legate de suflet ! Este opinia mea! :53:

rimel si alte ajutoare
 

Nu ne imbracam frumos sau ne dam putin rimel pentru a atrage barbatii-cum sugera cineva-si doar pentru a fi tratate corect cand intram intr-un magazin sau cand mergem la o sedinta cu parintii.Nu stiu daca ati observat diferenta cu care este tratata oriunde o femeie ingrijita fata de una neingrijita.Si stiu ca sunt si femei care arata impecabil fara nici un fel de mic ajutor dar sunt foarte putine sau sunt foarte tinere,de aceea recurgem la unele mici "ajustari" pentru ca uneori nu ne simtim destul de puternice ca sa infruntam lumea sau nu suntem destul de sigure pe noi.Poate ca asta ar trebui sa se intample cand mergem la biserica-sa fim atat de absorbite de dragostea de Hristos incat sa uitam de aceste mici amanunte ale vietii noastre marunte si asta chiar se intampla de multe ori,dar lupta asta interioara cred ca se poate castiga definitiv doar in timp...

Din postarile tale am inteles ca femeia devine ispita pentru barbat atunci cand poarta pantaloni. Si nu numai. Prin intermediul acestei piese vestimentare, femeia capata veleitati falice, isi asuma rolul de carmuitor emancipat si nicidecum pe cel de fiinta plapanda si neajutorata (asa cum ar trebui).
Asadar, cand poti pantaloni in parc, cand sari si te catzari, nu reprezinti o ispita pentru barbati? Nu-ti asumi un rol "ne-femeiesc"? Ca sa nu mai vorbesc de sarit si catzarat in sine (vezi ipostazele in care se regaseste femeia in aceste 2 activitati)...

Nu e musai sa ne machiem sau sa ne parfumam, nu am afirmat niciodata asa ceva.
Dar daca tot plusam catre respectarea intru desavarsire a acestor "reguli", care e sensul aplicarii lor exclusive numai in interiorul bisericii, eu asta nu pricep. Iar argumentatia unor useri care au postat la acest topic mi se pare ca debordeaza de double standard.

Si totusi de ce nu face nimeni referire la vestimentatia barbatilor de pe timpul lui Iisus? De unde s-a "dedus" pe parcurs ca aceasta este piesa vestimentara definitorie pentru sexul masculin?

Nu, era vorba ca barbatii se simt ispititi, mai ales din cauza lipsei decentei femeilor care vin la Biserica. Daca vad eu, probabil mai vad si barbatii.
Am vrut sa fac o paralele intre cum se prezinta barbatii si femeile, in Biserica.

dianagroza
 

Ai lipsit o vreme...A sosit primavara si pentru tine! Un gand bun! :53:

Chiar m-a distrat aceasta ideea Ciresicai.

Pai atunci, dragi surori, sa nu mai purtam nici chiloti.
Nu stiu daca stiti de altfel ca in Evul Mediu occidental, la un moment dat, erau considerate vrajitoare femeile care purtau chiloti.

Asta vroiam sa te intreb si eu, Anna, desi nu as fi facut-o cu umorul inconfundabil al Coralinei. ;-)
Adica in parc etc nu e pacat daca barbatii se uita drept in fundul si publsul nostru, dar la biserica este? (la biserica barbatii ar trebui sa se uite pe la icoane, dar in parc, deh.; und sa se uite saracii?) :-))))

Dar de ce nu te imbraci in robe, ca doar Maica Domnului asa se imbraca, si precis nu se urca in copaci sau in leagane dupa copil. Eu una nu am vazut asta pe nici o icoana. :5:

De asta nu imi place mie sa se tot spuna ca trebuie sa ii urmam exemplul in toate. Sa i-l urmam (atat barbatii cat si femeile) in daruirea catre Dumnezeu, in ascultarea Lui, in abandonarea voii noastre. Iar in celelalte, sa ne urmam si propria cale si constiinta.

Sigur, la simbolurile in sensul adevarat trebuie sa fim atenti.
Un simbol nu inseamna o sigla aleatorie, ci ceva mult mai profund, cu sens ontologic (care leaga infatisarea de fiinta, in mod oarecum organic)

Dar pantalonii nu sunt un simbol, in acest sens. In alte epoci (nu dintotdeauna, caci nici barbatii nu au purtat intotdeauna si peste tot pantaloni) ei au putut 'simboliza' masculinitatea, dar nu in sesul puternic al cuvantului, ci in sensul de 'semn distionctiv'.
Dar prin insasi forma lor (cum ar trebui, daca ar fi simbol in sens plenar), pantalonii nu simbolizeaza nimic, ei arata partea de jos a corpului uman, care este cam la fel, in linii mari, si la barbat si la femeie. Partea care nu e la fel nu se vede. ;-)
Nu mi se pare gresit sau eretic sau periculos a sublinia si asemanarile dintre barbat si femeie, cand acestea exista.